Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul „ Drept Privat ”

Lucru individual.
Tema: Conceptul interpretării normei juridice.

Autor: Beschieru Daniel

Grupa:BA2201
Conducător științific: Cuznețov Alexandru

Chișinău 2022
 Cuprins:
Introducere;
Cap. I Noțiunea și necesitatea interpretării normei juridice;
1.1 Definiția și trăsăturile normei juridice.
1.2 Clasificarea normelor juridice.
1.3 Metodele interpretării normelor juridice.
Concluzie;
Bibliografie.
Introducere

Dreptul a fost şi este un sistem viu ce progresează cu ajutorul acelor componente,

indispensabile care reuşesc să asigure permanentă legătură cu sistemele social-politice.
Interpretarea juridică este liantul dintre trecut, prezent şi viitor, dintre rațional și real,
configurând "geometria juridicului". Interpretarea a fost şi este prezentă în toate domeniile de
activitatea care se bazează pe inteligența omului. Necesitatea interpretării este justificată de
faptul că, în procesul aplicării dreptului, organul de aplicare trebuie să clarifice cu toată
precizia textul normei juridice, să stabilească compatibilitatea acesteia în raport cu o anumită
situație de fapt şi să aplice în ultimă instanţă legea în speţa dedusă judecăţii. Cunoaşterea
realizării dreptului prin interpretarea normei constituie necesitatea interpretării şi aplicării
dreptului şi felul în care acţionează norma de drept în contextul social, cât şi cunoaşterea
metodelor interpretării juridice prin intermediul cărora se poate stabilii şi realiza interesul
soluționării cauzelor.
Aplicarea corectă a normelor juridice, presupune cunoașterea cu exactitate a conținutului
prevederilor lor.
Interpretarea dreptului este tocmai acea operație logico-rationala, care tinde la lamurirea
sensului legii sau al unui alt act normativ, și a conținutului exact al acestora.
Necesitatea interpretării este justificata de faptul ca în procesul aplicării dreptului, organul de
aplicare (judecătorul, organul administrativ, etc.) trebuie sa clarifice cu toată precizia textul
normei juridice, să stabilească compatibilitatea acestuia în raport cu o anumită situație de fapt
(de o speță ce se deduce în fața sa).
Legiuitorul nu poate sa prevada, în cadrul normelor juridice, toate situațiile ce se pot intalni la
aplicarea acestora, el fiind obligat sa se mențină la un nivel de generalitate. Exemplu: art. 37,
38 din Codul familiei și art. 40 din Codul familiei - În lipsa unei invoieli între părți, instanța
pentru motive temeinice poate sa incuviinteze ca sotul care a purtat în timpul căsătoriei
numele celuilalt soț sa poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei.
Prin noțiunea de motiv temeinic, în sensul acestei dispoziții legale, care nu face vreo
precizare, urmează a se înțelege orice interes care ar fi vatamat prin schimbarea numelui
purtat de sot in timpul căsătoriei, interes care poate sa fie nu numai moral, ci și material.

Cuvinte-cheie: Caracter obligatoriu, Normele penale, Normele permisive, Normele

supletive, Normele de stimulare, Normele de recomandare, Normele generale, Metoda
gramaticală, Doctrina contemporană, Metoda analogiei.
 Cap. I Noțiunea și necesitatea interpretării normei juridice.

Interpretarea normei juridice reprezintă un moment din procesul aplicării dreptului.

Interpretarea normei juridice poate fi definită ca o operaţiune logico-raţională care se
desfăşoară după anumite metode şi care are drept scop lămurirea sensului normei juridice în
vederea aplicării ei în fiecare caz concret.
Aplicarea dreptului este o activitate complexă, care solicită interpretarea normelor juridice
din mai multe considerente:
- norma juridică are un caracter general, impersonal, ea neputând să acopere toate situațiile
concrete care apar în viaţa unei comunităţi, or, pentru aplicarea acesteia la situaţia concretă se
impune interpretarea normei juridice;
- uneori, pentru a putea fi înţeleasă şi aplicată corect, o normă juridică trebuie comparată și
studiată împreună cu alte norme cuprinse în acelaşi act normativ sau în acte normative
diferite;
- alteori, necesitatea interpretării rezultă din limbajul şi stilul actelor normative care este
specific, nefiind exclusă posibilitatea ca unele norme să fie redactate confuz sau să fie
contradictorii;
- de asemenea, în actele normative sunt folosite cuvinte al căror sens este diferit de cel
obişnuit, fapt pentru care sunt necesare lămuriri şi explicaţii ce necesită cunoştinţe de
specialitate.
Având în vedere toate aceste aspecte, rezultă că interpretarea normei juridice este necesară
pentru a surprinde, a determina sensul pe care l-a avut în vedere legiuitorul când a elaborat şi
adoptat legea

1.1 Definiția și trăsăturile normei juridice.

Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, instituită sau
sancționată de autoritatea publică, stabilită de stat într-o formă specifică dreptului (lege,
decret, ordonanță, hotărâre de guvern, ordin al unui ministru, hotărâri și dispoziții a unei
autorități) aplicată din conștiința juridică a oamenilor și, în caz de abatere, prin constrângerea
asigurată de autoritatea publică.
Până a arăta coraportul normelor generale, speciale și excepționale este necesar de a defini
întâi de toate norma juridică și de a arăta trăsăturile ci specifice. Astfel, domnul profesor
Andrei Negru caracterizează norma juridică ca fiind,,element primar al sistemului de drept, o
regulă obligatorie de comportament emisă de organele statale competente, adoptată sau
sancţionată printr-un act oficial (lege, decret ş.a.) şi asigurată în caz de necesitate de forţa
coercitivă a statului."iar profesorul Oleg Pantea defineşte norma juridică astfel,, Norma
juridică este o categorie de norme sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii în
raporturile dintre subiectele de drept şi aplicate sub garanția forței de constrângere a statului,
în cazul încălcării lor."' După părerea lui Dumitru Baltag şi Alexei Gutu norma juridică, ca
element constitutiv al dreptului, este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau
recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forța coercitivă a
statului"
În viziunea lui Ion Dogaru norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală şi
obligatorie, care exprimă voința electoratului înfăţişat de organul legislativ, regulă al cărei
scop este de a asigura ordinea socială şi care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, la
nevoie, prin constrângere"
Scopul normei juridice este de a asigura conviețuirea socială orientând comportamentul
oamenilor în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale în relație directă cu valorile
sociale statornicite în societate.
Aşadar, norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie, care
exprimă voința electoratului reprezentat de organul legislativ, regulă având ca scop asigurarea
ordinii sociale şi care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, la nevoie prin constrângere.

Din definiția normei juridice rezultă că ea are următoarele trăsături:

1. Are caracter general și impersonal. Are un caracter general întrucât este aplicabilă
pentru un număr nedeterminat de cazuri de acelaşi gen, determinate de circumstanţele din
ipoteza sa. Totodată este aplicabilă în mod egal tuturor fiecărui individ. Caracterul impersonal
este determinat de faptul ca acesta nu se referă la anumite persoane concrete ci la o categorie
de persoane însă nu la toate persoanele ce se încadrează într-o societate.
Ca de exemplu, Preşedintele țării, preşedintele Parlamentului, preşedintele CSM ş.a.De unde
rezultă ca ele se referă nu la persoana care ocupă funcția respectivă pentru un anumit mandat,
dar la toate persoanele ce vor deține funcțiile corespunzătoare în viitor, deci se referă la
funcție ca atare.. De exemplu, Legea nr. 158- XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcția
publică şi statutul funcționarului public este aplicabilă numai în privința funcționarilor
publici. În legătură cu caracterul impersonal al normei juridice trebuie să precizăm că există
norme juridice ce reglementează conduită unor organe unipersonale precum: Preşedintele
ţării, Procurorul general, Primul ministru etc ]. De exemplu, repartizarea atribuțiilor între
Prim-ministru şi viceprim- miniştrii este reglementată prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.605 din 16 august 2013, garanțiile de asigurare materială şi de protecție socială
necesare exercitării funcției de Preşedinte al Republicii Moldova sunt stabilite prin Legea
nr.1111-XIII din 20 februarie 1997 privind asigurarea activității Preşedintelui Republicii
Moldova.
2. Norma juridică are un caracter tipic. Reglementează un anumit tip sau modalitate de
conduită la care vizează membrii societății (familiale, învățământul).
3. Caracter obligatoriu normele juridice sunt cerințe,exigențe ale statului. Caracterul
obligatoriu al normei juridice este reflectat prin constrângerea statală, care, la rândul ei, este
doar o excepție și nu o regulă.
4. Norma juridică este o normă socială. Norma juridică vizează în exclusivitate relațiile
sociale, relațiile dintre membrii societății, relațiile dintre oameni.

1.2 Clasificarea normelor juridice.

Clasificarea normelor juridice.Se pot stabili cateva criterii de clasificare a normelor
juridice, a căror valoare este incontestabilă:

a) după obiectul și metoda reglementării juridice, adică după ramura si institutia juridica, se
disting normele de drept constitutional, civil, administrative, penal etc.

b) dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse, adică după izvorul de drept,
distingem normele cuprinse in legi, decrete, hotărâri ale guvernului, ordine si instructiuni ale
miniștrilor;

c) după sfera aplicării și gradul lor de generalitate, avem norme generale, speciale si de
excepție;

d) după modul de redactare, distingem normele complete și normele incomplete;

e) după caracterul conduitei prescrise, avem norme onerative, prohibitive și permisive.

Normele juridice onerative sunt norme care prescriu in mod expres obligația unei acțiuni.

Normele prohibitive interzic savarsire unor actiuni (apartin majoritatea normelor de drept
penal, financiar, administrativ etc.).

În funcție de unghiul din care este privită (analizata), aceeasi norma juridica poate sa fie atat
onerativa, cat si prohibitiva.

Normele penale nu interzic numai savarsirea unor acte considerate infractiuni, dar obliga,
totodată, organele de stat ca, în cazul încălcării lor, sa urmareasca si sa sanctioneze pe
infractor.

Normele permisive sunt acele norme care, fără a obliga sau a interzice savarsirea unei
acțiuni, prevăd posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi sau stabilesc anumite
drepturi, interese, capacități și competențe. În cadrul acestei categorii de norme trebuie
distinse normele de împuternicire, normele supletive, normele de stimulare si normele de
recomandare.

Normele de împuternicire formulează anumite drepturi ale subiectelor, stabilesc capacitatea

și competența subiectelor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor acțiuni. Pe baza acestor
norme apar drepturile subiective. Numeroase norme de împuternicire, prin care sunt instituite
drepturile cetatenilor, sunt incluse in constitutii, legi, Codul civil, Codul muncii, Codul
familiei și în alte acte legislative.

Normele supletive sunt o categorie a normelor permisive în care subiectului i se lasă

posibilitatea să aleagă singur una din variantele de conduită prevăzute de norma, si numai in
ipoteza ca s-a folosit de aceasta posibilitate, drepturile și obligațiile sale vor fi stabilite de un
organ de stat, desigur, în limitele dispoziției. Aceste norme suplinesc deci voința atunci cand
ea nu s-a manifestat.

Normele de stimulare sunt acele norme prin care se instituie decoratiile si titlurile de onoare,
indicandu-se condițiile în care acestea pot fi conferite de către organele de stat competente.
Stabilind condițiile pe care cineva trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi decorat sau
pentru a i se putea da un titlu de onoare, aceste norme urmăresc sa stimuleze o atare conduită,
care este dorită.

Normele de recomandare prevăd o anumită conduită pe care statul o recomanda de obicei

organizațiilor sociale.

Normele de împuternicire, supletive, de recomandare și de stimulare cu toate ca trasatura

comuna faptul ca exprima o conduită permisa, și nu una impusă. De aceea, ele pot fi reunite
în categoria normelor permisive, care sunt uneori denumite și dispozitive, spre deosebire de
normele imperative sau categorice, care nu admit nici o derogare și în care se include normele
onerative și prohibitive.

După sfera aplicării lor și gradul de generalitate, normele juridice pot fi categorisite in: norme
generale, norme speciale și norme de excepție.

Normele generale au sfera cea mai largă, aplicându-se tuturor relațiilor sociale din ramura
respectivă a dreptului, pe când normele speciale cuprind doar o anumită categorie de relații
din cadrul aceleiași ramuri. În limbajul juridic, adesea normele generale sunt denumite, fata
de cele speciale sau de excepție, norme de drept comun. Categoriile lege generala si lege
speciala sunt relative. O norma poate fi specială în raport cu o norma de aplicație mai largă,
dar tot ea poate fi generala in raport cu o norma cu o sfera de aplicație mai restransa decat a
ei.

Normele juridice se clasifica după modul lor de redactare în norme complete și norme
incomplete. Marea majoritate a normelor juridice are o forma completa, determinate in cadrul
actului normativ prin care sunt edictate. Cand norma nu apare complet în același act, aceasta
norma este denumita in literatura juridica norma de trimitere. Cand unele elemente ale normei
nu sunt precizate, urmând să fie stabilite într-un act normativ adoptat ulterior, norma juridica
care urmeaza sa fie completata printr-un act normativ adoptat ulterior poarta denumirea de
norma în alb.

Categoria normelor de trimitere și a normelor în alb tine insa mai mult de tehnica juridica
folosita in redactarea actului normativ decât de conținutul însuși al normei juridice.

1.3 Metodele interpretării normelor juridice.

Teoria generală a dreptului, a stabilit următoarele metode tehnice de interpretare a normelor

juridice, aplicabile practic tuturor ramurilor de drept: metoda gramaticală, metoda
sistematică, metoda istorică, metoda logică, metoda analogică şi interpretarea teleologică.

1. Metoda gramaticală constă în folosirea procedeelor de analiză morfologică şi sintactică a

textului normei juridice, pornindu-se de la înţelesul cuvintelor şi expresiilor folosite, de la
legătura dintre ele, de la construcția propoziţiei şi frazei juridice. Analiza gramaticală începe
cu analiza cuvintelor(termenilor) prin care se exprimă norma juridică. Aşa cum deja s-a
arătat, terminologia legală este prezumată a avea sensul uzual, atâta vreme cât legiuitorul nu
defineşte el însuşi termenii dându-le un sens tehnic. Pentru că uzajul nu determină prea precis
sensul termenilor, rămâne judecătorului să determine sensul uzual al cuvintelor normei.
2. Metoda sistematică constă în stabilirea înţelesului unei norme juridice prin determinarea
locului acesteia în sistemul ramurii de drept şi, atunci când este nevoie, chiar în sistemul de
drept, precum şi în sistemul principiilor fundamentale ale dreptului. Prin metoda sistematică
de interpretare se verifică, în primul rând, respectarea de către normă a poziției sale în
ierarhia normelor juridice.
3. Metoda istorică este aceea prin care interpretul stabileşte sensul unei norme în funcţie de
geneza acesteia, el luând în considerare occasio legis adică totalitatea împrejurărilor
social-juridice care au stat la baza elaborării şi adoptării legii, determinând astfel scopurile
urmărite de legiuitor(ratio legis). Prin utilizarea acestei metode, organul de aplicare a
dreptului este obligat să studieze un important volum de documente, să studieze expunerea de
motive făcute cu prilejul adoptării legii, interpelările, amendamentele propuse(acceptate sau
respinse de legiuitor),intervenţiile cu ocazia dezbaterii actului normativ, reacțiile şi
comentariile din presa vremii.
4. Metoda logică de interpretare constă în folosirea procedeelor logicii formale generale, a
raționamentelor inductive şi deductive, a procedeelor demonstraţiei pentru desluşirea
înţelesului normelor juridice. Această metodă este cunoscută cu utilizarea cea mai largă, stă la
baza oricărei interpretări a dreptului, fiind fundamentul tuturor celorlalte.
5. Metoda analogiei se referă la rezolvarea unei cauze judiciare pe bază de analogie, în
jurisprudență apărând situații în care organele de aplicare a dreptului - sesizate cu
soluţionarea unei cauze, nu găsesc o normă juridică în care să încadreze situația de fapt pe
care o constată.
6. Doctrina contemporană a dreptului a cunoscut şi interpretarea teleologică, ce are ca
obiectiv descifrarea scopului legii( teleos, în limba greacă =scop). Pentru a interpreta bine un
text, potrivit interpretării teleologice, este esențial să sesizăm în mod clar această rațiune a
legii, să recunoaştem, de exemplu, care sunt interesele pe care legea tinde să le protejeze, care
sunt abuzurile pe care vrea să le împiedice, care este rezultatul politic sau social pe care ea
tinde să-l realizeze(de exemplu, normele juridice referitoare la adopție trebuie interpretate
ținând cont de faptul că adopția se face în interesul adoptatului).

Concluzie
Deci, interpretarea juridică este liantul dintre trecut, prezent şi viitor, dintre rațional și real, iar
prin interpretare se realizează statuarea interferenței dintre lege şi fenomenul juridic. Prin
interpretare se rezolvă necesitatea aplicării dreptului şi stabilirea unor relaţii şi raporturi
corespunzătoare nevoilor sociale. Interpretarea este operațiunea prin care se exprimă o
legătură organică între dreptul conceput de legiuitor şi exprimarea lui într-un raport social
concret, deducându-se acesta din urmă din cel dintâi. Interpretarea este o mijlocire între drept
şi realitatea vieţii unde interpretul explică norma şi o aplică în contextul social în care ea
acționează. Felurile interpretării normelor juridice sunt:
- interpretarea oficială;
 - interpretarea neoficială.
Interpretarea oficială este realizată de organele de stat care au atribuţii fie în procesul
elaborării normelor juridice, fie în procesul aplicării lor, având caracter obligatoriu.
Interpretarea neoficială sau doctrinară, fiind facultativă nu are forță juridică, deci nu este
obligatorie pentru organul care aplică dreptul şi în consecinţă, interpretarea neoficială se
bucură numai de autoritatea științifică, de forţa opiniilor și argumentelor care se pronunță în
doctrină. Metodele interpretării juridice, cele mai importante, sunt următoarele: metoda
gramaticală, metoda sistematică, metoda istorică, metoda logică şi analogia. Metoda
gramaticală are ca obiect stabilirea sensului comandamentului juridic prin analiza gramaticală
(sintactică și morfologică a textului normei juridice). Metoda sistematică priveşte modalitatea
de stabilire a sensului normei prin încadrarea sa în economia actului normativ sau prin
raportarea sa la alte acte normative. Metoda istorică explică înţelesul normei prin luarea în
consideraţie a împrejurărilor social juridice care au stat la baza elaborării şi adoptării legii.
Metoda logică este cel mai larg procedeu întâlnit de interpretare şi implică aprecieri raţionale,
realizate prin operaţiuni de generalizare, de analiză logică a textului normei juridice.
Analogia se utilizează atunci când organul de aplicare nu găseşte o normă corespunzătoare
cauzei deduse şi face apel la o normă asemănătoare printr-o analogie. Rezultatele interpretării
normelor juridice au un rol important pentru a stabilii şi realiza prin intermediul interpretării
rezultate eficiente ale practicii judecătoreşti şi ale experienței juridice.

Bibliografie
https://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Clasificarea-normelor-juridice19.php
https://www.referatele.com/referate/noi/drept/interpretarea-normel391992421.php
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Normă_juridică