FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

REFERAT

-NORMA JURIDICĂ-

Student: Mihai Elvis- Ionuț

Specializare: Poliție Locală, Anul I.

Suceava 2020
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

-Cuprins-

I. Norma juridică:…………………………………………………….
1.1.Noțiunea de normă:……….…………………………………….
1.2. Norma juridică:…………………………………………………
1.3. Scopul normei juridice:…………………………………………

II. Trăsăturile normei juridice: ………………………………………

2 1. Norma juridică are caracter general și impersonal.

2.2. Norma juridică are caracter tipic.

2.3. Norma juridică vizează exteriorizarea conștiinței.

2.4. Norma juridică este publică.

2.5. Norma juridică este obligatorie.

III. Structura normei juridice: ……………………………………….

3.1. Structura logico-juridică
3.2. Structura tehnico-juridică

IV. Clasificarea normelor juridice:…………………………………….

4.1. După criteriul ramurii de drept
4.2. După criteriul forţei juridice pe care o au normele
4.3. După conduita prescrisă subiectelor
4.4. După modul lor de redactare
4.5. După gradul lor de generalitate
4.6. După gradul şi intensitatea incidenţei lor

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................

2
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

I. Norma juridică
I.1. Noțiunea de normă

Cuvântul „normă” este echivalent cu acela de regulă întrucât majoritatea normelor conțin
reguli de comportament, precum și unele sancțiuni pentru cei care contravin acestor reguli ca
și anumite obligații ale participanților la raporturile sociale.

I.2. Noțiunea de normă juridică

Norma juridică și „regula juridică” în doctrina juridică au același înțeles.

Norma juridică este acea normă socială ce conţine o regulă de conduită, stabilită sau
autorizată (sancţionată) de stat, menită să reglementeze cele mai importante domenii de
activitate umană şi ocrotită, în caz de necesitate, de forţa coercitivă a statului [5, p.268].

După părerea lui Dumitru Baltag şi Alexei Guţu „norma juridică, ca element constitutiv al
dreptului, este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a
cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului” [6, p.150].

Nicolae Popa consideră că „norma juridică poate fi definită ca o regulă generală şi

obligatorie de conduită, al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi
adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie, prin constrângere” [7, p.159].

În viziunea lui Ion Dogaru „norma juridică este o regulă de conduită generală,
impersonală şi obligatorie, care exprimă voinţa electoratului înfăţişat de organul legislativ,
regulă al cărei scop este de a asigura ordinea socială şi care poate fi adusă la îndeplinire pe
cale statală, la nevoie, prin constrângere” [8, p.144].

Gheorghe Lupu vede în norma juridică „regula socială de conduită generală şi obligatorie,
elaborată, recunoscută sau acceptată de către stat şi impusă, dacă este cazul, prin forţa
coercitivă a statului” [9, p.64].

Dumitru Mazilu defineşte norma juridică ca fiind o regulă de conduită generală, tipică,
impersonală şi obligatorie, emisă sau sancţionată de stat, în scopul asigurării ordinii sociale,
adusă la îndeplinire, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului [10, p.192].

Norma juridică constituie sistemul juridic elementar, ea este celula de bază a dreptului şi
reprezintă un etalon, un model de comportament într-o multitudine de situaţii şi cazuri [7,
p.138].

3
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

I.3. Scopul normei juridice

Scopul normei juridice este de a asigura convieţuirea socială orientînd comportamentul

oamenilor în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale în relaţie directă cu valorile
sociale statornicite în societate. Norma juridică conţine pretenţiile şi exigenţele societăţii faţă
de conduita membrilor săi în relaţiile interumane. Prin intermediul normelor juridice se
ordonează şi se reglementează în forme specifice dreptului, aceste relaţii interpersonale,
interumane.

Viaţa în societate presupune un sistem de legături sociale care-l pun pe individ într-un
permanent şi diversificat contact cu semenii săi. Toate aceste relaţii interumane, care se
formează zi de zi, alcătuiesc „viaţa socială”. Aceasta impune indivizilor un anumit
comportament, absolut necesar pentru existenţa în acelaşi spaţiu a acestora. Asupra
comportamentului uman îşi exercită influenţa mai multe categorii de norme sociale ( cum ar
fi: normele morale, religioase, obişnuielnice, tehnice, juridice ) care orientează conduita
indivizilor şi îi obligă să se adapteze pentru a realiza scopurile socialpolitice existente în
societate. În tot acest sistem al normelor sociale, normele juridice ocupă un loc foarte
important.

Element de esenţă al dreptului, norma juridică este – după cum spune profesorul Nicolae
Popa – celula de bază a dreptului, este sistemul juridic elementar. Norma juridică este o regulă
pe care legiuitorul ( puterea de stat ) o instituie pentru a determina pe membrii societăţii la o
conduită corespunzătoare, conduită ce poate fi impusă, în caz de nerspectare, prin
constrângere.

Normele juridice sunt produsul, rezultatul vieţii sociale, ele având caracter obligatoriu
numai pentru că sunt instituite sau recunoscute de puterea de stat. În societatea contemporană,
normele juridice reglementează cea mai mare parte a relaţiilor sociale, dar nu pot reglementa
totul, fapt pentru care acestea se află în interdependenţă, coexistă cu celelalte categorii de
norme ce formează sistemul normativ social.

II. Trăsăturile normei juridice

2.1 Trăsăturile normei juridice.

În sens strict nu toate normele juridice cuprind o regulă de conduită. Unele definesc
termeni utilizaĠi de lege, altele principii generale etc. Dar toate aceste norme privesc indirect

4
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

conduita umană, sunt subordonate scopului normei de a limita conduita individului în vederea
organizării raporturilor intersubiective.

2.1. Norma juridică are caracter general și impersonal.

Dacă ar fi să dăm crezare teoriei contractualiste, statul a apărut pe baza unui acord al
voinĠelor particulare care cedează o parte din libertatea lor absolută, de care se bucurau în
starea de natură, în schimbul protecĠiei oferite de corpul social astfel organizat. Fiecare
cedând aceiaúi parte de libertate, se va bucura în aceeaúi măsură de protecĠie. Cu alte
cuvinte, regulile create de grup trebuie să-i privească pe indivizi ca pe fiinĠe egale. Fictiv
egale desigur, dacă ne referim la toate aspectele distinctive ale individualităĠii fiecăruia. O
egalitate formală deci, nu una materială.

Norma trebuie, așadar, să facă abstracție de diferențe, să privească doar generalul

comportamentelor, în fond să instituie un comportament ideal, abstract, normal pentru
majoritate și să-l aplice tuturor, indiferentă fiind față de nevoia particulară a fiecăruia.
Generalitatea normei înseamnă că ea se adresează nu indivizilor în concret, ci unui proiect de
individ, unui om ideal ce ar reprezenta, în optica majorității și a statului, individul bun. Ea
este o constrângere în dublu sens: pentru cei care nu se pot ridica la acest standard, deci nu pot
să facă din acțiunea lor particulară un standard universal, și pentru cei care depășesc
standardul normativ. Generalitatea normei impune sfânta mediocritate. Dar, nefiind neapărat
legitimă, aceasta este legitimată și necesară.

Norma juridică este generală pentru că se adresează comunului muritor, pentru că

șterge diferențele reale, construind în felul acesta cetățeanul ideal. Generalitatea normei
implică grade. Diferențierea normativă a categoriilor de persoane este interzisă doar dacă se
bazează pe anumite criterii (sex, rasă, religie, opinie sau apartenență politică etc.). Așadar,
faptul că norma este generală nu implică faptul că ea se adresează întotdeauna tuturor
subiecților. Ea poate institui reguli diferite de standardul general pentru anumite categorii de
subiecți sau pentru titularii unei funcții, fără ca acest lucru să-i afecteze caracterul general și
impersonal, căci destinatarii săi sunt priviți tot generic, nu sunt individualizați.

Caracterul general al normei nu semnifică faptul că ea cuprinde toate situațiile în care

se poate afla un subiect. Ea „conține un model abstract de conduită pentru un agent posibil al
acțiunii sociale”1 , model care are în vedere doar ceea ce se întâmplă cu cea mai mare
probabilitate.

5
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

2.2. Norma juridică are caracter tipic.

Din caracterul general al normei rezultă caracterul ei tipic. Norma juridică impune un
tip de comportament. Ea alege un tipar mediu, dintre multe posibile, în funcție de finalitatea
socială pe care dreptul și-o asumă. Este vorba deci de o acțiune de valorizare a modelelor de
societate posibile úi de o orientare a comportamentelor individuale și de grup către realizarea
unui anumit tip de coexistență. Caracterul tipic al normei juridice înseamnă, mai degrabă, a
impune un tipar societății decât a impune un tipar individului. Conduita tipică impusă
individului trebuie judecată úi aleasă pornind de la finalitatea sistemului juridic în ansamblul
său, căci „norma nu este o semnificație ca atare, ci un act a cărui semnificație specifică a fost
dată prin intermediul ordinii juridice”2 . Finalitatea ordinii juridice ca atare tipizează
conduitele prescrise.

2.3. Norma juridică vizează exteriorizarea conștiinței.

Baza oricărei normări este, în ultimă instanță, tendința individului spre exteriorizarea
comportamentelor în relație cu celălalt. Norma juridică are în vedere, așadar, numai
raporturile intersubiective. Doar relația interesează dreptul, doar ea este normată. Norma
juridică reprezintă un model abstract de coordonare intersubiectivă în vederea obținerii
maximului de libertate în relație, de libertate prin limitare, prin împlinirea datoriei. Ea este o
reciprocitate în limitare, o trecere în limită. 3

2.4. Norma juridică este publică.

Pentru ca un comportament prescris să poată fi urmat, el trebuie adus la cunoștința

indivizilor, trebuie făcut public. Voința legiuitorului este astfel transpusă într-un text și acesta
publicat. Fiind însă vorba de instrumente mentale, normele nu pot fi comunicate în același fel,
ca instrumentele materiale. Textul normei este comunicat destinatarului decât mediat de
propria-i interpretare.

Norma este reconstruită în spiritul fiecărui destinatar, căci fiecare are un anumit mod
de înțelegere al textului. Legiuitorul nu comunică destinatarului direct un conținut al gândirii
sale, ci doar niúte cuvinte. El stimulează subiectul să interpreteze el însuși un text. Pentru
subiect, norma este reconstruită de propria înțelegere. Iată de ce norma nu se confundă cu
textul. Ea capătă realitate doar prin intermediul conútiințelor particulare ce o interpretează în
baza textului, putând ajunge la interpretări diferite.

6
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

Rezultatul tipizat și tipizant al normei depinde de înțelegerea comună majorității,

bazată pe o educație convergentă. Modificările acestui fond spiritual comun majorității duce
la modificarea normei, chiar dacă textul normativ rămâne neschimbat. Normele juridice sunt
deci obiecte cu «textură deschisă», cum se exprima Hart 4 , consistența lor depinzând de
interpretarea care li se face și care variază sincronic, de la un individ la altul și diacronic, de la
o epocă la alta.

Textul normei este doar o orientare mentală, realitatea ei constând în înțelegerea

convergentă a textului de către majoritatea utilizatorilor. Publicitatea normei constă, așadar, în
faptul că ea se bazează pe conútiința publicului destinatar cel puțin la fel de mult ca pe voința
legiuitorului.

2.5. Norma juridică este obligatorie.

Noi am discutat deja oarecum această problemă, vorbind despre sancțiune și

conchizând că ea nu este definitorie pentru juridic. Obligativitatea normei nu vine deci din
posibilitatea constrângerii, ci din legitimarea ei la nivelul conștiințelor particulare înălțate la
universalitatea lor. Cu alte cuvinte, înțelegerea necesității regulii o face obligatorie și
constrângerea este doar o apărare împotriva celor care se opun spiritului coexistenței la
nivelul grupului. Norma este o constrângere, dar o constrângere eliberatoare, dat fiind că este
acceptată benevol ca necesară.

Ordinea juridică este cert o ordine de constrângere. Totuși, definiția dominantă dată
dreptului, care pleacă de la faptul că dreptul se caracterizează în mod esențial prin faptul că
este bazat pe constrângere, este falsă. „În cazul constrângerii ea distinge forma de conținut,
pune atunci o dublă afirmație: pe de o parte justiția aparține pe de-a-ntregul conținutului și, pe
de altă parte, se poate recunoaúte caracterul juridic al reglementării prin simpla sa formă” 1 .
Așadar, constrângerea trebuie să aibă un anumit conținut ea însăși pentru a fi juridică. Faptul
că este instituționalizată nu este suficient pentru a o delimita de constrângerea dintr-o
organizație criminală. și în acest caz, puterea este organizată ierarhic, este constrângătoare și
legitimată de membrii organizației. Caracterul de regulă obligatorie al regulii juridice, deși
mai rar în cazul unei organizații criminale, nu este totuúi exclus. „În consecință, caracterul
specific nu se găsește decât în faptul că în cazul crimei organizate grupul celor care sunt
expuși constrângerii și, deci, dezavantajați prin constrângere este diferit de grupul celor care
sunt avantajați de ea. În cazul dreptului dimpotrivă, cele două grupuri coincid”2 .

7
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

Elementul decisiv de delimitare a constrângerii juridice și, deci, și a normei juridice

este finalitatea ei. Nu este suficientă forța ce o impune; nu este suficientă eficiența pentru a fi
în prezența juridicului, ci trebuie ca obligativitatea și exigibilitatea normei să rezulte din
legitimitatea ei, deci din conformarea sa față de ideea de justiție, aúa cum trăiește ea la un
popor într-un moment dat, cum spunea Djuvara. Obligativitatea normei juridice este, așadar,
fundamentată metajuridic. Acest caracter al normei nu rezultă din sancționarea ei de către
puterea publică, ci din valoarea ei intrinsecă și din conștientizarea ei ca necesară.

O precizare se mai impune: nu există grade de obligativitate normativă; toate normele,

indiferent de poziția lor în ierarhia normativă sunt obligatorii în aceeași măsură pentru
destinatarii lor. Pe de altă parte, existența normelor permisive nu afectează caracterul
obligatoriu al normei.

III. Structura normei juridice:

Analiza structurii normei juridice este realizată într-o dublă ipostază:

a) – pe de o parte, se are în vedere structura internă sau logico-juridică a normei;

b) – pe de altă parte, structura externă sau tehnico-juridică a normei.

3.1. Structura logico – juridică: Structura logico-juridică ( internă ) a normei de drept

cuprinde acele elemente componente şi reciproc dependente care asigură o organizare logică a
prescripţiei normei, în scopul înţelegerii sale în procesul transpunerii în practică.

Sub aspect logico-juridic, norma de drept trebuie să nu aibă un caracter contradictoriu.

Elementele de logică ce asigură structura internă a normei juridice sunt: a) ipoteza, b)
dispoziţia şi c) sancţiunea.

A. Ipoteza – este acea parte componentă a normei juridice care stabileşte condiţiile,
împrejurările, faptele, precum şi categoria de subiecte la care urmează să se aplice regula de
conduită ( dispoziţia ). Oricărei norme i se poate stabili ipoteza, chiar dacă nu este expres
formulată, aceasta răspunzând la întrebările „în ce împrejurări ?” şi „cui ?” i se va aplica
dispoziţia normei juridice. Ipoteza normei juridice poate fi clasificată după mai multe criterii.
După gradul de precizie a formulării, distingem între:

a) ipoteze determinate – stabilesc cu precizie, în amănunt, condiţiile, împrejurările de

aplicare a normei juridice;

8
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

b) ipoteze relativ determinate – împrejurările de aplicare a dispoziţiei nu sunt

formulate în toate detaliile.

În funcţie de complexitatea împrejurărilor cuprinse în norma juridică, distingem între:

a) ipoteze simple – se are în vedere o singură împrejurare în care se aplică dispoziţia,
b) ipoteze complexe – când se prevăd mai multe împrejurări în care toate sau fiecare în
parte pot să conducă la aplicarea dispoziţiei.

După numărul împrejurărilor luate în considerare pentru aplicarea normei, distingem între:

a) ipoteză unică – o singură împrejurare poate conduce la aplicarea dispoziţiei normei

juridice;

b) ipoteză alternativă – se prevăd mai multe modalităţi, însă îndeplinirea uneia dintre
ele conduce la aplicarea normei de drept.

B. Dispoziţia – acea parte a normei juridice care se referă la conduita ce trebuie

urmată în anumite împrejurări, condiţii precizate în ipoteza normei juridice. Altfel spus, în
dispoziţie sunt stabilite drepturile şi obligaţiile subiectelor asupra cărora face referire norma
respectivă. Dispoziţia formează conţinutul normei juridice.

După criteriul conduitei prescrise, distingem între:

a) dispoziţii onerative – care obligă la îndeplinirea unei anumite conduite;

b) dispoziţii prohibitive – care obligă la abţinerea de a săvârşi o anumită faptă. Atât

dispoziţiile onerative, cât şi dispoziţiile prohibitive se mai numesc dispoziţii imperative sau
categorice.

c) dispoziţii permisive – care oferă subiectului de drept posibilitatea de a opta pentru

conduita ce doresc să o urmeze. O varietate a dispoziţiilor permisive sunt dispoziţiile
supletive.

Dispoziţiile supletive sunt acelea pe baza cărora intervine organul de stat competent –
în situaţia în care subiectele de drept având posibilitatea de a opta pentru conduita dorită nu se
hotărâsc să-şi exprime voinţa – şi suplineşte lipsa lor de voinţă.

După gradul lor de generalitate, distingem între:

a) dispoziţii generale – au o sferă largă de aplicare, făcând referire de obicei la o

ramură de drept;
9
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

b) dispoziţii speciale – se referă la o anumită categorie de relaţii dintr-o ramură de

drept;

c) dispoziţii de excepţie – care au rolul de aproteja mai eficient o serie de valori

sociale, venind să completeze dispoziţiile generale sau pe cele speciale.

C. Sancţiunea – acea parte a normei juridice care stabileşte urmările, consecinţele,

nerespectării conduitei impuse de norma juridică. Aceste urmări sunt în realitate măsurile ce
vor fi luate împotriva subiectelor de drept care nu au respectat conduita impusă de norma
juridică şi vor fi aduse la îndeplinire, în caz de nevoie, cu ajutorul forţei de coerciţie a puterii
de stat. În funcţie de natura juridică a normei încălcate, facem distincţie între: sancţiuni
penale, civile, administrative.

După scopul urmărit, deosebim:

a) sancţiuni cu caracter reparator – vizează repararea, dezdăunarea pentru prejudiciul

creat;

b) sancţiuni expiatorii – urmăresc executarea unei pedepse pentru fapta antisocială

comisă;

c) sancţiuni de anulare a actelor ilicite. În funcţie de conţinutul lor, sancţiunile pot fi:
a) patrimoniale – se referă la bunurile şi veniturile subiectului de drept sancţionat; b)
nepatrimoniale – vizează nemijlocit persoana celui vinovat.

După gradul de determinare, distingem între:

a) sancţiuni absolut determinate – cele care sunt stabilite precis de norma juridică,
neputând fi micşorate sau mărite de organul de aplicare;

b) sancţiuni relativ determinate – cele care prevăd o anumită limită minimă şi maximă,
pe baza căreia organul de aplicare urmează să aplice sancţiunea concretă.

În funcţie de numărul lor, sancţiunile pot fi:

a) unice – se prevede o singură sancţiune pentru încălcarea conduitei prescrisă de

normă;

b) multiple – care pot fi:

10
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

b1) alternative – sunt cele care dau posibilitatea organului de aplicare să aleagă
între două sau mai multe sancţiuni;

b2) cumulative – sunt cele care stabilesc aplicarea cumulativă a mai multor măsuri
sancţionatorii pentru un anumit fapt antisocial. Sancţiunea este cea care asigură în ultimă
instanţă respectarea normei juridice, având, pe de o parte, un caracter educativ, deoarece
urmăreşte corectarea celui vinovat, iar, pe de altă parte, un caracter preventiv, întrucât
urmăreşte să determine abţinerea de la săvârşirea faptelor antisociale.

3.2. Structura tehnico-juridică

Structura tehnico-juridică ( externă ) se referă la forma de exprimare a conţinutului şi

a structurii logice a acesteia, la redactarea ei. Norma juridică nu este elaborată şi nu apare
distinct, ci, de regulă, ca parte a unui act normativ, care poate îmbrăca mai multe forme ( lege,
hotărâre, ordonanţă, regulament, etc.) în funcţie de autoritatea care l-a emis. La rândul său,
indiferent de forma sub care apare, actul normativ este structurat în capitole, secţiuni, articole
şi alineate.

Elementul de bază al actului normativ este articolul care, de obicei, conţine o

dispoziţie de sine stătătoare. Însă, nu orice articol coincide cu o regulă de conduită. Sunt
situaţii în care un articol cuprinde mai multe reguli de conduită sau, în mod contrar, un articol
poate să cuprindă doar un element al normei juridice ( în această situaţie, pentru a stabili
conţinutul normei cu toate elementele sale logico-juridice este necesar să coroborăm mai
multe articole).

3.2. Structura tehnico-juridică a normei nu se suprapune totdeauna structurii

logicojuridice a acesteia, motiv pentru care, pe planul doctrinei, unii autori au susţinut o
construcţie atipică a normelor juridice din ramura respectivă. Astfel, în domeniul dreptului
penal, sunt autori care consideră că normele de drept penal conţin doar dispoziţia şi
sancţiunea. Un asemenea punct de vedere nu poate fi reţinut deoarece şi normele de drept
penal conţin toate cele trei elemente numai că acestea vor putea fi identificate printr-o
interpretare logică, în fiecare caz, a ansamblului reglementărilor din Codul penal – atât parte
generală, cât şi parte specială.

11
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

IV. Clasificarea normelor juridice

Clasificarea normelor juridice prezintă o importanţă deosebită deoarece ajută la

înţelegerea sensului şi caracterului normei, a conduitei prescrise subiectului de drept şi
contribuie la crearea unor corelaţii între diverse norme juridice.

IV.1. După criteriul ramurii de drept, se disting: norme de drept constituţional, de

drept administrativ, de drept civil, de drept penal, de drept comercial, de dreptul
muncii, de dreptul familiei, etc.
IV.2. După criteriul forţei juridice pe care o au normele, distingem: norme cuprinse în
legi, norme cuprinse în ordonanţe, norme cuprinse în hotărâri, norme cuprinse în
ordine ale miniştrilor, etc.
IV.3. După conduita prescrisă subiectelor, distingem:
a) norme imperative – care pot fi:

a1) norme onerative – acelea care stabilesc obligaţia de a săvârşi o anumită acţiune;

a2) norme prohibitive – acelea care interzic săvârşirea unei acţiuni;

b) norme dispozitive ( permisive) – acele norme care nici nu obligă, nici nu interzic o
anumită conduită, dând posibilitatea subiectelor de drept de a alege singuri
conduita de urmat. Normele dispozitive ( permisive ) sunt împărţite în mai multe
categorii:

b1) norme supletive – sunt cele care stabilesc reglementarea ce urmează a se aplica
în situaţia în care subiectul de drept nu ales singur conduita în limitele stabilite de
lege;

b2) norme de împuternicire – acele norme prin care sunt stabilite anumite drepturi
şi obligaţii sau competenţe, al căror exerciţiu nu este obligatoriu, subiectelor de drept;

b3) norme de stimulare – acele norme care au ca scop încurajarea îndeplinirii unei
acţiuni prin stabilirea de recompense;

b4) norme de recomandare – acele norme care propun urmarea unei anumite
conduite, neobligatorie însă pentru subiectele de drept.

4.4. După modul lor de redactare, normele pot fi:

12
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

a) complete – sunt acele norme care cuprind în conţinutul lor toate elementele
structurale ( ipoteză, dispoziţie şi sancţiune );

b) incomplete – sunt cele care nu cuprind toate cele trei elemente, ele completându-se
cu alte norme juridice. Acestea se împart în:

b1) norme de trimitere – sunt acele norme care nu apar complet, ci trimit la dispoziţiile
cuprinse în alte acte normative existente sau din acelaşi act normativ;

b2) norme în alb – sunt acele norme care urmeazăsă fie completate printr-un act
normativ ce urmează să apară ulterior.

4.5. După gradul lor de generalitate, distingem între:

a) norme generale – sunt acele norme care au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-
un domeniu sau ramură de drept;

b) norme speciale – acele norme care sunt aplicabile unei sfere restrânse de relaţii;

c) norme de excepţie – acele norme care se referă la situaţii deosebite, completând

normele generale sau speciale, fără ca abaterea de la reglementarea generală să fie
considerată a aduce atingere ordinii de drept.

4.6. După gradul şi intensitatea incidenţei lor, se disting:

a) norme principii ( norme cardinale ) – sunt acele norme care au rolul de principii
generale de drept, fiind cuprinse de obicei în Constituţii, Declaraţii;

b) norme mijloace – sunt acele norme care asigură aplicarea normelor principii la
specificul domeniilor reglementate.

13
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

BIBLIOGRAFIE:

1. N.Popa-Teoria generala a dreptului,editia a 5-a, Ed.C.H.Beck;

2. L.Dogaru,Gh.Mihai-Norma juridică și interpretarea ei,Ed.Universul Juridic;
3. L.Rites-Interpretarea-instituție fundamentală a dreptului,Ed.Universul Juridic;
4. I.Craiovan-Doctrina juridică,Ed.C.H.Beck
5. Andrei Balat-Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale normei juridice
6. Dan Claudiu Dănișor- Teoria generală a dreptului
7. Ionescu Mircea Felix Melineşti- Teoria generală a dreptului
8. http://www.avocat.net
9. https://www.academia.edu/14569946/Referat_NORMA_JURIDIC%C4%82
10. http://elth.ucv.ro/fisiere/probleme%20studentesti/Cursuri/Dreptul%20proprietatii
%20intelectuale/Curs%202.pdf
11. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/teoria-generala-a-
dreptului/note-de-curs/cursul-11-norma-juridica/3749762/view

14
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

15
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

16
Student: Mihai Elvis- Ionuț
Specializare: Poliție Locală, Anul I

17