UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT
DISCIPLINA TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI
SESIUNE IANUARIE – FEBRUARIE 2021

NORMA JURIDICĂ ȘI STRUCTURA ACESTEIA

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Mihail Niemesch

Studentă:

Preda Ionela Mădălina, seria B, grupa 110, anul I, ÎF

BUCUREȘTI

2021
1
 CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………….………….p.3

Secțiune I. Definiția normei juridice…..……………………………...…………………..…….p.4

Secțiunea II. Caracteristicile normei juridice……...……..……………………………………...p.4

Secțiunea III. Structura normei juridice…..……………………………………………………..p.5

1. Structura internă sau logico-juridică………………………………...………..…………p.5

2. Structura externă sau tehnico-legislativă…...…………………………..……..…..…….p.6

Secțiunea IV. Clasificarea normei juridice…………..…..……………………………….....…..p.7

Secțiunea V. Aplicarea normei juridice...…………...…………...…………………….....……..p.8

1. Aplicarea normei juridice în timp……...…………………………..………….....……...p.8

2. Aplicarea normei juridice în spațiu………………...……...………..………………..….p.9
3. Aplicarea normei juridice cu privire la persoane………...………..……...……………p.10

Concluzii…………………………………………………………………………………….....p.11

Bibliografie ……………………………………………………………………………………p.12

2
 INTRODUCERE
Am ales ca subiect Norma juridică și structura acesteia, întrucât prezintă o importanță
remarcabilă pentru sistemul de drept și pentru societatea umană.

Norma juridică conferă statului și dreptului o dezvoltare a societății, prin ansamblurile de

reguli pe care le întrunește. În societatea umană, statul are nevoie de aceste ansambluri de reguli,
întrucât s-a aflat într-o deplină evoluție, fiind influențat de acțiunea continuă și concomitentă a
sistemului de drept.

Norma juridică a fost creată pentru a reglementa și apăra relațiile sociale dintre membrii
unei comunități, iar respectarea acesteia trebuie făcută de bună-voie sau poate fi impusă la
nevoie prin forța de constrângere a statului.

În cazul în care norma juridică nu ar fi fost elaborată, atunci, atât statul, cât și sistemul de
drept ar fi fost într-o continuă regresare, întrucât prin morală, religie sau cutumă nu s-ar fi putut
ajunge la o evoluție a tuturor domeniilor.

În esență, raportându-ne la Teoria generală a dreptului, acest subiect oferă o perspectivă

extinsă asupra dreptului, datorită noțiunilor de bază cu care este înzestrată și al locului central pe
care îl ocupă în structura esențială a acestei discipline.

În prezenta lucrare, ne propunem să prezentăm cele mai importante aspecte privind

norma juridică și structura acesteia, mai exact definiția și caracteristicile normei juridice, dar
mai ales structura normei juridice, căci este formată din structura logico-juridică și din structura
tehnico-legislativă. Pe parcursul lucrării, vom mai prezenta și aplicarea normei juridice, întrucât
aceasta este reglementată în timp, în spațiu și asupra persoanelor.

3
 SECȚIUNEA I

DEFINIȚIA NORMEI JURIDICE

Norma juridică este inima fenomenului juridic, este esența dreptului.1

Aceasta este compusă din prescripțiile de urmat, din drepturile și obligațiile subiecților de
drept, iar acțiunile sociale ale oamenilor sunt poziționate într-un cadru normativ, indiferent că ne
referim la drept, religie sau morală. Norma juridică se deosebește de celelalte reguli de
conviețuire, prin caracterul sancționator și concret, datorită căruia se restabilește ordinea de
drept.2

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită generală, obligatorie și impersonală, prin

care autoritatea publică impune subiectelor de drept un anumit comportament, iar în caz de
nerespectare este instituită sau sancționată prin forța de constrângere a statului.

SECȚIUNEA A II-A

CARACTERISTICILE NORMEI JURIDICE

Norma juridică este reglementată în toate domeniile de drept, având caracteristici comune.
Norma juridică are caracter general, întrucât este aplicată unui număr nelimitat de cazuri, fiind
reglementată pentru a prescrie o conduită în slujba indivizilor. Această regulă de drept are ca
scop, aplicarea repetată a tuturor cazurilor descrise în ipoteză. În literatura de specialitate, între
caracterul general al normei de drept și al celorlalte norme sociale, s-a realizat o ușoară
diferențiere: norma religioasă este generală pentru orice creștin, norma morală este generală
pentru orice membru al comunității ei, pe când generalitatea normei juridice este diferențiată.
Astfel, normele destinate tuturor locuitorilor de pe teritoriul unui stat au cel mai înalt grad de
generalitate, urmând normele destinate unei clase determinate de persoane: militari,
funcționari, agenți economici, lucrători. 3

Norma juridică are caracter impersonal, deoarece nu este destinată unei anumite persoane sau
unui anumite categorii sociale. Este impersonală pentru că se aplică tuturor subiectelor de drept,
fără a se face diferență între acestea, în special de rasă, culoare, origine etnică, limbă, religie.

Norma juridică are caracter social, datorită faptului că se aplică tuturor relațiilor sociale, ea
fiind reglementată pentru a menține ordinea și echilibrul într-o societate.

1
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 104
2
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 104
3
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 104-105

4
 Regula de drept are caracter tipic, întrucât indică un model de conduită și impune o atitudine,
prin care subiectele de drept trebuie să accepte și să respecte norma juridică.

Norma juridică este obligatorie deoarece are rolul specific de a asigura ordinea socială, fiind
cea mai importantă caracteristică a normei juridice, fără ea ordinea în societate nu ar putea fi
realizată, așa cum își dorește legiuitorul. Indiferent de domeniul din care face parte, acest
caracter obligatoriu, este general tuturor normelor juridice, indiferent de forța juridică, de câmpul
și frecvența aplicabilității. 4

SECȚIUNEA A III-A

STRUCTURA NORMEI JURIDICE

Norma juridice este compusă din structura internă și structura externă. Structura internă
prescrie forma logico-juridică a normei, iar structura externă prezintă forma tehnico-legislativă.

1. Structura internă sau logico-juridică

Această structură se referă la elementele componente care asigură o alcătuire logică a normei,
cu scopul înțelegerii în practică.5 Astfel, norma juridică este alcătuită din trei componente, și
anume: ipoteză, dispoziție și sancțiune. Succint, în cuprinsul normei de drept este prescrisă o
conduită necesară pentru subiecte, care trebuie să arate și împrejurarea indicată de conduită, dar
și consecințele prin care se realizează nerespectarea.

Ipoteza prescrie condițiile și împrejurările în care intervine aplicarea dispoziției sau a

sancțiunii normei juridice. În cuprinsul se poate regăsi calitatea subiectului de drept, cum ar fi
cetățeanul, copilul, soția, soțul, părintele sau subiectul poate fi caracterizat în mod general,
persoană fizică, persoană juridică, acela/acea care. Prin ipoteză, împrejurările în care intervine
aplicarea normei pot fi determinate sau relativ determinate. Ipotezele determinate stabilesc exact
condițiile de aplicare a dispoziției, iar cele relativ determinate, indică împrejurările de aplicare a
normei, lăsate la dispoziție subiectului.6

Dispoziția normei juridice prescrie conduita de urmat pe care o persoană trebuie să o aibă în
condițiile prevăzute de ipoteză. La rândul lor, dispozițiile pot fi determinate sau relativ
determinate, dispozițiile determinate stabilesc cu exactitate conduita subiectelor, iar cele relativ
determinate, prescriu subiectelor de drept, existența unor variante sau a unor limite de urmat.
Dispoziția îi poate impune subiectului de drept ceva, îi poate cere să se abțină de la anumite fapte
sau îl poate lăsa să își aleagă singur comportamentul. În conținutul dispoziției, termenii prin care
4
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina106
5
Marieta S., Drept constituțional și instituții politice, Vol. I. Teoria generală a dreptului constituțional. Drepturi și
libertăți, Ed. a 6-a, rev., Ed. Hamangiu, 2020, pagina 25
6
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina124

5
este descrisă conduita sunt diferiți, spre exemplu: trebuie, are dreptul, este obligat, este
îndreptățit, poate, este autorizat, este oprit, iar astfel multitudinea de termenii continuă și în
acest mod, precizările folosite pentru a determina dispoziția pot varia. 7

Sancțiunea intervine atunci când normele prescrise în dispoziție sau în ipoteză sunt încălcate,
iar astfel intervin organele statului în vederea restabilirii ordinii de drept. Sancțiunea conține
urmările nefavorabile care survin în condițiile nerespectării dispoziției sau a ipotezei (sancțiune
negativă) sau măsurile de stimulare, de cointeresare a subiectului, în vederea promovării
conduitei dorite (sancțiune pozitivă). 8

Sancțiunea juridică este asigurată de organele statului, normele sociale fiind asigurate într-un
fel sau altul. Sancțiunea juridică se caracterizează prin caracterul material, întrucât pedeapsa nu o
exercită numai constrângerea psihologică, ci și cea fizică, asupra corpului sau a bunului
persoanei, caracter organizat și tehnic.9

Sancțiunile sunt de natură diferită, iar ele pot fi penale, disciplinare, administrative, civile. În
dreptul civil, sancțiunea constă în restabilirea dreptului subiectiv încălcat, iar dacă aceste acțiuni
provoacă prejudicii, obligația constă în repararea lor. În dreptul penal, prin sancțiune se înțelege
amendă penală, detenție pe viață sau pedeapsa privativă de libertate. Astfel, în orice domeniu
exemplele pot continua, iar sancțiunile pot deriva în funcție de dispozițiile încălcate.

Din punct de vedere al gradului de determinare, sancțiunile pot fi: absolut determinate care
sunt fixate după mărime, întindere, fără ca autoritatea să poată interveni, cele relativ determinate
sunt specifice ramurilor de drept public, iar autoritatea este investită de legiuitor cu aplicarea
sancțiunii prin care poate să oscileze și să stabilească, în urma unor criterii legale și obiective,
pedeapsa. Sancțiunile alternative permit statului să aplice o pedeapsă la alegere, iar cele
cumulative sunt încuviințate instanțelor penale de judecată, prin care pot aplica mai multe
sancțiuni pentru săvârșirea unei fapte. 10

2. Structura externă sau tehnico - legislativă a normei juridice

Structura tehnico – legislativă reprezintă forma exterioară a normei juridice, prin care este
redat modul de redactare a regulii de drept, iar ca regulă, aceasta trebuie să fie clară, concisă și
concretă. Normele juridice sunt cuprinse în legi, decrete, ordonanțe de guvern, regulamente,
statute, iar enumerarea poate continua. De asemenea, în sens larg și codul de legi face parte din
această categorie de acte normative, de exemplu: Codul civil, Codul penal, Codul muncii. Toate
acestea sunt împărțite în părți, titluri, capitole, secțiuni, articole, alineate, puncte, iar elementul de

7
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 107
8
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina 125
9
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 108
10
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 109

6
bază îl constituie articolul, care exprimă o regulă de drept și conține ipoteză, dispoziție și
sancțiune. 11

SECȚIUNEA A IV-A

CLASIFICAREA NORMEI JURIDICE

Normele juridice se clasifică după rolul mai multor criterii, astfel în funcție de obiectul și de
metoda de reglementare, distingem între norme de drept constituțional, de drept civil, de drept
penal, de drept administrativ etc. De asemenea, normele juridice se clasifică și după izvorul de
drept din care aparțin, astfel din această categorie fac parte legile, ordonanțele de Guvern,
decretele.12

După sfera de aplicare și gradul de generalitate, normele juridice pot fi generale, speciale și
de excepție. Normele juridice generale au cea mai largă sferă de aplicabilitate într-o ramură de
drept și se aplică tuturor cazurilor, dacă o dispoziție nu prevede altfel. De exemplu în Codul civil
există unele reglementări ce reprezintă dreptul comun pentru alte ramuri de drept. Normele
juridice speciale au o sferă de aplicabilitate mai restrânsă în domeniile de drept, iar ele derogă de
la dreptul comun. Normele juridice de excepție le completează, atât pe cele generale, cât și pe
cele speciale, fără a fi considerată a aduce atingere ordinii de drept. De exemplu, în Codul civil
vârsta minimă a viitorilor soți, pentru a încheia căsătoria, trebuie sa fie de 18 ani, iar în același
articol este prevăzut faptul că, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia căsătoria în
temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau a tutorelui și cu autorizarea instanței
de tutelă în a cărei rază minorul își are domiciliul. 13

Normele juridice se clasifică, mai ales, după caracterul conduitei prescrise de dispoziție,
astfel avem, norme juridice imperative, care impun un anumit comportament și de la care părțile
nu se pot abate, iar la rândul lor pot fi: onerative, care impun obligația individului de a săvârși o
anumită acțiune, și prohibitive, care interzic expres săvârșirea unei acțiuni. Normele juridice
dispozitive sunt acelea de la care părțile pot deroga, la rândul lor se împart în: norme juridice
permisive, care permit subiectelor să își aleagă conduita, potrivit voinței lor și norme juridice
supletive, care stabilesc o anumită conduită, devenind obligatorie numai atunci când părțile nu au
stabilit altfel. Normele juridice de stimulare reglementează posibilitatea acordării unor decorații,
prime, iar normele juridice de recomandare, așa cum sugerează și denumirea, le îndeamnă
subiectelor de drept să aibă un anumit comportament. 14

11
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 109
12
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 110
13
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina131
14
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 111

7
 SECȚIUNEA A V-A

APLICAREA NORMEI JURIDICE

Normele juridice sunt realizare cu scopul de a fi aplicate, întrucât legiuitorul le-a dat naștere
pentru a ocroti interesele sociale, pentru a acorda o bună dezvoltare a raporturilor interumane și
pentru a le oferi indivizilor corectitudine în fața legii. Caracterele fundamentale ale aplicării
normei de drept sunt: timpul, spațiul și persoanele. De principiu, regula de drept acționează pe
timp determinat sau în intervalul de timp prevăzut în cuprinsul ei, într-un anumit spațiu, și anume
teritoriul, dar și asupra unor subiecte care participă la acțiunea juridică, în interiorul acestui
teritoriu. Astfel, aplicare normei juridice are în vedere aceste trei aspecte importante. 15

1. APLICAREA NORMEI JURIDICE ÎN TIMP

Acțiunea regulii de drept în timp, poate fi determinată cu exactitate prin stabilirea
momentului în care intră în vigoare și a momentului în care iese din vigoare. Norma juridică
produce efecte juridice de la momentul intrării în vigoare, mai exact la trei zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, excepția în care, în cuprinsul normei juridice este
menționată o altă dată a intrării în vigoare. 16

În Monitorul Oficial al României, se publică următoarele acte normative: legile și celelalte

acte adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru,
actele autorităților autonome, ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii
organelor administrației publice. 17

De la data intrării în vigoare, prin prezumția de cunoaștere a legii, se consideră că legea

adoptată este cunoscută de toți cetățenii și nimeni nu poate dispune de necunoașterea ei. În ceea
ce privește aplicarea normei juridice în timp, trebuie stabilit dacă norma juridică acționează doar
pentru evenimentele care se vor realiza în viitor sau și pentru cele rezultate din trecut. Dacă
norma acționează numai pentru viitor și asupra unor relații sociale rezultate de după intrarea ei în
vigoare, atunci norma este activă, dar dacă norma acționează și pentru relațiile realizate anterior
intrării în vigoare, atunci norma este retroactivă. 18

Principiul neretroactivității legii reprezintă acea regulă potrivit căreia legea produce efecte
numai pentru viitor. Acest principiu este reglementat în dispozițiile articolul 15 alineatul (2) din
Constituția României, precum și prin prevederile articolul 6 alineatul (1) teza a II-a Codul civil,
astfel acestea precizează că legea dispunea numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau
contravenționale mai favorabile. De la data intrării în vigoare a legii noi, dispozițiile penale
acționează permanent și continuu, fără excepții și momente de întrerupere. Aplicarea legii penale

15
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina 134
16
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 112
17
Violeta S., Drept civil, teoria generală, subiectele de drept civil, Ed. Hamangiu, 2017, pagina 29
18
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 112

8
mai favorabile este într-adevăr o excepție de la principiul neretroactivității, întrucât persoana
care a săvârșit o infracțiune în trecut poate beneficia de reglementările legii noi, doar dacă
aceasta din urmă este mai favorabilă. O altă abatere de la acest principiu îl reprezintă actul
normativ care prevede că acesta se aplică și evenimentelor prevăzute anterior. 19

Ieșirea din vigoare a legii prezintă că legea este aplicabilă de la data intrării în vigoare, pană
la ieșirea din vigoare, mai exact prin abrogare. Momentul în care norma juridică iese din vigoare,
nu este prevăzut în lege, deoarece aceasta este adoptată pe o perioadă de timp nedeterminată.
Excepția, însă o reprezintă normele juridice temporale, care acționează în cazuri neprevăzute,
cum ar fi calamitățile sau starea de război, iar încetarea aplicabilității legii începe odată cu
stingerea situațiilor excepționale. 20

O normă juridică iese din vigoare prin abrogare totală sau parțială, abrogarea totală vizează
întregul act normativ, iar abrogarea parțială constă în eliminarea normelor juridice din conținutul
său. De asemenea, abrogarea poate fi expresă directă sau expresă indirectă, astfel abrogarea
expresă directă există atunci când noua legea prevede în mod direct ce lege se abrogă, iar
abrogarea indirectă intervine atunci când prin noul act normativ se dispune abrogarea celorlalte
norme contrare acestuia. Abrogarea tacită sau implicită operează atunci când prevederile noii
norme de drept sunt incompatibile cu cele prevăzute de reglementările legii vechi, astfel se
consideră că legea veche este abrogată. O altă modalitate a ieșirii din vigoare a normei juridice
este ajungerea la termen, în acest caz, nu este necesară abrogarea, fiind îndeajuns scurgerea
perioadei de timp. Prin desuetudine norma juridică în vigoare nu se mai aplică din cauza
modificărilor special apărute.21

2. APLICAREA LEGII ÎN SPAȚIU

Raportat la spațiul geografic, legile coexistă, astfel teritoriul unei țări se confruntă cu o
multitudine de sisteme juridice naționale, iar datorită suveranității fiecare stat își stabilește
anumite norme de conduită obligatorii pe teritoriul său.22

În privința acestor norme, unele legi stabilesc principiul teritorialității, astfel prin articolul 3
Codul penal este reglementat faptul că „Legea penală se aplică infracțiunilor pe teritoriul
României”. De asemenea, norma juridică penală definește noțiunea de teritoriu: solul, subsolul,
apele interioare, marea teritorială, fluviile ce stabilesc frontiera, coloana de aer cuprinsă între
aceste limite, suprafața navelor și a aeronavelor române. 23

În cazul normelor juridice, raportate la tipul de administrație și la competențele instituțiilor,

acestea vor avea o aplicabilitate mai restrânsă pe teritoriul unei țări, cum ar fi acele norme

19
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 113
20
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 114
21
Violeta S., Drept civil, teoria generală, subiectele de drept civil, Ed. Hamangiu, 2017, pagina 31
22
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 114
23
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina 142

9
reglementate în cadrul județelor sau municipiilor. Aceeași aplicabilitate o au și normele juridice
adoptate în zonele de frontieră și în zonele în care sau produs calamități. 24

3. APLICAREA NORMEI JURIDICE ASUPRA PERSOANEI

Norma juridică se aplică în timp, în spațiu, dar și cu privire la persoane, deoarece tuturor
categoriilor de persoane aflate pe teritoriul unei țări, li se vor aplica în egală măsură aceleași
reguli de drept. Din această categorie fac parte cetățenii statului respectiv, întrucât cetățenia este
cel mai important act prin care o persoană poate dovedi legătura sa cu statul. De asemenea, din
această categorie mai fac parte străinii, care sunt cetățenii altor state și apatrizii care sunt
persoane fără cetățenie. Deoarece tuturor categoriilor de persoane li se aplică normele juridice,
există însă și excepția imunității diplomatice, fiind reglementată în norma națională sau
internațională.25

Personalul diplomatic beneficiază de imunitatea diplomatică, mai exact de drepturi și

privilegii, și anume: imunitatea de jurisdicție, inviolabilitatea persoanei, scutirea de impozite și
taxe personale, de taxe vamale, de prestații personale. În cazul în care un membru al personalului
diplomatic comite fapte grave ce aduc atingere ordinii sociale a statului acreditar, se poate ajunge
la retragerea acreditării pentru acel membru. În ceea ce îi privește, personalul tehnic și personalul
de serviciu al misiunilor diplomatice, nu beneficiază în totalitate de drepturile și privilegiile de
care se bucură personalul diplomatic. 26

În cazul regimului juridic al străinilor, sunt cunoscute trei forme de reglementare, și anume:
regimul național, regimul special și regimul ce rezultă din clauza națiunii celei mai favorabile. În
cazul regimului național, străinilor le sunt recunoscute aceleași drepturi de care se bucură și
cetățenii acelui stat. Străinilor le sunt recunoscute drepturile sociale, economice, culturale și
civile, însă nu le sunt recunoscute drepturile politice. În regimul special se consacră acordarea
unor drepturi pentru străini, reglementate în acorduri internaționale sau în legislații naționale.
Prin clauza națiunii celei mai favorabile, un stat acordă străinilor un tratament la fel de avantajos
ca acela oferit cetățenilor unui stat terț, care este considerat ca favorizat. Aceștia beneficiază de
acest tratament în domeniile precum: exportul, importul, tranzit, tarife vamale, regimul persoanei
fizice și persoanei juridice, regimul misiunilor diplomatice și consulare, drepturi de creație
intelectuală, administrarea justiției, accesul la justiție. 27

24
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 115
25
Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2019, pagina 115
26
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina 143
27
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pagina 142

10
 CONCLUZII
În prima secțiune a referatului, am arătat că norma juridică este o regulă de conduită,
generală, obligatorie și impersonală, prin care subiectelor de drept li se impun un anumit
comportament, iar în cazul în care norma de drept este nerespectată intervine forța de
constrângere a statului.

Așa cum precizează domnul profesor Mihail Niemesch, norma juridică este inima
fenomenului juridic, este esența dreptului, întrucât prezintă un remarcabil fundament pentru
ordinea de drept, atât pentru statul care a reglementat-o, cât și pentru sistemul de drept.

În secțiunea a doua, am analizat caracteristicile cele mai importante ale regulii de drept,
pentru că aceste trăsături prezintă conduita pe care subiectele de drept trebuie sa o adopte.

În cea de-a treia secțiune este caracterizată structura normei juridice, astfel structura
logico-juridică se diferențiază de structura tehnico-legislativă, prin faptul că, scopul sistemului
intern este acela de a ajuta la înțelegerea în practică a normei juridice, iar raportat la structura
externă, aceasta trebuie să fie precisă, concretă și concisă.

Din secțiunea cu numărul cinci a referatului, trebuie să reținem că norma juridică se

clasifică în funcție de mai multe criterii. De asemenea, în secțiunea a șasea a realizat o expunere
concretă a acțiunii normei juridice, întrucât este aplicată în timp, în spațiu și cu privire la
persoane. Toate cele trei criterii de aplicare a normei juridice s-au realizat cu scopul de a ocroti
un interes social și pentru a ajuta la dezvoltarea societății.

În concluzie, de-a lungul realizării referatului, am remarcat faptul că norma juridică a

apărut din necesitatea de a reglementa relațiile sociale, apărute în cadrul sistemului de drept și
fiind sancționate cu reabilitarea lor de către organele statului.

11
 BIBLIOGRAFIE
1. LEGISLAȚIE
1.1 Cod civil
1.2 Cod penal
1.3 Constituția României

2. DOCTRINĂ
2.1 Marieta S., Drept constituțional și instituții politice, Vol. I. Teoria generală a
dreptului constituțional. Drepturi și libertăți, Ed. a 6-a, rev., Ed. Hamangiu, 2020,
2.2 Mihail N., Teoria generală a dreptului, Ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu,
2019,
2.3 N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008,
2.4 Violeta S., Drept civil, teoria generală, subiectele de drept civil, Ed. Hamangiu, 2017

12