UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT
DISCIPLINA RELAȚII ȘI ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Conf. Univ. dr. Mihail Niemesch

STUDENTĂ: Preda Ionela Mădălina, grupa 210, seria B, an II, ÎF

BUCUREȘTI
2022

1
 CUPRINS
Lista abrevierilor ................................................................................................................p.3
Introducere .........................................................................................................................p.4
Capitolul I. Noțiuni introductive.........................................................................................p.5
1.1 Istoria și constituirea Organizației Națiunilor Unite .........................................p.5
1.2 Scopurile și principiile Organizației Națiunilor Unite.......................................p.6
1.3 Componența Organizației Națiunilor Unite ......................................................p.7
Capitolul II. Structura instituțională și rolul organelor Organizației Națiunilor Unite .......p.8
2.1 Organele principale ...........................................................................................p.8
2.1.1 Adunarea generală...........................................................................................p.8
2.1.2 Consiliul de Securitate ....................................................................................p.9
2.1.3 Consiliul Economic și Social ..........................................................................p.9
2.1.4 Consiliul de Tutelă............................................................................................p.9
2.1.5 Curtea Internațională de Justiție......................................................................p.10
2.1.6 Secretarialul General.......................................................................................p.10
Concluzii ..............................................................................................................................p.11
Bibliografie ..........................................................................................................................p.12

2
 LISTA ABREVIERILOR
1. O.N.U - Organizația Națiunilor Unite
2. S.U.A. – Statele Unite ale Americii
3. ECOSOC – Consiliul Economic și Social
4. CIJ - Curtea Internațională de Justiție
5. P. – pagină
6. Art. – articol

3
 INTRODUCERE
Am ales ca subiect Organizația Națiunilor Unite pentru că este cea mai importantă
organizație internațională cu vocație universală, constituită în anul 1945. Organizația Națiunilor
Unite are un rol fundamental în sistemul de drept internațional și în cursul relațiilor dintre state
și al organizațiilor.
Organizația Națiunilor Unite a contribuit și contribuie în continuarea, într-un mod activ
la dezvoltarea relațiilor cu țările marginalizate din punct de vedere economic și social, prin
consolidarea unor parteneriate și prin implementarea unor proiecte strategice pentru evoluția
continuă a acestor țări.
O.N.U. are ca scopuri menținerea păcii și securității internaționale, promovarea și
încurajarea respectării drepturilor omului și libertățile fundamentale ale acestora, fără deosebire
de rasă, sex, religie sau limbă, precum și realizarea cooperării internaționale în domeniile social,
economic și cultural.
Pe tot parcursul ei istoric, O.N.U. a avut o contribuție importantă asupra promovării
drepturilor omului și a relațiilor dintre aceștia cu statele, a evitării conflictelor armate, a
agresiunilor contra păcii, precum și reprimarea oricăror acte de agresiune, prin implementarea
și dezvoltarea unor acte în conformitate cu principiile justiției și ale dreptului internațional.
De asemenea, structura instituțională a organizației și mecanismele ei, asigura
interacțiunea între organele O.N.U. și instituțiile specializate ale acesteia, pentru ca activitatea
lor să se poată desfășura în armonie și pentru a putea fi adoptate documentele necesare și
esențiale.
În esență, raportându-ne la cursul Relații și organizații internaționale, acest subiect,
Organizația Națiunilor Unite oferă o perspectivă extinsă asupra dreptului și al relațiilor
internaționale, datorită principiilor și scopurilor cu care se afirmă și al locului central pe care îl
ocupă în structura esențială a acestei discipline.
În prezenta lucrare, ne propunem să precizăm cele mai importante aspecte privind
Organizația Națiunilor Unite, mai exact istoria ei și modul în care a apărut și s-a constituit,
scopurile și principiile care stau la baza organizației, componența, dar nu în ultimul rând, cel
mai însemnat aspect, structura organizației și organele principale.

4
 CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1 ISTORIA ȘI CONSTITUIREA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR
UNITE

Organizația Națiunilor Unite a luat naștere în anul 1945 și este cea mai importantă
organizație internațională cu vocație universală, având ca scopuri fundamentale menținerea
păcii, securității internaționale și cooperarea dintre state.
În urma constituirii ei, prin intrarea în vigoare a Cartei Organizației Națiunilor Unite, Liga
Națiunilor, precursoare a organizației, a fost înființată la data de 10 ianuarie 1920, fiind
constituită prin voința comună a Puterilor Aliate, participante la Primul Război Mondial.
Aceasta a avut principalul scop de a pune capăt conflictelor militare, prin implementarea
securității colective, a cooperării și a păcii internaționale.1
În data de 25 ianuarie 1919, a fost adoptată o rezoluție, în cadrul ședinței de deschidere a
Conferinței de Pace, în care se preciza că „va fi creată o Societate a Națiunilor, că statutul său
va face parte din Tratatul de Pace și că o comisie a Conferinței va fi însărcinată cu detalii despre
întemeierea acesteia și sarcinile sale.2
Prin Congresul de Pace din 28 aprilie 1919, a fost votat Pactul Societății Națiunilor, de
asemenea, România a votat prin reprezentații săi, Nicolae Titulescu și Ion Cantacuzino. Astfel,
Pactul a început să fie aplicat începând cu data de 20 ianuarie 1920 având ca membri fondatori
26 de state, 4 dominioane și India.3
Prima întrunire oficială a Ligii Națiunilor a avut loc la data de 10 ianuarie 1920 la Londra,
unde a avut loc ședința pentru ratificarea Tratatului de la Versailles, ceea ce a condus la sfârșirea
Primului Război Mondial.
Principalele organe ale Societății Națiunilor erau Adunarea, Consiliul și Secretariatul.
Deciziile erau luate în Adunare, cu unanimitate, respectând regula „un stat, un vot.” Deși,
S.U.A. a inițiat constituirea organizației, aceasta nu a ratificat Pactul și nu a făcut parte din
organizație. Societatea Națiunilor a reușit să soluționeze și să aplaneze un număr de 30 de
conflicte, însă medierea privea state mici și mijlocii.4
Activitatea organizației s-a dovedit a fi ineficientă în raport cu marile puteri, astfel după
anii 1930, Puterile Axei au provocat o politică expansionistă, prin urmare Italia a ocupat
Abisinia, Germania a ocupat Cehoslovacia și Austria, iar Japonia a ocupat Manciuria. Consiliul
organizației a numit un grup de experți, care au fost trimiși la fața locului, a condamnat
agresiunile, dar nu a luat și măsuri fașă de guvernele acestor state pentru a se conforma
recomandărilor Societății Națiunilor. De asemenea, cele trei state s-au retras voluntar din
organizație. 5
La data de 18 aprilie 1946, Adunarea Generală a Societății Națiunilor a decis dizolvarea
organizației printr-o rezoluție, iar majoritatea funcțiilor sale au fost preluate de O.N.U sau de
instituțiile sale specializate, aceasta din urmă, Liga Națiunilor fiind considerată precursoarea
O.N.U..6

1
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 72
2
Wilson Woodrow, Messages, discours, documents diplomatiques, Paris, vol. I, 1918, p. 81
3
Pierre Milza, George Bernstein, Istoria Europei, vol V, Iaşi: European Institute Publishing House, 1998, p. 40
4
Nicolae Bujdoiu, Organizații și relații internaționale, 2009 p. 29
5
Nicolae Bujdoiu, Organizații și relații internaționale, 2009 p. 29
6
Ramona Ciobanu, Organizații și relații internaționale, 2014/2015 p. 84

5
 Din prisma tuturor acestor evenimente, Societatea Națiunilor a oferit o experiență deosebit
de importantă, ce a ajutat Organizația Națiunilor Unite la o dezvoltare durabilă, la o viziune
mult mai profundă asupra situațiilor de conflict și la o armonizare a relațiilor dintre state.
Cel de-al Doilea Război Mondial a contribuit la apariția Organizației Națiunilor Unite,
întrucât statele doreau o mai bună cooperare și colaborare cu scopul de a consolida pacea
internațională și democrația.
Termenul de „Națiunile Unite” aparține președintelui american Franklin Roosevelt și a fost
folosită pentru prima dată în Declarația Națiunilor Unite, în care reprezentanții a 26 de state se
angajau să continue lupta împotriva Puterilor Axei. La data de 1 ianuarie 1942 a fost semnată
Declarația, la care alte 22 de state au aderat ulterior. 7
Prin Declarația semnată la Moscova, la 30 octombrie 1943, a fost dezvoltată oficial ideea
creării Organizației Națiunilor Unite, de către miniștrii de externe al Statelor Unite ale Americii,
al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, al Marii Britanii și ambasadorul Chinei. Semnată
la 12 iunie 1941 la Londra, Declarația puterilor aliate, reprezintă primul dar și cel mai important
pas în procesul de constituire a Națiunilor Unite.8
Conferința de la San Francisco, a cărei denumire oficială a fost „Conferința Națiunilor
Unite privind Organizația Internațională”, și-a început lucrările la data de 25 aprilie 1945, la
care au participat reprezentanți a 50 de state. Lucrările au durat aproximativ două luni și s-au
finalizat cu adoptarea Cartei O.N.U., iar textul Cartei cuprinde 19 capitole și 111 articole, fiind
adoptată în unanimitate în sesiunea plenară a Conferinței din 25 iunie 1945. Carta a intrat în
vigoare la 24 octombrie 1945, atunci când membrii permanenți ai Consiliului de Securitate și
celelalte state semnatare au depus instrumentele de ratificare.9
O.N.U. este subiect de drept internațional. Acest atribut i-a fost conferit organizației de
către statele membre, prin actul constitutiv. Calitatea de subiect de drept internațional se
probează prin: încheierea de tratate, dreptul de reprezentare, calitatea de subiect activ și pasiv
al răspunderii internaționale. 10

1.2. SCOPURILE ȘI PRINCIPIILE O.N.U

În articolul 1 din Carta Organizației Națiunilor Unite sunt enumerate principalele scopuri
pentru care, organizația a fost înființată și dintre acestea reținem:
a. Menținerea păcii și securității internațional;
b. Realizarea cooperării internaționale în domeniul economic și social;
c. Dezvoltarea de relații prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului
egalității în drepturi a popoarelor și dreptului lor de a dispune de ele însele și să ia oricare
măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale.11
În realizarea primului scop, O.N.U. se bazează pe luarea de măsuri corelative pentru a
preveni și a înlătura amenințările împotriva păcii, pentru reprimarea oricăror acte de agresiune
sau a altor violări ale păcii. Își dorește ca prin acest scop să înfăptuiască, prin mijloace pașnice

7
Nicolae Bujdoiu, Organizații și relații internaționale, 2009 p. 30
8
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 73
9
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 74
10
Mihail Niemesch, Beatrice Berna Dreptul organizațiilor internaționale, Editura Hamangiu, ed. a 2-a revizuită
și adăugită București 2020, p. 112
11
Carta Organizației Națiunilor Unite

6
și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea sau rezolvarea
diferendelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o violare a păcii. 12
Principiile după care se ghidează Organizația Națiunilor Unite și membrii acesteia, sunt
consacrate în art. 2 al Cartei, și anume:
a. Egalitatea suverană a statelor;
b. Nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța
c. Soluționarea pașnică a diferendelor internaționale;
d. Neamestecul în treburile interne ale statelor;
e. Îndatorirea statelor de a coopera între ele;
f. Dreptul popoarelor la autodeterminare;
g. Îndeplinirea cu bună-credință a obligațiilor internaționale.
Aceste principii au forță obligatorie, reprezentând obligațiile fundamentale atât pentru
O.N.U., cât și pentru orice stat membru, din momentul ratificării Cartei de către state. Aceste
principii fundamentale nu sunt suficient de explicite, de aceea începând cu anul 1962, Adunarea
Generală a O.N.U. a început un proces de codificare a principiilor ce guvernează raporturile
dintre state, conform Cartei Națiunilor Unite. 13
Filosofia Cartei, care conferă documentului o unitate organică, logică, nu este o utopie.
Principiile ei și-au câștigat respectul în lumea de azi. Structura conceptuală a scopurilor și
principiilor Cartei nu constituie o încercare de modelare arbitrară a realității, ci o sinteză de
tendințe cu existentă obiectivă în viața internațională, indiferent de animozitățile și caracterul
contradictoriu al evenimentelor în curs de desfășurare.14

1.3. COMPONENȚA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE

Pentru a avea calitatea de membru al organizației, aceasta se poate dobândi pe două căi,
în primul rând prin participarea la elaborarea actului constitutiv, iar în al doilea rând, prin
aderare. Drept urmare, există două categorii de membrii: membrii originari sau membrii
fondatori și membrii admiși. 15
Din prima categorie, cea a membrilor originari, fac parte cele 51 de state care au
participat la Conferința de la San Francisco, în cadrul căreia s-a redactat Carta O.N.U, ori cei
care au semnat mai înainte, în 1942. Toate cele 51 de state declarate ca membri fondatori au
ratificat Carta O.N.U. înainte de sfârșitul anului 1945. 16
În prezent sunt membri ai Organizației Națiunilor Unite 193 de state, împreună cu
membrii originari.
Conform articolului 4 din Cartă, pot deveni membrii ai Națiunilor Unite „toate celelalte
state iubitoare de pace care acceptă obligațiile Cartei și care sunt capabile și dispuse să le
îndeplinească”. 17
Dacă un stat dorește să dobândească calitatea de membru, trebuie să înainteze Consiliului
de Securitate o cerere de aderare, care este însoțită de o declarație, cum că acesta acceptă
obligațiile cuprinse în Cartă. Astfel, admiterea de a fi membru se face printr-o hotărâre a

12
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul I
13
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 75
14
Simona Mihăilescu-Pene, Relații și organizații internaționale, note de curs p. 12
15
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 76
16
Ibidem
17
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul I, articolul 4

7
Adunării Generale, la recomandarea Consiliului de Securitate, iar hotărârea se ia cu
majoritatea de 2/3 din membrii participanți și prezenți.18
Pierderea calității de membru al O.N.U se poate realiza prin retragerea voluntară,
suspendarea din calitatea de membru sau excluderea. Potrivit articolului 5 al Cartei, un
membru O.N.U. poate fi suspendat din „exercițiul drepturilor și privilegiilor decurgând din
calitatea de membru”, în cazul în care Consiliul de Securitate a întreprins o acțiune preventivă
sau de constrângere. Conform art.6 dacă un membru încalcă continuu principiile cuprinse în
Cartă, acesta poate fi exclus.19

CAPITOLUL II. STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ ȘI ROLUL

ORGANELOR O.N.U.
2.1 ORGANELE PRINCIPALE

Structura instituțională a Organizației Națiunilor Unite este prevăzută în articolul 7 alin. 1

din Cartă, astfel cele 5 organe principale sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate,
Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, precum și
Secretariatul O.N.U..20

2.1.1. ADUNAREA GENERALĂ

Adunarea Generală reprezintă principalul organul cu cel mai înalt grad de

reprezentativitate al O.N.U., acesta aducând cea mai mare contribuție pentru atingerea
scopurilor comune proclamate de Cartă, întrunindu-se în sesiuni ordinare sau extraordinare.21
Potrivit articolului 9 al Cartei, Adunarea Generală este alcătuită din toți membrii
Națiunilor Unite, iar fiecare membru are cel puțin cinci reprezentanți. 22
Principalele funcții și competențe ale Adunării sunt precizate în art.10 din Cartă, potrivit
căruia, o multitudine de competențe necesită să fie exercitate împreună cu Consiliul de
Securitate, acestea incluzând desemnarea judecătorilor Curții Internaționale de Justiție și a
Secretariatului General, admiterea unor noi membrii, precum și excluderea sau suspendarea
statelor membre din cadrul organizației.23
Adunarea Generală este abilitată să acționeze singură, în cazul următoarelor competențe
privind funcționarea organizației: alegerea metodelor de organizare a propriilor lucrări,
desemnarea membrilor altor organe ale O.N.U. și gestionarea resurselor financiare ale
organizației. Adunării Generale îi revine un domeniu important, prin care exercită o serie de
funcții, și anume cel economic și social. Potrivit art. 13, Adunarea Generală inițiază studii și
recomandări cu scopul de a promova cooperarea internațională în domeniile economic, social,
cultural, al învățământului și sănătății, iar sub autoritatea Adunării Generale va acționa
Consiliul Economic și Social. 24

18
Nicolae Bujdoiu, Organizații și relații internaționale, note de curs, 2009, p. 31
19
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul II
20
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul III
21
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 77
22
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul III
23
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 77
24
Ibidem, p.78

8
 Fiecare stat are un singur vot, iar în problemele importante, hotărârile Adunării Generale
se iau cu 2/3 din voturile celor participanți și prezenți.

2.1.2. CONSILIUL DE SECURITATE

Consiliul de securitate este un organ cu activitate permanentă, obiectivul principal fiind

luarea de măsuri pentru asigurarea păcii și securității internaționale și înlăturarea încălcării lor.
Conform Cartei, acesta cuprinde două categorii de membri: permanenți care sunt în număr de
5 și cei nepermanenți în număr de 10 care sunt aleși pe doi ani de Adunarea Generală. 25
Potrivit art. 27 din Cartă, fiecare membru al consiliului dispune de un vot, în cazul
problemelor de fond, toate hotărârile se adoptă cu o majoritate calificată de nouă voturi, cu
condiția ca niciun membru permanent să nu voteze împotrivă, iar în cazul problemelor de
procedură, votul a nouă membri, indiferent dacă sunt permanenți sau nepermanenți. 26
Conform Cartei Națiunilor Unite, Consiliul de Securitate are următoarele competențe:
rezolvarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale, constatarea unei amenințări la adresa
păcii, o încălcare a păcii sau unui act de agresiune; luarea unor decizii sau recomandări pentru
menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale. 27

2.1.3. CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL

Sub autoritatea Adunării Generale, Consiliul Economic și Social este organul care
coordonează activitățile economice și sociale desfășurate în sistemul O.N.U.. Având o
competență restrânsă, este format din 54 de membrii, iar în fiecare an Adunarea Generală alege
18 membrii pentru un mandat de 3 ani, având posibilitatea să fie realeși.
Funcționarea și adoptarea hotărârilor de către ECOSOC se desfășoară anual, având o
sesiune principală, în care sunt dezbătute probleme economice și sociale din competența
acesteia, iar a doua sesiune are caracter organizatoric. Toate deciziile se adoptă cu majoritatea
simplă de voturi a membrilor prezenți și votanți.28
Competențele ECOSOC se realizează în domeniile economic, social, cultural, al
educației și al sănătății publice, precum și în domeniul ocrotirii drepturilor omului și libertăților
fundamentale.29

2.1.4. CONSILIUL DE TUTELĂ

Obiectivul principal al Consiliului de Tutelă consta în promovarea progresului politic,

economic și social al terenurilor aflate sub tutelă și a evoluției lor spre independență. În prezent,
acesta și-a încheiat activitatea ca urmare a finalizării procesului, astfel, Consiliul de Tutelă, prin
amendarea regulilor sale de procedură, a decis să se întâlnească doar dacă împrejurările o vor
impune. 30

25
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept Internațional Public, Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck, București
2018, p. 127
26
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul V
27
Ibidem
28
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 84
29
Ibidem
30
Ibidem

9
 2.1.5. CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE

Conform art. 92 al Cartei, Curtea Internațională de Justiție este organul judiciar principal
al Națiunilor Unite, iar funcționalitatea sa este în conformitate cu Statutul car este parte
integrantă a Cartei O.N.U.. 31
Curtea Internațională de Justiție este un organ cu caracter restrâns, fiind compusă dintr-
un număr de 15 judecători, aleși de Adunarea Generală și Consiliul de Securitate, fiecare organ
votând în mod independent.32
În privința competenței Curții, acesta poate să fie sesizată cu probleme de ordin juridic,
exercitând două tipuri de cauze, și anume: competența contencioasă privită în primul rând
asupra materiei supuse jurisdicției și în al doilea rând asupra subiectelor care au acces la
jurisdicția CIJ, iar cealaltă competență, cea consultativă care decurge din calitatea sa de organ
principal al O.N.U. și al locului pe care îl ocupă.33
Curta alege un birou la fiecare trei ani, compus dintr-un președinte și doi vicepreședinți,
aceasta se întrunește în sesiuni plenare pentru judecarea cauzelor supuse soluționării. Curtea
este asistată de Grefă, condusă de un grefier ales pe o perioadă de 7 ani. 34
Actele CIJ sunt următoarele: ordonanțele care vizează derularea procesului, deciziile
motivate prin care se soluționează litigiile dintre părți și avizele consultative care sunt adoptate
de CIJ la solicitarea instituțiilor autorizate de Carta O.N.U..

2.1.6. SECRETARIATUL GENERAL

Secretariatul General al O.N.U. este ales de Adunarea Generală, la propunerea

Consiliului de Securitate. Este un organ principal al O.N.U. care, potrivit Cartei îndeplinește
două atribuții pentru activitățile acestei organizații, cea administrativă și cea politică.35
Secretarul General exercită o serie de funcții administrative și executive de ordin
general, atribuții în domeniul financiar, precum și atribuții de înregistrare a tuturor tratatelor
încheiate de statele membre O.N.U.. Secretarul general este ales de Adunarea Generală la
recomandarea Consiliului de Securitate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire de
încă 5 ani. 36
Rolul politic al Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite se întemeiază pe
competențele ce i-au fost atribuite în această direcție prin Cartă.37

31
Carta Organizației Națiunilor Unite, Capitolul XIV
32
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 85
33
Ibidem p. 86
34
Ibidem
35
Ibidem
36
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept Internațional Public, Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck, București
2018, p. 127
37
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012, p. 86

10
 CONCLUZII

În prima secțiune a referatului, am dezvoltat parcursul istoric al organizației, cum că

precursoarea acesteia este Liga Națiunilor, precum și faptul că O.N.U. a fost înființată în anul
1945 și este cea mai importantă organizație internațională cu vocație universală.
Scopurile principale ale organizației sunt: menținerea păcii și securității internațional,
realizarea cooperării internaționale în domeniul economic și social, dezvoltarea de relații
prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalității în drepturi a
popoarelor și dreptului lor de a dispune de ele însele și să ia oricare măsuri potrivite pentru
consolidarea păcii mondiale.
Principiile fundamentale după care se ghidează Organizația Națiunilor Unite și
membrii acesteia, sunt: egalitatea suverană a statelor, nerecurgerea la forță sau la amenințarea
cu forța, soluționarea pașnică a diferendelor internaționale, neamestecul în treburile interne
ale statelor, îndatorirea statelor de a coopera între ele, dreptul popoarelor la autodeterminare,
îndeplinirea cu bună-credință a obligațiilor internaționale. Aceste principii fiind obligatorii
atât pentru state, cât și pentru O.N.U..
Din capitolul cu numărul doi al referatului, trebuie să reținem că organizația este
structurată prin cinci organe principale și anume: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate,
Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție și
Secretariatul General. Toate aceste organe având un rol foarte important în menținerea păcii
și securității internaționale, în dezvoltarea economică și asistență umanitară, dar și în cazul
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În concluzie, putem afirma că Organizația Națiunilor Unite are un sistem foarte complex
și dinamic, ce evoluează concomitent cu nevoile dreptului internațional și se adaptează la
situațiile ce necesită aspecte fundamentale, din domeniul relațiilor internaționale.

11
 BIBLIOGRAFIE
1. DOCTRINĂ

Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept Internațional Public, Sinteze, Ediția 9, Editura C.H.
Beck, București 2018
Mihail Niemesch, Beatrice Berna Dreptul organizațiilor internaționale, Editura Hamangiu, ed.
a 2-a revizuită și adăugită București 2020
Nicolae Bujdoiu, Organizații și relații internaționale, note de curs, 2009
Pierre Milza, George Bernstein, Istoria Europei, vol V, Iaşi: European Institute Publishing
House, 1998
Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, Editura Pro Universitară 2012
Ramona Ciobanu, Organizații și relații internaționale, 2014/2015
Simona Mihăilescu-Pene, Relații și organizații internaționale, note de curs
Wilson Woodrow, Messages, discours, documents diplomatiques, Paris, vol. I, 1918

2. LEGISLAȚIE

Carta Organizației Națiunilor Unite

12