Universitatea ''Petre Andrei'' din Iași

Facultatea de drept

Referat la disciplina: Organizații

internaționale

Student: Petrache Alexandru Constantin

Profesor: lect. univ. dr. Roxana Petraru
Anul II - semestrul II
ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

1. Definiție
2. Structura și funcțiile O.N.U.
3. Scopuri și principii
4. Carta O.N.U. și drepturile omului
5. State ca membre O.N.U.
1. Definiție

Organizația Națiunilor Unite (ONU) este cea mai

importantă organizație internațională din lume. Aceasta a
fost fondată în anul 1945, chiar dupa al Doilea Război
Mondial și în momentul de față are 193 de state membre.
Constituirea ei a semnat Carta Organizației Națiunilor
Unite, de către membrii ei fondatori. Potrivit acestui
document, ONU are datoria de a asigura pacea și liniștea
mondială, de a se respecta drepturile omului, cooperarea
internațională și respectarea dreptului internațional. Sediul
Organizatiei Națiunilor Unite se află la New York. În
termeni generali, Organizaţia Naţiunilor Unite poate fi
definită ca o organizaţie cu vocaţie universală, atât în ceea
ce priveşte entităţile sale, state suverane cât şi domeniile
în care se implică, scopul său principal fiind menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale. Organizația Națiunilor
Unite nu este o organizaţie supranaţională, nu are
competenţele unui guvern mondial, ci reprezintă o
organizaţie de state suverane, funcţionând ca un ,,centru
în care să se armonizeze eforturile naţiunilor prin
atingerea unor scopuri şi obiective comune''.

2, Structura și funcțiile O.N.U.

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci

entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite,
Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de
justiție, Consiliul deSecuritate al ONU și Consiliul
Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate,
Consiliulde Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994. Patru
dintre cele cinci entități au sediul în New York. Curtea
internațională de justiție se află în Haga

Adunarea Generală – Este constituită din reprezentaţi

ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de
vot. Adunarea generală se întruneşte în sesiuni ordinare
sau extraordinare pentrua discuta cele mai presante
probleme mondiale. Adunarea Generală îşi îndeplineşte
mandatul prin intermediul a şase Comitete Principale,
organisme subsidiare şi prin Secretariatul ONU. De
asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar
recomandări.

Consiliul de Securitate – Carta Naţiunilor Unite

acordă Consiliului de Securitate principala
responsabilitate în menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale. Consiliul se poate reuni oricând, defiecare
dată când există ameninţări la adresa păcii mondiale.
Conform Cartei, toate statele membre O.N.U. sunt
obligate să respecte şi să aplice deciziile Consiliului.
Consiliul poate lua măsuri deimplementare a deciziilor
sale. Poate impune sancţiuni economice sau poate impune
un embargoasupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat
statelor membre să adopte orice mijloace necesare,
inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a asigura
ducerea la bun sfârşit a deciziilor sale.

Consiliul Economic şi Social - Aflat în subordinea

Adunării Generale, coordoneazăactivitatea economică şi
socială a Naţiunilor Unite şi a organizaţiilor din sistemul
ONU. În calitate de forum central de discuţie a subiectelor
economice şi sociale internaţionale şi formulare
derecomandări de politici, Consiliul joaca un rol cheie în
cooperarea internaţională pentru dezvoltare. Se poate
consulta cu organizaţiile neguvernamentale, dezvoltând
astfel o veriga vitală între Naţiunile Unite şi societatea
civilă.

Consiliul de Tutelă – A fost înfiinţat pentru a asigura

supravegherea internaţională a unui număr de 11 teritorii
aflate sub tutelă şi administrate de şapte state membre. De
asemenea, s-au asigurat toate măsurile necesare
pregătirii necesare pregătirii teritoriilor respective pentru
auto – guvernare şi independenţă. Până în 1994, toate
teritoriilor îşi obţinuseră auto-guvernarea sau
independenţa, fie ca state separate, fie prin alăturarea la
state vecine independente. Îndeplinindu-şi astfel
misiunea, Consiliul de Tutelă este alcătuit astăzi din cei
cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Şi-a
amendat regulile de procedură astfel încât să se poată
întruni doar când ocazia ar cere-o.

Curtea Internaţională de Justiţie – Cunoscută şi sub

numele de Curtea Mondială, este principalul organism
judiciar al O.N.U. Cei 15 judecători ai săi sunt aleşi de
Adunarea Generală şi de Consiliul de
Securitate. Ei iau decizii prin vot independent şi simultan.
Curtea dezbate disputele dintre state înbaza participării
voluntare a statelor aflate în litigiu. Dacă un stat alege să
participe la procedurile
curţii, atunci este obligat să se supună rezoluţiile acesteia.
Curtea emite de asemenea opinii consultative către
O.N.U. şi agenţiile specializate ale acesteia.

Secretariatul – Secretariatul se ocupă de partea

administrativă a Naţiunilor Unite, una esenţială, pebaza
mandatului aprobat de către Adunarea Generală, dar şi a
deciziilor Consiliului de Securitate şi ale altor organisme
O.N.U. În fruntea Secretariatului se află Secretarul
General, care are drept sarcină asigurarea
managementului general.

3. Scopuri și principii

Scopul primordial al Organizaţiei extras din cele 8

alineate ale Preambulului este: ferirea generaţiilor viitoare
de flagelul războiului, prin unirea forţelor membrilor ei în
vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin
garantarea, acceptându-se principiile şi metodele
corespunzătoare, că forţa armată nu va mai fi folosită
decât în interesul comun şi prin statornicirea între state a
unor relaţii de bună vecinătate şi de toleranţă. În acelaşi
scop, organizaţia va urmări crearea condiţiilor necesare
menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor ce decurg din
tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional. În al
doilea rând, în strânsă legătură cu scopul primordial al
organizaţiei se arată necesitatea de a se favoriza progresul
social şi economic, recurgându-se pentru aceasta şi la
instituţiile internaţionale, şi se reafirmă credinţa în
drepturile fundamentale ale omului, în egalitatea în
drepturi a femeilor cu bărbaţii şi a naţiunilor mici şi mari.
În acest sistem de scopuri al O.N.U., locul central îl ocupă
menținerea păcii și securității internaționale. Prevederile
Cartei O.N.U. au pus bazele unui sistem nou de securitate
internațională întemeiat pe măsuri colective și eficace de
prevenire și înlăturare a amenințărilor la adresa păcii și de
reprimare a actelor de agresiune sau a altor încălcări ale
pacii. La baza noului sistem de securitate internațională se
află principiul soluționării numai prin mijloace pașnice a
tuturor diferendelor care se pot ivi între state, în
conformitate cu principiile justiției si dreptului
internațional.
Între scopurile O.N.U. se constată o legătură logică și o
interdependență. Cea mai bună garanție a păcii și
securității internaționale este existența și dezvoltarea de
relații prietenești între toate statele și popoarele, relatii
întemeiate pe respectul deplin al principiilor fundamentale
ale dreptului internațional și ale Cartei O.N.U. Pentru a
exista astfel de relații internaționale se cere dezvoltarea
unei cooperări cât mai cuprinzătoare între toate statele și
popoarele, care să contribuie la soluționarea problemelor
globale ale omenirii, inclusiv la promovarea și garantarea
drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt ele
consacrate în actele internaționale.
 Principiile sunt enumerate în cele şapte paragrafe ale
articolului 2 cap.1 al Cartei şi înseamnă pentru membri
obligaţii precise, a căror sistematică încălcare poate duce
la excluderea lor din Organizaţia Naţiunilor Unite.
Trebuie să subliniem că, aşa cum va rezulta din cele ce
urmează, principiile consacrate în Cartă sunt principii
unanim admise ale dreptului internaţional, principii ale
coexistenţei paşnice:
1. Egalitatea - egalitatea statelor membre trebuie
respectată atat în ce privește reprezentarea lor în organele
organizației, cât și în mecanismul de vot din cadrul
acestor organe;
2.Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate -
este un principiu cu o semnificație deosebită pentru
asigurarea stabilității relațiilor internaționale și a
legalității internaționale;
3.Reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor
internaţionale;
4. Interzicerea ameninţării cu forţa sau folosirea ei;
5. Acordarea de sprijin Organizaţiei Naţiunilor Unite în
acţiunile întreprinse în conformitate cu Carta;
6. Obligaţiile statelor care nu sunt membre ale O.N.U.
Organizaţia va asigura că statele care nu sunt membre ale
Organizaţiei să acţioneze în conformitate cu aceste
principii, în măsura necesarămenţinerii păcii şi securităţii
naţionale;
7. Neintervenţia în problemele care sunt esenţial de
competenţa internă a statelor.
Dincolo de principiile înscrise în Carta O.N.U., în
doctrina mai recentă se afirmă că activitatea O.N.U. și
toate eforturile sale ar trebui să se desfășoare sub
incidența a doua principii:
a) principiul universalității O.N.U., care trebuie înțeles în
sensul admiterii tuturor statelor lumii și asigurării aplicării
universale a principiilor;
b) principiul democratizării, în sensul asigurării, pentru
toate statele, a dreptului de inițiativă și a dreptului de a
contribui la examinarea, elaborarea și punerea în aplicare
a rezoluțiilor referitoare la problemele majore ale
comunității internaționale.
Concluzia care se desprinde din analiza scopurilor şi
principiilor Cartei O.N.U. confirmă caracterizarea dată
mai sus menirii acestei Organizaţii, ca Organizaţie a
coexistenţei paşnice.

4. Carta O.N.U. și drepturile omului

Carta Organizației Națiunilor Unite este un tratat care

înființează organizația internațională numita Organizația
Națiunilor Unite. A fost semnat la Conferința Națiunilor
Unite privind Organizația Internațională de la San
Francisco, California, Statele Unite ale Americii, pe 26
iunie 1945, de 50 din cele 51 de țări membre originale.
Aceasta a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, după ce
a fost rectificat de către cei 5 membri permnenți ai
Consiliului de Securitate: Republica China, Franța,
Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice(Rusia), Regatul
Unit și Statele Unite și de majoritatea celorlalte state
semnatare. Ca o cartă, aceasta este un tratat constitutiv,
prin care toți membrii sunt parte. Aceasta declară că
obligațiile O.N.U. prevalează asupra tuturor celorlalte
obligații din alte tratate. Cele mai multe țări din lume au
ratificat Carta. O excepție este Sfăntul Scaun, care a ales
să rămână permanent în stare de observator șim prin
urmare nu este un semnator al Cartei. Încheierea celui de-
al Doilea Război Mondial, prin victoria coaliţiei
Naţiunilor Unite, a creat premisele uneinoi ordini
internaţionale menite să întroneze libertatea şi pacea în
lume, să determine promovarea şiprotecţia drepturilor
omului, să favorizeze progresul social şi economic al
tuturor popoarelor. Călăuzindu-se după aceste principii, în
iunie 1945, principalele puteri aliate au semnat, la San
Francisco, Carta Naţiunilor Unite. Carta, datorită
circumstanţelor politice în care a fost elaborată şi
adoptată, precum şi a cuprinsului ei, larg, generalizator,
nu conţine o listă detaliată a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi nicio definirea lor. De
asemenea, nu este cuprinsă în textul ei nici prevederea
care să înscrie întinderea obligaţiei internaţionale de
asigurare a respectării drepturilor omului de către statele
lumii. Pentru aceasta, Cartaabilitează un număr de organe
să se ocupe de problemele privitoare la drepturile omului.
Carta O.N.U. stă la baza unora dintre cele mai evidente
mecanisme de supraveghere şi control.

5.State ca membre O.N.U.

1. Membrii originari şi admiterea de noi membri „Pot

deveni membri ai Organizaţiei toate celelalte state
iubitoare de pace care acceptă obligaţiile cuprinse în
prezenta Cartă şi care, după aprecierea Organizaţiei, pot şi
sunt dispuse să aducă la îndeplinire aceste obligaţii”. Din
această dispoziţie rezultă că pentru admiterea în O.N.U.
se cere îndeplinirea a cinci condiţii:
1. Să fie vorba de un stat;
2. Să fie un stat iubitor de pace;
3. Să accepte obligaţiile decurgând din Cartă;
4. Să fie în stare să îndeplinească aceste obligaţii;
5. Să fie dispus să le îndeplinească.
Aprecierea întrunirii acestor condiţii revine Organizaţiei.
Problema admiterii de noi membri în Organizaţia
Naţiunilor Unite este strâns legată de caracterul de
universalitate al Organizaţiei, concepţie care a stat la baza
creării ei. Pornind de la această concepţie, la lucrările
conferinţei de la San Francisco majoritatea statelor din
America Latină şi-au exprimat dorinţa ca să nu se
stabilească nicio condiţie pentru primirea oricărui
statdoritor să fie membru. Dar, ţinând seama de momentul
istoric în care a fost creată organizaţia, era firesc casă se
stabilească unele condiţii cu caracter general pentru
admiterea de noi membri, deoarece nu se putea concepe
ca statele foste in amice să fie imediat primite în mijlocul
unei organizaţii opusă războiului, folosirea forţei precum
şi ameninţării cu forţa.
2. Sancţiuni aplicate membrilor. Încetarea calităţii de
membru al Organizaţiei. Un stat membru al Organizaţiei
Naţiunilor Unite poate să-şi piardă oricând calitatea de
mebru prin câteva metode:
- Suspendarea - Potrivit articolului 5, suspendarea este
pronunţată de Adunarea Generală, la recomandarea
Consiliului de Securitate, contra statului împotriva căruia
a fost luată vreo măsură preventivă sau de constrângere
(represivă) de către Consiliul de Securitate, având astfel
caracterulunei sancţiuni complementare. Efectul
suspendării e total, privind încetarea exercitării
tuturordrepturilor şi privilegiilor decurgând din calitatea
de membru.
Revenirea asupra suspendării o poate face, conform
articolului 5 din Cartă, numai Consiliul de Securitate.
- Excluderea - O altă sancţiune care poate fi aplicată unui
membru al Organizaţiei Naţiunilor Uniteeste excluderea,
prevăzută în textul articolului 6. Excluderea este
condiţionată de violareasistematică a principiilor Cartei
prevăzute în încălcarea principiilor Cartei, cuprinsă în
proiectuliniţial, a fost menţinută. Excluderea nu înlătură
însă posibilitatea ca statul respectiv să fie admis din nou
în Organizaţie.
- Retragerea voluntară - Un stat poate pune capăt în mod
voit calităţii sale de membru, fiind liber săse retragă din
Organizaţie în virtutea suveranităţii sale. Este evident însă
că retragerea dinOrganizaţie sau orice altă formă de
destrămare a Organizaţiei ar deveni inevitabilă dacă
Organizaţia, înşelând speranţele omenirii, se va dovedi
incapabilă să menţină pacea ori ar face acest lucru numai
în detrimentul dreptului şi justiţiei.
- Încetarea calităţii de stat suveran prin fuziune sau
desmembrare - În sfârşit, calitatea de membru al
Organizaţiei Naţiunilor Unite se poate pierde nu numai
prin excludere sau retragere, ci şi prin încetarea calităţii
de stat suveran, prin fuziune (ca de exemplu, fuziunea
Egiptului cu Siria în 1958) sau desmembrare (de exemplu
despărţirea Pakistanului de India în 1947).
În concluzie, cu toate cele prezentate mai sus rezultă că
Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă
organizație internațională din lume care are 193 de state
membre la data actuală și are rolul de a păstra liniștea,
securitatea și de a proteja drepturile fiecărui cetățean ce
face parte dintr-un stat, membru al Organizației Națiunilor
Unite.

Bibliografie:

1. Constantin Valentin, Drept internaţional public, Editura

Universităţii de Vest, Timişoara, 2004;
2. Diaconu Ion, Manual de drept internațional public,
Ediția a iii am Lumina Lex 2010;
3. Ionescu Nicolae, Organizații internaționale, Editura
Lumina Lex 2000.
Surse internet:
1. https://ro.scribd.com/document/131619654/Referat-O-
N-U;
2. www.Wikipedia.org.