UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT “SIMION BĂRNUȚIU”

REFERAT INTITULAT:

ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI ÎNTRE SISTEMUL ONU ȘI

CEL AL CONSILIULUI EUROPEI DE PROTECȚIE A
DREPTURILOR OMULUI

MATERIA: PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI

PROFESOR: Prof. univ. dr. Bianca GUȚAN

STUDENT: Ignat Antonia Teodora

Anul I, Grupa a II-A
 CUPRINS

1. INTRODUCERE
2. SISTEMUL ONU
3. CONSILIUL EUROPEI de PROTECȚIE a DREPTURILOR OMULUI
4. ASEMĂNĂRI ÎNTRE ONU ȘI CEPDO
5. DEOSEBIRI ÎNTRE ONU ȘI CEPDO
6. BIBLIOGRAFIE

1
 1. INTRODUCERE

În cadrul sistemului internațional de protecție a drepturilor omului, Organizația

Națiunilor Unite (ONU) și Consiliul Europei de Protecție a Drepturilor Omului
(CEPDO) ocupă un rol deosebit de important. Aceste organizații sunt angrenate în
promovarea și apărarea drepturilor fundamentale ale omului la nivel global și regional.
Prin intermediul mandatului lor specific și al mecanismelor de protecție a drepturilor
omului, ONU și CEPDO contribuie la consolidarea valorilor și normelor universale
ale drepturilor omului.
În această introducere, vom analiza sistemul internațional de protecție a drepturilor
omului în ansamblul său, cu accent pe ONU și CEPDO. Vom explora structura acestor
organizații, mandatul lor și mecanismele utilizate pentru a promova și proteja
drepturile omului în cadrul fiecăreia. De asemenea, vom evidenția asemănările și
deosebirile dintre cele două sisteme, evidențiind contribuțiile lor distincte și
modalitățile în care acestea completează și se completează reciproc.
Astfel, scopul acestui referat este de a aduce în prim-plan comparația între sistemul
ONU și cel al CEPDO, în ceea ce privește protecția drepturilor omului. Vom analiza
atât structura și organizația fiecărei entități, cât și mandatul lor și modalitățile
specifice prin care acestea își îndeplinesc misiunea. Prin evidențierea asemănărilor și
deosebirilor dintre cele două sisteme, vom dobândi o înțelegere mai clară a modului în
care comunitatea internațională și Europa abordează problema drepturilor omului.
Pe parcursul acestui referat, vom explora diferite aspecte și elemente-cheie ale
sistemului ONU și al CEPDO, oferind argumente solide și exemple concrete pentru a
susține comparația noastră. De asemenea, vom utiliza surse relevante și actualizate
pentru a ne fundamenta argumentele și a aduce claritate în analiza noastră.
Prin urmare, pornim în această explorare a sistemului ONU și al CEPDO, cu
scopul de a înțelege mai bine cum aceste organizații contribuie la protecția drepturilor
omului și la promovarea valorilor fundamentale ale umanității.

2. SISTEMUL ONU
PREZENTARE

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație
internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război
Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de
către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui

2
document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor
omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul
central al organizației este la New York.
Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997, Kofi
Annan, născut în Ghana, a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Națiunilor Unite. El
a prezentat Adunării Generală a Națiunilor Unite programul de reformă. Programul
includea reforma Consiliului de securitate al ONU. Pozițiile permanente din Consiliul
de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945, instituite imediat după începerea
activității instituției. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziții permanente în
cadrul Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută și reducerea
birocrației și creșterea transparenței în cadrul organizației. În ciuda eforturilor depuse
de Annan, reformele nu au mai fost implementate.

STRUCTURĂ

Organizația Națiunilor Unite (ONU) este un sistem complex și bine structurat, care
promovează cooperarea internațională în diferite domenii, inclusiv protecția
drepturilor omului. Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități:
● Adunarea Generală a Națiunilor Unite
Adunarea Generală reprezintă principalul forum al ONU, în care toate cele 193 de
state membre au dreptul să-și exprime opiniile și să participe la procesul decizional.
Acest for discută și adoptă rezoluții cu privire la chestiuni de interes global, inclusiv
drepturile omului. Prin intermediul Adunării Generale, statele membre pot prezenta
probleme legate de drepturile omului și pot stabili linii directoare pentru acțiuni
ulterioare.
● Secretariatul Națiunilor Unite
Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă
internațională de funcționari civili din întreaga lume. Acesta asigură studii, informații,
și facilități necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De asemenea,
preia și efectuează sarcini de la Consiliul de Securitate, Adunarea Generală, Consiliul
Economic și Social, și de la alte entități ONU.
● Curtea internațională de justiție
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Țările de Jos. Aceasta este
principalul organ judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de Carta ONU, Curtea a fost pusă
în funcțiune în 1946, ca succesorul Permanenței Curți Internaționale de Justiție. CIJ
este compusă din 15 judecători care dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de
Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să fie de naționalitate diferită.
● Consiliul de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În
timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre,

3
Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au
înțeles să le accepte, sub termenii Articolului Cartei 25. Deciziile Consiliului sunt
cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
● Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea
cooperării și dezvoltării economice și sociale globale. ECOSOC are 54 de membri,
care sunt aleși de Adunarea Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru un
an din puterile mici sau medii reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință
anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva. Văzut separat față de entitățile pe care
le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de informații, sfătuirea statelor
membre și propunerea de recomandări. Avându-și mandatul extins de coordonare a
mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca fiind nenecesar sau instabil.

O a șasea entitate, Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci când
Palau a devenit stat independent. Patru dintre cele cinci entități au sediul în New York.
Curtea internațională de justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții
își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva , Biroul Națiunilor Unite de la
Viena și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi . În baza Convenției legată de privilegii
și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au imunitate în fața legilor din
țările în care își desfășoară activitatea, menținând astfel imparțialitatea Națiunilor
Unite legată de țările gazdă și statele membre.
Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de entități
și organizații, unele dintre ele chiar mai vechi decât organizația mamă, care își
desfășoară activitatea aproape independent față de Națiunile Unite” (Linda Fasulo).
Această colecție include agenții specializate, instituții de cercetare și educație,
programe, fonduri etc.

MECANISMELE DE PROTECȚIE A DREPTURILOR ÎN CADRUL ONU

ONU are o multitudine de prerogative și atribuții. Printre cele mai importante

obiective pe care ONU le are se numără:
1. Menținerea păcii - ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite
forțe pentru menținerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând,
sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a
descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are propria forță
militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt
uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific. Forța de
menținere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.
2. Drepturile omului - Drepturile omului au fost motivul principal pentru

4
crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și
genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare în viitor.
Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a
lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului.
Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect
universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și
separate” în această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu
legală, a fost adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de
realizare pentru toți. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturile
omului.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în
implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor
Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în
tranziție spre democrație.
Alte entități ONU responsabile pentru problemele legate de drepturile femeilor includ
Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, creată în 1976; și
Institutul Internațional de Cercetare și Educație al Organizației Națiunilor Unite,
fondat în 1979. Forumul Permanent al Organizației Națiunilor Unite pentru Probleme
Indigene, una dintre cele trei entități cu un mandat ce permite supravegherea
problemelor legate de oameni indigeni, și-a ținut prima conferință în 2012.
3. Dezvoltarea economică și asistența umanitară - Alt scop primar a ONU este
„să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea problemelor internaționale
legat de un caracter economic, social, cultural sau umanitar.” Numeroase entități au
fost create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind sub conducerea Adunării
Generale sau a ECOSOC.

Pentru a reuși să-și îndeplinească obiectivele, ONU de-a lungul istoriei, și-a creat tot
felul de mecanisme astfel încât să își protejeze drepturile și să își întărească
autoritatea:

1. Declarația Universală a Drepturilor Omului

Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDH), adoptată de Adunarea

Generală a ONU în 1948, reprezintă un document fundamental care definește și
afirmă drepturile și libertățile fundamentale ale omului. DUDH are o semnificație
deosebită în cadrul sistemului ONU, fiind considerată un pilon moral și juridic pentru
protecția drepturilor omului la nivel global.
Importanța și semnificația Declarației Universale a Drepturilor Omului constau în
faptul că stabilește un set comun de valori și principii pentru toate națiunile, indiferent
de diferențele culturale, politice sau economice. Documentul subliniază importanța

5
egalității, demnității umane și a drepturilor inalienabile ale omului, precum libertatea
de exprimare, dreptul la viață, libertatea de conștiință și dreptul la un proces echitabil.
DUDH reprezintă o sursă esențială de inspirație și ghid în ceea ce privește promovarea
și protecția drepturilor omului în cadrul sistemului ONU. Documentul serveste drept
reper pentru elaborarea tratatelor și convențiilor ulterioare, precum și pentru
activitatea organismelor și comitetelor specializate în monitorizarea și implementarea
drepturilor omului.

2. Tratate și convenții internaționale

Pe lângă Declarația Universală a Drepturilor Omului, ONU a adoptat numeroase

tratate și convenții internaționale care oferă un cadru legal și normativ pentru protecția
și promovarea drepturilor omului.
Printre cele mai importante tratate și convenții în domeniul drepturilor omului
adoptate de ONU se numără:
● Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială
● Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Civile și Politice
● Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale
● Convenția asupra Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare împotriva
Femeilor
● Convenția asupra Drepturilor Copilului
● Convenția împotriva Torturii și a altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane
sau Degradante
Aceste tratate și convenții definesc drepturile și obligațiile statelor semnatare în ceea
ce privește protecția și respectarea drepturilor omului. Ele acoperă diverse domenii,
cum ar fi drepturile civile și politice, drepturile economice și sociale, egalitatea de
gen, drepturile copiilor și prevenirea torturii.

3. Monitorizarea și implementarea prin intermediul organismelor și comitetelor

specializate
Pentru a asigura respectarea și implementarea tratatelor și convențiilor internaționale
în domeniul drepturilor omului, ONU a creat un sistem complex de monitorizare și
raportare prin intermediul organismelor și comitetelor specializate.
Aceste organisme, cum ar fi Comisia Drepturilor Omului (înlocuită ulterior de
Consiliul Drepturilor Omului) și comitetele independente, monitorizează periodic
situația drepturilor omului în statele semnatare și oferă recomandări pentru
îmbunătățirea situației. De asemenea, acestea primesc rapoarte de la state privind
măsurile luate pentru implementarea tratatelor și convențiilor și examinează plângerile
individuale sau colective de încălcare a drepturilor omului.

6
 Prin intermediul acestor mecanisme, ONU asigură o supraveghere și o
responsabilitate internațională în ceea ce privește respectarea și promovarea
drepturilor omului. Organismele și comitetele specializate joacă un rol crucial în
evidențierea problemelor și încălcărilor drepturilor omului, furnizând recomandări și
orientări pentru îmbunătățirea situației în diverse regiuni ale lumii.
Asigură-te că dezvolți fiecare subpunct în detaliu, oferind informații relevante
despre mandatul și mecanismele de protecție a drepturilor omului în cadrul ONU.
Utilizează exemple specifice și menționează sursele utilizate pentru a sprijini
argumentele tale.

3. CONSILIUL EUROPEI de PROTECȚIE a DREPTURILOR OMULUI

PREZENTARE

Consiliul Europei (CoE; franceză Conseil de l'Europe) este o organizație

internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și
reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din
centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de
Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei
este la Strasbourg.
Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea
Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și
cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din
miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul
de decizie al Consiliului Europei.
1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă un pilon central al
CEPDO și are un rol esențial în protecția drepturilor omului în Europa. Aceasta este
compusă dintr-un număr de judecători, fiecare reprezentând un stat membru al
Consiliului Europei. CEDO are competența de a primi plângeri individuale și de a
emite hotărâri cu privire la încălcările drepturilor omului în statele membre.
Jurisprudența CEDO a devenit o sursă importantă de interpretare și dezvoltare a
standardelor de protecție a drepturilor omului în Europa.
2. Comitetul Miniștrilor
Comitetul Miniștrilor este organismul decizional al Consiliului Europei și este compus
din miniștrii de externe ai statelor membre sau reprezentanții lor. Acesta are un rol
crucial în implementarea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului și în
monitorizarea respectării drepturilor omului în statele membre. Comitetul Miniștrilor
poate emite recomandări și directive către statele membre în vederea îmbunătățirii

7
protecției drepturilor omului și poate interveni în cazurile în care constată încălcări
grave ale drepturilor omului.

MANDATUL ȘI MECANISMELE DE PROTECȚIE A DREPTURILOR OMULUI

ÎN CADRUL CEPDO

1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este principalul tratat juridic
adoptat în cadrul CEPDO. Acesta stabilește un set de drepturi și libertăți fundamentale
garantate pentru cetățenii din statele membre ale Consiliului Europei. Conținutul său
acoperă o gamă largă de drepturi, cum ar fi dreptul la viață, libertatea și securitatea
personală, libertatea de exprimare, dreptul la un proces echitabil și interzicerea
torturii. Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă o normă juridică
obligatorie pentru statele membre și are un impact semnificativ în protejarea
drepturilor omului în Europa.
2. Procedurile de supraveghere și implementare
Pentru a asigura supravegherea și implementarea Convenției Europene a Drepturilor
Omului, CEDO utilizează mai multe mecanisme. Acestea includ:
–Sistemul de plângeri individuale: Orice persoană sau grup de persoane care se
consideră victimă a unei încălcări a drepturilor omului prevăzute de Convenție poate
depune o plângere la CEDO. CEDO examinează plângerile și emite hotărâri cu privire
la încălcările constatate și la repararea acestora.
–Procedura de raportare: Statele membre sunt obligate să prezinte rapoarte periodice
privind măsurile luate pentru a implementa și respecta drepturile garantate de
Convenție. Aceste rapoarte sunt examinate de către Comitetul Miniștrilor și pot fi
asociate cu recomandări specifice pentru îmbunătățirea protecției drepturilor omului în
statele respective.
–Raportul anual al Comisarului pentru Drepturile Omului: Comisarul pentru
Drepturile Omului este o funcție independentă și are ca mandat monitorizarea
respectării drepturilor omului în statele membre ale Consiliului Europei. Raportul
anual al Comisarului oferă o analiză detaliată a situației drepturilor omului în Europa
și poate conține recomandări specifice pentru îmbunătățirea protecției și promovării
drepturilor omului.
Aceste mecanisme contribuie la monitorizarea respectării drepturilor omului în statele
membre ale CEPDO și la asigurarea aplicării eficiente a Convenției Europene a
Drepturilor Omului.

8
ASEMĂNĂRI ÎNTRE ONU ȘI CEPDO

Atât sistemul Organizației Națiunilor Unite (ONU), cât și cel al Consiliului Europei de
Protecție a Drepturilor Omului (CEPDO) împărtășesc unele caracteristici și asemănări
în ceea ce privește protecția drepturilor omului. Acestea includ:

1. Importanța acordată drepturilor omului

Atât ONU, cât și CEPDO recunosc importanța drepturilor omului în promovarea
păcii, securității și dezvoltării durabile. Ambele sisteme au adoptat tratate și convenții
internaționale care consacră drepturile și libertățile fundamentale ale indivizilor și
stabilesc obligațiile statelor de a le respecta și proteja.
2. Tratate și convenții internaționale
Atât ONU, cât și CEPDO utilizează tratate și convenții internaționale pentru a stabili
norme și standarde comune în domeniul drepturilor omului. ONU a adoptat Declarația
Universală a Drepturilor Omului și convenții precum Convenția pentru Eliminarea
Tuturor Formelor de Discriminare Rasială și Convenția asupra Drepturilor Copilului.
CEPDO are la bază Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a adoptat și alte
instrumente juridice pentru a consolida protecția drepturilor omului în Europa.
3. Mecanisme de monitorizare și raportare
Atât ONU, cât și CEPDO utilizează mecanisme de monitorizare și raportare pentru a
verifica respectarea drepturilor omului de către statele membre. ONU dispune de
organismele și comitetele sale specializate, care monitorizează periodic situația
drepturilor omului și emit recomandări pentru îmbunătățirea acesteia. CEPDO are
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Comitetul Miniștrilor, care monitorizează
respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și emit recomandări către
statele membre.
4. Responsabilitatea statelor și mecanismele de implementare
Atât ONU, cât și CEPDO atribuie statelor responsabilitatea de a implementa și
respecta drepturile omului. Acestea încurajează statele să adopte legislație adecvată, să
asigure protecția drepturilor omului în practică și să ofere remedii eficiente în caz de
încălcare a acestora. Ambele sisteme prevăd mecanisme pentru a soluționa plângerile
individuale și pentru a asigura aplicarea hotărârilor și recomandărilor emise.
Aceste asemănări demonstrează angajamentul comun al ONU și al CEPDO în
promovarea și protecția drepturilor omului la nivel global și regional. Totuși, este
important să menționăm că există și diferențe semnificative între cele două sisteme, pe
care le vom explora în continuare în capitolul următor.

9
DEOSEBIRI ÎNTRE ONU ȘI CEPDO

Deși ONU și CEPDO au ca obiectiv comun protecția drepturilor omului, există câteva
deosebiri semnificative între cele două sisteme:
1. Acoperire geografică
Sistemul ONU are o acoperire globală și implică toate statele membre ale organizației.
Acesta abordează problemele drepturilor omului la nivel mondial și promovează
respectarea acestora în toate regiunile. Pe de altă parte, CEPDO are o acoperire
regională și se concentrează pe Europa. Este formată din statele membre ale
Consiliului Europei și se axează pe protecția drepturilor omului în această regiune
specifică.
2. Tratate și instrumente juridice
ONU a adoptat o serie de tratate și convenții internaționale care sunt aplicabile la nivel
global. Acestea includ Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția pentru
Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, printre altele. În schimb,
CEPDO are la bază Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care este un tratat
specific pentru statele membre ale Consiliului Europei. CEPDO a adoptat și alte
instrumente juridice, cum ar fi Protocolul 1 la Convenție, care extinde protecția
drepturilor omului.
3. Organisme și mecanisme de monitorizare
ONU utilizează organismele și comitetele sale specializate, cum ar fi Consiliul pentru
Drepturile Omului și Comitetul pentru Drepturile Copilului, pentru a monitoriza
respectarea drepturilor omului în statele membre. Acestea analizează rapoartele și
plângerile prezentate de state și de organizațiile neguvernamentale și emit
recomandări pentru îmbunătățirea situației drepturilor omului. CEPDO are Curtea
Europeană a Drepturilor Omului și Comitetul Miniștrilor ca principale mecanisme de
monitorizare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului are competența de a primi
plângeri individuale și de a emite hotărâri, în timp ce Comitetul Miniștrilor
monitorizează implementarea hotărârilor și recomandărilor emise de către Curte.
4. Jurisdicție și aplicabilitate
Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului sunt juridic obligatorii pentru statele
membre ale CEPDO și acestea trebuie să le implementeze. În cazul în care o persoană
sau un grup consideră că drepturile lor au fost încălcate, pot depune o plângere la
CEDO. În schimb, hotărârile emise de organismele ONU nu au o forță juridică
obligatorie, ci mai degrabă furnizează orientări și recomandări pentru statele membre.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Suport de curs, PROTECŢIA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR

OMULUI, Profesor univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN și Lector univ.dr.
Horaţiu Alexandru RUSU, Sibiu, 2022
2. www..wikipedia.ro
3. Declarația Universală a Drepturilor Omului:
https://www.un.org/ro/documents/udhr/index.shtml
4. Convenția europenană a drepturilor omului
https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ROU.pdf

11