UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA”

FACULTATEA DE DREPT “SIMION BĂRNUȚIU”

EXAMEN

MATERIA: DREPT PRIVAT ROMAN

PROFESOR: Manuel GUȚAN

STUDENT: Ignat Antonia Teodora

ANUL I
GRUPA A II-A
SPEȚE – DREPT PRIVAT ROMAN

SPEȚA I

În anul 10 î.Hr., Sabinus închiriază lui Brasus, peregrin obișnuit, o casă

la Mediolanum, pentru o perioadă de 1 an, începând cu luna ianuarie, ziua
a 5-a. Suma totală de plată, în cuantum de 100 de sesterți, a fost stabilită
în 4 tranșe.
Prima tranșă, de 40 de sesterți, a fost plătită la mutarea în casă. Pentru
restul sumei, 60 de sesterți, au fost convenite alte 3 scadențe, la fiecare 4
luni, în ziua a 5-a, având ca sumă de plată 20 de sesterţi fiecare.
Sabinus, temându-se că Brasus nu va respecta ultima scadență (la plecarea
din casă), cere, în ziua a 5-a din luna septembrie, cu ocazia penultimului
termen de plată, și ultima tranșă. Sabinus îl ameninţă pe Brasus cu faptul
că, dacă nu plătește întreaga sumă rămasă din contract, îl va da afară. În
aceste condiţii, Brasus refuză nu doar plata anticipată a viitoarei scadențe,
dar şi plata ajunsă la termen.
În consecinţă, Sabinus îl cheamă în judecată pe Brasus pentru neplata
sumei de 40 de sesterți. În fața magistratului, reclamantul susține că suma
respectivă face obiectul scadenței convenită pentru luna septembrie.
Pârâtul cere respectarea contractului.

REZOLVARE

În speța prezentată există un conflict între două persoane, Sabinus și

Brasus, care din cauza neînțelegerilor dintre cei doi, ajunge să fie rezolvat
în instanță.
Procedura de judecată care va fi folosită pentru soluționarea
conflictului dintre cei doi este procedura formulară de judecată, deoarece
conform textului speței ne aflăm în anul 10 î.Hr., perioadă în care această
procedură a fost deja implementată cu mult timp în urmă, odată cu Legea
Aebutia între anii 149 și 126 î.Hr. .
Această procedură prezintă două etape: faza in iure care se va desfășura în
fața unui magistrat, în cazul nostru preotul peregrin, deoarece acestuia i-au
fost atribuite procesele dintre cetățeni și peregrini încă din anul 242 î.Hr.,
și faza in iudicio, care va avea loc în fața unui judecător.
Conform textului speței putem deduce faptul că procesul de judecată
va avea loc la Mediolanum, deoarece acolo își are pârâtul Brasus reședința
(formum domicil) și numai în zilele lucrătoare (dies fasti) iar sarcina
citării îi revine lui Sabinus în timp ce Brasus riscă amendarea în caz de
neprezentare la proces. Acțiunea este inițiată de către Sabinus printr-o
cerere orală (postulatio) adresată magistratului, prin care solicită
încuviințarea începerii acțiunii. Magistratul, în această fază în care se pune
problema dreptului reclamantului de a intenta acțiunea, are rolul de a
stabili pretențiile contradictorii ale părților. Totodată, magistratul
redactează împreună cu Sabinus și Brasus o formulă care va fi prezentată
în faza in iudicio.
Având în vedere că procesul are ca obiect o sumă de bani determinată,
Sabinus îi poate cere lui Brasus să jure în fața magistratului că nu
recunoaște pretenția sa. Prestarea jurământului ar duce la absolvirea lui
Brasus, dar prin refuzul de a face jurământul, pârâtul ar fi asimilat cu cel
care recunoaște pretențiile și ar fi obligat să achite datoria.
Totodată, și Brasus i-ar putea cere lui Sabinus să jure că are drept de
creanță, efectul fiind acela de obligare a pârâtului la plată, în cazul în care
reclamantul ar presta iusiurandum necessarium, fiind redactată formula.
Brasus poate adopta una din cele trei atitudini, respectiv confessio in iure,
ceea ce presupune recunoașterea pretențiilor lui Sabinus, infitiatio, ceea ce
presupune că acesta nu recunoaște pretențiile lui Sabinus și non defensio
uti oportet, presupune ca Brasus să nu se apere cum trebuie.
Având în vedere sesizarea formulată de Sabinus împotriva lui Brasus,
acțiunea este in personam, întrucât sancționează dreptul de creanță rezultat
din neîndeplinirea obligației lui Brasus de a-i achita lui Sabinus chiria
datorată conform contractului. Totodată, acțiunea intentată de Sabinus este
de tip actione privatae și rei persecutoriae întrucât servește exclusiv
apărării intereselor acestuia și poate duce la obligarea pârâtului la
restituirea lucrului său la repararea pagubei.
Redactarea formulei începea obligatoriu cu numirea judecătorului unic
(Marcus iudex esto – să fie judecător Marcus) sau a recuperatorilor. După
numirea judecătorului, formula trebuia să conțină patru părți principale:
demonstratio, intentio, adiudicatio (se întâlnește doar în acțiunile divizorii
– acțiuni în hotărnicie, acțiunea pentru ieșirea din indiviziune și acțiunea în
partaj succesoral) și condemnatio.
Demonstratio, care se regăsește chiar la începutul formulei, imediat după
numirea judecătorului, cuprinde cauza juridică pe care Sabinus își
întemeiază pretențiile, respectiv existența unui contract de închiriere
încheiat între el și Brasus – quod conduxerit ad Brasus. Urmează intentio,
partea esențială a formulei în care reclamantul își expune pretenția.
Intentio va invoca și o excepție temporală, având în vedere că Sabinus
solicită plata sumei de 40 de sesterți înainte de scadența contractului.
Condemnatio este partea finală a formulei prin care pretorul peregrin îl
investește pe judecător cu dreptul de a-l condamna sau de a-l absolvi pe
Brasus, după cum pretențiile lui Sabinus față de acesta se dovedesc a fi
exacte sau inexacte. În speța dezbătută, condemnatio este incerta cum
taxatione, fixându-se maximul sumei până la care va putea fi condamnat
Brasus, respectiv până la suma de 40 sesterți, astfel constatăm că ne aflăm
în prezența unei actione stricti iuris sau iudicia stricta – acțiune de drept
strict, întrucât magistratul stabilește pentru iudex privatus o obligație certă
și determinată care îi lasă doar o putere limitată de apreciere, aceea de a
admite, total sau în parte, ori de a respinge pretențiile lui Sabinus.
După redactarea formulei, ne aflăm în fața litis contestatio, respectiv
înmânarea unei copii de pe formulă sau dictarea ei de către Sabinus
peregrinu lui Brasus, fapt ce consfințește voința părților de a se judeca.
Din acest fapt se nasc trei efecte, respectiv cel extinctiv (care presupune că
se stinge ipso iure dreptul dedus în justiție de către Sabinus, împiedicând
reluarea procesului între aceleași părți), creator (face să se nască în
favoarea lui Sabinus, în locul vechiului drept care s-a stins, un
nou drept, care va fi întotdeauna un drept de creanță la o sumă de bani
la care va fi obligat Brasus,în cazul în care Sabinus va câștiga procesul) și
fixator (care fixează definitiv în formulă elementele procesului, persoanele
și afirmațiile părților).
În urma desfășurării activităților menționate mai sus, ajungem în faza
in iudicio a procesului, moment în care reclamantul Sabinus nu mai poate
pretinde alte cereri în fața judecătorului în afară de cele pretinse în faza in
iure, respectiv obligarea pârâtului Brasus la plata sumei de 40 de sesterți.
După administrarea și coroborarea probelor, judecătorul, fără a ieși din
iudicia stricta stabilită de pretorul peregrin în cuprinsul formulei, pronunță
sentința prin care peregrinul Brasus este condamnat la plata sumei de 20
de sesterți ajunsă la termen către reclamantul Sabinus, urmând ca restul de
20 de sesterți să fie achitat la scadență, conform contractului, respectiv la
data de 5 ianuarie, anul 9 înainte de Hristos.
Deși în procedura formulară, autoritatea lucrului judecat era asigurată față
de Sabinus prin efectul extinctiv al lui litis contestatio, care îl privește
numai pe acesta, peregrinul Brasus poate, în fapt, să redeschidă procesul
.Forța executorie a sentinței este asigurată prin actio iudicati, iar
peregrinul Brasus care, în fapt, solicitase în fața pretorului peregrin doar
respectarea prevederilor contractuale, achită în termen de 30 de zile suma
de 20 de sesterți la care a fost condamnat, fără a ataca sentința pronunțată
în cauză, urmând să achite ultima tranșă de bani la scadența contractului de
închiriere.

SPEȚA II

În anul 150 î.Hr., senatorul Adrianus Hostilius (sui juris) se căsătorește

cum manu cu Livia Tertia. Aceștia au 3 copii: Marianus, Sergius şi Clara.
La 18 ani, Marianus se căsătoreşte cum manu cu Lucreţia şi au doi copii:
Primus și Secunda.
Secunda, fiica lui Marianus, se căsătorește sine manu, la 15 ani, cu latinul
Tumus, cu binecuvântarea lui Adrianus, fiind îndeplinite cerințele legale.
La 14 ani, Sergius se căsătorește sine manu cu Corina. Au un copil –
Sabina.
Sabina, fiica lui Sergius, se căsătorește sine manu, la 16 ani, cu libertul
Rufus, bucurându-se de consimțământul tatălui ei. În urma acestui
eveniment, Adrianus intră în conflict cu Sergiu. Pater familias consideră
că a fost dezonorat de fiul său, motiv pentru care îl alungă din familie.
La 16 ani, Clara se căsătorește cum manu cu cetățeanul roman Titus.
Aceștia au doi copii: Corina și Marcus.

REZOLVARE

Din familia agnatica fac parte toti acei care se aflau sub puterea
lui pater familias, în speța de față Marcellus, Adrianus Hostilius (sui
jure), Livia Tertia (soția, căsătorită cum manu), fiul Marianus, Lucreția
(soția lui Marianus, căsătorită cum manu), Primus și Secunda (copiii lui
Marianus), Sergius (fiul), Sabina (fiica lui Sergius)
La baza familiei cognatice stătea nu "puterea lui pater familias'', ci
legătură de sânge. Familia cognatica este formată din: Adrianus Hostilius,
Marianus (fiu), Primus și Secunda (nepoți, copiii lui Marianus), Sergius
(fiu), Sabina (nepoată, fiica lui Sergius) Clara (fiica), Corina și Marcus
(nepoți, copiii Clarei).
În familia romana gradul de rudenie între rudele agnatice și cele
cognatice se calcula în funcție de numărul de nașteri existente între
membrii familiei. În speța de față avem următoarele grade de rudenie:

Gradul I:
Marcellus(Silvia) cu copiii Sabinus, Cornelius, Emilia, Eusebia.
Sabinus(Lucretia) cu fiul Lucretiu.
Cornelis(Flavia) cu fiul Primus.
Emilia(Marius) cu copiii Darius, Corina , Adrian.
Eusebia(Antoniu)
Gradul II:
Marcelius(Silvia) cu nepoții Lucretiu, Primus, Darius, Corina, Adrian.
Frații intre ei: Sabinus, Cornelius, Emilia, Eusebia, Darius, Corina, Adrian
Gradul III:
Unchii cu nepoții : Sabinus cu nepoții Primus, Darius, Corina
Cornelius, Emilia, Eusebiu cu nepotul Lucretiu.
Gradul IV:
Lucretiu cu verișorul Primus
Gradul V:
Titus
 Membrii familiei aflați sub puterea lui pater familias se bucurau de
drepturile conferite de această calitate. Soția, copiii și nepoții senatorului,
precum și membri prin alianță cum manu se aflau sub puterea nelimitată a
acestuia. Capul familiei, respectiv bărbatul sui iuris este cetățean roman,
stăpân al unui patrimoniu, înzestrat cu drept propriu. Persoanele care se
găsesc sub puterea lui pater familias se numesc alieni iuris. La moartea lui
pater familias sau la pierderea capacității juridice a acestuia prin capitis
deminutio, soția căsătorită cum manus, fiii de familie, fiicele de familie,
precum și nepoții de familie deveneau sui iuris.
Pentru ca o căsătorie încheiată fără manus să poată fi considerată
legitimum matrimonium, trebuia să îndeplinească anumite condiții de
fond, respectiv conubium, consimțământul și vârsta. Secunda, beneficiind
de calitatea de cetățean se bucura de ius conubi. Prin consimțământul dat
de senatorul Adrianus Hostilius, dar și de către cei doi soți, reiese intenția
viitorilor soți de a se conforma condițiilor cerute de lege pentru încheierea
unei căsătorii valabile. De asemenea, este de menționat că nesocotirea
voinței părinților constituia motiv de dezmoștenire. Vârsta minimă pentru
căsătorie era considerată o chestiune de fapt, în raport de dezvoltarea fizică
a fiecărui individ și era lăsată la aprecierea părinților care luau decizia în
urma unei examinări corporale a persoanei care urma să se căsătorească. În
epoca arhaică, era posibil ca o fată să fie dată în căsătorie chiar și la o
vârstă mai mică de 12 ani. Mai mult decât atât, în căsătoria sine manu,
soția nu intra nici sub autoritatea soțului și nici sub cea a șefului de familie
al acestuia, ea păstrându-și situația juridică anterioară mariajului.
În epoca veche, pater familias avea puterea de a alunga un membru al
familiei, mai ales dacă acesta a săvârșit fapte împotriva demnității și
onoarei familiale. Alungarea lui Sergius din familie intervine ca urmare a
faptului că acesta și-a dat consimțământul în cazul căsătoriei sine manu a
fiicei sale Sabina cu libertul Rufus care, deși era considerat un om liber,
încă era legat de stăpânul său, acesta având în continuare dreptul de bona,
obsequium și operae față de libert. Căsătoriile între liberți și membri clasei
senatoriale (senatori și descendenții lor până la gradul al treilea, deci
inclusiv nepoții senatorilor) au rămas interzise până în timpul lui Iustinian.
Astfel, căsătoria Sabinei cu libertul Rufus a fost făcută cu încălcarea
legii,fapt ce a dezonorat familia senatorului Adrianus Hostilius, mai ales
având în vedere statutul social al soțului acesteia, respectiv faptul că era
libert.
BIBLIOGRAFIE
1.Guțan Manuel, Suport curs Drept Roman, Universitatea Lucian Blaga
Sibiu.