UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
SPEȚE – DREPT PRIVAT ROMAN - id

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
Manuel GUTAN

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 2
 SPEȚE – DREPT PRIVAT ROMAN – id
Rezolvare:
Speța nr. 1:
În special, litigiile civile între cei doi subiecți activi de drept, Sabinus și
Brasus, au apărut în anul 10 înainte de Hristos, în epoca clasică, la mulți ani după
declararea revoluțiilor economice în timpul cărora producția și cursurile de
schimb au cunoscut o creștere explozivă, iar ritmul afacerilor a crescut dramatic,
demonstrând că procedura legislativă anterioară era perplexă și inexplicabilă din
cauza formalității și rigidității.
Ca urmare, între anii 149 și 126 înainte de Hristos, a fost adoptată Legea
Aebutia, care a instituit o nouă procedură judiciară, și anume procedura
formulară, iar în anul 17 înainte de Hristos, împăratul August a emis Legile Iuliae
Judiciarie, care a declarat moșteniri nule de drept.
Ca urmare, este clar că cazul în cauză va fi soluționat în conformitate cu
procedurile stabilite. Inainte de inceperea procesului este necesar sa se stabileasca
o schema precisa de placare cu chirie pe care cei doi subiecti au convenit la
semnarea contractului.
Ca urmare, știm că din cei 100 de sesterți, sau echivalentul chiriei pe un
an, Brașus îi va plăti lui Sabinus 40 de sesterți pe 5 ianuarie, când se semnează
contractul, iar restul de 60 de sesterți vor fi plătiți în trei tranșe, în interval de
patru luni.
O a doua tranşe de bani, adică 20 de sesterţi, este scadentă la 5 mai, în
conformitate cu prevederile contractuale.
A treia tranșă de bani va fi plătită la data de 05 septembrie, ceea ce
presupune că tranșa finală a datoriilor va fi plătită la data de 5 ianuarie, cu 9 zile
înainte de 2 Hristos, când Brasus va pleca și va părăsi locuința, dacă contractul
este valabil. neterminat. Pentru ca termenii contractului sunt clari si bine
conturati, pe 5 septembrie, Sabinus ii da lui Brasus atat chiria datorata in ziua
respectiva cat si plata anticipata, asigurandu-l ca daca nu o va face, va fi dat afara.
În anumite circumstanțe, Brasus refuză atât plățile în avans, cât și întârzierile.
Acțiunile acestora reprezentă momentul de naștere al litigiului dintre cei
doi, întrucât au fost încălcate prevederile contractuale, iar Sabinus îl cheamă la
judecată pe Brasus.
Procedura formulară, conform căreia am stabilit că se va desfășura
procesul, presupune existența a două faze distincte, astfel:
➢ faza in iure, care se desfăşoară în faţa magistratului;
➢ faza in iudicio, care se desfăşoară în faţa judecătorulu
 Faza in iure a procesului se desfășoară în fața preotului peregrin, întrucât
din anul 242 înainte de Hristos, organizarea proceselor dintre cetățeni și peregrini
a fost atribuită acestuia.
Procesul se desfășoară la Mediolanum, acolo unde pârâtul Brasus are
reședința și doar în zilele îngăduite de lege. Citarea acestuia este în sarcina lui
Sabinus, iar în cazul unui refuz de a se prezenta la proces este amendat.
Sabinus are inițiativa acțiunii și, prontr-o cerere orală adresatp
magistratului, solicită încuviințarea introducerii unei acțiuni.
În această etapă se dezbate dreptul reclamantului la acțiune, rolul
magistratului fiind de a soluționa pretențiile concurente ale părților.
Sabinus și Brasus, în schimb, nu folosesc cuvinte sau formule solemne;
vorbesc liber, dar colaborează cu magistratul la un formular care va fi prezentat
în faza de iudicio. Având în vedere că procesul face obiectul unei sume fixe de
bani, Sabinus poate cere ca Brasus să depună mărturie în fața magistratului că nu-
și recunoaște pretenția.
Prestarea jurământului va duce la absolvirea lui Brasus, dar dacă acesta
refuză să susțină proba, va fi asimilat celui care recunoaște pretențiile și va fi
obligat să plătească datoria.
Totodată, și Brasus i-ar putea cere lui Sabinus să jure că are drept de
creanță, efectul fiind acela de obligare a pârâtului la plată, în cazul în care
reclamantul ar presta iusiurandum necessarium.
Însă, niciuna dintre părți nu solicită iusurandum necessarium, fiind
redactată formula.
Brasus poate adopta una din cele trei atitudini, respectiv confessio in iure,
ceea ce presupune recunoașterea pretențiilor lui Sabinus, infitiatio, ceea ce
presupune că acesta nu recunoaște pretențiile lui Sabinus și non defensio uti
oportet, presupune ca Brasus să nu se apere cum trebuie.
Analizând cele expuse de părți și cererile acestora, respectiv cererea lui
Sabinus de plată a celor 40 de sesterți și cererea lui Brasus de a se respecta
contractul, pretorul peregrin acordă acțiunea și redactează formula care va fi
prezentată judecătorului.
Având în vedere sesizarea formulată de Sabinus împotriva lui Brasus,
acțiunea este in personam, deoarece sancșionează dreptul de creanță prin
neîndeplinirea obligației lui Brasus de a achita lui Sabinus chiria datorată.
De asemenea, acțiunea intentată de Sabinus servește exclusive apărării
intereselor acestuia și poate duce la obligarea pârâtului la restituirea lucrului sau
la repararea pagubei și este de tip actione private și rei persecutoriae.
Redactarea formulei trebuia sa înceapă obligatoriu cu numirea
judecătorului și trebuai să conțină 4 părți principale: demonstatio, intendio,
adiudicatio și condemnation.
Demonstratio cuprinde cauza juridică pe care Sabinus își întemeiasă
pretențiile și se regăsește chiar la începutul formulei.
În speța noastră, avem intentio certa, întrucât Sabinus ii solicită pârâtului
plata a 40 sesterți, iar formula va fi de felul “Dacă se constată că Brasus trebuie
să-i dea lui Sabinus 40 de sesterți”.
 Condemnatio este partea finală a formulei prin care pretorul peregrin îl
investește pe judecător cu dreptul de a-l condamna sau de a-l absolve pe Brasus,
după cum pretențiile lui Sabinus față de acesta se dovedesc a fi exacte sau
inexacte.
Astfel, constatăm că ne aflăm în prezența unei actione stricti iuris sau
acțiune de dpret strict, deoarece magistratul stabilește o obligație certă și
determinate care îi lasă doar o putere limitată de apreciere, aceea de a admite,
total sau în parte, ori de a respinge pretențiile lui Sabinus.
În urma desfpșurării actiităților menționate mai sus, ajungem în momentul
în care reclamantul Sabinus nu mai poate pretinde alte cereri în fața judecătorului
în afara obligării pârâtului Brauss la plata celor 40 de sesterți.
După administrarea și coroborarea probelor, judecătorul sentința prin care
peregrinul Brasus este condamnat la plata sumei de 20 de sesterți numitului
Sabinul, plată ajunsp la termen, iar restul de 20 de sesterși urmând să fie achitați
la data de 5 ianuarie, anul 9 înainte de Hristos, atrăgându-i acestuia atenția asupra
înțelegirii avute și îl oblige pe primul să o respecte.
Forța executorie a sentinței este asigurată prin actio iudicati, iar peregrinul
Brasus care, în fapt, solicitase în fața pretorului peregrin doar respectarea
prevederilor contractuale, achită în termen de 30 de zile suma de 20 de sesterți la
care a fost condamnat, fără a ataca sentința pronunțată în cauză, urmând să achite
ultima tranșă de bani la scadența contractului de închiriere.

Speța nr. 2:
1. Familia agnatică – Adrianus Hostilius (sui jure), Livia Tertia (soția,
căsătorită cum manu), fiul Marianus, Lucreția (soția lui Marianus, căsătorită cum
manu), Primus și Secunda (copiii lui Marianus), Sergius (fiul), Sabina (fiica lui
Sergius).
2. Familia cognatică – Adrianus Hostilius, Marianus (fiu), Primus și
Secunda (nepoți, copiii lui Marianus), Sergius (fiu), Sabina (nepoată, fiica lui
Sergius) Clara (fiica), Corina și Marcus (nepoți, copiii Clarei).
4.Membrii familiei aflați sub puterea lui pater familias se bucurau de
drepturile conferite de această calitate. Soția, copiii și nepoții senatorului, precum
și membri prin alianță cum manu se aflau sub puterea nelimitată a acestuia. Capul
familiei, respectiv bărbatul sui iuris este cetățean roman, stăpân al unui
patrimoniu, înzestrat cu drept propriu. Persoanele care se găsesc sub puterea lui
pater familias se numesc alieni iuris. La moartea lui pater familias sau la pierderea
capacității juridice a acestuia prin capitis deminutio, soția căsătorită cum manus,
fiii de familie, fiicele de familie, precum și nepoții de familie deveneau sui iuris.
5. Pentru ca o căsătorie încheiată fără manus să poată fi considerată
respectiv conubium, consimțământul și vârsta. Secunda, beneficiind de calitatea
de cetățean se bucura de ius conubi. Prin consimțământul dat de senatorul
Adrianus Hostilius, dar și de către cei doi soți, reiese intenția viitorilor soți de a
se conforma condițiilor cerute de lege pentru încheierea unei căsătorii valabile.
De asemenea, este de menționat că nesocotirea voinței părinților constituia
motiv de dezmoștenire. Vârsta minimă pentru căsătorie era considerată o
chestiune de fapt, în raport de dezvoltarea fizică a fiecărui individ și era lăsată la
aprecierea părinților care luau decizia în urma unei examinări corporale a
persoanei care urma să se căsătorească. În epoca arhaică, era posibil ca o fată să
fie dată în căsătorie chiar și la o vârstă mai mică de 12 ani. Mai mult decât atât,
în căsătoria sine manu, soția nu intra nici sub autoritatea soțului și nici sub cea a
șefului de familie al acestuia, ea păstrându-ți situația juridică anterioară
mariajului.
6. În epoca veche, pater familias avea puterea de a alunga un membru al
familiei, mai ales dacă acesta a săvârșit fapte împotriva demnității și onoarei
familiale. Alungarea lui Sergius din familie intervine ca urmare a faptului că
acesta și-a dat consimțământul în cazul căsatoriei sine manu a fiicei sale Sabina
cu libertul Rufus care, deși era considerat un om liber, încă era legat de stăpânul
său, acesta având în continuare drptul de bona, obsequium și operae față de libert.
Căsătoriile între liberți și membri clasei senatoriale (senatori și
descendenții lor până la gradul al treilea, deci inclusiv nepoții senatorilor) au
rămas interzise pânâ în timpul lui Iustinian.Înlegea Iulia se prevede astfel: Cine
este senator sau fiu născut din senator ori nepot născut din fiu sau strănepot
descendent din fiu, nici unul dintre ei nu se va putea logidi sau căsători cu buna
știință sau prin inducere în eroare cu o libertă sau cu aceea care ea însăși, ori al
cărei tată sau mamă pricticăsau va fi practicat o artă de agrement. Si nici fiica
unui senator, sau nepoată născută dintr-un fiu de senator nu se poate logodi sau
căsători cu bună știință cari prin inducere în eroare cu un libert sau cu cel care, el
însuși, ori al cărui tata sau mamă practică sau va fi practicat o artă de agrement”.
BIBLIOGRAFIE
Guțan Manuel, Suport curs Drept Roman, Universitatea Lucian Blaga
Sibiu.
Drept Roman, Teodor Sâmbrian.