CURS 2

Testamenti factio pasiva prin care intelegem aptitudinea persoanei de a veni la

succesiune fie in calitate de mostenitor, fie in calitate de legatar. Regula era ca au
testamenti factio pasiva, toti aceia care sunt capabili de drept si de fapt, insa si de la
aceasta regula s-au admis anumite exceptii. Astfel, persoanele alieni iuris si sclavii puteau
fi instituiti mostenitori cu toate ca persoanele alieni iuris aveau o capacitate limitata, nu
deplina, iar sclavii nefiind persoane, ci lucruri, nu aveau capacitate deplina.
Pe de alta parte, in anul 169 I.Hr., prin legea Voconia s-a prevazut ca femeia nu poate
veni la o succesiune in valoare mai mare de 100.000 asi.
De asemenea, pt ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesara instituirea
de mostenitori despre care Gaius spunea ca e inceputul si fundamental oricarui testament
si presupunea respectarea unor conditii de forma si de fond. Sub aspectul formei,
instituirea de mostenitori se facea in fruntea testamentului in termeni imperativi si
solemni, ceea ce inseamna ca orice testament incepea cu instituirea de mostenitori care se
facea in termeni imperativi si solemni. Spre exemplu, daca era instituit Octavian in
fruntea testam. se mentiona Octavius heres esto. Iar conditiile de fond ale instituirii siau gasit expresia in 2 principii fundamentale ale dreptului succesoral. Potrivit primului
principiu Nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere potest(nimeni nu poate
muri in parte cu testament si in parte fara testament). Prin efectele acestui principiu,
mostenirea legala nu se putea deschide alaturi de mostenirea testamentala, iar daca
testatorul il instituia pe mostenitor numai pentru o parte din succesiune, adica proparte,
totusi, acel mostenitor instituit proparte dobandea intreaga succesiune pentru ca
altminteri, ar fi insemnat sa se deschida mostenirea legala alaturi de mostenirea
testamentala ceea ce nu era permis. Iar potrivit celui de-al 2lea principiu, semel heres
semper heres (o data mostenitor pentru totdeauna mostenitor) ceea ce inseamna ca nu
era permisa instituirea de mostenitori pana la un anumit termen, ci se facea pt totdeauna
deoarece succesiunea este un mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are
caracter temporal, ci are caracter perpetuu.
Pe langa instituirea de mostenitori, romanii au cunoscut si substituirea de mostenitori,
care este o instituire, dar de gradul 2 sau conditional pentru ipoteza in care cel instituit nu
poate sau nu vrea sa dobandeasca succesiunea. Aceasta este de 3 feluri:
substitutio vulgaris
substitutio pupillaris
substitutio quasi pupullaris
Substituirea vulgaris este cea obisnuita si se facea pt ipoteza in care cel instituit nu voia
sau nu putea sa dobandeasca mostenirile.

Substituirea pupilara se facea numai pt ipoteza in care cel instituit mostenitor ar fi murit
inainte de varsta pubertatii.
Subtituirea quasi-pupilara se facea numai pentru ipoteza in care cel instituit si-ar fi
pierdut mintile deoarece fiind incapabil nu-si putea face testamentul.
Al 3-lea sistem succesoral pe care l-au creat romanii este succesiunea deferita contra
testamentului pe care Gaius o denumea contra tabolas. Acest sistem succesoral este
epresia ideii de simetrie deoarece in conceptia vechilor romani asa cum testatorul putea
sa-si instituie descendentii ca mostenitori, tot asa de bine, in virutea simetriei, testatorul
putea sa-si si dezmosteneasca descendentii cu conditia sa fie respectate anumite forme
solemne. Astfel, fiii de familie erau dezmosteniti individual in termeni imperativi si
solemni. Spre ex. daca era dezmostenit Octavian, testatorul mentiona Octavius ex heres
esto. Pe cand fiicele si nepotii puteau fi dezmosteniti in bloc prin formula solemna
ceteri omnes ex heredes sunto(toti ceilalti sa fie dezmosteniti). Daca se dezmostenea un
fiu de familie fara respectarea formelor solemne, testamentul era nul, iar daca erau
dezmosteniti fara respectarea formelor solemne fiice sau nepoti, testamentul nu se anula,
ci se rectifica astfel incat cei dezmosteniti fara respectarea formelor solemne sa
dobandeasca totusi o parte din succesiune. Aceleasi efecte se produceau si in cazul
omisiunii, iar omisiunea aparea atunci cand descdendentii nu erau nici instituiti, nici
dezmosteniti, erau omisi. Prin urmare, daca era omis un fiu de familie, testamentul era
nul. Daca erau omisi fiice si nepoti, testamentul se rectifica.
Cu timpul, insa, ideile romanilor in materie succesorala au evoluat si astfel, s-a impus
ideea de officium in virtutea caruia testatorul avea indatorirea de a-si iubi rudele
apropiate, adica descendentii, ascendentii, fratii si surorile. In noul stadiu de evolutie,
chiar daca testatorul isi dezmostenea rudele apropiate cu respectarea formelor solemne,
cei dezmosteniti puteau ataca testamentul in justitie afirmand ca acel testament este
inoficios intrucat, testatorul si-a incalcat obligatia de oficiu. In vederea anularii
testamentului rudele apropiate, dezmostenite cu respectarea formelor solemne aveau la
dispozitie o actiune speciala denumita querela inofficiosi testamenti (plangere pentru
testamentul inoficios). Aceasta actiune era intentata in fata tribunalului centumvirilor, iar
centumvirii anulau testamentul pe motiv ca testatorul a fost nebun intrucat, spuneau ei,
numai un nebun isi poate dezmosteni rudele apropiate. Totusi, existau anumite cauze care
justificau dezmostenirea rudelor apropiate(tentative de omor, etc.) insa aceste cauze nu
erau prevazute in legi, ci erau lasate la aprecierea centumvirilor, iar de-a lungul timpului
s-a constat ca practica tribunalului nu era unitara, ci contradictorie, de aceea Imp.
Justinian a intocmait o lista cu toate cauzele care justifica dezmostenirea rudelor
apropiate si o alta lista cu toate cauzele care justifica intentarea querelei inofficiosi
testamenti.

Alte texte din materia succesorala se refera la dobandirea mostenirii, iar in functie de
dobandirea mostenirii, succesorii se clasifica in 3 categorii:
1. Heredes sui et necesarii
2. Heredes necesarii
3. Heredes extranei/ voluntarii
Din prima categorie faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias
deveneau persoane sui iuris. Acesti mostenitori veneau la succesiune de drept, ceea ce
inseamna ca in cazul lor nu se punea nici problema acceptarii mostenirii, nici
problema repudierii mostenirii de vreme ce nu era necesar sa o accepte si nici nu o
puteau repudia si veneau atat la succesiunea testamentala, cat si la cea legala.
Din a 2-a categorie de mostenitori, faceau parte scalvii proprii instituiti mostenitori,
caci din ratiuni de ordin practic s-a admis ca sclavul propriu sa poata fi instituit
mostenitor cu precizarea ca ori de cate ori testatorul instituia un sclav propriu, clauza
de instituire era insotita de o clauza de dezrobire, atfel incat, la moartea testatorului,
cel instituit mostenitor dobandea succesiunea in calitate de om liber si era mostenitor
necesar intrucat si el dobandea succesiunea de drept. Fireste, sclavul propriu instituit
mostenitor putea veni numai la succesiunea testamentarului.
Pe de alta parte, romanii au admis si instituirea sclavului altuia in vederea eludarii,
ocolirii interdictiei cu privire la vanzarea drepturilor succesorale. La romani drepturile
succesorale nu puteau fi vandute. Daca insa se instituia scalvul altuia, prin vanzarea
succesiva a sclavului instituit se vindeau totodata si drepturile succesorale deoarece
succesiunea revenea aceluia care il avea pe sclav in proprietate in momentul mortii
testatorului, dar in acest caz, sclavul instituit nu putea accepta succesiunea fara
aprobarea stapanului. Scavul altuia daca e instituit mostenitor poate accepta sau
repudia, iar daca accepta e nevoia de aprobarea lui dominus.
Din a 3-a categorie de mostenitori faceau parte cei straini de familii cu precizarea ca
in aceasta materie si numai in aceasta materie,colateralii erau considerati straini de
familie. Mai erau denumiti si mostenitori voluntari intrucat aveau posibilitatea fie sa
accepte, fie sa repudieze succesiunea, iar daca intelegeau sa accepte succesiunea,
mostenitorii voluntari recurgeau la una dintre formele acceptarii. Formele acceptarii
erau in numar de 3:
retio
pro herede gestio
nuda voluntas.

Retio era o forma de acceptare care presupunea pronuntarea unor cuvinte solemne
iar testatorul ii putea impune mostenitorului instituit sa accepte succesiunea in aceasta
forma.
Pro herede gestio inseamna administrare in calitate de mostenitor si presupunea un
act de administrare a bunurilor succesorale din care se deduce ca cel instituit
mostenitor a inteles sa accepte succesiunea. Spre ex. daca mostenitorul platea
impozitul pe succesiune sau vindea un bun din succesiune se interpreta ca a acceptat
succesiunea
Iar nuda volutas este o forma expresa de acceptare, dar nesolemna insa, pentru ca
mostenirea sa fie acceptata in mod valabil era necesar sa fie intrunite anumite conditii
pe care le denumim conditiile acceptarii mostenirii:
In primul rand, era necesar ca cel instituit mostenitor sa aiba capacitatea de a se
obliga in nume propriu de vreme ce asa cum spuneam, succesiunea cuprinde pe
langa lucruri corporale si drepturi de creanta si o serie de datorii care trebuie sa
fie platite de mostenitor. Iata de ce atunci cand erau instituiti sclavii altuia sau
fiii de familie, acestia nu puteau accepta mostenirea fara aprobarea expresa a
lui pater familias sau a lui dominus.
In al 2-lea rand era necesar ca cei instituiti mostenitori sa aiba ius capiendi sau
dreptul de a culege o mostenire, drept care a fost creat in vremea lui Octavian
Augustus prin legile Iulia si Papia Poppaea cunoscute si sub denumirea de legi
caducare. Aceste legi cuprind 2 categorii de dispozitii denumite pars
nuptiaria si pars caducaria.
Prin dispozitiile din pars nuptiaria s-a prevazut ca femeile intre 20-50 ani si barbatii
intre 25-60 ani trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii, iar prin
dispozitiie din pars caducaria s-a prevazut ca cei necasatoriti nu puteau dobandi nimic
din succesiune, iar cei care erau casatoriti, dar nu aveau copii puteau dobandi numai
jumatate din succesiunea care li s-ar cuveni. Iar daca in acelasi testament erau
persoane care intruneau conditiile legii caducare, atunci partea caduca din succesiune,
cea nedobandita, revenea celor care indeplineau conditiile.
Pe de alta parte, acceptarea mostenirii genera si anumite efecte juridice pe care le
denumim efectele acceptarii mostenirii.
o Primul efect al acceptarii mostenirii este confuziunea patrimoniilor, ceea ce
inseamna ca prin efectul acceptarii, patrimoniul mostenitorului se contopeste
cu cel al defunctului. Din acest efect decurg anumite consecinte atat pentru
mostenitor, cat si pentru creditorii defunctului. Consecintele pagubitoare pt
mostenitori decurg din faptul ca mostenitorii trebuie sa plateasca datoriile
succesorale ultra vires hereditatis (dincolo de limitele activului succesoral).

Astfel incat, dupa epuizarea lucrurilor corporale si a creantelor din succesiune

mai ramaneau de platit datorii succesorale. Mostenitorul trebuia sa le plateasca
din bunurile proprii si de aceea mostenitorii voluntari repudiau succesiunile
incarcate de datorii in paguba creditorilor defunctului, care nu-si mai puteau
valorifica drepturile de creanta.
De aceea, pretorul a intervenit si a creat ius abstinendi sau dreptul de a se abtine in
virtutea caruia mostenitorul era obligat sa plateasca datoriile succesorale numai intra
vires hereditatis (numai in limitele activului succesoral) si astfel, dupa ce se epuizau
lucrurile corporale si creantele din succesiune, mostenitorul nu mai putea fi constrans
sa plateasca datoriile succesorale. Acelasi efect se producea si atunci cand
mostenitorul facea un inventar al bunurilor succesorale caci Imp. Justinian a creat
beneficium inventari, conform caruia, mostenitorul care face un inventar al bunurilor
succesorale va plati datoriile succesiunii numai intra vires hereditatis.
Dar confuziunea patrimoniilor putea genera consecinte pagubitoare si pentru
creditorii defunctului atunci cand mostenitorul era insolvabil intrucat, daca
mostenitorul era insolvabil, creditorii defunctului veneau in concurs cu creditorii
mostenitorului si intrucat, mostenitorul era solvabil, ei nu-si puteau valorifica
drepturile de creanta integral ci numai in parte, proportional cu valoarea acelor
creante.
Si de data aceasta, a intervenit pretorul, care a creat separatio bonorum in virtutea
caruia, creditorii defunctului aveau dreptul sa ceara separarea bunurilor defunctului de
bunurile mostenitorului si astfel, creditorii defunctului puteau valorifica drepturile de
creanta integral pe seama bunurilor defunctului si numai dupa aceea se producea
confuziunea patrimoniilor.
o Al 2-lea efect al acceptarii este dobandirea proprietatii, iar atunci cand erau mai
multi mostenitori se punea problema stabilirii raporturilor dintre ei. Cat
priveste drepturile de creanta si indatoririle, acestea se imparteau de drept intre
comostenitori. Decat lucrurile corporale erau dobandite in indiviziune, iar daca
acei comostenitori doreau sa obtina iesirea din indiviuziune o puteau face prin
buna intelegere si daca nu se intelegeau aveau la dispozitie o actiune speciala
actio familiae herciscundae (acriunea de iesire din indiviziune)
o Al 3-lea efect al acceptarii este collatio bonorum(raportul bunurilor
succesorale). In virtutea acestui efect, cel care a primit un anumit bun de la
defunct in timpul vietii acestuia si intentiona sa vina la succesiunea lui trebuia
sa adauge acel bun la masa succesorala. In acest sens, jurisconsultii se refera la
colatio dotis( rap bunurilor dotale) caci femeia casatorita fara manus dobandea
de la pater familias in momentul casatoriei anumite bunuri cu titlu de dota, insa
o asemenea femeie avea vocative succesorala in familia de origine cu conditia

sa adauge toate lucrurile pe care le-a primit cu titlu de dota si numai dupa
aceea putea veni la succesiune. Acest caz de colatio bonorum este considerat
tipic de catre jurisc clasici pe cand collatio emancipate sau raportul bunurilor
fiului de familie emancipat este considerat un caz atipic de collatio bonorum.
Acest caz este considerat atipic deoarece emancipatul nu adauga la masa
succesorala bunuri dobandite de la pater familias ci bunuri dobandite prin
munca proprie, iar acest caz a fost creat din consideratiuni care tin de echitate