CURS 2

CAPACITATEA TESTAMENTARA/TESTAMENTI FACTIO -pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul, martorii, mostenitorii si legatarii sa aiba capacitate testamentara pe care romanii o denumeau testamenti factio si care era de doua feluri testamenti factio activa si testamenti factio pasiva -testamenti factio activa desemna aptitudinea persoanei de a-si intocmi testamentul si de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament; regula era ca au testamenti factio activa toti aceia care sunt capabili de drept si de fapt, adica persoanele sui iuris care aveau reprezentarea consecintelor actelor si faptelor lor; -totusi, din ratiuni de ordin practic, au fost admise si exceptii; spre exemplu, fiul de familie care aveau peculim castrense adica un peculiu in calitate de soldat de a dispune de bunurile sale prin testament; de asemenea, sclavul public avea posibilitatea de a dispune prin testament de jumatate din peculiul sau; la origine, femeia sui iuris nu isi putea face testamentul, dar incepand din vremea lui Hadrian s-a admis ca ea sa dispuna de bunurile sale prin testament, insa numai cu autoritatis tutoris; femeile care se bucurau de ius liberorum aveau o deplina capacitate de asi face testamentul -testamenti factio pasiva desemneaza aptitudinea persoanei de a veni la succesiune in calitate de mostenitor sau legatar; -in mod simetric, aveau testamenti factio pasiva toti aceia care erau capabili de drept si de fapt; insa si de la aceasta regula s-au admis exceptii; spre exemplu, s-a admis instituirea persoanelor alieni iuris, fiilor de familie dar si a sclavilor; astfel, tot din ratiuni de ordin practic, s-a admis si instituirea sclavului propriu si instituirea sclavului altuia -atunci cand era instituit sclavul propriu, clauza de instituirea era urmata de o clauza de dezrobire astfel incat sclavul propriu devenea persoana in momentul mortii testatorului; prin urmare, avea capacitatea de a dobandi succesiunea in nume propriu -totodata, Cato cel batran a dat o lege prin care femeia nu putea veni la succesiunea unui patrimoniu in valoare mai mare de 100.000 de asi; pe de alta parte, pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil, era necesara instituirea de mostenitori despre care Gaius spunea ca este temeiul juridic al oricarui testament ; - instituirea de mostenitori presupunea respectarea unor conditii de forma si de fond; cu privire la conditiile de forma, retinem ca instituirea de mostenitori se facea in fruntea testamentului in termen imperativ si solemn; spre exemplu: daca era instituit Octavian, se utiliza formula

Octavius heres esto; conditiile de fond ale instituirii si-au gasit expresia in doua principii ale dreptului succesoral roman; -potrivit primului principiu: nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere potest = nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament; rezulta ca mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de mostenirea testamentara, iar daca testatorul dispune numai pentru o parte din bunurile sale, cel instituit pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune caci altminteri ar insemna sa se deschida mostenirea legala alaturi de mostenirea testamentara, ceea ce nu este permis -potrivit celui de-al doilea principiu semel here semper heres = odata mostenitor ramane pentru totdeauna mostenitor; instituirea de mostenitori nu se poate face cu termen ci se face pentru totdeauna deoarece, asa cum vom vedea, mostenirea este un mod de dobandire a proprietatii iar proprietatea nu are caracter temporar ci unul perpetuu -daca insa mostenitorul instituit refuza succesiunea, atunci se deschide mostenirea legala pentru a preveni o asemenea perspectiva, romanii au creat substituirea de mostenitori, care este tot o instituire dar de gradul II sau conditionala, pentru ipoteza in care cel instituit nu poate sau nu vrea sa dobandeasca succesiunea; imbraca trei forme: ->substitutio vulgaris este cea obisnuita si se face pentru ipoteza in care cel instituit nu poate sau nu vrea sa dobandeasca succesiunea; ->substitutio pupilaris se facea numai pentru ipoteza in care cel instituit mostenitor ar fi murit inainte de a implini 14 ani, deoarece este incapabil de fapt; fiind incapabil de fapt, nu isi poate face testament ->substitutio quasi-pupilaris se face numai pentru ipoteza in care cel instituit mostenitor ar deveni alienat mintal, deoarece si nebunul este incapabil de fapt; -pe langa mostenirea legala si mostenirea testamentara, romanii au cunscut si succesiunea deferita contra testamentului pe care Gaius il denumea Contra Tabulas; aceasta mostenire este o expresie a principiului simetriei in materie succesorala caci in conceptia vechilor romani, asa cum testatorul isi poate institui desecendentii ca mostenitori, tot asa de bine testatorul poate sa isi dezmosteneasca descendentii cu conditia sa respecte anumite vorbe solemne; -astfel, fii de familie erau dezmosteniti individual printr-o formula solemna; spre exemplu, daca era dezmostenit Octavian, testatorul mentiona Octavius filius meus exheres esto; fiicele si nepotii puteau fi dezmosteniti in bloc, prin formula solemna: ceteri omnes exheredes sunto -daca era dezmostenit un fiu de familie fara respectarea formelor solemne, testamentul era nul, iar daca erau dezmosteniti fara respectarea formelor solemne, fiicele si nepotii, testamentul nu

era nul dar se rectifica de asa maniera incat cei dezmosteniti fara respectarea formelor solemne sa primeasca totusi o parte din succesiune; -aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul omisiunii ; omisiunea apare atunci cand descendentii nu sunt nici instituiti, nici dezmosteniti; prin urmare, daca este omis un fiu, testamentul va fi nul; daca sunt omisi fiicele si nepotii testamentul va fi rectificat -cu timpul insa, ideile romanilor in materie succesorala au evoluat si pe acest fond de evolutie, s-a impus ideea de oficium, in virtutea careia testatorul are indatorirea de a-si iubi rudele apropiate; prin rude apropiate intelegem descendentii, ascendentii, fratii si surorile -in acest stadiu, chiar daca testatorul isi dezmostenea rudele apropiate, chiar cu respectarea formelor solemne, cei dezmosteniti aveau posibilitatea sa atace testamentul in justitie printr-o actiune speciala denumita querela inofficiosi testamenti = plangere pentru testamentul inoficios, adica pentru testamentul lipsit de oficium; -aceasta actiune era intentata de cei dezmosteniti, cu respectarea formelor solemne, in fata tribunalul centumvirilor, iar centumvirii anulau testamentul sub pretextul ca testatorul a fost nebun, incapabil de fapt, atunci cand si-a intocmit testamentul intrucat numai un nebun isi poate dezmosteni rudele apropiate -totusi, existau unele cauze care justificau dezmostenirea rudelor apropiate; insa acele cauze nu erau prevazute in textele din legi ci erau lasate la aprecierea tribunalului, iar in decursul timpului s-a constatat ca practica tribunalului este contradictorie in sensul ca spete similare erau solutionate diferit; de aceea, imparatul Justinian a intocmit o lista cu cauze care justifica dezmostenirea rudelor apropiate si o alta lista cu cauzele care justifica .... -alte texte romane se refera la dobandirea mostenirii; in functie de felul in care mostenirea era dobandita, mostenitorii se clasifica in trei categorii Heredes sui et necesarii Heredes necesarii Heredes voluntarii sau extranei

- din prima categorie faceau parte toti aceia care in momentul lui pater familias, devin persoane sui iuris, ceea ce inseamna ca se confunda cu categoria mostenitorilor legali din prima categorie; ei pot veni si la mostenirea legala si la mostenirea testamentara daca sunt instituiti in testament, dar ei sunt totodata si mostenitori necesari in sensul ca succesiunea le revine de drept astfel incat in cazul acestor mostenitori nu se pune nici problema acceptarii, nici cea refuzului succesiunii

-din categoria a doua fac parte sclavii instituiti mostenitori, adica sclavii proprii care devin persoane sui iuris in momentul mortii testatorului; fireste, sclavii proprii pot veni numai la succesiunea testamentara; si lor mostenirea le revine de drept; -din a treia categorie fac parte mostenitorii voluntari sunt straini de familie cu precizarea ca in aceasta materie si doar aici, rudele civile din categoria a doua si a treia sunt considerati straini de familie; acesti mostenitori au posibilitatea fie sa accepte, fie sa refuze succesiunea; daca inteleg sa accepte succesiunea ei trebuie sa recurga la una din formele acceptarii mostenirii caci potrivit dreptului civil, exista trei forme ale acceptarii pe care le denumim cretio, pro herede gestio si nuda voluntas -cretio este o forma solemna de acceptare ceea ce inseamna ca mostenitorul trebuie sa isi exprime vointa de a accepta succesiunea in termeni solemni, iar testatorul are posibilitatea de a impune mostenitorului sa accepte succesiunea in aceasta forma -pro herede gestio inseamna gestiune sau administrare in calitate de mostenitor si consta intrun act de administrare a bunurilor succesorale, act din care rezulta ca mostenitorul a inteles sa accepte succesiunea; spre exemplu, daca mostenitorul vinde un bun din succesiune -nuda voluntas este o forma expresa de acceptare a succesiunii, dar nesolemna; insa pentru acceptarea mostenirii era necesar sa fie respectate anumite conditii; ->in primul rand, era necesar ca mostenitorul sa aiba capacitatea de a se obliga, deoarece o mostenire cuprinde pe langa lucruri corporale si drepturi de creanta, si datorii care trebuie sa fie platite de mostenitor; de accea, daca sunt instituiti mostenitori fiul si sclavul altuia, ei nu pot accepta succesiunea fara aprobarea lui pater familias sau lui dominus, intrucat fii de familie si sclavii nu pot incheia acte juridice in nume propriu, denumita ... ->in al doilea rand era necesar ca mostenitorul instituit sa aiba ius capiendi sau dreptul de a culege o mostenire , drept care a fost creat de imparat August prin doua legi: Iulia si Papia Poppaeea cunoscute sub denumirea de legi caducare are caror dispozitii au fost clasificate in doua parti: pars caducaria si pars nuptiaria -potrivit dispozitiilor din pars nuptiaria, femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii; -prin dispozitiile din pars caducaria, s-a prevazut ca aceia care nu sunt casatoriti nu pot primi din mostenirea pentru care au fost instituiti; iar aceia care erau casatoriti, dar nu aveau copii, primeau numai jumatate din partea pentru care au fost instituiti urmand ca partea caduca, nedobandita, sa revina celor instituiti in acelasi testament si care indeplineau conditiile cerute

de legile caducare; daca nu existau asemenea mostenitori, intreaga succesiune trecea asupra statului -pe de alta parte, acceptarea mostenirii, genera si anumite efecte juridice ->primul efect este confuziunea patrimoniilor, caci in momentul acceptarii mostenirii, patrimoniul defunctului se contopeste cu patrimoniul mostenitorului; acest efect poate genera consecinte despagubitoare si pentru mostenitori si pentru creditorii defunctului -consecintele despagubitoare pentru mostenitori se produc atunci cand succesiunea este incarcata de datorii, caci mostenitorul raspunde pentru datoriile succesorale ultra vires hereditatis , adica raspunde dincolo de limitele activului succesoral - dupa ce se epuizeaza activul succesiunii, constand in lucruri corporale si drepturi de creanta, mostenitorul plateste datoriile din bunurile sale; de aceea, mostenitorii refuzau succesiunile incarcate de datorii in paguba creditorilor defunctului care nu isi mai puteau valorifica drepturile de creanta -de aceea, praetorul a intervenit si a creat un drept special numit ius abstinenti in virtutea caruia mostenitorul raspundea de datoriile succesorale numai intra vires hereditatis adica numai in limitele activului succesoral -imparatul Justinian a creat beneficiul inventari conform caruia acela care face un inventar al bunurilor succesorale va raspunde pentru datoriile succesiunii, numai in limitele activului succesoral -dar confuziunea patrimoniilor poate genera efecte pagubitoare si pentru creditorii defunctului atunci cand mostenitorul este insolvabil, deoarece creditorii defunctului vin in concurs cu creditorii mostenitorului; intrucat mostenitorul este insolvabil, creditorii defunctului nu isi pot valorifica dreptul de creanta integral ci numai partial -de aceea praetorul a intervenit si a creat separatio bonorum prin care ori de cate ori mostenitorul era insolvabil, bunurile defunctului erau separate de cele ale mostenitorului, iar creditorii defunctului isi valorificau integral dreptul de creanta pe seama bunurilor defunctului si numai dupa aceea se producea confuziunea patrimoniilor