ADOPŢIA ÎN PERIOADA ROMANĂ

PATRIA POTESTAS este puterea părintească pe care pater

familias o are
asupra descendenţilor săi copii,nepoţi,strănepoţi,desemnaţi cu toţii
prin expresia
fili familias(fii de familie)indifferent dacă sunt fete sau băieţi, cu
condiţia să se fi
născut în familie (natura)sau să fi devenit membri ai familiei printr-un
act civil
cum ar fi adopţiunea sau căsătoria.

În vechiul drept roman,situaţia fiului de familie nu se

deosebea,din punct de vedere juridic,cu mult de condiţia
sclavului.Dovadă a faptului că era privit mai degrabă ca obiect de
drept este faptul că fiul putea fi înstrăinat ca orice alt obiect prin
aceleași moduri de strămutare a proprietăţii,întrebuinţate și pentru
lucruri:prin mancipatio și in iure cession.Ambele moduri s-au păstrat ca
și instrumente de înfăptuire a adoptiunii,fiind evident că înainte de a fi
ajuns o simplă formalitate au funcţionat realmente oglindind concepţia
juridică enunţată.

“ADOPŢIUNEA era un mod artificial de creare a puterii

părinteşti ce consta în trecerea unui fiu de familie(alieni iuris)de sub
puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias.”1 Spre
exemplu, cetăţeanul roman fără copii își alegea o persoană care să-i
poarte numele, să-l moștenească, să-i continue cultul domestic,
religios, familial etc. Adopţia sau înfierea înseamna admiterea unei
persoane în poziţia și privilegiile unui copil legitim (în grecește
hyiolhesia - a plasa ca fiu, a considera pe cineva ca atare, a-i atribui
această calitate de fiu sau fiică)

„ADROGAŢIUNEAconstituia un caz special de adopţie prin care

un pater familias intra sub put.”2erea unui alt pater familias împreună
cu toată familia,adică cu toate persoanele și bunurile sale.

În perioada romană, adoptia cunoștea două sensuri:

- Unul mai larg ce cuprinde înfierea propriuazisa –aceea a unui

alieni iuris- cât și a unui sui iuris- procedeu numit adrogatio.

- Unul mai restrâns care se referă doar la înfierea unui alieni

iuris,în acea situaţie numindu-se adopţio stricto sensu

1
Emil Molcuţ,Drept roman,Editura Edit PressMihaela S.R.L.București,anul1999,pag.101
2
Ştefan Cocoș,Drept roman,Editura Lumina Lex,1997,pag.138
 Uneori adoptia a căpătat și un scop politic asigurand
transmiterea demnităţii imperiale. Astfel, împaratul August, care nu a
putut sa aibă copii, l-a adoptat pe Tiberiu. La randul lor, aflati în situaţii
similare, împaraţii Nerva și respectiv Claudiu, i-au adoptat pe Traian si
pe Nero - cel de numele caruia este legata incendierea Romei.

Spre deosebire de perioada contemporană în care scopul

adopţiei este interesul suprem al copiplului,în perioada romană adopţia
era in interesul lui pater familias(adoptatorul)

REALIZAREA ADOPŢIUNII - avea doua faze:

În prima fază copilul este scos de sub puterea părinteasca prin

trei vânzări și două dezrobirii succesive.Conform Legii celor XII
table,”dacă șeful de familie își vinde fiul (formal,prin procedeul
mancipaţiunii)de trei ori,fiul să iasă de sub puterea acestuia”(si pater
filium ter venum duit,filius a patre libero esto).În sistemul creat de
jurisprudenţă însă,cele 5 operaţiuni aveau loc toate în aceeași zi.După
cea de-a treia vânzare,fiul de familie ieșea definitiv de sub puterea lui
pater familias și rămânea sub puterea (mancipium)cumpărătorului.
Dacă era vorba de fiica sau nepotul era suficientă o singură
vânzare.La origine această dispoziţie a avut rolul de a sancţiona
copilul care nu se supunea autorităţii sefului familiei sau comitea altă
faptă gravă în relaţiile de familie,însă pe cale pretoriană această
dispoziţie a fost folosită și pentru a acoperi nevoile sociale apărute pe
parcursmși carem au reclamat instituirea adopţiunii.”3

A doua fază a adopţiei constă într-un proces fictiv(in iure cession)

în care apare și adoptatorul.Acesta apare în faţa magistratului ,”însoţit
de cumpărător și de fiul de familie,în calitate de reclamant
fictiv,afirmând că fiul de familie este al lui(vindication
filii)”.Cumpărătorul,în calitatea de pârât,tace(cedit in iure).Faţă de
acestă situaţie,magistratul ratifică declaraţia reclamantului pronunţând
cuvântul addico și atribuie adoptantului copilul(datio in
adoptationem).Cu acest ultimact adopţia era perfectă,copilul ieșind din
familia de origine și intrând în familia tatălui adoptive.

SCOPUL ADOPŢIEI

-asigurarea de descendenţi care să-l moștenească,să continue cultul strămoșilor

-recunoașterea copiilor născuţi în afara căsătoriei și să și-I aprobe

3
Vasile Val Popa,Drept privat roman,Editura All Beck,București 2004,pag.177
-necetăţenii dobândeau cetăţenie romană

-plebeii adoptaţi de patricieni deveneau paricieni și se puteau căsătorii cu femei patriciene

-patricienii adoptaţi de plebei deveneau plebei și puteau ocupa funcţii în tribuna plebei

-împăraţii desemnau moștenitorul prezumtiv al tronului.

CONDIŢIILE ADOPŢIEI

Sub împăratul Iustinian s-a cerut ca între copilul adoptat și

adopatator să existe o diferenţă de vârstă de cel puţin 18 ani. Aceasta
pentru a imita cât mai bine situaţia naturală și de a evita căsătoria
dintre adoptat și adoptator.

Adoptatorul să fie bărbat,deoarece femeile nu aveau patria

potestas,existau însă și excepţii,” Diocleţian îngăduie unei mame care
și-a pierdut un fiu să adopte un altul,însă aceste adopţiuni au rămas
atipice, nereflectând natura acestei instituţii”4

Cei doi şefi de familie şi adoptatul erau obligaţi să-şi dea consimţământul

EFECTELE ADOPTIUNII

Adoptatul devine agnat cu agnaţii adoptatorului

și,totodată,cognat fictive.Rudenia civilă cu familia de origine
încetează,dar se menţine rudenia de sânge.Adopartatul dobândește
dreptul la moștenire în noua familie,dar îl pierde faţă de familia
originară.Deasemenea adopatatul primea numele adoptatorului.

Romanii cunosc deasemenea distincţia dintre adopţia cu efecte

depline și adopţia cu efecte restrânse.Deosebire făcută de
jurisconsultul Iustinian,adoption plena însemnând că adoptatorul este
ascendent al adoptatului,în care caz se stabileau drepturi reciproce de
succesiune,și adoption minus plena când adoptatatul era un
extraneus.În adoption minus plena,numai adoptatul moștenea pe adoptant
ab intestate,dar nu se rupea legătura de agnaţiune cu familia lui firească,astfel păstra și
acolo drepturile lui de succesiune.

4
Ibidem