SPEŢE - DESFACEREA CĂSĂTORIEI, PARTAJ

1. Instanţa de judecată a admis acţiunea reclamantei A.M. şi a

desfăcut din culpa exclusivă a pârâtului A.T. căsătoria părţilor, a
încredinţat reclamantei pe cele două minore rezultate din căsătorie
şi a atribuit acesteia folosinţa apartamentului dobândit în timpul
căsătoriei, până la soluţionarea procesului de partaj al bunurilor
comune. De asemenea, instanţa a dispus evacuarea pârâtului A.T.
din apartament. În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că relaţiile
de căsătorie s-au deteriorat din vina pârâtului care a avut un
comportament violent faţă de reclamantă şi de cele două minore.
Pârâtul a declarat apel susţinând că, în mod greşit, prima instanţă a
dispus evacuarea sa din apartamentul proprietate comună, întrucât
procesul de partaj nu era finalizat.
a. Ce a decis instanţa de apel? Motivaţi. Instanța a pronunțat in
mod corect decizia, deoarce un soţ va putea cere evacuarea
celuilalt soţ pentru comportarea abuzivă, și de altfel, în timpul
divorţului pot fi luate măsuri provizorii privind locuinţa comună.
b. Măsurile vremelnice în timpul procesului de divorţ.
În cadrul art.331 cod civil, legiuitorul a prevăzut alte măsuri de
protecţie a soţilor împotriva unei gestiuni dăunătoare intereselor
familiei. În acest sens, legea dispune că dacă unul dintre soţi îşi
încalcă în mod grav îndatoririle, punând în pericol interesele
familiei, judecătorul poate lua măsurile urgente care se impun.
Astfel, el poate interzice acestui soţ de a încheia, fără
consimţământul consortului său, acte de dispoziţie asupra
bunurilor sale proprii sau asupra celor comune, mobile sau
imobile, ăi poate interzice mutarea mobilelor, cu excepţia celor
care sunt
destinate uzului personal al soţilor.

c.Importanţa culpei în procesul de divorţ. În concepţia divorţului-

sancţiune, divorţul este o sancţiune ce se pronunţă pentru culpa
unuia

 dintre soţi şi împotriva acestuia. El poate fi pronunţat şi datorită

culpei ambilor soţi, însă nu poate fi admis exclusiv din culpa
soţului reclamant, în temeiul principiului nemo auditur propriam
turpitudinem allegans, (art. 933-934 NCPC).

2. Prin sentinţa civilă nr. 4222/2012, Judecătoria Cluj-Napoca a

admis acţiunea reclamantului P.C. în contradictoriu cu pârâta G.L.,
având ca obiect partajarea bunurilor comune.
Din probele administrate a rezultat că pârâta a contractat înainte de
încheierea căsătoriei un credit pe termen lung pentru cumpărarea
apartamentului în litigiu, achitând un avans de aproximativ 30%
din valoarea imobilului din veniturile proprii.
Instanţa a reţinut că soţii au avut o contribuţie egală la plata
ratelor, rezultând o contribuţie la dobândirea apartametului de
65% pentru pârâta G.L. şi 35% pentru reclamantul P.C.
Instanţa de fond a mai obligat-o pe pârâtă la plata unei sulte
reprezentând procentul de 35% din valoarea de piaţă a bunului,
neluând în considerare raportul de expertiză contabilă prin care au
fost actualizate ratele plătite de pârât în raport cu indicele de
inflaţie, deoarece după aprecierea instanţei, acest sistem de calcul,
nu poate fi aplicat decât în cazul bunurilor mobile, nu şi pentru
cele imobile.
Tribunalul Cluj a admis apelul pârâtei, reducând sulta la care a
fost obligată aceasta, conform raportului de expertiză contabilă.
a. Care este natura juridică a imobilului ce formează obiectul
litigiului? Imobilul in speța este bun propriu, deoarece
acesta a fost achiziționat cu un credit contract înainte de
căsătoria dintre cei doi.

b.Care dintre instanţe a procedat corect în legătură cu cuantumul

sultei? Pronunţaţi o soluţie corectă.
In ceea ce privește cuantumul suliței, Tribunalul Cluj a pronunțat
decizia corecta, deoarece a luat in calcul și raportul de

 expertiza contabila, fiind obligatoriu din moment ce la nivel

economic apar tot mai multe schimbări economice.
c. Modalitatea de determinare a bunurilor comune în cadrul
regimului matrimonial al comunităţii legale.
Condiţiile pentru ca unui bun să i se aplice prezumţia prevăzută
de art. 339 NCC sunt:
a) bunul să fie dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei;
b) bunul să nu facă parte din categoria de bunuri pe care legea le
consideră proprii.
Bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt considerate comune,
deoarece legea presupune că ambii soţi au avut o contribuţie la
dobândirea lor.

3. Instanţa de judecată a admis, în parte, acţiunea formulată de

reclamantul C.V. şi a stabilit programul de vizitare a minorului
R.C. la domiciliul pârâtei C.C., în prima şi a treia săptămână în
fiecare luni şi sâmbătă între orele 16.00-18.00. În motivarea
hotărârii, instanţa a hotărât că părintele divorţat are dreptul de a
avea legături personale cu minorul încredinţat celuilalt părinte,
dar, având în vedere vârsta fragedă a minorului, a respins
pretenţiile reclamantului de a lua minorul din domiciliul mamei, în
cele două zile pe lună cât şi în concediul de odihnă.
C.V. a declarat apel, susţinând că prima instanţă nu a ţinut cont de
faptul că are posibilităţi materiale bune şi că este ajutat de părinţii
săi. De asemenea, C.V. a arătat că şi-a îndeplinit obligaţia legală
de a presta întreţinere prin plata pensiei de întreţinere stabilită de
instanţă, ceea ce impune modificarea programului de vizitare a
minorului.
C.C. a solicitat respingerea apelului, pentru considerentul că
prin hotărârea de divorţ s-a reţinut culpa exclusivă a apelantului-
reclamant.
a. Ce a decis instanţa de apel? Motivaţi.
Instanța va admite acțiunea introdusă de apelantul-reclamant,
deoarece clupa exclusiva a unuia dintre soți in ceea ce privește

divorțul este irelevanta când vine vorba de legăturile persoanele

ale unui dintre soți fata de copilul mor minor.

b. Exercitarea autorităţii părinteşti. Regulă. Excepţii.

Articolul 397 NCC prevede că după divorţ autoritatea părintească
revine în comun ambilor părinţi. Părintele divorţat la care nu va
locui copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu
acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi
pregătirea lui profesională.
Deoarece în practica instanţelor de judecată s-au constatat
numeroase litigii legate de modalităţile de exercitare a dreptului
părintelui de a avea legături personale cu copilul, modalităţile de
exercitare a acestui drept sunt următoarele:
– vizitarea copilului la locuinţa părintelui cu care locuieşte în mod
statornic;
– vizitarea copilului la şcoală sau petrecerea vacanţelor şcolare la
ambii părinţi.