Scopul studiului Studiul este realizat in scopul evidentierii formelor de maniferstare ale inflatiei, al analizarii si caracterizarii acestora.

Definirea obiectivelor Obiectivele studiului sunt urmatoarele: -

Conceptual de inflatie; Insusirea notiunilor de inflatie declarata(forte) si inflatie taratoare(lenta); Cunoasterea formelor inflatiei;

Cuvinte cheie Inflatie, deflatie, hiperinflatie, stagflatia, slumpflatia

INTRODUCERE

Sensul initial al notiunii de "inflatie" este legat de ideea de "umflare", de "crestere", nsa de o crestere daunatoare. De obicei, se considera ca aceasta stare provine din existenta unei cantitati excedentare de moneda, dar inflatia nu este legata numai de fenomenele monetare. n analizele moderne o alta idee asociata notiunii de "inflatie" este aceea ca inflatia constituie un fenomen dinamic, care apare n miscare, n cazul n care echilibrul este perturbat, pentru a fi regasit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv n aceasta privinta, cuprinznd expresii ca "presiuni inflationiste", "tensiuni inflationiste" (fenomene inflationiste minore si partiale) toate acestea sugernd ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice. Deci, inflatia este un fenomen care se desfasoara n timp si care reflecta anumite "forte" contrare care ntretin sau deregleaza o miscare prealabila. Inflatia este o expresie a fenomenului de accelerare, adica a unui fenomen de crestere a vitezei diverselor procese, n particular a vitezei de circulatie a monedei si a vitezei de crestere a preturilor. Din punct de vedere istoric, inflatia a fost definita, pentru prima data, ca un fenomen monetar. Potrivit definitiei clasice a inflatiei, aceasta este un fenomen care consta, n esenta, n aparitia n circulatie a unei cantitati excedentare de moneda, care creeaza un dezechilibru. n lucrarile economice actuale, inflatia este definita, de regula, prin cresterea preturilor desi, de obicei se precizeaza ca nu orice crestere a preturilor este inflationista. n mod evident, pentru a face distinctie ntre o crestere de preturi neinflationista si una inflationista, e necesar sa se ia n considerare, n primul rnd, gradul de generalitate al cresterilor de preturi. n economie pot avea loc cresteri sau reduceri de preturi sau pot exista preturi ce nu se modifica; exista situatii n care corelarea tuturor miscarilor de preturi antreneaza o crestere a nivelului general al preturilor, caz n care exista inflatie si situatii n care, desi au loc cresteri ale preturilor anumitor bunuri, nu exista o crestere generala a preturilor si deci nu exista inflatie. Rezulta ca inflatia este o miscare de antrenare, n care se majoreaza nivelul mediu al tuturor preturilor. nsa, gradul de generalitate al cresterilor de preturi nu este un criteriu suficient pentru definirea inflatiei. Pentru a exista inflatie, mai trebuie ca majorarea generala de preturi sa fie o crestere care nu contine n sine, nsasi principiul care sa o opreasca. Maniera corecta de a defini inflatia consta n a spune ca aceasta este o tendinta de crestere generalizata si accelerata a preturilor. Pornind de la aceasta definitie, e posibila si o alta explicatie, nemonetara, a fenomenului inflationist. Preturile pot creste n mod generalizat si accelerat numai daca cererea globala este mult mai mare dect oferta globala. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea "teoriei cererii excedentare", care arata discrepanta dintre cererea globala si oferta globala. ntr-adevar, daca exista un exces de cerere globala n raport cu oferta globala si daca aceasta cerere globala n exces se mentine sau chiar se amplifica n timp, situatia respectiva constituie ea nsasi un principiu suficient al cresterii generalizate si accelerate a preturilor, caz n care inflatia nu are legatura cu moneda. Fara ndoiala, e posibil ca moneda sa intervina pentru a crea excedentul cererii fata de oferta, nsa aceasta disparitate poate fi provocata de numeroase alte cauze. Moneda nu este ntotdeauna cauza fundamentala a inflatiei. De aceea, se vorbeste adesea de "inflatia nemonetara".

Ca explicatie a fenomenului inflationist "teoria cererii excedentare" are avantajul ca evidentiaza existenta unor tensiuni inflationiste independente de evolutia preturilor. Astfel, conform, acestei interpretari, n cazul n care exista un exces de cerere globala, inflatia exista si ntr-o economie n care preturile sunt fixate administrativ, ca n economia planificata. n acest caz, deoarece piata nu se poate ajusta prin preturi, ajustarea se face prin cantitati. Astfel, nelivrarea marfurilor la termen, vnzarea cu aglomeratie, cozile, etc sunt manifestari ale inflatiei de aceeasi natura ca si cresterile de preturi, nsa au loc n economiile centralizate. Conceptul modern asupra inflatiei o defineste ca un proces complex prin care se afirma multiple dezechilibre din economie, cu caracter general si n continua evolutie. Tensiunile inflationiste n unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflationiste din alte sectoare si astfel se pot reechilibra. Alteori tensiunile se dezvolta, se coreleaza si dau nastere unui proces. Desi inflatia este un dezechilibru sau mai precis o suma de dezechilibre, cresterea preturilor ramne o caracteristica esentiala care pune n evidenta implicit dimensiunile acestui proces. Cresterea generala a preturilor are ca efect diminuarea puterii de cumparare. Sunt de fapt doua laturi ale aceluiasi fenomen. Pe masura ce preturile cresc puterea de cumparare scade, n relatie directa. Conceptul general despre inflatie trebuie concretizat si prin amplitudinea fenomenelor: - cnd cresterile de preturi sunt de circa 2-4% anual inflatia este apreciata ca "trtoare", "lenta" si exprimata si prin termenul de eroziune monetara; - cnd cresterile de preturi se exprima n doua cifre se considera ca inflatia este "declarata", "forte" - n conditiile n care se exprima cu trei cifre poate fi considerata galopanta sau hiperinflatie.

Forme de manifestare ale inflatiei

In functie de amploarea procesului inflationist in teoria si practica economica s-au incetatenit mai multe tipologii ale inflatiei clasificate dupa mai multe criteria: A.In functie de gradul de intensitate al acesteia se pot distinge:

Inflatie taratoare, caracterizata printr-o crestere a preturilor ce nu depaseste limita de circa 3-4% pe an; Inflatie deschisa, caracterizata printr-o crestere a preturilor de 5-10 % pe an; Inflatie galopanta, care presupune o crestere a preturilor cu peste 7% annual si care provoaca dezechilibre social-economice; Hiperinflatie, care presupune o crestere a preturilor cu peste 50% lunar, ce provoaca efecte devastatoare pentru economie. Inflatie prin cerere, generate de un anumit exces al cererii globale comparative cu oferta globala, decalaj la care economia nu poate raspunde prompt, ea necesitand un timp de raspuns; Inflatia prin costuri, datorata cererii preturilor diferitilor factori de productie a materiilor prime, energiei, creditului, fenomen ce conduce la majorarea costurilor de productie si de circulatie si, in final, a nivelului general al preturilor; Inflatia interna (endogena), generate de dezechilibrele economice si financiare proprii tarii in cauza; Inflatia importata (exogena), provocata de cause localizate in exterior, dar care se repercuteaza in interiorul tarii de referinta prin intermediul preturilor de import, al balantei de plati si a cursurilor valutare, al importului de capital. Stagflatia, caracterizata prin fenomenul de stagnare a economiei in perioadele de manifestare a inflatiei concomitant cu somajul; Slumpflatia, se individualizeaza prin fenomenul de regres al economiei pe durata de manifestare a inflatiei; Inflatia latent, caracterizata printr-un ritm de depreciere al menedei mai scazut decat ritmul cresterii emisiunii monetare; Inflatia noua (moderna), caracterizata prin cresterea cronica, generala si progresiva a preturilor, spre deosebire de perioadele anterioare cand asemenea fenomene erau accidentale, fiind urmate de faze de absorbtie a fenomenului inflationist.

B. In functie de cauza principal care o ganereaza distingem:

C. Tinand seama de efectele inflatiei asupra cresterii economice distingem:

D. Avand in vedere ritmul de depreciere al puterii de cumparare al monedei, distingem:

E. Dupa functionarea mecanismului pietei:

Inflatia deschisa economia de piata continua sa functioneze ca un mechanism in care preturile sunt fixe. Orice exces de cerere conduce la o crestere a preturilor sau a salariilor; Inflatia reprimata apare atunci cand controlul guvernamental impiedica cresterea preturilor bunurilor de consum si a salariilor, astfel incat excesul de cerere este doar reprimat, nu si redus. O data cu indepartarea controlului guvernamental trebuie sa ne asteptam la cresteri de preturi si de salarii.

F. Dupa asteptarile inflationiste: Inflatia anticipate; Inflatia neanticipata.

n continuare vom analiza doua tipuri de inflatie prin preturi, si anume, "inflatia declarata", "forte" si "inflatia trtoare", "lenta" sau "slaba". Reputatia inflatiei declarate este de a fi "alarmanta", pe cnd cea a inflatiei trtoare este de a fi "indulgenta, blnda". Delimitarea dintre cele doua forme de inflatie de face cu ajutorul ratei inflatiei. Rata inflatiei se exprima cu ajutorul indicelui cresterii preturilor n perioada de timp considerata, de obicei, un an de zile: I = (P1 - P0) / P0 x 100 Astfel, n functie de nivelul acestei rate, se ncearca sa se traseze o frontiera ntre "inflatia declarata" si "inflatia trtoare". Determinarea acestei frontiere constituie elementul esential al asa-numitei "teorii a pragului inflatiei", conform careia depasirea "pragului" respectiv echivaleaza cu o schimbare de planuri, prin care se modifica raporturile dintre lucruri: pna la "prag" inflatia poate fi un lucru util, sau n tot cazul necesar; peste "prag", se intra ntr-o zona periculoasa n care dezordinea nu poate fi stapnita. Dar acest "prag" ntre inflatia declarata si inflatia trtoare difera foarte mult, n functie de tara, de momentul ales, de caracteristicile sociologice ale comunitatii avute n vedere, etc.
1.

INFLAIA DECLARAT (FORTE)

Intrarea n inflatie Asa cum nu se poate trasa o frontiera sigura ntre cele doua tipuri amintite de inflatie, nu se poate sti cu certitudine nici momentul intrarii n inflatie. Deoarece nu toate cresterile de preturi sunt inflationiste, atunci cnd se urmareste un anumit indice de preturi si se observa ca preturile cresc, nu se stie niciodata daca aceasta crestere de preturi este sau nu inflationista. Cu toate acestea, daca exista o crestere continua de preturi, faptul ca tendinta de crestere se mentine mai multe luni sau mai multi ani trezeste ngrijorare, justificnd ntrebarea daca nu cumva se intra n inflatie; nu se stie niciodata daca a aparut sau nu inflatia forte, dect atunci cnd e prea trziu.

Nu se stie niciodata cnd se intra si cnd nu se intra n inflatie, iar ca urmare singura solutie ramasa este studierea atenta a etapelor unei cresteri de preturi care se perpetueaza. n cazul n care factorul monetar creste, se va intra cu certitudine n inflatia monetara, care va antrena, la rndul sau cresterea preturilor. nsa, daca exista o crestere de preturi care nu poate fi pusa n mod sigur pe seama factorului monetar, simpla observare a evolutiei a circulatiei monetare nu mai constituie o dovada suficienta a tendintei de intrare n inflatie. Criteriul evolutiei masei monetare, desi comod, nu este ntotdeauna relevant, ceea ce face ca intrarea n inflatie sa stea sub semnul incertitudinii. Inflatia prin cerere Inflatia prin cerere si are geneza ntr-un dezechilibru ce se produce pe piata bunurilor si serviciilor. Cresterea preturilor se datoreaza cresterii cererii globale de bunuri si servicii, n raport de o oferta globala lipsita de elasticitate. n acest cadru cresterea cererii (de bunuri de consum, de bunuri de investitii sau pentru export) poate avea urmari diferite: - daca oferta este perfect elastica, adica oferta poate fi majorata pastrndu-se aceleasi preturi, are loc un fenomen de expansiune, excesul de cerere se repercuteaza integral asupra volumului cantitatilor de bunuri si servicii schimbate; - daca oferta este perfect rigida, adica nu pot fi majorate cantitatile oferite pe piata, excesul de cerere se repercuteaza integral asupra preturilor. Dar n lumea contemporana, cererea globala tinde tot timpul sa fie excesiva. Daca cererea e primordiala n raport cu oferta (asa cum sustin un numar mare de economisti contemporani) realizarea echilibrului n conditii de stabilitate a preturilor este teoretic imposibila. Exista n fiecare moment, un excedent al cererii globale fata de oferta globala, ceea ce constituie un puseu inflationist care nu poate fi eliminat. Excesul de cerere este, nsa, susceptibil sa duca la ceea ce se numeste "spirala inflationista" sau "cercul vicios al inflatiei", termen care exprima n limbaj popular ideea de crestere exponentiala nelimitata a preturilor. ntr-adevar un exces de cerere tinde sa antreneze cresterea preturilor, ceea ce, n mod normal, va contribui la pregatirea unei cresteri a productiei. Producatorii, ntreprinzatorii, etc, stiu ca prin preturi marite si vor spori prosperitatea, iar ca urmare vor ncerca sa-si amplifice productia. nsa cresterea productiei, va antrena, cresterea salariilor, deoarece salariatii vor dori sa participe si ei la mpartirea foloaselor prosperitatii firmelor la care lucreaza. Dar, cresterea salariilor determina cresterea puterii de cumparare a populatiei, antrennd o noua crestere a cererii excedentare. Astfel ia nastere un "cerc vicios": se porneste de la o cerere excedentara si se ajunge din nou la o cerere excedentara. Daca noua cerere excedentara este mai puternica dect cererea initiala, ea va genera un nou tur al circuitului: cererea respectiva antreneaza o crestere si mai mare a preturilor, care, la rndul sau, antreneaza cresterea productiei si, deci, a salariilor, ceea ce duce la cresterea puterii de cumparare si, deci, a cererii excedentare s.a.m.d. Ca urmare daca nimic din exterior nu va opri aceasta "spirala" economia intra pe calea infernala a inflatiei prin cerere.

Cresterea cererii are de regula la baza o majorare a ofertei de moneda sau a creatiei de moneda datorata comportamentului bancilor, ntreprinderilor, sau familiilor ceea ce conduce la sporirea creditelor din economie. Cauzele pot fi de asemeni: un excedent al balantei de plati sau efectul unei masuri de politica bugetara, o crestere a alocatiilor ntr-un domeniu dat. La rndul sau inelasticitatea ofertei poate fi accidentala, pe termen scurt sau mai ndelungat. Absenta sau insuficienta stocurilor poate crea o lipsa trecatoare pentru unele produse. Discrepanta apare atunci cnd rennoirea stocurilor nu se poate face n ritmul necesar, din lipsa de capacitate sau resurse n productia interna si mai ales prin insuficienta mijloacelor de plata externe. De regula, inflatia prin cerere, nainte de a se manifesta n cadrul general, se produce ntrun cadru sectorial avnd, apoi, mecanisme de extindere specifice. Alteori tensiunile inflationiste sunt determinate si de modificari sau reorientari ale structurii cererii. Dezechilibrele aparute n unele ramuri si sectoare se extind prin canalele de transmisie specifice. 1. Relatiile interindustriale sunt o cale fireasca de transmitere a majorarilor de preturi. Livrarile unor firme reprezentnd aprovizionarea altora creeaza astfel premisa de a se cuprinde n costurile altor ramuri aceste elemente majorante si a conduce astfel la proprii cresteri de pret. Binenteles ca majorarea preturilor la energie electrica va influenta diferit pretul n industria aluminiului, unde are o pondere mare, n raport de agricultura sau constructii-montaj. 2. Un alt mecanism de transmitere l reprezinta cresterea cheltuielilor populatiei rezultata din cresterea veniturilor. Astfel sporeste cererea si fata de productia unor ramuri anterior echilibrate. 3. Efectul de contagiune privind cresterea veniturilor actioneaza deosebit de eficient. Solicitarile agentilor si titularilor de venit privind cresterea veniturilor se vor considera justificate, pe de o parte n sensul "alinierii" la cresterile de venit din alte ramuri, iar pe de alta parte, prin scaderile puterii lor de cumparare resimtita prin cresterile de preturi deja intervenite. Caracteristicile inflatiei prin cerere subliniate aici exprima specificul experientelor ultimelor decenii n tarile dezvoltate. Inflatia prin costuri Inflatia prin costuri este o expresie a dezechilibrului pe piata factorilor de productie.Ea are la origine vointa unui grup social de a modifica repartitia venitului national. Salariul, ca principal factor al pretului de cost, creeaza prin cresterea sa, premisa cresterii preturilor. Inflatia prin costuri este cauza unor evidente procese inflationiste iar cresterile costului vietii provoaca la rndul lor, noi revendicari privind cresterile de salarii. Inflatia prin costuri este proprie tarilor aflate n crestere economica.

Cresterile economice presupun distorsiuni n cadrul unei economii deoarece are ca efect cresteri importante de productivitate n unele sectoare si ramuri (pna la 10-15%), n timp ce sectoarele tertiare se apropie de 0. Inflatia prin costuri nu se dezvolta dect n anumite conditii. Astfel, pentru ca acest tip de inflatie sa se mentina, este necesar ca reactia patronala la cresterea salariilor sa fie rigida, adica patronii care realizeaza un anumit profit, sa ncerce sa l conserve. n caz contrar, adica atunci cnd patronii consimt sa-si diminueze profiturile, inflatia prin costuri va dura mai putin, deoarece reducerea profiturilor compenseaza cresterea salariilor. nseamna ca principala problema este de ordin social: relatia productie - salarii - profit. Ca urmare, daca solutia acestei probleme sociale consta n adaptarea patronilor la situatia creata, ceea ce din punct de vedere economic se traduce prin diminuarea profiturilor, inflatia prin costuri va fi mai mica. n al doilea rnd - si acesta este principalul argument al fortelor sindicale -, daca, ntr-o perioada de progres tehnic, ca aceasta, cresterea salariilor este nsotita de cresterea productivitatii, aceasta din urma va neutraliza (n ipoteza ca este suficienta), cresterea salariilor. Cu alte cuvinte, n cazul n care principala cauza a cresterii economice este mbunatatirea productivitatii, inflatia prin cresterea salariilor este imposibila. n al treilea rnd, "cercul vicios" amintit nu apare dect n cazul n care elasticitatea cererii este o elasticitate defavorabila, n sensul ca marirea preturilor determina reducerea cererii. n cazul n care cererea, se adapteaza la cresterea preturilor, deoarece nevoile sunt foarte puternice, majorarea preturilor nu va mpiedica desfacerea produselor, iar cresterea salariilor nu va duce automat la cresterea preturilor. Posibilitatile normale de crestere a salariilor sunt axate pe cresterea productivitatii muncii. Cstigul obtinut din cresterea productivitatii muncii este justificat sa fie distribuit Inflatia importata n epoca contemporana relatiile economice ntre tari sunt ample si multilaterale astfel ca fiecare economie este influentata mai mult sau mai putin de fluxurile internationale de valori si de toate caracteristicele pe care acestea le au si le aduc pe pietele nationale. Astfel o prima cale de patrundere a influentelor externe sunt importurile de produse, n general, cele de materii prime n special. Fiecare tara poate primi stimuli inflationisti din exterior n functie de masura n care economia lor se bazeaza pe importul de materii si produse. De exemplu, cresterea preturilor materiilor prime importate, ca urmare a situatiei pietei internationale, determina cresterea costurilor si, deci, a preturilor produselor fabricate din materiile prime respective. Este cunoscut ca produsele petroliere au avut un impact deosebit n economiile tarilor dezvoltate reactionnd si intensificnd procese inflationiste majore. De asemenea, cresterea preturilor bunurilor de consum importate, duce la cresterea preturilor cu amanuntul ale bunurilor respective, etc. Sub presiunea preturilor de import, costurile de productie cresc exercitnd asupra economiei nationale influente negative diferentiate, n functie de utilizare.

n aceste cazuri, se naste, deci, o inflatie de origine externa pe o cale care nu este cea a cresterii cererii, ci a schimburilor cu strainatatea. Este de subliniat ca n ultimele doua decenii exportatorii de materii prime s-au coalizat n ncercarea lor de a asigura o evolutie pozitiva, n favoarea preturilor materiilor prime si de a obtine astfel o parte tot mai ridicata, pe aceasta cale, din rezultatele cresterii economice mondiale. Variatia cursurilor de schimb si, pe acest fundal, degradarea cursurilor de schimb pentru importatori a reprezentat o alta cale de influentare a procesului inflationist. Ultimele decenii se caracterizeaza prin continua depreciere monetara n ritmuri mai nalte a marii majoritati a valutelor. Deprecierea monetara reflectata n termenii cursului valutar nseamna continua "scumpire" a importului si "ieftinirea" pentru straini a marfurilor nationale exportate. Valoarea relativa a diferitelor valute si mai ales evolutia neconcordanta cu celelalte a constituit una din caile de transfer a cresterilor de productivitate pe plan international. Astfel inflatia prin import a devenit un mecanism prin care se desfasoara n cadrul international lupta pentru mpartirea rezultatelor cresterii economice diferentiate si deci, inegale de la o tara la alta. Inflatia structurala Inflatia structurala este determinata n principal de disparitia mecanismelor obiective si exterioare omului, cum ar fi n domeniul monetar etalonul - aur. Astfel cadrul disciplinator al unor posibile sanctiuni cu efecte negative nu mai actioneaza. Inflatia structurala este considerata ca prezenta n numeroase tari ca expresie a faptului ca acestea au ales calea unei dezvoltari accelerate, a unei cresteri economice rapide implicnd o mobilizare intensiva a factorilor de productie. Cresterea creeaza prin natura ei un dezechilibru n economie, conduce la crearea de noi capacitati de productie cu noi tehnologii, aparitia unor ramuri cu rol conducator n economie si declinul unor sectoare si ramuri depasite. n majoritatea lor, aceste cresteri impuse nu au pregatire necesara, nu au fost realizate economii prealabile si deci nu exista fonduri de finantare. Recurgerea la credit intern, sau, mai grav, la finantarea bugetara implica distribuirea de venituri fara contrapartida imediata si duce la multiplicarea cererii. Deci inflatia este implicita. Cresterea preturilor si uneori economiile fortate sunt singurele modalitati de reconstituire a unui echilibru (nominal) n economie. Primordial promovarea cresterii economice prin aceste metode de finantare conduce la un aflux monetar n economie si creaza premisele unui proces inflationist tip cerere, prin crearea unei cereri multiplicate. Pe de alta parte, cresterea este, totodata, o sursa de riscuri crescnde si de mutatii accelerate care sunt impuse societatii. Sarcinile fiscale si sociale, fie ca se reflecta direct n costuri fie ca suscita noi revendicari de la categoriile supuse presiunilor inflationiste, carora le afecteaza veniturile, duce la accentuarea procesului inflationist prin procese de tipul inflatie venituri.

Sub alt aspect inflatia structurala este expresia faptului ca n epoca actuala toate corelatiile, inclusiv ajustarile necesare n plan macroeconomic se realizeaza la nivelul lor superior. ntr-o economie libera jocul relativ al preturilor ar trebui sa permita transmiterea inflatiilor cu privire la cerere si sa orienteze pe producator n dimensionarea ofertei lor. Dar teama de scaderea preturilor, ntr-o economie cu productie agricola ndeosebi, conduce la o puternica rezistenta a celor afectati, n cazul acesta o masa importanta. De aici politica de sustinere a preturilor pentru produsele excedentare (si cresterea mult mai accentuata a preturilor bunurilor mai deficitare). Consideram ca acest fapt se produce ntr-o economie n care piata ar cere reducerea preturilor produselor agricole cu 5% si cresterea preturilor la produse industriale cu 5%. Daca se adopta o politica de sustinere, evolutia preturilor pe cele doua categorii n loc sa se compenseze, respectiv sa se anuleze (-5%, +5%) asigurnd astfel mentinerea nivelului general al preturilor, va conduce la o crestere medie a preturilor de 5% (n cadrul aceleiasi diferente de 5% ntre categorii, n cadrul careia nsa, prima categorie se pastreaza cu un pret neschimbat si deci o crestere de 0% iar cea de a doua ramne la distanta necesara de 10%). Ajustarea la nivel major este tipica si la transferurile specifice ale cresterilor de productivitatea muncii. Asemenea rigiditati se pot ivi n legatura cu procurarea capitalului sau asigurarea unor capacitati sau resurse materiale. Dar cele mai importante rigiditati provin din inadaptabilitatea fortei de munca din asemenea motive cum sunt: atasamentul sentimental la o profesie, localitate, zona; insuficienta institutiilor de formare si reciclare; absenta unor locuinte libere care limiteaza migratia fortei de munca; excesiva specializare a fortei de munca; obstacolele existente n formarea si autoprotectie unor autoprofesionalisti.

Depasirea acestor rigiditati cere eforturi financiare deosebite, costuri mult mai mari. Astfel actiunile ndreptate spre limitarea si evitarea somajului mpinge economia spre tensiuni inflationiste. Procesul de dezvoltare a inflatiei Analiznd procesul de dezvoltare a inflatiei, majoritatea autorilor deosebesc doua forme noi: inflatia deschisa si inflatia ascunsa. Inflatia deschisa Inflatia deschisa, numita si inflatie "explicita", "declarata", "recunoscuta" este cea mai bine cunoscuta. Caracteristica formei de inflatie este ca se dezvolta prin ea nsasi, ntr-o maniera

autonoma, fara a fi stopata printr-o interventie umana. Spre deosebire de aceasta, inflatia ascunsa este reprimata prin masuri autoritare. La ora actuala, analiza inflatiei deschise este o analiza pluridisciplinara, sociologica, psihologica si economica. Premisa de la care porneste aceasta analiza este ca si n societatile contemporane exista conflicte sociale. Ca urmare, curbele, ecuatiile, modelele si celelalte instrumente analitice cu care opereaza stiinta economica moderna, pentru a determina starea de echilibru trebuie plasate de fiecare data ntr-un context uman si sociologic concret. Grupurile sociale - cele doua mari clase sociale pe care le-a descris Marx: ntreprinzatorii si salariatii - formeaza categorii sociale a caror atitudine psihologica are o importanta majora n realizarea sau nerealizarea echilibrelor. Alaturi de aceste doua mari grupuri sociale mai exista si alte grupuri, cum ar fi agricultorii, rentierii, birocratii, care participa de asemenea la lupta sociala. Toate aceste grupuri si, n primul rnd, grupurile principale amintite, au comportamente specifice, nsa n general, nu sunt dispuse sa accepte, ntr-o maniera calma si resemnata, cerintele echilibrului economic. Fiecare grup social ncearca n maniera sa specifica, sa transfere asupra altor grupuri sociale sacrificiile implicate de satisfacerea cerintelor echilibrului economic, iar ca urmare ntre grupurile sociale exista n permanenta conflicte. Grupurile sociale au doua tipuri de comportamente: 1) comportamente de adaptare sau de ajustare la necesitatile externe - asemanatoare cu tipul de comportament numit "de resemnare"; 2) comportamente de rezistenta, de refuz, de lupta continua - asemanatoare cu tipul de comportament numit "de ruptura". Prin prisma studierii inflatiei, problema care se pune este de a sti care este tipul de comportament - de adaptare sau de ruptura - pe care l au detinatorii de moneda, agentii economici care actioneaza asupra preturilor la un moment dat, ntr-o tara data, ntr-o conjunctura data, s.a.m.d. Daca tipul de comportament dominant este cel de refuz de a se adapta, exista toate sansele ca societatea sa se angajeze pe calea unei inflatii deschise. Investigarea comportamentelor sociale ale participantilor la viata economica permite, cunoasterea faptului daca societatea este sau nu n faza de intrare n inflatia deschisa. n analiza sociologica a inflatiei se utilizeaza si alta clasificare a comportamentelor: 1) comportamente de tip "agresiv", 2) comportamente de tip "defensiv". Aceasta clasificare permite elucidarea unor aspecte importante ale conflictelor sociale, cum ar fi: identificarea grupurilor sociale active si pasive, evaluarea puterii acestor grupuri, stabilirea manierei specifice - prin care fiecare grup participa la afirmarea tendintei spre echilibru. De regula, se considera ca daca grupul salarial este mai puternic dect grupul patronal, tendinta va fi de dezvoltare a procesului inflationist - si invers.

Inflatia ascunsa Inflatia ascunsa (reprimata, frnata) se caracterizeaza prin interventia deciziilor din partea principalului responsabil de dezvoltarea inflatiei: statul. Aceste decizii constituie, n primul rnd, ceea ce se numeste "politica monetara", dar pot apartine si altor componente ale politicii macroeconomice (politica fiscala, bugetara, de utilizare a fortei de munca, de comert exterior, etc). Indiferent de aceasta, adoptarea deciziilor respective semnifica faptul ca statul a nteles ca economia a intrat pe calea unei inflatii deschise, care risca sa declanseze un proces de autoamplificare si ca guvernul ncearca sa intervina. Iesirea din inflatie La fel ca intrarea n inflatie, iesirea din inflatie este incerta sub aspectul posibilitatii iesirii, a momentului si a modului n care are loc aceasta. Hiperinflatia (sfrsitul exploziv) n ipoteza ca inflatia este lasata sa se dezvolte ntr-o maniera autonoma, ea nu are sfrsit. Un proces exponential nu se termina niciodata, ci continua la infinit. Cnd cresterea preturilor depaseste zona de 3 cifre anual, se ajunge la hiperinflatie. n mod conventional, se apreciaza ca bariera este trecuta cnd cresterea lunara a preturilor depaseste 50% (ceea ce nseamna o rata anualizata de 13000%). Efectele hiperinflatiei sunt cu adevarat devastatoare: preturile si pierd complet efectul de semnalizare, productia este dezorganizata, populatia si pierde ncrederea n moneda, se revine la forme primitive de schimb n natura. Deflatia A doua modalitate de iesire din inflatie este una rationala, prudenta si de decizie preventiva, numita "deflatie" si care, daca reuseste, conduce la o repreciere a monedei. Este vorba despre o operatie prin care se ncearca eliminarea efectelor inflatiei si revenirea la normalitatea de dinainte de perioada de inflatie. Deflatia este o miscare inversa fata de inflatie, adica un efort depus pentru a aduce masa monetara la marimea initiala, respectiv pentru a aduce preturile la nivelul initial. Astfel, acceptnd explicatia cantitativista a fenomenului inflationist conform careia principalul factor al cresterii preturilor este cel monetar, deflatia poate fi definita ca fiind operatia sau ansamblul de operatii prin care se elimina masa monetara excedentara. Cu alte cuvinte, deflatia este un complex de masuri adoptate pentru "resorbirea" cantitatii prea mari de moneda. Daca aceste masuri se realizeaza, ele permit monedei sa-si redobndeasca valoarea initiala, adica sa se reprecieze (revalorizeze). Mecanismul deflatiei consta n diminuarea sau oprirea inflatiei printr-o politica adecvata; daca aceasta politica reuseste, se va regasi valoarea anterioara a unitatii monetare. n forma sa clasica - descrisa mai sus - mecanismul deflatiei nu a fost nsa realizat niciodata. Din punct de vedere istoric, se cunosc numeroase cazuri (inclusiv cel al Republicii de

la Weimar, amintit anterior) n care s-a ncercat aplicarea unei politici deflationiste, nsa n pofida eforturilor dificile si sustinute care s-au depus, politicile respective au esuat de fiecare data. Stabilizarea A treia solutie este stabilizarea, adica oprirea fenomenului inflationist la punctul la care s-a ajuns si mentinerea valorii monedei la acest nivel existent, inferior celui initial. n modul acesta, se consacra pierderea de valoare suferita de moneda prin inflatie si se previne reaparitia inflatiei n viitor.

II.INFLAIA TRTOARE (LENT) "Inflatia trtoare" - "ascensiunea" preturilor - poate fi definita ca o crestere de preturi permanenta, nsa de slaba intensitate, care nu declanseaza un proces accelerat, adica nu este de tip exponential. Spre deosebire de adevarata inflatie, acest nou fenomen este compatibil att cu echilibrul monetar, ct si cu recesiunea economica. Adevarata inflatie este incompatibila cu echilibrul monetar de durata, deoarece distruge mecanismele de restabilire a acestuia. Noul tip de usoara crestere a preturilor deregleaza si el putin echilibrul monetar, nsa aceasta dereglare este limitata si, oricum, favorabila cresterii economice. Sfera monetara de mentinere, deci, n continuare "vecinatatea" echilibrului, adica ntro zona suficient de restrnsa n jurul punctului de echilibru, pentru a nu contrazice esenta fundamentala a starii de echilibru. De asemenea, noul tip de crestere a preturilor este compatibil cu recesiunea, nteleasa ca ncetinire a cresterii economice. n trecut, cresterea preturilor a coincis n toate cazurile cu expansiunea economica, iar scaderea preturilor cu recesiunea. n prezent, se constata ca recesiunea ("stagflatia") poate coexista cu cresterea preturilor. Pe de alta parte, n masura n care este usoara si nu face ravagii, cresterea preturilor limiteaza stagnarea si face ca recesiunea sa nu se perpetueze la infinit. Totul se petrece ca si cum economia ar trece printr-un moment de relaxare pentru a-si relua apoi expensiunea cu si mai multa vigoare. Faptul ca asa-zisa "inflatie lenta" este compatibila cu recesiunea si ca, mai mult, permite transformarea acesteia ntr-o premisa a cresterii economice viitoare, se explica prin aceea ca, cresterea usoara a preturilor nu provoaca un dezechilibru global al economiei, ci dezechilibre sectoriale, limitate, particulare. Ori, existenta unor dezechilibre sectoriale, ntr-un anumit sector nsa nu n celelalte, sau, n tot cazul, nu n toate celelalte, este n sine un fenomen pozitiv. Caci, aceste dezechilibre partiale si particulare, care nu se generalizeaza, ntretin o tensiune interna, care alimenteaza forta ascendenta a economiei.

INFLATIA - SINTEZA

Previziuni privind evoluia inflaiei Data rata anual a inflaiei (sfrit de perioad) variaie anual (%) 3.45 3.14 2.40 2.33 3.80 3.16 2.71 3.00 2.71 2.99 2.99 limita limita inferioar a superioar intervalului a de variaie intervalului de variaie inta anual de inflaie

2011T3 2011T4 2012T1 2012T2 2012T3 2012T4 2013T1 2013T2 2013T3 2013T4 2014T1

2.00

4.00

3.00

2.00

4.00

3.00

1.50

3.50

2.50

Not: Limea intervalului de variaie este de 1 punct procentual. Sursa: INS, proiecie BNR

PERSPECTIVELE INFLATIEI Data scenariu curent petrol scenariu anterior petrol diferen variaii trimestriale (sc.dr.) puncte procentuale

2011T3 2011T4 2012T1 2012T2 2012T3

dolari SUA/baril 89.7 89.7 94.0 94.0 102.9 99.5 106.0 100.0 107.0 100.5

3.6 2.5 0.4

2012T4 107.0 101.0 2013T1 107.0 102.0 2013T2 107.0 103.0 2013T3 107.0 104.0 2013T4 107.0 106.0 2014T1 107.0 106.0 Sursa: ipoteze BNR pe baza datelor U.S. Energy Information Administration

-0.5 -1.0 -1.0 -1.0 -1.9

EVOLUTIA INFLATIEI rata medie anual procente 7.5 7.8 7.6 7.3 6.9 6.6 6.2 5.8 5.4 5.0 4.5

Data

rata lunar 0.2 0.3 0.4 0.4 0.2 0.6 0.4 0.2 0.4 0.6 0.4

rata anual 8.4 7.9 4.9 4.3 3.5 3.6 3.4 3.1 2.7 2.6 2.4

mai.11 iun.11 iul.11 aug.11 sep.11 oct.11 nov.11 dec.11 ian.12 feb.12 mar.12 Sursa: INS

Concluzii
Inflatia prin cerere, prin costuri, structurala si importata sunt forme de manifestare cauzale distincte ale unor tensiuni sau dezvoltari inflationiste. Dezvoltarea proceselor inflationiste conduce de cele mai multe ori la corelarea si actiunea reunita a acestor cauze, fiind ajutata n mod direct de comportamentele aferente unor mentalitati si psihologii specifice. Mecanismul generalizarii cresterilor de pret se manifesta prin nsusi comportamentul agentilor si populatiei. Extinderea si cumularea acestor modalitati de comportament speculativ conduce la intensificarea procesului inflationist. Experienta istorica arata ca n evolutia procesului inflationist actioneaza, pe termen lung, factori ce pot ncetini cresterea preturilor cum ar fi: transferul de cerere si oferta n alte domenii sau alte ramuri; majorari de productie rezultate din investitiile n capacitatile noi nfaptuite avantajos n perioada de inflatie; afirmarea unor rigiditati structurale sau institutionale care sa limiteze tensiunile inflationiste n unele compartimente. Profiturile, productivitatea muncii si elasticitatea cererii sunt factorii colaterali, care pot mpiedica dezvoltarea inflatiei salariale, adica a inflatiei prin costuri. Dar , n timp ce cresterile reale de productivitate sunt diferite si variate n ntreprinderi si ramuri, cererile de majorare a salariilor tind spre o "aliniere". Astfel, majorarile prin aliniere duc, n final, la o realitate negativa prin efectul sau; cresterea de ansamblu a salariului depaseste cresterea medie a productivitatii. Potrivit aprecierilor teoreticienilor inflatiei, la rndul sau, cresterea de preturi va fi proportionala cu diferenta dintre procesul de crestere a productivitatii si procesul de crestere a salariilor. De exemplu, daca productivitatea creste cu 3% si salariile cu 8% cresterea de preturi va fi de 5%. n desfasurarea ciclului inflationist trebuie sa se tina seama de faptul ca, n timp ce preturile tuturor marfurilor cresc n mod liber, salariile se modifica numai dupa ce factorii interesati (patroni, guvernul) considera ca sunt motivatii bine justificate, iar noile niveluri de salarii sunt justificate. Astfel ca, att timp ct n cursul inflatiei declasate salariul ramne n urma preturilor celorlalte marfuri patronul ramne cu un cstig suplimentar din aceasta situatie. O varianta interesanta a analize sociologice a inflatiei este cea propusa de A. Leroux. Potrivit acestuia, inflatia este provocata nu att de grupurile sociale, ct de organismele care reprezinta aceste grupuri. Organismele respective formeaza ceea ce autorul citat numeste "sociostructuri", cuprinznd, n principal, sindicate muncitoresti, organizatiile patronale si statul; dinamica relatiilor dintre aceste socio-structuri constituie principalul factor care explica ntretinerea si amplificarea procesului inflationist. Programe de stabilizare au fost aplicate n numeroase tari n perioada interbelica (Franta 1928, Anglia - 1931, Romnia - 1929), nsa masurile respective nu au reusit, deoarece cauzele care au provocat anterior inflatia nu au fost eliminate. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se cunosc nsa doua experiente reusite: R.F.G. si Israel. La ora actuala, problema elaborarii si

aplicarii unor programe de stabilizare monetara se pune mai ales n tarile excomuniste si n fostele republici sovietice unde inflatia face ravagii, mpiedicnd reformarea si relansarea economiilor respective. Concluzia care se desprinde din analiza tuturor acestor cazuri - este ca inflatia trebuie fie eliminata, fie respectata. Daca nu poate fi eliminata - si de cele mai multe ori nu poate fi - inflatia nu trebuie reprimata, caci, atunci, mbraca forma oculte, care sunt mai periculoase dect forma deschisa.

Bibliografie
1. Dragoi Violeta Elena, Moneda, ed. Cartea Studenteasca, Bucuresti, 2010 2. Dardac Nicolae si Vascu Teodora, Moneda-credit 2, ed. ASE, Bucuresti, 2002 3. http://www.bnro.ro