Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Capitolul I
1. Definiţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Capitolul II
3. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
2
Bibliografie
3
INTRODUCERE
4
CAPITOLUL I
Fenomenul de dublă impunere internaţionala
1. Definiţie
1
I. Condor, Drept fiscal, Editura Romania de Maine, Bucuresti, 2007
2
G. Tixier si J. Kerogues, Droit fiscal international. Pratique francaise, Editions berger-Levrault, Paris, 1974
3
D.R. Davis, Principles of International Double Taxation Relief, Sweet&Maxwell, London,1985
4
B. Spitz, International Tax Planning, London, Butterworths,1972
6
2. Formele si criteriile dublei impuneri
2.1. Formele dublei impuneri
5
I. Văcărel, Relatii financiare internationale, Ed. Academiei Romane, 1995
7
2.2 Criteriile dublei impuneri
În practica fiscală se aplică două concepţii: concepţia teritorială, care are la bază
criteriul sursei veniturilor ori locul unde este situată averea, şi concepţia globală sau
mondială, care are la bază criteriul rezidenţei sau al naţionalităţii contribuabilului
persoană fizică, respectiv a sediului contribuabilului persoană juridică.
În ţara în care se aplică concepţia teritorială, sunt impuse toate veniturile,
indiferent de natura lor dacă au sursa pe teritoriul pe care statul respectiv îsi exercită
suveranitatea fiscală. Nu are relevanţă locul unde îsi are rezidenţa beneficiarul
veniturilor respective. În cadrul acestei concepţii, importanţa decisivă o are sursa
venitului sau locul unde se află situată averea care face obiectul impunerii şi nu
beneficiarul acestuia, indiferent de statul în care îsi are rezidenţa.
În ţara în care se aplică concepţia mondială sau globală, fac obiectul impunerii
toate veniturile (şi bunurile) persoanelor fizice şi juridice care au rezidenţa în statul
respectiv. Nu are importanţă de unde provin acele venituri sau unde se află situate
bunurile considerate. Ca atare, factorul decisiv îl reprezintă persoana (fizică sau
juridică) căreia îi sunt destinate veniturile, respectiv proprietarul averii, în calitatea lui
de contribuabil, şi nu sursa acesteia sau locul de situare. În aplicarea acestei concepţii,
statul impune totalitatea veniturilor realizate de contribuabili, indiferent dacă sursa
veniturilor se află în statul considerat sau în alt stat. Prin urmare, venitul
contribuabilului realizat în străinătate va face obiectul impunerii atât în statul de sursă
(origine) a venitului, cât şi în statul al cărui rezident este, respectiv de destinaţie a
venitului.
Apariţia dublei impuneri internaţionale este posibilă datorită folosirii
următoarelor criterii de impunere: criteriul rezidenţei (domiciliului fiscal), criteriul
cetăţeniei şi criteriul teritorialităţii.
Criteriul rezidenţei. Problema domiciliului fiscal al unei persoane fizice care
este rezidentă a celor două state între care s-a încheiat convenţia de evitare a dublei
8
impuneri este rezolvată în practica internaţională astfel: persoana fizică este
considerată ca fiind rezidentă în statul în care ea are o locuinţă permanentă,
indiferent dacă aceasta îmbracă forma unei case sau a unui apartament, aflat în
proprietate personală sau închiriat. Dacă persoana dispune de câte o locuinţă cu
caracter permanent în fiecare din cele două state semnatare ale convenţiei, atunci
ea este considerată ca fiind rezidentă a statului cu care are legături personale şi
economice mai strânse. La determinarea acestui stat se ţine cont de unii factori
(relaţiile familiale şi sociale, ocupaţia etc.). Dacă statul cu care persoana fizică are
legăturile cele mai strânse nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o
locuinţă cu caracter permanent în nici unul din cele două state, atunci persoana
fizică este considerată rezidentă a statului în care locuieşte în mod obişnuit. Dacă
persoana în cauză locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau dacă nu locuieşte în
mod obişnuit în nici unul din ele, atunci ea este considerată rezidentă al statului al
cărei cetăţean este. Dacă are cetăţenia ambelor state ori a nici unuia dintre ele,
atunci problema domiciliului fiscal va fi rezolvată prin înţelegere între cele două
părţi interesate. În cazul unei persoane juridice, aceasta se consideră ca fiind
rezidentă a statului în care se află situat sediul conducerii sale efective. Prin sediu
permanent, se înţelege o instalaţie fixă de afaceri prin intermediul căreia o
întreprindere exercită, total sau parţial activitatea sa. Noţiunea de sediu stabil
cuprinde un sediu al conducerii, o sucursală, un birou, o uzină, un atelier etc.
Criteriul cetăţeniei. Impozitele şi taxele se aplică cetăţenilor pentru veniturile
şi bunurile obţinute atât în ţară cât şi în străinătate. Pentru bunurile şi veniturile
obţinute în străinătate, perceperea impozitelor şi a taxelor prevăzute de legislaţia
fiscală este justificată numai dacă pentru aceleaşi venituri sau bunuri nu s-au plătit
impozite sau taxe în statul pe teritoriul căruia au fost obţinute sau dobândite, ori
numai pentru diferenţa eventuală dintre impozitele şi taxele plătite în străinătate şi
cele datorate pe teritoriul statului în cauză, evident dacă acestea din urmă ar fi mai
mari. În privinţa unor asemenea venituri, legislaţia unor ţări (România) prevede fie
9
scutirea de impozit a drepturilor băneşti de autor primite din străinătate de către
cetăţenii aflaţi în ţară, fie scutirea de taxe vamale a unora dintre bunurile dobândite
în străinătate de către cetăţeni, la întoarcerea în ţară.
Criteriul teritorialităţii. Impozitele şi taxele se aplică veniturilor obţinute şi
bunurilor dobândite pe teritoriul statului, indiferent dacă beneficiarul sau
dobânditorul este cetăţean al statului respectiv sau e străin. Ca o excepţie la această
regulă sunt stabilite scutiri pentru anumite venituri realizate de cetăţeni în funcţie
de convenţiile încheiate în acest sens.
CAPITOLUL II
Necesitatea evitării dublei impuneri internaţionale
1. Necesitatea eliminării dublei impuneri
10
clarificarea şi garantarea situaţiei fiscale a contribuabililor (persoane fizice şi
juridice) care sunt principalii „actori” ai activităţii economice si financiare.
În condiţiile existenţei statelor ca entităţi politice şi a economiilor naţionale,
precum şi a folosirii impozitelor ca pârghie stimulatoare sau de limitare a unor
activităţi economice, comerciale si financiare, dubla impunere este operantă pentru
partenerul străin. Acest fenomen fiscal are un rol si efect restrictiv, constituind o
frână în schimburile internaţionale de valori, întrucât sarcina fiscală devine mai
mare în raport cu situaţia când venitul sau averea ar fi impusă o singură dată, într-
un singur stat*6.
Dubla impunere devine un obstacol greu de depăşit în calea dezvoltării
comerţului exterior şi lărgirii în continuare a cooperării economice, financiare şi
tehnico-siinţifice internaţionale, astfel că eliminarea sau restrângerea ei capătă o
importanţa deosebită pentru asigurarea evoluţiei pozitive ascendente a colaborării
între state.
2.Modalităţi de evitare a dublei impuneri
12
CONCLUZII
Evitarea dublei impuneri se poate face fie pe baza unor măsuri legislative
unilaterale, fie prin încheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale între diferite
state, iar soluţia cea mai potrivită este încheierea de convenţii bi sau multilaterale
intre state. Mijlocul legal de eliminare a unor asemenea conflicte pe plan
internaţional sunt convenţiile fiscale, denumite Convenţii de Evitare a Dublei
Impuneri Internaţionale (CEDI). Regimul fiscal al veniturilor obţinute din România
se stabileşte prin coroborarea prevederilor Codului Fiscal cu articolele din
convenţiile fiscale internaţionale. Fiind un factor cu influenţă directă asupra
echilibrului tranzacţiilor transfrontaliere şi al mişcărilor internaţionale de capital,
persoane, bunuri şi servicii, necesitatea încheierii convenţiilor de evitare a dublei
impuneri este o prioritate în cadrul politicii fiscale a fiecărui stat.