POLITICI BUGETARE

REFERAT

BUGETUL UNIUNII EUROPENE. CONŢINUT. STRUCTURĂ.

PRINCIPII BUGETARE
 CUPRINS

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Capitolul I
Noţiuni introductive privind U.E.
1. Scurt istoric. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

2. Noţiunea de buget public. Definiţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6

Capitolul II
Conţinutul şi structura bugetului U.E.
1. Conţinutul bugetului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

2. Structura bugetului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

2.1. Venituri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
2.2. Cheltuieli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .9
Capitolul III
Principii bugetare
Principiile bugetare comunitare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13

2
Bibliografie
1. I. Condor, Dreptul finanţelor publice, Ed. România de maine, Bucureşti, 2006
2. L. Cartou, Communaute Europeennea, Daulloz, 1991
3. D. Simon, „Le systeme juridique communautaire”, Puf, Paris, 1997
4. J. Cloos. G. Reinesh, D. Vignes et J. Weyland, „Le traite de Maastricht, genese,
analyse, commentaires”, Breylant, Bruxelles, 1993
5. C. de Malberg, Contribution á théorie générale de l’ Ėtat, Paris, 1920
6. P. Lalumière, Les finances publiques, Librairie Armand Colin, Paris, 1970.
7. Codul Fiscal al României (Legea nr. 571/2003), cu modificarile si completările
ulterioare
8.. Codul de Procedură Fiscala (OG 92/2003) aprobată prin Lg. 174/2004

3
 INTRODUCERE

În orice entitate economico-juridica se naşte necesitatea relaţionării financiare

sub forma, în acest caz, a unor relaţii financiare publice. Finanţele publice nu se pot
desfăşura în afara bugetelor. Bugetul Uniunii Europene funcţionează similar bugetelor
de stat şi se supune, în mare, aceloraşi principii.
Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă banească ce iau naştere în
procesul repartiţiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică
economică, socială şi financiară ale fiecărei perioade. Aceste relaţii au dublu sens: pe
de o parte, ca relaţii prin care se mobilizează resursele baneşti, iar pe de altă parte ca
relaţii de repartizare a acestor resurse. Bugetul de stat reprezintă o categorie
fundamentală a ştiintelor finanţelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic si
economic. Sub aspectul său juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute
si autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede şi
autorizează in forma legislativa cheltuielile si resursele statului, având caracter
obligatoriu şi fiind supus aprobarii Parlamentului. Reprezintă un act de previziune a
resurselor publice şi a modului de utilizare a acestuia, elaborându-se pe o perioadă de
un an. Legea bugetului de stat este influenţata de concepţiile politice, economice si
sociale specifice fiecarei perioade. Abordarea economica se referă la corelaţiile
macroeconomice în legătură cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Un anumit
nivel al PIB - şi măsura în care acesta este repartizat pentru formarea brută de capital
şi consum - determină nivelui indicatorilor bugetari si constituie baza evoluţiei
favorabile a resurselor în viitor.
Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanţarea
ansamblului activitaţilor şi intervenţiilor comunitare. În funcţie de acesta pot fi
observate în fiecare an prioritaţile şi orientările politice comunitare. Evoluţia sa de-a

4
lungul timpului reflectă transformările succesive ale construcţiei europene.

CAPITOLUL I
Noţiuni introductive privind Uniunea Europeană.
1. Scurt istoric

Aspiraţia spre o Europă unită este veche; îngropaţi în praful istoriei

necunoscute şi al uitării nedrepte, mult mai bătrâni decât ne-am fi putut aştepta, îi
regăsim pe primii părinţi ai acestei idei. Tentative de unificare a naţiunilor europene
au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne.
În decembrie 1945 s-au pus bazele unei noi ordini monetare prin Tratatul de la
Bretton Woods, iar în 1947 a apărut GATT.
La 19 septembrie 1946, primul ministru englez, Winton Churchill, a prezentat
opiniile sale privind viitorul Europei după cel de-al doilea război mondial, afirmând
necesitatea construirii Statelor Unite ale Europei. Ideea unei Europe unite nu era nouă.
Ea mai fusese vehiculată în diferite împrejurări*1.
Pentru început s-a concretizat prin formarea la 5 mai 1949 a Consiliului Europei,
alcătuit din zece state membre – fondatori : Belgia, Olanda, Danemarca, Franţa,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, principalul domeniu
fiind cel social şi cultural.
În plan economic se remarcă lansarea de către SUA, în 1947, a planului Marshall*2
de ajutorare a statelor Europei aflate în dificultăţi economice şi sociale la sfârşitul
războiului. În legătură cu aplicarea planului Marshall, la 16 aprilie 1948 a fost
înfiinţat O.E.C.C. care ulterior s-a transformat în O.C.D.E.
În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Paris la 9 mai 1950 s-a lansat
planul „Schumann” şi s-a trecut la o fază hotărâtoare a destinului comunităţilor

1
L. Cartou, Communaute Europeennea, Daulloz, 1991
2
George Marshall (1880-1959) general şi om politic american; şef de stat major al armatei SUA în timpul celui de-al
doilea război mondial; secretar de stat al Departamentului de Stat 1947-1948; a iniţiat planul de ajutor al SUA
5
Europene*3. Au urmat luni de negocieri (între cele şase state) care s-au concretizat cu
adoptarea Tratatului CECO la 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la 25 iulie 1952 .
O fază decisivă a procesului de integrare a început odată cu semnarea de către cei
12 membri ai Comunităţii Europene , la 7 februarie 1992 a Tratatului de la Maastricht
privind instituirea unei Uniuni Europene*4. Acest Tratat a constituit o nouă etapă în
procesul creării unei uniuni mai strânse între popoarele Europei. Tratatul de la
Maastricht a cuprins şapte titluri şi trebuie remarcat că prin acest Tratat nu au fost
înlocuite, ci modificate, tratatele care pun bazele Comunităţii Europene. După
adoptarea Tratatului de la Maastricht, alte 10 state au depus cereri de adoptare :
România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Lituania,
Letonia. Încununare a unui deziderat de veacuri, Uniunea Europeana (UE) şi-a început
existenţa la 1 noiembrie 1993, fiind noua denumire a Comunităţii Economice
Europene (CEE), înfiinţată în 1957. Putem spune că Uniunea Europeană este o entitate
politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă in prezent din
27 ţări. Tendinţa acestui organism este de a compune din toate statele europene o
singură entitate economică.
2. Noţiunea de buget public. Definiţii

Cuvântul “buget” îşi gaseşte originea în limba franceză, în expresia “bouge” şi

“bougette”, care exprimau înţelesul de pungă de piele pentru bani. Anglo-saxonii au
preluat noţiunea de la francezi şi au consacrat acest termen care s-a răspândit şi în alte
state din Europa. În legislaţia franceză, prima oară este utilizată noţiunea de buget în
anul 1806 în Legea privitoare la finanţe.
În România, cuvântul “buget” apare pentru prima dată în Regulamentul
Organic din Muntenia şi Moldova, pus în aplicare în anii 1831-1832.
Economia publică, prin dimensiunea şi complexitatea ei, nu-şi poate desfaşura
activitatea fără sa-şi elaboreze un program economic, pe timp determinat, care să se
3
D. Simon, „Le systeme juridique communautaire”, Puf, Paris, 1997
4
J. Cloos. G. Reinesh, D. Vignes et J. Weyland, „Le traite de Maastricht, genese, analyse, commentaires”, Breylant,
Bruxelles, 1993
6
reflecte într-un program financiar, în care să se prevadă veniturile şi cheltuielile unei
anumite perioade*5.
În concepţia ce stă la baza sistemului bugetar din statele moderne, a prevedea
nevoile financiare ale unei perioade (de regulă un an calendaristic) şi a da acestor
previziuni maximum de publicitate pentru a fi cunoscute de către toţi cei ce suportă
sarcinile materiale necesare funcţionării administraţiei publice, reprezintă o obligaţie
primordială a organelor statului. Prin urmare, “ a face un buget înseamnă a enumera, a
evalua şi a compara, în mod periodic, dinainte şi pe o perioada de timp în viitor,
cheltuielile de făcut şi veniturile de perceput”*6.

CAPITOLUL II
Conţinutul si structura bugetului UE
1. Conţinutul bugetului

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanţarea

ansamblului activităţilor şi intervenţiilor comunitare. În funcţie de acesta pot fi
observate în fiecare an priorităţile şi orientările politice comunitare. Evoluţia sa de-a
lungul timpului reflectă transformările succesive ale construcţiei europene. În 1970,
bugetul comunităţii era de 3,6 miliarde ecu ( la 1 ian. 1999, 1ecu = 1 euro) şi era
constituit aproape în totalitate din fonduri pentru cheltuielile legate de politica agricolă
comună. Astăzi, bugetul UE este dotat cu aproximativ 95 miliarde €. Se pot regăsi aici
toate politicile UE: cheltuielile politicii agricole comune, politica de dezvoltare
regională, cheltuieli de cercetare, educaţie, formare, acţiuni de cooperare
internaţională etc.
Prevederile privind elaborarea si adoptarea bugetului, administrarea lui, precum şi
controlul executiei bugetare au un caracter uniform pentru cele trei Comunităţi, cu

5
I. Condor, Dreptul finantelor publice, Ed. Romania de maine, Bucuresti, 2006.
6
C. de Malberg, Contribution á théorie générale de l’ Ėtat, Paris, 1920.
7
excepţia cheltuielilor neadministrative, operaţionale, şi a veniturilor CECO, care sunt
incluse într-un buget distinct, şi a activităţii financiare a Băncii Europene de Investiţii.

2. Structura bugetului
2.1. Venituri

Bugetul UE reprezintă ansamblul resurselor financiare de care acesta dispune

anual pentru îndeplinirea de către comunitate a obiectivelor stabilite în prezent prin
Tratatul de la Amsterdam. Bugetul comunitar este limitat în valoare absolută, el
reprezentând astăzi un procent de 1,27% din produsul naţional brut (PNB) total al
celor 15 ţări membre. Sistemul de finanţare a bugetului Comunităţilor Europene, bazat
pe contribuţii naţionale, a fost înlocuit progresiv printr-un sistem de resurse proprii
format din : prelevări agricole - cca. 20-30% din venituri (impozite, prime, sume
suplimentare sau compensatorii, ori comisioane din comerţul cu statele nemembre în
cadrul politicii agricole comune şi contribuţii / alte obligaţii prevăzute în cadrul
organizării comune de piaŃă în domeniul zahărului ; taxe vamale prelevate în cadrul
schimburilor cu state din exteriorul CE pe baza tarifului vamal comun - cca.14-15%
din venituri; prelevări din TVA - rata uniformă aplicată pentru toate statele membre
(fiecare stat membru contribuie cu 1,4 din TVA ) la bazele de evaluare a taxei pe
valoarea adăugată armonizată; venituri diverse.
Venitul total al UE trebuie să fie egal cu totalul cheltuielilor şi să se încadreze
în limitele legale convenite, care sunt în prezent de 1,31% din venitul naţional brut
(VNB) pentru creditele de angajament şi de 1,24% din VNB al UE pentru creditele de
plată. În prezent, principala sursă de finanţare a bugetului UE este o resursă bazată pe
produsul naţional brut al statelor membre. Aceasta a ajuns să depăşească celelalte
surse, respectiv taxele vamale şi prelevările agricole („resursele proprii tradiţionale”),
precum şi o resursă bazată pe taxa pe valoarea adăugată. Sistemul resurselor proprii a
cunoscut evoluţii semnificative de la începutul primului cadru financiar. În 1988,

8
resursa VNB reprezenta sub 11% din finanţarea UE, în comparaţie cu 28% provenind
din taxe vamale şi prelevări agricole şi cu 57% provenind din resursa proprie bazată
pe TVA. În 2013, resursa VNB va reprezenta 74% din finanţarea UE, în raport cu
13% provenind din taxe vamale şi agricole şi cu 12% provenind din resursa bazată pe
TVA.

2.2. Cheltuieli

În ceea ce priveste cheltuielile, distingem între:

a) cheltuieli obligatorii, cele impuse de tratate, în cuantum de cca.45% din buget
(destinate functionarii institutiilor si organismelor comunitare),
b) cheltuieli neobligatorii, în cuantum de 55% din buget (cheltuieli de personal, chirii,
transporturi, cercetare, informatie, energie, etc.).
Structura bugetului, precum şi dimensiunea acestuia, au cunoscut o evoluţie continuă.

Politicile de cheltuieli pentru perioada 2007-2013 au acordat o nouă prioritate

obiectivelor de creştere şi ocupare a forţei de muncă, precum şi noilor orientări
9
politice precum libertatea, securitatea şi justiţia. Cheltuielile UE trebuie să fie corelate
cu celelalte acţiuni menite să realizeze agenda politică europeană şi să se înscrie în
rândul instrumentelor alternative disponibile, precum legislaţia, înlăturarea
obstacolelor de reglementare, influenţarea cheltuielilor naţionale, coordonarea
politicilor sau schimburile de idei, de cele mai bune practici şi de evaluări reciproce.
Nu toate politicile necesită cheltuieli de la bugetul UE, în afara costurilor
administrative de bază. În cazul altor domenii politice, precum politica de coeziune
sau mobilitatea studenţilor, dezvoltarea resurselor financiare este primordială în
realizarea obiectivelor acestora.

CAPITOLUL III

Principiile bugetare comunitare

Principiile bugetare, inspirate din dreptul financiar naţional, sunt: anualitate,

unitate, echilibru, universalitate, neafectarea veniturilor şi reguli de utilizare a
creditelor. În doctrina juridică financiară română*7 regăsim aceleaşi principii (cu
exceptia ultimului), chiar dacă, potrivit Legii finanţelor publice, nr.500/2002*8 se
prevăd în mod expres doar următoarele: unităţii, universalităţii, specializării, unităţii
monetare, anualităţii si publicităţii.
Principiul anualitătii. Aceasta înseamnă că exerciţiul bugetar este anual şi
coincide cu anul calendaristic, respectiv de la 1 ianuarie la 31 decembrie (art. III – 309
din Constituţia Europeană). Potrivit acestui principiu, durata de timp pentru care a fost
autorizată încasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor, este de un an. În consecinţă,
bugetul trebuie aprobat în fiecare an. Anualitatea nu exclude posibilitatea creării unui
cadru financiar multianual. Astfel, conform Constitutiei Europene (art. III–308),
cadrul financiar multianual se stabileste pentru o perioadă de cel puţin cinci ani,
incluzând valorile plafoanelor anuale ale alocărilor de angajare pe categorii de

7
I.Condor, Drept financiar,bugetar si fiscal, vol.1, Condor Consulting and Taxation, Bucuresti, 2003
8
M.Of. nr. 597 / 13.08 2002
10
cheltuieli şi valoarea plafonului anual de credite pentru plăţi. Categoriile de cheltuieli
corespund marilor sectoare de activitate ale Uniunii Europene. Cadrul financiar se
stabileste de către Consiliul de Miniştri al Uniunii prin reglementare europeană, iar în
cazul în care o astfel de reglementare nu a fost adoptată la încheierea cadrului
financiar precedent, plafoanele şi alte dispoziţii corespunzătoare ultimului an sunt
extinse aplicându-se până la adoptarea acestei reglementări. În prezent, U.E. adoptă
buget multianual pe o perioadă de 7 ani.
Principiul unităţii bugetare. Potrivit acestuia este obligatorie includerea într-
un singur document a tuturor veniturilor si cheltuielilor prevăzute pentru un exerciţiu
bugetar. El poate fi corelat şi cu unitatea monetară în care se exprimă bugetul, astfel,
atât cadrul financiar multianual, cât şi bugetul anual se stabilesc în euro (art. III–316).
Constituţia Uniunii Europene prevede că “toate veniturile si cheltuielile Uniunii
trebuie să facă obiectul previziunilor pentru fiecare exerciţiu bugetar şi să fie înscrise
în bugetul Uniunii“ (art.I.-53, par.1).
Principiul echilibrului bugetar. Acesta implică faptul că bugetul trebuie să fie
echilibrat, respectiv ca veniturile sale să acopere integral cheltuielile. Această situaţie
nu exclude posibilitatea unui deficit bugetar (când cheltuielile depăsesc veniturile) sau
cea a unui excedent bugetar (veniturile depăsesc cheltuielile). Excedentul bugetar se
include în bugetul următor. Dacă apar depăşiri de cheltuieli, ele vor putea fi efectuate
în limita resurselor prevăzute în buget; eventual, veniturile vor putea fi mărite, dar
numai din resurse proprii. Practica în Uniunea Europeană constă în elaborarea si
aprobarea de bugete echilibrate.
Principiul universalităţii. Acesta implică includerea în buget a veniturilor si
cheltuielilor cu sumele lor totale în sume brute. În ceea ce priveste avantajul acestuia,
„principiul universalităţii permite cunoasterea şi controlul sumei exacte a cheltuielilor
publice. Distingând, pe de o parte, veniturile si, pe de alta, cheltuielile, devine
imposibil, fie să se compenseze veniturile si cheltuielile, fie să se afecteze un anumit
venit unei anumite cheltuieli.”*9
9
P. Lalumière, Les finances publiques, Librairie Armand Colin, Paris, 1970
11
 Neafectarea veniturilor. Acest principiu este în strânsă legătură cu cel anterior
si înseamnă că, prin perceperea lor, veniturile bugetare se depersonalizează, adică
servesc la acoperirea cheltuielilor privite în ansamblul lor. Aşadar, nu este admisă
perceperea unui venit public pentru finanţarea unei anumite cheltuieli publice
comunitare.
Reguli de utilizare a creditelor. Acest principiu corespunde parţial
principiului specializării bugetare, reglementat în dreptul bugetar român. Potrivit
acestuia este admisă individualizarea veniturilor publice pe surse de provenienţă şi
specializarea creditelor bugetare pe categorii de cheltuieli. Apare astfel posibilitatea
efectuării de viramente de alocări, fie de la un capitol al bugetului la alt capitol, fie de
la o subdiviziune la altă subdiviziune, sau posibilitatea reportării limitate şi doar
pentru exerciţiul bugetar următor (art. III–313 alin. 3 si III–312 alin.1).
Principiul bunei gestiuni financiare constă de fapt în aplicarea principiilor
economiei, eficienţei si eficacităţii. Astfel, economia presupune ca mijloacele
financiare prevăzute a se colecta la bugetul U.E. să fie disponibile în timp util şi în
cuantumurile necesare pentru fiecare acţiune; eficienţa pretinde stabilirea unui raport
perfect între mijloacele puse în operă si rezultate; eficacitatea vizează atingerea
obiectivelor fixate şi obţinerea rezultatelor scontate. Respectarea acestui principiu
rezumă stabilirea unor indicatori de performanţă pentru autorităţile responsabile de
gestionarea creditelor bugetare.
Principiul transparenţei este asigurat prin desfăsurarea tuturor activităţilor
bugetare “la vedere”, ceea ce înseamnă publicarea bugetului în Jurnalul Oficial al
Comunităţii.

CONCLUZII

12
 La ora actuală, construcţia europeană nu mai este posibilă fără un cadru
financiar propriu, respectiv: resursele financiare adecvate, iar procesul de constituire a
acestui cadru a avut o evoluţie inconstantă, dar continuu ascendenta. Uniunea
Europeană a trebuit să găsească şi să-şi constituie resurse financiare pentru punerea în
practică şi derularea politicilor comunitare.
Bugetul s-a dovedit a fi un instrument esenţial în realizarea obiectivelor politice
ale Uniunii Europene. Acesta reprezintă o investiţie pentru obiectivele viitoare ale
Europei, iar cetăţenii aşteaptă şi merită cel mai bun randament posibil al acestei
investiţii. Acest lucru implică asigurarea faptului că bugetul este orientat pentru a
realiza efectul optim, gestionat la cele mai înalte standarde şi că reuşeşte să aducă
îmbunătăţiri concrete vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Aceasta înseamnă un buget care
poate fi schimbat pentru a reflecta schimbarea priorităţilor şi pentru a însoţi procesul
de integrare europeană în evoluţia acestuia.

Sprijinul financiar generat de politicile Uniunii Europene se poate prezenta sub

diferite forme şi poate recurge la diverse surse, inclusiv împrumuturi şi garanţii de
împrumut provenind de la Banca Europeană de Investiţii sau, în cazurile de
cofinanţare, de la bugetele statelor membre, precum şi fonduri private în cadrul
parteneriatului între sectorul public şi cel privat. În momentul în care s-a recurs la
bugetul Uniunii Europene, acesta a trebuit să se dovedească cel mai eficient şi mai
echitabil instrument pentru obţinerea de rezultate.

13