Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

Paradisul Fiscal şi Infernul Fiscal

Disciplina: Strategii Fiscale

Autor: Ciulea Catalin


Sectia: Master, FCA ID, Anul I

PARADISURILE FISCALE

“În paradisurile fiscale ar trebui să trăiască numai cei ce doresc să plătească


impozitele: sunt toate atât de mici….”
Robert Cunningham

Trăim într-o lume antinomică, într-o lume a contrastelor, care se răsfrâng în toate
domeniile vieţii, inclusiv cel economic, respectiv financiar. Auzim vorbindu-se de
concepte ca etatism versus liberalism, centralizare versus descentralizare, armonizare
fiscală versus concurenţă fiscală, infernuri fiscale versus paradisuri fiscale.
Fiscalitatea este un subiect extrem de controversat, care invocat în diverse medii
iscă mereu conflicte de opinie. Iar “impozitele vor fi mereu privite din două unghiuri
diametral opuse: cel al contribuabilului care le vede indezirabile, şi cel al statului care le
vede indispensabile.”1
Politica fiscală este cea care aduce fiscalitatea într-un regim mai apropiat nouă.
Această politică fiscală exprimă modul în care statul, în funcţie de filosofia politică
adoptată înţelege să utilizeze pârghia fiscală. Astfel, adepţii neo-liberalismului

1
Nandra Eugenia Ramona (2007), Competiţia fiscală. Infernul şi paradisul fiscal, Teză de doctorat, Cluj-
Napoca, p. 86.

2
minimalizează rolul statului şi sunt în general pentru politici fiscale neutre, în timp ce
adepţii social-democraţiei susţin intervenţia selectivă a statului în economie şi necesitatea
utilizării pârghiei fiscale pentru corectarea unor eşecuri ale pieţei libere.
Analiza literaturii internaţionale recente pe tema politicii fiscale duce la
observarea unor evidenţe care se pot înscrie în ceea ce numim corectitudinea economică2.
Astfel, politica fiscală:
- trebuie să asigure venituri la buget şi premisele redistribuţiei
- nu trebuie să încurajeze competiţia fiscală dăunătoare între state (care
determină migrarea capitalurilor şi investiţiilor dintr-o ţară în alta)
- trebuie să fie predictibilă
- trebuie să se îmbine în mixul de politici, în special să se completeze cu
politica monetară
- nu trebuie să fie pro-ciclică (să nu exacerbeze fluctuaţiile ciclului economic)
- trebuie să menţină echilibrul între taxarea capitalului, a muncii şi a
consumului.
Dacă statul nu reuşeşte să îşi îndeplinească aceste promisiuni, aceste atribuţii, şi
face uz de autoritatea sa, mărind sarcina fiscală suportată de contribuabili, aceştia caută
soluţii de evadare din acest regim greu de suportat, care se dovedeşte a fi şi inechitabil
de multe ori.
O modalitate de evadare din regimul fiscal împovărător sunt paradisurile fiscale.
Analişti economici afirmă că aproximativ jumătate din masa monetară mondială
este rulată din umbra paradisurilor fiscale.3
Evaziunea fiscală internaţională, stimulată de existenţa unor mici entităţi juridice
cu statut special sau de tip statal, numite în literatura secolului nostru paradisuri sau oaze
fiscale, nu este un fenomen caracteristic lumii contemporane. Acesta a existat din
vechime:

2
Voinea Liviu (2007), Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global, Editura Polirom, Cluj-Napoca, p.
98.
3
Richard Murphy, Fiscal paradise or tax on development?, [http://www.google.ro/search?
q=Richard+Murphy%2C+Fiscal+paradise+or+tax+on+development%3F&ie=utf-8&oe=utf-
8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a]

3
 În Grecia antică, insulele din vecinătatea Atenei erau folosite de către
comercianţi pentru stocarea mărfurilor. În felul acesta se evita un impozit
de 2% perceput de cetate asupra importurilor şi exporturilor.
 În sec XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât comerţul
efectuat prin porturile sale era supus la obligaţii fiscale minore.4

După Marea Criză Economică (nu ştiu dacă mai este propriu să o numim aşa
astăzi…) din 1929-1933, când capacitatea pieţei de a se regla singură a fost pusă la
îndoială, iar sistemul keynesist a fost acceptat într-o manieră largă, şi după al Doilea
Război Mondial, în perioada de reconstrucţie a Europei, statul, conform doctrinei
keynesiste a început să primească atribuţii prea largi, implicându-se tot mai mult şi mai
activ în economie. În acest context are loc creşterea importanţei paradisurilor fiscale.

Dar ce sunt paradisurile fiscale?


Există numeroase definiţii ale paradisurilor fiscale, având în vedere că sunt mai
multe tipuri de paradisuri; dar o definiţie clară şi cuprinzătoare mi se pare cea a lui Roger
Brunet, care constată că „se numeşte paradis fiscal un teritoriu în care persoanele fizice
sau societăţile au impresia de a fi mai puţin impuse decât altundeva”. Alţi analişti
consideră că paradisul fiscal „reprezintă statul sau teritoriul în care o persoană fizică sau
juridică se bucură de un sistem fiscal privilegiat, fie pentru că nu primeşte impozite, fie
pentru că impozitul se determină în cote mai mici decât în ţara de origine.”5
OECD(2001) identifică trei factori cheie în definirea unui paradis fiscal. Trebuie
să îndeplinească următoarele 3 criterii:
1. lipsa impozitelor sau doar impozite nominale, aceste jurisdicţii oferindu-se
ca un loc pentru evadarea nerezidenţiilor din calea fiscalităţii apăsătoare a
ţării de rezidenţă
2. lipsa unui schimb efectiv de informaţii (strictă confidenţialitate)
3. lipsa transparenţei în prevederile legislative şi administrative6.
4
Buziernescu Radu (2007), Evaziune fiscală internă şi internaţională, Editura Universitaria, Craiova, p.
112.
5
Idem.
6
The OECD Project on harmful tax practices (2001), [http://www.google.ro/search?
q=project+on+harmful+tax+practices%3A+the+2001+progress+report+&ie=utf-8&oe=utf-

4
Termenul propriu-zis este preluat din limba engleză, de la cuvântul tax-haven,
care sugerează ideea de refugiu fiscal. [Oare de ce şi de cine încearcă să se refugieze cei
care işi găsesc scăparea în aceste paradisuri fiscale, aşa de mult contestate si criticate
vehement?! Există agenţii internaţionale care au ca scop atacarea acestor paradisuri
fiscale, dar oare nu ar fi mult mai uşor să lucreze în interior, la realizarea unui Sistem
fiscal simplu, transparent şi stabil, aşa cum e descris de Voinea7; căci dacă sistemul
fiscal originar ar fi echitabil, entităţile de orice fel nu ar mai avea nevoie să recurgă la
aceste paradisuri fiscale. ]

Tipologia evaziunii fiscale

Putem vorbi de evaziune fiscală licită şi ilicită care poate avea loc atât la nivel
naţional cât şi internaţional.8

Evaziunea fiscală ilicită sau fraudă fiscală(tax evasion)

Ea se realizează atunci când o persoana fizică sau juridică, română sau străină se
sustrage de plata impozitelor si taxelor în mod conştient, încălcând legea.
Pentru contribuabilul care are venit dintr-un salar este mai greu să comită o frauda
faţă de o persoană care desfăşoară o activitate independentă. Deoarece celui cu salar îi
calculează, reţine şi virează societatea impozitele si taxele statului, în schimb cel care
realizează, din alte activităţi venituri este obligat să le declare.9

Formele fraudei fiscale


• tradiţională;

8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a]
7
Voinea Liviu, op.cit., p. 102.
8
Gabriel IONIŢĂ, Cristian BIŞA, Robert GEARBĂ, Gabriela OANĂ, Lucia SÎRBU, Olga TUTOVEANU,
(2003),Consultanţă fiscală,Ed. Casa de editură Irecson,Bcureşti.p.342
9
Ibidem,p 342

5
• juridică;
• contabilă;
• prin evaluare.10
Atunci când încălcăm legea prin neîntocmirea documentelor necesare sau
întocmim anumite documente false, cu scopul de a ne sustrage de la plata parţială sau
totală a impozitelor şi taxelor comitem frauda tradiţională(prin disimulare).
Pentru realizarea acesteia putem creşte cheltuielile, scădea încasările sume nedeclarate
etc.11
“Frauda juridică constă în a ascunde adevărata natură a unui organism sau a unui
contract pentru a scăpa de anumite consecinţe fiscale”.12 Exemplu: avem o firmă care are
datorii la stat şi din cauza acestora societatea dă faliment. Dar între timp apare o altă
firmă condusă de aceeaşi persoană. Organele abilitate trebuie să încaseze sumele datorate
de firma falimentată, dar acest se realizează numai parţial.13
Atunci când falsificăm acte pentru reducerea veniturilor sau creşterea cheltuielilor
sau fasificăm bilanţul realizăm frauda contabilă.14
Şi în sfârşit „frauda prin evaluare constă în diminuarea valorii stocurilor,
supraestimarea amortismentelor şi provizioanelor, având ca scop şi efect deplasarea
profitului în timp.”15
Ceea ce am discutat pâna acuma este la nivel naţional.
La nivel internaţional când vorbim de evaziune fiscală ilegală avem în vedere:
contrabandă şi trafic cu diferite mărfuri, fraudă vamală, înşelăciune, speculă, jocuri de
noroc etc.

Clasificarea fraudelor fiscale


 După mobilul fraudei:
 Ocazională, realizată din neglijenţă şi sancţionată administrativ;
10
Gabriel IONIŢĂ, Cristian BIŞA, Robert GEARBĂ, Gabriela OANĂ, Lucia SÎRBU, Olga
TUTOVEANU,opt cit, p 344
11
Idem, p 344
12
Idem, p 345
13
Idem , p 345
14
Idem , p345
15
Idem, p345

6
 Manifestă, realizată cu ştiinţă şi sancţionată penal.

 Juridic:
 Simplă (rea credinţă);
 Complexă(voinţă frauduloasă).16

Evaziunea fiscală licită(tax avoidance)

Datorită legii care poate fi interpretată putem vorbi şi despre evaziune fiscală
legală. Orice persoană fizică sau juridică care reuşeşte să găsească lacune ale legii în
vigoare în favoarea ei poate să plătească impozite mai mici.
Pentru a înţelege mai bine vom da câteva exemple:
a. Facilităţile oferite veteranilor de război, persoanelor cu handicap,repatriaţilor,
asociaţiile non profit etc. De pe urma acestora cei din jur pot să profite.Un veteran
de război care este scutit de impozitul pe imobiliare cu siguranţă are înregistrate
imobiliare deţinute de alţi membri ai familiei.
b. Dacă avem o societate comercială şi înfiinţăm o altă firmă cu acelaşi obiect de
activitate, ne sustragem temporar de la plata impozitului pe profitul realizat.
c. Într-o companie cheltuielile generale nu sunt reglementate, unele realizându-se
fără justificare economică ceea ce înseamnă o supraevaluare a acestora. Firma
având câştig în timp ce fiscul pierde.
d. Firmele care îşi stabilesc sediul social în zone cu regim special de impunere cum
ar fi zonele libere, cele defavorizate etc.17
La nivel internaţional vorbind de evaziune fiscală legală avem în vedere paradisurile
fiscale.

16
Constantin TULAI,(2007),Finanţe,Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă,p 176
17
Gabriel IONIŢĂ, Cristian BIŞA, Robert GEARBĂ, Gabriela OANĂ, Lucia SÎRBU, Olga
TUTOVEANU,opt cit p42-43

7
În ultimii ani, un număr din ce în ce mai mare de firme offshore sunt înregistrate
de persoane din Europa de Est, inclusiv România, în principal pt următoarele motive:
• Impozite mari în ţările de domiciliu
• Gestionarea mai eficientă a valutei
• Confidenţialitate
• Siguranţă
• Planificări pre-emigrare
• Planificarea investiţiilor internaţionale.18
„O companie offshore reprezintă un instrument financiar de planificare şi evitare
a taxelor, de creştere a profitabilităţii unei afaceri, de coordonare a unei activităţi
productive într-o libertate valutară deplină, dar şi intr-un liniştitor anonimat.”
Cu alte cuvinte este vorba despre companii care nu desfăşoară activităţi
comerciale în ţara în care au fost înregistrate şi care sunt considerate ca fiind firme
străine. O companie offshore nu realizează venituri în ţara în care a fost înmatriculată.
Teoretic, companiile offshore se pot înfiinţa oriunde în lume, dar nu peste tot se
bucură de aceleaşi avantaje fiscale ca în paradisurile fiscale.

Paradisurile fiscale prezintă anumite caracteristici predominante.


Astfel, tradiţia amplasării lor în imediata apropiere a mărilor şi oceanelor este în
mare parte respectată şi astăzi, cu câteva excepţii notabile din inima Europei.
Majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, de curând independente, sau
teritorii autonome cu un plasament exotic şi o populaţie redusă. Acestea se caracterizează
în general printr-o foarte dezvoltată reţea de comunicaţii.
Aceste entităţi juridice oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entităţi juridice,
societăţilor care îşi stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care îşi au rezidenţa
acolo. Scopul îl constituie atragerea societăţilor în expansiune, atragerea de capital şi
stimularea apariţiei de activităţi necesare asigurării echilibrului economic şi social.
Facilităţile fiscale utilizate în vederea îndeplinirii scopului urmărit sunt multiple: scutirea

18
Kiss L. Gyorgy, Varadi L., Cooper D. (2000), Planificare fiscală 2000: companii offshore, paradisuri
fiscale, metode de reducere a impozitării, Editura Napoca Star, p. 9.

8
de impozit a veniturilor sau a profiturilor realizate, sau aplicarea unor cote extrem de
reduse.
O altă caracteristică foarte importantă o constituie protecţia prin lege a
operaţiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice. Nu este
de neglijat faptul că paradisurile fiscale dispun de acorduri fiscale cu ţările
industrializate, în vederea evitării dublei impuneri a veniturilor.
Un anumit grad de secret bancar este caracteristic atât paradisurilor fiscale, cât şi
celorlalte state. Deosebirea constă atunci când apare posibilitatea unei anchete judiciare-
paradisurile fiscale refuză categoric să spargă zidurile ridicate în jurul secretului bancar.
Bineînţeles că aceste entităţi, pentru a asigura un regim fiscal privilegiat, îşi
adaptează permanent legislaţia fiscală în raport cu evoluţia acesteia pe plan internaţional.
O altă caracteristică esenţială este lipsa controlului asupra monedei. Ca regulă
generală, străinii nu sunt supuşi controlului asupra operaţiunilor făcute în monedă străină,
ci numai în cazul în care efectuează operaţiuni în moneda proprie paradisului fiscal. În
consecinţă, orice străin poate înfiinţa o companie într-un paradis fiscal, pentru a desfăşura
activităţi în jurisdicţiile altor ţări, cazuri în care compania nu va fi supusă controalelor
asupra operaţiunilor şi schimburilor valutare, atâta timp cât activităţile ei se desfăşoară în
moneda altor state.

De ce acordă paradisurile fiscale scutire de impozit companiilor offshore?


Paradiurile fiscale sunt situate mai ales în ţări mici cu populaţie puţină, şi a căror
economie se bazează mai ales pe turism şi diferitele servicii. „Industria” offshore aduce
venituri considerabile bugetului acestor state.
Pe lângă aceasta se crează locuri de muncă în diferitele birouri de consultanţă, în
instituţiile care operează înmatricularea companiilor, etc. venituri se realizează din taxele
de autentificare, de înmatriculare şi reînnoire.
Spre exemplu populaţia Insulelor Virgine Britanice este de 17.000 de locuitori, iar
numărul companiilor offshore înregistrate aici este de peste 230.000. Dacă toate aceste
companii achită taxa de reînnoire de 300 dolari, atunci înseamnă că venitul anual pe cap
de locuitor este de 4.000 dolari.19

19
Ibidem, p. 23-24.

9
Principalele avantaje ale paradisurilor fiscale decurg din faptul că:
 Unele ţări nu percep nici un impozit pe venituri, pe plus-valorile de
capital, pe avere
 Alte ţări au stabilit o percepere de impozit pe veniturile aferente unei baze
teritoriale: dacă beneficiile nu îşi au sursa pe teritoriul statului respectiv,
nu există impozit
 Alte ţări au încă rate scăzute de impozitare
 Anumite ţări oferă avantaje specifice pentru tipuri specifice de societăţi
(de exemplu holdinguri, societăţi scutite, etc.).

Scopul utilizării paradisurilor fiscale este simplu: „să plăteşti mai puţin şi să
câştigi mai mult”.20

Mulţi consideră tranzacţiile prin intermediul paradisurilor fiscale ca ceva ilegal,


doar pentru simplul fapt că e implicat un paradis fiscal. Într-adevăr, este destul de greu a
face demarcaţia între legitim şi ilegitim, în ce priveşte operaţiunile derulate prin
intermediul acestor entităţi şi dificil de afirmat dacă este evaziune fiscală sau fraudă
fiscală. Dar cum definim aceşti termeni este esenţial:
- evaziune fiscală(tax avoidance) se referă la încercarea de reducere a plăţilor
de impozite folosind mijloace legale, prin exploatarea golurilor legislative
- fraudă fiscală(tax evasion) înseamnă reducerea impozitelor de plată prin
neraportarea veniturilor sau realizarea unor deduceri mai mari şi migraţia
taxelor(tax flight) prin referire la realocarea afacerii, doar în scopul reducerii
poverii fiscale, de exemplu prin folosirea paradisurilor ficale.21
Raportul Gordon identifică patru tipuri de categorii de folosire a paradisurilor
fiscale, de la complet legal(din punct de vedere fiscal) până la fraudă:
1. folosirea paradisurilor fiscale fără un scop fiscal şi fără a avea implicaţii
asupra venituilor fiscale

20
Buziernescu R., op.cit., p. 115.
21
Nandra E. Ramona, op.cit., p. 138.

10
2. tranzacţii care au efect fiscal, dar care sunt în litera legii
3. planificare fiscală agresivă pentru a beneficia de lacunele legislative
4. frauda fiscală, o acţiune prin care contribuabilul încearcă să evite
obligaţiile sale fiscale prin mijloace ilicite.

Distribuţia geografică a paradisurilor fiscale

Anthony Johns le împarte în trei tipuri de state:


 State enclave închise precum Andora, Liechtenstein şi Luxemburg
 Enclave de coastă ca Monaco sau Hong Kong
 State insulă: Insulele Cayman, British Virgin Islands, Bermuda.
Distribuţia geografică a paradisurilor fisacale pe continente:
- Europa: 12: Andorra, Cyprus, Gibraltar, Isle of Man, Jersey,
Elveţia, Malta, Monaco, etc
- America: 18: Anguilla, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda,
Cayman, Panama, etc.
- Asia: 9: Bahrain, Hong Kong, Jordan, Maldive, Marshall,
Singapore, etc.
=>39 paradisuri22

Concluzie:
Am putea cu uşurinţă să concluzionăm, în baza a ceea ce am prezentat mai sus,
că paradisurile fiscale sunt reacţii naturale la creşterea presiunii fiscale. Ele sunt nişte
semnale de alarmă că ceva în societăţile noastre nu merge bine. Iar dacă unii le văd ca
nişte monştrii, ei bine sunt nişte monştrii pe care noi i-am creat!

INFERNURI FISCALE
22
Ibidem, p. 134.

11
Implicarea statului în economie presupune în primul rând resurse financiare la
dispoziţia acestuia, resurse realizate din impozite şi taxe plătite de către contribuabili.
Nivelul fiscalităţii creşte simţitor după marea criză din 1933, când a fost accentuată ideea
intervenţionismului fiscal, avându-l ca promotor principal pe Keynes.
Statul are tendinţa să crească taxele şi impozitele, mărindu-şi astfel autoritatea, pe
când contribuabilii au înclinaţie înspre evitarea lor, sporindu-şi astfel autonomia.
Contribuabilul are diverse forme de reacţie la impozite precum:23
 Frauda fiscală, care variază de la 13% din PIB în Marea Britanie şi Irlanda
până la 27% din PIB în Italia
 Evaziunea fiscală licită sau planificarea fiscală, care îmbracă diverse
forme deja tradiţionale. O formă care s-a remarcat odată cu manifestarea
globalizării este migraţia capitalurilor din ţări cu fiscalitate împovărătoare
spre ţări cu fiscalitate relaxantă
 Nu doar capitalul poate fugi din calea impozitelor ci chiar şi indivizii spre
locuri mai prietenoase din punct de vedere fiscal
 Iniţierea unor revolte împotriva impozitelor
 Acţiuni colective ilegale sub formă de grevă.

De Rugy24 vede pentru contribuabil două variante de a beneficia de o fiscalitate


redusă, şi anume:
1. prin alegerea unor politicieni care să se angajeze să reducă nivelul
impozitelor, să reducă nivelul cheltuielilor publice şi prin creşterea
eficienţei acestora să implementeze politici care să determine
creştere economică
2. prin manifestarea competiţiei fiscale, văzută ca cea mai eficientă
armă de reducere a ratelor de impozitare, fiind favorabilă libertăţii
şi prosperităţii.

23
Ibidem, p. 86.
24
Ibidem, pp. 86-87.

12
„Statele cu un nivel ridicat al cheltuielilor publice care duc o politică fiscală
orientată înspre bunăstarea socială sunt văzute ca infernuri fiscale.”25 De ce în aceste state
unde nivelul bunăstării ar trebui să fie cel mai ridicat, adesea contribuabilii le văd ca pe
nişte veritabile infernuri fiscale?
• reacţia contribuabilului la impozite, care sunt
percepute drept confiscatoare ale venitului său
• modul de gestionare al resurselor publice (dacă tot
dai sume considerabile la bugetul statului, „care se
întorc înspre binele tău” ai vrea să vezi rezultatele,
nu doar în anii electorali)
• cheltuielile publice sunt de 6 ori mai puţin eficiente
decât cele făcute în sectorul privat, apreciază
Moşteanu.26
Obiectivele care ar trebui să fie urmărite de guverne sunt reducerea cheltuielilor
publice şi eficientizarea acestora, în condiţiile apariţiei competiţiei fiscale. Dar statul
bunăstării reprezintă un sistem social unde statul are ca responsabilitate principală
bunăstarea cetăţenilor în materie de sănătate, educaţie, ocupare şi securitate socială.
Infernul fiscal este consecinţa directă a impactului dezvoltării statului bunăstării „welfare
state.”27
Statul bunăstării „walfare state” este o formulare folosită pentru prima dată de
arhiepiscopul William Temple în timpul celui de al Doilea Război Mondial, în
contradicţie cu vremurile de război „war time”28 şi înseamnă vremuri liniştite, de
bunăstare.
În literatura de specialitate se vorbeşte de câteva modele ale statului bunăstării:
I. Modelul Nordic:
Se aplică într-un număr redus de ţări: Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, asigură
un sistem de bunăstare ridicat care furnizează numeroase beneficii, asigurând un grad
ridicat de ocupare a forţei de muncă şi se bazează pe o fiscalitate ridicată.

25
Ibidem, p. 90.
26
Idem.
27
Ibidem, p. 93.
28
Idem.

13
II. Modelul Continental:
Este folosit în ţări precum Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg şi are sistem de
beneficii pentru şomeri foarte generos şi un bine dezvoltat stat al bunăstării care se
reflectă în nivelul redus al sărăciei dar şi în calitatea ridicată a serviciilor de sănătate
oferite. Nivelul fiscalităţii rămâne destul de ridicat dar se situează sub nivelul modelului
Nordic.

III. Modelul Mediteranean:


Aplicat cu precădere în Italia, Spania, Grecia, Portugalia este similar cu cel continental
dar este mai generos în privinţa sistemului de pensii. Nu se realizează însă reducerea
nivelului de sărăcie precum în modelulu Continental mai ales pentru ultima pătură
socială. Prezintă un grad mai scăzut al presiunii fiscale decât în sistemul Nordic şi
Continental, dar surprinzător şi grdul de evaziune fiscală este mai ridicat, întrucât
civismul fiscal este mai puţin dezvoltat. Acest lucru este relevat de ineficienţa sectorului
public.

IV. Modelul Estic:


Mult diferit de celelalte modele, este modelul aplicat în noile state membre ale UE, foste
ţări comuniste: Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România, Bulgaria. Sistemul protecţiei
sociale în aceste state nu este prea eficient, chiar dacă se percep contribuţii ridicate totuşi
nu se realizează un grad ridicat de bunăstare socială. Presiunea fiscală este declarată
destul de scăzută, fapt datorat adoptării cotei unice de impozitare. Ţările baltice: Estonia,
Letonia, Lituania formează un alt model, şi anume „modelul baltic”- adoptând o politică
fiscală mult mai reformatoare.

V. Modelul Liberal sau anglo-saxon:


Este întâlnit în Marea Britanie şi Irlanda şi se caracterizează printr-un nivel scăzut al
şomajului, sub media UE, dar fără prea mari succese în reducerea sărăciei şi realizează un
nivel scăzut al bunăstării sociale comparativ cu modelul Nordic sau Continental. Irlanda a

14
adoptat un sistem fiscal cu o presiune fiscală foarte redusă prin adoptarea cotei de
impozitare a profitului de 12,5% şi efectele nu au întârziat să apară: a cunoscut cea mai
spectaculoasă creştere economică din perioada contemporană ajungând din urmă ţările
dezvoltate. De asemenea aici se înregistreză cel mai scăzut nivel al evaziunii fiscale,
aproximativ 13% din PIB, la polul opus se află Italia cu 27% din PIB.29

Infernul fiscal poate fi definit ca o „ţară cu fiscalitate ridicată şi cu un grad al


presiunii fiscale greu de suportat de către contribuabili. Sau mai concludent, infernul
fiscal este acea ţară caracterizată prin grad ridicat de presiune fiscală şi un nivel redus al
ofertei de bunuri publice”.30 Şi este de asemenea produsul statului bunăstării.
Fiscalitate ridicată nu înseamnă automat infern fiscal. Problema este legată de
performanţa cheltuielilor publice; dacă aceasta lipseşte contribuabilii vor fi nemulţumiţi
de utilizarea banilor publici, simţindu-se ca într-un infern fiscal.
• O anumită ţară poate fi încadrată ca infern fiscal doar dacă există ţări
învecinate, sau care fac parte din aceeaşi zonă geogrfică, cu o fiscalitate
mai relaxată.
• Mai este absolut necesar ca ţara respectivă să fie percepută ca şi infern
fiscal de către contribuabilii săi, de asemena este important să stabilim
cine resimte infernul- persoanele fizice sau juridice.31

Presiunea fiscală este un barometru al infernului fiscal, şi relevă gradul de


redistribuire a PIB/loc prin intermediul impozitelor. Creşterea presiunii fiscale reflectă
expansiunea sectorului public şi creşterea gradului de redistribuire a PIB prin intermediul
fiscalităţii. Între 1950 şi 1970 mărimea presiunii fiscale s-a dublat în spaţiul european.
(Cauza: impactul celor două războaie mondiale asupra economiei europene, care a fost
distrusă, văzându-se astfel nevoia reconstrucţiei acesteia; pentru aceasta s-a crezut că este
obligatoriu nevoie de intervenţia statului- influenţa Şcolii moderne, susţinătoare a
intevenţionismului keynesist, care transformă statul într-un participant activ în viaţa
economică, îmbrăcând diferite roluri.)

29
Ibidem, pp. 94-95.
30
Ibidem, p. 98.
31
Ibidem, p. 99.

15
Pentru România nivelul presiunii fiscale este scăzut faţă de media europenă.
Analizând grupul ţărilor cu cea mai ridicată fiscalitate, adevăratele infernuri
fiscale, ţările modelului Nordic: Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia. Se remarcă că
nivelul presiunii fiscale cel mai scăzut din acest grup îl înregistrează Norvegia, dar
începând cu 2006 cea mai scăzută presiune fiscală este în Finlanda.
În privinţa cheltuielilor, se remarcă Suedia, care menţine cel mai ridicat nivel al
cheltuielilor publice, în 1995 nivelul acestora s-a ridicat la peste 65% din PIB, după care,
la fel ca în restul grupului de ţări nordice se înregistrează reducerea cheltuielilor până în
2000 cu proximativ 10%, urmând apoi o evoluţie relativ constantă.32
De asemenea este important de urmărit şi indicele impozitării societăţilor. Şi în
acest caz cae mai aspră impozitare o regăsim în ţările nordice şi în Franţa, în fruntea
clasamentului fiind Suedia.33

Concluzie:
Infernul fiscal este rezultatul creşterii presiunii fiscale ca urmare a dezvoltării
statului bunăstării şi a promovării intervenţionismului.
Presiunea fiscală este suportată de contribuabili dacă aceasta are ca şi efect
oferirea acelor promisiuni pe care le emite statul, bunurile publice şi oferirea unui cadru
echilibrat în societate, echilibru ce se răsfrânge în domeniul financiar, monetar,
legislativ, administrativ şi educaţional.
Statul ar trebui să îşi eficientizeze acţiunile deoarece contribuabilii nu mai sunt
dispuşi să finanţeze cheltuieli publice ineficiente.

Bibliografie:

32
Ibidem, p. 108.
33
Ibidem, p. 110.

16
1. Buziernescu R. (2007), Evaziune fiscală internă şi internaţională,
Editura Universitaria, Craiova.
2. Kiss L. Gyorgy, Varadi L., Cooper D. (2000), Planificare fiscală 2000:
companii offshore, paradisuri fiscale, matode de reducere a impozitării,
Editura Napoca Star, Cluj-Napoca.
3. Ioniţă G., Bişa C.,Gearbă R.,Oană G., Sârbu L.,Tutoveanu O.
(2003),Consultanţă fiscală,Ed. Casa de editură Irecson,Bucureşti
4. Nandra E. Ramona (2007), Competiţia fiscală. Infernul şi paradisul
fiscal, Teză de doctorat, conducător ştiinţific Prof. Univ. Dr. Constantin
Tulai, Cluj-Napoca.
5. Tulai C.,(2007),Finanţe, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă,Cluj Napoca
6. Voinea Liviu (2007), Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global,
Editura Polirom, Cluj+Napoca.
7. Richard Murphy, Fiscal paradise or tax on development?,
[http://www.google.ro/search?q=Richard+Murphy
%2C+Fiscal+paradise+or+tax+on+development%3F&ie=utf-8&oe=utf-
8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a]
8. The OECD Project on harmful tax practices (2001),
[http://www.google.ro/search?q=project+on+harmful+tax+practices
%3A+the+2001+progress+report+&ie=utf-8&oe=utf-
8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a]

17