Presiunea si Evaziunea fiscala

1. Concept cu privire la presiunea fiscală.

2. Metodele de determinare a presiunii fiscale

1. Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane

fizice sau juridice prin intermediul impozitării. Un alt termen, care poate fi utilizat pentru
a exprima presiunea fiscală este gradul de fiscalitate.
Presiunea fiscală poate fi interpretată:
1) Din perspectiva plătitorului de impozite
Presiunea fiscală exprimă gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii
fiscale stabilite prin lege. Mărimea presiunii fiscale, în acest caz, arată ce parte
procentuală din venitul, care constituie materia impozabilă, va fi sustrasă pentru nevoile
generale ale societăţii. Creşterea coeficientului presiunii fiscale indică o creştere a
prelevărilor relative la bugetul statului şi, respectiv, o reducere relativă a venitului rămas
la dispoziţia contribuabilului.
2) Din perspectiva statului, încasator de impozite
Mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul naţional creat de către agenţii
economici (persoane fizice şi juridice) urmează să se constituie ca venituri bugetare pe
calea impozitării. Pentru stat, creşterea presiunii fiscale semnifică o îmbunătăţire a
mecanismului de finanţare a cheltuielilor publice, în timp ce o scădere a presiunii fiscale
influenţează nivelul deficitului bugetar.
Pentru determinarea nivelului presiunii fiscale, statul se conduce de obiectivele
politicii fiscale, care stabileşte principalele direcţii de influenţă pe plan economic şi
social.
Efectele presiunii fiscale:
 Efecte economice
 Efecte sociale
Efectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societăţii,
precum şi la nivelul individual. La nivelul agregat, creşterea presiunii fiscale conduce la
reducerea cererii globale prin preluarea unei părţi mai mari din venitul nominal la dispoziţia
statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură,
compensată prin creşterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii
fiscale are ca urmare creşterea părţii venitului nominal lăsat la dispoziţia agenţilor economici,
ceea ce măreşte cererea de bunuri private.
Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, şi anume: pentru
relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor
inflaţioniste se va spori presiunea fiscală.
Trebuie de avut în vedere şi faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva
necesităţilor de finanţarea a deficitului bugetar are unele restricţii descrise de curba Laffer şi
anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime.
Creşterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca
urmare a descurajării contribuabililor.
Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci şi la nivelul structurii
cererii agregate. Astfel, în funcţie de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă,
impozitate mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici
primesc mai mult din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect
modificarea comportamentelor de consum, de acumulare şi de investiţii la nivelul societăţii.

1
 Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacităţii de cumpărare la nivelul
venitului real. Totuşi, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt
compensaţi prin politica de protecţie socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat.
Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul
„rezistenţei la impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:
- Abstinenţa fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în
scopul de a evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistenţă pasivă,
prin care o persoană activă caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a
nu atinge un anumit plafon de impozitare sau un consumator nu consumă
produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate, accizabile).
- Riscul evaziunii şi fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee
deosebit de periculoase: economia tenebră şi evaziunea internaţională
(delocalizarea producţiei anumitor întreprinderi spre ţări cu o legislaţie fiscală
mai favorabilă);
- Riscul inflaţiei prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendinţa de a
se răsfrânge asupra proceselor de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a
alimenta astfel inflaţia
- Riscul diminuării competitivităţii internaţionale a produselor autohtone sau a
micşorării capacităţii de investire şi modernizare..

2. Măsurarea presiunii fiscale

În prezent multe ţări, inclusiv Republica Moldova, în calculul presiunii fiscale
utilizează metoda calculului presiunii fiscale nete ceea ce permite oferirea imaginii fiscale din
punct de vedere contabil.
Rata presiunii fiscale ne caracterizează cota parte a veniturilor agentului economic
care este sustrasă în buget în loc să fie lăsată pentru reinvestirea lor în economie.
Acest indicator poate avea dublă accepţiune:
• Presiune fiscală în sens restrâns – se prezintă ca raportul între suma impozitelor şi
taxelor încasate la produsul intern brut;
• Presiune fiscală în sens larg – este raportul între suma impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor sociale la produsul intern brut.
Folosirea acestui indicator în caracterizarea globală a fiscalităţii este raţională, însă,
prezintă doar o latură a acestui fenomen. A doua latură a fenomenului este indicatorul
satisfacerii unor nevoi publice prin cheltuielile bugetare. Abordarea în analiză doar a ratei
presiunii fiscale ar crea impresia că în cazul unei rate a presiunii fiscale înalte economia este
defavorizată şi invers.
În practica fiscală se folosesc diferite modalităţi de calcul a presiunii fiscale, printre
care:
I. Presiune fiscală generală
n

∑I
j =1
j ( FS )
(1)
PF = × 100%
PIB

II. Presiune fiscală strictă

n

∑I
j =1
j
(2)
PF = ×100%
PIB
unde: PF – presiunea fiscală

2
 n

∑I
j =1
j ( FS ) - suma totală de impozite şi taxe (inclusiv defalcările

în Fondul Social)
n

∑I
j =1
j - suma totală de impozite şi taxe (fără defalcările
în Fondul Social)

PIB – produsul intern brut

III. Presiunea fiscală a unui impozit sau taxă

Ij
PF j = × 100% (3)
PIB
Ij
PF j = n
×100 %
(4)
∑Ij =1
j

Ij
PF j = ×100 % (5)
Bimp

unde: PF j – presiune fiscală a unui impozit sau taxă j considerat

I j – impozitul sau taxa considerată
Bimp - baza impozabilă sau taxabilă considerată
IV. Presiune fiscală a economiei naţionale
n

∑I
j =1
j ( FS )
(6)
PF = × 100%
VV
n

∑I
j =1
j
(7)
PF = × 100%
VV
Ij
PF = × 100% (8)
VV
unde: VV – venitul din vânzări
Aceste modalităţi de calculare a presiunii fiscale nu permit de a compara rezultatele
obţinute de agenţii economici din diferite ramuri ale economiei naţionale. În schimb,
aplicarea acestora permite pe deplin de a analiza dinamica presiunii fiscale la nivel
macroeconomic.
Este mai util de a analiza dinamica influenţei presiunii fiscale pentru fiecare agent
economic în parte, pentru a putea menţiona concluzii şi de a individualiza factorii de
influenţă. Ca exemplu, modalităţile 6 – 8 de calculare a presiunii fiscale pot fi utilizate mai
corect în scopul determinării în dinamică a capacităţii fiscale pentru producţia concretă
fabricată de diferiţi agenţi economici din variate ramuri ale economiei naţionale.
Pot fi exemplificaţi şi alţi indicatori derivaţi din modalitatea (I) de calcul a presiunii
fiscale, dintre care:
- presiunea fiscală consolidată, care se obţine eliminînd anumite prelevări obligatorii cu
caracter rezonant, în scopul de a exprima mai bine partea de venituri destinate finanţării

3
 activităţii organelor administraţiei publice. Primul nivel de consolidare constă în
eliminare defalcărilor din Fondul Social a impozitelor şi taxelor plătite de organele
administraţiei publice. Al doilea nivel de consolidare se obţine prin eliminarea tuturor
prelevărilor obligatorii autofinanţate;
- presiunea fiscală netă, care se obţine eliminând din prelevările obligatorii partea
redistribuită direct agenţilor economici, în special sub forma prestaţiilor sociale pentru
populaţie şi a subvenţiilor pentru întreprinderi. Se obţine astfel suma prelevărilor
obligatorii necesară propriei funcţionări a administraţiei publice;
- presiunea fiscală lărgită, care rezultă din luarea în calcul a anumitor surse de finanţare a
cheltuielilor publice, altele decât prelevările obligatorii sub formă de impozite şi taxe.
La nivelul întreprinderii presiunea fiscală se calculă asupra mărimii valorii adăugate.
Pentru estimarea nivelului presiunii fiscale în cadrul întreprinderii pot fi aplicate trei metode:
 cea mai primitivă metodă de calcul a presiunii fiscale este compararea cotelor fiscale
stabilite de legislaţie la anumite ramuri economice, la anumite perioade de timp. De
exemplu: compararea cotelor impozitului pe venit 32% (1991), 28% (1998), 25%
(2002), 22% (2003), 20% (2004), 18% (2005), 15% (2006), 15% (2007).
Dezavantajul acestei metode constă în aceea că studiul este efectuat pe fiecare impozit
în parte, deci nu se poate calcula un indicator general. La fel, presiunea fiscală se poate mări
nu doar prin mărirea cotelor, dar şi prin mărirea bazei impozabile, limitarea unor cheltuieli
etc.
 A doua metodă constă în determinarea presiunii fiscale după formula:
PF =
∑( I + T ) sau PF = 1 − Pb
Pb Pn
unde: PF - presiunea fiscală
I - impozit
T - taxă
Pb - profit brut
 Metoda a treia este cea mai eficientă, aici presiunea fiscală se calculă
astfel:
PF =
∑I + T , unde: Vnete - suma vânzărilor nete
V nete

Stabilirea presiunii fiscale după această metodă este mai complicată, necesită mai
multe calcule, surse de informare, însă are şi anumite avantaje:
- se poate calcula presiunea fiscală pentru fiecare leu investit, constituită din totalitatea
impozitelor şi taxelor;
- se poate stabili presiunea creată de fiecare impozit sau taxă aparte;
- se poate estima presiunea fiscală pe diferite perioade de timp (ani, trimestre, luni);
- permite compararea presiunii fiscale proprii cu presiunea fiscală din anumite zone de
peste hotare.

Evaziunea fiscală

1. Noţiuni generale despre evaziunea fiscală

2. Efectele evaziunii fiscale
3. Metode de combatere a evaziunii fiscale

4
 1. Noţiuni generale despre evaziunea fiscală
În aspect general,mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se prezintă
sub formă variate şi multiple ,însă ele pot fi împărţite în 2 categorii :
1. procedee şi mijloace ilicite ,şi
2. utilizarea imperfecţiunilor legislaţiei.
În literatura de specialitate se încearcă de a găsi o definiţie care ar cuprinde toată
complexitatea fenomenului de evziune fiscală cum ar fi :
 eavziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul
cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile
prevăzute de legislaţia fiscală – reprezintă sensul larg al noţiunii ;
 sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederelor
fiscale) –evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea
obligaţiei fiscale ,comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete ,dar
prin evitarea intenţionată ,prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi
acte simulate şi numai aparent reale ;
 o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă
sustragrea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate
privind sursele şi veniturile impozabile ; ori
 evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace ,în întregime sau în parte ,
de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor
administrativ-teritoraile de către contribuabilii persoane fizice şi juridice ;
 şi în sfîrşit , evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale
contribuabilului ,care-i permit să evite sau într-o măsură sau alta să reducă plăţile
sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele).
Făcînd o concluzie a celor relatate, putem menţiona că noţiunea de evaziune fiscală poate
purta diferite sensuri după conţinut.
Reieşind din cele menţionate anterior ,în dependenţă de modul de evitarea a prevederilor
fiscale,putem vorbi despre :
 Evaziunea fiscală legală Ea se caracterizează prin ocolirea legii fiscale, folosind
procedee şi combinaţii neprevăzutte de aceasta, adică momente scăpate din vedere de
legislator ,avînd drept consecinţă :
 evitarea impozitului în general –abţinerea de la exercitarea activităţii reltatele
căreia sînt supuse impozitării (în multe cazuri asemenea metodă nu este
eficientă deoarece poate paraliza activitatea economică a întreprinzătorului şi
duce la pierderea nejustificată a beneficiului ), organizarea unei activităţi în
rezultatul căreia întreprinzătorul nu va avea calitatea de contribuabil sau
rezultatul acestei activităţi nu va fi impozabil în virtutea legii ,etc;
 micşorarea impozitului fără încălcarea legii fiscale (adică prin planificarea şi
optimizarea fiscală) – utilizarea la maxim a facilităţilor fiscale prevăzute de
legislaţie ;scăderea din veniturile impozabile a cheltuielelor permise spre
deducere ,însă ,într-un cuantum mai mare decît cel justificat din punct de
vedre economic (filantropie ,crearea de fonduri supuse amortuzării
,etc.);încadrarea într-un regim fiscal favorabil cum ar fi cazul regimurilor de
evaluare forfetară a obiectului impozabil ,adică impozitul este stabilit dinainte
la o sumă globală invariabilă (în cazul nostru ar fi obţinerea patentei de

5
 întreprinzător ,la genurile de activitate rezultatele cărora în alte condiţii se
impozitează progresiv).

 Evaziunea fiscală fraudulasă

Spre deosebire de evaziunea fiscală legală care în esenţă se caracterizează printr-o
atitudine prudentă a sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor în limetele legii. Altfel
spus,prin fraudă fiscală se înţelege orice acţiune a contribuabilului ce încalcă prevderea
fiscală (avînd un caracter intenţionat),cu scopul de a sustrage de la plata impozitelor şi
taxelor datorate la buget. Evaziunea fiscală frauduloasă de asemenea poate avea drept
consecinţă :
 sustragerea totalmente de la impozitare – spre exemplu ,efectuarea activităţii
de întreprinzător fără înregistrarea de stat ,inclusiv la organele fiscale
;menţinerea evidenţei şi nedeclararea materiei impozabile ;efectuarea altor
acţiuni care din start sînt îndreptate spre a exclude posibilitatea efectuării
controlului fiscal în modul stabilit (crearea uno r întreprinderi fantome
,falimentul intenţionat şi fictiv , distrugerea documentelor),etc.;
 micşorarea mărimii obligaţiei fiscale prin forme variate –tăinuirea (reducerea)
venitului prin falsificarea documentelor de evidenţă ,inclusiv prin
neîntocmirea unor documente sau întocmirea unor documente primare fictive
(cum ar fi vînzările fără factură ,sau emiterea de facturi fără vînzare efectivă;
neprezentarea unor documente sau includerea unor date eronate la calcularea
şi achitarea impozitelor şi,respectiv ,neachitarea deplină a impozitului ,etc.).
Cauzele evaziunii fiscale
În prezent ,în condiţiile economiei de piaţă ,trecerea tot mai mult de la proprietatea de
stat la proprietatea privată condiţionează creşterea şi diversificarea numărului de agenţi
economici ,adică a potenţialilor contribuabili. Faptul menţionat şi dezvoltarea rapidă a
diferitor relaţii cu caracter economic face dificilă cuprinderea acestora în limetele legislaţiei
fiscale şi creează vaste posibilităţi de evaziune fiscală.
În general ,cauzele evaziunii fiscale sînt multiple.Putem numi unele din ele ,ţinînd cont de
importanţă şi frecvenţa apariţiei:
1. sarcinele fiscale exagerate , adică o povară fiscală peste măsură,inechitabilă şi instabilă
(în special pentru unele categorii de contribuabili )-aceste cauze pot crea motive morale
de evaziune fiscală a contribuabilului ,care tratează faptele menţionate ca o exprimare a
reprimării (dominării)din partea statului,considerîndu-se ,în acelaşi timp,în drept de a se
împotrivi şi astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră
furt”.
2. factori de ordin economic:
 coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere –contribuabilul
compară consecinţele economice ale achitării impozitului şi aplicării
măsurilor de răspundere pentru neachitare ,respectiv,cu cît cota impozitului
este mai mare şi măsurile de răspundere mai mici ,cu atît efectul economic al
evaziunii fiscale este mai mare ;
 starea economică a contribuabilului –cu cît starea economică a
contribuabilului este mai grea cu atît tentaţia la evaziune fiscală este mai mare
(în unele cazuri executarea de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale
poate agrava situaţia economică a acestuia pînă la nivelul critic şi evaziunea
fiscală poate deveni unica şansă de supravieţuire),iar pericolul aplicării

6
 măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decît în cazul contribuabilului
care se dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de
perspective evidente;
 descreştere (criză) economică-se înrăutăţeşte starea materială atît a
contribuabilului ,cît şi a consumatorilor de mărfuri,de lucrări şi servicii
,micşorîndu-se astfel posibilitatea de a transfera impozitul prin intermediul
majorării preţurilor de livrare ;
2. insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter
permanent ) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care
constituie o parte componentă a educaţiei civice;
3. imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele rapoprturi
aferente fiscalităţii rămîn în afara reglementărilor normative),impreciziilor şi
ambiguităţilor –toate acestea creînd un „climat destul de favorabil”pentru contribuabili
care urmăresc scopuri evazioniste;
4. lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode performante şi
un personal suficient numeric,bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al
autorităţilor fiscale ,adică exagerări în procesul exercetării funcţiilor ,de asemenea
creează premise pentru evaziunea fiscală ),etc.-acestea se mai numesc şi cauze tehnice.
5. diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din procedura impunerii care , la
răndul ei ,este determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de
exemplu salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune (eludare a
fiscului),deoarece impunerea lor este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă ,în
schimb persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum
considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului de evidenţă ,a
sistemului de deduceri,de facilităţi,de treceri în cont,de restituiri ,etc.);
6. putem menţiona chiar şi cauze de ordin politic – asemenea cauze a evaziunii fiscale ţine
de funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii promovează
un anumit gen de politică economică sau socială,iar contribuabilii împotriva cărora
este îndreptată asemenea politică opun o anumită rezistenţă,inclusiv prin intermediul
evaziunii fiscale.
Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atît statului (societăţii),lipsindu-l de
veniturile necesare îndeplinirii sarcinelor şi atribuţiilor, cît şi contribuabilului,deoarece în
realitate totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mciă, creîndu-se
distorsiuni în povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de
contribuabili).
Metode de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare ,şi metodele de control şi
investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate.

2. Efectele evaziunii fiscale

Conform unor opinii,împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii ,fenomenul evaziunii
fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte ,observîndu-se o paralelă între funcţiile
impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale.Aşa dar ,pot fi nominalizate următoarele
efecte ale evaziunii fiscale :
 efecte cu caracter economic
 efecte cu caracter social
7
  efecte asupre formării veniturilor statului
 efecte cu caracter politic.
Efecte cu caracter economic. Este bine ştiut că într-o economie de piaţă,impozitele
reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi,în acelaşi timp,o
pîrghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi
desfăşurarea activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul
investiţional al agenţilor economici).La rîndul său,un buget care dispune de venituri
suficiente devine un mijloc eficient în asigurarea echilibrului general economic,precum şi un
mijloc de corectare a conjuncturii economice (promovarea de măsuri cu efecte i9nflaţioniste-
cum ar fi majorarea cheltuielelor publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor
locuri de muncă ;sau a măsurilor cu efect deflaţionist-de exemplu cele privind reducerea
impozitelor).
Efecte cu caracter social.Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă ,deoarece implică
micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului ,şi statul nu-şi poate îndeplini
corespunzător sarcinele ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea
de subvenţii ,compensaţii şi indemnizaţii ,facilităţi fiscale).Pe de altă parte,direct sau indirect
,contribuabilul care a săvîrşit evaziunea , mai devereme sau mai tîrziu ,va avea şi el de suferit
.
Aşa dar,insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru
promovarea unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul
unor categorii sociale defavorizate ,privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului
financiar direct altor categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ),poate avea ca
efect consecinţe sociale destul de grave cum ar fi diminuarea standardului de viaţă al
categoriilor sociale care sînt private de ajutorul statului,diminuarea standardelor privind
gradul de educaţie şi sănătate a populaţie ,sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave
tulburări şi din partea populaţiei.
Efecte asupra formării veniturilor statului.După cum a fost menţionat anterior,existenţa
fenomenului de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor
statului şi,în rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse
,statul nu are o altă cale decît să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat - majorarea
cotelor impozitelor şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe.Această
măsură duce la creşterea presiunii (poverii) fiscale şi ,ca urmare firească,o creştere a
rezistenţei (opunerii) la impozitare şi,evident ,a fenomenului de evaziune fiscală.Adică se
crează un „cerc vicios” ,din care se poate ieşi doar dacă se reduce semnificativ fenomenul
evaziunii fiscale ,iar în consecinţă se va reduce volumul de venituri ce se sustrag de la
buget.Odată ce se produce aceasta ,se măreşte volumul veniturilor la buget ,necesităţile
statului şi societăţiisînt satisfăcute şi chiar se poate la reducerea cotelor de impunere.
Efecte cu caracter politic.orice companie electorală care are loc ,în mod obligatoriu va pune
ca sarcină lupta cu corupţia ,cu economia tenebră,asigurarea principiului supremaţiei legii
.Ţinînd cont de faptul că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice tot sînt formate de
cetăţeni) sînt în acelaşi timp şi alegători ,este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele
alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic
esenţial pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor
.Altfel spus ,ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poaten avea o influenţă
esenţială asupra evoluţiei sistemului politic.

3. Metode de combatere a evaziunii fiscale.

8
 Perioadele de tranziţie în orice stat generează modificarea cadrului legal existent,care se
consideră suport obligatoriu pentru dezvoltarea societăţii ,conform strategiei preconizate.
Particularităţile fenomenului infracţional caracteristic etapei actuale impune modificarea
cadrului legislativ în vederea ajustării mecanismului legal de profilaxie şi contractare a
delictelor la normele internaţionale din domeniu.
Problemele organelor de drept privind aplicarea cadrului legislativ trebuie examinat prin
prisma a două aspecte generale:
 Aplicarea corectă şi consecventă sub toate aspectele a legislaţiei existente.
 Modificarea legislaţiei ,avînd ca suport legislaţia şi practica judiciară a altor
state,în primul rînd, a celor cu principii şi concepţii comune de dezvoltare,
bazîndu-se în acest scop pe prognozele posibile a declanşării fenomenelor
infracţionale.
Trecerea patrimoniului public în posesia unei categorii de cetăţeni este caracteristică
trecerii la statul de drept,determinînd în acelaşi timp şi o schimbare în situaţia
cetăţeanului.Astfel,la calitatea de proprietar,producător şi beneficiar i s-a atribuit calitatea de
contribuabil la suportarea cheltuielelor publice şi a cea de beneficiar direct sau indirect ,al
aceleiaşi cheltuieli în măsura în care statul îi asigură protecţie socială ,servicii,siguranţă
ocială,respectarea drepturilor fundamentale.
Sigur că dacă gradul de conversiune a contribuţiei pe care cetăţeanul o aduce la bugetul
cheltuielelor publice ,depinde faptul cum acesta o va trata : ca o povară ,un bir sau ca o
necesitate de participare la gestionarea democraţiei.
Indiferent însă de această percepere a existat ,există şi va exista tendinţa contribuabililor de
a diminua orice contribuţie sau de a se sustrage integral de la plata acesteia.
Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege :
1. Practicarea activităţii economice fără înregistrare legală.
2. Eschivarea celor înregistraţi legal de la prezentarea documentelor şi datelor ce atestă
obligaţiunile fiscale faţă de buget.
3. Tăinuirea veniturilor reale de la impozitare a celor înregistraţi legal.
4. Neachitarea impozitelor deja stabilite.
Reieşind din cele expuse mai sus ,combaterea acestor tendinţe implică necesitatea:
 Legiferării sistemului de impozitare (toate titlurile Codului Fiscal,Legea bugetului de
stat);
 Organizării şi dotării aparatului fiscal (Legea privind bazele Sistemului Fiscal şi Legea
cu privire la Serviciul Fiscal de stat);
 Sancţionării tendinţelor infracţionale ,atît pe cale administrativă ,cît şi pe cale penală.
Măsurile ce se impun a fi luate trebuie coordonate astfel încît să se realizeze reducerea
drastică a evaziunii fiscale şi nu să se ajungă la mutarea locului de producere a evaziunii
dintr-un sector de activitate în altul sau de la un regim de impozitare la altul.
În consecinţă , se impune a fi luate o serie de măsuri care să ducă la întărirea controlului
fiscal şi,implicit ,la reducerea drastică a evaziunii fiscale,precum :
 asigurarea unor forţe adecvate penru control,intensificarea controalelor fizice,
regîndirea priorotăţilor de control.în acest sens ,o atenţie deosebită ar trebui acordată
pregătirii şi perfecţionării profesionale a inspectoratelor de control fiscal,precum şi
aşezării pe baze moderne a activităţii de selectare a contribuabililor.
 îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea experienţei dobîndite în decursul
desfăşurării acţiunilor de control.O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea
cunoştinţelor ,a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul acţiunilor de control şi
elaborarea unor manuale de control fiscale destinate inspectorilor.
9
 alocarea unor noi resurse,financiare şi umane,destinate controlului,precum şi orientarea
celor existente spre acele zone care reprezintă un risc ridicat de producere a evaziunii
fiscale .Asigurarea unui buget propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală
,poate creea premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal.De
asemenea ,extinderea utilizării metodei analizei de risc ar asigura o alocare mai
judicioasă a resurselor şi orientarea inspectorilor spre controlul acestor contribuabili care
prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală.
 introducerea unui sistem computerizat de control .Informatizarea întregului proces de
administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor baze de date complete ,corecte şi
permanent actualizate,care să cuprindă toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale
acestora .Existenţa unor astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui
control masiv ,pe documente,pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea ,în vederea
desfăşurării controlului pe teren,numai a contribuabililor care prezintă un risc ridicat.
 perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control .Întărirea
colaborării cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale
constituie o modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal.
 identificarea modalităţilor prin care au fost eludate obligaţiile fiscale către bugetul
statului.Centralizarea constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza informaţii
consistente referitoare la modalităţile de eludare a obligaţiilor fiscale.Apoi,aceste
informaţii pot fi grupate în funcţie de impozitele la care se referă sau în funcţie de
domeniul de activitate în care au fost întîlnite şi pot constitui capitole din ghiduri de
control puse la dispoziţia inspectorilor:
 identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din legislaţia în vigoare.
Pe baza constatărilor efectuate de organele de control,precum şi pe baza
informaţiilor deţinute de celelalte funcţii ale administrării pot fi administrate
deficienţele apărute ca urmare a aplicării legislaţiei şi pot fi formulate propuneri de
îmbunătăţire a acesteia.
 elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la conturile bancare
prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru livrările ilegale.Crearea cadrului
legal care să permită administraţiei fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare
ale contribuabililor şi tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci ,constituie un instrument
foarte valoros pentru organele de control fiscal,pentru obţinerea tuturor informaţiilor
necesare în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi pentru
reducerea evaziunii fiscale.
 identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi crearea unui
sistem de prevenire a fraudei.Colaborarea între toate instituţiile statului,implicate în
lupta împotriva crimei organizate ,fraudei şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea
unei baze de date care să conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda
fiscală,iar pe baza acestor informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri
aplicabile pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
 utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute la combaterea
contrabandei şi a falsei declarări a importurilor.

10