UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VII

EFECTELE IMPOZITELOR

Cuprins
7.1. Introducere
7.2. Obiective
7.3. Subiecte de studiu
7.3.1. Incidenţa şi repercusiunea impozitelor
7.3.2. Presiunea fiscală
7.3.3. Dubla impunere
7.4. Rezumat
7.5. Test de autoevaluare
7.6. Sarcină de învățare
7.7. Concluzii
7.8. Bibliografie obligatorie

7.1. Introducere
Unitatea de învățare are în vedere prezentarea unor elemente legate de
incidența și repercusiunea impozitelor, presiunea fiscală și dubla impunere este
necesară pentru a putea analiza efectele diferitelor politici fiscale asupra persoanelor
fizice și juridice.
Prin această unitate de învățare se oferă răspunsuri la întrebări cum ar fi: Care
sunt efectele, dorite sau nedorite, ale impunerii?, Ce înseamnă și cum poate fi evitată
dubla impunere?.

Cunoştinţe preliminare: venituri publice, venituri bugetare, buget

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la bibliografia

obligatorie; acces la internet;
http://www.mfinante.ro/echipa.html?pagina=domenii – sectiunea Impozite și
taxe

Durata de învăţare: 120 de minute

7.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoștințelor și abilităților teoretice și practice

privind impozitele

Obiectivele operaționale

117
Dupa parcurgerea conținutului, toți studenții vor putea:
- să analizeze incidența și repercusiunea diferitelor categorii de impozite;
- să calculeze și să interpreteze mărimea presiunii fiscale;
- să aplice metodele de evitare a dublei impuneri.

7.3. Subiecte de studiu

7.3.1. Incidenţa şi repercusiunea impozitelor

Impunerea are un impact financiar atât asupra subiectului impozitului, cât şi

asupra suportatorului impozitului, acest impact fiind evidenţiat de ceea ce se numeşte
“incidenţa impozitului”1. Principiile de echitate fiscală presupun ca plătitorul
impozitului să coincidă cu suportatorul acestuia. În realitate există numeroase cazuri
în care acest fapt nu se realizează., ca urmare a substituirii subiecţilor de drept ai
impunerii, obligaţia fiscală fiind transmisă asupra contribuabililor reali.
Incidenţa impozitelor exprimă distribuţia ultimă a sarcinii unui impozit2, fiind
expresia acţiunii, a consecinţei sau a efectului impozitului asupra contribuabililor 3.
Incidenţa poate fi:
- directă, când plătitorul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi
persoană;
- indirectă, când plătitorul şi suportatorul impozitului diferă.
Fenomenul prin care se realizează transmiterea de către subiecţii plătitori ai
impozitelor a efectelor economice ale acestora în alte sectoare ale activităţii
economico-sociale, asupra altor subiecţi, la alte niveluri, pe alte pieţe sau în alte
economii naţionale sau regionale poartă denumirea de repercusiune a impozitelor.
Astfel, incidenţa indirectă apare ca efect al repercusiunii impozitelor.
Repercusiunea impozitelor poate fi:
- repercusiune oficială, prevăzută de legislativ, care rezultă din natura tehnică
a impozitelor respective;
- repercusiune neoficială, neprevăzută şi, uneori, nici dorită de legislativ.
În funcţie de direcţia de transmitere a sarcinii fiscale, repercusiunea este:
- progresivă, când transpunerea sarcinii fiscale se face de la producător
(vânzător) la consumator (cumpărător);
- regresivă, când transpunerea sarcinii fiscale se face de la consumator
(cumpărător) la producător (vânzător);
- oblică, care se realizează atunci când transferarea impozitelor are loc
asupra altor operaţiuni economice decât cea care a generat-o iniţial.
Condiţiile manifestării repercusiunii impozitelor sunt:

1
E.R.Mara, Finanţele publice şi fiscalitatea între teorie şi practică, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca, 2011, pag. 93
2
N. Hoanţă, op.cit., pag. 188
3
I. Talpoş, op.cit., pag. 174

118
 - percusiunea impozitelor, adică operaţiunea plăţii efective a acestora către
bugetele publice, cu precizarea persoanei fizice sau juridice plătitoare, a motivului
acestei plăţi şi a sursei sale4;
- realizarea tranzacţiilor economice libere.
Repercusiunea poate fi integrală, când întreaga sarcină fiscală este
translatată, sau parţială, când se translatează doar o parte a sarcinii fiscale.
Principalii factori care influenţează gradul de transpunere a impozitelor din
sarcina unor contribuabili asupra altora sunt:
- gradul de concentrare a producţiei;
- raportul existent pe piaţă între cerere şi ofertă;
- gradul de ocupare a forţei de muncă;
- felul mărfurilor care fac obiectul vânzării-cumpărării;
- gradul de mecanizare şi automatizare a producţiei.

7.3.2. Presiunea fiscală

Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la
persoane fizice şi juridice la nivelul întregii societăţi prin intermediul impozitării 5.
Presiunea fiscală reprezintă partea preluată din venitul realizat, acumulat sau
consumat prin intermediul prelevărilor fiscale, constituind obligaţia suportată de un
individ, grup de indivizi, regiune, sector, ramură sau economie în ansamblu, în
vederea formării resurselor băneşti necesare susţinerii economiei publice.
Se poate vorbi de6:
- presiune fiscală naţională, care exprimă partea din produsul intern brut ce
urmează să se constituie ca resurse publice pe calea impozitării. Aceasta se calculează
ca raport între totalitatea încasărilor fiscale efectuate la fondurile băneşti centralizate
şi valoarea produsului intern brut realizat în aceeaşi perioadă de timp.
- presiune fiscală individuală, care exprimă gradul de supunere a
contribuabilului persoană fizică la suportarea sarcinii fiscale stabilite de lege şi care
se exprimă sub forma raportului dintre totalul prelevărilor fiscale suportate de
contribuabil şi capacitatea contributivă a acestuia.
- presiune fiscală la nivelul agentului economic, care exprimă gradul de
supunere la impunere a agentului economic, având în vedere impozitele efectiv
suportate de către acesta. Raportarea se poate face fie la cifra de afaceri, fie la
valoarea adăugată.
- presiune fiscală la nivel de grup, care exprimă presiunea fiscală suportată de
un anumit grup de persoane (familie, regiune, etc.), care se calculează ca raport între
prelevările fiscale suportate la nivelul grupului şi totalitatea veniturilor de care acesta
dispune. Acest indicator poate fi folosit pentru compararea nivelului fiscalităţii pe
grupuri socio-profesionale, sectoare de activitate, regiuni economice, etc., fiind
utilizat şi în scopul analizării protecţiei unor grupuri defavorizate.

4
I. Talpoş, op.cit., pag. 173
5
E.R.Mara, op.cit., pag. 189
6
M.I.Mutaşcu, op.cit., pag. 80-82 şi I. Tulai, op.cit., pag. 288

119
 Relaţia dintre rata presiunii fiscale şi veniturile bugetare încasate este
evidenţiată de “curba Laffer”, care arată faptul că o creştere a presiunii fiscale până la
nivelul optim conduce la o majorare a încasărilor bugetare, în timp ce creşterea în
continuare a presiunii fiscale va conduce la reducerea încasărilor fiscale.

Fig. nr. 7.1. – Curba Laffer

Creşterea fiscalităţii peste nivelul optim conduce la renunţarea de către unii

contribuabili a desfăşurării activităţii generatoare de venituri, transferarea activităţii
din locaţia iniţială într-o locaţie cu o fiscalitate mai favorabilă sau dintr-o perioadă de
timp cu o fiscalitate mai puţin favorabilă într-o perioadă de timp mai favorabilă, fie la
evitarea impunerii prin trecerea parţială sau totală a activităţii în economia subterană
şi/sau evaziune fiscală.
Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice ce se
realizează în afara legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă inventarierii
conturilor naţionale. Literatura economică susţine că există trei tipuri de cauze:
presiunea fiscală exercitată de fiscalitate, presiunea exercitată de reglementările
impuse de stat şi, respectiv, moralitatea fiscală (atitudinea cetăţenilor faţă de stat) 7.
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau
în parte, de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor
speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau
străine8.
În conformitate cu legea română9, constituie infracţiuni de evaziune fiscală
următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

7
I.V.Braşoveanu, Economia subterană şi corupţia: probleme majore ale economiei româneşti,
Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVII (2010), No. 11(552), pp. 68-80
8
I. Văcărel, op.cit., pag. 455
9
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 672/2005art. 9, alin.1

120
 b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni
fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a
datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale
sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură
fiscală şi ale Codului de procedură penală.
Literatura de specialitate apreciază că se pot manifesta două forme de
evaziune:
- evaziune la adăpostul legii (legală), care presupune sustragerea sau neluarea
în considerare a unei părţi din materia impozabilă pe baza diverselor căi permise de
lege, astfel că acţiunea nu conduce la contravenţii sau infracţiuni;
- evaziune cu încălcarea legii (ilicită sau frauduloasă), denumită şi fraudă
fiscală, care presupune sustragerea materiei impozabile de la impunere de către
subiecţii impozitelor, prin încălcarea prevederilor legale privind stabilirea şi încasarea
impozitului.
Considerăm ca aşa numita „evaziunea fiscală la adăpostul legii” nu există,
aceste situaţii, concretizând doar diminuarea sau amânarea sarcinii fiscale de către
contribuabil utilizând prevederile legale. Pe de altă parte, evaziunea fiscală
frauduloasă se înfăptuieşte cu încălcarea prevederilor legale, bazându-se pe fraudă şi
pe rea credinţă.
O altă clasificare a evaziunii fiscale are în vedere criteriul teritorialităţii, în
funcţie de care deosebim10:
- evaziune fiscală naţională, care se manifestă între graniţele unui stat. În
cadrul evaziunii fiscale naţionale se întâlneşte evaziunea fiscală artizanală
(caracterizată prin modul izolat, pe cont propriu, de acţiune al autorilor ei) şi
evaziunea fiscală industrială (caracterizată prin recurgerea la procedee complexe şi la
aranjamente juridice ingenioase, cu caracter fiscal şi penal);
- evaziune fiscală internaţională, care apare ca rezultat al regimurilor fiscale
naţionale diferite care generează deseori o dublă impunere şi care presupune acţiunile
de eludare a impunerii în ţara unde îşi au sediul, respectiv în ţara realizării venitului,
consumului sau averii prin refugierea în zone protejate fiscal.
Evaziunea produce efecte negative certe asupra bugetelor publice, însă şi
asupra contribuabililor corecţi, care plătesc şi pentru evazionişti.

10
N. Hoanţă, Economie şi finanţe publice, 1998, pag. 248

121
 7
7.3.3. Dubla impunere

În situaţia în care sfera de activităţi a unor persoane fizice sau juridice

depăşeşte graniţele ţării, aceste persoane desfăşurând activităţi economico-sociale din
care obţin venituri sau deţin averi în mai multe ţări, apare necesitatea stabilirii
autorităţii publice competente a proceda la impunerea veniturilor şi averii realizate,
respectiv deţinute de persoane fizice şi juridice în alte ţări decât cea căreia îi aparţin
aceste persoane.
În virtutea suveranităţii fiscale a ţărilor, autorităţile publice naţionale pot
institui impozite asupra tuturor veniturilor şi averilor aparţinând rezidenţilor,
indiferent de originea acestora. Ca urmare, în situaţia în care un anumit venit este
dobândit sau o anumită avere este deţinută sau dobândită de rezidentul unei ţări într-o
altă ţară, este posibil ca acestea să facă obiectul impunerii atât în ţara de domiciliu a
subiectului, cât şi în ţara pe teritoriul căreia s-au obţinut sau se află obiectele
impozabile.
Supunerea la impozit de către autorităţile publice din ţări diferite a aceleiaşi
materii impozabile, aparţinând aceluiaşi subiect şi pentru aceeaşi perioadă de timp
poartă denumirea de dublă impunere internaţională. Dubla impunere se realizează
doar în cazul impozitelor directe întrucât în cazul impozitelor indirecte cetăţenii
străini suportă, în calitate de cumpărători, aceleaşi impozite cuprinse în preţurile
mărfurilor cumpărate la fel ca şi cetăţenii din ţara de impunere.
În practica internaţională, în baza unor principii consacrate (principiul scutirii
de impozit, principiul impunerii, principiul nediscriminării fiscale), prin convenţiile
pentru evitarea dublei impuneri internaţionale ţările semnatare aplică una din
următoarele patru metode pentru evitarea dublei impuneri11:
- scutirea totală;
- scutirea progresivă;
- „creditarea obişnuită”;
- „creditarea integrală”.
Metoda scutirii totale presupune ca veniturile realizate de rezidentul unei ţări
într-o ţară străină şi supus impunerii în respectiva ţară se deduc din venitul impozabil
global, care în ţara de reşedinţă se referă la totalitatea veniturilor obţinute de
contribuabil. În acest fel metoda va conduce la impunere separată a veniturilor,
fiecare în ţara unde s-au obţinut.
Metoda scutirii progresive presupune ca veniturile obţinute de rezidentul unei
şări în străinătate să se adauge la veniturile impozabile realizate în ţara de reşedinţă,
obţinându-se venitul impozabil global, în funcţie de care se determină cota de
impozit progresivă aferentă. Această cotă se utilizează apoi numai pentru calcularea
impozitului aferent veniturilor realizate în ţara de reşedinţă, veniturile realizate în
străinătate impunându-se separat în ţara în care s-au obţinut.
Metoda „creditării obişnuite” presupune ca impozitul plătit ţării străine
pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia, de către rezidentul altei ţări, să se deducă

11
I. Talpoş, op.cit., pag. 165-169

122
direct din impozitul total calculat în ţara de reşedinţă luându-se în considerare venitul
impozabil global obţinut prin însumarea veniturilor impozabile realizate în ambele
ţări. Impozitul plătit în străinătate se deduce însă doar până la limita impozitului
intern ce s-ar datora pentru un venit egal cu cel obţinut în străinătate.
Metoda „creditării integrale” presupune deducerea integrală din impozitul
total calculat în ţara de reşedinţă a impozitului plătit în străinătate.
Ţara noastră a încheiat convenţii pentru evitarea dublei impuneri cu aproape
toate statele europene, precum şi cu o serie de alte ţări ale lumii. Impozitele române
care cad sub incidenţa conveniilor încheiate privesc în principal 12: impozitul pe
venitul din salarii, opere literare, artistice şi ştiinţifice, din expertize şi din alte surse,
impozitul pe veniturile societăţilor comerciale constituite cu participare română şi
străină, impozitul pe veniturile realizate de către persoane fizice şi juridice
nerezidente, impozitul pe veniturile din închirieri de terenuri şi clădiri, impozitul pe
veniturile din activităţi lucrative, meserii, profesii libere, impozitul asupra venitului
realizat din activităţi agricole.

7.4. Rezumat

Impactul financiar al impozitelor asupra subiectului și suportatorului

impozitului reflectă incidența impozitului, iar fenomenul prin care se realizează
transmiterea de către subiecţii plătitori ai impozitelor a efectelor economice ale
acestora în alte sectoare ale activităţii economico-sociale, asupra altor subiecţi, la alte
niveluri, pe alte pieţe sau în alte economii naţionale sau regionale poartă denumirea
de repercusiune a impozitelor.
Ca urmare a impozitelor, agenții economici și persoanele fizice suportă o
presiune fiscală, expresie a obligaţiei suportate de un individ, grup de indivizi,
regiune, sector, ramură sau economie în ansamblu, în vederea formării resurselor
băneşti necesare susţinerii economiei publice. Efectul presiunii fiscale în creștere sau
crescute poate fi trecerea parţială sau totală a activităţii în economia subterană şi/sau
evaziune fiscală.
În cazul persoanelor fizice sau juridice ce au activități din care obţin venituri
sau deţin averi în mai multe ţări, impunerea veniturilor şi averii realizate, respectiv
deţinute de persoane fizice şi juridice în alte ţări decât cea căreia îi aparţin aceste
persoane conduce de dubla impunere. Dubla impunere constă în supunerea la impozit
de către autorităţile publice din ţări diferite a aceleiaşi materii impozabile, aparţinând
aceluiaşi subiect şi pentru aceeaşi perioadă de timp, iar evitarea acesteia se realizează
prin aplicarea uneia din următoarele metode: scutirea totală; scutirea progresivă;
„creditarea obişnuită”; „creditarea integrală”.

12
M. Şt. Minea, Regimul juridic al finanţelor publice în România, Editura Argonaut, Cluj
Napoca, 1998, pag.118

123
 7.5. Test de autoevaluare

1. Repercusiunea impozitelor:
a) exprimă distribuţia ultimă a sarcinii unui impozit;
b) reprezintă fenomenul prin care se realizează transmiterea de către subiecţii
plătitori ai impozitelor a efectelor economice ale acestora în alte sectoare ale
activităţii economico-sociale, asupra altor subiecţi, la alte niveluri, pe alte pieţe sau în
alte economii naţionale sau regionale;
c) presupune ca plătitorul impozitului să coincidă cu suportatorul acestuia;
d) presupune ca transpunerea sarcinii fiscale să se facă întotdeauna de la
producător (vânzător) la consumator (cumpărător).

2. Între infracțiunile de evaziune fiscală, conform legislației române, un se

înscrie:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) utilizarea amortizării accelerate utilizată în condițiile legii;
d) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni
fictive.

3. Repercusiunea progresivă:
a) presupune că repercusiunea este cu atât mai mare cu cât sumele cheltuite
sunt mai mari;
b) presupune că transpunerea sarcinii fiscale se face de la producător
(vânzător) la consumator (cumpărător);
c) presupune că transpunerea sarcinii fiscale se face de la consumator
(cumpărător) la producător (vânzător);
d) presupune ca plătitorul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași
persoană.

7.6. Sarcină de învățare

Comentați textul următor:
„Nu este o obligație morală să plătești o persoană care îți spală parbrizul, fărăr
permisiunea ta, în timp ce ești prins în trafic, prestând o activitate de o calitate
îndoielnică. De ce ar trebui să fie o obligație morală să plătești guvernului care îți
furnizează servicii de calitate inferioară pe care nu le dorești și pe care nu le-ai
solicitat?” (R. McGee (Ed). The Ethics of Tax Evasion: Perspectives in Theory and
Practice . Springer, New York, 2012)

124
 7.7. Concluzii
Unitatea de învățare a analizat impozitele în economia contemporană din
perspectiva definirii lor, a analizării elementelor componente, a rolului, a criteriilor de
structurare, dar și din perspectiva mai pragmatică a prezentării asietei fiscale și
cotelor de impunere, ceea ce conduce la posibilitatea calculării diferitelor tipuri de
impozite. În plus, unitatea de învățare a analizat și efectele produse de stabilirea
diferitelor tipuri de impozite (incidența, repercusiunea, presiunea fiscală), dar și
modalitățile acceptate de evitare a dublei impuneri apărute atunci când veniturile sau
averea sunt obținute în mai multe țări.
Următoarea unitate de învățare are în vedere studierea cheltuielilor publice, adică
utilizarea resurselor preluate de stat prin intermediul impozitelor sau a altor
modalități.

7.8. Bibliografie obligatorie

1. Banc P., Elemente de teoria finanţelor şi finanţe publice, Editura Bălgrad, Alba
Iulia, 2001
2. Chirculescu M.F., Fiscalitate. Teorie și aplicații, Editura Academica, Târgu Jiu,
2010
3. Dănulețiu Dan Constantin, Introducere în finanțe și elemente de finanțe
publice, seria Didactica, Alba Iulia, 2016, 2018
4. Hada T. Dobra I., Fiscalitate și control fiscal în România, Editura Aeternitas,
Alba Iulia, 2010
5. Mara E.-R., Finanţele publice între competiţie şi armonizare fiscală, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2013
6. Moșteanu T. (coord.), Finanțe publice: note de curs și aplicații pentru seminar,
Editura Universitară, București, 2008
7. Ștefură G., Bugete publice și fiscalitate, Editura Universității Alexandru Ioan
Cuza, Iași, 2007
8. Văcărel I., ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2007

125