2. Clasificarea evaziunii fiscale 3. Efectele evaziunii fiscale 4. Prevenirea evaziunii fiscale. Măsuri de combatere – evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală – reprezintă sensul larg al noţiunii ; – sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederelor fiscale) – evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale, comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete, dar prin evitarea intenţionată, prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale; – o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă sustragrea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile; – evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoraile de către contribuabilii persoane fizice şi juridice; – evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului, care-i permit să evite sau într-o măsură sau alta să reducă plăţile sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele). Cauzele evaziunii fiscale
1. sarcinele fiscale exagerate , adică o povară fiscală
peste măsură, inechitabilă şi instabilă (în special pentru unele categorii de contribuabili ) - aceste cauze pot crea motive morale de evaziune fiscală a contribuabilului, care tratează faptele menţionate ca o exprimare a reprimării (dominării) din partea statului, considerîndu-se, în acelaşi timp, în drept de a se împotrivi şi astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră furt”. 2. factori de ordin economic: – coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere – contribuabilul compară consecinţele economice ale achitării impozitului şi aplicării măsurilor de răspundere pentru neachitare, respectiv, cu cât cota impozitului este mai mare şi măsurile de răspundere mai mici, cu atât efectul economic al evaziunii fiscale este mai mare; – starea economică a contribuabilului – cu cât starea economică a contribuabilului este mai grea cu atât tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele cazuri executarea de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia până la nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de supravieţuire), iar pericolul aplicării măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decît în cazul contribuabilului care se dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente; – descreştere (criză) economică-se înrăutăţeşte starea materială atât a contribuabilului, cât şi a consumatorilor de mărfuri, de lucrări şi servicii, micşorându-se astfel posibilitatea de a transfera impozitul prin intermediul majorării preţurilor de livrare; • insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter permanent) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care constituie o parte componentă a educaţiei civice;
• imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul
caracterului incomplet (unele rapoprturi aferente fiscalităţii rămân în afara reglementărilor normative), impreciziilor şi ambiguităţilor –toate acestea creând un „climat destul de favorabil” pentru contribuabili care urmăresc scopuri evazioniste; • lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode performante şi un personal suficient numeric, bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al autorităţilor fiscale, adică exagerări în procesul exercetării funcţiilor, de asemenea creează premise pentru evaziunea fiscală) etc.-acestea se mai numesc şi cauze tehnice.
• diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din procedura
impunerii care, la răndul ei, este determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune (eludare a fiscului), deoarece impunerea lor este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă, în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului de evidenţă, a sistemului de deduceri, de facilităţi, de treceri în cont, de restituiri, etc.);
• cauze de ordin politic – asemenea cauze a evaziunii fiscale ţin de
funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii promovează un anumit gen de politică economică sau socială, iar contribuabilii, împotriva cărora este îndreptată asemenea politică, opun o anumită rezistenţă, inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale. În dependenţă de modul de evitarea a prevederilor fiscale, se distinge:
I. Evaziunea fiscală legală.
Ea se caracterizează prin ocolirea legii fiscale, folosind procedee şi combinaţii neprevăzutte de aceasta, adică momente scăpate din vedere de legislator, avînd drept consecinţă : – evitarea impozitului în general – abţinerea de la exercitarea activităţii, reltatele căreia sînt supuse impozitării (în multe cazuri asemenea metodă nu este eficientă deoarece poate paraliza activitatea economică a întreprinzătorului şi duce la pierderea nejustificată a beneficiului), organizarea unei activităţi în rezultatul căreia întreprinzătorul nu va avea calitatea de contribuabil sau rezultatul acestei activităţi nu va fi impozabil în virtutea legii, etc; – micşorarea impozitului fără încălcarea legii fiscale (adică prin planificarea şi optimizarea fiscală) – utilizarea la maxim a facilităţilor fiscale prevăzute de legislaţie; scăderea din veniturile impozabile a cheltuielelor permise spre deducere, însă, într-un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedre economic (filantropie, crearea de fonduri supuse amortuzării, etc.); încadrarea într-un regim fiscal favorabil cum ar fi cazul regimurilor de evaluare forfetară a obiectului impozabil, adică impozitul este stabilit dinainte la o sumă globală invariabilă (în cazul nostru ar fi obţinerea patentei de întreprinzător, la genurile de activitate rezultatele cărora în alte condiţii se impozitează progresiv). În practica statelor cu economie de piaţă, faptele care au în vedere interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale, deci cazurile de evaziune fiscală legală, mai frecvente sunt următoarele: 1. constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de vedere economic, micşorând astfel venitul impozabil; 2. practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea; 3. asocierile de familie precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copii întreprinzătorului şi acesta. Rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea veniturilor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor fiscale. Prin asemenea soluţii sunt speculate prevederile legale care reglementează cote de impunere mai mici sau chiar stabilesc reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile până la un anumit plafon;
4. venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod
egal, între aceştia, indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului; 5. constituirea unor depozite de păstrare şi administrare de către părinte sau tutore a unor fonduri în favoarea copilului minor. Venitul aferent depozitului deşi este supus impunerii, impozitului plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat; 6. folosirea, în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la impunere; 7. un contribuabil are posibilitatea să opteze fie pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pentru sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de-al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil, deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a sarcinilor fiscale; 8. luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu munca vie - cheltuieli cu pregătirea profesională şi practică în producţie, sumele plătite pentru contractele de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes naţional; 9. scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu; 10. interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi (scutiri, reduceri) pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive. II.Evaziunea fiscală fraudulasă
Aceasta se deosebește de evaziunea fiscală
legală, care, în esenţă, se caracterizează printr-o atitudine prudentă a sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor în limetele legii. Altfel spus, prin fraudă fiscală se înţelege orice acţiune a contribuabilului ce încalcă prevderea fiscală (avînd un caracter intenţionat), cu scopul de a sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate la buget. Evaziunea fiscală frauduloasă, de asemenea, poate avea drept consecinţă :
– sustragerea totalmente de la impozitare – spre exemplu, efectuarea
activităţii de întreprinzător fără înregistrarea de stat, inclusiv la organele fiscale; nedeclararea materiei impozabile; efectuarea altor acţiuni care din start sînt îndreptate spre a exclude posibilitatea efectuării controlului fiscal în modul stabilit (crearea unor întreprinderi fantome, falimentul intenţionat şi fictiv, distrugerea documentelor), etc.;
– micşorarea mărimii obligaţiei fiscale prin forme variate – tăinuirea
(reducerea) venitului prin falsificarea documentelor de evidenţă, inclusiv prin neîntocmirea unor documente sau întocmirea unor documente primare fictive (cum ar fi vînzările fără factură sau emiterea de facturi fără vânzare efectivă; neprezentarea unor documente sau includerea unor date eronate la calcularea şi achitarea impozitelor şi, respectiv, neachitarea deplină a impozitului, etc.). Formele şi căile prin care se realizează frauda fiscală sunt, practic, nelimitate. Cele mai des întâlnite în activitatea fiscală sunt:
• întocmirea de declaraţii false;
• întocmirea de documente de plăţi fictive; • alcătuirea de registre contabile nereale; • nedeclararea materiei impozabile; • declararea de venituri impozabile inferioare celor reale; • executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv; • diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate; • vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operaţiunilor reale supuse impozitării; • falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind de altfel, ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă. Evaziune fiscală - legală sau frauduloasă - este consecinţa acţiunii unor situaţii nefavorabile ori a unor fapte ilegale, printre care:
a. imperfecţiunea legii, în sensul că actele normative prin care se
reglementează taxele şi impozitele nu sunt suficient de clare şi cuprinzătoare, ceea ce favorizează eludarea fiscului; b. lipsa de uniformitate în activitate organelor financiare cu privire la stabilirea şi perceperea taxelor şi impozitelor, determinată de inexistenţa unor norme metodologice de aplicare a legii; c. conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile; d. lipsa de exigenţă ori corupţia funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale. Fenomenul evaziunii fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte, observîndu-se o paralelă între funcţiile impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale. Efectele evaziunii fiscale:
• efecte cu caracter economic;
• efecte cu caracter social; • efecte asupre formării veniturilor statului; • efecte cu caracter politic. Măsuri, menite să reducă evaziunea fiscală:
• asigurarea unor forţe adecvate penru control, intensificarea
controalelor fizice, regândirea priorotăţilor de control. În acest sens, o atenţie deosebită este necesar de a acorda pregătirii şi perfecţionării profesionale a inspectoratelor de control fiscal, precum şi aşezării pe baze moderne a activităţii de selectare a contribuabililor;
• îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea
experienţei dobândite în decursul desfăşurării acţiunilor de control. O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea cunoştinţelor, a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul acţiunilor de control şi elaborarea unor manuale de control fiscale destinate inspectorilor. • alocarea unor noi resurse financiare şi umane, destinate controlului, precum şi orientarea celor existente spre acele zone care reprezintă un risc ridicat de producere a evaziunii fiscale. Asigurarea unui buget propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală, poate creea premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal. De asemenea, extinderea utilizării metodei analizei de risc ar asigura o alocare mai judicioasă a resurselor şi orientarea inspectorilor spre controlul acestor contribuabili care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală.
• întroducerea unui sistem computerizat de control. Informatizarea
întregului proces de administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor baze de date complete, corecte şi permanent actualizate, care să cuprindă toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale acestora. Existenţa unor astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui control masiv, pe documente, pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea, în vederea desfăşurării controlului pe teren, numai a contribuabililor care prezintă un risc ridicat.
• perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control.
Întărirea colaborării cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal. • perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control. Întărirea colaborării cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal.
• identificarea modalităţilor prin care au fost eludate
obligaţiile fiscale către bugetul statului. Centralizarea constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza informaţii consistente referitoare la modalităţile de eludare a obligaţiilor fiscale. Aceste informaţii pot fi grupate în funcţie de impozitele la care se referă sau în funcţie de domeniul de activitate în care au fost întâlnite şi pot constitui capitole din ghiduri de control puse la dispoziţia inspectorilor; • identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din legislaţia în vigoare. În baza constatărilor efectuate de organele de control, precum şi în baza informaţiilor deţinute de celelalte funcţii ale administrării pot fi administrate deficienţele apărute ca urmare a aplicării legislaţiei şi pot fi formulate propuneri de îmbunătăţire a acesteia; • elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la conturile bancare prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru livrările ilegale. Crearea cadrului legal care să permită administraţiei fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare ale contribuabililor şi tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci, constituie un instrument foarte valoros pentru organele de control fiscal, pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi pentru reducerea evaziunii fiscale;
• identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi
crearea unui sistem de prevenire a fraudei. Colaborarea între toate instituţiile statului, implicate în lupta împotriva crimei organizate, fraudei şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea unei baze de date care să conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda fiscală, iar pe baza acestor informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri aplicabile pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
• utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute la
combaterea contrabandei şi a falsei declarări a importurilor.