UNIVERSITATEA „OVIDIUS”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: DREPT PUBLIC

REFERAT LA
FINANȚE PUBLICE, BUGETE NAȚIONALE ȘI LOCALE

Tema: EVAZIUNEA FISCALĂ

Profesor coordonator:
Conf. univ. dr. TRANDAFIR R. A.

Masterand:
CÎRSTIAN OCTAVIAN
Anul I – Drept public

CONSTANŢA
2019
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………..................................................…...……… 2

Capitolul I
FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ ……............…………….................................................... 2
1.1 Evaziunea fiscală- definiţie şi caracteristici ……………….........................................……. 3
1.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale ……….........................................…………... 5
1.3 Evaziunea fiscală internaţională ……………………………….......................................... 5

Capitolul II
CAUZELE, FACTORII FAVORIZANŢI, EFECTELE ŞI METODELE DE COMBATERE ŞI
LIMITARE A EVAZIUNII FISCALE ………………………………………………………..……...... 6
2.1 Cauzele evaziunii fiscale……………………………..........................................………..... 6
2.2 Factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale……………..........................................………..…. 7
2.3 Efectele evaziunii fiscale……………………………..........................................……..…... 7
2.4 Metode de combatere a evaziunii fiscale……………..........................................……….... 8
2.5 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscal.……............................ 9

STUDIU DE CAZ:
Rambursarea necuvenită a taxei pe valoarea adăugată aferentă unor active inexistente ......................... 9

CONCLUZII……………………………………………………………............................................... 12
BIBLIOGRAFIE………………..............................................……………………………………….. 13

INTRODUCERE

1
 Statul trebuie sa se preocupe sistematic şi eficient de preîntampinarea şi limitarea fenomenului
evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate şi sa incite la evaziune fiscală, urmărind în principal
două scopuri: un scop „pozitiv" argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului şi un scop
„negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de
consecinţe.
Evaziunea fiscala, unul din fenomenele economico - sociale complexe de maximă importanţă
cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, a
fost condamnată din totdeauna.
Economia subterana sau „economia neagra" (black economy) ca formă de manifestare a
evaziunii fiscale este: munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostituţie, jocuri de noroc, etc.
Semnificaţia problemei e mai mare in ţarile mai puţin dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari
dificultaţi in supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace și exploatând insuficientele legislatiei eludează în mod
„legal" sustrâgandu-se în total sau in parte plătii impozitelor, tocmai datorită acestei insuficiente a
legislatiei. Procedând astfel contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor lor și statul nu se poate
apăra decât printr-o legislatie bine studiată, clară, precisă, științifică.
Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul.
Sustragerea de la plata obligaţiilor au fost o  preocupare istorică  a celor care trebuiau să le plătească.
Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai ales, povara
acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile,  ingeniozitatea contribuabililor  în  a inventa
procedee  diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe  contribuabil să declare exact veniturile pe care le are,
ci îl vor determina să ia  o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se sustrage de la obligaţiile sale
faţă de stat. Natura omeneasca are întodeauna tendinţa să pună interesul general în urma interesului
particular; ea este înclinată să considere  impozitele şi taxele mai mult ca un prejudiciu şi nu ca o
legitimă contribuţie la cheltuielile publice şi să nu tolereze pe cei care încearcă să-i micşoreze
patrimoniu.
Evaziunea fiscală este unul dintre capitolele cele mai studiate  atât de teoreticieni, cât şi de
tehnicieni  în materia fiscală. Cu toate acestea, în pofida a tot ce scrie  despre cauzele, modalităţile,
amploarea, controlul sau sancţiunile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele care desemnează  acest
fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l exploatează este incert.

Capitolul I
FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALA
1.1 Evaziunea fiscala - definiţie, caracteristici
Sistemele fiscale în totalitatea lor se presupune că ar trebui să fie echitabile, sau dacă e posibil
cât mai puţin inechitabile. Evaziunea fiscală, indiferent de forma de manifestare constituie un obstacol
important în realizarea dezideratului de egalitate în faţa impozitului şi aceasta în condiţiile în care unii
contribuabili se pot sustrage mai uşor de la plata obligaţiilor fiscale în comparaţie cu alţii. Presupunând
concurenţă neloială pe plan economic sau nemulţumiri în rândurile contribuabililor evaziunea fiscală
este un subiect foarte delicat şi controversata în acelaşi timp.
Evaziunea fiscală este amplificată de cele mai multe ori de lipsa unei educaţii fiscale, la care se
poate adăuga dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative ale gestionării
impozitelor, de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale. Interesul individual
primează în faţa celui general al societăţii, chiar şi în situaţiile în care contribuabilul conştientizează
existenţa impozitului.
Pentru a înţelege un fenomen trebuie să începem prin a-l defini: ce este aşadar evaziunea fiscală?

2
 Una dintre definiţiile propuse de literatura românească de specialitate ar fi: „evaziunea fiscală
se poate defini ca fiind totalitatea procedurilor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag
în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligaţiilor stabilite prin legile fiscale”.1
Evaziunea fiscală este veche şi omniprezentă în societate pe cât de veche este şi existenţa
statului şi a legilor fiscale. Plătitorii de impozite au încercat de-a lungul timpului să se sustragă de la
obligaţiile fiscale ce le reveneau, mai întâi prin forţă şi mai apoi prin , iar ulterior prin manevre active şi
ingenioase. Scopul evaziunii fiscale a fost dintotdeauna apărarea veniturilor sub diferite forme de
manifestare în faţa nevoilor crescânde ale statului.
Juriştii români de la începutul secolului au fost preocupaţi de definirea evaziunii fiscale,
lucrările de specialitate scrise în această perioadă sunt dovada acestor preocupări. Oreste Atanasiu
considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul
cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale” 2.
Spre deosebire de această definiţie în doctrină este dată o definiţie conform căreia prin evaziune fiscală
se înţelege „ansamblul sustragerilor intenţionate de la obligaţiile fiscale, comise nu prin încălcarea
directă a legii, ci prin eludarea ei, cu ajutorul unor acte simulate şi aparent reale”.
Aceste acte juridice simulate slujesc ca acte intermediare, ca manopere frauduloase fiscale,
făcute cu scopul de a se sustrage obligaţiunilor fiscale, ocolind aparent legea, care este în aparenţă
respectată; această definiţie dată evaziunii fiscale nu acoperă în întregime faptele în care ea se
concretizează, întrucât se referă cu precădere la evaziunea fiscală legală.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte evaziunea fiscală astfel – „sustragerea de la
plata obligaţiilor fiscale” sau altfel spus sustragerea de la impunere a materiei impozabile3.
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii
imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii
legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de responsabilă ca şi cei care îi provoacă prin
aceasta la evaziune.4
Apare astfel evidentă legătura dintre aceste două fapte: o cotă excesivă a impozitului şi evaziunea
fiscală. După modul în care se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face
diferenţierea între:
a) Evaziunea fiscală legală
b) Evaziunea fiscală frauduloasă

1.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de evaziune –
evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) şi frauda fiscală (ilicită sau ilegitimă). Se mai poate
considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a evaziunii fiscale.
În ţările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax
avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele
contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită şi este sancţionată prin lege.5
În materie fiscală este, totuşi, dificil de trasat o frontieră între legal şi ilegal; între aceste două
extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera licită la fraudă.
Din punct de vedere spaţial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel naţional – sub forma evaziunii

1
Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.20
2
Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.58
3
Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 2000, p.6
4
Şaguna, Dan, Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 468
5
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2005, p. 118

3
fiscale legale şi fraudei fiscale, şi evaziunea fiscală internaţională stimulată de proliferarea
paradisurilor fiscale.
Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de către
contribuabilii de drept a unei părţi din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor legislative în
favoarea lor. Frecvenţa acesteia este mai crescută în special în perioadele în care se modifică sau se
introduc noi legi, precum şi atunci când statul utilizează în mod deliberat impozitul, în scopul
promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de activitate, sau faţă de anumite
categorii de contribuabili. Lipsa voinţei politice sau incapacitatea organului legislativ în direcţia
elaborării unei legislaţii clare şi precise constituie factori favorizanţi. Singura soluţie viabilă
aplicabilă ar fi modificarea legislaţiei în scopul eliminării lacunelor legislative şi a permisivităţii unei
legi.
Existenţa „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere a
evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului şi respectiv a sediului social în cazul persoanelor
fizice şi societăţilor tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.6
Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele ţărilor ca expresie a limitării fenomenului
evazionist.
Venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod egal, între aceştia, indiferent de
contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului
impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de
protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ş.a.7
Frauda fiscală reprezintă o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în
mod deliberat a legislaţiei fiscale, fiind sancţionată de lege prin măsuri pecuniare şi privative de
libertate. Definit ca un fenomen social cu implicaţii asupra finanţării obligaţiilor publice, frauda fiscală
constă în ascunderea ilegală în mod parţial sau total a materiei impozabile de către contribuabili, în
scopul de a reduce sau elimina obligaţiile fiscale care le revin. Frauda fiscală constituie o problemă
morală deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii frauduloşi şi cei care se achită onest de
obligaţiile fiscale care le revin.
Din punct de vedere social frauda influenţează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect economic
influenţează jocul normal al concurenţei.8
Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în ţările latine comparativ cu
ţările anglo-saxone şi nordice. Posibilităţile practice de a comite fraude, imaginaţia contribuabililor
reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii fiscale decât corectitudinea morală sau
nivelul de viaţă.
Deşi evaziunea fiscală este reprezentată în practică de o diversitate a procedeelor, este posibilă
o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală – fraudă tradiţională, juridică, contabilă, prin
evaluare.9
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară largă şi se înfăptuieşte cu încălcarea
prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare, acest fenomen
antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de
resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau
economic.10

6
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2005, p. 113
7
Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 2000, p.9
8
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 350
9
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 361
10
Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.432

4
 Organizarea controlului fiscal şi îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit din punct
de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea evazioniştilor, pe de altă parte
sporirea uşoară a frecvenţei cazurilor de evaziune fiscală poate fi apreciată şi ca o îmbunătăţire a
activităţii de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu o anumită marjă de eroare se poate uşor
constata că ceva mai puţin de jumătate din contribuabilii români se sustrag, prin procedee ilicite, de la
plata obligaţiilor fiscale. Reducerea numărului de verificări efectuate şi, în acelaşi timp a probabilităţii
ca un contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o reducere a costurilor actului de control
fiscal, dar neavând în acelaşi timp un impact favorabil asupra gradului de conformare fiscală a
contribuabilului român.

1.3 Evaziunea fiscală internaţională

Origini şi caracteristici
Evaziunea fiscală internaţională încurajată de existenţa unor mici entităţi juridice cu statut
special sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de paradisuri sau oaze
fiscale, nu este un fenomen caracteristic doar lumii contemporane, fenomenul existând din toate
timpurile. După cel de-al doilea război mondial însă se înregistrează o creştere a importanţei
paradisurilor fiscale. Unul dintre principalele motive ar fi fost după D.K. Eiteman şi A.L. Stonehil
creşterea numărului filialelor unei societăţi-mamă. Aceste filiale la origine au servit extinderii
societăţilor mamă în străinătate, pe picior de egalitate cu alte societăţi din ţări care permiteau anumite
amânări fiscale şi pentru a servi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau
reinvestite. La o dată ulterioară urmând ca filialele străine să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
În conformitate cu acest scop, filialele au început să fie implantate în ţări cu monedă stabilă,
care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil şi un guvern care încuraja
investiţiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile
societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de filiale societăţii-mamă.
Aşadar este mai corect a susţine că paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin
care se realizează evaziunea fiscală internaţională, de către contribuabilii care caută un tratament
fiscal mai avantajos.
Clasificarea paradisurilor fiscale
Orice ţară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are un anumit obiectiv economic) sau
poate să înceteze de a mai fi considerată astfel. Obiectivul nu este împărţirea entităţilor teritoriale într-
un mod permanent valabil, ci mai mult de a reliefa considerentele pentru care se atribuie unor entităţi
un astfel de calificativ. Paradisurile fiscale se pot clasifica în – principale şi secundare 11. În cadrul
celor principale se pot identifica şase tipuri de ţări, această împărţire are la bază principalele dispoziţii
legale căci în realitate multe ţări aparţin mai multor categorii:
a) ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital – „zero
havens” pentru persoane fizice (Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cazman, Nauru, Saint-Vincent,
Turks şi Caicos, Vanuatu şi Principatul Monaco).
b) ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (Costa Rica,
teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiesia, Panama, Phlipine, Venesuela, Marea Britanie – pentru
societăţile nerezidente). În aceste ţări contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor, obţinute
prin operaţiuni realizate în afara teritoriului.
c) ţări în care cotele de impunere sunt un pic ridicate (Liechtenstein, Elveţia, Insulele Virgine
britanice, Antilele olandeze, Jersez, Guernesez, Man, Irlanda), cotele au un nivel scăzut, întrucât sunt
astfel stabilite de state sau ca urmare a unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind dubla
impunere.

11
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 354

5
 d) ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding sau societăţilor off-shore
(Luxemburg, Singapore, Ţările de jos)
e) ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor –
Irlanda pentru societăţile create înainte de 1981.
f) ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi (Antigua, Anguilla, Grenada,
Jamaica, Barbados).

Capitolul 2
CAUZELE, FACTORII FAVORIZANŢI, EFECTELE ŞI METODELE DE
COMBATERE ŞI LIMITARE A EVAZIUNII FISCALE

2.1 Cauzele evaziunii fiscale

Condiţia esenţială în elaborarea şi aplicarea de măsuri eficiente împotriva unui fenomen este în
majoritatea cazurilor cunoaşterea profundă a acestuia.12 Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple –
excesivitatea sarcinilor fiscale; insuficienţa educaţiei cetăţeneşti şi educaţiei fiscale a contribuabililor,
precum şi excesul de zel al organelor fiscale, predispune uneori la exagerări.
Unul dintre impedimentele majore în combaterea evaziunii fiscale îl reprezintă sistemul legislativ fiscal
care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă numeroase goluri, imprecizii şi chiar ambiguităţi, ceea
ce face ca eventualul contribuabil evazionist să aibă un spaţiu larg de manevră în încercarea sa de a se
sustrage de la plata obligaţiilor fiscale legale. O altă cauză o reprezintă considerentele de ordin
subiectiv: psihologia contribuabilului şi insuficienţa educaţie fiscale.
Posibilităţile de eludare fiscală reprezintă o altă cauză; aceasta fiind diferită de la o categorie
socială la alta, în funcţie de natura şi provenienţa veniturilor ori averii supuse impunerii, de modul
concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal şi alţi factori
specifici.
Dintre toate categoriile sociale, salariaţii sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilităţi
de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza unui terţ – a întreprinzătorului. În
acelaşi timp, industriaşii, comercianţii, liber profesionişti beneficiază din plin de posibilităţi de
eschivare de la impozit, pe care le oferă impunerea pe bază de declaraţie. În SUA, referindu-se la
impunerea federală pe venitul persoanelor fizice profesorul A. Samuelson scria: „Pe hârtie volumul
impunerii americane lasă impresia că este progresiv. Cu toate acestea multe elemente de venit scapă
impunerii”.
În România, referindu-ne la condiţiile sociale şi economice ale perioadei de tranziţie, la
abaterile fiscal-financiare şi deficienţele din activitatea agenţilor economici se datorează următoarelor
cauze:13
a) posibilitatea oferită prin prevederile Legii nr. 31/1990 de a autoriza şi înfiinţarea şi
funcţionarea de societăţi comerciale cu foarte multe activităţi în obiectul de activitate, fără a se verifica
în prealabil dotările şi condiţiile reale de desfăşurare a acestora în cadru legal;
b) limita minimă a capitalului social de 200 lei pentru SRL-uri, care nu asigură condiţiile pentru
recuperarea sumelor cuvenite bugetului statului;
c) lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenţilor economici, deşi Legea nr. 31/1990
prevede posibilitatea suspendării agenţilor economici la care s-au constatat abateri repetate;
d) procedura necorespunzătoare de judecare a contestaţiilor împotriva confiscărilor dispuse de
Garda Financiară, în sensul că nu este citat, ca parte în proces, şi organul de control, situaţie ce permite

12
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 364
13
Şaguna, Dan, Drosu, Rotaru, Pătru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p.229

6
agenţilor economici să prezinte instanţelor doar probele care le convin sau chiar probe confecţionate
ulterior datei controlului;
e) lipsa de operativitate sau chiar refuzul organelor vamale în furnizarea de informaţii legate de
operaţiunile de vămuire în vederea identificării operative a cazurilor de contrabandă şi, implicit, de
evaziune fiscală;
f) lipsa unor prevederi legale şi a unor sancţiuni mai severe pentru inexistenţa documentelor de
însoţire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea eliminării posibilităţilor de producere
ulterioară a unor documente justificative în cazul operaţiunilor surprinse de organul de control.
Pe de altă parte printre cauzele fenomenului evazionist se mai pot enumera:14
a) colaborarea insuficientă a aparatului de control fiscal cu alte instituţii ale statului, în special
cu organele de poliţie, generează percepţia slăbiciunii instituţiilor statului pentru descoperirea marii
evaziuni şi sancţionarea drastică a acesteia;
b) existenţa unor structuri de control fiscal neperformante, lipsite de abilitatea luptei cu
evaziunea fiscală brutală practicată pe cele mai diverse căi, precum şi capacitatea redusă de anticipare a
căilor de practicare a evaziunii fiscale, de prevenire şi combatere a acesteia;
c) stimularea insuficientă a aparatului de control fiscal, necorelarea nivelului salariilor cu
importanţa socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile psihologice pe care le presupune această
activitate

2.2 Factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale

Controalele efectuate de organele de control economico-financiar şi fiscal au permis
identificarea unor elemente care incită contribuabilii la evaziune fiscală şi fraudă. Din analizele
efectuate la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi al Gărzii Financiare, factorii generatori de
evaziune şi fraudă fiscală identificaţi, sunt următorii:
a) desfăşurarea de activităţi nelegale (sub aspectul obţinerii autorizaţiei de funcţionare sau a
respectării obiectului de activitate declarat);
b) intenţia de eludare sau nerespectarea intenţionată a legislaţiei fiscale, în scopul sustragerii de
la plata obligaţiilor către stat;
c) tergiversarea sau refuzul achitării efective a obligaţiilor fiscale corect determinate;
d) conducerea incorectă sau incompletă a evidenţelor privind elementele de determinare a
obligaţiilor fiscale;
e) exploatarea unor incoerenţe sau interpretări ale legislaţiei, îndeosebi pe linia unor facilităţi
fiscale acordate de lege;
f) practicile în sfera fiscală, ale firmelor care funcţionează ilegal, sub denumirea de „fantomă”;
g) interpunerea unor companii şi bănci „offshore” în activităţile comerciale ale unor agenţi
înregistraţi în România;
h) intenţia unor agenţi economici de a „masca” profitul obţinut, prin efectuarea unor cheltuieli
supradimensionate, comparativ cu valoarea reală a acestora

2.3 Efectele evaziunii fiscale

Impozitele sunt, prin natura lor, legale şi destinaţia lor clasică fiind o sarcină contributivă
normală pe care cetăţeanul o suportă faţă de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existenţa
statului şi pentru realizarea condiţiilor de dezvoltare a societăţii. Impozitele constituie o formă de
prelevare a unei părţi din venitul sau din averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziţia statului,
pentru acoperirea cheltuielilor sale; această prelevare se face în mod silit, fără contraprestaţie şi cu titlu
14
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2005, p. 129

7
nerambursabil. Astfel, analizând funcţiile impozitelor şi taxelor, cât şi fenomenul de evaziune/fraudă
fiscală se poate constata că acest fenomen provoacă mai multe tipuri de efecte, şi anume:15
a) efecte asupra formării veniturilor statului
b) efecte economice
c) efecte sociale
d) efecte politice

2.4 Metode de combatere a evaziunii fiscale

Prevenirea evaziunilor şi fraudelor fiscale necesită acţiuni întrei domenii distincte: legislativ,
administrativ şi uman.16
În domeniul legislaţiei fiscale măsurile preventive sunt diverse şi privesc elaborarea unei
legislaţii fiscale cuprinzătoare şi clare care să se caracterizeze prin permanenţă şi stabilitate sub raport
spaţial şi temporal. În acelaşi timp, se impune eliminarea sau reducerea la maxim a exonerărilor,
reducerilor, anumitor deduceri, care dau naştere la multiple interpretări din partea administraţiilor şi
contribuabililor, cât şi la nemulţumiri din partea celor care nu beneficiază de ele. Noile metode de
evaziune necesită asigurarea posibilităţilor ca administraţiile fiscale şi organele judecătoreşti, să aibă
dreptul de a obţine informaţiile necesare soluţionării corecte a cauzelor care le-au fost date spre
soluţionare; prin cadrul legal trebuie stabilită obligativitatea declarării de către terţi a unor elemente
privind situaţia contribuabililor, pentru a se putea verifica declaraţiile acestora. Sfera obligaţiilor
trebuie să cuprindă: declararea deschiderilor de conturi şi veniturilor mobiliare ale clienţilor de către
bănci, declararea comisioanelor şi onorariilor plătite de către persoanele care fac aceste plăţi, declararea
salariilor plătite de către patronat. Aceste informaţii sunt necesare cu atât mai mult cu cât sancţiunile
penale şi fiscale trebuie să fie extrem de sever, dar în acelaşi timp corecte şi echitabile, atât prin litera
legii cât şi prin aplicarea efectivă a acesteia. Cadrul legislativ trebuie să asigure posibilitatea executării
silite a obligaţiilor fiscale prin instituirea sechestrului fiscal.
Din punct de vedere administrativ, măsurile preventive vizează: formarea şi perfecţionarea
unor specialişti bine pregătiţi profesional şi cu o veritabilă etică profesională şi civică; de
profesionalismul şi cinstea factorului uman, angajat să asigure gestionarea impozitelor şi taxelor
fiscale, depinde identificarea completă şi evaluarea corectă a materiei impozabile, identificarea tuturor
contribuabililor, aplicarea corectă a sancţiunilor legale şi chiar respectul populaţiei faţă de fisc. Pe
lângă administraţiile fiscale, instanţele jurisdicţionale trebuie să dea dovadă de fermitate şi obiectivitate
în soluţionarea cauzelor care le-au fost înaintate, aceasta presupune existenţa unor sancţiuni extrem de
severe, pentru magistraţii care sunt necinstiţi sau corupţi.
Din punct de vedere uman, măsurile sunt mai complexe, căci fiecare individ are propria sa
psihologie, ca rezultat al mediului social în care s-a format şi trăieşte, dar şi a educaţiei primite;
acţiunile vizează două direcţii – şcoala şi societatea în ansamblu. Finalitatea este unică, formarea unei
educaţii fiscale a populaţiei.
În acest context, se poate accepta posibilitatea promovării unui sistem de promovare a
contribuabililor. Aceasta ar cuprinde în sfera sa, contribuabilii care nu au suferit sancţiuni de natură
fiscală sau penală o anumită perioadă de timp delimitată temporal. Tehnicile stimulative pot să
cuprindă: diminuarea obligaţiei fiscale trecute sau viitoare, rambursarea unei părţi a obligaţiilor plătite,
acordarea unui credit fiscal.
2.5 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscale
Diminuarea fenomenului evaziunii fiscale până la nivelul menţinerii sub control a acesteia este
un proces complex ce presupune abordarea pluridisciplinară şi luarea unor măsuri de natură legislativă,
organizatorică, socială şi psihologică care să asigure îmbunătăţirea mediului de afaceri şi să contribuie
15
Şaguna, Dan, Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 501
16
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 364

8
la sporirea gradului de conformare voluntară în achitarea obligaţiilor către bugetul general consolidat.
În acest sens, principalele măsuri de contracarare a efectelor negative ale evaziunii fiscale sunt
următoarele:
a) Perfecţionarea cadrului legislativ fiscal actual, asigurarea simplităţii, stabilităţii, coerenţei,
comprehensivităţii prevederilor legislaţiei fiscale, îmbunătăţirea pe această cale a mediului de afaceri şi
sporirea atractivităţii economiei noastre în faţa investitorilor străini.
b) Schimbarea misiunii administraţiei fiscale prin iniţierea acelor măsuri care să asigure
creşterea gradului de conformare voluntară, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între contribuabili şi
administraţia fiscală, creşterea autorităţii şi prestigiului autorităţii fiscale în faţa contribuabililor.
c) Diminuarea presiunii fiscale prin adaptarea nivelului fiscalităţii la cerinţele unie dezvoltări
durabile şi consistente, care să asigure relansarea prin investiţii a dezvoltării economiei naţionale,
crearea de noi locuri de muncă, menţinerea puterii de cumpărare a monedei naţionale.
d) Continuarea procesului de reorganizare a autorităţii fiscale din România, care să asigure
creşterea capacităţii de exerciţiu în administrarea sistemului fiscal, sporirea vitezei de reacţie la stimulii
interni şi externi şi a capacităţii de adaptare la cerinţele unei administraţi fiscale moderne şi
performante.
e) Creşterea gradului de stimulare şi motivare a aparatului de inspecţie fiscală prin corelarea
importanţei sociale, a dificultăţilor, presiuni neuropsihice şi condiţiilor în care se desfăşoară această
activitate cu nivelul de salarizare, asigurarea condiţiilor pentru stabilizarea personalului şi sporirea
disponibilităţii pentru continuarea activităţii în domeniul fiscal.
f) Întărirea rolului şi funcţiilor administraţiei fiscale, creşterea capacităţii de administrare a
veniturilor bugetare, prin: luarea în considerare a evaziunii ca factor major de risc la adresa securităţii
naţionale şi înăsprirea legislaţiei de sancţionare severă a acestui fenomen; aplicarea cu stricteţe a
măsurilor de executare silită în situaţia ignorării cronice a legislaţiei fiscale, neachitării la termen a
obligaţiilor ori perpetuării fenomenului de evaziune fiscală.
g) Dezvoltarea funcţiei de asistare a contribuabililor, sporirea disponibilităţii şi receptivităţii
faţă de dificultăţile şi problemele cu care se confruntă contribuabilii, reconstrucţia relaţiilor între
aceştia.

STUDIU DE CAZ
RAMBURSAREA NECUVENITĂ A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ
AFERENTĂ UNOR ACTIVE INEXISTENTE

În ultimul timp s-au înteţit atacurile la bugetul de stat de către anumiţi întreprinzători certaţi cu
legea care, utilizând diferite procedee „de inginerie financiară”, au reuşit să fraudeze bugetul cu sume
de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de lei.
Unul dintre cele mai des întâlnite procedee de fraudare a bugetului de stat îl constituie
restituirea de TVA aferentă unor operaţiuni economice fictive, false sau falsificate.
Metoda constă în crearea unor circuite financiar – bancare, care nu au la bază un proces
comercial, prin care în final se dă aparenţa unei obligaţii a bugetului faţă de un anumit agent economic.
Mai precis, se creează circuite financiare care au la bază facturi prin care se vând produse inexistente.
În felul acesta pentru partenerul de afacere se creează posibilitatea de a deduce TVA
aferentă.Procedeul se repetă prin intermediul a mai multor firme, de multe ori pe acest circuit apărând
firme fantomă, prin intermediul cărora se creşte preţul de vânzare, pentru a se obţine TVA deductibilă
cât mai mare.
La capătul lanţului comercial, ultima firmă cere restituirea de la buget a taxei pe valoarea
adăugată conţinută în factura furnizorului anterior.

9
 Profitând de capacitatea limitată de control a organelor fiscale, care nu pot efectua verificarea
întregului circuit comercial (din practică rezultă că verificările se efectuează la agentul care solicită
restituirea de TVA şi la primii furnizori ai acestuia), unii agenţi economici au reuşit să primească de la
buget importante sume de bani, cu toate că, ulterior, s-a dovedit că ele nu li se cuvin.
Pentru a înţelege asemenea mecanisme ingenioase, vom expune în continuare un studiu de caz
redat sumar în schemă.

Descrierea fluxului financiar – bancar

Cazul pe care îl voi prezenta este real, furnizat de către Garda Financiară din Judeţul Constanța,
în urma controlului realizat în anul 2018 la o societate de tip S.R.L., al cărui nume nu poate fi
dezvăluit, datele fiind confidenţiale.
Patronul firmei 1 (ca persoană fizică) din localitatea C depune în numai trei zile o importantă sumă în
numerar 2.500 lei - în contul firmei sale care are sediul însă în localitatea A. Contul firmei 1 aparţinând
persoanei fizice 1, a fost deschis însă la o bancă din Bucureşti.
În zilele în care cele 2.500 lei au fost în cont, imediat au fost transferate în contul firmei 2 din
aceeaşi localitate A, cont deschis la aceeaşi sucursală a băncii din Bucureşti la care a fost deschis şi
contul firmei 1. Obiectul transferurilor sumei de 2.500 lei l-a constituit contravaloare avans.
Imediat ce firma 2, care are sediul în aceeaşi localitate A, a primit cele 2.5000 lei, le-a transferat
în contul firmei 3, care are sediul în localitatea B. De menţionat că şi această firmă 3 are contul deschis
tot la banca la care au conturile deschise firmele 1 şi 2.
Obiectul plăţii celor 3.000 lei l-a constituit contravaloare marfă. Trebuie arătat că diferenţa de la
2.500 milioane lei cât a primit firma 2 de la firma 1 faţă de 3.000 lei cât a plătit firma 2 către firma 3 o
constituie suma de 500 lei care a fost depusă de către patronul firmei 2 sub formă de finanţare
temporară.
În momentul în care firma 3 din localitatea B a primit 3.000 lei, le-a scos sub formă de
numerar, argumentând ca scop al retragerilor achiziţii de produse agricole de la persoane fizice.
Trebuie arătat că retragerile s-au efectuat practic în aceleaşi zile în care sumele au fost depuse,
iar contul firmei 3 a fost deschis la aceeaşi bancă unde aveau conturi firmele 1 şi 2.

Suspiciunile care au stat la baza investigării cazului

Toate cele trei firme au operat sumele din circuit prin conturi deschise la aceeaşi bancă, iar
operaţiile bancare au avut loc în aceleaşi zile în toate conturile. Practic, în ziua în care persoana 1 a
depus banii în bancă, în aceeaşi zi banii au fost retraşi din contul firmei 3. Interesant că operaţiunile s-
au desfăşurat la o bancă din Bucureşti, cu toate că sediile firmelor, respectiv domiciliile persoanelor
implicate sunt situate în alte localităţi ale ţării. La fel şi locul în care se află imobilul presupus a face
obiectul tranzacţiei.
Firmele 1, 2 şi 5 au sediul în aceeaşi localitate şi la aceeaşi adresă. La această adresă mai figurează şi
sediul unei societăţi al cărei patron este soţia patronului firmei 5 şi mamă a patronului firmei 2.
Sumele (cele 150.000 lei) au fost retrase în numerar de către un cetăţean străin care nu era patron al
firmei 3 ci împuternicit al acestuia. Ulterior s-a dovedit că această împuternicire era falsă, iar
adevăratul patron este decedat. Practic, în mod ilegal, s-a folosit contul societăţii 3, inducându-se în
eroare organele bancare care nu a cunoscut că procura, prin care cetăţeanul străin a fost împuternicit să
lucreze pe contul firmei 3, este falsă. De altfel, utilizând aceeaşi procură falsă, cetăţeanul străin
respectiv a mai deschis conturi şi la alte trei bănci, prin intermediul cărora a derulat alte afaceri decât
cea despre care ne ocupăm.
Rambursarea nelegală de la buget a sumei de 900.000 lei cu titlu de restituire TVA
Pe baza circuitului financiar descris anterior, firma 2 a prezentat organului fiscal din localitatea
A o cerere de restituire de la buget a sumei de 900.000 de lei cu titlu de rambursare TVA, prezentând în
acest sens decontul de TVA aferent lunii februarie 2018 din care rezultă că diferenţa dintre TVA
10
colectată şi TVA deductibilă este de minus 900.000 de lei şi, prin urmare, această firmă este
îndreptăţită să i se ramburseze 900.000 de lei.
Din decontul de TVA rezultă că firma 2 a cumpărat de la firma 3 un activ în sumă de 30
miliarde lei.
Aferent acestei cumpărări, TVA deductibilă este de 19% x 4.736.842 = 900.000 lei. Cum în
acea lună firma 2 nu a mai avut nici o operaţie de vânzare sau de cumpărare, rezultă că această sumă de
900.000 lei se cuvine a fi restituită de la buget.
În vederea rambursării de la buget a sumei de 900.000 lei miliarde lei organele fiscale din
localitatea A au solicitat organelor fiscale din localitatea B (unde îşi are sediul firma vânzătoare) să
verifice dacă factura prin care s-a efectuat livrarea imobilului a fost procurată legal, dacă aceasta este
înregistrată la firma vânzătoare şi dacă firma vânzătoare a plătit TVA aferentă vânzării respective.
Pe baza verificărilor efectuate de organele fiscale din localitatea B a rezultat că factura a fost
procurată legal, că aceasta a fost înregistrată în jurnalul de vânzări al firmei vânzătoare B şi că această
firmă nu are de plătit TVA la buget, ci are de recuperat suma de 1.500 lei.
În baza acestor verificări, organele fiscale din localitatea A au restituit firmei 2 suma de 900.000
lei cu titlu de rambursare TVA.

Demontarea argumentelor care au stat la baza rambursării de la buget a sumei de 900.000 lei
Nici organele fiscale din localitatea A care au solicitat şi nici cele din localitatea B nu au
verificat dacă activul care a făcut obiectul vânzării este în proprietatea vânzătorului (firma B).
La dosarul de restituire TVA, ca bază a facturii de vânzare a activului figurează un contract de
vânzare – cumpărare, dar care nu este autentificat.
Luând legătura cu Judecătoria din localitatea C, unde se află situat activul, a rezultat că acest
imobil a aparţinut firmei 4, care în luna februarie 2018 l-a vândut firmei 5 din localitatea A.
Aşadar, în cartea funciară figurează ca proprietar firma 5 şi nicidecum firma 3. Trebuie arătat
că acţionar majoritar al firmelor 4 şi 5 este tatăl patronului firmei A, firmă care a achiziţionat activul
respectiv.
Din contractul prin care activul înstrăinat din patrimoniul firmei 4 în patrimoniul firmei 5
rezultă că valoarea acestuia a fost de 1.500 lei. Practic, prin contractul fals prin care firma 3 vinde acest
activ firmei 2 suma de 1.500 lei a fost majorată de 20 de ori (30 : 1,5), scopul acestei majorări fiind
acela de a crea TVA deductibil cât mai mare şi de a recupera de la buget o sumă mare.
Pentru a crea aparenţă de legalitate contractului de vânzare nereal, în acesta au fost inserate
date de identificare şi autentificare a activului care însă sunt cuprinse în contractul de vânzare real
dintre firma 4 şi 5.
Nu există, deci, dovedită legalitatea procurii de către firma 3 a activului pe care l-a vândut
firmei 2.

Concluzii asupra studiului de caz

Uşurinţa cu care s-a rambursat ilegal de la buget suma de 900.000 lei denotă faptul că normele
de verificarea rambursării TVA sunt incomplete, precum şi faptul că organele fiscale, poate în mod
intenţionat, nu duc verificările până la capăt.
De altfel, în cazul expus mai sus se pare că este vorba de o implicare directă a organelor
fiscale în această afacere ilegală.
Urmează ca pe parcursul anchetei penale să se stabilească vinovăţiile şi să se recupereze suma
de 900.00 lei de la cei vinovaţi.
De asemenea, urmează a se stabili identitatea reală a cetăţeanului străin care în baza unor
procuri false se foloseşte în mod ilegal de firma 3.

11
 Până în anul 2018, controlul financiar–fiscal al executivului s-a realizat în baza următoarelor
acte normative:
a) Legea nr.30/22 martie 1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a
Gărzii Financiare, publicată în M.O. nr. 64/27 martie 1991, şi
b) Ordonanţa Guvernului nr. 70/28 august 1997, privind controlul fiscal, publicată în M.O. nr.
227/30 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care practic a realizat „legiferarea
controlului fiscal” în România, deoarece prin aceasta a fost definită pentru prima dată, din punct de
vedere legal, noţiunea de „control fiscal”.
c) O.G. nr.92/ 24 decembrie 2003, privind aprobarea Codului de procedură fiscală, publicată în
M.O. nr.941/29 decembrie 2003, republicată în M.Of. nr. 560/24 iunie 2004.
d) Codul de procedură fiscală17, acesta fiind, astăzi, actul normativ care reglementează
exercitarea inspecţiei fiscale în România. În general, în privinţa inspecţiei fiscale s-au menţinut
aceleaşi principii ca în legislaţia anterioară, care a reglementat controlul fiscal, însă într-o formă şi un
fond al problematicii mai bine definit şi structurat privind regulile, procedurile şi formele de realizare
a controlului fiscal.

CONCLUZII

În România, modul de organizare a activităţii de inspecţie fiscală, precum şi desele modificări

ale structurii a aparatului specializat în acest domeniu au avut un impact negativ asupra îndeplinirii
eficiente a menirii activităţii de inspecţie fiscală.
Dacă la acestea adăugăm şi elementul „corupţie”, existent în rândul inspectorilor fiscali,
înţelegem de ce din punct de vedere legislativ şi administrativ puterea publică nu a avut capacitatea de
a acţiona eficient în lupta împotriva acestei practici.
Eforturile statului de a reduce evaziunea fiscală care să conducă la diminuarea economiei
subterane, trebuie să includă, în final, creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor,
concomitent cu reducerea impozitării, creşterea investiţiilor străine şi promovarea de măsuri legislative
care să vizeze accelerarea dezvoltării economiei de piaţă. În legătură cu măsurile generale de politică ce
urmează să fie adoptate imediat după integrare în spaţiul comunitar, abordarea trebuie să aibă în vedere
unele elemente care să permită o analiză complexă a fenomenului evaziunii fiscale.

BIBLIOGRAFIE

17
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

12
 1. Mihăiescu V. Sorin, Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom Libris,
Iaşi, 2006.
2. Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
3. Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină,
reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
4. Mănăilă, Adrian, Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck, Bucureşti,
2004.
5. Şaguna, Dan, Drosu, Rotaru, Pătru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
6. Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară,
legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000.
7. Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998.
8. Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 1995.
9. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
10. Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
11. Codul fiscal din 2015.
12. Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O.
nr.545/29.07.2003.

13