Evaziunea fiscală – cauze de apariţie şi

posibilităţi de combatere

DISCIPLINA: FISCALITATE

NUME STUDENT: HEGHIU OVIDIU-ANDREI

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
ANUL: II
GRUPA: 1
PROGRAMUL DE STUDII: LICENTA
FORMA DE INVATAMANT: IF
DATA DE REALIZARE: 28.06.2020
INTRODUCERE
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la plata impozitelor sau
taxelor. Evaziunea fiscală se manifestă adesea prin denaturarea informațiilor ce sunt raportate la
autorități, precum declararea unor venituri sau profituri mai mici decât în realitate, sau mărirea
artificială a cheltuielilor.
Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlnește atât pe plan național, căt și pe cel internațional,
reprezentând una dintre cele mai răspândite infracțiuni cu caracter economic.
Fenomenul evaziunii fiscale în România necesită încă cercetare și analiză pentru a se ajunge la o
percepere corectă și completă a dimensiunilor sale.
Efectele negative ale evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor și veniturilor
fiscale, conducând, totodată la apariția de distorsiuni în mecanismele pieței și, nu în ultimul rând,
contribuind la crearea unor exploatări sociale datorate ,,excesului diferit a contribuabililor către
acest fenomen. Dacă nu ar fi decât aceste cauze aduse de evaziunea fiscală, statul ar trebui să
se preocupe sistematic și eficient de preîntâmpinarea și limitarea fenomenului.
NOUTĂȚI GENERALE
Domeniul evaziunii fiscale a făcut în general obiectul cercetării de diferite niveluri în repetate
rânduri. Cu toate acestea, realitatea demonstrează din plin că în prezent frauda fiscală este departe
de a fi percepută în mod corect și complet, astfel încât mecanismele gândite pentru a o preveni și
combate sunt departe de a fi eficiente.

Aceste afirmații sunt susținute și de faptul că oficialii cu atribuții stricte și de nivel înalt în acest
domeniu declară în luări de poziție oficiale că nu se poate face o evaluare exactă a evaziunii fiscale.
Singurele elemente de natură să conducă la conturarea dimensiunilor evaziunii fiscale sunt extrase
din cuantumul prejudiciilor constatate de ANAF.
Fenomenul evaziunii fiscale în România necesită încă cercetare și analiză pentru a se ajunge la o
percepere corectă și completă a dimensiunilor sale. Afirmăm aceasta raportându-ne și la un aspect
de natură să convingă, în opinia noastră, că evaziunea fiscală este departe de a fi epuizată ca obiect
de investigare: legea-cadru care, conform denumirii sale, ar trebui să reglementeze prevenirea și
combaterea evaziunii fiscale este în realitate doar un instrument de combatere, prevenirea nefiind
reprezentată în prevederile sale.

Multitudinea obligațiilor pe care legea fiscală le impune plătitorilor de taxe și mai ales povara
acestor obligații au dus dintotdeauna la stimularea ingeniozității contribuabililor în a inventa
procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale. Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă și
ingenioasă din motivul că organele fiscale, „lovind” în averea indivizilor, îi „ating” în cel mai
sensibil interes: cel bănesc.

În România, creșterea semnificativă a evaziunii fiscale devine tot mai dramatică. Spiritul de
evaziune fiscală se naște din simplul joc al interesului. Oricare ar fi cota impozitului pus în sarcină,
omul, prin natura sa, are mereu tendința să pună interesul general în urma celui particular. El este
înclinat să considere impozitul mai mult un prejudiciu decât o contribuție legitimă la cheltuielile
publice și să vadă întotdeauna cu ochi răi pe acela care vrea să îi micșoreze patrimoniul. Astfel, din
cele mai vechi timpuri, contribuabilii au căutat să reducă obligațiile fiscale, recurgând la tot felul de
metode ingenioase.

Principala problemă cu care se confruntă România în materie de reglementări fiscale este lipsa
corelării dintre aceste legi. Mai mult, legile nu sunt clare în privința prevederilor și a instrucțiunilor
de implementare. Astfel, cei impozitați, dar și controlorii financiari au mai multe posibilități de a
evita legea fiscală și achitarea obligațiilor financiare.

CLASIFICAREA JURIDICĂ A EVAZIUNII FISCALE

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părți mai mari sau mai mici din
materia impozabilă, existând diferite trepte de evaziune fiscală. Cel care comite o fraudă ocazională
este diferit de profesionist, primul invocă scuza obscurității textelor de lege în timp ce al doilea
manifestă o intenție frauduloasă. Politica administrațiilor fiscale din mai multe state este fondată
tocmai pe această distincție între fraudele din neglijența și fraudele manifeste. Prin amploarea lor,
prin repetare și natura mijloacelor folosite, acestea din urma sunt supuse unor condamnări penale de
care primele pot scapa.

Exista o distincție clasică între frauda fiscală administrativă și frauda fiscală penală. În timp ce
prima este supusă doar penalităților fiscale, a doua suportă sancțiuni penale. O altă distincție are la
bază existența mijloacelor frauduloase pentru comiterea fraudei fiscale. Conform acesteia există
fraudă simplă și fraudă complexă.

Frauda simplă este intermediară între evaziune și frauda fiscal însoțită de procedee frauduloase care
stabilește voința de a se sustrage impozitării. Ea se definește ca orice acțiune sau omisiune comisă
cu reacredință pentru sustragerea de la impozite.

Frauda complexă este frauda tip prin excelență, însa ea nu reprezintă decât o proporție foarte mică
din infracțiunile fiscale.

Aceasta poate îmbrăca mai multe forme cum sunt cele de mai jos:

- omisiunea voluntară de a face declarația de impunere la termenele prevăzute;

- ascunderea sumelor supuse impozitării;

-  piedicile puse încasării impozitelor;

- organizarea insolvabilității.

FORMELE EVAZIUNII FISCALE

Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca și, sau mai ales, povara
acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a
inventa procedee diverse de evitare a obligațiilor fiscale. Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în
special activă și ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel
mai sensibil interes: interesul bănesc.

Din punct de vedere al modului cum poate fi săvârșită, al raportului care exista între fenomenul în
cauza și legislația în vigoare, evaziunea fiscală cunoaște mai multe forme, acestea fiind
următoarele:

- evaziunea fiscală licită(realizată legal);

- evaziunea fiscală ilicită sau frauda fiscal(nelegitimă);

- în funcție de autorul faptei: evaziune fiscală săvârșită de persoane fizice și evaziune

fiscală săvârșită de persoane juridice;

- din punctul de vedere al naturii juridice a sancțiunii aplicabile: evaziune fiscală de

natură administrativă, care este în măsură să atragă aplicarea unor majorări de întârziere pentru
sumele datorate sau chiar a unor sancțiuni contravenționale, și evaziune fiscală penală, sancționată
penal prin considerarea faptelor săvârșite drept infracțiuni.

EVAZIUNEA FISCALĂ LICITĂ 
Evaziunea fiscală licită reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de către
contribuabilii de drept a unei părți din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor legislative în
favoarea lor, fără ca acest lucru să fie considerat contravenție sau infrancțiune. Ea presupune
exploatarea cadrului normativ existent, în sensul valorificării inteligente a inconsecvențelor,
contradicțiilor sau echivocității unor prevederi legale, în scopul evitării obligațiilor legale către stat.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace și, exploatând lacunele legislației, evita în mod „legal”
prevederile fiscale, sustrăgându-se în totalitate sau în parte plății impozitelor, tocmai din cauza
acestei insuficiențe legislative. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor
lor și statul nu se poate apăra împotriva acestor sustrageri decât printr-o legislație bine studiată,
clară, precisă, științifică.

Frecvența acesteia este mai crescută în special în perioadele în care se modifică sau se introduc noi
legi, precum și atunci când statul utilizează în mod deliberat impozitul, în scopul promovării unor
politici economice stimulative în anumite domenii de activitate, sau față de anumite categorii de
contribuabili.

Metodele cele mai folosite sunt următoarele:

- Investirea unei părţi din profitul realizat în achiziţii de maşini și utilaje pentru care statul acordă
reduceri la impozitul pe profit;

- Scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate, în valoare

mai mare decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;

- Interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale, care prevăd importante facilităţi pentru contribuţiile
la sprijinirea activităţilor social-culturale, ştiinţifice și sportive

- Evaziunea legală poate fi evitată prin corectarea, perfecționarea și îmbunătățirea conținutului

legilor care au făcut-o posibilă.

FRAUDA FISCALĂ
Evaziunea fiscală este frauduloasă atunci când contribuabilul obligat să furnizeze date în sprijinul
declarației sale recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei
impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Aceasta poate fi simplă, constând, spre exemplu, în omisiunea voluntară a unui element care intră în
baza de calcul al veniturilor fiscale, sau complexă, constând în folosirea de către contribuabili a
unor manevre frauduloase menite să dezorienteze organele fiscale și să le pună în imposibilitatea de
a descoperi frauda, cum sunt: scrieri false, domiciliu fictiv, vânzare fără factură, înregistrarea
efectuării unor operațiuni fictive.

Formele de evaziune ilicită cel mai des întâlnite sunt: înregistrările cu scopul de a micșora
rezultatele, înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive, amortismente nelegale și
amortismente la subevaluări, rezerve latente, nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor,
trecerea de cifre nereale în registrele contabile, compensațiuni de conturi, falsificarea sau crearea
pur și simplu a unor piese și acte justificative, contabilizări de cheltuieli și facturi fictive, erori de
adunare.

Evaziunea fiscală frauduloasă se prezintă sub urmatoarele forme:

- Evaziunea tradițională (prin disimulare) care constă în sustragerea, parțială sau totală, de la plata
obligațiilor fiscale, fie prin întocmirea și depunerea de documente incorecte, fie prin neîntocmirea
documentelor cerute de legislația în vigoare. Această formă a evaziunii presupune o serie de
procedee, printre care : întocmirea unor declarații fiscale false sau neîntocmirea lor, reducerea
intenționată a încasărilor, în scopul reducerii TVA- ului, creșterea voită a cheltuielilor pentru a
diminua profitul impozabil;

- Evaziunea juridică constă în a ascunde adevarata natură a unui organism sau a unui contract (de
ex: când un contract de asociere este transformat, în mod ascuns, într- un contract de muncă, pentru
ca beneficiarul acestuia să obțină anumite avantaje din calitatea de salariat sau invers) pentru a
scăpa de anumite consecințe fiscale;

- Evaziunea contabilă greu de identificat în practică, constă în a crea impresia unei evidențe
contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creșterii cheltuielilor, diminuarii veniturilor,
reducerii profitului impozabil și, în consecință, a obligațiilor fiscale datorate statului.

CAUZELE ȘI EFECTELE EVAZIUNII FISCALE

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple, mai jos le menționez pe cele mai importante:

- Excesivitatea sarcinilor fiscale (povara fiscală), mai cu seamă pentru unele categorii de
contribuabili, această excesivitate se explică în parte și are drept efect, tocmai amploarea evaziunii
fiscale;

- Imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele raporturi aferente
fiscalităţii rămân în afara reglementărilor normative), impreciziilor şi ambiguităţilor, toate acestea
creând un„climat destul de favorabil” pentru contribuabilii care urmăresc scopuri evazioniste;

- Lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace și metode performante și un
personal suficient numeric, bine instruit și corect în acțiuni (excesul de zel al autorităților fiscale,
adică exagerări în procesul cercetării funcțiilor, de asemenea creează premise pentru evaziunea
fiscală ), acestea se mai numesc și cauze tehnice;

- Pot exemplifica şi cauze de ordin politic: asemenea cauze a evaziunii fiscale ţin de funcţia de
reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii promovează un anumit gen de politică
economică sau socială , iar contribuabilii împotriva cărora este îndreptată asemenea politică opun
o anumită rezistenţă, inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale;

- Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atât statului (societăţii), lipsindu-l de veniturile
necesare îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor, cât şi contribuabilului, deoarece în realitate totalul
impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mica, creându-se distorsiuni în povara fiscală
adică în impunerea echitabilă şi egală a acelora şi categorii de contribuabili). Metodele de
evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare, şi metodele de control şi investigare trebuie să
evolueze cu aceeaşi intensitate.

Conform unor opinii împărtășite de specialiști în domeniul fiscalității, fenomenul evaziunii fiscale
provoacă mai multe tipuri de efecte, observându- se o paralelă între funcțiile impozitelor şi tipurile
de efecte ale evaziunii fiscale.

Aşadar, pot fi nominalizate următoarele efecte ale evaziunii fiscale:

- Efecte cu caracter social: evaziunea fiscală reprezintă o faptă foarte gravă iar insuficiența în
rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru promovarea unor programe
guvernamentale de interes general sau local poate avea ca efect consecințe sociale destul de grave
cum ar fi diminuarea standardului de viață al categoriilor sociale care sunt private de ajutorul
statului, diminuarea standardelor privind gradul de educație și sănătate a populației, sau chiar poate
cauza acțiuni de protest și grave tulburări din partea populației.

- Efecte cu caracter economic: se știe că într-o economie de piață, impozitele reprezintă una din
sursele importante de constituire a veniturilor bugetului, iar la rândul său, un buget care dispune de
venituri suficiente devine un mijloc eficient în asigurarea echilibrului general economic, precum și
un mijloc de corectare a conjuncturii economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaționiste, cum
ar fi majorarea cheltuielelor publice pentru stimulare a investițiilor și crearea noilor locuri de muncă
sau a măsurilor cu efect deflationist, de exemplu cele privind reducerea impozitelor.

- Efecte asupra formării veniturilor statului: după cum am menţionat anterior, existenţa fenomenului
de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor statului şi, în
rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse, statul nu are o altă
cale decât să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat: majorarea cotelor, impozitelor şi
taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe. Această măsură duce la creşterea
presiunii fiscale şi ca urmare, o creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi, evident a
fenomenului de evaziune fiscală.

- Efecte cu caracter politic: orice companie electorală care are loc, în mod obligatoriu va pune ca
sarcină lupta cu corupția, cu economia obscură, asigurarea principiului supremației legii. Altfel
spus, ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o influență esențială asupra
evoluției sistemului politic.

NECESITATEA COMBATERII EVAZIUNII FISCALE

Fenomenul evaziunii fiscale a cunoscut în ultimii ani o amploare deosebită în România, afectând
grav dezvoltarea economică a țării. Efectele sale sunt negative, concretizându-se în diminuarea
capacității de autoreglare a raportului dintre nevoia de resurse financiare și gradul de realizare a
veniturilor publice bugetare, ceea ce duce la creșterea deficitului bugetar.

Alt efect negativ îl reprezintă apariția pe piață a unor fonduri bănești însemnate provenind din
neachitarea obligațiilor fiscale, care sunt de natură să genereze presiuni asupra monedei naționale,
concretizate în scăderea puterii de cumpărare a leului, fapt ce amplifică fenomenul inflaționist.

Menținerea la cote înalte a evaziunii fiscale pe termen mediu sau lung are ca efect degradarea
mediului de afaceri, stare asociată întotdeauna cu o scădere a atractivității economiei pentru
investitorii străini.

În scopul combaterii evaziunii fiscale a fost necesară luarea unor măsuri care vizează înăsprirea
regimului juridic sancționator pentru anumite fapte deosebit de grave și crearea de noi structuri apte
să combată mai eficient infracționalitatea economico-financiară.

Finalitatea acestor măsuri vizează reducerea evaziunii fiscale și implicit ținerea fenomenului sub
control, astfel încât să nu fie afectate interesele majore ale României din această perioadă, respectiv
aderarea la moneda unică europeană și la spațiul Schengen.

Cadrul legislativ în materie este reprezentat de Legea nr. 241/ 2005, care nu acoperă în mod
corespunzător, sub aspectul incriminării și sancționării, numărul mare și diversitatea acestor fapte.

Tot în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, precum și în vederea administrării

impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, s-a organizat cazierul fiscal al contribuabililor, în
care se ține evidența persoanelor fizice și juridice care au săvârșit fapte sancționate de legile
financiare, vamale, precum și fapte care privesc disciplina financiară.

METODE DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE

Prevenirea evaziunilor și fraudelor fiscale necesită acțiuni în 3 domenii distincte: legislativ,
administrativ și uman.

În domeniul legislației fiscale măsurile preventive sunt diverse și privesc elaborarea unei legislații
fiscale cuprinzătoare și clare care să se caracterizeze prin permanență și stabilitate sub raport spatial
și temporal. În același timp, se impune eliminarea sau reducerea la maxim a reducerilor, anumitor
deduceri, care dau naștere la multiple interpretări din partea administrațiilor și contribuabililor, cât
și la nemulțumiri din partea celor care nu beneficiază de ele.
Din punct de vedere administrativ, măsurile preventive vizează: formarea și perfecționarea unor
specialiști bine pregătiți profesional și cu o veritabilă etică, profesională și civică; de
profesionalismul și cinstea factorului uman, angajat să asigure gestionarea impozitelor și taxelor
fiscale, depinde identificarea completă și evaluarea corectă a materiei impozabile, identificarea
tuturor contribuabililor, aplicarea corectă a sancțiunilor legale și chiar respectul populației față de
fisc.

Din punct de vedere uman, măsurile sunt mai complexe, căci fiecare individ are propria sa
psihologie, ca rezultat al mediului social în care s-a format şi trăieşte, dar şi a educaţiei primite;
acţiunile vizează două direcţii: şcoala şi societatea în ansamblu. Finalitatea este unică, formarea
unei educaţii fiscale a populaţiei.

EVAZIUNEA FISCALĂ LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Evaziunea fiscală internațională încurajată de existența unor mici entități juridice cu statut special
sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de paradisuri fiscale, nu este
un fenomen caracteristic doar lumii contemporane, fenomenul existând din toate timpurile.

Definiţiile date paradisurilor fiscale diferă de la un autor la altul, astfel în Raportul Gordon apare
următoarea definire: „paradisul fiscal este orice ţară care este considerată ca atare şi care se vrea
astfel”. Roger Brunet: „se numeşte paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau societăţi au
impresia de a fi mai puţin impuse decât altundeva”. Putem trage concluzia că definiţiile date
paradisurilor fiscal nu sunt satisfăcătoare. Orice țară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are
un anumit obiectiv economic) sau poate să înceteze a mai fi considerată un paradis fiscal.
Obiectivul nu este împărțirea entităților teritoriale într-un mod permanent valabil, ci mai mult de a
reliefa considerentele pentru care se atribuie unor entități un astfel de calificativ.

Paradisurile fiscale se clasifică în:

Paradisuri fiscale principale: unde se pot identifica 6 tipuri de țări, această împărțire are la bază
principalele dispoziții legale căci în realitate multe țări aparțin mai multor categori:

- țări care nu aplică niciun fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital;

- țări în care impozitul pe venit este stabilit pe o bază teritorială;

- țări în care cotele de impunere sunt puțin ridicate;

- țări care oferă avantaje specifice societăților de tip holding;

- țări care oferă avantaje specifice anumitor societăți;

Paradisuri fiscale secundare:

- În ceea ce priveşte paradisurile fiscale secundare ţările din cadrul lor, caracterizate printr-

o suprafaţă mică şi o populaţie redusă numeric, fără a îndeplini toate caracteristicile paradisurilor
fiscale principale, fie nu aplică nici unfel de impunere fiscală, fie nu impun anumite venituri
realizate de persoane fizicesau de societăţi.

Mai jos avem modul de sancționare a evaziunii fiscale în alte state:

Germania a înregistrat progrese în prevenirea şi combatarea evaziunii fiscale. Principiul care se
aplică preponderent este cel al caracterului preventiv, ceea ce face ca foarte mulţi contribuabili
potenţiali suspecţi de fraudă fiscală să se denunţe, pentru a scăpa de consecinţele unei proceduri
judiciare penale, cauzele acestei atitudini fiind, printre altele: buna organizare a aparatului
administrativ fiscal, capabil să depisteze frauda fiscală şi să ia, neîntârziat, măsurile necesare pentru
blocarea activelor persoanei în cauză (de la conturi bancare până la bunuri mobile şi imobile, aspect
simplificat de o evidenţă clară a tuturor contribuabilor după numărul de identificare fiscală unic), o
practică judiciară consacrată, care face ca persoana să aibă din timp reprezentarea sancţiunii pe care
ar putea să o primească la finalul procesului, cheltuiele considerabile ale unei astfel de proceduri
care trebuie achitate de persoana gasită vinovată, atitudinea opiniei publice, a colectivităţii în
general, de condamnare a unor astfel de conduite de nerespectare a dispoziţiilor legale.

Amintim aici şi iniţiativa autorităţilor germane de a cumpăra baze de date cu persoane care deţin
conturi în străinătate (Elveţia) pentru a verifica dacă aceste active au fost declarate legal, ceea ce a
dus la câteva anchete de răsunet, dar, şi mai important, la creşterea numărului de denunţuri,
întărindu-se ideea că statul are toate mijloacele necesare pentru a afla orice informaţie despre
veniturile unei persoane şi felul în care aceasta şi le declară, rezultatele fiind chiar peste aşteptările
oficialilor germani.

Frauda fiscală este incriminată ca infracţiune în codul fiscal, fiind prevăzută o pedeapsă până la 5
ani închisoare sau pedeapsa cu amenda, iar în cazurile grave, de la 6 luni la 10 ani. Tentativa este şi
ea pedepsibilă. Ultima modificare a textului de lege referitor la fraudele fiscale, instrumentarea şi
pedepsirea acestora este din anul 2013, când s-a mărit termenul de prescripţie la 10 ani.

Nepedepsirea are loc dacă suspectul se autodenunţă înainte ca organele fiscale să înceapă o
investigaţie. Infracţiunea se realizează prin declararea la organele fiscale sau vamale a informaţiilor
eronate sau incomplete, când se ascunde acestora informaţii fiscale prin nedeclararea veniturilor,
prin folosirea semnelor şi simbolurilor fiscale fără drept, prin diminuarea masei impozabile în
folosul său sau al unei alte persoane, toate aceste fapte trebuind să fie comise cu intenţie.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei, Curtea Supremă de Justiţie a simplificat lucrurile, stabilind
prin jurisprudenţa sa (mai ales începând cu anul 2008) principii după care instanţele trebuie să se
orienteze în aplicarea pedepsei, principalul criteriu fiind valoarea prejudiciului, cu alte cuvinte, cu
cât mai mare este prejudiciul, cu atât mai mare va fi pedeapsa aplicată. Pe de altă parte, un
prejudiciu mai mare de 50 000 de euro, face ca acel caz de fraudă fiscală să fie unul grav, ceea ce ne
duce deja la o pedeapsă de la 6 luni la 10 ani, o pedeapsă cu închisoarea fără executare fiind
posibilă doar în circumstanţe excepţionale.

Astfel spus, un prejudiciu de până la 50 000 de euro atrage în mod normal aplicarea unei pedepse cu
amenda penală, de la 50 000 de euro poate fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea sub supraveghere,
de la 100 000 de euro ar trebui aplicată pedeapsa cu închisoarea cu executare, doar excepţional fără
executare în regim de detenţie, iar de la 1 000 000 de euro este improbabilă obţinerea unei pedepse
cu închisoarea sub supraveghere.

În anul 2013, de exemplu, s-au pronunţat în Germania 2 129 de hotărâri de condamnare la pedepse
cu amenda penală sau cu închisoarea pentru fraude fiscale, totalul anilor de închisoare find 2154, iar
totalul pedepselor cu amenda fiind de 44 000 000 euro. Prin comparaţie, demonstrând caracterul
preventiv despre care aminteam, 18 032 de cazuri de fraude fiscale au fost suspendate (închise) ca
urmare a denunţurilor.

De exemplu, într-un caz, unui angajator care şi-a plătit angajaţii fără a le declara veniturile, cauzând
un prejudiciu de 950 000 euro, în perioada 2001-2005, i s-a aplicat acestuiao pedeapsă de 23 de luni
închisoare în regim de detenţie, deşi cuantumul îl califica la suspendarea executării acesteia sub
supraveghere (potrivit legislaţiei naţionale, o pedeapsă de până la 2 ani poate fi suspendată
condiţionat sub supraveghere).

Curtea Supremă a respins contestaţia făcută sub acest aspect, arătând că o eventuală suspendare sub
supravegehere a acesteia nu este posibilă, printre altele, deoarece acesta a mai fost anterior
condamnat. Într-un alt caz, o altă persoană a primit 2 ani închisoare sub supraveghere pentru un
prejudiciu de 1,1 milioane de euro, reţinându-se că cel condamnat a recunoscut fapta, a achitat
prejudiciul, nu avea antecedente penale, că a fost consiliat greşit de un consultant fiscal, iar
procedura judiciară i-a provocat afecţiuni psihice. Curtea Supremă a admis contestaţia parchetului,
care a criticat pedeapsa aplicată ca fiind prea blândă şi a dispus rejudecarea cauzei.

Într-o altă speţă, o persoană nu a declarat venituri din depozite, cauzând un prejudiciu de 5,8
milioane de euro. Pentru această faptă a primit 7 ani de închisoare. Codamnatul a criticat pedeapsa
aplicată, arătând că s-a autodenunţat cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul său şi a achitat
prejudiciul. Curtea Supremă a respins contestaţia acestuia, analizând chestiunea denunţului până la
începerea unei investigaţii, respectiv când se poate vorbi despre începutul unei investigaţii

Italia are o nouă lege de sancţionare a fraudelor fiscale, în vigoare din aprilie 2000, fiind înlocuită
reglementarea anterioară din 1982, care a fost considerată ca nemaifiind corespunzătoare, prilejul
pentru înăsprirea legislaţiei fiind criza financiară europeană. Noua lege defineşte termenii în materie
fiscală, facturile, documentele legale, activul, pasivul, lărgind sfera persoanelor care pot răspunde
penal alături de autor prin includerea, în anumite circumstanţe, inclusiv a avocatului reponsabil cu
consilierea în materie fiscală, dar nu stabileşte, ca legea germană, un termen special de prescripţie,
aplicându-se normele de drept comun.

Fraudele fiscale sunt împărţite în delicte legate de întocmirea declaraţiilor de venit şi delicte în
legătură cu documentele şi plata taxelor. De exemplu, este incriminată cu o pedeapsă de la 1 an la 3
ani nedepunerea declaraţiei cu privire la veniturile realizate (lăsându-se totuşi o marjă de timp de
până la un an pentru contribuabil pentru depunerea acestei declaraţii), iar intenţia de a diminua
suma de plată a taxelor sau a TVA prin folosirea de facturi sau alte documente în care sunt inserate
tranzacţii fictive este pedepsită cu închisoarea de la un an şi 6 luni la 6 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă este ameninţat cel care eliberează sau înmânează facturi ori alte asemenea
documente unei alte persoane care atestă operaţiuni fictive pentru ca dobânditorul acestora să
diminueze taxele pe care le datorează.

Franţa incriminează frauda fiscală în Codul penal, atitudinea general ilicită constând în sustragerea
parţială sau totală frauduloasă de la plata taxelor şi impozitelor, pedeapsa fiind, în afara sancţiunilor
fiscale, amenda penală de 500 000 de euro şi închisoarea de până la 5 ani.

Această atitudine ilicită se materializează prin omisiunea voluntară de declarare a veniturilor sau
declararea inexactă a acestora, disimularea conştientă a masei impozabile, atragerea insolvenţei sau
utilizarea altor manevre pentru recuperarea de impozite.

Textul de incriminare prevede mai multe variante agravante dacă frauda fiscală este comisă în grup
organizat sau dacă este sâvârsită în circmunstanţe cum ar fi utilizarea de false documente, utilizarea
de domicilii fiscale fictive în străinătate, interpunerea fictivă a unei alte entităţi, pedeapsa fiind 2
000 000 de euro şi închisoarea până la 7 ani. Pedepsele sunt reduse la jumătate pentru cei care
permit descoperirea altor participanţi.
Deoarece combaterea fraudei fiscale nu a adus rezultatele dorite (de exemplu, 1 351 condamnări
pentru astfel de fapte în anul 2006 şi doar 1 111 în anul 2011), iar aceste delicte au luat forme din ce
în ce mai sofisticate, legislativul francez a modificat, în decembrie 2013, cadrul legal, înăsprind
pedepsele pentru formele agravate ale fraudei fiscale, extinzând competenţa materială a organelor
de investigare a fraudelor fiscale şi aria de metode şi procedee de investigaţie care pot fi utilizate în
astfel de cazuri, completând cadrul legal privitor la confiscare.

Legislația din Austria sancționează faptele de evaziune fiscală conform Finanzstrafgesetz, fie cu
amendă, fie cu închisoare de până la doi ani, în funcție de gradul de pericol social al faptei.
Autoritățile administrativ-fiscale pot aplica amenda și pedeapsa cu închisoare de până la trei luni
numai în cazurile în care valoarea prejudiciului depășește un anumit prag, ajungând în fața instanței.

În Slovenia, evaziunea fiscală este sancționată cu închisoare de până la trei ani. În cazul evaziunii
fiscale agravate poate fi aplicată pedeapsa cu închisoare de până la cinci ani. Suplimentar, în situația
în care evaziunea fiscală a avut ca obiectiv obținerea unui profit, poate fi aplicată și pedeapsa cu
amendă.

În Statele Unite, sancțiunile care pot fi aplicate pentru încălcarea obligațiilor fiscale variază în
funcție de tipul faptei. Pentru fiecare categorie de fapte se poate aplica fie o amendă de maximum
500.000 de dolari, reprezentând de regulă valoarea prejudiciului, fie pedeapsa cu închisoarea de
maximum cinci ani.

Codul general al impozitelor din Franța sancționează gradual fiecare categorie de infracțiuni în
materie fiscală. Sunt aplicate, după caz, sancțiuni fiscale, de regulă amendă fiscală, ori sancțiuni
penale, respectiv amendă penală sau închisoare.

POLITICĂ FISCALĂ ȘI FISCALITATEA

În general, politica fiscală definește ansamblul deciziilor adoptate de autoritatea publică pentru:

- Reglementarea legală a obligațiilor fiscale ale entităților economico-sociale în vederea constituirii

resurselor financiare ale statului necesare realizării funcțiilor și sarcinilor acestuia;

- Stabilirea volumului și provenienței resurselor bugetare;

- Reglementarea procedurilor de stabilire, urmărire, colectare și control al resurselor bugetare;

- Asistarea contribuabilului în vederea înțelegerii și aplicării corecte a legislației fiscale 

Politica fiscală influențează viața economico-socială prin obiectivele pe care le realizează în

practică: alimentarea bugetului cu resurse financiare necesare realizării funcțiilor statului;
stabilitatea economică, prin care se urmărește realizarea unei rate înalte de creștere economică;
atingerea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă; asigurarea stabilizării prețurilor și
menținerea sub control a inflației; realizarea echilibrului balanței comerciale și a balanței de plăți
externe (prin măsuri fiscale, statul poate asigura compensarea temporară a fluctuațiilor cererii de
investiții interne și cererii de mărfuri pentru export); reglarea economiei și relansarea creșterii
economice.

Relațiile dintre fiscalitate, pe de o parte, și reglarea economiei și relansarea creșterii economice, pe

de altă parte, sunt relații de interdependență și reciprocitate.
Astfel, reglarea economiei și relansarea creșterii economice garantează sporirea randamentului
impozitului, creând premisele materiale pentru diminuarea presiunii fiscale, iar, la rândul său,
diminuarea ratei fiscalității asigură resursele financiare necesare reglării și relansării creșterii
economice.

Noțiunile fiscalitate, sistem fiscal și fisc au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății,

pentru a răspunde unor necesități obiective economico-financiare și sociale ale statului.

Cu privire la cele trei noțiuni există multe interpretări și definiții, în funcție de elementele
componente, înțelegerea relațiilor și interacțiunilor dintre ele, modul de percepere a rolului și
funcțiilor lor în sistemul economico-social, în raport cu determinările și finalitatea acestora.

OBLIGAȚIA FISCALĂ IMPOZITELE ȘI TAXELE

Odată cu apariția statului au luat naștere și primele elemente de finanțe, impozitele, dările,
tributurile, birurile, cheltuielile statului, datoria publică.

În toate orânduirile social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură

economică apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales a venitului național, în
strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

În Constituția României întâlnim conceptul de finanțe publice, expresie care este asociată în general
cu statul, unitățile administrativ-teritoriale și alte instituții de drept public, în legătură cu resursele,
cheltuielile și datoria acestora.

Finanțele publice sunt formate din totalitatea relațiilor sociale, de natură economică, ce apar în
procesul realizării și repartizării, în formă bănească, a resurselor necesare statului pentru
îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale.

Statul, organizație socială, expresie și formă de manifestare a intereselor generale ale unei
colectivități umane, pentru îndeplinirea intereselor generale ale acestei colectivități, trebuie să
dispună de bunuri pe care să le repartizeze organelor de stat prin care acționează.

Conform art. 138 alin. (1) din Constituția României, principalul plan financiar al statului: bugetul
public national „cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale
comunelor, ale orașelor și ale județelor”.

În același timp, art. 56 alin. (1) din legea fundamentală prevede o obligație generală: „cetățenii au
obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice”. Impozitele, taxele și orice
alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin
lege. Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în
condițiile legii.

Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai
potrivit destinației acestora (art. 139 din Constituție). În acest fel se instituie o obligație fiscală ce
constă în îndatorirea de a plăti în contul bugetului public național impozitele, taxele și celelalte
venituri bugetare reglementate prin lege.

Obligația fiscală este denumită și obligație bugetară, deoarece este o obligație instituită în mod
unilateral de către stat în sarcina contribuabililor persoane fizice și juridice de a plăti o anumită
sumă de bani, la termenele legale, în contul bugetului public național.
În virtutea prevederilor legale arătate sunt adoptate legi și alte acte normative prin care se instituie
obligația persoanelor fizice și juridice de a contribui prin impozite și taxe la constituirea fondurilor
bugetare, ceea ce dă naștere obligației fiscale a acestora.

EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA

Fenomenul evaziunii fiscale a luat amploare în România, cu precădere în ultimii ani. Diversificarea
și complexitatea schimburilor comerciale, în condițiile unei legislații imperfecte, au constituit
circumstanțe favorizante pentru extinderea acesteia, iar efectele negative ale evaziunii își pun
amprenta din ce în ce mai pregnant asupra economiei naționale.

În acest context, preocupările specialiștilor pentru crearea unui cadru legislativ care să atenueze
acest fenomen s-au intensificat. În condițiile în care evaziunea fiscală nu poate fi eradicată, este
imperios necesar să se găsească cele mai eficiente măsuri de combatere.

Fundațiile, organizațiile și asociațiile non -profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv sunt
scutite de la plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare și donații. În unele
cazuri însă, bunurile primite sub forma de ajutoare și donații sunt utilizate în alte scopuri decât cele
prevazute în obiectul de activitate sau nu sunt înregistrate în patrimoniu ori sunt utilizate în interes
personal sau pentru obținerea de profit.

Cele mai frecvente cazuri de sustragere a agenților economici de la plata obligațiilor către buget se
produc prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate. O altă modalitate de evaziune, la
care se apelează destul de des, este aceea a folosirii de facturi externe falsificate, în care se înscriu
prețuri mai mici decât cele reale.

Nu lipsesc nici din România firmele fantoma al căror singur scop îl reprezintă înșelăciunea și
evaziunea fiscala. De obicei, aceste firme sunt întemeiate în numele unor persoane care nu au fost
niciodata în România sau care au plecat din țară la scurt timp dupa înființarea lor.

În perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adaugată, în România, s -au conturat
diferite forme de evaziune fiscală în acest domeniu. Printre formele cele mai des întâlnite pot fi
menționate:

- Vânzările nedeclarate, care apar cu frecvența cea mai mare și sunt greu de descoperit.

- Omiterea înregistrării, când agentul economic neînregistrat beneficiază de avantaj care nu i se

cuvine, comparativ cu ceilalți comercianți, care vor solicita clienților taxă pe valoarea adaugată.

- Înțelegeri între vânzători și cumpăratori de a schimba bunuri sau servicii fără plată, cu plată
redusa, fără factură sau eventual cu o factură valoare redusă.

- Deduceri false, care se întâlnesc frecvent și se realizează prin întocmirea de facturi false.

- Eorile de înregistrare, care pot apărea la prima vedere ca inocente, dar, au o influență destul de
mare asupra taxei datorate, mai ales dacă sunt frecvente și dacă valoarea lor este mare.

România este campioana Uniunii Europene la economia gri. Aproape o treime din ce produce ţara
noastră nu apare în acte sau este declarată cu valori mai mici.

Statul pierde, astfel, încasări din taxe şi impozite, iar firmele corecte sunt ameninţate de cele care nu
respectă legile.
Informatizarea ANAF ar rezolva doar o parte din problemă, altfel că autorităţile au puţine şanse să
scoată la iveală miliardele de euro care circulă „în subteranul″ economiei.

De fiecare dată când plătim ceva fără să luăm bon sau factură alimentăm poate fără să ştim
„economia gri″. La fel şi când acceptăm să fim plătiţi cu o sumă „pe cartea de muncă”, iar restulîn
mână, fără niciun document. Statul nu încasează taxele şi impozitele aferente.

În România, economia „gri″ e de aproape 28% din PIB, procent care ne situează pe locul al doilea
în Europa, după Bulgaria, potrivit unui studiu la nivel european. Croaţii sunt după noi, pe când în
ţările vestice se înregistrează cele mai reduse procente. În Olanda şi Austria, economia gri nu trece
de 10%, aproape la jumătate faţă de media europeană.

Care sunt sancțiunile aplicate pentru evaziunea fiscală în România?

Temeiul juridic prin care se tratează problema evaziunii fiscale este Legea nr.241/2005 pentru
prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Conform textului de lege, proprietarii sau administratorii
firmelor și companiilor care se sustrag de la îndeplinirea obligațiilor fiscale riscă să suporte
consecințe grave, dintre care:

1.Privarea de libertate timp de 1-6 ani pentru persoanele care refuză, fără motive întemeiate, să
prezinte organelor competențe toate documentele solicitate și bunurile din patrimoniu, în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscal sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.
Aceeași sancțiune se aplică și în cazul celor care împiedică, sub orice formă, intrarea, în condițiile
prevăzute de lege, a organelor compentente în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

2.Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de
marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor se sancționează cu închisoare de
la 2 la 8 ani și cu interzicerea unor drepturi.

3.Cei care omit, parțial sau integral, menționarea, în documentele de contabilitate a unor operați
unicomerciale care s-a desfășurat, precum și a veniturilor care au fost realizate riscă între 2 și 8 ani
după gratii.

4. Deținerea ilegală, punerea în circulație, fără drept, sau falsificarea unor documente cu regim
special utilizate în domeniul fiscal se sancționează cu închisoare între 1 și 5 ani. Mai mult decât
atât, și această pedeapsa poate fi însoțită de interzicerea unor drepturi.

5.Tiparirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole ori
formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, constituie infracțiune și
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

E important de menționat că pot fi aplicate și alte forme de pedeapsa, în funcție de prejudiciul

produs. Concret, dacă prejudicial depășește:

a) 100.000 de euro–în echivalentul monedei naționale al acestei sume, persoană în cauza riscă
aplicarea unei pedepse cu închisoarea cuprinsă între 7-13 ani, limitele minimă și maximă ale
pedepsei aplicabilă pentru infracțiunea savarasita fiind majorate cu încă 5 ani.

b) 500.000 euro-în echivalentul monedei naționale ăla cestei sume, persoană în cauza riscă aplicarea
unei pedepse cu închisoarea cuprinsă între 9-15 ani, limitele minimă și maximă ale pedepsei
aplicabilă pentru infracțiunea savarasita fiind majorate cu încă 7 ani.
Alte forme de pedeapsa:

Este important că orice operator economic să respecte inclusiv legislația fiscală. Printre
responsabilitățile managerilor și/sau cele ale antreprenorilor se numără, de asemeni, verificarea
obligativității de a utiliza case de marcat și alegerea unor asemenea echipamente, precum și a altor
echipamente fiscal omologate și de calitate.

Studiu de caz:

O reformă profundă a administrării taxelor şi impozitelor în România ţintită în direcţia creşterii

gradului de colectare a taxelor este absolut necesară, fiind necesar pentru reducerea poverii fiscale
pe muncă salarială, aflată la un nivel foarte înalt în 2012.

La nivelul acestui an, în România erau circa 1,57 milioane salariaţi, patroni și întreprinzători
individuali neînregistrați „la negru", reprezentând aproximativ 27,7% din totalul salariaţilor,
patronilor și întreprinzătorilor individuali din economie.

Evoluţia evaziunii fiscale pe principalele impozite şi taxe

Evaziunea fiscala generata la CAS este 2,33% in anul 2000 atingand un minim de 1,74% din PIB in
nlul 2005 si un maxim de 3.13% in 2010. Evaziunea fiscala din cauza impozitelor pe venit,
impozitelor pe profit, accizelor si taxelor pe viciu alcool si tutun au fost sub 1% in fiecare an,
evaziunea fiscala din impozitul pe venit s-a apropiat cel mai mult de 1% in anul 2010 cand a avut
un procent de 0.97% din PIB.

Munca la negru

Contribuţiile la asigurările sociale contribuie cu circa 15% la evaziunea fiscală totală, în principal
prin intermediul fenomenului de „munca la negru" (salariaţi în economia subterană). La nivelul
anului 2012, în România erau circa 1,57 milioane salariaţi, patroni și întreprinzători individuali
neînregistrați „la negru", reprezentând aproximativ 27,7% din totalul salariaţilor, patronilor și
întreprinzătorilor individuali din economie.

Evaziunea la accize şi „taxa pe viciu" la alcool şi ţigări

În ceea ce priveşte evaziunea la accize şi „taxa pe viciu" la alcool şi ţigări cea mai mare contribuţie
la evaziune o au ţigările, comerţul ilicit cu ţigări situându-se în medie la circa 20% din piaţă în
perioada 2003-2013. În ceea ce priveşte alcoolul, evaziunea a fost de 45,9% din piaţă în 2013, cu o
valoare mult mai mare la alcool etilic şi produsele distilate şi produse intermediare şi semnificativ
mai mică la bere.

De remarcat faptul ca în cazul produselor intermediare evaziunea este una foarte mare, în anul 2012
ea crescând foarte rapid în urma creşterii accizei de la 51,08 euro/hl la începutul anului 2009 la 165
euro/hl în 2011, acest lucru conducând la o prăbuşire a veniturilor din accize la această categorie de
la 101,44 milioane lei în 2008 la rambursări nete de accize în 2012, pentru ca în 2013 să se
înregistreze venituri de doar 1,53 milioane lei.

În plus, la nivelul accizelor din alcool, deşi în perioada 2007-2013 cuantumul accizelor a crescut
foarte rapid (de la 550 euro/hl alcool pur în cazul alcoolului etilic şi produselor distilate în 2007 la
750 euro/hl alcool pur în 2010, și la apoi la 1.000 euro/hl alcool pur în 2013), veniturile din accizele
colectate au crescut foarte puţin (doar cu 8,7% în perioada 2006-2013)
CONCLUZII
Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic și social. Amploarea pe care
a luat- o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în lipsa măsurilor de combatere, poate atenta
în viitor la stabilitatea economiei naționale.

În plan economic o situație echilibrată a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea

macroeconomică și la asigurarea condițiilor unei dezvoltări economice. Pentru combaterea
evaziunii fiscale nu este necesar să se impună niște sancțiuni drastice, ci ar trebui realizat un control
fiscal eficient, un sistem legislativ viabil și poate în primul rând o educație fiscală a cetățenilor.

Legile fiscale trebuie să fie simple, clare, precise și relativ stabile, să se facă o deosebire între
cazurile când legile sunt încălcate cu intenție de fraudă sau când sunt încalcate din culpă, din
neglijență sau din cauze independente de voința contribuabilului. Este necesar să se reorganizeze
controlul și verificările fiscale, să se elaboreze de către B.N.R. norme clare cu privire la condițiile
ce trebuie îndeplinite și documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

Țara noastră a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedură fiscală, dar care a fost anulat de
regimul de dictatură instaurat după cel de al doilea Război Mondial.

Într-o scurtă recapitulare aş vrea să consider, în continuare, că activitatea „la negru”, fără niciun
document, este cea mai sigură metodă de evaziune. Toate controalele fiscale sunt făcute în baza
documentelor contabile, ori în lipsa acestora nu sunt nici concluzii. Este doar riscul de flagrant, dar
probabilitatea să fie depistată este destul de redusă.

Cea mai expusă formă de evaziune fiscală este utilizarea de documente care nu reflectă realitatea
unor operaţiuni economice reale. Această formă este cel mai uşor de depistat. Contribuabilii trebuie
să renunțe la această metodă deoarece este doar o chestiune de timp până când vor fi prinși și
pedepsiți.

Cea mai urâtă şi josnică evaziune este la taxa pe valoare adăugată la pâine. Un om simplu consumă
destul de multă pâine. În preţul acesteia este inclusă şi taxa pe valoare adăugată, pe care
cumpărătorul o achită odată cu preţul, iar vânzătorul (care are rol de casier al statului) trebuie să o
vireze la stat, dar nu o face şi, de fapt, sustrage această taxă.

Cu mulţi ani în urmă, într-o analiză făcută public, Congresul American a constatat că, după nivelul
indicatorilor raportaţi în România, ţara noastră nu ar putea exista, dar totuşi România există,
răspunsul a venit: românia există datorită economiei subterane (economia subterană, cunoscută şi
sub numele de economie ascunsă, informală, gri, neagră, se referă la activităţi economice ilegale, fie
cu produse şi servicii ilegale, fie cu produse sau servicii legale, caz în care persoanele implicate
desfăşoară operaţiuni economice cu astfel de produse sau servicii fără să plătească taxe).

BIBLIOGRAFIE
1. BARBU V. TEODORA- Bugetul statului și agenții economici.EPD București 1997

2. BISTRICEANU GH, ANA GH, NEGREA E, 2000, Finanțele agenților economici, EDP,
București.

3. CHIRICA L, ALEXANDRU B, 1999, Finanțele publice. Contabilitate bugetară și de trezorerie,

ASE București.
4. CIOPRAGA A., UNGUREANU A- Bugetul statului și agenții economici.Editura Lumina Lex
București 1996

5. HOANTA N - Evaziunea fiscală Editura Tribuna Economică, București 1997

6. MREJEU T., SAFTA D. - Evaziunea fiscală Editura Tribuna Economică, București 2000

7. DANIEL MORAR. - Evaziunea fiscală, în: Revista de Drept Penal nr. 2/2004.

8. NECULAI CÂ RLESCU. - Evaziunea fiscală: comentarii și exemple practice, Ediția a 2-a,

Editura CH Beck, 2013.