Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lect.dr. Student:
Apetri Anișoara-Niculina Constantin (Dimideschi) Florentina
Specializarea: C.I.G.
Anul I ,Grupa I – I.D.
SUCEAVA, 2019
CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................... 3
CONCLUZII............................................................................................................................14
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................15
2
INTRODUCERE
3
CAPITOLUL I
4
mai avantajoasă din lege) şi o incompetenţă (incompetenţa legiuitorului căruia i-au scăpat
„portiţele” menţionate mai sus). Situaţia în care se poate dovedi că legiuitorul a „proiectat”
portiţele de evaziune fiscală în baza textului legii la presiunea unor grupuri de interese
economice şi în detrimentul interesului statului nu trece, automat, în categoria evaziunii fiscale
ilegale, deoarece contribuabilul a folosit un text legal pe care nu l-a încălcat, dar poate conduce
la alte calificări, de exemplu la calificarea unei fapte de corupţie. Aşadar, deşi evaziunea fiscală
legală nu este incriminată în mod direct, dacă ea este efectul unui act de corupţie produs la
nivelul legiuitorului, atunci această din urmă faptă este incriminată. Corupţia poate sta, ca
urmare, la baza creării condiţiilor legislative pentru existenţa evaziunii fiscale legale.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală ilegală, aici lucrurile sunt evidente: orice încălcare
a normei fiscale, de natură să aducă prejudicii intereselor financiare ale statului trebuie calificată
ca reprezentând evaziune fiscală ilegală.
Sintetizând toate cele de mai de sus, considerăm că se pot spune următoarele despre
conceptul de evaziune fiscală:
A) evaziunea fiscală legală este o evaziune fiscală care vizează nu efectivitatea prejudicierii
intereselor financiare ale statului ci, mai degrabă, vizează potenţialitatea unei asemenea
prejudicieri. Într-adevăr, dacă evaziunea fiscală se produce fără încălcarea legii, rezultă, în mod
logic, că programarea veniturilor bugetare nu a luat în calcul veniturile bugetare care ar putea să
nu fie încasate ca urmare a prevederilor legii fiscale. Aşa stând lucrurile, rezultă că interesele
financiare ale statului nu au fost, în realitate, prejudiciate. Cu alte cuvinte, considerăm că
evaziunea fiscală legală nu există, în sensul propriu al termenului. Se propune, în acest context,
ca aşa-numita evaziune fiscală legală să fie considerată ca reprezentând subevaluarea sau
subîncasarea veniturilor bugetare posibile.
Ca urmare, speciile de evaziune fiscală legală sunt două:
a) subevaluarea veniturilor bugetare de către legiuitor, prin lăsarea unor „portiţe” de sifonare a
unor posibile venituri publice, adică prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (atunci când nu
se poate dovedi corupţia);
b) subîncasarea veniturilor bugetare de către administratorul fiscal, prin incompetenţă sau
neglijenţă în serviciu (de asemenea, atunci când nu se poate dovedi corupţia).
Pe baza celor de mai sus, aşa-numita evaziune fiscală legală pare a fi o contradicţie în
termeni: pe de o parte, conceptul de evaziune fiscală trimite la înfrângerea legii, deci la o situaţie
de nelegalitate iar, pe de altă parte, evaziunea fiscală poate fi legală. În orice caz, rezultă cu
claritate faptul că, dacă evaziunea fiscală legală este comisă în mod voluntar (deliberat), atunci
ne aflăm în faţa unei sustrageri de venituri publice (nu contează în interesul cui, contează doar că
sustragerea s-a făcut în detrimentul intereselor financiare ale statului), deci ne aflăm în faţa
evaziunii fiscale aşa cum este ea definită de legea 87/1994, iar dacă evaziunea fiscală este comisă
în mod involuntar, atunci nu ne aflăm în faţa unei evaziuni fiscale, în sensul legii 87/1994 ci în
faţa altor infracţiuni (de neglijenţă în serviciu, de exemplu). În această situaţie, după părerea
noastră, conceptul de evaziune fiscală legală este un concept care nu are denotat (nu are
corespondent în nici o împrejurare reală), deci el reprezintă o construcţie semantică artificială la
care ar trebui să se renunţe;
B) evaziunea fiscală ilegală este singura specie de evaziune fiscală propriu-zisă, deoarece ea
se face cu înfrângerea legii fiscale. În acest sens, sintagma „evaziune fiscală ilegală” reprezintă
un pleonasm, deoarece evaziunea fiscală este ilegală prin definiţie.
În concluzie, conform tuturor celor argumentate mai sus, există o singură specie de
evaziune fiscală (acea evaziune fiscală numită, în mod pleonastic, evaziune fiscală ilegală), iar
5
evaziunea fiscală legală nu există (sintagma constituind o contradicţie logică la nivelul
termenilor).
6
rândul ei, este determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de exemplu
salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune /eludare a fiscului), deoarece impunerea lor
este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă, în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de
întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin
intermediul modului de evidenţă, a sistemului de deduceri, de facilităţi, de treceri în cont, de
restituiri, etc.);
putem menţiona chiar şi cauze de ordin politic – asemenea cauze ale evaziunii
fiscale ţin de funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii
promovează un anumit gen de politică economică sau socială, iar contribuabilii împotriva cărora
este îndreptată asemenea politică opun o anumită rezistenţă, inclusiv prin intermediul evaziunii
fiscale.
Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atât statului (societăţii), lipsindu-l
de veniturile necesare îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor, cât şi contribuabilului, deoarece în
realitate totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, creându-se distorsiuni
în povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de contribuabili).
Metodele de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare, şi metodele de
control şi investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate.
B) Efectele evaziunii fiscale
Conform unor opinii, împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii, fenomenul
evaziunii fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte, observându-se o paralelă între funcţiile
impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale.
Aşadar, pot fi nominalizate următoarele efecte ale evaziunii fiscale:
efecte cu caracter politic;
efecte cu caracter economic;
efecte cu caracter social;
efecte asupra formării veniturilor statului.
.
Efecte cu caracter politic. Orice campanie electorală care are loc, în mod obligatoriu va
pune ca sarcină lupta cu corupţia, cu economia tenebră, asigurarea principiului supremaţiei legii.
Ţinând cont de faptul că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice sunt formate tot de
cetăţeni) sunt în acelaşi timp şi alegători, este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele
alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic esenţial
pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor. Altfel spus,
ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o influenţă esenţială asupra
evoluţiei sistemului politic.
Efecte cu caracter economic. Este bine ştiut că într-o economie de piaţă, impozitele
reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi, în acelaşi timp, o
pârghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea
activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul investiţional al agenţilor
economici).
La rândul său, un buget care dispune de venituri suficiente devine un mijloc eficient
în asigurarea echilibrului general economic, precum şi un mijloc de corectare a conjuncturii
economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaţioniste - cum ar fi majorarea cheltuielilor
publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă, sau a măsurilor cu efect
deflaţionist - de exemplu, cele privind reducerea impozitelor).
7
Efecte cu caracter social. Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă, deoarece
implică micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului, şi statul nu-şi poate îndeplini
corespunzător sarcinile ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de
subvenţii, compensaţii şi indemnizaţii, facilităţi fiscale). Pe de altă parte, direct sau indirect,
contribuabilul care a săvârşit evaziunea, mai devreme sau mai târziu, va avea şi el de suferit.
Aşadar, insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare
pentru promovarea unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul
unor categorii sociale defavorizate, privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar
direct altor categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ), poate avea ca efect
consecinţe sociale destul de grave cum ar fi diminuarea standardului de viaţă al categoriilor
sociale care sunt private de ajutorul statului, diminuarea standardelor privind gradul de educaţie
şi sănătate a populaţie, sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea
populaţiei.
Efecte asupra formării veniturilor statului. După cum a fost menţionat anterior,
existenţa fenomenului de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului
veniturilor statului şi, în rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinilor
puse, statul nu are o altă cale decât să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat –
majorarea cotelor impozitelor şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe.
Această măsură duce la creşterea presiunii (poverii) fiscale şi, ca urmare firească, o
creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi, evident, a fenomenului de evaziune fiscală.
Adică se creează un „cerc vicios” ,din care se poate ieşi doar dacă se reduce
semnificativ fenomenul evaziunii fiscale, iar în consecinţă se va reduce volumul de venituri ce se
sustrag de la buget. Odată ce se produce aceasta, se măreşte volumul veniturilor la buget,
necesităţile statului şi societăţii sunt satisfăcute şi chiar se poate opta pentru reducerea cotelor de
impunere.
În România problema evaziunii fiscale capătă un interes major în primul rând datorită
existenței unei economii cu o lipsă acută de capital atât la nivel macroeconomic, pentru
susținerea programelor naționale de recrutare, cât mai ales la nivel microeconomic, unde
fenomenul subcapitalizării este deosebit de presant. De asemenea, tot lipsa de capital atrage după
sine o situație precară a veniturilor care trebuie să alimenteze bugetul de stat și care au ca menire
finanțarea unor importante sectoare sociale( sănătate, învățământ etc.). În aceste condiții
limitarea într-o măsură cât mai mare a evaziunii fiscale ar avea un aspect pozitiv asupra
echilibrului bugetar. Fenomenul sustragerii de la impunerea unei părți mai mari sau mai mici din
materia impozabilă se întâlnește atât pe plan național, cât și internațional. Uneori, însăși legislația
scoate de sub incidența impozitelor anumite categorii de venituri, părți de venituri, elemente de
avere ori anumite acte și fapte care, în condițiile aplicării consecvente a principiului generalității
impunerii ar trebui luate în calcul la stabilirea impozitelor.
Evaziunea fiscală din România ocupă un loc central în presa internațională, în care se
consemnează că țara noastră pierde anual 28 miliarde euro din cauza economiei subterane. În
acest sens, în Reuters este descris un tablou din București astfel: “În fiecare dimineață, sute de
comercianți se înghesuie într-o piață ieftină din partea de nord a Capitalei. Însă, dacă un
inspector fiscal își face apariția, atunci ei strâng totul, iar liniștea se așterne foarte repede.”
8
Presa internațională subliniază că România este depășită în topul statelor din Uniunea
Europeană doar de Bulgaria în ceea ce privește contorizarea economiei subterane ca procent din
produsul intern brut. Consiliul Fiscal arată că în țara noastră unul din trei muncitori nu plătește
impozitul pe venit și nu achită contribuția la fondul de pensii. De exemplu, în anul 2013
evaziunea fiscală a reprezentat 16,2% din Produsul Intern Brut atingând valoarea de 22 miliarde
de euro. Se constată că valoarea aproape s-a dublat în ultimii 15 ani, deoarece în anul 2000
aceasta era de 9,1% din Produsul Intern Brut. Prejudiciile produse de economia subterană au
drept consecință majorarea taxelor plătite de populație pentru acoperirea deficitului bugetar.
Mihai Bogza , șeful Consiliului Investitorilor Străini afirma: “Multe companii private
încă fac evaziune fi scală, astfel că fac concurență neloială celor cinstiți. Taxele care ar trebui
colectate de la aceste societăți vor fi recuperate prin creșterea birurilor existente.”. Despre
evaziunea fiscală din România, Agenția France Presse scria:“ De la zidari care lucrează la negru
până la rețelele de criminalitate financiară, evaziunea fiscală înflorește în România și privează
bugetul statului de zeci de miliarde de euro.”. Conform datelor transmise de Comitetul
Consiliului Europei împotriva spălării capitalurilor (MONEYVAL) și prezentate în
http://economie.hotnews. ro/2014, economia subterană reprezintă 28,4% din produsul intern brut
al României (aproape 40 miliarde de euro). Parlamentul European a subliniat că la nivelul
Uniunii Europene se pierd anual 1.000 miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale. Ionuț
Dumitru , președintele Consiliului Fiscal, a declarat: “Evaziunea fiscală, în creștere în România,
reprezintă un risc pentru securitatea națională.”
Împotriva tendinței expansioniste a evaziunii fiscale, guvernul a creat în cadrul Fiscului
o direcție cu atribuții de împiedicare a activității rețelelor criminale, care s-au extins dincolo de
granițele României. În articol sunt prezentate cele mai mari infracțiuni de evaziune fiscală
înregistrate de exemplu în anul 2014: “Una dintre afacerile cel mai răsunătoare descoperite în
2014 vizează o evaziune de 24 milioane euro pe piața fructelor și legumelor. Treizeci de cetățeni
turci, iordanieni și români, dintre care 12 au fost arestați, au înființat 58 de societăți fantomă
pentru a scăpa de plata TVA (24%) după ce au livrat produse de 100 milioane euro. Într-un alt
caz, 22 cetățeni români și chinezi au pus la punct un lanț fraudulos format din 15 societăți care
efectuau tranzacții succesive și omiteau să declare și să plătească TVA. Pierderea fiscală a fost
de 12 milioane euro.” Potrivit datelor Consiliului Fiscal, 1,45 milioane de oameni munceau la
negru, adică 23% din numărul total de angajați. În acest sens, construcțiile sunt cele mai afectate,
deoarece 60% din muncitori nu lucrează cu contracte de muncă.
Gheorghe Piperea arată într-un text publicat pe www.juridice.ro că pierderile
înregistrate în ultimii nouă ani de economia națională cauzate de bănci, companii multinaționale
și IMM-uri sunt de aproximativ 20 mil. de euro, sumă împrumutată de România de la Fondul
Monetar Internațional și Comisia Europeană. Calculul efectuat de avocatul Piperea are la bază
datele oferite de Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, conform cărora erau înregistrate
720.000 persoane juridice active. Dintre acestea 115.000 nu au depus bilanțul, 87.000 nu au
înregistrat profi t, 252.000 au avut profi t net de 58 mil. de lei, iar 264.000 de firme au înregistrat
pierderi în valoare de 39 mil. de lei, aproximativ 9 mil .de euro. Pierderile anuale reprezintă
6,5% din Produsul Intern Brut. Conform structurii celor 264.000 de firme care au înregistrat
pierderi, 400 societăți de stat au avut pierderi, 400 societăți de stat au avut pierderi de 3 mil de
lei, iar pierderile celor 263.500 mii firme private au fost de 36 mil. de lei, ceea ce înseamnă că
firmele cu capital privat au fost mult mai mari comparativ cu cele cu capital de stat. Autorul
prezintă un exemplu de evaziune prin metoda de optimizare fiscală denumită “sendvișul
olandez”.
9
România pierde zilnic 54 de milioane de euro din cauza evaziunii fiscale potrivit
datelor publicate la sfârșitul primului semestru al anului trecut de către Institutul Național de
Statistică. O mare parte este provocată de contrabanda cu țigări, alcool și produse energetice.
Evaziunea din întreaga economie ajunge la 15% din PIB, adică aproximativ 20 de
miliarde de euro, relevă Consiliul Fiscal.
CAPITOLUL II
METODE DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE
10
4. Neachitarea impozitelor deja stabilite.
Reieşind din cele expuse mai sus, combaterea acestor tendinţe implică necesitatea:
- legiferării sistemului de impozitare (toate titlurile Codului Fiscal, Legea- bugetului de stat);
- organizării şi dotării aparatului fiscal (Legea privind bazele Sistemului Fiscal- şi Legea cu
privire la Serviciul Fiscal de stat);
- sancţionării tendinţelor infracţionale ,atât pe cale administrativă, cât şi pe cale penală.
Măsurile ce se impun a fi luate trebuie coordonate astfel încât să se realizeze reducerea
drastică a evaziunii fiscale şi nu să se ajungă la mutarea locului de producere a evaziunii dintr-un
sector de activitate în altul, sau de la un regim de impozitare la altul.
În consecinţă, se impune a fi luate o serie de măsuri care să ducă la întărirea
controlului fiscal şi, implicit, la reducerea drastică a evaziunii fiscale, precum :
asigurarea unor forţe adecvate pentru control, intensificarea controalelor fizice;
regândirea priorităţilor de control. În acest sens, o atenţie deosebită ar trebui acordată pregătirii şi
perfecţionării profesionale a inspectoratelor de control fiscal, precum şi aşezării pe baze moderne
a activităţii de selectare a contribuabililor;
îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea experienţei dobândite în decursul
desfăşurării acţiunilor de control. O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea
cunoştinţelor, a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul acţiunilor de control şi elaborarea
unor manuale de control fiscale destinate inspectorilor ;
alocarea unor noi resurse, financiare şi umane, destinate controlului, precum şi orientarea
celor existente spre acele zone care reprezintă un risc ridicat de producere a evaziunii fiscale.
asigurarea unui buget propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală , poate
crea premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal. De asemenea, extinderea
utilizării metodei analizei de risc ar asigura o alocare mai judicioasă a resurselor şi orientarea
inspectorilor spre controlul acestor contribuabili care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală;
introducerea unui sistem computerizat de control, informatizarea întregului proces de
administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor baze de date complete, corecte şi permanent
actualizate, care să cuprindă toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale acestora. Existenţa
unor astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui control masiv, pe
documente, pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea, în vederea desfăşurării controlului pe
teren, numai a contribuabililor care prezintă un risc ridicat;
perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control. Întărirea colaborării
cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o
modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal;
identificarea modalităţilor prin care au fost eludate obligaţiile fiscale către bugetul
statului. Centralizarea constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza informaţii
consistente referitoare la modalităţile de eludare a obligaţiilor fiscale. Apoi, aceste informaţii pot
fi grupate în funcţie de impozitele la care se referă sau în funcţie de domeniul de activitate în
care au fost întâlnite şi pot constitui capitole din ghiduri de control puse la dispoziţia
inspectorilor;
identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din legislaţia în vigoare. Pe baza
constatărilor efectuate de organele de control, precum şi pe baza informaţiilor deţinute de
celelalte funcţii ale administrării pot fi administrate deficienţele apărute ca urmare a aplicării
legislaţiei şi pot fi formulate propuneri de îmbunătăţire a acesteia;
elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la conturile bancare
11
prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru livrările ilegale. Crearea cadrului legal
care să permită administraţiei fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare ale
contribuabililor şi tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci, constituie un instrument foarte
valoros pentru organele de control fiscal, pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare în
vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi pentru reducerea evaziunii
fiscale;
identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi crearea unui
sistem de prevenire a fraudei. Colaborarea între toate instituţiile statului, implicate în lupta
împotriva crimei organizate, fraudei şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea unei baze de
date care să conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda fiscală, iar pe baza acestor
informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri aplicabile pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale;
utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute la combaterea
contrabandei şi a falsei declarări a importurilor.
Pentru combaterea evaziunii fiscale, organele de control trebuie să efectueze
verificarea încrucișată dintre datele înregistrate în evidența furnizorului și cele din contabilitatea
beneficiarului. De asemenea, este necesar să se extragă datele cu privire la cantitatea de materii
prime, materiale și produse finite achiziționate prin vamă, de la persoane fizice sau juridice, în
scopul determinării veniturilor reale.
Două forme de manifestare a evaziunii fiscale dețin ponderea cea mai mare în cadrul
fenomenului evazionist: “- nedeclararea veniturilor realizate în vederea impunerii de către
persoanele fi zice și juridice; - declararea eronată a veniturilor și cheltuielilor înregistrate de către
persoanele fi zice și juridice.”
Combaterea acestor forme de evaziune trebuie să aibă la bază corelarea activității
organelor centrale și teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice cu activitatea organelor de
poliție și Parchet. Opiniile specialiștilor în ceea ce privește modalitățile de combatere a evaziunii
fiscale sunt unanime în sensul înființării unui aparat de control unic la nivel central și local, care
să aibă atribuții atât din punct de vedere procedural, cât și practic. Sarcinile acestui corp de
control trebuie să constate, în principal, în: “- constatarea reală a obligațiilor față de bugetul
central și local; - ținerea corectă, pe baza documentelor, a evidențelor financiar – contabile; -
îndrumarea contribuabililor, persoane fi zice și juridice, în scopul aplicării legislației economice
și fiscale.” Eficiența controlului fiscal depinde, în principal, de crearea unei legislații specifice
adaptate la economia de piață și care să se orienteze spre scăderea presiunii fiscale. Specialiștii
din domeniul fiscal apreciază că reducerea evaziunii fiscale și crearea unui echilibru între
membrii societății contribuie la formarea unei pături mijlocii a populației care să acumuleze în
cea mai mare parte contribuția lor. Scăderea presiunii fiscale asupra contribuabililor conduce la
diminuarea evaziunii fiscale. În consecință, cel mai bun mod de realizare a obiectivelor îl
constituie organizarea unui mecanism adaptat la evoluția pieței, care să aibă la bază cote
marginale reduse și care să fie percepute la baze lărgite de impozitare. Pentru eficientizarea
combaterii evaziunii fiscale, este important ca impozitele să se concentreze în depozite pentru o
verificare a acestora de către autoritățile fiscale cu costuri cât mai reduse. Trebuie luat în
considerare și faptul că impozitele pe venit bazate pe evaluarea de către contribuabili aduc
bugetului venituri mai mici decât impozitele reținute direct de către stat. Un exemplu în acest
sens este TVA-ul, care oferă posibilități mai mici de evaziune fi scală comparativ cu taxele de
consumație individuală și stimulează producătorii la colectarea impozitului prin deducerea sau
rambursarea taxei plătite cu ocazia aprovizionării. Un rol major în procesul de combatere a
12
evaziunii fiscale îl are relația dintre contribuabili și unitățile fiscale, care trebuie să aibă
următoarele etape obligatorii: „- constatarea și calcularea impozitelor și taxelor conform
obiectului de activitate al contribuabililor; - stabilirea obligațiilor fiscale prin debitarea
impozitelor și taxelor cu debit sau crearea obligațiilor pentru celelalte impozite; - urmărirea și
încasarea impozitelor și taxelor; - întocmirea evidențelor fiscale pentru fiecare contribuabil și a
evidențelor centralizate.” Evaziunea fiscală nu poate fi eradicată, având în vedere complexitatea
acestui fenomen și multiplele forme sub care se manifestă. Cu toate acestea, acțiunea de
combatere a evaziunii fiscale poate fi direcționată spre eficientizarea activității pentru limitarea
fenomenului și efectelor produse de acesta.
Cele mai importante căi de combatere a evaziunii fiscale sunt:
a) crearea unui cadru legislativ care să țină seama de următoarele aspecte: - contribuabilii să aibă
certitudinea că faptele de evaziune fiscală pot fi descoperite; - taxele și impozitele la care sunt
supuși contribuabilii să nu fi generoase, situație care ar favoriza apariția fenomenului de
evaziune fiscală; - existența unor evidențe fiscale care să limiteze posibilitatea contribuabililor de
a eluda prevederile legale care reglementează sediul acestei materii;
b) creșterea nivelului de pregătire profesională a funcționarilor cu atribuții de control fiscal;
c) stabilirea unui sistem de stimulente pentru salariații din cadrul organelor de control fiscal;
d) crearea unui sistem centralizat de control fiscal care să aibă ca obiective evitarea dublei
impuneri și evidența strictă a datoriilor contribuabililor față de bugetul de stat și bugetele locale;
e) delimitarea netă a infracțiunilor de contravențiile fiscale și stabilirea modului de sancționare a
contribuabililor care se abat de la prevederile legale din domeniul fiscal;
f) instituirea la nivel național a unui sistem de evidență pentru contribuabilii care nu-și achită
datoriile exigibile;
g) obligația statuată prin lege a contribuabililor de înștiințare a organelor de control fiscal asupra
deschiderii conturilor la bănci;
h) crearea cadrului legal care să permită organelor fiscale verificarea tuturor operațiunilor
efectuate la bănci de către contribuabili;
i) cooperare între organele fiscale din România și cele din străinătate, în cazul în care
contribuabili din țara noastră sunt asociați cu firme din străinătate sau își desfășoară activitatea în
alte state;
j) existența unor evidențe financiar – contabile care să permită depistarea rapidă a fenomenului
de evaziune fiscală;
k) efectuarea de către organele de control a unei situații comparative între scripticul și fapticul
patrimoniului unor societăți suspectate de fraudă în domeniul fiscal;
l) efectuarea unor verificări directe periodice a reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice
asupra societăților cu cifre de afaceri importante, inclusiv asupra funcționarilor care efectuează
control la aceste societăți;
m) asigurarea unui cadru informatic centralizat, în care fiecare operațiune financiar – contabilă
înregistrată la societăți să existe și în baza de date a organelor fiscale abilitate din momentul în
care aceasta este înregistrată în evidența societăților comerciale;
n) verificarea încrucișată între datele înscrise în evidența furnizorilor și clienților;
o) stabilirea unei dimensiuni optime a capitalului social, astfel încât în cazul evaziunilor fiscale
prejudiciile să fie recuperate imediat;
p) schimburi de experiență între funcționarii din domeniul fiscal din România și cei din statele
membre ale Uniunii Europene, cu precădere din statele cele mai dezvoltate din punct de vedere
economic.
13
CONCLUZII
Evaziunea fiscală este o problemă acută a sistemului fiscal românesc şi a devenit şi mai
accentuată odată cu apariția crizei economice fapt datorat pe de o parte a creşterii deficitului
bugetar cât şi creşterii înclinaţiei spre evaziune pe fondul reducerii profiturilor şi a veniturilor.
Evaziunea fiscală constă, deci, în totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin
intermediul cărora contribuabilii, persoane fizice sau juridice sustrag parţial ori integral materia
lor impozabilă de la plata obligaţiilor stabilite prin lege, încalcând nu doar un act normativ
obişnuit ci însăși Constituţia României, care prevede că “cetăţenii au obligaţia de a contribui,
prin impozite și taxe, la cheltuielile publice”. Așadar evaziunea fiscală este un fenomen ce nu
poate fi stopat.
Pretutindeni și din totdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea
perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului. El
persistă în toate țările și în toate perioadele, în ciuda sancțiunilor. Fenomenul evazionist
reprezintă o coordonată inerentă a economiei de piață. De aceea, atitudinea cea mai eficace față
de acest fenomen este aceea de a realiza o bună administrare a lui, la nivelul identificării,
previzionării, controlului și valorificării acestuia, în perspectiva asigurării veniturilor bugetare
proiectate. Multitudinea obligațiilor pe care legea fiscală le impune contribuabililor, sau mai ales
povara acestor obligații au facut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în
a inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale pentru a se adapta noilor condiții,
astfel că evaziunea fiscală a fost întotdeauna un fenomen activ și cu ramificații care depășesc
granițele țării… Ca urmare a amplorii și dinamicii evaziunii fiscale se impune, de urgență,
regândirea și reproiectarea sistemului de administrare a veniturilor publice și a sistemului de
control al subiecților economici în ceea ce privește respectarea legislației fiscale. Fenomenul
evazionist trebuie să fie evaluat în întreaga lui complexitate, luându-se în considerare, alături de
conotația lui negativă și impactul său asupra multiplicării sumelor atrase la buget ca urmare a
identificării cazurilor de evaziune fiscală.
Una dintre măsurile necesare care conduce la întărirea administrației fiscale, se referă în
mod principal la organizarea unei evidențe fiscale eficiente.
Sistematizarea informației fiscale are scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor de
asistență pentru contribuabili, și de a întări administrația fiscală, printr-o identificare rapidă a
contribuabililor cu riscuri fiscale ridicate. În identificarea unor mijloace și căi de ținere sub
control a fenomenului evaziunii fiscale este necesar să ținem cont și de poziția contribuabilului
care mai ales atunci când fiscalitatea este excesivă tinde să găsească noi forme de evitare a
impozitelor. Situarea pe poziția contribuabilului face ca argumentele să fie favorabile acestuia,
mai ales atunci când fiscalitatea este excesivă și devine o formă în calea proprietății individuale.
Fără să ne situăm la nivelul intereselor generale ale statului, ar fi firesc să se țină cont de
aceasta numai în măsura în care lupta împotriva evaziunii fiscale se duce în condițiile unei
fiscalități rezonabile, aflată la un nivel minim de funcționare normală și eficientă și, de
asemenea, în condițiile în care această luptă urmărește echitatea în fața impozării.
Dincolo de substratul economic, evaziunea fiscală este un fenomen stabil, care se
manifestă ca răspuns al contribuabilului la acțiunea de constrangere impusă acestuia de către stat,
în calitate de garant al vieții sociale.
14
BIBLIOGRAFIE
15