Universitatea ,,Ștefan Cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Evaziunea fiscală în România;prevenirea și

combaterea evaziunii fiscale

Lect.dr. Student:
Apetri Anișoara Constantin (Dimideschi) Florentina
Specializarea: C.I.G.
Anul I ,Grupa I – I.D.

SUCEAVA, 2019
 INTRODUCERE

În ultimii 25 de ani fenomenul evaziunii fiscale a luat o amploare deosebită, cu

repercusiuni grave asupra economiei naționale. În acest sens apariția, în special, a societăților cu
răspundere limitată a favorizat un mediu propice pentru infracțiuni cu consecințe deosebit de
nefaste atât în domeniul economic, cât și pe plan social.
Diversificarea și complexitatea schimburilor comerciale, în condițiile unei legislații
imperfecte, au constituit circumstanțe favorizante pentru extinderea acesteia, iar efectele negative
ale evaziunii își pun amprenta din ce în ce mai pregnant asupra economiei naționale. În acest
context, preocupările specialiștilor pentru crearea unui cadru legislativ care să atenueze acest
fenomen s-au intensificat. În condițiile în care evaziunea fiscală nu poate fi eradicată, este
imperios necesar să se găsească cele mai eficiente măsuri de combatere.
Având în vedere această realitate incontestabilă respectiv cea a fenomenului evazionist,
precum şi interesul sporit faţă de acest fenomen a cărui evoluţie este foarte rapidă şi de
dimensiuni ridicate am ales pentru studiu această temă.
În lucrarea de faţă am abordat interdependenţele dintre evaziunea fiscală şi instituţiile
implicate în eradicarea ei, abordând fenomenul în complexitatea sa, ca de la cauză la efect.
Am acordat atenţie deosebită implicaţiilor de ordin economic, social şi posibilităţii de
prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, astfel încât aceasta să descurajeze rapid fenomenul
evazionist; să contribuie într-o mai mare măsură la realizarea veniturilor bugetului de stat şi să
conducă la asigurarea unei stabilităţi macroeconomice şi a unui mediu de afaceri favorabil.
Aşa cum se observă în zilele noastre, fenomenul de evaziune fiscală din România este
unul omniprezent, care încearcă să domine economia naţională. Acesta deţine o pondere
însemnată în economia subterană a României, ceea ce înseamnă că dacă ar fi luate măsurile
cuvenite multe fonduri ar putea fi recuperate şi îndreptate către bugetul statului, contribuind
astfel la încercarea de revenire a economiei naţionale din criza în care se află acum.
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar numai impunerea unor sancţiuni
drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal mai eficient, mai corect şi mai transparent, un
sistem legislativ viabil şi poate, în primul rând, o educaţie fiscală a cetăţenilor. Legislaţia în
vigoare nu este pe deplin clară şi nici suficientă existând destul de multe lacune. La elaborarea
actelor normative nu s-a ţinut seama că suntem în tranziţie spre economia de piaţă şi controlul
financiar şi fiscal nu este un simplu act administrativ, ci o necesitate obiectivă.
Evaziunea fiscala este un fenomen economico-social de mare amploare şi importanţă cu
care se confruntă numeroase state, într-o măsură mai mare sau mai mică. Date fiind cauzele şi
proporţiile sale şi oricare ar fi masurile de combatere, nu se pot vorbi, în planul rezultatelor
obţinute, despre eradicarea acestui fenomen, ci doar despre limitarea sa. Existenţa unui număr
mare de obligaţii fiscale, precum şi mărimea acestora au generat în permanenţă tendinţe de
sustragere de la impunere. Definirea conceptului de evaziune şi a formelor acestuia a suscitat
numeroase controverse de-a lungul timpului, fără a fi stabilite limite exacte şi metode clare de
cuantificare. Având în vedere aceste aspecte, am structurat cercetarea realizată în cadrul acestei
lucrări astfel încât să fie acoperită următoarea tematică: delimitări conceptuale privind evaziunea
fiscală, formele de manifestare, cauzele generatoare şi efectele produse; analiza şi combaterea
evaziunii fiscale în România.

CAPITOLUL I

EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. Conceptul de evaziune fiscală

În aspect general, mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se
prezintă sub formă variate şi multiple, însă ele pot fi împărţite în două categorii :
1. procedee şi mijloace ilicite;
2. utilizarea imperfecţiunilor legislaţiei.
În literatura de specialitate se încearcă găsirea unei definiţii care ar cuprinde toată
complexitatea fenomenului de evaziune fiscală cum ar fi :
 evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul
cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia
fiscală – reprezintă sensul larg al noţiunii ;
 sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederilor
fiscale) evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei
fiscale, comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete, ci prin evitarea intenţionată,
prin ocolirea acesteia prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale;
 altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă sustragerea
de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile
impozabile;
 evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace ,în întregime sau în parte, de
la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale de către contribuabilii persoane fizice şi juridice ;
 şi în sfârşit, evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale
contribuabilului, care îi permit să evite sau să reducă într-o măsură sau alta plăţile sale obligatorii
la buget (impozitele şi taxele).
Făcând o concluzie a celor relatate, putem menţiona că noţiunea de evaziune fiscală
poate purta diferite sensuri după conţinut.

1.2. Formele evaziunii fiscale

Una dintre cele mai delicate chestiuni legate de evaziunea fiscală se referă la
delimitarea între evaziunea fiscală legală (licită) şi evaziunea fiscală ilegală (ilicită). Deşi o
asemenea delimitare pare superfluă, deoarece, odată ce este incriminată, orice evaziune fiscală
înseamnă înfrângerea legii, deci este ilicită, din punct de vedere teoretic se poate argumenta o
asemenea distincţie.
 Astfel, evaziunea fiscală legală ar trebui considerată ca fiind acea evaziune fiscală care
reuşeşte să evite plata obligaţiilor bugetare (în totalitate sau în parte) exploatând anumite
„portiţe” ale legii. Evitarea plăţii obligaţiilor bugetare prin exploatarea acestor „portiţe” conduce
la reducerea prelevărilor către stat, dar, în acelaşi timp, nu constituie o înfrângere a legii: aceasta
înseamnă că avem de-a face cu o evaziune fiscală dar care a apărut nu prin încălcarea legii, ci
prin respectarea legii. Se pare că evaziunea fiscală legală (care, deci, nu este incriminantă) se
datorează conjuncţiei dintre o competenţă (competenţa contribuabilului de a alege soluţia cea
mai avantajoasă din lege) şi o incompetenţă (incompetenţa legiuitorului căruia i-au scăpat
„portiţele” menţionate mai sus). Situaţia în care se poate dovedi că legiuitorul a „proiectat”
portiţele de evaziune fiscală în baza textului legii la presiunea unor grupuri de interese
economice şi în detrimentul interesului statului nu trece, automat, în categoria evaziunii fiscale
ilegale, deoarece contribuabilul a folosit un text legal pe care nu l-a încălcat, dar poate conduce
la alte calificări, de exemplu la calificarea unei fapte de corupţie. Aşadar, deşi evaziunea fiscală
legală nu este incriminată în mod direct, dacă ea este efectul unui act de corupţie produs la
nivelul legiuitorului, atunci această din urmă faptă este incriminată. Corupţia poate sta, ca
urmare, la baza creării condiţiilor legislative pentru existenţa evaziunii fiscale legale.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală ilegală, aici lucrurile sunt evidente: orice încălcare
a normei fiscale, de natură să aducă prejudicii intereselor financiare ale statului trebuie calificată
ca reprezentând evaziune fiscală ilegală.
Sintetizând toate cele de mai de sus, considerăm că se pot spune următoarele despre
conceptul de evaziune fiscală:
A) evaziunea fiscală legală este o evaziune fiscală care vizează nu efectivitatea prejudicierii
intereselor financiare ale statului ci, mai degrabă, vizează potenţialitatea unei asemenea
prejudicieri. Într-adevăr, dacă evaziunea fiscală se produce fără încălcarea legii, rezultă, în mod
logic, că programarea veniturilor bugetare nu a luat în calcul veniturile bugetare care ar putea să
nu fie încasate ca urmare a prevederilor legii fiscale. Aşa stând lucrurile, rezultă că interesele
financiare ale statului nu au fost, în realitate, prejudiciate. Cu alte cuvinte, considerăm că
evaziunea fiscală legală nu există, în sensul propriu al termenului. Se propune, în acest context,
ca aşa-numita evaziune fiscală legală să fie considerată ca reprezentând subevaluarea sau
subîncasarea veniturilor bugetare posibile.
Ca urmare, speciile de evaziune fiscală legală sunt două:
a) subevaluarea veniturilor bugetare de către legiuitor, prin lăsarea unor „portiţe” de sifonare a
unor posibile venituri publice, adică prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (atunci când nu
se poate dovedi corupţia);
b) subîncasarea veniturilor bugetare de către administratorul fiscal, prin incompetenţă sau
neglijenţă în serviciu (de asemenea, atunci când nu se poate dovedi corupţia).
Pe baza celor de mai sus, aşa-numita evaziune fiscală legală pare a fi o contradicţie în
termeni: pe de o parte, conceptul de evaziune fiscală trimite la înfrângerea legii, deci la o situaţie
de nelegalitate iar, pe de altă parte, evaziunea fiscală poate fi legală. În orice caz, rezultă cu
claritate faptul că, dacă evaziunea fiscală legală este comisă în mod voluntar (deliberat), atunci
ne aflăm în faţa unei sustrageri de venituri publice (nu contează în interesul cui, contează doar că
sustragerea s-a făcut în detrimentul intereselor financiare ale statului), deci ne aflăm în faţa
evaziunii fiscale aşa cum este ea definită de legea 87/1994, iar dacă evaziunea fiscală este comisă
în mod involuntar, atunci nu ne aflăm în faţa unei evaziuni fiscale, în sensul legii 87/1994 ci în
faţa altor infracţiuni (de neglijenţă în serviciu, de exemplu). În această situaţie, după părerea
noastră, conceptul de evaziune fiscală legală este un concept care nu are denotat (nu are
corespondent în nici o împrejurare reală), deci el reprezintă o construcţie semantică artificială la
care ar trebui să se renunţe;
B) evaziunea fiscală ilegală este singura specie de evaziune fiscală propriu-zisă, deoarece ea
se face cu înfrângerea legii fiscale. În acest sens, sintagma „evaziune fiscală ilegală” reprezintă
un pleonasm, deoarece evaziunea fiscală este ilegală prin definiţie.
În concluzie, conform tuturor celor argumentate mai sus, există o singură specie de
evaziune fiscală (acea evaziune fiscală numită, în mod pleonastic, evaziune fiscală ilegală), iar
evaziunea fiscală legală nu există (sintagma constituind o contradicţie logică la nivelul
termenilor).

1.3. Evaziunea fiscală: cauze şi efecte

A) Cauzele evaziunii fiscale

În prezent, în condiţiile economiei de piaţă, trecerea tot mai mult de la proprietatea de stat
la proprietatea privată condiţionează creşterea şi diversificarea numărului de agenţi economici,
adică a potenţialilor contribuabili. Faptul menţionat şi dezvoltarea rapidă a diferitor relaţii cu
caracter economic face dificilă cuprinderea acestora în limitele legislaţiei fiscale şi creează vaste
posibilităţi de evaziune fiscală.
În general, cauzele evaziunii fiscale sunt multiple. Putem numi unele din ele, ţinând cont
de importanţă şi frecvenţa apariţiei:
 sarcinile fiscale exagerate , adică o povară fiscală peste măsură, inechitabilă şi
instabilă (în special pentru unele categorii de contribuabili ) - aceste cauze pot crea motive
morale de evaziune fiscală a contribuabilului, care tratează faptele menţionate ca o exprimare a
reprimării (dominării) din partea statului, considerându-se, în acelaşi timp, în drept de a se
împotrivi şi astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră furt”.
 factori de ordin economic:
- coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere –contribuabilul compară
consecinţele economice ale achitării impozitului şi aplicării măsurilor de răspundere pentru
neachitare, respectiv, cu cât cota impozitului este mai mare şi măsurile de răspundere mai mici,
cu atât efectul economic al evaziunii fiscale este mai mare;
- starea economică a contribuabilului – cu cât starea economică a contribuabilului este mai
grea, cu atât tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele cazuri executarea de către
contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia până la
nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de supravieţuire), iar pericolul
aplicării măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decât în cazul contribuabilului care se
dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente;
- descreştere (criză) economică - se înrăutăţeşte starea materială atât a contribuabilului, cât şi a
consumatorilor de mărfuri, de lucrări şi servicii, micşorându-se astfel posibilitatea de a transfera
impozitul prin intermediul majorării preţurilor de livrare ;
 insuficienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter
permanent) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care constituie o parte
componentă a educaţiei civice;
 imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele
raporturi aferente fiscalităţii rămân în afara reglementărilor normative), impreciziilor şi
ambiguităţilor – toate acestea creând un „climat destul de favorabil” pentru contribuabilii care
urmăresc scopuri evazioniste;
  lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode
performante şi un personal suficient numeric, bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al
autorităţilor fiscale, adică exagerări în procesul exercitării funcţiilor, de asemenea creează
premise pentru evaziunea fiscală ), etc.
 diversitatea categoriilor de contribuabili reieşind din procedura impunerii care, la
rândul ei, este determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de exemplu
salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune /eludare a fiscului), deoarece impunerea lor
este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă, în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de
întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin
intermediul modului de evidenţă, a sistemului de deduceri, de facilităţi, de treceri în cont, de
restituiri, etc.);
 putem menţiona chiar şi cauze de ordin politic – asemenea cauze ale evaziunii
fiscale ţin de funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii
promovează un anumit gen de politică economică sau socială, iar contribuabilii împotriva cărora
este îndreptată asemenea politică opun o anumită rezistenţă, inclusiv prin intermediul evaziunii
fiscale.
Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atât statului (societăţii), lipsindu-l
de veniturile necesare îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor, cât şi contribuabilului, deoarece în
realitate totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, creându-se distorsiuni
în povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de contribuabili).
Metodele de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare, şi metodele de
control şi investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate.
B) Efectele evaziunii fiscale
Conform unor opinii, împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii, fenomenul
evaziunii fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte, observându-se o paralelă între funcţiile
impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale.
Aşadar, pot fi nominalizate următoarele efecte ale evaziunii fiscale:
 efecte cu caracter politic;
 efecte cu caracter economic;
 efecte cu caracter social;
 efecte asupra formării veniturilor statului.
.
Efecte cu caracter politic. Orice campanie electorală care are loc, în mod obligatoriu va
pune ca sarcină lupta cu corupţia, cu economia tenebră, asigurarea principiului supremaţiei legii.
Ţinând cont de faptul că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice sunt formate tot de
cetăţeni) sunt în acelaşi timp şi alegători, este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele
alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic esenţial
pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor. Altfel spus,
ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o influenţă esenţială asupra
evoluţiei sistemului politic.
Efecte cu caracter economic. Este bine ştiut că într-o economie de piaţă, impozitele
reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi, în acelaşi timp, o
pârghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea
activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul investiţional al agenţilor
economici).
 La rândul său, un buget care dispune de venituri suficiente devine un mijloc eficient
în asigurarea echilibrului general economic, precum şi un mijloc de corectare a conjuncturii
economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaţioniste - cum ar fi majorarea cheltuielilor
publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă, sau a măsurilor cu efect
deflaţionist - de exemplu, cele privind reducerea impozitelor).
Efecte cu caracter social. Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă, deoarece
implică micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului, şi statul nu-şi poate îndeplini
corespunzător sarcinile ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de
subvenţii, compensaţii şi indemnizaţii, facilităţi fiscale). Pe de altă parte, direct sau indirect,
contribuabilul care a săvârşit evaziunea, mai devreme sau mai târziu, va avea şi el de suferit.
Aşadar, insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare
pentru promovarea unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul
unor categorii sociale defavorizate, privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar
direct altor categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ), poate avea ca efect
consecinţe sociale destul de grave cum ar fi diminuarea standardului de viaţă al categoriilor
sociale care sunt private de ajutorul statului, diminuarea standardelor privind gradul de educaţie
şi sănătate a populaţie, sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea
populaţiei.
Efecte asupra formării veniturilor statului. După cum a fost menţionat anterior,
existenţa fenomenului de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului
veniturilor statului şi, în rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinilor
puse, statul nu are o altă cale decât să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat –
majorarea cotelor impozitelor şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe.
Această măsură duce la creşterea presiunii (poverii) fiscale şi, ca urmare firească, o
creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi, evident, a fenomenului de evaziune fiscală.
Adică se creează un „cerc vicios” ,din care se poate ieşi doar dacă se reduce
semnificativ fenomenul evaziunii fiscale, iar în consecinţă se va reduce volumul de venituri ce se
sustrag de la buget. Odată ce se produce aceasta, se măreşte volumul veniturilor la buget,
necesităţile statului şi societăţii sunt satisfăcute şi chiar se poate opta pentru reducerea cotelor de
impunere.

1.4. Analiza fenomenului de evaziune fiscală în România

În România problema evaziunii fiscale capătă un interes major în primul rând datorită
existenței unei economii cu o lipsă acută de capital atât la nivel macroeconomic, pentru
susținerea programelor naționale de recrutare, cât mai ales la nivel microeconomic, unde
fenomenul subcapitalizării este deosebit de presant. De asemenea, tot lipsa de capital atrage după
sine o situație precară a veniturilor care trebuie să alimenteze bugetul de stat și care au ca menire
finanțarea unor importante sectoare sociale( sănătate, învățământ etc.). În aceste condiții
limitarea într-o măsură cât mai mare a evaziunii fiscale ar avea un aspect pozitiv asupra
echilibrului bugetar. Fenomenul sustragerii de la impunerea unei părți mai mari sau mai mici din
materia impozabilă se întâlnește atât pe plan național, cât și internațional. Uneori, însăși legislația
scoate de sub incidența impozitelor anumite categorii de venituri, părți de venituri, elemente de
avere ori anumite acte și fapte care, în condițiile aplicării consecvente a principiului generalității
impunerii ar trebui luate în calcul la stabilirea impozitelor.
 Evaziunea fiscală din România ocupă un loc central în presa internațională, în care se
consemnează că țara noastră pierde anual 28 miliarde euro din cauza economiei subterane. În
acest sens, în Reuters este descris un tablou din București astfel: “În fiecare dimineață, sute de
comercianți se înghesuie într-o piață ieftină din partea de nord a Capitalei. Însă, dacă un
inspector fiscal își face apariția, atunci ei strâng totul, iar liniștea se așterne foarte repede.”
Presa internațională subliniază că România este depășită în topul statelor din Uniunea
Europeană doar de Bulgaria în ceea ce privește contorizarea economiei subterane ca procent din
produsul intern brut. Consiliul Fiscal arată că în țara noastră unul din trei muncitori nu plătește
impozitul pe venit și nu achită contribuția la fondul de pensii. De exemplu, în anul 2013
evaziunea fiscală a reprezentat 16,2% din Produsul Intern Brut atingând valoarea de 22 miliarde
de euro. Se constată că valoarea aproape s-a dublat în ultimii 15 ani, deoarece în anul 2000
aceasta era de 9,1% din Produsul Intern Brut. Prejudiciile produse de economia subterană au
drept consecință majorarea taxelor plătite de populație pentru acoperirea deficitului bugetar.
Mihai Bogza , șeful Consiliului Investitorilor Străini afirma: “Multe companii private
încă fac evaziune fi scală, astfel că fac concurență neloială celor cinstiți. Taxele care ar trebui
colectate de la aceste societăți vor fi recuperate prin creșterea birurilor existente.”. Despre
evaziunea fiscală din România, Agenția France Presse scria:“ De la zidari care lucrează la negru
până la rețelele de criminalitate financiară, evaziunea fiscală înflorește în România și privează
bugetul statului de zeci de miliarde de euro.”. Conform datelor transmise de Comitetul
Consiliului Europei împotriva spălării capitalurilor (MONEYVAL) și prezentate în
http://economie.hotnews. ro/2014, economia subterană reprezintă 28,4% din produsul intern brut
al României (aproape 40 miliarde de euro). Parlamentul European a subliniat că la nivelul
Uniunii Europene se pierd anual 1.000 miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale. Ionuț
Dumitru , președintele Consiliului Fiscal, a declarat: “Evaziunea fiscală, în creștere în România,
reprezintă un risc pentru securitatea națională.”
Împotriva tendinței expansioniste a evaziunii fiscale, guvernul a creat în cadrul Fiscului
o direcție cu atribuții de împiedicare a activității rețelelor criminale, care s-au extins dincolo de
granițele României. În articol sunt prezentate cele mai mari infracțiuni de evaziune fiscală
înregistrate de exemplu în anul 2014: “Una dintre afacerile cel mai răsunătoare descoperite în
2014 vizează o evaziune de 24 milioane euro pe piața fructelor și legumelor. Treizeci de cetățeni
turci, iordanieni și români, dintre care 12 au fost arestați, au înființat 58 de societăți fantomă
pentru a scăpa de plata TVA (24%) după ce au livrat produse de 100 milioane euro. Într-un alt
caz, 22 cetățeni români și chinezi au pus la punct un lanț fraudulos format din 15 societăți care
efectuau tranzacții succesive și omiteau să declare și să plătească TVA. Pierderea fiscală a fost
de 12 milioane euro.” Potrivit datelor Consiliului Fiscal, 1,45 milioane de oameni munceau la
negru, adică 23% din numărul total de angajați. În acest sens, construcțiile sunt cele mai afectate,
deoarece 60% din muncitori nu lucrează cu contracte de muncă.
Gheorghe Piperea arată într-un text publicat pe www.juridice.ro că pierderile
înregistrate în ultimii nouă ani de economia națională cauzate de bănci, companii multinaționale
și IMM-uri sunt de aproximativ 20 mil. de euro, sumă împrumutată de România de la Fondul
Monetar Internațional și Comisia Europeană. Calculul efectuat de avocatul Piperea are la bază
datele oferite de Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, conform cărora erau înregistrate
720.000 persoane juridice active. Dintre acestea 115.000 nu au depus bilanțul, 87.000 nu au
înregistrat profi t, 252.000 au avut profi t net de 58 mil. de lei, iar 264.000 de firme au înregistrat
pierderi în valoare de 39 mil. de lei, aproximativ 9 mil .de euro. Pierderile anuale reprezintă
6,5% din Produsul Intern Brut. Conform structurii celor 264.000 de firme care au înregistrat
pierderi, 400 societăți de stat au avut pierderi, 400 societăți de stat au avut pierderi de 3 mil de
lei, iar pierderile celor 263.500 mii firme private au fost de 36 mil. de lei, ceea ce înseamnă că
firmele cu capital privat au fost mult mai mari comparativ cu cele cu capital de stat. Autorul
prezintă un exemplu de evaziune prin metoda de optimizare fiscală denumită “sendvișul
olandez”.
România pierde zilnic 54 de milioane de euro din cauza evaziunii fiscale potrivit
datelor publicate la sfârșitul primului semestru al anului trecut de către Institutul Național de
Statistică. O mare parte este provocată de contrabanda cu țigări, alcool și produse energetice.
Evaziunea din întreaga economie ajunge la 15% din PIB, adică aproximativ 20 de
miliarde de euro, relevă Consiliul Fiscal.

CAPITOLUL II
METODE DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE

O sursă importantă de venit o constituie combaterea evaziunii fiscale. În România sunt

aplicabile prevederile Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Legea
nr.241/2005 a fost actualizată prin OUG nr.54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea
evaziunii fiscale.
Sancționarea infracțiunilor de evaziune fiscală este reglementată de Legea nr.78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Perioadele de tranziţie în orice stat generează modificarea cadrului legal existent, care
se consideră suport obligatoriu pentru dezvoltarea societăţii, conform strategiei preconizate.
Particularităţile fenomenului infracţional caracteristic etapei actuale impune
modificarea cadrului legislativ în vederea ajustării mecanismului legal de profilaxie şi
contractare a delictelor la normele internaţionale din domeniu. Problemele organelor de drept
privind aplicarea cadrului legislativ trebuie examinate prin prisma a două aspecte generale:
- aplicarea corectă şi consecventă sub toate aspectele a legislaţiei existente;
- modificarea legislaţiei ,având ca suport legislaţia şi practica judiciară a altor state, în primul
rând, a celor cu principii şi concepţii comune de dezvoltare, bazându-se în acest scop pe
prognozele posibile a declanşării fenomenelor infracţionale.
Trecerea patrimoniului public în posesia unei categorii de cetăţeni este caracteristică
trecerii la statul de drept, determinând în acelaşi timp şi o schimbare în situaţia cetăţeanului.
Astfel, la calitatea de proprietar, producător şi beneficiar i s-a atribuit calitatea de
contribuabil la suportarea cheltuielilor publice şi a cea de beneficiar direct sau indirect, al
aceleiaşi cheltuieli în măsura în care statul îi asigură protecţie socială, servicii, siguranţă socială,
respectarea drepturilor fundamentale. Sigur că dacă gradul de conversiune a contribuţiei pe care
cetăţeanul o aduce la bugetul cheltuielilor publice, depinde de faptul cum acesta o va trata: ca o
povară, un bir sau ca o necesitate de participare la gestionarea democraţiei. Indiferent însă de
această percepere a existat, există şi va exista tendinţa contribuabililor de a diminua orice
contribuţie sau de a se sustrage integral de la plata acesteia.
 Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege :
1. Practicarea activităţii economice fără înregistrare legală;
2. Eschivarea celor înregistraţi legal de la prezentarea documentelor şi datelor ce atestă
obligaţiunile fiscale faţă de buget;
3. Tăinuirea veniturilor reale de la impozitare a celor înregistraţi legal;
4. Neachitarea impozitelor deja stabilite.
Reieşind din cele expuse mai sus, combaterea acestor tendinţe implică necesitatea:
- legiferării sistemului de impozitare (toate titlurile Codului Fiscal, Legea- bugetului de stat);
- organizării şi dotării aparatului fiscal (Legea privind bazele Sistemului Fiscal- şi Legea cu
privire la Serviciul Fiscal de stat);
- sancţionării tendinţelor infracţionale ,atât pe cale administrativă, cât şi pe cale penală.
Măsurile ce se impun a fi luate trebuie coordonate astfel încât să se realizeze reducerea
drastică a evaziunii fiscale şi nu să se ajungă la mutarea locului de producere a evaziunii dintr-un
sector de activitate în altul, sau de la un regim de impozitare la altul.
În consecinţă, se impune a fi luate o serie de măsuri care să ducă la întărirea
controlului fiscal şi, implicit, la reducerea drastică a evaziunii fiscale, precum :
 asigurarea unor forţe adecvate pentru control, intensificarea controalelor fizice;
regândirea priorităţilor de control. În acest sens, o atenţie deosebită ar trebui acordată pregătirii şi
perfecţionării profesionale a inspectoratelor de control fiscal, precum şi aşezării pe baze moderne
a activităţii de selectare a contribuabililor;
 îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea experienţei dobândite în decursul
desfăşurării acţiunilor de control. O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea
cunoştinţelor, a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul acţiunilor de control şi elaborarea
unor manuale de control fiscale destinate inspectorilor ;
 alocarea unor noi resurse, financiare şi umane, destinate controlului, precum şi orientarea
celor existente spre acele zone care reprezintă un risc ridicat de producere a evaziunii fiscale.
Asigurarea unui buget propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală ,
poate crea premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal. De asemenea,
extinderea utilizării metodei analizei de risc ar asigura o alocare mai judicioasă a resurselor şi
orientarea inspectorilor spre controlul acestor contribuabili care prezintă un risc ridicat de
evaziune fiscală;
 introducerea unui sistem computerizat de control, informatizarea întregului proces de
administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor baze de date complete, corecte şi permanent
actualizate, care să cuprindă toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale acestora. Existenţa
unor astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui control masiv, pe
documente, pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea, în vederea desfăşurării controlului pe
teren, numai a contribuabililor care prezintă un risc ridicat;
 perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control. Întărirea colaborării
cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o
modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal;
 identificarea modalităţilor prin care au fost eludate obligaţiile fiscale către bugetul
statului. Centralizarea constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza informaţii
consistente referitoare la modalităţile de eludare a obligaţiilor fiscale. Apoi, aceste informaţii pot
fi grupate în funcţie de impozitele la care se referă sau în funcţie de domeniul de activitate în
care au fost întâlnite şi pot constitui capitole din ghiduri de control puse la dispoziţia
inspectorilor;
  identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din legislaţia în vigoare. Pe baza
constatărilor efectuate de organele de control, precum şi pe baza informaţiilor deţinute de
celelalte funcţii ale administrării pot fi administrate deficienţele apărute ca urmare a aplicării
legislaţiei şi pot fi formulate propuneri de îmbunătăţire a acesteia;
 elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la conturile bancare
prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru livrările ilegale. Crearea cadrului legal
care să permită administraţiei fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare ale
contribuabililor şi tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci, constituie un instrument foarte
valoros pentru organele de control fiscal, pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare în
vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi pentru reducerea evaziunii
fiscale;
 identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi crearea unui
sistem de prevenire a fraudei. Colaborarea între toate instituţiile statului, implicate în lupta
împotriva crimei organizate, fraudei şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea unei baze de
date care să conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda fiscală, iar pe baza acestor
informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri aplicabile pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale;
 utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute la combaterea
contrabandei şi a falsei declarări a importurilor.
Pentru combaterea evaziunii fiscale, organele de control trebuie să efectueze
verificarea încrucișată dintre datele înregistrate în evidența furnizorului și cele din contabilitatea
beneficiarului. De asemenea, este necesar să se extragă datele cu privire la cantitatea de materii
prime, materiale și produse finite achiziționate prin vamă, de la persoane fi zice sau juridice, în
scopul determinării veniturilor reale.
Două forme de manifestare a evaziunii fi scale dețin ponderea cea mai mare în cadrul
fenomenului evazionist: “- nedeclararea veniturilor realizate în vederea impunerii de către
persoanele fi zice și juridice; - declararea eronată a veniturilor și cheltuielilor înregistrate de către
persoanele fi zice și juridice.”
Combaterea acestor forme de evaziune trebuie să aibă la bază corelarea activității
organelor centrale și teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice cu activitatea organelor de
poliție și Parchet. Opiniile specialiștilor în ceea ce privește modalitățile de combatere a evaziunii
fi scale sunt unanime în sensul înființării unui aparat de control unic la nivel central și local, care
să aibă atribuții atât din punct de vedere procedural, cât și practic. Sarcinile acestui corp de
control trebuie să constate, în principal, în: “- constatarea reală a obligațiilor față de bugetul
central și local; - ținerea corectă, pe baza documentelor, a evidențelor f nanciar – contabile; -
îndrumarea contribuabililor, persoane fi zice și juridice, în scopul aplicării legislației economice
și fiscale.” Eficiența controlului fiscal depinde, în principal, de crearea unei legislații specifice
adaptate la economia de piață și care să se orienteze spre scăderea presiunii fi scale. Specialiștii
din domeniul fiscal apreciază că reducerea evaziunii fiscale și crearea unui echilibru între
membrii societății contribuie la formarea unei pături mijlocii a populației care să acumuleze în
cea mai mare parte contribuția lor. Scăderea presiunii fiscale asupra contribuabililor conduce la
diminuarea evaziunii fiscale. În consecință, cel mai bun mod de realizare a obiectivelor îl
constituie organizarea unui mecanism adaptat la evoluția pieței, care să aibă la bază cote
marginale reduse și care să fie percepute la baze lărgite de impozitare. Pentru eficientizarea
combaterii evaziunii fiscale, este important ca impozitele să se concentreze în depozite pentru o
verificare a acestora de către autoritățile fiscale cu costuri cât mai reduse. Trebuie luat în
considerare și faptul că impozitele pe venit bazate pe evaluarea de către contribuabili aduc
bugetului venituri mai mici decât impozitele reținute direct de către stat. Un exemplu în acest
sens este TVA-ul, care oferă posibilități mai mici de evaziune fi scală comparativ cu taxele de
consumație individuală și stimulează producătorii la colectarea impozitului prin deducerea sau
rambursarea taxei plătite cu ocazia aprovizionării. Un rol major în procesul de combatere a
evaziunii fi scale îl are relația dintre contribuabili și unitățile fi scale, care trebuie să aibă
următoarele etape obligatorii: „- constatarea și calcularea impozitelor și taxelor conform
obiectului de activitate al contribuabililor; - stabilirea obligațiilor fi scale prin debitarea
impozitelor și taxelor cu debit sau crearea obligațiilor pentru celelalte impozite; - urmărirea și
încasarea impozitelor și taxelor; - întocmirea evidențelor fi scale pentru fi ecare contribuabil și a
evidențelor centralizate.” Evaziunea fi scală nu poate fi eradicată, având în vedere complexitatea
acestui fenomen și multiplele forme sub care se manifestă. Cu toate acestea, acțiunea de
combatere a evaziunii fi scale poate fi direcționată spre efi cientizarea activității pentru limitarea
fenomenului și efectelor produse de acesta. Cele mai importante căi de combatere a evaziunii fi
scale sunt: a) crearea unui cadru legislativ care să țină seama de următoarele aspecte: -
contribuabilii să aibă certitudinea că faptele de evaziune fi scală pot fi descoperite; - taxele și
impozitele la care sunt supuși contribuabilii să nu fi e oneroase, situație care ar favoriza apariția
fenomenului de evaziune fi scală; - existența unor evidențe fi scale care să limiteze posibilitatea
contribuabililor de a eluda prevederile legale care reglementează sediul acestei materii; b)
creșterea nivelului de pregătire profesională a funcționarilor cu atribuții de control fi scal; c)
stabilirea unui sistem de stimulente pentru salariații din cadrul organelor de control fi scal; d)
crearea unui sistem centralizat de control fi scal care să aibă ca obiective evitarea dublei
impuneri și evidența strictă a datoriilor contribuabililor față de bugetul de stat și bugetele locale;
e) delimitarea netă a infracțiunilor de contravențiile fi scale și stabilirea modului de sancționare a
contribuabililor care se abat de la prevederile legale din domeniul fi scal; f) instituirea la nivel
național a unui sistem de evidență pentru contribuabilii care nu-și achită datoriile exigibile;
g) obligația statuată prin lege a contribuabililor de înștiințare a organelor de control fi scal asupra
deschiderii conturilor la bănci; h) crearea cadrului legal care să permită organelor fi scale verifi
carea tuturor operațiunilor efectuate la bănci de către contribuabili; i) cooperare între organele fi
scale din România și cele din străinătate, în cazul în care contribuabili din țara noastră sunt
asociați cu fi rme din străinătate sau își desfășoară activitatea în alte state; j) existența unor
evidențe fi nanciar – contabile care să permită depistarea rapidă a fenomenului de evaziune fi
scală; k) efectuarea de către organele de control a unei situații comparative între scripticul și
fapticul patrimoniului unor societăți suspectate de fraudă în domeniul fi scal; l) efectuarea unor
verifi cări directe periodice a reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice asupra societăților
cu cifre de afaceri importante, inclusiv asupra funcționarilor care efectuează control la aceste
societăți; m) asigurarea unui cadru informatic centralizat, în care fi ecare operațiune fi nanciar –
contabilă înregistrată la societăți să existe și în baza de date a organelor fi scale abilitate din
momentul în care aceasta este înregistrată în evidența societăților comerciale; n) verifi carea
încrucișată între datele înscrise în evidența furnizorilor și clienților; o) stabilirea unei dimensiuni
optime a capitalului social, astfel încât în cazul evaziunilor fi scale prejudiciile să fi e recuperate
imediat; p) schimburi de experiență între funcționarii din domeniul fi scal din România și cei din
statele membre ale Uniunii Europene, cu precădere din statele cele mai dezvoltate din punct de
vedere economi

CONCLUZII
 Evaziunea fiscala este o problemă acută a sistemului fiscal românesc şi a devenit şi mai
accentuată odată cu aparitia crizei economice fapt datorat pe de o parte creşterii
deficitului bugetar cât şi creşterii inclinaţiei spre evaziune pe fondul reducerii profiturilor şi a
veniturilor.
Evaziunea fiscala consta, deci, in totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin
intermediul cărora contribuabilii, persoane fizice sau juridice sustrag parţial ori integral materia
lor impozabila de la plata obligaţiilor stabilite prin lege, incalcand nu doar un act normativ
obişnuit ci insasi Constituţia României, care prevede ca “cetăţenii au obligaţia de a contribui,
prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”. Asadar evaziunea fiscala este un fenomen ce nu
poate fi stopat .
Concluzii
Pretutindeni si din totdeauna evaziunea fiscala a fost condamnata.Cu toate acestea
perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului.El
persista in toate tarile si in toate perioadele, in ciuda sanctiunilor. Fenomenul evazoinist
reprezinta o coordonata inerenta a economiei de piata. De aceea, atitudinea cea mai eficace fata
de ecest fenomen este aceea de a realiza o buna administrare a lui, la nivelul identificarii,
previzionarii, controlului si valorificarii acestuia, in perspectiva asigurarii veniturilor bugetare
proiectate. Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune contribuabililor, sau mai ales
povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in
a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale pentru a se adapta noilor conditii,
astfel ca evaziunea fiscala a fost intotdeauna un fenomen activ si cu ramificatii care depasesc
granitele tarii… Ca urmare a amplorii si dinamicii evaziunii fiscale se impune, de urgenta,
regandirea si reproiectarea sistemului de administrare a veniturilor publice si a sistemului de
control al al subiectilor economici in ceea ce priveste respectarea legislatiei fiscale. Fenomenul
evazionist trebuie sa fie evaluat in intreaga lui complexitate, luandu-se in considerare, alaturi de
conotatia lui negativa si impactul sau asupra multiplicarii sumelor atrase la buget ca urmare a
identificarii cazurilor de evaziune fiscala. 46 Din analiza efectuata asupra cauzelor si
mecanismelor de producere ale fenomenului evazionist sunt necesare identificarea inor
instrumente si masuri de tinere sub control a fenomenului. In ceea ce priveste controlul financiar
si fiscal, acesta trebuie sa identifice instrumente si indicatori care sa asigure functionarea
sistemului economic in parametrii legali dar si orientarea acestuia catre contribuabili care
prezinta un risc mai ridicat.Una dintre masurile necesare care conduce la intarirea administratiei
fiscale, se refera in mod principal la organizarea unei evidente fiscale eficiente.
Sistematizarea informatiei fiscale are scopul de a imbunatatii calitatea serviciilor de asistenta
pentru contribuabili, si de a intari administratia fiscala, printr-o identificare rapida a
contribuabililor cu riscuri fiscale ridicate.In identificarea unor mijloace si cai de tinere sub
control a fenomenului evaziunii fiscale este necesar sa tinem cont si de pozitia contribuabilului
care mai ales atunci cand fiscalitatea este excesiva tinde sa gaseasca noi forme de evitare a
impozitelor. Situarea pe pozitia contribuabilului face ca argumentele sa fie favorabile acestuia,
mai ales atunci cand fiscalitatea este excesiva si devine o forma in calea proprietatii
individuale.Fara sa ne situam la nivelul intereselor generale ale statului, ar fi firesc sa se tina cont
de aceasta numai in masura in care lupta impotriva evaziunii fiscale se duce in conditiile unei
fiscalitati rezonabile, aflata la un nivel minim de functionare normala si eficienta si, de
asemenea, in conditiile in care aceasta lupta urmareste echitatea in fata impozarii. Avand in
vedere aderarea Romaniei la Uniunea Europeana conditiile pe care aceasta ni le impune in
materie de fiscalitate cat si internationalizarea fenomenului de evaziune fiscala am abordat si
aspecte legate de evaziunea internationala. Dincolo de substratul economic, evaziunea fiscala
este un fenomen stabil, care se manifesta ca răspuns al contribuabilului la acțiunea de
constrangere impusa acestuia de către stat, in calitate de garant al vieții sociale.

BIBLIOGRAFIE

[1] Conea N., Gheorghe C., Tanislav E., Conea M. – „Infracţiuni prevăzute în legi speciale”,
Editura Semne, Bucureşti,2000
[2] Hoanţă N., „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997
[3] Moraru D., Nedelescu M., Voinea C. – „Finanţe publice”, Editura Economică, Bucureşti,
2005
[4] Văcărel I. şi colaboratorii – „Finanţe publice”, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura
Didactică şi PedagogicăR.A., Bucureşti, 2002
[5] Voicu C., Boroi Al. – „Dreptul penal al afacerilor”, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2006
[6] Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
BIBLIOGRAFIE:
Bostan, I. - „Controlul fiscal”, Editura Polirom, Bucureşti, 2003
Clocotici D., Gheorghiu Gh. - „Evaziunea fiscală. Probleme juridice ale răspunderii
contravenţionale şi penale”, Editura Lumina Lex, Constanţa, 2001
Cristof Ruhl, Dăianu D. - „Tranziţia economică în România – trecut, prezent şi viitor”, Editura
Tribuna Economică, Bucureşti, 2000
Hoanţă N. - „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003
Matei Gh. - „Finanţe publice, ediţia a II-a”, Editura Universitatea, Craiova, 2005 Marinescu I.,
Brezeanu P. - „Finanţe publice şi fiscalitate”, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2004
Moşteanu T., Dinu S. - „Reforma sistemului fiscal dinRomânia”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2004 Popa Ş.,
Drăgan Gh. - „Spălarea banilor şi finanţarea terorismului”, Editura Expert, 2005
Safta D., Safta M., Mrejeru Th., Florescu P şi colectivul - „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2000
Şaguna D., Tutungiu M.E. - „Evaziunea fiscală”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002 Şaguna
Dan Drosu - „Drept fiscal şi financiar”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002
Ungureanu M.A. - „Finanţe publice”, Editura Conphzs, Râmnicu Vâlcea, 2006
Văcărel I. Şi colectivul - „Finanţe publice, ediţia a IV-a”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2006
Vizitiu Gh. - Evaziunea fiscală”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
*** - Legea nr. 241 din 15.07.2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată
în Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005
*** - Legea nr. 161 din 19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demintăţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003
*** - Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr.
972/23.12.2003, cu completările şi modificările ulterioare
*** - Ordonanţa Guvernului nr. 70/28.08.1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial nr. 227/30.08.1997
*** - Ordonanţa Guvernului nr. 92/24.12.2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată
în Monitorul Oficial nr. 863/26.09.2005 47
*** - Hotărârea Guvernului nr. 745/03.07.2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale de Control, publicată în Monitorul Oficial nr. 496/09.07.2003
*** - Hotărârea Guvernului nr. 1538/18.12.2003 pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii
Financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 12/08.01.2004
*** - Hotărârea Guvernului nr. 1574/18.12.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 2/05.01.2004
*** - Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării controlului fiscal,
Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1486/03.12.1998
*** - Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1753/09.12.2003 pentru aprobarea Codului etic
al inspectorului de control fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 929/23.12.2003 *** -
Hotărârea Guvernului nr. 1574 din 18.12.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 2/05.01.2004