Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea ,,Ștefan Cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Evaziunea fiscală în România;prevenirea și


combaterea evaziunii fiscale

Lect.dr. Student:

Apetri Anișoara Constantin (Dimideschi) Florentina

Specializarea: C.I.G.

Anul I ,Grupa I

SUCEAVA, 2019
INTRODUCERE

Având în vedere această realitate incontestabilă respectiv cea a fenomenului


evazionist, precum şi interesul sporit faţă de acest fenomen a cărui evoluţie este foarte rapidă
şi de dimensiuni ridicate am ales pentru studiu această temă.
În lucrarea de faţă am abordat interdependenţele dintre evaziunea fiscală şi instituţiile
implicate în eradicarea ei, abordând fenomenul în complexitatea sa, ca de la cauză la efect.
Am acordat atenţie deosebită implicaţiilor de ordin economic, social şi posibilităţii de
prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, astfel încât aceasta să descurajeze rapid fenomenul
evazionist; să contribuie într-o mai mare măsură la realizarea veniturilor bugetului de stat şi să
conducă la asigurarea unei stabilităţi macroeconomice şi a unui mediu de afaceri favorabil.
Aşa cum se observă în zilele noastre, fenomenul de evaziune fiscală din România este
unul omniprezent, care încearcă să domine economia naţională. Acesta deţine o pondere
însemnată în economia subterană a României, ceea ce înseamnă că dacă ar fi luate măsurile
cuvenite multe fonduri ar putea fi recuperate şi îndreptate către bugetul statului, contribuind
astfel la încercarea de revenire a economiei naţionale din criza în care se află acum.
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar numai impunerea unor sancţiuni
drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal mai eficient, mai corect şi mai transparent, un
sistem legislativ viabil şi poate, în primul rând, o educaţie fiscală a cetăţenilor.
Legislaţia în vigoare nu este pe deplin clară şi nici suficientă existând destul de multe
lacune. La elaborarea actelor normative nu s-a ţinut seama că suntem în tranziţie spre
economia de piaţă şi controlul financiar şi fiscal nu este un simplu act administrativ, ci o
necesitate obiectivă.

Evaziunea fiscala este un fenomen economico-social de mare amploare şi importanţă cu


care se confruntă numeroase state, într-o măsură mai mare sau mai mică. Date fiind cauzele şi
proporţiile sale şi oricare ar fi masurile de combatere, nu se pot vorbi, în planul rezultatelor
obţinute, despre eradicarea acestui fenomen, ci doar despre limitarea sa. Existenţa unui număr
mare de obligaţii fiscale, precum şi mărimea acestora au generat în permanenţă tendinţe de
sustragere de la impunere. Definirea conceptului de evaziune şi a formelor acestuia a suscitat
numeroase controverse de-a lungul timpului, fără a fi stabilite limite exacte şi metode clare de
cuantificare. Având în vedere aceste aspecte, am structurat cercetarea realizată în cadrul acestei
lucrări astfel încât să fie acoperită următoarea tematică: delimitări conceptuale privind evaziunea
fiscală, formele de manifestare, cauzele generatoare şi efectele produse; analiza şi combaterea
evaziunii fiscale în România.
Termenii care desemnează fenomenul evaziunii fiscale sunt numeroşi şi, încercând o
demarcare a dimensiunilor şi modalităţilor de manifestare, aceştia sunt: evaziune fiscală, fraudă
fiscală si criminalitate economică. Evaziunea presupune folosirea procedeelor legale, a unor
neajunsuri ale legislaţiei pentru evitarea plăţii unor obligaţii fiscale. Așadar, contribuabilul
încearcă să beneficieze de cât mai multe avantaje oferite de reglementările fiscale în vigoare.
Neglijarea manifestărilor evaziunii fiscale şi lipsa unui control eficient în acest domeniu
pot conduce la escaladarea fenomenului, ajungându-se la frauda fiscală sau la crima fiscală sau
economică. Indiferent de amploarea sa, evaziunea fiscală este un fenomen nefast, cu implicaţii
negative multiple, cum sunt:
• nerealizarea prevederilor la partea de venituri fiscale, cu efecte asupra apariţiei sau creşterii
deficitului bugetar;
• afectarea stabilităţii economici naţionale;
• crearea unor inechităţi în plan social;
• afectarea puterii de cumpărare a monedei naţionale ş.a.
Evaziunea fiscală se poate defini ca: totalitatea procedeelor, licite sau ilicite, prin care
cei interesaţi sustrag, total sau parţial, materia lor impozabilă de la plata obligaţiilor ce decurg
din legislaţia fiscală în vigoare.
CAPITOLUL I

EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. Conceptul de evaziune fiscală


În aspect general, mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se
prezintă sub formă variate şi multiple, însă ele pot fi împărţite în două categorii :
1. procedee şi mijloace ilicite;
2. utilizarea imperfecţiunilor legislaţiei.
În literatura de specialitate se încearcă găsirea unei definiţii care ar cuprinde toată
complexitatea fenomenului de evaziune fiscală cum ar fi :
 evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei
interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală –
reprezintă sensul larg al noţiunii ;
 sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederilor fiscale)
evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale, comisă
nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete, ci prin evitarea intenţionată, prin ocolirea
acesteia prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale;
 o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la
plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile
impozabile;
 evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace ,în întregime sau în parte, de la
plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale de către contribuabilii persoane fizice şi juridice ;
 şi în sfârşit, evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului, care
îi permit să evite sau să reducă într-o măsură sau alta plăţile sale obligatorii la buget (impozitele
şi taxele).
Făcând o concluzie a celor relatate, putem menţiona că noţiunea de evaziune fiscală poate
purta diferite sensuri după conţinut.
Una dintre cele mai delicate chestiuni legate de evaziunea fiscală se referă la delimitarea
între evaziunea fiscală legală (licită) şi evaziunea fiscală ilegală (ilicită). Deşi o asemenea
delimitare pare superfluă, deoarece, odată ce este incriminată, orice evaziune fiscală înseamnă
înfrângerea legii, deci este ilicită, din punct de vedere teoretic se poate argumenta o asemenea
distincţie.
Astfel, evaziunea fiscală legală ar trebui considerată ca fiind acea evaziune fiscală care
reuşeşte să evite plata obligaţiilor bugetare (în totalitate sau în parte) exploatând anumite
„portiţe” ale legii. Evitarea plăţii obligaţiilor bugetare prin exploatarea acestor „portiţe” conduce
la reducerea prelevărilor către stat, dar, în acelaşi timp, nu constituie o înfrângere a legii: aceasta
înseamnă că avem de-a face cu o evaziune fiscală dar care a apărut nu prin încălcarea legii, ci
prin respectarea legii. Se pare că evaziunea fiscală legală (care, deci, nu este incriminantă) se
datorează conjuncţiei dintre o competenţă (competenţa contribuabilului de a alege soluţia cea
mai avantajoasă din lege) şi o incompetenţă (incompetenţa legiuitorului căruia i-au scăpat
„portiţele” menţionate mai sus). Situaţia în care se poate dovedi că legiuitorul a „proiectat”
portiţele de evaziune fiscală în baza textului legii la presiunea unor grupuri de interese
economice şi în detrimentul interesului statului nu trece, automat, în categoria evaziunii fiscale
ilegale, deoarece contribuabilul a folosit un text legal pe care nu l-a încălcat, dar poate conduce
la alte calificări, de exemplu la calificarea unei fapte de corupţie. Aşadar, deşi evaziunea fiscală
legală nu este incriminată în mod direct, dacă ea este efectul unui act de corupţie produs la
nivelul legiuitorului, atunci această din urmă faptă este incriminată. Corupţia poate sta, ca
urmare, la baza creării condiţiilor legislative pentru existenţa evaziunii fiscale legale.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală ilegală, aici lucrurile sunt evidente: orice încălcare a
normei fiscale, de natură să aducă prejudicii intereselor financiare ale statului trebuie calificată
ca reprezentând evaziune fiscală ilegală. Sintetizând toate cele de mai de sus, considerăm că se
pot spune următoarele despre conceptul de evaziune fiscală: a) evaziunea fiscală legală este o
evaziune fiscală care vizează nu efectivitatea prejudicierii intereselor financiare ale statului ci,
mai degrabă, vizează potenţialitatea unei asemenea prejudicieri. Într-adevăr, dacă evaziunea
fiscală se produce fără încălcarea legii, rezultă, în mod logic, că programarea veniturilor bugetare
nu a luat în calcul veniturile bugetare care ar putea să nu fie încasate ca urmare a prevederilor
legii fiscale. Aşa stând lucrurile, rezultă că interesele financiare ale statului nu au fost, în
realitate, prejudiciate. Cu alte cuvinte, considerăm că evaziunea fiscală legală nu există, în sensul
propriu al termenului. Se propune, în acest context, ca aşa-numita evaziune fiscală legală să fie
considerată ca reprezentând pe modul de judecare a răspunderii ministeriale în speţa neglijenţei
în serviciu: un legiuitor care, din incompetenţă, a lăsat asemenea „portiţe” care au generat
evaziunea fiscală legală, poate fi acuzat de neglijenţă în serviciu (rămâne de fundamentat
conceptul de neglijenţă în serviciu în cazul unui legiuitor care este ales şi nu numit, adică nu are
un contract de management). 13 Să menţionăm că susţinerea, în mod transparent, a intereselor
unui grup economic, prin promovarea unor acte normative favorabile acestuia, nu constituie, per
se, o infracţiune. Dacă, însă, această promovare se face în mod netransparent, atunci cazul este
de natura corupţiei De exemplu, ce se poate spune despre situaţia în care veniturile bugetare
programate (planificate) nu sunt realizate nu ca urmare a evaziunii fiscale ci ca urmare a
incapacităţii administraţiei fiscale de a încasa obligaţiile bugetare? Avem, aici, o prejudiciere a
intereselor financiare ale statului? După părerea noastră, da, adică se poate vorbi despre o
evaziune fiscală produsă chiar de administraţia fiscală, deşi nu există vreo încălcare directă a
legii (există, totuşi, o neglijenţă în serviciu, aşa cum am văzut că ar trebui considerată şi
incompetenţa legiuitorului cu privire la legea fiscală). 2subevaluarea sau subîncasarea veniturilor
bugetare posibile. Ca urmare, speciile de evaziune fiscală legală sunt două: a) subevaluarea
veniturilor bugetare de către legiuitor, prin lăsarea unor „portiţe” de sifonare a unor posibile
venituri publice, adică prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (atunci când nu se poate
dovedi corupţia); b) subîncasarea veniturilor bugetare de către administratorul fiscal, prin
incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (de asemenea, atunci când nu se poate dovedi corupţia).
Pe baza celor de mai sus, aşa-numita evaziune fiscală legală pare a fi o contradicţie în termeni:
pe de o parte, conceptul de evaziune fiscală trimite la înfrângerea legii, deci la o situaţie de
nelegalitate iar, pe de altă parte, evaziunea fiscală poate fi legală. În orice caz, rezultă cu claritate
faptul că, dacă evaziunea fiscală legală este comisă în mod voluntar (deliberat), atunci ne aflăm
în faţa unei sustrageri de venituri publice (nu contează în interesul cui, contează doar că
sustragerea s-a făcut în detrimentul intereselor financiare ale statului), deci ne aflăm în faţa
evaziunii fiscale aşa cum este ea definită de legea 87/1994, iar dacă evaziunea fiscală este comisă
în mod involuntar, atunci nu ne aflăm în faţa unei evaziuni fiscale, în sensul legii 87/1994 ci în
faţa altor infracţiuni (de neglijenţă în serviciu, de exemplu). În această situaţie, după părerea
noastră, conceptul de evaziune fiscală legală este un concept care nu are denotat (nu are
corespondent în nici o împrejurare reală), deci el reprezintă o construcţie semantică artificială la
care ar trebui să se renunţe; b) evaziunea fiscală ilegală este singura specie de evaziune fiscală
propriu-zisă, deoarece ea se face cu înfrângerea legii fiscale. În acest sens, sintagma „evaziune
fiscală ilegală” reprezintă un pleonasm, deoarece evaziunea fiscală este ilegală prin definiţie. În
concluzie, conform tuturor celor argumentate mai sus, există o singură specie de evaziune fiscală
(acea evaziune fiscală numită, în mod pleonastic, evaziune fiscală ilegală), iar evaziunea fiscală
legală nu există (sintagma constituind o contradicţie logică la nivelul termenilor). Identificare
cazurilor de evaziune fiscală a condus şi la aplicarea unor sancţiuni, sub forma majorărilor de
întârziere, a amenzilor contravenţionale şi a confiscărilor. Principalii indicatori sintetici referitori
la evaziunea fiscală pe anul 2008 sunt prezentaţi în tabelul următor: Tabelul 3 – Indicatorii
sintetici ai evaziunii fiscale 29 * in indicatorul „confiscari” nu este cuprinsa c/valoarea
marfurilor indisponibilizate, care fac obiectul unor sesizari penale, respectiv, tigarete, alcool si
bauturi alcoolice precum si a celor care, conform prevederilor legale, sunt supuse procedurilor de
distrugere. ** valoarea prejudiciilor se refera strict la rezultatele actiunilor initiate de Garda
Financiara, neincluzand prejudiciile aferente constatarilor efectuate de institutie la sesizarea ori
din dispozitia organelor de cercetare penala. 3.2. Formele evaziunii fiscale Dupã modul cum se
procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea
fiscală legală şi evaziunea fiscală ilicită. a) Evaziunea fiscală legală reprezintă acţiunea
contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazută a acesteia. Această
formă de evaziune nu este posibilă decât atunci când legea este lacunară sau prezintă
inadvertenţe. Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau
averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasă de la impozitare datorită modului în care
legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil. Contribuabilii găsesc anumite
mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal, sustrăgându-se în
totalitate sau în parte plăţii impozitelor, tocmai datorită unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel
contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se
poate apăra decât printr-o legislaţie clară, precisă. Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care
se uzează de interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale, în practica ţărilor cu economie de piaţă,
sunt: 30 • constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, în cuantum mai mare decât cel ce
se justifică din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile; • practica unor
societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente
tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să
stimuleze acumularea; • asocierile de familie, precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copiii
întreprinzătorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora,
repartizarea separată a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale; •
venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit în mod egal între aceştia, indiferent de
contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului
impozitului pe venit, care este datorat statului; • constituirea unor depozite de păstrare şi
administrare de către părinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi
venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu
ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat; • folosirea în anumite limite, a prevederilor legale
cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea
unei părţi din veniturile realizate de la impunere; • un contribuabil are posibilitatea să opteze
pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor
realizate de corporaţie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o
importantă sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor
cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a sarcinilor fiscale; • luarea în
considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu
munca vie, cu pregătirea profesională şi practica în productie, a sumelor plătite pentru contracte
de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes naţional; • scăderea din venitul
impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau
nu; 31 • interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi pentru
contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive. Legea 12/1991
privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991) reglementează cheltuielile care se scad
din veniturile încasate în vederea diminuării profitului. Această listă a fost modificată în anexa 1,
la Hotărârea guvernului nr. 804 din 30.11.1991. Interpretarea favorabilă a acestor dispoziţii ce
acordă scutiri de impozit pe diferite perioade de la infiinţarea societăţii în funcţie de profil a dus
la înfiinţarea unui număr deosebit de mare de societăţi cu profil comercial în scopul evaziunii
fiscale. b) Evaziunea fiscală ilicită, spre deosebire de cea legală, se săvârşeşte prin călcarea
flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În acest caz
contribuabilul violează prescripţia legală cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului. Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul,
obligat să furnizeze date în sprijinul declaraţiei în baza căreia urmează a i se stabili cota
impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei
impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului. În general este greu să
se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea
fiscală există însă forme care se regăsesc mai frecvent: - întocmirea de declaraţii false; -
întocmirea de documente de plăţi fictive; - alcătuirea de registre contabile nereale; - nedeclararea
materiei impozabile; - declararea de venituri impozabile inferioare celor reale; - executarea de
registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv; - diminuarea materiei impozabile
rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli
neefectuate în realitate; - vânzările fãcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare
efectivă, care ascund operaţiunile reale supuse impozitării; - falsificarea bilanţului, ca mijloc de
fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi
să răspundă solidar pentru fapta comisă. Micşorarea încasărilor bugetare din impozite, datorită
evaziunii fiscale, este în mai multe state o problemă acută şi frecventă, mărimea acestora nefiind
deloc neglijabilă. 32 3.3. Evaziunea fiscală între cauze şi efecte A) Cauzele evaziunii fiscale În
prezent, în condiţiile economiei de piaţă, trecerea tot mai mult de la proprietatea de stat la
proprietatea privată condiţionează creşterea şi diversificarea numărului de agenţi economici,
adică a potenţialilor contribuabili. Faptul menţionat şi dezvoltarea rapidă a diferitor relaţii cu
caracter economic face dificilă cuprinderea acestora în limetele legislaţiei fiscale şi creează vaste
posibilităţi de evaziune fiscală. În general, cauzele evaziunii fiscale sunt multiple. Putem numi
unele din ele, ţinînd cont de importanţă şi frecvenţa apariţiei: 1. sarcinele fiscale exagerate , adică
o povară fiscală peste măsură, inechitabilă şi instabilă (în special pentru unele categorii de
contribuabili ) - aceste cauze pot crea motive morale de evaziune fiscală a contribuabilului, care
tratează faptele menţionate ca o exprimare a reprimării (dominării) din partea statului,
considerîndu-se, în acelaşi timp, în drept de a se împotrivi şi astfel se formează opinia generală
că „a fura de la visterie nu se consideră furt”. 2. factori de ordin economic: coraportul dintre cota
impozitului şi măsurile de răspundere –contribuabilul compară consecinţele economice ale
achitării impozitului şi aplicării măsurilor de răspundere pentru neachitare, respectiv, cu cât cota
impozitului este mai mare şi măsurile de răspundere mai mici, cu atît efectul economic al
evaziunii fiscale este mai mare; starea economică a contribuabilului – cu cât starea economică
a contribuabilului este mai grea, cu atât tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele
cazuri executarea de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia
economică a acestuia pînă la nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de
supravieţuire), iar pericolul aplicării măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decît în cazul
contribuabilului care se dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de
perspective evidente; descreştere (criză) economică - se înrăutăţeşte starea materială atît a
contribuabilului, cît şi a consumatorilor de mărfuri, de lucrări şi servicii, micşorîndu-se astfel
posibilitatea de a transfera impozitul prin intermediul majorării preţurilor de livrare ; 33 2.
insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter permanent) şi ca
rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care constituie o parte componentă a
educaţiei civice; 3. imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele
rapoprturi aferente fiscalităţii rămîn în afara reglementărilor normative), impreciziilor şi
ambiguităţilor – toate acestea creând un „climat destul de favorabil” pentru contribuabilii care
urmăresc scopuri evazioniste; 4. lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi
metode performante şi un personal suficient numeric, bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de
zel al autorităţilor fiscale, adică exagerări în procesul exercitării funcţiilor, de asemenea creează
premise pentru evaziunea fiscală ), etc. 5. diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din
procedura impunerii care, la răndul ei, este determinată de domeniul şi specificul activităţii
contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune /eludare a
fiscului), deoarece impunerea lor este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă, în schimb
persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de
posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului de evidenţă, a sistemului de deduceri, de
facilităţi, de treceri în cont, de restituiri, etc.); 6. putem menţiona chiar şi cauze de ordin politic –
asemenea cauze ale evaziunii fiscale ţin de funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin
intermediul fiscalităţii promovează un anumit gen de politică economică sau socială, iar
contribuabilii împotriva cărora este îndreptată asemenea politică opun o anumită rezistenţă,
inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale. Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atît
statului (societăţii), lipsindu-l de veniturile necesare îndeplinirii sarcinelor şi atribuţiilor, cît şi
contribuabilului, deoarece în realitate totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai
mică, creîndu-se distorsiuni în povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi
categorii de contribuabili). Metodele de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare, şi
metodele de control şi investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate. B) Efectele
evaziunii fiscale Conform unor opinii, împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii,
fenomenul evaziunii fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte, observîndu-se o paralelă între
funcţiile impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale. Aşadar, pot fi nominalizate
următoarele efecte ale evaziunii fiscale : 34 efecte cu caracter economic; efecte cu caracter
social; efecte asupre formării veniturilor statului; efecte cu caracter politic. Efecte cu
caracter economic. Este bine ştiut că într-o economie de piaţă, impozitele reprezintă una din
sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi, în acelaşi timp, o pîrghie destul de
eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii
economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul investiţional al agenţilor
economici). La rîndul său, un buget care dispune de venituri suficiente devine un mijloc eficient
în asigurarea echilibrului general economic, precum şi un mijloc de corectare a conjuncturii
economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaţioniste - cum ar fi majorarea cheltuielelor
publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă, sau a măsurilor cu efect
deflaţionist - de exemplu, cele privind reducerea impozitelor). Efecte cu caracter social.
Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă, deoarece implică micşorarea fondurilor ce constituie
venituri ale bugetului, şi statul nu-şi poate îndeplini corespunzător sarcinele ce-i revin în
domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de subvenţii, compensaţii şi
indemnizaţii, facilităţi fiscale). Pe de altă parte, direct sau indirect, contribuabilul care a săvîrşit
evaziunea, mai devereme sau mai tîrziu, va avea şi el de suferit. Aşadar, insuficienţa în rezultatul
evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru promovarea unor programe
guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul unor categorii sociale defavorizate,
privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar direct altor categorii care au nevoie
de sprijinul financiar al statului ), poate avea ca efect consecinţe sociale destul de grave cum ar fi
diminuarea standardului de viaţă al categoriilor sociale care sînt private de ajutorul statului,
diminuarea standardelor privind gradul de educaţie şi sănătate a populaţie, sau chiar poate cauza
acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea populaţiei. Efecte asupra formării veniturilor
statului. După cum a fost menţionat anterior, existenţa fenomenului de evaziune fiscală în mod
obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor statului şi, în rezultatul lipsei acute de
fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse, statul nu are o altă cale decît să aplice
unica măsură eficientă şi cu efect imediat – majorarea cotelor impozitelor şi taxelor existente sau
chiar instituirea unor noi 35 impozite şi taxe. Această măsură duce la creşterea presiunii (poverii)
fiscale şi, ca urmare firească, o creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi, evident, a
fenomenului de evaziune fiscală. Adică se crează un „cerc vicios” ,din care se poate ieşi doar
dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale, iar în consecinţă se va reduce volumul
de venituri ce se sustrag de la buget. Odată ce se produce aceasta, se măreşte volumul veniturilor
la buget, necesităţile statului şi societăţii sunt satisfăcute şi chiar se poate opta pentru reducerea
cotelor de impunere. Efecte cu caracter politic. Orice campanie electorală care are loc, în mod
obligatoriu va pune ca sarcină lupta cu corupţia, cu economia tenebră, asigurarea principiului
supremaţiei legii. Ţinînd cont de faptul că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice sunt formate
tot de cetăţeni) sunt în acelaşi timp şi alegători, este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele
alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic esenţial
pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor. Altfel spus,
ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o influenţă esenţială asupra
evoluţiei sistemului politic.
CONCLUZII

Evaziunea fiscala este o problemă acută a sistemului fiscal românesc şi a devenit şi mai
accentuată odată cu aparitia crizei economice fapt datorat pe de o parte creşterii
deficitului bugetar cât şi creşterii inclinaţiei spre evaziune pe fondul reducerii profiturilor şi a
veniturilor.
Evaziunea fiscala consta, deci, in totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin
intermediul cărora contribuabilii, persoane fizice sau juridice sustrag parţial ori integral materia
lor impozabila de la plata obligaţiilor stabilite prin lege, incalcand nu doar un act normativ
obişnuit ci insasi Constituţia României, care prevede ca “cetăţenii au obligaţia de a contribui,
prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”. Asadar evaziunea fiscala este un fenomen ce nu
poate fi stopat .
Concluzii Pretutindeni si din totdeauna evaziunea fiscala a fost condamnata.Cu toate
acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat semnificativ de-a lungul
timpului.El persista in toate tarile si in toate perioadele, in ciuda sanctiunilor. Fenomenul
evazoinist reprezinta o coordonata inerenta a economiei de piata. De aceea, atitudinea cea mai
eficace fata de ecest fenomen este aceea de a realiza o buna administrare a lui, la nivelul
identificarii, previzionarii, controlului si valorificarii acestuia, in perspectiva asigurarii
veniturilor bugetare proiectate. Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune
contribuabililor, sau mai ales povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile,
ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale
pentru a se adapta noilor conditii, astfel ca evaziunea fiscala a fost intotdeauna un fenomen activ
si cu ramificatii care depasesc granitele tarii… Ca urmare a amplorii si dinamicii evaziunii
fiscale se impune, de urgenta, regandirea si reproiectarea sistemului de administrare a veniturilor
publice si a sistemului de control al al subiectilor economici in ceea ce priveste respectarea
legislatiei fiscale. Fenomenul evazionist trebuie sa fie evaluat in intreaga lui complexitate,
luandu-se in considerare, alaturi de conotatia lui negativa si impactul sau asupra multiplicarii
sumelor atrase la buget ca urmare a identificarii cazurilor de evaziune fiscala. 46 Din analiza
efectuata asupra cauzelor si mecanismelor de producere ale fenomenului evazionist sunt necesare
identificarea inor instrumente si masuri de tinere sub control a fenomenului. In ceea ce priveste
controlul financiar si fiscal, acesta trebuie sa identifice instrumente si indicatori care sa asigure
functionarea sistemului economic in parametrii legali dar si orientarea acestuia catre
contribuabili care prezinta un risc mai ridicat.Una dintre masurile necesare care conduce la
intarirea administratiei fiscale, se refera in mod principal la organizarea unei evidente fiscale
eficiente.
Sistematizarea informatiei fiscale are scopul de a imbunatatii calitatea serviciilor de
asistenta pentru contribuabili, si de a intari administratia fiscala, printr-o identificare rapida a
contribuabililor cu riscuri fiscale ridicate.In identificarea unor mijloace si cai de tinere sub
control a fenomenului evaziunii fiscale este necesar sa tinem cont si de pozitia contribuabilului
care mai ales atunci cand fiscalitatea este excesiva tinde sa gaseasca noi forme de evitare a
impozitelor. Situarea pe pozitia contribuabilului face ca argumentele sa fie favorabile acestuia,
mai ales atunci cand fiscalitatea este excesiva si devine o forma in calea proprietatii
individuale.Fara sa ne situam la nivelul intereselor generale ale statului, ar fi firesc sa se tina cont
de aceasta numai in masura in care lupta impotriva evaziunii fiscale se duce in conditiile unei
fiscalitati rezonabile, aflata la un nivel minim de functionare normala si eficienta si, de
asemenea, in conditiile in care aceasta lupta urmareste echitatea in fata impozarii. Avand in
vedere aderarea Romaniei la Uniunea Europeana conditiile pe care aceasta ni le impune in
materie de fiscalitate cat si internationalizarea fenomenului de evaziune fiscala am abordat si
aspecte legate de evaziunea internationala. Dincolo de substratul economic, evaziunea fiscala
este un fenomen stabil, care se manifesta ca răspuns al contribuabilului la acțiunea de
constrangere impusa acestuia de către stat, in calitate de garant al vieții sociale.

BIBLIOGRAFIE

[1] Conea N., Gheorghe C., Tanislav E., Conea M. – „Infracţiuni prevăzute în legi
speciale”, Editura Semne, Bucureşti,2000
[2] Hoanţă N., „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997
[3] Moraru D., Nedelescu M., Voinea C. – „Finanţe publice”, Editura Economică,
Bucureşti, 2005
[4] Văcărel I. şi colaboratorii – „Finanţe publice”, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită,
Editura Didactică şi PedagogicăR.A., Bucureşti, 2002
[5] Voicu C., Boroi Al. – „Dreptul penal al afacerilor”, Ediţia 3, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2006
[6] Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale