Sunteți pe pagina 1din 37

Universitatea ,,Ștefan Cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică


Contabilitate și Informatică de Gestiune

TEMĂ DE CONTROL LA DISCIPLINA


DREPTUL AFACERILOR

Lect. univ. dr.: Student:


Ichim Cristinel Constantin (Dimideschi) Florentina
Specializarea: C.I.G.
Anul I ,Grupa I – I.D.
SUCEAVA, 2019

2
3
CUPRINS

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE


COMERCIALE.......................................................................................................2
1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale........................2
1.2. Definiţia societăţii comerciale..................................................................................3
1.3. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România...........................6
CAPITOLUL 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE..............8
2.1. Noţiuni introductive...............................................................................................8
2.2. Etapele constituirii societăţilor comerciale..........................................................8
2.2.1. Etapa consensuală................................................................................................9
2.2.2. Etapa judiciară....................................................................................................13
2.2.3. Etapa de înmatriculare şi publicitate..................................................................14
2.2.4. Etapa reparatorie................................................................................................14
CAPITOLUL 3. CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI.......................15
3.1. Noţiunea, caracterele şi trăsăturile specifice ale societăţii pe acţiuni..............15
3.2. Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni..............................................................17
3.3. Modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni.................................................18
3.4. Acţiunile.................................................................................................................21
Bibliografie..................................................................................................24

4
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE
COMERCIALE

1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale

Născută din ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători animaţi de intenţia de a realiza
împreună activităţi economice de amploare, societatea comercială a apărut ca urmare a unor
cauze economice şi sociale, pe măsură ce acţiunile individuale nu au mai corespuns necesităţii de
a îndeplini activităţi economice de amploare.
Ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători care să pună în comun resursele
individuale, ca urmare a dezvoltării societăţii omeneşti, precum şi pe fondul creşterii nevoilor
economice şi sociale şi-a găsit expresia în conceptul de societate comercială.
Dacă la început societăţile comerciale erau formate doar din câteva persoane care
puneau în comun bunurile şi abilităţile specifice în vederea realizării unor afaceri, evoluţia
tehnicii juridice a contribuit la apariţia unor societăţi alcătuite din colectivităţi mult mai mari
care, prin capitalurile lor, au făcut posibilă realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de
activitate.
Societăţile comerciale au avut şi au consecinţe importante asupra civilizaţiei moderne,
determinând extinderea pieţelor, canalizând energiile umane şi financiare în sensul realizării
unor scopuri economice şi sociale, dar şi pentru satisfacerea intereselor personale ale
întreprinzătorilor1.
Aceste grupări de persoane şi capitaluri constituite în societăţi comerciale au
îndeplinit un rol economic esenţial, contribuind la cele mai semnificative realizări ale secolului al

1
Bratiş M., Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.5

5
XIX-lea, aşa cum au fost reţelele de căi ferate, exploatarea minelor şi zăcămintelor, Canalul de
Suez.
Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichităţii.
Prototipul originar al societăţii comerciale l-a constituit societatea civilă fără personalitate
juridică consacrată de dreptul roman2.
În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri : societatea tuturor bunurilor prezente
şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur
lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus). Ceea
ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită de personalitate
juridică3. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin asociaţilor în
proprietate, iar nu societăţii, ca patrimoniu distinct al acesteia.
În timp, societatea comercială a apărut ca o soluţie pentru cei care, deşi deţineau mari
sume de bani, prin funcţiile lor (clerici, militari), erau incompatibili cu activităţile speculative
comerciale. În această situaţie ei devin asociaţi ai comercianţilor în baza unui contract de
“commenda”, prin punerea la dispoziţia lor a unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiţia de a
participa la împărţirea beneficiilor şi de a suporta riscurile pierderilor în limita respectivelor
valori4.
În secolul al XVIII-lea apar primele societăţi pe acţiuni. Înfiinţarea acestor societăţi este
legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime, ca Olanda, Anglia şi Franţa. Au luat fiinţă
Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeză a Indiilor Occidentale
(1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica şi Guadelup,
Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei. Aceste companii erau constituite pe
baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui mare număr de posesori de fonduri
(regele, curtenii, negustorii).
Contribuţiile asociaţilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor care aveau ca
titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară, contribuţiile la formarea
patrimoniului au primit numele de “acţiuni”. În ceea ce priveşte riscurile asociaţilor, acestea erau
limitate la contribuţiile lor la formarea patrimoniului companiei5.
Evoluţia ulterioară în această materie, se caracterizează prin instituirea unor forme mixte
de societăţi comerciale. Prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor comerciale
o reprezintă Codul comercial francez din 1807. El conţinea dispoziţii privind formele de

2
L. Filip, Drept comercial, Ed. Junimea, Iaşi, 2000, p. 89.
3
C. Tomulescu, Drept privat român, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1972, p. 292
4
E. Cârcei, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p.47
5
St. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 140

6
societate existente în activitatea comercială6. Pe lângă o formă de societate cunoscută sub numele
de “societe generale”, consacrată sub denumirea de “societate în nume colectiv” şi societatea în
comandită, constituită pe baza contractului de “commenda”, Codul comercial francez
reglementează “societatea anonimă” cu cele două forme ale sale: “societatea pe acţiuni” şi
“societatea în comandită pe acţiuni”.
Societatea pe acţiuni putea funcţiona numai pe baza autorizaţiei guvernului, motiv pentru
care această societate va cunoaşte o adevărată expansiune abia după adoptarea legii din 1867,
care suprimă această autorizaţie.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, nevoile practicii comerciale au impus crearea unei forme
noi de societate comercială, şi anume “societatea cu răspundere limitată”. Această formă de
societate îngemănează trăsături ale societăţii în nume colectiv şi ale societăţii pe acţiuni. Datorită
caracteristicilor sale, societatea cu răspundere limitată a devenit, alături de societatea pe acţiuni,
forma cea mai răspândită în activitatea comercială din toate ţările lumii7.
În epoca contemporană sunt întâlnite mai multe tipuri de societate, care însă, în funcţie de
atractivitatea de care se bucură în rândul agenţilor economici, prezintă grade diferite de
proliferare. Aceste fluctuaţii în ceea ce priveşte frecvenţa îşi au explicaţii de ordin economic,
întemeiate pe gradul de funcţionalitate a diferitelor tipuri de societăţi. De exemplu, societăţile cu
răspundere limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv deoarece acestea din urmă îi
expuneau pe asociaţi la riscuri prea mari, obligându-i să răspundă solidar şi nelimitat faţă de
creditori. Iar societatea pe acţiuni a proliferat în dauna societăţii în comandită pe acţiuni fiindcă,
spre deosebire de aceasta, a generalizat restrângerea răspunderii asociaţilor la valoarea acţiunilor
pe care le deţin, iar, pe de altă parte, a facilitat colectarea de capitaluri mari8.
Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au
permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne. Societăţile
comerciale au fost, şi sunt şi în prezent, cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor
umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese
personale ale întreprinzătorilor9.

1.2. Definiţia societăţii comerciale

6
St. Cărpenaru, op. cit., p. 140
7
Idem
8
L. Filip, op. cit. ,p. 90
9
St. Cărpenaru, op. cit., p. 140

7
În legislaţia română nu se defineşte noţiunea de societate comercială. Legiuitorul
utilizează termenul de societate în două cazuri:
1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Codul Civil: “Societatea este un
contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a
împărţi foloasele ce ar putea deriva”;
2. persoană juridică – societate comercială, reglementată în art.1, Legea 31/1990 privind
societăţile comerciale, modificată şi republicată: “În vederea efectuării de acte de comerţ,
persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi”, lege ce reglementează deci societatea comercială, fără
să o definească.
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui
contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii înţeleg să pună în
comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii
beneficiilor rezultate10.
Din definiţia dată, concluzionăm că principalele trăsături specifice ale societăţii
comerciale sunt:
1. Societatea comercială în calitate de persoană juridică are o organizare de sine
stătătoare;
2. Societatea comercială îşi constituie un capital necesar obiectului său de activitate,
în funcţie de mărimea acesteia şi condiţiile impuse de lege, capital ce se obţine prin aportul
persoanelor asociate;
3. Societatea urmăreşte satisfacerea intereselor economice-sociale ale membrilor
asociaţi;
4. Societatea comercială are un scop lucrativ, al realizării acelor activităţi specifice
prevăzute în obiectul lor de activitate, cum sunt: activităţi de producţie, de aprovizionare,
desfacere, prestări servicii şi executări de lucrări.

Societatea comercială apare ca un grup organizat de persoane, care, graţie personalităţii


juridice, acţionează ca un subiect de drept distinct. Deşi nu se reduce la a fi numai un contract,
fiind şi o persoană juridică, societatea comercială are natură contractuală care îşi pune amprenta
nu numai asupra constituirii ci şi asupra organizării şi funcţionării ei.
Contractul de societate comercială se distinge de celelalte contracte prin trei elemente
definitorii, care rezultă din însăşi înţelegerea părţilor, constând în: obligaţia de aport social,
10
R. Motica, C. Roşu, Drept comercial român şi drept bancar, Ed. Mirton, Timişoara, 2001, p.15

8
intenţia de a exercita în comun activitatea comercială şi împărţirea beneficiilor. Inexistenţa unuia
din aceste elemente nu atrage nulitatea contractului, dar îi anulează caracterul specific celor de
societate comercială.
a) Obligaţia de aport social constă în angajamentul fiecărui asociat de a aduce în
societate o valoare patrimonială în numerar, în natură sau de proprietate industrială.
Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă să contribuie
la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil începerii activităţii comerciale,
fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi comerciale 11. Societatea în nume colectiv, societatea
în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată sunt obligate să verse integral la data
constituirii, capitalul social subscris.
Începerea operaţiunilor comerciale ale unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a
se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social, constituie infracţiune 12. Dacă un asociat
nu respectă scadenţa de plată pentru capitalul subscris, va putea fi obligat la daune şi dobânzi în
favoarea societăţii, constând din pagubele cauzate de inexistenţa fondurilor necesare. În cazul
societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, poate fi exclus
asociatul care nu aduce aportul social subscris, după ce a fost pus în întârziere13.
Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri, terenuri),
bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale (creanţe). Acestea sunt
admise la toate formele de societate, realizându-se prin transferarea drepturilor corespunzătoare
şi prin predarea efectivă a bunurilor către societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile
constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul
comerţului. Fac excepţie de la această regulă bunurile pentru care se menţionează expres că sunt
aduse în societate numai cu titlu de folosinţă sau închiriere. În alternativa folosinţei, raporturile
dintre asociat şi societate sunt guvernate de regulile referitoare la uzufruct, iar la dizolvarea
societăţii proprietarul are dreptul la restituirea bunului. Bunul care face obiectul aportului în
natură trebuie evaluat în bani pentru a se putea stabili valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale
cuvenite asociatului respectiv. Evaluarea se realizează de către asociaţi sau de către experţi,
făcându-se menţiuni în acest sens în actul constitutiv al societăţii.
Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate
de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa,
fondatorii vor solicita judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi. Raportul
11
Legea nr. 31/1990, art.16 al.1
12
Legea nr. 31/1990, art. 270
13
Legea nr. 31/1990, art. 65 al.2

9
expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde urmează să se
întrunească adunarea constitutivă.
Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la
societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită
pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată.
Aportul de proprietate industrială constă în brevete de invenţie, licenţe de fabricaţie,
mărci de fabrică, desene şi modele industriale, denumiri de origine şi indicaţii de provenienţă.
Acestea sunt atestate prin brevete de invenţie şi prin alte documente care atestă drepturi
exclusive de exploatare asupra invenţiilor, reprezentărilor grafice sau sonore, semnelor
distinctive etc. În unele cazuri aportul de acest fel poate fi mai eficient decât aportul în bunuri
corporale.
Aportul în industrie (în muncă) constă în activitatea pe care asociatul promite că o va
presta în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa. Unii autori consideră că în
categoria aportului în muncă se include know–how-ul14, iar alţii apreciază că acesta face parte
din aportul de proprietate industrială, iar aportul în muncă nu reprezintă o categorie distinctă şi
semnificativă15. În favoarea ultimei teze se poate invoca faptul că aportul în muncă este permis
numai în cadrul societăţii în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din cadrul societăţilor în
comandită, care nu au pondere semnificativă în economia contemporană. Nici în cazul acestor
societăţi aportul în muncă nu este admis la constituirea şi majorarea capitalului social,
determinând numai dreptul la împărţirea beneficiilor şi a capitalului social 101.
b) Intenţia asociaţilor de a conlucra (affectio societatis) reprezintă alt element esenţial al
contractului de societate. Aceasta se materializează în colaborarea voluntară, activă, interesată şi
egalitară a asociaţiilor sau ca „o voinţă de unitate şi convergenţă de interese” 16. În cazul fiecărui
tip de societate comercială asociaţii au intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii
comerciale, de a lucra în comun, suportând toate riscurile activităţii comerciale. Gradul de
implicare în activitatea societăţii diferă în funcţie de forma juridică a societăţii, manifestându-se
uneori numai prin participarea la luarea deciziilor şi prin dreptul de control asupra activităţii
societăţii. Existenţa acestui element psihologic permite diferenţierea între societăţile comerciale
şi anumite grupări economice de interese sau contracte de altă natură. Pentru existenţa societăţii
comerciale nu este suficient aportul de capital, fiind necesară implicarea în afaceri a fiecărui
asociat, în funcţie de competenţele stabilite prin lege şi prin actul constitutiv al societăţii.

14
St. Cărpenaru, op. cit. p. 148
15
M. Costin, Note de curs
16
M. Bojincă, M. Szasz, Drept Comercial, p.63

10
c) Dreptul la beneficii constituie al treilea element definitoriu al societăţilor comerciale,
care le delimitează de asociaţiile nonprofit.
Beneficiul reprezintă câştigul, folosul ori profitul obţinut dintr-o activitate sau de pe urma
unei situaţii. În cazul societăţii comerciale, beneficiul brut simbolizează diferenţa dintre activul
şi pasivul financiar-contabil. Beneficiul net este acela care rămâne după prelevările fondului de
rezervă, a cheltuielilor de administrare, a cotelor de amortizare şi a altor cheltuieli. Beneficiul
real simbolizează beneficiul efectiv obţinut pe o anumită perioadă determinată, după ce se
compensează pierderile.
Beneficiile rezultate din activitatea unei societăţi comerciale poartă denumirea de
dividende. Acest termen include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acţionarilor
sau a asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi
pierderi, proporţional cu cota de participare la capitalul social 17. Dividendele se vor plăti
asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social, dacă părţile nu au convenit
derogări cu privire la criteriile de împărţire şi periodicitatea repartizării18.
Dividendele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaţilor sau,
după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei
financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va
plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul
constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară
aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare. Dreptul la acţiunea de
restituire a dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor. Distribuirea
dividendelor se poate realiza numai după îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, constând în:
existenţa unor beneficii reale, constatarea lor prin bilanţul contabil şi stabilirea datei plăţii de
către adunarea generală a asociaţilor.

1.3. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România

În legislaţia românească, prima reglementare amplă a societăţilor comerciale şi


distinctă de cea a societăţilor civile prevăzută de Codul civil a fost realizată de Codul comercial
din 1887.
Inspirat de reglementările cuprinse în Codul de Comerţ Italian din 1882, considerat cel mai
modern cod al acelor timpuri, Codul Comercial din 1887 instituia ca forme de societăţi

17
Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995, art. 1
18
Legea nr. 31/1990, art. 67 al. 2

11
comerciale societatea în nume colectiv, societatea în comandită şi societatea anonimă. Regimul
juridic al societăţilor comerciale a fost reglementat iniţial în Codul comercial, Cartea I, Titlul VIII
(art. 77-269), intitulat „Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale”, titlu care conţinea dis-
poziţii privind societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea anonimă
(pe acţiuni), societatea în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie.
Începând din anul 1990, dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale au fost
înlocuite cu o nouă reglementare, care formează obiectul Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale. Prin adoptarea Legii nr. 31/1990, dispoziţiile Codului comercial privind societăţile
comerciale au fost abrogate, exceptând dispoziţiile referitoare la asociaţia în participaţiune (art.
251-256) şi a celor privind asociaţia de asigurare mutuală (art. 257-263).
Reglementarea generală privind societăţile comerciale este cuprinsă în Legea nr. 31/1990,
iar pentru o serie de domenii specifice de activitate, cum sunt domeniul bancar, de asigurări, au
fost adoptate reglementări speciale.
Legea nr. 31/1990 reglementează societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere
limitată.
Societăţile comerciale cu capital integral de stat sunt reglementate de Legea nr. 15/1990
privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale19.
În domeniul bancar, sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului 20, în activitatea de asigurare sunt incidente
dispoziţiile Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor21.
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi/sau întreprinderile familiale
sunt guvernate de O.U.G. nr. 44/200822, iar societăţile comerciale fără personalitate juridică -
asociaţiile în participaţiune - sunt reglementate de Codul comercial
Caracterul de reglementare generală a societăţilor comerciale pe care îl are Legea nr.
31/1990 se manifestă atât prin aceea că ea priveşte orice societate comercială, indiferent de
obiectul ei de activitate, cât şi prin faptul că Legea nr. 31/1990 se aplică şi societăţilor
comerciale cu participare străină.
Dispoziţiile legale privind regimul juridic al societăţilor comerciale cuprinse în Legea nr.
31/1990 au caracter imperativ şi se completează cu prevederile Codului comercial şi ale Codului
civil. Potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, „prevederile din prezenta lege se completează cu

19
M.Of. nr. 98 din 8 august 1990
20
M.Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006
21
M.Of. nr. 148 din 10 aprilie 2000
22
M.Of. nr. 328 din 25 aprilie 2008

12
dispoziţiile Codului comercial”. În acest mod, prevederile Codului comercial referitoare la
societăţile comerciale, faptele de comerţ, comercianţi, obligaţiile comerciale au caracterul unor
reglementări subsidiare privind societăţile comerciale.
În materia societăţilor comerciale, dispoziţiile Codului civil privind contractul de
societate (art. 1491-1531) prezintă un deosebit interes în materia societăţilor comerciale. De
altfel, conform art. 1 Codul comercial român, în absenţa unor reglementări din Codul comercial,
se aplică dispoziţiile Codului civil, care are, de asemenea, caracterul unei reglementări subsidiare
privind societăţile comerciale.
Societăţile comerciale desfăşoară o activitate producătoare de profit, intrând astfel sub
incidenţa prevederilor cuprinse în legile fiscale. În acest sens, Codul fiscal şi Codul de procedură
fiscală sunt reglementări subsidiare în materia societăţilor comerciale.
Au un asemenea caracter şi prevederile cuprinse în Codul muncii, deoarece în ceea ce
priveşte personalul salariat al societăţilor comerciale, sunt incidente dispoziţiile conţinute în
legislaţia muncii. Încadrarea salariaţilor la societăţile comerciale se face în temeiul contractului
individual de muncă, cu respectarea legislaţiei muncii şi a asigurărilor sociale.
Reglementarea de fond a societăţilor comerciale este realizată însă, aşa cum am arătat,
prin Legea nr. 31/1990, lege care de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări şi
completări, ultimele dintre acestea fiind realizate de Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006,
Legea nr. 164/2006, Legea nr. 441/2006, Legea nr. 516/2006, OUG nr. 82/2007, OUG nr.
52/2008 (publicata în MOF nr. 333 din 30/04/2008), Legea nr. 284/2008 (publicata în MOF nr.
778 din 20/11/2008).

CAPITOLUL 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

2.1. Noţiuni introductive

Procedura de constituire a societăţii comerciale cuprinde ansamblul formalităţilor şi


regulilor ce trebuie respectate cu ocazia înfiinţării unei societăţi comerciale. Constituirea
societăţilor comerciale este supusă regimului de drept comun al Legii 31/1990, bazat pe un

13
control prealabil judiciar de legalitate, iar cele cu capital de stat, pe cale administrativă, conform
Legii nr.15/1990.
Pentru reducerea formalismului excesiv ce caracteriza procedura constituirii societăţilor
comerciale conform Legii nr. 31/1990 (ce includea: redactarea şi autentificarea actului
constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu avizul consultativ al Camerei de Comerţ
şi Industrie, înmatricularea la Registrul Comerţului, publicarea în Monitorul Oficial şi
înregistrarea la administraţia financiară) prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999 privind
accelerarea reformei economice procedura constituirii s-a simplificat, comasându-se etapele
acesteia prin preluarea de către Oficiul Registrului Comerţului a unor atribuţii, până atunci aflate
în sarcina altor instituţii.
Prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999, odată cu depunerea cererii de înmatriculare
a societăţii comerciale la Oficiul Registrului Comerţului competent, nu instanţa judecătorească,
ci judecătorul delegat (afiliat Oficiului Registrului Comerţului) autorizează desfăşurarea
activităţii, după care, pe lângă sarcina înmatriculării, tot Oficiul Registrului Comerţului este
obligat să obţină atât publicarea în Monitorul Oficial cât şi înregistrarea fiscală a societăţii
comerciale, dar pe cheltuiala societăţii comerciale ce solicită înmatricularea.
Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2001 republicată, privind simplificarea unor formalităţi
administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor se instituie o
procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale. Simplificarea
procedurii rezidă din crearea în cadrul Camerelor de Comerţ şi Industrie teritoriale a unor Birouri
Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionării comercianţilor. “Unicitatea”
procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se va obţine de la aceeaşi
instituţie, Biroul Unic, certificatul de înregistrare comercială conţinând codul unic de
înregistrare.
Normele referitoare la constituirea societăţilor comerciale cuprind reguli distincte pentru
diferitele tipuri de societăţi comerciale, şi anume: pentru societăţile în nume colectiv şi cele în
comandita simplă art. 4-7, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni art. 4-6, 8-10 şi
societăţile cu răspundere limitată art. 4-7, 11-14. Aceasta tehnică este diferenţiată de cea
prevăzută în textele abrogate ale codului comercial care consacrau, în prealabil, norme generale
privind constituirea societăţilor comerciale.
În lipsa unor norme generale, din dispoziţiile speciale menţionate se pot desprinde unele
aspecte comune care configurează regimul general al înfiinţării societăţilor comerciale cu
personalitate juridică, guvernate de Legea nr. 31/1990.

14
2.2. Etapele constituirii societăţilor comerciale

Înfiinţarea unei societăţi comerciale presupune parcurgerea a trei faze obligatorii, după
cum urmează: o fază consensuală, o fază judiciară şi o fază de înmatriculare şi publicitate, în
subsidiar mai putând exista şi o fază reparatorie.

2.2.1. Etapa consensuală

Etapa consensuală are ca obiect, întocmirea de către părţi, cu respectarea condiţiilor


legale, a actelor constitutive. În societăţile de capitaluri, definitivarea actelor constitutive, poate
fi precedată de subscrierea publică de acţiuni. Se deosebeşte astfel, pe de o parte, o modalitate
consensuală simplă, care se rezumă la încheierea nemijlocită a contractului de societate, iar pe de
altă parte, procedura complexă denumită constituire succesivă care implică, în prealabil,
formalităţile legate de subscrierea publică de acţiuni.

Actul constitutiv
Actul juridic de bază pentru înfiinţarea societăţii comerciale îl reprezintă contractul de
societate. În vederea constituirii societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere
limitată, legea impune ca părţile să întocmească şi statutul viitoarei societăţi. Contractul de
societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă a unei singure
persoane, în acest caz întocmindu-se doar statutul. Când se încheie numai statut sau numai
contract de societate, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
Pentru a fi valabil, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite condiţii de
fond şi de formă.

A) Condiţiile de fond ale actului constitutiv


În ceea ce priveşte condiţiile de fond, actul constitutiv fiind şi un contract, acesta trebuie
să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate ale convenţiei prevăzute în art. 948 al Codului
civil:
a) capacitatea de a contracta;
b) consimţământul valabil al părţilor;
c) un obiect determinat;

15
d) o cauză (scop) licită.
a) Capacitatea juridică a părţilor
Orice act juridic, deci şi contractul de societate comercială se încheie în mod valabil dacă
subiectele participante au capacitate juridică civilă. Asociatul – persoană fizică sau juridică –
trebuie să aibă capacitate de folosinţă şi de exerciţiu deplină.
b) Consimţământul
Consimţământul este o latură a voinţei asociaţilor de a se asocia şi de a desfăşura în
comun o activitate comercială în scopul obţinerii unui profit pe care să-l împartă.
Voinţa asociaţilor trebuie să fie conştientă şi liber exprimată, cu scopul de a produce
efecte juridice, şi să nu fie afectată de vreun viciu de consimţământ, respectiv de eroare, dol sau
violenţă.
Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau persoanele cu
care se asociază cel al cărui consimţământ se află în eroare sau cu privire la identitatea obiectului
contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia. Practic, având în vedere faptul că în cazul
societăţilor de persoane, contractul de societate este un contract „intuitu persoane”, relevanţă
majoră are eroarea cu privire la persoana cocontractantă.
Dolul reprezintă o eroare provocată de asociaţi, prin folosirea unor mijloace dolosive,
frauduloase. S-ar putea pune problema existenţei dolului în cazul subscrierii de acţiuni pe baza
unui bilanţ fals, întocmit astfel cu intenţia de a induce în eroare un asociat şi a-l determina să
subscrie la capitalul social.
Violenţa se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei ameninţări cu un rău fizic
sau psihic. Acest viciu de consimţământ poate fi analizat însă, doar din punct de vedere teoretic.
Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu o altă persoană care a
folosit constrângerea fizică sau morală pentru a o determina să-si exprime consimţământul.
În toate situaţiile când se constată existenţa vreunui viciu de consimţământ sancţiunea va
fi nulitatea relativă, a contractului astfel încheiat.
c) Obiectul contractului de societate comercială constă în prestaţiile la care s-au obligat
părţile contractante, în timp ce obiectul societăţii constă în activităţile pe care urmează să le
realizeze societatea, respectiv: producţie, comerţ, import-export, prestare de servicii, executare
de lucrări.
Ca în cazul oricărui contract, şi în contractul de societate comercială, obiectul trebuie să
fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestaţie a celui ce se obligă, să fie real, posibil,
licit, moral şi să nu contravină regulilor de convieţuire socială.

16
Obiectul este ilicit ori de câte ori se prevăd activităţi, operaţiuni contrare legii sau dacă
este inserată în contract aşa-numita „clauză leonină”, prin care se prevede, fie că una din părţi
participă la încasarea beneficiilor în totalitatea lor, fie că un asociat nu va fi obligat să suporte
eventualele pierderi (ceea ce înseamnă că acesta va participa numai la profit nu şi la pierderi).
În principiu, obiectul contractului de societate se concretizează în obligaţia de aport a
asociaţilor. Dacă obiectul contractului de societate comercială lipseşte, este ilicit sau imoral sau
contravine regulilor de convieţuire socială, sancţiunea va fi nulitatea absolută a contractului.
Este de observat că soluţia nulităţii absolute funcţionează chiar dacă, în cuprinsul art. 56
din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, între cauzele care conduc la nulitatea unei
societăţi comerciale este enumerată numai lipsa actului constitutiv sau nerespectarea condiţiilor
prevăzute de lege cu privire la forma actului constitutiv.
Nulitatea contractului de societate, are drept efect desfiinţarea actului constitutiv. În
aceste condiţii, se poate aprecia că actul constitutiv lipseşte, or conform art. 56 lit. a) din Legea
nr. 31/1990, republicată şi modificată, lipsa actului constitutiv poate avea ca efect nulitatea unei
societăţi înmatriculate în registrul comerţului, în baza hotărârii tribunalului.
d) Cauza (scopul) contractului
Motivaţia încheierii contractului de societate constă în crearea unei comunităţi de bunuri
afectate realizării activităţii de comerţ, cu scopul obţinerii unui profit care urmează a fi împărţit
între asociaţi, fie în funcţie de cota de participare la capitalul social, fie în funcţie de înţelegerea
asociaţilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecăruia la împărţirea beneficiilor.
Cauza contractului de societate trebuie să fie reală, licită, morală şi în concordanţă cu
regulile de convieţuire socială. Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţă nulitatea
absolută a contractului de societate încheiat, asociaţii fiind repuşi în situaţia anterioară realizării
acordului de voinţă.
Dacă desfiinţarea contractului, ca efect al constatării nulităţii, se produce după începerea
activităţii, asociaţii vor fi îndreptăţiţi atât la restituirea aportului fiecăruia la capitalul social cât şi
la repartizarea beneficiilor şi, eventual, a pierderilor înregistrate până la momentul desfiinţării.

B) Condiţiile de formă ale contractului de societate.


În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie sub
semnătura privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori.
Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandita simplă;

17
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Prin consacrarea formei autentice a contractului de societate se asigură toate garanţiile cu
privire la voinţa părţilor de a constitui societatea şi de a proba clauzele care stau la baza ei, care
pot fi uneori deosebit de complexe şi de mare valoare pecuniară. Nerespectarea acestei condiţii
atrage nulitatea societăţii, întocmai ca inexistenţa ei23.
În ceea ce priveşte conţinutul contractului de societate acesta poate cuprinde numeroase
clauze, în funcţie de voinţa părţilor, însă unele sunt obligatorii, iar inexistenţa lor determină
nulitatea actului constitutiv. Clauzele obligatorii sunt prevăzute de Legea nr.31/1990, în mod
diferenţiat, în funcţie de forma juridică a societăţii24.
Majoritatea clauzelor sunt însă comune tuturor formelor juridice ale societăţilor
comerciale şi privesc identificarea părţilor, identificarea viitoarei societăţi, constituirea
capitalului, obiectul de activitate, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile
asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii.
a) Clauze de identificare a părţilor
Societatea comercială poate fi constituită de persoane fizice sau de persoane juridice. În
cazul celor din prima categorie este necesar să se prevadă numele, prenumele, codul numeric
personal si, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi
data naşterii, domiciliul şi cetăţenia. Pentru persoanele juridice se va menţiona denumirea,
sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare. În actul constitutiv al societăţii în comandită mai este necesar să se precizeze
asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi.
b) Clauze privind identificarea viitoarei societăţi
Această categorie de clauze include denumirea, sediul, forma juridică şi, dacă este cazul,
emblema societăţii.
Denumirea societăţii se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii în conformitate
cu prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului25. Sediul societăţii este stabilit de
părţile contractante, în funcţie de locul în care se va desfăşura activitatea comercială principală
sau vor funcţiona organele de gestiune şi conducere. Forma juridică a societăţii este aleasă de
părţi, în funcţie de scopul urmărit, fiind necesar să se includă între cele stabilite de legislaţia
română. Emblema societăţii reprezintă un semn distinctiv cu caracter facultativ, care deosebeşte
un comerciant de altul de acelaşi gen.
c) Clauze referitoare la obiectul de activitate
23
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8
24
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8
25
Legea nr.26/1990, art. 30 şi art. 36.

18
Contractul de societate trebuie să se refere în mod explicit la obiectul de activitate,
indicând toate activităţile pe care preconizează să le desfăşoare. Indicarea exactă a fiecărei
activităţi şi numărului de codificare din Codul activităţilor din economia naţională (C.A.E.N)
este necesară pentru a se stabili dacă acestea se încadrează în parametrii legali şi pentru
considerente statistice privind specificul şi impozitarea societăţilor. Dacă se desfăşoară mai
multe activităţi comerciale se va preciza domeniul din care fac parte şi care dintre ele sunt
considerate principale.
d) Clauze referitoare la capitalul societăţii
Această categorie de clauze se referă la capitalul cu care asociaţii se obligă să participe
(capitalul subscris), cât şi la capitalul care a fost depus în contul societăţii (capitalul vărsat).
Pentru ambele categorii se face referire atât la cuantumul total al capitalului, cât şi la partea
fiecărui asociat, precizându-se dacă este în numerar, în natură sau de ordin intelectual. În cazul
celui în numerar se va menţiona data până la care se varsă integral, iar pentru capitalul în natură
se va specifica modul în care a fost evaluat (prin expertizare sau prin acordul părţilor).
În cazul societăţilor cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a
părţilor sociale atribuite fiecărui asociat, pentru aportul de capital.
La societăţile pe acţiuni este necesar să se precizeze numărul acţiunilor acordate fiecărui
asociat specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător şi dacă unele conferă anumite
drepturi speciale celor care le deţin.
e) Clauze referitoare la administrarea societăţii
Asociaţii trebuie să stabilească principalele aspecte referitoare la administrarea şi
reprezentarea societăţii comerciale, nominalizându-i pe cei care au atribuţii în acest sens. Se vor
stabili puterile conferite acestora şi dacă le pot exercita separat sau numai împreună.
În societăţile de persoane şi cu răspundere limitată se va indica: numărul,
numele şi prenumele administratorilor societăţii şi limita puterilor lor.
În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni se va menţiona şi cetăţenia
administratorilor, garanţia pe care sunt obligaţi să o depună, puterile şi drepturile lor, precum şi
drepturile speciale de administrare şi reprezentare acordate unora din ei. În contract
va figura: numărul, numele şi cetăţenia cenzorilor. În contractul de societate în comandită pe
acţiuni vor trebui precizate: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul şi
cetăţenia sau naţionalitatea asociaţilor, arătându-se care din ei administrează sau reprezintă
societatea.

19
În societăţile de capitaluri, dacă au fost încheiate operaţiuni în contul viitoarelor entităţi
colective, până la încheierea contractului care interesează gestiunea comună, în actul constitutiv
se vor enumera operaţiunile pe care societatea înţelege să le preia şi sumele datorate pentru ele.
f) Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Asociaţii trebuie să stabilească în contract drepturile ce le revin cu privire la beneficii, dar
şi obligaţiile în privinţa suportării pierderilor. Sunt interzise însă prevederile din care ar rezulta
că unii asociaţi nu vor beneficia de profit sau nu vor suporta pierderile, cunoscute sub denumirea
de „clauze leonine”. Obligaţiile asociaţilor privesc efectuarea aportului de capital şi stabilirea
termenelor până la care asociaţii vor efectua vărsămintele întregului capital subscris.
g) Clauze privind sediile secundare ale societăţii
Dacă asociaţii doresc înfiinţarea unor sedii secundare, sucursale, agenţii sau
reprezentanţe, este necesar să se facă menţiuni în acest sens în contractul de societate. Dacă
acestea se înfiinţează odată cu societatea, se vor include toate aspectele referitoare la ele.
h) Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Contractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind durata societăţii, încetarea
existenţei şi modurile în care se poate lichida sau dizolva. Întrucât aceste modalităţi sunt
reglementate în lege, asociaţii au posibilitatea să insereze clauza referitoare la “conformitatea cu
dispoziţiile legale“, fără a le mai prezenta în detaliu. Toate aspectele referitoare la societate sunt
cuprinse în actul constitutiv, astfel că modificarea oricărui aspect referitor la aceasta presupune
modificarea actului respectiv. Din această cauză Legea nr.31/1990, face referire la “modificarea
actului constitutiv” şi nu la “ modificarea societăţii comerciale “ 26.

C) Modificarea actului constitutiv


Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale, adoptată în condiţiile
legii, sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti. După fiecare modificare a actului constitutiv,
administratorii, respectiv directoratul, vor depune la Registrul Comerţului, în termen de 15 zile,
actul modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor
fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului delegat. Prin grija Oficiului Registrului
Comerţului actul modificator se va publica în Monitorul Oficial al României, pe cheltuiala
societăţii. Actul modificator al actului constitutiv al unei societăţi în nume colectiv sau în
comandită simplă, în formă autentică, se depune la Oficiul Registrului Comerţului, şi se
menţionează în acest registru, fără a fi obligatorie publicarea lui în Monitorul Oficial al
României.
26
Legea nr. 31 / 1990, Titlul IV

20
Modificarea actului constitutiv se realizează prin voinţa asociaţilor, manifestată în cadrul
adunării asociaţilor, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în cazul societăţilor pe acţiuni se
stabileşte că adunarea generală extraordinară poate lua hotărâri pentru: schimbarea formei
juridice a societăţii; mutarea sediului; schimbarea obiectului de activitate; prelungirea duratei;
majorarea sau reducerea capitalului social; fuziunea, divizarea sau dizolvarea anticipată;
emisiunea de obligaţiuni; conversia acţiunilor sau obligaţiunilor dintr-o categorie în alta şi orice
altă modificare a actului constitutiv27. Hotărârea adunării generale a asociaţilor trebuie
consemnată într-un înscris autentificat denumit „act adiţional”. În scopul protejării intereselor
terţilor, actul adiţional trebuie înregistrat şi publicat în condiţii similare cu actul constitutiv.
Modificările importante, referitoare la mutarea sediului în altă localitate, schimbarea
obiectului principal de activitate, modificarea capitalului social, fuziunea, divizarea, durata
societăţii, dizolvarea şi lichidarea, se vor înscrie în registrul comerţului în baza încheierii
judecătorului delegat. Celelalte modificări fiind de mai mică importanţă, necesită pentru înscriere
numai o rezoluţie a directorului oficiului comerţului.

2.2.2. Etapa judiciară

Faza judiciară obligatorie constă în controlul de legalitate efectuat de către judecătorul


delegat de la instanţa teritorială competentă. De această verificare depinde aprobarea necesară
pentru înfiinţarea valabilă a societăţilor comerciale. Este o procedură necontencioasă. deoarece o
astfel de cerere constitutivă de drepturi, reclamă exercitarea de către judecătorul delegat, doar a
unor atribuţii de verificare a actelor constitutive, depuse pentru obţinerea autorizaţiei de
funcţionare28.
Cererile de autorizare a funcţionării societăţilor comerciale, sunt de competenţa
judecătorului delegat de preşedintele tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul
societatea. La cerere se vor ataşa; statutul şi contractul de societate autentificate, avizul oficiului
Registrului Comerţului privind disponibilitatea firmei şi emblemei, certificatul de investitor
pentru asociaţii străini, avize prealabile când acest lucru este cerut de lege; dovada sediului,
copie după actul de proprietate sau contractul de închiriere a imobilului, contractul de locaţie în
gestiune sau concesionare; declaraţie, în formă autentică, a proprietarului imobilului, că este de
acord cu funcţionarea societăţii în spaţiul său; dovada capitalului (libret CEC, chitanţă, extras
cont) pentru numerar şi actul de proprietate, cu expertiză pentru aportul în natură; cazierul

27
Legea nr. 31 / 1990, art. 113
28
R.P. Vonica, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.97

21
judiciar, chitanţa de plata taxei de timbru, acte constatatoare a operaţiunilor încheiate în contul
societăţii şi aprobate de asociaţi, prealabile înmatriculării. Judecătorul delegat va putea dispune
efectuarea de expertize pentru evaluarea aportului, eventual administrarea şi a altor dovezi.
Judecătorul delegat, pe baza actelor depuse, autorizează funcţionarea societăţilor
comerciale, prin încheiere, conform art. 40 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. Încheierea este
susceptibilă de a fi atacată cu recurs, la tribunal, în 15 zile de la pronunţare.
Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin
care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru
constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricărui asociat ori a altor
persoane interesate, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de
cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act în încheiere
de regularizările efectuate.
În cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia
măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestor neregularităţi.
Nulitatea unei societăţi înmatriculate la Registrul comerţului poate fi declarată de tribunal
numai atunci când:
a) lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică;
b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile
asociaţilor şi capitalul social subscris;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care, cauza ei, a fost înlăturată înainte de a se
pune concluzii în fond la tribunal.

2.2.3. Etapa de înmatriculare şi publicitate

În faza finală, obligatorie, are loc îndeplinirea formelor de înmatriculare la Oficiul


Registrului Comerţului, de înregistrare fiscală, cât şi de publicarea în Monitorul Oficial al
României, a încheierii şi la cerere, a actelor constitutive.

22
În această etapă, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică şi opozabilitate
faţă de terţi. Într-adevăr, societatea devine, potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990, persoană
juridică din momentul înmatriculării şi poate efectua acte de comerţ.
Oficiul Registrului Comerţului eliberează societăţii certificat de înmatriculare, în termen
de 24 ore de la data încheierii judecătorului delegat.
Îndată după înmatriculare, societatea trebuie să fie înregistrată la Direcţia Generală a
Finanţelor Publice a judeţului, care îi eliberează societăţii codul fiscal. Încheierea de
înmatriculare se transmite din oficiu, de Registrul Comerţului, la organele fiscale. Cheltuielile de
înregistrare la Administraţia Financiară, vor fi suportate de societate.
După înmatricularea în Registrul Comerţului societatea, prin reprezentanţii săi, mai
efectuează următoarele operaţii:
- deschiderea contului bancar la banca pentru care optează societatea;
- întocmirea ştampilelor, parafelor şi sigiliilor;
- obţinerea unor avize, autorizaţii, licenţe, atestate şi certificate pentru desfăşurarea unor
activităţi speciale, ca de exemplu: case de schimb valutar, audiovizual, transporturi rutiere, în
domeniul medical şi farmaceutic, turism, editură.

2.2.4. Etapa reparatorie

În subsidiar, prin lege, se reglementează o fază reparatorie, menită să regularizeze post


factum statutul juridic al entităţii colective, în cazul omisiunii unor condiţii preliminare de către
persoanele obligate să le îndeplinească.

CAPITOLUL 3. CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI

3.1. Noţiunea, caracterele şi trăsăturile specifice ale societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi mai evoluată a societăţii
comerciale29, în care contează mai mult aportul de capital decât calităţile personale ale

29
R.P. Vonica, op.cit., p. 197

23
asociaţilor. Din cauza estompării calităţilor personale ale asociaţilor, acest tip de societate purta
anterior denumirea “societate anonimă”, care se menţine şi în prezent în legislaţiile altor state.
Codul comercial român prevedea două categorii de societăţi anonime: societatea pe
acţiuni şi societatea pe cote. La societatea pe acţiuni, capitalul este împărţit în fracţiuni de o
egală valoare şi reprezentată prin titluri de credit circulabile, numite acţiuni, cu caracter mobil; la
societăţile pe cote, capitalul este fracţionat în părţi de o valoare inegală şi nereprezentat prin
titluri circulabile. Şi unele şi altele sunt caracterizate prin răspunderea limitată a asociaţilor la
aportul lor social. Ultima categorie de societăţi nu a fost cunoscută în practică. În prezent, Legea
nr. 31/1990 reglementează două forme de societăţi pe acţiuni: societatea pe acţiuni şi societatea
în comandită pe acţiuni.
Societatea pe acţiuni funcţionează ca un organism democratic în care minoritatea se
supune hotărârilor majorităţii în adunările generale, administratorii şi directorii gestionează
societatea în baza unui mandat, iar cenzorii controlează legalitatea gestionării.
Acţionarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important este dreptul la
dividend, dar şi nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul la informare. Fiind prin esenţă
o societate de capitaluri, de esenţa ei este răspunderea asociaţilor în limita aporturilor lor pentru
obligaţiile sociale şi negociabilitatea acţiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la
formarea capitalului social.
Societatea pe acţiuni poate fi definită ca forma de societate constituită prin asocierea unui
număr de persoane, numite acţionari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul
împărţirii beneficiilor şi ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin
titluri negociable, numite acţiuni, răspunderea pentru obligaţiile sociale fiind angajată în limita
lor30.
Din această definiţie rezultă caracterele generale ale societăţii pe acţiuni:
- societatea se constituie dintr-un număr minim de asociaţi, denumiţi acţionari;
- capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi transmisibile;
- răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată la valoarea acţiunilor
lor.
În ceea ce priveşte conţinutul actului constitutiv societatea pe acţiuni se constituie prin
contract de societate şi statut, care pot fi însă întocmite sub forma unui înscris unic denumit act
constitutiv (art. 5). Legea prevede forma autentică a contractului de societate în cazul constituirii
prin subscripţie publică, şi conţinutul acestuia, care cuprinde mai multe clauze obligatorii decât
în cazul societăţilor de persoane. Actul constitutiv se semnează de asociaţii fondatori, din
30
R.P.Vonica, op.cit., p. 200

24
categoria cărora nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost condamnate pentru
anumite infracţiuni prevăzute de lege (art. 6 şi art. 8). Contractul de societate poate stabili
acordarea unor avantaje asociaţilor fondatori, pentru aportul pe care l-au avut la constituirea
societăţii (art. 8 lit. m).
Firma societăţii se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de alte
societăţi cu aceeaşi formă de organizare juridică din judeţul respectiv. Denumirea poate fi
diversificată, formată din combinaţii de litere şi cifre, cuvinte provenite din mitologie, astrologie,
geografie, istorie sau chiar din numele unor persoane consacrate. Orice act care emană de la
societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de organizare, numărul de înmatriculare,
capitalul social şi capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ aprobat.
Capitalul social nu poate fi mai mic de 90 000 lei noi sau echivalentul a 25 000 Euro.
Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social,
ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al
sumei de 25.000 de Euro. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de
către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai
mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsat: a) pentru acţiunile
emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii; b)
pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data
înmatriculării.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în muncă nu sunt
permise. Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin
predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Mai este necesar să se
prevadă valoarea fiecărui bun, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea.
Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se constituie prin subscripţie
publică (art. 16).
Acţiunile nu pot avea valoare nominală mai mică de 0,1 lei, iar în actul constitutiv se va
preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt nominative sau la purtător şi
drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni. Fiecare acţiune va cuprinde date referitoare la
societate, capital, asociaţi şi avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f şi art. 93).
Administratorii vor fi nominalizaţi prin nume, locul şi data naşterii, domiciliu şi cetăţenie,
în cazul că sunt persoane fizice. În cazul asociaţilor care au calitatea de persoane juridice se va
menţiona denumirea, sediul şi naţionalitatea. Pentru ambele categorii de administratori se va
stabili garanţia pe care trebuie să o depună, puterile care le sunt conferite, dacă le vor exercita

25
împreună sau separat şi dacă unii vor avea drepturi speciale de reprezentare şi de administrare
(art. 8 lit. g).
Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice, fiind necesară nominalizarea lor prin date
similare cu ale administratorilor (art. 8 lit. h).
Funcţionarea societăţii va cuprinde clauze referitoare la luarea hotărârilor în adunarea
generală a acţionarilor, modul de lucru al administratorilor, numărul cenzorilor (art. 8 lit. i).
Distribuirea beneficiilor şi suportarea pierderilor se va concretiza prin clauze referitoare la
mărimea acestora, împărţirea între acţionari şi eventualele avantaje acordate asociaţilor fondatori
(art. 8 lit. k şi m). Operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii şi cheltuielile efectuate cu
acestea se vor materializa în clauze axate pe operaţiunile concrete din faza constituirii societăţii
(art. 8 lit. o).
Forţa atractivă a societăţii pe acţiuni stă în răspunderea sa, limitată exclusiv la capitalul
investit, de natură reală, cât şi în posibilitatea asociaţilor de a ieşi oricând din societate, vânzând
acţiunile pe care le posedă, în această formă de societate, rolul esenţial revenind capitalului.
Totodată atractivitatea şi importanta societăţii pe acţiuni este dată de:
a) Societatea pe acţiuni are un rol foarte important în economia modernă, fiind
concepută să atragă economiile modeste, micul capital, prin valoarea nominală minimă a
acţiunilor, aceste societăţi permiţând concentrarea de capitaluri considerabile şi dezvoltarea unor
mari întreprinderi modeme;
b) Durata lor nedeterminată creează societăţii pe acţiuni posibilitatea să funcţioneze şi să
se dezvolte până la atingerea scopului pentru care au fost constituite, indiferent de calităţile
personale ale celor care posedă acţiunile;
c) Societatea pe acţiuni, prin puterea sa de a concentra capitalurile fragmentate,
constituie unul dintre principalii factori de producţie şi, în acelaşi timp, de mobilizare a
resurselor, în vederea realizării unor investiţii de anvergură. În acest scop, societatea face,
adesea, apel la subscripţie publică, determinând persoane fizice şi juridice, în special societăţi
bancare, să-şi plaseze pentru fructificare, capitalul lor. Societatea pe acţiuni joacă, astfel, un rol
de stimulent al circulaţiei bunurilor şi chiar în realizarea exportului de capital;
d) elementul subscripţiei determină o tendinţă de diferenţiere între societăţile mici sau
mijlocii pe acţiuni şi societăţile mari, care fac apel la subscripţia publică, ale căror titluri sunt
răspândite în public.

3.2. Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni

26
Societatea pe acţiuni se constituie, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, prin contract de
societate şi statut, care se semnează de toţi către asociaţii, iar în cazul constituirii prin subscripţie
publică de către membrii fondatori.
Actul constitutiv este actul probator, care atestă că mai multe persoane au convenit la
constituirea societăţii, identificându-se societatea prin: capital, obiect, sediu, denumire şi
specificându-se că societatea se va organiza potrivit statutului anexat. Prin urmare, actul
constitutiv cuprinde în conţinutul său atât contractul de societate cât şi statutul societăţii. Ele pot
fi încheiate şi sub forma unui înscris unic (art. 5 alin. 3) semnat de către toţi asociaţii, iar în cazul
societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică semnat de către acţionarii fondatori.
Contractul de societate, ca şi statutul se încheie sub semnătură privată, forma autentică
fiind obligatorie în cazul constituirii prin subscripţie publică. El trebuie să cuprindă menţiunile
obligatorii minime, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, privind:
a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandita pe acţiuni vor fi
menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
b) forma, denumirea şi sediul social;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital
autorizat, cuantumul acestuia;
e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate
pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la
purtător;
f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominala şi drepturile
conferite fiecărei categorii de acţiuni;
f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a
primilor membri ai consiliului de supraveghere;
g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separat;
h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii
de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire
a acestui număr;

27
i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv
membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
j) durata societăţii;
k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau condiţiile pentru
înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul
în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauza, precum şi
identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

Statutul societăţii pe acţiuni cuprinde aceleaşi elemente ca şi contractul de societate,


dezvoltând unele elemente care privesc organizarea şi funcţionarea societăţii. Condiţia întocmirii
statutului este de ordine publică. Înafara elementelor obligatorii, statutul mai poate cuprinde
derogări de la dreptul comun privind: retragerea din societate, excluderea acţionarilor având
cvorumul cerut pentru hotărârile adunării generale ordinare sau extraordinare.
Elementele înscrise în cele două acte constitutive trebuie să se completeze reciproc şi
să fie în concordanţă. Societăţile comerciale organizate în temeiul Legii nr. 15/1990 privind
reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, chiar
privatizate sau care se vor privatiza, vor funcţiona numai pe bază de statut.

3.3. Modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni

Constituirea societăţilor pe acţiuni este reglementată de Legea nr. 31/1990 sub două
modalităţi:
a) constituirea obişnuită, prin aporturile asociaţilor numită şi constituire simultană
sau fără apel la public;
b) constituirea succesivă prin subscripţie publică.
Indiferent de modalitatea folosită pentru constituirea societăţii pe acţiuni, trebuie să fie
întocmite contractul de societate şi statutul şi să se îndeplinească formalităţile prevăzute de lege

28
cu parcurgerea unor operaţii succesive, întocmirea actelor constitutive, definirea şi procedura
modalităţilor de constituire a societăţii, autorizarea funcţionării societăţii de către judecătorul
delegat, publicitatea şi înmatricularea la Registrul Comerţului, dobândirea personalităţii juridice.

A. Constituirea prin subscripţie publică


Dacă asociaţii care iniţiază constituirea societăţii pe acţiuni nu au resursele
financiare necesare pentru a subscrie întregul capital al societăţii, ei pot apela lai subscripţia
publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune, de bani
şi doreşte să investească prin cumpărarea de acţiuni.

Constituirea societăţii prin subscripţie publică implică următoarele operaţiuni:


a) lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor ;
b) subscrierea acţiunilor;
c) validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către
adunarea generală a subscriitorilor.
În realizarea acestor operaţiuni, un rol important îl au fondatorii societăţii.
Fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în
constituirea societăţii (art. 6).
Calitatea de fondator o poate avea orice persoană fizică sau juridică. Nu pot fi fondatori
persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită şi
alte infracţiuni, pedepsite conform legii (art. 6 alin. 2). Fondatorii sunt totodată şi primii acţionari
şi trebuie să fie cel puţin doi.
Fondatorii sunt obligaţi să îndeplinească toate actele privind întemeierea, iar după
înmatricularea societăţii sunt obligaţi să predea administratorilor documentele şi
corespondenţa privind constituirea societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători nelimitat şi solidar pentru : neîndeplinirea formalităţilor
legale prevăzute pentru constituirea societăţii; obligaţiile luate cu ocazia constituirii societăţii
în nume propriu, dar pe seama acesteia, dacă societatea nu-şi însuşeşte aceste obligaţii şi
pentru valabilitatea operaţiilor încheiate în contul societăţii şi luate de aceasta asupra sa.
Toate cheltuielile necesare constituirii sunt suportate de fondatori. De asemenea,
consecinţele actelor încheiate în legătură cu constituirea sunt asumate de fondatori. Dacă
societatea nu şi le însuşeşte sau dacă societatea, din orice cauză, nu se poate constitui,
fondatorii nu pot recupera nimic de la acceptanţii care au subscris acţiuni (art. 29 alin. 1).

29
Adunarea constitutivă stabileşte cota de participare din beneficul ce revine
fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică. Cota prevăzută nu poate depăşi
6% din beneficiul net şi nu poate fi acordata pentru o perioada mai mare de 5 ani de la data
constituirii societăţii.
În caz de dizolvare anticipată a societăţii, deci înainte de împlinirea duratei stabilite
prin contract şi statut, dar mai ales înainte de împlinirea a cinci ani, fondatorii au dreptul să
ceară daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor (art. 33).

a) Prospectul de emisiune
Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acţiuni îmbracă forma
prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele prevăzute la art.8 din legea
31/1990 care reglementează conţinutul actului constitutiv, cu excepţia celor privind pe
administratori şi directori, respectiv pe membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere,
precum şi pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, şi în care se va stabili data închiderii
subscripţiei. Clauza privind capitalul social, va prevedea că la constituire, fiecare acceptant
trebuie să verse în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. ori altă societate
bancară, iar acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral. Societatea se
va constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în
numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise. Restul din capitalul social subscris va trebui
vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare.
Prospectul de emisiune stabileşte data închiderii subscripţiei. În scopul de a-i proteja pe
subscriitori de eventualele abuzuri ale fondatorilor, participările la beneficiile societăţii, rezervate
de fondatori în folosul lor, deşi acceptate de subscriitori, nu au efect decât dacă au fost acceptate
de adunarea constitutivă. Aşa cum am menţionat anterior Adunarea constitutivă va hotărî asupra
cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică, cotă
nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la
data constituirii societăţii. Cuprinderea tuturor clauzelor şi menţiunilor în prospectul de emisiune
este obligatorie.
Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică şi să fie semnat de fondatori.
Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la Oficiul Registrului comerţului din
judeţul unde se va stabili sediul societăţii. Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului,
constatând îndeplinirea condiţiilor de la art.18 alin. (1) şi (2), va autoriza publicarea prospectului
de emisiune. De asemenea, emiterea de acţiuni trebuie autorizată şi de Agenţia Naţională
pentru Titluri de Valoare autorizare ce se obţine pe baza prospectului de emisiune.

30
b) Subscrierea acţiunilor
Subscrierea de acţiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană acceptă oferta
fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca aport o sumă de bani, cel
puţin egală cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei proprietar va deveni 31. Subscrierea se va
face pe unul din exemplarele prospectului de emisiune vizate de judecătorul delegat.
Subscrierea va arăta: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul
subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă că
subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune. Din acest moment, subscriitorul are
calitatea de acceptant. Subscripţia trebuie să fie fermă şi irevocabilă, pură şi simplă, efectivă şi
sinceră.

c) Validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către adunarea


constitutiva
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor convoca
adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-
a, şi în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare.
Înştiinţarea va cuprinde locul şi data adunării, care nu poate depăşi două luni de la data închiderii
subscrierii, şi precizarea problemelor care vor face obiectul discuţiilor
Adunarea constitutivă are obligaţia de a verifica existenţa vărsămintelor, de a examina şi
valida raportul experţilor de evaluare a aporturilor, aproba participările la beneficii ale
fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii, discută şi aprobă actul constitutiv al
societăţii, numeşte administratorii şi cenzorii.
În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii
administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul
comerţului în a cărui raza teritorială îşi va avea sediul societatea (art. 36).
Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;

31
M. Bojincă, M. Szasz, op.cit., p.62

31
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind
proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a
primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere
şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul
comerţului, se exercită de justiţie printr-un judecător delegat aşa cum am arătat în capitolul
anterior. În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere,
pronunţata în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea societăţii
şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de legea privind
acest registru. Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în Registrul
Comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii
judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale.
În cazul în care constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică se realizează prin
ofertă publică de valori mobiliare, nu se aplică dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privitoare la
formalităţile specifice constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, ci se aplică
dispoziţiile Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

B. Constituirea simultană
Constituirea simultană a societăţii pe acţiuni presupune semnarea actului constitutiv de
către toţi acţionarii care se încheie sub semnătura privată, forma autentică fiind obligatorie atunci
când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.
Capitalul social trebuie să fie simultan şi integral subscris. La constituire capitalul social
vărsat nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de fiecare
acţionar în parte, ca o concretizare a intenţiei sale de a contribui material sau volitiv la formarea
societăţii. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracţionare este posibilă. Aportul în
natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire parţială a acestuia. Restul de 70%
din aportul în numerar va fi vărsat la data şi în modul convenit în contract, în termen de 12 luni
de la data înmatriculării.

32
Nu mai are loc adunarea constitutivă ca şi în cazul subscripţiei publice, iar evaluarea
aporturilor în natură se face prin consensul fondatorilor sau prin expertiză, la cererea lor.
Numirea primilor administratori se face prin contractul de societate şi statut cu respectarea
cerinţelor prevăzute de art. 6 şi 73 din Legea nr. 31/1990
Formalităţile de autorizare de către judecătorul delegat, publicarea în Monitorul Oficial şi
înmatricularea în Registrul Comerţului sunt aceleaşi ca în cazul constituirii prin subscripţie
publică.

3.4. Acţiunile

Acţiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracţiuni obligatoriu egale din
capitalul social, care conferă posesorului calitatea de acţionar, cu toate drepturile şi obligaţiile.
Noţiunea „acţiune” are mai multe sensuri, întrucât simbolizează o fracţiune a capitalului social,
un titlu de credit sau raportul juridic dintre acţionar şi societate.
În funcţie de modul de transmitere, acţiunile se clasifică în acţiuni nominative şi acţiuni la
purtător. Acţiunile din prima categorie se subclasifică în acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale
(art. 91 şi art. 95).
Acţiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificaţi în cuprinsul acţiunii prin
nume şi domiciliu sau prin denumire şi sediu. Aceleaşi elemente de identificare sunt înscrise în
registrul de acţiuni al societăţii, astfel că transmiterea acţiunii unei alte persoane trebuie
menţionată şi în registru (art. 98). Acţiunile la purtător nu conţin elemente de identificare, astfel
încât se prezumă că titularul acesteia este cel ce o deţine. Dreptul de proprietate asupra acestora
se transmite prin simpla tradiţiune (art. 99).
Acţiunile preferenţiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor acţiunilor
ordinare, şi anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în proporţia stabilită în actul
constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile specifice acţionarilor, cu excepţia dreptului de
vot. Ele nu pot fi deţinute de reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii. Acest tip de
acţiuni dau dreptul la un dividend prelevat asupra beneficiului, înaintea oricărei alte prelevări
(acestea nu pot depăşi ¼ din capitalul social). Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor
putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale extraordinare a
acţionarilor (art. 95).
Acţiunile emise de o societate pot fi materializate în înscrisuri pe suport de hârtie sau pot
fi emise în formă dematerializată, prin înscriere în cont. Acţiunile din prima categorie pot fi
emise şi sub forma titlurilor cumulative, pentru mai multe acţiuni, care cuprind un multiplu al

33
acestora. Dacă nu a emis acţiuni în formă materială, societatea poate elibera titularilor certificate
de acţionar, din care rezultă toate elementele referitoare la acţiuni (art. 97).
Acţiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele
care privesc societatea emitentă, precum şi drepturile conferite posesorului. Elementele de
identificare vor consta în denumirea şi durata societăţii; data actului constitutiv, numărul din
registrul comerţului sub care este înmatriculata societatea, codul unic de înregistrare şi numărul
Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea; capitalul social,
numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele
efectuate; avantajele acordate fondatorilor (art. 93 al. 2).
Emiterea acţiunilor se poate realiza numai în condiţiile prevăzute de lege, pentru a se
preîntâmpina abuzurile şi fraudele. O primă condiţie se referă la momentul emiterii lor, care se
poate situa numai după înmatricularea societăţii, pentru a nu fi posibilă apariţia acţiunilor unor
societăţi care nu mai definitivează procedura constituirii. Altă condiţie vizează valoarea minimă
a unei acţiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,10 lei, dar pot avea o valoare mai mare.
Acţiunile emise ulterior nu pot avea înscrisă o altă sumă decât cea iniţială sau decât valoarea
nominală (art. 92 al. 1 şi art. 93 al. 1). Ultima condiţie vizează interdicţia emiterii de noi acţiuni,
până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă, din raţiuni referitoare la ocrotirea
creditului general (art.92 al. 3).
Drepturile acţionarilor pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale. Astfel, în categoria
drepturilor patrimoniale sunt incluse:
- dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toţi acţionarii, chiar dacă legea
le interzice unora să voteze;
- dreptul de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, dacă legea nu prevede altfel
sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul scadent;
- dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor, bilanţului, a
rapoartelor cenzorilor şi administratorilor ;
- drepturile acţionarilor minoritari de a cere administratorilor convocarea adunării
generale, de a cere instanţei desemnarea experţilor, dreptul de ataca în justiţie hotărârile adunării
generale;
În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm:
- dreptul la dividende, plătibile proporţional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2);
- dreptul asupra rezervelor;
- dreptul preferenţial de subscripţie;

34
- dreptul de a înstrăina acţiunile;
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii, proporţional cu acţiunile deţinute,
în funcţie de bilanţul final de lichidare a societăţii (art. 262).
Obligaţiile acţionarilor sunt stabilite de lege şi prin actul constitutiv. Principala obligaţie
legală constă în plata capitalului subscris. Acţionarii care nu îşi îndeplinesc această obligaţie vor
fi somaţi în acest sens, iar ulterior se va putea opta pentru urmărirea lor prin justiţie sau anularea
acţiunilor lor nominative. În locul celor anulate, vor fi emise noi acţiuni, care vor fi vândute (art.
100), de asemenea trebuia să respecte actul constitutiv şi hotărârile adunărilor generale, precum
şi obligaţia acţionarilor de a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului lor.
În concluzie, în epoca contemporană ca urmare a atractivităţii mari de care se bucură în
rândul investitorilor, societăţile comerciale pe acţiuni au cunoscut o mare dezvoltare. Pe fondul
marilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, industria şi comerţul au cunoscut mari prefaceri, atingând
niveluri de creştere nebănuite. În acest proces, societăţile comerciale pe acţiuni, permanent
adaptate la cerinţele economice şi sociale, au jucat un rol deosebit în asigurarea şi fructificarea
capitalurilor în beneficiul întreprinzătorilor şi al societăţii. În România, la sfârşitul anului 2008,
numărul de operatori economici înregistraţi la Registrul Comerţului ca societăţi pe acţiuni era de
33.370, situându-se pe locul al doilea din punctul de vedere al răspândirii, pe primul loc
situându-se detaşat, societăţile cu răspundere limitată, în număr de 1.287.689.

35
Bibliografie

1. Bojincă Moise, Drept comercial, Editura Xant, Bucureşti, 2002


2. Bratiş Marian, Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2008
3. Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român, Editura All, Bucureşti 2000
4. Cârcei Elena, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000
5. Filip Liviu, Drept comercial, Ed. Junimea, Iaşi, 2000
6. Motica Radu, Roşu Claudia, Drept comercial român şi drept bancar, Ed. Mirton,
Timişoara, 2001
7. Tomulescu Ştefan Constantin, Drept privat român, Tipografia Universităţii Bucureşti,
1972
8. Romul Petru Vonica, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2000
***Codul civil
***Codul comercial
***Legea 31/1990 – privind societăţile comerciale (Monitorul Oficial nr. 126-127/1990)

36
***Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome
şi societăţi comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)

37