EVAZIUNEA FISCALĂ

Evaziunea fiscală reprezintă capitolul cel mai studiat din dreptul fiscal, atât de
tehnicieni, cât și de teoreticieni, jurnaliști etc.
Cheltuielile publice prezintă interes fie pentru comunitatea naționala, in
ansamblul ei, in măsura in care privesc sarcinile financiare generale ale statului, fie
pentru comunitățile autohtone administrativ-teritoriale daca se refera la cheltuielile
ce se afla in grija administrației publice locale.
Contribuția cetățenilor la cheltuielile publice se realizează prin plata de
impozite si taxe.
Dispoziția constituțională potrivit căreia se instituie obligativitatea stabilirii
numai prin lege a impozitelor, taxelor si a altor venituri care susțin bugetul de stat,
cat si bugetul asigurărilor sociale de stat, constituie o implicita garantare a dreptului
de proprietate a averii tuturor cetățenilor.
Mai precis, trebuie subliniat ca subiectele plătitoare de impozite si taxe sunt
atât persoanele fizice, cat si persoanele juridice.
Infracțiunea de evaziune fiscala reprezintă, in materialitatea ei, o infracțiune
de prejudiciu, dar si de pericol si se poate realiza in una din următoarele forme in
scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: ascunderea bunului ori a
sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele
contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a
veniturilor realizate; evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni
fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a
datelor; executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor; sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare,
fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu
privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; substituirea,
degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor
sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală.

1
1. EVAZIUNEA FISCALĂ – DEFINIȚIE

Ca fenomen, evaziunea fiscala se întâlnește deopotrivă atât pe plan

național, cat si internațional.
Evaziunea fiscală poate fi definită ca fiind sustragerea, prin orice
mijloace, de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a
altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului și asigurărilor
sociale de stat ai bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice , persoanele
juridice romane sau străine.

1.1 FORME ALE EVAZIUNII FISCALE

Din punct de vedere al modului cum poate fi săvârșita, al raportului care

există între fenomenul în cauza și legislația în vigoare, evaziunea fiscală se poate
manifesta prin două forme:
- evaziune fiscala licită (realizata la adăpostul legii) - reprezintă sustragerea
unei părți din materia impozabilă, fără ca acest lucru să fie considerat contravenție sau
infracțiune.
Ea presupune exploatarea cadrului normativ existent, în sensul valorificării
inteligente a inconsecvențelor, contradicțiilor sau echivocității unor prevederi legale,
în scopul evitării obligațiilor legale către stat.
Există cazuri în care evitarea plății obligațiilor fiscale poate conduce la
concluzia că și această formă a evaziunii fiscale atrage culpa subiectului economic
implicat. Cu toate acestea, acestuia nu i se aplica sistemul de penalități care însoțește
frauda fiscala, având în vedere faptul ca acesta nu a încălcat nici o lege, ci practic a
profitat de legislația existenta (sau de lipsa ei), "recurgând la o combinație neprevăzuta
de legiuitor si, în consecința, tolerata prin scăpare din vedere". Singurul "vinovat" de
producerea evaziunii fiscale legale fiind, deci, legiuitorul.
Evitarea obligațiilor fiscale, în limitele legii, necesita, de obicei, asistenta din
partea unor contabili sau avocați specializați în domeniul fiscal. Aceste costuri de
evitare sunt suportate si justificabile doar pentru contribuabilii cu venituri mari, în

2
 timp ce contribuabilii cu venituri modeste apelează, atunci când se sustrag impozitului,
la frauda fiscala, deoarece nu presupune costurile unei consultante specializate.
Frecventa acesteia este mai accentuata în perioadele când se modifica sau se introduc
legi noi, precum si atunci când statul utilizează, în mod intenționat, impozitul în
scopul promovării unor politici stimulatoare fata de anumite categorii socio-
profesionale sau în anumite domenii de activitate;

- evaziune fiscala ilicita (frauduloasa) sau frauda fiscală - constituie o formă

de eludare agravantă, fiind studiată, analizată, legiferată și sancționată, prin măsuri
pecuniare si privative de libertate.
Aceasta constă în ascunderea totală sau parțială a materiei impozabile de
către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin.
Evaziunea fiscala frauduloasă se prezintă sub următoarele forme:

a) evaziunea tradițională (prin disimulare), care consta în sustragerea, parțiala sau

totala, de la plata obligațiilor fiscale, fie prin întocmirea si depunerea de documente
incorecte, fie prin neîntocmirea documentelor cerute de legislația în vigoare.
Aceasta forma a evaziunii fiscale frauduloase presupune o serie de procedee:

- întocmirea unor declarații fiscale false sau neîntocmirea acestora;

- reducerea intenționata a încasărilor, în scopul reducerii T.V.A. si a profitului

impozabil, prin încasări în numerar fără chitanțe si vânzări fără factura;
- creșterea voita a cheltuielilor pentru a diminua profitul impozabil;

- producerea si comercializarea de bunuri si servicii în mod clandestin;

- desfășurarea unor activități profesionale recompensate în mod clandestin (la
negru);
- diminuarea valorii moștenirilor primite si a tranzacțiilor cu bunuri imobiliare, etc.

b) evaziunea juridică, consta în a ascunde adevărata natura a unui organism sau a

unui contract (de exemplu, când un contract de asociere este transformat, în mod
ascuns, într-un contract de munca, pentru ca beneficiarul acestuia sa obțină anumite
avantaje din calitatea de salariat sau invers) pentru a scapă de anumite consecințe
fiscale.

3
c) evaziunea contabilă, greu de identificat în practica, consta în a crea impresia unei
evidente contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creșterii cheltuielilor,
diminuării veniturilor, reducerii profitului impozabil si, în consecința, a obligațiilor
fiscale datorate statului.

d) evaziunea prin evaluare, consta în diminuarea valorii stocurilor,

supraestimarea amortismentelor si provizioanelor în scopul deplasării profitului în
viitor. Domeniile cele mai propice fraudei fiscale sunt comune tuturor tarilor, ele fiind
reprezentate, în special, de activitățile terțiare (comerțul si serviciile) si de construcții.
Comerțul deține, însă, primul loc în cadrul activităților generatoare de economie
subterana. Frauda este extrem de extinsa în cazul veniturilor declarate de contribuabili,
cum este cazul impozitului pe venitul global si a impozitului pe societate (pe profit). În
cazul impozitelor reținute la sursa, precum si în cazul impozitelor locale, când
administrația stabilește bazele de impozitare, posibilitățile de frauda sunt mai reduse.
Actele de evaziune fiscala frauduloasă prezintă numeroase aspecte dintre
care, principalele se referă la:

- sustragerea de la plata impozitelor printr-o înregistrare

incorectă a operațiunilor economice în actele contabile;
- înființarea "companiilor fantoma" si conducerea de activități evazioniste
în numele acestora;
- distrugerea documentelor importante si a evidentelor contabile;

- conducerea unor evidente contabile duble;

- elaborarea si prezentarea unor date nereale, în balanțele contabile;

- nedeclararea anumitor activități comerciale sau a unor surse de

impozitare;

- subzistenta unor activități economice fără declararea subsidiarilor,

punctelor de lucru si antrepozitelor;
- prezentarea de documente false privind operațiunile de import-export.

Cele mai utilizate tehnici de fraudare fiscală, constatate în urma acțiunilor de

control efectuate, în România, grupate pe categorii de obligații fiscale, sunt:

4
a) în cazul impozitului pe profit:

 reducerea bazei de impozitare, prin includerea pe costuri a unor cheltuieli, fără

documente justificative sau baza legala (amenzi, penalități, etc.);

 înregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita admisa de lege

(amortizări, cheltuieli social-culturale cheltuieli de deplasare, cheltuieli de protocol,
etc.);
 deducerea unor cheltuieli personale ale asociaților sau dobânzi la împrumuturi
acordate de patroni propriei societăți;

 neînregistrarea integrala a veniturilor realizate, fie prin neîntocmirea

documentelor de evidenta primara, fie prin înscrierea în documente a unor preturi de
livrare sub cele practicate în mod real;

 transferul veniturilor impozabile la societăți nou create în cadrul aceluiași grup,

aflate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit, concomitent cu
înregistrarea de pierderi de către societatea-mama;

 determinarea impozitului pe profit prin aplicarea necorespunzătoare a

prevederilor legale, în special în ceea ce privește reducerea impozitului aferent
profitului reinvestit;

 necalcularea de către unele organizații nonprofit a impozitului aferent veniturilor

rezultate din activități economice;

 neînregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite prin actele de control sau

chiar a obligațiilor privind impozitul pe profit datorat.

b) în cazul taxei pe valoarea adăugată

Înclinația spre evaziune în materie de T.V.A. este determinata pe de o parte,

de tendința însușirii unor sume deloc neglijabile, iar pe de alta parte, de impactul
acestui impozit asupra trezoreriei si lichidităților agenților economici.
Mecanismul principal prin care se realizează sustragerea de la plata taxei pe
valoarea adăugată îl constituie fie majorarea fictiva a T.V.A. deductibila, prin intrări
scriptice de bunuri, fie micșorarea T.V.A. colectata, ca urmare a subevaluării valorii
ieșirilor de produse, mărfuri si servicii.
Prin urmare:

 aplicarea eronata a regimului deducerilor (deducerea taxei pe valoarea adăugată

5
 pe baza unor documente care nu au înscrisa taxa sau chiar deduceri fără documente
sau cu documente nelegale, deduceri duble, ca urmare a înscrierii repetate a unor
facturi în jurnalele de cumpărări, deduceri pe baza unor documente aparținând altor
societăți comerciale, deducerea taxei pe valoarea adăugată aferenta operațiunilor
scutite fără drept de deducere, etc);

 necuprinderea unor operațiuni ce intra în sfera taxei pe valoarea adăugată în baza

de calcul a taxei sau necuprinderea în baza de calcul a taxei a tuturor facturilor;

 neevidențierea si nevirarea taxei pe valoarea adăugată aferenta avansurilor de la

clienți;
 neînregistrarea ca plătitor la depășirea plafonului minim;

 sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată aferenta importurilor de

bunuri, prin prezentarea în vama a unor acte fictive de donație, de la parteneri externi,
în loc de acte de cumpărare, precum si neincluderea în deconturi a taxei pe valoarea
adăugată de plata în vama;
 emiterea de chitanțe fiscale si facturi cu taxa pe valoarea adăugată, fără ca agentul
economic sa fie plătitor si fără sa înregistreze si sa vireze taxa pe valoarea adăugată;
 neutilizarea sau utilizarea defectuoasa a formularisticii tipizate, cu înregistrări
incomplete în jurnale sau înregistrări repetate în jurnalele de cumpărare, facturi
"pierdute", amânarea întocmirii facturilor fiscale în scopul amânării plații taxei pe
valoarea adăugată, recuprinderea în baza de calcul a tuturor elementelor din factura
(ambalaje, cheltuieli de transport, etc.);
 sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată prin declararea unor importuri
ca fiind temporare;

 cereri de rambursare nejustificate;

 "erori de calcul", etc., constituie doar câteva din metodele utilizate pentru
fraudarea taxei pe valoarea adăugată.

c) în privința impozitului pe salarii:

 neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaților cu titlu de venituri salariale

(diverse ajutoare în bani sau în natura, alte drepturi acordate în natura, prime, sume
reprezentând participări la beneficiu, stimulente, etc.);

 aplicarea incorecta a tabelelor de impozitare a drepturilor salariale;

6
  nereținerea si nevirarea impozitului pe salariu datorat pentru persoanele angajate
pe baza de convenții civile sau pentru zilieri;

 neacumularea , în vederea impozitării, a tuturor veniturilor salariale;

 neînregistrarea obligațiilor de plata a impozitului pe salarii;

 nerespectarea legislației privind stabilirea bazei de impozitare, cumul, scutirile si

reducerile de impozit. Impozitului pe venitul global, care a funcționat în perioada
2000-2004, a oferit, de asemenea, multiple posibilități de practicare a evaziunii fiscale
legale, printre care:
 necuprinderea, în baza de impozitare, a tuturor veniturilor realizate, în special a
celor pentru care impunerea se realiza pe baza declarației subiectului impozabil (ex:
venituri din chirii, venituri din activități independente);
 identificarea unor modalități de generare de cheltuieli fictive cu salarizarea unor
persoane, reușind-se pe aceasta cale plăti de natura dividendelor camuflate sub forma
de drepturi salariale;
 crearea unor facilitați salariaților, care sa nu intre în sfera de impunere a
impozitului pe venitul global, astfel încât sa plătească la bugetul de stat un impozit
mai mic;

 obținerea de către salariați a unor statute ce le conferă scutirea de la plata

impozitului pe venitul global, cum ar fi: certificate de revoluționari, certificate de
handicapai, etc.

d) în ceea ce privește accizele:

 necuprinderea în baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;

 micșorarea bazei de impozitare prin subevaluarea produselor importate, în vama,

prin folosirea de documente duble;

 necalcularea accizelor aferente modificării concentrației alcoolice;

 neincluderea accizelor în prețul de vânzare al produselor pentru care se datorează

accize;

 neevidențierea în contabilitate a obligației de plata a accizelor;

 sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea denumirii produselor accizate si

7
 trecerea lor la produse neacuzate sau accizate cu cote reduse (pentru uleiuri minerale,
alcool, etc.).

e) în ceea ce privește celelalte impozite si taxe datorate bugetului de

stat sau bugetelor locale:
 evidențierea în contabilitate a unor clădiri la valori inferioare celor reale;

 nedepunerea, la organele fiscale, a declarațiilor privind clădirile aflate în

patrimoniu, a mijloacelor de transport aflate în posesie si a terenurilor deținute sau
aflate în administrarea agenților economici;
 declararea unor date eronate, neactualizate sau nesincere, în ce privește impozitul
pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat, etc.;
 neconstituirea si nevirarea impozitului pe dividende, calcularea eronata a
acestuia;
 nereținerea impozitului pe dividende aferent avansurilor acordate în cursul anului,
care după realizarea profitului si aprobarea bilanțului, au avut destinația de dividende;
 nedeclararea veniturilor realizate, de către persoanele fizice, din diverse activități
(meditații, venituri din închirieri, comercializarea de produse prin consignații, etc.);
 încălcarea prevederilor legale privind modul de desfășurare si impozitare a
activității de taximetrie auto, de către persoanele autorizate sa desfășoare astfel de
activități, prin neprezentarea, la organul fiscal, pentru citirea aparatelor de taxat sau
alterarea informațiilor furnizate de acestea, etc.
Potrivit oficialilor, cele mai noi si mai utilizate modalități de fraudare a
bugetului statului sunt: simularea unor exporturi; trecerea scriptica a operațiunilor prin
mai multe firme; organizarea în asociere a acțiunilor frauduloase, prin implicarea mai
multor firme dispersate în teritoriu, aparent fără legătura între ele; întocmirea de
documente care îndeplinesc doar formal cerințele legale, urmate de transferuri bancare
prin care simulează stingerea obligațiilor fictive între parteneri.

2. CAUZELE GENERATOARE

În prezent, în condițiile economiei de piață, trecerea tot mai mult de la

8
proprietatea de stat la proprietatea privată condiționează creșterea și diversificarea
numărului de agenți economici ,adică a potențialilor contribuabili. Faptul menționat și
dezvoltarea rapidă a diferitor relații cu caracter economic face dificilă cuprinderea
acestora în limitele legislației fiscale și creează vaste posibilitățile evaziune fiscală. În
general ,cauzele evaziunii fiscale sânt multiple.
Putem numi unele din ele ,ținând conte importantă și frecvența apariției:
- sarcinile fiscale exagerate, adică o povară fiscală peste măsură,
inechitabilă și instabilă (în special pentru unele categorii de contribuabili) - aceste
cauze pot crea motive morale de evaziune fiscală a contribuabilului ,care tratează
faptele menționate ca o exprimare a reprimării (dominării)din partea
statului,considerîndu-se ,în același timp, în drept de a se împotrivi și astfel se formează
opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră furt”.

- factori de ordin economic:

- coraportul dintre cota impozitului și măsurile de răspundere –

contribuabilul compară consecințele economice ale achitării impozitului și
aplicării măsurilor de răspundere pentru neachitare,respectiv,cu cât cota
impozitului este mai mare și măsurile de răspundere mai mici ,cu atât efectul
economic al evaziunii fiscale este mai mare ;

- starea economică a contribuabilului – cu cit starea economică a

contribuabilului este mai grea cuarțit tentația la evaziune fiscală este mai mare (în
unele cazuri executarea de către contribuabil tuturor obligațiilor fiscale poate agrava
situația economică a acestuia până la nivelul critic evaziunea fiscală poate deveni
unica șansă de supraviețuire),iar pericolul aplicării măsurilor de răspundere îl
afectează mai puțin decât în cazul contribuabilului care se dezvoltă dinamic și
aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente;
- descreștere (criză) economică - se înrăutățește starea materială atât a
contribuabilului , cât și consumatorilor de mărfuri, de lucrări și servicii , micșorând-se
astfel posibilitatea de a transfera impozitul prin intermediul majorării prețurilor de
livrare ;

9
2. COMBATEREA ȘI PREVENIREA EVAZIUNII FISCALE

Fenomenul inflaționist este unul complex si necesită multă muncă pentru a

putea fi combătut. Populația trebuie educata si informata in legătura cu obligațiile lor
(declarațiile de venit) dar si in legătura cu pedepsele si sancțiunile aplicate celor ce
încalcă legea.
Masuri de limitare a evaziunii fiscale:

- sistematizarea cadrului legislativ din economie;

- eliminarea actelor normative ce pot favoriza evaziunea fiscala;

- legislația fiscala trebuie sa determine un comportament economic normal;

- restructurarea aparatului Ministerului Finanțelor pentru a se evita

suprapunerile, paralelismele activității de control fiscal;

- existenta unei publicații a Ministerului Finanțelor ce ar putea facilita

interpretarea unitara a cadrului legislativ;
- trecerea pe primul loc a controlului prin excepție (sondaj) si pe unul secund
a celui permanent;
- stabilirea unui raport aproximativ optim intre salariu si stimulentele pentru
cointeresarea aparatului fiscal;
- implementarea unui sistem informatic ce va furniza datele necesare
analizei si combaterii evaziunii;
- o pregătire permanenta a personalului aparatului ministerului finanțelor;

- implicarea mai directa a Ministerului Finanțelor Publice si a Ministerului

Industriilor si Resurselor in organizarea si buna funcționare a sistemului de control
financiar intern (preventiv, ulterior, de gestiune etc.);
- verificarea prin sondaj a circuitului diferitelor mărfuri la comercializarea
cărora apare evaziunea;
- constituirea unei evidente cantitative si valorice pe principalii
10
 cumpărători/importatori de diferite mărfuri la comercializarea cărora apare evaziunea
fiscala.
Deci trebuie o analiza profunda si sistemica a fenomenului inflaționist
pentru a se ajunge la elaborarea instrumentelor necesare combaterii lui.
Evaziunea fiscala frauduloasa e un fenomen antisocial care trebuie combătut
cu toata energia, deoarece lipsește societatea de importante surse de venituri necesare
pentru finanțarea unor activități sociale, economice si altele.
Eradicarea acesteia presupune un complex de masuri:

- elaborarea de reglementari clare cu privire la tinerea contabilității,

întocmirea documentelor justificative, înregistrarea fenomenelor, încheierea bilanțului
contabil, determinarea beneficiului impozabil si calculul impozitului;
- incriminarea faptelor ce favorizează evaziunea fiscala si sancționarea
acestora pe măsura gravitații lor;
- reglementările legale trebuise făcute cunoscute contribuabililor;
- organizarea unui aparat fiscal numeros, ce poate cuprinde întreaga masa de
contribuabili, si bine pregătit pentru a descoperi cele mai abile forme de evaziune dar
si bine retribuit pentru a minimaliza posibilitățile de corupere a acestora.
Un factor deosebit de important generator de evaziune este nivelul cotelor
impozitelor si taxelor. Reforma fiscală va trebui să vizeze nu numai veniturile
persoanelor fizice, dar si pe cel al persoanelor juridice. Obiectivele pot fi de doua
feluri: fie reducerea cotelor de impunere, fie lărgirea bazei de impunere, fie limitarea
diferitelor incitații (aceste obiective pot fi aplicate toate, sau pe rând doar primele
doua ori doar primul, in funcție de politica tarii).
Evaziunea fiscală este un fenomen complex şi necesită multă muncă pentru
a putea fi combătut. Populaţia trebuie educată şi informată în legătură cu obligaţiile
lor (declaraţiile de venit), dar şi în legătură cu pedepsele şi sancţiunile celor ce încalcă
legea.

Măsuri de limitare a evaziunii fiscale:

- sistematizarea cadrului legislativ din economie

- eliminarea actelor normative ce pot favoriza evaziunea fiscală
- legislaţia fiscală trebuie să determine un comportament economic normal
- implementarea unui sistem informatic ce va furniza datele necesare analizei
şi combaterii evaziunii
11
 - reducerea corupţiei în administraţia fiscală şi justiţie
- stabilirea unei agende comune de control pentru evitarea supracontroalelor
- implicarea statului în recuperarea banilor de la rău platnici
- stabilirea unor regului de ajutorare a firmelor controlate (la prima analiză se
constată neregulile, se fixează termene de rezolvare şi abia pe urmă se trece la măsuri
de penalizare)

- plata TVA-ului la încasarea facturilor

- rolul controlului fiscal ar trebui să fie acela de a preveni eventualele
neregului şi de a ajuta societăţile să evite falimentul

- micşorarea poverii fiscale prin eliminarea taxelor aberante şi comprimarea

celor necesare

3. CONCLUZII

O problemă deosebit de importantă a tuturor statelor este cea a relațiilor cu

exteriorul ce presupune atât posibilitatea existenta de firme in 'oazele financiare' cat si
în alte state.
De aceea trebuise încheiate acorduri foarte clare intre statele in care se afla
filiale ale respectivei societății pentru a putea prevenii evaziunea si frauda fiscala
internaționala. Trebuie sa existe o legislație care sa acopere întreaga problematica
legata pe de o parte de veniturile realizate de nerezidenți pe teritoriul tarii, si pe de
alta parte, de impunerea veniturilor obținute de rezidenții surse aflate in străinătate.
Deci principala atribuție a organelor fiscale devine astfel calculul corect al materiei
impozabile (modul de determinare fiind precizat prin lege). Reglementările interne
pot avea un loc important in limitarea evaziunii fiscale la scara internaționala; ele sunt
eficiente daca țin seama de condițiile concrete din fiecare tara, de relațiile ei cu
exteriorul. Toate acestea pledează pentru completarea de urgenta a legislației fiscale a
României, îndreptate spre combaterea evaziunii fiscale, atât interne cat si
internaționale.
Sustragerea in mod legal de la impozit se face in virtutea faptului ca statul a
12
forat multiple 'fisuri' sau 'supape' care permit ca sume importante sa fie exonerate de
impozit sau impuse cu cote reduse.
Eficacitatea impozitului depinde de psihologia si cultura juridica si
mentalitatea contribuabililor, de perfecțiunea sistemului fiscal si de competenta
aparatului administrativ.
Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple: prevederi legale ce favorizează
eludarea fiscului, modul de aplicare a legilor ce permite sustragerea de la impozitare,
contribuabilii care cu o mentalitate nesănătoasa recurg la felurite metode de a-si
ascunde materialul impozabil, corupția organelor fiscale, repartizarea inechitabila a
cotelor de impozite pe grupe de venituri si categorii sociale. Sistemul de impozitare
poate duce chiar la scăderea muncii, oamenii nu mai sunt impulsionați sa presteze
munca suplimentara caci veniturile astfel câștigate le vor fi luate la impozitare, ceea
ce impulsionează munca la negru si implicit sustragerea de la impozite.
Cel mai ușor pot sa se eschiveze de la impozitare industriașii, comercianții,
liber-profesioniștii, fermierii care își declara veniturile printr-o deflație semnata doar
de ei. Salariaților le este mult mai greu sa se sustragă de la plata parțiala sau integrala
a impozitelor, caci lor li se impun impozitele pe baza unor declarații semnate de un
tert-intreprinzatorul.In sânul profesiunilor necomerciale, contabilii erau in capul
listelor persoanelor urmărite cu mai mult de 25% din condamnări. Aceste urmăriri
erau fondate pe fapte de complicitate. In rândul liber profesioniștilor, evaziunea
fiscala se concentra in rândul avocatilor,medicilor si notarilor care împreuna
însemnau 45% din condamnările penale din acest sector.
Inflația reprezintă un fenomen extrem de complex(existent in multe tari ale
lumi si in Romania) care se datorează relei credințe a contribuabililor, necunoașterii
legii de către aceștia si chiar lacunelor legii. Efectele ei sunt numeroase, cele mai
importante ar fi diminuarea bugetului statului, nesatisfacerea anumitor servicii
publice, sărăcia si mai ales economia subterana.
Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor
fiscale, conduce la distorsiuni in mecanismul pieței si poate contribui la inechități
sociale datorate "accesului"si"inclinatiei" diferite la evaziunea fiscala din partea
contribuabililor.

13
BIBLIOGRAFIE :

Caraiani,Gh.; Cazacu, C. – Evaziunea fiscală în România, Editura Cartea

Românească, Bucureşti, 1995.
Bişa, C. Coord, Costea, I, Capotă, M., Dăncău, B.-
Utilizarea paradisurilor fiscale, Ed. Expert, Bucureşti, 2006.
Diaconu, P. – Cum fac banii contabilii?- Evaziune fiscală, Paradisuri fiscale,
Contabilitate creativă, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
Delesalle, F.E.; Delesalle, E .– Contabilitatea şi cele zece porunci, Editura
Economică, Bucureşti, 2003.
Feleagă, N. – Controverse contabile, Editura Economică, Bucureşti,

1996.

Feleagă, N. – Îmblânzirea junglei contabilităţii, Editura Economică,

Bucureşti, 1996.

Ionaşcu, I. – Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane, Editura

Economică, Bucureşti, 2003.
Ionescu, C. – Informarea financiară în contextul internaţionalizării
contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
Malciu, L. – Contabilitate creativă, Editura Economică, Bucureşti,

1999.

Minu, M. – Contabilitatea ca instrument de putere, Editura Economică,

Bucureşti, 2002.

Pătroi, D. – Evaziunea fiscală, Editura Economică, Bucureşti, 2006.

Popa,Şt.,Drăgan, Gh. – Spălarea banilor şi finanţarea terorismului, Ed. Expert,
Bucureşti, 2005.

Ioana Maria Costea, “Optimizarea fiscală”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011

Cristian George Buzan, “Paradisurile fiscale şi centrele financiare offshore în

contextul economiei mondiale”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011

14