UNIVERSITATEA ”TIBISCUS” TIMIȘOARA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA: DREPT

Evaziunea Fiscală
Prezentare generală, forme, modalitaţi de
comitere, cooperarea interinstituţională

STUDENT: DOBRICĂ IRINA BIANCA

 1. Factori generatori de evaziune fiscală în România

Controalele efectuate de organele de control economico-financiar si fiscal au

permis identificarea unor elemente care incită contribuabilii la evaziune fiscala si frauda.
Astfel, din analizele întreprinse la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi al Gărzii
Financiare, factorii generatori de evaziune şi fraudă fiscală identificaţi, sunt următorii :
 desfasurarea de activitati nelegale (sub aspectul obţinerii autorizaţiei de
funcţionare sau a respectării obiectului de activitate declarat);
 intenţia de eludare sau nerespectarea intenţionată a legislaţiei fiscale, în scopul
sustragerii de la plata obligaţiilor către stat;
 tergiversarea sau refuzul achitării efective a obligaţiilor fiscale corect determinate;
 conducerea incorectă sau incompletă a evidenţelor privind elementele de
determinare a obligaţiilor fiscale;
 exploatarea unor incoerenţe, inconsecvenţe sau interpretări ale legislaţiei,
îndeosebi pe linia unor facilitati fiscale acordate de lege;
 necunoaşterea legislaţiei fiscale.
La cele prezentate mai sus, se mai pot adăuga şi următoarele:
 practicile în sfera fiscală, ale firmelor care funcţionează
nelegal, cunoscute şi sub denumirea de firme „fantomă“;
 interpunerea unor companii şi bănci „off-shore“ în activitatile comerciale ale unor
agenţi economici înregistraţi în România;
 intenţia unor agenţi economici de a „masca“ profitul obţinut, prin efectuarea unor
cheltuieli supradimensionate, comparativ cu valoarea reala a acestora.
De remarcat faptul ca fenomenul evazionist realizează cicluri care nu se suprapun
peste anul bugetar sau calendaristic. In aceasta perioadă, se întâlnesc o mulţime de
fenomene atipice de evazionism, determinate de transformări sau procese specifice.

Atata vreme cat tranzactiile ilegale sunt achitate in numerar, si sanctiunile sunt
disproportionat de mici comparat cu valoarea operatiunilor ilegale, fenomenul este greu
de contracarat. Accesul uneori imposibil la operatiunile bancare care implica companiile
fantoma, face ineficienta activitatea corpurilor de control in eforturile lor de a recupera
pierderile aduse bugetului de stat.

2
 De asemenea din cazuistica instrumentatã de ofiterii de investigare a fraudelor se
desprind următoarele cauze şi condiţii care favorizeazã fenomenul evazionist:
- incertitudinile legislative ce au însoţit mutaţiile economice;
- divizarea economicã necontrolatã, aparitia unor mici întreprinderi cu activitate
temporarã, speculativã;
- atitudinea tolerantã atât a autoritãţilor cât şi a populaţiei faţã de încalcarea
reglementarilor, o oarecare reticenţã faţã de disciplinã;
- birocratismul exagerat
- implicarea superficiala a organelor de control
- necunoaşterea sau ignorarea legislaţiei fiscale şi deci a obligaţiilor care decurg din
aplicarea acestuia;
- interpretarea sau aplicarea eronată şi chiar abuzivă a legislaţiei fiscale;

2. Cadrul legal

Infractiunile de evaziune fiscala sunt reglementate de catre Legea 241/2005 privind

prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, astfel constituie infractiune:

 fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă

distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă.
 refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a
fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

 împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile

prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor
financiare, fiscale sau vamale.

 reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor

reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

 punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate,

utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.

 tipărirea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare

tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

3
 stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor,
având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau
restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general
consolidat.
In aceste cazuri se pedepseste si tentativa si asocierea în vederea săvârşirii faptelor
prevăzute mai sus.

De asemenea constituie infracţiune urmatoarele fapte săvârşite în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
 ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
 omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
 evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
 alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat
ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
 executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor;
 sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale
sau secundare ale persoanelor verificate;
 substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a
bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi
ale Codului de procedură penală.

3. Despre evaziunea fiscală

Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi sau

mai ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea
contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.
„Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că
fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc.”
Evaziunea fiscală este capitolul cel mai studiat din dreptul fiscal atât de tehnicieni, cât şi
de teoreticieni, jurnalişti etc. Cu toate acestea, şi în pofida a tot ceea ce se scrie despre
cauzele, modalităţile, amploarea, controlul sau sancţiunile privitoare la evaziunea fiscală,
cuvintele care desemnează acest fenomen sunt impresie, iar domeniul pe care-l

4
explorează este incert. Ca atare, evaziunea fiscală este o noţiune foarte dificil de precizat,
în plus, nu există o definiţie legală a evaziuni fiscale.
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau
mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlneşte deopotrivă
atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
Într-o definiţie mai completă, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind
„sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor
şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale
de stat şi a fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanelor
juridice române sau străine…”.
În funcţie de modul cum poate fi săvârşită, evaziunea fiscală cunoaşte două forme
de manifestare: evaziunea care poate fi realizată la adăpostul legii (evaziune legală) şi
evaziunea care se realizează cu încălcarea legii, fiind deci, ilicită sau frauduloasă.
Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii permite sustragerea unei părţi din
materia impozabilă fără ca acest lucru să fie considerat contravenţie sau infracţiune.
Evaziunea legală este posibilă deoarece legislaţia din diferite ţări permite scoaterea de
sub incidenţa impozitelor a unor venituri, părţi de venituri, componente de averi ori a
anumitor acte şi fapte care, în condiţiile respectării riguroase a cerinţelor principiilor
generalităţii şi echităţii impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare. Impunerea
veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de
venit, creează condiţii pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât
media, să nu plătească impozit pentru diferenţa respectivă.
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară mult mai largă decât
evaziunea ilicită şi se înfăptuieşte cu încălcarea prevederilor legale, bazându-se, deci, pe
fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut
puternic, fiindcă sustragerea de acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic,
fiindcă sustragerea de la bugetul statului un volum important de resurse financiare care ar
putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.
Frecvent, evaziune fiscală frauduloasă se întâlneşte sub diferite forme, cum ar fi:
ţinerea unor registre contabile nereale; distrugerea voită a unor documente care pot ajuta
la aflarea adevărului privind livrările de mărfuri, preţurile folosite, comisioanele încasate
sau plătite etc; întocmirea de documente de plată fictive; modificarea nejustificată a
preţurilor de aprovizionare şi a cheltuielilor de transport, manipularea şi depozitare;
practicarea unor preţuri de livrare ori a unor cote de adaos comercial cu un nivel mai
ridicat decât al celor afişate, declarate sau înregistrate în contabilitate; întocmirea unor
declaraţii vamale false la importul sau exportul de mărfuri; întocmirea de declaraţii de

5
impunere false, când cu bună ştiinţă nu sunt menţionate decât o parte din veniturile
realizate etc.
Din cele prezentate până aici se poate desprinde ideea că „Indiferent dacă agentul
economic foloseşte calea neînregistrării corecte a tuturor veniturilor realizate din
activitatea e bază ori din alte surse sau pe aceea a încărcării nejustificate a costurilor de
producţie, a cheltuielilor de circulaţie ori a cheltuielilor aferente altor surse de venituri,
obiectivul urmărit de acsta este unul singur, şi anume diminuarea profitului impozabil şi,
pe această bază reducerea la minimum a impozitului datorat”.
Trebuie subliniat că în rândul autorilor care se ocupă de evaziunea fiscală cel mai
frecvent utilizat sens este dat evaziunii fiscale este cel de-al doilea menţionat aici – arta
evitării de a cădea în câmpul de atracţie al legii fiscale. Evitarea impozitelor poate avea
loc prin trei modalităţii:
 legea fiscală asigură că însăşi evaziunea printr-un regim fiscal de
favoare (aici este cazul, în special, al regimului de evaluare forfetară a
materiei impozabile);
 abţinerea pur şi simplu a contribuabililor de a îndeplini
(desfăşurarea) activitatea, operaţiunea sau actul impozabil; această
modalitate este frecventă în cazul unei fiscalităţi excesive (superpresiune
fiscală) deoarece rata marginală de impozitare devine foarte ridicată şi
contribuabili preferă, să se abţină de a furniza o unitate suplimentară de
muncă, evaziunea se produce în acest caz prin substituirea timpului liber
exonerat, muncii impozitate şi prin folosirea lacunelor sistemului fiscal.
În acest caz evaziunea fiscală se rezumă la abilitatea fiscală sau la alegerea
modalităţilor de a plăti cât mai puţin impozite.
În afara celor trei metode clasice de evitare a impozitelor o a patra metodă ar fi:
evaziunea fiscală există şi atunci când, cunoscându-se surse certe de venituri ce pot fi
atrase la bugetul de stat, fără repercusiuni negative asupra economiei, cei care au
instruirea de a crea cadrul legal în vederea atragerii lor, le ignoră cu bună ştiinţă.

4. Forme de manifestare a evaziunii fiscale si moduri de operare utilizate

După modul cum se procedează în activitatea de evitare a reglementarilor fiscale
se face diferenţierea între evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală ilicită.

A. Evaziunea fiscală legală reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea,

recurgând la o combinaţie neprevăzuta a acesteia. Aceasta forma de evaziune nu este

6
posibila decât atunci când legea este lacunara sau prezintă inadvertenţe. Evaziunea
fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor
persoane sau categorii sociale, este sustrasă de la impunere datorita modului în care
legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi exploatând insuficientele legislaţiile
eludează în mod legal sustrăgându-se în totalitate sau în parte plăţii impozitelor, tocmai
datorită unei insuficiente a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rămân in limita
drepturilor lor, fără putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apăra decât
printr-o legislaţie clară, precisă.
Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzează de interpretarea favorabila
a legislaţiei fiscale, în practica ţărilor cu economie de piaţă sunt:
a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, în cuantum mai mare decât
cel ce se justifica din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile;
b) practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în
achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale
impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea;
c) asocierile de familie, precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copiii
întreprinzătorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a
acestora, repartizarea separată a veniturilor pe fiecare asociat ducând la micşorarea
sarcinilor fiscale;
d) venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit în mod egal intre aceştia,
indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe aceasta cale obţinându-se o
diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului;
e) constituirea unor depozite de păstrare şi administrare de către părinte (tutore) a
unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este
supus impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe
venitul astfel redivizat;
f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor
filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din
veniturile realizate de la impunere;
g) un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru impozitul pe venitul
persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de
corporaţie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o
importantă sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al
corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a sarcinilor
fiscale;

7
 h) luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea din masa
impozabila a cheltuielilor cu munca vie, cu pregătirea profesională şi practica în
producţie, a sumelor plătite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe
prioritare de interes naţional;
i) scăderea din venitul impozabila cheltuielilor de protocol, reclama sau
publicitate, indiferent daca au fost făcute sau nu;
j) interpretarea favorabila a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi
pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale, culturale, ştiinţifice si sportive.

B. Evaziunea fiscala ilicită, spre deosebire de cea legală, se săvârşeşte prin

călcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific in care se face impunere. În
acest caz contribuabilul violează prescripţia legală cu scopul de a se sustrage de la plata
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscală este frauduloasa când contribuabilul, obligat să furnizeze date in
sprijinul declaraţiei în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la
disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau
la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului.
În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele
fiind practic nelimitate. În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc mai
frecvent:
 întocmirea de declaraţii false;
 întocmirea de documente de plăţi fictive;
 alcătuirea de registre contabile nereale;
 nedeclararea materiei impozabile;
 declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
 executarea de registre de evidente duble, un exemplar real şi altul fictiv;
 diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin
înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli neefectuate in realitate;
 vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă,
care ascund, operaţiunile reale supuse impozitării;
 falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie
între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă.
Micşorarea încasărilor bugetare din impozite, datorită evaziunii fiscale, este în
mai multe state o problemă acută şi frecventa, mărimea acestora nefiind deloc
neglijabilă.

8
 Evaziunea fiscala, asa cum este reglementata de actele normative menţionate,
poate îmbrăca o serie de forme, care se constituie în modalităţi normative de comitere cu
individualitate distinctă. Din redactarea textelor care o incrimineaza observam ca in toate
modalitatile de savarsire, evaziunea fiscala consta fie intr-o actiune a faptuitorului, fie
intr-o inactiune a acestuia, in sensul neindeplinirii de catre cel in cauza a ceea ce era
obligat sa faca.
Din practicarea acţiunilor de investigare a faptelor de evaziune fiscala, se constata
urmatoarele forme de manifestare si moduri de operare in functie de categoria de
contribuabil (persoane fizice şi juridice) şi de categoria de venituri (impozit pe profit,
taxa pe valoarea adăugată, impozit pe salarii, accize, impozite şi taxe locale şi alte
impozite şi taxe) :
Se remarca o recrudescenta a urmatoarelor moduri de operare:
 Punerea in circulatie fara drept a documentelor cu regim special Facturi fiscale,
avize de insotire a marfii, chitante.
 Comercializarea de bauturi alcoolice utilizandu-se in scopul marcarii fiscale de
banderole detinute fara drept sau falsificate.
 Justificarea provenientei marfurilor pe durata transportului utilizandu-se
documente fiscale care nu provin de la furnizorii reali
 Diminuarea bazei de impozitare sau solicitarea rambursarilor de TVA prin
introducerea in contabilitate de cheltuieli nereale pe baza de documente emise in numele
firmelor fantoma
 Producerea de produse accizabile in afara antrepozitelor fiscale autorizate
 Constituirea de societati comerciale avand ca asociati cetateni arabi, in scopul
externalizarii catre acestea de datorii la bugetul de stat, datorii care nu vor fi niciodata
achitate
 Cesionarea societatilor comerciale cu datorii catre bugetul de stat, catre cetateni
straini care odata ce preiau societatea parasesc teritoriul Romaniei
 Inregistrarea de cheltuieli fictive prin realizarea unor circuite nereale ale
documentelor din sfera prestărilor de servicii (management, marketing, know-how,
consultanţă etc.) care ulterior nu mai pot fi cuantificate sau identificate întrucât pentru
acest lucru sunt folosite companii off-shore sau firme „fantomă„ - inexistente din punct
de vedere al activităţii comerciale.
 externalizarea profiturilor inregistrate de catre unii agentii economici catre
societati de tip microintreprindere care beneficiaza de un regim fiscal mai lejer;

9
 In ceea ce priveste evaziunea fiscala pe categorii de taxe si impozite, unele din
cele mai utilizate moduri de savarsire sunt:
a) în ce priveşte impozitul pe profit:
 reducerea bazei de impozitare, prin includerea în costuri a unor cheltuieli
fără documente justificative sau fără bază legală (amenzi, penalităţi, cheltuieli
preliminare etc.);
 înregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita admisă de
lege (amortizări, cheltuieli social-culturale, cheltuieli de deplasare, cheltuieli de protocol,
fond de rezervă etc.);
 majorarea cheltuielilor cu dobânzile aferente creditelor pentru investiţii,
situaţie întâlnită la agenţii economici cu capital de stat sau majoritar de stat;
 deducerea unor cheltuieli personale ale asociaţilor sau dobânzi la
împrumuturi acordate de patroni propriei societăţi, în cazul agenţilor economici cu
capital privat;
 neînregistrarea integrală a veniturilor realizate, fie prin neîntocmirea
documentelor de evidenţă primară, fie prin înscrierea în documente a unor preţuri de
livrare sub cele practicate în mod real;
 transferul veniturilor impozabile la societăţi nou create în cadrul aceluiaşi
grup, aflate în perioada de scutiri de la plata impozitului pe profit, concomitent cu
înregistrarea de pierderi de către societatea-mamă;
 încadrarea eronată în perioadele de scutire, în special în situaţia desfăşurării
în acelaşi timp a mai multor activităţi cu perioade diferite de scutire, precum, şi
neîndeplinrea condiţiei legale de funcţionare, cu acelaşi profil de activitate, o perioadă
egală cu aceea pentru care s-a acordat scutirea;
 determinarea impozitului pe profit prin aplicarea necorespunzătoare a
prevederilor legale, în special în ceea ce priveşte calculul eronat al soldului facturilor
neîncasate şi al coeficientului acestuia, precum şi a reducerii impozitului aferent
profitului reinvestit. În unele cazuri nu se calculează impozitul aferent menţiunilor
obţinute din alte activităţi (locaţie de gestiune, participări la capitalul altor societăţi etc.)
sau a veniturilor financiare (dobânzi);
 necalcularea de către unele organizaţii non-profit a impozitului aferent
veniturilor rezultate din activităţi economice;
 neînregistrarea în contabilitate a diferenţelor stabilite prin actele de control
sau chiar a obligaţiilor privind impozitul pe profit datorat.

10
 b) în ce priveşte taxa pe valoarea adăugată,:
 aplicarea eronată a regimului deducerilor. Astfel de abateri s-au constatat la
agenţii economici care realizează atât operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată, cât şi
operaţiuni scutite, prin nerespectarea prevederilor în ce priveşte calcularea raportului în
care participă bunurile şi serviciile la realizarea operaţiunilor impozabile şi influenţarea
în acest mod a taxei pe valoarea adăugată deductibilă. Sunt cazuri în care se fac deduceri
de taxă pe valoarea adăugată pe bază de documente nelegale. S-au constatat situaţii de
deduceri duble ca urmare a înscrierii repetate a unor facturi în jurnale de cumpărături şi
chiar deduceri de taxă pe valoarea adăugată din documente aparţinând altor societăţi.
Sunt şi cazuri în care se exercită anticipat dreptul de deducere;
 necuprinderea unor operaţii ce intră în sfera taxei pe valoarea adăugată în
baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată a tuturor facturilor;
 aplicarea eronată a cotei zero pentru operaţiunile de export, în cazul
operaţiunilor derulate prin intermediari care efectuează operaţiuni de export în nume
propriu;
 sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăuga aferentă importului de
bunuri prin prezentarea în seamă a unor acte fictive de donaţie, de la parteneri externi, în
loc de acte de cumpărare, precum şi neincluderea în deconturi a taxei pe valoarea
adăugată amânată la plata în vamă;
 emiterea de chitanţe fără ca agentul economic să fie plătitor şi fără să
înregistreze şi să vireze taxa pe valoarea adăugată în evidenţa contabilă;
 neînregistrarea sau utilizarea defectuoasă a formularisticii tipizate, cu
înregistrări incomplete în jurnale sau înregistrări repetate în jurnalele de cumpărări,
facturi “pierdute”, amânarea întocmirii facturilor fiscale în scopul amânării plăţii taxei pe
valoarea adăugată, necuprinderea în baza de calcul a tuturor elementelor din factură
(ambalaj, cheltuieli de transport etc.);
 necalcularea de către bănci a taxei pe valoarea adăugată aferentă veniturilor
obţinute din valorificarea bunurilor gajate;
 sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată prin declararea unor
importuri ca fiind temporare;
 erori de calcul.

c) în ce priveşte impozitul pe salarii:

11
  neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaţilor cu titlu de venituri salariale
(diverse ajutoare în bani sau în natură, a altor drepturi acordate în natură, prime, sume
reprezentând participarea la beneficii, stimulente);
 aplicarea incorectă a tabelelor de impozitare a drepturilor salariale;
 nereţinerea şi nevirarea impozitului pe salarii datorat pentru persoanele
angajate pe bază de convenţii civile sau pentru zilieri;
 necumularea, în vederea impozitării, a tuturor drepturilor salariale acordate;
 neînregistrarea obligaţiilor de plată a impozitului de salarii;
 neînregistrarea impozitului pe salarii suplimentar pentru depozitarea
fondului de referinţă;
 necalcularea şi nereţinerea impozitului;
 nerespectarea legislaturii privind stabilirea bazei de impozite, cumul,
scutirile şi reducerile de impozit.

d) În ce priveşte accizele:
 necuprinderea în baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;
 utilizarea unor cote inferioare celor legale;
 necalcularea accizelor aferente modificării concentraţiei alcoolice;
 producerea de alcool din materii prime primite spre prelucrare (porumb), cu
plata contravalorii sub formă de uium reţinut din producţia realizată;
 neincluderea accizelor în preţul de vânzare a produselor pentru care se
datorează accize (bijuterii vândute prin consignaţii, băuturi alcoolice cumpărate de la
particulari etc.);
 neevidenţierea în contabilitate a obligaţiei de plată a accizelor;
 Sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea dimensiunii produselor
alcoolice în facturile de import.

e) În ce priveşte celelalte impozite şi taxe datorate bugetului de stat şi bugetelor

locale de către contribuabilii persoane juridice:
 evidenţierea în contabilitate a unor clădiri la valori inferioare celor reale;
 nedepunerea la organele fiscale a declaraţiilor privind clădirile aflate în
posesie şi a terenurilor deţinute sau aflate în administrarea agenţilor economici;

12
  declararea unor date eronate, neactualizate sau nesincere în ce priveşte
impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport şi taxa pentru folosirea
terenurilor proprietate de stat;
 neconsitutirea şi nevirarea impozitului pe dividende, calcularea eronată a
acestuia;
 nereţinerea impozitului pe dividende aferent avansurilor acordate în cursul
anului, care după repartizarea profitului şi aprobarea bilanţului au avut destinaţia de
dividende.

5. Cooperarea interinstitutională

In realizarea atributiilor lor de constituire a materialului probator necesar solutionarii

cauzelor aflate in lucru, politistii din structurile de investigare a fraudelor, ce isi
desfasoara activitatea sub supravegherea exercitata de procuror, coopereaza cu structuri
si organisme, din componenta diferitelor institutii publice care, potrivit legii, au abilitatea
sa se pronunte referitor la oportunitatea si legalitatea unei situatii de fapt, aflate in
cercetare.
Din punct de vedere administrativ, aceste structuri se regasesc atat in componenta
Ministerului Administratiei si Internelor si a Politiei romane cat si in exteriorul acestora,
facand parte din alte institutii de stat abilitate in domeniul de referinta.
Pentru aplicarea intregului cadru legislativ din domeniul evaziunii fiscale, politia
coopereaza cu: Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Garda Financiara
comisariatul general si local, Autoritatea Nationala a Vamilor conform protocoalelor
incheiate.
In scopul perfectionarii procesului de cooperare interinstitutionala trebuie foarte
bine intelese atributiunile fiecarei institutii de aplicare a legii in domeniul evaziunii
fiscale. Astfel

Garda Financiară exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea,

descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect evaziunea şi frauda
fiscală, cu excepţia stabilirii diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii, precum şi a
dobânzilor şi penalităţilor aferente acestora, a urmăririi, încasării veniturilor bugetare
şi soluţionării contestaţiilor asa cum este precizat in art 1 al 3 din ORDONANŢĂ DE
URGENŢĂ nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare

13
 Cooperarea cu aceasta institutie se va face in temeiul prevederilor legale in vigoare
avandu-se in acelasi timp in vedere si Protocolul incheiat intre Garda Financiara
Comisariatul General si Inspectoratul General al Politiei nr.694/09.06.2005

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are ca principale atributiuni asa cum

sunt conferite prin Hotararea Guvernului 1574/2003 următoarele:
a) colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale
bugetului de stat
b) exercită prin organele sale de specialitate controlul operativ şi inopinat în legătură cu
aplicarea şi cu respectarea legislaţiei fiscale;
c) desfăşoară activităţi de investigare fiscală cu ocazia controlului;
d) acţionează prin mijloace specifice pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în
condiţiile legii;
e) exercită controlul financiar preventiv propriu în scopul constituirii şi utilizării legale şi
eficiente a fondurilor publice;
De asemnea conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala art 97 Inspecţia
fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală
Cu aceasta institutie a fost incheiat protocolul de cooperare nr.695/ 09.06.2005

Curtea de Conturi este instituţia supremă de control financiar ulterior extern

asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare
ale statului şi ale sectorului public. Curtea de Conturi exercită şi atribuţii jurisdicţionale
în condiţiile legi

Trebuie menţionat că în acelaşi timp ofiţerii de investigare a fraudelor pot coopera şi

cu alte institutii competente în aplicarea legii din domeniul fiscal sau conex acestuia cum
ar fi Departamentul de Lupta Antifraudă, Autoritatea Nationala a Vămilor, Oficiile
Registrului Comerţului, etc. Aceasta enumerare are un caracter strict exemplificativ,
putându-se coopera şi cu alte instituţii sau organisme publice si non-guvernamentale
(Patronate, Asociaţii s.a.)

6. Evaziunea fiscală in contextul globalizării

14
 Pretutindeni şi dintotdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea
perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. Ele persistă
în toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor existente.
Economia subterană şi principala formă de manifestare a acesteia -evaziunea
fiscală (munca la negru, vânzarea ilegală de droguri, prostituţie, jocuri de noroc etc.) este
estimată a fi 8% din P.N.B. în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11,5% în
Italia, 9% în Franţa, Olanda, Canada şi Germania, 8,5%, în SUA şi 5% în Japonia.
Semnificaţia problemei e mai mare în ţările mai puţin dezvoltate unde guvernele pot
întâmpina mari dificultăţi în supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie. N.
Kaldar estima frauda fiscală în ţările lumii a treia, între 4/5 şi 9/10 din încasările fiscale
prevăzute.1
Evaziunea fiscală e unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă
importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să
le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Statul trebuie să se preocupe
sistematic şi eficient de preîntâmpinarea şi limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul
prin puterile publice, poate şi să incite la evaziune fiscală, urmărind în principal două
scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului şi un
scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot,
cu toate consecinţele ce decurg din acestea.
Astfel, evaziunea fiscală apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul
dintre secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului e evaziunea fiscală care e
încurajată oficial. În mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de
economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de acest fel decât numărul
populaţiei, inclusiv copiii. Din această cauză au rata cea mai mare de formare a
capitalului.
Pe masura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării relaţiilor
dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate diferit, evaziunea
fiscală nu se mai manifestă doar ca un fenomen naţional, ci a devenit unul internaţional.
Astfel, de exemplu, o firmă având sediul de bază într-un anumit stat şi diferite
reprezentanţe în alte state dintre care unele cu un regim fiscal mai blând, va fi mai mult
decât tentată să transfere o parte cât mai mare din profitul realizat în statul cu fiscalitate
mai ridicată în statul cu o fiscalitate mai redusă.
Astfel, pe glob se întâlnesc numeroase „oaze fiscale” sau “paradisuri fiscale", cum
sunt ele denumite, şi anume: Elveţia, Liechtenstein, Luxemburg, Bahamas, Panama,

1
Lecontin Stanciu s.a. - Evaziunea fiscala si repercusiunile impozitelor
www.actrus.ro/bibliolcca/cursuri/manaiicmciit/stanciu

15
Insulele Cayman etc. Pe teritoriul acestor state sunt înfiinţate numeroase firme străine
către care sunt dirijate profiturile unităţilor productive aflate pe teritoriul altor ţări,
eludându-se fiscul. Astfel, de exemplu, în Liechtenstein sunt înregistrate mai multe sedii
sociale de firme industriale şi comerciale, reale şi fictive, decât totalul populaţiei sale,
respectiv circa 40.000 de firme la 25.000 de locuitori.
Explicaţia constă în faptul că orice firmă care îşi stabileşte sediul pe teritoriul
acestui stat este scutită de plata impozitului pe profit.
De asemenea, în Insulele Cayman, situate în Marea Caraibilor, cu o populaţie de
numai 20.000 de locuitori sunt înregistrate în jur de 19.000 de diferite companii, peste
500 de bănci şi peste 300 de firme de asigurări. În acelaşi timp, 20 din primele 25 de
bănci ale lumii au filiale deschise în aceste insule, iar acest nou centru financiar în numai
câţiva ani a ajuns să deţină aproape 10% din piaţa eurodolarilor.2
În ţările cu o experienţă vastă în fiscalitatea adaptată cerinţelor economiei de piaţă,
evaziunea fiscală, specifică mai ales TVA, poate fi întâlnită sub următoarele forme:
 frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a creat în
timp o bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc plăţile,
declarându-se în stare de faliment, după ce în prealabil a avut grijă să-şi transfere
profitul în altă ţară;
 frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o nouă întreprindere
înfiinţată înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a TVA,
însă după rambursare întreprinderea în cauză îşi încetează activitatea, iar plătitorul
dispare, mutându-se în altă ţară;
 sindromul „phoenix", când o firmă ce avea obligaţii de plată a TVA se declară în
stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu acelaşi director. În
acest caz, organelor fiscale le revine sarcina de a încerca să încaseze impozitul de
la unitatea falimantară sau lichidată;
 sindromul „companiilor multiple" apare în cazul în care sunt înregistrate mai
multe firme printre care şi una fantomă. Aceasta din urmă solicită rambursarea
TVA fără să fi participat la plata TVA colectate, după care dispare;
 manipulările insignifiante care se concretizează în efectuarea unei serii de
modificări mărunte în contabilitate, ca de exemplu: omiterea de la însumare a unor
pagini, înregistrarea repetată a unor facturi de intrare, raportare greşită etc. Toate
acestea conduc la întocmirea unui decont TVA incorect.

2
Leontin Stanciu s.a. - Evaziunea fiscala si repercusiunile impozitelor
www.actrus.ro/bibliotcca/cursuri/nianaecnicnt.stanciu

16
 Aşa cum putem observa, amploarea evaziunii fiscale variază de la o ţară la alta şi
chiar în interiorul aceleiaşi ţări. Chiar între ţările cu economie de piaţă dezvolatată
evazionismul poate fi diferit: în ţările din Nordul Europei, Anglia, SUA, proporţia
fraudei fiscale este mult mai redusă decât în celalte state dezvoltate, precum şi în cadrul
aceleiaşi ţări pot apărea diferenţe semnificative spre exemplu între Nordul şi Sudul
Franţei sau a Italiei. De asemenea, proporţiile sunt diferite şi pe categorii sociale:
evaziunea fiscală în rândul salariaţilor este mai redusă decât la cei cu profesiuni liberale.
În ceea ce priveşte prevenirea evaziunii fiscale se poate concluziona că ea este
foarte dificilă pentru că presupune instituirea unui sistem costisitor şi a unui aparat
numeros de supraveghere a colectării impozitelor.

17
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României;
2. Codul penal;
3. Codul de procedură penală;
4. Dreptul penal al afacerilor -Ediţia 3- Costică Voicu , Alexandru Boroi;
5. Daniel Morar - Evaziune fiscală în Revista de Drept Penal nr. 2, 2004;
6. Dan Drosu Şaguna -Tratat de drept financiar- şi fiscal, Ed. "All Beck", Bucureşti
2001;
7. Botea P. Ion - Organizarea pe baze noi a controlului fiscal actual, o cale simplă şi
eficientă a combaterii evaziunii fiscale, în Revista "Finanţe-Credit-Contabilitate", nr.
11-12/1996;
8. Leontin Stanciu - Finanţe Publice;
9. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în
Monitorul Oficial, partea I nr. 672/27.07.2005;
10. Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii;
11. Mihai Antonescu, Radu Buziernescu, Ion L. Ciora - Tendinţe actuale ale unor forme
de evaziune fiscală pe plan internaţional, în Revista "Finanţe Publice şi Contabilitate,
nr. 1/2004;
12. www.finantepublice.ro.

18