Sunteți pe pagina 1din 3

I.

1.Marca este un semn distinctiv care se aplica produselor si serviciilor unei firme.
b)fals : Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la
deosebirea produselor/serviciilor unei persoane fizice/juridice de cele
aparţinând altor personae
2.Depunerea mărcii la OSIM este obligatorie.
b)flas: Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană,
direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de regulamentul de
aplicare a acesteia.
3.OSIM-ul verifica disponibilitatea mărcii.
a)adevarat:
4.Toate semnele pot fi depuse la OSIM ca mărci.
a)adevarat
5.OSIM examinează pe fond cererea de depunere a mărcii in termen de 6 luni de la data
creării depozitului național.
b)fals: În termen de 7 zile de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii la OSIM,
oficiul examinează dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2), atribuie dată de
depozit și publică cererea conform art. 16.
6.Odată depusa, marca este protejata pe o perioadă nedeterminata.
a)adevarat: Mărcile pot fi protejate pentru o perioadă de timp nelimitată pentru perioade
succesive de câte 10 ani de zile. Inițial, se acordă protecție pentru o perioadă de 10 ani, iar
după expirarea acestei perioade se poate prelungi prin intermediul operațiunii de reînnoire, cu
încă o perioadă de 10 ani.
7.Toți producătorii de mezeluri din regiunea Sibiu pot folosi denumirea „Salam de
Sibiu” pentru produsele de tip salam de Sibiu.
b)fals: Salamul de Sibiu nu mai poate fi fabricat decât de unităţile de procesare din Asociaţia
Producătorilor de Salam de Sibiu, iar restul firmelor trebuie să-şi retragă produsele similare
8. OSIM-ul acorda solicitantului dreptul de utilizare a unei indicații geografice după
certificarea prealabila a Ministerului Agriculturii si Alimentație.
a)adevarat: Indicatiile geografice pot fi folosite numai de catre persoanele care produc sau
comercializeaza produsele pentru care aceste indicatii au fost inregistrate.
Nu sunt supuse procedurii de inregistrare (stabilita de legea 84/1998) indicatiile geografice
care au dobindit sau vor dobindi protectie pe calea unor conventii bilaterale sau multilaterale
incheiate de Romania.
9. Dreptul de folosire a unei indicații geografice nu poate fi transmisa prin moșteniri.
a)adevarat:
10. Drepturile de folosire si de protecție curg de la data publicării in BOPI si sunt
acordate pe o perioada nedeterminata.
a)adevart:

II.
O prima societate comerciala („Societatea 1”), specializata in vânzare de telefoane
mobile, înregistrează marca sa „Mobile&Com.”. După câțiva ani mai tarziu, o a doua
societatea comerciala („Societatea 2”), cu obiect de activitate consultanta in
management, cere la OSIM înregistrarea mărcii sale „Mobile International”,
combinație de cuvinte si semne grafice (fond albastru cu litere albe).
Societate 1 va cere sfatul juridic in vederea blocării înregistrării mărcii Societății 2,
considerând ca este aproape identică cu a sa. Societate 1 se poate opune ?
În ceea ce priveste riscul de confuzie, acesta exista în cazul în care cumparatorul, desi
distinge perfect produsele, crede, datorita caracteristicilor comune ale semnelor cu care sunt
protejate, ca aceste produse provin de la una si aceeasi întreprindere. Acesta este si cazul în
speta, având în vedere ca marca depusa spre înregistrare are ca element verbal, cuvântul
MOBILE INTERNATIONAL care se confunda cu elementul dominant al marcii
înregistrate MOBILE&COM Pe lânga faptul ca acest cuvânt se situeaza la începutul marcii
anterior înregistrate, particula "com" creeaza în mintea consumatorului ideea ca aceasta este
prescurtarea cuvântului comercial, societate comerciala, astfel ca nu are nicio relevanta în
sustinerea faptului ca nu MOBILE INTERNATIONAL ar fi element dominant
Ca atare, din punct de vedere auditiv si conceptual, cele doua marci sunt similare pâna la
identitate.
Or, este posibil chiar ca simpla similaritate auditiva dintre marci sa creeze o probabilitate de
confuzie, întrucât, chiar daca grafic doua marci sunt foarte diferite una de alta, ceea ce nu este
cazul în speta, aceste diferente sunt fara importanta în cazul comunicarii orale.
Pentru a nu exista risc de confuzie, cu cât sunt mai asemanatoare semnele cu atât deosebirile
trebuie sa fie mai puternice. În speta, elementul dominant al marcii anterioare este identic din
punct de vedere auditiv si conceptual cu marca depusa spre înregistrare, asa cum s-a
mentionat anterior. În ceea ce priveste deosebirile relevate de catre recurenta, Curtea constata
ca acestea sunt neesentiale, nefiind de natura sa înlature riscul de confuzie, având în vedere
ca la compararea celor doua marci nu numarul de cuvinte al fiecareia este important, ci daca
elementele dominante ale marcilor percepute în ansamblu sunt similare.
În motivarea apelului s-a aratat ca în speta nu sunt îndeplinite conditiile prevazute în Legea
nr.84/1998 la art.6 lit.c, pentru respingerea cererii de înregistrare a marcii
MOBILINTERNATIONAL cu element figurativ, aceasta nefiind similara cu nicio marca
anterioara retinuta de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Marca propusa de reclamanta si
cea înregistrata deja de un alt solicitant MOBIL&COM nu au cum sa creeze confuzie pentru
public, întrucât între marca pe care reclamanta doreste sa o înregistreze si marca
MOBILINTERNATIONAL exista suficiente elemente distinctive, de la cuvintele continute
pâna la aranjarea acestora în sintagma si elementul grafic continut de propunerea reclamantei.
Fata de aceste diferente, rezulta ca acestea nu pot fi considerate similare, în acceptiunea legii.
În ceea ce priveste marca MOBIL&COM nu o diferentiaza de cea propusa de reclamanta
doar extensia COM, ci si elementul figurativ care este diferit la fiecare dintre marci.
Apreciaza reclamanta ca extensia marcii deja înregistrata COM, este element distinctiv
suficient între cele doua marci, cele 3 caractere în plus continute de marca MOBIL&COM
fiind îndeajuns pentru a nu produce confuzie. În temeiul dispozitiilor Legii nr.84/1998 marca
propusa de apelanta trebuie privita în ansamblul ei, fiind o marca combinata - verbala si cu
element grafic elaborat constând într-un fulg si nu poate fi similara cu cea deja înregistrata,
nici sub aspectul cuvintelor continute si nici sub aspectul elementului grafic. Mentioneaza ca
aceste aspecte au fost recunoscute si de Comisia de Reexaminare Marci în hotarârea nr.
422/25.11.2008.

S-ar putea să vă placă și