Dreptul european al concurenţei

14.X.2009 Curs 1

Analiza conceptului de …
1. Semnificaţia generică şi specifică a concurenţei.
2. Clasificarea – felurile concurenţei:
a. Concurenţa ilicită (neloială, interzisă sau abuzivă);
b. Concurenţa licită (loială)
3. Domeniile deschise concurenţei şi domeniile interzise concurenţei.

În sens generic prin concurenţă sau competiţie se înţelege o întrecere între cel puţin 2 persoane fizice sau
juridice, care trebuie să desfăşoare activităţii similare şi să aibă acelaşi ţel comun. Regulile impuse şi acceptate în
viaţa normală sau de toate zilele sunt transferate şi în domeniul comercial/economic.
Concurenţa în sens comercial şi economic înseamnă lupta dusă atât pe plan intern, cât şi internaţional,
între agenţii economici pe de-o parte, între aceştia şi comercianţi sau numai între comercianţi în scopul realizări
de profituri cât mai mari, ca urmare acaparări unor segmente tot mai largi de piaţă şi în consecinţă a sporiri
volumului de afaceri. Elemente ce rezultă din definiţie:
- trebuie să existe o confruntare între subiecţii care desfăşoară activităţi economice sau de
comerţ;
- între aceşti subiecţii trebuie să existe o tendinţă comună – obţinerea unor beneficii cât mai
mari;
- între aceştia trebuie să existe o adversitate;
- fiecare dintre operatori de pe piaţă trebuie să urmărească acapararea unor segmente cât mai
mari de pe piaţă şi implicit a clientelei.
Clasificarea concurenţei:
I. concurenţa: - licită (legală, normală, cinstită);
- ilicită (incorectă, nelegală).
În Legea 11/1991 în art 1 se precizează: Comercianţii sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea cu bună
credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.
În Legea 21/1996 – legea concurenţei, în art 1 se prevede: prezenta lege are drept scop protecţia,
menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial, normal în vederea promovări intereselor
consumatorilor.
Cele 2 reguli instituite în Legea 11 şi Legea 21 au la bază prevederile constituţionale – art 134 Const.
În legătură cu concurenţa loială în UE există şi conceptul de concurenţă eficace (eficientă).

II. concurenţa – admisă;

- interzisă
În art 1 alin 4 din Legea 21/1996 se arată că prezenta lege nu se aplică pieţii munci şi relaţiilor de muncă,
la litera b – nu se aplică pieţei monetare şi pieţei titlurilor de valoare. Concurenţa mai este interzisă în relaţiile
dintre comercianţii şi prepusul său.
III. concurenţa – abuzivă.
21.X.2009 Curs 2
Dreptul concurenţei, ca ramură a sistemului de drept din România
1. Noţiunea dreptului concurenţei şi teoriile cunoscute în doctrină.
2. Obiectul dreptului concurenţei.
 3. Principiile dreptului concurenţei.
4. Delimitarea dreptului concurenţei de alte ramuri de drept.
5. Dreptul european al concurenţei ca ramură a dreptului a sistemului UE.
Pentru existenţa unei ramuri de drept se cere a fi îndeplinite condiţiile:
- să existe un obiect de reglementare distinct şi care să aibă un impact social, politic sau
economic;
- să existe suficiente reglementări juridice în domeniul respectiv care sunt deja elaborate şi care
să fie adunate într-o singură ramură de drept;
- să existe un cadru instituţional format sau în curs de formare, care să se ocupe de punerea în
practică a ramuri juridice respective;
- să existe o doctrină şi o jurisprudenţă formată, adică o cauzistică pe care specialiştii din acest
domeniu să o comenteze;
- să existe o finalitate economico-socială a acestei ramuri de drept.
Cu privire la conceptul de concurenţă:
- această ramură cuprinde atât dispoziţiile al căror scop reprimarea concurenţei neloiale, cât şi pe
cele care au ca obiect restricţiile concurenţei (concurenţa interzisă);
- în sens restrâns s-a susţinut în doctrină că dreptul concurenţei se reduce doar la normele care
reglementează concurenţa neloială;
- în afară de normele la care s-a făcut referire înainte, dreptul concurenţei cuprinde şi normele cu
privire la practicile anti-concurenţiale, precum şi pe cele de concurenţă abuzivă din domeniul
comercial.
Potrivit acestor teorii, nu trebuie să lipsească nici normele referitoare la subiecţii care participă la competiţie
şi nici cele care privesc semnele distinctive, ce ţin de proprietatea intelectuală (în leg cu tezele).
Prin dreptul concurenţei se înţelege ansamblul de reglementări destinate să asigure în raporturile de piaţă
interne şi internaţionale, existenţa şi exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici între comercianţi, în
lupta pentru câştigarea, extinderea şi păstrarea clientelei.
Trăsăturile dreptului concurenţei:
- este o ramură de drept specifică economiei, pt că are o finalitate economică;
- este o ramură de drept pluridisciplinară – preia importante instituţii din dreptul public (dr
administrativ, civil, penal);
- este un drept intervenţionist – intervin normele, atunci când concurenţa nu se desfăşoară la
parametri normali.
Delimitarea dreptului concurenţei de alte ramuri de drept:
1) dreptul concurenţei are strânse legături cu dreptul civil – majoritatea practicilor restrictive sau
abuzive de concurenţă sunt rezolvate pe calea acţiunilor civile;
2) cu dreptul penal;
3) cu dreptul comercial – relaţii dintre comercianţi, dintre comercianţii şi consumatori şi dintre
comercianţii şi prepuşi lor;
4) dreptul consumatorului.
Principiile dreptului concurenţei:
1. principiul liberei concurenţei – art 134 Const – constă în libertatea fiecărui agent economic de a-şi
stabili strategia, momentul când intră sau iese de pe piaţă, precum şi mijloacele pe care le consideră
potrivite pt câştigarea competiţiei;
2. principiul etici concurenţiale – art 1 din Legea 11 şi art 2 din L 21/1996;
3. principiul eficacităţii – toate normele dreptului concurenţei sunt subordonate exclusiv obiectivelor
economice exercitate de operatorii de pe piaţă.
 28.X.2009 Curs 3
Raportul juridic de concurenţă
• Unele consideraţii generale privind raportul juridic
• Noţiunea raportului juridic de concurenţă
• Subiecţii raportului juridic de concurenţă
• Obiectul juridic al raportului de concurenţă
• Conţinutul raportului juridic de concurenţă
Raporturile juridice sunt acele raporturi determinate de existenţa relaţiilor sociale din diferite domenii şi
care se formează pe baza normelor juridice în vigoare şi în care participanţii sau subiecţii apar ca titulari de
drepturi şi obligaţi reciproce şi a căror realizare este asigurată atât prin comportamentul acestora, cât şi prin
măsuri juridice impuse.
Dpdv al concurenţei trebuie avut în vedere relaţiile ce se nasc şi se dezvoltă în activitatea economică şi
comercială, care pot avea caracter public sau privat.
Dpdv al concurenţei: acel rap prin care relaţiile sociale patrimoniale sau nepatrimoniale din sfera
economică a producţiei, a distribuţiei sau a consumului de mărfuri sau servicii sunt reglementate prin norme ce ţin
de dreptul concurenţei şi care cuprind drepturi şi obligaţii corelative ale subiecţilor acestui raport.
În toate normele de drept concurenţial sunt reglementate relaţiile sociale care privesc:
a) comportamentul celor care participă la concurenţă;
b) modalităţile de desfăşurare a concurenţei;
c) relaţiile care se nasc şi se dezvoltă în cazurile în care concurenţa este neloială sau abuzivă.
Din definiţie rezultă clasificarea raporturilor juridice de concurenţă:
1) raport juridic de autoritate sau conformare – în cadrul activităţi economice şi comerciale,
operatorii sunt obligaţi prin dispoziţii imperative să adopte o anumită conduită astfel încât să nu
restrângă sau să împiedice ori să nu denatureze a jocului normal a concurenţei; acestor operatori li
se impune să desfăşoare activitatea cu bună credinţă;
2) raportul juridic este un raport de egalitate – potrivit acestei caracteristici: participanţii de pe
piaţă sunt egali în ceea ce priveşte şansele de stat, precum şi cele ce privesc alegerea mijloacelor
necesare pt câştigarea competiţiei.
Subiecţii raportului juridic de concurenţă
În cadrul unui raport juridic trebuie să existe cel puţin 2 subiecţii, care au drepturi şi obligaţii corelative,
care trebuie să-şi desfăşoare activitatea potrivit normelor aflate în vigoare. Pe piaţă nu pot participa orice persoane
fizice sau juridice, pot participa doar cei ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Categorii de subiecţii
1) Statul reprezentat de autorităţile administrative, care sunt purtătoare … prerogativelor de
putere: consiliul concurenţei, camera de comerţ şi industrie, registrul comerţului, instanţele
judecătoreşti. În Legea 21/1996 ca reprezentanţi ai statului avem ca subiecţii: organele centrale sau
locale ale administraţiei publice, în măsura în care acestea prin deciziile emise sau reglementate
adoptate internaţionale în operaţiuni de piaţă, influenţând astfel direct sau indirect concurenţa;
2) Comercianţii individuale; societăţile comerciale; asociaţiile de societăţi comerciale – în
art 7 din Codul comercial se prevede faptul că, comercianţi sunt aceia care fac acte de comerţ
având comerţului ca o profesiune, se prevede că sunt asimilaţi cu comercianţi şi meseriaşii care
prelucrează materiale, intră pe piaţă şi îndeplinesc acte de comerţ. Din Legea 300/2004 sunt
prevăzute regulile de autorizare a persoanei fizice şi a asociaţiilor familiale (OUG 44/2008);
3) Subiecte de drept al concurenţei şi operatorii economici care acţionează pe piaţă – Legea
425/2006 Cod consumului; societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste;
4) Societăţile comerciale – Legea 31/1990;
 5) Regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste

Conţinutul raportului juridic de concurenţă

Drepturile operatoriilor de pe piaţă:
- să aibă acces pe piaţă (general, fundamental, libertatea trebuie să existe fără limite);
- egalitatea şanselor pentru concurenţi;
- libertatea de alegere a partenerilor de afaceri;
- dreptul de a stabili în mod autonom strategia de preţuri şi de investiţii;
- libertatea producătorilor de bunuri de a alege sistemul de distribuţie al acestora;
- libertatea de a se adresa, de a cere protecţie şi sprijin autorităţilor abilitate în cercetarea şi
investigarea practicilor interzise;
- să aibă un loc propriu pt fondul de comerţ;
- drepturile de a folosi neîngrădit semnele distinctive stabilite pt produs proprii, obligaţiile
subiecţilor raportului juridic de concurenţă (de a respecta drepturile celorlalţi; să respecte regulile
impuse pt desfăşurarea unui comerţ licit; să respecte regulile impuse de registrul comerţului în ceea
ce priveşte înmatricularea şi desfăşurarea activităţilor pe piaţă).
Curs 4.XI.2009
În dr european al concurenţei subiecţii rap j sunt întreprinderile; în jurisprudenţa Curţi Europene de
Justiţie, întreprinderea poate fi o pers f sau j cu orice formă de organizare, capabilă să acţioneze prin producţia de
bunuri, prin comerţ sau investiţii pe piaţa internă şi într-un cadru concurenţial normal. Tot potrivit Curţi Europene
de Justiţie, nu are relevanţă, forma juridică prin care se desf activitatea acestor întreprinderi şi nici modul de
finanţare, ori dac realizează sau nu profit.
Prin interpretarea dispoziţiilor art 81 din Tratatul de constituire al comunităţi europene, încheiat la 15
martie 1957 de la Roma, pot fi considerate întreprinderi, următoarele entităţi:
- un comerciant independent – pers f sau j care comercializează bunurile sau prestaţiile sale;
- întreprinderile publice – aşa cum sunt prezentate în art 86 din Tratat;
- organismele de stat cu economie centralizată, care desf activităţi de import şi de export;
- statul sau orice organ de stat, care exercită o activitate asemănătoare unei întreprinderi;
- asociaţia profesională în care asociaţii sunt reciproc reprezentaţi şi care formează o
întreprindere, chiar fără personalitate juridică;
- organizaţiile contabile sau financiare şi lucrează ca o întreprindere.
Evoluţia reglementărilor cu privire la concurenţa în UE
Rom a încheiat în 1993 Acordul European prin care se instituie cooperarea în Rom şi ţările din UE – L
20/1993.
În 1992 Tratatul de la Roma a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam.
Curs
11.XI.2009
Cadru normativ privind concurenţa economică stabilit prin Tratatul de
funcţionare a UE (Roma 1952)
În partea a III-a, titlul 7 (art 101-118) sunt prevăzute norme privind concurenţa, impozitarea şi
armonizarea legislaţiilor.
În capitolul I sunt reguli de concurenţă.
În secţiunea 1 de la art 101-106 sunt reguli aplicabile întreprinderilor.
În art 101, al 1 se prevede: sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise acordurile dintre întreprinderi,
toate deciziile asociaţilor de întreprinderi şi practicile concertate care, pot afecta ori au ca efect împiedicarea,
limitarea sau distorsionarea concurenţei pe piaţa internă şi în special cele care:
 - la litera A fixează direct sau indirect preţurile de vânzare-cumpărare sau alte condiţii
comerciale;
- la litera B limitează sau controlează producţia, pieţele, dezvoltarea tehnologică şi investiţiile;
- la litera C se împart pieţele şi sursele de aprovizionare;
- la litera D se interzic cele prin care se aplică condiţii ilegale la tranzacţii de acelaşi fel,
încheiate cu alţi parteneri comerciali, situându-i pe primi într-o poziţie defavorabilă;
- la litera E se condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către celelalte părţi, a
unei obligaţi suplimentare, care prin natura lor, nu au legătură cu obiectul contractului.
În art 101, al 2 se prevede: că toate acordurile, deciziile sau practicile concertate, interzise de alin 1 sunt
nule de drept.
În art 101, alin 3 sunt prevăzute deciziile, acordurile şi practicile concertate, care pot fi exceptate, de la
interdicţia arătată în alin 1, nu sunt sancţionate practicile, care deşi interzise contribuie la ameliorarea
distribuţiei/producţiei de mărfuri, ori la promovarea progresului tehnic; nu sunt sancţionate dacă nu se elimină
concurenţa pe o piaţă substanţială a pieţii interne.
În art 102, este reglementat abuzul de poziţie dominantă: este incompatibilă cu piaţa comună şi se
interzice orice abuz de poziţie dominantă a uneia sau mai multe întreprinderi pe piaţa internă, în ansamblu ei sau
pe un segment al acesteia, în măsura în care acest abuz afectează schimburile comerciale între statele membre şi
care constă în:
- litera A: impunerea în mod direct a preţurilor de vânzare-cumpărare sau a altor condiţii
comerciale;
- litera B: limitarea producţiei, a dezvoltări tehnologice şi a pieţei de desfacere;
- litera C: aplicarea de condiţii diferite la tranzacţii încheiate cu alţi parteneri;
- litera D: condiţionează încheierea de contracte, prin acceptarea de condiţii, care nu au
legătură cu contractele respective.
În capitolul 1 sunt prevăzute dispoziţii cu privire la dreptul comisiei europene şi al UE de a emite
regulamente şi decizii cu forţă obligatorie pt toate statele membre UE, în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţi
concurenţiale, investigarea şi sancţionarea practicilor restrictive arătate în articolele 101 şi 102.
Analiza practicilor restrictive prevăzute în art 101 şi 102 din Tratat. Din textele celor 2 articole, politicile
concurenţiale ale UE sunt direcţionate pe 4 domenii:
1. eliminarea acordurilor de restricţie a concurenţei şi a abuzurilor de poziţie dominantă;
2. controlul fuziunilor de întreprinderi;
3. liberalizarea sectoarelor economice sub formă de monopol;
4. monitorizarea subvenţiilor acordate de statele UE.
Potrivit dispoziţiilor din art 101 alin 1, sunt interzise:
- acordurile dintre întreprinderi;
- deciziile asociaţilor dintre întreprinderi;
- practicile concertate.
Acordurile – în principiu acordurile care se încheie în scopul promovări/creşteri producţiei, al cercetări sau
al progresului tehnic nu sunt sancţionabile, dar dacă potrivit dispoziţiei din art 101 al 1, Comisia europeană este
sesizată de o pers f sau j, care are un interes legitim, de către părţile ale unei înţelegeri sau se sesizează din oficiu
despre o încălcare a dispoziţiilor respective, se vor aplica prevederile Regulamentului nr 1/2003. Întreprinderile
sunt obligate să stabilească dacă acordurile încheiate sunt susceptibile să intre în sfera de aplicare ale art 101 al 1
sau dacă sunt îndeplinite condiţiile de la art 101 al 3.
Acordurile interzise dintre întreprinderi poate să aibă forma expresă sau tacită prin care cel puţin 2
întreprinderi independente îşi exprimă, în mod direct şi neviciat, acordul cu privire la cerere, ofertă şi preţ; sau în
legătură cu comportamentul de bună-credinţă sau de rea-credinţă pe piaţă. Dpdv faptic o înţelegere se poate
realiza scris, oral sau pe diferite suporturi.
Acordurile sau înţelegerile pot fi pe orizontală, at când intervin între întreprinderi, aflate pe acelaşi nivel
economic, şi pot fi şi pe verticală, care se realizează între întreprinderi aflându-se în diferite faza ale procesului de
producţie şi comercializare şi care sunt independente.
Curs Concentrările economice – Practica concertată 18.XI.2009
Vizează formele de coordonare între … care fără să fi real o convenţie propriu-zisă între ele se aliniază la
condiţii de concurenţă care nu corespund cerinţelor normale ale pieţei. De regulă, întreprinderile cu o putere
economică mai mică îşi coordonează acţiunile economice şi strategiile de piaţă în mod voit cu alte întreprinderi
mai puternice.
Analiza practicilor date cu titlu exemplificativ – art 101 – al 1 din Tratat de funcţionare al UE
A.1. Stabilirea preţurilor de v/c ori a altor condiţii comerciale. Fixarea concertată a preţurilor se realizează
prin înţelegeri încheiate pe orizontală, care pot fi exprese/tacite. Această practică se săvârşeşte numai cu intenţie
şi este considerată ca fiind interzisă chiar prin săvârşirea ei. Fixarea de preţuri prin înţelegeri poate fi directă
atunci când întreprinderile urmăresc profituri imediate şi vizibile şi poate fi indirectă atunci când întreprinderile
eludează legea în aşa fel încât creează impresia că nu urmăresc obţinerea unor avantaje materiale şi că respectă
regulile concurenţei. Preţurile stabilite printr-un acord pot fi maxime/minime.
B.2. limitarea sau controlul producţiei şi a surselor de aprovizionare. Această practică se realizează în
perioadele de criză economică atunci când marii producătorii dispun de depozite imense de mărfuri şi scot pe
piaţă cantităţi minime la vânzare.
C.3. Repartizarea pieţelor/a surselor de aprovizionare între întreprinderi cu o putere economică mare.
Practica mai este cunoscută şi sub denumirea de suagresiune comercială întrucât există întreprinderi implicate se
obligă să nu intre unul pe piaţa altuia şi îşi împart piaţa teritorială şi de produs; clientela precum şi pe
consumatorii finali/intermediari.
D.4. Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali – prin crearea unor
dezavantaje. Această practică se realizează prin acte de discriminare care se fac prin mijloace mass-media şi
primesc anumite întreprinderi care se află în situaţia de dependenţă economică faţă de unele întreprinderile
puternice dpdv econ.
E.5. Condiţionarea încheierii de contracte prin care se stabilesc prestaţii suplimentare care nu au legătură
cu contractele încheiate. Practica se manifestă prin vânzarea legală, care cu jurisprudenţa Curţii europene de
Justiţie este denumită aceea vânzare în care realizarea obiectivului principal al contractului este condiţionată de
un obiectiv suplimentar care nu are legătură cu contractul respectiv.
În afară de cele 5 practici, în L 21/2996 din Rom au mai fost prevăzute tot cu titlu de ex încă 2 practici
restrictive de concurenţă.
F.6. Participarea în mod concertat cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.
G.7. Se consideră practică anticoncurenţială eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi,
limitarea/împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către agenţii concurenţi, precum
şi înţelegerile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.
Curs Organismele europene în domeniul concurenţei 25.XI.2009
În domeniul concurenţei: Consiliul Uniunii Europei, Parlamentul European, Comisia UE, Curtea
europeană de justiţiei şi Tribunalul.
Parlamentul European evaluează periodic activităţile Comisiei europene, printr-un raport anual, pe care
aceasta îl întocmeşte. Parl analizează şi face observaţii privind evoluţiile importante în acest domeniu.
Consiliul UE – a fost creat în 2002 un organism care se numeşte Consiliul concurenţei şi care se ocupa cu
legătura cu Comisia europeană. Consiliul analizează probleme referitoare la concurenţă şi face propuneri
legislative în acest domeniu care se finalizează prin adoptarea de regulamente obligatorii pt toate ţările membre
ale UE.
Comisia europeană – împreună cu Curtea europeană de justiţie supraveghează respectarea dispoziţiilor,
tratatelor şi este unicul iniţiator al politicilor comunitare; este organul executiv al UE, care are în responsabilitate
coordonarea şi implementarea politicilor. Asigură aplicarea legislaţiei primare şi secundare, execuţia bugetară şi
realizarea programelor adoptate de Parl şi Consiliul.
În domeniul concurenţei funcţionează, în cadrul Comisie, direcţia generală de concurenţă, condusă de un
comisar. Direcţia generală are atribuţiile:
- promovarea unui mediu concurenţial, echitabil pt toate întreprinderile UE;
- definirea regulilor generale pt o concurenţă reală şi echitabilă;
- aplicarea riguroasă a legislaţiei comunitare în materia concurenţei.
Pt desfăşurarea activităţi în cadrul direcţiei generale de concurenţă a fost înfiinţat comitetul consultativ, iar
pt controlul legalităţi fuziunilor în cadrul direcţiei a mai fost înfiinţat un Birou unic de control.
Direcţia se mai ocupă şi de problema liberalizări sectoarelor economice, potrivit dispoziţiilor din art 36 şi
106 din Tratatul UE, precum şi de controlul asupra ajutoarelor de stat, potrivit dispoziţiilor art 107 şi 108. În
această direcţie a ajutoarelor de stat, Direcţia de concurenţă se ghidează după regulamentul 659/1999.
O importanţă deosebită acordă Comisia prin direcţia de concurenţă pt realizarea unei cooperări eficiente
cu ţările membre. În acest sens încă din 2001 a fost înfiinţată la Amsterdam reţeaua europeană de concurenţă, din
care face parte fiecare stat al UE.
Toate ţările UE fac parte în acelaşi timp şi din reţeaua internaţională pt concurenţă, care îşi desfăşoară
activitatea sub controlul organizaţiei internaţionale a comerţului.
În Rom, autoritatea naţională este Consiliul concurenţei reglementat prin Legea 21/1996.
Legislaţia secundară cu privire la concurenţă la nivelul UE.
Pt punerea în practică a dispoziţiilor din Tratatul UE, cu privire la concurenţă, Consiliul Europei a elaborat
unele regulamente cu aplicare generală şi obligatorie pt toate ţările UE. În legătură cu dispoziţiile din art 101 şi
102 din Tratat, a existat până în 2004 Regulamentul nr 17/1962. Începând din 1 mai 2004 este în vigoare
Regulamentul nr 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă. În acest regulament sunt 4
principii de bază, de care trebuie să ţină seama autorităţile naţionale:
- regulile stabilite se aplică la locul unde se produc efectele practicilor interzise, neavând
relevanţă naţionalitatea agenţilor economici implicaţi şi nici dacă practicile s-au săvârşit pe piaţa
economică a UE sau în afară;
- are prioritate în aplicare abordarea economică a practicilor săvârşite şi nu cea juridică;
- se pune accentul pe prevenirea generală sau specială a practicilor anticoncurenţiale, şi nu
sancţionarea post-factum;
- cooperarea dintre instituţiile UE şi cele naţionale, care au atribuţii în domeniul concurenţei.
După preambul, în cap 1 din Regulamentul 1/2003, se stabilesc anumite principii: în art 101 al 1 şi art 102
al 1 sunt prevăzute unele practici, care sunt interzise, fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens, şi ca
urmare în art 3 se stabileşte regula orice procedură naţională sau comunitară, sarcina probei, revine părţi sau
autorităţi care o invocă; se stabileşte şi regula aplicări de către autorităţile naţionale, atunci când investighează
unele practici prin care se încalcă unele dispoziţii din tratat. În cap 2, se stabilesc drepturile şi obligaţiile pe care
le au autorităţile comunitare în investigarea şi luarea deciziilor în privinţa practicilor interzise.