Universitatea Spiru Haret Bucureşti

Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice, Constanţa

Departamentul Științe Juridice

Dreptul Concurentei
-note de curs-

lect. univ.dr. Ioan Solomon

2018
Cuprins curs:

1. Aspecte generale privind Dreptul concurentei

1.1 Definitia dreptului concurentei
1.2 Obiectul dreptului concurentei
1.3 Trasaturile dreptului concurentei
1.4 Legatura dreptului concurentei cu alte ramuri de drept
1.5 Izvoarele dreptului concurentei

2. Institutii fundamentale ale dreptului concurentei

2.1 Concurenta
2.2 Piata relevanta
2.3 Intreprinderea
2.4 Felurile concurentei

3. Practicile monopoliste
3.1 Intelegerile si acordurile anti concurentiale
3.2 Abuzul de pozitie dominant
3.3 Concentrarile economice
3.4 Ajutoarele de stat
3.5 Aspecte procedurale si sanctiuni

4. Concurenta comerciala neloiala

4.1 Aspecte introductive
4.2 Raspunderea pentru concurenta neloiala
4.3 Actele de concurenta neloiala

1
Note de curs:

1. Aspecte generale privind Dreptul concurentei

1.1 Definitia dreptului concurentei

Este ramura de drept formata din ansamblul de norme juridice care asigura existenta pe
piata interna si international exercitiul normal al competitiei dintre profesionisti.Exista doua
categorii de conceptii si anume : o conceptie extensive si una restrictive. In conceptia
extensiva,dreptul concurentei comerciale reprezinta un asamblu de norme juridice care
reglementeaza lupta dintre agentii economici in scopul atingerii si mentinerii clientele. In
conceptia restrictive,dreptul concurentei comerciale este privit prin prisma a doua categorii de
interpretari; monista si dualista. Interpretarea monista se refera fie la reprimarea practicilor
monopoliste,fie reprimarea exercitiului abuziv al libertatilor de care beneficiaza agentii
economici in lupta pentru atragerea si mentinera clientele.In cea ce priveste interpretarea
dualista,dreptul concurentei are ca obiect atat reglementarile antimonopoliste,cat si cele ce
combat actele de concurenta neloiala. Interpretarea dualista este cea mai acceptata opinie
doctrinara,deoarece permite delimitarea obiectului dreptului concurentei de cel al altor ramuri de
drept.
Conceptele care stau la baza raporturilor de Drept Concurential sunt:
- piata relevanta
- concurenta neloiala
- intelegerile
- ajutoarele de stat
- imitarea
- deorganizarea activitatii competitorului
Totalitatea normelor prin care se asigura protectia concurentei prin reprimarea practicilor
monopoliste formeaza dreptul anti-trust.

1.2 Obiectul dreptului concurentei

Il constituie protectia pietei prin reprimarea practicilor monopoliste si protectia

concurentilor prin reprimarea manifestelor de concurenta neloiala. Pentru unii autori obiectul
dreptului concurentei il formeaza functia sociala a concurentei economice, protectia intereselor
individuale ale participantilor la viata economica. Principalul obiectiv este mentinerea unui
echilibru normal, rational pe o piata in care concurenta libera este de multe ori inteleasa in sensul
libertatilor totale (de a face ce vrea).

2
1.3 Trasaturile dreptului concurentei

Dreptul concurentei are un caracter economic, caracter subiectiv, caracter evolutiv,

caracter compozit.
Caracterul economic in dreptul concurentei este un factor cu caracter dinamic prin
intermediul lui, profesionistii fiind stimulati sa ofere consumatorilor produse ori servicii de
calitate la un pret cat mai scazut. Totodata dreptul concurentei utilizeaza o serie de concepte si
teorii economice cum ar fi : piata relevanta, monopolul, oligopolul, concurenta perfecta,
concurenta imperfecta.
In cadrul caracterului subiectiv, actele si faptele care distorsioneaza concurenta reprezinta
vointa autoritatilor care vegheaza asupra mentinerii echilibrului concurential.
Caracterul evolutiv este in plin proces de formare intrucat si economia de piata, ca
premisa pentru existenta concurentei este in curs de trecere spre economia functionala.
Caracterul compozit contine norme de drept material si norme de drept processual
specifice altor ramuri de drept: drept comercial, drept administrativ, drept penal, dreptul
proprietatii intelectuale, dreptul consumatorilor.

1.4 Legatura dreptului concurentei cu alte ramuri de drept

a) Relatiile dreptului concurentei cu dreptul comercial

Dreptul concurentei s-a desprins din dreptul comercial . Intre cele doua ramuri de drept
exista nenumarate puncte comune deoarece, pe de o parte subiectele dreptului concurentei sunt in
principal comerciantii iar pe de alta parte unul din scopurile acestei ramuri de drept este de a
impune respect unei deontologii profesionale , dar aceasta nu inlatura distinctivitatea celor doua
ramuri.
Sub aspectul domeniului de aplicare, dreptul concurentei nu reglementeaza faptele de
comert ci alte categorii de fapte distincte, care scapa de sub egida dreptului commercial
(denigrarea unui rival, abuzul de pozitie dominanta, etc.) pe care nu le favorizeaza ci le
incrimineaza.
Din punct de vedere al finalitatii normelor, dreptul concurentei vizeaza deontologia
profesionala pec and dreptul dreptul comercial pe cand dreptul comercial vizeaza statutul juridic
al comerciantilor.

b) Relatiile dreptului concurentei comerciale cu dreptul consumatorilor

Ca si dreptul concurentei, dreptul consumatorilor este o ramura noua de drept care s-a
desprins din dreptul comercial.
La baza celor doua ramuri de drept sta insasi actele normative – in material concurentei – Legea
21/1996, care in art. 1 prevede ca: “Prezenta lege are drept scop pretectia, mentinerea si

3
stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor
consumatorilor”.
Deasemenea Legea 11/1991, arata in art. 1 urmatoarele: “Comerciantii sunt obligati sa
isi exercite activitatea cu buna credinta, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor
consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale”.
Practic, scopul final al celor doua ramuri de drept este acela de a proteja interesele
consumatorilor.

c) Relatiile cu dreptul civil se caracterizeaza in materia raspunderii delictuale, a nulitatii

si a prescriptiei extinctive.

d) Legaturile cu dreptul proprietatii intelectuale, acesta continand reglementari care vin

sa completeze protectia acordata prin legi special ale drepturilor de proprietate intelectuala.

e) Raporturile cu dreptul administrativ

Autoritatea publica care asigura aplicarea regulilor de concurenta.
Consiliul Concurentei este un organ administrativ iar raspunderea celor care incalca
aceste reguli este de natura contraventionala.

f) Legaturile cu dreptul penal

Se regasesc la infractiuni speciale precum si utilizarea unor institutii de drept penal si
implicit procesul penal.

g) Raporturile cu dreptul procesual civil sunt evidente, normele speciale

de procedura care sunt continute de legile in materia concurentei fiind completate cu normele
de procedura civila. In concluzie, desi dreptul concurentei comerciale este o ramura de drept
compozit care preia multe institutii din alte ramuri de drept nu trebuie uitat elementul esential
care ii confera particularitate si il transforma intr-o ramura de drept distincta:
adaptarea economica si juridica a acestora la scopul sau final: mentinerea nedistorsionata,
nerestrictionata a competitiei economice, a concurentei pe o piata si
protejarea participantilor la aceast competitie impotriva unor mijloace neoneste utilizate de alti
concurenti.

4
 1.5 Izvoarele dreptului concurentei

In cadrul concurentei loiale avem trei categorii de izvoare: interne, internationale si

comunitare. Ele cuprind norme de drept material si norme conflictuale.

a) Izvoare interne
Primele norme de reglementare, pana la adoptarea legilor speciale, au fost art. 998-999
Cod Civil, care reglementeaza raspunderea extracontractuala.
Legea din 17.03.1884 reglementeaza comertul ambulatoriu (se refera la lichidarea stocurilor).
Legea privin reprimarea concurentei neloiale 151/1932 in vigoare pana la 1973, a fost principalul
izvor de drept pana in perioada comunismului.
Constitutia Romaniei contine prevederi pe temeiul carora s-a creat dreptul concurentei
comerciale , la nivel constitutional apare principiul liberei concurente si initiative.
Principalele acte normative in material concurentei sunt:

 Legea 11/1991 privind concurenta neloiala

 Legea 21/1996 urmareste sa asigure existenta concurentei libere, neperturbata,
nerestrictionata, nedistorsionata pe piata prin interzicerea unor practici monopoliste
care ar avea ca finalitate diminuarea concurentei.
 Legea 31/1996 privind monopolul de stat care consacra dreptul statului de a stabili
regimul de acces al agentilor economici la activitatile economice considerate
monopol de stat si conditiile de exercitare acestora.
 Legea 143/1999 privind ajutorul de stat.

b) Izvoare internationale
Acestea izvoare sunt constituite din acordurile bi sau multilaterale pe care tara noastra
le-a incheiat sau la care a aderat ori le-a ratificat.
Reprezentative in acest sens sunt :
- Conventia Uniunii de la Paris pentru protejarea proprietatii intelectuale cuprinde dispozitii
referitoare la concurenta neloiala.
- Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT) reglementeaza dumping-ul si subventiile la
export
-Acordul European de asociere intre Romania, pe de o parte, comunitatile europene si statele
membre ale acestora, pe de alta parte care stabileste si in materia concurentei comerciale reguli
aplicabile relatiilor economice dintre tara noastra si statele membre ale Uniunii Europene.

5
 c) Izvoare comunitare (la nivelul Uniunii Europene)
- Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (norme comune privind concurenta,
impozitarea si armonizarea legislativa )
- Regulamentul nr. 1/2003/C.E. al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea in
aplicare a normelor de concurenta prevazute la art. 81 si 82 din Tratat
- Regulamentul nr. 139/2004/C.E. al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul
concentrarilor economice intre intreprinderi
- Regulamentul nr. 2006/2004/C.E al Parlamentului European si al Consiulului din 27
octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritatile nationale insarcinate sa asigure aplicarea
legislatiei in materie de protectie a consumatorului
- Regulamentul Consiliului nr. 1225/2009/C.E din 30 noiembrie 2009 privind protectia impotriva
importurilor care fac obiectul unui dumping din partea tarilor care nu sunt membre ale
Comunitatii Europene
- Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protectia consumatorilor in
cazul contractelor negociate in afara spatiilor comerciale
- Directiva Consiliului 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru
calatorii, vacante si circuite
- Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele
incheiate cu consumatorii
- Directiva 98/6/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 1988 privind
protectia consumatorului prin indicarea preturilor produselor oferite consumatorilor
- Directiva 99/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite
aspecte ale vanzarii de bunuri de consum si garantiile conexe
- Directivei 97/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 1997 privind protectia
consumatorilor in cadrul contractelor la distanta
-Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr. 2005/29/CE din 11 mai 2005
privind practicile comerciale neloiale ale intreprinderilor de pe piata interna fata de
consumatori
- Directiva Parlamentului European si Consiliului nr. 2006/114/CE din 12 decembrie 2006
privind publicitatea inselatoare si comparativa
- Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008
privind contractele de credit pentru consumatori
- Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 ianuarie 2009
privind protectia consumatorilor in ceea ce priveste anumite aspecte referitoare la contractele
privind dreptul de folosinta a bunurilor pe durata limitata, la contractele privind produsele de
vacanta cu drept de folosinta pe termen lung, precum si la contractele de revanzare si de
schimb
- Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind
actiunile in incetare in ceea ce priveste protectia intereselor consumatorilor.

6
 2. Institutii fundamentale ale dreptului concurentei
2.1 Concurenta

Notiunea de concurenta este folosita in toate relatiile sociale. Aceasta notiune provine
din limba latina, de la termenul concurrere care inseamna a se infrunta.
In sensul larg al acceptiunii, prin concurenta se intelege confruntarea dintre agentii
economici cu activitati identice sau similare, exercitata in domeniile deschise pietei, pentru
castigarea si conservarea clientelei, in scopul rentabilizarii propriei intreprinderi.
In literatura juridica, ea este definita ca fiind rivalitatea sau lupta desfasurata cu
mijloace economice intre comercianti sau industriasi pentru cucerirea pietei, producerea si
desfacerea unor produse, atragerea si mentinerea clientelei si obtinerea de beneficii.
Intr-o alta definitie, mai simplificata, este considerata o lupta adesea acerba intre
agentii economici care exercita aceeasi activitate sau o activitate similara pentru dobandirea,
mentinerea si extinderea clientelei.
Diversificarea continutului notiunii de concurenta a condus la formarea unei ramuri
de drept distincte: dreptul concurentei.
In literatura de specialitate, dreptului concurentei ii sunt atribuite doua acceptiuni
diferite.
In sens larg, prin dreptul concurentei se intelege ansamblul normelor juridice care
reglemeneaza raporurile privind reprimarea concurentei neloiale si resrictiile impuse
concurentei. In sens resrans, acest drept se resrange la raporurile juridice privind
combaterea concurentei neloiale.
Concurenta comerciala constiuie insiutia juridica fundamenala a drepului
concurentei. Ca parte integranta a realitatii economico-juridice, aceastaa ese influentata
permanent de politica comerciala inernationala.
Politica de concurenta urmareste sa creeze piete cu concurenta loiala si sa previna
formarea monopolurilor care isi impun preturile în detrimentul consumaorilor. Conlucrarea
in acest domeniu se realizeaza prin Organizatia Mondiala a Comertului si Organizatia penru
Cooperare si Dezvoltare Economica, dar si prin acorduri multilaterale sau bilaterale.

2.2 Piata relevanta

Crearea unei piete unice in cadrul Uniunii Europene presupune indeplinirea

conditiilor pentru exercitarea unei concurente libere. Comunicarea Comisiei Europene
intitulată O piata unica pentru Europa secolului XXI evidentiaza preocuparile existente la
nivel comunitar cu privire la extinderea spatiului concurential pentru operatorii economici,
concomitent cu respectarea regulilor Organizatiei Mondiale a Comertului.
Data fiind diversitatea formelor pe care le imbraca relatiile comerciale, este greu de
formulat o definitie unica a notiunii de piata. Regulile de concurenta tind spre o uniformizare;
din aceasta perspectiva, putem vorbi de „un spatiu fara granite interne”, pe care se confrunta
comercianti de nationalitati diferite.

7
 Concurenta comerciala presupune delimitarea pietei relevante, cu scopul de a masura
concurenta actuala sau potentiala si de a sanctiona comportamentul unuia sau mai multor
operatori economici.
Principalul obiectiv al definirii pietei relevante este acela de a identifica presiunile
concurentiale cu care se confrunta un operator economic. Totodata, autoritatea de concurenta
poate aprecia si aplica sanctiuni daca concurenta a fost distorsionata prin intelegeri
anticoncurentiale, abuzuri de pozitie dominanta, concentrari economice sau fapte de
concurenta neloiala.
In 1997, Comisia Europeana a elaborat si publicat o Comunicare privind definirea
pietei relevante in cadrul dreptului comunitar al concurentei, in care a subliniat necesitatea
delimitarii pietei produselor sau serviciilor de piata geografica, precizand totodata ca
principiile care le guverneaza sunt identice.
Potrivit doctrinei, piata relevanta exprima ambianta in care se intalnesc vointele
ofertantilor cu vointele solicitantilor si indeplineste functia economica de realizare a legaturii
dintre cererea si oferta de marfuri, servicii sau lucrari, stabilind circuitul dintre productie si
consum.

2.3 Intreprinderea
In dreptul comunitar notiunea de intreprindere nu este definita in Tratatul privind
functionarea Uniunii Europene. Curtea Europeana de Justitie a precizat ca intreprinderea este
orice entitate, care are o organizare unitara a elementelor personale, materiale si incorporale
si care urmareste, in mod durabil, un scop economic determinat ( a se vedea Hotararea
16 C.J.C.E. din 13 iulie 1961, cauza C-19/61, Mannesmann AG impotriva Inaltei Autoritati a
Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului).
In legislatia romana, definitia legala a intreprinderii este formulata in mai multe acte
normative. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, prin
intreprindere se intelege orice operator economic angajat intr-o activitate constand in oferirea
de bunuri sau de servicii pe o piata data, independent de statutul sau juridic si de modul de
finantare, astfel cum este definita in jurisprudenta Uniunii Europene.
Art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii
intreprinderilor mici si mijlocii defineste intreprinderea ca fiind orice forma de organizare a
unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare, sa
faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit, in conditiile de concurenta,
respectiv: societatile comerciale, societati cooperative, persoane fizice care desfasoara
activitati economice in mod independent si asociatiile familiale autorizate potrivit
dispozitiilor legale in vigoare.
În conformitate cu art. 4 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 217/2005 privind constituirea,
organizarea si functionarea comitetului european de intreprindere, constituie intreprindere
orice entitate publica sau privata care desfasoara o activitate economica, cu scop lucrativ sau
nu.

8
 In art. 2 lit. (f) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de
catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale,
intreprinderea economica desemneaza activitatea economica desfasurata in mod organizat,
permanent si sistematic, combinand resurse financiare, forta de munca atrasa, materii prime,
mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in cazurile si in conditiile
prevazute de lege.
Potrivit doctrinei, intreprinderea are o acceptiune larga. In sfera de aplicare a notiunii
de intreprindere pot fi incluse orice persoane care exercita o activitate economica, precum
comercianti persoane fizice si juridice, dar si entitatile lipsite de personalitate juridica. Un
inventator persoana fizica ce si-a comercializat inventia concesionand o licenta de brevet a
fost calificat drept intreprindere in acceptiunea regulilor comunitare. O filiala sau o sucursala
a unei companii sunt considerate intreprinderi. De asemenea, grupurile de interes economic,
asociatiile si fundatiile sunt considerate intreprinderi.
Analizand prevederile legale, putem deduce ca intreprinderea se caracterizeaza prin
activitatea sa comerciala, prin care se urmareste producerea de bunuri, executarea de lucrari
ori prestarea de servicii pentru obtinerea unui profit. Totodata, intreprinderea presupune o
organizare autonoma a activitatii cu ajutorul factorilor de productie in vederea derularii
activitatilor de productie, comert sau prestari, precum si asumarea riscului activitatii de
intreprinzator.

2.4 Felurile concurentei

Concurenta este bazata pe cerere si oferta, dar exista domenii in care fie prin lege, fie
prin vointa partilor, concurenta este interzisa sau resrictionata.
Formele sub care se poate prezena confrunarea dinre subiecele raporului juridic ale
concurentei sunt :

a) Concurenta pura si perfecta este un model teoreic, abstract, ideal care priveste confruntarea ca
un scop in sine. Aceasta prezinta o serie de trasaturi care o situeaza la polul opus monopolului si
monopolismului.

-atomicitatea pietei - presupune existenta unui numar mare de vanzatori si cumparatori de talie
mijlocie ai unui bun, care actioneaza in mod independent si care prin actiunile
lor nu pot influenta in mod semnificaiv piata;
-omogenitatea produsului – consta in aceea ca produsele de acelasi tip pe care intreprinderile le
comercializeaza pe piata respectiva sunt similare
din punct de vedere calitativ , ceea ce permite consumatorilor sa prefere produsul care poate fi
obinut la pretul cel mai mic.

9
-transparena se realizeaza daca pe piata se constata un flux informational exhausiv astfel incat
consumatorul are acces imediat, direct si complet la orice date semnificative ce privesc pretul si
calitatea unui produs.
-absenta oricaror bariere la accesul pe piata al inreprinderilor;
-mobilitatea factorilor de productie: consta in posibilitatea agentilor economici si a capitalului pe
care il detin de a se conforma evolutiei pietei cand aceasta devine nerentabila schimbandu-si
profilul.
-neinterventia statului echivaleaza cu libertatea concurentei, care inceteaza sa mai fie perfecta de
indata ce prin masuri administrative i se aduc restrangeri.

b) Concurenta pe piata este imperfecta atunci cand cel putin una dinre regulile
concurentei pure si perfecte nu ese verificata. Paricipantii pot influenta, in mod individual,
raportul dinre cererea si oferta de marfuri si nivelul pretului.
In functie de numarul si forta economica a operatorilor economici producatori si
consumatori, piata cu concurenta imperfecta poate sa existe in una dinre urmatoarele forme:
monopol, oligopol si concurenta monopolistica.
Monopolul se caracerizeaza prin exisenta pe o piata a unui singur producaor al unui
anumit produs. O alta trasatura este lipsa substituentilor penru produsul respectiv. Inr-o
astfel de siuatie, jocul concurential este distorsionat, intrucat pretul produsului este fixat de
firma producatoare, si nu ca urmare a cererii si ofertei. Consumatorii sunt obligati sa cumpere
produsul oferit de monopolist, in lipsa altei optiuni. Pretul de monopol este mai mare decat
cel practicat pe pietele pe care exista concurenta.
Totusi, a fost avansat un argument care militeaza pentru sustinerea monopulului si
anume ca acesta poate conduce la profituri mari, care, la randul lor, constituie o baza pentru
inovatii.
Legislatiile trateaza diferit monopolul in functie de cota de piata pe care o detine un
operaor economic, în economiile moderne monopolurile fiind cazuri foare rare.
Monopsonul, denumit si monopolul cumparaorului, reprezinta siuatia de pe piata
generata de exisenta unui cumparaor unic si a unui numar mare de producatori.
Cumparaorul este cel care fixeaza volumul productiei si pretul de vanzare, monopsonul
conducand la scaderea pretului platit producatorilor.
Oligopolul ese o structura de piata intermediara, controlata de un numar mic de
producatori si cumparatori.
Caracteristica fundamentala a pietei de oligopol este inerdependenta actiunilor
diferitilor producatori, in sensul ca preturile, cantitatea de produse oferite si profitul unui
producator depind de reactiile celorlalti producatori.
Maximizarea profitului pe piata de oligopol este bazata fie pe omogenitatea
produsului si concurenta prin pret, fie pe adoptarea unei strategii de diferentiere a produsului
si concurenta in afara pretului, prin anumie performante care privesc eficienta in uilizare.
Concurenta monopolistica se situeaza intre concurenta perfecta si monopol. Aceasta
se caracterizeaza prin exisenta unui numar mare de concurenti, diferentierea produsului,
accesul liber pe piata si capacitatea limitata de a influenta preturile.
Regulile intrecerii au menirea sa stimuleze si sa vegheze la respectarea loialiatii
concurentei pe piata. O concurenta care nu este reglementata si monitorizata de catre stta
poate conduce la comportamente deviante din parea comerciantilor si poate afecta ineresele

10
consumatorilor. Ocrotirea ei poae urma doua cai: una preventiva si alta sanctionatoare. Din
pacate, controlul preventiv se dovedeste ineficace de cele mai mule ori, singura solutie fiind
aplicarea sanctiunilor, inerventia statului in jocul concurentei fiind indispensabila.

3. Practicile monopoliste

3.1 Intelegerile si acordurile anti concurentiale

Protejarea concurentei loiale prin reprimarea practicilor anticoncurentiale a

constituit o prioritate inca de la constituirea Comunitatii Europene. Regulile generale privind
concurenta pe piata interna a Comunitatii Europene erau cuprinse in art. 85 si 86 din Tratatul
de la Roma din 1957 devenite 81 si 82 dupa.
Dispozitiile art. 101 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (fostul art.
81 din Tratatul Comunitatilor Europene) interzic si declara incompatibile cu piata comuna
orice acorduri intre intreprinderi, decizii de asociere de intreprinderi si toate practicile
concertate susceptibile sa afecteze comertul intre statele membre si care au ca obiect sau efect
impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne.
Art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (fostul art. 82 din
Tratatul Comunitatilor Europene) precizeaza ca este incompatibil cu piata interna si interzis,
in masura in care comertul intre statele membre ale Uniunii Europene este susceptibil de a fi
afectat, comportamentul uneia sau mai multor intreprinderi de a folosi intr-un mod abuziv o
pozitie dominanta pe piata interna sau pe o parte substantiala a acesteia.
Controlul respectarii dispozitiilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea
Uniunii Europene se realizeaza de catre Comisia Europeana. Procedura de control se
desfasoara potrivit Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002
referitor la punerea in aplicare a regulilor de concurenta prevazute in art. 81 si 82 din Tratat.
Tratatul privind functionarea Uniunii Europene nu cuprinde dispozitii referitoare
la concentrarile economice care pot denatura concurenta. Pentru a acoperi aceasta lacuna
legislativa, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul privind concentrarile
economice.

11
 3.2 Abuzul de pozitie dominant

Art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene interzice abuzul de
pozitie dominanta. Dispozitiile referitoare la abuzul de pozitie dominanta cuprinse in art. 6
alin. (1) din Legea nr. 21/1996 interzic folosirea in mod abuziv de catre una sau mai multe
intreprinderi a unei pozitii dominante detinute pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala
a acesteia.
Conceptul de pozitie dominanta a fost definit de Curtea Europeana de Justitie ca fiind
o pozitie de putere economica de care se bucura un agent economic si care ii permite sa
afecteze concurenta pe o piata relevanta prin capacitatea pe care o are de a se comporta
independent de concurentii si cumparatorii sai si, in cele din urmă, fata de consumatorii finali
ai produsului respectiv. Practica abuzului de pozitie dominanta poate fi caracterizata ca fiind
o activitate concurentiala unilaterala, spre deosebire de practicile reglementate de art. 101 din
Tratat.
Din interpretarea art. 102 din Tratat si a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, putem
deduce că pozitia dominata poate apartine unui singur operator economic sau mai multora.
Distingem astfel intre o dominatie individuala si una colectiva.
Dominatia individuala apartine unui singur operator economic, aflat de regula, in
situatie de monopol, cea individuala fiind cel mai des intalnita.
Pozitia dominanta colectiva presupune ca operatorii economici vizati sa constituie o
entitate colectiva in raport cu competitorii lor. Aceasta poate fi dedusa din similaritatea
structurii costurilor agentilor economici dominanti, transparenta pietei, preturi fixe, bariere
inalte la intrare, putere redusa de negociere din partea consumatorilor.
Cu privire la abuzul de pozitie dominanta, Comisia Europeana a emis un document
intitulat Orientari privind prioritatile Comisiei in aplicarea art. 82 din Tratatul CE la
practicile de excludere abuziva ale intreprinderilor dominante. Scopul elaborarii acestui
document consta in interzicerea abuzurilor comise de o intreprindere care detine o pozitie
dominanta. In acest sens, Comisia Europeana isi va orienta actiunea pentru a se asigura ca
pietele functioneaza in mod corespunzator, iar consumatorii beneficiaza de pe urma eficientei
si productivitatii concurentei efective intre intreprinderi.

12
 3.3 Concentrarile economice
Notiunea de concentrare economica nu se regaseste în Tratatul privind functionarea
Uniunii Europene.
Termenul de concentrations a fost introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al
Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrarilor economice intre agentii
economici. Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind
controlul concentrarilor economice intre intreprinderi [Regulamentul (CE) privind
concentrarile economice] a inlocuit Regulamentul (CEE) nr. 4064/89.
In legislatia noastra, Legea nr. 21/1996 dedica un capitol intreg concentrarilor
economice in cadrul art. 10 - art. 15. Prevederile legii dispun cu privire la operatiunile care
sunt considerate sau nu concentrari economice, la conditiile in care sunt notificate si supuse
controlului Consiliului Concurentei, cu privire la obligatiile care decurg si cu privire la
sanctiuni. Consiliul Concurentei a adoptat in acest sens Ordinul nr. 385 din 5 august 2010
pentru punerea in aplicare a Regulamentului privind concentrarile economice.
Regulamentul (CE) nr. 139/2004 nu arata ce se intelege prin concentrare economica,
ci doar ofera elemente cu ajutorul carora se poate contura o definitie. Potrivit doctrinei, prin
concentrare economica se intelege situatia in care un numar de operatori economici detine o
pondere ridicata a activitatii economice pe o piata, exprimata prin totalul vanzarilor, activelor
sau fortei de munca utilizata.
Conform art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 realizarea unei
operatiuni de acest fel implica o modificare de durata a controlului prin:
 fuzionarea a doua sau mai multe intreprinderi independente anterior sau parti
ale unor intreprinderi
 preluarea, de catre una sau mai multe persoane care controleaza deja cel putin
o intreprindere sau de catre una sau mai multe intreprinderi
 achizitionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin
orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor intreprinderi
sau parti ale acestora
Regulamentul privind concentrarile economice adoptat de Consiliul Concurentei
precizeaza ca notiunea de concentrare economica include acele operatiuni care au ca rezultat
modificari de durata ale controlului intreprinderilor, si prin urmare, in structura pietei,
cuprinzand si operatiunile care conduc la crearea de societati in comun care indeplinesc in
mod durabil toate functiile unei entitati economice autonome.
In literatura noastra juridica se face distinctie intre mai multe tipuri de concentrare
economica, in functie de natura activitatii intreprinderilor implicate:
 orizontala, care se realizeaza intre operatori economici care au un obiect de
activitate identic sau similar
 verticala, care reuneste operatori economici din domenii de activitate diferite,
care actioneaza pe piete diferite
 conglomerata, care presupune combinarea unor operatori economici cu profile
de activitate din cele mai diferite, actionand pe piete diferite.

13
 Modalitati de realizare a concentrarilor

Potrivit art. 3 din Regulamentul(CE) nr. 139/2004,concentrarile economice se pot realiza print
rei modalitati,si anume:

 prin fuziunea mai multor intreprinderi;

 prin preluarea controlului altor intreprinderi;
 prin constituirea unei societati in comun concentrative.

Fuziunea reprezinta operatiunea prin care doua sau mai multe intreprinderi independente
anterior,devin o singura entitate economica.Aceasta se realizeazaprin absorbtie si
contopire.Fuziunea presupune ca doi sau mai multi operatori economici se contopesc pentru
a alcatui o persoana juridica noua.Unele fuziuni pot reduce concurenta pe o piata prin crearea
sau consolidarea unui jucator dominant.Situatia astfel create poate afecta consumatorii prin
preturi mari,printr-o gama redusa de optiuni.

3.4 Ajutoarele de stat

Concurenta pe piata unica a Uniunii Europene poate fi distorsionata si prin sustinerea
de catre state a unor intreprinderi sau ramuri ale industriei prin acordarea de ajutoare. Linia
de demarcatie dintre ajutoarele de stat, impozitarea discriminatorie sau alte masuri cu efect
echivalent este de multe ori foarte fina. Desi sunt incluse în Tratatul privind functionarea
Uniunii Europene in capitolul privind concurenta, dispozitiile referitoare la ajutoarele de stat
sunt in stransa legatura cu prevederile privind libera circulatie a produselor si serviciilor.
Ajutoarele de stat sunt tipuri de facilitati care sunt acordate de stat sau entitati publice
sub forma de subventii, imprumuturi, reduceri de impozite sau exonerari fiscale.
La nivel comunitar, acestea sunt reglementate de art. 107- art. 109 din Tratatul privind
functionarea Uniunii Europene.
Prevederile Tratatului au fost completate de legislatia secundara. De asemenea,
practica comunitara referitoare la ajutoarele de stat are un rol deosebit de important in
interpretarea textelor legale.
Din perspectiva Acordului General pentru Tarife si Comert si a Acordului privind
Subventiile si Masurile Compensatorii, interzicerea lor echivaleaza cu respectarea
principiului interzicerii subventiei.
Pe plan intern, cadrul legal este asigurat de Legea nr. 137 din 17 mai 2007 pentru
aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in
domeniul ajutorului de stat. Scopul acestor reglementari este de a transpune dreptul intern
prevederile art. 107- art. 109 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (art. 87-89
din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene) si a legislatiei secundare adoptate in baza
acestora.
Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisia Europeana si de Curtea de

14
Justitie într-un sens larg; el include si notiunea de subventii. Subventiile reglementate de G.
A.T.T. si Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii se deosebesc de ajutorul de
stat. In timp ce subventiile au rolul de a creste nivelul competitivitatii unui operator economic
din statul de export fata de operatorul economic din statul de import, ajutorul de stat trebuie
sa readuca un operator economic sau o ramura a economiei aflati in dificultate la acelasi nivel
de competitivitate cu al celor care nu se confrunta cu probleme de ordin economic. Potrivit Curtii
Europene de justitie,ajutoarele de stat reprezinta avantaje consimtite de catre autoritatile
publice,care sub diverse forme,distorsioneaza sau ameninta sa perturbeze concurenta si
favorizeaza anumite intreprinderi.

Categorii de ajutoare de stat

In functie de efectele care le produc assupra concurentei, ajutoarele de stat sunt,ab

initio,compatibile sau incompatibile cu piata comuna.Art.107 alin (1) din Tratatul privind
functionarea Uniunii Europene declara incompatibile cu piata comuna ajutoarele care
indeplinesc o serie de conditii:
 sunt acordate de catre stat sau din resursele statului,sub or ice forma;
 favorizeaza anumite intreprinderi sau sectoare de productie;
 denatureaza sau ameninta sa denaturize concurenta;
 afecteaza schimbarile comerciale dintre statele membre

15
 3.5 Aspecte procedurale si sanctiuni
Legea nr. 21/1966 prin art.51 alin.(1) constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda
de la 0,5 % la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii. In
cazul in care cifra de afaceri nu poate fi determinate,va fi luata in considerare cea aferenta anului
financiar in care intreprinderea a inregistrat cifra de afaceri,an imediat anterior anului de
referinta pentru calcularea cifrei de afaceri in vederea aplicarii sanctiunii.Intreprinderile sau
asociatile nou infiintate ,care nu au inregistrat cifra de afaceri in anul anterior sanctionarii,vor fi
sanctionate cu amenda.

Confuzia creata prin folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen
sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de
natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant sau prin punerea in
circulatie de marfuri contrafacute sau pirat, a caror comercializare adduce atingere titularului
marcii si induce in eroare consumatorul aspura calitatii produsului/serviciului atrage raspunderea
penala in conditiile art. 5 alin. 1 al Legii nr. 11/1991.

De asemenea, constituie infractiune producerea in orice mod, importul, exportul,

depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/servicii purtand mentiuni false
privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industrial,
topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior
al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele
asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului
sau al comerciantului, in scopul de a-I induce in eroare pe ceilalti comercianti si beneficiari.

16
 4. Concurenta comerciala neloiala

4.1 Aspecte introductive

In dreptul nostru, in Legea nr. 11/1991, actele de concurenta neloiala sunt grupate in
functie de raspunderea juridica pe care o antreneaza in trei categorii in: contraventii,
infractiuni si delicte civile. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comerciantilor in relatia cu consumatorii recurge la o clasificare mai simplista a practicilor
incorecte in practici comerciale inselatoare si practici comerciale agresive. La randul lor,
practicile comerciale inselatoare pot fi grupate in actiuni inselatoare si omisiuni inselatoare.
Punctul de plecare al acestor clasificari il constituie acelasi text al art. 10 al
Conventiei de la Paris in care sunt clasificate actele de concurenta neloiala in urmatoarele
categorii:
 confuzia cu intreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comerciala
a unui concurent
 denigrarea, care poate consta in afirmatii false, de natura a discredita
intreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comerciala a unui concurent
 inducerea publicul in eroare cu privire la natura, modul de fabricatie,
caracteristicile, aptitudinea la intrebuintare sau cantitatea marfurilor.
Potrivit literaturii juridice, concurenta neloiala reprezinta o incalcare a obligatiei de
respectare a procedeelor oneste sau corecte in exercitarea unei activitati comerciale sau
industriale.
In ceea ce priveste sanctionarea concurentei neloiale se disting doua sisteme. Astfel,
potrivit unui sistem se aplica dispozitiile din dreptul comun prevazute pentru delicte si quasi-
delicte.
Doctrinal a fost remarcat faptul ca putem vorbi de un drept al concurentei neloiale ca
materie de sine statatoare, desprins din dispozitiile de drept comun privind raspunderea civila.
Legiuitorul roman a sanctionat componenta neloiala prin Legea din 18 mai 1932. Aceasta
nu definea concurenta neloiala insa continea prevederi referitoare la confuzie si false indicatii de
provenienta ca acte de concurenta neloiala.
In prezent, ea este reglementata in dreptul intern printr-o lege speciala, si anume Legea
nr. 11 din 1991, privind combaterea concurentei neloiale.
In art. 1 din Legea nr. 11/1991 este definita ca fiind orice act sau fapt contrar bunei credinte si
uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a
lucrarilor si de efectuarea prestarilor de servicii.

17
 4.2 Raspunderea pentru concurenta neloiala
Cadrul legal in materie, respectiv, Legea privind combaterea concurentei neloiale, nr
11/1991, reglementează in mod expres faptele de concurenta neloiala care pot
atrage retinerea urmatoarelor forme de raspundere: raspundere contraventionala, raspundere
penala, raspundere civila

Raspunderea contraventionala care este antrenata in cazul incalcarii prevederilor art. 4.

din Legea nr. 11/1991. Sancţiunea contraventionala consta in amenda stabilita in cuantum fix ce
se aplica de către departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice ce a
preluat atribuţiile Oficiului de Concurenta, (Direcţia Ajutor de stat . Practici neloiale. Preturi
reglementate) fie din oficiu, fie la sesizarea/plangerea unui parţii vatamate ce justifica astfel
interesul legitim, fie la a sesizarea Camerelor de Comert si Industrie.
Sanctiunea poate fi aplicata şi persoanelor juridice. Termenul de prescripţie aplicabil in aceasta
materie este termenul general de trei ani .
Raspunderea penala in cazul savarsirii infractiunilor prevazute si sanctionate de art. 5 din Legea
nr. 11/1991. Actiunea penala se pune in miscare la plângerea partii vatamate ori la sesizarea
Camerelor de Comert si IndustrieTeritoriale sau a altei organizatii profesionale ori la sesizarea
persoanelor imputernicite de Direcţia Ajutor de stat . Practici neloiale. Preturi Reglementate din
cadrul Ministerul Finantelor Publice.

Raspunderea civila. Actiunea civila prin care reclamantul solicita instantei competente sa
il oblige pe parat - autorul/autorii faptei de concurenta neloiala - sa inceteze, sa inlature actul
de concurenta neloiala, sa restituie documentele insusite in mod ilicit de la detinatorul legitim si
sa plateasca daca este cazul daune pentru prejudiciile cauzate, este desemnata in literatura de
specialitate ca actiune in concurenta neloiala. Dreptul la actiune in concurenta neloiala consacrat
de lege se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să
cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tîrziu de 3 ani de la data săvîrşirii faptei
Instanta competenta material sa solutioneze aceasta actiune este Tribunalul iar competenta
teritoriala este determinata de locului săvârşirii faptei sau de sediul paratului sau inculpatului; in
lipsa unui sediu fiind competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului.

In ceea ce priveste natura acestei forme de raspundere, precizam ca opinia majoritara este in
sensul considerarii acesteia ca avand natura delictuala de tip special.
De cele mai multe ori aceste actiuni sunt insotite de ordonantapresedintiala, prin care se
solicita instantelor ca pana la solutionarea actiunii principaler sa dipusa incetarea practicii
comerciale neloiale.O alta masura speciala ce poate fi aplicata de catre instanta de judecata este
aceea a obligarii autorului faptei la publicarea hotararii respective de sanctionare in presa pe
cheltuiala sa.

18
 4.3 Actele de concurenta neloiala
Comerciantii sunt obligati sa isi exercite activitatea cu buna-credinta, potrivit uzantelor
cinstite,
cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale.

In baza principiilor libertatii comertului si a libertatii exercitarii concurentei, orice

comerciant este in drept sa atraga spre el clientelele concurentilor sai. Astfel, actul de
concurenta, chiar daca produce prejudicii unor agenti economici, nu este ilicit prin el insusi, ci
numai daca mijloacele, actele sau faptele intrebuintate pentru atragerea clientelei sunt neloiale.
Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurentei neloiale arata ca se constituie concurenta
neloiala orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare
a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii.
INFRACTIUNI.

Potrivit art.4 din Lege, constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu sunt savarsite in
astfel de conditii incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:
- oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea
unei asemenea oferte;
divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un
salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si
intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite;
- incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unor
prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori cu care
comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare;
- comunicarea sau raspandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii
sale sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa ii creeze o situatie de favoare in
dauna unor concurenti;
- comunicarea, chiar facuta confidential, sau raspandirea de catre un comerciant de afirmatii
mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii de natura sa
dauneze bunului mers al intreprinderii concurente;
- oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje
salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa poata
afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a obtine alt
folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna unui concurent;
-deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in
cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant;
- concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant in scopul infiintarii unei societati
concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in
scopul dezorganizarii activitatii sale.
NEREGULI.

19
 Ca infractiuni, legea, in art.5, sanctioneaza urmatoarele fapte de concurenta neloiala:
- folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor
topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie
cu cele folosite legitim de alt comerciant;
- punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce atingere
titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/serviciului;
- folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un
efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor
competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a
produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;
- divulgarea unor informatii prevazute mai sus, cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea acestor
informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s-au luat
masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert,
daca aceste informatii provin de la autoritatile competente;
- divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul
detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;
- divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinand autoritatilor publice,
precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i
reprezenta in fata autoritatilor publice;
- producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea
unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile
geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de
proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare, originea si caracteristicile marfurilor, precum
si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i induce in eroare pe
ceilalti comercianti si pe beneficiari.

20
 Bibliografie:
 1. Solomon I, Dreptul concurenttei-noe de curs, Biblioteca Universitaii Spiru Haret, 2017
 2. Alisar, V. Banciu C., Dreptul concuretnei. Ghid practic, Ed. Hamangiu, Bucuresi, 2013
 3. Lazar, V., Concurenta Neloiala. Raspunderea juridica penru practicile anticoncurentiale din
domeniu economiei si fapttele abuzive de concurena comerciala care
tse savarsesc pe erioriul Romaniei, Ediura Universitara, Bucurestti, 2008
 4. Manolache O., Regimul juridic al concurentei in dreptul comunitar, Edittura All Beck,
Bucuresti, 1997
 5. Mahijesen, P., Compediu de drep european, Editura Club Europa, Bucuresti, 2002
 6. Mihai, E., Drepul Concurentei. Drept comunitar si drept romanesc, Editura Miron, Timisoara,
2001
 7. Mihai, E., Concurenta economica. Libertate si consrangere juridica, Editura Lumina Lex,
Bucuresit, 2004
 8. Mihai, E., Dreptul Concurentei, Editura All Beck, Bucuresti, 2004
 9. R. Moica, Gh. Mihai, Teoria generala a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 2001
 10. Mrejeru Th., Florescu A., Regimul juridic al concurentei. Teorie si jurisprudenta, Editura All
Beck, Bucuresti, 2003
 11. Prescure T., Curs de dreptul concurentei comerciale, Editura Rosei, Bucuresi, 2004
 12. Turcu I, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol II, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 2008
 13. Voicu M, Jurisprudenta comunitara, Editura Lumina Lex, Bucuresi, 2005
 14. Boroi G., Dreptul concurentei, Bucuresti, 1996
 15. Buacu C., Legislatia concurentei. Comentarii si explicatii, Editura All Beck, Bucursti, 2005
 16. Capatana O., Dreptul concurentei comerciale-partea generala, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1998
 17. Capatana O., Dreptul concuretnei comerciale-concurenta onesta, Editura Lumina Lex,
Bucuresti 1994
 18. Capatana O., Dreptul concureneti comerciale-concurenta patologica-
monopolismul, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993
 19. Capatana O., Drepul concurenei comerciale
concurena neloiala pe piata interna si inernationala,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996
 20. Carpenaru S., Drept comercial roman, Editura All Beck, Bucuresti, 2001
 21. Carpenaru S., Tratat de drept comercial roman, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009
 22. Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale. Emitent: Parlamentul, 29 ianuarie
1991
 23. Legea 21/1996-Legea Concurentei. Emitent: Parlamentul, 10 aprilie 1996

21