Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea ,,Ștefan Cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Evaziunea fiscală în România;prevenirea și


combaterea evaziunii fiscale

Lect.dr. Student:

Apetri Anișoara Constantin


(Dimideschi) Florentina

Specializarea: C.I.G.

Anul I ,Grupa I

SUCEAVA, 2019
INTRODUCERE

Având în vedere această realitate incontestabilă respectiv cea a fenomenului


evazionist, precum şi interesul sporit faţă de acest fenomen a cărui evoluţie este foarte rapidă
şi de dimensiuni ridicate am ales pentru studiu această lucrare de licenţă.
În lucrarea de faţă am abordat interdependenţele dintre evaziunea fiscală şi instituţiile
implicate în eradicarea ei, abordând fenomenul în complexitatea sa, ca de la cauză la efect.
Am acordat atenţie deosebită implicaţiilor de ordin economic, social şi posibilităţii de
prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, astfel încât aceasta să descurajeze rapid fenomenul
evazionist; să contribuie într-o mai mare măsură la realizarea veniturilor bugetului de stat şi să
conducă la asigurarea unei stabilităţi macroeconomice şi a unui mediu de afaceri favorabil.
Aşa cum se observă în zilele noastre, fenomenul de evaziune fiscală din România este
unul omniprezent, care încearcă să domine economia naţională. Acesta deţine o pondere
însemnată în economia subterană a României, ceea ce înseamnă că dacă ar fi luate măsurile
cuvenite multe fonduri ar putea fi recuperate şi îndreptate către bugetul statului, contribuind
astfel la încercarea de revenire a economiei naţionale din criza în care se află acum.
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar numai impunerea unor sancţiuni
drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal mai eficient, mai corect şi mai transparent, un
sistem legislativ viabil şi poate, în primul rând, o educaţie fiscală a cetăţenilor.
Legislaţia în vigoare nu este pe deplin clară şi nici suficientă existând destul de multe
lacune. La elaborarea actelor normative nu s-a ţinut seama că suntem în tranziţie spre
economia de piaţă şi controlul financiar şi fiscal nu este un simplu act administrativ, ci o
necesitate obiectivă.
CAPITOLUL I
SISTEMUL FISCAL

1.1.Definirea sistemului fiscal


Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar, de credit, financiar), urmăreşte realizarea
obiectivelor politico-economice şi sociale ale statului. Atunci când sistemul fiscal devine o frână
în realizarea acestor obiective de ordin economic şi social, societatea reacţionează pentru
schimbarea lui şi impune ceea ce se cheamă reformă fiscală. Există cel puţin două abordări ale
conceptului de sistem fiscal:
- o primă abordare priveşte sistemul fiscal ca fiind totalitatea impozitelor ce se
prelevă într-un stat;
- o altă abordare pune accentul pe elemente definitorii ale sistemului fiscal şi
relaţia dintre elementele ce compun acest sistem.
Conform primei abordări, unii autori arată că sistemul fiscal reprezintă totalitatea
impozitelor şi taxelor provenite de ia persoane fizice şi juridice, impozite şi taxe ce
alimentează bugetele publice1
.
O altă abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale
sistemului în general şi interpretează sistemul fiscal prin prisma relaţiilor dintre elementele
care îl formează, astfel: ”sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode,
procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali) între
care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii
impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor
sistemului”2
Sistemul fiscal este, aşadar, un sistem complex, incluzând în structura sa
următoarele trei componente3
:
totalitatea impozitelor, taxelor şi a altor venituri fiscale pe care statul, prin organele
sale specializate, le percepe în baza unor reglementări legislative cu caracter fiscal;
mecanismul fiscal, care cuprinde metodele, tehnicile şi instrumentele fiscale prin
utilizarea cărora se asigură dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
aparatul fiscal, fără de care sistemul fiscal ar rămâne inert, el constituind motorul de
punere în mişcare a mecanismului fiscal.
Orice sistem fiscal prezintă următoarele caracteristici:
- exclusivitatea aplicării impozitelor şi taxelor;
- autonomia tehnică de aplicare a impozitelor şi taxelor.
Suveranitatea fiscală presupune faptul că fiecare stat suveran are libertatea deplină a
alegerii sistemului fiscal, definirea impozitelor care-1 compun, stabilirea contribuabililor,
definirea masei impozabile, dimensionarea cotelor de impunere, fixarea termenelor de plată,
acordarea de facilităţi fiscale, sancţionarea abaterilor de la prevederile legii fiscale,
soluţionarea litigiilor dintre administraţia fiscală şi contribuabili.
CAPITOLUL III
EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA
3.1. Conceptul de evaziune fiscal
În aspect general, mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se prezintă sub
formă variate şi multiple, însă ele pot fi împărţite în două categorii : 1. procedee şi mijloace
ilicite; 2. utilizarea imperfecţiunilor legislaţiei. În literatura de specialitate se încearcă găsirea
unei definiţii care ar cuprinde toată complexitatea fenomenului de evaziune fiscală cum ar fi : 26
evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei
interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală –
reprezintă sensul larg al noţiunii ; sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale
legală a prevederelor fiscale) – evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la
executarea obligaţiei fiscale, comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete, ci prin
evitarea intenţionată, prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi
numai aparent reale; o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă
sustragera de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi
veniturile impozabile ; evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace ,în întregime sau în
parte, de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor
administrativ-teritoraile de către contribuabilii persoane fizice şi juridice ; şi în sfîrşit, evaziunea
fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului, care-i permit să evite sau să
reducă într-o măsură sau alta plăţile sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele). Făcînd o
concluzie a celor relatate, putem menţiona că noţiunea de evaziune fiscală poate purta diferite
sensuri după conţinut. Una dintre cele mai delicate chestiuni legate de evaziunea fiscală se referă
la delimitarea între evaziunea fiscală legală (licită) şi evaziunea fiscală ilegală (ilicită). Deşi o
asemenea delimitare pare superfluă, deoarece, odată ce este incriminată, orice evaziune fiscală
înseamnă înfrângerea legii, deci este ilicită, din punct de vedere teoretic se poate argumenta o
asemenea distincţie. Astfel, evaziunea fiscală legală ar trebui considerată ca fiind acea evaziune
fiscală care reuşeşte să evite plata obligaţiilor bugetare (în totalitate sau în parte) exploatând
anumite „portiţe” ale legii. Evitarea plăţii obligaţiilor bugetare prin exploatarea acestor „portiţe”
conduce la reducerea prelevărilor către stat, dar, în acelaşi timp, nu constituie o înfrângere a
legii: aceasta înseamnă că avem de-a face cu o evaziune fiscală dar care a apărut nu prin
încălcarea legii, ci prin respectarea legi12. Se pare că evaziunea fiscală legală (care, deci, nu 12
Probabil că s-ar putea vorbi, aici, despre o încălcare a legii de către...legiuitor care, din
incompetenţă sau din interes, a lăsat „portiţele” respective de sustragere de la plata obligaţiilor
bugetare generice. Problema răspunderii legiuitorului însuşi pentru existenţa evaziunii fiscale
legale nu este, încă, suficient dezbătută de către jurişti şi economişti din cauza faptul că este
aproape imposibil de dovedit culpa legiuitorului (acesta se poate apăra susţinând că a
fost...incompetent). Totuşi, ca posibilitate, judecarea unei asemenea situaţii s-ar putea baza 27
este incriminantă) se datorează conjuncţiei dintre o competenţă (competenţa contribuabilului de a
alege soluţia cea mai avantajoasă din lege) şi o incompetenţă (incompetenţa legiuitorului căruia
i-au scăpat „portiţele” menţionate mai sus). Situaţia în care se poate dovedi că legiuitorul a
„proiectat” portiţele de evaziune fiscală în baza textului legii la presiunea unor grupuri de
interese economice (lobby) şi în detrimentul interesului statului nu trece, automat, în categoria
evaziunii fiscale ilegale, deoarece contribuabilul a folosit un text legal pe care nu l-a încălcat, dar
poate conduce la alte calificări, de exemplu la calificarea unei fapte de corupţie "corupţie"13.
Aşadar, deşi evaziunea fiscală legală nu este incriminată în mod direct, dacă ea este efectul unui
act de corupţie produs la nivelul legiuitorului, atunci această din urmă faptă este incriminată.
Corupţia poate sta, ca urmare, la baza creării condiţiilor legislative pentru existenţa evaziunii
fiscale legale. În ceea ce priveşte evaziunea fiscală ilegală, aici lucrurile sunt evidente: orice
încălcare a normei fiscale, de natură să aducă prejudicii intereselor financiare ale statului trebuie
calificată ca reprezentând evaziune fiscală ilegală. Sintetizând toate cele de mai de sus,
considerăm că se pot spune următoarele despre conceptul de evaziune fiscală: a) evaziunea
fiscală legală este o evaziune fiscală care vizează nu efectivitatea prejudicierii intereselor
financiare ale statului ci, mai degrabă, vizează potenţialitatea unei asemenea prejudicieri. Într-
adevăr, dacă evaziunea fiscală se produce fără încălcarea legii, rezultă, în mod logic, că
programarea veniturilor bugetare nu a luat în calcul veniturile bugetare care ar putea să nu fie
încasate ca urmare a prevederilor legii fiscale. Aşa stând lucrurile, rezultă că interesele financiare
ale statului nu au fost, în realitate, prejudiciate14 . Cu alte cuvinte, considerăm că evaziunea
fiscală legală nu există, în sensul propriu al termenului. Se propune, în acest context, ca aşa-
numita evaziune fiscală legală să fie considerată ca reprezentând pe modul de judecare a
răspunderii ministeriale în speţa neglijenţei în serviciu: un legiuitor care, din incompetenţă, a
lăsat asemenea „portiţe” care au generat evaziunea fiscală legală, poate fi acuzat de neglijenţă în
serviciu (rămâne de fundamentat conceptul de neglijenţă în serviciu în cazul unui legiuitor care
este ales şi nu numit, adică nu are un contract de management). 13 Să menţionăm că susţinerea,
în mod transparent, a intereselor unui grup economic, prin promovarea unor acte normative
favorabile acestuia, nu constituie, per se, o infracţiune. Dacă, însă, această promovare se face în
mod netransparent, atunci cazul este de natura corupţiei. 14 De exemplu, ce se poate spune
despre situaţia în care veniturile bugetare programate (planificate) nu sunt realizate nu ca urmare
a evaziunii fiscale ci ca urmare a incapacităţii administraţiei fiscale de a încasa obligaţiile
bugetare? Avem, aici, o prejudiciere a intereselor financiare ale statului? După părerea noastră,
da, adică se poate vorbi despre o evaziune fiscală produsă chiar de administraţia fiscală, deşi nu
există vreo încălcare directă a legii (există, totuşi, o neglijenţă în serviciu, aşa cum am văzut că ar
trebui considerată şi incompetenţa legiuitorului cu privire la legea fiscală). 28 subevaluarea sau
subîncasarea veniturilor bugetare posibile. Ca urmare, speciile de evaziune fiscală legală sunt
două: a) subevaluarea veniturilor bugetare de către legiuitor, prin lăsarea unor „portiţe” de
sifonare a unor posibile venituri publice, adică prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu
(atunci când nu se poate dovedi corupţia); b) subîncasarea veniturilor bugetare de către
administratorul fiscal, prin incompetenţă sau neglijenţă în serviciu (de asemenea, atunci când nu
se poate dovedi corupţia). Pe baza celor de mai sus, aşa-numita evaziune fiscală legală pare a fi o
contradicţie în termeni: pe de o parte, conceptul de evaziune fiscală trimite la înfrângerea legii,
deci la o situaţie de nelegalitate iar, pe de altă parte, evaziunea fiscală poate fi legală. În orice
caz, rezultă cu claritate faptul că, dacă evaziunea fiscală legală este comisă în mod voluntar
(deliberat), atunci ne aflăm în faţa unei sustrageri de venituri publice (nu contează în interesul
cui, contează doar că sustragerea s-a făcut în detrimentul intereselor financiare ale statului), deci
ne aflăm în faţa evaziunii fiscale aşa cum este ea definită de legea 87/1994, iar dacă evaziunea
fiscală este comisă în mod involuntar, atunci nu ne aflăm în faţa unei evaziuni fiscale, în sensul
legii 87/1994 ci în faţa altor infracţiuni (de neglijenţă în serviciu, de exemplu). În această
situaţie, după părerea noastră, conceptul de evaziune fiscală legală este un concept care nu are
denotat (nu are corespondent în nici o împrejurare reală), deci el reprezintă o construcţie
semantică artificială la care ar trebui să se renunţe; b) evaziunea fiscală ilegală este singura
specie de evaziune fiscală propriu-zisă, deoarece ea se face cu înfrângerea legii fiscale. În acest
sens, sintagma „evaziune fiscală ilegală” reprezintă un pleonasm, deoarece evaziunea fiscală este
ilegală prin definiţie. În concluzie, conform tuturor celor argumentate mai sus, există o singură
specie de evaziune fiscală (acea evaziune fiscală numită, în mod pleonastic, evaziune fiscală
ilegală), iar evaziunea fiscală legală nu există (sintagma constituind o contradicţie logică la
nivelul termenilor). Identificare cazurilor de evaziune fiscală a condus şi la aplicarea unor
sancţiuni, sub forma majorărilor de întârziere, a amenzilor contravenţionale şi a confiscărilor.
Principalii indicatori sintetici referitori la evaziunea fiscală pe anul 2008 sunt prezentaţi în
tabelul următor: Tabelul 3 – Indicatorii sintetici ai evaziunii fiscale 29 * in indicatorul
„confiscari” nu este cuprinsa c/valoarea marfurilor indisponibilizate, care fac obiectul unor
sesizari penale, respectiv, tigarete, alcool si bauturi alcoolice precum si a celor care, conform
prevederilor legale, sunt supuse procedurilor de distrugere. ** valoarea prejudiciilor se refera
strict la rezultatele actiunilor initiate de Garda Financiara, neincluzand prejudiciile aferente
constatarilor efectuate de institutie la sesizarea ori din dispozitia organelor de cercetare penala.
3.2. Formele evaziunii fiscale Dupã modul cum se procedează în activitatea de evitare a
reglementărilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală
ilicită. a) Evaziunea fiscală legală reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând
la o combinaţie neprevazută a acesteia. Această formă de evaziune nu este posibilă decât atunci
când legea este lacunară sau prezintă inadvertenţe. Evaziunea fiscală legală se realizează atunci
când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasă
de la impozitare datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului
impozabil. Contribuabilii găsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le
eludeazã în mod legal, sustrăgându-se în totalitate sau în parte plăţii impozitelor, tocmai datorită
unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără
putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apăra decât printr-o legislaţie clară, precisă.
Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzează de interpretarea favorabilă a legislaţiei
fiscale, în practica ţărilor cu economie de piaţă, sunt: 30 • constituirea de fonduri de amortizare
sau de rezervă, în cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de vedere economic,
micşorând astfel veniturile impozabile; • practica unor societăţi comerciale de a investi o parte
din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordă
reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea; • asocierile
de familie, precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzătorului şi acesta; rezultatul
unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea separată a venitulor pe
fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale; • venitul total al membrilor familiei poate fi
împărţit în mod egal între aceştia, indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această
cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului; •
constituirea unor depozite de păstrare şi administrare de către părinte (tutore) a unor fonduri în
favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii,
impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat; •
folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent
dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la
impunere; • un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor
fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel
de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil
deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o
substanţială reducere a sarcinilor fiscale; • luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire
la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu munca vie, cu pregătirea profesională şi
practica în productie, a sumelor plătite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe
prioritare de interes naţional; • scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă
sau publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu; 31 • interpretarea favorabilă a dispoziţiilor
legale care prevăd importante facilităţi pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale,
culturale, ştiinţifice şi sportive. Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din
31.01.1991) reglementează cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuării
profitului. Această listă a fost modificată în anexa 1, la Hotărârea guvernului nr. 804 din
30.11.1991. Interpretarea favorabilă a acestor dispoziţii ce acordă scutiri de impozit pe diferite
perioade de la infiinţarea societăţii în funcţie de profil a dus la înfiinţarea unui număr deosebit de
mare de societăţi cu profil comercial în scopul evaziunii fiscale. b) Evaziunea fiscală ilicită, spre
deosebire de cea legală, se săvârşeşte prin călcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul
specific în care se face impunerea. În acest caz contribuabilul violează prescripţia legală cu
scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat să furnizeze date în sprijinul
declaraţiei în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului
impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de
sustragere de la plata impozitului. În general este greu să se determine toate formele de evaziune
de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc
mai frecvent: - întocmirea de declaraţii false; - întocmirea de documente de plăţi fictive; -
alcătuirea de registre contabile nereale; - nedeclararea materiei impozabile; - declararea de
venituri impozabile inferioare celor reale; - executarea de registre de evidenţe duble, un exemplar
real şi altul fictiv; - diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin
înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli neefectuate în realitate; - vânzările fãcute
fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operaţiunile reale
supuse impozitării; - falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o
convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta
comisă. Micşorarea încasărilor bugetare din impozite, datorită evaziunii fiscale, este în mai multe
state o problemă acută şi frecventă, mărimea acestora nefiind deloc neglijabilă. 32 3.3.
Evaziunea fiscală între cauze şi efecte A) Cauzele evaziunii fiscale În prezent, în condiţiile
economiei de piaţă, trecerea tot mai mult de la proprietatea de stat la proprietatea privată
condiţionează creşterea şi diversificarea numărului de agenţi economici, adică a potenţialilor
contribuabili. Faptul menţionat şi dezvoltarea rapidă a diferitor relaţii cu caracter economic face
dificilă cuprinderea acestora în limetele legislaţiei fiscale şi creează vaste posibilităţi de evaziune
fiscală. În general, cauzele evaziunii fiscale sunt multiple. Putem numi unele din ele, ţinînd cont
de importanţă şi frecvenţa apariţiei: 1. sarcinele fiscale exagerate , adică o povară fiscală peste
măsură, inechitabilă şi instabilă (în special pentru unele categorii de contribuabili ) - aceste cauze
pot crea motive morale de evaziune fiscală a contribuabilului, care tratează faptele menţionate ca
o exprimare a reprimării (dominării) din partea statului, considerîndu-se, în acelaşi timp, în drept
de a se împotrivi şi astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră
furt”. 2. factori de ordin economic: coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere
–contribuabilul compară consecinţele economice ale achitării impozitului şi aplicării măsurilor
de răspundere pentru neachitare, respectiv, cu cât cota impozitului este mai mare şi măsurile de
răspundere mai mici, cu atît efectul economic al evaziunii fiscale este mai mare; starea
economică a contribuabilului – cu cât starea economică a contribuabilului este mai grea, cu atât
tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele cazuri executarea de către contribuabil a
tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia pînă la nivelul critic şi
evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de supravieţuire), iar pericolul aplicării măsurilor de
răspundere îl afectează mai puţin decît în cazul contribuabilului care se dezvoltă dinamic şi
aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente; descreştere (criză)
economică - se înrăutăţeşte starea materială atît a contribuabilului, cît şi a consumatorilor de
mărfuri, de lucrări şi servicii, micşorîndu-se astfel posibilitatea de a transfera impozitul prin
intermediul majorării preţurilor de livrare ; 33 2. insufucienţa măsurilor de propagandă a
respectării legislaţiei fiscale (cu caracter permanent) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale
a contribuabililor care constituie o parte componentă a educaţiei civice; 3. imperfecţiunea
legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele rapoprturi aferente fiscalităţii rămîn
în afara reglementărilor normative), impreciziilor şi ambiguităţilor – toate acestea creând un
„climat destul de favorabil” pentru contribuabilii care urmăresc scopuri evazioniste; 4. lipsa unui
control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode performante şi un personal suficient
numeric, bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al autorităţilor fiscale, adică exagerări în
procesul exercitării funcţiilor, de asemenea creează premise pentru evaziunea fiscală ), etc. 5.
diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din procedura impunerii care, la răndul ei, este
determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de
posibilităţi reduse de evaziune /eludare a fiscului), deoarece impunerea lor este asigurată de un
terţ prin reţinerea la sursă, în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător
beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului
de evidenţă, a sistemului de deduceri, de facilităţi, de treceri în cont, de restituiri, etc.); 6. putem
menţiona chiar şi cauze de ordin politic – asemenea cauze ale evaziunii fiscale ţin de funcţia de
reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii promovează un anumit gen de
politică economică sau socială, iar contribuabilii împotriva cărora este îndreptată asemenea
politică opun o anumită rezistenţă, inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale. Evaziunea fiscală
evident este foarte dăunătoare atît statului (societăţii), lipsindu-l de veniturile necesare
îndeplinirii sarcinelor şi atribuţiilor, cît şi contribuabilului, deoarece în realitate totalul
impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, creîndu-se distorsiuni în povara fiscală
(adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de contribuabili). Metodele de
evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare, şi metodele de control şi investigare
trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate. B) Efectele evaziunii fiscale Conform unor opinii,
împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii, fenomenul evaziunii fiscale provoacă mai multe
tipuri de efecte, observîndu-se o paralelă între funcţiile impozitelor şi tipurile de efecte ale
evaziunii fiscale. Aşadar, pot fi nominalizate următoarele efecte ale evaziunii fiscale : 34 efecte
cu caracter economic; efecte cu caracter social; efecte asupre formării veniturilor statului;
efecte cu caracter politic. Efecte cu caracter economic. Este bine ştiut că într-o economie de
piaţă, impozitele reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi, în
acelaşi timp, o pîrghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea
şi desfăşurarea activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul
investiţional al agenţilor economici). La rîndul său, un buget care dispune de venituri suficiente
devine un mijloc eficient în asigurarea echilibrului general economic, precum şi un mijloc de
corectare a conjuncturii economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaţioniste - cum ar fi
majorarea cheltuielelor publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă,
sau a măsurilor cu efect deflaţionist - de exemplu, cele privind reducerea impozitelor). Efecte cu
caracter social. Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă, deoarece implică micşorarea
fondurilor ce constituie venituri ale bugetului, şi statul nu-şi poate îndeplini corespunzător
sarcinele ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de subvenţii,
compensaţii şi indemnizaţii, facilităţi fiscale). Pe de altă parte, direct sau indirect, contribuabilul
care a săvîrşit evaziunea, mai devereme sau mai tîrziu, va avea şi el de suferit. Aşadar,
insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru promovarea
unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul unor categorii
sociale defavorizate, privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar direct altor
categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ), poate avea ca efect consecinţe sociale
destul de grave cum ar fi diminuarea standardului de viaţă al categoriilor sociale care sînt private
de ajutorul statului, diminuarea standardelor privind gradul de educaţie şi sănătate a populaţie,
sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea populaţiei. Efecte asupra
formării veniturilor statului. După cum a fost menţionat anterior, existenţa fenomenului de
evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor statului şi, în
rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse, statul nu are o
altă cale decît să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat – majorarea cotelor impozitelor
şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi 35 impozite şi taxe. Această măsură duce la
creşterea presiunii (poverii) fiscale şi, ca urmare firească, o creştere a rezistenţei (opunerii) la
impozitare şi, evident, a fenomenului de evaziune fiscală. Adică se crează un „cerc vicios” ,din
care se poate ieşi doar dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale, iar în consecinţă
se va reduce volumul de venituri ce se sustrag de la buget. Odată ce se produce aceasta, se
măreşte volumul veniturilor la buget, necesităţile statului şi societăţii sunt satisfăcute şi chiar se
poate opta pentru reducerea cotelor de impunere. Efecte cu caracter politic. Orice campanie
electorală care are loc, în mod obligatoriu va pune ca sarcină lupta cu corupţia, cu economia
tenebră, asigurarea principiului supremaţiei legii. Ţinînd cont de faptul că aceeaşi contribuabili
(persoanele juridice sunt formate tot de cetăţeni) sunt în acelaşi timp şi alegători, este foarte uşor
de dedus care vor fi rezultatele alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi
n-au întreprins nimic esenţial pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea
contribuabililor. Altfel spus, ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o
influenţă esenţială asupra evoluţiei sistemului politic. 3.4. Modalităţi de realizare a evaziunii
fiscale (exemplu referitor la T.V.A.) Taxa pe valoarea adăugată se spune că este unul din
impozitele mai puţin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale. Se are în vedere, când se face
această afirmaţie, că T.V.A., fiind înscrisă obligatoriu în documentul care atestă transferul
proprietăţii unui bun, prezintă posibilitatea controlului încrucişat în vederea stabilirii realităţii
operaţiunii impozabile (la vânzător şi la cumpărător). Cu toate acestea, chiar în ţările cu sisteme
fiscale solide, evazioniştii nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de
“instituţia” taxi-ului. “Taxi” este un “mandatar” a cărui unică funcţie este de a fi înscris la
Registrul Comerţului pentru a emite, sub acoperirea antetului său, facturi de vânzare fictive.
Altfel spus, el conduce o firmă de faţadă, însărcinată să emită documente comerciale
corespunzătoare operaţiunilor fictive desfãşurate de firme reale şi în aparenţă, ireproşabile în
ceea ce priveşte activitatea desfãşurată. Prin aceste facturi se permite societăţilor comerciale
beneficiare (reale) să obţină rambursări de T.V.A.. Cu atât sunt mai mari posibilităţile de
evaziune fiscală, în materie de T.V.A. la noi, unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat
fiscal nu tocmai performant. Cel care îşi propune să verifice dacă agentul economic a stabilit o
sumă corectă privind T.V.A. pe care el trebuie să o suporte pentru activitatea unei anumite
perioade, nu are 36 decât să calculeze valoarea adăugată prin însumarea elementelor componente
şi să-i aplice cota de T.V.A. Deoarece T.V.A. calculată ca diferenţă între taxa aferentă ieşirilor
(facturărilor) şi cea corespunzătoare intrărilor (cumpărărilor) nu este taxa aferentă valorii
adăugate pentru producţia realizată într-o anumită perioadă, trebuie mai întâi fãcute unele
corecţii atât la T.V.A. colectat, cât şi a celei deductibile pentru a exista comparabilitate între cele
două metode de calcul. Condiţiile se referă la: • scăderea din T.V.A. deductibilă a taxei aferente
cumpărărilor de active imobilizate; • influenţarea T.V.A. deductibile cu taxa aferentă diferenţelor
dintre soldul final şi cel iniţial al stocurilor; se scade taxa aferentă soldurilor finale şi se adaugă
cea aferentă soldurilor iniţiale; • influenţarea T.V.A. colectată cu taxa aferentă diferenţei dintre
soldul final al ieşirilor şi cea aferentă soldului iniţial al ieşirilor; se adaugă taxa aferentă soldului
final şi se scade cea aferentă soldului iniţial. Exemplu: Intrãri Valoare adãugatã Ieşiri Sold iniţial
400 100 Cumpãrã ri 1000 500 1600 vânzãri din care: -1800 producţie -(200) din sold Sold final
100 300 sold final T.V.A. deductibilã = 1000x19%+400x19%−100x19% = 285 T.V.A. colectatã
= 1600x19%+300x19%−100x19% = 342 T.V.A. de platã = T.V.A. colectatã − T.V.A.
deductibilã = 57 Folosind metoda de determinare a T.V.A. pe baza aplicării cotei de impozitare
asupra valorii adăugate obţinută prin însumarea elementelor componente ale acesteia se poate
verifica dacă agentul economic în cauză a efectuat vreo evaziune fiscală prin: • înscrierea în
registrul de cumpărări a unor facturi fictive pentru a majora T.V.A. deductibilă şi a micşora sau
elimina datoria agentului economic faţă de bugetul de stat privind acest impozit; 37 •
neînscrierea în registrul de vânzări a unor facturi emise de agentul economic sau neîntocmirea
unor documente legale privind vânzările agentului economic. Verificarea concordanţei taxei
datorate pentru activitatea desfãşurată de un agent economic, stabilită prin cele două metode se
poate face pe diferite perioade de timp, mergând de la o lună la un an de zile. În cazul unui agent
economic care are şi activitate de export este necesară o corecţie suplimentară a taxei calculate
pentru a exista o comparabilitate cu taxa calculată pe baza de valoare adăugată. De asemenea,
verificarea este îngreunată în cazul agenţilor economici care lucrează cu mai multe cote,
deoarece ajustările se complică.