1

EVAZIUNEA FISCALĂ

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Drept și Științe Administrative,

Licență

Coordonator: Prof. Univ. Dr. Nadia-Cerasela Aniței

Student: MOISE ANDREEA-ALEXANDRA

Anul II de studii, grupa a II-a

Forma de învățământ: I.F.R.

 2

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale, deosebit de

importante, cu care se confruntă statele lumii. Având în vedere că aceasta a luat amploare,
statele încearcă să găsească soluţii pentru a limita cât mai mult consecinţele nedorite ale
acestui fenomen.

Există o multitudine de termeni uzitaţi pentru a defini acest fenomen, ca de exemplu:

„fraudă (...), fraudă legală sau legitimă, frauda ilegală, evaziunea internaţională, evaziunea
legală, evaziunea ilegală, paradisuri fiscale, refugii, abuzul dreptului de a fugi din faţa
impozitului, libertatea alegerii căii celei mai puţin impozante, subestimare fiscală, frauda la
lege, economia subterană”.

FORMELE EVAZIUNII FISCALE

Din punct de vedere al modului cum poate fi săvârșită, al raportului care există între
fenomenul în cauză și legislația în vigoare, evaziunea fiscală cunoaște două forme de
manifestare:

1. Evaziunea fiscală „legală” sau tolerată - reprezintă acţiunea contribuabilului de a

ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută a legilor scăpată din vedere de legiuitor.
Se mai numeşte „evaziune fiscală la adăpostul legii”.

2. Evaziunea fiscală frauduloasă este acţiunea prin care contribuabilul încalcă

prevederile legale cu scopul de a nu plăti impozitul datorat.

În practică, sunt situaţii când este destul de dificil de realizat o delimitare între
evaziunea fiscală „legală” şi cea ilegală, între ele existând o continuitate.

Din punct de vedere spațial se pot identifica:

- evaziune fiscală la nivel național;

- evaziune fiscală internațională.

Evaziunea fiscală „legală” sau tolerată

Faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabilă a legii, așa numite cazuri de

evaziune fiscală legală, sunt foarte diversificate în funcţie de inventivitatea contribuabilului și
largheţea legii, dar dintre cele mai reprezentative menţionăm:

- constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, în cuantum mai mare decât cel ce se
justifică din punct de vedere economic, micșorând astfel veniturile impozabile;
 3

- practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de
mașini și echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit,
măsură care este menită să stimuleze acumularea;

- asocierile de familie, precum și societăţile oculte dintre soţia și copiii întreprinzătorului și

acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea
separată a venitulor pe fiecare asociat ducând la micșorarea sarcinilor fiscale;

- venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit în mod egal între aceștia, indiferent de
contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului
impozitului pe venit, care este datorat statului;

- constituirea unor depozite de păstrare și administrare de către părinte (tutore) a unor fonduri
în favoarea copilului minor. În acest caz, deși venitul aferent depozitului este supus
impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel
redivizat;

- folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice,

indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile
realizate de la impunere;

- un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie
pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de al
doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil,
deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o
substanţială reducere a sarcinilor fiscale;

- luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a
cheltuielilor cu munca vie, cu pregătirea profesională și practica în producţie, a sumelor
plătite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes national;

- scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate, indiferent
dacă au fost făcute sau nu;

- interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi pentru

contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale, culturale, știinţifice și sportive.

Evaziunea legală poate fi evitată prin corectarea, perfecționarea și îmbunătățirea

conținutului legilor care au făcut-o posibilă.
 4

Evaziunea fiscală frauduloasă

Evaziunea fiscală frauduloasă constituie o formă de eludare agravantă, fiind

studiată, analizată, legiferată şi sancţionată, prin măsuri pecuniare şi punitive, ori de câte ori
este depistată. Aceasta constă, deci, în ascunderea ilegală, totală sau parţială, a materiei
impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligaţiilor fiscale care le
revin.

Evaziunea fiscală frauduloasă se prezintă sub următoarele forme:

- evaziunea tradiţională (prin disimulare), care constă în sustragerea, parţială sau totală, de
la plata obligaţiilor fiscale, fie prin întocmirea şi depunerea de documente incorecte, fie prin
neîntocmirea documentelor cerute de legislaţia în vigoare.

- evaziunea juridică, cea care constă în a ascunde adevărata natură a unui organism sau a
unui contract (de exemplu, când un contract de asociere este transformat, în mod ascuns, într-
un contract de muncă, pentru ca beneficiarul acestuia să obţină anumite avantaje din calitatea
de salariat sau invers) pentru a scăpa de anumite consecinţe fiscale.

- contabilă, greu de identificat în practică şi care constă în a crea impresia unei evidenţe
contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creşterii cheltuielilor, diminuării
veniturilor, reducerii profitului impozabil şi, în consecinţă, a obligaţiilor fiscale datorate
statului.

- evaziunea prin evaluare, care constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea

amortismentelor şi provizioanelor, în scopul deplasării profitului în viitor.

TIPURI DE FRAUDE FISCALE

În țările cu o experiență bogată în fiscalitatea adaptată cerințelor economiei de piață,

evaziunea fiscală (specifică mai ales T.V.A) poate fi întalnită și sub forme, cum sunt:

1. Frauda pe termen lung- un agent economic care și-a creat în timp o bună reputaţie prin
comportament și rezultate încetează brusc plăţile, se declară în faliment după ce în prealabil a
transferat profitul în altă ţară;

2. Frauda pe termen scurt- o nouă întreprindere înfiinţată înaintează organelor fiscale o

cerere justificată de rambursare de TVA, însa după rambursare întreprinderea își încetează
activitatea, iar plătitorul dispare;
 5

3. Sindromul “Phoenix”- o firmă ce avea obligaţia de plată a TVA se declară în faliment, dar
apare o altă firmă cu același director;

4. Sindromul „companiilor multiple” - se înregistrează mai multe firme, printre care și una
fantomă;

5. Manipulările insignifiante - omiterea de la însumare a unor pagini din registrele contabile,

înregistrare repetată a unor facturi de intrare etc.

CAUZE ȘI EFECTE ALE EVAZIUNII FISCALE

Evaziunea fiscală este determinată de acţiunea a numeroşi factori, cei mai importanţi
fiind:

- mărimea excesivă a sarcinilor fiscale. În comparaţiile internaţionale, eficienţa unui

sistem fiscal nu se măsoară atât prin importanţa venitului fiscal, cât prin gradul de consimţire
la plata impozitelor; în acest sens, existenţa unui grad ridicat al presiunii fiscale poate
determina o tendinţă redusă de conformare la achitarea obligaţiilor fiscale;

- insuficienta educaţie a contribuabililor, pe de o parte, şi excesul de zel al organelor

fiscale, predispuse, uneori, la exagerări, pe de altă parte;

- lipsa unui control eficient realizat de un personal foarte bine pregătit;

- existenţa unei legislaţii defectuoase, care permite sustragerea de la plata unor

impozite.

Evaziunea fiscală este păgubitoare atât pentru stat, cât şi pentru contribuabili. Statul
este lipsit de o parte din veniturile pe care ar trebui să le încaseze pentru a-şi îndeplini
atribuţiile asumate. Efectele negative pentru contribuabili se concretizează în faptul că totalul
impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică.

Descoperite sau nu, evaziunea şi frauda fiscală, indiferent de dimensiunile atinse, au

efecte negative asupra economiei şi societăţii. În general, incidenţele fiind de natură politică,
financiară, economică şi socială.

Efectul financiar se referă la faptul că este afectat echilibrul bugetar prin generarea de
deficite bugetare şi de costuri suplimentare aferente împrumuturilor publice.

Sub aspect economic, evaziunea fiscală „legală” sau frauduloasă distorsionează

fenomenul concurenţial, cu consecinţe negative asupra formării preţurilor.
 6

Din punct de vedere social, evaziunea şi frauda fiscală modifică redistribuirea

veniturilor, creând şi adâncind inegalităţile dintre contribuabili, prin eludarea capacităţii
contributive a unora şi agravarea situaţiei financiare a altora.

Printre cele mai cunoscute cazuri de evaziune fiscală din Romania sunt:

- Dosarul „Loteria I” (2006)

- Dosarul Transferurilor (2007)

- Dosarul „Loteria II” (2008)

LEGEA NR. 241/2005 PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA

EVAZIUNII FISCALE

Evaziunea fiscală este consacrată în statul nostru prin Legea nr. 241/2005 privind
prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. Nr. 672/27.07.2005,
modificată prin Legea nr. 50 din 14.03.2013. Aceasta prevede că evaziunea fiscală reprezintă
sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a
altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat și
fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau
străine având calitatea de contribuabili.

Combaterea evaziunii fiscale este concepută și urmarită după cum rezultă din întregul
cuprins al legii de specialitate - prin acţiuni atât preventive, cât și de sancţionare.

De exemplu: “ Art. 9

(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani

şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la

bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
 7

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori
de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare
a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea,

declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale
persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a
bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi
ale Codului de procedură penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.” (Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și
combaterea evaziunii fiscale)

Ulterior, au fost modificate alineatele (2) şi (3) ale art. 9, astfel:

"(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 7 ani." (Legea nr. 50 din 14.03.2013)

METODE DE MĂSURARE A EVAZIUNII FISCALE

Potrivit experților, evaziunea fiscală poate fi măsurate prin diferite metode:

- audit fiscal: constă in audit-ul si evaluarea fiscală unui consumator aleatoriu, bazat pe
declarațiile fiscale si a evaluărilor din anii precedenti.
 8

- interviuri model: interviuri pe un model aleatoriu de consumatori pentru a le afla

comportamentul și moralitatea lor fiscală.

- metoda martorilor: constă in interviuri cu persoane care, datorită pozitiei si experienței

profesionale, dețin informații despre consumatorul analizat.

- utilizarea datelor din activitatea de supraveghere a afacerilor desfășurată de Agenția

Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

MĂSURI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE

Printre măsurile de limitare a evaziunii fiscale se pot enumera următoarele:

- sistematizarea cadrului legislativ din economie

- eliminarea actelor normative ce pot favoriza evaziunea fiscală

- legislaţia fiscală trebuie să determine un comportament economic normal

- implementarea unui sistem informatic ce va furniza datele necesare analizei și combaterii

evaziunii

- reducerea corupţiei în administraţia fiscală și justiţie

- stabilirea unei agende comune de control pentru evitarea supracontroalelor

- implicarea statului în recuperarea banilor de la rău platnici

- stabilirea unor reguli de ajutorare a firmelor controlate (la prima analiză se constată
neregulile, se fixează termene de rezolvare și abia pe urmă se trece la măsuri de penalizare)

- plata TVA- ului la încasarea facturilor

- rolul controlului fiscal ar trebui să fie acela de a preveni eventualele nereguli și de a ajuta
societăţile să evite falimentul

- micșorarea poverii fiscale prin eliminarea taxelor aberante și comprimarea celor necesare

În concluzie, evaziunea fiscală este o problemă acută a sistemului fiscal românesc şi a

devenit şi mai accentuată odată cu apariția crizei economice, fapt datorat pe de o parte
creşterii deficitului bugetar, cât şi creşterii înclinaţiei spre evaziune pe fondul reducerii
profiturilor şi a veniturilor.
 9

De aceea, este necesară prevenirea infracțiunilor de evaziune fiscală și depistarea lor

la timp pentru a fi combătute. Pentru a preveni astfel de cazuri, România are nevoie de
perfecționarea modalității de control fiscal, asigurarea resurselor materiale și umane , precum
și un sistem bine informatizat și organizat privind controalele fiscale.
 10

Bibliografie:

Legislație:

- Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

- Legea nr. 50 din 14.03.2013

Cursuri:

- N. Hoanţă. Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997;

- N.C. Aniței R.,E., Lazar. Evaziuea fiscală între legalitate și infracțiune, Editura Lumen,
Iasi, 2013

Pagini web:

- https://www.academia.edu/20137000/Evaziunea_fiscala

- https://www.qreferat.com/referate/economie/EVAZIUNEA-FISCALA826.php#_ftn5

- https://www.utgjiu.ro/ecostudent/ecostudent/pdf/2013-02/3_%20Mihaela%20Corina
%20Spineanu.pdf