Sunteți pe pagina 1din 4

Facultatea de Economie,Administrație și Afaceri

AMA, Anul II, ID


Drept financiar și fiscal

Tema de control numărul 1

Nume: Țiganașu

Prenume: Georgiana

Suceava 2023
ASPECTE DIN PRACTICA JUDICIARĂ CU PRIVIRE LA
STINGEREA CREANȚELOR FISCALE/EVAZIUNEA FISCALĂ

Definirea evaziunii fiscale şi formele acesteia

1
Cap. 1 Evaziunea Fiscală

Evaziunea fiscală este prezentată ca fiind ,,sustragerea prin orice mijloace în întregime
sau în parte, de la plata impozitelor, a taxelor, și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor
locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare, de alte persoane
fizice și persoane juridice,române sau străine.”
În literatura de specialitate frauda fiscală s-a apreciat că reprezintă un “cancer” care
afectează societatea civilă și politică și, care ,după unele opinii, ar constitui circa 25 % din
valoarea bugetului unei țări dezvoltate, ajungând la procente impresionante în țările în curs de
dezvoltare.
Un punct de vedere interesant și pertinent care explică dorința nelimitată de caștig a
indivizilor este exprimat de Nicolae Hoanta, în lucrarea « Evaziunea fiscală », potrivit căruia,
teoria utilității marginale descrescânde nu este aplicabilă banilor care, spre deosebire de celelalte
bunuri ce pot realiza sațietatea, se pot investi sau economisi.
În timp ce unele state aflate în curs de tranziție sunt afectate în primul rând de fraudă
fiscală și sunt printre principalii exportatori de muncă la negru, urmărind prioritar cel puțin la
nivel de intenție, combaterea acestora, statele dezvoltate își concentrează forțele pentru a
combate activitățile criminale.
În funcție de modul în care poate fi săvârșită, evaziunea fiscală cunoaște două forme de
manifestare :
- evaziunea fiscală care poate fi realizată la adapostul legii, denumită evaziune legală.
- evaziune care se realizează cu încălcarea legii, denumită evaziune ilicită (frauduloasă).
Evaziunea fiscală legală permite sustragerea unei părți din material impozabilă fără ca
acest lucru să fie considerată infracțiune sau contravenție. Evaziunea legală este posibilă
deoarece legislația din unele țări permite scoaterea de sub incidența impozitelor a unor venituri,
părți de venituri, componente ala averii,ori a anumitor acte și fapte care în condițiile respectării
riguroase a cerințelor, principiilor generalității și echității impunerii, nu ar trebui să scape de la
impozitare.
În unele țări, ca de exemplu S.U.A., legea dă dreptul unui întreprinzător, persoană fizică,
să-și declare soția și copiii drept asociați, chiar dacă aceștia nu au nici o contribuție la capitalul
social sau la activitatea firmei.
O astfel de asociație permite ca profitul să fie repartizat între asociații fictivi, iar
impunerea să se facă separat. În acest mod se ajunge ca impozitul pătit statului să fie mai mic.

2
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlnește pe o scară mult mai largă decât evaziunea
legală și se înfăptuiește cu încălcarea prevederilor legale,bazându-se deci pe fraudă. Acest
fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul statului un volum
important de resurse financiare, care ar putea fi folosite pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin
social sau economic.
O sinteză a constatărilor acestor organe efectuată de specialiști recunoscuți în domeniu,
pe care o redăm în continuare, relevă o multitudine de fațete ale evaziunii fiscale:
- în ceea ce privește impozitul pe profit;
- modalitățile prin care se realizează evaziunea fiscală în sfera T.V.A-ului;
- o evaziune fiscală ce ține de sfera impozitului pe veniturile de natura salariilor.
Fenomenul evazionist are o evoluție determinată de acțiunea concentrată a unor factori,
cum sunt:
- dinamica economiei reale;
- dimensiunea legislativă;
- dimensiunea instituțională;
- nivelul fiscalității;
- factori interni;
- factori externi ;
Prin urmare, fenomenul evazionist este un complex cu implicații negative, pe multiple
planuri și, ca atare, el trebuie urmărit în permanență, pentru a putea fi combătut în mod cât mai
eficient.
Fără o analiză profundă și sistematică a mecanismelor interne ale fenomenului evazionist
este greu să se pună în mișcare instrumente și măsuri care să conducă la combaterea și
prevenirea evaziunii fiscale.

S-ar putea să vă placă și