Combaterea evaziunii fiscale şi a altor

infracţiuni economice prin implementarea

administraţiei electronice
EVAZIUNEA FISCALĂ ..................................................................................................................................... 2
Noțiuni generale ....................................................................................................................................... 3
Formele evaziunii fiscale ........................................................................................................................... 6
Efectele evaziunii fiscale ................................................................................................................................ 8
E-Guvernarea ................................................................................................................................................ 9
Necesitatea informatizării administraţiei publice în România ............................................................... 13
Îmbunătăţirea administraţiei publice prin e-Guvernare......................................................................... 16
Concluzii ...................................................................................................................................................... 17
Bibliografie .................................................................................................................................................. 18

EVAZIUNEA FISCALĂ

2
 Noțiuni generale

“Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii

imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi a
neprevederii şi nepriceperii legiuitorului, a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca şi
cei care provoacă această evaziune.

Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (www.antievaziunero) utilizează definiţia

sintetică, precisă, care reuşeşte să elimine până acum, în cea mai mare măsură, confuziile şi
impreciziile menţionate (Legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005,
publicată în Monitorul Oficial Nr. 672/27.07.2005):

„Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte,
de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele
fizice şi persoanele juridice romane sau străine "1.”

Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să
evadeze, deci acestea „pun pe fugă" materia impozabilă.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le
are, ci îl vor determina să ia o serie de măsuri şi precauţii minuţioase, pentru a se sustrage de la
obligaţiile faţă de stat. Există la contribuabil o psihologie de a nu plăti decât ceea ce nu se poate
să nu plătească.

Evaziunea fiscală trebuie privită întotdeauna în strânsă legătură eu existenţa finanţelor

publice de-a lungul istoriei.

“Este cunoscut că primele elemente de finanţe publice (relaţii economice băneşti -

impozite, taxe, împrumuturi) au apărut în orânduirea sclavagistă, odată cu dezvoltarea economiei

1
Legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, publicată în Monitorul Oficial Nr.
672/27.07.2005

3
de schimb. Până atunci erau folosite prestaţiile în muncă şi dările în natură. Aceste elemente de
finanţe publice s-au dezvoltat în orânduirea feudală, unde relaţiile marfa-bani au cunoscut o mare
amploare. Abia în orânduirea capitalistă, când producţia de mărfuri a devenit predominantă,
relaţiile băneşti capătă o largă dezvoltare şi asigură suportul pentru exercitarea funcţiilor internă şi
externă ale statului.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico – sociale complexe de maximă
importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale căror consecinţe nedorite caută să le limiteze
cât mai mult, eradicarea fiind practic impisibilă. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct
asupra veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pieţei şi pot contribui la inechităţi
sociale datorate „accesului” sau „înclinaţiei” diferite la evaziunea fiscală din partea
contribuabililor. Dacă nu ar fi decât aceste cauze aduse de evaziunea fiscală, statul ar trebui să se
preocupe sistematic şi eficient de preîntâmpinarea şi limitarea fenomenului.2”

Revenind la spiritul antifiscal, manifestat în special de diferite categorii de contribuabili,

acesta îşi are originea în România de la primele încercări de adaptare în ţara noastră a conceptelor
modeme ale universalităţii şi uniformităţii impunerii.

In condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce

ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri substanţiale.
Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul económico-financiar, este o consecinţă
a unor imperfecţiuni ale legislaţiei sau a lipsei unor reglementări în perioada de tranziţie la
economia de piaţă» lacunele legislative sunt mai evidente şi perfecţionarea cadrului legal este un
proces de durată.

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se prezintă sub infinite

forme, dar ele se împart în două categorii: procedee ilicite; simple neadevăruri.

2
Patroi D., - “Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul contravenţional şi caracterul infracţional”, Editura
Economică, Bucureşti, 2006, pag. 13

4
 “Evaziunea fiscală ilicită, aceasta având uneori un caracter fraudulos şi poate fi legală sau
tolerată. Este necesar să se facă o distincţie clară între frauda fiscală, care constituie un fapt ilicit,
chiar de natură penală şi evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică fapte ce întrunesc
elementele unei infracţiuni.

Lipsa unor reglementări legale, în condiţiile diminuării capitalului de stat în favoarea

capitalului privat, ale creşterii şi diversificării numărului de agenţi economici, cărora le revin
obligaţii fiscale, a creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume
datorate statului.”

Creşterea alarmantă a cazurilor de neevidenţiere corectă a operaţiunilor economice,

înregistrările fictive în contabilitate, înfiinţarea unor firme-fantomă, distrugerea intenţionată de
documente, folosirea unor evidenţe duble, întocmirea şi prezentarea de date nereale în bilanţuri şi
balanţe, ascunderea unor activităţi comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de
lucru, a depozitelor şi magaziilor, prezentarea de documente false la operaţiuni de import-export
au făcut necesară luarea de măsuri ferme de stopare sau cel puţin de diminuare severă a
fenomenului de evaziune fiscală.

“Măsurile pentru combaterea evaziunii fiscale s-au concretizat prin adoptarea Legii nr.
87/1994, intrată în vigoare la 24 noiembrie 1994. Aceasta a apărut că o necesitate impusă de
schimbarea modului şi relaţiilor de producţie, că urmare a transformărilor social-politice şi
economice intervenite după 1989.

De asemenea, ea a fost direct determinată de atitudinea agenţilor economici şi a persoanelor

fizice care acţionează pe teritoriul României, faţă de îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor,
taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate statului, că urmare a activităţilor economice
generatoare de venituri supuse impozitării.

Trebuie să menţionăm şi perfecţionarea cadrului legislativ din acest domeniu prin Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.” Tot în
scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi al întăririi administrării impozitelor şi taxelor
datorate bugetului de stat, a fost organizat cazierul fiscal al contribuabililor, reglementat de
Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001.

5
Formele evaziunii fiscale

Încă de la începutul secolului s-a încercat a se da o definiţie cât mai completă noţiunii de
evaziune fiscală, dar nici una dintre încercări nu acoperă în întregime faptele în care acest fenomen
se concretizează.

Evaziunea fiscală legală (tolerată)

“Prin evaziunea fiscală legală se înţelege activitatea contribuabilului de a ocoli legea,
recurgând la o combinaţie neprevăzută a acesteia, deci „ tolerată "prin scăparea din vedere.

Această formă de evaziune fiscală este posibilă atunci când legea este lacunară sau prezintă
inadvertenţe. In această situaţie, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziţie cât mai
favorabilă, pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale
aflate în vigoare.

Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea
unor persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere, datorită modului în care legislaţia
fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi, exploatând insuficienţele legislaţiei fiscale şi

financiare, eludează în mod „legal" prevederile acestora, sustrăgându-se total sau în parte plăţii
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita strictă a
drepturilor lor şi statul nu se poate apăra decât elaborând o legislaţie bine studiată, clară, exactă şi
cuprinzătoare. In aceste cazuri, singurul vinovat de producerea evaziunii fiscale este doar
legiuitorul.”

În practică, faptele de evaziune fiscală, bazate pe interpretarea favorabilă a legii (evaziunea

fiscală legală), sunt diversificate şi numeroase, în funcţie inventivitatea contribuabililor şi
largheţea legii.

Metodele cel mai frecvent folosite sunt următoarele:

• investirea unei părţi din profitul realizat în achiziţii de maşini şi utilaje pentru care statul
acordă reduceri la impozitul pe profit;

6
• folosirea prevederilor legale privind donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut
loc sau nu;

• scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate, în

valoare mai mare decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;

• interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale, care prevăd importante facilităţi pentru

contribuţiile la sprijinirea activităţilor social-culturale, ştiinţifice şi sportive;

• constituirea de fonduri de amortizare sau rezervă într-un cuantum mai mare decât cel
justificat din punct de vedere economic.

Dimensiunile evaziunii fiscale diferă de la o ţară la alta, în funcţie de legile şi realităţile

fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu atât prin nivelul veniturilor
fiscale atrase la buget, cât prin gradul de consimţire la impozit. Nivelul evaziunii fiscale într-un
anumit stat este invers proporţional cu gradul de consimţire la impozit al contribuabililor din acel
stat.

“În ţara noastră, fenomenul de evaziune fiscală este intens, iar cauzele acestuia au fost
legate de slăbiciunea legislaţiei fiscale şi de faptul că măsurile de sancţionare nu au fost în măsură
să-i sperie pe cei care comit astfel de fapte, înainte de 1994 se considera că legea privind evaziunea
fiscală era o necesitate stringentă şi gravitatea măsurilor sancţionatorii ce vor fi instituite prin ea îi
vor determina pe evazioniştii de profesie sau de ocazie să se gândească mai mult înaintea săvârşirii
unor astfel de acte şi fapte.

După cum s-a constatat, după apariţia Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii
fiscale, realitatea nu a fost pe măsura aşteptărilor celor care doreau o diminuare severă a
fenomenului evazionist.”

“În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic
nelimitate. În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc mai frecvent:

- întocmirea de declaraţii false

- întocmirea de documente de plăţi fictive

- alcătuirea de registre contabile nereale

7
- nedeclararea materiei impozabile

- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale

- executarea de registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv

-diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în
cheltuielile unităţii a unor cheltuieli neefectuate în realitate

- vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund
operaţiunile reale supuse impozitării

- falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie

între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă.

Micşorarea încasărilor bugetare din impozite, datorită evaziunii fiscale, este în mai multe state o
problemă acută şi frecventă, mărimea acestora nefiind deloc neglijabilă.”3

România deţine în prezent locul II în clasificarea UE privind evaziunea fiscală, conform

unui raport al Asociaţiei contribuabililor italieni şi Klrs Network of Business Ethics.

Evaziunea fiscală atinge în România 18% din PIB, fiind depăşită doar de italieni, cu 23% din PIB.

Bulgaria se menfine cu 18% în topul primelor trei evazioniste din Europa, iar ţările cu cei
mai buni plătitori de taxe sunt Marea Britanie (evaziune 6%), Belgia (evaziune 5%) şi Suedia
(evaziune 3%)

Efectele evaziunii fiscale

Impozitele sunt, prin natura lor, legale şi destinaţia lor clasică este o sarcină contributivă normală, pe
care cetăţeanul o suportă faţă de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existenţa statului, de
funcţiile şi obligaţiile acestuia, pentru realizarea condiţiilor dezvoltării societăţii.

Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părţi din venitul sau din averea persoanelor fizice
sau juridice, la dispoziţia statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod silit,
tară contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil.

3
Olteanu I., Bistriceanu G. – “Evaziunea fiscală. Metode şi tehnici de combatere a evaziunii fiscale”, Editura ASE,
Bucureşti, 2005, p.69

8
 Impozitele şi taxele au o multitudine de funcţii, începând cu funcţia de bază a alimentării bugetului
de stat şi terminând cu funcţiile sociale şi politice.

Analizând funcţiile impozitelor şi taxelor, în interdependenţă cu fenomenul de evaziune fiscală, se

pot constata mai multe tipuri de efecte, şi anume: efecte asupra formării veniturilor statului; efecte economice;
efecte sociale; efecte politice.

E-Guvernarea

Tradiţional, cetăţenii aveau acces la serviciile guvernamentale numai la un ghişeu sau într-
un birou. Odată cu boom–ul tehnologic al secolului al XX-lea care s-a împletit pe plan politic cu
afirmarea din ce în ce mai puternică a ideilor liberale despre un stat minimal, „paznic de noapte al
democraţiei”, având ca atribute furnizarea de servicii către cetăţenii plătitori de taxe şi impozite,
conceptul de „guvernare” a suferit mutaţii semnificative. Tehnologia informaţiei reprezintă de
câteva decenii noua provocare a economiei mondiale. Progresele rapide în acest domeniu
influenţează din ce în ce mai mult modul în care trăim, lucrăm, învăţăm sau ne distrăm. Prin
impactul profund asupra societăţii fenomenul este unanim apreciat ca o trăsătură a noii revoluţii
industriale „societatea informaţională”.

Conceptul de societate informaţională4, a devenit cunoscută în anii 1990, fiind de fapt, o

extensie naturală a ideilor mai vechi cu privire la apariţia societăţii post-industriale, în care
economia bazată pe producţie este treptat înlocuită de economia bazată pe servicii. În contrast cu
societatea industrială, societatea post-industrială se bazează pe cunoaştere, şi nu pe muncă.
Cunoaşterea, îndeosebi cunoaşterea ştiinţifică şi practică, devine principalul mijloc de producţie
în societatea post-industrială, aşa cum capitalul şi munca au constituit resursele strategice şi de
dezvoltare a societăţii industriale. Desemnează elementul central al societăţii post-industriale:
informaţia (producerea, utilizarea şi diseminarea), sub orice formă—hârtie, suport magnetic, optic,
microfişe şi microfilme, sau deţinută direct de factorul uman. Societatea informaţională este bazată
pe Internet şi în corelaţie cu globalizarea—fenomen specific societăţii informaţionale5.

4
Conceptul de societate informaţională a apărut în Japonia, fiind prima dată introdus de Yomeji Masuda, în anii 1970
5
Drăgănescu Mihai, De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003, pag. 4.

9
 „Societatea informaţională este societatea în care producerea şi consumul de informaţie
este cel mai important tip de activitate, informaţia este recunoscută drept resursă principală,
tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor sunt tehnologii de bază, iar mediul informaţional,
împreună cu cel social şi cel ecologic – un mediu de existenţă a omului.

Avansul către societatea informaţională, bazată pe cunoaştere este considerat, la nivel global, ca o
evoluţie necesară pentru asigurarea dezvoltării durabile în contextul „noii economii”, bazată pe
produse şi activităţi intelectual-intensive. Noutatea noii societăţi este viteza cu care se înnoiesc
cunoştinţele (volumul de cunoştinţe avut la dispoziţie se dublează la fiecare cinci ani). Pe de altă
parte, natura forţei motrice ce animează schimbările sociale, economice şi culturale, depăşeşte
lumea tehnologiilor informaţionale.”

Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât progresul

tehnologiei si aplicaţiilor informaticii şi comunicaţiilor, ea integrând şi dimensiunile socială
(sănătate, solidaritate, protecţie sociale, muncă, educaţia şi formarea continuă, etc.), ambientală
(utilizarea resurselor şi protecţia mediului), culturala (conservarea şi dezvoltarea patrimoniului
cultural naţional şi internaţional, promovarea pluralismului cultural, protecţia minorilor,
dezvoltarea industriei multimedia şi producţia de conţinut informaţional) şi economică
(dezvoltarea noilor paradigme ale economiei digitale si ale noii economii bazate pe cunoaştere,
inovare, cultură antreprenorială şi managerială, educaţie a cetăţeanului şi a consumatorului).

Un rol important în acest proces îl au guvernele, instituţiile guvernamentale şi sectorul

public care, prin politicile adoptate, trebuie să asigure cadrul de reglementari specific noului tip de
societate, dezvoltarea infrastructurii naţionale informaţionale şi de comunicaţii, accesul
nediscriminatoriu la informaţia publică, şi să ofere un model de utilizare eficientă a tehnologiei
informaţiei şi comunicaţiilor în propriile instituţii şi în serviciile publice (sănătate, educaţie,
cultură, transporturi, etc.).

În urma celor analizate, se pot desprinde trăsăturile societăţii informaţionale:

 informaţia ca bun economic, o resursă folosită de factorul uman;

 resursele informaţionale deţin ponderea principală în totalitatea resurselor utilizate
în societate;
 rol de prim rang în economie o are cercetarea ştiinţifică şi inovaţia tehnologică;

10
  sectorul producerii şi difuzării de bunuri informaţionale înregistrează o dinamică
remarcabilă;
 calculatorul asistă cvasi-permanent activităţile şi deciziile umane;
 lucrul interactiv, accesul la distanţă, video-conferinţele, comerţul electronic sunt
activităţi ce capătă amploare;
 infrastructura specifică (reţelele de calculatoare şi de telecomunicaţii, staţiile de
lucru inteligente, pe care rulează şi sisteme-expert), este folosită pentru asistarea proceselor de
cunoaştere, concepţie, decizie şi acţiune.
În schimb, oricâte beneficii ar aduce societatea informaţională, există şi pericole:

 prăpastia digitală — excluderea socială;

 diversificarea şi sofisticarea criminalităţii:
 frauda informatică, falsul informatic, infecţii virale, atacuri asupra serverelor, a
imaginii şi vieţii private a persoanelor, spamming, spimming
 promovarea violenţei, a urii rasiale şi xenofobiei;
 difuzarea de informaţii având impact negativ asupra moralităţii publice şi a
minorilor (pornografia şi pedofilia);
 transformări ale vieţii individului:
 depersonalizarea comunicării, izolare, sedentarism, frica de contacte
interumane directe, etc.;
 consecinţe ecologice şi infracţiuni privind protecţia mediului înconjurător;
 reducerea consumului de energie, deşeuri electronice, mobilitate
(teleworking), consum de hârtie, etc.
Societatea cunoaşterii înglobează societatea informatică şi pe cea informaţională.6

„Societatea conştiinţei este un concept destul de nou, introdus în 2000 de către

academicianul Mihai Drăgănescu şi se consideră ca a treia etapă a erei informaţiei, pasul care
urmează după societatea cunoaşterii, determinat de progresele din domeniul inteligenţei
artificiale, al biotehnologiilor şi nanotehnologiilor, accentul fiind pus de data aceasta pe valorile
morale.

6
Drăgănescu Mihai, De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003, pag. 33

11
 Societatea conştiinţei va funcţiona pe baza unor vectori tehnologici şi funcţionali. Vectorii
tehnologici ar fi:

 tehnologiile conştiinţei artificiale, biotehnologia, Internetul conştient;

 tehnologiile pentru acţiune la mare distanţă în spaţiu, tehnologii pentru acţiune în realitatea
profundă.
Pe de altă parte, vectorii funcţionali ai societăţii conştiinţei sunt:

 cunoaşterea, spiritualitatea;
 managementul şi economia societăţii conştiinţei;
 educaţia şi cultura.
e-Guvernarea sau guvernarea electronică este plasată în cadrul mai larg al societăţii
cunoaşterii; mai mult decât atât, nu este posibilă în forma sa completă şi nu are sens cu adevărat
decât în legătură cu societatea cunoaşterii. Guvernarea electronică reprezintă modalitatea de
aplicare şi utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în scopul de a asigura accesul
la informaţie şi de a presta servicii publice în regim interactiv. Este un instrument ce contribuie
la armonizarea relaţiilor între cetăţeni şi autorităţile publice, în baza respectului reciproc şi a
colaborării interesate între stat şi cetăţeni.

Guvernarea electronică se afirmă din ce în ce mai mult ca o caracteristică majoră a noii

societăţi bazate pe informaţie şi cunoştinţe. Fenomenul este complex şi se raportează la
conexiunile care există între autorităţi şi persoanele fizice şi juridice din societate. Astfel, se
urmăreşte deschiderea unui drum care se va finaliza prin reforma completă a administraţiei
publice, astfel încât să fie pusă real în slujba fiecărui cetăţean.”

Guvernarea electronică este utilizarea de către autorităţile administraţiilor publice în

scopul:

 îmbunătăţirii accesului la informaţiile şi serviciile publice ale autorităţilor administraţiei

publice centrale;
 eliminării procedurilor birocratice şi simplificării metodologiilor de lucru;
 îmbunătăţirii schimbului de informaţii şi servicii între autorităţile administraţiei publice
centrale;
 îmbunătăţirii calităţii serviciilor publice la nivelul administraţiei publice centrale;

12
 Guvernării electronice se bazează pe principiile:

 transparenţei şi parteneriatului – desfăşurarea activităţilor transparent, discutate public,

cu luarea în considerare a ideilor şi propunerilor tuturor părţilor implicate;
 accesibilităţii informaţiei – respectarea dreptului cetăţeanului de a avea acces la
informaţiile oficiale;
 orientării socială – realizarea măsurilor principale în cadrul implementării guvernării
electronice, cu luarea în considerare a intereselor cetăţenilor;
 armonizării cadrului juridic cu reglementările şi standardele internaţionale;
 protecţiei şi securităţii – respectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale
cetăţenilor în procesul de creare, stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiei, protecţia datelor
personale prin metode şi mecanisme de asigurare a securităţii informaţionale;
 priorităţii aspectelor politice, economice şi sociale asupra celor tehnice şi tehnologice;
 principiului „primei persoane” – obligativitatea factorilor de decizie din cadrul
ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale,
instituţiilor publice şi întreprinderilor de stat de a participa activ în procesul de implementare a e-
guvernãrii.
e-Government este definit ca fiind tehnologia utilizării informaţiilor şi comunicaţiei în
administraţia publică, combinat cu schimbul organizaţional şi noi modalităţi de a îmbunătăţi
serviciul public şi procesele democratice, dar şi pentru a fi un suport pentru metodele de acţiune
în favoarea publicului.

Necesitatea informatizării administraţiei publice în România

Informaţia este la ora actuală cel mai important lucru oferit de Internet. Astăzi, ca şi
consecinţă a tehnologiilor dezvoltate pentru acest mediu de comunicare, avem posibilitatea de a
percepe informaţia în multiplele ei forme de exprimare. De remarcat este faptul ca în sistemul de
telecomunicaţii mondial s-a ajuns la o densitate de linii telefonice de 17% după mai mult de 160
ani de evoluţie, în timp ce, numai după 20 ani, densitatea globală a utilizatorilor Internet este de
peste 7%.—de introdus o statistică referitoare la progresele ţărilor europene.

13
 Avantajele utilizării Internetului nu sunt legate doar de răspândirea acestei tehnologii, ci
privesc posibilităţile de interacţiune cu cetăţenii prin intermediul acestui mijloc de comunicare.
Internetul şi tehnologiile digitale oferă un nivel ridicat de interactivitate a sistemelor informatice
implementate, comunicarea putându-se realiza bidirecţional.

„Lumea se află într-o complexă revoluţie în domeniul tehnologiei informaţiei şi

comunicaţiilor (IT), fapt care transformă complet modul în care mediul economic, cetăţenii şi
administraţia interacţionează. Rezultatele obţinute în IT, în special Internetul, au redus mult
costurile de operare, permiţând firmelor mici să concureze pe aceleaşi baze ca şi firmele mari, în
cadrul proceselor de tip Business to Business şi e-Commerce. Aceasta a deschis un drum pe care
şi sectorul public trebuie să-l urmeze. Guvernele lumii adoptă guvernarea electronică ca metodă
de îmbunătăţire a serviciilor oferite mediului de afaceri şi cetăţenilor, promovând dezvoltarea
economică şi socială, mărindu-şi eficacitatea proceselor interne.

Soluţiile de e-administraţie îşi propun să rezolve prin instrumente specifice IT modul de

comunicare, schimbul de date, activităţile din cadrul instituţiilor, serviciile către cetăţeni, către alte
instituţii sau către mediul de afaceri.

În ţara noastră, primii paşi concreţi în domeniul soluţiilor informatice de larg interes pentru
cetăţean în interacţiunea sa cu instituţiile administraţiei publice, au fost făcuţi în 2001 7. Prima
aplicaţie românească care se încadrează în denumirea generică de e-Guvernare este considerată a
fi examenul de admitere în liceu, în vara anului 2001. „

Pentru guvernele ţărilor din Europa Centrală şi de Est, cum este şi cazul României,
orientarea către e-guvernare presupune depăşirea mai multor obstacole decât în ţările dezvoltate,
unele dintre acestea fiind enumerate mai jos:

 numărul de calculatoare este redus faţă de ţările dezvoltate sau chiar în ţările din
Europa Centrală şi de Est. Un progres pentru reducerea acestei probleme a fost implementarea

7
MEC a realizat, pentru prima oară repartizarea computerizată pentru candidaţii la liceu şi a publicat în scurt timp
rezultatele concursului pe Internet, pe un site special conceput. Succesul se reflectă prin cele peste un milion de
accesări ale site-ului într-o perioadă scurtă de timp şi prin timpul redus necesar prelucrării unui volum mare de
informaţii – două ore – ceea ce a permis reducerea timpului de aşteptare pentru cei interesaţi

14
programul guvernamental demarat în 2004 prin care familiile cu venituri mici au primit din partea
statului un cupon în valoare de 200 E pentru cumpărarea unui calculator personal;
 rata scăzută de acces la Internet; accesul la mediul on-line este o altă problemă în
România, chiar dacă progresele au fost importante.
 În ultimii ani, rata de penetrare a Internetului a crescut odată cu proliferarea
„reţelelor de cartier” – cu practicarea tarifului preferenţial, în cazul conectării în sistem dial-up, pe
linia telefonică şi cu apariţia Internetului oferit prin cablu TV (CATV), astfel încât la ora actuală
vorbim de cca. 16% acces Internet.
 gradul redus de acces la serviciile telefonice, şi în mediul urban, dar mai ales în cel
rural;
 probleme de comunicare şi interoperabilitate, generate de eterogenitatea aplicaţiilor
şi echipamentelor, incompatibilitatea soluţiilor informatice utilizate de către diferite instituţii ale
administraţiei publice;
 grad scăzut de dezvoltare a comerţului electronic: abia în a doua jumătate a anului
2001 a fost promulgată Legea comerţului care se aştepta că va contribui la un boom al e-
tranzacţiilor. Un impediment în dezvoltarea tranzacţiilor on-line este lipsa modalităţilor de plată
convenabile;
 bariera vârstă şi reticenţa unor persoane în ceea ce priveşte Internetul şi utilizarea
computerului. Peste hotare, populaţia este obişnuită cu serviciile financiare la distanţă – inclusiv
banca la domiciliu – şi utilizează poşta electronică şi Internetul. Pentru început, serviciile vor avea
un segment-ţintă destul de redus: cei cu venituri medii sau peste
medie şi cu studii superioare, care au un calculator personal şi acces la Internet.

Succesul României ţine de numărului utilizatorilor de Internet şi a posesorilor de PC-uri,

care tinde spre valori pozitive, în paralel cu reducerea tarifelor telefonice pentru conexiunile
Internet tip dial-up şi cu iniţiativele de reducere a decalajului digital, promovarea avantajelor
serviciilor on-line, continuarea şi dezvoltarea procesului informatizării administraţiei publice şi a
serviciilor de e-guvernare.

15
Îmbunătăţirea administraţiei publice prin e-Guvernare

„În guvernarea electronica informaţia este mai importantă decât tehnologia pentru ca ea
devine valoare, din informaţie derivă parteneriatele cu sectorul privat şi cu alte entităţi
guvernamentale. „Guvernarea electronică nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de a fi mai
aproape de cetăţeni, de a crea o relaţie transparentă şi bazată pe încredere cu aceştia”8.

Îmbunătăţirile pe care le poate aduce de e-guvernarea pot fi:

 acces direct şi instantaneu. Datorită sistemului de mesagerie electronică (e-mail),

municipalitatea poate menţine un canal direct de comunicare cu cetăţenii. Domeniul de aplicare al
mesageriei electronice este foarte vast (trimitere de sugestii şi reclamaţii, depunere de cereri,
înscrierea la audienţe, rezervări şi închirieri, etc.);
 reducerea cozilor şi a blocajelor. Exista perioade în care este o afluenţă masivă a
cetăţenilor spre un acelaşi serviciu public. Aceasta produce cozi şi timpi mari de aşteptare chiar
dacă se alocă mai multe ghişee sau personal. De asemenea, această avalanşă de etape care trebuie
parcurse poate produce blocaje administrative care încetinesc alte procese şi astfel se ajunge la o
îngreunare a activităţii, fapt care poate produce suprasolicitarea funcţionarilor.
Existenţa lungilor cozi de aşteptare degenerează astfel într-o degradare a serviciilor oferite,
conducând în acelaşi timp la o degradare a imaginii administraţiei publice; „
 scurtarea timpului procedurilor de rutina. Folosind sisteme informatice moderne,
timpul de răspuns între transmiterea cererii cetăţeanului şi primirea unui răspuns scade
considerabil. Astfel, parcurgerea etapelor interne necesare parcurgerii unei proceduri particulare
devine mult mai fluentă, datorita timpului scurt de circulaţie a documentelor. Aceasta permite
reducerea numărului de funcţionari desemnaţi să execute activităţi repetitive, astfel permiţând
conducerii să realoce personalului sarcini mai utile şi cu o mai mare valoare;
 rezolvare rapida si interactiva. Etapele procedurale sunt rezolvate în acelaşi timp,
nemaifiind nevoie ca cetăţeanul să revină în altă zi pentru obţinerea documentelor. A fi capabil de
a elibera documente oficiale imediat, este posibil să conducă la eliminarea întârzierilor şi reducerea
costurile expedierilor poştale tradiţionale către domiciliul cetăţeanului;

8
Declaraţia ministrului MCTI, Zsolt Nagy

16
  informaţia este întotdeauna actuală. Sistemul informatic permite o actualizare
automată a datelor. Imaginea şi eficienţa administraţiei municipale este îmbunătăţită. Printr-un
sistem electronic de servire a cetăţenilor, aceştia pot verifica nivelul utilizării IT în cadrul
municipalităţii. Mulţi dintre cetăţeni nu sunt conştienţi de eforturile inovatoare şi noile tehnologii
introduse în administraţia publică, ei percepând doar partea vizibilă a procesului şi anume, atenţia
îndreptata către public a administraţiei. Pe de altă parte, administraţia municipală este capabilă ca
din informaţiile obţinute de la cetăţeni să se adapteze cerinţelor şi să îmbunătăţească serviciile
oferite. Cu atât mai mult, folosind noile tehnologii pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite,
cetăţeanul percepe o imagine de modernitate, inovaţie şi eficienţă sporită a administraţiei;
 reducerea reală a costurilor interne. Timpul necesar procesării documentelor scade
în medie cu 15-20% şi timpul necesar cetăţenilor de a-şi rezolva problemele scade cu până la 70%.
De asemenea, multe resurse umane valoroase au fost eliberate de munci inutile şi pot fi redistribuite
spre sarcini mai productive.
Pentru cetăţeni, guvernarea electronica oferă posibilitatea de a trimite cereri şi de a primi astfel
servicii personalizate. Printre cele mai importante beneficii pentru mediul de afaceri sunt: comerţul
electronic la nivel municipal şi iniţiativele de achiziţii electronice. Acestea pot conduce la o
scădere costurilor de operare şi obţinerea unor costuri de tranzacţionare mult mai mici pentru
majoritatea agenţilor.

„Concluzii

Iniţiativele eEurope dezvoltate ulterior, urmăresc asigurarea acestei transformări, dar şi a

valorificării beneficiilor preconizate. Asigurarea fiecărui cetăţean, fiecărei companii, fiecărei şcoli,
fiecărei unităţi administrative cu acces la tehnologii noi de comunicare şi informaţii reprezintă,
astfel, un obiectiv major pentru Guvernul României. Se doreşte totodată ca accesul la Internet, ca

17
mijloc de acces direct şi interactiv la cunoaştere, educaţie, training, servicii guvernamentale,
sănătate, cultură şi divertisment, servicii financiare şi multe altele să devină un drept fundamental
al oricărui cetăţean.

Evaziunea fiscala la ora actuala a devenit un fenomen omniprezent in lume pe plan economic si
social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscala nu este de neglijat ba chiar este ingrijoratoare
deoarece in lipsa masurilor de combatere aceasta ar putea in viitor duce la instabilitatea economiei
nationale. In plan economic o situatie echilibrata a bugetului de stat ar determina un progres
economic si iesirea din criza a economiei..Pentru combaterea evaziunii fiscale ar trebui facut un
control fiscal mult mai eficient, un sistem legislativ viabil si poate in primul rand o educatie fiscala
a cetatenilor.

Strategia de la Lisabona pune accent pe creşterea economică şi pe folosirea forţei de muncă.

Pornind de la aceasta şi de la constatarea că, în Europa, societatea informaţională a trecut de la
“faza de pilot” la cea de “extindere largă” (datorită progreselor tehnologiei ), CE a lansat i2020, o
strategie pe cinci ani menită să conducă la dezvoltarea economiei digitale.

Obiectivele iniţiativei i2020 se concentrează asupra pieţei unice deschise pentru societatea
informaţională şi servicii media la nivel european, asupra creşterii investiţiilor în cercetarea
domeniului TIC cu 80% şi pe promovarea societăţii informaţionale europene care să–i integreze
pe toţi membrii societăţii.”

Bibliografie

“Cărţi de specialitate
1.Bîrle, Vasile, Frauda fiscală, Editura Teora, 2005;
2.Brezeanu, Petre,Fiscalitate: concepte, modele, teorii, mecanisme şi practici fiscale , Editura
W.K., 2010;

18
3.Costea, Ioana-Maria, Combaterea evaziunii fiscale şi frauda comunitară, “

“SITOGRAFIE

1.EuropeanCommission,http://ec.europa.eu/romania/news/23102014_pierderi _de_ miliarde de

euro_din_cauza_deficitului_de_incasare_a_tva ro.htm;
2. European Commission, TaxatinCustoms, http ://ec.europa. eu/taxation_customs/dds2/taric/
taricconsultation.;
3.European Commission, http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm;
4. Consiliul Fiscal, http://www.consiliulfiscal.ro/ra-2013.pdf;
5. Institutul Național de Statistică, http://www.insse.ro/cms/rw/pages /index.ro.do;
6.Ministerul Finanțelor Publice, www.mfinante.ro/; “

19