UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1

CE SUNT ȘI DE CE SUNT NECESARE FINANȚELE?

FUNCŢIILE ŞI ROLUL LOR

Cuprins

1.1. Introducere
1.2. Obiective
1.3. Subiecte de studiu
1.3.1. Conţinutul economic şi necesitatea finanţelor
1.3.2. Funcţiile finanţelor
1.3.3. Rolul finanţelor
1.3.4. Asemănări şi deosebiri între finanţe publice şi finanţe private
1.3.5. Concepţii privitoare la finanţele publice
1.4. Rezumat
1.5. Test de autoevaluare
1.6. Concluzii
1.7. Sarcină de învățare
1.8. Bibliografie obligatorie

1.1. Introducere

Întrebările la care vom răspunde pe parcursul acestei unități de învățare sunt

următoarele: Ce sunt, când au apărut și cum au evoluat finanțele?, De ce sunt
necesare finanțele? Care sunt funcțiile și rolul finanțelor?

Cunoştinţe preliminare: economie de schimb, bani, componentele activității

economice, clasicism economic, intervenționism statal în economie capital,
active financiare; piaţă;

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la bibliografia

obligatorie; acces la internet

Durata de învăţare: 120 de minute

1.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoștințelor și abilităților teoretice

privind finanțele

Obiectivele operaționale
Dupa parcurgerea conținutului, toți studentii vor putea:

17
 - Să definească finanțele;
- Să deosebească între finanțe ca activitate practică și finanțe ca disciplină
științifică;
- Să distingă între relații financiare și relații de repartiție, respective relații
bănești;
- Să indice condițiile apariției și evoluției finanțelor;
- Să explice necesitatea finanțelor;
- Să enunțe funcțiile finanțelor;
- Să explice diferența dintre funcțiile și rolul finanțelor;
- Să arate în ce constă rolul finanțelor;
- Să deosebească ramurile finanțelor.

1.3. Subiecte de studiu

1.3.1. Conţinutul economic şi necesitatea finanţelor

Concepţiile specialiştilor despre „finanţe” sunt destul de diversificate, între

acestea remarcându-se cele care consideră că finanţele reprezintă1:
a) fonduri băneşti (cantităţi sau sume bine precizate de resurse băneşti strict
individualizate, ca mod de formare, cât şi ca destinaţie) la dispoziţia statului;
b) mijloace de intervenţie a statului în economie;
c) bani şi bunuri utilizate pentru funcţionarea instituţiilor publice;
d) totalitatea resurselor şi a sarcinilor care se referă la activitatea instituţiilor
publice;
e) metode de gestionare a banului public;
f) relaţii sociale de natură economică, care apar în procesul constituirii
fondurilor publice de resurse băneşti şi al repartizării acestora în scopul satisfacerii
nevoilor generale ale societăţii.
În aceste interpretări, accentul cade pe acea latură a finanţelor pe care autorul
o foloseşte ca idee centrală în analiza sa. Majoritatea acestor abordări nu se exclud, ci
se completează pentru a crea imaginea complexă a fenomenului financiar.
În abordarea noastră vom face distincţia între finanţe privite ca activitate
practică şi finanţe privite ca disciplină ştiinţifică.
Ca activitate practică, finanţele reprezintă acţiuni umane desfăşurate de
personal specializat care se concretizează în operaţii băneşti de transfer de putere de
cumpărare fără contraprestaţie imediată care apar la formarea unor fonduri de resurse
băneşti şi la repartizarea acestora pe destinaţii pentru susţinerea realizării obiectivelor
acţiunilor publice sau afacerilor private, precum şi în desfăşurarea controlului
operaţiilor respective.
Ca disciplină ştiinţifică, finanţele se referă la conceptele specifice şi la
totalitatea legităţilor, metodelor, principiilor, mecanismelor implicate în formarea,
repartizarea şi utilizarea fondurilor de resurse băneşti ale unor entităţi organizatorice

1
I. Văcărel ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 2007, pag. 27.

18
dintr-un perimetru de mică sau mare întindere, în vederea înfăptuirii unor obiective
prestabilite.
Din punct de vedere al practicii sociale, finanţele au apărut în perioada
antichităţii, fiind strâns legate de sarcinile asumate de către stat ca instituţie supremă a
guvernării sociale. Procurarea resurselor necesare îndeplinirii funcţiilor şi serviciilor
statului s-a făcut pe calea constrângerii exercitate asupra membrilor societăţii care
realizează venituri. În procesul procurării şi repartizării resurselor de care are nevoie
statul pentru îndeplinirea sarcinilor sale se nasc anumite relaţii sociale care au natură
economică şi exprimă repartizarea unei părţi din PIB prin intermediul statului între
diferite categorii sociale.
Pe de altă parte, contribuţiile necesare pentru susţinerea nevoilor diverse ale
statului au luat iniţial forme diverse: dări (impozite) băneşti, dări în natură, prestaţii în
muncă, în timp însă statul renunţând la formele material-valorice ale resurselor sale în
favoarea celor băneşti, mult mai adecvate pentru susţinerea gamei largi de activităţi
desfăşurate de stat.
Aceste relaţii apărute în procesul de formare şi repartizare a fondurilor de
resurse băneşti necesare statului constituie relaţii financiare care dau expresie
finanţelor publice. Astfel, apariţia finanțelor, ca instituţie şi funcţionalitate, este strâns
legată de cea a statului şi nevoilor sale, precum şi de apariţia şi utilizarea banilor,
fiind rezultatul diviziunii sociale a muncii.
Ca urmare, finanţele au apărut în momentul în care au existat condiţiile
specifice de manifestare:
- statul, cu nevoile sale;
- economia de schimb, apărută în baza diviziunii sociale a muncii;
- utilizarea banilor ca mijlocitor al schimbului.
Apariția practicii financiare în antichitate explică și etimologia cuvântului
„finanţe”, care provine din limba latină. De asemenea, în antichitate cuvântul „finis”
era utilizat cu înţelesul de „termen de plată”. Ulterior, în sec. XIII – XIV se întâlneau
expresii precum: “finatio”, „financias” sau „financia pecuniaria”, cu înţelesul de
“plată în bani”. Mai târziu întâlnim în limba franceză cuvântul „finance” (sumă de
bani cuvenită statului), „finances” (totalitatea veniturilor statului), „hommes de
finance” şi “financiers” (persoanele care încasau impozitele cuvenite statului). Şi în
limba germană se întâlnesc cuvinte care au aceeaşi origine şi înţeles asemănător:
“finanz” (plată în bani) sau “finanzer” (cămătar).
Întrucât în prezent cuvântul „finanţe” a căpătat un sens foarte larg, incluzând
noţiuni precum: bugetul statului, creditul, operaţiuni bancare şi de bursă,etc 2, este
necesar să se facă o delimitare a conținutului economic al finanțelor. Astfel, operaţiile
financiare (finanţele) trebuie delimitate de operaţiile de repartiţie şi, respectiv, de
operaţiile băneşti, întrucât sferele de cuprindere ale celor trei categorii de operaţii nu
se suprapun în totalitate.
Sfera relaţiilor de repartiţie este mai largă decât sfera relaţiilor financiare,
întrucât3:

2
I. Văcărel ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 2007, pag. 27
3
C.I.Tulai, Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003,
pag. 19

19
 - prin repartiţie se formează atât venituri financiare (destinate susţinerii
acţiunilor publice şi afacerilor private), cât şi venituri nefinanciare (destinate
consumului privat, personal);
- repartiţia se realizează atât în natură, cât şi în bani, în timp ce finanţele
îmbracă obligatoriu forma bănească.
Sfera finanţelor este mai restrânsă decât sfera relaţiilor băneşti care se
manifestă în procesele de repartiţie şi circulaţie a PIB. Se încadrează în sfera
finanţelor doar relaţiile băneşti care presupun un transfer de putere de cumpărare fără
echivalent sau contraprestaţie imediată, derulate în scopul susţinerii acţiunilor publice
sau afacerilor private. Astfel, relaţiile financiare conduc la modificarea patrimoniului
participanţilor în sensul creşterii patrimoniului beneficiarului şi scăderii patrimoniului
plătitorului, în timp ce relaţiile băneşti care presupun doar schimbarea formei valorii
(din forma marfă în forma bani sau invers) nu se includ în sfera finanţelor.
În funcţie de caracterul transferului de valoare, în cadrul relaţiilor financiare
se particularizează4:
a) relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu
nerambursabil (relaţii financiare clasice), care îşi găsesc reflectarea în bugetele
publice sau în anumite fonduri speciale constituite în cadrul sau în afara bugetului;
b) relaţii care apar în procesul de formare şi repartizare a fondurilor băneşti la
dispoziţia întreprinderilor în vederea desfăşurării sau a dezvoltării activităţii acestora;
c) relaţii care exprimă un transfer obligatoriu sau facultativ, după caz, în
schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu,
relaţii ce apar în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de asigurări;
d) relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată, în schimbul unei remuneraţii (dobândă).
În literatura de specialitate, noţiunea de finanţe este folosită în dublu sens 5:
a) în sens larg, ea cuprinde toate categoriile de relaţii exprimate mai sus;
b) în sens restrâns, ea cuprinde numai relaţiile financiare având la bază
principiile prelevării fără contraprestaţie la fondurile de resurse băneşti şi al alocării
acestora cu titlu nerambursabil către beneficiari.
În prezent, din punct de vedere al organizaţiei la nivelul căreia se constituie
fondurile de resurse băneşti, finanţele au două ramuri:
a) finanţe publice, care cuprind operaţiile legate de formarea şi repartizarea
fondurilor de resurse băneşti la dispoziţia statului pentru ca acesta să îşi exercite
funcţiile. Această ramură este cea care au apărut finanţele;
b) finanţe private, care se referă la formarea şi repartizarea fondurilor de
resurse băneşti la dispoziţia agenţilor economici, în vederea susţinerii afacerilor.

4
I. Văcărel, op.cit., pag. 54-55
5
I. Văcărel (coord.), Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pag.
28

20
 1.3.2. Funcţiile finanţelor

Funcţia, sub aspect operaţional, practic, reprezintă un ansamblu de acţiuni,

activităţi sau operaţiuni cu caracter omogen, interdependente şi care contribuie la
înfăptuirea unor finalităţi riguros definite6. Astfel, prin funcţiile finanţelor se înţelege
ansamblul de activităţi, acţiuni şi operaţiuni prin intermediul cărora se realizează
constituirea şi utilizarea fondurilor de resurse băneşti la nivelul diverselor organizaţii
în scopul susţinerii şi dezvoltării activităţii acestora, dar şi cele prin care se realizează
controlul asupra modului de constituire şi repartizare, în vederea asigurării atingerii
obiectivelor stabilite anterior. Ca urmare, funcţiile finanţelor reflectă modalităţile prin
care finanţele îşi dezvăluie esenţa în procesul reproducţiei sociale.
Majoritatea autorilor susţin ca există două funcţii ale finanţelor:
a) funcţia de repartiţie;
b) funcţia de control.
Repartiţia prin intermediul finanţelor reflectă activitatea concretă de
mobilizare la fondurile băneşti la dispoziţia statului şi la fondurile băneşti la
dispoziţia agenţilor economici a unei părţi din produsul intern brut, îndeosebi din
produsul intern net, sau chiar din avuţia naţională şi în repartizarea acestor fonduri
pentru înfăptuirea sarcinilor şi funcţiilor statului şi acoperirea nevoilor proprii ale
agenţilor economico-sociali determinate de asigurarea reproducţiei economice.
În baza definiţiei funcţiei de repartiţie putem observa constituirea a două mari
categorii de fonduri:
- fonduri centralizate (ale macrosistemului economico-social), la dispoziţia
statului, în vederea realizării sarcinilor şi funcţiilor acestuia;
- fonduri descentralizate (ale microeconomiei şi microsocialului), la
dispoziţia agenţilor economici, pentru asigurarea funcţionării şi dezvoltării activităţii
proprii.
Sursa de constituire a acestor categorii de fonduri este reprezentată în
principal de produsul intern brut (mai ales produsul intern net) şi, în unele cazuri,
chiar averea naţională.
Produsul intern brut exprimă valoarea brută a bunurilor economice finale
produse în interiorul unei ţări într-o anumită perioadă, de regulă, un an, de agenţii
economici autohtoni şi străini. Ca urmare, sunt avute în vedere doar bunurile finale,
adică cele ajunse în cadrul acelei perioade în ultimul stadiu al circuitului economic.
Produsul intern net exprimă valoarea netă a bunurilor economice finale, necuprinzând
valoarea amortizării.
În ceea ce priveşte avuţia naţională, aceasta se referă la totalitatea bunurilor
de care dispune o ţară şi care cuprinde de regulă bunuri materiale acumulate în
decursul anilor, bunuri nemateriale, resurse naturale, resurse umane şi mijloace
financiare7.
Procesul de repartiţie a PIB se înfăptuieşte în două etape distincte:

6
P. Banc, Elemente de teoria finanţelor şi finanţe publice, Editura Bălgrad, Alba Iulia, 2001,
pag. 27
7
M. Băcescu, A. Băcescu-Cărbunaru, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura
All, Bucureşti, 1998, pag. 45

21
 a) repartiţia primară;
b) repartiţia ulterioară sau redistribuirea.
Repartiţia primară şi cea ulterioară se desfăşoară în mod concomitent, se
întrepătrund şi se înfăptuiesc prin intermediul pârghiilor economico-
financiare(impozite, taxe, preţuri).
Repartiţia primară a PIB este procesul de transformare a acestuia în venituri
ale deţinătorilor de capital avansat în sfera producţiei materiale şi a serviciilor cu
caracter lucrativ-economic, precum şi ale participanţilor la activităţile din cadrul
acestor ramuri ale economiei8.
Astfel, repartiția primară a PIB constă în împărţirea acestuia între participanţii
direcţi şi deţinătorii de capital avansat la obţinerea PIB.
Participanţii direcţi sunt consideraţi a fi;
- agenţii economici văzuţi ca entitate autonomă;
- salariaţii agenţilor economici, în calitate de posesori ai factorului de
producţie muncă;
- alte persoane fizice şi juridice participante în mod direct la obţinerea
venitului de către fiecare agent economic;
- statul, în calitate de agent economic (proprietar al agenţilor economici).
În urma distribuţiei primare, fiecare dintre participanţii menţionaţi obţin
anumite categorii de venituri:
- agenţii economici obţin venituri ce îmbracă forma profitului impozabil;
- salariaţii obţin venituri concretizate în salarii, sporuri, premii,
indemnizaţii;
- alte persoane fizice sau juridice participante în mod direct la activitatea
economică pot obţine venituri de natura chiriilor, dobânzilor, tarifelor pentru prestări
servicii, dividende;
- statul poate obţine, în calitatea să de agent economic, anumite venituri
asemănătoare cu cele încasate de către ceilalţi participanţi la activitatea economică
(părţi din profitul net, dividende, chirii, etc.). Subliniem faptul că statul participă la
repartiția primară doar în calitate de agent economic.
Veniturile care se distribuie în această fază poartă denumirea de venituri
primare.
Însumarea veniturilor obţinute de către participantii direcţi la crearea PIB va
conduce la obţinerea indicatorului valoare nou creată, care exprimă cu cât a
contribuit utilizarea factorilor de producţie la sporirea avuţiei naţionale.
Repartiţia ulterioară sau redistribuirea se referă la activitatea de mobilizare
la dispoziţia statului a unei părţi din veniturile primare obţinute în procesul distribuirii
primare şi apoi în dirijarea acestora către sfera neproductivă, populaţie şi agenţi
economici.
Procesul repartiţiei ulterioare cuprinde două faze:
a. constituirea fondurilor publice;
b. repartizarea şi utilizarea resurselor publice astfel încât să se asigure
înfăptuirea în practică a funcţiilor şi sarcinilor statului.

8
I. Talpoş, Finanţele României, Editura Sedona, Timişoara, 1996, pag. 21

22
 a. Formarea fondurilor publice se bazează pe mobilizarea la dispoziţia statului
de la participanţii direcţi la crearea PIB a unor resurse bănești ce îmbracă diferite
forme.
De la agenţii economici statul preia o serie de impozite, taxe şi contribuţii,
cum ar fi: impozit pe profit, taxa pe valoarea adaugată, taxe vamale, impozite şi taxe
locale, contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
De la persoanele fizice statul preia o diversitate de impozite, taxe şi
contribuţii, în funcţie de natura şi mărimea veniturilor sau averii acestora. Principalele
prelevări de la populaţie includ: impozitul pe venit, contribuţia pentru asigurările
sociale de sănătate, contribuţia la asigurările sociale, impozite şi taxe locale, impozite
pe chirii.
Statul poate prelua la dispoziţia sa şi resurse băneşti cu caracter facultativ şi
temporar. Este cazul creditului public, operaţiune prin care statul se împrumută de la
agenţi economici şi de la populaţie, atrăgând resursele băneşti temporar disponibile
din economie în vederea acoperirii cheltuielilor de interes public prevăzute în buget şi
pentru care nu s-au putut asigură veniturile necesare într-o altă modalitate.
Totalitatea fondurilor băneşti ale statului cuprinde atât fondurile obţinute în
etapa redistribuirii, cât şi pe acelea obţinute de stat în calitatea să de agent economic
în faza distribuirii primare.
b. Veniturile obţinute de stat în procesul distribuirii primare şi cel al
redistribuirii sunt dirijate de către acesta către sfera neproductivă, populaţie şi agenţi
economici.
Sfera neproductivă este reprezentată puterea legislativă, cea executivă şi cea
judecătorească, învăţământul public, sistemul de sănătate publică, sistemul public de
asistență socială, etc., pentru întreţinerea şi funcţionarea cărora statul repartizează o
pondere însemnată din resursele financiare publice.
Către populaţie, statul dirijează sume de bani sub forma pensiilor, ajutoarelor
sociale, alocaţiilor pentru copii, burselor, ajutoarelor pentru şomaj şi sub forma altor
ajutoare materiale şi băneşti destinate populaţiei.
Către agenţii economici, resursele financiare publice dirijate de către stat iau
în special forma subvenţiilor sau a comenzilor de stat.
De asemenea, statul se implică şi în mod direct în activitatea economică, în
special prin crearea elementelor de infrastructură necesare desfăşurării în condiţii
corespunzătoare a tuturor activităţilor economice şi sociale.
Veniturile obţinute de către stat, agenţi economici şi populaţie, atât în
procesul distribuirii primare, cât şi în cel al redistribuirii capătă, din punct de vedere
al utilizării finale, două destinaţii:
a) pentru consum;
b) pentru investiţii.
Proporţia în care veniturile se împart între aceste destinaţii ne dă informaţii
referitoare la preocuparea naţiunii respective pentru dezvoltarea viitoare şi pentru
asigurarea unei creşteri economice susţinute. Astfel, dacă principalele resurse publice
vor fi alocate spre un consum final, economia acelui stat va întâmpina dificultăţi în
înregistrarea unei creşteri economice, în timp ce alocarea unor fonduri importante
spre sectoarele care crează sau determină obţinerea de valoare adăugată constituie
baza unei creşteri a bunăstării membrilor acelei societăţi.

23
 Ca urmare, alegerea priorităţilor în distribuirea resurselor publice pe acţiuni,
obiective şi beneficiari reprezintă una din cele mai de seamă decizii ale autorităţilor
unui stat, decizie de care depinde, în mare măsură, dezvoltarea sau stagnarea
economiei acelei ţări cu consecinţe directe asupra bunăstării sau sărăciei membrilor
acelei societăţi.
Controlul comportă două acţiuni – de constatare şi de comparare, în baza
cărora managementul ia cele mai adecvate decizii pentru desfăşurarea şi dezvoltarea
activităţii în condiţii de raţionalitate şi eficienţă şi cu menţinerea echilibrului.
Funcţia de control constă în utilizarea finanţelor ca mijloc de reflectare şi
influenţare a proceselor economice şi sociale din cadrul societăţii 9.
Prin controlul financiar se urmăresc asigurarea formării resurselor financiare
ale statului şi ale agenţilor economico-sociali, precum şi menţinerea integrităţii
fondurilor constituite şi modul lor de gestionare în condiţii de raţionalitate şi de
eficienţă.
Controlul financiar se desfăşoară atât în ceea ce priveşte finanţele private, cât
şi finanţele publice.
În domeniul finanţelor publice controlul este necesar pentru administrarea şi
gestionarea corespunzătoare a fondurilor financiare publice, pentru păstrarea
integrităţii acestora, pentru combaterea neglijenţei şi risipei, a asigurării oportunităţii
şi eficienţei lor în procesul utilizării, pentru combaterea unor fenomene de îmbogăţire
fără justă cauză pe seama fondurilor publice.
În faza de constituire a fondurilor de resurse publice, funcţia de control se
exercită mai ales prin intermediul instituţiilor de specialitate ale statului (Ministerul
Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Casa de Asigurări de Sănătate) şi vizează
stabilirea cuantumului corect al obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, a contribuţiilor
de asigurări sociale de stat, încasarea şi administrarea corespunzătoare a acestora.
În faza de utilizare a resurselor publice, funcţia de control se exercită
preventiv, în principal prin intermediul MFP şi a organelor sale teritoriale, cu prilejul
deschiderii creditelor bugetare şi a angajării de plăţi prin unităţile trezoreriei statului.
În această fază se urmăreşte ca alocările de fonduri bugetare să aibă o bază legală, să
fie oportune şi necesare şi să fie asigurate resursele financiare proprii, dacă legea
prevede astfel. Controlul se poate realiza şi ulterior (aposterori), adică după ce
cheltuielile au fost efectuate, prin intermediul Curţii de Conturi şi a celorlalte
organisme menţionate anterior.
Controlul realizat prin intermediul finanţelor poate fi clasificat în funcţie de
numeroase criterii.
În funcţie de momentul executării controlului în raport cu momentul
desfăşurării activităţii controlate există:
- control preventiv, care se efectuează înainte de efectuarea activităţii în
vederea preîntâmpinării apariţiei unor fenomene nedorite;
- control concomitent (operativ), care se realizează în timpul desfăşurării
activităţii supuse controlului şi asigură cunoaşterea operativă a modului în care se
îndeplinesc sarcinile şi se gestionează resursele financiare;
- controlul posterior (post-operativ), care constă în verificarea şi analiza
activităţilor şi operaţiunilor după realizarea lor, iar principalele sale obiective se

9
I. Talpoş, op.cit., pag. 25

24
referă la existenţă şi utilizarea raţională a resurselor financiare, aplicarea legislaţiei cu
caracter financiar, etc.
În raport cu apartenenţa organelor care îl exercită identificăm:
1) Control din exterior executat de către organele şi instituţiile statului,
control ce poate avea următoarele forme10:
- control financiar al Parlamentului;
- control financiar al Executivului prin Ministerul Finanţelor Publice;
- control financiar exercităt de către anumite instituţii centrale şi consiliile
locale asupra instituţiilor din subordine;
- controlul exercităt de către bănci la clienţii lor.
2) Controlul din interiorul unităţii sau controlul propriu, cu următoarele
formele :
- control financiar preventiv;
- control financiar intern al gestiunilor proprii şi cel al organelor de control
financiar intern din unitatea ierarhic superioară.
În funcţie de sfera de cuprindere a activităţii controlate identificăm:
- control general sau de fond, atunci când se supun activităţilor de verificare
toate operaţiunile referitoare la unul sau mai multe domenii de activitate financiare
derulate într-un anumit interval de timp la nivelul unei anumite entităţi organizatorice;
- control prin sondaj, când, din totalul operaţiunilor sau dintr-o anumită
perioadă care fac obiectul controlului, se selectează un eşantion care se supune
verificării amănunţite. Rezultatele obţinute în acest fel se extrapolează asupra tuturor
operaţiunilor de acelaşi gen;
- control mixt sau combinat, care îmbină diferite forme de control.
Există şi alte criterii de clasificare a controlului, cum sunt: baza de referinţă,
obiectivele urmărite, scopul urmărit, modul de execuţie11.
Controlul are o importanţă deosebită pentru o bună funcţionare a activităţii
economice, pentru prevenirea unor situaţii care să conducă la risipa resurselor
economice, a celor financiare în primul rând, pentru instaurarea ordinei şi disciplinei
în gestionarea banilor şi a altor valori.
În manifestarea lor, cele 2 funcţii se influenţează reciproc, iar prin
interacţiunea lor, prin acţiunea lor convergentă şi conjugată se asigură finalizarea
menirii finanţelor12.

1.3.3. Rolul finanţelor

Rolul finanţelor reflectă rezultatele efective pe care le obţine societatea în

ansamblul său şi fiecare cetăţean în urma exercitării funcţiilor acestora. Ca urmare,
rolul finanţelor exprimă influenţa directă sau indirectă pe care acestea o produc
asupra economiei sau bunăstării membrilor acelei societăţi.

10
I. Tulai, op.cit., pag. 38-39
11
Idem (şi clasificările respective).
12
I. Tulai, op.cit., pag. 25

25
 Prin intermediul fondurilor publice de resurse băneşti, statul influenţează
direct sau indirect economia, gradul de instruire a populaţiei, sănătatea publică,
cultura, ordinea publică, alte sfere şi domenii ale vieţii sociale.
Fondurile mobilizate la dispoziţia statului sunt utilizate în mod covârşitor de
sfera neproductivă, statul asigurând fondurile băneşti necesare organizării,
desfăşurării şi dezvoltării activităţilor din domeniul învăţământului, culturii, artei,
sportului, ştiinţei. Efortul financiar al statului pentru asemenea acţiuni cu caracter
social-cultural conduc la creşterea nivelului de cultură şi civilizaţie a întregului popor.
Fonduri băneşti importante sunt dirijate pentru asigurarea întreţinerii şi funcţionării
organelor centrale şi locale ale puterii legislative, executive şi judecătoreşti,
asigurându-se în acest fel satisfacerea nevoilor de servicii publice cu caracter
nemarfar al cetăţenilor. Alte fonduri băneşti publice sunt dirijate pentru asigurarea
apărării naţionale, a ordinii interne, a securităţii în acelaşi timp, statul dirijează
fonduri băneşti pentru satisfacerea nevoilor individuale ale fiecărui cetăţean. Aceste
fonduri îmbracă forma pensiilor, ajutoarelor de şomaj, a alocaţiilor de stat pentru
copii, a burselor, etc.
Totodată, statul poate aloca fonduri băneşti activităţilor economice sub forma
subvenţiilor, transferurilor, comenzilor de stat sau, uneori, pentru preluarea
societăţilor aflate în dificultate financiară dar care acţionează în domenii strategice
pentru economia naţională. Prin aceste activităţi se poate ajunge la crearea
infrastructurii economice care reclamă fonduri mari, nefiind atractivă pentru sectorul
privat.
Totodată, statul îşi poate crea propriile sale întreprinderi în domeniile care îl
interesează sau acolo unde apreciază că nu sunt suficiente bunuri publice.
În ceea ce priveşte mobilizarea şi dirijarea fondurilor băneşti private, acestea
au rolul de a asigură funcţionarea şi dezvoltarea afacerilor private, al căror rezultat
constă în creşterea volumului şi calităţii bunurilor economice destinate pieţei şi, ca
urmare, conduc la progresul şi prosperitatea fiecărui agent economic, dar şi a
societăţii, în ansamblul sau.

1.3.4. Asemănări şi deosebiri între finanţe publice şi finanţe private

Expresia de finanţe publice e asociată cu statul, unităţile sale administrativ-

teritoriale şi instituţiile de drept public, având legătură cu resursele, cheltuielile,
împrumuturile şi datoria acestora.
Finanţele private sunt asociate cu întreprinderile economice, băncile şi
societăţile de asigurări private, având legătură cu resursele şi cheltuielile acestora,
împrumuturile primite sau acordate, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată.
Între finanţele publice şi finanţele private există unele asemănări, dar şi o
serie de deosebiri.
Sinteza acestor asemănări şi deosebiri este evidenţiată în tabelul nr. 1.

26
 Tabel nr. 1
Asemănări şi deosebiri între finanţele publice şi finanţele private
Asemănări Deosebiri
Finanţe publice Finanţe private
1- reflectă sub formă Sfera de cuprindere a raporturilor financiare
bănească raporturi administrarea fondurilor băneşti raporturi ce iau naştere la
ce iau naştere între ale statului nivelul unor entităţi
oameni cu privire nestatale
la împărţirea Sursa de formare a fondurilor şi gradul de obligativitate
veniturilor şi averii privind constituirea lor
dobândite; Sursa de formare este venitul Sursa de formare este
şi/sau averea tuturor persoanelor contribuţia în bani şi în
- se constituie şi se din care se preia o parte cu titlu natură a iniţiatorilor entităţii
repartizează obligatoriu, gratuit şi definitiv la respective, rezultatele
fonduri de resurse dispoziţia statului. financiare obţinute,
băneşti; amortizarea, alte surse.
Modul de luare a hotărârilor cu privire la constituirea şi
- fondurile băneşti repartizarea fondurilor băneşti
sunt dirijate către Procesul decizional este Procesul decizional se
acţiuni precizate cu reglementat prin lege. realizează de organele de
anticipaţie. conducere ale entităţii
organizatorice, cu
respectarea unor norme
legale cu caracter general.
Beneficiarii direcţi ai fondurilor băneşti constituite
Toţi cetăţenii Acţionarii, angajaţii, într-o
mică măsură – societate în
ansamblu.

1.3.5. Concepţii privitoare la finanţele publice

De-a lungul anilor, concepţiile despre conţinutul economic şi sfera de
cuprindere a finanţelor au evoluat continuu.
În evoluţia concepţiilor despre finanţele publice, se conturează două etape
distincte:
- prima corespunde perioadei de închegare a finanţelor ca ştiinţă economică
de sine stătătoare, fiind caracteristică capitalismului premonopolist, iar concepţiile
sunt cunoscute sub denumirea de concepţii clasice;
- cea de a doua corespunde perioadei de după afirmarea doctrinei
intervenţioniste (perioada de după marea criză economică din 1929-1933), concepţiile
fiind cunoscute drept concepţii moderne.
Autorii din domeniul financiar se pot împărţi în două mari categorii, în
funcţie de aderenţa lor la una sau alta dintre concepţiile privitoare la conţinutul
economic şi sfera de cuprindere a finanţelor publice.
Concepţiile clasice, fundamentate într-o perioadă când prevala doctrina
liberalismului economic exprimată prin principiul “laissez faire, laissez passer” se

27
caracterizează prin afirmarea şi susţinerea neintervenţiei statului în economie,
intervenţie care în opinia susţinătorilor acestor teorii perturbă libera iniţiativă,
concurenţa şi acţiunea legilor obiective ale pieţei.
Aceşti economişti susţin idea că activitatea economică trebuie să fie apanajul
strict al întreprinderilor private, iar rolul statului se limitează la menţinerea ordinii
interne, apărarea ţării şi întreţinerea relaţiilor diplomatice. Aceasta etapă, denumită
„etapa statului jandarm”, este caracterizată prin preocuparea specialiştilor din
domeniul finanţelor publice asupra obţinerii resurselor financiare şi a utilizării
acestora potrivit disciplinei financiare.
În această abordare, finanţele publice erau orientate spre problema acoperirii
cheltuielilor publice, iar impozitele, împrumuturile şi celelalte metode de procurare a
resurselor financiare trebuiau astfel concepute şi dimensionate încât să aibă un
caracter neutru faţă de viaţa economică. Păstrarea echilibrului între veniturile şi
cheltuielile publice era considerată cheia de boltă a finanţelor publice, iar deficitul
bugetar, generator de inflaţie, era considerat un fenomen nedorit, cu efecte negative
asupra funcţionării normale a mecanismului economic13.
Concepţiile moderne, apărute în special odată cu marea criză economică din
1929-1933, au la bază ideea necesităţii intervenţiei statului în viaţa economică.
„Statul jandarm” este înlocuit cu „statul bunăstării”, care trebuia să joace un
rol activ în viaţa economică, să corecteze evoluţia ciclică a economiei, prin intervenţii
pentru preîntâmpinarea crizelor sau pentru înlăturarea efectelor negative ale acestora..
Într-o astfel de abordare, înfiinţarea întreprinderilor publice sau mixte este
încurajată, la fel ca şi acordarea de subvenţii şi alte facilităţi întreprinderilor private,
precum şi luarea unor măsuri care să limiteze şomajul sau să contribuie la redresarea
activităţii economice.
Ca urmare, pentru statul modern finanţele publice nu sunt un simplu mijloc
de asigurare a acoperirii cheltuielilor sale administrative, ci, în primul rând, un mijloc
de intervenţie în economie14. Ca urmare, preocuparea principală a specialiştilor
devine studierea cheltuielilor publice sau a impozitelor din perspectiva capacităţii
acestora de a interveni în viaţa economică, de a influenţa procesele economice şi
relaţiile sociale. Astfel, obiectul cercetării se deplasează de la studiul mijloacelor de
acoperire a cheltuielilor publice spre analiza mijloacelor de intervenţie a statului prin
intermediul cheltuielilor şi veniturilor.
În prezent, unii dintre economişti evidenţiază ca efortul guvernului de a ajuta
la mai buna funcţionare a economiei face mai mult rău decât bine. Aceşti autori, al
căror exponent este Milton Friedman, consideră ca guvernul nu ar trebui să intervină
în desfăşurarea vieţii economice sub nici un fel, cu excepţia reglării ofertei de bani
din economie.

1.4. Rezumat

13
I. Talpoş, op.cit., pag. 10
14
Idem

28
 Finanțele au apărut ca necesitate a funcționării statului. În prezent, finanțele
sunt atât o activitate practică, cât și o disciplină științifică. Ca activitate practică,
finanţele reprezintă acţiuni umane desfăşurate de personal specializat care se
concretizează în operaţii băneşti de transfer de putere de cumpărare fără
contraprestaţie imediată care apar la formarea unor fonduri de resurse băneşti şi la
repartizarea acestora pe destinaţii pentru susţinerea realizării obiectivelor acţiunilor
publice sau afacerilor private, precum şi în desfăşurarea controlului operaţiilor
respective. Ca disciplină ştiinţifică, finanţele se referă la conceptele specifice şi la
totalitatea legităţilor, metodelor, principiilor, mecanismelor implicate în formarea,
repartizarea şi utilizarea fondurilor de resurse băneşti ale unor entităţi organizatorice
dintr-un perimetru de mică sau mare întindere, în vederea înfăptuirii unor obiective
prestabilite. În plus, finanțele au două ramuri: finanțe publice, ce au legătură cu
resursele, cheltuielile, împrumuturile şi datoria statului, unităţilor sale administrativ-
teritoriale şi instituţiilor de drept public, respectiv finanţe private, ce au legătură cu
resursele şi cheltuielile, împrumuturile primite sau acordate, creanţele de încasat şi
obligaţiile de plată ale întreprinderile economice, băncilor şi societăţilor de asigurări
private.
Ansamblul de activităţi, acţiuni şi operaţiuni prin intermediul cărora se
realizează constituirea şi utilizarea fondurilor de resurse băneşti la nivelul diverselor
organizaţii în scopul susţinerii şi dezvoltării activităţii acestora, dar şi cele prin care se
realizează controlul asupra modului de constituire şi repartizare, în vederea asigurării
atingerii obiectivelor stabilite anterior concretizează funcțiile finanțelor, respectiv
funcția de repartiție și funcția de control. Ca urmare a exercitării funcţiilor finanţelor,
societatea în ansamblul său şi fiecare cetăţean în parte obține o serie de rezultate
efective (furnizarea de educație, sănătate publică, servicii de apărare, etc.), acestea
repreyentând efectul finanțelor.

Cuvinte cheie: finanțe, finanțe publice, finanțe private, funcție, repartiție,

control, rol

1.5. Test de autoevaluare

1. Care din următoarele afirmaţii cu privire la relaţiile financiare nu este falsă:

a) se realizează atât în natură, cât şi în bani;
b) reprezintă un transfer valoric de resurse sau de putere de cumpărare;
c) se suprapun perfect relaţiilor băneşti;
d) au ca scop satisfacerea nevoilor individuale;
e) reprezintă doar un transfer de valoare de la persoanele fizice şi juridice
către stat.
2. Finanţele au apărut în momentul în care au existat următoarele condiţii:
a) apariţia statului, cu nevoile sale;
b) apariţia comunei primitive;
c) apariţia economiei de schimb, în baza diviziunii sociale a muncii;
d) utilizarea banilor ca mijlocitor al schimbului.
Răspunsul corect este:

29
 A) a+b+c+d;
B) a+b+c;
C) a+c+d;
D) b+c+d.
3. Sursa principală a formării fondurilor de resurse băneşti este:
a) avuţia naţională;
b) produsul intern brut;
c) transferurile din străinătate;
d) împrumuturile interne şi externe;
e) donaţiile din străinătate.
4. Repartiţia primară:
a) conduce la formarea fondurilor de resurse centralizate la dispoziţia staului;
b) presupune repartizarea de către stat a resurselor aflate la dispoziţia sa
pentru întreţinerea instituţiilor publice;
c) constă în împărţirea PIB între participanţii direcţi şi deţinătorii de capital
avansat la obţinerea PIB;
d) presupune preluarea de către stat a unei părţi din veniturile primare la
dispoziţia sa.
5. Nu se preiau impozite, taxe sau contribuţii de la:
a) societăţile cu capital de sta;
b) societăţile comerciale cu capital privat sau mixt;
c) instituţiile publice;
d) nici unul din răspunsurile de mai sus nu este corect.
6. Controlul prin sondaj reprezintă:
a) controlul exercitat atunci când se supun activităţilor de verificare toate
operaţiunile referitoare la unul sau mai multe domenii de activitate financiare derulate
într-un anumit interval de timp la nivelul unei anumite entităţi organizatorice;
b) controlul exercitat înainte de efectuarea activităţii în vederea
preîntâmpinării apariţiei unor fenomene nedorite;
c) controlul exercitat când, din totalul operaţiunilor sau dintr-o anumită
perioadă care fac obiectul controlului, se selectează un eşantion care se supune
verificării amănunţite;
d) controlul ce vizează finanţele publice.
7. Rolul finanţelor reprezintă:
a) ansamblul de activităţi, acţiuni şi operaţiuni prin intermediul cărora se
realizează constituirea şi utilizarea fondurilor de resurse băneşti la nivelul statului şi
agenţilor economici în scopul susţinerii şi dezvoltării activităţii acestora;
b) administrarea şi gestionarea corespunzătoare a fondurilor financiare
publice, pentru păstrarea integrităţii acestora;
c) rezultatele efective pe care le obţine societatea în ansamblul său şi fiecare
cetăţean în urma exercitării funcţiilor finanţelor.
8. Concepţia intervenţionistă este specifică:

30
 a) statului jandarm;
b) statului bunăstării;
c) statului feudal;
d) statului sclavagist.
9. Ramurile finanțelor sunt următoarele:
a) finanțele publice și creditul;
b) finanțele publice și finanțele private;
c) repartiția și controlul;
d) finanțele publice, finanțele private și creditul.

1.6. Concluzii

Această unitate de învățare a prezentat necesitatea apariției finanțelor pentru

funcționarea statului și a afacerilor și a analizat diferențierea dintre finanțe și alte
categorii de relații bănești. Rolul finanțelor în societate este realizat prin înfăptuirea
funcției de repartiție, care asigură formarea și repartizarea fondurilor de resurse
bănești, dar și a funcției de control, prin care se verifică dacă administrarea şi
gestionarea fondurilor financiare se face în mod corespunzător, astfel încât să se
păstreze integritatea acestora, să se combată neglijenţa şi risipa, să se asigure
oportunitatea şi eficienţa utilizării acestor fonduri.
Particularitățile manifestării celor două ramuri ale finanțelor pot fi explicate
prin asemănările și deosebirile dintre acestea, iar în cazul finanțelor publice modul de
punere în aplicare se particularizează și în funcție de concepțiile despre rolul statului
în societate și, în special, în economie.
Pentru asigurarea funcțiilor și sarcinilor sale, statul își construiește un
mecanism care să conducă la funcționarea neîntreruptă și în condiții de eficiență a
economiei, o componentă esențială a acestui mecanism fiind cel financiar, care
asigură în mod practic formarea și utilizarea fondurilor bănești. Elementele acestui
mecanism, care sunt folosite în mod specific de fiecare stat, vor fi studiate în
continuare.

1.7. Sarcină de învăţare

Să se comenteze următorul text:

“Dacă înțelegem un adevăr elementar, acela că statul - ca și alte resurse valoroase -
este o resursă limitată, ajungem la concluzia capitală că trebuie sa utilizăm această
resursă optim, adică să o folosim pentru rezolvarea problemelor esențiale în care
statul nu poate fi substituit: crearea și consolidarea unui cadru legislativ adecvat,
preocuparea pentru stabilitatea și convertibilitatea monedei naționale, pentru
furnizarea unor bunuri pe care piata fie nu le poate oferi (apărarea națională, armonia
și echitatea socială), fie le oferă în cantitate insuficientă. Aici se manifestă
competențele firești ale statului.” (Leszek Balcerowicz, Libertate și dezvoltare,
Editura Compania, București, 2001, p. 142)

31
 1.8. Bibliografie obligatorie

1. Banc P., Elemente de teoria finanţelor şi finanţe publice, Editura Bălgrad, Alba
Iulia, 2001
2. Dănulețiu Dan Constantin, Introducere în finanțe și elemente de finanțe
publice, seria Didactica, Alba Iulia, 2016, 2018
3. Moșteanu T. (coord.), Finanțe publice: note de curs și aplicații pentru seminar,
Editura Universitară, București, 2008
4. Văcărel I., ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2007

32