UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IX

ÎMPRUMUTUL PUBLIC. DATORIA PUBLICĂ

Cuprins
9.1. Introducere
9.2. Obiective
9.3. Subiecte de studiu
9.3.1. Conţinutul şi trăsăturile împrumutului public
9.3.2. Elementele tehnice ale împrumuturilor publice
9.3.3. Operaţiuni prilejuite de împrumuturile publice
9.3.4. Conţinutul datoriei publice şi formele sale de manifestare
9.3.5. Emisiunea monetară ca modalitate de acoperire a deficitului bugetar
9.4. Rezumat
9.5. Test de autoevaluare
9.6. Sarcină de învățare
9.7. Concluzii
9.8. Bibliografie obligatorie

9.1. Introducere
Unitatea de învățare are în vedere prezentarea conținutului economic,
trăsăturilor, elementelor tehnice și operațiunile prilejite de împrumuturile publice,
conținutul economic și formele de manifestare ale datoriei publice, precum și efectele
induse de finanțarea prin emisiune monetară a deficitului bugetar.
Unitatea de învățare răspunde la întrebările: Ce sunt împrumuturile publice?,
Care sunt trăsăturile împrumuturilor publice?, Care sunt elementele tehnice ale
împrumuturilor publice?, Ce este datoria publică?, Care sunt formele de manifestare
ale datoriei publice?, Ce este și care sunt efectele finanțării deficitului bugetar prin
emisiunea monetară?.

Cunoştinţe preliminare: credit, deficit, datorie

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la bibliografia

obligatorie; acces la internet;
http://www.mfinante.ro/echipa.html?pagina=domenii – sectiunea Trezorerie si
datorie publică

Durata de învăţare: 120 de minute

9.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoștințelor și abilităților teoretice și practice

privind împrumutul public și datoria publică

148
Obiectivele operaționale
Dupa parcurgerea conținutului, toți studenții vor putea:
- Să definească împrumutul public și datoria publică;
- Să analizeze elementele specifice ale unui împrumut public;
- Să structureze datoria publică, în funcție de criteriile dorite;
- Să evidențieze efectele induse de finanțarea monetară a deficitului
bugetar.

9.3. Subiecte de studiu

9.3.1. Conţinutul şi trăsăturile împrumutului public

Pe măsura evoluţiei lor, statele şi-au asumat sarcini şi atribuţii din ce în ce
mai ample şi complexe, astfel că veniturile ordinare, obţinute de stat din impozite şi
taxe, precum şi cele de la întreprinderile şi proprietăţile sale au devenit insuficiente în
raport cu necesităţile curente de resurse băneşti ale statelor. Ca urmare au apărut
deficitele bugetare. Pentru acoperirea acestora, formele existente (creşterea
impozitelor, emisiunea monetară) nu conduceau la rezultatele urmărite, astfel că
statele au fost nevoite să facă apel la alte resurse. Astfel s-a conturat creditul public,
prin intermediul căruia statele au început să-şi procure resursele suplimentare
necesare pentru înfăptuirea funcţiilor şi pentru realizarea sarcinilor asumate.
Creditul public reprezintă expresia ansamblului operaţiilor prin care statul îşi
procură o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în
condiţiile plăţii de dobânzi şi acordării altor avantaje în favoarea subscriitorilor,
precum şi ale unei rambursări viitoare1.
În structura creditului public se includ, în funcţie de subiecţii care angajează
creditul public, următoarele componente:
- împrumuturile de stat, angajate de către guvern;
- împrumuturile angajate de regiile sau societăţile publice de interes naţional,
de instituţii publice sau de departamente ale acestora;
- împrumuturi angajate de comunităţile locale.
Formele de angajare ale împrumuturilor publice sunt următoarele:
- contractarea directă de către guvern, regii sau societăţi publice autonome
de interes naţional, instituţii publice sau departamente ale acestora, comunităţi locale
a împrumuturilor ce urmează a fi angajate de la persoanele fizice sau/şi juridice,
dispuse să ofere o parte din mijloacele lor băneşti disponibile temporar;
- contractarea prin intermediul unor instituţii specializate, care colectează o
parte din disponibilităţile băneşti libere de pe piaţă şi le pun la dispoziţia statului pe o
perioadă de timp determinată şi în condiţii expres precizate.
Trăsăturile specifice ale împrumutului public sunt următoarele:
- caracter contractual, ceea ce presupune că există un acord de voinţă între
părţi. În acest caz condiţiile de emisiune şi rambursare, forma şi mărimea veniturilor

1
I. Talpoş, Creditul public, Editura Sedona, Timişoara, 1999, pag. 10

149
pe care le asigură, alte avantaje pe care le asigură acestea subscriitorilor sunt stabilite
în mod unilateral de stat, subscriitorii având doar dreptul de a accepta sau de a
respinge în bloc condiţiile oferite;
- caracter rambursabil, ceea ce înseamnă că se restituie la termenul fixat
persoanelor fizice sau juridice care l-au acordat;
- presupune o anumită contraprestaţie. Spre deosebire de impozit
împrumutul public nu se acordă cu titlu gratuit, ci cu obligaţia statului de a plăti
dobânzi, câştiguri sau dobânzi şi câştiguri. Contraprestaţia la care se obligă statul în
cazul acestor împrumuturi poate fi restrânsă prin conversiunea datoriei sale, adică
prin preschimbarea împrumuturilor în derulare, cu dobânzi ridicate, în înscrisuri ale
unui împrumut nou, cu o dobândă mai redusă.

9.3.2. Elementele tehnice ale împrumuturilor publice

Elementele tehnice ale unui împrumut public sunt reprezentate de
caracteristicile definitorii ale respectivului împrumut. Acestea constau în următoarele:
- denumirea împrumutului, care desemnează destinaţia care urmează a fi dată
de către emitent resurselor obţinute pe baza sa. În cazul în care împrumutul se
realizează cu o oarecare regularitate, în denumirea lor se precizează anul contractării,
nivelul dobânzii, forma pe care o îmbracă venitul obţinut de subscriitori;
- împrumutatul (subscrisul, debitorul, emitentul), care constă în autoritatea
publică solicitantă a creditului, cea care şi angajează acest credit în anumite condiţii;
- împrumutătorii(subscriitorii, creditorii sau depunătorii), care reprezintă
persoanele fizice sau/şi juridice care consimt să crediteze statul în baza resurselor lor
temporar disponibile în condiţiile stabilite şi care obţin în schimbul sumelor pe care le
acordă ca şi împrumut obligaţiuni, poliţe sau alte titluri de stat;
- titlurile de credit public, care sunt documentele scrise a căror formă şi
conţinut se precizează în actul normativ de lansare a împrumutului. În mod generic,
aceste titluri de credit sunt denumite efecte publice, obligaţiuni, titluri publice, hârtii
de valoare.
- cuantumul împrumutului public, care exprimă mărimea acestuia, sub forma
cuantumului aprobat de legislativ sau executiv, fie sub forma cuantumului efectiv
realizat prin subscriere.
- cursul de emisiune al împrumutului public reprezintă „preţul” fixat de
emitent pentru 100 de unităţi monetare din valoarea nominală a acestuia;
- valoarea titlului de credit public este o expresie convenţională, întrucât
hârtiile de valoare nu au o valoare intrinsecă. În acest caz este vorba despre valoarea
nominală, adică suma înscrisă pe titlul de credit, şi valoarea reală, adică suma
efectivă cu care se tranzacţionează respectivul titlu pe piaţă;
- veniturile şi alte avantaje ce revin subscriitorilor la împrumuturile publice,
care se concretizează în dobânzi, câştiguri, dobânzi şi câştiguri, rente, prime de
rambursare, avantaje sau facilităţi nonsubstanţiale(care nu presupun fluxuri monetare
directe).

150
 9.3.3. Operaţiuni prilejuite de împrumuturile publice
Operaţiunile prilejuite de împrumuturile publice se referă la operaţiuni
referitoare la:
- plasarea împrumuturilor pe piaţă;
- modificarea condiţiilor împrumuturilor (dacă este cazul);
- rambursarea împrumuturilor.
Plasarea împrumuturilor publice reflectă modalităţile tehnico-operaţionale
concrete prin care statul atrage de pe piaţa de capital resurse financiare facultative.
Există trei modalităţi de plasare a împrumuturilor:
- prin subscripţie publică, care presupune plasarea nemijlocită prin girul şi
supravegherea Ministerului Finanţelor Publice sau a altei instituţii specializate a
statului;
- prin consorţii (sindicate) bancare, care presupune ca autoritatea publică
contractantă să solicite şi să accepte ofertele unor grupuri de bănci (sindicate bancare)
de a prelua în regim de comision sau de a cumpăra toate titlurile aferente
împrumuturilor ce urmează a fi contractate;
- prin vânzare la bursă, care presupune că titlurile emise de către stat se
negociază şi se vând prin intermediul agenţilor de bursă.
Conversiunea şi consolidarea împrumuturilor publice sunt modalităţi de
modificare a termenilor iniţiali ai împrumuturilor publice.
Conversiunea împrumuturilor publice presupune preschimbarea înscrisurilor
unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândă mai
redusă.
Conversiunea poate fi:
- forţată, când statul oferă deţinătorilor de înscrisuri doar alternativa
preschimbării înscrisurilor vechi contra titlurilor noului împrumut, la expirarea
termenului stabilit înscrisurile vechi pierzându-şi valabilitatea;
- facultativă, când deţinătorii înscrisurilor vechi au posibilitatea de a opta
pentru a preschimba înscrisurile sau pentru a menţine vechile înscrisuri;
- conversiune sau rambursare anticipată, când deţinătorii de înscrisuri vechi
pot să accepte schimbarea înscrisurilor conform condiţiilor stabilite de stat sau să
refuze şi să solicite rambursarea anticipată a împrumutului.
O altă modificare a condiţiilor împrumutului se referă la majorarea ratei
dobânzii nominale când au loc scăderi apreciabile ale cursului titlurilor de stat, iar
operaţiunea se numeşte arozare.
De asemenea, statul poate proceda şi la modificarea termenului de rambursare
a împrumuturilor. Această operaţiune dă naştere operaţiunii de consolidare a datoriei
ajunse la scadenţă, presupunând preschimbarea înscrisurilor împrumuturilor exigibile
imediat sau pe termen scurt cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termen mediu, lung
sau fără termen, cu majorarea ratei dobânzii.
Rambursarea (amortizarea) împrumuturilor publice presupune
răscumpărarea titlurilor de credit de la deţinătorii acestora.
Restituirea sumelor împrumutate se poate face în mai multe modalităţi:
- prin anuităţi, ceea ce presupune ca începând din al doilea sau al treilea an
statul va achita, pe lângă dobândă, şi o parte din suma datorată;

151
 - prin tragere la sorţi, ceea ce presupune ca în fiecare an statul să ramburseze
o anumită valoare a obligaţiunilor;
- prin răscumpărare la bursă, ceea ce echivalează cu cumpărarea titlurilor de
pe bursă prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice sau a altei instituţii stabilite
atunci când dispune de resurse necesare, iar preţul la bursă este scăzut.
Alte căi de amortizare se referă la următoarele:
- declararea incapacităţii de plată a statului, ceea ce conduce la situaţia în care
creditorii trebuie să se mulţumească cu promisiunea statului debitor de a achita într-o
perioadă de timp o parte a datoriei, restul datoriei anulându-se prin înţelegere tacită
sau expresă cu creditorii;
- deprecierea monetară, ceea ce conduce la diminuarea reală a datoriei,
întrucât statul debitor este obligat să ramburseze împrumutul la valoarea nominală a
acestuia;
- repudierea obligaţiilor financiare asumate, care apare în situaţia în care, deşi
statul debitor este solvabil, acesta refuză din motive politice să ramburseze datoria
publică şi să achite dobânzile.

9.3.4. Conţinutul datoriei publice şi formele sale de manifestare

Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor provenite din împrumuturi

datorate la un moment dat de către stat creditorilor săi externi şi interni. În sens larg,
datoria statului cuprinde şi obligaţiile băneşti ale statului faţă de alte persoane fizice
sau juridice care nu izvorăsc din împrumuturi de stat2. Conform legislaţiei romaneşti,
datoria publică reprezintă valoarea totală a angajamentelor interne şi externe ale
statului, la un moment dat, inclusiv cheltuielile generate de acestea, contractate de
Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României.
Datoria publică totală reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare ale statului
(guvern, instituţii publice, financiare, unităţi administrativ-teritoriale) la un moment
dat, rezultate din împrumuturi interne şi externe (în lei şi în valută) contractate pe
termen scurt, mediu şi lung, precum şi obligaţiile statului către trezoreria proprie,
pentru sumele avansate temporar în scopul acoperirii deficitului bugetar.
Datoria publică se exprimă în monedă naţională sau în valută, în funcţie de
locul unde se contractează şi de condiţiile împrumutului.
Datoria publică internă evidenţiază împrumuturile de stat de pe piaţa
monetară şi financiară internă, de la persoane fizice şi/sau juridice, în monedă
naţională sau în valute străine, precum şi împrumuturile angajate de terţi, cu garanţia
statului, nerambursate la un moment dat.
Datoria publică externă se defineşte prin creditele externe contractate şi
angajate de către stat, în nume propriu, sau de către autorităţile administraţiei publice
locale, precum şi prin creditele externe contractate şi angajate de către alţi subiecţi
autonomi, cu garanţia expresă a statului.
Datoria publică totală se calculează şi se gestionează separat pe cele două
forme ale sale, respectiv datoria publică internă şi datoria publică externă.

2
***, Dicţionar enciclopedic roman, Editura Politică, Bucureşti, 1964, vol. II, pag. 20

152
 Clasificarea datoriei publice se poate face şi după gradul de exigibilitate al
acesteia. În funcţie de acest criteriu identificăm datoria flotantă şi datoria consolidată.
Datoria publică flotantă reprezintă datoria publică pe termen scurt şi
cuprinde împrumuturile contractate, pe perioade de până la un an, în scopul acoperirii
golurilor de casă generate de neconcordanţa temporală dintre veniturile şi cheltuielile
bugetare.
Datoria publică consolidată cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din
împrumuturile de stat contractate pe termen mediu şi lung, precum şi a celor rezultate
din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen scurt, pe
perioade de timp mediu şi lung.
Serviciul datoriei publice este constituit din plăţile exigibile pentru
rambursarea datoriei publice, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de un an,
dobânzile şi comisioanele aferente anului respectiv, precum şi cheltuielile ocazionate
de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare în anul respectiv.
Valoarea totală a împrumuturilor contractate, la un moment dat, de către
autorităţile publice formează datoria publică brută, iar prin scăderea din aceasta a
valorii împrumuturilor angajate de la instituţiile de stat (Trezoreria publică, Banca
Centrală, ş.a.) se obţine datoria publică netă.
Mărimea datoriei publice a unei ţări este condiţionată, în unele ţări, de
plafonul de îndatorare publică, care reprezintă totalitatea împrumuturilor pe care le
poate contracta şi garanta statul pe o perioadă de un an, fiind stabilit anual prin lege.
De obicei, plafonul de îndatorare publică cuprinde:
- plafonul de îndatorare publică internă;
- plafonul de îndatorare publică externă.
Gestionarea datoriei publice are în vedere contractarea împrumuturilor de
stat, organizarea şi ţinerea evidenţei, prin conturi specifice, a datoriei publice,
rambursarea datoriei publice, calculul şi plata dobânzilor, comisioanelor şi spezelor
datorate, efectuarea altor operaţiuni specifice.

9.3.5. Emisiunea monetară ca modalitate de acoperire a deficitului

bugetar

Emisiunea monetară reprezintă o altă variantă simplă de finanţare

extraordinară a statului şi constituie o preocupare pentru autorităţile publice când
deficitele bugetare sunt ridicate şi persistente3.
Finanţarea monetară a deficitului bugetar presupune că statul oferă pe piaţă o
cantitate de monedă mai mare decât cererea reală, pentru a-i servi ca venit bugetar
extraordinar destinat finanţării cheltuielilor sale
În măsura în care însă emisiunea monetară a statului nu are acoperire în
economia reală, aceasta măreşte masa monetară din circulaţie, efectul rezultat fiind
creşterea inflaţiei şi accentuarea dezechilibrelor şi distorsiunilor, care se repercutează
negativ asupra sistemului fiscal în general şi asupra repartizării sarcinii fiscale între

3
Gh. Manolescu, Buget – abordare economică şi financiară, Editura Economică, Bucureşti,
1997, pag. 240

153
contribuabili în special.
Principalele efecte pe care inflaţia, provocată de emisiunea monetară, le
degajă asupra sistemului finanţelor publice se rezumă astfel4:
- inflaţia măreşte artificial veniturile private, mai ales cele din muncă, fapt
care determină o accentuare a progresivităţii impozitelor cu rate crescătoare;
- creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor cauzată de inflaţie generează prin
impozitele indirecte o creştere a regresivităţii, penalizându-se în acest fel consumul
indivizilor mai puţini avuţi;
- scăderea puterii de cumpărare rezultată ca urmare a inflaţiei favorizează
ulterior creşterea cheltuielilor publice.
În perioada contemporană, ţările lumii şi organizaţiile internaţionale au
introdus şi impus serioase restricţii cu privire la acoperirea cheltuielilor publice prin
emisiune monetară.

9.4. Rezumat

Prin intermediul împrumuturilor publice, statele au putut să-şi procure

resursele suplimentare necesare pentru înfăptuirea funcţiilor şi realizarea sarcinilor
asumate în condițiile unor venituri insuficiente care au condus laq situația de deficit
bugetar. Împrumuturile publice presupun, spre deosebire de celelalte venituri publice,
plata de dobânzi şi acordarea altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum şi o
rambursare viitoare. Împrumuturile publice pot fi angajate de guvern, de regiile sau
societăţile publice de interes naţional, de instituţii publice sau de departamente ale
acestora, precum și de comunităţile locale.
Caracteristicile definitorii ale împrumutului se referă la denumirea
împrumutului, împrumutatul (subscrisul, debitorul, emitentul),
împrumutătorii(subscriitorii, creditorii sau depunătorii), titlurile de credit public,
cuantumul împrumutului public, cursul de emisiune al împrumutului public, valoarea
titlului de credit public, veniturile şi alte avantaje ce revin subscriitorilor la
împrumuturile publice, acestea fiind ceea ce se numește “elementele tehnice ale
împrumuturilor publice”. Există și o serie de operaţiuni prilejuite de împrumuturile
publice: plasarea împrumuturilor pe piaţă; modificarea condiţiilor împrumuturilor
(dacă este cazul); rambursarea împrumuturilor.
Totalitatea sumelor provenite din împrumuturi datorate la un moment dat de
către stat creditorilor săi externi şi interni formează datoria publică, a cărei structurare
se poate realiza după diverse criterii. O soluție “atrăgătoare” de acoperire a deficitului
(nu prin împrumuturi sau majorare de impozite) a fost considerată acoperirea prin
emisiune monetară. O astfel de soluție, în măsura în care conduce la inflație, are însă
efecte negative: măreşte artificial veniturile private, mai ales cele din muncă, fapt care
determină o accentuare a progresivităţii impozitelor cu rate crescătoare; generează
prin impozitele indirecte o creştere a regresivităţii, penalizându-se în acest fel
consumul indivizilor mai puţini avuţi; scăderea puterii de cumpărare rezultată ca
urmare a inflaţiei favorizează ulterior creşterea cheltuielilor publice.

4
M.I.Mutaşcu, op.cit., pag. 108

154
 9.5. Test de autoevaluare

1. Datoria publică reprezintă:

a) totalul datoriilor unei naţiuni în străinătate;
b) totalul datoriilor statului;
c) datoria statului faţă de instituţii internaţionale;
d) datoria statului faţă de populaţie.

2. Datoria publică internă reprezintă:

a) acea parte a datoriei publice care este scadentă în anul în care a fost contractată;
b) datoria statului faţă de creditorii interni;
c) datoria statului faţă de populaţie;
d) datoria statului care se rambursează din împrumuturile externe;
e) nici unul din răspunsurile anterioare.

3. Plasarea împrumuturilor de stat nu se face prin:

a) subscriere publică;
b) licitaţie publică;
c) intermediul consorţiilor bancare;
d) vânzare la bursă.

4. Conversiunea este operaţiunea care:

a) constă în modificarea termenului pentru care a fost contractat împrumutul;
b) necesită preschimbarea obligaţiunilor vechiului împrumut cu altele noi;
c) presupune răscumpărarea obligaţiunilor unui împrumut ajuns la scadenţă;
d) constă în preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui
împrumut nou, emis cu o dobândă mai mică.

5. Care din trăsăturile menţionate mai jos sunt specifice împrumuturilor de stat?
a) împrumutul cu caracter rambursabil;
b) împrumutul nu are la bază o anumită contraprestaţie;
c) condiţiile contractării împrumutului se stabilesc de comun acord între stat şi
creditorii săi interni;
d) rambursarea împrumutului este benevolă.

6. Împrumutul de stat:
a) constituie un sistem de valorificare a disponibilităţilor băneşti aflate în economie în
scopul finanţării anumitor cheltuieli de interes colectiv;
b) reprezintă o prelevare de venituri la bugetul de stat cu caracter definitiv şi
nerambursabil;
c) se contractează numai în ţările subdezvoltate;
d) reprezintă o resursă ordinară a bugetului de stat.

155
 9.6. Sarcină de învățare

Să se comenteze următorul text:

"Un deficit bugetar mare și de durată frânează dezvoltarea economică pe câteva căi.
În primul rând, mai devreme sau mai târziu, el face să crească masiv inflația, lucru ce
provoacă incertitudine, îngreunând luarea deciziilor pe termen lung. În al doilea rând,
finanțarea deficitului prin împrumuturi interne lipsește întreprinderile de credite. O
astfel de «stimulare» prin deficit este de fapt o sufocare a economiei, căci ea face să
scadă investițiile întreprinderilor." (Leszek Balcerowicz, Libertate și dezvoltare,
Editura Compania, București, 2001, p. 164)

9.7. Concluzii
Unitatea de învățare a analizat conceptele de împrumut public și datorie
publică, a prezentat elementele tehnice și operațiunile prilejuite de împrumuturile
publice, a analizat diversele forme ale datoriei publice și efectele generate de
finanțarea prin intermediul emisiunii monetare a deficitului bugetar.

9.8. Bibliografie obligatorie

1. Călin M., Datoria publică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006
2. Dănulețiu Dan Constantin, Introducere în finanțe și elemente de finanțe
publice, seria Didactica, Alba Iulia, 2013
3. Moșteanu T. (coord.), Finanțe publice: note de curs și aplicații pentru
seminar, Editura Universitară, București, 2008
4. Văcărel I., ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2007

156