Sunteți pe pagina 1din 33

8. IMPRUMUTURILE PUBLICE. DATORIA PUBLICA.

DATORIA EXTERNA
8.1. Imprumuturile publice 8.1.1. Trasaturile caracteristice ale imprumuturilor publice
Pe masura evolutiei lor si sub constrngerea a numeroase necesitati economico-sociale, statele si-au asumat sarcini si atributii din ce in ce mai ample si complexe, care au generat o crestere apreciabila a volumului resurselor banesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea acestor sarcini si atributii. In acest context, veniturile ordinare (obtinute de stat din impozite si taxe, precum si cele de la intreprinderile si proprietatile sale) au devenit insuficiente in raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor. Astfel, a aparut un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pe acest fond, in cadrul cuprinzator al creditului, s-a conturat creditul public, prin intermediul caruia statele au inceput sa-si procure complementul de resurse de care au nevoie. Ca forma specifica a creditului, creditul public reprezinta expresia ansamblului operatiilor prin care statul isi procura o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, in conditiile platii de dobnzi si acordarii altor avantaje in favoarea subscriitorilor, precum si ale unei rambursari viitoare. In definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci trebuie inteles in pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin intermediul guvernului, regiilor publice autonome, intreprinderilor sau institutiilor publice, consiliilor locale. Bazat pe increderea in solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza prin doua forme distincte, respectiv:
o

pe calea contractarii directe de catre stat (si asimilatele acestuia) a imprumuturilor ce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizice sau/si juridice, dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti disponibile temporar;

prin intermediul unor institutii specializate banci, case de economii, case de asigurari sociale, case de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. care colecteaza o parte din disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia statului (si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si in conditii expres precizate.

Intr-o economie, in afara de autoritatile publice centrale si locale apel la resurse de imprumut mai fac intreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, anumite categorii ale populatiei, pentru:
o o o

asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor (credite pe termen scurt); efectuarea unor investitii (credite pe termen mediu si lung); satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).

Prin urmare, cererea de credit public si privat este formata din solicitarile autoritatilor publice, unitatilor economice, populatiei, iar oferta de resurse de imprumut este alcatuita din capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale populatiei. Avnd aceleasi surse de formare, creditul public intra in competitie cu creditul privat, resursele banesti temporar disponibile fiind puse la dispozitia acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului, respectiv garantii, termene de rambursare, rate ale dobnzii s.a. In continuare, vom incerca sa identificam asemanarile si deosebirile intre creditul public si creditul privat. In general, creditul este rezultatul unui act de incredere* si presupune schimbul a doua prestatii disociate in timp. Creditorul acorda debitorului sau bunuri sau mijloace de plata, in schimbul promisiunii acestuia de a-i plati bunurile respective sau de a-i rambursa banii imprumutati, la care se adauga o dobnda, spre a remunera timpul care se scurge pna la scadenta si riscul pe care creditorul si-l asuma in acea perioada de timp. Creditul privat a aparut si s-a dezvoltat in cadrul economiei de schimb, pe fondul multiplicarii relatiilor reciproce dintre solicitantii si ofertantii de marfuri. El se practica sub urmatoarele forme:
o o

creditul comercial, care are ca obiect marfurile tranzactionate; creditul bancar, al carui obiect este reprezentat de dreptul de folosinta temporara a unei sume de bani, creditor fiind o institutie specializata, denumita banca.

In strnsa legatura cu creditul bancar a aparut si s-a dezvoltat piata capitalului banesc de imprumut, pe care se manifesta att cererea de credit privat, ct si cererea de credit public. Oferta comuna de resurse de imprumut si caracterul limitat al resurselor care formeaza aceasta oferta de capital determina, asa cum am precizat anterior, aparitia unei competitii intre creditul privat si cel public. De asemenea, intre creditul public si cel bancar mai exista si alte asemanari, cum sunt:
o o o

angajarea resurselor necesare pe baze contractuale; plata de dobnzi in favoarea creditorilor; folosirea temporara a resurselor angajate si rambursarea la scadenta a acestora.

Alaturi de aceste asemanari, intre creditul public si cel privat exista si deosebiri semnificative. Prima deosebire se refera la sursa de plata a dobnzii. Astfel, in cazul creditului bancar, capitalul imprumutat, prin valorificare, genereaza obtinerea profitului. Din acest profit, unitatile economice debitoare cedeaza bancii o anumita parte, sub forma dobnzii, ca pret pentru creditul angajat. Aceasta realitate, specifica creditului bancar, a creat iluzia ca orice suma de bani acordata cu titlu de imprumut este capabila sa produca dobnda. Ca atare, in practica s-a generalizat perceperea de dobnzi si la imprumuturile utilizate in scopuri neproductive, angajate sub forma creditelor de consum (specifice populatiei si in mare masura, autoritatilor publice). Resursele procurate pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea functionarii serviciilor publice, a cheltuielilor militare, pentru mentinerea ordinii publice, plata de dobnzi pentru datoria publica efectiva si pentru rambursarea celei scadente, apar ca mijloace de plata si nu in calitate de capital. De aceea, rambursarea la scadenta a acestor resurse, care se consuma fara a se reproduce, precum si plata dobnzilor aferente se efectueaza pe seama veniturilor bugetare. De la aceasta regula exista unele exceptii. Astfel cnd creditul public se utilizeaza pentru finantarea unor lucrari ample in domeniul infrastructurii sau pentru crearea si dezvoltarea de activitati productive, dobnda se suporta din valoarea nou creata in urma utilizarii imprumuturilor respective. O alta deosebire intre creditul public si cel privat se refera la inscrisurile care certifica creantele generate de raporturile de creditare. Astfel, autoritatile publice emit efecte publice sau titluri de credit public, care atesta calitatea de subscriitori a detinatorilor si certifica dreptul acestora la o anumita dobnda, un anumit cstig sau att la o dobnda, ct si la un cstig.

Societatile de capital care doresc sa obtina resursele banesti de care au nevoie pot sa emita actiuni, obligatiuni, bilete la ordin, trate, cecuri si alte inscrisuri de credit privat (efecte comerciale). Att efectele publice, ct si efectele comerciale sunt hrtii de valoare care nu au o valoare proprie, intrinseca si difera din punct de vedere al acoperirii lor. Astfel, efectele comerciale sunt reprezentante ale unei valori exprese, data de capitalul real concretizat in active fixe, materii prime s.a., care s-au cumparat cu banii primiti de la detinatorii titlurilor respective. Aceste hrtii de valoare deoarece circula independent de capitalul real pe care il reprezinta (adica se cumpara, se vnd si se gajeaza), formeaza capitalul fictiv sau iluzoriu. Efectele publice sunt, de regula, nenominative si pot fi negociate, avnd o circulatie proprie, ca si cnd ar avea o valoare intrinseca. Deoarece resursele obtinute de autoritatile publice pe baza lor sunt utilizate, in mare masura, pentru acoperirea unor cheltuieli de natura consumului definitiv, efectele publice nu certifica drepturi asupra unui capital real, capabil sa produca valoare adaugata. Cu toate acestea, ele asigura detinatorului lor dreptul de a primi o dobnda din partea statului, care se suporta din resursele bugetare. prin urmare, efectele publice formeaza dublu capital fictiv. Sub raport juridic, creditul public este expresia unei intelegeri intervenite intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar statul se angajeaza sa o restituie la termenul stabilit si sa achite dobnda si alte costuri aferente. Avnd in vedere cele mentionate anterior, rezulta ca imprumutului de stat ii sunt caracteristice urmatoarele trasaturi:
1. are caracter contractual, fiind expresia acordului de vointa al

partilor; 2. are caracter rambursabil; 3. asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe lnga rambursarea sumei imprumutate si o anumita contraprestatie. 1) Spre deosebire de impozit, care este o prelevare obligatorie, stabilita unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, creditul public are caracter contractual si exprima acordul de vointa al partilor implicate. Cu toate acestea, acest acord de vointa prezinta o specificitate a sa, deoarece, fara sa se realizeze o consultare prealabila a subscriitorilor potentiali, organele competente ale statului sunt cele care stabilesc:
o

conditiile de emisiune si de rambursare a imprumutului;

o o

forma si marimea venitului pe care il asigura; alte avantaje acordate pe care le acorda subscriitorilor.

In acest context, persoanele interesate pot sa accepte sau sa respinga in bloc conditiile stabilite de autoritatile publice, dar nu pot cere sa li se asigure un tratament preferential fata de ceilalti subscriitori. De regula, imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii. Practica internationala a cunoscut, insa, si imprumuturi publice fortate, cnd subscrierea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu. Statele au recurs la imprumuturile fortate in imprejurari exceptionale, respectiv atunci cnd independenta nationala si integritatea teritoriala a statului au fost amenintate grav. De asemenea, sunt cunoscute si cazuri de imprumuturi publice contractate pentru pregatirea si ducerea de razboaie, refacerea economiei distruse de calamitati naturale, inlaturarea urmarilor unor crize economice de amploare s.a., cnd libertatea de actiune a subscriitorilor este mult ingradita prin masurile luate de autoritatile publice. Chiar daca prospectul de emisiune si conditiile de rambursare ale unor asemenea imprumuturi sunt mai putin atractive, subscriitori apreciaza interesul national si isi fac datoria patriotica de a subscrie. Imprumuturile publice fortate se manifesta si sub alte forme. Astfel, prin imprumutul fortat direct statul obliga regiile autonome sau intreprinderile proprii sa-si constituie depozite de titluri publice, in proportie de 10-15% din trezoreria proprie. Imprumutul fortat deghizat, reprezinta o alta forma de imprumut public fortat si se manifesta atunci cnd statul, in calitate de client al diverselor furnituri, inlocuieste, in platile sale, moneda cu bonuri de tezaur, bonuri de impozite, obligatiuni ale imprumuturilor de stat etc. 2) Ca modalitate de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, imprumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la scadenta, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat. De aceea, in momentul plasarii unui imprumut public, statul fixeaza termenul de rambursare a acestuia, care poate fi mai indepartat sau mai apropiat, in functie de evolutia previzibila a veniturilor si cheltuielilor publice. De la aceasta regula, fac exceptie imprumuturile perpetue, la emiterea carora statul se angajeaza doar sa plateasca anumite dobnzi creditorilor sai, pe perioade de timp nedeterminate, fara sa se precizeze termenele de restituire a imprumuturilor propriu-zise. Totusi, in timp, daca prezinta convenienta economica, statul poate sa-si rascumpere la bursa inscrisurile imprumutului respectiv. 3) Imprumuturile publice nu se acorda cu titlu gratuit, ci in schimbul unor

contraprestatii directe la care autoritatile statale se obliga solemn. Pretul" dreptului de folosinta temporara a sumelor imprumutate poate imbraca forma dobnzii, forma cstigului sau ambele forme, dupa caz, la care se adauga, des, si alte avantaje materiale, inclusiv de natura unor facilitati fiscale. In anumite situatii, avantajele oferite de stat la lansarea unui imprumut sunt restrnse. Astfel, in perioada de criza sau depresiune economica, in conditiile scaderii ratei dobnzii pe piata capitalului de imprumut, statul poate preschimba inscrisurile unui imprumut vechi cu o dobnda ridicata cu inscrisuri ale unui imprumut nou cu o dobnda mai scazuta printr-o operatiune de conversiune. De asemenea, datorita deprecierii accelerate a monedei nationale, statul poate diminua anumite avantaje materiale oferite initial creditorilor sai.

8.1.2. Destinatia si rolul imprumuturilor publice


La imprumuturi statul apeleaza fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. In primul caz, desi pe intregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, este posibil ca pe parcursul acestuia, si cu deosebire in primele luni ale anului, poate ca nu exista o concordanta perfecta intre termenele la care se incaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Prin urmare, pe timpul executiei bugetare, pot sa apara fie goluri de casa (cnd platile devanseaza incasarile), fie un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor. Trezoreria publica trebuie sa cunoasca, din timp, perioadele in care pot sa apara goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului public national. Daca toate resursele financiare publice, incasate pe teritoriul national, se colecteaza la Trezoreria finantelor publice, golurile de casa ale bugetului public pot fi acoperite cu ajutorul sumelor imprumutate de la alte institutii de stat, care inregistreaza un surplus de resurse financiare. Ulterior, in momentul incasarii veniturilor bugetare prevazute, suma imprumutata se restituie institutiei creditoare. Daca resursele financiare disponibile ale institutiilor publice nu sunt suficiente pentru a acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicita imprumuturi, pe termen scurt, de la alti detinatori de resurse banesti de pe piata, inclusiv de la banca centrala a tarii (sub forma unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare, in limitele si in conditiile prevazute de lege). Resursele banesti, imprumutate de la diversi detinatori publici sau privati, nu maresc masa monetara, ci numai o redistribuie. In schimb, resursele imprumutate de la banca centrala constituie o emisiune de bani fara acoperire materiala. De asemenea, apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte negative asupra circulatiei monetare daca sumele obtinute nu se ramburseaza la termenele stabilite.

Pentru finantarea deficitului bugetar, statul se imprumuta pe piata interna sau in strainatate. Potrivit datelor Fondului Monetar International, in tarile dezvoltate, in tarile in curs de dezvoltare din Asia si Orientul Mijlociu, precum si in tarile europene aflate in tranzitie s-a apelat preponderent la imprumuturi interne si intr-o masura mai mica la cele externe. Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca centrala, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. Emisiunea bonurilor de tezaur, in unele tari, este limitata prin lege, in timp ce in altele este nelimitata. Bonurile de tezaur sunt titluri de imprumut, purtatoare de dobnda, la fel ca obligatiunile si impreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin Codul Penal, impotriva falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur cuprinde denumirea, emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca unitate valorica a imprumutului, precum si alte informatii privind dobnda, termenul de rambursare, eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste si reprezinta o creanta a detinatorului fata de stat. In Romnia, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul Finantelor poate fi autorizat anual, prin legea bugetului de stat, si cu aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de tezaur, purtatoare de dobnda, si a caror scadenta nu trebuie sa depaseasca sfrsitul anului bugetar. Bonurile de tezaur se pun in circulatie prin Banca Nationala a Romniei, avnd la baza o conventie incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice, aflate in circulatie, nu trebuie sa depaseasca 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice se efectueaza numai in primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar in care au fost emise. Totodata, in cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului temporar dintre incasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Nationala a Romniei poate acorda imprumuturi, pe o perioada de cel mult 180 de zile si in conditii de dobnda la nivelul pietei, pe baza unor conventii incheiate cu Ministerul Finantelor. Suma totala a imprumuturilor acordate statului, de catre Banca Nationala a Romniei, nu poate depasi in nici un exrecitiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizate in anul precedent, iar soldul permanent al imprumuturilor acordate si nerambursate nu poate depasi suma totala rezultata din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a Romniei. Pentru acoperirea deficitelor bugetare, guvernul tarii are de ales intre cresterea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea altora noi) si contractarea de imprumuturi, de regula, pe termene

medii (1-5 ani) si lungi (mai mari de 5 ani). Deseori, guvernul opteaza pentru contractarea de imprumuturi din urmatoarele motive: majorarea impozitelor afecteaza standardul de viata al populatiei, iar partidul (coalitia) de la putere evita, de regula, sa aplice aceasta masura, considerata nepopulara, pentru a nu-si pierde electoratul; in tarile cu un nivel ridicat al fiscalitatii, o noua crestere a acesteia ar genera o impotrivire ferma a categoriilor de populatie care ar urma sa suporte sarcina fiscala suplimentara; o imprumuturile de stat, pe piata interna, ofera celor care au disponibilitati banesti un plasament sigur; o imprumuturile de stat constituie o modalitate mai rapida de procurare a resurselor financiare dect impozitele directe, deoarece perioada necesara identificarii si evaluarii materiei impozabile este mai indelungata dect cea de subscriere la imprumut si efectuarea varsamintelor in contul acestuia; o imprumutul solicitat bancii centrale, de regula, se obtine intr-un termen mai scurt dect in cazul in care acesta se plaseaza in rndul altor persoane juridice si populatiei.
o

Rolul imprumuturilor de stat a generat, de-a lungul timpului, opinii diferite, astfel: in perioada de ascensiune a capitalismului, specialistii vremii erau adeptii cresterii impozitelor si criticau recurgerea la imprumuturi publice, deoarece considerau ca:
o

echilibrarea bugetului de stat trebuie sa se asigure exclusiv pe seama veniturilor ordinare (fiscale si domeniale); o imprumuturile genereaza cheltuieli bugetare suplimentare sub forma de dobnzi, comisioane etc., care fac necesara, in final, majorarea impozitelor; o imprumuturile usureaza sarcina fiscala a generatiei prezente, dar impovareaza generatiile viitoare, datorita cheltuielilor reclamate de rambursarea ratelor scadente si plata dobnzilor;
o

imprumuturile afecteaza capitalul natiunii, in timp ce impozitele diminueaza numai veniturile acesteia.
o

in perioada crizei economice din 1929-1933, numerosi specialisti au renuntat la conceptia neamestecului statului in viata economica a tarii, sustinnd necesitatea influentarii acesteia cu ajutorul prghiilor economicofinanciare, intre care, imprumuturile, cheltuielile publice, rata scontului, cursul valutar s.a. detin un rol important; o in perioada contemporana:
o

unii economisti apreciaza nefondata opinia potrivit careia imprumuturile constituie un mijloc de transferare a sarcinilor financiare asupra generatiilor viitoare, deoarece plusului de cheltuieli ce vor avea de suportat platitorii de impozite in legatura cu imprumuturile contractate in trecut, ii va corespunde un plus de venituri (dobnzi si restituiri de imprumuturi), ce va reveni creditorilor statului; o este respinsa si opinia potrivit careia imprumuturile de stat afecteaza capitalul natiunii deoarece se apreciaza ca nu imprumuturile distrug capitalul natiunii, ci slaba preocupare a unor unitati economice pentru buna intretinere, reparare si modernizare a echipamentelor industriale, a mijloacelor de transport si a instalatiilor energetice, pentru formarea profesionala a fortei de munca etc.; o se apreciaza, totusi, ca imprumuturile constituie un mijloc de procurare a resurselor financiare publice mai costisitor dect impozitele, iar dobnzile si celelalte avantaje acordate creditorilor statului majoreaza, inevitabil, cheltuielile publice.
o

Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesitati curente de trezorerie, prin apelarea la imprumuturi publice, genereaza anumite procese de

redistribuire a produsului intern brut, care se manifesta att in interiorul fiecarei tari, ct si pe plan international. Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului intern brut incep sa apara odata cu subscrierea la imprumuturile lansate de autoritatile publice. In acest moment are loc o redistribuire intre partea destinata formarii brute de capital (de acumulare) si cea destinata consumului, deoarece o parte din capitalul banesc disponibil este plasata in inscrisuri ale imprumuturilor de stat si se utilizeaza, preponderent, in scopuri neproductive. Aceasta redistribuire se realizeaza si ulterior, prin plata dobnzilor si a eventualelor cstiguri promise de autoritati, care se realizeaza in favoarea subscriitorilor la imprumuturi, din veniturile incasate prin impozite. De asemenea, redistribuirea P.I.B. este determinata si de rambursarea imprumuturilor scadente, care se realizeaza in favoarea celor indreptatiti, dar de la toti contribuabilii perioadei respective. Procesul redistribuirii interne a P.I.B. se manifesta si in perioada utilizarii efective a resurselor financiare provenite din imprumuturi, prin platile efectuate catre unitatile economice furnizoare ale statului. Resursele financiare procurate prin imprumuturi publice se folosesc si pentru finantarea unor obiective cu caracter economic, pentru infrastructura si protectia mediului. In acest caz, nu are loc o redistribuire intre fondul de acumulare si cel de consum, ci doar intre subiectii care materializeaza utilizarea fondului de acumulare. Imprumuturile publice contractate in strainatate contribuie la redistribuirea produsului intern brut intre tarile care acorda imprumuturi si cele care le solicita. Initial, la acordarea acestor imprumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile imprumutatoare catre cele imprumutate. Din momentul inceperii restituirii imprumuturilor si al platii dobnzilor aferente sensului fluxurilor financiare se schimba, respectiv pornesc de la tarile imprumutate catre tarile imprumutatoare. Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii imprumutatoare catre tara imprumutata are caracter temporar, imprumutul fiind rambursabil, in schimb platile efectuate de tara debitoare, cu titlu de dobnzi si comisioane, catre tara creditoare reprezinta o redistribuire nerambursabila si definitiva a produsului intern brut pe plan international.

8.1.3. Tipologia imprumuturilor publice


Imprumuturile publice se emit si se contracteaza in diverse forme, att pe piata interna, ct si pe cea externa si sunt insotite de o serie de conditii, care,

practic, le individualizeaza. De aceea, este necesara clasificarea acestora prin luarea in considerare att a caracteristicilor comune, ct si a celor operationale. Prin urmare, imprumuturile de stat se clasifica astfel: 1. dupa forma de exprimare, imprumuturile publice sunt:
o o

in natura; in bani

2. in functie de moneda in care se exprima distingem: imprumuturi publice in moneda nationala; o imprumuturi publice in moneda straina, care poatefi a statului creditor sau o terta moneda straina (D.T.S., EURO, etc.);
o

3. in functie de garantiile acordate de state subscriitorilor la imprumuturi, exista: imprumuturi publice cu garantii personale (care obliga statul debitor sa angajeze cautiunea asiguratorie a altui stat); o imprumuturi publice cu garantii reale (implica angajamentul garantarii printr-un venit bugetar sigur si permanent, proportional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).
o

4. dupa clauza rambursarii, imprumuturile publice sunt: amortizabile (termenele de rambursare si modalitatile de efectuare a rambursarii se stabilesc in prealabil); o imprumuturi neamortizabile (cnd statul se obliga sa plateasca, anual, dobnzile datorate, fara sa defineasca precis termenele de stingere a datoriei sale fata de subscriitorii imprumutului)
o

5. dupa forma titlurilor emise de stat, distingem: imprumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscriptiune (se emit cnd numarul subscriitorilor este redus si se caracterizeaza prin restrictia platii veniturilor
o

aferente si rambursarea sumelor scadente doar catre titulari); o imprumuturi cu titlu la purtator" (se emit in cazul unor subscrieri cu larga adresabilitate, in scopul asigurarii operativitatii in incasarea cupoanelor aferente veniturilor promise si in transmiterea capitalului); o imprumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza doar titularilor, iar dobnzile se platesc pe baza cupoanelor la purtator"). 6. in functie de natura raporturilor juridice dintre parti, imprumuturile publice sunt: voluntare sau liber consimtite (in acest caz, subscrierea este voluntara, fara nici o constrngere directa); o fortate (in acest caz, statul obliga anumite categorii de contribuabili sa subscrie, iar aceste imprumuturi pot fi, asa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).
o

7. in functie de perioada de timp pentru care se contracteaza, deosebim: imprumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de pna la 1 an); o imprumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse intre 1 si 5 ani); o imprumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani); o imprumuturi fara termen (este cazul imprumuturilor perpetue si a rentelor viagere).
o

8. in functie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public, deosebim: imprumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o circulatie asemanatoare cu aceea a efectelor de comert si pot fi vndute/cumparate la bursele de valori, in functie de cotatia lor efectiva); o imprumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt cotate la bursa, dar pot fi vndute la valoarea lor nominala); o imprumuturi publice certificate cu titluri nelombardabile (aceste titluri nu pot fi in gaj pentru
o

constituirea garantiei in scopul obtinerii unui imprumut de la banca sau de la alta institutie de credit). 9. in functie de avantajele acordate de stat creditorilor sai, imprumuturile publice pot fi: cu dobnda (in acest caz rata dobnzii este stabilita de emitent, putnd fi fixa sau variabila si este precizata in cupoanele atasate titlurilor de credit inmnate subscriitorilor); o cu cstiguri sau premii (acestea asigura participarea subscriitorilor la tragerile la sorti periodice, iar suma totala a cstigurilor sau premiilor se stabileste in functie de rata dobnzii aferenta unor imprumuturi similare si se repartizeaza, cu titlu de cstig, doar posesorilor titlurilor iesite cstigatoare); o cu dobnda si cstiguri (in cazul carora dobnda se stabileste si se plateste la fel ca la imprumuturile cu dobnda, iar cstigurile revin sub forma primelor de emisiune sau/si a primelor de rambursare); o cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala si sunt lansate de stat in scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru creditul public, datorate inflatiei).
o

10. in functie de locul de plasare a titlurilor de credit public, imprumuturile lansate si angajate de autoritatile statale se grupeaza in: imprumuturi publice interne (se contracteaza pe piata interna de capital si se exprima in moneda nationala sau/si in unele monede straine); o imprumuturi publice externe (se contracteaza pe piata internationala de capital sau in terte tari, iar titlurile emise se exprima in valutele tarilor creditoare, in valuta unei terte tari, in EURO, in D.S.T. etc.).
o

11. in functie de scopul lansarii lor catre public, imprumuturile publice pot fi: financiare (cnd se contracteaza in scopul finantarii unor investitii ale statului);
o

bugetare (se angajeaza in scopul acoperirii unor parti din cheltuielile bugetare ordinare); o monetare (se contracteaza in scopul restrngerii masei monetare si al reducerii preturilor); o de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare ale pietei de capital, in care se includ si economiile banesti ale populatiei, pentru realizarea unor redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti din necesitatile financiare ale prezentului); o ciclice-conjuncturale (se emit in perioadele de recesiune in scopul finantarii unor lucrari publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare economica); o de razboi (militare), lansate in scopul obtinerii de resurse financiare pentru finantarea dotarii armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat in desfasurare si, in ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare ale razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati de pensii pentru veterani, invalizi, orfani si vaduve de razboi, refacerea zonelor distruse).
o

In finalul acestei clasificari, mentionam ca, in afara imprumuturilor publice, prezentate anterior, trezoreria publica, in cazul unor nevoi urgente de finantare, poate apela la o serie de metode indirecte de imprumut, cum sunt: cumpararea de pe piata monetara a unor titluri emise de stat, prin banca de emisiune, pe baza politicii de openmarket promovata de catre aceasta; o cumpararea de catre banca centrala (de emisiune) a monedei metalice existente in seifurile Trezoreriei publice peste nevoile reale ale acesteia, care inseamna un ajutor indirect pentru Tezaur, in sensul modificarii structurii sumelor banesti cu circulatie efectiva; o utilizarea, in anumite limite relativ inguste, a disponibilitatilor din conturile postale deschise la banca de emisiune s.a.
o

8.1.4. Elementele tehnice ale imprumuturilor publice


Definirea si individualizarea imprumuturilor publice se realizeaza cu ajutorul unor elemente tehnice, care sunt stabilite in actele normative pe baza carora sunt lansate si se angajeaza. Pe baza acestor elemente tehnice, subscriitorii potentiali fac judecati de

valoare cu privire la conditiile plasarii disponibilitatilor banesti proprii in inscrisuri ale imprumutului public. In continuare, vom efectua o prezentare succinta a elementelor tehnice specifice imprumuturilor (vezi si figura 8.2). 1. Denumirea imprumutului constituie acel element tehnic prin care se precizeaza destinatia data de catre emitent resurselor obtinute pe baza sa si anul contractarii imprumutului. Daca se doreste atragerea atentiei opiniei publice asupra caracterului exceptional al imprumutului sau asupra obiectivului urmarit prin acel imprumut, apreciat de interes national, se precizeaza acest lucru prin insasi denumirea lui. Astfel, de exemplu: cnd se mentioneaza destinatia: Imprumutul stabilizarii economiei", Imprumutul inzestrarii armatei", Imprumutul pentru inzestrarea fortelor terestre" etc.; o cnd imprumuturile se angajeaza cu o anumita regularitate, in scopul finantarii anumitor lucrari publice sau acoperirii deficitului bugetar, in denumirea lor se precizeaza anul contractarii (Imprumutul de stat 1998"), nivelul dobnzii (Imprumutul de stat 7%") sau forma veniturilor ce revin subscriitorilor (Imprumutul de stat cu cstiguri", Imprumutul de stat cu dobnda si cstiguri"); o cnd nu se precizeaza obiectul sau natura imprumutului, acesta poate fi denumit avndu-se in vedere numele demnitarului care l-a angajat (de pilda, in Franta au fost angajate: Imprumutul Pinay 3,5%", Imprumutul Ramadier 5%, 1956", Imprumutul Valery Giscard dEstaign 7%", Imprumutul Barre 8%, 1977").
o

2. Imprumutatul (care apare si sub denumirea de subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publica solicitanta a creditului. In cazul imprumutului de stat, acesta devine debitor si emitent, deoarece emite inscrisuri cu denumiri specifice (obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat s.a.) care atesta:
o o o o o

subscrierea la imprumut; valoarea efectului public; anuitatea; dobnda sau/si cstigul; scadenta.

3. Imprumutatorii (denumiti si subscriitori, creditori sau depunatori) sunt persoanele fizice si/sau juridice care consimt sa crediteze statul (sau orice

autoritate publica), primind, in schimbul sumelor subscrise, obligatiuni, polite sau alte titluri de stat). 4. Titlurile de credit public sunt documente scrise avnd o forma si un continut stabilite prin actul normativ de lansare a imprumutului, in care se precizeaza sumele subscrise si drepturile creditorilor. Aceste inscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligatiuni, titluri publice sau hrtii de valoare), in functie de termenul de rambursare a imprumutului si de caracteristicile lor juridice. In functie de termenul de rambursare, in cazul imprumuturilor pe termen scurt (de pna la 1 an) se emit: bonuri de tezaur (sunt inscrisuri care se adreseaza unei categorii speciale de subscriitori, deoarece nu se supun regulilor dreptului cambial si nu pot fi transmise la cursuri variabile, prin cesiunea de creante; ele pot fi, insa, lombardate la banci si pot fi vndute la licitatii, la cursuri variabile). o certificate de datorie (sunt inscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vnd numai la valoarea lor nominala, avnd, deci, cursuri fixe). o certificatele sau bonurile de impozite (sunt inscrisuri nepurtatoare de dobnda pe care statul le inmneaza creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau pentru onorarea altor angajamente; detinatorii acestor inscrisuri le pot utiliza pentru achitarea impozitelor datorate statului si nu pot fi transmise dect statului). o politele de tezaur (spre deosebire de inscrisurile prezentate anterior, acestea se afla sub incidenta dreptului cambial, care reglementeaza conditiile in care pot fi scontate la banci, executate silit etc.; de asemenea, acestea pot fi scontate la banci sau pot fi negociate la bursele de valori). o obligatiunile aferente creditului public (sunt titluri de credit emise de catre stat pentru imprumuturile angajate pe termen mediu sau lung si asigura posesorilor acestora un venit fix, de dobnzi anuale; sunt cazuri cnd sunt atribuite doar cstiguri sau att cstiguri ct si dobnzi). o titlurile de renta (sunt specifice imprumuturilor fara termen, iar posesorii acestor inscrisuri au dreptul sa primeasca de la stat anumite sume de bani, precizate
o

anticipat, care se platesc periodic, pe toata durata vietii acestora). In functie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi: nominale (se emit cnd imprumutul public se adreseaza unui numar redus de subscriitori, iar plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza doar catre titulari sau reprezentanti ai acestora); o la purtator (se emit cnd imprumutul public se adreseaza unui numar mare de subscriitori, iar plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza oricarui detinator al acestor inscrisuri si in orice localitate unde functioneaza ghiseele sale de specialitate).
o

De asemenea, trebuie retinut faptul ca, sumele exigibile, de la autoritatile publice emitente ale imprumuturilor pe termene scurte formeaza datoria publica flotanta, iar cele exigibile pe termene medii si lungi (inclusiv cele fara termen) reprezinta datoria publica consolidata. 5. Cuantumul (marimea) imprumutului public apare att sub forma cuantumului aprobat de organul legislativ sau executiv, ct si sub forma cuantumului realizat dupa incheierea operatiunilor de plasare. Cuantumul aprobat se prezinta in urmatoarele forme: cuantum limitat, ca valoare nominala a unei sume ce urmeaza a fi imprumutata si in ce priveste perioada de timp in care se pot efectua subscrierile; o cuantum nelimitat, cnd statele solicita imprumuturi deschise (ca suma si/sau ca durata a subscrierii).
o

Cuantumul realizat este :n functie de conditiile stabilite de autoritatile emitente cu privire la dobnzi, cstiguri si anuitate si evidentiaza increderea/neincrederea potentialilor creditori (subscriitori) in autoritatile emitente. Cuantumul imprumutului public se determina cu relatia: Cip = VT Nr.Te(pl) (1) unde: Cip cuantumul imprumutului public

VT valoarea unui titlu Nr.Te(pl) numarul titlurilor emise sau plasate efcetiv 6. Cursul de emisiune al imprumutului public (Cei) reprezinta pretul, stabilit de emitent, pentru 100 de unitati monetare din valoarea nominala a acestuia. Totusi, acest curs se stabileste de emitent si in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobnzii si al altor avantaje promise de acesta potentialilor emitenti. In acest context, in practica se utilizeaza:
o o o

curs al pari", cnd Cei = 100 u.m.; curs sub pari", cnd Cei < 100 u.m.; curs supra pari", cnd Cei > 100 u.m.

De regula, datorita concurentei care se manifesta pe piata capitalului si a inexistentei unor solutii alternative, cursul de emisiune al imprumuturilor publice este sub pari", subscriitorii beneficiind de o prima de emisiune, data de diferenta dintre valoarea nominala a titlului si suma platita la subscriere. Cnd statul emitent are o reputatie buna pe piata capitalului, cursul de emisiune al titlurilor de stat este al pari" si in mod exceptional supra pari". 7. Valoarea titlului creditului public, chiar daca este o notiune care se foloseste :n mod conventional (deoarece inscrisurile care certifica imprumuturile publice nu au o valoare proprie), apare sub urmatoarele forme: ca valoare nominala, reprezinta suma inscrisa pe titlul de credit public si exprima marimea creantei pe care detinatorul acestuia o are de incasat de la stat sau, invers, datoria pe care statul o are de platit detinatorului titlului respectiv; b. ca valoare reala, reprezinta suma efectiva cu care se vinde sau se cumpara un titlu de credit public si se manifesta nu doar cu ocazia emiterii si angajarii creditului respectiv, ci si in cursul perioadei de valabilitate a imprumutului angajat, in functie de cursul la care se opteaza la bursa inscrisurile publice negociabile.
a.

8. Veniturile si alte avantaje ce revin subscriitorilor la imprumuturile publice sunt plati efective pe care statul le efectueaza catre creditorii sai, ca pret" al dreptului de folosinta temporara a sumelor banesti imprumutate, sub

forma de: dobnzi, cstiguri, dobnzi si cstiguri, rente, prime de rambursare, precum si anumite avantaje sau facilitati, care nu presupun fluxuri monetare directe. a) Dobnda reprezinta suma de bani pe care statul o plateste creditorilor sai pentru imprumuturile angajate de la acestia. Nivelul (marimea) dobnzii anuale (Da) se stabileste pe baza ratei dobnzii (d), care se fixeaza anticipat, prin prospectul de emisiune a imprumutului public si se foloseste relatia: Da = VT d (2) unde: VT valoarea titlului de credit public Rata dobnzii la imprumuturile publice se fixeaza la un nivel apropiat de cel al ratei medii a dobnzii la creditul bancar. Rata medie a dobnzii practicate la imprumuturile publice difera de la o tara la alta, iar nivelul acestora se modifica de la o perioada la alta, inregistrndu-se o tendinta de crestere a lor. De asemenea, in tarile si in perioadele in care procesele inflationiste sunt mai accentuate, nivelul ratei medii a dobnzilor la imprumuturile publice este mai ridicat dect atunci cnd monedele nationale prezentau o stabilitate mai mare. In fine, este de mentionat ca rata medie a dobnzii la creditele publice creste pe masura ce termenele pe care se angajeaza sunt mai indelungate. Sintetic si exemplificativ, ilustram ultima afirmatie prin datele din tabelul urmator:
Tabelul nr. 8.1. Ratele medii ale dobnzilor practicate la imprumuturile publice angajate (%) Rata medie a dobnzii pentru: Tara Anul analizat 1985 1975 1990 Imprumut pe termen scurt 9,43 10,18 7,51 Imprumut pe termen mediu 10,39 11,48 8,25 Imprumut pe termen lung 11,04 14,29 8,55

Canada Marea Britanie S.U.A.

Sursa: Talpos, Ioan, Creditul public, Editura Sedona, Timisoara, 1999, p. 44

Dobnda cuvenita subscriitorilor se acorda pe baza detasarii periodice (anual


sau de doua ori pe an) a cupoanelor ce sunt anexate fiecarui titlu de credit public cu dobnda.

In functie de cursul de emisiune al imprumutului public, se dimensioneaza rata nominala a dobnzii (dn) si rata reala a dobnzii (dr), folosindu-se urmatoarele relatii:

(3) si (4) unde: Vn valoarea nominala a titlului de credit public Vr valoarea reala a titlului de credit public

In functie de raportul dintre valoarea reala (incasata de stat cu ocazia subscrierii) si valoarea nominala (incasata pe titlu de credit public), pot sa apara urmatoarele situatii:
o o o

daca Vr < Vn, atunci dr > dn; daca Vr = Vn, atunci dr = dn; daca Vr >Vn, atunci dr < dn.

b) Cstigurile sunt veniturile incasate de subscriitorii care sunt detinatori ai titlurilor de credit public cstigatoare cu ocazia tragerilor periodice la sorti. Suma totala a cstigurilor se stabileste, in acest caz, la nivelul dobnzilor care se atribuie in varianta titlurilor publice cu dobnda, dar suma se imparte doar posesorilor de titluri de credit public iesite cstigatoare. Aceste titluri de credit public se emit de catre stat in scopul cresterii atractivitatii unor imprumuturi si se adreseaza acelor subscriitori carora li se pare mai tentanta perspectiva obtinerii unui cstig mare, in comparatie cu realizarea certa a unui venit de cteva procente pe an, sub forma de dobnda. In concluzie, rezulta ca in cazul titlurilor de credit cu cstiguri sunt subscriitori care risca si devin mari cstigatori, in timp ce pierd dobnda pe care ar fi incasat-o in cazul titlurilor de credit cu dobnda. c) In cazul imprumuturilor publice cu dobnda si cstiguri subscriitorii accepta o rata a dobnzii mai scazuta, in conditiile in care diferenta de venit astfel rezultata este compensata sau chiar remunerata" prin cstigurile atribuite sub forma primelor de emisiune si a primelor de rambursare. d) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obliga sa le plateasca persoanelor fizice care subscriu la imprumuturile publice fara un termen expres de rambursare. Aceste sume de bani, denumite si rente viagere, se platesc regulat, in cuantumuri fixe stabilite anticipat, pna la sfrsitul vietii subscriitorilor, dupa care, obligatia statului se stinge. e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la imprumuturile

publice sau care revin efectiv acestora datorita diferentei, favorabile lor, dintre cursul de emisiune si cursul de rambursare ale obligatiunilor. f) Avantajele sau facilitatile nonsubstantiale (care nu presupun fluxuri monetare directe) se refera la: scutirea de impozite a veniturilor incasate pentru imprumuturile subscrise sau pentru titlurile de credit public negociabil procurate in tranzactiile bursiere; o acceptarea, de catre autoritatile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la valoarea lor nominala, pentru stingerea unor obligatii fata de stat a subscriitorilor; o acordarea privilegiului juridic pentru unele inscrisuri ale imprumuturilor publice de a nu fi expuse executarii silite, in cazul declararii starii de faliment pentru detinatorii acestora; o garantarea juridica a unor imprumuturi publice impotriva deprecierii monetare, prin exprimarea lor intr-o valuta mai stabila sau prin indexarea lor s.a.
o

Figura 8.2 Elementele tehnice ale imprumuturilor publice

8.1.5. Operatiunile aferente imprumuturilor publice


8.1.5.1. Plasarea imprumuturilor publice Imprumuturile publice presupun derularea anumitor operatiuni. Practica financiara a imprumuturilor publice include, ca operatiune initiala, plasarea acestora, care se realizeaza pe baza unor autorizatii legale si care se efectueaza prin urmatoarele modalitati:
1. 2. 3.

prin subscriptia publica; prin intermediul unor consortii (sindicate) bancare; prin vnzare la bursa de valori.

1. Plasarea imprumuturilor prin subscriptii publice (denumita si plasare nemijlocita) se realizeaza de catre Ministerul Finantelor sau alta institutie specializata a statului, imputernicita in acest sens. In scopul asigurarii plasarii integrale a imprumutului, statul organizeaza o larga publicitate privind scopul, conditiile lansarii si rambursarii acestuia, folosind mediile de informare ce-i sunt accesibile. Subscriptia publica si varsarea sumelor subscrise se realizeaza la ghisee distincte, din cadrul administratiilor, circumscriptiilor si perceptiilor financiare, precum si la banci, case de economii sau oficii postale sau direct prin functionarii publici abilitati sa colecteze subscrierile si sumele aferente, prin deplasarea lor la subscriitori. In plasarea imprumuturilor prin subscriptia publica se intlnesc doua situatii, si anume: cnd nu se limiteaza cuantumul imprumutului contractat (in acest caz fiecare subscriitor efectueaza varsaminte pentru intreaga suma subscrisa, fara nici o restrictie); o cnd se limiteaza cuantumul imprumutului (situatie in care fie se lasa subscrierile sa se deruleze liber pna la expirarea termenului prevazut, urmnd ca in cazul depasirii plafonului stabilit sa fie limitata suma pe care o vireaza fiecare subscriitor proportional cu cea subscrisa, fie se stabilesc, de la inceput, limite de subscriere pentru fiecare ghiseu sau functionar public plasator).
o

2. Plasarea imprumutului public prin intermediul unor consortii (sau sindicate) bancare presupune ca autoritatea publica emitenta sa solicite si sa accepte ofertele acestor grupuri de banci de a prelua in comision sau de a cumpara toate titlurile aferente imprumuturilor ce urmeaza a fi plasate.

Astfel, cnd titlurile de credit public sunt preluate in comision, statul intra in posesia sumelor imprumuturilor pe masura ce consortiul (sindicatele) bancar reuseste sa plaseze aceste inscrisuri, si caruia ii plateste un anumit comision. Potrivit acestui procedeu, riscul plasarii integrale a titlurilor emise revine statului, consortiul neasumndu-si nici o raspundere pentru titlurile neplasate. Cnd consortiul (sindicatul) bancar cumpara efectiv titlurile de credit public emise, statul incaseaza operativ suma aferenta imprumutului, iar consortiul isi asuma integral riscul plasarii acestor inscrisuri. Pentru operatiunile de plasamente realizate, consortiul bancar incaseaza diferenta dintre cursul la care reuseste sa vnda inscrisurile si cursul la care le-a cumparat de la autoritatea emitenta. Sub aspect financiar, plasarea imprumuturilor publice prin consortii bancare este mai costisitoare dect cea prin subscriptie publica, deoarece comisioanele sau sumele aferente diferentelor de curs au valori ridicate. Sub aspect tehnic, aceasta modalitate de plasare a imprumuturilor publice este mai comoda pentru stat dect cea realizata prin subscriptie publica si se poate realiza intr-un termen mai scurt, prin institutii specializate. 3. Plasarea imprumuturilor publice prin vnzarea la bursa de valori a titlurilor emise constituie o modalitate cu aplicabilitate relativ restrnsa si se utilizeaza atunci cnd statul doreste ca noul imprumut sa treaca neobservat. Aceasta dorinta se poate indeplini cu usurinta, deoarece inscrisurile emise se negociaza si se vnd prin intermediul agentilor de schimb, iar cumparatorii nu stiu daca inscrisurile tranzactionate sunt ale unui imprumut vechi (vndute de detinatorii lor) sau ale unui imprumut nou emis de catre stat. Aceasta modalitate de plasare prezinta avantajul ca este comoda, putin costisitoare si discreta, insa nu poate fi aplicata pe scara larga, deoarece oferta mare de titluri de credit public ar atrage reducerea cursului acestora si, implicit, a randamentului financiar al imprumutului. Indiferent de modalitatea plasarii lor, titlurile de credit public se emit, de regula, la purtator", adica fara inscrierea numelui subscriitorului pe ele. Cnd imprumuturile se lanseaza pentru un numar restrns de creditori, statul poate emite titluri nominative", iar sumele imprumutate si dobnzile aferente lor se inscriu in Registrul datoriei publice. 8.1.5.2. Conversiunea si consolidarea imprumuturilor publice Pe piata capitalului de imprumut, datorita modificarii raportului dintre cerere si oferta, nivelul ratei medii a dobnzii practicate la imprumuturile publice nu ramne constant vreme indelungata. Astfel, in perioadele in care rata medie a dobnzii scade considerabil, statul fructifica situatia creata pentru a-si usura efortul financiar determinat de imprumuturile contractate, in conditii mai putin

favorabile. In aceasta perioada, statul preschimba inscrisurile unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui nou imprumut emis cu o dobnda mai scazuta. Aceasta operatiune, denumita conversiune, se deruleaza, de regula, in faza de depresiune si la inceputul fazei de inviorare a ciclului economic, deoarece atunci dobnda atinge nivelul minim. In practica imprumuturilor publice sunt utilizate urmatoarele forme de conversiune: conversiune fortata (cnd posesorii titlurilor de credit public sunt obligati sa le preschimbe cu titlurile unui nou imprumut, in decursul unei anumite perioade de timp, dar cu o rata a dobnzii mai mica, iar la expirarea termenului stabilit, cele vechi, nepreschimbate, isi pierd valabilitatea); o conversiune facultativa (ofera posibilitatea detinatorilor titlurilor de credit public sa-si preschimbe aceste titluri cu inscrisurile unui nou imprumut sau sa-si pastreze inscrisurile vechiului imprumut, in functie de propriile interese); o conversiunea sau rambursarea anticipata (cnd subscriitorii pot opta intre a accepta preschimbarea titlurilor imprumutului vechi in conditiile stabilite de stat pentru noul imprumut, si a refuza preschimbarea, in conditiile solicitarii rambursarii anticipate a imprumutului vechi).
o

Dintre cele trei forme de conversiune prezentate anterior, cea mai utilizata este conversiunea anticipata. Prin conversiune, statul obtine un avantaj financiar, concretizat in reducerea cheltuielilor cu plata dobnzii si, implicit, a serviciului datoriei publice, dar inregistreaza un prejudiciu moral, datorat scaderii credibilitatii sale pe piata capitalului de imprumut. Datorita instabilitatii financiare, uneori, pe piata capitalului de imprumut se inregistreaza scaderi importante ale cursului titlurilor de credit public, care conduc la situatia ca posesorii acestora sa nu-si mai recupereze integral suma varsata statului la subscriere, in cadrul tranzactiilor bursiere. In aceste situatii, pentru o mentine nealterat" interesul subscriitorilor fata de imprumutul al carui curs a scazut sensibil, statul poate decide majorarea ratei dobnzii, operatiune inversa conversiunii si denumita arozare. Daca statul dispune de resurse financiare, si nu doreste sa contracteze noi imprumuturi in viitorul imediat, poate sa profite de pe urma scaderii cursului titlurilor sale, emise anterior si sa le cumpere, la bursa, la un curs avantajos.

Operatiunea de rascumparare, astfel realizata, echivaleaza cu o rambursare inainte de scadenta a imprumutului respectiv. Deseori, apelarea frecventa, de catre state, la imprumuturi pe termen scurt, destinate acoperirii deficitelor financiare temporare, conduce, in multe cazuri, la acumularea unei datorii publice de amploare, care poate sa depaseasca marimea resurselor financiare alocate, in anul respectiv, pentru rambursarea acestor imprumuturi. In aceste cazuri, pentru a iesi din impas, statul procedeaza la consolidarea datoriei sale ajunse la scadenta, adica la preschimbarea inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (de pilda bonurile de tezaur) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mediu sau lung (obligatiuni, titluri de renta s.a.) sau fara termen (cum sunt titlurile de renta perpetua). Desi, in prima instanta, promovarea operatiunii de consolidare usureaza sarcina financiara a statului (prin reducerea cheltuielilor publice impuse de rambursarea datoriei publice scadente in anul curent sau/si in anii imediat urmatori), efortul financiar total legat de imprumuturile consolidate sporeste, deoarece: pe de o parte, prelungirea termenului de rambursare genereaza o crestere a sumei totale a dobnzilor datorate pentru imprumutul respectiv; o pe de alta parte, pentru acoperirea riscului asumat de subscriitori in privinta deprecierii banilor plasati in efecte publice, statul trebuie sa accepte cresterea ratei dobnzii.
o

In prezent, operatiunea de consolidare se practica att pentru imprumuturile publice interne, ct si pentru cele externe. Consolidarea imprumuturilor publice externe este specifica tarilor in curs de dezvoltare si slab dezvoltate care au contractat datorii fata de strainatate si pe care nu le pot onora, permanent, la scadentele initiale, datorita lipsei sau insuficientei resurselor valutare. Consolidarea datoriei externe se poate realiza numai cu acordul expres al creditorilor straini si cu conditiile impuse de acestia. In general, operatiunea de consolidare a imprumuturilor publice este avantajoasa pentru banci, deoarece acestea, pentru preschimbarea inscrisurilor imprumuturilor pe termen scurt cu inscrisuri ale imprumuturilor consolidate, incaseaza comisioane importante. Cnd guvernul nu doreste sa informeze opinia publica asupra dificultatilor financiare cu care se confrunta, in locul unei consolidari fatise, acestea realizeaza o consolidare deghizata, prin achitarea imprumutului ajuns la

scadenta cu banii obtinuti din imprumuturi nou contractate. Aceasta masura este oportuna daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: imprumuturile pe termen scurt detin o pondere relativ scazuta in totalul datoriei publice; o dezechilibrul bugetar este de dimensiuni mici, iar persistenta sa in timp de scurta durata; o subscriitorii consimt sa-si plaseze, in continuare, disponibilitatile lor banesti in astfel de inscrisuri.
o

8.1.5.3. Amortizarea (rambursarea) imprumuturilor publice Statul isi stinge obligatiile banesti fata de creditorii sai, care au subscris la imprumuturile publice plasate anterior, prin operatiunea de amortizare (rambursare). Aceasta operatiune consta fie in rambursarea efectiva a capitalului imprumutat, fie in rascumpararea titlurilor publice scadente, de la posesorii lor. Dupa regimul sau, stabilit prin contractele de imprumut, amortizarea imprumuturilor publice poate avea caracter obligatoriu sau facultativ, astfel: amortizarea obligatorie, se aplica in cazul imprumuturilor publice cu termen, in cazul carora statul s-a obligat, in mod expres, ca la anumite termene si in anumite modalitati, sa ramburseze sumele imprumutate; o amortizarea facultativa, este specifica imprumuturilor publice perpetue, in cazul carora nu este prevazuta, in mod expres, obligatia statului de a le rambursa; in cazul acestor imprumuturi, atunci cnd conditiile ii sunt favorabile, statul isi poate stinge obligatiile financiare, integral, fata de posesorii inscrisurilor.
o

Din punctul de vedere al momentului rambursarii, imprumuturile publice sunt: amortizabile integral la o scadenta unica; o amortizabile esalonat, in rate anuale (egale sau inegale).
o

Imprumuturile publice amortizabile integral prezinta dezavantajul ca obliga statul sa efectueze plati apreciabile la scadentele stabilite, situatie care genereaza probleme de natura financiara (asigurarea resurselor financiare necesare), monetara (introducerea in circulatie a unor sume mari de bani) si

organizationala (efectuarea de plati catre un numar mare de persoane juridice si fizice intr-o singura zi). In scopul evitarii acestor dezavantaje, statul isi poate cumpara de la bursa, inainte de scadenta, inscrisurile sau poate stabili o perioada de timp suficient de lunga, in cursul careia sa aiba loc rambursarea. In functie de modalitatile practice de rambursare (amortizare), in practica imprumuturilor publice se disting:
o o o

imprumuturi rambursabile prin anuitati; imprumuturi rambursabile prin trageri la sorti; imprumuturi rambursabile prin rascumparare la

bursa. a) Rambursarea imprumutului public prin anuitati se utilizeaza de catre stat atunci cnd numarul subscriitorilor (creditorilor) sai este redus si consta in aceea ca, incepnd cu al doilea sau al treilea an, de la plasarea imprumutului, statul incepe sa achite, pe lnga dobnzile aferente, si o parte din suma datorata. Perioada de inceput, cnd statul nu ramburseaza nici o suma, reprezinta perioada de gratie si se stabileste prin contract in momentul plasarii imprumutului. Anuitatile se stabilesc fie in sume egale pe toata durata rambursarii, fie in sume inegale, stabilite ca marimi progresive (crescatoare) sau ca marimi regresive (descrescatoare). b) Cnd imprumutul public se contracteaza cu un numar mare de creditori, statul foloseste, pentru rambursarea acestuia, metoda tragerilor la sorti. Potrivit acestei metode, statul rascumpara, la anumite termene, obligatiunile iesite cstigatoare la tragerile periodice la sorti si organizeaza un numar de trageri la sorti care sa ii permita rascumpararea tuturor titlurilor emise cu aceasta clauza. c) Rascumpararea la bursa constituie o modalitate specifica de amortizare, utilizata frecvent in cazul imprumuturilor perpetue (fara termen), dar se foloseste si in cazul unor imprumuturi publice plasate pe termene diferite. Indiferent de tipul imprumutului public, rascumpararea la bursa se poate realiza: fie direct, de catre stat, prin intermediul Ministerului Finantelor; o fie indirect, prin intermediul bancilor mandatate de stat sa efectueze astfel de operatiuni.
o

Rambursarea imprumuturilor publice se efectueaza pe seama:


o

fondului special de amortizare a datoriei publice;

o o

resurselor prevazute in buget cu aceasta destinatie; excedentelor bugetare.

Fondul special de amortizare a datoriei publice se constituie in unele state ca fond cu afectatie speciala, prin mobilizarea unor resurse precizate expres, si care, deseori, provin din veniturile aferente monopolurilor fiscale. Fondul, astfel constituit, se pune la dispozitia unei institutii publice specializate in gestionarea imprumuturilor publice, denumita casa de amortizare a datoriei publice". Resursele bugetare ordinare, apar ca resurse ale amortizarii imprumuturilor de stat daca, prin legea bugetului de stat, in structura cheltuielilor bugetare, sunt incluse si ratele scadente in anul respectiv la imprumuturile publice interne si/sau externe, alaturi de cele impuse de plata dobnzilor si comisioanelor aferente datoriei publice si de cheltuielile ocazionate de emisiunea si plasarea titlurilor de stat si de riscul garantiilor acordate de stat pentru unele imprumuturi (cum intlnim in practica romneasca din ultimii ani). La excedentele bugetare se apeleaza in cazul rambursarii imprumuturilor fara termen, atunci cnd acestea exista si operatia respectiva prezinta interes financiar pentru stat. Imprumuturile publice se pot amortiza nu numai prin rambursarea acestora, ci si prin depreciere monetara, incapacitate de plata a statului sau prin repudierea datoriei publice. In practica imprumuturilor publice, cele mai multe din rambursarile si platile de dobnzi datorate se bazeaza pe valoarea nominala a titlurilor de imprumut. De aceea, in cazul deprecierii monetare, imprumuturile neprotejate prin indexare se pot stinge treptat, pe seama inflatiei. In aceasta situatie, efortul financiar al statului se usureaza cu diferenta dintre valoarea nominala a capitalului rambursat si a dobnzii platilor si valoarea reala actuala a acestora, care este mult mai scazuta fata de momentul lansarii imprumuturilor. Deoarece in contractul de imprumut nu s-a prevazut modalitatea de solutionare in cazul unei deprecieri monetare, subscriitorii nu pot formula, ulterior, pretentii fata de stat, pentru pierderea suferita ca urmare a inflatiei. Cnd moneda in care s-a contractat imprumutul se apreciaza, se inregistreaza efecte diametral opuse celor prezentate mai sus. In cazul imprumuturilor publice externe, daca acestea sunt exprimate in moneda nationala a tarii creditoare, deprecierea acesteia atrage dupa sine micsorarea poverii reale a datoriei tarii debitoare. Daca imprumutul este exprimat in moneda tarii debitoare, prin deprecierea acesteia, efortul financiar al debitorului scade, iar tara creditoare inregistreaza o pierdere. In concluzie, in cazul imprumuturilor externe, tara debitoare este avantajata atunci cnd moneda in care angajeaza imprumutul se depreciaza si, invers, se

impovareaza atunci cnd are loc o apreciere a acesteia. Un stat poate sa ajunga in stare de insolvabilitate (de incapacitate de plata) din cauze economice si/sau politice. Cauzele economice se manifesta in perioadele de recesiune si criza, iar efectul acestora se concretizeaza intr-o reducere considerabila a veniturilor bugetare, astfel inct statul nu-si mai poate onora o mare parte din datoriile sale. Cauzele politice sunt generate de eventuale razboaie in care statul este angajat, de infrngerea in razboi, de izolarea totala sau partiala a tarii in cadrul comertului internationale, de anumite conflicte interne grave care dezorganizeaza institutiile statului. Statul care ajunge in stare de incapacitate de plata poate solicita creditorilor sai sistarea temporara a serviciului datoriei publice, respectiv o amnare a onorarii acestuia. Aceasta amnare poarta denumirea de moratoriu si se obtine printr-o hotarre pronuntata de o instanta jurisdictionala specializata. Daca datoria publica este de provenienta externa, moratoriul trebuie sa fie insotit si de un acord de consolidare al acestei datorii, prin care se reesaloneaza platile necesare stingerii obligatiilor financiare fata de creditorii externi. In perioada de moratoriu, creditorii interni si externi ai statului nu au alta posibilitate dect aceea de a se multumi cu promisiunea statului de a plati, in decursul unei perioade de timp, o parte din datoria restanta cu titlu de arierate financiare, in timp ce restul datoriei se anuleaza printr-o intelegere expresa sau tacita. Deoarece moratoriile au efecte negative pe termen lung asupra reputatiei statelor, solutia recurgerii la obtinerea lor este una de ultima instanta, cnd: se inregistreaza deficite mari in balanta de plati externe; o rezervele valutare ale tezaurului si rezervele de aur ale statului se reduc foarte mult; o economia este in colaps", iar exporturile sunt nesemnificative sau inceteaza.
o

In secolul XX, ca modalitate de stingere a datoriei publice s-a manifestat si repudierea acesteia de catre unele state. Repudierea datoriei publice are motivatii de ordin politic si consta in refuzul expres si explicit al unui stat de a-si mai onora obligatiile de rambursare a capitalului imprumutat si de a plati dobnzile aferente acestuia. Repudierea poate fi adoptata de catre Guvern si vizeaza o datorie contractata pe piata interna sau/si externa de un guvern predecesor. Astfel, in urma Marii Revolutii Socialiste din octombrie (1918), guvernul sovietic a repudiat datoria

publica mostenita de la guvernul tarist. De asemenea, dupa cel de-al doilea razboi mondial la fel au procedat si guvernele Cehiei, Republicii Populare Democrate Coreene si ale altor tari in care au fost instaurate regimuri comuniste. Prin urmare, repudierea datoriei publice nu este determinata de insolvabilitatea statului debitor, ci de vointa politica a celor aflati la putere, care nu mai recunosc angajamentele financiare asumate anterior, de catre alte autoritati publice, pe care le considera nelegitime. Impotriva statelor care repudiaza obligatiile financiare asumate prin imprumuturi externe, statele creditoare adopta o serie de masuri de natura politica, economica si chiar militare, pentru a le constrnge sa-si reia platile impuse de creditele externe angajate. In categoria acestor masuri se includ: presiunile exercitate pe cale diplomatica; o blocarea disponibilitatilor banesti ale statelor debitoare aflate in conturile acestora deschise la banci cu sediul in statele creditoare; o instituirea unor obstacole tarifare si netarifare in cazul importului unor marfuri din statele debitoare; o interzicerea incheierii unor noi acorduri de imprumut cu persoane sau autoritati din statele creditoare s.a.
o

Finalitatea acestor masuri o constituie acceptarea de catre statele debitoare a negocierii unor noi conditii si termene pentru achitarea arieratelor lor financiare externe.

S-ar putea să vă placă și