ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞ

ŞTI
FACULTATEA DE FINAŢE, ASIGURǍ
ASIGURǍRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

Procesul bugetar în România

 CUPRINS

Introducere...........................................................................................................................2

I. Conţinutul şi caracteristicile procesului bugetar……………………..........................3

II. Instituţiile cu atribuţii în realizarea procesului bugetar…………………………...4

III. Etapele procesului bugetar ………………………………………………………….6

3.1. Elaborarea proiectului de buget ……………………………………………......6

3.2. Examinarea şi aprobarea bugetului de către Parlament ………………………..8

3.3. Execuţia bugetului ................................................................................................12

3.4. Încheierea execuţiei bugetare ................................................................................14

3.5. Controlul execuţiei bugetare ..................................................................................15

3.6. Aprobarea execuţiei bugetare .................................................................................16

IV. Execuţia bugetară în anul 2008.....................................................................................17

Concluzii şi propuneri .........................................................................................................20

Bibliografie............................................................................................................................21

INTRODUCERE

Procesul bugetar reprezintǎ o succesiune de etape ce constau în elaborarea, aprobarea,

executarea, încheierea, controlul şi raportarea rezultatelor execuţiei bugetului. Procesul bugetar
al fiecǎrui an se încheie cu aprobarea contului general de execuţie a acestuia.1 Toate aceste

1
Delia Cataramǎ, Emilia Câmpeanu, Attila Gyotgy, Tatiana Moşteanu, Mariana Vuţǎ-Buget şi ţrezorerie publicǎ
Editura Universitarǎ 2008,pag 60

2
activităţi se desfăşoară în faze succesive, cu excepţia controlului, care este prezent în toate
etapele.
Este un proces deosebit de complex, realizat prin implicarea unui număr foarte mare de
participanţi, unii dintre aceştia având drept de decizie în materie bugetară, alţii realizând execuţia
bugetului sau controlul asupra acestuia.
În derularea procesului bugetar, reponsabilitǎţile revin Parlamentului, Guvernului,
Ministerului Economiei şi Finaţelor, autoritǎţilor administraţiei publice locale, precum şi
ordonatorilor de credite.
Derularea procesului bugetar presupune existenţa unor resurse finaciare, precum şi
alocarea lor în scopul furnizǎrii cǎtre populaţie a bunurilor şi serviciilor publice.
Instrumentul în care îşi gǎsesc reflectare toate resursele financiare publice şi cheltuielile
publice îl constituie bugetul general consolidat. Acesta cuprinde ansamblul bugetelor care
reflectǎ fluxurile de venituri şi de cheltuieli ale sectorului public, şi anume: bugetul de stat,
bugetul asigurǎrilor sociale de stat, bugetul asigurǎrilor sociale de sǎnǎtate, bugetele locale,
bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele diferitelor instituţii publice,
bugetul creditelor externe contractate şi bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Aplicarea principiilor bugetare conferă documentului bugetar o anumită configuraţie. El
nu reprezintă însă o simplă listă de venituri şi cheltuieli, ci un document extrem de voluminos şi
de complex în care îşi găsesc reflectarea decizii de cea mai mare importanţă. Tocmai de aceea el
este îndelung pregătit, dezbătut şi apoi supus aprobării. Sinteza sa se regăseşte în Legea anuală a
bugetului, care trebuie pusă în aplicare de către guvern în etapa execuţiei bugetare. La încheierea
exerciţiului bugetar se întocmeşte contul general de încheiere a bugetului, supus şi el aprobării
Parlamentului. Organele specializate ale statului supraveghează şi verifică operaţiile bugetare,
supunându-le controlului preventiv şi ulterior.
Prin urmare, bugetul statului are o importanţă deosebită fiind un important instrument
economic şi politic în definirea şi aplicarea unui ansamblu de politici economico-sociale.
Înţelegerea corectă a conceputului şi implicaţiilor bugetului statului este esenţială în domeniul
financiar şi de aceea pe parcursul urmǎtoarelor capitole ne-am propus sǎ analizǎm procesul
bugetar în România la nivelul bugetului de stat.
În acest scop vom prezenta competenţele şi responsabilitǎţile autoritǎţilor publice în
legaturǎ cu procesul bugetar, precum şi etapele procesului bugetar la nivelul bugetului de stat.

CAPITOLUL 1

CONŢINUTUL ŞI CARACTERISTICILE PROCESULUI BUGETAR

• Noţiunea de proces bugetar

Procesul bugetar reprezintă mulţimea structurată a acţiunilor şi

măsurilor iniţiate şi derulate de instituţiile statale competente în scopul

3
realizării politicii financiare promovate de autoritatea guvernamentală în
domeniul bugetar2. El presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în
scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice.
Procesul bugetar reprezintǎ “un ansamblu de operaţiuni care se succed anual şi privesc
elaborarea şi aprobarea proiectului legii bugetare anuale, execuţia curentǎ a bugetului, încheierea
şi aprobarea contului de execuţie bugetarǎ, precum şi controlul bugetar”. Toate aceste activităţi
se desfăşoară în faze succesive, cu excepţia controlului, care este prezent în toate etapele

• Caracteristicele procesului bugetar 3

Procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici care-i conferă trăsăturile specifice unui proces:

1. decizional, deoarece conţinutul său constă în alocarea unor resurse bugetare limitate în
raport cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii publice;
2. democratic, deoarece în cursul derulării etapelor procesului bugetar se manifestă atât
atributele statului de drept – între care cel al separaţiei puterilor în stat, cât şi posibilitatea
impunerii intereselor economico-sociale ale diferitelor grupuri de cetăţeni care deţin
majoritatea politică de decizie;
3. preponderent politic, deoarece opţiunea pentru un anumit tip de politică economică, în
general, de politică financiară şi monetară, în special, toate reflectate în conţinutul
bugetului, reprezintă un act de decizie politică al forţelor majoritare în Parlament.
4. cu continuitate ciclicǎ deoarece etapele procesului bugetar sunt stabilite prin legi
specifice,cu precizarea termenelor concerte de derulare şi finalizare a fiecǎrei faze,în baza
princiipiilor anulitǎţii şi publicitǎţii bugetare.
5. de larg impact public, deoarece sfera sa de cuprindere şi efectele generate se regăsesc în
macro şi microeconomie, precum şi în toate domeniile vieţii social-economice.

CAPITOLUL 2

INSTITUŢII CU ATRIBUŢII ÎN REALIZAREA PROCESULUI BUGETAR

În derularea procesului bugetar, responsabilitǎţile revin: Parlamentului,

Guvernului, Ministerului Economiei şi Finanţelor,autoritǎţilor administraţiei
publice locale, precum şi ordonatorilor de credite.4

22,4
Prof.univ.dr.Radu Stroe, Lect.univ.drd.Dan Armeanu, Finanţe,Ediţia a II-a
33
Tatiana Moşteanu, Iulian Vǎcǎrel - Finaţe Publice, Editia a V-a , pag 542
4
Prin ordonator de credite (principal,secundar,terţiar ) se înţelege ordonator de credite bugetare.

4
 Parlamentul este un organ legislativ compus din douǎ camere şi
constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice aleşi prin votul
cetǎţenilor şi adoptă legile bugetare anuale,legile de rectificare precum şi
legile contului general anual de execuţie elaborate de Guvern potrivit cu
strategia macroeconomică asumată de acesta.
Guvernul reprezintǎ autoritatea publicǎ a puterii executive,care
funcţioneazǎ în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care
asigurǎ realizarea politicii interne şi externe a ţǎrii şi exercitǎ conducerea
generalǎ a administraţiei publice.
Acesta asigură realizarea politicii fiscal-bugetare luând în considerare
perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în programul de
guvernare acceptat de Parlament. 5
Autoritǎţile administraţiei publice locale sunt consiliile
locale,consiliile judeţene şi consiliul general al Municipiului Bucureşti,ca
deliberative,şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al
Municipiului Bucureşti, ca autoritǎţi executive.
Acestea formulează propuneri de transferuri consolidabile şi de sume
defalcate pe care le comunicǎ Finaţelor Publice.
Ministerul Economiei şi Finanţelor este un organ de specialitate al
administraţiei publice centrale,în subordinea Guvernului,care aplicǎ strategia
şi programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.
Este un minister cu rol de sintezǎ şi totodatǎ o instituţie publicǎ cu
personalitate juridicǎ ce coordoneazǎ acţiunile care sunt în responsabilitatea
Guvernului cu privire la sistemul bugetar (pregătirea proiectelor, legilor
bugetare anuale, legilor de rectificare, precum şi legilor privind aprobarea
contului general anual de execuţie)
Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituţiilor şi unităţilor care
folosesc mijloace băneşti din bugetele publice, cu titlul de credite bugetare,
în vederea acoperirii cheltuielilor aprobate prin bugetele lor de venituri şi
cheltuieli (în condiţiile existenţei unor autorizaţii legale în acest sens).Sunt
miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii
instituţiilor publice autonome.Au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele
bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru
cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor respective şi cu respectarea
dispoziţiilor legale. Ei pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali
sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare se precizează limitele şi
condiţiile delegării.
Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea
ordonatorilor principali de credite sunt, după caz, ordonatori secundari sau
terţiari de credite.

Ordonatorii principali de credite bugetare repartizează creditele

bugetare deschise (aprobate) pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile
5
Tezǎ de doctorat Maria Marin-Bugetul de stat - Instrument de reglare macroeconomica –2007

5
ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terţiari
de credite bugetare, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari de credite bugetare repartizează creditele
bugetare aprobate (primate) pentru bugetul propriu şi pentru bugetele
instituţiile publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari
de credite în raport cu prevederile din bugetele aprobate în condiţiile
stabilite prin dispoziţiile legale.
Modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor care participǎ la
realizarea procesului bugetar, asigurǎ prevenirea abuzului de putere din
partea uneia sau alteia dintre entitǎţile în cauzǎ.Apariţia conflictului de
interese între puterile statului se evitǎ prin aceea cǎ fundamentarea
bugetului se face de cǎtre Guvern iar aprobarea lui de cǎtre Parlament ,
precum şi prin faptul cǎ organismele publice din cadrul Guvernului care
executǎ bugetul aprobat sunt supuse controlului financiar al unei instituţii
exterioare guvernului (Curtea de Conturi) , aceasta funcţionând sub
autoritatea Parlamentului.

În tabelul de mai jos sunt prezentate etapele procesului bugetar împreunǎ cu

conţinutul acestora şi instituţiile abilitate în realizarea fiecǎrui proces.

Sursa: Maria Marin - Tezǎ de doctorat - Bugetul de stat - Instrument de reglare

macroeconomicǎ

6
CAPITOLUL 3

ETAPELE PROCESULUI BUGETAR

3.1. Elaborarea proiectului de buget

Elaborarea proiectului de buget reprezintǎ prima etapǎ a procesului bugetar care constǎ în
formularea propunerilor privind veniturile şi cheltuielile bugetare de cǎtre ordonatorii de credite
bugetare,comunicarea acestora Ministerului Economiei şi Finanţelor la nivelul cǎruia are loc
centralizarea într-un document numit proiect al legii bugetului de stat.
Răspunderea elaborării proiectelor de bugete publice revine potrivit legii, Guvernului şi
instituţiilor desemnate de acesta pentru bugetele din zona sa de referinţă precum şi Consiliilor
locale privind bugetele unităţilor administrativ teritoriale.
Elaborarea proiectelor de bugete publice presupune implicarea, pe baza unui cadru juridic
existent, a tuturor participanţilor la relaţiile specifice (bugetare) în mod diferit, în funcţie de
poziţia pe care o au în cadrul acestora, folosind metode şi tehnici de lucru bine definite ca
acţiune, pe categorii de indicatori (venituri şi respectiv cheltuieli). De fapt, asistăm, în această
etapă a procesului bugetar, la un volum important de lucrări cu caracter de proiecţie (planificare)
asupra indicatorilor de venituri şi a celor de cheltuieli, lucrări care se regăsesc în fluxuri
informaţionale cu caracter ascendent, de la nivelul „partenerilor”, statului în relaţiile bugetare, la
cel al administraţiei publice (centrale şi locale) .
Guvernul trebuie să prezinte anual Parlamentului proiectul de lege pentru adoptarea
bugetului de stat, însoţit de o expunere de motive şi de o mulţime de anexe şi calcule de
fundamentare.
Lucrările pregătitoare sunt efectuate de către Ministerul Finanţelor Publice şi, în paralel,
de către ministere, administraţii locale sau alte instituţii publice care îşi pregătesc propriile schiţe
de buget.
Potrivit Legii Finanţelor Publice Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte proiectele
pentru întregul sistem unitar de bugete, precum şi proiectele de legi pentru aprobarea acestora.
Aceste proiecte de buget se întocmesc se bazeazǎ pe:6
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care
se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii trei ani
b) politicilor fiscale şi bugetare
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere
sau ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale,
semnate şi/sau ratificate
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor
de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite
6
Delia Cataramǎ, Emilia Câmpeanu, Attila Gyotgy, Tatiana Moşteanu, Mariana Vuţǎ-Buget şi ţrezorerie publicǎ
Editura Universitarǎ 2008,pag 64

7
 e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării
unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori
de rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor
fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele
urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pe anii următori, măsurate prin indicatori precişi,
a căror alegere este justificată
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale
h) posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar
Datorită complexităţii deciziei bugetare, elaborarea proiectului de buget reprezintă un proces
iterativ, care presupune un flux informaţional dublu, respectiv de la Ministerul Finanţelor Publice
către instituţiile bugetare cu atribuţii în furnizarea bunurilor şi serviciilor publice şi apoi în sens
invers.
Lucrările de elaborare a acestor proiecte de buget se efectuezǎ pe baza unui calendar
bugetar, prevăzut în Legea Finanţelor Publice, care conţine termene exacte pentru finalizarea
fiecărei etape a elaborării bugetului, precum şi obligaţii stricte în sarcina întocmirii bugetului.
Astfel:
• până la 31 martie: Organele abilitate vor elabora indicatorii macroeconomici şi sociali pentru
anul bugetar căruia îi corespunde proiectul de buget, precum şi pentru următorii trei ani, cu
menţiunea că, în măsura în care realitatea o impune, indicatorii respectivi vor fi actualizaţi pe
parcursul desfăşurării procesului bugetar;
• până la 1 mai: Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului obiectivele politicii fiscale
şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii trei ani,
împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite;
• până la 15 mai: Guvernul aprobă aceste obiective şi limite, după ce le-a analizat, şi informează
comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale
politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice;
• până la 1 iunie: Ministerul Finanţelor Publice, având aprobarea Guvernului, va transmite
ordonatorilor principali de credite o scrisoare – cadrul prin care specifică contextul
macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a
acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern;
• până la 15 iunie: Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali de credite
eventuale modificări a limitelor de cheltuieli, adoptate de către Guvern în cazul în care
schimbarea cadrului macroeconomic impune acest lucru. Pe baza limitelor redimensionate vor fi
definitivate proiectele de buget;
• până la 15 iulie: Ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să depună la Ministerul
Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar
următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii trei ani, însoţite de
documentaţii şi fundamentări detaliate;
Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi
le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat;
Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri
consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

8
 Începe, de acum, examinarea proiectelor primite la Ministerul Finanaţelor Publice prin
compararea cifrelor înscrise în aceste proiecte cu cele precizate prin limitele de cheltuieli
comunicate. Se poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra nivelului maxim al
cheltuielilor bugetare pentru fiecare minister, instituţie centrală sau administraţie locală. Desigur
că intervin conflicte de interese, se exercită presiuni, fiecare ordonator de credite încercând să
obţină un nivel cât mai ridicat al cheltuielilor, iar Ministerul Finanţelor Publice, având grijă de
echilibrul de ansamblu şi ţinând seama de priorităţile din programul de guvernare, încearcă să
tempereze excesele. În caz de divergenţe, hotărăşte Guvernul.
• până la 1 august: Ordonatorii de credite îşi definitivează, după soluţionarea divergenţelor,
propriile bugete şi le depun la Ministerul Finanţelor Publice;
• până la 30 septembrie: Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget definitivate
primite de la ordonatorii principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor
bugetare anuale şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern. Proiectul legii bugetului de
stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii trei ani. Acest raport va cuprinde
un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de
buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice. Raportul şi proiectele
legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal – bugetară a Guvernului, precum şi alte
informaţii relevante în domeniu;
• până la 15 octombrie: Guvernul dezbate şi definitivează aceste proiecte, ale legilor bugetare şi
ale bugetului, şi le înaintează Parlamentului spre adoptare.
Odată cu însuşirea acestor proiecte de legi de către Guvern şi remiterea acestora
Parlamentului, se încheie prima etapă a procesului bugetar, aceea privind elaborarea proiectelor
de buget.

3.2 Examinarea şi aprobarea proiectului bugetului de stat

Aprobarea documentelor bugetare revin ca răspundere instituţiilor puterii legislative,

respectiv, Parlamentului (prin cele două camere),la nivel central, Consiliilor locale, în profil
teritorial. Această etapă a procesului bugetar se derulează în două faze distincte: aprobarea
bugetelor statului şi aprobarea bugetelor locale.
Aprobarea prin Parlament poate fi prezentată, la rândul ei, prin alte momente distincte şi
anume: analiza şi avizarea documentelor bugetare de către comisiile de specialitate ale acestuia;
prezentarea lor în plenul Parlamentului; dezbaterea aceloraşi documente de către Parlament şi
concomitent aprobarea pe fiecare articol şi alineat de lege prin corelare cu subdiviziunile
clasificaţiei (părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, ordonatori principali de credite
bugetare); adoptarea pe ansamblu a bugetelor, ca legi.
Etapele procesului de examinare şi aprobare a bugetului de stat sunt prezente în
urmǎtoarea figurǎ:

9
 Sursa: Tatiana Moşteanu, Mariana Vuţǎ-Buget şi ţrezorerie publicǎ Editura Universitarǎ 2008,

Proiectul bugetului de stat , la care este anexat bugetul fondului de asigurǎri de sǎnǎtate ,
este depus la Parlament de cǎtre Guvern împreunǎ cu Raportul privind situaţia economicǎ şi
financiarǎ a ţǎrii şi proiecţia acesteia pe viitor , precum şi poiectul legii bugetare anuale.
Aceste documente sunt examinate de cǎtre comisiile permanente ale fiecǎrei Camere
(Comisa de buget şi finante şi alte comisii interesate),care îşi dau avizul.Totodatǎ examinarea
este realizatǎ de cǎtre Compartimentul tehnic-legislativ al fiecǎrei Camere.
La nivelul acestor comisii,unde are loc examinarea, sunt formulate şi amendamente.Dacǎ
acestea mǎresc deficitul bugetar sunt necesare analize şi discuţii cu reprezentanţii Guvernului
pentru gǎsirea de soluţii optime.
În finalul acestei dezbateri generale, Ministrul Finanţelor prezintă, în numele Guvernului,
poziţia acestuia cu privire la problemele ridicate de către reprezentanţii diferitelor grupuri
parlamentare.
Dacă prin raportul lor comun, cele două comisii permanente au propus respingerea
proiectului guvernamental, după încheierea dezbaterilor generale, preşedintele şedinţei comune
poate cere Parlamentului să se pronunţe prin vot asupra acestei propuneri.
Dacă însă raportul comun al comisiilor a fost favorabil proiectului de buget, cu sau fără
modificarea acestuia, atunci se trece la faza a doua a dezbaterilor din şedinţa comună consacrată
analizei şi votării legilor bugetare.
Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri,
articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar,
precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
Dacă legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către
Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă

10
proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă. Dacă
totuşi legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului
bugetar, Guvernul îşi îndeplineşte sarcinile pe baza unor avansuri lunare în limita a 1/12 din
prevederile bugetelor anului precedent sau din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în
care acestea sunt mai mici decât cele din anul anterior. Instituţiile publice şi acţiunile noi,
aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi
finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în
proiectul de buget.
Legile bugetare anuale adoptate de către Parlament trebuie să fie apoi promulgate de
către Preşedinte şi publicate în Monitorul Oficial pentru a putea fi puse în aplicare, legea
bugetului de stat intrând în vigoare de la data publicǎrii.
Bugetul, în ansamblul lui, este un document extrem de voluminos, el cuprinzând adesea
peste 15.000 de pagini. Ceea ce se publică în Monitorul Oficial este doar Legea bugetului de stat
şi respectiv Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, care cuprind circa 20 de pagini de text şi
anexele lor.

În articolele Legii bugetului de stat sunt înscrise: 7

• volumul total al veniturilor, cheltuielilor şi a deficitului bugetar, aşa cum au fost acestea
aprobate de către Parlament;
• structura veniturilor în raport cu natura şi provenienţa lor;
• structura economică a cheltuielilor grupate în cheltuieli curente, cheltuieli de capital şi
operaţiuni financiare, precum şi regulile ce trebuie respectate de către cei care decid în
privinţa efectuării acestor cheltuieli;
• structura cheltuielilor în raport cu destinaţiile lor: servicii publice generale; apărare, odine
publică şi siguranţă naţională; cheltuieli social – culturale; cheltuieli pentru servicii şi
dezvoltare publică; cheltuieli pentru acţiuni economice; pentru fonduri la dispoziţia
Guvernului şi pentru cheltuieli aferente datoriei publice;
• transferurile, cotele şi sumele defalcate pentru bugetele locale; veniturile şi cheltuielile
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Toate acestea îşi găsesc detalierea în anexele la legea bugetului de stat, ce fac parte integrantă
din legea aprobată, spre exemplu:
• sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la
cheltuieli pe capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri;
• sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detaliere pe părţi, capitole,
subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz;
• bugetele ordonatorilor principali de credite li anexele la acestea;
• sume defalcate pentru bugetele locale;
• categorii de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale;

7
Prof.univ.dr.Radu Stroe, Lect.univ.drd.Dan Armeanu, Finanţe ,Ediţia a II-a

11
 • veniturile şi cheltuielile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate,
detaliate corespunzător;
• alte anexe.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat cuprinde:

• volumul total al veniturilor, cheltuielilor şi excedentul bugetar aferent acestui buget;
• structura veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat;
• structura economică şi funcţională a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat;
• dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
• dispoziţii referitoare la Fondul de garantare pemtru plata creanţelor salariale [constituit
prin Legea 200/2006];
• reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Anexele Legii bugetului asigurărilor sociale de stat cuprind:

• sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliată la venituri pe capitole şi
subcapitole, iar la cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi
alineate, după caz;
• sinteza fondurilor alocate pe surse de finanţare şi titluri de cheltuieli;
• sume alocate din credite externe detaliate pe capitole, subcapitole, paragrafe, titlrui de
cheltuieli, articole şi alineate, după caz;
• programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse;
• sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj;
• alte anexe.

Astfel, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe
nerambursabile se adoptă prin lege.
Bugetele locale se aprobă de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor, judeţelor şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
Bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă de către organele abilitate în acest scop
prin legi speciale.
Bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul creditelor externe, bugetul fondurilor
externe nerambursabile se aprobă prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de
credite, iar dacă sunt finanţate integral din bugetele de mai înainte, atunci bugetul respectivelor
instituţii publice se aprobă de către ordonatorii de credite ierarhic superior al acestora.
Bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii se adoptă de
către organul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic
superior.
Bugetul trezoreriei statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de
rectificare elaborate cel târziu pânǎ la data de 30 noiembrie.Acestor legi rectificative li se aplicǎ
aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale.

12
 3.3 Execuţia bugetului

Dupǎ ce legea bugetară este aprobată şi promulgată, se trece la cea de-a treia etapă a
procesului bugetar şi anume la execuţia bugetului. Aceasta înseamnă încasarea veniturilor
bugetare şi efectuarea plǎţii cheltuielilor aprobate prin acest buget.
Responsabilitatea execuţiei bugetare revine Guvernului, care o realizează prin organul
său specializat, şi anume Ministerul Finanţelor Publice.
Acest proces, deosebit de amplu şi de complex implicǎ mii de participanţi, atribuţiile
acestora, de dispoziţie sau de execuţie, fiind riguros delimitate potrivit principiului separării
funcţiilor. Grija principală a acestora este de a asigura încasarea veniturilor cel puţin la nivelul
aprobat şi efectuarea cheltuielilor în limitele şi pentru destinaţiile aprobate.
Înseamnă că veniturile înscrise în buget reprezintă sarcini minime. Depăşirea acestora (cu
excepţia celor extrabugetare) nu reprezintă un act de indisciplină bugetară dacă nu au fost
încălcate legile fiscale. Atenţia este deci îndreptată spre identificarea tuturor surselor de venituri
şi încasarea integrală a sumelor cuvenite statului, fără săvârşirea de abuzuri fiscale.
În schimb, în cazul cheltuielilor, sumele înscrise în buget reprezintă limite maxime.
Efectuarea de cheltuieli peste plafonul aprobat sau pentru alte scopuri decât cele pentru care s-a
obţinut aprobarea, reprezintă o încălcare a disciplinei financiare, iar cei vinovaţi sunt sancţionaţi.
Aici preocuparea este aceea de a efectua cheltuieli în limitele, condiţiile şi pentru destinaţiile
legale, evitându-se deturnările de fonduri, risipa şi abuzurile.
Pentru a se putea trece la execuţia de casă a bugetului, adică la încasarea propriu – zisă a
veniturilor şi la efectuarea plăţilor pe seama resurselor bugetare alocate, trebuie efectuate câteva
operaţii prealabile. Mai întâi, veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat sunt
repartizate pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor,de termenele şi
posibilitǎţile de asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de eşalonarea în timp a
cheltuielilor. Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor este aprobatǎ de cǎtre Ministerul Economiei
şi Finaţelor şi ordonatorii de credite bugetare.
Urmează apoi deschiderea creditelor sau alimentarea conturilor ordonatorilor de credite,
deschise la trezoreria statului, condiţie indispensabilă pentru ca alocaţiile să poată fi folosite.
Alocarea resurselor se face în limita creditelor aprobate pe destinaţiile legale, în raport cu gradul
de folosire a resurselor puse la dispoziţie anterior. Ordonatorii de credite au obligaţia de a folosi
alocaţiile primite numai în limita şi pentru destinaţiile aprobate şi numai pentru cheltuieli strict
legate de activitatea instituţiei pe care o conduc.
Execuţia de casă a bugetului se realizează fie prin Banca Centrală şi băncile specializate,
fie printr-o instituţie specializată a Ministerului Finanţelor Publice (Trezoreria statului) sau, de
cele mai multe ori, printr-un sistem mixt.
În România, execuţia de casă a bugetului a fost asigurată, până în anul 1992, de către
Banca Naţională în cooperare cu băncile specializate, iar din 1992 s-a înfiinţat Trezoreria
finanţelor publice8 care a preluat execuţia de casă a bugetului.
Fazele şi metodele folosite în execuţia bugetară sunt diferite pentru venituri şi cheltuieli.
Există de altfel o delimitare riguroasă între execuţia părţii de venituri şi execuţia părţii de

8
Prin Hotărârea Guvernului nr 78/1992

13
cheltuieli în virtutea interdicţiei de a se efectua plăţi direct din venituri şi în conformitate cu
regula non – contractării veniturilor şi cheltuielilor.
Execuţia părţii de cheltuieli ridică probleme mai complexe şi de aceea sunt riguros
delimitate fazele ce trebuie parcurse şi competenţele organelor de dispoziţie (ordonatorii de
credite) şi a celor de execuţie (casierii sau contabilii plătitori).
Primele trei faze, adică angajarea, lichidarea şi ordonanţarea sunt de competenţa
ordonatorilor de credite, iar cea de-a patra, plata propriu – zisă, este realizată de organele de
execuţie.
Angajarea reprezintǎ decizia care genereazǎ obligaţia unei instituţii bugetare de a plǎti o
anumitǎ sumǎ de bani cǎtre furnizorii diferitelor bunuri şi servicii publice.Angajarea trebuie să
aibă temei legal. Ea se realizează în cazul achiziţionării bunurilor sau serviciilor prin încheierea
unui contract, emiterea unei comenzi sau acceptarea unei oferte. Unele obligaţii se nasc prin
adoptarea unei decizii de numire în funcţie, în cazul angajării unui funcţionar public, printr-o
hotărâre judecătorească cu titlu executoriu prin care instituţia este obligată să efectueze unele
plăţi, sau angajarea poate rezulta din legile adoptate de către Parlament cu privire la introducerea
unei noi grile de salarizare pentru bugetari, care duce la majorarea salariilor, cu privire la
indexarea salariilor sau acordarea unor compensaţii.
Lichidarea cheltuielii reprezintǎ faza în care instituţia publicǎ constatǎ şi recepţioneazǎ
furnizarea bunurilor şi/sau serviciilor contractate ,fazǎ în care are loc, în funcţie de cantitatea şi
calitatea livrǎrilor , stabilirea sumei datorate furnizorilor.
Ordonanţarea plăţii se realizează prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de plată
adresată casierului, prin care, în urma lichidării, se dispune plata sumei cuvenite beneficiarului.
Angajarea şi efectuarea de cheltuieli se aprobă şi se efectuează numai dacă pe documentul
respectiv există viza de control financiar preventiv. Pentru cheltuielile consolidate sau cu
caracter sistematic, precum plata salariilor funcţionarilor publici sau plăţile în contul serviciului
datoriei publice, plăţile se pot efectua fără o ordonanţare prealabilă. Aceasta nu înseamnă însă că
statele de plată nu trebuie să poarte viza de control financiar preventiv.
Plata propriu-zisǎ este obligaţia de achitare a sumei datorate beneficiarului.
În execuţia părţii de venituri se respectă, de asemenea, principiul separării funcţiilor, iar
operaţiile care se realizează diferă în raport cu felul veniturilor cuvenite statului.
Există astfel, potrivit naturii veniturilor, două feluri de proceduri: procedurile fiscale şi
procedurile nefiscale.
La rândul lor, procedurile fiscale sunt diferite pentru impozitele directe şi pentru cele
indirecte.
În cazul impozitelor directe, procedurile presupun, în virtutea principiului separării
funcţiilor, două faze şi anume: faza deciziilor administrative şi faza deciziilor contabile.
Executată de către aparatul fiscal specializat din subordinea Ministerului Finanaţelor
Publice, faza administrativă comportă trei operaţii tehnice şi anume: aşezarea, lichidarea şi
emiterea titlului de percepere.
Aşezarea implică identificarea materiei impozabile, atunci când faptul generator de
impozite s-a produs, şi evaluarea acesteia. Aşezarea reprezintă o operaţie de maximă importanţă

14
pentru evitarea evaziunii fiscale pe calea clandestinismului sau a subevaluării materiei
impozabile.
Lichidarea constă în stabilirea mărimii impozitului datorat de către fiecare contribuabil
în funcţie de baza de calcul a impozitului (materia impozabilă evaluată) şi regimul fiscal de
impozitare9 . Suma datorată de către fiecare contribuabil reprezintă debitul său fiscal.
Emiterea titlului de percepere a impozitului constă în înscrierea debitului fiscal ce
urmează a fi încasat de la fiecare contribuabil într-un act sau dispoziţie prin care se autorizează
perceperea propriu – zisă a impozitelor.
Execuţia contabilǎ încheie procedura în cazul impozitelor directe, constând în
perceperea propriu – zisă a acestora de către agenţi încasatori sau contabili încasatori ce aparţin
Trezoreriei statului sau unităţilor ce efectuează cu mandat operaţiile de încasare a impozitelor.
Procedura de execuţie a impozitelor indirecte se caracterizează prin faptul că nu se aplică
întocmai separarea funcţiilor. De exemplu, în cazul taxelor vamale, aşezarea, lichidarea şi
perceperea se realizează deodată, cu ocazia vămuirii mărfii şi a achitării taxelor vamale stabilite.
Aici un rol considerabil îl are plătitorul care întocmeşte declaraţia vamală, organul administrativ
verificând exactitatea datelor.
Există şi proceduri nefiscale practicate în unele ţări prin emiterea unui ordin de vărsare
sau de încasare prin care datornicul este invitat pe cale amiabilă să-şi achite datoria, în caz
contrar fiind sesizată instanţa, sau procedura de încasare forţată, caz în care se emite un titlu
executoriu (pentru acele creanţe ale statului care nu au un mod special de încasare).

3.4 Încheierea execuţiei bugetare

Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a urmări şi supraveghea în permanenţă

mersul execuţiei bugetului şi de a prezenta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului cu
privire la starea de echilibru a bugetului.
El foloseşte în acest sens dările de seamă contabile trimestriale ale ordonatorilor de
credite şi urmăreşte conturile privind execuţia de casă a bugetului prin Trezoreria statului.
Concretizarea modului de gestionare a bugetului se efectueazǎ prin întocmirea,la finele
anului bugetar, a contului de execuţie bugetarǎ.Acesta reflectǎ finalitatea operaţiunilor de
executare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi conduce la determinarea modului cum
executivul , prin instituţiile publice din structura şi subordinea sa , a respectat încadrarea în
veniturile,cheltuielile şi soldul bugetar aprobat de Parlament (echilibru, deficit, sau excedentar).
10
Momentul întocmirii contului de execuţie bugetarǎ depinde de metoda folosită în
realizarea exerciţiului bugetar.
Dacă se foloseşte metoda de gestiune, atunci conturile bugetului se închid în ultima zi a
anului bugetar, astfel că în contul general anual de execuţie se vor reflecta veniturile efectiv
încasate şi cheltuielile efectuate până la sfârşitul anului. În acest caz, veniturile cuvenite
bugetului şi neîncasate şi cheltuielile angajate, dar neefectuate până la sfârşitul anului se transmit
în bugetul următor şi se vor reflecta în contul anual al exerciţiului următor.
9
Cotele sau sumele fixe stabilite prin lege pentru unitatea de impunere şi eventualele facilităţi fiscale de care poate
beneficia, potrivit legii, contribuabilul
10
Iulian Vǎcǎrel - Finaţe Publice,Editia a V-a ,pag 552

15
 Dacă se aplică metoda de exerciţiu, atunci contul general anual se va întocmi după
expirarea perioadei de prelungire a execuţiei pentru bugetul anului încheiat, el reflectând
veniturile şi cheltuielile anului expirat, chiar dacă unele dintre ele s-au realizat după încheierea
exerciţiului bugetar.Prin urmare,pentru o perioadǎ de câteva luni , în cursul unui an bugetar se va
ţine o evidenţǎ paralelǎ,concretizatǎ în conturi de venituri şi respectiv de cheltuieli
corespunzǎtoare atât anului curent ,cât şi anului bugetar precedent.
Conturile anuale de execuţie cuprind:
• la venituri: prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive şi încasări
realizate;
• la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive şi plăţi efectuate.
Prin compararea încasărilor realizate cu plăţile efectuate se poate aprecia starea de
echilibru a bugetului încheiat, diferenţa favorabilă apărând ca excedent definitiv, iar cea
nefavorabilă ca deficit al bugetului.
Conturile generale întocmite de către Ministerul Finanţelor Publice se prezintă
Guvernului spre analiză şi însuşire iar acesta îl înaintează până la data de 1 iulie a anului următor
Parlamentului spre discuţie si aprobare ,dupǎ care execuţia bugetului se considerǎ închisǎ.
Ministerul Finanţelor Publice este obligat să întocmească şi să anexeze la contul general
de execuţie a bugetului de stat şi contul general al datoriei publice. Acesta cuprinde conturile
datoriei publice interne şi datoriei publice externe directe a statului şi situaţiile garanţiilor
guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane
juridice.

3.5 Controlul execuţiei bugetare

După primirea contului privind execuţia bugetară, Parlamentul transmite documentul

instituţiei supreme de control financiar extern care, în cele mai multe ţări, inclusiv în România,
poartă denumirea de Curte de Conturi. Aceasta este o instituţie publicǎ exterioarǎ
Guvernului,care acţioneazǎ în mod autonom,conform legii proprii de organizare şi funcţionare,pe
lângǎ forul legislativ.
În privinţa contului de execuţie bugetară, Curtea de Conturi efectuează la fiecare
instituţie publică controlul ulterior, vizând legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în acest
document. Ea verifică eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei bugetare, pronunţându-
se şi asupra calităţii gestiunii banilor publici la nivelul fiecărei instituţii şi pe ansamblul
bugetului. La încheierea verificărilor efectuate prin structurile sale funcţionale, dacă nu se
constată ilegalităţi şi prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de
descărcare de gestiune a conducătorului (ordonatorului de credite) fiecărei instituţii publice.
Dacă se constată operaţiuni ilegale, generatoare de pagube materiale, acestea se recuperează prin
organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi.
În final, Curtea de Conturi prezintǎ Parlamentului raportul privind controlul contului de
execuţie bugetarǎ în vederea dezbaterii şi aprobǎrii acestui cont.
Organizarea şi funcţionarea controlului financiar, în general, asupra execuţiei bugetare, în
special, prezintă particularităţi de la o ţară la alta. Important este că, prin formele concrete de

16
organizare şi funcţionare a controlului financiar, să se evite manifestarea conflictului de interese
şi să se realizeze controlul reciproc al puterilor în stat, în sensul că organul care gestionează
bugetul (Guvernul) să fie controlat şi de o entitate publică exterioară acestuia, aprobarea
execuţiei bugetare efectuând-o o altă putere în stat, respectiv forul legiuitor (Parlamentul).11
Deşi am prezentat controlul ca o etapă distinctă a procesului bugetar, în realitate el este
prezent, aşa cum subliniam încă de la început, în toate fazele procesului bugetar, deşi activitatea
cea mai intensă se realizează de-a lungul execuţiei bugetare.
Acest control (al Curţii de Conturi,al Guvernului,al Ministerului Finanţelor şi al celorlalte
organisme menţionate) este un control tehnic, adicǎ de naturǎ financiarǎ.În afara
acestuia,Parlamentul executǎ un control politic asupra oricǎrei etape a procesului bugetar prin
faptul cǎ dezbate şi aprobǎ bugetul şi legea bugetului ,contul de execuţie bugetarǎ ,documentele
şi legea execuţiei bugetului.

3.6 Adoptarea execuţiei bugetare12

Pe baza raportului privind contul de execuţie bugetară, elaborat de instituţia specializată

de control al finanţelor publice, Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare a
acestuia. Mai întâi are loc analiza raportului în comisiile permanente reunite de buget, finanţe şi
bănci ale forului legislativ, iar apoi se dezbate în plenul Parlamentului proiectul de Lege privind
aprobarea contului de execuţie bugetară.
Cu această ocazie se prezintă de către executiv sinteza evoluţiilor economico – financiare
din anul la care se referă execuţia bugetară şi factorii care au influenţat evoluţia acesteia. Apoi
are loc exprimarea punctelor de vedere ale formaţiunilor politice reprezentate în forul legislativ,
prilej cu care se fac aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile
bugetului aprobat. Totodată, se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi în vederea
creşterii eficienţei utilizării banilor publici. În continuare, se trece la discutarea pe articole a
proiectului legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară. În conţinutul său, pe lângă
articolele privind aprobarea contului respectiv, se pot introduce prevederi referitoare la
continuarea verificării de către Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale execuţiei bugetare şi
raportarea către Parlament a constatărilor rezultate şi a măsurilor legale aplicate.
Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de execuţie
bugetară marchează încheierea etapelor componente ale procesului bugetar.

CAPITOLUL 4

11
Tatiana Moşteanu, Iulian Vǎcǎrel - Finaţe Publice,Editia a V-a ,pag 553
12
Tatiana Moşteanu, Iulian Vǎcǎrel - Finaţe Publice,Editia a V-a ,pag 553

17
EXECUŢIA BUGETARĂ ÎN ANUL 2008

În anul 2008, politica bugetarǎ a fost expansionistǎ,pro-ciclicǎ şi a condus la

acumulararea unor dezechilibre macroeconomice semnificative manifestate printr-un deficit de
cont curent şi o ratǎ a inflaţiei ridicate.
În 2008, statul a înregistrat venituri totale la bugetul consolidat de 164,4 miliarde lei
(44,66 miliarde euro), adicǎ 32.03% din PIB, şi cheltuieli de 189,121 miliarde lei (51,35 miliarde
euro) - 36,9% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.
Deficitul Bugetului de stat, de 19,8 miliarde lei, a reprezentat peste 80% din deficitul
bugetului general consolidat, de 26.7 miliarde lei. Veniturile la Bugetul de stat au fost de 61 de
miliarde lei, în timp ce cheltuielile au reprezentat 80,88 milioane de lei.
La finalul anului 2008 situaţia finanţelor publice s-a deteriorat considerabil, deficitul
bugetar ajungând la 5.2 % din PIB nivel de peste douǎ ori mai mare decât ţinta bugetarǎ stabilitǎ.
Acest derapaj este inacceptabil în condiţiile unei creşteri economice de 7.9%.
Deficitul provine în cea mai mare parte din bugetul de stat, dar e de remarcat cǎ şi alte
bugete mari, precum cel al asigurǎrilor sociale de stat şi cel de asigurǎri de sǎnǎtate au trecut pe
minus pânǎ la sfârsitul anului .
De asemenea o contribuţie semnificativǎ la adâncirea deficitului bugetar a avut-o bugetul
general centralizat al unitǎţilor administrativ teritoriale deficitul generat de acesta fiind de 3,7
miliarde lei.
Titlurile de despǎgubire emise de Autoritatea Nationalǎ pentru Restituirea Proprietǎţilor
(ANRP) au atras un deficit de 3,59 miliarde lei, iar rambursarile de credite externe acordate
ministerelor au adâncit deficitul bugetului consolidat cu 2,16 miliarde lei.
O altǎ contribuţie importantǎ la adâncirea deficitului bugetului consolidat a venit şi din
partea bugetului Companiei Naţionale de Autostrǎzi şi Drumuri Naţionale (CNADN), care a
înregistrat cheltuieli mai mari cu 1,24 miliarde lei decât veniturile în anul 2008, din partea
fondului special pentru asigurǎrile sociale de sǎnǎtate - 484,3 milioane lei, a bugetului
asigurǎrilor sociale de stat - 27,1 milioane lei şi a împrumuturilor interne - 11,5 milioane lei.
Dezechilibrul bugetului de stat a fost compensat parţial de celelalte bugete, cele mai mari
excedente fiind înregistrate de bugetul general centralizat al bugetelor locale (1,24 miliarde lei) şi
de fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (1,16 miliarde lei). De asemenea şi
bugetul de asigurǎri pentru somaj (608,5 milioane lei), bugetul Fondul Proprietatea (418
milioane lei) şi bugetul trezoreriei statului,ce cuprinde banii din privatizǎri (230,6 milioane lei)
au înregistrat excedende şi au acoperit parţial dezechilibrul bugetului de stat.

Cauzele deficitului excesiv

UM Programat 2008 Realizat 2008 Diferente

PIB mld lei 513.2

Curs mediu lei/eur 3.68
Venituri totale mld lei 191.1 164.4 -26.7
Venituri totale mld EUR 51.93 44.67 -7.26
Venituri totale % PIB 37.24% 32.03% -5.20%
Dupǎ cum se observǎ din tablul de mai sus una dintre cauzele a deficitului a fost supra
estimarea veniturilor publice.

18
 Veniturile totale realizate în anul 2008 au reprezentat 32.03% din PIB13( 164.4 miliarde
lei sau 44.67 miliarde euro) în comparaţie cu veniturile programate prin buget în sumǎ de 191.10
miliarde lei (51.93 miliarde euro) ,respectiv 37.24% din PIB, potrivit datelor MFP.
În concluzie veniturile realizate în anul 2008 au fost mai mici cu 5.2% din PIB faţǎ de
nivelul programat, echivalentul a 7.26 miliarde euro.
Fondurile europene atrase au fost de 2.8 miliarde lei comparativ cu 10.6 miliarde lei
veniturile prevǎzute în buget ,o diferenţǎ de 1.6% din PIB ,echivalentul a 2.1 miliarde euro.
Potrivit execuţiei bugetului general consolidat, contribuţiile sociale colectate au fost în
sumǎ de 43,10 miliarde de lei, taxa pe valoarea adaugatǎ – 40.8 miliarde de lei, impozitul pe
profit - 12,90 miliarde de lei, impozitele pe venit şi salarii - 16,58 miliarde de lei, accize - 12,46
miliarde de lei.
Veniturile din TVA au fost prevăzute la un nivel de 47 miliarde lei (12.8 miliarde euro),
iar încasările au fost de numai 40.8 miliarde lei (11,1 miliarde euro), reprezentând venituri mai
mici cu 1,2% din PIB şi un grad de realizare a încasărilor de 87 %.
Veniturile nefiscale prevăzute prin buget au fost de 23.2 miliarde lei, la finele anului
estimându-se venituri de numai 16.5 miliarde lei, rezultând o diferenţă faţă de program de 1.3%
PIB şi un grad de realizare a bugetului de 69%.
O altǎ importantǎ cauzǎ care a determinat deficitul bugetar a fost dinamica excesivǎ a
cheltuielilor faţǎ de venituri Aşadar ,în anul 2008 au fost realizate cheltuieli suplimentare peste
nivelul resurselor disponibile, care nu au fost canalizate către activităţi productive.
Cheltuielile curente au înregistrat în anul 2008 o creştere de 30% faţă de anul 2007.
Cheltuielile de personal au crescut cu 29% faţă de anul 2007 şi au ajuns la 11.8 miliarde euro
(8.4% PIB).
Dinamica cea mai mare au înregistrat-o cheltuielile cu bunuri şi servicii care au avansat
cu 32% comparativ cu anul 2007, având cea mai mare dinamică de creştere a ultimilor ani,
ajungând la valoarea de 9 miliarde de lei (6.5% PIB).
Cheltuielile de capital realizate în 2008 au fost de 6.3 miliarde euro, reprezentând 4,5%
din PIB faţă de 5,2% programate prin buget. În plus, cea mai mare parte a cheltuielor de investiţii
au fost realizate din surse interne (bugetul de stat şi bugetele locale).Tragerile de fonduri din
fondurile structurale şi de coeziune au fost în valoare de 178 mil. de euro, în condiţiile în care
alocările UE au fost de 3.1 miliarde de euro cumulate pe anii 2007 şi 2008 (s-au tras practic 6%
din volumul alocat).
Multiplele rectificări bugetare au accentuat caracterul inflaţionist al politicii bugetare prin
majorarea veniturilor şi cheltuielilor programate într-un mod nesustenabil.

Execuţia bugetară asimetrică

13
Include instituţiile autofinanţate.Fǎrǎ aceste instituţii ,veniturile realizate în anul 2008 sunt de 30.9% din PIB.

19
 Medie
2008 trim Trim. I Trim. II Trim.III Trim.IV
mil lei mil lei mil lei mil lei mil lei mil lei
Venituri 164.466 41.117 41.584 41.454 41.252 40.176
% din total
Dinamica fata 100% 25.3% 25.2% 25.1% 24.4%
de trimestrul -0.3% -0.5% 02.6%
anterior
Cheltuieli 189.122 47.281 41.824 47.043 43.549 56.706
%din total
Dinamica fata 100% 22.1% 24.9% 23.0% 30.0%
de trimestrul 12.5% -7.4% 30.2%
anterior
Deficit -24.656 -6.164 -240 -5.589 -2.297 -16.53
% din total 100% 1.00% 22.70% 9.30% 67.00%

Sursa:www.discuţii.mfinanţe.ro

Aşa cum reiese din graficele de mai sus cheltuielile bugetului general consolidat în
trimestrul IV al anului 2008 a crescut considerabil cu 30% faţǎ de trimestrul anterior, în timp ce
încasările bugetare au scăzut cu 2.6%.
Deficitul bugetar înregistrat doar în ultimul trimestrul al anului a atins nivelul de 16
miliarde de lei, faţă de un nivel 2 miliarde înregistrat în trimestrul anterior.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

20
 Procesul bugetar, sub aspectul conţinutului, reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor
întreprinse de instituţiile abilitate ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicate
de autoritatea guvernamentală.
Derularea procesului bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi
alocarea lor în scopul furnizării către populaţie a bunurilor şi serviciilor publice.
Statul trebuie sǎ acopere necesitǎţile publice de bunuri şi servicii, dimensionarea
cheltuielilor şi apoi repartizarea lor pe destinaţii şi beneficiari, trebuie sǎ satisfacǎ tocmai aceste
necesitǎţi. Este ştiut însǎ cǎ nivelul de satisfacere a nevoilor sociale depinde de nivelul şi
volumul fondurilor publice repartizate.
Instrumentul în care îşi găsesc reflectarea toate resursele financiare publice şi cheltuielile
publice îl constituie bugetul general consolidat.
Din unghiul de analiză al domeniilor influenţate de conţinutul
procesului bugetar, acesta generează, deopotrivă, efecte atât în profil
economic, cât şi social,deoarece elaborarea, aprobarea şi executarea unui
anumit tip de buget se repercutează direct asupra cererii şi, respectiv,
ofertei agregate din economie, precum şi asupra gradului de satisfacere cu
bunuri şi servicii publice a nevoilor societăţii.
România trebuie sǎ îmbunǎtǎţeascǎ planificarea şi execuţia bugetarǎ şi sǎ aibǎ mai multǎ
grijǎ la cheltuielile publice dat fiind cǎ deficitul bugetului general consolidat s-a adâncit la 5,2%
din PIB în 2008, de la 2,5% în 2007, şi ar putea ajunge la 7,5% din PIB în acest an, potrivit
prognozelor CE.
Cheltuielile publice ridicate ar trebui sǎ însemne o satisfacere sporitǎ a
nevoilor sociale,
a celor de protecţie socialǎ, sǎnǎtate şi învǎţǎmânt.Realizarea acestor
cheltuieli trebuie sǎ fie strict legatǎ de resursele financiare mobilizate la
buget prin intermediul impozitelor şi contribuţiilor.
De asemenea România ar trebui sǎ evite o politica fiscalǎ pro-ciclicǎ, pentru a stopa
adâncirea deficitului de cont curent şi presiunile inflaţioniste, dar şi sǎ aibǎ în vedere corelarea
majorǎrilor salariale cu creşterea productivitǎţii.
Depǎşirea plafonului de 3% din PIB pentru deficitul bugetar admis conform Pactului de
stabilitate şi creştere pune România în situaţia de a i se aplica procedura de deficit excesiv.
Lipsa de predictibilitate a politicii fiscal bugetare şi derapajul bugetar major de la
sfârşitul anului 2008 vor conduce la erodarea încrederii investitorilor strǎini în perspectivele
economiei româneşti.
Incertitudinea deciziilor privind bugetul de stat a determinat o serie de rectificări bugetare
pentru un singur an financiar ceeaa ce a condus la dezechilibre macroeconomice.

21
BIBLIOGRAFIE

• Buget şi trezorerie publicǎ - Delia Cataramǎ, Emilia Câmpeanu, Attila Gyotgy, Tatiana
Moşteanu, Mariana Vuţǎ , Editura Universitarǎ 2008
• Finanţe - Prof.univ.dr.Radu Stroe, Lect.univ.drd.Dan Armeanu, Ediţia a II-a
• Finaţe Publice – Maria Bodnar, Tatiana Moşteanu, Iulian Vǎcǎrel, Ediţia a V-a, Editura
Didacticǎ şi Pedagogicǎ
• Legea Finanţelor Publice nr. 500 din 11 iulie 2002
• Tezǎ de doctorat Maria Marin, Bugetul de stat, Instrument de reglare macroeconomicǎ , anul
2007
• www.discuţii.mfinante.ro
• www.newz.ro
• www.curierulnational.ro/Economie
• www.financiarul.com

22