0

Academia de Studii Economice

Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

Bugetul local – instrument de finaţare a activităţii

economice şi sociale, pe exemplul sectorului 6 din
Bucureşti

Coordonator ştiinţific
Prof. univ. dr. Maria Bodnar
Absolvent

Bucureşti
 2008

Cuprins

Introducere ...................................................................................................................2

Capitolul I
1.1Rolul bugetului local în dezvoltarea economic-socială a unităţilor administrativ-
teritoriale....................................................................................................................3
1.2 Procesul bugetar........................................................................................................6
1.3 Structura bugetelor locale..........................................................................................9
1.3.1 Veniturile bugetelor locale................................................................................9
1.3.2 Cheltuielile bugetelor locale............................................................................14
1.4 Posibilităţi de perfecţionare a procesului bugetar la nivelul bugetelor
locale..............................................................................................................................19

Capitolul II
2.1. Prezentarea Sectorului 6..........................................................................................22
2.2. Autorităţile Primăriei sectorului 6...........................................................................23
2.3. Analiza bugetelor de venituri si cheltuieli ale Primăriei
sectorului 6 din Bucureşti pe anii 2006 -2007................................................................25
2.3.1 Analiza veniturilor Primăriei sectorului 6 din Bucureşti............................26
2.3.2 Analiza cheltuielilor Primăriei sectorului 6 din Bucureşti.........................29
2.3.3 Echilibrarea bugetului Primăriei sectorului 6.............................................35
2.4 Bugetul local al Primăriei sectorului 6 pe anul 2008...............................................36
Concluzii........................................................................................................................41
Bibliografie....................................................................................................................42

1
 Introducere

După mai mult de patru decenii de conducere centralizată, România a adoptat, în decembrie
1991, o nouă Constituţie prin care s-au instituit autonomia locală şi descentralizarea serviciilor
publice, ca principii de bază ale administaţiei publice in unităţile administrativ-teritoriale.
Autonomia financiară a autorităţilor administraţiei publice locale este absolut necesară
deoarece asigură suportul material al funcţionării, iar pe de altă parte comunităţile locale îşi cunosc
posibilităţile proprii privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe
plan local.
Descentralizarea administraţiei publice duce la cresterea importanţei administraţiei publice
locale. Acest lucru presupune o mai mare responsabilitate în fundamentarea veniturilor locale şi în
stabilirea destinaţiilor acestor venituri.
Pentru realizarea unei autonomii reale este necesar ca bugetele locale să dispună de surse de
finanţare proprii, prin intermediul cărora să se poată asigura necesarul (cea mai mare parte a lui) de
resurse pentru acoperirea cheltuielilor generate de sarcini din ce în ce mai multe şi mai complexe.
Organizarea distinctă a finanţelor locale, pe baza autonomiei financiare a administraţiilor
locale, permite degrevarea finanţelor centrale de anumite cheltuieli, reducerea numãrului şi amploarei
fluxurilor baneşti între cele două niveluri structurale ale finanţelor publice precum şi o mai clară
urmărire a modului cum sunt folosite fondurile constituite.

2
 Capitolul I

1.1 Rolul bugetului local în dezvoltarea economică-socială a unităţilor

administrativ-teritoriale
Descentralizarea contribuie la crearea unui mediu politic şi administrativ compatibil
principiului de subsidiaritate. Bugetele locale descentralizate şi autonome pot contribui mai eficient la
combaterea sărăciei, furnizând servicii spre grupurile cele mai vulnerabile, într-o manieră cât mai
eficientă, flexibilă şi inovativă. Descentralizarea este şi un instrument de mediere a conflictelor,
asigurând structuri şi modalităţi de participare democratică la guvernare. Administrarea
descentralizată se înţelege şi ca un transfer de sarcini, resurse şi puteri de la stat spre nivelul
intermediar în cadrul unor relaţii de cooperare şi solidaritate.
Creşterea autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale va contribui la creşterea
bunăstării populaţiei, utilizarea eficientă a resurselor financiare proprii, perfecţionarea mijloacelor de
protecţie legală a autonomiei locale. Se va asigura redimensionarea unităţilor administrativ-teritoriale,
comunităţilor urbane şi rurale ale ţării pe baze echitabile şi viabile economic, contribuind la
consolidarea la nivel regional de guvernare locală, pe criterii de raţionalitate economică, reprezentare
democratică şi solidaritate .
În cadrul acestui proces se va accelera transferul de competenţe administrative şi economice de
la nivelul central spre nivelul local şi regional, descentralizarea şi desconcentrarea serviciilor publice
fiind evaluate prin instrumente de evaluare a gradului de satisfacţie a cetăţenilor faţă de serviciile
publice furnizate .
Există motive serioase pentru accelerarea reformei sistemului de administraţie publică locală,
cum ar fi: creşterea economică redusă şi necesitatea mobilizării resurselor locale, implicarea sectorului
privat şi a societăţii civile de a condiţiona progresiv funcţionarea unei administraţii publice locale
moderne, flexibile şi deschise public şi privat; creşterea exigenţelor cetăţenilor faţă de nivelul şi
calitatea serviciilor care li se oferă pe plan local, necesitatea de a crea mecanismele şi condiţiile unor
servicii furnizate la standardele de civilizaţie şi eficienţă specifice UE.

3
 Descentralizarea efectivă a serviciilor publice locale implică derularea coerentă şi strategică a
reformei administraţiilor publice locale si va asigura creşterea rapidă a calităţii şi eficienţei serviciilor
furnizate pe plan local, astfel încât administraţiile locale să răspundă exigenţelor populaţiei şi dezvoltării
locale. Furnizarea de servicii locale de calitate va fi realizată ca urmare a creşterii veniturilor colectate
la nivel local, în urma susţinerii dezvoltării capacităţii de valorificare a potenţialului local şi
implementarea de măsuri pentru atragerea de resurse externe, investiţii şi parteneriate private în zona de
competenţă a autoritãţilor locale.
Procesul de descentralizare a serviciilor este strâns legat de cel al instrumentelor financiare,
căci fără autonomie financiară nu se poate vorbi de o autonomie reală a autorităţilor locale, calitatea
serviciilor depinzând în mod direct de resursele financiare. Autonomia locală evidenţiază
fundamentarea descentralizării pe criteriul unităţilor administrativ-teritoriale cărora li se conferă
personalitate juridică.
Dezvoltarea durabilă a fiecărei zone, crearea unui mediu economico-social competitiv, stabil,
sănătos şi diversificat, capabil să asigure o continuă creştere economică şi creşterea calităţii vieţii,
reprezintă recunoaşterea beneficiilor descentralizării.
Dezvoltarea locală este o strategie de intervenţie economică prin care reprezentanţii locali ai
sectorului privat, public sau social, cooperează la valorificarea resurselor umane, tehnice şi financiare
ale unei colectivităţi, având drept obiectiv principal, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea
nivelului de trai.
De când România a devenit membră a Uniunii Europene, multe din obiectivele de pe plan
local se pot realiza cu fonduri europene, deoarece cea mai mare parte dintre acestea sunt destinate
administraţiilor locale.
Dacă unităţile administrative au o conducere competentă, dezvoltarea social-economică va fi
cu siguranţă rezultatul acţiunilor sale. Trebuie întocmite proiecte competitive, pentru care se vor
întocmi planuri de afaceri care să cuprindă o estimare realistă a costurilor şi a perioadelor necesare
pentru realizarea etapelor proiectului.

Locul bugetelor locale în cadrul bugetului general consolidat, în România:

Indicatorul care poate exprima o caracterizare a nivelului cheltuielilor şi veniturilor publice
locale şi a dinamicii acestora, într-o anumită perioadă, este ponderea cheltuielilor, respectiv veniturilor
publice locale în produsul intern brut.
În România, evoluţia ponderilor veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale în Produsul Intern
Brut în perioada 1995-2006 este prezentată în tabelul 1.1.1:

4
 Tabelul 1.1.1 Evoluţia ponderilor veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale în PIB
- mil RON -
An Produs Intern Venituri totale ale Ponderea in Cheltuieli totale Ponderea
Brut bugetelor locale PIB (%) ale bugetelor in PIB
locale (%)
1995 2.317,7 333,7 14,3 326,5 14,1
1996 3.261,9 499,9 15,3 495,5 15,2
1997 7.676,0 1.046,9 13,6 1.037,1 13,5
1998 11.782,5 1.345,4 11,4 1.338,2 11,4
1999 17.910,8 2.125,3 11,8 2.086,9 11,7
2000 25.109,5 3.335,7 13,2 3.314,1 13,2
2001 35.174,1 7.104,3 20,1 7.052,3 20,0
2002 44.901,2 9.306,9 20,7 9.252,0 20,6
2003 56.692,8 12.815,1 22,6 12.829,9 22,6
2004 70.699,8 15.898,9 22,4 15.513,9 21,9
2005 83.469,9 19.428,7 23,2 18.753,7 22,5
2006 106.975.3 27.693,4 25,8 25.360,8 23,7
Sursa : Institutul National de Statistica

Atât ponderea veniturilor totale cãt şi a cheltuielilor totale ale bugetelor locale în Produsul
Intern Brut s-a menţinut oarecum constantă în perioada 1995-2000, respectiv între 11,4-15,3% pentru
veniturile totale şi respectiv 11,4-15,2% pentru cheltuielile totale.
În anul 2001 apar creşteri semnificative ca urmare a descentralizării cheltuielilor privind
învăţământul preuniversitar de stat (cheltuielile de personal, burse, obiecte de inventar), creşele şi
centrele locale de consultanţă agricolă, cu asigurarea corespunzătoare a resurselor financiare,
ajungându-se la o pondere a veniturilor bugetelor locale de 20,1% din PIB şi a cheltuielilor bugetare
locale de 20 % din PIB. În anii următori se înregistrează o uşoară creştere atât a ponderii veniturilor
căt şi a cheltuielilor în Produsul Intern Brut.
Perspectiva descentralizării serviciilor publice, şi mai accentuată în perioada următoare,
reflectată prin înfinţarea serviciilor de evidenţă informatizată a populaţiei şi a serviciilor de poliţie
comunitară, va conduce la înregistrarea unui nivel al cheltuielilor publice locale în continuă creştere şi
cu o pondere tot mai însemnată în Produsul Intern Brut, rezultat al procesului de descentralizare.

1.2 Procesul bugetar

5
 Delimitarea finanţelor publice locale este rezultatul autonomizării financiare a autorităţilor
publice teritoriale. Separarea finanţelor publice locale de cele centrale se bazează pe eficienţa utilizării
resurselor financiare publice. În România, finanţele publice locale sunt organizate în strânsă legătură
cu împărţirea administrativ-teritorială.
Bugetul local este documentul în care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi
cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale, structura bugetelor locale reflectând gradul de
autonomie a administraţiei locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între diferitele
administraţii teritoriale. În România, fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului
Bucureşti întocmeşte buget propriu, în condiţii de autonomie.
Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe şi alte venituri stabilite de Legea
bugetară anuală. Din bugetele locale se finantează, în condiţiile stabilite de lege, acţiuni social-
culturale, cheltuieli legate de întreţinerea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat,
obiective şi acţiuni economice de interes local, precum şi alte obiective prevăzute prin dispoziţii
legale.
Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor pe categorii de bugete locale, în cazurile în care legea
nu prevede, se stabileşte de către organele de decizie ale fiecărui judeţ, respectiv al municipiului
Bucureşti, în funcţie de atribuţiile organelor locale ale administraţiei de stat şi de subordonarea
instituţiilor publice, precum şi de necesităţile de echilibrare bugetară.
În România, modul de organizare a bugetelor locale este prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări prin Legea
nr.108/2004.
Elaborarea bugetelor locale
Elaborarea bugetelor locale este un proces etapizat care implică parcurgerea succesivă a
operaţiunilor prevăzute de lege.
Până la data de 1 iunie, Ministerul Finanţelor Publice transmite Direcţiilor generale ale
finanţelor publice o scrisoare-cadru prin care se specifică: contextul macroeconomic pe baza căruia
vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a proiectelor de buget, limitele
sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale transferurilor consolidabile pe
ansamblul judeţului.
În continuare, Direcţiile generale ale finanţelor publice trimit informaţiile primite în etapa I
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale. Aceştia din urmă transmit autorităţilor
administraţiei publice locale sumele aferente, în vederea cuprinderii acestora în proiectele de buget.
Termenul de execuţie este de maxim 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de guvern.

6
 Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale transmit proiectele bugetelor locale
echilibrate şi ale anexelor pentru anul următor şi estimările pentru următorii 3 ani, având ca termen
limită data de 1 iulie.
Direcţiile generale ale finanţelor publice transmit proiectele bugetelor locale la Ministerul
Finanţelor Publice, până la 15 iulie.
Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorii principali de credite, luându-se în
considerare prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali, elaborate de organele
abilitate pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul bugetului local, precum şi pentru
următorii 3 ani.
Aprobarea bugetelor locale
Aprobarea bugetului local este reglementată prin legea nr. 45/2003 cu modificări aduse prin
legea nr. 108/2004, proiectul de buget prezentându-se de către primar pentru aprobare Consiliului
local în termen de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al
României. Înainte de prezentarea proiectului de buget local pentru aprobare, sunt parcurse
următoarele etape:
Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile aprobate prin legea
bugetului de stat în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a legii
bugetului de stat.
Consiliile judeţene şi consiliul general al municipiului Bucureşti repartizează pe unităţi
administrativ teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi
transferurile consolidabile, în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către ordonatorii
principali de credite, având ca termen limită 5 zile de la comunicare.
Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate, ordonatorii principali de credite
definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul
unităţilor administrativ-teritoriale, în maximum 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al
României a legii bugetului de stat.
Locuitorii pot depune contestaţii privind proiectul bugetului local în interval de 15 zile de la
data publicării sau afişării bugetului local.
Proiectul bugetului local, însotit de raportul primarului şi de contestaţiile depuse de locuitori,
se înaintează Consiliului local pentru aprobare.
Procedura de aprobare a bugetului local constă în analiza fiecărui capitol de venituri şi
cheltuieli, după care votarea pentru adoptarea bugetului local are loc pe capitole, subcapitole, titluri,

7
articole şi alineate, după caz în maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de
buget.
Termenul de 45 zile pentru aprobarea bugetelor locale este termen-limită. În situaţia în care acesta
este depăşit, efectuarea de plăţi din buget nu mai este posibilă decâtt în limita veniturilor încasate.
După aprobare, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a transmite, în termen de 5
zile, bugetele locale la Direcţia generală a finanţelor publice, în vederea centralizării pe ansamblul
judeţului. În termen de 10 zile, direcţiile generale ale finanţelor publice trimit bugetele locale la
Ministerul Finanţelor Publice pentru a se centraliza la nivel naţional.
Execuţia bugetelor locale
Sarcina de executie a bugetului îi revine ordonatorului principal de credite (primarului sau
preşedintelui consiliului local judeţean). În execuţie sunt implicaţi mai mulţi ordonatori (secundari şi
terţiari), grija principală a acestora fiind de a asigura realizarea veniturilor la nivelul minim aprobat şi
efectuarea cheltuielilor în limitele şi pentru destinaţiile aprobate.
Execuţia bugetului local înseamnă ansamblul operaţiunilor de încasare la termenele legale a
tuturor impozitelor şi taxelor locale şi de efectuare a plăţilor pentru realizarea cheltuielilor conform
destinaţiilor aprobate prin hotărâre a consiliilor locale.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei
statului, prin evidenţierea în conturi distincte a veniturilor şi cheltuielilor pe categorii de resurse.
Trimestrial şi anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situaţii financiare asupra
execuţiei bugetare, care se depun la Direcţiile generale ale finanţelor publice, care le centralizează şi
le depun la Ministerul Finanţelor Publice.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile
financiare anuale rapoarte anuale de performanţă în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele,
rezultatele preconizate şi cele obtinuţe, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind
angajamentele legale.
Pentru stabilirea rezultatelor finale ale execuţiei bugetelor locale, ordonatorii principali de
credite întocmesc şi prezintă spre aprobare consiliilor locale până la data de 31 mai a anului următor,
conturile anuale de execuţie a bugetelor în structura următoare: a) la venituri: prevederi bugetare
iniţiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate; b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale,
credite bugetare definitive, plăţi efectuate.
Excendentul anual al bugetului local rezultat în urma regularizării în limita transferurilor din
bugetul de stat, se utilizează, în ordine, pentru: rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata

8
dobânzilor, comisioanelor, şi a altor costuri aferente acestora, precum şi pentru constituirea fondului
de rulment.
Fondul de rulment funcţionează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi este folosit
pentru acoperirea golurilor de casă în trezorerii, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului
deficit bugetar rezultat la sfârşitul exerciţiului bugetar. Fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru
finanţarea unor investitii de interes local.

1.3 Structura bugetelor locale

Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii financiare a
unităţilor administrativ-teritoriale, structura acestora reflectând gradul de autonomie a administraţiei
locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale. Bugetele
locale reflectă fluxurile formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor administraţiilor locale,
modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor.

1.3.1 Veniturile bugetelor locale

O problemă importantă în cadrul fiscalităţii locale o constituie autonomia fiscală a
administraţiilor publice locale. Teoretic, autonomia fiscală este mai mare atunci când autorităţile
locale sunt libere să determine atât baza de impozitare, cât şi rata de impozitare, fără ca autorităţile
centrale să impună limite pentru oricare dintre acestea.
Autonomia fiscală devine aşadar un instrument de bază utilizat de comunităţile locale pentru a-
şi asigura potenţialul de resurse necesar finanţării unei părţi importante din serviciile publice pe care
acestea sunt obligate să le presteze în folosul cetăţenilor.
Situaţia României în care atât rata impozitului cât şi baza de impozitare sunt stabilite de
Guvern, face ca ţara noastră să se înscrie în rândul ţărilor în care autonomia fiscală este destul de
limitată şi deci, şi capacitatea fiscală a administraţiilor locale de a produce venituri este în mare parte
dependentă de nivelul central.
În Legea administraţiei publice locale se prevede ca unităţile administrativ-teritoriale au
dreptul la resurse proprii pe care le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin în condiţiile legii.
Aceste resurse financiare trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi cu responsabilităţile ce revin
autorităţilor locale.

9
 Pornind de la acest principiu, al autonomiei locale, şi potrivit legislaţiei în vigoare, pentru
bugetele locale sunt prevăzute următoarele categorii de venituri: venituri proprii (formate din
impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit), sume
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat (TVA), subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la
alte bugete, donaţii şi sponsorizări.
Structura veniturilor administraţiilor locale pentru perioada 1995-2006 este prezentată în
tabelul 1.3.1.1:
Tabel 1.3.1.1 Structura veniturilor bugetelor locale in perioada 1995-2006
-mil. RON-
An Venituri Venituri Venituri Venituri Venituri Venituri Subventii
totale din curente fiscale nefiscale din cu
care: capital destinatie
speciala
1995 333,7 87,4 73,4 13,9 4,9 - 120,1
1996 499,9 108,2 87,3 20,9 4,8 - 184,9
1997 1.046,9 191,5 152,3 39,2 6,9 - 379,0
1998 1.345,4 321,0 247,7 73,4 11,8 - 505,4
1999 2.224,3 722,3 584,7 137,6 33,4 236,0 156,4
2000 3.344,5 801,7 614,3 187,4 59,5 352,3 285,2
2001 7.119,6 1115,9 839,5 276,4 39,5 396,5 453,2
2002 9.322,8 1561,5 1.184,2 377,3 59,1 432,7 117,4
2003 13.078,1 2285,9 1.825,9 460,0 123,9 319,4 734,9
2004 15.955,8 2.747,2 2.177,2 570,0 328,8 - 920,2
2005 19.480,9 3.149,5 2.414,5 735,0 397,5 - 1.218,1
Sursa: Institutul National de Statistica

Se observă că ponderea cea mai mare în totalul veniturilor bugetelor locale o deţin, cum este şi
normal, veniturile curente cu ponderi cuprinse între 26% în 1995 şi 16% în 2005. Între anii 2001-2003
se înregistreză valori foarte mari a acestor venituri şi în consecinţă a veniturilor totale. Urmează
veniturile provenite din subvenţii de la bugetul de stat, acestea variind semnificativ pe întrega
perioadă analizată, cea mai mare pondere înregistrându-se în anul 1998 o pondere de 37,5%, ceea ce
semnifică dependenţa tot mai accentuată a acestora faţă de transferurile din bugetul de stat. Veniturile
din capital se menţin relativ constante în această perioadă având ponderi în jurul valorii de 1% .

Veniturile proprii

10
 Aportul cel mai însemnat la constituirea resurselor autorităţilor locale îl au veniturile proprii.
Acestea sunt veniturile pe care autorităţile le realizează pe plan local, si sunt formate din: impozite,
taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit.
Nivelul şi sursele acestor venituri sunt controlate de către autorităţile locale, în limitele
prevăzute de lege, acestea având în general libertate în privinţa modului în care sunt cheltuite
În România ponderea veniturilor proprii în cadrul veniturilor totale ale bugetelor locale a
crescut în ultimii ani, în primul rând ca urmare a modificărilor survenite în domeniul legislaţiei care
au permis descentralizarea mai multor surse de venituri.
Figura 1.3.1.1 Evolutia ponderii veniturilor proprii in cadrul veniturilor totale la bugetele locale

35
30
25
20
15
10
5
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Din Figura 1.3.1.1 se observă ca în anul 1999 se fac simţite din plin efectele noii legi a
finanţelor publice locale, când 50% din impozitul pe salariu este lasat la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale, ponderea veniturilor curente crescând la 33 %. În următorii ani, veniturile
proprii au scăzut ca pondere în totalul veniturilor bugetelor locale ca urmare a continuării procesului
de descentralizare a unor cheltuieli de la bugetul de stat către bugetele locale, pentru finanţarea cărora
s-au asigurat sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Potrivit clasificaţiei bugetare, veniturile proprii provin din venituri curente fiscale şi nefiscale,
venituri din capital şi cote defalcate din impozitul pe venit.
În general veniturile fiscale reprezintă principala sursă a veniturilor locale. În tabelul 1.3.1.2
este prezentată structura veniturilor fiscale ale bugetelor locale în perioada 1995-2006:
Tabel 1.3.1.2 Structura veniturilor fiscale ale bugetelor locale in perioada 1995-2006
- mil RON -
An Venituri A. Impozite Impozit Impozit B. Impozite TVA
fiscale din directe, din pe profit pe salarii indirecte,
care: care: din care:
1995 73,4 68,9 2,0 21,9 4,6 -
1996 87,3 82,6 3,1 28,4 4,7 -
1997 152,3 141,6 14,1 48,9 10,7 -
1998 247,6 241,4 22,2 129,7 6,2 -
1999 584,7 573,6 39,1 378,6 11,1 -
2000 614,3 592,6 40,7 304,7 21,7 -

11
 2001 839,5 803,3 21,5 392,1 36,2 21,8
2002 1184,2 1122,8 21,1 521,5 61,4 51,8
2003 1825,9 1380,1 48,6 595,1 445,8 408,8
2004 2.177,2 1.592,5 42,3 679,0 584,7 560,1
2005 2.414,5 1.846,7 38,7 766,6 567,8 537,2
Sursa: Institutul National de Statistica

În perioada 1995-2000, veniturile fiscale au sporit, ponderea acestora în totalul veniturilor

bugetelor locale a înregistrat o creştere importantă în anul 1999 când a reprezentat 26,3%, avãnd
tendinţa de a reprezenta aproximativ o treime din totalul veniturilor locale. Acest lucru s-a datorat şi
intrării în vigoare a legii finanţelor publice locale, care a extins sfera şi valoarea veniturilor bugetare
ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Principala creştere a impozitelor locale provine din ajustarea ratelor impozitelor şi a bazelor de
impozitare pe terenuri şi clădiri pentru persoanele fizice şi juridice.
Se observă că tendinţa importantă în realizarea veniturilor fiscale a fost mutarea accentului pe
fiscalitatea indirectă. Astfel, în structura impozitelor indirecte s-a înregistrat o creştere însemnată a
ponderii taxei pe valoarea adaugată, odată cu alocarea de la bugetul de stat a unor sume defalcate din
taxa pe valoarea adaugată, începând cu anul 2001. În consecinţă, aportul impozitelor directe la
formarea resurselor bugetului local a scăzut la aproape jumătate în anul 2003, faţă de cel din 1995.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice (impozitul pe salarii, iar în prezent impozitul pe venit)
reprezintă cea mai importantă sursă în cadrul impozitelor directe.
Veniturile din capital şi veniturile cu destinaţie specială
Veniturile din capital sunt resurse ordinare de mai mică importanţă, reprezentând în general
1% din totalul veniturilor publice locale.
Dacă în categoria veniturilor din capital un loc însemnat îl ocupă veniturile din valorificarea
unor bunuri aparţinând instituţiilor publice alături de veniturile din privatizare, în categoria veniturilor
cu destinaţie specială primul loc este ocupat de veniturile din valorificarea unor bunuri aparţinând
domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale.
Deosebirile dintre cele două categorii de venituri sunt esenţiale: veniturile din capital se obţin
din valorificarea capitalului fizic (material) al instituţiilor publice, în timp ce veniturile cu destinaţie
specială sunt realizate din valorificarea bunurilor care aparţin unităţilor administrativ-teritoriale şi au
destinaţia stabilită prin lege pentru finanţarea investiţiilor publice.
Cotele defalcate din impozitul pe venit
O pondere importantă în veniturile proprii ale bugetelor locale o reprezintă cotele defalcate din
impozitul pe venit, sub forma unor cote, diferenţiate, din impozitul pe venit încasat de stat ce se alocă

12
la bugetele locale, precum şi într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului judeţean pentru
echilibrarea bugetelor locale.
Începând cu anul 1998, la nivelul judeţelor, a avut loc o creştere a cotelor defalcate din
impozitul pe venit pentru bugetele locale de la 36,5%, ajungând la 47% în anul 2006. Şi cotele
defalcate din impozitul pe venit la bugetul propriu al judeţului au crescut de la 10% în 1998 la 13% în
2006, iar cele pentru echilibrarea bugetelor locale au crescut de la 16% în 1998 la 22% în 2006.
Creşterea cotei defalcate din impozitul pe venit la 82% în anul 2006 a fost determinată de necesitatea
acoperirii golului de venituri creat bugetelor locale ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare
de 16%.
Venituri la bugetele locale provenite de la nivel central
Potrivit legislaţiei in vigoare, la categoria venituri la bugetele locale provenite de la nivel
central sunt cuprinse sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi subvenţiile de la
bugetul de stat şi de la alte administraţii.
Veniturile provenite de la nivel central au ca principal obiectiv corectarea unor dezechilibre
care intervin pe plan local atât vertical (nivelul impozitelor şi taxelor locale nu acoperă cheltuielile
necesare furnizării serviciilor publice), dar şi orizontal deoarece nu toate colectivităţile locale se
descurcă la fel financiar deşi au obligaţia de a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ şi
cantitativ.
Valoarea acestor venituri nu trebuie să fie prea mare pentru ca autorităţile locale să fie
stimulate să realizeze venituri proprii, dar în acelaşi timp trebuie să existe un echilibru între
competenţele autorităţilor locale şi resursele descentralizate.
• Sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat
Aceste venituri corespund aşa numitului sistem de partajare a taxelor şi impozitelor între
diferitele niveluri de guvernare. Sistemul de repartizare a acestor sume este stabilit la nivel central,
autorităţile locale neavând practic nici un control asupra cuantumului lor, iar în unele cazuri, nici
asupra modului în care vor fi cheltuite.
Autorităţile locale primesc astfel cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din
taxa pe valoarea adaugată. În prezent se alocă sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru:
subvenţionarea energiei termice livrată populaţiei, finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
administaţiilor locale, finanţarea programelor de retehnologizare, modernizare şi dezvoltare a
sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice, finanţarea cheltuielilor privind
drumurile judeţene şi comunale şi pentru echilibrarea bugetelor locale.
• Subvenţiile

13
 Subvenţiile primite de bugetele locale pot fi subvenţii de la bugetul de stat sau subvenţii de la
alte administraţii.
Cele mai consistente sunt subvenţiile primite de la bugetul de stat care se utilizează, în
principal, pentru : investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe la a căror realizare participă şi
Guvernul , finanţarea planurilor şi regulamentelor de urbanism şi a lucrărilor de cadastru imobiliar şi
finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentare cu apă a satelor. De
asemenea, sunt acordate subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea acţiunilor privind reducerea
riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţia de locuinţă şi pentru finanţarea drepturilor
acordate persoanelor cu handicap.

1.3.2 Cheltuielile bugetelor locale

Descentralizarea serviciilor publice a avut o influenţă hotărâtoare asupra evoluţiei cheltuielilor
publice locale, principiul responsabilizării colectivităţilor locale şi a apropierii de cetăţeni generând un
volum însemnat de cheltuieli.
Pocesul de descentralizare continuă a avut ca efect asupra bugetelor locale o creştere a
volumului cheltuielilor suportate din bugetele locale, concomitent cu o creştere a volumului resurselor
financiare gestionate prin buget, îndeosebi pe seama sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat, ceea ce semnifică dependenţa tot mai accentuată a bugetelor locale faţă de transferurile din
bugetul de stat.
Ceea ce se poate afirma este faptul ca în sarcina autorităţilor locale revin servicii social-
culturale (exemplu: învăţământ, asistenţă şi protecţie socială, cultură, religie etc.) şi servicii de
gospodărie comunală (apă-canal, salubritate, energie termică etc.) În sarcina autorităţilor centrale
rămân servicii publice de interes naţional cum sunt: apărarea naţională, siguranţa publică, ordinea
publică, protecţia mediului etc.
În prezent, descentralizarea serviciilor publice continuă cu transferuri către autorităţile locale a
serviciilor de evidenţă informatizată a populaţiei (SEIP) şi a poliţiei comunitare, fapt care va
determina pe viitor accentuarea presiunilor asupra echilibrului bugetar.
Structura funcţională a cheltuielilor bugetelor locale în perioada 1995-2006 este redată în
tabelul 1.3.2.1:
Tabel 1.3.2.1 Structura cheltuielilor bugetelor locale in perioada 1995-2006
-mil RON-
An Total Autoritati Invatamant Sanatate Cultura, Asistenta Servicii si Transporturi Alte

14
 cheltuieli, publice religie sociala dezvoltare si cheltuieli
din care: publica comunicatii
1995 326,5 23,7 33,8 40,8 14,1 19,6 127,1 64,9 2,4
1996 495,5 34,1 59,0 61,6 15,7 31,5 186,5 98,5 7,7
1997 1.037,1 82,2 104,1 132,5 48,7 48,0 404,3 203,4 9,8
1998 1.338,2 179,7 120,9 6,9 65,4 124,4 553,2 271,2 13,7
1999 2.159,9 301,8 192,2 9,5 93,2 172,9 870,0 266,2 17,4
2000 3.321,7 478,3 257,8 10,5 151,1 383,0 1.196,4 387,4 59,8
2001 7.067,5 686,3 2.576,9 29,7 236,9 660,3 1.797,9 571,7 48,1
2002 9.268,8 894,0 3.365,3 42,4 368,7 1.225,8 2.079,1 670,7 105,4
2003 12.852,7 1.203,1 4.202,5 81,7 542,8 1.948,2 3.334,1 969,6 85,0
2004 15.540,7 1.488,8 5.194,7 124,6 670,9 2.266,8 3.156,8 2.101,7 172,6
2005 18.777,0 1.908,7 6.401,3 138,5 781,4 2.650,6 3.199,2 2.624,6 137,2
2006 25.360,8 2.650,6 8.683,8 134,0 1.552,1 3.205,0 2.281,6 3.661,6 319,2
Sursa: Institutul National de Statistica

În perioada 1995-2000, în structura cheltuielilor efectuate de autorităţile locale sunt

predominante cheltuielile cu serviciile şi dezvoltarea publică, cu poderi de aproximativ 39%. Din anul
2001 ponderile cele mai mari sunt deţinute de cheltuielile cu învăţământul (între 37% în 2001 şi 34%
în 2006). Ponderi semnificative deţin şi cheltuielile cu asistenţa socială aflate într-o continuă creştere,
cuprinse între 6% în 1995 şi 12% în 2006. Aceste cheltuieli s-au dublat în anul 2002 faţă de anul
precedent. Celelalte cheltuieli deţin ponderi, în general, sub 10%. Tendinţa ca pondere a cheltuielilor
determinate de serviciile publice şi dezvoltare locuinţe, alături de transportul public în comun de
călători, se menţine aproximativ aceeaşi. În anul 1998 are loc o scădere semnificativă a cheltuielior cu
sănătatea deoarece din acel moment s-au introdus asigurările sociale de sănătate, resursele provenite
de la buget fiind mai mici.
Analiza evoluţiei cheltuielilor publice locale în perioada 1995-2006 a evidenţiat faptul că un
portofoliu semnificativ de servicii publice a fost transferat din sfera de responsabilitate a autorităţilor
centrale în gestionarea autorităţilor locale, în categoria acestora încadrându-se: transportul public în
comun de călători, învăţământul preuniversitar, creşele, asistenţa şi protecţia socială a persoanelor cu
handicap, finanţarea parţială a spitalelor, serviciul de evidenţă informatizată a populaţiei, poliţia
comunitară şi, în perspectivă, serviciile pentru apărare împotriva incendiilor.
Cu toate că importanţa autorităţilor locale în asigurarea serviciilor publice de interes local a
crescut simţitor, acestea se confruntă în prezent cu un deficit de resurse publice care pun în pericol
buna funcţionare a serviciilor publice, astfel încât este necesară identificarea unor căi de finanţare a
cheltuielilor sau exploatarea unor surse de venituri fie de natură fiscală, fie din valorificarea bunurilor
aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale.

15
 Cheltuieli cu autorităţile publice
Gestiunea problemelor publice se realizează pe plan local prin intermediul administraţiei
publice locale, reprezentată de personalul primăriilor precum şi cel al consiliilor locale.
Începând cu anul 2005, la nivelul consiliilor locale, s-au organizat servicii publice comunitare
de evidenţă a persoanelor care asigură atât întocmirea, păstrarea, evidenţa şi eliberarea actelor de stare
civilă, a cărţilor de identitate, a cărţilor de alegător şi listelor electorale, cât şi desfăşurarea activităţilor
de primire a cererilor de eliberare a paşapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de
înmatriculare a vehiculelor şi a plăcilor de înmatriculare, în sistem de ghişeu unic.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale serviciilor publice comunitare de evidenţă a
persoanelor se asigură din venituri proprii, subvenţii de la bugetul de stat şi din subvenţii de la
bugetele locale.
Cheltuieli publice locale pentru învăţământul preuniversitar
Procesul de descentralizare a sistemului de învăţământ romănesc a început cu anul 1995,
constând într-o primă etapă în finanţarea cheltuielilor curente de gospodărire şi întreţinere, inclusiv
reparaţii curente şi de capital din bugetele locale, iar din anul 1998 s-au mai asigurat sume din
bugetele locale pentru finanţarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic. În anul 2000, ca
o consecinţă firească a măsurilor adoptate în anul 1995, patrimoniul unităţilor de învăţământ (terenuri
şi clădiri) a trecut în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Adoptarea Legii bugetului
de stat nr. 216/2001 a marcat definitiv încheierea procesului de descentralizare privind finanţarea
sistemului de învăţământ preuniversitar. Cu toate acestea, o parte din cheltuieli a rămas în sarcina
bugetului de stat.
Sursele de finanţare a şcolilor, concentrate mai ales în zona bugetelor locale, provin atât din
bugetul local cât şi din bugetul de stat, iar într-o măsură nesemnificativă şi din veniturile proprii
realizate de instituţiile de învăţământ preuniversitar.
Sistemul de finanţare actual este caracterizat prin:
a) finanţarea de bază, proporţională cu numărul de preşcolari/elevi este asigurată din bugetul de stat
pentru următoarele categorii de cheltuieli: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii,
cheltuieli cu perfecţionarea profesională.
b) finanţarea complementară este asigurată din bugetul local pentru următoarele categorii de
cheltuieli: consolidări, investiţii şi reparaţii capitale; subvenţii pentru internate şi cantine şcolare;
cheltuieli pentru organizarea simulărilor, evaluărilor şi a examenelor naţionale ale elevilor, cu
excepţia celor suportate de la bugetul de stat; cheltuieli cu bursele elevilor; cheltuieli pentru
transportul elevilor; cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie a salariaţilor din învăţământul

16
preuniversitar; cheltuieli pentru concursuri şcolare şi activităţi educative, cultural-artistice, sportive şi
turistice.
Sumele pentru cheltuielile de personal, cu bursele elevilor şi obiecte de inventar sunt asigurate
prin sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Cheltuieli publice locale cu sănătatea
Până în anul 1997, cheltuielile pentru sănătate au deţinut ponderi relativ importante în totalul
cheltuielilor bugetelor locale. În anul 1998, cheltuielile bugetelor locale în domeniul sănătăţii au fost
preluate de nou înfiinţata Casă Naţională a Asigurărilor de Sănătate, astfel ponderea acestora în totalul
cheltuielilor bugetelor locale scăzând sub nivelul de 1% în anii 1998-2006.
Asigurarea serviciilor medicale se realizează prin operatori de servicii specializaţi (unităţi
sanitare publice, unităţi de asistenţă socio-medicală), a căror sursă principală de finanţare este
asigurată din contribuţiile la asigurările sociale de sănătate reglementate de legislaţia în vigoare.
Din anul 2002 finanţarea cheltuielilor unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local se
realizează astfel:
a) Finanţarea de bază, asigurată de Casa de Asigurări de Sănătate, include cheltuieli de personal,
cheltuieli materiale şi servicii şi cheltuieli de capital
b) Finanţarea complementară, asigurată de bugetul de stat şi bugetul local include în principal
cheltuielile cu lucrările de reparaţii curente şi capitale, inclusiv investiţii şi dotări cu echipamente.
Patrimoniul în care unităţile sanitare de interes public îşi desfăşoară activitatea este transferat
autorităţilor locale pentru administrare, cu menţiunea că finaţarea cheltuielilor cu utilităţile a rămas în
sarcina spitalelor, deşi, în mod asemănător, aşa cum procesul de descentralizare s-a realizat în
domeniul sistemului de învăţământ preuniversitar, acestea trebuia să fie asigurate din bugetul local, cu
descentralizarea corespunzătoare a surselor de venit.
Cheltuielile curente şi de capital ale unităţilor de asistenţă medico-socială se asigură din
venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul local, în funcţie de subordonare. Subvenţiile de la
bugetele locale sunt acordate pentru asigurarea serviciilor sociale, pentru cheltuieli de întreţinere şi
gospodărire, reparatii, consolidări, dotări independente.
Cheltuieli publice locale pentru asistenţă şi protecţia socială
Cheltuielile cu asistenţa şi protectia socială ocupă un loc însemnat în totalul cheltuielilor
finanţate din bugetul local, ponderea acestora depăşind, începând cu anul 2003, 10%, fiind asigurate
surse atât din bugetul local, cât şi din bugetul de stat, pe seama sumelor defalcate din impozitul pe
venitul global şi TVA.

17
 Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei,
persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate
în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice locale înfiinţează şi organizează servicii publice
de asistenţă socială.
Actele normative pentru descentralizarea în domeniul social au asigurat luarea deciziilor la
nivel local, comunităţile locale cunoscând cel mai bine nevoile sociale ale locuitorilor, bugetul de stat
susţinând în parteneriat finanţarea unor categorii de cheltuieli cum sunt: ajutorul social, plata
asistenţilor personali şi a insoţitorilor persoanelor cu handicap, plata ajutoarelor pentru încălzirea
locuinţei, inclusiv cantina de ajutor social, plata drepturilor pentru asistenţă socială a persoanelor
vârstnice etc.
Cheltuieli publice locale cu cultura
Sprijinirea culturii reprezintă, alături de educaţie, un domeniu prioritar pentru autorităţile
locale întrucât integrarea socială a cetăţenilor şi definirea identităţii naţionale se realizează prin actul
de cultură.
Implicarea consiliilor locale în finanţarea culturii are loc în prezent fie prin finanţarea
programelor care conţin manifestări social-culturale, fie prin subvenţionarea caselor de cultură de
interes local.
Eforturile financiare ale comunităţilor locale sunt cuantificate în programe care cuprind
finanţarea diverselor categorii de cheltuieli generate de instituţiile publice din domeniul culturii, cum
sunt: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital, etc.
Subvenţiile asigură finanţarea aceloraşi categorii de cheltuieli ca în cazul programelor, cu
deosebirea că acestea se alocă din disponibilul bugetului prin intermediul caselor de cultură organizate
ca instituţii publice cu personalitate juridică distinctă în subordinea consiliilor locale
Cheltuieli cu serviciile şi dezvoltarea publică, locuinţe, mediu şi ape
Serviciile publice de interes local desemnează acea activitate de interes general prestat în
interesul locuitorilor de pe raza unităţii administrativ-teritoriale de către un operator de serviciu care
poate fi persoană juridică de interes public sau persoană juridică de interes privat.
Există o serie de servicii publice pentru care operatorii de servicii solicită beneficiarilor
anumite tarife pentru recuperarea în totalitate a costurilor furnizării sau prestării serviciilor, în
categoria acestora încadrându-se: alimentarea şi furnizarea de energie termică, alimentarea cu apă şi
canalizare, transportul public în comun de călători.

18
 În categoria serviciilor publice la care accesul tuturor cetăţenilor este gratuit şi nelimitat,
nepercepându-se vreun tarif, se încadrează: întreţinerea zonelor verzi, modernizarea şi repararea
străzilor, iluminatul public.

1.4 Posibilităţi de perfecţionare a procesului bugetar la nivelul comunităţilor

locale
Pentru a satisface nevoia de informare a contribuabililor interesaţi în a cunoaşte modul de
constituire al resurselor, dar şi de utilizare a lor, a creditorilor financiari pentru a garanta capacitatea
de rambursare a eventualelor împrumuturi, precum şi a tuturor celor interesaţi (inclusiv al guvernelor
centrale), comunităţile locale au apelat la buget. Bugetul local este definit adeseori ca un instrument
de planificare financiară, în care resursele sunt constituite în principal din impozite şi taxe, în timp ce
alocările au limita maximă stabilită prin creditele bugetare iar structura prin Legea bugetară anuală.
Procesul de aderare a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est la Uniunea Europeană a impus
realizarea unei reforme în întreg sistemul administraţiei publice locale. O componentă esenţială a
acestui proces de reformă o constituie descentralizarea unor activităţi importante din domeniul
finanţelor publice locale, ceea ce va conduce la stabilirea şi mai eficientă a resurselor financiare, iar pe
această cale va fi stimulată dezvoltarea unei economii locale .
În vederea realizării obiectivelor ce rezultă pentru România, din calitatea de ţară membră a
Uniunii Europene, în următorii ani se impune continuarea procesului de reformă legislativă şi
instituţională în administraţia publică, pentru a facilita şi accelera procesul de adoptare a legislaţiei
comunitare. Astfel, politica din ţara noastră, cu cele două componente ale sale -politica fiscală şi
politica bugetară- trebuie să asigure o dezvoltare economico-socială durabilă.
În România, în ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, prin adoptarea unei legislaţii
moderne în domeniul politicii bugetare de la nivel local care asigură autonomia financiară şi
descentralizarea activităţilor, totuşi se constată ca administraţiile locale se confruntă cu o serie de
probleme, cum ar fi faptul că principiul autofinanţării nu funcţionează la nivel local în România, iar
datorită nivelurilor de dezvoltare economică foarte diferite la nivel de oraşe există discrepanţe mari în
dezvoltarea la nivel local. O altă problemă ar fi descentralizarea activităţilor fără existenţa unor
resurse financiare proprii. De asemenea, contractarea de împrumuturi este difícil de realizat datorită
faptului că nu există încă o distincţie clară între domeniul public şi cel privat al administraţiei locale.

19
Comunităţile locale se confruntă şi cu lipsa unei strategii şi a unei planificări pe termen lung, cu un
nivel redus al veniturilor proprii în totalul veniturilor bugetelor locale, dar şi cu existenţa unui nivel
redus al fondurilor speciale la nivel local. Transparenţa redusă în luarea deciziilor la nivel local şi
participarea redusă a cetăţenilor la luarea acestora sunt alte aspecte negative ale administraţiilor
locale.
Din perspectiva dezvoltării unei economii competitive pe piaţa unică europeană, politica
financiară fiscală şi bugetară din România va încerca să armonizeze rigorile stabilităţii
macroeconomice cu obiectivul dezvoltării durabile. Politica financiară va fi cea care va contribui la
stimularea economisirii şi investiţiilor, priorităţile acestei politici
constând în consolidarea reformei sistemului de impozite şi taxe locale, creşterea eficienţei
operaţionale şi a modului de efectuare a cheltuielilor bugetare locale, controlul deficitului bugetelor
locale şi asigurarea transparenţei în cheltuirea banului public.
În vederea consolidării reformei sistemului de impozite şi taxe locale, se va urmări crearea şi
consolidarea unui sistem modern de impozite şi taxe care să stimuleze munca, eficienţa şi care să
asigure, în acelaşi timp, un regim de echitate generală. Distorsiunile în alocarea resurselor pot fi
minimalizate prin asigurarea preponderenţei principiului neutralităţii impozitării. Impozitul pe venitul
global, pe proprietate şi TVA vor constitui pilonii fundamentali ai sistemului de impozite locale.
Reforma sistemului de impozitare va fi consolidată prin asigurarea maximizării bazei de impozitare şi
raţionalizarea ratelor marginale de impozitare. Pe măsura creşterii gradului de colectare a taxelor şi
impozitelor locale, ratele impozitării vor fi reduse conform exigenţelor UE.
În ceea ce priveşte creşterea eficienţei operaţionale şi a modului de efectuare a cheltuielilor
bugetare locale se impune, în acest sens, realizarea unei analize detaliate a cheltuielilor bugetare
locale, pentru a putea stabili priorităţi în alocarea fondurilor publice locale şi pentru a le respecta.
Analiza cheltuielilor va crea premisele trecerii la întocmirea de bugete pe proiecte, pe domenii
specifice, pe baza raportului cost-profit.
Controlul deficitului bugetelor locale se va realiza prin măsuri vizând: dimensionarea
cheltuielilor bugetare în raport cu sursele de venituri şi de finanţare neinflaţioniste, consolidarea
capacităţii de management financiar la nivelul autorităţilor locale, eficientizarea operaţiunilor de
colectare a impozitelor şi taxelor locale, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi
utilizarea veniturilor din privatizare pentru modernizare, dezvoltare şi cofinanţare a proiectelor
realizate cu UE, a Băncii Mondiale şi a altor instituţii financiare internaţionale.
În România, în domeniul colectării impozitelor şi taxelor la nivel local, ca şi al cheltuielilor
publice, s-a impus luarea unor măsuri cu caracter punctual, şi anume: diferenţierea impozitelor plătite

20
de populaţie pentru clădirile şi terenurile aferente acestora, prin reducerea pentru posesorii unei
singure locuinţe şi aplicarea de cote progresive pentru posesorii mai multor locuinţe. Se va avea în
vedere reducerea cotei de TVA cu până la 9% pentru unele servicii considerate de bază, precum
consumul de energie electrică termică, gaze etc., îmbunătăţirea organizării şi stimulării aparatului
fiscal, la nivel local, în scopul reducerii evaziunii fiscale, întărirea disciplinei financiare prin
stimularea achitării la timp şi în cuantumul legal al obligaţiilor bugetare, şi sancţionarea fermă a
contribuabililor rău-platnici, prin simplificarea documentaţiei de impunere, precum şi îmbunătăţirea
informării contribuabililor. Se mai urmăreşte reducerea cheltuielilor publice, prin stabilirea unor
norme şi plafoane privind cheltuielile de personal, cu materiale şi dotări ale instituţiilor publice locale,
recuperarea imediată a creanţelor faţă de bugetele locale transparenţa în efectuarea cheltuielilor
publice locale şi stabilirea unui parteneriat real între administraţiile locale şi contribuabili.
De asemenea, se impune perfecţionarea cadrului legislativ privind mecanismele bugetare de la
nivel local, în sensul corelării acestora cu legislaţia existentă în ţările membre UE, în acest domeniu.
Astfel, vor trebui luate o serie de măsuri , privind stabilirea unui calendar pragmatic în cadrului
procedurii bugetare, prin stipularea unor termene precise pentru procesul bugetar, definirea şi
delimitarea celor patru etape ale efectuării cheltuielilor în cadrul procesului execuţiei bugetare
(angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata) ceea ce presupune respectarea principiului separării
atribuţiilor ordonatorilor de credite, faţă de contabili, introducerea cadrului indicativ pe termen de trei
ani - instrument de disciplină bugetară, ce va permite crearea unui spaţiu de manevră în decursul
procedurii bugetare, delimitarea creditelor destinate unor acţiuni multianuale în credite de angajament
şi credite bugetare pentru un mai riguros control al fondurilor publice şi pentru armonizarea cu
regulile bugetului Comisiei Europene.

Capitolul II

21
 2.1. Prezentarea Sectorului 6
Organizarea administrativ teritorială a Municipiului Bucureşti este una specială, potrivit
Legii nr. 2/1968, el cuprinzând 6 sectoare, denumite generic, conform Constituţiei României şi Legii
Administraţiei Publice Locale, subdiviziuni administrativ-teritoriale.
Situat în Vestul Capitalei, cu o suprafaţă de 39 km 2 şi cu o populaţie de peste 360.000 de
locuitori, Sectorul 6 se învecinează în Nord cu Sectorul 1, la Sud cu Sectorul 5, iar în extremitatea sa
vestică cu Judeţul Ilfov.
O primă atestare documentară asupra teritoriului actualului Sector 6, datează din anul 1559,
prin actul de proprietate al Boierului Manea asupra moşiei Grozăveşti, trecută apoi în stăpânirea
domnitorului Mihai Viteazul.
În perioada interbelică, actualul Sector 6 corespundea ca formă administrativă cu Sectorul
Verde al Capitalei. După 1950, când s-a adoptat împărţirea pe raioane, acest sector includea raionul
"16 februarie", redenumit în 1965 "Gheorghe Gheorghiu-Dej" precum şi o parte din raionul "Lenin",
pentru ca în 1979, să se revină la numerotarea pe sectoare.
Harta sectoarelor Municipiului Bucuresti

Principalele cartiere ale sectorului sunt: Drumul Taberei, Militari, Giuleşti şi Crangaşi.
Denumirea de Drumul Taberei  provine de la tabăra de panduri, instalată de Tudor Vladimirescu în
timpul campaniei din 1821.
Pe raza Sectorului 6 se află edificii laice şi religioase cu valoare deosebită de arhitectură. Cel
mai vechi aşezământ ce datează din 1774 este biserica Mânăstirii Chiajna, de la capătul Căii Giuleşti.
Un lăcaş religios important, unde sunt înmormântaţi eroii pompieri, căzuţi în lupta cu turcii din Dealul
Spirei la 13 septembrie 1848, este biserica Sfântu Gheorghe din Calea Plevnei, ridicată în 1838.
  Printre edificiile de arhitectură civilă cu valoare deosebită, se află Palatul Belvedere (sau Casa
cu Turn) din Cartierul Grant, o casă veche boierească ridicată în 1814 de cărturarul Dinicu Golescu.

22
Conacul Belvedere a fost prevăzut cu un tunel secret, lung de câţiva kilometri, care ducea spre moşia
Chiajna, tunel prin care se putea circula cu trăsura.
Monumentul cel mai valoros din sectorul 6 este monumentul „ Leul”, realizat în bronz de
sculptorul Spiridon Georgescu şi inaugurat în 1929.  Această capodoperă este închinată eroilor genişti,
căzuţi în primul război mondial. Inscripţia de pe soclul masiv de piatră transmite un mesaj profund
imprersionant: „ Spuneţi generaţiilor, viitoare că noi am făcut suprema jertfă, pe câmpul de bătălie
pentru întregirea neamului”. O altă lucrare închinată luptătorilor din primul război mondial este
Statuia Infanteristului,  realizată în 1930 de acelaşi Spiridon Georgescu şi plasată în scuarul de lângă
podul Cotroceni.
       Un obiectiv de interes public cu care sectorul 6 se poate mândri este Grădina Botanică, 
amenajată pe  aceste locuri  în 1884 de savantul  Dimitrie  Brandza şi colaboratorul său,  medicul şi
botanistul Dimitrie Grecescu, care au creat aici şi Institutul Botanic. 
Printre Institutele de interes ştiinţific naţional din sectorul 6, se află institutul Pasteur, înfiinţat
în 1895, profilat pe cercetare şi producţie de medicamente, Institutul Naţional de Cercetări
Aerospaţiale, purtând numele  savantului  Elie Carafolli, şi institutele  ICECHIM  şi IPROCHIM.
Sediul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti este în Calea Plevnei nr. 147-149.

2.2. Autorităţile Primăriei sectorului 6

Regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţilor
administraţiei publice locale sunt regelementate prin Legea nr. 215/23 aprilie 2001 privind
administraţia publică locală. Administraţia publică a Municipiului Bucureşti este realizata de către
Consiliile locale ale sectoarelor şi Consiliul general al Municipiului, ca autorităţi deliberative, precum
şi de către primarii sectoarelor şi primarul general al Capitalei, ca autorităţi executive, alese în
condiţiile Legii privind alegerile locale.
Consiliile locale de sector nu sunt alese în unităţi administrativ-teritoriale, ca cele din celelalte
oraşe şi comune, ci în subdiviziuni ale acestora. Lor nu li se recunoaşte competenţa de a exercita
anumite atribuţii pe care le au primele, printre acestea fiind: aprobarea studiilor, prognozelor
orientative şi programe de dezvoltare economică-socială, de oganizare şi amenajare a teritoriului se
realizează la nivelul municipiului, într-o concepţie unitară; stabilirea impozitelor şi taxelor locale şi a
celor speciale, care trebuie să fie aceleaşi pentru toţi locuitorii Municipiului; aprobarea planurilor de
organizare şi dezvoltare urbanistică şi amenajarea teritoriului, precum şi a documentaţiei tehnico-

23
economice pentru lucrări de investiţii de interes local, rămânand în competenţa exclusivă a
Municipiului. Bugetele locale, deşi se aprobă de către Consiliile locale ale sectoarelor, ele trebuie să
aibă acordul Consiliului general al Municipiului Bucureşti.
În acelaşi sens, sunt prevăzute atribuţii ce pot fi exercitate de Consiliile locale ale sectoarelor,
numai pe baza hotărârii Consiliului general al Municipiului Bucureşti, cum ar fi: administrarea
domeniului public şi privat şi exercitarea drepturilor prevăzute de lege cu privire la regiile autonome;
înfiinţarea de instituţii publice şi agenţi economici de interes local, concesionarea sau închirierea de
bunuri sau de servicii publice de interes local, precum şi participarea cu capital sau bunuri la societăţi
comerciale pentru realizarea de lucrări şi servicii de interes public; numirea şi eliberarea din funcţii a
conducătorilor agenţilor economici şi instituţiilor publice de interes local, precum şi controlul şi
analizarea activităţii lor; instituirea de norme specifice instituţiilor publice şi agenţilor economici de
interes local; înfiinţarea unor instituţii de binefacere de interes local.
Conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, în exercitarea atribuţiilor
referitoare la bugetul local, primarul are funcţia de ordonator principal de credite, întocmeşte proiectul
bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de
valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale; verifică prin compartimentele de specialitate
corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal,
cât şi a sediului secundar.
În cazul Primăriei sectorului 6, Direcţia de Management Economic cu serviciile specializate
din cadrul primăriei, în funcţie de obiectivele stabilite de primar, este cea care organizează,
coordonează şi asigură elaborarea proiectului de buget, în funcţie de valoarea taxelor şi impozitelor şi
a altor surse economico-financiare care se încasează. Tot Direcţia de Management Economic este cea
care întocmeşte documentaţia necesară pentru deschiderea de credite bugetare, urmărind încadrarea în
totalul creditelor aprobate în buget; analizează periodic, conform legii, execuţia bugetului, pe titluri de
cheltuieli.
Responsabilitatea execuţiei bugetare revine primarului, care prin direcţiile şi serviciile din
cadrul primăriei, trebuie să-şi dovedească acea capacitate de administrare a procesului de colectare la
un nivel cât mai înalt al veniturilor şi a procesului de utilizare cât mai eficientă a alocaţiilor bugetare.
Proiectul de buget este propus spre aprobare Consiliului local, care are urmatoărele atribuţii:
aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare,
aprobă contul de încheiere a exercitiului bugetar, stabileşte impozitele şi taxele locale, precum şi taxe

24
speciale în limitele legii. În forma finală, proiectul de buget revine la primar care îşi dă avizul de
punere în execuţie a lui.
În ceea ce privesc veniturile bugetului local, Primăria sectorului 6 are compartimentul
propriu de specialitate, denumit Serviciul Public Pentru Finanţe Publice Locale Sector 6 (SPPFPL),
având ca obiect de activitate stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi
taxelor locale şi a altor venituri. A fost înfiinţat în 1999 prin HCL sector 6 nr. 5/1999.
Activitatea efectivă a SPPFPL sector 6 a început la 01.01.2000, prin preluarea de la
Administraţia Financiară a sectorului 6, din cadrul Ministerul Finanţelor, a bazei de date privind
plătitorii de impozite, taxe şi alte venituri, care constituie sursele de venit ale bugetului local al
sectorului 6. Încă de la începutul activităţii SPPFP sector 6 s-au adoptat măsuri organizatorice pentru
optimizarea căilor de realizare a obiectivelor instituţiei. Au fost reamenajate spaţiile existente şi au
fost construite spaţii noi, astfel că de la începutul anului 2004 îşi desfăşoară activitatea în 5 centre
amplasate în cartierele intens populate, care deservesc în totalitate teritoriul sectorului. Pe viitor,
SPPFPS sector 6 are ca obiectiv principal creşterea calităţii serviciilor oferite către contribuabili.
Pentru aceasta, pe lăngâ menţinerea tehnicii de calcul la un nivel ridicat de funcţionalitate, se are în
vedere modernizarea sistemelor de plată electronice prin POS şi Internet Banking.
Persoanele fizice şi cele juridice plătesc impozite pe clădiri, pe terenuri, pe taxe hoteliere;
taxe pe mijloacele de transport, pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, etc.

2.3. Analiza bugetelor de venituri şi cheltuieli ale Primăriei sectorului 6 din

Bucureşti pe anii 2006-2007
Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii financiare a
unităţilor administrativ-teritoriale, structura acestora reflectând gradul de autonomie a administraţiei
locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale. Bugetele
locale reflectă fluxurile formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor administraţiilor locale,
modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor.

2.3.1 Analiza veniturilor Primăriei sectorului 6 din Bucureşti

În Legea administraţiei publice locale se prevede ca unităţile administrativ-teritoriale au
dreptul la resurse proprii pe care autorităţile administraţiei publice locale le gestionează, potrivit

25
atribuţiilor ce le revin în condiţiile legii. Aceste resurse financiare trebuie să fie proporţionale cu
competenţele şi cu responsabilităţile ce revin autorităţilor locale.
Pornind de la acest principiu, al autonomiei locale, şi potrivit legislaţiei în vigoare, pentru
bugetele locale sunt prevăzute următoarele categorii de venituri: venituri proprii (formate din
impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit), sume
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat (TVA), subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la
alte bugete, donaţii şi sponsorizări.
Structura veniturilor administraţiei locale pentru perioada 2006-2007 este prezentată în tabelul 2.3.1.1:
Tabelul 2.3.1.1 Structura veniturilor bugetului local
Anul 2006 2007
Valoare Pondere in Valoare Pondere in
total venituri total venituri
Total venituri 349.436 100% 488.707 100%
Venituri proprii 242.212 69% 336.643 68%
I Venituri curente include: 335.194 96% 437.224 89.5%
- Venituri fiscale 331.563 95% 431.600 88.4%
- Venituri nefiscale 3.631 1% 5.624 1.1%
II Venituri din capital 4.647 1.3% 20 0.005%
III Subventii de la bugetul de stat 9.595 2.7% 51.463 10.495%

Figura 2.3.1.1 Structura veniturilor bugetului local

Structura veniturilor bugetului local

500.000

400.000

300.000 2006
200.000 2007

100.000

0
Venituri curente Venituri din capital Subventii

Veniturile administraţiei locale sunt formate din venituri curente, venituri de capital şi
subvenţii de la bugetul de stat. Veniturile totale au înregistrat o creştere în anul 2007 faţă de anul
2006, indicele de creştere fiind de 1,4 ori.
După cum se observă din tabel veniturile proprii se menţin relativ constante, ponderea acestora
în totalul veniturilor fiind în jur de 68%. Această pondere reflectă gradul destul de ridicat al
autonomiei administraţiei locale, din aceste venituri fiind acoperită o bună parte din cheltuielile
efectuate. În general, ponderea veniturilor proprii în cadrul veniturilor totale ale bugetului local a
crescut în ultimii ani în primul rând ca urmare a descentralizării mai multor surse de venituri.

26
Ponderea relativ constantă a acestor venituri se poate explica şi printr-o bună capacitate de organizare
a autorităţii locale pentru a-şi gestiona propriile venituri. Veniturile poprii includ veniturile curente,
mai puţin sumele defalcate din TVA, şi veniturile din capital.
În ceea ce privesc veniturile curente, acestea deţin cea mai mare pondere în totalul veniturilor,
pondere cuprinsă între 96% în 2006 şi 89% în 2007. Acestea conţin în structura lor venituri curente
fiscale şi venituri curente nefiscale.
Veniturile fiscale reprezintă principala sursă a veniturilor administraţiei locale. Acestea au o
tendinţă de creştere având valori cuprinse între 331.563 mii lei (95%) în 2006 şi 431.600 mii lei (88%)
în 2007. Structura veniturilor fiscale ale administraţiei locale pentru perioada 2006-2007 este
prezentată în tabelul 2.3.1.2:
Tabel 2.3.1.2 Structura veniturilor fiscale ale administratiei locale
- mii RON-
Anul 2006 2007
Valoare Pondere in Valoare Pondere in
total venituri total venituri
Total venituri fiscale 331.563 100% 431.600 100%
Impozite pe venit, profit de la 158.725 48% 224.581 52%
persoane fizice
Impozite si taxe pe proprietate 58.238 18% 73.956 17%
Impozite si taxe pe bunuri si 110.699 33% 128.363 30%
servicii
Alte impozite si taxe fiscale 3.901 1% 4.700 1%

Figura 2.3.1.2 Structura veniturilor fiscale ale administratiei locale

Structura veniturilor fiscale

250.000
200.000
150.000 2006
100.000 2007

50.000
0
Im pozit pe Im pozite si Im pozite si Alte
ve nit, profit taxe pe taxe pe im pozite si
de la propr ietate bunur i si taxe fis cale
pe rs oane s ervicii
fizice

27
 După cum se observă din Tabelul 2.3.1.2, în structura veniturilor fiscale, principala sursă o
constituie impozitele pe venit şi pe profit de la persoane fizice având valori cuprinse între 158.725 mii
lei (48% din veniturile fiscale ) în 2006 şi 224.581 mii lei (52%) în 2007 . O altă sursă o constituie
impozitele şi taxele pe proprietate având o pondere în totalul veniturilor fiscale de aproximativ 18%.
Aceste venituri sunt alcătuite în principal din impozitele pe clădiri (67% în 2006 şi 87% în 2007) şi
impozitele pe teren (11% în 2006 şi 10% în 2007).
O altă categorie de venituri fiscale o reprezintă impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii, şi în
principal sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru finanţarea cheltuielilor
descentralizate, acestea având valori cuprinse între 97.629 mii lei (33% din veniturile fiscale) în 2006
şi 100.601 mii lei (30%) în 2007. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugată sunt destinate
finanţării sistemului de protecţie a copilului, a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap,
drepturile privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele 1-4 din
învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari, pentru învăţământul special, pentru instituţiile de
cultură descentralizate şi plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult.
Veniturile nefiscale au o pondere redusă în totalul veniturilor bugetului local, acestea având
valori cuprinse între 3.631 mii lei (1%) în 2006 şi 5.624 mii lei (1,15%) în 2007. Veniturile nefiscale
sunt constituite din venituri din proprietate în proporţie de aproximativ 30%, acestea reprezentând
venituri din restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi şi din vărsăminte din
profitul net al regiilor autonome. O altă sursă o constituie vânzările de bunuri şi servicii acestea având
o pondere în totalul veniturilor nefiscale de 67% în 2006 şi 73% în 2007. Aceste venituri includ în
principal veniturile din taxe administrative, eliberîri de permise în proporţie de 37% în 2006 şi 72% în
2007 şi venituri din amenzi, penalităţi şi confiscări în proporţie de 41,5% în 2006 şi 13% în 2007.
În ceea ce privesc veniturile din capital acestea au o pondere nesemnificativă în total venituri,
de sub 1%. Valoarea acestora înregistrează o scădere importantă în anul 2007 acestea ajungând la 20
de mii lei de la 4.647 mii lei cât au fost în anul 2006. Această scădere rezultă din faptul ca în anul
2006 pe lângă veniturile din valorificarea unor bunuri ale instituţiei ce reprezentau 47 mii lei au
existat şi venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului, acestea având o
valoare de 4.600 mii lei, ele neconstituind o sursă de venituri şi în anul 2007.
Subvenţiile de la bugetul de stat înregistrează o creştere semnificativă de la 9.995 mii lei
(2,7% din total venituri) în 2006 la 51.463 mii lei (10,5%) în anul 2007. Această evoluţie reflectă
dependenţa mai accentuată în anul 2007 a administraţiei locale faţă de transferurile de la bugetul de
stat care au destinaţie specială pentru finanţarea anumitor categorii de cheltuieli publice locale.

28
 În anul 2006 subvenţiile de la bugetul de stat (9.595 mii lei) au avut ca destinaţie în primul
rând finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap (92,3%), amenajarea străzilor din
perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi (7,3%) şi subvenţii pentru reabilitarea
termică a clădirilor de locuit (0,4 %).
În anul 2007 subvenţiile de la bugetul de stat (în valoare de 51.463 mii lei) au avut ca
destinaţie finanţarea cheltuielilor de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar (44,9%),
finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap (44,6%). De asemenea s-au acordat subvenţii
pentru sprijin financiar la constituirea familiei (6,8 %), pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea
locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibil (2,9%) şi subvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor de
locuit (0,8 %).
Figura 2.3.1.3 Subventii de la bugetul de stat in anul 2006 Figura 2.3.1.4 Subventii de la bugetul de stat in anul 2007

2.3.2 Analiza cheltuielilor Primăriei sectorului 6 din Bucureşti

Descentralizarea serviciilor publice a avut o influenţă hotărâtoare asupra evoluţiei cheltuielilor
publice locale, principiul responsabilizării colectivităţilor locale şi a apropierii de cetăţeni generaâd un
volum însemnat de cheltuieli.
Pocesul de descentralizare continuă a avut ca efect asupra bugetelor locale o creştere a
volumului cheltuielilor suportate din bugetele locale, concomitent cu o creştere a volumului resurselor
financiare gestionate prin buget, îndeosebi pe seama sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat, ceea ce semnifică dependenţa tot mai accentuată a bugetelor locale faţă de transferurile din
bugetul de stat.
În cadrul bugetelor locale româneşti există două clasificări ale cheltuielilor. Prima dintre ele
vizează aspecte tehnice (tipul de cheltuieli care vor fi făcute pentru diferite domenii- de personal, de
capital, bunuri şi servicii, operaţiuni financiare) iar cea de-a doua are în vedere cheltuielile globale

29
programate pentru aceste domenii (cheltuieli pentru servicii publice generale; cheltuieli social-
culturale; servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi apă; acţiuni economice).
Conform primei clasificaţii a cheltuielilor cuprinse în bugetele locale, respectiv clasificaţia
economică, acestea se împart în: cheltuieli curente, cheltuieli de capital şi operaţiuni financiare.
Structura cheltuielilor administraţiei locale potrivit clasificaţiei economice pentru perioada
2006-2007 este prezentată în tabelul 2.3.2.1:
Tabelul 2.3.2.1 Structura cheltuielilor bugetului local potrivit clasificatiei economice
-mii RON-
An 2006 2007
Valoare Pondere in total Valoare Pondere in total
cheltuieli cheltuieli
Total cheltuieli 349.436 100% 488.707 100%
Cheltuieli curente din care: 311.332 89% 431.153 88,2%
I Cheltuieli de personal 130.151 37,2% 156.922 32,1%
II Bunuri si servicii 156.155 44,7% 189.736 38,9%
III Dobanzi 387 0,1% 12.655 2,5%
V Fonduri de rezerva 150 0,04% 19.193 4%
VI Transferuri intre unitati ale 7.291 2% 13.395 2,7%
administratiei publice
VII Alte transferuri 0 0 3.934 0,8%
VIII Asistenta sociala 12.655 3,6% 29.610 6%
IX Alte cheltuieli 4.543 1,3% 5.708 1,1%
Cheltuieli de capital (active 37.132 10,6% 57.310 11,7%
nefinanciare)
Operatiuni financiare (rambursari 972 0,2% 244 0,05%
de credite)

Cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor o deţin cheltuielile curente, acestea reprezentând
aproximativ 89% din total.
În cadrul cheltuielilor curente, cheltuielile de personal şi bunurile şi serviciile înregistrează
cele mai mari valori. Cu toate acestea, respectivele cheltuieli înregistrează o scădere a ponderii pe care
o deţin în totalul cheltuielilor. Astfel, cheltuielile de personal deţin o pondere de 32% în anul 2007
faţă de 37% în 2006, iar cheltuielile cu bunurile şi serviciile au o pondere în anul 2007 de 39% faţă de
45% în 2006. Această evoluţie se datorează faptului că restul cheltuielilor curente au înregistrat
creşteri în anul 2007 faţă de 2006, cele mai semnificative modificări având loc în cadrul cheltuielilor
cu dobânzile (de la 0,1% în 2006 la 2,5%în 2007), fondurile de rezervă (de la 0,04% în 2006 la 4% în
2007) şi a cheltuielilor cu asistenţa socială (de la 3,6% în 2006 la 6% în 2007).
Titlul IX “Alte cheltuieli” cuprind burse, asociaţii şi fundaţii şi cheltuieli cu susţinerea cultelor,
acestea din urmă deţinând cea mai mare pondere din aceste cheltuieli.

30
 Pe locul al doilea în totalul cheltuielilor se situează cheltuielile de capital. Aceste cheltuieli au
crescut de la 10,6% din totalul cheltuielilor cât erau în anul 2006, la 11,7% în 2007.
Operaţiunile financiare au o pondere neînsemnată în cadrul cheltuielilor bugetului local (sub
1%), acestea fiind alcătuite din rambursările de credite.
Potrivit celei de-a doua clasificări a cheltuielilor bugetelor locale, respectiv clasificaţia
funcţională, potrivit noii clasificaţii a indicatorilor finanţelor publice, care se aplică începând cu anul
2006. Cheltuielile efectuate la nivel local sunt pentru: servicii publice generale; apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională; cheltuieli social-culturale; servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu
şi ape, precum şi pentru acţiuni economice.
Structura cheltielilor administraţiei locale potrivit clasificaţiei funcţionale pentru perioada
2006-2007 este prezentată în tabelul 2.3.2.2:
Tabelul 2.3.2.2 Structura cheltuielilor bugetului local potrivit clasificatiei functionale:
-mii RON-
An 2006 2007
Valoare Pondere in Valoare Pondere in
total cheltuieli total cheltuieli
Total cheltuieli 349.436 100% 488.707 100%
I Servicii publice generale 40.697 11,6% 127.109 26%
II Ordine publica si siguranta 6.256 1,8% 13.764 2,8%
nationala
III Cheltuieli sociale-culturale 194.368 55,6% 235.778 48,2%
IV Servicii si dezvoltare publica, 76.797 22,1% 87.965 18,1%
locuinte, mediu si ape
V Actiuni economice 31.318 8,9% 24.091 4,9%

Figura 2.3.2.1 Structura cheltuielilor administratiei locale potrivit clasificatiei functionale

Structura functionala a cheltuie lilor buge tului local

250.000
200.000
150.000 2006
100.000 2007
50.000
0
Servicii Aparare, Cheltuieli Servicii si Actiuni
publice ordine social- dezvoltare economice
generale publica si culturale publica,
siguranta locuinte,
nationala mediu si
ape

• Ponderea cheltuielilor pentru servicii publice generale înregistrează o creştere semnificativă

în anul 2007 faţă de anul precedent, de la 11,6% la 26% din totalul cheltuielilor. Această evoluţie a
fost determinată de decentralizarea cheltuielilor pentru servicii pulice generale, de la Ministerul de

31
Interne tansferându-se către autorităţile publice locale cheltuielile cu serviciile publice comunitare de
evidenţă a persoanelor.
Cheltuielile pentru servicii publice generale cuprind în principal cheltuieli pentru funcţionarea
autoriăţtii publice (93.3 % în 2006 şi 72 % în 2007) şi alte servicii publice generale (6,7 % în 2006 şi
28 % în 2007). În cadrul celor din urmă cheltuieli sunt incluse: fondul de rezervă bugetară la
dispoziţia autorităţii locale (6,4 % în 2006 şi 83,3 % în 2007) şi cheltuielile cu serviciile publice
comunitare de evidenţă a persoanelor (93,6 % în 2006 şi 16,67 % în 2007).
În cadrul cheltuielilor pentru servicii publice generale, cheltuielile curente sunt predominante
(în jur de 65%). Cheltuielile de capital (circa 35%) cuprind construcţii, precum şi înzestrări cu
echipamente de informatizare şi mijloace de transport.
• Cheltuielile pentru ordine publică şi siguranţă naţională înregistrează o creştere
semnificativă, volumul acestora dublăndu-se de la 6.256 mii lei (1,8%) în 2006 la 13.764 mii lei
(2,8%) în 2007. În cadrul acestor cheltuieli cele mai importante ponderi le deţin cheltuielile cu ordinea
publică- poliţia comunitară (92,7% în 2006 şi 69,4% în 2007) şi cheltuielile cu protecţia civilă şi
protecţia contra incendiilor (11,4% în 2006 şi 27,2% în 2007).
• Cheltuielile social-culturale înregistrează cele mai mari ponderi în totalul cheltuielilor
bugetului local şi anume 55,6% în 2006 şi 48,2% în anul 2007.
Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se referă la: învăţământ; sănătate; cultură, recreere
şi religie; asigurări şi asistenţă socială.
Structura cheltuielilor social-culturale ale administraţiei locale pentru perioada 2006-2007
este prezentată în tabelul 2.3.2.3:
Tabelul 2.3.2.3 Structura cheltuielilor social-culturale :

-mii RON-
An 2006 2007
Valoare Pondere in total Valoare Pondere in total
cheltuieli social- cheltuieli social-
culturale culturale
Total cheltuieli social-culturale 194.368 100% 235.778 100%
Invatamant 121.025 62,2% 116.647 49,5%
Cultura, recreere si religie 21.808 11,4% 34.836 14,8%
Asigurari si asistenta sociala 51.535 26,8% 84.295 35,7%

Figura 2.3.2.2: Structura cheltuielilor social-culturale

32
 Structura che ltuie lilor s ocial-culturale

140.000
120.000
100.000
80.000 2006
60.000 2007
40.000
20.000
0
Invatam ant Cultura, recr ee re As igurari s i
s i re ligie asiste nta s ociala

Cheltuielile pentru învăţământ înregistrează valori cuprinse între 121.025 mii lei (62,2% din
totalul cheltuielilor social-culturale) în anul 2006 şi 116.647 mii lei (49,5% în 2007). Din totalul
cheltuielilor cu învăţământul cele mai mari ponderi sunt înregistrate de cheltuielile cu învăţământul
secundar (52,1% în 2006 şi 53,6% în 2007). Pe locul al doilea se situează cheltuielile cu învăţământul
preşcolar şi primar (34,6% în 2006 şi 42,5% în 2007), iar în cele din urmă cheltuielile cu învăţământul
special reprezentând circa 5%.
Figura 2.3.2.3 Cheltuieli pentru invatamant in anul 2006 Figura 2.3.2.4 Cheltuieli pentru invatamant in anul 2007

Din punct de vedere al conţinutului economic, cheltuielile pentru învăţământ cuprind cheltuieli
curente în proporţie de aproximativ 97% şi cheltuieli de capital aproximativ 2,5%. Cheltuielile curente
includ cheltuielile de personal (salarii şi alte drepturi de personal), cheltuieli materiale şi servicii
(cheltuieli de întreţinere şi gospodărie, manuale, transport şi reparaţii) şi cheltuieli reprezentând
transferul către unităţile de învăţământ şi burse. Cheltuielile de capital se referă la construirea de
unităţi de învăţământ, dotarea acestora cu aparatură necesară funcţionării.
Cheltuielile pentru cultură, recreere şi religie deţin ponderi cuprinse între 11,4% din totalul
cheltuielilor social-culturale în anul 2006 şi 14,8% în 2007. Cele mai importante cheltuieli sunt cele
cu întreţinerea grădinilor publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement (între 83% şi 89%),
servicii religioase (între 14% sş 7%) şi alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei
(aproximativ 3%).
Cheltuielile pentru asistenţă socială ocupă un loc însemnat în totalul cheltuielilor finanţate din
bugetul local, acestea înregistrând o creştere de la 26,8% în 2006 şi 35,7% în 2007. În cadrul acestora

33
o pondere importantă o deţin alocaţiile pentru familie şi copii (25%). O altă categorie de ajutoare în
cadrul asistenţei sociale se acordă persoanelor în vârstă. Ele se prezintă fie ca ajutoare băneşti, fie sub
forma unor prestaţii, servicii sau plasamente în instituţii specializate. Dar cea mai mare pondere în
cadrul cheltuielilor pentru asistenţa socială o deţin drepturile acordate în caz de boli şi invalidităţi
(aproximativ 40%). De asemenea, în cadrul acestor cheltuieli este inclus şi ajutorul social, având o
pondere de 1%.
• Cheltuielile pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape au valori cuprinse
între 76.797 mii lei (22,1% din totalul cheltuielilor bugetului local) în 2006 şi 87.965 mii lei (18,1%)
în anul 2007.
Aceste cheltuieli se împart în cheltuieli cu locuinţe, servicii şi dezvoltare publică (18% în 2006
şi 13% în 2007) şi cheltuieli cu protecţia mediului (82% în 2006 şi 87% în 2007). În cadrul primei
categorii cele mai semnificative cheltuieli sunt cele cu alimentarea cu apă şi amenajări hidrotehnice
(18,7% din totalul cheltuielilor respective în 2006 şi 42,5% în 2007), cheltuielile pentru dezvoltarea
sistemului de locuinţe (0,8% în 2006 şi 6% în 2007), cheltuieli cu iluminatul public şi electrificări
rurale (3,7% in 2006) şi alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale
(76,8% în 2006 şi 51,5% în 2007). În cadrul cheltuielilor cu protecţia mediului sunt incluse
cheltuielile cu salubritatea şi gestiunea deşeurilor (96% în 2006 şi 92% în 2007) şi cheltuielile cu
canalizarea şi tratarea apelor reziduale (4% în 2006 şi 8% în 2007).
• Acţiunile economice au ponderi relativ reduse în totalul cheltuielilor bugetului local acestea
fiind cuprinse între 8,9% în 2006 şi 4,9% în 2007. Aceste cheltuieli cuprind cheltuieli cu transportul
rutier local (99% în 2006 şi 97% în 2007), cheltuieli pentru prevenirea şi combatarea inundaţiilor şi
gheţurilor (1% în 2006 şi 3% în 2007).

2.3.3 Echilibrarea bugetului Primăriei sectorului 6

Echilibrarea bugetelor locale în România este consecinţa descentralizării financiare, când au
fost mai întâi transferate către comunităţile locale responsabilităţile, şi mai apoi au fost transferate şi
resursele. Consecinţă a fost apariţia unor presiuni asupra bugetelor locale (întrucât responsabilităţile
transferate au fost mai mari decât resursele alocate), situaţie frecvent întâlnită în România, soluţionată
prin alocarea unor granturi condiţionate (cu destinaţie specială) şi necondiţionate (cu destinaţie
generală) către comunităţile locale odată cu aprobarea legii bugetare anuale.
Pentru a avea o funcţionalitate deplină a activităţii, este firesc ca nivelul veniturilor şi al
cheltuielilor administraţiei locale să fie echilibrate. Specific însă perioadei de tranziţie în care se află

34
România este tocmai dezechilibrul dintre veniturile proprii care alimentează bugetul local şi
cheltuielile necesare. De aceea, pentru a echilibra acest buget, sunt stabilite şi aprobate prin legea
bugetară anuală, transferuri din bugetul de stat la bugetele locale sub forma sumelor defalcate din
unele venituri ale statului. Transferurile, ca mijloc de echilibrare al bugetelor locale se vor menţine şi
în viitor, dar proporţia acestora în totalul veniturilor se va diminua, în aceeaşi măsură urmând să
crească şi autonomia financiară a aministraţiilor publice locale.
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează în limitele prevăzute, de
către Ministerul Finanţelor publice, prin Direcţiile Generale ale finanţelor publice la cererea
ordonatorilor principali, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare. În ceea ce priveşte Primăria
sectorului 6, necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor a fost alcătuit din venituri proprii, în
proporţie de aproximativ 68% şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată.
Cu toate că autorităţilor administraţiei publice le-au fost repartizate sume de la bugetul de stat
pentru echilibrarea bugetului local, primăria a înregistrat excedent bugetar atât în anul 2006 cât şi în
anul 2007. Excedentul bugetar înregistrat la nivelul anului 2006 a fost în suma de 4.892 mii lei (1,4%)
din bugetul local de 349.439 mii lei, iar la nivelul anului 2007 a fost de 12.800 mii lei (2,7%) din cei
488.707 mii lei.
Nu numai Primăria sectorului 6 a înregistrat excedent ci şi toate primăriile de sector şi la
Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.
mii RON
An 2006 2007
Primarie Venituri Cheltuieli Excedent Venituri Cheltuieli Excedent
Sector 1 704.800 577.936 126.864 810.000 591.100 218.900
Sector 2 496.500 407.130 89.370 584.000 561.500 22.500
Sector 3 432.200 409.200 23.000 533.600 531.300 2.300
Sector 4 260.200 195.150 65.050 370.200 302.500 67.700
Sector 5 253.000 250.723 2.277 341.400 303.600 37.800
Sector 6 349.439 344.547 4.892 488.707 475.907 12.800
Capitala 2.684.900 2.550.655 134.245 3.067.000 3.057.600 10.100

În anul 2007, administraţiile locale din Bucureşti au înregistrat un excedent bugetar de aproape
400.000 mii lei. Pe primul loc se situează Primăria Sectorului 1, care are un excedent bugetar de
218.900 mii lei, din 810.000 mii lei . Deşi suma reprezintă două treimi din bugetul pe tot anul al
Primăriei Sectorului 4 sau al sectorului 5, excedentul bugetar pe care îl înregistrează primăria se
datorează unui adevărat boom economic înregistrat, în ultimii trei ani, sectorul 1 producând 10% din
PIB-ul României.

35
 Pe locul doi se află Primăria Sectorului 4 care a rămas cu 67.700 mii lei din 370.200 mii.
Locul trei este ocupat de Primăria sectorului 5, care a rămas cu 37.800 mii lei din 341.400 mii. Pe
locul patru, la mică distanţă se află Primăria sectorului 2 care a rămas cu un excedent de 22.500 mii
lei, dintr-un venit de 584.000 mii lei. Pe locul cinci se află Primăria sectorului 6 care a rămas cu un
excedent bugetar de 12.800 mii lei din 488.000 mii lei. Penultimul loc este ocupat de Primăria
Capitalei care dintr-un buget de 3.067.700 mii lei a rămas doar cu 10.100 mii lei necheltuiţi. Primăria
sectorului 3 ocupă ultimul loc în acest clasament, cu doar 2.300 mii lei necheltuiţi, din 533.600 mii.
Situaţia nu este unică, ea repetându-se în fiecare an. În anul 2006, Primăria sectorului 4 a
rămas cu mai mult de 25% din bugetul local necheltuit, Primăria sectorului 1 şi Primăria sectorului 2,
cu 18%, Primăria Capitalei, cu 5%, Primăria sectorului 6, cu 1,4 %, iar primăriile sectoarelor 3 şi 5, cu
mai puţin de 1%.
Conform legii, excendentul anual al bugetului local rezultat în urma regularizării în limita
transferurilor din bugetul de stat, se utilizează, în ordine, pentru: rambursarea eventualelor
împrumuturi restante, plata dobânzilor, comisioanelor, şi a altor costuri aferente acestora, precum şi
pentru constituirea fondului de rulment.

2.4 Bugetul local al Primăriei sectorului 6 pe anul 2008

Structura veniturilor Primăriei sectorului 6 pe anul 2008 este prezentată in tabelul 2.4.1:
Tabelul 2.4.1 Structura veniturilor bugetului local in anul 2008
- mii RON-
Valoare Pondere in
total venituri
Total venituri 584.076 100%
Venituri proprii 438.873 75%
I Venituri curente includ: 552.846 95%
- Venituri fiscale 546.372 93,5%
- Venituri nefiscale 6.474 1,5%
II Venituri din capital 20 0,003%
III Subventii de la bugetul de stat 31.210 4,997%

Figura 2.4.1 Structura veniturilor bugetului local in anul 2008

36
 Subve ntii
Venituri din
de la
capital;
bugetul de
0,003%
s tat; 4,997%

Venituri
cure nte;
95%

Ponderea veniturilor proprii în total venituri de 75% reflectă gradul ridicat al autonomiei
administraţiei locale. Veniturile curente deţin cea mai mare pondere în totalul veniturilor bugetului de
95% acestea cuprinzând veniturile curente fiscale şi veniturile curente nefiscale.
Veniturile fiscale reprezintă principala sursă a veniturilor administraţiei locale (93.5%).
Structura veniturilor fiscale ale administraţiei locale în anul 2008 este prezentată în tabelul 2.4.2:
Tabel 2.4.2 Structura veniturilor fiscale in anul 2008
- mii RON-
Valoare Pondere in
total venituri
Total venituri fiscale 546.372 100%
Impozite pe venit, profit de la 309.417 57%
persoane fizice
Impozite si taxe pe proprietate 81.102 15%
Impozite si taxe pe bunuri si 150.853 27%
servicii
Alte impozite si taxe fiscale 5.000 1%

Principala sursă a veniturilor fiscale o constituie impozitele pe venit, profit de la persoane

fizice având o pondere de 57%. Impozitele şi taxele pe proprietate deţin o pondere de 15% din
veniturile fiscale şi sunt alcătuite în principal din impozitele pe clădiri (85%) şi impozitele pe teren
(13%) şi taxe judiciare de timbru (2%). În cadrul impozitelor şi taxelor pe bunuri şi servicii se situează
în primul rând sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugată destinate finanţării cheltuielilor
descentralizate la nivelul primăriei sectorului 6 (76% din această categorie de venituri).
Veniturile nefiscale au o pondere redusă (1,5%) în totalul veniturilor bugetului local. Acestea
sunt constituite din venituri din proprietate în proporţie de aproximativ 26%, şi anume, venituri din
concesiuni şi închirieri şi restituire fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi. O altă sursă o
constituie vânzările de bunuri şi servicii având o pondere de 74% în totalul veniturilor nefiscale.
Aceste venituri includ în principal venituri din taxe extrajudiciare de timbru (73%) şi venituri din
amenzi (15%).

37
 În ceea ce privesc veniturile din capital acestea au o pondere nesemnificativă în total venituri
de 0,003% fiind reprezentate de veniturile din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice.
Subvenţiile de la bugetul de stat au pondere de 5% în totalul veniturilor şi au ca destinaţie
finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap (80%), sprijin financiar la constituirea familiei
(13%), acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri (5%),
acordarea trusoului pentru nou-născuţi (2%).

Structura cheltuielilor administraţiei locale potrivit clasificaţiei economice în anul 2008 este
prezentată în tabelul 2.4.3:
Tabel 2.4.3 Structura cheltuielilor bugetului local potrivit clasificatiei economice - mii RON-
Valoare Pondere in total
cheltuieli
Total cheltuieli 584.076 100%
Cheltuieli curente din care: 529.165 90,6%
I Cheltuieli de personal 207.841 35,6%
II Bunuri si servicii 205.624 35,2%
III Dobanzi 21.100 3,6%
V Fonduri de rezerva 10.000 1,7%
VI Transferuri intre unitati ale 25.279 4,3%
administratiei publice
VII Alte transferuri 19.141 3,3%
VIII Asistenta sociala 35.000 6%
IX Alte cheltuieli 5.180 0,9%
Cheltuieli de capital (active 34.411 5,9%
nefinanciare)
Operatiuni financiare 20.500 3,5%
(rambursari de credite)

Cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor o deţin cheltuielile curente, acestea reprezentând
90,6% din total. În cadrul cheltuielilor curente, cheltuielile de personal şi bunurile şi serviciile
înregistrează cele mai mari valori. Cheltuielile de capital se situează pe locul al doilea în totalul
cheltuielilor bugetului cu o pondere de 5,9%, iar operaţiunile financiare deţin o pondere de 3,5%.
Structura cheltuielilor administraţiei locale potrivit clasificaţiei funcţionale pe anul 2008 este
prezentată în tabelul 2.4.4:
Tabel 2.4.4 Structura cheltuielilor bugetului local potrivit clasificatiei functionale
-mii RON-
Valoare Pondere in total
cheltuieli
Total cheltuieli 584.076 100%
I Servicii publice generale 127.617 21,8%

38
 II Ordine publica si siguranta nationala 23.437 4%
III Cheltuieli sociale-culturale 283.230 48,5%
IV Servicii si dezvoltare publica, 125.922 21,5%
locuinte, mediu si ape
V Actiuni economice 23.870 4,2%

Figura 2.4.2 Structura cheltuielilor administratie locale potrivit clasificatiei functionale in anul 2008
Servicii s i Servicii
de zvoltare Actiuni
publice
publica, e conom ice ;
ge ne rale;
locuinte, 4,2%
21,8%
m ediu s i ape;
21,5% Ordine
publica si
s iguranta
nationala;
4,0%

Che ltuieli
s ocial-
culturale;
48,5%

Cheltuielile pentru servicii publice generale deţin o pondere de 21,8% din totalul cheltuielilor.
Acestea cuprind în principal cheltuieli pentru funcţionarea autorităţii publice (70%), fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia autorităţii locale (8%), cheltuieli cu serviciile publice comunitare de evidenţă a
persoanelor (6%) şi dobânzi aferente datoriei publice interne (16%).
Cheltuielile pentru ordine publică şi siguranţă naţională au o pondere relativ redusă în totalul
cheltuielilor (4%). În cadrul acestor cheltuieli, cele mai importante ponderi le deţin cheltuielile cu
poliţia comunitară (79%) şi cheltuielile cu protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor (19%).
Cheltuielile social-culturale înregistrează cele mai mari ponderi în totalul cheltuielilor
bugetului local (48,5%).
Structura cheltuielilor social-culturale în anul 2008 este prezentată în tabelul 2.4.5:
Tabel 2.4.5 Structura cheltuielilor social-culturale in anul 2008
-mii RON-
Valoare Pondere in total
cheltuieli social-
culturale
Total cheltuieli social-culturale 283.230 100%
Invatamant 133.699 47,2%
Cultura, recreere si religie 46.549 16,4%
Asigurari si asistenta sociala 102.982 36,4%

În cadrul cheltuielilor cu învăţământul cele mai mari ponderi sunt înregistrate de cheltuielile
cu învăţământul secundar (61%). Pe locul al doilea se situează cheltuielile cu învăţământul preşcolar
şi primar (33,5%) iar în cele din urmă cheltuielile cu învăţământul special reprezentând circa 5,5%.

39
 Cheltuielile pentru cultură, recreere şi religie deţin o pondere de 16,4% din totalul
cheltuielilor social-culturale, cele mai importante cheltuieli fiind cheltuielile cu întreţinerea grădinilor
publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement (95%), servicii religioase (3%) şi alte
servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei (2%).
Cheltuielile cu asistenţa socială reprezintă 36,4% din totalul cheltuielilor social-culturale. În
cadrul acestora o pondere importantă o deţin asistenţa socială în caz de boli şi invalidităţi (42%),
asistenţa socială pentru familie şi copii (24%), creşe (8%), asistenţă acordată persoanelor în vârstă
(1,2%), ajutor social (0,8%) şi alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale (23%).
Cheltuieli pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape au o pondere de 21,5%
din totalul cheltuielilor bugetului local. Aceste cheltuieli se împart în: cheltuieli cu locuinţe, servicii şi
dezvoltare publică (40%) şi cheltuieli cu protecţia mediului (60%). În cadrul primei categorii sunt
incluse cheltuieli cu dezvoltarea sistemului de locuinţe (3%), alimentarea cu apă (38%) şi alte servicii
în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale (59%). Cheltuielile cu protecţia mediului
sunt reprezentate de cheltuielile cu salubritatea.
Acţiunile economice au o pondere relativ redusă în totalul cheltuielilor bugetului local în anul
2008 (4,2%). Aceste cheltuieli sunt reprezentate de cheltuielile cu transportul rutier local.

Concluzii
Activitatea în domeniul administraţiei publice locale necesită un volum crescut de muncă în
realizarea unor programe specifice şi urmărirea execuţiei acestora, dar şi un efort susţinut în procesul
de abordare a schimbării mentalităţii funcţionarilor publici. Pentru eliminarea obstacolelor apărute se
au în vedere soluţii ca: elaborarea şi adoptarea unor strategii proprii de dezvoltare economico-socială
locală; un management eficient, necesar punerii în practică a proiectelor elaborate; formarea
corespunzătoare a personalului; organizarea modernă a primăriei, astfel încât să se înfiinţeze toate
Direcţiile şi Serviciile necesare unei bune desfăşurări a activităţii şi care să acopere toate domeniile de
strictă necesitate şi nu în ultimul rând să fie completate cu un număr corespunzător de funcţionari
publici, cu o bună pregătire profesională şi o conduită pe măsură.
Trebuie avută în vedere şi desfăşurarea activităţilor în sedii moderne dotate cu aparatură şi
tehnică de calcul de ultimă generaţie, deoarece chiar dacă implică un efort financiar sporit, acestea se

40
vor amortiza în scurt timp. Se va urmări şi completarea legislaţiei în domeniu, crearea unei literaturi
de specialitate, instituţionalizarea consultării locuitorilor şi cointeresarea acestora faţă de activitatea
administraţiei publice locale.
Una dintre cele mai eficiente metode de utilizare a bugetelor este cea a utilizării bugetelor pe
programe, care prezintă avantaje cum ar fi: transparenţa activităţii administraţiei publice locale,
asumarea responsabilităţilor, fundamentarea mai corectă a bugetului local, cuantificarea mai exactă a
costurilor şi efectelor obţinute, materializarea deciziei politice, posibilitatea implementării unei
strategii de dezvoltare locală durabile, creşterea credibilităţii administraţiei publice locale în raport cu
finanţatorii externi şi nu în ultimul rând cu locuitorii, eliminarea abstractului şi posibilitatea unei bune
urmăriri a execuţiei bugetului local. Toate aceste avantaje sunt foarte importante în balanţa cu
dezavantajele ce presupun creşterea unor costuri şi un volum mare de muncă la urmărirea bugetului
local.
Mai este necesar un marketing elaborat şi eficient pentru o publicitate adecvată cunoaşterii
activităţilor primăriei de către cetăţeni şi investitori a programelor de dezvoltare la nivel local.

Bibliografie:

1) Elena-Doina Dascălu, Sistemul bugetar în România, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2006
2) Tatiana Moşteanu şi colectiv, Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară, Bucureşti,
2003
3) Manda Corneliu, Manda Cezar, Administraţia publică locală în România, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1999
4) Lucian Tâţu şi colectiv, Finanţe locale şi instituţii publice, Editura Aner, Bucureşti, 2002
5) Marcel Ioan Boloş, Bugetul şi contabilitatea comunităţilor locale, Editura Economică,
Bucureşti, 2006
6) Iftimoaie Cristian, Vedinas Virginia, Administraţia publică locală în România în perspectiva
integrării europene, Editura Economică, Bucureşti, 2003
7) Iulian Văcărel şi colectiv, Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Editia VI,
Bucureşti, 2007

41
8) R. W. Bahl, Fiscal Descentralization, Georgia State University, Atlanta, SUA, 10-15 aprilie
2000
9) Tâţu Lucian, Stoian Andreea, Finanţele instituţiilor publice suport de curs
10) Vlaicu Alexandru, Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale din România, Economie
şi administraţie locală, v.10, nr. 5, p. 25-26, 2007
11) Cârciumaru Adriana, Descentralizarea în administraţia publică locală, Economie şi
administraţie locală, v.10, nr. 3, p. 3-4, Martie 2005
12) Paşa Florin, Reforma în administraţia publică locală, Economie şi administraţie locală, v.11,
nr. 7, p. 4-8, Iulie 2006
13) Paşa Florin, Paşa Luminita Mihaela, Managementul schimbării în administraţia publică
centrală şi locală, Economie şi administraţie locală, nr. 4, p. 22-24, Aprilie 2003
14) Piraianu Mihai, Principii noi pentru administraţie publică locală, Revista Finanţe Publice şi
Contabilitate, v.15, nr. 3, p. 27-30, Martie 2004
15) Legea nr. 273/2006. Legea finaţelor publice locale, publicată în M.Of., nr. 618/18 iulie 2006.
16) Legea nr.215/2001. Legea administraţiei publice locale, publicată în M.Of. nr. 204/23 apr.
2001
17) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în M.Of. nr.372/28 aprilie
2006 cu rectificarea din M.Of. nr.391/5 mai 2006
18) Legea nr. 486/2006. Legea bugetului de stat pe anul 2007, publicată în M.Of. nr. 1043/29 dec.
2006
19) OG nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local,
publicată în M.Of. nr. 648/31 aug. 2002 .
20) HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de finanţare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar de stat, publicată în M.Of. nr. 66/19 ianuarie 2005.
21) http://www.insse.ro
22) http://www.primarie6.ro
23) Date furnizate de catre Primaria Sectorului 6

42