CAPITOLUL I

PROCESUL BUGETAR LOCAL

1.1. Noţiuni introductive

Procesul bugetar local reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de

autorităţile locale în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea
guvernamentală.
Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor
în scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice.
Instrumentul în care îşi găseşte reflectarea toate resursele financiare şi cheltuielile
publice ale unităţii administrativ teritoriale îl constituie bugetul local.
Bugetul este un document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile
şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiei
bugetare respective1.
Bugetul local este un instrument de planificare şi de conducere a activităţii financiare
şi reflectă fluxurile formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor, modalitatea de finanţare a
cheltuielilor pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor respectiv gradul de autonomie a
administraţiei locale respectiv faţă de administraţia centrală2.
Pentru ca bugetul local să devină operaţional este necesară elaborarea politicii
financiare a guvernului pentru o anumită perioadă, existenţa cadrului juridic care să
reglementeze categoriile şi nivelele impozitelor, taxelor şi contribuţiilor percepute de la
persoane fizice şi juridice, precum şi destinaţiile spre care pot fi orientate alocaţiile bugetare
în vederea furnizării de bunuri şi servicii publice.
Având la bază un anumit cadru legislativ ce trebuie să se afle în concordanţă cu
obiectivele programului de guvernare, consiliul local poate declanşa procesul bugetar local.
Proiectul de buget se elaborează de către ordonatorul principal de credite având în
vedere următoarele: prognozele principalilor indicatori macroeconomici, pentru anul bugetar
pentru care se elaborează proiectul de buget precum şi pentru următorii 3 ani; politicile
fiscale şi bugetare naţionale şi locale; politicile şi strategiile locale precum şi priorităţile
stabilite în formularea propunerilor de buget; propunerile de cheltuieli detaliate ale
ordonatorilor de credite din subordine; programele de dezvoltare economico-socială în
1
Tiron Tudor Adriana , Contabilitatea in Administraţia Publicã Localã , Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2001
2
Filip Gheorghe , Finanţe, Editura Junimea, Iaşi, 2002
perspectivă ale unităţii administrativ-teritoriale în concordanţă cu politicile de dezvoltare la
nivel local; programele întocmite de ordonatorul principal de credite în scopul finanţării unor
acţiuni sau ansambluri de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de
rezultate şi de eficienţă – programele sunt însoţite de estimarea auală a performanţelor
fiecărui program care trebuie să precizeze acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite,
rezultatele estimate şi obţinute pentru anii următori măsurate prin indicatori precişi a căror
alegere este justificată.

1.2 Conţinutul şi structura bugetului local

Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare aprobate

de Ministerul Finanţelor Publice.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile sunt structurate
pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, aliniate.
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au o destinaţie precisă şi limitată.
Numărul de salariaţi permanenţi şi temporari şi fondul salariilor de bază se aprobă
distinct prin anexă la buget. Este de menţionat faptul că numărul de salariaţi aprobat pentru
primărie nu poate fi depăşit.
Cheltuielile de capital cuprind la fiecare capitol bugetar în conformitate cu creditele
de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
Programele se aprobă ca anexă la buget.
De asemenea şi listele de investiţii sunt anexe ale bugetului.
Veniturile bugetului local precum şi cheltuielile acestuia de asemenea sunt prevăzute
în anexe.
În privinţa cheltuielilor bugetare este necesar ca alocarea pe destinaţii a resurselor să
fie conscventă cu obiectivele de politică economică şi să producă maximum de efecte. Câteva
repere pentru realizarea acestor obiective ar fi: utilizarea bugetului pe programe, bazat pe
fundamentarea cheltuielilor publice cu ajutorul analizei cost-beneficii, reducerea cheltuielilor
de personal prin reducerea sectorului public supradimensionat, realizarea unui control
eficient asupra cheltuielilor publice.
Procesul bugetar se caracterizează prin câteva trăsături specifice; este un proces:
decizional, predominant politic, complex, ciclic, strict reglementat, de larg impact politic.
Datorită faptului că procesul bugetar este un proces de lungă durată, parcurge câteva
etape consecutive, care se referă la:
 - Elaborarea proiectului de buget şi aprobarea bugetului local
- Execuţia bugetului local
- Încheierea execuţiei bugetului local
- Controlul execuţiei bugetului local
- Aprobarea execuţiei bugetului local

1.3 Elaborarea şi aprobarea (adoptarea) bugetului local

Această etapă trebuie să se desfăşoare în spiritul autonomiei locale,cu respectarea unor

reguli, şi anume:
a. respectarea principiilor de întocmire
b. fundamentarea bugetului local
c. respectarea termenelor legale pentru pregătirea bugetelor locale
d. publicarea în timp a bugetului local
e. adoptarea legală a bugetului local.
a) Principiile de întocmire a bugetului local3 :
- principiul anualităţii prin care se stabileşte perioada la care se referă exerciţiul
bugetar; această perioadă este de 1 ianuarie – 31 decembrie a fiecărui an. Bugetul trebuie
votat o singură dată pe an şi rectificat ori de câte ori apar modificări în volumul şi structura
veniturilor şi/sau a cheltuielilor, dar nu mai devreme de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
rectificării bugetului de stat şi ca urmare a unor propuneri fundamentale ale ordonatorilor
principali de credite;
- principiul universalităţii, care impune cuprinderea în bugetul local a tuturor
resurselor financiare ale colectivităţii, precum şi toate cheltuielile aferente funcţionării
tuturor instituţiilor specifice administraţiei locale;
- principiul unicităţii, care constă în obligativitatea ca toate veniturile şi cheltuielile
dintr-un an bugetar să fie descrise într-un document unic;
- principiul echilibrului real prin care autoritatea care elaborează şi aprobă bugetele
sunt obligate să prevadă o egalitate perfectă între volumul veniturilor şi cel al cheltuielilor;
- principiul anteriorităţii conform căruia bugetul local trebuie votat înaintea datei de 1
ianuarie a anului pentru care a fost elaborat;

3
Lege Nr. 273 din 29 iunie 2006 -privind finanţele publice locale, publicatã in M.Of. nr.61 din 18 iulie 2006
 - principiul specializării bugetare conform căruia veniturile şi cheltuielile bugetare se
înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă, respectiv pe categorii de cheltuieli
grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora potrivit clasificaţiei bugetare;
– principiul unităţii monetare, potrivit căruia toate operaţiunile bugetare se exprimă
în monedă naţională;
– principiul publicităţii, conform căruia sistemul bugetar trebuie să fie deschis şi
transparent, aceasta realizându-se prin dezbaterea publică a proiectelor de buget,
cu prilejul aprobării acestora prin dezbaterea publică a conturilor generale anuale
de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora; publicarea acestora în
mijloace de informare în masă pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului
bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile prevăzute de lege.
Pe lângă aceste principii mai trebuiesc respectate următoarele reguli bugetare şi
anume:
- cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată sunt determinate de autorizările
conţinute în legile bugetare anuale şi cele specifice;
- este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate cu excepţia cazurilor în
care legea prevede altfel;
- nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici nu poate fi angajată şi efectuată
din acest buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;
- nici o cheltuială din fondurile publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi
plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetatre şi surse de finanţare;
- după aprobarea bugetului local pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra
acestuia dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării
cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a aprobat bugetul local.
b) Fundamentarea bugetului local (a pune baze solide unui program a demonstra cu
argumente ştiinţifice)
Veniturile bugetare reprezintă resurse băneşti care se cuvin bugetului în baza unor
prevederi legale, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri, cote
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, etc.
Veniturile publice se materializează în încasări din impozite, taxe, contribuţii, amenzi,
vărsăminte din veniturile instituţiilor publice, venituri din închirierea terenurilor şi alte bunuri
proprietate de stat, împrumuturi, donaţii, ajutoare.
Veniturile publice înglobează veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat, fondurilor speciale şi veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice, precum
şi veniturile bugetelor locale şi veniturile extrabugetare ale instituţiilor şi serviciilor publice
de interes local.
În bugetul local se respectă sistemul de clasificaţie bugetară a veniturilor cât şi a
cheltuielilor.
Clasifcaţia bugetară este instrumentul prin care veniturile unui buget sunt grupate
într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare şi precis determinate şi se utilizează atât în
faza de elaborare a bugetului cât şi în faza de execuţie a acestuia.
Impozitele, taxele şi alte venituri ale bugetelor locale sunt reglementate prin Legea
Finanţelor publice locale, acestea putând fi actualizate prin legi bugetare anuale în corelaţie
cu perfecţionarea legislaţiei fiscale şi programele de creştere a autonomiei financiare locale.
Clasificaţia bugetară a veniturilor bugetului local se structurează astfel:

Total Venituri
A. Venituri proprii
Venituri curente
Venituri fiscale
- impozitul pe venit, profit şi caştiguri din capital
– impozite şi taxe pe proprietate
impozit şi taxa pe clãdiri (persoane fizice şi juridice)
- impozit şi taxa pe teren (persoane fizice şi
juridice)
- alte impozite şi taxe pe proprietate
– impozite şi taxe pe bunuri şi servicii
- taxe hoteliere
- impozit pe spectacole
- alte taxe pe servicii specifice
- impozit pe mijloacele de transport (persoane
fizice şi juridice)
- taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi
autorizaţii
– alte impozite şi taxe fiscale
Venituri nefiscale
– vărsăminte din profitul net al regiilor autonome
– venituri din concesiuni şi inchirieri
 – venituri din dividende
– venituri din dobânzi
– venituri din prestãri servicii şi alte activitãţi
– venituri din taxe administrative
– amenzi, penalitãti şi confiscãri
– diverse venituri
Venituri din capital
-Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului
Venituri cu destinaţie specială
B. Prelevări din bugetul de stat
- sume defalcate din T.V.A. pentru bugetele locale
- cote şi sume defalcate din impozitul pe venit
C.Subvenţii
- de capital
- curente
D. Operaţiuni financiare
Cheltuielile bugetare sunt sume aprobate în bugete în limitele şi potrivit destinaţiilor
stabilite prin bugetele respective.
Cheltuielile bugetare reflectă utilizarea resurselor pentru realizarea obiectivelor
cuprinse în programele locale privind activitatea socială, economică şi de altă natură. Sunt
plăţi efectuate pentru achiziţia de bunuri sau prestări de servicii.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul
instituţiilor publice.
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de
stat, bugetul local sau bugetul asigurărilor sociale de stat.
Fundamentarea veniturilor administraţiei publice locale:
Veniturile administraţiei publice locale sunt:
- venituri proprii (curente, din capital, cu destinaţie specială)
- cote din impozitul pe salarii
- cotele adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat
- sume de echilibrare care iau forma surselor defalcate din unele venituri ale statului
şi a transferurilor cu destinaţie specială.
În managementul financiar al veniturilor bugetului local trebuie să se ţină seama de
următoarele:
 - monitorizarea permanentă şi corecta fundamentare a veniturilor cu o pondere foarte
mare;
- elaborarea unei politici fiscale proprii pentru anumite categorii de venituri proprii;
- raportarea încasărilor la debitele calculate nu la veniturile programate a se încasa;
- corelarea politicii fiscale cu politica locală de dezvoltare economică şi socială;
- corelarea încasărilor din venituri cu efectuarea cheltuielilor programate
- monitorizarea veniturilor din concesiuni;
- monitorizarea veniturilor din capital;
- găsirea soluţiilor pentru accesul la veniturile cu destinaţie specială;
- identificarea dificultăţilor în corelarea veniturilor şi modalităţile de înlăturare a
tuturor barierelor din acest domeniu.
Îmbunătăţirea sistemului de impozite se poate realiza prin promovarea unor măsuri
care să aibă în vedere realizarea principiilor impunerii, dintre care amintim: randamentul
ridicat al impozitelor, stabilirea impozitelor, elasticitatea impozitelor, echitatea fiscală, grad
de fiscalitate rezonabil.
Realizarea unui randament ridicat al impozitelor soilicită îndeplinirea următoarelor
condiţii: impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele care
obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelasi gen de avere sau categorie de bunuri; să nu
existe posibilităţi de sustragere de la impunere a unei părţi din materia impozabilă.
Stabilitatea impozitelor presupune respectarea cerinţei menţinerii constante a
randamentului acestora.
Elasticitatea impozitelor este o cerinţă ce presupune capacitatea de adaptare
permanentă şi cu uşurinţă a mărimii impozitului, adică dacă se înregistrează o creştere a
cheltuielilor bugetare, impozitul poate fi majorat în mod corespunzător.
Echitatea fiscală, adică dreptatea socială în materie de impozite, presupune impunerea
diferenţiată a veniturilor şi a averii în funcţie de puterea contributivă a subiectului
impozitului.
c) Respectarea termenelor legale pentru pregătirea bugetului local.
Caracterul de prevedere a bugetului impune ca acesta să fie gata înainte de data de 31
decembrie a anului în curs. Acest lucru nu se întâmplă însă şi la noi în tară datorită
dependenţei care există între bugetul local şi bugetul de stat.
Etapele obligatoriu de parcurs în elaborarea proiectului de buget până la aprobarea lui
sunt:
 Ordonatorul principal de credite al bugetului local prezintă proiectul de buget local,
echilibrat Direcţiei Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat până la data de 15 mai
a fiecăriu an.
- Direcţia Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat depun la Ministerul
Finanţelor, proiectul bugetelor locale pe ansamblul judeţului, respectiv al Municipiului
Bucureşti, cel târziu până la data de 1 iunie a fiecărui an.
- Ministerul Finanţelor examinează propunerile de sume defalcate din unele venituri
ale bugetului de stat şi de transferuri cu destinaţie specială, cuprinse în proiectele bugetelor
locale şi cu acordul Guvernului, comunică până la data de 1 iulie Direcţiilor Generale ale
Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat limitele sumelor defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat şi ale transferurilor cu destinaţie specială, precum şi criteriile de
repartizare a acestora pe unitate administrativ-teritorială, în vederea definitivării proiectelor
bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite, limitele sumelor se transmit spre
informare consiliilor judeţene şi Consiliului General al municipiului Bucureşti.
- În baza limitelor sumelor primite, ordonatorii principali de credite elaborează şi
depun la Direcţiiile Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat până la
data de 20 iulie noile propuneri pentru proiectul de buget local.
- Până la data de 1 august Direcţiiile Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului
Financiar de Stat transmit Ministerului Finanţelor proiectele bugetelor locale pe ansamblul
judeţelor şi Municipiului Bucureşti.
Prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat există obligaţia aprobării bugetelor
locale în maximum 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.
Bugetul local se aprobă de consiliul local.
La baza elaborării proiectului de buget stau o serie de documente care pot da anumite
indicaţii extrem de utile în procesul de pregătire a bugetului local. Aceste documente sunt:
- bugetele anilor precedenţi;
- numărul de personal aprobat şi numărul de persoane existent în structura
administraţiei publice locale;
- evaluarea volumului de venituri încasat pe baza realizărilor din anii precedenţi;
- evaluarea volumului de cheltuieli de funcţionare şi a cheltuielilor de capital estimate
pentru anul respectiv.
Odată cu proiectul anual al bugetului, ordonatorii principali de credite elaborează şi
prezintă:
- o prognoză a bugetului pe următorii trei ani;
 - un program de investiţii, detaliat pe obiective şi ani de execuţie, elaborat pe baza
unor note de fundamentare întocmite şi aprobate conform dispoziţiilor legale.
d) Publicarea în timp a bugetului local.
Conform prevederilor Legii finanţelor publice locale, proiectul bugetului local se publică
în presa locală sau se afişează la sediul primăriei, după care în termen de 15 zile este supus
aprobării Consiliului local.
Orice persoană fizică sau juridică poate depune contestaţii, conţinutul acesteia fiind adus
la cunoştinţa Consiliului local precum şi posibilitatea de soluţionare a acestora.
e) Adoptarea legală a bugetului local
Proiectul de buget prezentat consiliului local parcurge următoarele etape:
– prezentarea către primar a raportului pe marginea proiectului de buget în plenul
consiliului;
– examinarea de către comisii structurate de obicei pe domenii: învăţământ, sănătate,
cultură, asistenţă socială, servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe, acţiuni economice
(agricultură, transporturi);
– analiza contestaţiilor primite;
– aprobarea sau respingerea amendamentelor (modificărilor) aduse proiectului de buget de
comisiile respective;
– aprobarea prin hotărârea consiliului local a proiectului de buget votat pe capitole,
subcapitole, articole şi aliniate, cu votul a două treimi din numărul consilierilor prezenţi în
şedinţă.
Bugetul local astfel aprobat are în structura sa veniturile şi cheltuielile repartizate pe
trimestre în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este
necesară efectuarea cheltuielilor.
Structura bugetului local atât la venituri cât şi la cheltuieli respectă structura
clasificaţiei bugetare stabilite de Ministerul Finanţelor.
Ordonatorul principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetul
local, pe unităţi ierarhic inferioare în raport cu sarcinile acestora cuprinse în buget şi aprobă
executarea cheltuielilor din bugetele proprii.
Ordonatorul de credite are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de
activitatea instituţiilor sau serviciilor publice respective.

1.4. Execuţia bugetului local

 După adoptare, hotărârea de aprobare a bugetului local se publică în presa locală sau
se afişează la sediul primăriei, moment în care bugetul devine operaţional, trecându-se la
execuţia acestuia care se realizează pe durata întregului an bugetar.
Execuţia bugetară constă în asigurarea încasării veniturilor şi efectuarea cheltuielilor
cu respectarea următoarelor reguli:
– separarea atribuţiilor ordonatorului de credite de contabil;
– principiul unicităţii casei;
– obligativitatea efectuarii tuturor operaţiunilor financiare prin trezorerie.
Execuţia bugetară este un proces complex care antrenează participarea unui număr
mare de operatori bugetari şi anume: aparatul fiscal, instituţiile publice de subordonare locală
cu toate structurile, responsabilitatea executării bugetului revenind însă primarului.
Execuţia bugetară parcurge următoarele etape:
– repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
– execuţia de casă a bugetului;
– realizarea veniturilor bugetare;
– efectuarea cheltuielilor bugetare.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare se realizează în
funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară
efectuarea cheltuielilor. Această operaţiune este de competenţa Ministrului Finanţelor
Publice care are şi competenţa de a repartiza sumele defalcate din veniturile bugetului de stat
şi a transferurilor pentru bugetul local, pe baza propunerilor primarului. Repartizarea pe
trimestre a veniturilor şi cheltuielilor asigură executarea echilibrată a bugetului.
Execuţia de casă a bugetului se realizează prin trezoreria statului. Unele cheltuieli
publice se derulează şi prin sistemul băncilor comerciale, pe bază de convenţii privind
prestarea de servicii încheiate între acestea şi Minsiterul Finanţelor.
În execuţia de casă se evidenţiază în conturi disticte următoarele:
- veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare;
- efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autoizate ale instituţiei publice, în limita
creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate;
- efectuarea altor operaţiuni financiare în contul primăriei.
Execuţia veniturilor bugetare reprezintă încasarea veniturilor şi se realizează prin
intermediul compartimentelor de specialitate din cadrul primăriei.
În stabilirea realizării veniturilor bugetare se respectă următoarele norme:
 – nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget
şi încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;
– legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor precum şi
a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă;
– este interzisă perceperea oricăror alte contribuţii în afară de cele stabilite de lege.
În cazul impozitelor directe, fazele execuţiei bugetare sunt:
– constatarea şi aşezarea – prin care se identifică şi se dimensionează materia impozabilă a
unor persoane fizice sau juridice;
– deschiderea rolului fiscal a persoanei fizice sau juridice în care se înscrie suma datorată
(debitul) de persoana în cauză;
– emiterea titlului de percepere a impozitului, respectiv titlul de încasare emis atunci când
contribuabilul îşi achită din proprie iniţiativă datoria sau ordin de încasare utilizat pentru
anunţarea debitorului asupra obligaţiilor de plată şi în cazul executării silite a debitorilor
care nu-şi execută datoriile către buget în termen legal;
– perceperea impozitului – constă în încasarea sumei datorate de către debitor. Această
etapă cuprinde şi urmărirea contribuabilului în cazul nerespectării obligaţiilor ce-i revin,
adică: nerespectarea termenelor de plată, sustragerea de la plata impozitului a unei părţi
din obiectul impozabil, calculul eronat al impozitului.
Încasarea veniturilor de realizează în conturi de venituri ale bugetului deschise la
trezoreria publică.

1.5. Încheierea execuţiei bugetului local

Constă în întocmirea contului de execuţie bugetară la finele anului. Aceasta reflectă

operaţiunile de executare a veniturilor şi cheltuielilor şi conduce la determinarea rezultatului
execuţiei bugetare, care poate fi:
* Excedent bugetar – dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile
* Deficit bugetar – dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile
Excedentul bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita trasferurilor din bugetul
de stat şi cu aprobarea Consiliului local, se va utiliza pentru:
- rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a
comisioanelor aferente;
 - constituirea fondului de rulment care se poate utiliza cu aprobarea
consiliului local, pentru:
- acoperirea unor goluri temporare de casă, provenite din decalaje între
veniturile şi cheltuielile anului curent;
- finanţarea unor investiţii sau dezvoltarea serviciilor publice locale în
interesul colectivităţii;
- acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar la finele exerciţiului
bugetar.
Execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie a fiecărui an.
Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată lichidată şi ordonanţată în cadrul
prevederilor bugetare, şi neplătit până la data de 31 decembrie se va încasa sau se va plăti,
după caz, în contul bugetului pe anul următor.
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

1.6. Controlul exerciţiului bugetar

După întocmirea contului anual de execuţie bugetară, specialistul din compartimentul

de audit intern verifică atât bilanţul cât şi contul de execuţie bugetară, în scopul evaluării
obiective a modului în care au fost îndeplinite prevederile bugetare cu privire la încasarea
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor în mod eficient, eficace şi economic.
Auditorul efectuează verificarea calculelor, controlul aritmetic al veridicităţii
centralizării, exprimându-şi o opinie cu privire la modul de înregistrare a operaţiunilor în
contabilitate pe baza documentelor justificative care poartă viza de control financiar
preventiv. De asemenea, verifică elementele patrimoniale din evidenţele contabile care
trebuie să corespundă cu cele identificabile fizic.
În urma auditului efectuat asupra execuţiei bugetate, se identifică neajunsurile şi se
fac propuneri de recuperare a prejudiciilor.
Contul de execuţie bugetară se supune şi controlului de performanţă a Curţii de
Conturi. Dacă în urma verificărilor efectuate, totul a decurs legal, fără a aduce prejudicii
fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de descărcare a gestiunii ordonatorului de
credite.

1.7. Aprobarea execuţiei bugetare

 În baza raportului explicativ privind contul anual de execuţie bugetară aprobat de
autoritatea executivă însoţit de raportul de audit intern se trece la procedura de dezbatere şi
aprobare a acestuia de către Consiliul local.
Se prezintă în sinteză evoluţia fenomenelor economico-financiare ce au avut loc la
nivelul instituţiei din anul la care se referă execuţia bugetară şi factorii care au influenţat
această evoluţie. Are loc exprimarea punctelor de vedere ale formaţiunilor politice
reprezentate în consiliul local de către consilieri, prilej cu care se fac aprecieri privind
calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului aprobat.
Se pot avansa propuneri privind modificarea unor hotărâri proprii în vederea creşterii
resurselor financiare şi a eficienţei utilizării banilor publici. Votul final favorabil privind
aprobarea contului anual de execuţie bugetară marchează încheierea etapelor procesului
bugetar.

1.8 Criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale 4

Criza financiară
Unitatea administrativ-teritorială este considerată în criză financiară dacă se află în
una dintre următoarele situaţii:
a) neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile şi care
depăşesc 15% din bugetul anual;
b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pe o
perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenţei;
c) la calculul criteriului prevăzut la lit. a) nu se iau în calcul obligaţiile de plată, lichide şi
exigibile, care se află în litigiu contractual.
Situaţia de criză financiară poate fi sesizată de ordonatorul principal de credite al
unităţii administrativ-teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul
aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, de ordonatorii
secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite din cadrul serviciilor publice subordonate
consiliului local, de conducătorii societăţilor comerciale sau ai regiilor autonome din
subordinea consiliului local, de diverşi creditori, de directorul direcţiei generale a finanţelor
publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi de structurile teritoriale ale Curţii de
Conturi. Sesizarea se face la direcţia generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului

4
Legea nr. 273 / 2006, publicatã in Monitorul Oficial nr. 618 / 18 iulie 2006
Bucureşti şi la ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale care se află
în situaţia de criză financiară.
În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul
principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia furnizării situaţiei
economico-financiare şi a concluziei de încadrare sau neîncadrare în situaţia de crizã.
Ordonatorul principal de credite, din oficiu sau după ce a primit sesizarea situaţiei de
criză financiară, are obligaţia convocării autorităţii deliberative în termen de 5 zile lucrătoare.
Autoritatea deliberativă ia act, în condiţiile legii, de existenţa situaţiei de criză
financiară, mandatează ordonatorul principal de credite pentru elaborarea planului de
redresare financiară şi analizează propuneri care să fie cuprinse în planul de redresare
financiară prezentat de ordonatorul principal de credite.
Planul de redresare financiară va fi elaborat de către ordonatorul principal de credite,
împreună cu direcţia generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi cu
structurile teritoriale ale Curţii de Conturi, în termen de 30 de zile de la stabilirea stării de
criză de către autoritatea deliberativă.
Planul de redresare financiară va conţine:
a) analiza economico-financiară a unităţii administrativ-teritoriale;
b) măsurile de menţinere a serviciilor publice esenţiale de către autorităţile administraţiei
publice locale pe toată durata aplicării planului de redresare financiară;
c) măsurile de creştere a gradului de colectare a veniturilor proprii, precum şi de atragere a
altor venituri;
d) măsurile pentru reducerea cheltuielilor;
e) planificarea economico-financiară şi bugetară până la redresare;
f) stabilirea sarcinilor pentru îndeplinirea prevederilor din planul de redresare financiară pe
obiective, persoane responsabile şi termene.
Controlul executării şi îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de redresare financiară
este în sarcina structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi.
Planul de redresare financiară este supus spre aprobare autorităţii deliberative în
termen de 3 zile lucrătoare de la elaborare şi va fi adoptat în termen de cel mult 5 zile
lucrătoare de la depunere. În cazul în care planul de redresare financiară nu este adoptat,
autoritatea deliberativă se întruneşte în termen de 3 zile lucrătoare de la data dezbaterii în
ultima şedinţă pentru reanalizarea acestuia. Dacă planul de redresare financiară nu se adoptă,
acesta se consideră aprobat în forma propusă de iniţiator.
 Planul de redresare financiară poate fi modificat cu aprobarea autorităţii deliberative,
ori de câte ori va fi necesar, în cazul în care apar date, informaţii sau fapte necunoscute la
momentul sesizării crizei financiare, dacă acestea pot împiedica procesul de redresare
financiară.
Ordonatorul principal de credite are obligaţia ca în perioada desfăşurării procedurii de
redresare a crizei financiare să asigure funcţionarea eficientă şi eficace a serviciilor publice
esenţiale.
În condiţiile încetării situaţiei de crizã, la propunerea ordonatorului principal de
credite şi a structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi, autoritatea deliberativă aprobă
încetarea stării de criză financiară.
Situaţia de criză financiară, respectiv încetarea acesteia, se înregistrează, în termen de
5 zile de la declararea situaţiei de criză financiară, de către ordonatorul principal de credite,
respectiv de la aprobarea încetării stării de criză financiară, în registrul local al situaţiilor de
criză financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcţiile generale
ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Acestea vor comunica
lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a crizelor financiare înregistrate Ministerului
Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor de criză financiară
a unităţilor administrativ-teritoriale.
Insolvenţa
Unitatea administrativ-teritorială este considerată în stare de insolvenţă dacă se află în
una dintre următoarele situaţii:
a) neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 120 de zile şi care
depăşesc 50% din bugetul anual, fără a se lua în calcul cele aflate în litigiu contractual;
b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe o
perioadă mai mare de 120 de zile de la data scadenţei.
Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanţe certe, lichide şi
exigibile împotriva unei unităţi administrativ-teritoriale, cu o valoare însumată care depăşeşte
50% din bugetul acesteia pe o perioadă de 120 de zile consecutive, poate introduce la
tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul unitatea administrativ-teritorială o cerere de
deschidere a procedurii insolvenţei acestei unităţi administrativ-teritoriale.
În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul
principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia furnizării situaţiei
economico-financiare şi a concluziei de încadrare sau neîncadrare în insolvenţã.
 Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia ca, în
termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvenţă care a intervenit, să solicite deschiderea
procedurii privind insolvenţa unităţii administrativ-teritoriale, prin cerere depusă la tribunalul
în a cărui circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă. Ordonatorul
principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia de a notifica deschiderea
procedurii de insolvenţă creditorilor şi oricăror persoane interesate.
Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către ordonatorul principal de credite a
cererii de insolvenţã, atrage răspunderea acestuia, în condiţiile legii, pentru prejudiciile
pricinuite părţii interesate.
Judecătorul-sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă, va numi un
administrator.
În termen de 60 de zile lucrătoare de la numirea administratorului, acesta întocmeşte,
împreună cu structura teritorială a Curţii de Conturi, un plan de redresare a insolvenţei unităţii
administrativ-teritoriale.
Administratorul sau ordonatorul principal de credite, după caz, are obligaţia ca în
perioada desfăşurării procedurii de insolvenţă să asigure furnizarea eficientă şi eficace a
serviciilor publice esenţiale, în condiţiile legii.
Planul de redresare a insolvenţei va cuprinde:
a) măsurile de restabilire a viabilităţii financiare a unităţii administrativ-teritoriale;
b) măsurile de continuare a prestării serviciilor esenţiale ale unităţii administrativ-
teritoriale, pe toată perioada insolvenţei acesteia;
c) planul de achitare a debitelor către creditori.
Planul de redresare a insolvenţei se supune aprobării consiliului local, în termen de 10
zile de la întocmire, şi devine obligatoriu atât pentru autoritatea deliberativă, cât şi pentru
ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale.
Administratorul va monitoriza respectarea planului de redresare a insolvenţei.
În caz de nerespectare a planului de redresare a insolvenţei, administratorul va propune
judecătorului-sindic suspendarea atribuţiilor de ordonator principal de credite şi emiterea
hotărârii de preluare a atribuţiilor de ordonator de credite de către administrator.
Ordonatorului principal de credite şi autorităţii deliberative a unităţii administrativ-
teritoriale le este interzisă exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată
perioada gestionării situaţiei de insolvenţă.
În cazul în care se constată încetarea stării de insolvenţă, judecătorul-sindic, la
propunerea administratorului, va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii de insolvenţă a
unităţii administrativ-teritoriale. Administratorul are obligaţia de a notifica sentinţa de
închidere a procedurii de insolvenţă ordonatorului principal de credite, creditorilor şi oricăror
persoane interesate.
Prin închiderea procedurii insolvenţei, administratorul este descărcat de orice
îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la aplicarea procedurii faţă de ordonatorul principal
de credite, faţă de patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi faţă de creditori. În
termen de 30 de zile de la notificare, între administrator şi ordonatorul principal de credite se
încheie un proces-verbal de predare-primire cu privire la operaţiunile derulate în timpul
procedurii insolvenţei.
Unitatea administrativ-teritorială revine la statutul de criză financiară, iar ordonatorul
principal de credite şi consiliul local îşi reiau atribuţiile şi vor proceda la aplicarea întocmai a
planului de redresare financiară pentru ieşirea unităţii administrativ-teritoriale din criză
financiară.
Cheltuielile ocazionate cu plata indemnizaţiei administratorului şi îndeplinirea
procedurii de redresare a insolvenţei reprezintă cheltuieli ale unităţii administrativ-teritoriale
şi se suportă din bugetul acesteia.
Situaţia de deschidere a procedurii de insolvenţă, respectiv de închidere a acesteia, se
înregistrează în termen de 5 zile de la declararea situaţiei de insolvenţă, respectiv de la
notificarea hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii de către ordonatorul principal de
credite, în registrul local al situaţiilor de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale, care
este gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti. Acestea vor comunica lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a procedurilor
de insolvenţă înregistrate Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul
naţional al situaţiilor de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale.
 CAPITOLUL 2
VENITURILE ŞI CHELTUIELILE BUGETELOR LOCALE

2.1. Veniturile bugetelor locale

2.1.1 Reglementări privind veniturile bugetelor locale

Veniturile bugetare, în cadrul oricărui mecanism bugetar şi implicit în cadrul bugetului

local, îşi păstrează însemnătatea de resurse financiare necesare pentru efectuarea sau
acoperirea cheltuielilor acestor bugete.
Teoretic, considerăm că veniturile bugetare sunt mijloacele necesare formării
fondurilor băneşti din care se efectuează cheltuieli bugetare şi sunt ghidate de urmãtoarele
principii5 :
- dreptul colectivităţilor locale la resursele proprii suficiente, de care să poată dispune
liber, în exercitarea atribuţiilor lor, suficienţa fiind considerată ca proporţionalitate faţă de
atribuţiile legale, şi într-o evoluţie reală cu preţurile sau costurile din economia naţională;

5
Hoanţã N., Economie şi finanţe publice, Editura Polirom, Iaşi, 2000
 - cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale să poată proveni
din redevenţe şi impozite locale, ale căror procente să fie stabilite de ele, în limitele admise de
lege;
- consultarea colectivităţilor locale asupra procedurilor de redistribuire a unor resurse;
redistribuiri care să protejeze colectivităţile locale mai slabe din punct de vedere financiar,
promovând o ajustare financiară care să corecteze efectul inegalităţii surselor potenţiale de
finanţare, fără a reduce libertatea de opţiune legală a colectivităţii.
Concepţiile de mai sus sunt cuprinse în actele normative privind veniturile bugetelor
locale ce au fost adoptate şi aplicate în ultimii ani în statul nostru, îndeosebi după apariţia
Legilor Finanţelor Publice.

2.1.2. Caracterizarea generală şi clasificarea veniturilor bugetelor locale

Fiecare venit bugetar se caracterizează prin anumite trăsături determinate de natura sa,
de modul de aşezare şi percepere de buget, de provenienţă. Aceste trăsături se numesc
elemente tehnice ale veniturilor bugetare şi se referă la:
1. determinarea veniturilor bugetare;
2. subiectul venitului bugetar sau contribuabilul;
3. plătitorul venitului bugetar care vizează persoana obligată să efectueze calculul,
reţinerea şi plata către buget a venitului;
4. obiectul venitului bugetar sau materia impozabilă cu referire la fenomenul
economic pe baza căruia se stabileşte obligaţia financiară;
5. unitatea de impunere, adică unitatea de măsură (bănească, fizică) în care se
exprimă obiectul venitului bugetar;
6. baza impozabilă, reprezentând fie suma asupra căreia se aplică o cotă de impozit,
de taxă sau de contribuţie, fie unitatea fizică de măsură asupra căreia se aplică
suma fixă stabilită, pentru a determina cuantumul impozitului datorat, a taxei sau a
contribuţiei;
7. modul de aşezare, de calcul şi de vărsare a venitului bugetar;
8. termenele de plată (de vărsare) la bugetul public;
9. facilităţile acordate la stabilirea şi plata obligaţiilor către bugetul public;
10. obligaţiile şi răspunderile subiectelor venitului bugetar;
11. dreptul de contestare a subiecţilor venitului bugetar şi modul de rezolvare a
contestaţiilor.
 Cu toate că structura veniturilor publice poate fi diferită în spaţiu sau timp, există
totuşi anumite criterii general valabile de clasificare a acestora.
Având în vedere principalele trăsături caracteristice ale veniturilor bugetare, acestea
pot fi grupate după următoarele criterii:
a. regularitatea percepţiei;
b. conţinutul economic al veniturilor;
c. provenienţa veniturilor;
d. natura veniturilor;
e. locul în care se constituie ca venit.
a. După regularitatea percepţiei
Veniturile curente sau ordinare sunt cele la care autoritatea locală apelează în mod
repetitiv, după criterii stabilite prin lege (spre exemplu, veniturile fiscale, etc.). Veniturile
ordinare sunt cele considerate normale, fireşti pentru constituirea bugetului local, fiind
instituite şi mobilizate la buget în mod obişnuit. Aceste venituri se încasează la buget cu
regularitate, în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar. În acestea se includ veniturile fiscale şi
nefiscale obişnuite.
Veniturile extraordinare sunt acele resurse la care autoritatea locală apelează numai în
anumite momente, de regulă, în cele de dificultate (spre exemplu donaţii). Veniturile
extraordinare sunt cele instituite şi mobilizate în anumite situaţii deosebite, când veniturile
ordinare sunt insuficiente în raport cu necesităţile de mijloace băneşti ale autorităţilor publice.
Astfel de venituri se mobilizează pentru înfăptuirea unor obiective considerate a fi
excepţionale.
b. După conţinutul economic al veniturilor
În funcţie de acest criteriu există:
a. Venituri curente - prelevări cu caracter obligatoriu, adică veniturile fiscale ale
statului. Veniturile curente deţin ponderea mare în formarea bugetului, fiind încasate pe baza
unor prevederi legale care au o mare valabilitate în timp; ele se repetă de la un an bugetar la
altul.
În funcţie de natura lor, veniturile curente se subdivid în: venituri fiscale şi nefiscale.
Veniturile fiscale se concretizează în impozitele, taxele şi contribuţiile percepute la
buget, având caracter obligatoriu şi nerestituibil.
În cadrul veniturilor fiscale sunt percepute:
- impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a
fi însuşi subiectul lor;
 - impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul
plătitor.
Veniturile nefiscale sunt acelea care revin statului în calitatea sa de proprietar de
capitaluri avansate în procesul reproducţiei economice, cele mobilizate de la regiile publice
autonome şi de la instituţiile publice, precum şi diverse alte venituri.
b.Veniturile din capital- deţin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare şi
provin din valorificarea prin vânzare a unei părţi din avuţia locală aflată în patrimoniul public
sau privat;
Cotele, sumele defalcate şi transferurile apar ca venituri ale bugetelor locale şi au în
vedere cedarea de la bugetul central a unei părţi din impozitul pe venit, având drept scop
atenuarea dezechilibrelor bugetare ce se înregistrează la nivelul unităţilor administrativ-
teritoriale;
c. După provenienţă:
- resurse interne;
- resurse externe
Resurse interne.
Veniturile de provenienţă internă sunt alcătuite din: impozite, taxe, contribuţii, venituri de
la întreprinderile şi proprietăţile publice, donaţii interne, împrumuturi contractate pe piaţa
internă.
Impozitele directe
Impozitele directe reprezintă contribuţii băneşti ale celor care realizează venituri sau
posedă avere şi care se particularizează prin impactul imediat şi direct asupra plătitorului. Ca
regulă generală, impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei persoane.
Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche şi mai simplă, ci
şi forma de impunere care poate asigura echitatea fiscală. Indiferent că este pe venit sau pe
avere, acest tip de impozite are o incidenţă directă, adică plătitorul este aceeaşi persoană cu
suportatorul. O caracteristică importantă a impozitelor directe este aceea că, de regulă, acestea
au un cuantum şi termen de plată ce pot fi precizate în prealabil şi, ca atare, pot fi cunoscute
din timp de către contribuabil.
Impozitele directe se manifesta sub două forme: impozite reale şi impozite personale.
Impozitele directe reale se caracterizează prin aceea că aici obiectul impunerii se
defineşte în mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe clădiri, pe
pământ etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori şi de aceea, de multe
ori, sarcina suportată de plătitor nu este echitabilă, neţinându-se seama de capacitatea
plătitorului de a realiza venit şi de a plăti impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai
mult la impozitele personale.
Impozitele personale se definesc prin aceea că, la aşezarea lor se ţine seamă şi de situaţia
personală a plătitorului (contează nu doar veniturile şi averea dar şi obligaţiile personale etc.).
Cel mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global.
Impozitele indirecte
Alături de impozitele directe, orice ţară apelează şi la cele indirecte care îmbracă forma
impozitelor pe cheltuieli (pe consum).
Pentru a pune în evidenţă conţinutul şi necesitatea impozitării indirecte se impune
compararea diferenţelor ce există, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi juridic-
administrativ, între cele două mari categorii de impozite: directe şi indirecte.
Din punct de vedere ştiinţific, o primă deosebire reiese din aceea că, dacă în cazul
impozitelor directe obiectul acestora îl reprezintă existenţa venitului/averii, în cazul celor
indirecte obiectul impunerii îl constituie cheltuirea/consumul venitului/averii. O a doua
diferenţă rezidă în incidenţa şi repercusiunea lor, adică a modului în care impozitele afectează
pe cineva şi ceva. Impozitele directe au o incidenţă directă, adică plătitorul este aceeaşi
persoană cu suportatorul şi nu pot fi repercutate (de regulă) asupra altor persoane. În cazul
impozitelor indirecte, incidenţa (sarcina fiscală) este indirectă, acest lucru fiind prevăzut prin
lege.
Astfel, în cazul impozitării directe a venitului sau averii există aşa-numitul rol nominativ
(o poziţie, un fişier în memoria calculatorului); orice plătitor are o poziţie deschisă la fisc.
Acest lucru nu se regăseşte, însă, şi la impozitele indirecte unde nu se cunoaşte dinainte
contribuabilul.
Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscală şi faptul că asigură
statului venituri relativ stabile. Impozitarea directă are marele dezavantaj al perceperii lente,
la mari intervale de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directă este vizibilă şi, mai
ales, iritabilă pentru contribuabili şi, nu independent de acestea, prezintă un randament destul
de scăzut.
Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un
profit, un venit, o avere, ci o circulaţie, o vânzare, o cumpărare, un consum. Un alt avantaj
este rapiditatea perceperii impozitului şi în acelaşi timp este mai puţin costisitoare decât
impozitarea directă.
 Marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o parte,
ca urmare a proporţionalităţii cotei de impunere, iar, pe de altă parte, faptul că nu ţine seama
de situaţia personală a plătitorului.
Resurse externe.
Veniturile de provenienţă externă îmbracă forma împrumuturilor externe şi a
transferurilor externe, primite sub formă de ajutoare nerambursabile.
e. După natura veniturilor:
- venituri curente (obţinute din impozite, taxe etc.);
- venituri din capital care sunt realizate din valorificarea unor proprietăţi ale autorităţii
publice;
f. După locul în care se constituie ca venit:
- resurse care se constituie la bugetul administraţiei centrale de stat;
- resurse ce se constituie la bugetul administraţiei locale;

2.1.3. Veniturile administraţiei publice locale

Administraţia locală obţine sursele de finanţare din impozite şi taxe pe care populaţia
şi agenţii economici trebuie să le plătească şi din alte venituri cum ar fi : venituri din
concesiuni şi închirieri, venituri din capital, venituri cu destinaţie specială.
Prezentarea veniturilor
Veniturile proprii se definesc ca fiind :
- curente (fiscale şi nefiscale);
- din capital;
- cu destinaţie specială.
Veniturile curente fiscale din impozite şi taxe locale au suferit, sub aspectul modului de
fundamentare, următoarele schimbări:
- taxele şi impozitele locale au fost actualizate în funcţie de inflaţia ultimilor ani;
- se permite autorităţilor locale să actualizeze permanent, în raport cu inflaţia anuală,
impozitele şi taxele în sumă fixă. Această actualizare se realizează pe baza ultimilor 12
indici lunari ai inflaţiei cunoscuţi.
- Se permite realizarea politicii fiscale pe plan local prin posibilitatea pe care o au
autorităţile locale de a stabili unele impozite locale între anumite limite şi de a creşte
impozitele şi taxele locale cu 20 % faţă de prevederile legii.
 Veniturile cu o pondere foarte mare, trebuie monitorizate permanent, iar fundamentarea
lor este deosebit de importantă, acestea sunt:
- impozitul pe clădiri de la persoane fizice;
- impozitul pe terenuri de la persoane fizice;
- impozitul şi taxa pe clădiri de la persoane juridice;
- impozitul şi taxa pe terenuri de la persoane juridice;
- taxe mijloace transport de la persoane fizice;
- taxe mijloace transport de la persoane juridice;
- taxa de autorizare pentru construcţii;
- vărsăminte de la instituţiile publice ;
- impozitul pe profit al regiilor autonome de interes local şi al Societăţilor comerciale
înfiinţate de Consiliul local;
- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de interes local;
- venituri din închiriere şi concesiuni.
Pentru unele venituri proprii curente nu se poate face o politică fiscală proprie autorităţii
locale, stabilirea lor bazându-se în general pe rezultatele anilor precedenţi (impozitul pe venit,
vărsămintele unor instituţii publice, impozitul pe profit şi vărsămintele din profitul net al
regiilor locale, etc.)
Nivelul de încasare a veniturilor proprii în raport cu debitele calculate.
În general, administraţia locală îşi raportează încasările la nivelul programat şi nu la
debite. Acest lucru este înşelător pentru că nu relevă aspecte importante ca:
- capacitatea de a se colecta impozitele şi taxele locale;
- capacitatea populaţiei şi agenţilor economici de a plăti impozitele stabilite;
- rezervele de care dispune o administraţie locală.
Corelarea încasărilor din venituri cu efectuarea cheltuielilor programate.
Impozitele şi taxele locale au douã termene de plată (31 martie, respectiv 30
septembrie) , care reprezintă tot atâtea vârfuri în încasări. Cheltuielile administraţiei locale se
aglomerează, însă, în lunile aprilie şi octombrie.
Oricum, impactul unor astfel de regularităţi în încasarea veniturilor proprii este foarte
important în realizarea unui buget de trezorerie eficient. Ca urmare, programarea cheltuielilor
trebuie să ţină cont de aceste vârfuri de încasări ale veniturilor, spre exemplu dotările să fie
efectuate în afara perioadelor favorabile efectuării lucrărilor publice, de regulă în trim. I şi IV.
Venituri din concesiuni
 Acestea devin foarte importante în perspectiva transformărilor regiilor locale în societăţi
comerciale şi a privatizării serviciilor publice locale. Este recomandabil ca redevenţele
stabilite prin contractele de concesiune să cuprindă cel puţin următoarele elemente :
- amortizarea mijloacelor fixe aflate în domeniul public al localităţii, conform Legii
213/1998, administrate până acum de regii locale şi care se concesionează;
- impozitul pe clădiri şi construcţii speciale aflate în domeniul public, utilizate de regie
până acum şi care se concesionează;
- vărsămintele din profitul net al societăţilor comerciale înfiinţate de consiliile locale,
prin transformarea regiilor locale şi care, în conformitate cu normele de închidere a
execuţiei pe anul 2008-2009 sunt sursă a bugetului local.
Venituri din capital
Sunt destul de reduse şi au un caracter mai mult excepţional. Sumele rezultate din vânzarea
locuinţelor proprietate de stat sunt în scădere atât ca valoare nominală, cât, mai ales, în
termeni reali.
Venituri cu destinaţie specială
Veniturile cu destinaţie specială, reprezintă un capitol introdus în structura bugetului local.
Din punct de vedere al provenienţei, există două mari categorii de venituri cu destinaţie
specială :
- din surse atrase (ministere, alte instituţii de stat sau particulare, programe
internaţionale, donaţii, sponsorizări);
- din surse proprii (taxe speciale, amortizarea mijloacelor fixe, din vânzarea unor bunuri
din domeniul privat al consiliului local).
Veniturile cu destinaţie specială pot constitui o parte importantă a surselor unui buget
local. Sumele din aceste fonduri se acordă pe bază de proiecte. Accesul la aceste fonduri este
important nu numai pentru proiectele de investiţii ce pot fi astfel finanţate, ci, şi pentru că
astfel scade presiunea asupra utilizării fondurilor bugetare proprii.
Veniturile cu destinaţie specială se pot prezenta ca:
- venituri din taxe speciale, ce pot fi instituite de către consiliile locale, pentru
funcţionarea unor servicii locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice,
prevedere care este în concordanţă cu standardele europene privind autonomia locală;
- elemente de care trebuie să se ţină seama la introducerea taxelor speciale:
- contribuabili sunt numai persoanele fizice şi juridice care se folosesc de
serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective;
- obiectul impunerii - servicii publice locale nou înfiinţate;
 - unitatea de impunere - se stabileşte prin actul normativ de
impunere;
- cuantumul - se stabileşte anual şi trebuie să acopere cel puţin sumele
investite şi cheltuielile curente de întreţinere şi funcţionare a serviciilor
publice locale pentru care se încasează aceste taxe;
- termenul de plată se stabileşte prin actul normativ de impunere;
- sancţiunile - se stabilesc prin actul normativ de impunere.
Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
Aceste venituri pot proveni din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al
unităţilor administrativ teritoriale. Bunurile ce fac parte din domeniul public nu pot face
obiectul vânzării.
Venituri din fondul de intervenţie –include sumele destinate prevenirii şi combaterii
calamităţilor naturale, putând fi obţinute prin Hotărâre de Guvern sau din surse proprii.
Venituri din amortizarea mijloacelor fixe sunt considerate surse de venituri ale
bugetelor locale, cu destinaţie specială, care vor fi utilizate pentru realizarea de investiţii în
domeniul respectiv, şi se evidenţiază distinct în programul de investiţii, ca sursă de finanţare a
acestora. Serviciile publice care desfăşoară activităţi de natură economică au obligaţia
calculării, înregistrării şi recuperării uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe aferente acestor
activităţi, prin tarif sau preţ, potrivit legii privind amortizarea capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale.
Cote din impozitul pe venit
Reprezintă o sursă foarte importantă a bugetelor locale şi asigură în mare măsură
autonomia lor financiară. Managementul financiar al acestei surse atât de importante pentru
bugetul propriu ridică unele probleme specifice :
- nivelul cotei din impozitul pe venit fixat poate fi modificat prin legea bugetară anuală,
ceea ce micşorează gradul de predictibilitate al sumelor ce vor fi încasate de către
bugetul local;
- evaluarea sumelor ce revin unui consiliu local din cota din impozitul pe venit, se face
pornind de la următoarele elemente :
- numărul de agenţi economici ce îşi desfăşoară activitatea pe raza
teritorială a unei administraţii locale - autorităţile locale trebuie neapărat să
inventarieze agenţii economici care au cel puţin 25 de salariaţi permanenţi şi
ale căror viramente către bugetele locale trebuie permanent monitorizate;
 - volumul impozitelor pe salarii încasate în anii anteriori şi debitele
existente ;
- nivelul încasărilor efective raportate la obligaţiile de plată ale agenţilor
economici în anii anteriori.
- volumul reeşalonărilor la plată a impozitului pe venit şi modul de acţiune în acest sens
al D.G.F.P. din fiecare judeţ. Colaborarea dintre autorităţile locale şi D.G.F.P. este
extrem de importantă pentru evaluarea corectă şi monitorizarea acestei surse de venit a
autorităţii locale;
- compensarea pe care o realizează D.G.F.P., între cota din impozitul pe salarii şi
T.V.A-ul deductibil aferent exportului agenţilor economici din zona respectivă,
reprezintă un aspect important. Pe de o parte, această compensare implică o întârziere
de aproximativ o lună în încasarea cotei aferente consiliilor locale, pe de alta parte,
compensarea implică un nivel de siguranţă mai ridicat pentru autoritatea locală
deoarece riscul de neplată este mai mare în cazul în care viramentul se face direct de
către agentul economic;
- modul de stabilire a obligaţiilor de plată a agentului economic - în funcţie de locul de
desfăşurare a activităţii , cât şi tehnica de efectuare a vărsămintelor , reprezintă o alta
dificultate întâmpinată;
- vărsămintele aferente cotei din impozitul pe venit au un efect de liniarizare a
încasărilor veniturilor bugetelor locale: sumele sunt relativ constante în fiecare lună.
Acest aspect facilitează administrarea fluxurilor de numerar şi corelarea dintre
veniturile şi cheltuielile unei administraţii locale.
Sumele de echilibrare a bugetelor locale sunt :
- sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
- transferuri cu destinaţie specială.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat au rolul de a acoperi deficitul
rezultat în urma evaluării veniturilor bugetului local (venituri proprii + cote din impozitul pe
venit) şi a cheltuielilor prevăzute.
Aceste sume de echilibrare se adresează cu precădere zonelor şi localităţilor, oraşe mici,
cu o slabă dezvoltare economică, ce afectează atât încasările din veniturile proprii, cât şi pe
cele din impozitul pe venit.

2.2. Cheltuielile bugetelor locale

 2.2.1 Reglemenãri privind cheltuielile bugetelor locale

Cheltuielile publice exprimã relaţii economico-sociale în formã bãneascã apãrute cu

ocazia repartizãrii şi utilizãrii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor
sale6.
Cheltuielile publice locale reflectă resursele băneşti aprobate şi efectuate din bugetele
locale, în limita şi potrivit destinaţiei stabilite prin bugetele respective.
Cheltuielile din bugetele locale exprimă eforturile financiare realizate de autorităţile
administraţiei publice locale pentru acoperirea cerinţelor sociale, culturale, economice, a
serviciilor de dezvoltare publică şi a altor cerinţe ale locuitorilor din unităţile administrativ-
teritoriale.
Evoluţia cheltuielilor din bugetele locale este determinată de acţiunea unor factori 7
economici şi sociali care se diferenţiază de la o unitate administrativ-teritorială la alta. Un
prim factor de influenţă asupra cheltuielilor din bugetele locale îl constituie gradul de
dezvoltare economică al unităţilor administrativ teritoriale. În măsura în care unităţile
administrativ teritoriale promovează programe şi acţiuni de dezvoltare economică se
realizează resurse băneşti care se pot dirija pentru finanţarea cheltuielilor din bugetele locale.
Competenţele autorităţilor administraţiei publice locale stabilite prin lege în
furnizarea unor servicii locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale influenţează asupra
cheltuielilor din bugetele locale.Competenţe mai extinse ale autorităţilor administraţiei
publice locale în furnizarea unor servicii publice locale necesită cheltuieli de efectuat prin
bugetele locale.
Urbanizarea care presupune elaborarea şi aplicarea unor programe de modernizare a
localităţilor în vederea ridicării gradului de satisfacere cu unele servicii publice implică
creşterea cheltuielilor de această natură din bugetele locale.
Numărul şi structura populaţiei dintr-o unitate administrativ teritorială va exercita
influenţă asupra cheltuielilor din bugetele locale.
Reţeaua de instituţii social culturale prin care se asigură servicii sociale şi culturale
necesită cheltuieli de funcţionare ce se acoperă din bugetele locale.
Reţeaua de organizaţii, regii din cadrul localităţilor; organizarea şi funcţionarea
compartimentelor financiare în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale exercită
influenţă asupra cheltuielilor din bugetele locale.

6
Dragomir Georgeta , Finanţe publice , suport de curs, Galaţi 2007
7
Vãcãrel Iulian, Finanţe publice, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bcuresti, 1994
 2.2.2 Conţinutul şi clasificarea cheltuielilor bugetelor locale

Cheltuielile care se efectuează prin bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,

municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti cuprind:
autorităţi publice şi acţiuni externe, alte servicii publice generale, dobânzi, transferuri cu
caracter general între diferite niveluri ale administraţiei, apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, învăţământ, sănătate, cultură, recreere şi religie, asigurări şi asistenţă socială,
locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, protecţia mediului, acţiuni generale economice,
comerciale şi de muncă, combustibil şi energie, agricultură, silvicultură, piscicultură,
transporturi, alte acţiuni economice, fond pentru garantarea împrumuturilor externe,
dobânzilor şi comisioanelor aferente, transferuri către alte bugete, dobânzi aferente datoriei
publice, plăţi de dobânzi, rambursări de împrumuturi, fond de rezervă bugetară.
Cunoaşterea structurii cheltuielilor publice reflectã modul in care sunt orientate
resursele bãneşti ale statului spre anumite obiective economice, sociale, militare, politice, s.a.
In practicã se folosesc 5 tipuri principale de clasificãri ale cheltuielilor publice, dupã
cum urmeazã8:
1. Clasificarea administrativã are la bazã criteriul instituţiilor prin care se efectueazã
cheltuielile publice cu destinaţii variate : unitãţi administrativ-teritoriale, ministere,
departamente.
2. Clasificarea economicã imparte cheltuielile in douã grupe:
- cheltuieli de capital, cucaracter de investiţii, care privesc achiziţionarea de bunuri de
folosinţã indelungatã;
- cheltuieli curente, care asigurã funcţionarea şi intreţinerea instituţiilor publice.
3. Clasificarea financiarã grupeazã cheltuielile in funcţie de douã criterii:
a) Dupã momentul şi modul in care se afecteazã resursele financiare, pot fi :
- cheltuieli definitive (de investiţii sau de funcţionare), care finalizeazã distribuţia
resurselor financiare;
- cheltuieli temporare, desemnând operaţuni de trezorerie (acordarea de avansuri in cont
cu anumite destinaţii) ;
- cheltuieli virtuale (posibile), pe care statul le angajeazã in anumite condiţii (ex. garanţiile
acordate de stat pentru imprumuturi care nu sunt onorate de debitorii giraţi) ;
b) Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi:
- cheltuieli cu sau farã contraprestaţie din partea beneficiarului;
8
Dragomir Georgeta – Finanţe publice , suport de curs, Editura Danubius, Galaţi 2007
 - cheltuieli definitive- nu implicã restituirea sumelor bãneşti alocate de stat;
- cheltuieli provizorii (imprumuturile, avansurile);
- cheltuieli speciale – pentru finanţarea unui anumit sector economic sau social;
- cheltuieli globale- care influenţeazã prin mãrimea lor, echilibrul economic.
4. Clasificarea dupã rolul cheltuielilor cuprinde:
- cheltuieli reale- care reprezintã un consum definitiv;
- cheltuieli economice- care au ca scop crearea de venit naţional (investiţiile).
5. Clasificarea folositã de instituţiile specializate O.N.U. are douã componente:
- clasificarea funcţionalã O.N.U. a cheltuielilor publice, cuprinde cheltuieli pentru:
servicii publice generale, apãrare, educaţie, sãnãtate, culturã, asigurãri sociale, locuinţe şi
servicii comunale, acţiuni economice, alte scopuri.
- clasificarea economicã O.N.U., a cheltuielilor publice cuprinde: cheltuieli curente,
cheltuieli de capital, imprumuturi de acordat, rambursãri de credite, plãti de dobânzi şi
comisioane la credite.
In România, incepând cu anul 1991, clasificarea cheltuielilor se aliniazã la criteriile
utilizate de O.N.U., folosindu-se douã tipuri de clasificãri :
- clasificarea funcţionalã ;
- clasificarea economicã.
Clasificarea funcţionala cuprinde :
a) Autorităţi publice şi acţiuni externe
În sfera cheltuielilor ce se acoperă din bugetele judeţelor se încadrează cele privind
autorităţile executive judeţene şi alte acţiuni externe. De asemenea, din bugetele proprii ale
comunelor, oraşelor, municipiilor, sectorelor municipiului Bucureşti se finanţează autorităţile
publice locale respectiv pentru funcţionarea consiliilor locale şi a primăriilor.
b) Alte servicii publice generale includ cheltuielile ce se finanţează prin bugetele judeţelor,
comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului
Bucureşti care se referă la fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice locale, fondul de garantare a împrumuturilor externe contractate/garantate de
autorităţile administraţiei publice locale, servicii publice comunitare de evidenţă a
persoanelor, alte servicii publice generale;
c) Prin bugetele proprii ale judeţelor, comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti se prevăd fonduri pentru acoperirea
cheltuielilor cu dobânzile;
d) În cadrul bugetelor proprii ale judeţelor se prevăd fonduri pentru transferuri cu caracter
general între diferite niveluri ale administraţiei (transferuri din bugetele consiliilor judeţene
pentru finanţarea centrelor pentru protecţia copilului), iar prin bugetele proprii ale comunelor,
oraşelor, municipiilor şi al municipiului Bucureşti se reflectă transferurile din bugetele locale
pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap;
e) Cheltuielile de apărare ce se acoperă din bugetele proprii ale judeţelor, comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti se
referă la fondurile pentru întreţinerea centrelor militare;
f) Cheltuielile privind ordinea publică şi siguranţa naţională ce se pot efectua prin bugetele
proprii ale judeţelor, comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi
ale municipiului Bucureşti asigură resursele necesare funcţionării poliţiei comunitare,
protecţiei civice şi protecţiei contra incendiilor;
g) Cheltuielile pentru învăţământ ce se pot efectua prin bugetele proprii ale comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului bucureşti şi al municipiului bucureşti acoperã
cheltuielile pentru învăţământul preşcolar şi primar, învăţământul secundar, învăţământul
profesional, învăţământul special. Din bugetele proprii ale judeţelor se finanţează cheltuielile
pentru acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I – IV din
învăţământul de stat, precum şi pentru copii preşcolari din grădiniţele cu program normal de 4
ore.
În structura cheltuielilor de funcţionare ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar se
încadrează cheltuielile cu salariile personalului didactic, ale personalului tehnic-administrativ,
cheltuielile de întreţinere şi gospodărie, reparaţii curente şi capitale, cheltuielile de poştă,
telefon, burse ale elevilor, încălzit, iluminat.
Principalii indicatori pe baza cărora se fundamentează cheltuielile curente ale
instituţiilor de învăţământ preuniversitar sunt numărul elevilor, numărul personalului didactic,
numărul normelor didactice, numărul personalului tehnic-administrativ, suprafaţa, şcolilor.
h) Cheltuieli pentru sănătate
Prin bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor se finanţează serviciile
medicale în unităţile sanitare cu paturi şi alte instituţii şi acţiuni sanitare. De asemenea, prin
bugetele proprii ale judeţelor se acoperă cheltuielile privind serviciile medicale în unităţile
sanitare cu paturi.
i) Cheltuielile pentru cultură, recreere şi religie din bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,
municipiilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti finanţează
bibliotecile publice, comunale, orăşeneşti, municipale, muzeele, instituţiile publice de
spectacole, şcoli populare de artă, casele de cultură, căminele culturale, servicii religioase,
servicii recreative şi sportive şi alte servicii de această natură. Cheltuielile din bugetele locale
destinate acţiunilor de cultură şi religie vizează funcţionarea instituţiilor de cultură şi religie,
respectiv încălzit, iluminat, întreţinere, gospodărire, reparaţii curente, capitale, salariile
personalului, procurarea cărţilor şi publicaţiilor, realizarea unor programe culturale.
l) Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială din bugetele proprii ale comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti, se
acoperă cheltuielile privind asistenţa socială în caz de boli şi invaliditate, asistenţa socială
pentru familie şi copii, ajutoare pentru locuinţe, creşe, prevenirea excluderii sociale prin
ajutor social şi cantine de ajutor social. Cheltuielile privind căminele de bătrâni şi pensionari,
cămine spital pentru invalizi şi bolnavi cronici, cantine de ajutor social cuprind în sfera lor
resursele băneşti necesare întreţinerii şi gospodăririi acestora respectiv pentru încălzit,
iluminat, curăţenie, reparaţii curente, reparaţii capitale, dotare cu anumite utilităţi, hrană,
medicamente, personal de specialitate şi de deservire. Cheltuielile privind serviciul public
specializat pentru protecţia copilului sunt reprezentate de resursele băneşti necesare
organizării şi funcţionării instituţiilor publice de protecţia copilului, pentru hrană,
îmbrăcăminte, medicamente, dotare şi alte cerinţe ale vieţii normale ale copiilor. În realizarea
activităţilor de protecţie a copilului, Autoritatea naţională colaborează cu autorităţile
administraţiei publice locale în coordonarea metodologică a serviciilor publice specializate
pentru protecţia copilului aflate în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor
locale ale municipiului Bucureşti, precum şi cu comisiile pentru protecţia copilului organizate
la nivelul judeţelor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti. Autoritatea naţională poate
finanţa sau, după caz, cofinanţa programme specifice de implementare a strategiei naţionale în
domeniul reformei sistemului de servicii şi instituţii destinate îngrijirii, protecţiei şi
promovării drepturilor copilului şi programe de urgenţă pentru depăşirea unor situaţii de criză,
în vederea asigurării protecţiei şi îngrijirii copiilor, pentru a preveni şi elimina efectele
calamităţilor naturale şi alte programe.
Ajutorul social9
Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români au dreptul la un venit minim garantat
ca formă de asistenţă socială. Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului
social lunar ce s-a instituit pe principiul solidarităţii sociale.
Ajutorul social se acordă în completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau ale
persoanei singure, pentru asigurarea venitului minim garantat lunar prevăzut de Legea
9
Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, publicatã în M.Of. nr. 401/20.07.2001
nr.416/2001. Ajutorul social se acordă pe bază de cerere însoţită de acte doveditoare privind
componenţa familiei şi de declaraţia privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii
cererii de către membrii acesteia. Cererea pentru acordarea ajutorului social se verifică, în
mod obligatoriu, la domiciliu sau, după caz, la reşedinţa solicitantului ajutorului social, pe
baza datelor înscrise în actele doveditoare. În vederea stabilirii venitului net lunar al familiei,
sau după caz al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii
acesteia le realizează inclusiv cele care provin din indemnizaţia de şomaj, creanţe legale,
convenţii civile de întreţinere aflate în executare, indemnizaţii cu caracter permanent, alocaţii
de stat pentru copii, alocaţii suplimentare pentru familiile cu copii, alocaţii de întreţinere
pentru copiii încredinţaţi sau daţi în plasament, burse pentru elevi şi studenţi acordate în
condiţiile legii şi ajutorul care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar
obligatoriu.
Consiliile locale sunt autorizate să stabilească anual prin hotărâre:
-limitele minime ale veniturilor medii lunare ce s-ar putea obţine din vânzarea terenurilor,
clădirilor, spaţiilor locative sau altor bunuri mobile ori imobile;
- limitele maxime ale veniturilor medii lunare ce s-ar putea obţine din utilizarea terenurilor,
clădirilor, spaţiilor locative sau altor bunuri mobile ori imobile.
Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile prevăzute şi
venitul net lunar al familiei sau persoanei singure rezultat din fişa de calcul.
Persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat
vor efectua lunar, cel mult 72 ore la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local
fără a se depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a
muncii.
În cazul în care persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul
minim garantat, nu efectuează lunar cel mult 72 ore la solicitarea primarului, acţiuni sau
lucrări de interes local atrage după sine:
- suspendarea plăţii ajutorului social în cazul persoanei singure;
- modificarea cuantumului ajutorului social prin excluderea din numărul membrilor acesteia a
persoanei care refuză nejustificat efectuarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei
Pentru perioada sezonului rece, 1 noiembrie –31 martie persoanele singure şi familiile
beneficiare de ajutor social pot primi un ajutor pentru încălzirea locuinţei. Ajutorul pentru
încălzirea locuinţei se cuprinde în ajutorul social, prin majorarea nivelului lunar al venitului
minim garantat pentru perioada prevăzută. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă lunar
la cererea titularului pe baza documentelor doveditoare privind componenţa familiei şi a
declaraţiei pe propria răspundere privind veniturile realizate de membrii acesteia în luna
anterioară depunerii cererii, însoţită de acte doveditoare.
m) Cheltuielile pentru locuinţe, servicii şi dezvoltarea publică
Cheltuielile privind locuinţele, dezvoltarea publică reprezintă un capitol specific al
bugetelor locale. Prin bugetele proprii ale judeţelor se finanţează cheltuielile privind
alimentarea cu apă şi alte servicii în domeniul locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale.
Din bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti şi municipiului Bucureşti se repartizează resurse băneşti
pentru dezvoltarea sistemului de locuinţe, alimentare cu apă, amenajări hidrotehnice, iluminat
public şi electificare rurală, alimentare cu gaze naturale. În structura cheltuielilor pentru
servicii, dezvoltare publică, locuinţe se cuprind cheltuielile materiale şi de servicii, dotarea cu
obiecte de inventar, cheltuielile de personal, procurarea unor materiale şi a altor bunuri
necesare serviciilor menţionate.
n) Cheltuielile privind protecţia mediului
Prin bugetele proprii ale judeţelor, comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti municipiului Bucureşti se prevăd resurse băneşti pentru salubritate,
precum şi pentru colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor, pentru canalizare şi tratarea
apelor reziduale.
o) Cheltuieli pentru acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă
Din bugetul judeţelor se acoperă cheltuielile privind prevenirea şi combaterea
inundaţiilor şi a îngheţurilor, programele de dezvoltare regională şi locală şi alte cheltuieli.
Prin bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al
municipiului Bucureşti se finanţează activităţile de prevenire şi combatere a inundaţiilor şi
îngheţurilor, stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, programe de dezvoltare regională şi
locală.
p) Cheltuielile pentru combustibil şi pentru energie
Prin bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi
judeţelor se acoperă cheltuielile privind energia termică, alţi combustibili şi alte cheltuieli de
această natură.
r) Cheltuielile pentru agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare
În sfera cheltuielilor ce se pot finanţa atât din bugetele judeţelor, cât şi din bugetele
comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului
Bucureşti se încadrează şi cele privind protecţia plantelor şi carantina fitosanitară.
s) Cheltuielile pentru transporturi
Din bugetele proprii ale judeţelor se asigură fonduri pentru întreţinerea şi repararea
drumurilor şi podurilor judeţene, a aviaţiei civile şi altor cheltuieli de această natură. Prin
bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi
municipiului Bucureşti se finanţează cheltuielile de întreţinere şi repararea drumurilor şi
podurilor, transportul în comun, străzile din municipii şi oraşe. Resursele băneşti repartizate
din bugetele locale acoperă cheltuielile de personal, materiale şi de servicii, lucrări de
reparaţii şi modernizare a drumurilor şi podurilor, procurarea pieselor de schimb şi
funcţionarea organismelor care administrează drumurile şi coordonează transporturile locale.
t) Cheltuielile pentru alte acţiuni economice
În categoria alte acţiuni economice ce se finanţează prin bugetele comunelor, oraşelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului bucureşti şi judeţelor se încadrează resursele băneşti
destinate zonelor libere, turismului Fondului Român de Dezvoltare Socială şi proiectelor de
dezvoltare multifuncţională.
ţ) Fondul de rezervă bugetară
Fondul de rezervă bugetară se înscrie la partea de cheltuieli a bugetelor locale într-o
cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor unui exerciţiu bugetar la dispoziţia consiliului
local, judeţean şi a consiliului general al municipiului Bucureşti. Fondul de rezervă înscris la
partea de cheltuieli a bugetului local, poate fi majorat în cursul anului de către consiliul local,
judeţean şi consiliul general al municipiului Bucureşti pe seama disponibilităţilor de credite
bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului. Fondul de rezervă la dispoziţia
consiliilor locale judeţene şi a consiliului general al municipiului Bucureşti, se utilizează la
propunerea ordonatorilor de credite pe baza hotărârilor consiliilor, pentru finanţarea unor
cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute in cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea
efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea de ajutoare către unităţile
administrativ-teritoriale care se confruntă cu dezechilibre.
Clasificarea economicã cuprinde :
a) Cheltuieli de personal (salarii de bazã, salarii de merit, indemnizaţii de conducere,
spor de vechime, premii , alte sporuri, contributia unitãţii pentru asigurãrile sociale,
şomaj, sãnãtate);
b) Cheltuieli materiale şi servicii (furnituri de birou, apa canal, energie, radio-tv,
combustibili, materiale cu caracter functional, servicii, reparaţii curente, obiecte de
inventar, deplasãri, materiaqle de laborator,cãrţi şi publicaţii, pregãtire profesionalã,
protecţia munciialte cheltuieli);
 c) Dobanzi aferente datoriei publice interne/externe;
d) Subventii pe produse, activitãţi, pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif;
e) Fonduri de rezervã la dispoziţia Guvernului, autoritãţilor locale;
f) Transferuri intre unitãţi ale administraţiei publice
g) Alte transferuri, pentru finanţarea diferitelor programe;
h) Asistenţa socialã (asigurãri sociale şi ajutoare sociale);
i) Alte cheltuieli (burse, ajutoare pentru daune provocate de calamitãţi, asociaţii şi
fundaţii, susţinerea cultelor, despãgubiri civile);
j) Cheltuieli de capital (construcţii, maşini, utilaje, mobilier, aparaturã biroticã,
participaţii la capitalul social al societãţilor comerciale);
k) Imprumuturi (pentru: construirea de locuinţe, protejarea monumentelor istorice,
pentru acoperirea golurilor temporare de casã );
l) Rambursãri de credite;
m) Rezerve (pentru finanţarea unor cheltuieli urgente şi neprevãzute).
Cu privire la cheltuielile pentru investiţii din bugetele locale, sunt avute in vedere
urmãtoarele principii:
- încurajarea colectivităţilor locale în asocierea dintre ele, cooperarea cu sectorul privat, la
încheierea de acorduri de parteneriat în cadrul limitelor legii în vederea realizării şi exploatării
unor servicii publice locale ce necesită investiţii importante, de o manieră care să asigure
rentabilitatea, gestiunea financiară eficientă şi echilibrată;
- colectivităţile locale să fie sprijinite în realizarea de investiţii publice care vizează
dezvoltarea durabilă a localităţilor;
- colectivităţile locale sunt invitate să elaboreze planuri plurianuale de investiţii care să
asigure fundamentarea cheltuielilor locale;
- colectivităţile locale sunt sfătuite să nu recurgă la resurse financiare de natura speculativă
deoarece implică anumite riscuri.
Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din
fonduri publice locale se cuprind în proiectele bugetelor locale, dacă sunt înscrise în
programele de investiţii ale autorităţilor administraţiei publice locale, aprobate ca anexă la
bugetul local de către autorităţile deliberative.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale elaborează anual programul de
investiţii publice al unităţii administrativ-teritoriale. Fiecare obiectiv de investiţii se
individualizează prin informaţii financiare şi nefinanciare. Informaţiile financiare includ
valoarea totală a proiectului, creditele de angajament, creditele bugetare, graficul de finantare,
pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie, analiza cost-beneficiu în cazul obiectivelor în
derulare, costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune. Informaţiile
nefinanciare se referă la strategia în domeniul investiţiilor, respectiv priorităţi, criterii de
analiză, descrierea proiectului, stadiul fizic al obiectivelor. Programele de investiţii publice
locale cuprind obiectivele de investiţii grupate astfel: investiţii în continuare, investiţii noi şi
poziţia globală, alte cheltuieli de investiţii(achiziţiei de imobile, dotări independent,
elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a proiectelor, cheltuieli de
expertizare, proiectare şi de execuţie privind intervenţiile pentru prevenirea sau înlăturarea
efectelor produse de acţiuni accidentale şi de calamităţi naturale, lucrări de foraj, cartarea
terenurilor, consultanţă, asistenţă tehnică.
Cheltuielile de investiţii cuprinse în programele de investiţii publice locale se detaliază
astfel încât să reflecte necesitatea şi oportunitatea şi alte caracteristici ale investiţiilor locale.
Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în
programele de investiţii anuale anexe la buget, numai dacă, în prealabil au fost elaborate şi
aprobate documentaţiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind
necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investiţiilor, au fost elaborate şi
aprobate. Priorităţile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv de investiţii se stabilesc de
către ordonatorii de credite în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu această
destinaţie, urmărind realizarea obiectivelor în cadrul duratelor de execuţie aprobate, folosirea
raţională şi eficientă a fondurilor băneşti.
Aprobarea proiectelor de investiţii publice locale
Programul de investiţii publice al unităţii administrativ-teritoriale întocmit de
ordonatorii principali de credite reprezintă baza pentru cuprinderea cheltuielilor pentru
investiţii publice în proiectul de buget local. Documentaţiile tehnico-economice ale
obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din
bugetele locale, precum şi cele din împrumuturi interne şi externe contractate sau garantate
direct de autorităţile administraţiei publice locale se aprobă de către oganele deliberative. În
cazul documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii care se finantează din
împrumuturi externe şi în completare, din transferuri de la bugetul de stat şi din alte surse
precum şi a celor finanţate integral sau în completare din împrumuturi externe contractate sau
garantate de stat, indiferent de valoarea acestora se supun spre aprobare Guvernului.
Documentaţiile tehnico-economice ale investiţiilor destinate prevenirii sau înlăturării efectelor
produse de acţiuni accidentale şi de calamităţi naturale se aprobă de către ordonatorii
principali de credite. Ordonatorii principali de credite actualizează şi aprobă valoarea fiecărui
obiectiv de investiţii nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanţare ori de
competenţa de aprobare a acestora, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri.
 CAPITOLUL 3
ANALIZA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL
AL COMUNEI SĂBĂOANI

3.1. Analiza structurală şi dinamică a veniturilor bugetului local al comunei Sãbãoani

Pentru analiza veniturilor bugetului comunei Sãbãoani vom porni de la situaţia de

ansamblu a veniturilor în perioada 2001-2009, iar apoi vom efectua o analiză a structurii
veniturilor bugetului local, a componentelor, a dinamicii acestora, a cauzelor care au
determinat evoluţia respectivă.

3.1.1. Analiza structurală şi dinamică a veniturilor totale ale bugetului local al

comunei Sãbãoani

Evoluţia veniturilor totale ale bugetului local al comunei Sãbãoani este redată în
tabelul nr. 1., iar reprezentarea grafică în figura nr. 1.

Tabelul nr.1

Evoluţia veniturilor totale ale bugetului comunei Sãbãoani în perioada 2001-2009.

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Indicatorul
Mii lei
Venituri
533,3 712 1077,5 2918,9 3744,1 4733,2 5455 6176,3 10366
totale
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2001-2009.

12000

10000
venituri mii lei

8000

6000 valori nominale

4000

2000

0
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009

anul
 Figura nr. 1. Evoluţia veniturilor totale a bugetului local al comunei Sãbãoani

Valorile nominale, ale veniturilor bugetare au o evoluţie crescătoare de la an la an, de

la 533,3 mii lei, în anul 2001 la 10.366 mii lei în anul 2009. Creşterea veniturilor este
determinată în mare parte de evoluţia inflaţiei şi de cotele defalcate din TVA destinate
finanţării cheltuielilor de personal din învăţământ şi asistentei sociale. Acest fapt este evident
dacă ne uităm la valorile reale ale veniturilor din această perioadă. Acestea s-au menţinut pe
un palier de valori relativ egale în perioada 2001-2003, urmând o dublare a veniturilor totale
ale bugetului local, generată de aportul sporit de la bugetul statului în finanţarea cheltuielilor
de personal a unităţilor de învăţământ, prin cote defalcate din T.V.A. Pentru evidenţierea
variaţiei de la un an la altul a veniturilor totale, am considerat necesară reprezentarea grafică a
ritmurilor de creştere ale acestor venituri in tabelul nr.2. sunt reprezentate aceste ritmuri.

Tabel nr. 2
Ritmuri de creştere a veniturilor totale
Anii
Ritm de
creştere (%)
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Ritm faţă de
0 33,51 102,04 447,33 602,07 787,53 922,87 1056,44 1891,18
2001
Ritm faţă de
0 32,5 50,91 170,89 28,27 26,41 15,24 13,22 71,03
anul precedent
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2001-2009.

În figura nr.2 s-a reprezentat ritmul de creştere a veniturilor totale raportat la anul de
referinţă 2001, iar în figura nr.3 s-a reprezentat ritmul de creştere a acestor venituri cu
raportarea faţă de anul precedent. Din figura nr.2 reiese clar că ritmul de creştere a veniturilor,
raportat la anul de referinţă 2001, a prezentat o creştere constantă de la un an la altul. Din
figura nr.3 se poate observa că ritmurile de creştere a veniturilor raportate la anii precedenţi
au prezentat fluctuaţii, astfel în anul 2002 administraţia locală a avut loc o creştere de 32,5%
faţă de anul 2001, acest procent scăzând din anul 2005 până în anul 2007 la 13,22%,
prezentând un salt important în anul 2008 ( 170,89%), an în care au fost primite în plus faţă de
anii precedenţi sume defalcate din TVA şi la fel tot în acest an s-au majorat unele impozite. În
anul 2009 apare din nou o creştere faţă de 2008 cu 71,03%, această creştere datorându-se de
data aceasta sumelor defalcate din TVA.
 2000
1800
1600

ritmul de crestere
1400
1200
1000 Ritm de crestere
800
600
400
200
0

01 02 03 04 05 06 07 08 09
20 20 20 20 20 20 20 20 20
anul

Figura nr. 2. Ritmurile de creştere a veniturilor raportat la anul 2001

180
160
140
ritmul de crestere

120
100
80 Ritm de crestere
60
40
20
0
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009

anul

Figura nr. 3. Ritmurile de creştere a veniturilor raportate faţă de anul precedent

Veniturile totale ale bugetelor locale sunt formate din:

- Venituri proprii;
- Prelevări din bugetul de stat, care se compun din:
- Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată;
- Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit;
- Subvenţii primite de la bugetul de stat;
- Donaţii;
- Împrumuturi.
Donaţiile şi împrumuturile nu deţin nici o pondere în totalul veniturilor bugetare,
motiv pentru care ne vom concentra asupra analizei veniturilor proprii, a sumelor defalcate
din taxa pe valoarea adăugată, cote şi sume defalcate din impozitul pe venit şi a subvenţiei lor.
Ponderea pe care o au în totalul veniturilor bugetului este redată în tabelul nr. 3.
 Tabelul nr.3.
Analiza structurală a veniturilor bugetare şi ponderea acestora în venitul total al bugetului comunei
Sãbãoani pe anii 2001-2009.
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
INDICATORI
(%)
Venituri proprii 25,54 41,49 34,21 14,11 16,79 25,1 54,9 37,6 42,1
Cote defalcate din impozitul pe salarii 26,68 31,56 3,05 0 0 0 0 0 0
Sume defalcate din TVA pentru
0 0 0 40,33 45,99 39,10 37,27 42,90 37,3
învăţământ
Sume defalcate din TVA pentru
0 0 0 0 0 0 0 4,30 20,4
echilibrarea bugetului local
Sume defalcate TVA pentru drumuri 0 0 0 0 0 0 0 0,07 0
Sume defalcate din TVA pentru
0 0 0 0 0 0 0 3,50 0
ajutorul social
Sume defalcate din TVA pentru
0 0 0 0 0 0 0 0,5 0
servicii comunitare
Sume defalcate din impozitul pe venit, 0 0 60,44 37,37 28,60 27,6 31,5 16,9 22,4
Cote defalcate din impozitul
0 0 19,95 10,45 8,94 13,4 14,1 11,10 11,2
pe venit
Sume defalcate din impozitul
pe venit pentru echilibrarea 0 0 4,72 2,53 4,64 8,5 10,2 0 0
Din bugetului local
care: Sume defalcate din impozitul
pe venit pentru subvenţionarea 0 0 29,92 10,44 2,97 0 0 0 0
energiei termice
Sume alocate de C. Judeţean
0 0 5,85 13,93 12,05 5,7 7,2 5,8 11,2
pentru echilibrarea bug. Local
Subvenţii 47,78 26,95 2,30 8,19 8,62 14,09 14,08 3,00 1,65
Împrumuturi din fondul de rulment 0 0 0 0 0 0 0 6,20 0
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2001-2009.

3.1.2. Analiza structurală şi dinamică a veniturilor proprii ale bugetului local

al comunei Sãbãoani
Pentru a face analiza veniturilor cu o pondere semnificativă reprezentăm în tabelul
nr. 4 cele mai importante venituri.
Tabelul nr.4
Veniturile cu pondere semnificativă
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Indicatorul
Mii lei

Veniturile totale 712 1077,5 2918,9 3744,1 4733,2 5455 6176,3 10366
Venituri proprii 295,3 376,7 410,1 628,7 1190,6 2997,1 2326,4 4365
Venituri curente 274,9 280,2 403,9 626,02 973,3 1180,8 1271,1 10192
Veniturile fiscale 218,2 220,4 330,8 511,6 833,4 1010,8 1056,5 9803,4
Veniturile nefiscale 30,2 38,6 73,2 114,3 139,8 169,9 214,6 388,5
Imp. şi tx. de la popul. 47,6 66,3 118,3 246,4 340,3 365,5 437,8 485
Cote imp.
venit
419,6 649,5 1091,01 1070,8 1308,5 1718 1053,8 2327,3
Prelevări din
bugetul de stat Cote din
TVA
- - 1177,3 1442,5 1730,9 2033 3274,1 6001,6
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2002-2009.
 5000
4500
4000
3500
3000

mii lei
2500
2000
1500
1000
500
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009
anul

Figura nr. 4. Evoluţia veniturilor proprii

Analizând ponderea veniturilor proprii în veniturile totale ale bugetului local al

comunei Sãbãoani, se poate observa că capacitatea de autofinanţare de-a lungul intervalului
analizat a avut fluctuaţii: a înregistrat un nivel maxim de 54,9% în 2007 şi un nivel minim, la
procentul de 14,11% în anul 2004 din veniturile totale. Scăderea ponderii veniturilor proprii în
venituri totale este un semnal al scăderii autonomiei financiare locale.Reprezentarea grafică
este prezentată în figura nr.4.
După cum se poate observa veniturile proprii prezintă o evoluţie crescătoare în
decursul anilor, atingând un maxim în anul 2007, după care în anul 2008 revine la un nivel
mai scăzut şi în anul 2009 iarăşi începe să crească.
Veniturile curente deţin ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor proprii. Veniturile
curente cuprind venituri fiscale şi venituri nefiscale.În tabelul nr.5 se prezintă ponderea celor
două venituri din totalul veniturilor curente. Putem observa o pondere ridicată a veniturilor
fiscale faţă de cele nefiscale şi cu o creştere aproape constantă în decursul anilor.
Tabel nr.5
Ponderea veniturilor fiscale şi nefiscale în veniturile curente
2004 2005 2006 2007 2008 2009
INDICATOR
Ponderea (%)
Venituri fiscale 88,89 81,73 85,63 85,61 83,11 96,18
Venituri nefiscale 11,11 18,27 14,37 14,39 16,89 3,82
Total venituri curente 100% 100% 100% 100% 100% 100%
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2004-2009.
 Reprezentând grafic evoluţia veniturilor curente în figura nr.5, putem observa că
veniturile curente (valori nominale) au crescut de-a lungul perioadei analizate. Această
evoluţie este relativ constantă pe fiecare componentă a veniturilor curente: venituri fiscale şi
nefiscale.La fel se poate observa o creştere semnificativă a acestor venituri în ultimul an
analizat (2009), an în care în componenţa veniturilor curente au intrat veniturile fiscale cu o
pondere mare, având în vedere că în clasificaţia bugetară la acest venit s-a cuprins şi
impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii ( ponderea mare fiind a sumelor defalcate pe TVA).

12000

10000

8000
m ii lei

venituri nefiscale
6000
venituri fiscale
4000

2000

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009
anul

Figura nr. 5 Evoluţia veniturilor curente

Veniturile nefiscale deţin o pondere mai mică în veniturile curente ale bugetului local
al comunei Sãbãoani.Veniturile nefiscale cuprind:
- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
- vărsăminte de la instituţiile publice;
- diverse venituri.
Diverse venituri deţin ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor nefiscale, în timp ce
ponderea vărsămintelor de la instituţiile publice este mică, chiar nesemnificativă.
Veniturile diverse cuprind:
- venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri;
- venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale;
- venituri din concesiuni şi închirieri;
- încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii;
 - încasări din alte resurse.
Ponderea principală în cadrul veniturilor diverse o constituie veniturile din concesiuni
şi închirieri.
În perioada 2004-2009, veniturile proprii ale bugetului local au crescut de la un an la
altul datorită actualizării la inflaţie, gradului de colectare destul de ridicat (fapt ce rezultă din
contul de debite – încasări), dar totuşi putem spune că aceste venituri nu prezintă ponderea
satisfăcătoare în totalul veniturilor, fiind necesară concentrarea eforturilor pentru optimizarea
încasărilor şi pentru atragerea altor surse de venituri.

3.1.3. Analiza structurală şi dinamică a impozitelor şi taxelor de la populaţie, sursă a

bugetului local al comunei Sãbãoani

Impozitele şi taxele de la populaţie au ca şi componente principale, impozitul pe

clădiri şi terenuri, taxe pe mijloacele de transport proprietate a persoanelor fizice.
Din tabelul nr. 6 şi figura nr.6 se observă că ponderea mare în cadrul impozitelor şi
taxelor de la populaţie o deţine impozitul pe clădiri de la persoane fizice, pondere care variază
între 50,4 % şi 60,57%. Valoarea maximă se atinge în anul 2003. Ponderea impozitului pe
teren prezintă o evoluţie crescătoare până în anul 2006, când prezintă un maxim de 22,75% şi
apoi urmează o descreştere până în anul 2009.În cazul taxei asupra mijloacelor de transport
putem afirma că ponderea acestui venit prezintă o evoluţie constantă, iar în anul 2008 atinge
un maxim de 14,40%.La capitolul alte impozite şi taxe se poate observa o creştere treptată a
ponderii cu un maxim în anul 2009 de 18,11%.
Tabelul nr. 6.
Structura impozitelor şi taxelor de la populaţie şi ponderea acestora
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Impozite şi taxe de la
populaţie Pondere (%)
Impozitul pe venitul
13, 18 3, 97 3, 72 0, 32 0, 01 0, 01 0 0
liber - profesioniştilor
Impozitul pe clădiri –
51, 40 60, 57 58, 65 58, 69 52, 46 52, 19 50, 40 52,01
persoane fizice
Taxa asupra
mijloacelor de
9, 60 11, 28 10, 78 12, 05 12, 57 11, 68 14, 40 12,49
transport – persoane
fizice
Impozit pe terenuri
8, 46 12, 56 16, 53 17, 52 22, 75 20, 83 17, 65 17,39
persoane fizice
Impozit pe venitul
11, 14 1, 11 0 0 0 0 0 0
persoanelor nesalariale
Impozit pe venitul din
2, 89 0, 37 0, 22 0, 07 0 0 0 0
închirieri
Alte impozite şi taxe
3, 33 10, 14 10, 01 11, 35 12, 21 15, 29 17, 55 18,11
de la populaţie
TOTAL 100% 100% 100% 100% 100% 100% 100% 100%
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2002-2009.
Alte impozite şi taxe
de la populaţie
120 Impozit pe venitul din
închirieri
100
Impozit pe venitul
80 pers. nesalariale
60 Impozit pe terenuri
%

persoane fizice
40
Taxa asupra mij. de
20 transport –p.f.
0 Impozitul pe clădiri–
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 persoane fizice
anii Impozitul pe venitul
liber - profesion.
Figura nr. 6. Structura impozitelor şi taxelor de la populaţie

Analizând conturile de execuţie între anii 2004-2009 putem observa că impozitele şi

taxele de la populaţie au crescut în valori nominale de la 66,3 mii lei, realizate în anul 2003 la
485 mii lei, realizate în anul 2009, o creştere cu 731,5%. În raport cu veniturile totale ale
bugetului local ele înregistrează o evoluţie constantă în decursul anilor în jurul valorii de 6%,
cu un maxim în anul 2006 de 7,18% şi un minim de 4,05% în anul 2004.

3.1.4. Analiza structurală şi dinamică a impozitelor indirecte surse ale bugetului local
al comunei Sãbãoani

În cadrul bugetului local al comunei Sãbãoani, veniturile din impozite indirecte ocupă
o pondere redusă în totalul veniturilor fiscale, care nu depăşeşte 6,4%. Această pondere
scăzută e determinată în mare măsură de numărul mic de impozite indirecte prevăzute pentru
bugetele locale.
Impozitele indirecte sunt structurate în:
- impozitul pe spectacole;
- alte încasări din impozite indirecte, care cuprind:
- taxe de timbru de la persoane juridice;
- alte încasări din impozite indirecte.
 600

500

400

alte im pozite indirecte

mii lei

300
im pozitul pe spectacole
200

100

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009
anul

Figura nr. 7. Evoluţia impozitelor indirecte

Nivelul redus al impozitelor indirecte este generat de următoarele aspecte:

- Nerespectarea prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările ulterioare,
privind actualizarea valorilor din documentaţia autorizaţiilor de construcţie, la finalizarea
lucrărilor pentru calcularea eventualelor diferenţe;
Diminuarea veniturilor din impozite indirecte, duce la diminuarea veniturilor proprii
şi, în consecinţă, a gradului de autofinanţare a bugetului local.

3.1.5. Gradul de autonomie financiară în executarea bugetului local

al comunei Sãbãoani

Autonomia financiară a bugetului local se exprimă prin ponderea veniturilor proprii, a

sumelor defalcate din impozitul pe venit, precum şi a cotelor defalcate din impozitul pe venit
în totalul veniturilor din perioada analizată. În tabelul nr. 7 şi figura nr. 8 se prezintă ponderea
veniturilor proprii, a cotelor din impozitul pe venit şi a cotelor din TVA raportate la venitul
total.
 Tabelul nr. 7
Ponderea veniturilor proprii şi a prelevărilor din bugetul de stat în totalul veniturilor bugetului local

Indicatori Suma
Prelevări din bugetul de stat
Total
Venituri proprii
venituri
Cote din imp.
Cote din TVA
Ponderea venit
Anii
Mii lei 712 295,3 419,6 0
2002
% 100 41,49 58,9 0
Mii lei 1077,5 376,7 649,5 0
2003
% 100 34,21 60,27 0
Mii lei 2918,9 410,1 1091,01 1177,3
2004
% 100 14,11 37,37 40,33
Mii lei 3744,1 628,7 1070,8 1442,5
2005
% 100 16,79 28,6 38,52
Mii lei 4733,2 1190,6 1308,5 1730,9
2006
% 100 25,1 27,64 36,56
Mii lei 5455 2997,1 1718 2033
2007
% 100 54,9 31,5 37,26
Mii lei 6176,3 2326,4 1053,8 3274,1
2008
% 100 37,6 17,1 53,01
Mii lei 10366 4365 2327,3 6001,6
2009
% 100 42,1 22,45 57,89
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe
anii 2002-2009.

12000

Venituri proprii
10000
Cote din impozitul pe venit
8000
Cote din TVA
mii lei

6000 Total venituri

4000

2000

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 anul

Figura nr. 8 Evoluţia autonomiei financiare

În perioada 2002 - 2009, autonomia financiară a fluctuat de la 41,49% în anul 2002 la

14,11% în anul 2004, ca apoi să crească din nou până la 42,1% în anul 2009.
Cele mai importante cauze a scăderii autonomiei financiare au fost:
- Actualizarea impozitelor directe nu a fost la nivelul inflaţiei;
 - Falimentul şi lichidarea judiciară a unităţilor economice cu pondere, din comuna
Sãbãoani şi-a pus puternic amprenta asupra veniturilor bugetului local.
În general administraţia locală îşi raportează încasările la nivelul programat şi nu la
debite. Acest lucru este înşelător pentru că nu relevă aspecte importante ca:
- Capacitatea de a se colecta impozitele şi taxele locale;
- Capacitatea populaţiei şi agenţilor economici de a plăti impozitele stabilite;
- Rezervele de care dispune administraţia locală.
Asfel apare ca o consecinţă scăderea gradului de autonomie financiară, subfinanţarea
acţiunilor cuprinse în bugetul local şi în special a serviciilor de dezvoltare publică, la nivelul
comunei Sãbãoani .
Modificările aduse Legii nr. 571/2003 au produs schimbări esenţiale în sensul creşterii
substanţiale a gradului de autonomie financiară a autorităţilor locale şi a sumelor de care
dispun pentru bugetul local. Acest lucru s-a realizat prin trecerea unor taxe de la nivelul
bugetului de stat la bugetele locale (amenzi de circulaţie pe drumurile publice, taxele de
timbru pentru activitatea notarială şi judecătorească). Printre modificările aduse de Codul
fiscal se numără şi aplicarea impozitului progresiv pe clădiri pentru persoanele fizice care
deţin mai multe clădiri cu destinaţia de locuinţe.
Având în vedere existenţa autonomiei locale, elaborarea bugetelor se face pornind de
la politica bugetară promovată de executivul şi legislativul unităţii administrativ teritoriale.
Autorităţile locale trebuie să elaboreze un buget de funcţionare în echilibru, în care nu trebuie
subestimate cheltuielile şi nici supraestimate veniturile.
Deşi este cealaltă parte a procesului bugetar, partea de cheltuieli care reprezintă
raţiunea şi motivaţia finală a procesului de colectare a veniturilor bugetare, de care este legată
direct şi esenţial. Dat fiind impactul pe care volumul şi calitatea acestora îl au asupra
consumatorului de servicii publice locale, care este şi potenţialul alegător, autoritatea locală
este motivată şi interesată să-şi stabilească cât mai eficient obiectivele, direcţiile de acţiune,
priorităţile şi oportunităţile. Stabilirea cheltuielilor bugetare reprezintă rezultatul procesului de
fundamentare a cheltuielilor .
Prognoza acestui indicator pe mai mulţi ani este un element foarte important în
evaluarea sumelor care vor intra la bugetul local şi în fixarea nivelului taxelor şi impozitelor
locale. Dacă gradul de încasare este ridicat, iar nivelul fiscalităţii - relativ scăzut, atunci
înseamnă că mai sunt rezerve, care în situaţii excepţionale (deficite ridicate, programe
ambiţioase de investiţii) pot fi utilizate. Un grad scăzut al încasărilor reprezintă un semnal de
alarmă - ori fiscalitatea este prea ridicată, ori evaziunea fiscală este mult prea mare. În ambele
cazuri o creştere a nivelului fiscalităţii nu va conduce la o creştere semnificativă a sumelor
încasate la bugetul local, acesta trebuie fixat în funcţie de obiectivele pe termen scurt, mediu
şi lung ale autorităţii locale respective. Politica fiscală este bine să fie cât mai constantă în
timp şi să fie rezonantă cu politica de dezvoltare locală pe care autoritatea locală doreşte să o
impună.
Trebuie remarcat că prognoza veniturilor curente este mai uşor de realizat şi mai
aproape de realitate din momentul în care încasarea taxelor şi impozitelor locale se face prin
serviciile specializate ale primăriilor, dispunându-se de baza de date necesară unei astfel de
operaţiuni deosebit de complexe.
Prognoza încasărilor din cote şi sume defalcate din impozitul pe venit este mult mai
dificil de realizat deoarece multe din elementele determinante scapă deciziei administraţiei
publice locale.

3.2. Analiza structurală şi dinamică a cheltuielilor bugetului local

al comunei Sãbãoani

Pentru analiza cheltuielilor bugetului comunei Sãbãoani vom porni de la situaţia de

ansamblu a cheltuielilor în perioada 2001-2009, iar apoi vom efectua o analiză a structurii
cheltuielilor bugetului local, a componentelor, a dinamicii acestora, a cauzelor care au
determinat evoluţia respectivă.

3.2.1. Analiza structurală şi dinamică a cheltuielilor totale ale bugetului local

al comunei Sãbãoani
Evoluţia cheltuielilor totale ale bugetului local al comunei Sãbãoani este redată în
tabelul nr. 8., iar reprezentarea grafică în figura nr. 9
Tabelul nr.8

Evoluţia cheltuielilor totale ale bugetului comunei Sãbãoani în perioada 2001-2009.

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Indicatorul
Mii lei
Cheltuieli
410,2 560,0 720,8 2700,5 3520,4 4635,2 5225 5266,3 9300
totale
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2001-2009.
 10000

8000
cheltuieli mii lei

6000
valori nom inale
4000

2000

0
2002
2003
2004
2005
2006
2001

2007
2008
anul 2009

Figura nr. 9. Evoluţia cheltuielilor totale a bugetului local al comunei Sãbãoani

Valorile nominale, ale cheltuielilor bugetare au o evoluţie crescătoare de la an la an,

de la 410,2 mii lei, în anul 2001 la 9.300 mii lei în anul 2009. Creşterea cheltuielilor este
determinată în mare parte de evoluţia inflaţiei, cresterea cheltuielilor cu salariile, cresterea
cheltuielilor destinate asistenţei sociale si a cheltuielilor de capital. Acest fapt este evident
dacă ne uităm la valorile reale ale cheltuielilor din această perioadă. Acestea s-au menţinut pe
un palier de valori relativ egale în perioada 2001-2003, urmând o dublare a cheltuielilor totale
ale bugetului local, generată de aportul sporit de la bugetul statului în finanţarea cheltuielilor
de personal a unităţilor de învăţământ, prin cote defalcate din T.V.A.

Tabelul nr.9
Analiza structurală a cheltuielilor bugetare şi ponderea acestora în cheltuielile totale ale bugetului
comunei Sãbãoani pe anii 2001-2009.
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
INDICATORI
(%)
Cheltuieli de personal 60,4 65,3 69,7 70,0 70,6 70,1 50,5 53,5 66,5
Cheltuieli cu bunuri si servicii 12,3 13,5 14,8 13,9 15,8 16,5 10,8 11,1 14,7
Transferuri intre unitãţi ale
0 0,5 1,2 0,8 0,4 0,5 0,5 3,4 1,2
administratiei publice
Alte transferuri 1,0 1,6 0,9 0,8 0,5 0 0 0,5 1,5
Asistenţa sociala 2,5 3,2 3,9 4,2 4,3 4,4 14,2 8,9 5,0
Alte cheltuieli 4,7 4,3 3,6 2,6 2,5 2,6 3,3 4,2 2,5
Active nefinanciare 19,1 11,6 5,9 7,7 5,9 5,0 20,7 18,0 8,6
Active financiare 0 0 0 0 0 0,9 0 0,4 0
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local ale comunei Sãbãoani pe anii
2001-2009.

80
70
60 Cheltuieli de personal
Cheltuieli cu bunuri si servicii
50
procent

Transferuri intre unitati

40
Alte transferuri
30
Asistenta sociala
20 Alte cheltuieli
10 Active nefinanciare
0 Active financiare
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
anul

Figura nr.10 Ponderea cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli în cadrul cheltuielilor totale a bugetului local
al comunei Sãbãoani

Ponderea cheltuielilor de personal in totalul cheltuielilor bugetare, in perioada

analizatã, este cuprinsã intre 50,5% (in anul 2007) şi 70,6% (in anul 2005), variaţiile acestora
fiind cauzate de creşterea salariilor ca urmare a indexãrilor anuale, stabilite prin reglementãri
legale şi a incadrãrii de personal ca urmare a sporirii atribuţiilor unitãţilor administraţiei
publice locale.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au o pondere, in cadrul cheltulielilor totale, cuprinsã
intre 10,8% şi 16,5%, variaţia acestora datorându-se inflaţiei, creşterii preţurilor pentru bunuri
şi servicii.
Transferurile intre unitãti ale administraţiei publice au o pondere scãzutã in cadrul
cheltuielilor totale, acestea situindu-se intre 0%-3,4% şi cuprind transferurile din bugetul local
cãtre instituţiile de asistenţã socialã pentru persoanele cu handicap, de sub tutela Consiliului
Judeţean.
Alte transferuri din bugetul local, cuprind transferurile cãtre asociaţiile de dezvlotare
intercomunitare, ponderea acestora in totalul cheltuielilor bugetare fiind cuprinsã intre 0%-
1,9%.
 Cheltuielile cu asistenţa socialã au o pondere insemnatã in cadrul cheltuielilor
bugetului local, intre 2,5 % (in anul 2001) şi 14,2 % (in anul 2007), creşterea acestora
datorându-se modificãrilor aduse Legii 416/2001-privind venitul minim garantat, apariţiei de
noi mãsuri de protecţie socialã instituite prin Legea 482/2006 privind acordarea de trusouri
pentru nou-nãscuţi, Legea 396/2006- privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea
familiei.
În categoria ‘Alte cheltuieli ‘ intrã cheltuielile cu bursele elevilor şi susţinerea cultelor,
nivelul acestor cheltuieli, in cadrul perioadei analizate, se situeazã intre 2,5%-4,7%, ponderea
acestora fiind influenţatã de reglementãrile legale in domeniu şi sursa veniturilor acoperitoare.
Astfel nivelul redus al acestora in anul 2009 datorându-se retragerii veniturilor acoperitoare
de la bugetul de stat, cheltuielile cu bursele elevilor fiind suportate din veniturile proprii ale
bugetului local.
Cheltuielile cu activele nefinanciare reprezintã o pondere insemnatã in cadrul
cheltuielilor bugetului local, intre 5%-20,7%, cuprinzând investiţiile realizate in infrastructurã
(drumuri comunale, canalizare, alimentare cu apã, grãdiniţã).

3.2.2. Analiza structurală şi dinamică a cheltuielilor pe diferite acţiuni ale

bugetului local al comunei Sãbãoani

Principalele acţivitãţi finanţate din bugetul local al comunei Sãbãoani in perioada

analizatã (potrivit clasificaţiei funcţionale) sunt:
- Autorităţi publice şi acţiuni externe (Autoritãţi executive)- în aceastã categorie sunt
cuprinse cheltuielile necesare funcţionãrii primãriei (cheltuieli de personal, cheltuieli
cu bunuri şi servicii, transferuri, cheltuieli pentru acţiuni sociale, cheltuieli de capital).
- Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administraţiei – în aceastã
categorie sunt incluse transferurile cãtre instituţiile de asistenţã socialã pentru persoane
cu handicap şi transferurile cãtre bugetul fondului de asigurãri sociale de sãnãtate.
- Ordinea publicã şi siguranţa naţionalã – cuprinde cheltuielile cu : protecia civilã şi
protecţia contra incendiilor, poliţia comunitarã.
- Învãţãmânt – cuprinde cheltuielile necesare funcţionãrii invãţãmântului
preuniversitar de stat (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, burse, cheltuieli de
capital ).
 - Culturã, recreere, şi religie – in aceastã categorie sunt finanţate cheltuieli legate de :
biblioteca comunalã, intreţinerea parcurilor şi a zonelor verzi, servicii religioase.
- Asistenţa socialã – cuprinde cheltuieli legate de : asistenţa socialã în caz de
invaliditate (drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap), asistenţã
sociala pentru familie şi copii (trusou- nou nãscuţi, sprijin financiar la constituirea
familiei), prevenirea excluderii sociale (ajutorul social).
- Servicii şi dezvoltare publicã – cuprinde cheltuieli legate de: iluminatul public şi
electrificãri ruale, alte servicii in domeniul dezvoltãrii rurale.
- Protecţia mediului – cuprinde cheltuieli legate de colectarea deşeurilor şi cheltuieli
legate de canalizarea şi tratarea apelor reziduale.
- Transporturi – cuprinde cheltuieli legate de drumuri şi poduri.
Evoluţia acestor categorii de cheltuieli in perioada 2001-2009 este prezentatã in tabelul
nr. 10, iar reprezentarea graficã în figura nr. 11-12.

Tabelul nr. 10

Evoluţia cheltuielilor pe diferite activitãţi in cadrul bugetului comunei Sãbãoani

pe anii 2001-2009.
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
INDICATORI
Mii lei
Autoritãţi executive 133,20 198,21 245,30 406,64 426,35 641,07 736,40 744,50 953,73
Transferuri cu caracter
general intre diferite nivele - - 8,45 10,16 16,30 30,12 40,12 53,21 99,59
ale administraţiei
Ordinea publicã şi siguranţa
- - 8,34 9,34 10,73 54,48 75,67 77,15 281,27
naţionalã
Învãţãmânt 102,13 149,08 150,26 1758,7 2500,0 2980,1 3188,69 3450,11 5580,98
Culturã, recreere, şi religie 57,67 66,69 81,74 90,56 100,21 210,27 240,56 250,45 377,50
Asistenţa socialã 20,23 33,89 89,86 250,67 310,32 430,45 465,45 387,52 727,48
Servicii şi dezvoltare publicã 26,84 31,40 38,31 50,25 67,43 98,67 110,69 105,43 320,47
Protecţia mediului 34,67 39,78 48,53 56,78 29,76 76,98 86,98 67,89 662,48
Transporturi 35,46 40,95 50,01 67,40 59,30 113,06 274,44 130,04 296,50
TOTAL CHELTUIELI 410,2 560,0 720,8 2700,5 3520,4 4635,2 5225,00 5266,30 9300,00
Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de conturile de execuţie a bugetului local al comunei Sãbãoani 2001-
2009.

6000

5000 Autoritati executive

Transferuri
cheltuieli mii lei

4000
Ordine publica
3000 Invatamant
Cultura,recreere, religie
2000
Asistenta sociala
1000 Servicii si dezvoltare publica

0 Protectia mediului
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 Transporturi
anul
Figura nr. 11- Evoluţia cheltuielilor pe diferite activitãţi in cadrul bugetului comunei Sãbãoani
pe anii 2001-2009.

Autoritati executive
80

Transferuri cu caracter
general
Ordine publica si siguranta
60

nationala
Invatamant

% Cultura, recreere si religie

40

Asistenta sociala

Servicii si dezvoltare publica

20

Protectia mediului

Transporturi
0

2001 2009

Figura nr. 12 Ponderea cheltuielilor pe diferite acţiuni in totalul cheltuielilor bugetare

in anii 2001 si 2009

Dupã cum se poate observa din reprezentãrile grafice de mai sus cheltuielile pe
diferite acţiuni au o evoluţie ascendentã in perioada analizatã.
Cheltuielile pentru „Autoritãţi executive” înregistreazã o evoluţie pronunţatã mai ales
dupã anul 2003, când s-a mãrit numãrulul de personal al aparatului propriu, a grescut gradul
de inzestrare tehnicã a instituţiei şi de informatizare. Complexitatea vieţii economice şi
sociale, descentralizarea activitãţii publice, creşterea rolului organelor locale ale puterii a
determinat creşterea acestor cheltuieli finanţate din bugetele locale.
Cheltuielile cu ordinea publicã şi siguranţa naţionalã sunt inregistrate incepând cu anul
2003, prin infiinţarea serviciului de protecţie civilã, urmând o evoluţie ascendentã pânã in
anul 2009, cand se infiinţeaza serviciul poliţiei comunitare. Conţinutul acestor cheltuieli
cuprinde cheltuieli cu salariile, cu bunuri şi servicii, dotãri cu obiecte de inventar şi mijloace
fixe.
Cheltuielile pentru învãţãmânt deţin aproximativ 60% din totalul cheltuielilor
bugetului local, evoluţia ascendentã a acestor cheltuieli, incepând cu anul 2003 se datoreazã
dezvlotãrii şi modernizãrii sistemului de invãţãmânt. In cadrul bugetului local creşterea
cheltuielilor cu invãţãmântul se datoreazã creşterii salariilor, a cheltuielilor cu dotarea
spaţiilor de invãţãmânt şi a investiţiilor (construcţia de noi şcoli, introducerea de gaze
naturale, apã –canal, montarea de microcentrale termice).
Cheltuielile cu asistenţa socialã au o evoluţie ascendentã incepând cu anul 2001 (5 %
din totalul cheltuielilor), an in care apare Legea 416/2001-privind venitul minim garantat, iar
in anul 2009 acestea inregistreazã un procent de 8% din totalul cheltuielilor. .
Creşterea cheltuielilor cu asistenţa socialã se datoreazã preocupãrii statului in
domeniul protecţiei sociale prin alocarea de fonduri pentru: ajutor social, ajutor pentru
încãlzirea locuinţei cu lemne, cãrbuni, combustibili petrolieri, acordarea de indemnizaţii
pentru reprezentanţii legali ai persoanelor cu handicap, acordarea de trusouri pentru nou
nãscuţi, sprijin financiar la constituirea familiei.
Cheltuielile cu serviciile şi dezvoltarea publicã au o evoluţie descendentã de la 7% din
totalul cheltuielilor,in anul 2001, la 3% in anul 2009 fapt datorat de preluarea serviciilor
comunale de societãtile comerciale.
Cheltuielile cu protecţia mediului se menţin la nivelul de 7% din totalul cheltuielilor in
perioada 2001-2004, perioadã in care s-au achiziţionat urilaje in vederea colectãrii deşeurilor ,
urmând reducerea acestora in intervalul 2005-2008 pânã la 1%-2%. In anul 2009 se
inregistreazã o creştere pânã la 7% a acestor cheltuieli fapt determinat de modernizarea reţelei
de canalizare a apelor uzate.
Cheltuielile cu „Transporturile” in totalul cheltuielilor bugetare in intervalul 2001-
2003 (perioadã in care s-au modernizat drumurile comunale), se situeazã la nivelul de 7%,
urmând reducerea acestora pânã la 2%-3%, in intervalul 2004-2009, reprezentãnd cheltuieli
de întreţinere a drumurilor.