Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,
PROF.UNIV.DR. TATIANA MOŞTEANU
AUTOR,
PROF.EC. LUCHIAN ADELINE DANIELA
BUCUREŞTI
2009
2
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CUPRINS
CAPITOLUL 1
ROLUL DISCIPLINEI ,,FINANŢE ŞI FISCALITATE’’ ÎN PROCESUL
INSTRUCTIV
EDUCATIV………………………………………………………………….5
CAPITOLUL 2
FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE…………………………………………….13
CAPITOLUL 3
BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A SISTEMULUI
BUGETAR CONSOLIDAT………………………………………………………………..25
CAPITOLUL 4
SISTEMUL SANITAR ÎN ROMÂNIA ŞI FINANŢAREA ACESTUIA……………......62
3
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL 5
METODICA DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII DIDACTICE PRIVIND TEMA
„FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE”…...……………………………………...102
CONCLUZII……………………………………………………………………………….232
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..234
ANEXE……………………………………………………………………………………..238
4
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL 1
ROLUL DISCIPLINELOR DE SPECIALITATE ÎN PROCESUL
INSTRUCTIV-EDUCATIV
5
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
6
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Modul în care o persoană reacţionează într-o situaţie dată depinde de educaţia pe care a
primit-o, de deprinderile formate, care o ajută să-şi joace rolul social. În context, aportul adus
de disciplinele economice la formare şi dezvoltarea elevilor este direct sesizabil dacă ne
raportăm la obiectivele generale şi competenţele specifice, explicitate în programele şcolare.
Însuşirea unui sistem de cunoştinţe cu privire la activitatea umană, necesitatea asocierii
trebuinţelor cu resurselor în cadrul activităţii umane în scopul satisfacerii eficiente a nevoilor
personale, proiectarea unui comportament economic raţional, adecvat la cerinţele unui mediu
concurenţial, formarea unor priceperi, deprinderi, capacităţi şi atitudini corespunzătoare unei
existenţe pro-active (agent economic activ, consumator avizat, investitor prudent, cetăţean
responsabil) – toate acestea îi permit elevului să-şi construiască o imagine de ansamblu
asupra vieţii economico-sociale şi să poată răspunde cerinţelor fundamentale ale existenţei şi
integrării sociale.
Elevul va fi pregătit – şi prin predarea-învăţarea disciplinelor economice – să gândească liber
şi creativ, să manifeste capacităţi de analiză şi apreciere a propriului comportament şi al
semenilor săi, fiind capabil de opinii personale, dialog, comportament dezirabil, acţiune,
reacţii pozitive la schimbare.
Educaţia economică precum şi cea antreprenorială se constituie în dimensiuni
moderne ale educaţiei, prezente în viaţa socială şi a şcolii în forme explicite (discipline de
învăţământ ) sau implicite (programe nonformale, module, companii-persoane). Vizează
formarea şi cultivarea capacităţilor de adaptare rapidă şi responsabilă a personalităţii umane
la condiţiile economiei de piaţă şi a mediului concurenţial şi de afaceri.
Ţintele strategice ale educaţiei economice sunt, în principal, următoarele:
familiarizarea cu noţiunile, conceptele, legităţile, mecanismele şi practicile
asociate producţiei, desfacerii şi consumului în contextul competiţiei libere;
asimilarea noţiunilor de bază ale economiei concurentiale ;
înţelegerea modului de funcţionare a economiei de piaţă;
formarea şi susţinerea acelor deprinderi şi abilităţi specifice unui mediu
economic concurenţial;
cunoaşterea şi folosirea eficientă a mecanismelor şi instituţiilor specifice
economiei de piaţă;
conştientizarea oportunităţilor de adaptare a deciziilor în calitate de
angajaţi, manageri, investitori, consumatori, proprietari şi cetăţeni;
adaptarea continuă la muncă şi la sporirea disponibilităţilor de asumare
7
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
de responsabilităţi ;
întărirea motivaţiei muncii şi a celei economice ;
dezvoltarea spiritului de iniţiativă privată şi a disponibilităţii de a iniţia
şi dezvolta afaceri ;
promovarea şi susţinerea spiritului de lucru în echipă;creşterea
proprietăţii individuale şi ameliorarea standardului de viaţă ;
formarea unui nou mod economic de gândire şi acţiune.
8
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
1
Ciobanu Olga, Didactica disciplinelor economice, Editura. ASE, Bucuresti,2007.
9
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
10
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
11
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
publice şi private” elevii pot, pe baza cunoştinţelor generale pe care le deţin până acum să
stabilească aceste deosebiri şi asemănări.
Instruirea prin mijloace audio-vizuale poate fi folosită la teme cum sunt „Veniturile
fiscale şi nefiscale”, „Cheltuielile publice”, această metodă are avantajul de a stimula gradul
de participare a elevului şi de a intensifica activitatea mintală.
Pentru realizarea competenţelor stabilite de curriculum şcolar ca mijloace de învăţământ sunt
recomandate mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor. Fişele de lucru vor fi folosite
în diverse secvenţe ale orelor de finanţe şi control, antrenând elevii în rezolvarea unor situaţii
de lucru, în investigarea şi descoperirea unor soluţii viabile.
Modalităţile de organizare a elevilor sunt adaptate la specificul disciplinei,
promovându-se munca în grup, în echipe, individuală, punându-se accent pe deprinderile de
cooperare şi comunicare.
12
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL II
FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE
2
Legea nr. 500 din 11 iuliu 2002 privind finantele publice publicate in M.O. nr. 597/2002
3
Legea nr. 189 din 14 octombrie 1998 privind finantele publice locale, publicata in M.O. nr. 404/1998
13
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
- Parlamentul
- Presedinţia
Institutii publice la
- Guvernul
nivel central - ministerele
- alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale
- consiliile judetene
- consiliile locale
Institutii publice la
- primariile
nivel local - alte institutii de interes local.
Alte criterii de clasificare a institutiilor publice sunt: domeniul in care isi manifesta
autoritatea (legislativ, executiv, judecatoresc), obiectul activitatii (institutii administrative si
institutii de specialitate)4 si modul de finantare, despre care vom vorbi ulterior.
Numărul mare de instituţii publice a condus la crearea unei ierarhii pe criteriul
sectorial sau geografic. Astfel, institutiile publice sunt conduse de ordonatori de credite
principali, secundari sau terţiari.
Ordonatorii principali de credite pentru institutiile finantate din bugetul de stat,
bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale sunt conducatorii
autoritatilor publice, ministrii si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale.
Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare, aprobate prin
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, pe unitatile
ierarhic inferioare, in raport sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, in bugetele respective si
aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, cu respectarea dispozitiilor legale.
Ordonatorii secundari si tertiari de credite sunt conducatorii celorlalte institutii
publice care se afla direct in subordonarea ordonatorilor principali sau in subordonarea
ordonatorilor secundari (in acest caz este vorba despre ordonatorii tertiari de credite).
Ordonatorii secundari de credite aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii
si a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea dispozitiilor legale, si repartizeaza
creditele bugetare aprobate pe unitatile ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt
ordonatori tertiari de credite.
De asemenea, ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru nevoile unitatilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele aprobate si in conditiile stabilite prin dispozitiile legale. Ordonatorii tertiari de
credite nu mai au alte institutii publice in subordine.
4
Lucian Ţâţu - Finante locale si institutii publice, Editura Aner, Bucuresti, 2002
14
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
sport si tineret.
domeniul apărării nationale:- unităţi militare, unităţi de învăţământ
specializate.
15
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
16
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
17
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CENTRE DE SĂNĂTATE
19
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
FINANŢAREA SĂNĂTĂŢII
20
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
5
Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finantele publice publicate in M.O. nr. 597/2002
6
P. Garnier – La technique comptable aprofondie. Editura Dunod, Paris,1972
21
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
22
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
anexele bugetelor aprobate si care sunt aferente activitatilor finantate integral din venituri
proprii. Veniturile se pot obtine din activitatea curenta a institutiei (taxa de autorizare a
concentrarile economice perceputa de Consiliul Concurentei) sau din venituri ocazionale
(spre exemplu venituri din donatii sau sponsorizari). Donatiile si sponsorizarile in bani
acordate institutiilor publice finantate de la buget se varsa integral la bugetul din care se
finanteaza acestea. Cu aceste sume se majoreaza creditele bugetare repartizxate institutiei
publice. Utilizarea acestor sume se face cu respectarea prevederilor legale si cu
respectarea destinatiilor stabilite de transmitator.
Bugetul de cheltuieli al institutiilor publice finantate integral de la buget respecta
clasificatia cheltuielilor stabilita de Ministerul Finantelor Publice. Astfel, cheltuielile sunt
detaliate dupa clasificatia functionala (pe parti, capitole si subcapitole),, iar fiecare nivel
al clasificatiei functionale se subdivide dupa clasificatia economic (pe titluri, articole, si
alineate). In cazul in care acestea au organizate si activitati finantate integral din venituri
proprii, pentru aceste activitati se vor intocmi bugete de venituri si cheltuieli.
23
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
24
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
CAPITOLUL III
BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A
SISTEMULUI BUGETAR CONSOLIDAT
25
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
7
David N Hyman, Public Finance, second Edition, The Dryden Press, New York, 1987
8
Richard A Musgrave, Peggy B. Musgrave, Public Finance in Theory and Practice, fifth Edition, McGraw-
Hill Book Company, New York,1989
26
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
27
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Existenţa unei multitudini de factori de influenţa a condus la apariţia unor noi tipuri de
resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.
28
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
29
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
nivelului resurselor fiscal se bazează pe modificari ale sistemului fiscal, fie în ceea ce
priveşte nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizitând introducerea unor noi impozite.
Introducerea unor astfel de măsuri, care trebuie să primească girul puterii legislativie, nu
se poate realiza rapid şi ca urmare se apelează la alte categorii de resurse pentru a acoperi
nevoia la un moment dat.
Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al
bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale şi de sănătate, pentru acoperirea
golurilor de casă înregistrate la bugetele locale şi a deficitelor temporare ale bugetelor
fondurilor speciale.
Trezoreria generală a statului este un organism specializat prin intermediul căruia se
efectueaza operaţiuni de incasări si plăti în contul tuturor categoriilor de bugete ce intră în
alcătuirea bugetului general consolidate, precum şi în contul instituţiilor publice , care,
potrivit reglementărilor legale, se administrează în regim extrabugetar . Asigurarea
concordanţei între nivelul cheltuielilor şi cel al veniturilor determină apelarea la resursele
de trezorerie care constau în împrumuturi pe termen de până la un an contractate pe piaţa
de capital, prin emisiunea şi vânzarea unor titluri de stat (certificate de depozit, bonuri de
tezaur etc. ). Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, comportând un
cost determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat pe termen scurt, precum şi de
cheltuielile ocazionate de punerea şi retragerea din circulaţie a înscrisurilor respective.
Resursele financiare provenind din împrumuturi publice se gestionează tot prin sistemul
trezoreriei publice.Imprumuturile publice interne şi externe reprezintă un mojloc frecvent
de procurare a resurselor financiare şi, implicit, de acoperire a deficitului bugetar..
Emisiunea bănească fără acoperire, ca mijloc de finanţare a deficitului bugetar,
generează efecte negative pe termen mediu şi lung. Un nivel ridicat al inflaţiei antrenează
o sporire a resurselor fiscale: cresc încasările din impozitele pe venit şi din impozitele
indirect, în special cele aferente taxei pe valoarea adaugată şi accizelor.Inflaţia determină
totodata, diminuarea relativă a obligaţiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce
priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturile de stat este sub
nivelul creşterii anuale a preţurilor exprimată în procente. Astfel de avantaje sunt, însă,
contracarate de gravele inconveniente pe care le presupune inflaţia, pe plan economic şi
social.
30
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
31
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
În ţările dezvoltate, în cadrul veniturilor fiscale, cele mai importante sunt impozitele si
contributiile pentru asigurările sociale.
In ţările in curs de dezvoltare, care se confruntă cu deficit de resurse financiare, se apelează
deseori la împrumuturi externe sau emisiune de bani de hârtie, ceea ce genereaza , în timp, efecte
negative în majoritatea cazurilor.
În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice formează două
categorii, şi anume: resurse ordinare sau curente şi resurse extraordinare, incidentale sau
întâmplătoare.
Resursele ordinare sunt acelea la care statul apelează în mod obişnuit, în condiţii
considerate normale şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate.
În această categorie se includ: veniturile fiscale, contribuţiile pentru asigurările sociale de
stat, contribuţiile ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale.
Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale, când
practic resursele curente nu acoperă cheltuielile publice. Resursele extraordinare cuprind:
împrumuturile de stat interne şi externe, transferurile, ajutoarele, sumele rezultate din
lichidarea participatiilor de capital în străinătate şi din valorificarea peste graniţe a
bunurilor statului.
În funcţie de provenienţa, resursele financiare publice se grupează în resurse
interne şi resurse externe.
În ansamblul resurselor financiare ale un stat, resursele externe sunt în principal,
împrumuturile de stat externe contractate la instituţii financiare internationale, la
guvernele altor ţări, la bănci cu sediul în alte state, la orice deţinători străini de capitaluri
băneşti. La aceastea se adaugă diferitele transferuri externe primate sub forma ajutoarelor
nerambursabile de la organismele internationale sau din partea altor state.
Toate celelalte resurse, de tipul impozitelor, taxelor, contribuţiilor, veniturilor nefiscale,
împrumuturilor contractate la persoanele fizice şi juridice din propria ţară, altor venituri
excepţionale, sunt considerate a fi resurse de provenienţa internă.
În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în
conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie şi
se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul trezoreriei statului,
bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţare integral sau
32
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul fondurilor
speciale, bugetele instituţiilor publice finanţate intergral din venituri proprii, bugetul
fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale caror
rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi bugetul fondurilor
externe nerambursabile, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.9
Principalele categorii de resurse publice sunt:
I. Resursele bugetului de stat:
Venituri curente
A. Venituri fiscale
A.1.Impozite directe
A.1.Impozite indirecte
B. Venituri nefiscale
Venituri din capital
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat:
A. Venituri fiscale
A.1.Contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor
A.2.Alte contribuţii
B. Venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale10
1. Venituri proprii(fiscale si nefiscale)
2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat
3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale
4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat
IV. Resursele fondurilor speciale
Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul
contribuiţilor si impozitelor indirecte cu afectaţie specială, precum şi din venituri
nefiscale stabilite în raport cu destinaţia fiecărui fond.
9
Legea privind finanţele publice nr. 500 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea 1, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
10
Legea privind finanţele publice locale nr. 273 din 29 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea 1, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare
33
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
11
Tatiana Moşteanu, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
34
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
subvenţii pentru activităţi autofinanţate. Finanţarea de bază este asigurată prin resursele
de la buget. Veniturile proprii ale instituţiilor publice sunt venituri extrabugetare. Acestea
sunt prezentate de taxe, încasări din vânzarea unor publicaţii, chirii, valorificarea unor
produse din activităţi proprii sau anexe, venituri din prestaţii editoriale, încasări din
prestarea unor servicii medicale, de învăţământ, formare profesională şi orice alte servicii
în conformitate cu specificul activităţii.
Instituţiile publice pot beneficia si de resurse externe rambursabile, de tipul
finanţărilor prin intermediul unor programe internaţionale ori ca urmare a unor acorduri şi
protocoale bilaterale încheiate cu instituţiile similare din alte ţari.
În România, în perioada 1990-2006, veniturile bugetului general consolidat au
variat între 38,7% din produsul intern brut în anul 1990 şi 30,2% în 2005, pentru ca în
anul 2006 să reprezinte 32,6% , în condiţiile unui deficit bugetar de 2,5% din produsul
intern brut după cum rezultă din următoarele date:
Veniturile bugetului general consolidat şi deficitul financiar public ca pondere în
produsul intern al României.
-în procente faţa de
PIB-
Anul Veniturile bugetului Din care: Excedent/Deficit
Venituri fiscale
general consolidat
1990 38,7 35,5 +1,0
2000 31,5 29,5 - 3,7
2005 30,2 27,2 - 0,8
2006 32.6 28,8 - 2,5
Sursa: 1. Ministerul Economiei şi Finanţelor
2. Anuarul Statistic al României, 2002 – 2005, Institutul Naţional de Statistică, România:
Summary of
Consolidated General Government Accounting to the New Classification.
35
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
36
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
consolidat pe anul 2007 relevă importanţa impozitelor indirecte, de tipul taxei pe valoarea
adăugată şi a accizelor, în totalul veniturilor fiscale a căror pondere depăşeşte 60%. Dacă
accentul cade pe procurarea resurselor din impozite indirecte, fiscalitatea directă s-a
diminuat considerabil. Ponderea impozitului pe profit reprezintă aproximativ 13%, iar cea
a impozitului pe salarii 17% în totalul veniturilor fiscale ale bugetului consolidat. Bugetul
pe anul 200712 este constituit la partea de venituri în proporţie de 99% din venituri
curente, în cadrul cărora veniturile fiscale reprezintă 94%, veniturile nefiscale 5%, restul
de 1% fiind reprezentat de contribuţiile pentru asigurările sociale.
Construcţia bugetului consolidat al României pe anul 2007 este expresia modului
în care politica fiscală a României a fost amortizată cu principalele tendinţe şi orientări
bugetare din ţările Uniunii Europene.
3.2 Cheltuielile bugetare
12
Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486 din 27 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea 1, nr.1043 din 29 decembrie 2006
37
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
38
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
39
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
40
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
41
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
42
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
43
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
44
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
45
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
onorarea unor angajamente speciale ale statului (împrumuturi). Ele reprezintă un consum
definitiv de produs intern brut si trebuie să se reînnoiască anual.
În cea mai mare parte a lor, cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.Cheltuielile
curente cuprind cheltuieli privind plata de bunuri şi de servicii de către instituţiile publice
(inclusiv drepturile de personal), plata dobânzilor, subvenţiile şi transferurile.
Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează in achiziţionarea de bunuri de
folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau sferei nemateriale (şcoli,
spitale, aşezaminte de cultură, administratie etc.) după caz. Ele duc la dezvoltarea si
modernizarea patrimoniului public.
Cheltuielile privind bunurile şi serviciile ce deosebesc de cheltuielile de transfer, după
cum au sau nu la bază o contraprestaţie, în momentul şi în măsura în care, acestea se
efectuează de către stat. Astfel, cheltuielile privind plata bunurilor şi serviciilor cuprind,
în general remunerarea serviciilor, a prestaţiilor şi a furniturilor necesare bunei
funcţionări a instituţiilor publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură şi echipamente.
Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia
unor persoane juridice (instituţii cu activităţi autofinanţate, întreprinderi productive),
unor persoane fizice(pensionari,şomeri,studenţi, elevi,etc.)sau a unor bugete ale
administraţiilor locale. Ele pot avea, deci, caracter economic (subvenţii acordate agenţilor
economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului,
redresarea financiară, restrângerea unor activitaţi economice etc) sau sociale
(burse,pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii definitive şi fară contraprestaţie), finantarea
unor acţiuni de importanţa majoră efectuate prin intermediul administraţiilor publice
locale. În buget, transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile, în funcţie de
conţinutul lor şi de legăturile pe care le implică între diferenţele verigi ale sistemului
bugetar Transferurile consolidabile sunt, prin esenţa lor, cheltuieli de transfer.
Combinarea grupării cheltuielilor publice în cheltuieli de capital(investiţii şi cheltuieli
curente de funcţionare) , cu gruparea lor, în cheltuieli privind bunurile şi serviciile plătite
şi cheltuieli de transfer permite definirea unei alte grupări:
a) cheltuieli privind bunuri , care cuprind cheltuieli curente şi cheltuieli de capital ;
cheltuieli de transfer,care cuprind cheltuieli privind crearea de venituri în bani( alocaţii,
asistenţă socială) şi subvenţii acordate intreprinderilor productive sau instituţiilor pentru
46
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
47
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
48
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
49
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
50
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
51
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
1
Industria externă, prelucrare şi construcţii
82
8 Agricultură , silvicultură , piscicultură şi vânătorie
3
8 Transport
4
8 Comunicaţii
5
8 Cercetarea şi dezvoltarea în domeniul economic
6
8 Alte acţiuni economice
7
PARTEA A VI A – REZERVE , EXCEDENT/DEFICIT (cod 96)
9 Rezerve
7
9 Excedent
8
9 Deficit
9
Proiectul de buget este elaborat de guvern, prin subsistemul instituţiilor publice aflate
in structura acestuia.
Deosebit de importanta pentru armonizarea alocării si utilizarea eficienta a resurselor
bugetare este elaborarea proiectului de buget in raport cu rezultatele obţinute in domeniile
economico-sociale finanţate de la buget. In acest scop, este obiectiv necesara structurarea
cheltuielilor fiecărui minister si agenţii guvernamentale pe programe specifice atribuţiilor
si competentelor acestora, precum si formularea de criterii concrete de performanta,
52
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
53
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
54
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
55
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
56
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
in care alegatorii si-au regasit, intr-o mai mare masura decat in alte programe, optiunile
de natura economica, sociala, culturala, spirituala etc.
Fundamentarea, ierarhizarea, selectarea si aprobarea amendamentelor la proiectul
de buget este un process extreme de complex si laborios, deoarece, pe de o parte,
resursele bugetului sunt limitate in raport cu cerintele societatii, iar, pe de alta parte, chiar
in cadrul aceluiasi partid politic, amendamentele unor parlamentari pot intra in
contradictie cu amendamentele formulate de alti parlamentari. De aceea, se procedeaza in
trepte, si anume mai intai se stabilesc in interiorul fiecarui partid amendamentele care se
doresc a fi sustinute si apoi se incearca aprobarea lor in planul parlamentului. In interiorul
partidului, optiunea pentru un anumit pachet de amendamente se face pornind de la
concordanta care trebuie sa existe intre propunerile respective si politica economica a
guvernului in cazul formatiunilor politice aflate la putere, partidele aflate in opozitie, prin
amendamentele formulate, incercand sa modifice tocmai politica economica a
executivului, pe care o considera inadecvata pentru tara . Totodata, partidele trebuie sa
urmareasca theoretic , in selectarea amendamentelor, oiectivul ca propunerile de
modificare a proiectului de buget sa raspunda solicitarilor pentru bunuri si servicii
publice ale cat mai multor cetateni (alegatori).
Aceasta distribuire echitabila din punct de vedere social si economic a efectelor
favorabile ale bugetului trebuie asigurata in pofida faptului ca unele grupuri de cetateni
dispun, prin pozitia in societate, de o capacitate sporita de lobby (influentare a
parlamentarilor), cum ar fi cazul cercurilor oamenilor de afaceri, reprezentantilor
diferitelor sectoare publice, ai mass-media etc. Odata adoptat, in raport cu criteriile
mentionate, pachetul de amendamente al unui partid trebuie sustinut de toti parlamentarii
acestuia – indifferent daca amendamentele unora nu se regasesc in setul de propuneri
stabilit de formatiunea politica respectiva pentru a fi dezbatut in plenul parlamentului,
aceasta atitudine inscriindu-se in principiul disciplinei de partid, fara de care o formatiune
politica nu poate functiona.
In faza urmatoare, fiecare partid incearca sa-si impuna, in cadrul dezbaterilor din
Parlament, propriile amendamente. Si in acest caz are loc un process de selectie a
amendamentelor ce pot fi aprobate, deoarece, pe de o parte, de obicei, prin influentele lor
financiare ele depasesc resursele bugetare disponibile, iar, pe de alta parte, unele din
57
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
58
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
59
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
60
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
componente ale guvernului sau al unor decizii ale forului legislative (parlamentul), cum
este cazul legilor adoptate pe parcursul exercitiului bugetar, prin care se majoreaza
diferite cheltuieli bugetare (salariile functionarilor publici, pensile, alocatiile pentru
agricultura etc).
Atributii in ceea ce priveste angajarea cheltuielilor bugetare au conducatorii
diferitelor strcuturi ale institutiilor publice (minstri, secretari de stat, directori generali,
directori etc), care pot delega integral sau partial competentele unor personae din
subordine, carora li se stabileste in mod precis cadrul actiunilor asupra carora pot decide.
Prin continutul si consecintele sale, angajarea reprezinta faza cea mai importanta a
executiei cheltuielilor bugetare, de care depend incadrarea in limitele aprobate prin buget.
Lichidarea reprezinta faza in care institutia publica constata si mentioneaza
furnizarea bunurilor si/sau serviciilor contractate (angajare anterior), faza in care are loc,
in functie de cantitatea si calitatea livrarilor, stabilirea sumei datoare furnizorilor.
Ordonantarea constituie actul de emitere, din partea unei institutii publice, a unei
dispozitii sau ordin de plata a unei sume din alocatia bugetara in favoarea unui tert.
Plata reprezinta achitarea efectiva de catre institutia publica a sumei datorate catre
furnizori sau creditori.
Guvernul poate stabili prin hotarare, la propunerea ministrului economiei si
finantelor, actiunile si categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plati in avans de
pana la 30% din fondurile publice, criteriile si procedurile care se vor folosi in acest scop.
Operatiunile specifice primelor trei faze (angajarea, lichidarea so ordonantarea) sunt
effectuate, pe baza avizelor serviciilor operationale (spre exemplu, la spitale, sectiile
medicale, serviciul aprovizionare etc.), de catre conducatorii institutiilor publice (sau
mandatatii acestora), denumiti si ordonatori de credite bugetare. Acestia la randul lor,
sunt clasificati in ordonatori de gradul I (conducatorii ministerelor si agentiilor
guvernamentale din subordinea executivului), de gradul II(conducatorii structurilor de
conducere si coordonare din teritoriu ale ministerelor, cum ar fi directiile sanitare
judetene, inspectoratele scolare judetene etc) de gradul III (conducatorii institutiilor
publice operationale: spitale, scoli, teatre, muzee etc.)
Operatiunile vizand a patra faza, cea de plata, le efectueaza engajatii serviciului
financiar al institutiei publice. Toti functionarii publici participanti la fazele executiei
61
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
62
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
63
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
13
Iulian Văcărel , colectiv, Finanţe publice,EDP- Bucureşti, 2006
64
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
65
FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de axecutie
bugetara marcheaza incheierea etapelor componente ale procesului bugetar.
Este important de precizat faptul ca durata in timp a intregului process bugetar
prezinta unele deosebiri, de la o tara la alta. Totusi, in general, luam in calcul intervalul
de timp consumat de la primele faze ale elaborarii proiectului de buget si pana la
adoptarea proiectului legii privind aprobarea contului de executie bugetara, putem afirma
ca procesul referitor la bugetul unui an calendaristic dureaza, cu aproximatie
intre 3 ani si 3 ani si jumatate.
Luand ca exemplu bugetul anului 2006 (si admitand ca anul bugetar
corespunde cu anul calendaristic), pee tape, procesul bugetar poate fi structurat, in timp,
astfel: in perioada martie-decmbrie 2005 (10 luni) se elaboreaza si aproba bugetul; in
anul 2006 (12 luni) se executa bugetul, in perioada ianuarie-iunie 2007 se intocmeste
contul de executie bugetara; din luna iulie 2007, un interval de timp cuprins intre 6 si 12
luni, in functie de complexitatea exercitiului bugetar si de modul cum a fost respectata
legalitatea de catre gestionarii bugetului, este afectat verificarii de catre Curtea de Conturi
a executiei bugetare incepand cu institutiile bugetare operationale (scoli, spitale, teatre,
muzee, unitati militare etc.), pana la nivelul ministerelor si altor agentii guvernamentale;
in final, mai sunt necesare 1-2 luni pentru dezbaterea si aprobarea contului de executie
bugetara.
Dimesiunile relative extinse in timp, impactul aconomico-social larg si
complexitatea etapelor procesului bugetar, precum si numarul semnificativ de mare al
institutiilor care participa la realizarea acestuia, indreptatesc afirmatia multor economisti
si oameni politici conform careia legea bugetara anuala reprezinta, dupa Constitutie, cea
mai importanta decizie a parlamentului si, implicit, a guvernului unei tari.
66