1.

Conceptul de buget local şi locul său în cadrul finanţelor publice locale

Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii este necesară constituirea unor
importante fonduri băneşti la dispoziţia autorităţilor publice. Aceste fonduri se formează
pe seama unei părţi din produsul intern brut şi sunt utilizate pentru finanţarea nevoilor
sociale atât de interes naţional cât şi local.
Finanţele publice locale sunt o parte componentă a finanţelor publice alături de finanţele
publice ale administraţiei centrale de stat, care exprimă resurse băneşti la nivelul
unităţilor administrativ teritoriale pentru satisfacerea unor cerinţe colective reprezentate
de învăţământ, cultură, asistenţă socială, servicii publice, dezvoltare.
Locul şi rolul deosebit pe care îl au finanţele publice locale în economia unei ţări a fost
confirmat, de-a lungul timpului, de realităţile economice, întrucât ele sunt baza şi
catalizatorul autonomiei şi dezvoltării comunităţilor locale.
Bugetele locale, în calitate de parte principală a finanţelor locale reflectă cerinţele de
resurse financiare necesare realizării acţiunilor sociale, culturale, economice, serviciilor
publice şi dezvoltare din competenţa autorităţilor administraţiei publice, precum şi modul
de procurare a resurselor financiare din cursul unui exerciţiu financiar.
Bugetul local este un act juridic normativ în care se prevăd şi se aprobă prin hotãrâre a
consiliului local sau judeţean veniturile publice, adică sursele băneşti ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi cheltuielile anuale (destinaţia veniturilor) ale unităţilor
administrativ-teritoriale sau ale instituţiilor publice de interes local.
Bugetul public local este instrument de poIitică economică. Prin bugetul local se
stabilesc, pe baza unor opţiuni de ordin economic, politic, social, financiar atât veniturile,
cât şi cheltuielile.
Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, fundamentarea
resurselor financiare, stimularea iniţiativei locale, afirmarea autonomiei locale şi
exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.
Bugetul local constituie instrumentul de asigurare a autonomiei decizionale a autorităţilor
administraţiei publice locale, de valorificare eficientă a resurselor locale şi de
îmbunătăţire a utilizării fondurilor locale.
Apreciem că rolul bugetului local s-a extins pe măsură ce administraţia locală a fost pusă
tot mai mult în situaţia de a spori resursele, de a îmbunătăţi eficienţa şi responsabilitatea
managerială. Factorii de decizie şi cetăţenii au nevoie de informaţii exacte şi pertinente
asupra strategiilor administraţiei locale, activităţii curente, proiectelor şi cheltuielilor.

2. Mutații în structura veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale.

În perioada ultimilor ani structura bugetelor locale a cunoscut profunde mutaţii calitative
şi cantitative orientate spre a determina o creştere substanţială a veniturilor proprii ale
bugetelor locale şi pe această bază să se asigure o reală autonomie financiară pentru
administraţiile publice locale.
 România a făcut paşi importanţi în planul descentralizării financiare, dar procesul de
implementare a acestei politici a întâmpinat multe probleme.
1. Perioada 1991–1998 se caracterizează prin faptul că au fost iniţiate schimbări profunde
în structura şi finanţarea administraţiilor publice locale, care au inclus şi introducerea
noului sistem de taxe şi impozite locale. Un pas important pe calea acestei democratizări
l-a constituit înfiinţarea organelor alese ale administraţiei locale, creându-se în continuare
condiţiile necesare funcţionării lor adecvate şi preluarea responsabilităţii pentru
dezvoltarea localităţilor. Prin bugetul de stat, începând cu anul 1993, se susţine
transpunerea în viaţă a principiului constituţional al autonomiei locale.
2. Perioada 1998 – 2001 în care pe baza noii legislaţii privind finanţele publice locale
s-a modificat fundamental managementul financiar şi bugetar utilizat în anii precedenţi
de către autorităţile locale sporind autonomia financiară şi decizională a consiliilor locale
precum şi responsabilitatea acestora atât în stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi
încasarea impozitelor şi taxelor locale cât şi în administrarea veniturilor, planificarea şi
stabilirea priorităţilor de cheltuieli în concordanţă cu interesul comunităţilor locale pe
care le reprezintă.
3.Perioada de după 2001 până în prezent care se caracterizează prin adoptarea unui
pachet complex de legi privind funcţia publică, descentralizarea serviciilor publice,
finanţele publice locale, lupta împotriva corupţiei şi înfiinţarea unor noi instituţii, care să
pregătească şi să pună în aplicare reformele. Anul 2006 a adus modificări semnificative
prin adoptarea legii-cadru a descentralizării, noua lege a finanţelor publice locale şi
dezbateri asupra modificării Codului fiscal. Introducerea cotei unice de impozitare a
veniturilor persoanelor fizice de 16% în anul 2005, a determinat modificări ale veniturilor
bugetelor locale din transferuri de fonduri de la stat şi, în principal, din cote defalcate din
impozitul pe venitul încasat.

3. Bugetul local şi autonomia locală a unităţilor administrativ-teritoriale.

Autonomia locală implică dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a dispune

de resurse băneşti, de a le utiliza şi administra în vederea îndeplinirii atribuţiilor
prevăzute de lege, de a elabora buget, de a urmări execuţia bugetului denumită, uneori,
autonomie financiară.
Pentru a beneficia de autonomie financiară reală, colectivităţile locale trebuie:
 să dispună de resurse proprii suficiente pentru a face faţă responsabilităţilor ce le revin;
 să-şi poată determina în mod liber veniturile şi cheltuielile;
 să dispună de un sistem informaţional managerial care să permită corelarea continuă,
optimă a veniturilor şi cheltuielilor;
 să nu fie supuse unui control aposteriori de la centru privind deciziile lor financiare.
Gradul de autonomie locală (şi implicit financiară) a unei colectivităţi locale este, în
strânsă legătură cu ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor bugetelor locale, dar
acest criteriu nu trebuie absolutizat, întrucât există şi excepţii de state europene cu o
democraţie locală extrem de dezvoltată, dar cu un sistem de finanţare centralizat al
administraţiei publice locale.
4. Noţiunea, sfera şi clasificarea cheltuielilor publice din bugetele locale.

Cheltuielile publice locale reprezintă sumele aprobate şi efectuate din bugetele locale, din
bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, din bugetele
instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, din bugetele împrumuturilor externe şi
interne, din bugetul fondurilor externe nerambursabile, în limitele şi potrivit destinaţiilor
stabilite prin bugetele respective, cu respectarea prevederilor legale.
Potrivit prevederilor O.U.G. 63/201043 cheltuielile din bugetele locale se împart în
cheltuielile secţiunii de funcţionare şi cheltuielile secţiunii de dezvoltare Cheltuielile
secţiunii de funcţionare includ: a) cheltuieli de personal; b) bunuri şi servicii; c) dobânzi;
d) subvenţii; e)transferuri curente între unităţile administraţiei publice; f) alte transferuri
pentru cheltuieli curente;g) asistenţă socială; h) rambursări de credite; i) alte cheltuieli; j)
împrumuturi pentru instituţii şi servicii publice locale sau activităţi finanţate integral din
venituri proprii.
Cheltuielile secţiunii de dezvoltare cuprind: a) cheltuieli de capital; b) proiecte cu
finanţare din fonduri externe nerambursabile de postaderare; c) transferuri pentru
cheltuieli de capital; d) alte transferuri interne pentru cheltuieli de capital.
Cheltuielile care se prevăd în bugetele locale se grupează după clasificaţia funcţională
astfel:
 Autorităţi publice şi acţiuni externe;
 Alte servicii publice generale;
 Dobânzi;
 Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei;
 Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
 Învăţământ;
 Sănătate;
 Cultură, recreere şi religie;
 Asigurări şi asistenţă socială;
 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică;
 Protecţia mediului;
 Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă;
 Combustibil şi energie;
 Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare;
 Transporturi;
 Alte acţiuni economice
5. Noţiunea, sfera şi clasificarea veniturilor bugetelor locale.

Veniturile locale reprezintă totalitatea resurselor financiare pe care autorităţile locale le

percep direct şi/sau le primesc fie de la guvern, fie din alte surse, în vederea îndeplinirii
atribuţiilor ce le revin în furnizarea serviciilor publice.
Veniturile locale exprimă totalitatea resurselor băneşti ce se realizează în unităţile
administrativ-teritoriale şi care se mobilizează la dispoziţia organelor executive locale
pentru înfăptuirea acţiunilor din competenţa lor.
Veniturile secţiunii de funcţionare ale bugetelor locale cuprind: a) venituri proprii, cu
excepţia veniturilor din valorificarea unor bunuri; b) venituri proprii ale instituţiilor
publice locale finanţate integral sau parţial din venituri proprii; c) subvenţii pentru
finanţarea cheltuielilor curente;d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
pentru finanţarea cheltuielilor curente; e)venituri din împrumuturi acordate instituţiilor şi
serviciilor publice locale sau activităţilor finanţate integral din venituri proprii;
f)vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare, care
se reflectă cu valoare negativă.
Veniturile secţiunii de dezvoltare a bugetelor locale includ: a) vărsăminte din secţiunea
de funcţionare; b) sume rezultate din valorificarea unor bunuri; c) subvenţii pentru
cheltuieli de capital;d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru
finanţarea cheltuielilor de capital;e) sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi
donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări.
A. Venituri proprii:
 Impozitul pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea
consiliilor judeţene;
 Cote defalcate din impozitul pe venit;
 Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital;
 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de
activităţi;
 Venituri din proprietate;
 Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi;
 Amenzi, penalităţi, confiscări;
 Venituri din valorificarea unor bunuri.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Donaţii şi sponsorizări
D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii
E. Operaţiuni financiare.

6. Particularităţile procesului bugetar local.

Procesul bugetar local determină mutaţii în viaţa economică şi socială a unităţilor

administrativ teritoriale, deoarece acesta implică în primul rând încasarea veniturilor
bugetare pe baza cărora autorităţile locale asigură furnizarea de servicii publice la
dispoziţia cetăţenilor precum aprovizionarea cu apă, transportul în comun, salubritatea,
 iluminatul public, prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţia şi paza cetăţenilor,
asistenţa sanitară.
Procesul bugetar local asigură accesul populaţiei la şcoli, spitale şi magazine iar existenţa
unor servicii publice locale de calitate sporesc atractivitatea zonei respective atât pentru
cetăţeni, cât şi pentru agenţii economici dornici să se stabilească în acel teritoriu. În
contextul procesului bugetar local pentru realizarea obiectivului comun al dezvoltării
economice locale, autorităţile publice locale mobilizează resursele umane, intelectuale şi
financiare ale sectorului privat şi ale colectivităţilor locale, stabilind planuri şi strategii pe
termen scurt, mediu şi lung. Derularea procesului bugetar local reprezintă o latură
importantă de manifestare a autonomiei locale. În acelaşi timp, principiul autonomiei
locale presupune ca finanţele comunelor,
oraşelor, municipiilor, judeţelor să se administreze independent, dar ţinând seama de
prevederile legale.
Procesul bugetar local se individualizează prin autonomie, care presupune o anumită
independenţă a autorităţilor administraţiei publice locale în elaborarea, aprobarea şi
executarea bugetelor locale. În acelaşi timp, procesul bugetar local se desfăşoară în
conexiune cu procesul bugetar general, deoarece veniturile bugetelor locale nu acoperă
cheltuielile pentru furnizarea serviciilor publice locale fiind necesare cote defalcate, sume
defalcate şi transferuri de la bugetul de stat.

7. Principiul transparenţei şi publicităţii bugetului local.

Principiile bugetare au fost conturate odată cu victoriile revoluţiilor burgheze, care au

inclus între obiectivele majore urmărite şi instituirea unor reguli în finanţele publice.
Potrivit acestui principiu propunerile de venituri şi de cheltuieli din bugetele locale
trebuie să fie aduse la cunoştinţa locuitorilor din unităţile administrativ teritoriale, prin
publicare în presă sau afişare la sediu, pe pagina de internet a autorităţii administraţiei
publice locale, care pot formula contestaţii şi propuneri de care trebuie să se ţină seama la
dezbaterea şi aprobarea bugetului local.
„Procesul bugetar este deschis şi transparent, aceasta realizându-se prin:
 publicarea în presa locală, pe pagina de internet a instituţiei publice şi afişarea la sediul
autorităţii administraţiei publice locale respective a proiectului de buget local şi a
contului anual de execuţie a acestuia;
 dezbaterea publică a proiectului de buget local cu prilejul aprobării acestuia;
 prezentarea contului anual de execuţie a bugetului local în şedinţă publică.”
În opinia specialistilor, informarea populaţiei asupra conţinutului real al bugetului local
este insuficientă pentru că forma sub care se dă publicităţii nu permite decât unui număr
relativ redus de cetăţeni să-şi facă o imagine completă şi corectă. Putem afirma că pentru
nespecialiştii în domeniu bugetul apare ca un „cimitir de cifre” greu de înţeles.
Pe de altă parte principiul transparenţei şi publicităţii procesului bugetar local impune ca
autorităţile locale să includă cât mai mult participarea cetăţenească în procesul decizional
ca principiu de bază al administraţiei publice locale.
8. Procedura elaborării bugetelor locale.

Elaborarea proiectelor bugetelor în calitate de fază a procesului bugetar local local poate
fi considerată fundamentală, deoarece de analiza şi proiecţia veniturilor şi cheltuielilor
pentru anul următor depinde finanţarea serviciilor în perioada respectivă.
Având în vedere existenţa autonomiei locale, elaborarea bugetelor locale se face pornind
de la strategia de dezvoltare existentă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.
Problema centrală a întregului management bugetar o constituie punerea în concordanţă a
cerinţelor de resurse financiare cu posibilitatea de asigurare a acestora.
Astfel în prima fază Ministerul Finanţelor Publice transmite Administraţiilor judeţene ale
finanţelor publice, până la data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va
specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget,
metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi ale transferurilor consolidabile, pe ansamblul judeţului şi municipiului
Bucureşti, după caz, în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de
buget.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în bugetele cărora
sunt prevăzute transferuri către bugetele locale, transmit autorităţilor administraţiei
publice locale sumele aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli
aprobate de Guvern, în vederea cuprinderii acestora în proiectele de buget.
Urmează repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a limitelor sumelor defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat destinate echilibrării bugetelor locale.
Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate ordonatorii principali de credite, în
termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală
sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale.

9. Metode de fundamentare a prevederilor veniturilor şi cheltuielilor din bugetele

locale.

Între factorii ce condiţionează mărimea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se înscriu şi

unii de ordin subiectiv, inclusiv fenomene cu acţiune aleatoare sau imprevizibilă în faza
de întocmire şi aprobare a bugetului pe anul următor. Sursele de venituri proprii se
fundamentează pe baza profitului, a evoluţiei materiei impozabile şi a obiectelor
impozabile de la un an la altul, iar cheltuielile se estimează pe baza
indicatorilor care reflectă dimensiunea acţiunilor social culturale, a serviciilor dezvoltare
publică şi a altor acţiuni ce se finanţează din bugetele locale. Veniturile şi cheltuielile
care se prevăd în bugetele locale se evaluează pe baza unor metode diferite în funcţie de
anumiţi factori.
Potrivit metodei automate se iau drept bază pentru întocmirea bugetului pe anul următor
(t+1) veniturile şi cheltuielile penultimului an (t-1), an al cărui exerciţiu a fost încheiat.
Aceasta deoarece la întocmirea proiectului de buget pentru anul următor nu se cunosc
încă realizările certe ale bugetului pe anul în curs (t). Metoda este simplă, nu necesită un
 volum mare de lucrări, dar prezintă dezavantajul că este departe de realitate, deoarece
condiţiile economice, sociale şi politice existente cu doi ani în urmă nu se pot menţine ca
atare şi în anul pentru care elaborează proiectul de buget.
Metoda majorării (diminuării) constă în aceea că se iau în considerare rezultatele
exerciţiilor bugetare pe un interval de cinci sau mai mulţi ani consecutivi din perioada
premergătoare anului pentru care se elaborează proiectul de buget. Pe baza acestor date se
determină ritmul mediu anual de creştere (sau descreştere) a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare.
Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venit
şi fiecare categorie de cheltuieli. În acest scop, se au în vedere execuţia preliminată a
bugetului pe anul în curs şi previziunile în domeniul economic şi social pentru anul
bugetar următor.

10. Aprobarea proiectelor bugetelor locale.

În România, calendarul bugetar prevede ca în 5 zile de la expirarea termenului de

depunere a contestaţiilor, proiectul bugetului local, însoţit de raportul primarului, al
preşedintelui consiliului judeţean sau al primarului general al municipiului Bucureşti,
după caz, şi de contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării consiliului local,
judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, de către ordonatorii
principali de credite.
Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în
termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget se
pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost
votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe anexe.
Proiectele de buget se aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, în termen de maximum 45 de zile de la data publicării
legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cazul în care consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, după caz, nu aprobă proiectele bugetelor locale în termen de 45 de zile,
direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistarea alimentării cu cote şi sume
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri consolidabile, până la
aprobarea acestora de către consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz.
Chiar dacă legea prevede un calendar cu termene precise în cadrul procedurii bugetare
acesta nu se respectă în primul rând la nivel naţional, legea stabilind procedura în cazul
neaprobării bugetului de stat de către Parlament.
11. Ordonatorii de credite şi rolul acestora în execuţia bugetelor locale.

Ordonatorii de credite sunt persoanele împuternicite prin lege sau prin delegare să
dispună şi să aprobe orice acţiuni cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a
patrimoniului public, indiferent de natura acestora. Şi în materia finanţelor locale unele
subiecte de drept intră în raporturi de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetelor locale ce
poartă denumirea de ordonatori de credite. Ordonatorii de credite sunt de trei categorii şi
anume: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori terţiari.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii Consiliilor judeţene,
primarii unităţilor administrativ teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti şi
primarii sectoarelor municipiului Bucureşti. Conducătorii instituţiilor sau serviciilor
publice cu personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliu local, judeţean şi a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, sunt după caz, ordonatori secundari sau
terţiari de credite.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul
propriu şi pentru bugetele instituţiilor subordonate ai căror conducători sunt ordonatori
terţiari de credite şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai
pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele
aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

12. Execuţia veniturilor bugetelor locale.

Execuţia veniturilor bugetelor locale este o subetapă deosebit de importantă, întrucât o

realizare corectă a acesteia va asigura ritmicitate şi eficienţă în colectarea veniturilor ce,
apoi, vor fi destinate acoperirii cheltuielilor bugetare locale.
Execuţia veniturilor bugetului local care reprezintă activitatea de încasare a impozitelor,
taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri cuvenite acestui buget se desfăşoară pe baza unor
principii:
- nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget şi
încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;
- legea bugetară anuală aprobă, pentru fiecare an, lista impozitelor, taxelor şi a cotelor
acestora, precum şi a celorlalte venituri ale statului şi unităţilor administrativ teritoriale
care urmează să se perceapă;
- este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau
indirecte în afara celor stabilite prin lege.
Execuţia părţii de venituri implică mai multe operaţiuni eşalonate în timp, şi anume:
aşezarea; lichidarea; emiterea titlurilor de încasare; perceperea (încasarea) propriu-zisă a
venitului.
Aşezarea, ca operaţiune specifică impozitelor, presupune identificarea şi evaluarea
materiei impozabile şi stabilirea sumei impozitului de încasat pe categorii de impozite în
funcţie de prevederile legislaţiei fiscale.
 Lichidarea se concretizează în determinarea sumelor de încasat la diferite termene de
plată, ce trebuie comunicate contribuabililor şi deschiderea de evidenţe la organul fiscal
pentru fiecare plătitor, care devine astfel un debitor al bugetului local.
Emiterea titlului de încasare (percepere), se referă la întocmirea unui act (înscris) care
autorizează încasarea venitului respectiv la bugetul local, ce îmbracă forme variate.
Perceperea (încasarea) impozitului este operaţiunea finală în execuţia bugetului la partea
de venituri şi se concretizează prin cedarea efectivă a sumei datorate, de la contribuabil la
dispoziţia autorităţilor publice locale, fie în numerar, fie prin virament.

13. Execuţia cheltuielilor bugetelor locale..

Execuţia părţii de cheltuieli din bugetele locale constă în eliberarea şi utilizarea resurselor
băneşti în vederea realizării acţiunilor social–culturale, economice, de asistenţă socială,
servicii şi dezvoltare publică. În procesul execuţiei părţii de cheltuieli a bugetelor locale
se distribuie resurse băneşti pentru acoperirea drepturilor de personal, pentru procurarea
de materiale, a unor servicii, pentru plata unor utilităţi, reparaţii, investiţii.
Legea defineşte creditul bugetar ca fiind suma aprobată prin buget, reprezentând limita
maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru
angajamente contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare
pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget,
pentru celelalte acţiuni.
Execuţia bugetului local la partea de cheltuieli, în limita sumelor aprobate ce se pun la
dispoziţia beneficiarilor de credite bugetare, presupune, la rândul său o procedură
specifică, cu operaţiuni corespunzătoare următoarelor etape distincte şi anume: angajarea,
lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Angajarea unei cheltuieli publice bugetare se concretizează prin actul (contract,
comandă, decizie, lege etc.) în baza căruia o entitate publică îşi asumă obligaţia de a plăti
o sumă de bani către o altă persoană juridică sau fizică, în condiţiile prevăzute de lege.
Lichidarea cheltuielii publice bugetare presupune constatarea îndeplinirii condiţiilor
legale sau a obligaţiilor care reveneau beneficiarului sumei (ce urmează a se plăti), de
către o entitate publică, prin persoane autorizate să o reprezinte pe aceasta.
Ordonanţarea cheltuielii publice bugetare se concretizează prin emiterea unei dispoziţii,
de către instituţia publică, pentru efectuarea plăţii sumei datorate, echivalând cu a se da
un ordin de plată în favoarea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite să o încaseze.
Plata propriu-zisă este operaţiunea care finalizează o cheltuială publică bugetară şi
presupune transmiterea efectivă a sumei de bani datorate de o entitate publică către
persoana căreia i se cuvine.

14. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare.

În practica execuţiei părţii de cheltuieli a bugetului local se utilizează mai multe mijloace
de modificare a destinaţiei creditelor bugetare şi anume:
- virările de credite bugetare;
 - transferarea de credite bugetare;
- suplimentarea de credite bugetare;
- anularea creditelor bugetare.
Virările de credite bugetare sunt operaţiuni prin care se diminuează creditele bugetare
de la acele subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare unde sunt disponibilităţi şi se majorează
corespunzător acele subdiviziuni unde fondurile bugetare sunt insuficiente.
O altă modalitate de realizare a modificării creditelor bugetare, o reprezintă transferurile
de credite bugetare, care se efectuează cu ocazia transferării de atribuţii către autorităţile
administraţiei publice locale.
Suplimentarea creditelor bugetare este operaţiunea prin care se acordă sume în plus
pentru finanţarea unor activităţi sau sarcini care în timpul execuţiei bugetare se constată
că sunt mai complexe şi mai costisitoare decât s-a estimat iniţial sau pentru finanţarea
unor sarcini ori activităţi noi
Anularea creditelor bugetare este o altă modalitate de modificare a creditelor bugetare.
Aceasta poate să intervină în situaţia existenţei unor credite bugetare neutilizate de
ordonatorii de credite.

15. Încheierea execuţiei bugetelor locale.

Pornind de la principiul anualităţii, execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a

fiecărui an, fapt care conduce la anumite reguli în ce priveşte problematica gestiunii
fiscal–bugetare. Astfel orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi
ordonanţată în cadrul prevederilor bugetare şi neplătită până la data de 31 decembrie se
va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor.
Încheierea exerciţiului bugetar presupune întocmirea contului anual de execuţie pentru
fiecare buget local în parte. Astfel ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă
spre aprobare consiliilor locale şi judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti
până la data de 31 mai a anului următor celui de execuţie conturile anuale de execuţie a
bugetelor locale în structura următoare:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale; prevederi bugetare trimestriale/definitive;
drepturi constatate din anii precedenţi şi din anul curent; încasări realizate; stingeri pe alte
căi decât încasări; drepturi constatate de încasat.
b) la cheltuieli: credite de angajament; credite bugetare iniţiale şi credite bugetare
definitive; angajamente bugetare; angajamente legale; plăţi efectuate; angajamente legale
de plătit; cheltuieli efective.
În cadrul acestei etape se face şi evaluarea rezultatelor financiare ale execuţiei bugetare
prin compararea veniturilor şi cheltuielilor efective realizate. Cu această ocazie se poate
constata existenţa unui deficit bugetar care va fi acoperit din împrumuturi publice.
Subliniem că în cazul bugetelor locale, legea reglementează principiul echilibrului
bugetar, împrejurare în care se cere imperativ evitarea situaţiilor de deficit bugetar.
16. Inspecţia fiscală a compartimentelor de specialitate din cadrul autorităţilor publice
locale

Inspecţia fiscală include ansamblul activităţilor care au ca scop verificarea realităţii şi

legalităţii declaraţiilor de impunere, a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor
fiscale de către contribuabili faţă de bugetele locale. Inspecţia fiscală se exercită asupra
tuturor persoanelor indiferent de forma lor de organizare care au obligaţii de stabilire,
reţinere şi plata a impozitelor şi taxelor locale.
Inspecţia fiscală realizată de compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale urmăreşte următoarele scopuri:
 constatarea şi investigarea fiscală a actelor şi faptelor unui contribuabil la bugetele
locale, sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale,
corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţilor fiscale;
 analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale în vederea confruntării declaraţiilor fiscale
cu informaţiile proprii sau informaţiile din alte surse;
 sancţionarea faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi
combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale;
Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili
obligaţii fiscale. Inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor fiscale născute în ultimii
ani pentru care s-au depus declaraţiile fiscale. Inspecţia fiscală se poate efectua în cadrul
perioadei de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale în cazurile în care există
indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, nu au fost depuse
declaraţii fiscale, nu au fost îndeplinite obligaţii de plată a impozitelor şi taxelor.

17. Controlul financiar ulterior extern al Curţii de Conturi asupra formării şi

administrării resurselor bugetelor unităţilor administrativ teritoriale precum şi
asupra modului de administrare a patrimoniului public şi privat.

Curtea de Conturi prin Camerele de Conturi Judeţene exercită controlul financiar ulterior
asupra modulului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale
statului şi ale sectorului public precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului
public şi privat al unităţilor administrativ teritoriale.
Curtea de Conturi are ca principală atribuţie de control ulterior în cadrul unităţilor
administrativ-teritoriale verificarea conturilor anuale de execuţie a bugetelor locale, a
contului anual al datoriei publice şi a situaţiei garanţiilor guvernamentale, pentru credite
interne şi externe primite de către alte persoane juridice.
Controlul financiar ulterior extern efectuat de către Curtea de Conturi prin intermediul
Camerelor de Conturi judeţene are următoarele obiective:
a) Formarea resurselor bugetelor administrativ teritoriale precum şi mişcarea fondurilor
între bugete. Potrivit acestui obiectiv, controlul financiar ulterior extern urmăreşte
modul de elaborare, aprobare şi rectificare a bugetului local conform reglementărilor
legale.
b) Verificarea reglementărilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea, plata şi
 înregistrarea cheltuielilor necesită urmărirea modului în care sunt angajate şi
ordonanţate cheltuielile, dacă cheltuielile bugetare sunt efectuate pe bază de
documente justificative, structurii cheltuielilor de personal şi materiale, efectuarea
cheltuielilor în limitele şi conform destinaţiei stabilite prin buget;
c) Respectarea reglementărilor legale referitoare la achiziţiile publice precum şi
economicitatea, eficacitatea şi eficienţa acestora implică verificarea programului
anual al achiziţiilor publice, încadrarea produselor in sistemul de codificare şi de
grupare, estimarea valorii, selectarea procedurii pentru atribuirea contractului de
achiziţii publice, desfăşurarea licitaţiei şi atribuirea contractului de achiziţii publice;
d) Exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile şi a conturilor de execuţie bugetară,
efectuarea inventarierii patrimoniului presupune verificarea dispoziţilor legale privind
organizarea şi conducerea evidenţei contabile, evidenţa cheltuielilor, înregistrarea
cheltuielilor în contabilitate, efectuarea inventarierii faptice, întocmirea contului de
execuţie bugetară şi încheierea exerciţiului bugetar;
e) Situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al unităţilor
administrativ teritoriale reprezintă un obiectiv important al controlului financiar
extern, care presupune urmărirea cu prioritate a concesiunilor şi închirierilor efectuate
pe baza hotărârii consiliilor locale, respectarea reglementărilor la vânzarea bunurilor
din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, înregistrarea în patrimoniul
instituţiilor a bunurilor
f) Constituirea şi gestionarea fondului de rezervă necesită urmărirea formării şi utilizării
acestuia în limite legale;
g) Evaluarea activităţii de control financiar propriu a persoanelor juridice controlate,
respectiv organizarea şi exercitarea controlului intern şi auditului la unităţile
administrativ-teritoriale şi la instituţiile publice locale.

18. Autorităţi publice cu responsabilităţi în procesul bugetar local.

Derularea procesului bugetar local presupune implicarea unor entităţi ale administraţiei
publice locale cu responsabilităţi în elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor locale.
De asemenea trebuie să subliniem faptul că acestea îşi îndeplinesc responsabilităţile în
urma unui proces de decizie care are loc la nivelul acestor organe deliberative şi
executive.
Autorităţile administraţiei publice locale cu responsabilităţi în derularea procesului
bugetar local se împart în două categorii:
 autorităţi deliberative: consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti;
 autorităţi executive: primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al
Municipiului Bucureşti. Autorităţile executive sunt şi ordonatorii principali de credite ai
bugetelor locale.
Autorităţile deliberative în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre
aprobare a proiectului de buget local, se pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul
bugetului local însoţit de raportul primarului, al preşedintelui consiliului judeţean sau al
 primarului general al municipiului Bucureşti şi de contestaţiile depuse de locuitori în
termenul legal de 15 zile de Ia data publicării sau afişării.
Primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, ca autorităţi executive elaborează
îrnpreună cu personalul de specialitate proiectul bugetului local, întocmesc programul de
investiţii publice al unităţii administrativ teritoriale şi-l prezintă ca anexă la bugetul local
iniţial sau rectificat, depun la direcţiile generale ale finanţelor publice, până Ia 1 iulie,
proiectul bugetului local echilibrat, însoţit de anexe, pentru anul bugetar următor şi
publică în presa locală sau afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale proiectul
bugetului local, în termen de 15 zile de Ia publicarea în Monitorul Oficial al României a
Iegii bugetului de stat.

19. Sprijinirea dezvoltării locale prin managementul procesului bugetar local.

Dezvoltarea locală este expresia solidarităţii locale, creatoare de noi relaţii sociale şi
manifestă voinţa locuitorilor unei regiuni de a valorifica resursele locale.
Dezvoltarea economică locală este realizată prin eforturile comune ale sectorului public,
privat şi cel al comunităţii sub coordonarea autorităţilor locale.
Deşi influenţa administraţiei centrale asupra dezvoltării locale este încă semnificativă,
rolul acesteia treptat se limitează la asigurarea stabilităţii macroeconomice, reglementarea
cadrului legal şi instituţional naţional, distribuirea veniturilor. Odată cu descentralizarea
şi deconcentrarea serviciilor publice, sporeşte influenţa administraţiilor locale.
Dezvoltarea locală este realizată prin conducerea efectivă a administraţiei publice locale
în care un loc şi rol aparte revine elaborării şi execuţiei bugetelor locale. Progresul
comunităţii este asigurat de capacitatea liderilor locali de-a adopta cele mai reuşite decizii
în dependenţă de noile condiţii economice şi sociale. În calitate de conducător,
administraţia publică locală trebuie sa cunoască foarte bine resursele umane, intelectuale
şi financiare ale comunităţii pentru a realiza obiectivele propuse.

20. Procesul bugetar local şi impactul său asupra evoluţiei social-culturale a unităţilor
administrativ-teritoriale.
Dezvoltarea locală poate fi interpretată de asemenea ca un fenomen nu doar
cantitativ(economic) ci şi ca unul calitativ (socio-cultural). Componenta social-culturală a
dezvoltării locale are în vedere crearea unui climat de echitate, prin lupta împotriva sărăciei şi
promovarea identităţii individuale într-o mare diversitate. De asemenea dezvoltarea are în vedere
eliminarea discriminărilor dintre generaţii, îndeosebi prin atenţia acordată categoriilor
defavorizate.
Un rol important revine procesului bugetar local din punct de vedere socio-cultural. În
acest sens fundamentarea cheltuielilor social–culturale, a căror finanţare cade în multe cazuri în
sarcina administraţiilor locale trebuie luată în considerare şi îmbunătăţită. Bugetele locale
contribuie în mare măsură la finanţarea activităţilor culturale, dar şi a celor de natură socială,
cum ar fi: asigurarea locuinţelor de tip social pentru cei cu venituri foarte mici, acordarea
asistenţei sociale, protejarea sănătăţii prin reţeaua de spitale regionale, asigurarea ordinii publice
şi a bunăstării publice.
Un aspect important al procesului bugetar local cu un impact pozitiv asupra evoluţiei
social-culturale a colectivităţilor locale îl constituie îmbunătăţirea fundamentării cerinţelor de
finanţare a acţiunilor social culturale. Aceste cheltuieli sunt acoperite din surse publice sau
private (respectiv fondurile bugetare şi veniturile realizate de instituţiile social-culturale).

21. Impozitul şi taxa pe clădiri.

Orice persoană fizică sau juridică care are în proprietate o clădire situată în România
datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care legea prevede altfel.
Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor
secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor
situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și
suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz,
oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care se
datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă,
după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
Pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice,
impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% - 0,2%,
asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabilește prin hotărâre
a consiliului local.
A. Clădirile cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din
orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic:
a. Cu instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire 1000 lei/m2
b. Fără instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire 600 lei/m2
B. Clădirile cu pereți exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din
vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic 300
lei/m2 respectiv 200 lei/m2
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care
este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate cu un coeficient de corecție
corespunzător, fiecărei zone.
22. Impozitul şi taxa pe teren.

Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un
impozit anual, exceptând cazurile în care legea prevede altfel. Pentru terenurile
proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz,
oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se
datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință,
după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
În cazul transmiterii ulterioare altor entități a dreptului de concesiune, închiriere,
administrare sau folosință asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relația
contractuală cu persoana de drept public.
Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul
localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform
încadrării făcute de Consiliul Local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în Registrul Agricol la categoria de
folosință terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea
suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma pe hectar corespunzătoare zonei, iar
acest rezultat se înmulțește și cu un coeficient de corecție

23. Impozitul şi taxa pe mijloacele de transport.

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie

înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de
transport cu excepția cazurilor în care în legea prevede altfel. Impozitul pe mijloacele de
transport se plătește la bugetul local al unității administrativ- teritoriale unde persoana își
are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. În cazul unui mijloc de transport
care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport
se datorează de locatar. Impozitul se stabilește avându-se în vedere anumite criterii, cum
sunt capacitatea cilindrică sau masa totală maxima autorizată.
Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de
transport, conform celor prevăzute în lege.
În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se
calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de
200 cm3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare
În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform
hotărârii consiliului local.
În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru
motocicletele respective.