Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Istoerie și Geografie

Specializare: Relații internaționale și studii europene
Disciplina: Introducere în Științe Politice

Cultura politică și democrația

Coordonator: conf. dr. Băişanu Alexandru

Studentă: Dumbravă Cătălina

Octombrie, 2022
Cuprins

1. Cultura politică..............................................................1
1.1. Definiție..............................................................1
1.2. Dimensiuni ale culturii politice..........................1
1.3. Funcții.................................................................3
2. Democrația .....................................................................4
2.1. Principii de bază..................................................4
2.2. Democrația ca sistem politic...............................4
2.3. Concluzie.............................................................5
Bibliografia......................................................................6
 1. Cultura politică

1.1. Definiție

Cultura politică poate fi definită ca totalitatea cunoștințelor politice, care asigură organizarea și

conducerea politică a societății în concordanță cu aspirațiile progresului istoric. Cultura politică
constituie o condiție esențială pentru o politică eficientă, importantă atât pentru societatea
politică cât și pentru societatea civilă, pentru guvernatori și guvernați.

Societatea politică, instituții statale, partide politice etc., nu pot fi create și nu pot să-și
îndeplinească misiunea de a organiza și conduce cât mai bine treburile comunității respective
fără o temeinică cultură politică, iar societatea civilă nu este în măsură să aleagă pe cei mai buni
conducători și să-i determine să îi servească corespunzător interesele, fără un minimum de
elemente de cultură politică. Deoarece experiența istorică a arătat că organizarea și conducerea
democratică a societății este o condiție a progresului istoric, între cultura politică și democrație
există o relație directă. Cu cât gradul de cultură politică a unui popor este mai ridicat, cu atât si
promovarea unei politici democratice este mai certă. Și invers.

Aceeași experiență istorică atestă că în mare măsură regimurile democratice au fost realizate în
comunități umane cu un grad înalt de cultură politică, iar regimurile dictatoriale au apărut, de
regulă, dacă facem abstracție de factorii externi, în comunități cu o cultură politică redusă.
Importanța culturii politice, pentru organizarea și conducerea politică a societății, a determinat pe
mulți politologi, din perioade diferite, să elaboreze studii privind conceptul, rolul, funcțiile
culturii politice.

Deși termenul de cultură politică este de dată recentă, fiind folosit pentru prima dată în 1956, de
către politologul nord-american, Gabriel Almond, într-o lucrare a sa despre sistemul politic,
preocupări pentru studiul culturii politice se întâlnesc încă din antichitate. Când Aristotel și
Platon subliniau că ideile și opiniile politice conduc lumea, când iluminiștii arătau că rațiunea,
educația și morala stau la baza acțiunii politice, nu făceau altceva decât să evidențieze elemente
ale culturii politice, reliefând importanța acestora pentru organizarea și conducerea politică a
societății.

1.2. Dimensiuni ale culturii politice

Din studiile întreprinse de diferiți politologi, în mod deosebit ale lui M. Duverger, se disting trei
dimensiuni ale culturii politice: cognitivă, afectivă și apreciativă.
 Dimensiunea cognitivă se referă la cunoștințele privind, îndeosebi, sistemul și acțiunile
politice.
 Dimensiunea afectivă include sentimente de atașament, de angajare sau de refuz față de
instituțiile și acțiunile politice.
 Dimensiunea apreciativă se referă la judecățile de valoare, la opiniile asupra sistemului și a
fenomenului politic.
Între aceste dimensiuni există o interdependență, în sensul că evaluarea sistemului politic, nu se
poate face fără cunoștințe politice, iar acestea, la rândul lor, generează judecați de valoare care,
împreună, conduc la o anumită atitudine de participare sau neparticipare la viața politică. De
regulă, cultura politică conduce la participarea la viața politică, la influențarea acțiunii politice,
de aici, concluzia că, în general, cultura politică este preponderent participativă.
În funcție de dimensiunile culturii politice (cognitivă, afectivă și apreciativă), se manifestă trei
tipuri de stări de spirit ale populației unei țări în raport cu politica: acordul, apatia și alienarea.
 Acordul presupune prezența celor trei dimensiuni: cunoaștere, afectivitate și evaluare.
 Apatia nu exclude existenta cunoștințelor politice, dar, pe plan afectiv si apreciativ, se
manifesta indiferenta.
 Alienarea presupune, de asemenea, existența cunoștințelor politice și elemente apreciative,
dar se caracterizează prin ostilitate fata de sistemul politic. Cu cât stările de apatie și alienare
sunt mai numeroase in societate, cu atât stabilitatea sistemului politic este mai fragila.
Pentru realizarea unei culturi politice valoroase, care să-și manifeste din plin dimensiunile sale
cognitive, afective si apreciative, este nevoie de un climat democratic, în care să existe, pe de o
parte, libertatea de gândire, de exprimare, de libera circulație a informației, de acces liber la
instruire si informare, iar, pe de alta parte, sa existe o responsabilitate fata de veridicitatea
informației si a unui comportament corespunzător democratic in societate din partea tuturor
cetățenilor, atât a guvernanților cât și a guvernaților.
Astfel, cultura politica se distinge, in primul rând, prin faptul ca se bazează pe un fond larg de
cunoștințe care vizează toate domeniile de activitate si care sunt fructificate de cultura politica. O
autentică cultură politică nu poate să facă abstracție de cunoștințe în domeniul economic, social,
moral, al istoriei naționale și universale etc. Cunoștințele din aceste domenii sunt necesare in
formarea culturii politice atât pentru guvernatori cât și pentru guvernați. Se poate spune că între
cultură, luată la modul general, și cultura politică există o relație directă, în sensul că o cultură
politică autentică nu poate exista decât pe fondul unei vaste culturi generale.
 1.1. Funcțiile
Cultura politica isi indeplineste rolul sau in societate prin anumite functii care au un caracter
general privind intreaga societate, dar si specifice pentru guvernanti sau guvernați. Ca funcții
generale menționez: funcția informațională, funcția axiologică și funcția normativă.

Functia informationala constituie calea de transmitere spre membrii societatii de informatii cu

privire la sistemul politic, la actiunile politice, la valorile si normele politice. Aceasta functie
contribuie la formarea unui fond de cunostinte politice si, implicit, la cunoasterea modului de
organizare politica a societatii, a legaturilor dintre conducatori si condusi, dintre putere si
indivizi, dintre stat si societate, a criteriilor prin care puterea apreciaza politica statului. Prin
aceasta modalitate de informare si cunoastere se asigura un comportament corespunzator atat din
partea cetatenilor cat si din partea puterii. Intr-un sistem politic democrat, functia informationala
a culturii se realizeaza in ambele sensuri, de la guvernanti la guvernati, si invers. In acest fel,
guvernantii informeaza asupra deciziilor luate, dau sugestii sau orienteaza anumite actiuni. La
randul lor, guvernatii, isi exprima optiunile asupra legitimitatii deciziilor si actelor politice, isi
manifesta anumite atitudini, comportamente politice fata de putere.

Functia axiologica se refera la modul in care se apreciaza valoarea fenomenului politic si

modalitatile concrete de constituire a sistemului de valori, precum si a raportarii acestuia la
realitatea practica. In principal, prin aceasta functie se realizeaza anumite convingeri ale
oamenilor fata de valorile politice care pot fi de atasament sau de respingere privind aceste
valori. Convingerile, la randul lor, genereaza atitudini politice ce reprezinta modalitati de
raportare a cetatenilor la fenomenele politice pe care le apreciaza intr-un mod anume.

Functia normativa a culturii politice priveste modul in care sistemul de valori se converteste in
norme si reguli menite sa dea stabilitate societatii si sa asigure functionalitatea sistemului social.
In elaborarea unor norme si reguli de comportament, orice cultura politica tinde spre consens,
lucru ce se realizeaza destul de rar, deoarece sunt dese situatiile cand unii membri ai societatii
resping o parte a normelor si regulilor politice elaborate de putere. Pentru stabilitatea sociala este
necesara insa acceptarea de catre toti membrii societatii a unui numar suficient de mare de norme
si reguli care sa asigure acest lucru, chiar daca o parte din membrii societatii nu le impartasesc.
Intr-o societate in care exista o temeinica cultura politica, normele si regulile politice sunt
respectate de catre toti cetatenii, daca aceasta exprima vointa majoritatii, chiar daca unii nu sunt
de acord cu ele. Intr-o societate democratica cu un inalt grad de cultura politica se admite
contestarea anumitor valori si norme politice care insa nu inseamna automat nerespectarea lor.

În concluzie, cultura politica îndeplinește un rol însemnat in organizarea si conducerea

democratica a societății, in asigurarea unor norme si reguli de conviețuire in concordanta cu
cerințele dezvoltării sociale pe linia progresului istoric.
 2.Democrația

2.1. Principii de bază

În celebrul citat al lui Abraham Lincoln (1863), democrația înseamnă „guvernarea oamenilor, de
către oameni, pentru oameni”; cele trei definiții pot fi înțelese după cum urmează:
 „guvernarea oamenilor”: puterea provine de la oameni – oamenii reprezintă puterea
suverană care exercită puterea sau acordă mandat pentru exercitarea puterii și oricine face
parte din autoritate poate fi considerat răspunzător de către oameni;
 „de către oameni”: puterea este exercitată fie prin reprezentanți aleși fie prin conducere
directă de către cetățeni;
 „pentru oameni”: puterea este exercitată pentru a servi intereselor oamenilor, adică binele
comun.
În fiecare țară, democrația și înțelegerea de bază a drepturilor omului trebuie dezvoltate în
permanentă pentru a face față provocărilor cu care se confruntă fiecare generație. Fiecare
generație trebuie să fie educată cu privire la democrație și la drepturile omului.

2.2. Democrația ca sistem politic

Principalele elemente ale democrațiilor constituționale moderne includ:

 o constituție, de obicei în formă scrisă, care stabilește cadrul instituțional pentru
democrație, protejată în unele țări de o curte de justiție independentă; drepturile omului,
de obicei nu toate, sunt protejate ca drepturi civile;
 drepturile omului sunt menționate în constituție și apoi tratate ca drepturi civile fiind
garantate constituţional. Guvernele care au semnat convenţii privind drepturile omului
sunt obligate să susţină drepturile pe care le-au ratificat, indiferent dacă acestea sunt
menţionate sau nu în constituţie;
 statutul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii: toţi cetăţenii sunt protejaţi în mod egal
de lege pe baza principiului nediscriminării şi trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle
conform legii;
 votul universal: acesta oferă cetăţenilor adulţi, bărbaţi şi femei, dreptul de a vota pentru
partide și/sau candidați în alegerile parlamentare. În plus, unele sisteme includ un
referendum sau plebiscit, adică, dreptul cetăţenilor de a lua decizii cu privire la o anumită
problemă, prin vot direct;
 cetăţenii se bucură de drepturile omului care le oferă acces la o varietate de moduri de a
participa. Acestea includ libertatea mass-media de cenzură şi de control al statului,
libertatea de gândire, de exprimare şi de întrunire paşnică, dreptul minorităţilor şi al
opoziţiei politice de a acţiona liber;
 parlamentul: corpul de reprezentanţi aleşi are puterea legislativă, adică poate aproba legi
care sunt obligatorii. Autoritatea parlamentului depinde de voinţa majorităţii votanţilor.
Dacă majoritatea dintr-un sistem parlamentar se schimbă de la o alegere la alta, un nou
guvern va veni la putere. În sistemele prezidenţiale, preşedintele este ales separat prin vot
direct;
 regula majorităţii: majoritatea decide, minoritatea trebuie să accepte decizia. Constituţiile
definesc limite pentru regula majorităţii care protejează drepturile şi interesele
minorităţilor. Cvorumul pentru majoritate poate varia în funcţie de problemă – de
exemplu, două treimi, în cazul modificărilor constituţiei;
 autoritate temporară: un alt mod de a controla puterea este acordarea autorităţii doar pe o
perioadă determinată de timp. Fiecare alegere are acest efect şi, în unele cazuri, perioada
totală de ocupare a funcţiei poate fi limitată, aşa cum este cazul preşedintelui Statelor
Unite care trebuie să părăsească funcţia după două mandate de câte patru ani. În Roma
Antică, consulii erau numiţi împreună şi părăseau funcţia după un an.

2.3. Concluzie

Democraţiile depind de cetăţenii lor în măsura în care punctele tari ale democraţiilor sunt
dezvăluite, iar punctele slabe sunt controlate. Democraţiile sunt sisteme complicate
depinzând de implicarea activă şi sprijinul cetăţenilor – o atitudine de loialitate informată şi
critică; aşa cum a afirmat Winston Churchill (1947), „Democraţia este cea mai rea formă de
guvernare cu excepţia tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când”.
 Bibliografia

https://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Conceptul-de-cultura-
politica-41568.php

https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-1/part-1/unit-
1/chapter-1/lesson-2/