Sunteți pe pagina 1din 9

Evolutia indicelui globalizarii

Comentarii recente ale politicienilor occidentali, privind efectele directe si indirecte ale globalizarii in domeniul protectiei sociale si calitatii vietii releva indeosebi influentele positive ale acesteia, si mai rar, cele negative. De mai multi ani, Foreign Policy Magazine Globalization Index calculeaza indicele de globalizare pentru 62 de tari, care realizeaza 96% din PIB-ul mondial si inglobeaza 84% din populatia lumii. Pentru fiecare tara, acest indice sintetizeaza nivelul dezvoltarii economice, nivelul contactelor interpersonale ale populatiei autohtone etc. Potrivit clasificarii respective, in anul 2004, tarile cu indicele de dezvoltare cel mai ridicat a fost: Singapore, Elvetia, Olanda si Finlanda, SUA care ocupa locul 11 in anul 2004, in anul 2006 se afla pe locul 7. In anul 2005, primele 10 tari in acest top au fost urmatoarele: Singapore, Irlanda, Elvetia, SUA, Olanda, Canada, Danemarca, Suedia, Austria, Finlanda iar Romania s-a situate pe locul 35. In randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o multime de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat fundamental, ca se afla intro tranzitie politica si economica majora si ca peioada anilor '90 a fost una diferita fundamental de cea precedenta si dificila in privinta administrarii si evaluarii problemelor complexe aparute pe scena relatiilor economice internationale. Putine teme sunt att de controversate in prezent precum este tema globalizarii. Partea negativa a globalizarii este incercarea de a duce intr-un ritm comun culturi cu diverse grade de dezvoltare O astfel de incercare este greu de ordonat si de dus la bun sfarsit, avand in veder faptul ca aceasta este incontrolabila. Oamenii de obicei se asteapta la ceea ce poate fi mai rau. Ceea ce valoreaza n prezent se va pierde si ceea ce va fi n loc poate genera consecinte negative. Specialistii ncearca insa sa convinga oamenii ca globalizarea este, n general, o forta de schimbare spre binele lor, o forta insa ireversibila. Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor 80, capatand insa adepti si alte conotatii in anii '90. Acest proces continua in prezent sa se manifeste puternic desi are de infruntat conceptii regionaliste si nationaliste. Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca un proces dinamic al cresterii legaturilor si dependentei dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si

adancirii legaturilor in tot mai variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin globale mai mult decat nationale, cerand la randul lor o solutionare si armonizare mai globala mai mult decat nationala. Abordata insa din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea, reinventarea si armonizarea legaturilor dintre economiile nationale pe o piata mare, globala, a bunurilor si serviciilor, dar mai ales a circulatiei capitalurilor de orice fel. Un raport al Fondului Monetar International din 1997 prezinta fenomenul globalizarii economiei mondiale ca integrarea internationala aflata in stransa crestere, atat a pietelor de bunuri si servicii, cat si a celor de capital. Globalizarea a devenit un proces implacabil, care se desfasoara cu o viteza fluctuanta, dar deseori foarte mare, cuprinzand in sfera sa in mod direct sau indirect multimea statelor lumii. Din punct de vedere strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un volum mai mare de bunuri si servicii folosind resurse tot mai putine, practic urmarind eficientizarea folosirii capitalului circulant in scopul maximizarii numarului de nevoi satisfacute. Globalizarea economica presupune, asadar, in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute a statelor lumii si de orientare a defacerii productie catre piete libere, intr-un mediu cu o concurenta foarte mica, concurenta datorata in special impartirii tacite a pietei. Dintre factorii economico-comerciali determinanti ai globalizarii economiei mondiale care au influentat adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale putem enumera: - libera circulatie a marfurilor de orice fel ; -liberalizarea serviciilor; - liberalizarea pietelor de capital; - liberalitatea investitorilor straini de a migra si implicit de a retrage sau de a introduce capitaluri pe diferite piete sau segmente din acestea; - armonizarea legislativa si administrativa favorabila globalizarii; Liberalizarea comertului cu servicii, se observa, in mod special, in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar. Aceasta tendinta a inceput masiv inca din anii 70 in SUA, fiind continuata in anii 80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia. Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si Romania. Liberalizarea pietelor de capital s-a produs ca urmare a eliminarii treptate a impunerilor si restrictiilor privind circulatia devizelor si a capitalului. Reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor piete financiare globale, interdependente, lucru ce favorizeaza mai usor migratia capitalului. Mobilitatea capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in cazul companiilor internationale si genereaza o reducere a costurilor in ceea ce priveste capitalul imprumutat sau capitalul folosit pentru investitii internationale. Incepand cu anii 70, interesul comun al umanitatii de conservare a mediului inconjurator s-a concretizat prin aparitia unor idei globale. Mediul a fost numit bun comun ale umanitatii si s-a cautat securitatea ecologica precum si dezvoltarea durabila a acestuia.

Aceste preocupari comune au constituit factori noi ce au amplificat procesul de globalizare a economiei mondiale. Bunurile comune ale umanitatii sunt oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu pot fi divizate si nici nu cad sub incidenta apartenentei vreunui stat. Cu exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost exploatate, deoarece oamenii nu poseda in prezent, sau poseda foarte putin, capacitatile tehnice de a le exploata si, intr-un fel, deteriora. Dezvoltarea durabila este definita drept actiunile care raspund nevoilor prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile. Dezvoltarea durabila e conceputa in vederea armonizarii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri pe glob si pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si pentru un viitor apropiat. Securitatea ecologica este una dintre componentele fundamentale ale securitatii globale. Un alt factor determinant pozitiv cat si respectiv al globalizarii il reprezinta cultura. Scriind despre globalizare si gandind la un viitor apropiat, intr-un articol intitulat Globalizare si morala, publicat in revista italiana Lespresso, Umberto Eco isi exprima foarte transparent punctul de vedere: In schimb este oare pozitiva globalizarea lingvistica si culturala? Nu, si ar fi chiar o nenorocire pentru planeta o astfel de globalizare. Pe planul contactelor globale trebuie sa luptam pentru a pastra identitatea diferitelor culturi. In literatura de specialitate globalizarea este abordata in mod diferit, putandu-se desprinde mai multe abordari privitoare la acest concept. Globalizarea este definita prin dependenta economica dintre state, ca urmare a cresterii graduale a coeficientului de dependenta fata de economia mondiala. Globalizarea este privita ca proces al diminuarii taxelor vamale, al renuntarii la politica vamala si la restrictiile de circulatie a marfurilor, serviciilor, si capitalurilor, pe masura dezvoltarii schimburilor economice internationale, gradual. Globalizarea este considerata ca factor ce determina diminuarea rolului guvernului national ca urmare a extinderii actiunii capitalului investitional international si a societatilor internationale, ce nu pot depinde de un guvern national. Globalizarea este apreciata drept proces de administrare a lumii catre forte internationale, in special din punct de vedere economic, cu o forta avand un caracter mai mult decat national si urmarind reglarea fenomenelor nationale. Specialistii romani, sustinatori ai ultimelor doua concepte, le completeaza cu ideea ca statul continua sa aiba un rol foarte important, invocand exemplul Frantei si Marii Britanii. In raportul Dezvoltarii Mondiale editat de Banca Mondiala in anul 2000 se apreciaza ca in economia mondiala au loc doua procese paralele: globalizarea si descentralizarea. Globalizarea consta in transnationalizarea pana la supranationalizare si in mod deosebit in domeniile comertului, finantelor si tehnologiilor de varf; Descentralizarea consta in transmiterea de catre guvernul national catre comunitatile locale a tot mai multe atributii administrative, sociale, educationale, bugetare si in consecinta, rolul statului national se va limita la diplomatie, armata, adoptarea legislatiei interne si la alte cateva prerogative, strict in ceea ce priveste interesul unui stat national. In abordarea procesului de globalizare se porneste de la o serie de procese reale existente in economiile nationale si extrapolate la nivel international.

Marirea necesitatilor de productie si consum ale unui stat fata de posibilitatile productiei nationale de a le satisface sub aspect tehnologic si de eficienta pe criterii economice optime. Ca urmare, am asistat, in ultimele decenii ale secolului XX, la dezvoltarea procesului de adancire a diviziunii internationale a muncii, de specializare, care a generat comertul cu subasamble. In ultima perioada se remarca faptul ca sporirea comertului exterior si mondial devanseza cresterea productiei mondiale. Datorita tendintelor enuntate mai sus are loc o crestere a coeficientului de dependenta a economiilor nationale fata de economia mondiala. Are loc o crestere importanta a pietei externe, fapt ce obliga statele se adopte masuri de liberalizare a comertului exterior, ajungandu-se pana la desfiintarea taxelor vamale. Liberalizarea miscarii internationale a marfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, fortei de munca si a tehnologiilor conduce la disparitia granitelor comerciale , nu insa si a granitelor nationale, cel putin deocamdata. Se remaraca ca proces obiectiv adoptarea de reglementari comune de catre state acorduri , tratate, conventii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investitiilor externe, acordarea clauzei natiunii cele mai favorizate. Se remarca deasemenea infiintarea unor institutii si organisme internationale comune cu atributii la scara mondiala, regionala sau subregionala publice si private. Masurile adoptate de stat privind integrarea economica internationala se realizeaza sub forma integrarii statale. In legatura cu fenomenul de globalizare se prefigureaza doua opinii opuse: una care sustine acest proces, iar alta care se opune. Sustinatorii globalizarii pun accentul in principal pe avantajele generate de procesul de globalizare si de gandire la nivel central: -reducerea costurilor de productie datorita eficientei economice tot mai ridicate (piata mai mare, productie mai mare, costuri tehnologice mai mici, pret de cost mai scazut); -accelerarea tranzactiilor si schimburilor care se realizeaza aproape in timpii reali prin intermediul comunicatiilor (fax, Internet, telnet, etc); -cresterea vitezei de derulare a operatiunilor comerciale, financiare si tehnologice, datorita tehnologiei de varf folosite si datorita liberalizarii activitatilor bancare; -extinderea puternica a pietelor si crearea de noi piete independente de anumite surse sau zone traditionale. In consecinta are loc o crestere a eficientei intregii activitati economice la nivel international ca urmare a miscarii libere a capitalurilor, investitiilor, tehnologiilor si fortei de munca spre domeniile si zonele mai profitabile. Aceste argumente care pun in evidenta avantajele globalizarii sunt considerate demne de luat in consideratie, insa nu trebuie absolutizate. Oponentii globalizarii invoca si uneori absolutizeaza consecintele negative cum sunt: -desfiintarea natiunilor si a statului national; -reducerea locurilor de munca in tarile in curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivitatii muncii; -specializarea unor state in activitati de productie generatoare de poluare si care necesita un consum mare de munca, materii prime si energie;

adancirea decalajelor economice ( in prezent 258 de persoane miliardare detin o bogatie egala cu cea posedata de 2,5 miliarde de oameni aproape din populatia Terrei). pericolele privind desfiintarea unor ramuri, falimentarea unor banci, destabilizarea vietii economice, inclusiv a unor state datorita globalizarii. Globalizarea a fost cel mai des asociata in ultima vreme cu cresterea fluxurilor private de capital inspre tarile in curs de dezvoltare pe parcursul anilor '90 si pana in prezent. La acestea mai trebuie adaugat faptul ca aceasta evolutie a urmat unei reduse miscari a capitalului in aceste directii pe parcursul anilor '80. In acelasi timp, fluxurile oficiale de ajutoare sau asistenta pentru dezvoltare s-au redus semnificativ de la inceputul deceniului al noualea, iar structura miscarilor de capital privat a inregistrat modificari semnificative. Investitiile straine directe au devenit categoria cea mai importanta. Atat investitiile de portofoliu, cat si creditele bancare au marcat evolutii tot mai sinuoase, reducandu-se dramatic la inceputul crizei financiare din a doua jumatate a deceniului al zecelea. Din punct de vedere al comertului, tarile in curs de dezvoltare si-au sporit partea din participarea la comertul international de la 19% in 1971 la 29% in 1999. Exista insa variatii destul de importante intre regiuni. De exemplu, noile tari industrializate din Asia au inregistrat evolutii pozitive, in timp ce Africa, pe ansamblu, a avut un trend descrescator. Structura ofertelor de export este, de asemenea, un aspect extrem de important. Cea mai importanta crestere a fost, de departe, cea a exportului de produse manufacturate. Ponderea produselor primare, oferite mai ales tarilor sarace, s-a redus. Forta de munca s-a miscat de la o tara la alta, partial datorita incercarilor de identificare a unor oportunitati de lucru. Cifrele nu sunt extraordinare in momentul de fata, insa in perioada 1965-1990 proportia fortei de munca de origine straina pe ansamblul globului a crescut cu aproape 50%. Cele mai importante directii urmarite de forta de munca au fost intre tarile in curs de dezvoltare si tarile dezvoltate. Exista un potential destul de important de deplasare a cunostintelor si tehnicilor de productie inspre tarile in curs de dezvoltare, la fel ca si o crestere a salariilor in aceste tari. Si tarile dezvoltate au motive sa considere globalizarea ca fiind un proces contradictoriu. Merita analizata amenintarea pe care tarile cu niveluri salariale reduse o exercita asupra tarilor dezvoltate in ceea ce priveste integrarea primelor in noul spectru mondial, precum si masura in care schimbarile care au loc in aceste economii sunt determinate de extinderea fenomenului de globalizare. Economiile sunt intr-o continua evolutie, iar globalizarea este unul dintre fenomenele care se exercita incontinuu. Un astfel de fenomen este acela al orientarii spre sectorul serviciilor din partea economiilor care ajung la un anumit grad de evolutie. Un altul este deplasarea spre locurile de munca ce inglobeaza mult mai multe aptitudini. Studiile arata ca toate aceste tipuri de evolutie vor avea loc indiferent de modul de extindere al procesului de globalizare. De fapt, globalizarea face acest proces mai usor si mai putin costisitor pentru economie pe ansamblu, prin aducerea avantajelor fluxurilor de capital, inovatiilor tehnologice si a preturilor reduse de import. Cresterea economica, reducerea somajului si standardele de viata sunt, toate, mult mai ridicate decat daca am avea de-a face cu o economie inchisa. Avantajele au insa o distributie inegala intre diferite grupuri si tari, pentru unii procesul fiind mai curand un dezavantaj. De exemplu, lucratorii din domeniul industriilor vechi,

care acum se afla in declin, au sanse reduse sa se redreseze pentru a putea servi noilor industrii. De-a lungul secolului XX venitul global pe cap de locuitor a crescut in mod semnificativ, dar cu diferente destul de importante la nivel de tari. Este evident faptul ca diferentele de venit intre tarile bogate si cele sarace, s-au adancit tot mai mult pe perioade destul de mari. World Economic Outlook a efectuat un studiu in care a inclus 42 de tari (reprezentand 90% din populatia globului) pentru care exista date pentru tot secolul XX. S-a ajuns la concluzia ca productia pe cap de locuitor a crescut apreciabil, dar distributia venitului pe tari a devenit tot mai inegala in comparatie cu situatia de la inceputul secolului, unde exista o aproximativa egalitate. La acestea trebuie precizat si faptul ca in ceea ce priveste imbunatatirea conditiilor sociale, tarile mai sarace au inregistrat procese insemnate. De exemplu unele tari cu venituri reduse marcheaza niveluri impresionante pentru indicatorii sociali intr-un timp destul de scurt. In termenii de Indicatori pentru Dezvoltare Umana folositi de ONU, care iau in calcul nivelul de educatie si speranta de viata, situatia generala este destul de diferita comparativ cu simpla comparare a indicatorilor initiali, in sensul cresterii. Nu trebuie sa uitam ca, in actuala lume globala, aproximativ 200 dintre societatile internationale existente dezvolta o cifra de afaceri care depaseste PIB realizat de circa 150 de tari si aceasta in ciuda celor spuse de J.J. Rousseau,Nimeni nu trebuie sa fie atat de bogat incat sa poata cumpara pe altul si nimeni nu trebuie sa fie atat de sarac incat sa se vanda. Imbunatatirea esentiala a standardului de viata pentru toti cei din tarile subdezvoltate prin cresterea productiei industriale, asa cum promitea presedintele american Harry Truman in 1949 saracilor lumii, nu va avea loc. Cea mai bogata cincime din statele existente, hotareste asupra a 84,7% din produsul social brut mondial, cetatenii acestora desfasoara 84,2% din comertul mondial si detin 85,5% din soldul de economii interne. Din 1960, distanta dintre cincimea cea mai bogata si cincimea cea mai saraca a tarilor aproape s-a dublat. Dupa opinia expertilor ONU, pentru obtinerea unor ameliorari notabile este necesar ca ritmul de crestere prevazut in Strategia internationala a celui de-al treilea Deceniu al Natiunilor Unite pentru Dezvoltare sa se prelungeasca pe o perioada mult mai lunga decat cele doua decenii, adica dincolo de secolul XX. Diferenta bogatie-saracie se acutizeaza permanent, datorita faptului ca regiunile bogate au trecut deja prin fenomenul de tranzitie demografica, iar populatia lor este slabita, in timp ce populatia din sud va creste in continuare in urmatorii 60 de ani. In jumatate din acest timp, statistic in conditiile stiute pana in prezent, doar 1/7 din populatia mondiala va controla cel putin trei sferturi din bogatia mondiala. Ca urmare, presiunea asupra acelor insule de bogatie va fi din ce in ce mai mare asupra altor natiuni sau regiuni. Dezvoltarea este intarziata de catre dezavantajele comerciale si de instabilitatea politica. Daca in timpul gravei crizei mondiale alimentare din 1947 s-a estimat ca aproximativ 450 milioane de oameni din lumea intreaga sufereau de malnutritie, 20 de ani mai tarziu, 780 de milioane de oameni nu aveau suficienta hrana pentru a-si satisface nevoile fizice de baza de proteine si energie. Discrepantele au crescut si sunt inca in crestere. O analiza obiectiva a procesului de globalizare de pana acum, atesta faptul ca avantajele economice inclina mai mult spre tarile dezvoltate si catre marile puteri economice unde isi gasesc originea societatie internationle. In acest sens actioneaza si mecanismul financiar

mondial care prin institutiile sale F.M.I., Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului dominate de marile puteri economice avantajeaza intr-o proportie covarsitoare tarile dezvoltate implicate in acordarea de credite, infaptuirea investitiilor straine directe, institutiile de unde rezulta ca societatile internationale si statale creditoare obtin profituri ridicate. In concluzie, globalizarea este o realitate probabil ireversibila, orice tara care-si pregateste temeinic viitorul se vede nevoita sa interfereze cu ea in mod direct si sa ia in considerare acest aspect in momentul intocmirii programelor economice pe termen mediu si lung. In acest context orice tara insa este obligata sa isi conserve prin programe nationale istoria, obiceiurile si tot ceea ce tine de statul national in ideea pastrarii unei identitati nationale a locuitorilor ei, identitate fara de care nu va putea fi localizata si identificata chiar si intr-o lume globala. Acesta conservare trebuie sa fie facuta indiferent de existenta granitelor fizice si mai presus de globalizarea economiei.

Intensificarea globalizrii constituie trstura fundamental a economiei mondiale la nceputul secolului XXI. Ea se caracterizeaz prin accentuarea tendinei de reducere i eliminare a barierelor dintre economiile naionale, precum i amplificarea legturilor dintre aceste economii. Dei este unul dintre cei mai utilizai termeni n literatura de specialitate, nu se poate spune c exist o definiie general acceptat. Una dintre cele mai cunoscute este definiia Bncii Mondiale: Globalizarea se refer la faptul observabil c n ultimii ani o parte din ce n ce mai mare a activitii economice la nivel mondial se deruleaz ntre persoane i firme din ri diferite. Formele globalizrii Aceast cretere a activitii economice n afara granielor a luat diferite forme: Comerul internaional - o parte din ce n ce mai mare a bunurilor i serviciilor consumate provin din importuri. n domeniul relaiilor financiare externe, procesul de globalizare se oglindete aadar n creterea mai rapid a comerului internaional fa de producia mondial. n perioada 1950 1994, comerul internaional a crescut de 14 ori, n timp ce producia mondial a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapid a comerului internaional constituie o consecin a adncirii diviziunii internaionale a muncii, a liberalizrii accesului pe pieele externe de bunuri i servicii i a progresului tehnici n domeniul transporturilor i telecomunicaiilor. Investiiile strine directe - factorii determinani ai creterii rapide a investiiilor strine directe sunt: liberalizarea politicilor n domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor strini; achiziiile i fuzionrile de ntreprinderi, ca urmare a sporirii concurenei; noile tehnologii, care faciliteaz transporturile i telecomunicaiile, precum i organizarea managementului firmelor implantate la mari distane. Producia internaional, inclusiv producia societilor transnaionale, a filialelor i a altor

ntreprinderi legate de societile multinaionale, prin acorduri i aliane, fr participarea de capital a cunoscut o puternic dezvoltare. Vechea schem de fabricaie ntr-o ar i vnzarea ntr-o alt ar a cedat terenul operaiunilor de fabricaie internaional. Progresul tehnologic permite descompunerea i dezagregarea proceselor de producie. Firmele i aleg pentru fiecare dintre fazele procesului de producie locul care ntrunete cei mai favorabili factori de producie. n consecin, exportul nu mai reprezint adeseori vnzarea unui produs naional ctre un cumprtor strin, ci decurge din diferitele localizri naionale ale ntreprinderilor care particip la crearea aceluiai produs. Societile multinaionale pot contribui la stimularea dezvoltrii economice n rile de implantare, la ntrirea capacitilor lor tehnologice, la formarea resurselor lor umane, la facilitarea accesului la noi piee. Pieele financiare globalizarea activitilor financiare a fost facilitat de progresele n domeniul comunicaiilor i informaticii. Odat cu pieele financiare globale au aprut i crizele financiare globale care au relansat discuiile cu privire la avantajele i dezavantajele procesului de globalizare. Exist opinii conform crora globalizarea nu este un fenomen nou, ba chiar c lumea era mai integrat acum un secol. Comerul i investiiile, ca proporie din PIB erau comaparabile, iar datorit granielor deschise, oamenii puteau circula liber. Ce este totui nou n aceast perioad? Piee noi Piee globale cu dinamic ascendent n servicii: bnci, asigurri i transporturi; Piee financiare noi: nereglementate, conectate, cu posibilitatea de a aciona i reaciona la distan, n tim real, cu instrumente financiare noi precum produsele financiare derivate; Dereglementarea i scderea legilor antitrust, proliferarea achiziiilor i fuziunilor; O pia global pentru bunurile de consum, cu mrci globale. Actori noi Corporaiile multinaionale integreaz producia i vnzarea, dominnd producia mondial; Organizaia Mondial a Comerului este prima organizaie multilateral cu autoritatea de a impune reguli guvernelor naionale; O reea internaional n creetere de organizaii neguvernamentale; Blocurile regionale au devenit mai numeroase i mai importante: Uniunea European, ASEAN (Asociaia Naiunilor din Asia de Sud Est), NAFTA (Asociaia Nord American a Liberului Schimb), etc. Grupurile de coordonare politic : G 7, G 10, G 22, OECD. Reguli i norme noi Economia de pia s-a rspndit la scar planetar; Democraia s-a rspndit ca modalitate principal de alegere a regimurilor politice; Conveniile referitoare la drepturile omului sunt adoptate i cunoscute pe arii din ce n ce mai extinse; Convenii globale referitoare la problemele de mediu;

Convenii multilaterale cu privire la drepturile de proprietate intelectual, comunicaii, investiii, etc.

Noi mijloace de comunicaie (mai rapide i mai ieftine) Internet ul i comunicaiile electronice conecteaz simultan muli oameni; Telefonia celular; Transport mai rapid i mai ieftin aerian, rutier i pe calea ferat.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate