UNIVЕRSITАTЕA CRESTINA ,,DIMITRIE CANTEMIR"

FАCULTАTЕА DЕ ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL
BUCURЕȘTI

REFERAT
ORGANIZATII FINANCIARE INTERNATIONALE
Globalizarea, globalitatea si globalizarea economico-financiara

PROF. UNIV. DR. FLORIN CIURLĂU

Masterand: an II

Roșca Gabriela-Liliana
 GLOBALIZAREA, GLOBALITATEA SI
GLOBALIZAREA ECONOMICO-FINANCIARA

I. Generalităţi, definiţii
De la mijlocul anilor 70 ai sec. XX, într-un raport către Clubul de la Roma, intitulat Omenirea
la răspîntie, profesorul american Mihajlo Mesarovic şi cel german Eduard Pestel avea să releve
adevărul, potrivit căruia “întreaga experieţă contemporană subliniază realitatea formării unui sistem
mondial, în sensul cel mai larg al cuvîntului, care reclamă că orice acţiune în problemele principale,
pretutindeni în lume, să fie întreprinsă într-un context global şi acordîndu-se deplină atenţie aspectelor
multidisciplinare”. Mai mult, menţionau aceiaşi autori, datorită dinamicii sporite a sistemului mondial
şi amplorii schimbărilor actuale, asemenea acţiuni “ trebuie să aibă caracter de preîntîmpinare, astfel
încît soluţiile adecvate să poată opera înainte ca fenomenele de criză să ajungă la
paroxism”( Intensitate maximă, punct culminant).
Nu era altceva decît o semnalizare a fenomenului globalizării (lat. Globus) în plină ascensiune
şi afirmare, termen care defineşte, în special după cel de-al doilea război mondial, noua dimensiune a
politicii internaţionale, care a devenit astăzi cu adevărat globală, manifestîndu-se la scara întregii
planete.
Globalizarea înseamnă că economia naţională a fiecărei ţări devine într-o măsură progresivă
dependentă de fluctuaţiile pieţei mondiale şi monetare, de nivelul mondial al tehnologiei, de rezervele
mondiale de energie, că cel mai îndepărtat conflict militar din lumea contemporană poate afecta în
egală măsură toate ţările şi securitatea internaţională.
Este suficient de remarcat că, din primele 100 de puteri economice ale lumii, 51 sunt
corporaţii multinaţionale. Primele 200 de astfel de corporaţii multinaţionale deţin 28% din activitatea
economică internaţională, iar primele 500 din ele realizează 70% din comerţul mondial.

In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o

larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla intr-o
tranzitie politica si economica majora si ca deceniul anilor '90 a fost unul -sub numeroase aspecte- cu
totul diferit de cel precedent si deosebit de dificil in privinta "administrarii" noianului de probleme
complexe ivite pe scena relatiilor economice internationale.
Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor '80, a capatat noi
valente si adepti in deceniul '90 si continua in prezent sa se manifeste cu putere desi are de infruntat
conceptii regionaliste si nationaliste.
Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit
de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii
legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si
culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale,
cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.
Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept
intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si
mai ales a capitalurilor.
 O definitie asemanatoare este prezentata si intr-un raport al Fondului Monetar International
din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondiale reprezinta integrarea internationala aflata in
stransa crestere, atat a pietelor de bunuri si servicii, cat si a celor de capital.
Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfasoara cu o viteza deseori
ametitoare, cuprinzand in sfera sa cvasi-totalitatea statelor lumii.
Sub aspect strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica
apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un
volum mai mare de bunuri si servicii de resurse tot mai putine. Globalizarea economica presupune,
asadar, in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute ale statelor lumii.
II. Factori determinanti ai globalizarii economiei mondiale

Factorii economico-comerciali care au influentat adancirea procesului de globalizare a

economiei mondiale include libera circulatie a marfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea
pietelor de capital, liberalitatea investitorilor straini de a infiinta firme si alti factori cu caracter
legislativ si administrativ favorabili globalizarii.
Liberalizarea comertului cu servicii, in special in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor
si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor
’70 in SUA, fiind continuata in anii ’80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si
Japonia.Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si
Romania.
Liberalizarea pietelor de capital ca uramre a eliminarii treptate a obstacolelor impuse
circulatiei devizelor si a capitalului reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor piete
financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in
cazul companiilor transnationale si se inregistreaza, totodata, o reducere a costurilor in conditii
normale.
Liberalizarea investitiilor straine directe reprezinta un alt factor ce a favorizat
globalizarea. Incepand cu anii ’70, interesul comun al umanitatii de prezervare a mediului inconjurator
s-a concretizat prin aparitia unor concepte, cu vocatie globala: bunurile comune ale umanitatii,
dezvoltarea durabila si securitatea ecologica, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de
globalizare a economiei mondiale.
Bunurile comune ale umanitatii sunt spatii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din
diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor. Cu
exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul
ca oamenii poseda capacitatile tehnice de a le exploata si deteriora.
Dezvoltarea durabila este definita drept dezvoltarea care raspunde nevoilor prezente, fara a
compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile. Dezvoltarea durabila e
conceputa in vederea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare
care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si
pentru un viitor apropiat.
Securitatea ecologica este una dintre dimensiunile fundamentale ale securitatii globale. Un alt
factor determinant pozitiv cat si respectiv al globalizarii il reprezinta cultura.

Meditand asupra globalizarii, intr-un articol intitulat „Globalizare si morala”, publicat

in revista italiana”L’espresso”, Umberto Eco isi exprima foarte transparent punctul de vedere:
 ”In schimb este oare pozitiva globalizarea lingvistica si culturala? Nu, si ar fi chiar o
nenorocire pentru planeta o astfel de globalizare. Pe planul contactelor globale trebuie sa
luptam pentru a pastra identitatea diferitelor culturi”. In literatura de specialitate globalizarea
este abordata in mod divers, putandu-se desprinde mai multe abordari conceptuale.
Globalizarea este definita prin inerdependenta economiei dintre state, ca urmare a
cresterii coeficientului de dependenta fata de economia mondiala. Globalizarea este conceputa
ca proces al diminuarii taxelor vamale, al renuntarii la politica vamala si la restrictiile de
circulatie a marfurilor, serviciilor, tehnologiilor si capitalurilor, pe masura dezvoltarii
schimburilor economice internationale. Globalizarea este considerata ca factor ce determina
diminuarea rolului guvernului national ca urmare a extinderii actiunii capitalului investitional
international si a societatilor transnationale. Globalizarea este apreciata drept proces de
administrare a lumii catre forte transnationale.
Cercetatorii romani, sustinatori ai ultimelor doua conceptii, le completeaza cu ideea ca
statul continua sa aiba un rol important, invocand exemplul Frantei si Marii Britanii.

III. Principalele efecte generate de procesul de globalizare sunt: Societăţile transnaţionale;

investiţiile străine directe; globalizarea pieţei financiare internaţionale; dereglementarea şi
liberalizarea; evoluţia comunicaţiilor globale; globalizarea sectorului public; efecte sociale;
efecte asupra mediului înconjurător.

A. Societăţile transnaţionale
Societăţile transnaţionale se apreciază ca un capital autentic delocalizat, fără o identitate locală
specifică, cu un management internaţionalizat, potenţial dispuse să se stabilească oriunde în lume
pentru a obţine cele mai mari şi cele mai sigure profituri. Beneficiile amintite se pot atinge rapid în
sectorul financiar, iar într-o economie cu adevărat globalizată ar fi rezultatul consecinţelor pieţei fără a
depinde politicile naţionale. Într-o economie globală societăţile transnaţionale nu ar putea fi controlate
sau constrânse de politicile naţionale, dar se vor supune însă standardelor de reglementare naţională
stabilite şi propuse de comun acord. Guvernele naţionale nu mai pot adopta nici un fel de reglementare
efectivă contrară acestor standarde, în detrimentul corporaţiilor care fucţionează în interiorul graniţelor
lor. Societăţile transnaţionale sunt apreciate ca fiind manifestarea unei economii globale, acţionând la
nivel global şi regional în funcţie de interese. În prezent principalul agent al comerţului internaţional
este reprezentat de societatea transnaţională şi nu de economiile naţionale.
Companiile transnaţionale modifică structura factorilor de producţie ai multor ţări ca rezultat
al mişcării capitalului uman şi al tehnologiei dintr-o parte în alta a lumii, constituind o nouă bază a
imobilizărilor corporale.
Dezvoltarea tehnologică rapidă implică riscuri şi costuri majore motiv ce generează dorinţa
firmelor de a pătrunde pe pieţe noi pentru a împărţi riscurile şi costurile. Concurenţa tot mai acerbă
obligă firmele să exploreze noi modalităţi de sporire a eficienţei, inclusiv prin extinderea posibilităţilor
de a cucerii noi pieţe aflate în faze încipiente şi de a permuta anumite active de producţie pentru
reducerea costurilor.
Aceşti factori acţionează pe termen lung comportamentul investiţional al firmelor este
influenţat puternic de schimbările pe termen scurt intervenite în mediile de afaceri. Perioadele de
recesiune şi avânt economic afectează evoluţia tuturor indicatorilor, orice modificare a climatului
politic sau de afaceri mondial se va reflecta în acelaşi sens şi cu aceiaşi intensitate asupra
performanţelor economice.

B. Investiţiile străine directe

Investiţiile străine directe reprezintă unul din factorii cheie ai globalizării capitalului.
Intensificarea interdependenţelor din economia mondială în ultimele trei decenii a fost generată în
principal de evoluţia investiţiilor străine directe. Dacă până în 1970 activitatea internaţională se
 concretiza în schimburi comerciale de bunuri şi servicii între state - comerţul internaţional fiind forţa
care genera dezvoltarea economiei mondiale - ulterior, importanţa circulaţiei capitalurilor a crescut, un
loc important revenind societăţilor transnaţionale care îşi bazează activitatea pe investiţii străine
directe. În 1980 comerţul internaţional a crescut de două ori mai rapid decât PIB, iar fluxurile de
investiţii străine directe au crescut de două ori mai repede decât comerţul internaţional. Cauzele care
au stat la originea expansiunii investiţiilor străine directe în ultimul deceniu au fost diverse:
0> Extinderea producţiei internaţionale promovată de societăţile transnaţionale;
1> Gradul de dezvoltare economică sau stadiul de implementare al reformelor;
2> Amplificarea mişcării capitalurilor generată de un număr mare de fuziuni şi achiziţii transfrontaliere;
3> Apariţia formaţiunilor integraţioniste;
4> Globalizarea producţiei şi internaţionalizarea pieţelor;
5> Amplificarea transferului internaţional de tehnologie;
6> Diferenţele dintre eficienţa şi structura unor pieţe;
7> Raportul de complementaritate existent între comerţ şi investiţii;

În concluzie, investiţiile străine directe reprezintă „vârful de lance" al globalizării capitalului

şi implicit al întregii economii mondiale.

C. Globalizarea pieţei financiare internaţionale

Piaţa financiară internaţională este una dintre componentele importante ale globalizării.
Legătura strânsă existentă între piaţa monetară şi piaţa bunurilor şi serviciilor determină cursul de
schimb să reacţioneze imediat la toate mutaţiile care intervin în sistemul economic mondial. Banii în
calitatea lor de mijloc general de schimb, îndeplinesc în ultimul timp funcţii tot mai complexe aşa
încât dezvoltarea pieţei monetare a avut loc odată cu dezvoltarea pieţei bunurilor şi serviciilor.
În prezent, analiştii economici vorbesc despre conturarea unui spaţiu financiar global, în care
se regăseşte orice tensiune economică sau de altă natură.
Piaţa financiară constitue în acest moment „barometrul pieţei globale". În contextul
globalizării producţiei se remarcă o detaşare a banilor de spaţiul teritorial naţional.
Liberalizarea comerţului, expansiunea corporaţiilor transnaţionale, circulaţia forţei de muncă,
fac ca banii să nu mai aibă caracter naţional. Statisticile arată că zilnic se tranzacţionează între cei trei
poli mondiali Tokyo - New York - Londra, peste 1500 miliarde dolari.
Dacă în trecut capitalul productiv se afla în interdependenţă cu capitalul financiar, în prezent
se observă o separare clară a celor două componente.
În ultimii ani, cursurile de schimb valutar, ratele dobânzilor, preţurile acţiunilor la diverse
burse din lume sunt corelate între ele, contribuind la crearea pieţei financiare globale.
Performanţele informaticii şi telecomunicaţiilor au simplificat transferul banilor dintr-o ţară în
alta înlăturând dificultăţile întâmpinate de corporaţii în trecut. Situaţiile financiare ale agenţilor
economici, cursul acţiunilor şi obligaţiunilor, operaţiunile de orice tip pot fi monitorizate tot mai facil.
Băncile şi corporaţiile pot reacţiona imediat la schimbarea preţurilor datorită uşurinţei cu care
informaţiile sunt captate de pe pieţele bursiere. Operaţiunile cu caracter speculativ ocupă un loc tot
mai important pe piaţa financiară. Cererea tot mai mare de servicii financiare la nivel mondial a dus la
implementarea unor inovaţii tehnologice şi crearea unui mediu de afaceri mai transparent.
Evoluţia spectaculoasă a pieţelor financiare a dus la crearea de servicii financiare care au atins
dimensiuni fără precedent, în condiţiile intensificării competitivităţii mondiale. Vânătorii de profit se
mişcă cu viteza luminii într-o reţea mondială de date. Cel puţin în teorie, vor câştiga toate naţiunile,
pentru că pe această cale se obţin cele mai înalte rate de creştere economică cu cele mai bune
investiţii.
Globalizarea finanţelor presupune circulaţia rapidă şi în volum mare a banilor. Fluxurile
globale de capital penalizează statele ale căror politici nu se află în concordanţă cu restul lumii.
Concluzia este că într-o economie mondială a interdependenţelor piaţa financiară ocupă un loc
primordial. În prezent este nevoie de o arhitectură nouă care să asigure stabilitatea financiară globală şi
dezvoltarea durabilă, simultan cu reforma Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale, aşa
încât programele lor să promoveze o bună guvernare, respectarea drepturilor cetăţeanului, standardele
 fundamentale ale muncii, creşterea gradului de ocupare al populaţiei, reducerea sărăciei şi oferirea de
servicii publice în domenii cheie.
Fondul Monetar Internaţional în calitate de organism mondial cu largi competenţe în
soluţionarea problemelor economice ale statelor aflate în stadii diferite de dezvoltare şi-a adus
contribuţia la depăşirea unui sistem financiar limitat.
Meritele lui sunt unanim recunoscute în ceea ce priveşte reformarea Sistemului Monetar
Internaţional. Fondul Monetar Internaţional a susţinut:
0> stabilizarea cursului de schimb;
1> dezvoltarea comerţului mondial;
2> restabilirea convertibilităţii libere a monedei;
3> ţările cu balanţe de plăţi deficitare prin acordare de asistenţă financiară;
4> crearea de organisme internaţionale însărcinate cu realizarea unei cooperări economice şi monetare
între naţiuni.
Analizând rezultatele Fondul Monetar Internaţional părerile analiştilor economici sunt diferite.
Unii susţin că aplicarea programelor Fondul Monetar Internaţional au condus la degradarea
economiilor în cauză, gradul de atractivitate al acestora pentru investiţii străine directe au scăzut în
mod constant. Alţii susţin că ţările în cauză au înregistrat o creştere economică mai accentuată,
exemplul ţărilor din Asia.
Fără a diminua meritele Fondului Monetar Internaţional economiştii atrag atenţa asupra
pericolului pe care îl poate genera o politică aplicată uniform tuturor statelor, fără a ţine cont de
condiţiile interne şi de posibilităţile concrete ale fiecărui stat.
Referitor la politicile promovate de fond, în ţările sărace şi îndatorate, mediile politice şi
academice au formulat numeroase critici şi comentarii. Uneori politicile Fondul Monetar Internaţional,
de ajustare structurală, de eliminare a dezechilibrelor economice, nu au avut efecte pozitive, iar dacă
acestea s-au înregistrat au fost pe termen scurt şi cu impact favorabil doar asupra populaţiei înstărite,
ducând la mărirea decalajelor dintre bogaţi şi săraci.
Unii specialişti susţin că soluţiile propuse de Fondul Monetar Internaţional pentru relansarea
economiilor naţionale nu ţin cont de cauzele reale şi particulare ale fiecărei ţări, aşa încât, numărul
eşecurilor a depăşit numărul succeselor.
Procesul globalizării şi dezvoltării desfăşurat sub supravegherea Fondul Monetar Internaţional
a provocat uneori mari pierderi ţărilor sărace, prin programele promovate, însă dovezile de culpă
întârzie să fie asumate pe deplin. Economiştii nu pot rămâne insensibili la rezultatele nesatisfăcătoare
ale acţiunii Fondul Monetar Internaţional, când pe plan mondial numărul de subnutriţi în creştere. Pe
de altă parte 225 de famili, cele mai bogate din lume, dispun de averi ce depăşesc 1000 miliarde USD,
echivalând cu venitul anual al celei mai sărace jumătăţi a populaţiei globului.
Pentru eficientizarea activităţii Fondul Monetar Internaţional specialiştii atrag atenţia asupra
problemelor sale şi propun modificarea principiilor şi atitudinii acestuia.

D. Dereglementarea şi liberalizarea
Dezvoltarea comerţului global şi implicit al globalizării a fost determinată şi de crearea unui
cadru de acorduri comerciale interguvernamentale la nivel global şi regional.
Anii 1980 - 1990 au marcat o lărgire a pieţei globale, deoarece numeroase ţări în special din
Asia au primit un important volum de investiţii şi şi-au dezvoltat comerţul exterior, în special
exporturile.
În această perioadă grupul ţărilor în dezvoltare s-au orientat spre economia de piaţă, multe
dintre acestea sub presiunea programelor de ajustare structurală a Fondului Monetar Internaţional şi
Băncii Mondiale.
Dereglementarea financiară a contribuit la globalizarea pieţelor financiare şi la mobilitatea
capitalului. Accelerarea integrării a condus la relaţii şi realităţi noi. Producţia internaţională a devenit o
caracteristică a economiei mondiale moderne.

E. Evoluţia comunicaţiilor globale

Istoria modernă a fost marcată constant de progresul mijloacelor de comunicaţii. Principalul
factor tehnic al mobilităţii este transportul informaţiei. Apariţia reţelei „www", a schimbat din punct
de vedere informaţional semnificaţia noţiunii de călătorie şi a pus informaţia la dispoziţia utilizatorului
oriunde în lume.
Anularea tehnologică a distanţei spaţio-temporale, în loc să omogenizeze condiţia umană,
tinde să o polarizeze, eliberează oamenii de constrângerile teritoriale şi face ca anumite semnificaţii
comunitare, cum ar fi spaţiul să poată fi parcurs fără obstacole fizice, oferind posibilitatea acţiunii la
distanţă.

F. Globalizarea sectorului public

Pentru cei care au susţinut piaţa liberă, globalizarea a fost un pretext pentru a pune în discuţie
rolul statului. Susţinătorii statului sunt de părere că raportul public-privat trebuie să se menţină în
anumite limite. Sectoarele cele mai importante din politica fiecărui stat: învăţământ, sănătate, armată,
nu pot fi cedate în totalitate sectorului privat.
Susţinătorii pieţei libere consideră că sectorul privat face întotdeauna investiţii înţelepte în
timp ce sectorul public se complace în efectuarea unor cheltuieli absurde, fără justificare economică.
Acest sistem piaţă fără stat ar eşua inevitabil.
Concluzia este că globalizarea implică eforturi mari, angajază domenii diferite şi pe termene
îndelungate.

G. Efecte sociale

Creşterea complexităţii proceselor tehnologice şi a modului de desfăşurare a activităţii

economice, le impune oamenilor să adopte un nou mod de pregătire profesională. Necesitatea formării
continue implică eforturi permanente, intelectuale şi financiare, pe care multe persoane nu pot să le
suporte. Cei care nu reuşesc să se adapteze noilor tendinţe sunt automat excluşi şi prin urmare,
marginalizaţi. În acelaşi timp, tehnologiile avansate au anulat obstacolele spaţio-temporale 11 pe care
trebuie să le depăşească oamenii când vor să se deplaseze dintr-o localitate în alta pentru a-şi desfăşura
activitatea în cadrul firmelor. Dar, pentru unii oameni, anularea obstacolelor nu are nici o semnificaţie,
deoarece ei sunt lipsiţi de posibilitatea de a se deplasa usor şi repede. Aceste persoane vor asista
neputincioase la degradarea şi la decăderea climatului economic şi social al localităţii lor.
Un alt efect demn de luat în considerare este fenomenul de vânare a avantajului absolut 12, care
a modificat din temelii mecanismele după care se desfasoară activitatea economică. Într-un interval de
câteva zile, orice firmă transnaţională îşi poate delocaliza rapid producţia dintr-o zonă în alta, dacă se
consideră că pe plan local îi sunt afectate interesele. În cele mai multe cazuri, acest fenomen are ca
efect o creştere economică cu un ritm mult mai mare decât ritmul de creştere al numărului de locuri de
muncă.
În concluzie efectele sociale ale globalizării se manifestă prin creşterea şomajului şi scăderea
nivelului de trai pentru cea mai mare parte a populaţiei globului.

H. Efecte asupra mediului înconjurător

Situaţia actuală marcată de accelerarea procesului de globalizare, susţinut de organizaţii

precum OMC, FMI şi Banca Mondială dovedeşte că trăim o dezintegrare socială şi ecologică
accelerată în aproape fiecare ţară a lumii, aşa cum o relevă creşterea sărăciei şi a deteriorării mediului
înconjurător. Aceste probleme provin în parte dintr-o creştere de cinci ori a producţiei economice
începând din 1950, care a sporit solicitările umane asupra ecosistemului dincolo de limita la care
planeta ne poate intreţine. Urmărirea continuă a creşterii economice, ca principiu de organizare a
politicii publice, accelerează prăbuşirea capacităţilor de regenerare a ecosistemului şi a structurii
sociale care stau la baza comunităţii umane 13 . Guvernele se află în prezent în imposibilitatea de a
face faţă presiunilor corporatiste şi a instituţiilor financiare, neputând lua măsurile adecvate în vederea
redresării economice şi protecţiei mediului înconjurător. Marile corporaţii nu pun accent pe o
dezvoltare durabilă care să aibă la bază protecţia mediului, ci pe o dezvoltare rapidă bazată pe
speculaţii financiare menite să sufoce companiile mici, dezvoltare care mizează pe volatilitatea pieţei
şi în final pe obţinerea unor câştiguri mari pe termen scurt. Totuşi, ele nu devin mai puţin puternice. În
timp ce-şi întăresc controlul asupra pieţelor şi tehnologiei prin fuziuni, achiziţii şi alianţe strategice,
ele îi forţează atât pe subcontractanţii lor, cât şi comunităţile locale, să participe într-o competiţie de
scădere a standardelor, ca să obţină accesul pe piaţă şi la locurile de muncă, aflat sub controlul
corporaţiilor mondiale. Forţele de piaţă adâncesc dependenţă noastră de tehnologii distructive din
punct de vedere social şi ecologic, care sacrifică sănătatea noastră fizică, socială, ecologică şi mentală
pentru profiturile corporaţiilor. Comerţul mondial a crescut de la exporturi în valoare totală de 308
miliarde dolari la 3554 miliarde dolari (la valoarea dolarului din 1990), o creştere de 11,5 ori sau mai
mult de dublul ratei de creştere a producţiei economice în ansamblu. Ca rezultat, mediul natural de
care depindem pentru satisfacerea nevoilor noastre materiale se află sub o presiune tot mai puternică.
Deşi s-au înregistrat succese importante în anumite localităţi în ce priveşte reducerea poluării aerului şi
curăţarea râurilor poluate, realitatea este aceea a unei crize ecologice crescânde. Pericolul veşnic
prezent al holocaustului nuclear a fost înlocuit cu ameninţarea expunerii sporite la razele ultraviolete
potenţial mortale pe măsură ce stratul protector de ozon din atmosferă se subţiază. Tânăra generaţie
trăieşte cu problema posibilităţii de a deveni refugiaţi ecologici din cauza schimbărilor climatice care
ameninţă cu topirea calotelor polare, inundarea unor vaste regiuni de coastă şi transformarea unor
terenuri fertile în deşerturi
Globalizarea economică dă posibilitatea ţărilor bogate să treacă responsabilităţile lor ecologice
în seama ţărilor mai sărace. Un bun exemplu în acest sens îl constitue activitatea companiilor Japoneze
în Asia de Sud-Est. Cifrele sunt izbitoare. Japonia şi-a redus capacitatea internă de topire a aluminiului
de la 1,2 milioane la 140 de mii de tone şi acum importă 90% din necesarul sau de aluminiu. Ce efect
are acest lucru asupra oamenilor, ne sugerează un studiu de caz efectuat de Phillpine Associated
Smelting and Refining Corporation - PASAR. Aceasta gestionează o uzină de topire a cuprului,
finanţată şi construită de japonezi în provincia filipineză Leyte pentru a produce cupru de mare
puritate. Uzina ocupă 400 de acri de pământ expropriat de guvemul filipinez de la localnici la preţuri
derizorii. Emisiile de gaze şi apa reziduală provenite de la uzină conţin concentraţii mari de bor,
arsenic, metale grele şi compuşi de sulf, care au contaminat resursele locale de apă, au redus pescuitul
şi recoltele de orez, au deteriorat pădurile şi au mărit frecvenţa maladiilor căilor respiratorii superioare
printre localnici. Localnicii, ale căror case, vieţi şi sănătate au fost sacrificate pentru PASAR, depind
acum în cea mai mare parte de angajamentele sporadice sau contractuale care li se oferă pentru a face
cele mai periculoase şi murdare munci din uzină.
Pe măsură ce economia globală creşte, se pune problema limitării creşterii economice pentru a
menţine un echilibru optim cu natura, în vederea supravieţuirii speciilor. Nivelul emisiilor de bioxid de
carbon trebuie menţinut sub limitele nivelului de absorbţie. Producţia trebuie să fie păstrată la niveluri
viabile. Din păcate, piaţa liberă este insensibilă la mii de asemenea obligaţii. Guvernele trebuie să
stabilească limitele şi să se asigure că semnalele corespunzătoare sunt transmise pieţei.

CONCLUZII
Ne putem întreba care va fi rezultatul procesului de globalizare şi dacă este posibil ca în viitor
lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial. Globalizarea se numără printre
cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă lumea de azi. Multe dintre problemele
fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice sau evitarea unei confruntări militare la scara
mondială sunt, în ceea ce priveşte scopul, de importanţă mondială. În ciuda creşterii accentuate a
interdependenţei economice şi culturale, sistemul mondial este caracterizat prin inegalităţi şi divizat
într-un ,,mozaic" de state, ale căror preocupări pot fi comune însă şi divergente. Nu există o dovadă
clară a unui consens politic, în viitorul apropiat, care va depăşi interesele conflictuale ale statelor. Un
guvern mondial poate apărea în cele din urmă, însă
aceasta va fi rezultatul unui proces destul de îndelungat.În multe sensuri lumea devine mai unită, iar
unele surse de conflicte între naţiuni tind să dispară. Totuşi, diferenţele mari între societăţile puternic
dezvoltate şi cele sărace se pot constitui cu uşurinţă în sursele unor conflicte internaţionale. Astfel,
încă nu există nici o ,,agenţie" mondială care să poată controla eficient aceste tensiuni sau să realizeze
o redistribuire a prosperităţii şi păcii în lume.
 Consider că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l
poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu.
Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp,
pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom
îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului. Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau
se preface în spectacol şi marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-
ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat
doar economic riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de
cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în
evoluţia umanităţii sau “ultimul om” anunţat de A. Kojeve în 1947 si F. Fukuyama în 1992. În ciuda
tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea. Singura şansă care ne rămâne
este să încercăm să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute în plan concret
să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm pericolele pentru
a le putea atenua din timp efectele. Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun în
sine, nici ceva rău în sine. Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative.
Însă idolatizându-i excesiv principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman,
globalizarea poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat
de-a lungul timpului.