BUGETELE LOCALE

CAP.I. BUGETELE LOCALE: CONCEPT, STRUCTURĂ ŞI CORELAŢII

CU CELELALTE COMPONENTE ALE SISTEMULUI BUGETAR

1.1. Conceptul de buget local

Finanţele publice locale îşi au originea în autonomizarea autorităţilor teritoriale în

administrarea comunităţilor respective.
Comunităţile locale reprezintă colectivităţi umane, delimitate teritorial din punct de
vedere politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului.
Autonomia financiară a acestora este absolut necesară ,deoarece autonomia administrativă nu
ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcţionării. Există
şi un alt argument puternic, şi anume acel, conform căruia, comunităţile locale îşi cunosc
posibilităţile proprii privind resursele băneşti de provenienţă publică şi, mai ales, nevoile
privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.
Finanţele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor reflectă resursele
financiare ce se mobilizează de la persoane fizice şi juridice sub forma impozitelor şi taxelor
şi care sunt destinate realizării acţiunilor social-culturale, serviciilor de dezvoltare publică şi a
altor acţiuni din competenţa organelor administraţiei publice locale.
În sfera finanţelor locale se încadrează bugetele locale, finanţele instituţiilor publice
locale şi alte resurse financiare mobilizate şi utilizate la nivel local.
Bugetele locale reprezintă partea principală a finanţelor locale prin care se reflectă
raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării acţiunilor
social - culturale, economice şi de altă natură din competenţa autorităţilor administraţiei
publice locale.
Conform prevederilor Legii Administraţiei Publice Locale, autorităţile administraţiei
publice locale au fost investite cu dreptul la resurse proprii pe care le pot gestiona potrivit
atribuţiilor prevăzute prin lege1.
Autorităţile administraţiei publice locale au competenţe, răspunderi şi obligaţii
însemnate în domeniul finanţelor locale:
 Elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;
 Stabilirea, încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale în condiţiile legii;
1
Legea administraţiei publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001apărută în Monitorul Oficial nr. 204 / 23 aprilie
2001
  Urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora pe parcursul
exerciţiului bugetar;
 Stabilirea şi urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale;
 Administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor
administrativ teritoriale;
 Administrarea resurselor financiare pe parcursul execuţiei bugetare în condiţii de
eficienţă;
 Fundamentarea şi aprobarea opţiunilor şi priorităţilor în finanţarea cheltuielilor
publice locale;
 Elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de
dezvoltare ale unităţilor administrativ teritoriale;
 Organizarea şi urmărirea efectuării controlului financiar preventiv propriu, a
controlului intern şi a controlului asupra obligaţiilor fiscale către bugetele locale.
Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor,
fundamentarea resurselor financiare, stimularea iniţiativei locale, afirmarea autonomiei locale
şi exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.
Bugetele locale presupun parcurgerea momentelor de elaborare, aprobare şi executare
care formează procesul bugetar local.
Veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ teritoriale se prevăd în bugetele ce se
elaborează pentru fiecare exerciţiu bugetar. Elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor
locale se desfăşoară pe baza principiilor autonomiei locale, echilibrării, anualităţii şi
realităţii2.
Principiul echilibrării presupune ca bugetele unităţilor administrativ teritoriale ale
căror venituri proprii nu acoperă cheltuielile necesare să beneficieze de sume defalcate sau
cote din impozitul pe venit de la bugetul de stat precum şi de transferuri. În spiritul
principiului echilibrului autorităţile administraţiei publice locale trebuie să colecteze
veniturile proprii alături de veniturile primite prin redistribuire să acopere cheltuielile
prevăzute în buget din cursul anului bugetar.
Pe baza principiului anualităţii se delimitează perioada pentru care se elaborează şi
executa bugetele locale. Exerciţiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic şi se
încheie pe baza normelor stabilite de Ministerul Finanţelor.

2
Gheorghe Voinea, Finanţe Locale, Editura Junimea, Iaşi 2002, pag. 109.
 Operaţiunile de încasări şi plaţi efectuate în cursul unui an în contul bugetului local
sau judeţean aparţin exerciţiului de gestiune a bugetului. Execuţia bugetară anuală care se
încheie la 31 decembrie, ca orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la data de
31 decembrie se efectuează în contul bugetului pe anul următor. Creditele bugetare neutilizate
până la închiderea anului sunt anulate.
Conform principiului realităţii, datele care se prevăd la părţile de venituri şi
cheltuieli ale bugetelor locale sunt expresia proceselor de dezvoltare economică şi socială.
Ordonatorii principali de credite elaborează şi prezintă odată cu proiectul anual al bugetului
local, o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum şi programul de investiţii detaliat pe
obiective şi pe ani de execuţie .
În spiritul principiului realităţii sursele de venituri proprii se fundamentează pe baza
profitului, a evoluţiei materiei impozabile şi a obiectelor impozabile de la un an la altul, iar
cheltuielile se estimează pe baza indicatorilor care reflectă dimensiunea acţiunilor social
culturale, a serviciilor de dezvoltare publică şi a altor acţiuni ce se finanţează din bugetele
locale.
Neafectarea veniturilor bugetare locale presupune ca veniturile indiferent din sursa
din care se realizează să nu fie destinate finanţării unor acţiuni prevăzute. Pe baza prevederilor
acestui principiu veniturile din bugetele locale se împart în venituri curente, venituri din
capital şi venituri cu destinaţie speciala. Veniturile curente şi veniturile din capital se pot
utiliza pentru acoperirea tuturor cheltuielilor din bugetele locale, în spiritul principiului
neafectării veniturilor bugetare, în schimb veniturile cu destinaţie specială se abat de la
principiul menţionat deoarece se folosesc numai pentru cheltuielile necesare destinaţiilor
speciale.
Principiul unităţii necesită existenţa unui buget unic local, în care se reflectă toate
veniturile prevăzute şi cheltuielile aprobate ale unei unităţi administrative teritoriale. În
spiritul unităţii bugetare, veniturile şi cheltuielile din bugetele locale includ pe lângă
veniturile şi cheltuielile curente şi de capital şi veniturile şi cheltuielile cu destinaţie specială.
Principiul specializării bugetare presupune ca înscrierea veniturilor şi a cheltuielilor
în bugetele locale, aprobarea urmărirea execuţiei precum şi în cadrul instituţiilor publice
locale să se efectueze pe baza unei grupări obligatorii denumită clasificaţie bugetară pe baza
unor criterii determinate.
Clasificaţia bugetara a veniturilor şi cheltuielilor din bugetele locale şi din cadrul
instituţiilor publice locale presupune să îndeplinească anumite cerinţe să exprime provenienţa
veniturilor, destinaţia cheltuielilor, să asigure cunoaşterea surselor de venituri ale bugetelor
locale şi principalele destinaţii ale cheltuielilor şi să permită exercitarea controlului asupra
bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale.
Publicitatea bugetului local necesită ca propunerile de venituri şi de cheltuieli din
bugetele locale să fie aduse la cunoştinţa locuitorilor din unităţile administrativ - teritoriale,
prin publicare în presă sau afişare la sediu care pot formula contestaţii şi propuneri de care
trebuie să se ţină seama la dezbaterea şi aprobarea bugetului local.
Bugetele locale se prezintă ca balanţe financiare, pe de o parte cu venituri, pe de altă
parte cu cheltuieli; caracteristic lor este faptul că sunt acordate competenţe mai mari în ceea
ce priveşte cheltuielile cuprinse în acestea decât în colectarea şi mobilizarea de venituri.
Motivaţia principală este aceea că acţiunile social culturale de interes general ca
învăţământul, sănătatea, sunt prezente dispersate în teritoriu, de regulă, după numărul
populaţiei, de aici şi fondurile publice în diferite mărimi.
În structura veniturilor apar aici individualizate două categorii de venituri şi anume :
 venituri proprii din impozite şi taxe locale;
 venituri de echilibrare sau de regularizare, venituri care au drept corespondent
în bugetul de stat la partea de cheltuieli o subdiviziune intitulată distinct
„transferuri către bugetele locale”.
Aceste transferuri se fac prin două metode:
a) metoda sumelor defalcate (cote defalcate);
b) metoda subvenţiilor de echilibrare;
Prima metodă vizează veniturile nominalizate din bugetul de stat, realizate în teritoriu
lăsate la dispoziţia unităţilor administrativ teritoriale pentru echilibrarea bugetelor acestora.
În practica financiară din România s-au folosit la un moment dat 12 venituri, apoi 7
venituri şi în cea mai mare parte 2 venituri bugetare şi anume impozitul pe circulaţia
mărfurilor până în 1993 şi în paralel impozitul pe fondul total de redistribuire iar acum,
impozitul pe salarii.
Subvenţiile de echilibrare sunt sume de bani cu caracter global fără nominalizări de
venituri transferate din bugetul de stat în completarea sumelor defalcate către bugetele locale.
Administraţiile locale îşi obţin sursele de finanţare din impozite şi taxe pe care
populaţia şi agenţii economici trebuie să le plătească şi din alte surse (concesiuni, închirieri,
venituri din capital etc).
Veniturile bugetelor locale se structurează în venituri curente, venituri de capital,
venituri cu destinaţie specială şi cote, sume defalcate din veniturile bugetului de stat şi
transferuri, conform Figurii nr. 1.
 Veniturile bugetelor locale

Venituri Venituri din Venituri cu Cote, sume defalcate

curente capital destinaţie din veniturile
specială bugetului de stat şi
transferuri
Venituri din
valorificarea
unor bunuri

Venituri Venituri
fiscale nefiscale

Impozite Impozite Vărsăminte din

directe indirecte profitul net al
regiilor

Impozit pe Impozit pe
profit spectacole
Venituri de la
instituţii publice

Impozite şi Penalităţi şi
taxe de la majorări
populaţie

Taxa pentru Taxe

folosirea extrajudiciare de
terenurilor timbru
proprietate de
stat

Figura nr. 1.
Din categoria veniturilor nefiscale ce aparţin bugetelor locale fac parte:
 vărsămintele din profitul net al regiilor autonome subordonate consiliilor
locale ;
  vărsăminte de la instituţii publice;
 diverse venituri .
La veniturile din capital se includ:
 venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
 venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului;
 venituri din privatizare.
Veniturile cu destinaţie specială cuprind:
 taxe speciale;
 venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat;
 donaţii şi sponsorizări;
 venituri din fondul pentru locuinţe etc.
Veniturile totale ale bugetelor locale au crescut în perioada 1995 – 2002 de peste 10
ori. Veniturile proprii au sporit la rândul lor în perioada menţionată. Raportul dintre veniturile
bugetelor locale şi veniturile bugetului de stat în România este prezentat în Tabelul nr. 1.
Tabelul nr. 1 Ponderea veniturilor bugetelor locale în total venituri ale bugetului de stat
- %-
Nr. Denumirea indicatorilor Anul Anul Anu Anu Anul Anul Anul Anul
Crt. 1995 1996 l l 1999 2000 2001 2002
199 199
7 8
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
Ponderea veniturilor bugetelor
2. locale în total venituri ale 25,9 27,2 25,2 25,4 26,1 27,2 28,1 29
bugetului de stat
Ponderea veniturilor fiscale locale
3. în total venituri fiscale din bugetul 5,9 4,5 3,8 4 4,3 4,2 5 4,9
de stat

Datele din Tabelul nr. 1, relevă o capacitate redusă a potenţialului financiar al

unităţilor administrativ teritoriale. În ultimii ani se observă o uşoară creştere a ponderii
veniturilor bugetelor locale în total venituri ale bugetului de stat de la 25,9% în anul 1995 la
29% în anul 2002; în schimb, ponderea veniturilor fiscale este mai redusă datorită bazei
impozabile şi randamentului unor impozite şi taxe locale.
 În conformitate cu prevederile Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale,
cheltuielile publice locale se grupează conform clasificaţiei bugetare elaborate de Ministerul
Finanţelor.
Potrivit clasificaţiei funcţionale, cheltuielile publice locale se grupează în următoarele
părţi: autorităţi executive, cheltuieli social culturale, servicii, dezvoltare publică şi locuinţe,
acţiuni economice, alte acţiuni, plăţi, dobânzi şi comisioane, fond de rezervă bugetară.
În cadrul părţilor, cheltuielile se individualizează după natura lor pe capitole şi
subcapitole, iar detalierea lor la fiecare capitol se realizează pe titluri. După clasificaţia
economică, cheltuielile din bugetele locale sunt : cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi
servicii, subvenţii, transferuri, dobânzi, cheltuieli de capital, rambursări de împrumuturi şi
rezerve.
În bugetul de stat şi bugetele locale îşi găsesc reflectarea relaţiile de repartizare a unei
importante părţi a produsului intern brut, în scopul satisfacerii nevoilor sociale. Este vorba de
prelevări de venituri, de la persoane fizice şi juridice, la dispoziţia autorităţilor centrale de
stat, judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale, prin mijloace de constrângere (impozite,
taxe, penalizări, amenzi, etc.) şi pe baze contractuale ( chirii, amenzi, dividende, redevenţe,
încasări din vânzări de bunuri etc.). Aceasta, pe de o parte, iar pe de alta, de distribuirea
resurselor astfel colectate, în favoarea unor instituţii, întreprinderi, persoane fizice, etc., sub
forma alocaţiilor bugetare (pentru achiziţii de bunuri şi prestări de servicii, plata salariilor şi a
altor drepturi de personal, transferuri, subvenţii, dobânzi, construcţii, echipamente, aparatură,
etc.)
Prin intermediul bugetului de stat şi al bugetelor locale se realizează un proces de
largă distribuire şi redistribuire de resurse financiare între sfera materială şi cea nematerială,
între ramuri (subramuri) ale economiei, între sectoarele sociale, între grupuri sociale, ca şi
între membrii societăţii luaţi în mod individual. Prin sistemul prelevărilor la buget şi cel al
alocaţiilor bugetare, statul influenţează mărimea şi destinaţia fondului de consum, precum şi
mărimea şi structura formării brute de capital.
Consiliile locale au atribuţii în probleme de interes local, inclusiv în cele referitoare la
finanţele publice locale şi la activităţile economice, sociale şi de altă natură de interes local.
Astfel consiliul local:
- aprobă bugetul local, formarea administrarea şi executarea acestuia, aprobă virările
de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare, aprobă împrumuturile şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar;
 - stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, pe termen limitat, în
condiţiile legii;
- administrează domeniul public şi privat al comunei ori al oraşului şi exercită
drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiinţat;
- înfiinţează instituţii şi agenţi economici de interes local;
- hotărăşte asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de
interes local, precum şi asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăţile comerciale
pentru realizarea de lucrări şi servicii de interes public local, în condiţiile legii.
Primarul îndeplineşte o serie de atribuţii principale, între care unele ţin de domeniul
finanţelor publice locale, astfel:3
- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le
supune aprobării consiliului;
- exercită funcţia de ordonator principal de credite;
- verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele
constatate;
- supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin comunei sau
oraşului;
Consiliul judeţean reprezintă autoritatea administraţiei publice judeţene pentru
coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor
publice de interes judeţean. În această calitate îndeplineşte o serie de atribuţii importante,
inclusiv în domeniul finanţelor publice locale. Astfel consiliul judeţean:
- adoptă programe şi prognoze de dezvoltare economico-sociale a judeţului şi
urmăreşte realizarea acestora;
- stabileşte impozite şi taxe judeţene, precum şi taxe special pe timp limitat, în
condiţiile legii.
Preşedintele consiliului judeţean exercită funcţia de ordonator principal de credite,
întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar
şi le supune spre aprobare consiliului.
Este de precizat că în relaţiile dintre administraţia publică locală şi cea judeţeană nu
există raporturi de subordonare.

3
Gheorghe Manolescu, „Buget, abordare economică şi financiară”, Editura Economică, Bucureşti 1997,pag.
293.
 Prefectul în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, poate ataca, în faţa
instanţei de contencios administrativ, actele autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul
în care consideră că acestea sunt ilegale.
Regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi instituţiile publice
întocmesc bugetele de venituri şi cheltuieli, urmăresc realizarea bugetelor aprobate de
organele competente, îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat, utilizarea potrivit destinaţiei şi în
mod eficient a resurselor financiare primite din partea statului, păstrarea integrităţii
patrimoniului social, respectarea disciplinei financiare.

1.2. Corelaţiile bugetului local cu bugetul administraţiei centrale de stat

Definirea conceptului de „local” se face numai în legătură cu unităţile administrativ

teritoriale, comună, oraş, municipiu sau judeţ, ci şi la nivel intercomunal, interregional şi chiar
transfrontalier.
Dezvoltarea locală este o parte din economia regională. Acest lucru presupune din
partea factorilor dezvoltării locale şi factorilor decidenţi manifestarea unei mai mari
flexibilităţi în înţelegerea şi adaptarea rapidă la schimbările pieţei. Sunt asimilate noi
tehnologii, se realizează o specializare a potenţialului autohton, dezvoltându-se aşa-numitele
„insule de inovaţie”.4
Funcţionarea optimă a societăţii depinde de raportul între rolul guvernului şi al
administraţiei centrale şi rolul administraţiei locale, prin care se asigură armonizarea
intereselor naţionale cu cele locale. Ţinând seama de principiul subsidiarităţii, care
restricţionează intervenţia guvernului în activitatea autorităţilor locale, putem aprecia că:
- autorităţile regionale şi locale (comune, oraşe, municipii) au autonomie
decizională în procesele de dezvoltare;
- autorităţile centrale intervin cu măsuri de corecţie în procesele de dezvoltare unde
apar disfuncţionalităţi;
- se manifestă parteneriat între autorităţile publice centrale şi cele locale,
subordonate intereselor cetăţenilor;
- formularea programelor de dezvoltare locală solicită creşterea gradului de
responsabilitate şi implicarea factorilor decidenţi, identificarea şi valorificarea
resurselor proprii şi atrase, prin care se răspunde la cerinţele comunităţii locale .
4
Lucica Matei, „Managementul dezvoltării locale”,Ediţia a-II-a,Editura Economică, Bucureşti 1999, pag.97
 Dezvoltarea locală presupune deci existenţa unui cadru normativ-procedural a unui
parteneriat local şi a unei strategii de dezvoltare locală.
Prin aşezarea autonomiei locale la baza organizării şi funcţionării organelor
administraţiei publice locale, între bugetele unităţilor administrativ teritoriale sunt relaţii de
interconexiune, prin care se redistribuie resursele băneşti în vederea satisfacerii cerinţelor
colective.
Veniturile se repartizează pe bugetele locale în funcţie de anumite criterii:
- veniturile care provin de la agenţii economici se încasează în bugetul unităţii
administrativ-teritoriale care îi coordonează;
- veniturile de la instituţiile şi serviciile publice finanţate integral sau parţial din
bugetele locale se virează la bugetul din care se finanţează;
- impozitele şi taxele locale se înscriu în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale
în funcţie de domiciliul contribuabilului sau pe baza locului unde se află bunurile
impozabile sau taxabile.
Veniturile bugetelor locale se constituie din impozit pe profit, alte impozite directe,
impozite şi taxe de la populaţie, venituri nefiscale şi alte venituri.
Cheltuielile ce se finanţează prin bugetele locale depind de atribuţiile autorităţilor
administraţiei publice locale, de coordonarea agenţilor economici şi a instituţiilor publice.
Din bugetele comunelor, oraşelor şi municipiilor se finanţează învăţământul
preuniversitar, acţiunile de cultură şi religie, asistenţă socială, ajutoare, servicii de dezvoltare
publică, transporturi, agricultură şi alte acţiuni.
Prin bugetele judeţelor se asigură fonduri pentru acţiuni de cultură şi religie, asistenţă
socială, ajutoare şi indemnizaţii, servicii şi dezvoltare publică, transporturi şi alte acţiuni.
Delimitarea atribuţiilor între central şi local în domeniul administraţiei publice este
punctată periodic de mutaţii în repartiţia sarcinilor, aceste transferuri de sarcini reflectându-se
în structura veniturilor şi cheltuielilor publice.
O primă legătură financiară între cele două categorii de bugete o reprezintă, după cum
s-a evidenţiat mai sus, transferurile de fonduri de la bugetul central către bugetele locale,
pentru echilibrarea acestora, cuprinse în veniturile totale ale bugetelor locale.
Transferurile pentru echilibrarea bugetelor locale, în cadrul limitelor prevăzute în
bugetul de stat, se efectuează de către Ministerul Finanţelor, prin direcţiile generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la cererea ordonatorilor principali de credite,
în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare.5
O a doua legătură, de dimensiuni mai mici, o reprezintă alocaţiile de la bugetul de stat
pentru constituirea sau majorarea fondurilor de tezaur ale judeţelor.6
Pentru acoperirea eventualelor goluri temporare de casă, apărute în cursul anului între
cheltuielile şi veniturile bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor
municipiului Bucureşti, se pot acorda împrumuturi temporare din fondurile de tezaur
constituite potrivit legii.7
Dreptul de a aproba astfel de împrumuturi îl au consiliile locale şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al direcţiilor generale ale finanţelor publice şi
controlului financiar de stat.
Aceste împrumuturi se prevăd a fi rambursate până la 31 decembrie a fiecărui
exerciţiu bugetar. Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor verifica formarea şi utilizarea
fondului de tezaur.
În cazuri excepţionale, în care împrumuturile nu au fost rambursate până la finele
anului datorită lipsei de disponibilităţi bugetare, acestea se prevăd la rambursare în bugetele
anilor următori, pe termen de până la 18 luni, cu o dobândă a cărei limită, se va stabili de
Ministerul Finanţelor şi care se încasează la fondul de tezaur judeţean, respectiv al
municipiului Bucureşti.
O a treia legătură, de sens invers, o reprezintă preluarea la sfârşitul anului a
disponibilităţilor băneşti din conturile administrativ teritoriale la bugetul de stat, în limita
transferurilor acordate.
O a patra legătură se realizează prin împărţirea veniturilor cuvenite din unele impozite
între bugetele locale şi bugetul central, punând la dispoziţia autorităţilor locale o sursă de
venituri previzibile.
Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unităţi administrativ teritoriale, prin
legea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
precum şi criterii de repartizare a acestora pe unităţile administrativ teritoriale.8

5
Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale apăruta in Monitorul Oficial nr.404/22 octombrie 1998, art.
27
6
Gheorghe Manolescu, „Buget abordare economică şi financiară”, Editura Economică, Bucureşti 1997 , pag.
298
7
Legea nr.72/1996 privind finanţele publice apărută în Monitorul Oficial nr.152/17 iulie 1996, art. 61.
8
Luminiţa Ionescu, „Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală”, Editura Economică, Bucureşti
2001, pag. 37.
 Sumele defalcate din unele venituri cu destinaţie specială din bugetul de stat şi
transferurile cu destinaţie specială din bugetul de stat, se aprobă anual, prin legea bugetului de
stat, pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv a municipiului Bucureşti.
Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acorda pentru investiţii
finanţate din împrumuturi externe, la a căror realizare contribuie şi Guvernul.
Pe lângă veniturile proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, unităţile
administrativ teritoriale mai primesc în completare, pentru echilibrarea bugetelor respective:
• cote defalcate din impozitul pe salarii;
• sume defalcate din impozitul pe salarii pentru bugetele locale;
• cote şi sume defalcate din impozitul pe venit;
• subvenţii;
Propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, formulate pe
baza criteriilor aprobate, şi de transferuri se cuprind în proiectele de buget pe ansamblul
judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, care se prezintă Ministerului Finanţelor, prin
direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, pentru corelare cu
proiectul bugetului de stat.
Procesul de descentralizare bugetară iniţiat începând cu anul 1999, privind acordarea
unor venituri din bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, vizează repartizarea, din
impozitul pe venit datorat bugetului de stat de unităţile plătitoare, a unei cote de 40% la
bugetul unităţilor administrativ teritoriale în a căror rază se desfăşoară activitatea, 10% la
bugetul judeţului respectiv şi 10% pentru echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor,
municipiilor (O.G.nr.216/1999).
O ultimă legătură, cu acţiune indirectă, o reprezintă contractarea de împrumuturi de
către administraţiile locale pentru finanţarea cheltuielilor de capital, datoria fiind limitată la
un anumit procent din veniturile locale, acestea fiind garantate de către stat.
La solicitările consiliilor locale şi judeţene, după caz, prin legile bugetare se pot
autoriza unităţile administrativ teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea
cheltuielilor privind realizarea unor acţiuni temeinic fundamentate, prin emisiune de titluri de
valoare, cu condiţia ca unităţile respective să poată garanta acoperirea dobânzilor şi
răscumpărarea titlurilor respective. Constatarea şi autorizarea garanţiei se efectuează prin
organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor.
 Consiliile locale şi consiliile judeţene se pot asocia între ele, în condiţiile legii, pentru
realizarea unor lucrări şi servicii publice de interes local, pe bază de convenţie, asigurându-şi
şi resursele financiare corespunzătoare.

1.3. Bugetul local instrument de reflectare a autonomiei locale

Unităţile administrativ teritoriale realizează prin organele lor de conducere,

administraţia publică locală sub ambele sale componente: adoptarea de acte de autoritate şi
organizarea de servicii publice locale.

Principiile de bază pe care se întemeiază administraţia publica din unităţile

administrativ teritoriale, şi anume:
• principiul autonomiei locale
• principiul descentralizării serviciilor publice
• principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale
• principiul legalităţii
• principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
Localizarea bugetului presupune existenţa unei anumite independenţe financiare la
nivelul entităţilor regionale, subnaţionale, o asemenea independenţă constituită sub forma
autonomiei locale, presupunând o zonă care formeze o comunitate separată, legal constituită,
subordonată statului şi investită cu autoritatea de a decide totul sau parţial, asupra propriilor
probleme de gestiune, prin intermediul propriilor organe de administrare.

În literatura juridică interbelică s-a arătat că autonomia locală constă în dreptul

unităţilor administrativ teritoriale de a-şi satisface interesele proprii, fără amestecul
autorităţilor centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă,
autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.

În doctrina contemporană, autonomia locală este definită ca fiind dreptul autorităţilor

administraţiei publice locale de a hotărî, cu respectarea legii, în toate problemele de interes
local, cu excepţia celor care sunt date în competenţa altor autorităţi publice.

Potrivit legii, autonomia locală reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor

administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.9

9
Legea administraţiei publice locale (215/22.04.2001,art.2), apărută in Monitorul Oficial nr.204/23aprilie2001;
 Dezirabilitatea autonomiei locale se impune din următoarele raţiuni:

- reprezintă un element important al unui context instituţional specific economiei de

piaţa;
- diferenţierea regională a nevoilor şi dorinţelor reclamă non-standardizarea
tratamentelor bugetare la nivel naţional, adică adecvarea bugetului la „condiţiile”
locale, şansele de satisfacere a nevoilor locale fiind mult mai mari dacă deciziile
sunt luate la niveluri locale;
- administrarea unui mare număr de proiecte poate fi real mai avantajos, mai eficient
dacă se bazează pe un regim al autorităţii şi administraţiei descentralizate
(cunoaşterea condiţiilor locale, reducerea canalelor pe care elementele bugetare
trebuie să le tranziteze etc.);
Autonomia locală priveşte două aspecte:

a) organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale când autonomia locală se

manifestă prin:
- aprobarea statutului comunei sau oraşului;

- aprobarea regulamentului de funcţionare a consiliului local;

- înfiinţarea de instituţii şi agenţi economici;

- organizarea de servicii publice locale.

b) gestionarea resurselor comunei, oraşului sau judeţului, caz în care autonomia locală
se manifestă prin:
- elaborarea şi aprobarea bugetului local;

- dreptul de a institui impozite şi taxe locale;

- administrarea domeniului public şi privat de interes local.

Autonomia locală este specifică administraţiei publice descentralizate.10

Descentralizarea serviciilor publice constă în transferarea unor servicii publice din

competenţa autorităţilor centrale ori a celor locale şi organizarea lor autonomă, prin atribuirea
unui patrimoniu şi organe proprii întrucâtva independente faţă de autorităţile administrative
din competenţa cărora au fost scoase.

10
Anton Trailescu, „Actele administraţiei publice locale”, Editura All Beck, Bucureşti 2002; pag.4.
 Când transferul serviciilor publice are loc de la organele de specialitate ale
administraţiei de stat centrale câtre organele administraţiei publice locale, această
descentralizare constituie premisa autonomiei locale.

Autonomia locală constituie atât o descentralizare administrativ teritorială, cât şi o

descentralizare pe servicii. Astfel că pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, în special prestarea de
servicii publice, autorităţile publice locale organizează în structura şi, respectiv, în subordinea
lor diverse compartimente, comisii, agenţi economici sau instituţii publice(descentralizarea pe
servicii).

Autonomia locala reprezintă un principiu fundamental al administraţiei publice pentru

care trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate pentru creşterea calităţii serviciilor publice.
Este însă necesar ca această autonomie să poată fi exercitata în concret de către autorităţile
administraţiei publice locale. Pentru aceasta, unităţile administrativ teritoriale trebuie să
dispună de resurse materiale şi financiare proprii, mai exact să aibă un patrimoniu delimitat de
cel al statului şi un buget local separat de bugetul de stat.

Autorităţile administraţiei publice locale au ca obiectiv comun rezolvarea şi

gestionarea intereselor colectivităţilor locale pe care le reprezintă în conformitate cu legea şi
în corelare cu interesele generale, ale statului.

Problema consolidării autonomiei locale este o preocupare universală, statele

contemporane democratice fiind interesate de aplicarea principiului descentralizării serviciilor
publice, prin transmiterea, prin lege, a mai multor competenţe organelor puterii şi
administraţiei locale. De altfel, trebuie subliniat că această preocupare, pentru statele
europene, se manifestă în condiţiile în care ele nu au cunoscut efectele „centralismului
democratic”. Dar, pe de altă parte, statele respective au avut grijă întotdeauna să coordoneze
lucrurile în aşa fel, încât descentralizarea să nu conducă şi la divizarea naţiunii. În acest
context, justiţia şi apărarea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.11

În conformitate cu prevederile „CARTEI EUROPENE”, prin autonomie locală se

înţelege „dreptul şi capacitatea efectivă pentru colectivităţile locale să reglementeze şi să
administreze în cadrul legii sub propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei respective o
parte importantă din treburile publice”. 12

11
Iulian Văcărel s.a.,“Finanţe publice”,Ediţia a II a,Editura Didactică şi Pedagogica, Bucureşti 2000;
12
Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi 2002, pag. 272.
 Protejarea şi întărirea autonomiei locale în Europa prin intermediul unui document,
care să explice principiile adoptate de toate statele democratice din Europa, constituie un
obiectiv al organelor locale de guvernare, recunoscându-se de la început, ca un asemenea text
ar trebui să ţintească la asigurarea adeziunii celor care sunt implicaţi în apărarea autonomiei
locale.

Între procesul de descentralizare şi cel de consolidare a democraţiei exista o relaţie

directă. Autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice reprezintă garanţia stabilităţii
unei democraţii funcţionale.

În literatura de specialitate se consideră că autonomia financiară a administraţiilor

locale poate fi evaluată prin doi indicatori:

* ponderea impozitelor locale în veniturile bugetelor locale;

* libertatea de stabilire a ratei impozitului;

Autonomia comunităţii locale este cu atât mai scăzută cu cât ponderea transferurilor şi
subvenţiilor este mai importantă. În general, se apreciază că, dacă ponderea veniturilor fiscale
proprii este sub 20%, administraţiile locale au o putere decizională foarte redusă. Nu se poate
vorbi de o autonomie financiară reală a administraţiei locale, decât de la un nivel al veniturilor
fiscale proprii de peste 40%13.

În Tabelul nr. 2 am prezentat veniturile bugetului municipiului Iaşi la nivelul anilor

2000 – 2002 .

Tabelul nr. 2 Veniturile bugetului municipiului Iaşi - mld. lei -

Denumirea indicatorilor Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002

Subvenţii şi transferuri pentru
echilibrare 222 751 924
Venituri proprii 225 313 373
Venituri TOTAL 437 1064 1297

Din Tabelul nr. 2 reiese o creştere a veniturilor totale de la 437 miliarde lei în 2000 la
1.297 miliarde lei în 2002 de aproximativ trei ori, subvenţiile şi transferurile pentru
echilibrarea bugetului municipiului Iaşi au înregistrat în anul 2000 valoarea de 222 miliarde
lei, pentru ca în numai doi ani să crească de aproximativ 4 ori ajungând la valoarea de 924
miliarde lei. Din faptul că veniturile totale au crescut de aproximativ 3 ori în timp ce

13
Vasile Işan,Vasile Cocriş,”Sectorul public”, Editura Ankarom, Iaşi 1997, pag. 87.
subvenţiile au crescut de aproximativ 4 ori, putem afirma că la nivelul municipiului Iaşi, în
perioada analizată, nu se poate vorbi de o autonomie financiară reală.

Ponde re a principa le lor surse de Ponderea principalelor surse de

fina nţa re a le buge tului m unicipiului Ia şi finanţare ale bugetului municipiului Iaşi
în tota l ve nituri, în a nul 2000 în total venituri, în anul 2002

50% 50%
29% 71%

S ubve nţii şi tra nsfe ruri pe ntru e chilibra re Subvenţii şi transferuri pentru echilibrare
V e nituri proprii V enituri proprii

Graficul nr. 1. Graficul nr. 2.

În ajutorul afirmaţiei de mai sus, vin Graficele nr. 1 şi 2, din care se constată că la
nivelul municipiului Iaşi, în anul 2000, ponderea veniturilor proprii au reprezentat 50% din
total venituri, în timp ce la nivelul anului 2002 acestea au scăzut ajungând la valoarea de 29
%.

Ceea ce în limba română se numeşte descentralizare administrativă sau autonomie

locală, este desemnat în limba franceză prin „decentralisation administrative” şi „auto
administration”, în limba engleză prin „self-government”, iar în limba germană prin
„selbstverwaltung”.

Autonomia locală se manifestă pe mai multe planuri: planul capacităţii juridice, plan
instituţional, planul autonomiei decizionale şi în planul mijloacelor umane.14

Autorităţile administrative locale sunt autonome dar nu suverane. În cazul regimului

administrativ de autonomie locală, statul rămâne un stat unitar, dar un stat unitar complex,
recunoscând existenţa şi a altor subiecte de drept public investite cu putere de comandă asupra
populaţiei de pe un anumit teritoriu şi dispunând de propriile autorităţi administrative.

Dimensiunea politică a autonomiei locale, cu raportare la relaţiile dintre centru şi

teritoriu, se manifestă, în unele state, prin reprezentarea colectivităţilor teritoriale locale în
camera superioară a Parlamentului. Indicăm, drept exemplu, Franţa, unde Senatul asigură
reprezentarea colectivităţilor teritoriale locale.
14
Corneliu-Liviu Popescu,”Autonomia locală şi integrarea europeană”,Editura All Beck, Bucureşti 1999, pag. 35
 Autonomia locală înseamnă absenţa unor raporturi ierarhice de supra şi subordonare,
între autorităţile administraţiei de stat şi autorităţile administrative proprii ale colectivităţilor
teritoriale locale.

În general în studiile de specialitate se invocă anumite cerinţe ale autonomiei locale

din punct de vedere financiar:

- autorităţile administraţiei publice locale să beneficieze de resurse proprii şi de un

cadru normativ pentru a asigura acoperirea cheltuielilor proprii;

- autorităţile administraţiei publice locale să fie investite cu dreptul de a determina

veniturile şi cheltuielile din propriul buget;

- deciziile financiare curente ale autorităţilor administraţiei publice locale să nu fie

supuse unui control din partea administraţiei centrale.15

Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de
responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul de descentralizare a unor
decizii fără asigurarea mijloacelor financiare necesare realizării acelor responsabilităţi.

Autonomia locală se reflectă prin organizarea şi funcţionarea administraţiei publice

locale în mod independent, asigurarea capacităţii de persoană juridică de drept public, a
dreptului de a elabora, aproba şi executa bugetul propriu, de a stabili şi percepe impozitele în
condiţiile legii şi de a administra resursele financiare.

În sfera atribuţiilor consiliilor locale se încadrează aprobarea bugetului local,

administrarea resurselor financiare, executarea bugetului, aprobarea virărilor de credite, a
modului de utilizare a rezervei bugetare, a venitului de încheiere a exerciţiului bugetar.

Primarul, în calitate de autoritate executivă întocmeşte proiectul bugetului local,

contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe care le prezintă spre aprobare consiliului local,
exercită funcţia de ordonator de credite, urmăreşte încasarea veniturilor şi cheltuirea sumelor
din bugetele locale.

Şi în cazul în care consiliile locale şi judeţene, respectiv Consiliul General al

municipiului Bucureşti stabilesc taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale
create în interesul unor persoane fizice şi juridice, se manifestă autonomia locală.

Autonomia locală presupune şi creşterea răspunderii autorităţilor administraţiei

publice locale în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în
15
Ghe.Voinea,”Finanţe locale”, Editura Junimea, Iaşi 2002, pag. 29.
limitele veniturilor, în întărirea controlului asupra utilizării resurselor din bugetele locale şi în
administrarea datoriei cu prudenţă.

Desigur, autonomia finanţelor locale rezultă şi din raporturile de interdependenţă faţă

de verigile superioare; în structura proprie a bugetelor locale, sau între bugetele locale, în
general, şi, bugetul de stat, ca buget central.

CAP. 2. ELABORAREA ŞI APROBAREA PROIECTELOR DE BUGETE

LOCALE

2.1. Fundamentarea veniturilor în procesul elaborării bugetului local

Procesul bugetar este definit ca un ansamblu de activităţi şi operaţiuni integrate

coerent şi convergent referitoare la elaborarea proiectului de buget şi la aprobarea acestuia, la
execuţia bugetului, la încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară, precum ţi la
controlul bugetar.
Activităţile procesului bugetar se desfăşoară într-un cadru constituţional şi
administrativ, care prezintă particularităţi de la o ţară la alta, determinate de evoluţia istorică,
dar şi trăsături comune:
• este un proces de decizie, ce constă în alocarea resurselor bugetare limitate
necesare finanţării obiectivelor publice;
• este un proces predominant politic, deoarece deciziile de alocare a resurselor
bugetare mobilizate nu sunt determinate de forţele pieţei, ci au la bază obiectivele
programului de guvernare, fixate de partidele care deţin majoritatea parlamentară;
• este un proces complex, realizat prin participarea unui număr mare de
participanţi, instituţii publice, administraţii publice, organizaţii politice şi sindicale;
 • este un proces ciclic, care se desfăşoară într-o ordine bine precizată, potrivit
principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare .
Elaborarea proiectelor de buget se efectuează la nivelul fiecărei unităţi administrativ
teritoriale ( oraş, comună, municipiu, judeţ ) cu sprijinul organelor financiare de specialitate.
Proiectele de buget se elaborează pornind de la propunerile proprii ale administraţiei locale şi
ale instituţiilor publice finanţate din bugetele locale.
Procedura elaborării, aprobării şi executării bugetelor locale are la bază principiul
autonomiei locale prevăzut atât în Legea finanţelor publice locale cât şi în Legea
administraţiei publice locale.
Metodologia elaborării şi execuţiei bugetelor locale este stabilită de Ministerul
Finanţelor, ca şi în cazul bugetului de stat.
Proiectele de buget se dezbat de către organele locale, respectiv Consiliul Judeţean,
care au competenţa stabilirii şi modificării taxelor în limitele prevăzute de lege16.
În situaţia în care pentru echilibrarea bugetelor locale sunt necesare transferuri din
bugetul administraţiei centrale, definitivarea proiectelor de buget se face după discutarea
acestora cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.
Elaborarea proiectelor bugetelor locale este supusă cerinţelor de „dimensionare” a
cheltuielilor bugetare în funcţie de priorităţile şi necesităţile reale, corelat cu resursele
bugetare posibil de mobilizat ale tuturor autorităţilor, serviciilor şi instituţiilor publice din
fiecare comună, oraş şi judeţ.
Subordonată acestor cerinţe, elaborarea proiectelor de bugete locale începe în etapele
prevăzute de normele metodologice ale Ministerului Finanţelor, concomitent pentru fiecare
unitate administrativ teritorială, precum şi pentru fiecare instituţie şi serviciu de interes local,
aflate în relaţie de finanţare cu bugetul localităţii în care îşi au sediul.
Conform principiului realităţii, datele care se prevăd la părţile de venituri şi cheltuieli
sunt expresia proceselor economice şi sociale din unităţile administrativ teritoriale.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele de buget,
echilibrate, Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, până la
data de 15 mai a fiecărui an, urmând ca acestea să depună la Ministerul Finanţelor proiectele
bugetelor locale pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, cel mai târziu
până la data de 1 iunie a fiecărui an 17.

16
Tatiana Moşteanu, „Buget şi terezorerie publică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 146.
17
Legea nr. 189 privind finanţele publice locale apărută în Monitorul Oficial nr. 404 din 22 octombrie 1998, art.
20 .
 Odată cu proiectul anual al bugetului local, ordonatorii principali de credite elaborează
şi prezintă o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum şi programul de investiţii
publice, detaliat pe obiective şi pe anii de execuţie.
În cazul municipiului Iaşi, activitatea de investiţii s-a desfăşurat în anul 2002 având în
vedere continuarea lucrărilor începute în anii anteriori şi recepţionarea acestora, promovarea
şi începerea unor noi lucrări precum şi pregătirea documentaţiilor tehnico economice şi
achiziţionarea de dotări independente.
Valoarea investiţiilor Consiliului Municipal Iaşi în anul 2002, a fost de 208.062.580
mii lei din care 175.000.000 mii lei au constituit fonduri ale Ministerului Lucrărilor Publice.
Ministerul Finanţelor examinează propunerile de sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi de transferuri cu destinaţie specială din proiectele bugetelor locale şi cu
acordul Guvernului comunică limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat, transferurile şi criteriile de repartizare a acestora, pe unităţi administrativ teritoriale până
la data de 1 iulie a fiecărui an către Direcţiile generale ale finanţelor publice.
Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit
prevederilor legale, elaborează şi depun la Direcţiile generale ale finanţelor publice şi
controlului financiar de stat, până la data de 20 iulie, noile propuneri pentru proiectul
bugetului, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului
şi municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor până la data de 1 august a fiecărui an.
Elaborarea proiectelor de bugete publice presupune parcurgerea următoarelor etape:
 fundamentarea proiectelor de bugete publice;
 întocmirea lucrărilor pregătitoare privind proiectele de bugete publice;
 elaborarea propriu-zisă a bugetelor publice.
Derularea activităţii privind elaborarea proiectelor de bugete publice este precedată
de fundamentarea indicatorilor financiari.
Acţiunea în sine presupune atitudini ale unor instituţii specializate în concretizarea
metodologică asupra datelor de înscris în bugetele publice ca proiecte.
Acţiunea de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare revine ca şi
responsabilitate primarilor şi preşedinţilor Consiliilor judeţene, în ceea ce priveşte bugetul
local.
Fundamentarea proiectelor de bugete publice scoate în evidenţă ca acţiune patru repere
conjugate cu atenţionare către toţi cei implicaţi în prima etapă a procesului bugetar:
 identificarea şi individualizarea de indicatori specifici;
  luarea în considerare a situaţiei indicatorilor din anul de bază;
 folosirea de norme şi normative în clasificaţia indicatorilor financiari;
 conturarea cadrului juridic, suport în activitatea bugetară.
După intervenţia Ministerului Finanţelor, prin metodologia de fundamentare, celelalte
ministere şi instituţii centrale cu răspunderi şi competenţe în elaborarea proiectelor de bugete
publice procedează la sublinierea specificului activităţii pe forme organizate, pe instituţii
subordonate, rezultând astfel elaborarea unor norme de lucru ce au un caracter complementar
faţă de cele ale Ministerului Finanţelor, ele devenind obligatorii pentru toţi cei implicaţi în
procesul bugetar18.
Se ajunge, în final, la o defalcare a indicatorilor specifici pe acţiuni, activităţi;
indicatori ce pot avea caracter orientativ la un anumit nivel sau un caracter operativ la un alt
nivel.
Situaţia anului de bază este un reper important în elaborarea proiectelor de bugete şi
numai prin faptul că scoate în evidenţă continuitatea unor acţiuni prin diferite forme
organizatorice. Ea apare prezentă în fundamentare potrivit cu două exprimări:
- Execuţia certă pentru anul de bază (nivelul indicatorilor realizaţi în anul de bază până
la 30 iunie);
- Execuţia preliminată (nivelul indicatorilor la data de 31 decembrie a anului de bază).
Normele financiare apar folosite cu deosebire la cheltuieli, indicatori publici care
folosesc bani publici; ele reprezentând limitele valorice faţă de care sunt determinate
cheltuielile.
Cadrul juridic de acţiune impune selectarea actelor normative care produc efecte
asupra mărimii cheltuielilor de înscris în buget.
Momentele pregătitoare ale elaborării proiectelor de bugete publice implică
responsabilităţi generale şi specifice:
- cele generale se situează la nivelul celor care administrează bugetele locale;
- cele specifice se referă la implicări potrivit cu anumite răspunderi ale partenerilor
statului din relaţiile bugetare.
Fluxurile informaţionale presupuse de lucrările pregătitoare privind proiectul de buget
local au un caracter ascendent şi pot fi redate cu ajutorul Figurii nr. 2.

18
Gabriel Ştefura, notiţe de curs „Bugete publice şi fiscalitate”, martie 2002
 M.F.P.

Ministere şi instituţii
centrale

Unităţi administrativ teritoriale

judeţene şi municipiul Bucureşti

Unităţi administrativ teritoriale

Figura nr. 2

Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se realizează cu ajutorul datelor

concentrate de către consiliile comunale şi serviciile de impozite şi taxe din cadrul
circumscripţiilor şi administraţiilor financiare orăşeneşti şi municipale, respectiv din Direcţiile
judeţene ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat.
Respectivele organe fiscale stabilesc cuantumul bănesc preliminat pentru anul următor
al fiecăruia dintre impozite, taxele şi celelalte venituri ordinare ale proiectului bugetului local,
în comparaţie cu bugetul anterior. În acest sens, organele fiscale au în vedere evoluţia
veniturilor din impozite şi taxe din declaraţiile de impunere ale contribuabililor, persoane
fizice şi juridice, precum şi modificările legislative intervenite sau în curs de aplicare.
Carta Europeană privind autonomia locală prevede următoarele principii asupra
formării resurselor financiare ale colectivităţilor locale19:
 colectivităţile locale au dreptul în cadrul politicii economice naţionale la
resurse proprii suficiente de care pot dispune în mod liber în exercitarea
atribuţiilor lor;
 resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie
proporţionale cu competenţele prevăzute de constituţie sau lege;
 cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să
provină din redevenţe şi din impozite locale al căror procent îl pot fixa ele
însele în limitele legii;

19
Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 278.
  sistemele financiare pe care se sprijină resursele de care dispun colectivităţile
locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi evolutivă pentru a le
permite să urmărească pe cât posibil în practică, evoluţia reală a cheltuielilor
de competenţa lor;
 sprijinul colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar necesită
punerea în funcţiune a unor proceduri de repartizare financiară justă sau de
măsuri echivalente destinate a corija efectele repartiţiei inegale a resurselor
potenţiale de finanţare cât şi a sarcinilor ce le revin. Asemenea proceduri sau
măsuri nu trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităţilor locale în
domeniul propriu de responsabilitate;
 colectivităţile locale trebuie să fie consultate de o manieră apropiată asupra
modalităţilor de atribuire a resurselor redistribuite.
Veniturile care se prevăd în bugetele locale se evaluează pe baza unor metode diferite
în funcţie de anumiţi factori.
În vederea dimensionării veniturilor ce se înscriu în bugetele locale se aplică diferite
metode.
Pe baza metodei automate veniturile ce se prevăd în proiectul bugetului local al anului
următor se determină în funcţie de veniturile penultimului an, la care s-a încheiat exerciţiul.
Metoda majorării (diminuării), propune ca veniturile ce se prevăd în proiectul de
buget local să rezulte pornind de la evoluţia veniturilor pe o anumită perioadă de timp, la care
se determină ritmul mediu anual ce se aplică la veniturile ultimului an. În acest caz nu se pot
surprinde influenţele unor factori noi şi nu se pot elimina unele influenţe negative din
perioadele precedente.
Metoda evaluării directe - implică efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de

venituri din bugetele locale. Veniturile ce se estimează pentru a fi înscrise în proiectul

bugetului local, depind de veniturile încasate în perioada precedentă, de influenţele unor

factori precum şi de modificările legislative20.

Cele mai semnificative venituri curente fiscale cuprind cu precădere următoarele

categorii:

 impozitul pe clădiri la persoane fizice;

20
Gheorghe Voinea, „Finanţe locale”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag . 112.
  impozitul pe clădiri la persoane juridice;

 impozitul pe terenuri la persoane fizice;

 impozitul pe terenuri la persoane juridice;

 taxa pentru terenurile proprietate de stat, folosite în alte scopuri decât pentru

agricultură şi silvicultură;

 taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice.

Referitor la veniturile curente fiscale menţionate mai sus, la nivelul municipiului Iaşi,

acestea s-au prezentat astfel în perioada 2000 – 2002.

Tabelul nr. 3 . Cele mai importante veniturile curente fiscale ale bugetului
municipiului Iaşi în perioada 2000 - 2002 - mii lei -
Nr. Încasări Încasări Încasări
Crt. Denumirea indicatorilor 2001 2001 2002
1. Impozitul pe clădiri la persoane fizice 34.747.556 47.248.216 57.157.592
2. Impozitul pe clădiri la persoane juridice 24.847.235 62.839.180 58.291.564
3. Impozitul pe terenuri la persoane fizice 5.990.974 8.245.190 10.063.268
4. Impozitul pe terenuri la persoane juridice 5.416.258 11.972.276 15.150.764
5. Taxe pentru terenuri proprietate de stat 1.053.736 1.931.534 1.109.504
6. Taxa asupra mijloacelor de transport 34.747.556 47.248.216 57.157.592

După cum se observă în Tabelul nr. 3 veniturile fiscale curente ale bugetului
municipiului Iaşi au cunoscut o creştere de la un an la altul, mai puţin impozitul pe terenuri la
persoane fizice care în anul 2002 a înregistrat o scădere cu aproximativ 2 miliarde
lei,respectiv taxa pentru terenuri proprietate de stat înregistrând şi ea o scădere de aproximativ
800 milioane lei în 2002 comparativ cu 2001.
 Cele mai importante veniturile curente fiscale
ale bugetului municipiului Iaşi în perioada
2000- 2002

80

63

57,1
57,2

58,2
47,3
47,3
60

-mld. lei-

34,8
34,7
24,8
40

15,1
11,9

10,1
5,4

8,2
20

1,9
5,9

1,1

1,1
0
Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002

Impozitul pe clă diri l a persoane fizice

Impozitul pe clă diri l a persoane juridice
Impozitul pe terenuri la persoane fizi ce
Impozitul pe terenuri la persoane juridice
Taxa pentru terenurile proprieta te de stat
Taxa asupra mijloacelor de transport

Graficul nr.3
Din Graficul nr.3 observăm că ponderea cea mai importantă în bugetul local a avut-o
impozitul pe clădiri de la persoane juridice la nivelul anului 2001, comparativ cu 2002 când
acest impozit a înregistrat o scădere cu aproximativ 4 miliarde lei.
Această categorie de impozite fiscale, se achită, trimestrial, având patru termene de
plată: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie ale anului fiscal curent. Ca urmare,
aceste termene de plată reprezintă, totodată, şi puncte culminante ale încasărilor la bugetul
local, deşi cheltuielile administraţiei publice locale sunt regulate, iar cele de investiţii sunt
programate de regulă, pentru ultimele şase luni ale anului fiscal. Astfel, se poate observa o
necorelare a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate la bugetul local, cu consecinţe directe
asupra execuţiei bugetare.
Veniturile curente fiscale din taxe şi impozite locale au suferit, sub aspectul modului
de fundamentare următoarele schimbări:
 taxele şi impozitele locale au fost actualizate în funcţie de inflaţia ultimilor ani
(în unele cazuri s-a depăşit această actualizare, de exemplu impozitul pe
clădiri plătit de persoane fizice a crescut în medie de peste 20 de ori faţă de
1998);
 se permite autorităţilor locale să actualizeze permanent, în raport cu inflaţia
anuală, impozitele şi taxele în sumă fixă şi anexa pe baza căreia se calculează
impozitul pe clădiri la persoane fizice – termenul limită al acestei actualizări
fiind 30 noiembrie a fiecărui an;
  se permite realizarea unei politici fiscale pe plan local prin posibilitatea pe
care o au autorităţile locale de a stabili unele impozite între anumite limite şi
de a reduce sau creşte toate impozitele şi taxele locale cu 50% faţă de
prevederile legale – termenul limită pentru a face aceste modificări este data
de 31 octombrie a fiecărui an.
Având în vedere problemele noi intervenite în structura şi conţinutul bugetelor locale,
ca urmare a procesului de descentralizare şi preluare a atribuţiilor de administrare şi finanţare
a unor activităţi de către autorităţile publice locale, prin Legea bugetului de stat pe anul 2002
s-a stabilit că din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, să se aloce lunar o cotă de 36,5
% la bugetele locale pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la
bugetul propriu al judeţului şi 16% la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea
bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi în mod excepţional, judeţului.
Veniturile nefiscale au o pondere mult mai redusă în bugetul local; veniturile din
concesiuni devin foarte importante în perspectiva transformării regiilor locale în societăţi
comerciale şi a privatizării serviciilor publice locale. Astfel, în conformitate cu prevederile
legislative care reglementează activitatea de concesionări şi închirieri, regiile autonome de
gospodărire comunale s-au transformat în societăţi comerciale, iar redevenţele stabilite prin
contractul de concesiune reprezintă venituri importante ale bugetului local.
Vărsămintele aferente cotei din impozitul pe salarii au un efect de liniarizare a
încasărilor veniturilor bugetelor locale: sumele sunt relativ constante în fiecare lună.
Acest efect facilitează administrarea fluxurilor de numerar şi corelarea dintre
veniturile şi cheltuielile unei administraţii locale.
Referitor la cotele adiţionale din unele venituri ale bugetului de stat ar fi de menţionat
că acestea pot constitui venit la bugetele locale , iar consiliile locale şi cele judeţene pot stabili
nivelul acestora, ale căror limite au fost stabilite prin legi speciale.
Sistemul cotelor adiţionale prezintă unele avantaje în sensul creşterii veniturilor
administraţiilor locale dar şi unele dezavantaje, referindu-ne aici la faptul că poate creşte
nivelul fiscalităţii şi aşa destul de ridicat în România; dacă principiul lor de colectare şi
distribuire este cel administrativ teritorial, discrepanţele interregionale şi intra-regionale nu
vor scădea, ci, dimpotrivă vor creşte.
Sumele de echilibrare a bugetelor locale sunt:
 sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
 transferurile cu destinaţie specială.
 Transferurile cu destinaţie specială sunt cazuri rare de investiţii care se finanţează, în
parte, prin credite externe garantate de către Guvern.
Instituţiile publice finanţate din bugetul local, întocmesc la rândul lor un buget de
venituri şi cheltuieli.
Cuantificarea previzională a indicatorilor de venituri presupune o structurare pe ramuri
ori domenii de activitate folosind indicatori fizici specifici ce rezultă din activităţi şi acţiuni
generatoare de venituri.
Cuantumul de venit de înscris în bugetul de venituri şi cheltuieli la o instituţie publică
se obţine prin înmulţirea numărului de indicatori fizici şi tariful pe unităţi de măsură ori de
apreciere privind indicatorii financiari.
De exemplu, pentru venitul încasat din închirieri se foloseşte formula:
Venit din închirieri = metri pătraţi suprafaţă închiriată * tariful pe metru pătrat *
numărul de luni ( dacă taxa este lunară).
La baza întocmirii părţii de venituri a bugetului de venituri şi cheltuieli stau
următoarele criterii:
a) baza legală a veniturilor – veniturile nu se înscriu în bugetul de venituri şi
cheltuieli şi nu se încasează decât dacă sunt reglementate expres printr-un act
normativ şi se cuvin unităţii respective;
b) execuţia preliminată pentru anul de bază reprezintă execuţia certă pe o anumită
perioadă de timp şi execuţia probabilă până la sfârşitul anului, corelată cu
eventualele influenţe;
c) analiza şi studierea comparativă a veniturilor realizate pe total, pe structură şi
în dinamică. Se realizează analiza şi studiul privind evoluţia veniturilor pe
intervale mai mari de timp;
d) evoluţia volumului în funcţie de factorii producători de venituri – se fac calcule
analitice pentru fiecare sursă de venit sau se utilizează o serie de indicatori
privitori la veniturile medii realizate sau preliminate, corectat cu influenţele ce
vor apărea în anul de plan.
Prognoza bugetară este una dintre cele mai importante etape ale managementului
financiar al unei administraţii publice locale, mai ales în noul context legislativ de după 1
ianuarie 1999 al unei autonomii mult sporite .
Prognoza veniturilor este o operaţiune complexă şi dificilă ţinând cont atât de
instabilitatea şi confuzia legislativă din România în domeniul administraţiei publice şi cel al
finanţelor publice locale, cât şi de lipsa de experienţă a personalului care lucrează în acest
domeniu. Prognoza este la fel de importantă mai ales atunci când o administraţie locală
doreşte să facă apel la credite pentru finanţarea programului investiţional – în acest caz ea este
un element determinant în decizia unui bancher de a acorda sau nu credit, deoarece
demonstrează capacitatea administraţiei publice respective de a-l rambursa la timp.
În fundamentarea cât mai corectă a unei planificări bugetare pe termen lung, în cazul
veniturilor curente trebuie să se ţină seama de următoarele elemente:
a) Gradul de încasare a impozitelor în raport cu debitele calculate. Un grad
scăzut al încasărilor reprezintă un semnal de alarmă: ori fiscalitatea este prea mare, ori
evaziunea fiscală este mult mai mare. În ambele cazuri, o creştere a nivelului fiscalităţii nu va
conduce la o creştere semnificativă a sumelor încasate la bugetul local;
b) Nivelul fiscalităţii. Acesta trebuie fixat în funcţie de obiectivele pe termen
scurt, mediu şi lung ale autorităţilor locale respective. Politica fiscală este bine să fie cât mai
constantă în timp şi să fie rezonantă cu politica de dezvoltare locală pe care autoritatea locală
doreşte să o impună. În condiţiile în care impozitele şi taxele locale reprezintă, pentru marile
oraşe cel puţin, aproximativ 40% din totalul resurselor financiare, este evidentă importanţa pe
care o are o bună politică fiscală pe plan local;
c) Dezvoltarea economică ce influenţează direct creşterea sau descreşterea
bazei de impozitare şi care influenţează direct şi nivelul de încasare a impozitelor locale;
d) Cuantificarea nivelului inflaţiei, care este mai puţin importantă pentru
prognoza pe termen mediu şi mult mai importantă în planificarea bugetară anuală.
Trebuie remarcat că prognoza veniturilor curente va fi mai uşor de realizat şi mai
aproape de realitate în momentul în care încasarea taxelor şi impozitelor locale se va face prin
serviciile specializate ale primăriilor, dispunându-se astfel de baza de date necesară unei astfel
de operaţiuni deosebit de complexă.
În evaluarea sumelor din cota din impozitul pe salarii trebuie să se ţină cont de
următoarele elemente:
 nivelul încasării impozitului în funcţie de debitele datorate de societăţile
comerciale;
 variaţii ale nivelului impozitului pe salarii – fenomen ce scapă deciziei unei
administraţii locale – este bine ca astfel de modificări să fie făcute numai la
sfârşitul anului în curs pentru întreg anul viitor, astfel încât să poată fi posibilă
planificarea bugetară ;
 dezvoltarea economică locală şi generală, care determină la rândul ei:
 - creşterea sau descreşterea reală a salariilor;
- creşterea sau descreşterea şomajului şi deci a bazei de impozitare.

2.2. Fundamentarea cheltuielilor în procesul elaborării bugetului local

Cheltuielile din bugetele locale reflectă resursele financiare utilizate de organele

administraţiei publice locale pentru satisfacerea cerinţelor social culturale, economice,
serviciilor de dezvoltare publică şi a altor cerinţe ale locuitorilor localităţii respective.
Carta Europeană pentru autonomie locală prevede anumite principii în efectuarea
cheltuielilor din bugetele locale:
a) În măsura posibilităţilor subvenţiile acordate unităţilor administrativ teritoriale
nu trebuie să fie destinate finanţării de proiecte specifice. Acordarea de subvenţii nu trebuie să
aducă atingere libertăţii fundamentale a autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul
de competenţă;
b) Pentru a finanţa cheltuielile de investiţii, colectivităţile locale trebuie să aibă
acces la piaţa naţională de capitaluri;
c) Colectivităţile locale trebuie să fie încurajate la asociere între ele, la cooperarea
cu sectorul privat pentru realizarea şi exploatarea anumitor servicii publice locale ce necesită
investiţii importante;
d) Colectivităţile locale trebuie să fie sprijinite în realizarea unor investiţii publice
care vizează o dezvoltare durabilă.
Cheltuielile bugetare reprezintă un consum de mijloace materiale sau de muncă în
scopul desfăşurării activităţii şi pentru satisfacerea trebuinţelor unităţilor administrativ
teritoriale. Ca urmare, stabilirea cheltuielilor bugetare reprezintă rezultatul procesului de
fundamentare a cheltuielilor.
Din punct de vedere al relaţiei autonomie locală şi responsabilitate în efectuarea
cheltuielilor din bugetele locale se pot desprinde următoarele:
• Consiliile locale au o putere mai mare de decizie asupra modului de cheltuire
a fondurilor;
• Autorităţile publice locale răspund de gestionarea eficientă şi corectă a
cheltuielilor din sfera lor de competenţă;
 • Consiliile locale stabilesc şi supraveghează modul de prestare a serviciilor
publice pentru asigurarea calităţii acestora;
• Consiliile locale sunt competente să aprobe documentaţiile tehnico-
economice în limite mai mari faţă de perioadele trecute.
Finanţarea cheltuielilor din bugetele locale se efectuează pe baza unor principii21:
 Dimensionarea cheltuielilor şi repartizarea lor pe destinaţii se
fundamentează pornind de la obiectivele strategice de dezvoltare şi de la priorităţile
locale. Autorităţile locale elaborează proiectul de buget anual ţinând seama de
programul de investiţii detaliat pe obiective, ani de execuţie şi de prognoza bugetului
pe următorii trei ani;
 Cheltuielile nu se pot înscrie în bugetul anual şi nu se pot efectua
dacă nu există o bază legală în acest sens;
 Cheltuielile se pot înscrie în bugetele locale şi se pot aproba în
măsura în care se asigură resursele financiare necesare. Dacă în cursul exerciţiului
bugetar se propun acţiuni care majorează cheltuielile acesta presupune asigurarea
resurselor financiare necesare acoperirii sporului de cheltuieli;
 Cheltuielile prevăzute şi aprobate pe capitole şi articole au destinaţie
precisă şi limitată. Prin bugetele locale se aprobă credite în limita cărora se pot angaja
şi efectua cheltuieli care reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite în cursul
exerciţiului bugetar;
 Alocaţiile pentru cheltuieli de personal aprobate prin buget nu pot fi
majorate prin virări de credite ;
 Cheltuielile din bugetul local se efectuează pe baza aprobării
ordonatorilor de credite şi cu avizul persoanelor desemnate să exercite control
financiar preventiv;
 Cheltuielile din bugetele locale se realizează pe baza documentelor
justificative care reflectă angajamentele contractuale sau din convenţii, primirea
bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor, plata
obligaţiilor băneşti;
 Cheltuielile pentru investiţiile judeţelor, municipiilor, oraşelor,
comunelor, instituţiilor publice judeţene şi locale care se finanţează din bugetele locale

21
Gheorghe Filip, ş.a., „Finaţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 275
 şi din împrumuturi se reflectă în programul de investiţii al fiecărei unităţi administrativ
teritoriale ce se aprobă ca anexă la bugetul local de către consiliile judeţene sau locale;
 În efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se urmăreşte criteriul
eficienţei, respectiv raportul din acţiunile realizate şi resursele utilizate.
La proiectarea veniturilor şi cheltuielilor, Guvernul întreprinde măsuri pentru
stimularea iniţiativei locale şi pentru satisfacerea cerinţelor sociale locale. Este dreptul
organelor locale să dimensioneze prevederile bugetare la cheltuieli având în vedere nevoile
proprii corelate cu posibilităţile de mobilizare a veniturilor şi cu măsurile de folosire eficientă
a fondurilor.
Este la fel de important să se dispună de credite bugetare suficiente pe cât de necesar
este să se urmărească ca plăţile de la buget să se facă numai pentru lucrări efectiv executate,
combătându-se practica încă des întâlnită de a face plăţi din buget fără controlul riguros al
cantităţilor şi valorilor înscrise în acte pentru decontare22.
Cheltuielile ce se înscriu în proiectele bugetelor locale se pot estima pe baza metodei
automate, a metodei majorării sau diminuării şi a metodei evaluării directe.
Metoda automată presupune ca la întocmirea bugetului local să se pornească de la
cheltuielile penultimului an. Estimarea cheltuielilor din bugetul local în funcţie de cheltuielile
penultimului an reprezintă o operaţiune simplă, dar care nu ţine seama de factorii noi care au
intervenit de la perioada la care se raportează.
Metoda majorării (diminuării) constă în faptul că cheltuielile ce se înscriu în bugetul
local se estimează pornind de la execuţia din perioadele anterioare, din care rezultă un ritm
mediu de creştere (descreştere) a cheltuielilor. Ritmul de creştere a cheltuielilor dintr-o
anumită perioadă se aplică la nivelul cheltuielilor bugetare din anul în curs şi rezultă
cheltuielile ce se propun pentru bugetul pe anul următor. Prin aplicarea acestei metode la
estimarea cheltuielilor din bugetele locale nu se reflectă intervenţia unor factori noi şi nu se
elimină unele influenţe negative .
Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule directe pentru fiecare
acţiune care se înscrie la partea de cheltuieli în funcţie de condiţiile şi factorii care vor
exercita influenţă în anul următor.
Metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor ce se prevăd în bugetele locale
implică analiza costuri – avantaje sau costuri – eficacitate.

22
Emilian Drehuţă ş.a., „Bugetul public şi contabilitatea unităţilor bugetare”, Editura Agora, Bacău, 2002,
pag.25.
 Analiza cost – avantaje se poate utiliza în cazul în care există mai multe soluţii de
realizare a unui obiectiv cu costuri diferite. Analiza cost – avantaje necesită determinarea
costurilor unor acţiuni, evaluarea avantajelor şi a altor efecte ce se pot manifesta. Costurile
acţiunilor sunt formate din cheltuielile directe şi din cheltuielile indirecte.
Metoda de planificare, programare şi bugetare (P.P.B.S.) presupune delimitarea
obiectivelor de finanţat, estimarea costurilor, a avantajelor şi fundamentarea priorităţilor.
Baza bugetară zero (Z.B.B.) necesită examinarea cheltuielilor finanţate de la bugetul
local pentru a determina utilitatea şi oportunitatea lor.
Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare (R.C.B.) implică analiza obiectivelor ce se
finanţează de la buget,delimitarea mijloacelor de realizare a unor obiective, elaborarea unor
programe, determinarea costurilor, adoptarea deciziei pe baza metodei cost – avantaje şi
controlul bugetar.
În practică şi în teorie s-a acordat atenţie metodei normative în dimensionarea
cheltuielilor pentru care nu sunt stabilite norme obligatorii. Datorită varietăţii instituţiilor,
deosebirilor dintre ele,amplasării lor în teritoriu, gradului diferit de dotare etc., folosirea
acestei metode normative creează unele dificultăţi. Ca urmare, se folosesc metode ale stabilirii
cheltuielilor în funcţie de condiţiile specifice fiecărei instituţii, pe baza execuţiei din anul
precedent şi a influenţei diferitelor modificări pentru perioada următoare.
Începând cu anul 1997, s-a trecut la folosirea în planificarea financiară din instituţii a
costului mediu pe un indicator (elev, pat, asistat ş.a.), acesta înscriindu-se ca element distinct
în bugetul de venituri şi cheltuieli (cuantumul de cheltuieli totale pe un indicator de plan
specific).
Cheltuielile de personal vizează plata drepturilor salariale ale personalului angajat,
precum şi ale personalului care desfăşoară activităţi pe bază de puncte, programe sau
obiective a obligaţiilor aferente faţă de bugetul statului, bugetul local, bugetul de asigurări
sociale, asigurări de sănătate, fond de şomaj. De asemenea, se adaugă drepturile de delegare,
detaşare şi transfer în interesul serviciului.
Cheltuielile de personal se vor stabili ţinând seama de dimensionarea la strictul
necesar a personalului de specialitate, administrativ şi auxiliar finanţat de la buget, în
concordanţă cu programele şi atribuţiile corespunzătoare legislaţiei în domeniul salarizării.
Având în vedere implicaţiile economice şi sociale pe care le poate determina o
fundamentare necorespunzătoare a acestor cheltuieli, procesul de fundamentare este meticulos
şi laborios.
 Ministerul Finanţelor a creat un set de formulare a căror corectă completare conduce
la stabilirea justă a acestui titlu de cheltuieli pentru anul de bază şi cu protecţie pe următorii
trei ani, după cum urmează:
 date de fundamentare a numărului de personal şi a fondului de salarii de bază
lunar;
 fundamentarea numărului şi a fondului de salariu pentru personalul care
desfăşoară activităţi pe bază de proiecte, programe sau obiective;
 fundamentarea cheltuielilor privind plata drepturilor de deplasare, detaşare şi
transfer în interesul serviciului.
Datele cuprinse în aceste formulare de fundamentare se analizează şi sintetizează la
nivelul fiecărei instituţii sau serviciu public descentralizat finanţat din bugetul local în
formularul „Fundamentarea cheltuielilor de personal” care vor deveni apoi sume absolute
propuse în proiectul de buget.
De exemplu, cheltuielile necesare în anul următor funcţionării instituţiilor de
învăţământ preuniversitar se fundamentează în funcţie de numărul elevilor, numărul
personalului didactic, numărul normelor didactice, suprafaţă.
Cheltuielile pentru salarii se fundamentează ţinând seama de următorii indicatori:
numărul de posturi, salarii de bază, salarii de merit, gradaţii de merit, indemnizaţii de
conducere spor pentru condiţii de muncă, spor de stabilitate, spor de încordare neuropsihică,
spor de titularizare ş.a.
Necesarul anual de fonduri pentru plata cheltuielilor salariale, într-o instituţie de
învăţământ preuniversitar este egal cu fondul de salarii * 12 luni + al 13-lea salariu + premii
(2% * total fonduri) + C.A.S. (30%) + F.S. (7%) + F.Ş. (5%). Suma astfel obişnuită se
înmulţeşte cu un coeficient de prognozare dacă se anticipează o creştere a salariilor.
După formula de mai sus, ţinând seama şi de indicatorii specifici fiecărei unităţi
subordonată local, instituţiile publice fundamentează necesarul de cheltuieli de personal pe
care-l înscriu în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli.
Cheltuielile materiale şi de servicii sunt în principal cheltuielile de întreţinere şi
gospodărire a sediilor şi spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea primăria sau consiliul
judeţean, instituţiile publice subordonate şi alte instituţii ale căror cheltuieli de acest tip se
finanţează din bugetul local (iluminat, încălzire, apă, canal,salubritate, telefon, fax, poştă,
furnituri de birou, obiecte de inventar, reparaţii curente, cărţi, publicaţii ), dar şi alte cheltuieli
specifice (calificare-specializare, protocol, protecţia muncii, alte cheltuieli autorizate de lege,
hrană, reparaţii străzi, drumuri, poduri, etc. ).
Alocaţiile pentru instalaţiile publice ale căror cheltuieli materiale şi de prestări servicii
se asigură potrivit legii din venituri extrabugetare sau din bugetele locale se vor fundamenta
în funcţie de programul de activitate al acestora, analizându-se: necesitatea, oportunitatea şi
eficienţa fiecărei cheltuieli, asigurându-se condiţii normale de funcţionare pentru fiecare
instituţie.
Fundamentarea acestor cheltuieli se va face în raport cu indicatorii specifici fiecărei
acţiuni, utilizându-se şi de această dată formularele întocmite de Ministerul Finanţelor dar şi
orice alte date aflate în baza de date proprie astfel :
 fundamentarea cheltuielilor pentru hrană, în centrele de plasament familiar şi
centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate pentru
protecţia copilului;
 fundamentarea cheltuielilor de hrană în creşe;
 fundamentarea cheltuielilor pentru drepturi cu caracter social ş.a.
În fundamentarea acestor cheltuieli, la o instituţie publică se folosesc următoarele
formule:
- încălzit – număr de Gcal consumate pe an * 300.000 lei/Gcal;
- iluminat – număr de KW consumaţi pe trimestru * 1000 lei/KW * 4 trimestre;
- apă, canal, salubritate – număr de mc de apă consumaţi pe lună * 7000 lei/mc * 12
luni;
- poştă, telefon – număr de impulsuri consumate pe lună * 850 lei/impuls * 12 luni
ş.a.;
Cheltuielile de transfer nu reprezintă un veritabil consum de resurse, ci o serie de
operaţiuni de redistribuire în favoarea unor persoane fizice sau a unor organisme publice sau
private. Între cheltuielile de transfer se pot deosebi :
- cheltuieli publice pentru asistenţă socială;
- cheltuieli de transfer către sectorul cultural-educativ pentru acordarea de burse sau
subvenţionarea instituţiilor din acest domeniu;
- subvenţiile acordate regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital de stat,
ş.a.
Datele de fundamentare vor fi legate de următoarele informaţii:
- cantitatea de Gcal produsă şi distribuită;
 - preţ de producţie şi sau distribuţie;
- preţ suportat de populaţie;
- diferenţă de acoperit prin subvenţii.
Transferurile neconsolidabile cuprind necesarul de fonduri privind bursele pentru
elevii din învăţământul preuniversitar şi ajutoarele sociale acordate persoanelor defavorizate,
alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii.
Desigur, cuantumul şi frecvenţa cu care ele vor fi acordate se vor stabili în funcţie de
măsura în care fac sau nu parte din programul social al aleşilor şi de sursele financiare posibil
de mobilizat în această direcţie23.
Cheltuielile de capital sunt cele care permit achiziţionarea sau construirea de bunuri
publice de folosinţă îndelungată, contribuind la îmbogăţirea şi modernizarea sectorului public,
cum ar fi: construirea de autostrăzi, porturi şi aeroporturi, baraje, sisteme de irigaţii, şcoli,
spitale, clădiri administrative etc.
În programul de investiţii se vor înscrie cheltuielile pe ani şi etape de execuţie pentru
investiţiile în continuare şi pentru cele noi. În liste se vor înscrie cu prioritate obiectivele de
investiţii începute în anii precedenţi şi neterminate pentru care există condiţii de finanţare şi
finalizare până la încheierea exerciţiului bugetar al anului 2000 precum şi investiţii de natura
consolidărilor şi intervenţiilor pentru prevenirea sau combaterea efectelor produse de acţiuni
accidentale.
De asemenea, sumele care se prevăd a fi alocate pentru această destinaţie se vor stabili
după luarea în calcul a tuturor posibilităţilor de finanţare:
- surse proprii;
- surse atrase din:
* cofinanţări cu alte consilii locale sau consiliul judeţean;
* asocieri cu investitorii români sau străini interesaţi să participe la realizarea
obiectivului;
*fonduri externe nerambursabile primite din partea unor structuri ale Uniunii
Europene;
*împrumuturi interne sau externe.
La fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor publice locale pe
destinaţii şi ordonatori de credite se vor avea în vedere următoarele:

23
Anton Parlagi ş.a., „Serviciile publice locale”, Editura Economică, Bucureşti 2001, pag. 174.
 • serviciile publice locale create în interesul persoanelor fizice şi persoanelor
juridice vor utiliza în mod obligatoriu taxele încasate în scopul pentru care au fost
înfiinţate;
• administrarea resurselor în condiţii de eficienţă;
• conceperea şi aplicarea unor politici tarifare pentru acele servicii publice la
care se pretează;
• să se asigure funcţionarea continuă a serviciilor, eventualele întreruperi putând
fi cauzate doar de situaţii de forţă majoră;
• să fi un serviciu public real, să se manifeste efectiv şi concret, să fie
cuantificabil pentru a se putea efectua o măsurare rapidă şi corectă, să fie mobil,
posibil de adaptat la solicitarea consumatorului final, să se asigure un cost cât mai
redus, fără însă a afecta eficienţa lui economică.
Pentru aceste servicii publice, consiliul local are posibilitatea să acorde împrumuturi
fără dobândă pe termen de maxim 1 an.
Prognoza cheltuielilor reprezintă corolarul prognozei veniturilor, este la fel de
importantă ca aceasta şi este într-o mai mare măsură controlabilă de către autoritatea locală.
a) Prima etapă a prognozei cheltuielilor trebuie să pornească de la evaluarea
cheltuielilor operaţionale într-un anumit orizont de timp. În acest proces trebuie să se ţină
seama de faptul că:
- prognoza se face în termeni reali;
- se porneşte de la o structură a cheltuielilor bugetare;
- dacă creşterea prognozată a diferitelor cheltuieli bugetare depăşeşte creşterea
veniturilor vom asista la o modificare a structurii bugetare în defavoarea
cheltuielilor de investiţii;
- în general, cheltuielile unei administraţii locale se fac în domeniul serviciilor
unde creşterea preţurilor este superioară ratei inflaţiei;
- trebuie urmărită evoluţia principalelor tipuri de cheltuieli : învăţământ, servicii
publice, personal, subvenţii, alte instituţii publice .
b)Prognozarea cheltuielilor de investiţii este deosebit de importantă având în vedere
că toate localităţile au nevoie de un volum uriaş de investiţii care depăşeşte cu mult volumul
bugetelor anuale şi că o bună parte din acestea pot avea un important efect de antrenare la
nivelul economiei locale.
 Cheltuielile de investiţii se realizează din excedentele operaţionale, după ce au fost
achitate eventual, ratele şi dobânzile la creditele contractate:
Excedent operaţional = Venituri bugetare – Cheltuieli operaţionale
Cheltuieli de investiţii = Excedent operaţional – (Rate + Dobânzi credite).
Dacă ţinem cont de faptul că sumele provenite din credite pot fi utilizate numai pentru
investiţii, rezultă clar că într-o formă sau alta excedentul operaţional se îndreaptă numai
pentru investiţii şi de fapt reprezintă singura sursă de finanţare a acestora pentru o
administraţie publică locală.

2.3. Aprobarea proiectului bugetului local

Prin aprobare se înţelege manifestarea de voinţă a uni organ superior, stabilit de lege,
prin care acesta se declară de acord cu un act deja emis de un organ inferior, care fără această
manifestare de voinţă, posterioară lui, nu ar produce, conform legii efecte juridice.
Aprobările pot fi :
- propriu-zise, când ele privesc actele emise de organele inferioare în executarea unor
atribuţii, date de lege în competenţa lor ;
- substitutive, când sunt date unor acte prin care un organ administrativ inferior
acţionează într-un domeniu de raporturi sociale de competenţa organului ierarhic superior şi,
prin urmare, efectele juridice sunt ataşate manifestării de voinţă a organului superior iar nu
actului organului inferior. În acest caz, efectele actului de aprobare, înlocuiesc efectele actului
aprobat.
- improprii,când este vorba de aprobarea unei cereri sau propuneri, cu care a fost
sesizat un organ de stat, noţiunea de aprobare fiind utilizată, deci, într-un sens impropriu.
Proiectele bugetelor locale sunt realizate de către autorităţile publice locale împreună
cu organele de specialitate ale Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat.
După aprobarea Legii bugetare anuale sunt avizate şi aprobate conform Legii
finanţelor publice şi Legii administraţiei publice locale, de către Consiliul judeţean, bugetele
locale atât pe an cât şi defalcate pe trimestre.
Lunar, Ministerul Finanţelor primeşte executarea operativă a bugetelor locale pe
ansamblu, le analizează şi propune măsuri de remediere a unor disfuncţionalităţi, iar
trimestrial sunt întocmite dări de seamă privind execuţia, transmise Ministerului Finanţelor.
 La sfârşitul anului se întocmeşte darea de seamă anuală a executării bugetului
judeţean, stabilindu-se excedentele, precum şi repartizarea lor pe două destinaţii: vărsămintele
la fondul de tezaur şi la fondul de rulment.
Consiliile locale aprobă conturile de închidere a exerciţiului bugetar local anual pe
fiecare unitate administrativ teritorială.
Bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se aprobă
astfel:
a) bugetele locale, de către Consiliile locale, Consiliile judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, după caz;
b) bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral sau parţial din
bugetele locale, de către consiliile menţionate mai sus, în funcţie de
subordonarea acestora;
c) bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din venituri
extrabugetare, de către organul de conducere a acestora, cu avizul
ordonatorului principal de credite.
Proiectele bugetelor locale, concentrate pe judeţe şi municipiul Bucureşti,se
prezintă Ministerul Finanţelor în scopul corelării acestora cu proiectele de bugete ale
ministerelor şi altor organe centrale de stat.
Pentru aprobarea bugetelor locale, conform dispoziţiilor Legii administraţiei publice
locale privind procedura bugetară locală, sunt necesare următoarele acte procedurale:
• publicarea proiectelor de buget anuale, astfel încât locuitorii să aibă
posibilitatea de a cunoaşte prevederile de venituri şi cheltuieli publice locale,
de a le contesta (dacă este cazul) în termen de 15 zile de la data publicării lor;
• supunerea proiectelor de bugete spre deliberare consiliilor competente, în
prima şedinţă a acestor consilii după expirarea termenului de 15 zile de la
data publicării, însoţite de raportul primarului sau al preşedintelui Consiliului
judeţean, precum şi de contestaţiile depuse împotriva datelor cuprinse în
respectivele proiecte de bugete;
• deliberarea prevederilor de venituri şi cheltuieli bugetare de către membrii
consiliilor locale şi, respectiv judeţene cu obligaţia de pronunţare asupra
contestaţiilor depuse urmată de valoarea pe articole şi adoptarea bugetului
local.
 Potrivit Legii administraţiei publice locale24, în şedinţele consiliilor locale convocate
în scopul aprobării bugetelor locale ca şi şedinţele în care se discută probleme ale bugetelor
locale se dezbat şi se stabilesc impozitele, taxele şi celelalte venituri publice locale,
categoriile de cheltuieli, precum şi, dacă este cazul, împrumuturile şi transferurile necesare
pentru echilibrarea bugetelor respective.
Dacă bugetele alocate nu se aprobă cu cel puţin trei zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar se aplică în continuarea bugetului local al anului precedent până la
aprobarea noilor bugete dar nu mai mult de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii
bugetului de stat .
Veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre în
funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor proprii şi de perioadele pentru efectuarea
cheltuielilor şi se aprobă astfel:
• Ministerul Finanţelor pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat, pentru transferurile de la buget pe baza propunerilor ordonatorilor
principali de credite ai bugetelor locale transmise Direcţiilor generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar de stat în termen de 20 de zile de la
intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat.
• Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pentru bugetele proprii şi
bugetele instituţiilor subordonate sau serviciilor publice în termen de 15 zile
cu aprobarea Ministerului Finanţelor.
Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se
finanţează potrivit legii, din fonduri publice se aprobă de către :
- Guvern, pentru valori mai mari de 130 mld. lei;
- Ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 mld. lei şi 130 mld
lei ;
- Ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori până la 18 mld. lei, cu avizul prealabil al
ordonatorului principal de credite.

24
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, apărută în Monitorul Oficial nr. 204/23 aprilie 2001;
 CAP. IV. EXECUŢIA BUGETELOR LOCALE

În esenţă, execuţia bugetară, poate fi explicată ca fiind perioada în care sunt realizaţi
indicatorii financiari, adică sunt realizate veniturile şi efectuate plăţile pentru acţiunile
economice şi sociale finantate din bugetul local.
Execuţia bugetară poate fi definită ca un ansamblu de metode şi mijloace rezultat al
aplicării actelor normative de către cei implicaţi în procesul bugetar cu reflectare de date şi
informaţii prin balanţele financiar-operative care sunt bugetele publice.
Execuţia bugetelor locale constă în încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor din
bugetele locale în limita aprobată şi potrivit destinaţiei stabilite.
Execuţia bugetară poate fi abordată din mai multe puncte de vedere:
 a) pe total sistem bugetar ;
b) pe componente ale sistemului bugetar;
c) de pe poziţia celor implicaţi în acţiune, fie instituţiile specializate cu
răspunderi directe, fie persoanele fizice şi juridice cu implicare parţială în
execuţia bugetară.
d) pe bugete publice ca şi balanţe financiare: -Venituri ;
-Cheltuieli;
De asemenea, mai este de menţionat că alături de cele patru puncte de vedere
menţionate anterior, putem vorbi de o execuţie de casă a bugetelor într-o formă strict tehnică
şi ne referim aici la incasarea , pastrarea si elaborarea resurselor din bugetele locale.
Din punct de vedere metodologic, răspunderea derulării execuţiei bugetare revine
Ministerului Finanţelor; acesta elaborează norme privind execuţia bugetară de ansamblu,
norme care pot fi completate ulterior, prin intervenţia principalilor responsabili cu gestiunea
bugetară ori şi a miniştrilor şi instituţiilor centrale pe domenii ori sectoare de activitate.
Responsabilităţile în gestiunea bugetară locală revin la nivelul autoritatilor
administrativ teritoriale prin departamentele de specialitate.
Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea organului de
decizie al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale sunt, după caz, ordonatori secundari sau
terţiari de credite bugetare 25.
Încasarea veniturilor şi deschiderea de credite, de repartizare a lor pe destinaţiile
stabilite, de execuţie propriu-zisă a cheltuielilor (angajare, lichidare, ordonanţare, plată) sunt
legate pe reglementările comune ale finanţelor publice.
Execuţia bugetară poate fi prefigurată în legătură cu un buget pornind de la
exprimarea acestuia ca balanţă financiară, prin circuitul mijloacelor băneşti, care, poate fi
segmentat pe categorii de operaţii ce reflectă în general realizarea indicatorilor financiari,
fiecare din eşantioanele de parcurs în cadrul relaţiilor bugetare presupunând consemnări
informaţionale distincte pe fiecare persoană implicată cu folosirea instrumentelor economico-
financiare rezultate din evidenţa utilizată.

25
Luminiţa Ionescu, “Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală”, Editura Economică, Bucureşti,
2001, pag. 23.
 VENITURI CHELTUIELI

41
31
21 51
6
2 5
6
2 5
6

Figura nr. 3 .

Un prim moment prefigurativ (1), al execuţiei bugetare pe care-l observam în Figura

nr. 3, îl reprezintă aşezarea (fundamentarea) ori calculele previzionale legate de veniturile de
înscris în bugetele locale.
Odată cu începerea anului bugetar, indicatorii de venituri urmează să fie realizaţi şi o
primă intervenţie în acest sens o reprezintă vărsămintele din partea contribuabililor.
Momentul imediat următor (2), îl reprezintă încasările propriu-zise a veniturilor
bugetare, încasări care se localizează la instituţiile financiar-bancare specializate la unităţile
operative ale Trezoreriei Finanţelor Publice.
Un alt moment important care nu produce efecte cu aşa-zisele consemnări
informaţionale stricte, îl reprezintă despersonalizarea veniturilor bugetare, (3), potrivit
principiului bugetar al neafectării veniturilor bugetare sau altfel spus veniturile cu o anumită
provenienţă nu sunt folosite cu o destinaţie precizată.
În continuarea prezenţei lor în execuţia propriu-zisă, mijloacele băneşti capătă
denumirea de credite bugetare (4); folosirea acestor sume de bani din conturile bancare se
face cu expresia de plăţi de casă.
Plăţile de casă au ca finalitate în execuţia bugetară momentele următoare (5) şi (6)
care declanşează consemnări informaţionale diferite la cei implicaţi în acţiune (la ordonatorii
de credite bugetare, la instituţiile principale consumatoare de fonduri publice şi unităţile
operative ale Trezoreriei Finanţelor Publice, momentul notat cu numărul (6) poartă denumirea
de cheltuieli efective.
Pentru acoperirea eventualelor decalaje temporare apărute în cursul anului între
cheltuielile şi veniturile bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor
Municipiului Bucureşti, precum şi la nivel de judeţ sau municipiul Bucureşti, se pot acorda
împrumuturi temporare din fondurile de tezaur constituite potrivit legii. Aprobarea este de
competenţa consiliilor locale, judeţene şi al Municipiului Bucureşti. Împrumuturile se prevăd
a fi rambursate până la 31 decembrie a fiecărui an bugetar, în mod excepţional, rambursarea
poate fi prelungită în bugetele anilor următori cu termen până la 18 luni, cu o dobânda care se
încasează la fondul de tezaur judeţean, respectiv al Municipiului Bucureşti 26.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează de către trezoreriile publice locale
pentru încasarea veniturilor, pentru bugetul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi
pentru transferurile de fonduri, subvenţiile prevăzute de Legea bugetară anuală.
Situaţiile privind rezultatele execuţiei bugetelor locale cuprind:
Dări de seamă contabile trimestriale întocmite de preşedinţii consiliilor
judeţene şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, transmise
Ministerului Finanţelor;
 Ministerul Finanţelor elaborează „ Sinteza anuală a veniturilor şi
cheltuielilor publice locale”, pe care o prezintă Guvernului, împreună cu
concluziile şi propunerile în ce priveşte rolul acestora în îndeplinirea
sarcinilor organelor administrative publice locale;
 Conturile anuale ale execuţiei bugetelor locale.
Creşterea veniturilor bugetare şi evoluţia fondurilor destinate pentru susţinerea unui
real şi robust avânt al activităţilor desfăşurate necesită realizarea întocmai şi la timp a
măsurilor prevăzute în strategia de dezvoltare pe termen mediu, astfel că prin evoluţia
economiei să se asigure condiţii pentru creşterea P.I.B. şi a colectării impozitelor şi taxelor,
economisirea banului public, stăvilirea evaziunii fiscale, a corupţiei şi anihilarea reţelelor de
tip mafiot care viciază climatul economic.

Execuţia veniturilor bugetelor locale

Pentru a corela cheltuielile necesare cu veniturile din care se asigura resursele

financiare aferente, administraţiile locale se întocmesc bugete proprii de venituri şi cheltuieli .
În sensul tehnic al cuvântului, bugetul colectivităţilor locale este actul prin care sunt prevăzute
şi autorizate încasările şi cheltuielile anuale. În executarea acestora, înscrise în buget, organele
executive ale administraţiei locale, (primarul trebuie să respecte limitele definite de organul
deliberativ ( consiliul)).
26
Tatiana Moşteanu, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1997, pag.147.
 Veniturile care se prevăd şi încasează prin bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,
municipiilor şi al municipiului Bucureşti sunt structurate în venituri curente, venituri din
capital şi venituri cu destinaţie specială.
Execuţia bugetară este urmarita separat pe venituri şi separat pe cheltuieli, de aici,
metode, tehnici de lucru diferite cu implicări individualizate având elemente comune dar şi
specifice în acţiune.
Execuţia părţii de venituri a bugetelor publice la rândul ei poate fi gândită, fie pe
componente bugetare, fie pe categorii de persoane implicate. Cum însă, indicatorii de venituri
sunt concepuţi prin exprimări juridico-fiscale comune şi execuţia lor angajează proceduri
comune ca suport metodologic.
Execuţia părţii de venituri a bugetelor locale presupune urmărirea încasării veniturilor
grupate pe capitole şi subcapitole faţă de prevederile din buget.
Încasarea veniturilor bugetare se realizează în două situaţii complementare ca
procedură şi anume:
 la iniţiativa contribuabililor când vărsarea şi plata se face de către cei cu
obligaţii băneşti;
 la iniţiativa sau mai bine zis intervenţia organelor fiscale prin agenţii fiscali
care în anumite situaţii au iniţiativa la încasarea unor venituri bugetare.
Plata directă a veniturilor bugetare mai este însoţită şi de alte metode şi tehnici, cum ar
fi de exemplu: stopajul la sursă şi mă refer aici la impozitul pe salarii.
Colectarea veniturilor proprii în bugetul local depinde de evoluţia bazei impozabile, de
termenele legale de încasare a veniturilor, de măsurile adoptate de organele locale în vederea
urmăririi veniturilor, a eliminării evaziunii fiscale.
Potrivit actelor normative institutoare de venituri bugetare contribuabilii îşi manifestă
iniţiativa de plată in funcţie de termenele prevăzute.Neimplicarea contribuabililor din proprie
iniţiativă atrage majorări la plată, calculată funcţie de suma datorată şi de perioada de
întârziere a plăţii.
Încasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare este reflectată de momentul în care
documentele de plată sunt prezentate de contribuabili direct sau prin bancă la
compartimentele specializate ale Trezoreriei Finanţelor Publice.
În cazul neplătirii la termen a impozitelor şi taxelor locale se datorează majorări de
întârziere. În situaţiile în care impozitele şi taxele locale datorate nu au fost stabilite ca urmare
a nedepunerii declaraţiei, ori datele declarate nu corespund realităţii, stabilirea sau
modificarea impozitului sau a taxei se poate face pe cinci ani anteriori celui în care s-a
efectuat constatarea.Termenul de prescripţie pentru dreptul de a cere executarea silită este de
cinci ani.
Impozitul sau taxa, respectiv diferenţa de impozit sau de taxa stabilite potrivit
normelor precedente se plătesc în termen de 30 zile de la data comunicării.
Impozitele şi taxele locale pot fi majorate sau diminuate anual cu până la 50% de către
consiliile locale şi judeţene. Hotărârea de modificare a nivelului impozitelor trebuie adoptată
până la data de 31 octombrie a fiecărui an şi se aplică din anul următor.
În general, impozitele şi taxele locale (impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxa
asupra mijloacelor de transport ş.a.) se plătesc trimestrial în patru rate egale până la data de 15
inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
De asemenea este de menţionat că la plata fiecărui impozit sau taxă locală există
anumite excepţii şi scutiri pentru anumite categorii de contribuabili.
Impozitele şi taxele locale stabilite în sume fixe, valorile impozabile pe metru pătrat
de clădiri precum şi amenzile se indexează anual prin hotărâre a consiliilor locale şi judeţene
până la data de 30 noiembrie a fiecărui an fiscal, pe baza indicelui de inflaţie aferent unei
perioade de 12 luni ce se sfârşeşte la 1 noiembrie a aceluiaşi an şi numai când creşterea
acesteia depăşeşte 5%.
Referitor la veniturile nefiscale ce se pot încasa în bugetele locale sunt de menţionat:
vărsămintele din profitul net al regiilor autonome (minimum 50% din profitul contabil
reprezintă vărsăminte la bugetul de stat sau bugetul local), vărsăminte de la instituţiile publice
locale, taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule,eliberarea permiselor de
conducere, venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor şi
bolilor în sectorul vegetal de la centrele locale pentru protecţia plantelor, veniturile punctelor
de însămânţări artificiale, veniturile circumscripţiilor sanitar-veterinare, vărsăminte din
disponibilităţile instituţiilor publice şi ale activităţilor autofinanţate.
În ceea ce priveşte veniturile din capital, potrivit prevederilor legii finanţelor publice
locale sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în
urma dezmembrării sau dezafectării în condiţii prevăzute de lege a unor mijloace fixe sau din
vânzarea unor bunuri materiale ce aparţin instituţiilor şi serviciilor publice locale după
deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operaţiuni constituie venituri ale bugetelor
locale. în cadrul veniturilor de aceasta natură se mai încadrează venituri din vânzarea
locuinţelor constituite din fondul statului, venituri din privatizare.
Sumele încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetele locale se pot
utiliza în vederea suplimentarii cheltuielilor prevăzute în bugetele locale cu aprobarea
consiliilor locale, judeţene şi a Consiliului general al municipiului Bucureşti pe baza
următoarelor condiţii:
- depăşirea încasărilor sa fie realizată pe total venituri proprii aprobate prin bugetul
local şi să se menţină până la sfârşitul anului;
- bugetele locale să nu aibă împrumuturi restante, dobânzi şi comisioane neachitate
aferente împrumuturilor contractate de autorităţile administraţiei publice locale;
Resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale formate din impozite, taxe,
alte venituri din cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor
locale şi din transferuri cu destinaţie specială.
Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale se alocă lunar în termen de cinci zile lucrătoare de la finele lunii în
care s-a încasat acest impozit, cote procentuale la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor pe teritoriul cărora şi desfăşoară activitatea angajatorii (36,5% - 2001), la bugetul
propriu al judeţului (10% - 2001) şi la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea
bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului (15% - 2001).
În cazul municipiului Iaşi, cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit, în valori
nominale, în anul 2000 au fost de 184.592.212 mii lei, în anul 2001 de 333.829.842 mii lei,
pentru ca în anul 2002 să ajungă la 421.649.255 mii lei.
Am prezentat structura cotelor şi sumelor defalcate din impozitul pe venit la nivelul
municipiului Iaşi în perioada analizată. Aceste cote şi sume defalcate din impozitul pe venit
au cuprins:
- cote defalcate din impozitul pe venit: 159.992 mil. lei la nivelul anului 2000,
înregistrându-se o ascensiune la nivelul anilor 2001 şi 2002 astfel: 275.100 mil. lei, respectiv
276.131 mil. lei ;
- sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale nu au
existat la nivelul anului 2000, în timp ce în 2001 acestea au reprezentat 267 mil. lei din
bugetul local, respectiv în anul 2002 au cunoscut a creştere destul de semnificativă cifrându-
se la 53.233 mil. lei din bugetul local.
- de asemenea, sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei
termice livrată populaţiei au avut un sens crescător astfel : 24.600 mil. lei la nivelul anului
2000, 58.462 mil. lei în anul 2001 şi respectiv 94.285 mil. lei din bugetul local la nivelul
anului 2002.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată (la nivelul anului 2001) au fost
destinate finanţării cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi au fost
repartizate pe comune şi oraşe, municipii să judeţ de către Consiliul judeţean şi cu asistenţa
tehnică de specialitate a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
În cazul în care, pe parcursul execuţiei apar goluri temporare de casă ca urmare a
decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea se pot acoperi prin
împrumuturi fără dobândă din disponibilităţile contului general al trezoreriei statului şi numai
după utilizarea fondului de rulment.
Valoarea totală a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei
publice locale se supune următoarei limite:
 nu va depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului
fiscal în care se împrumută;
 autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari
decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an fiscal;
 rambursarea împrumuturilor este garantată cu veniturile estimate a fi încasate
în anul fiscal respectiv.
De asemenea autorităţile administraţiei publice locale sunt autorizate să contracteze
împrumuturi interne sau externe pe termen mediu şi lung în vederea realizării de investiţii
publice şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.În vederea contractării împrumuturilor,
Consiliile locale decid cu cel puţin 2/3 din membrii lor.
Împrumuturile se rambursează din veniturile bugetului local. În măsura în care s-au
contractat împrumuturi, totalul datoriilor reprezentând ratele scadente, dobânzile şi
comisioanele aferente pot fi maxim 20% din totalul veniturilor curente ale bugetului local
inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit27.
Referitor la execuţia bugetului de venituri pe anii 2001, 2002, în cazul municipiului
Iaşi ar fi de menţionat că bugetul local a realizat venituri totale în valoare de 1.064.850 mil.
lei în anul 2001, respectiv 1.297.624 mil. lei la nivelul anului 2002.
Bugetul local al municipiului Iaşi a înregistrat venituri proprii în valoare de 347.312
mil. lei, în anul 2001, respectiv 372.550 mil. lei în 2002 din care : veniturile curente la nivelul
anului 2001 s-au cifrat la 270.078 mil. lei iar la nivelul anului 2002 acestea au avut valoarea
de 330.293 mil. lei.
Având în vedere faptul că veniturile proprii ale bugetului local au înregistrat un
procent de 29% din veniturile totale la nivelul anului 2001 şi de 28% la nivelul anului 2002,
putem afirma că o mare parte a veniturilor bugetelor locale a provenit de la bugetul de stat
sub forma sumelor defalcate din impozitul pe salarii şi subvenţiilor.
27
Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002, pag. 277.
 Evoluţia veniturilor bugetului municipiului Iaşi în perioada 2000 – 2002 va fi redată în
Tabelul nr. 4.
Tabelul nr. 4 Veniturile bugetului municipiului Iaşi în perioada 2001 – 2002
- mil lei -

Anul 2001 Anul 2002

VENITURI TOTALE - în valoare nominală 1064851 1297624
- în valoare reală 1064851 1021751
VENITURI PROPRII TOTALE - în valoare nominală 347312 372550
- în valoare reală 347312 293346
VENITURI CURENTE - în valoare nominală 270078 330293
- în valoare reală 270078 260073
VENITURI FISCALE - în valoare nominală 169699 188410
- în valoare reală 169699 148354
IMPOZITE DIRECTE - în valoare nominală 157700 178910
- în valoare reală 157700 140874
IMPOZITUL PE PROFIT - în valoare nominală 1000 8408
- în valoare reală 1000 6620
IMPOZITE şi TAXE DE LA POPULATIE - în valoare
nominală 65600 76612
- în valoare reală 65600 60324
Rata inflaţiei 30,30% 27%

Din datele cuprinse în tabel se remarcă o creştere a veniturilor realizate în valoare

nominală, în 2002 faţă de 2001 iar în valoare reală veniturile au înregistrat o scădere cu
aproximativ 40 miliarde lei
De asemenea din Tabelul nr.4, se mai remarcă şi o creştere a veniturilor curente din
impozite directe şi indirecte, respectiv a veniturilor fiscale,în valoare nominală ,care în anul
2002 s-au cifrat la valoarea de 188.410 mil. lei înregistrând o creştere de aproximativ18 mld.
lei faţă de 2001.Dacă luăm în calcul rata inflaţiei din anul 2002 şi actualizăm veniturile din
2002 la cele din 2001 observăm că acestea au înregistrat o scădere de aproximativ 17 mld. lei.
Referitor la impozitul pe profit, acesta a înregistrat o creştere în anul 2002
comparativ cu anul 2001, în valoare reală cu aproximativ 5600 mil. lei.
Impozitele şi taxele de la populaţie au cunoscut şi ele o ascensiune de la 65.600 mil.
lei încasaţi în cursul anului 2001 la 76.612 mil. lei în 2002,in valoare nominală , însă în
valoare reală acestea au înregistrat o scădere cu aproximativ 5 mld. lei.
Deşi serviciile publice realizate de colectivităţile locale au o pondere însemnată şi în
creştere în totalul serviciilor publice, veniturile provenind din impozitele şi taxele locale sunt,
în general, insuficiente pentru a acoperi finanţarea acestora. În plus, o serie de cheltuieli
efectuate până în 2001 de la bugetul de stat, au fost preluate de bugetele locale. De aceea, a
fost aplicată intr-o măsura mai mare partajarea impozitelor naţionale, impozitul pe venit şi
taxa pe valoarea adăugată, avantajul fiind că aceasta metoda presupune costuri mai scăzute şi
singura cheltuială suplimentară este cea aferentă informaţiilor pentru redistribuire.
Dezavantajul a rămas că decizia privind ponderea sumelor redistribuite nu aparţine
comunitarilor locale iar autoritatea centrală şi-a menţinut posibilităţi sporite de influenţare în
teritoriu.
Pentru 2003, cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor
locale s-au stabilit la 63% din care 36% la bugetele unitarilor administrativ teritoriale, 10% la
bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi 17% la dispoziţia Consiliului Judeţean pentru
echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor. Repartizarea procentuală a
veniturilor este, prin urmare, de 57%, 16% si, respectiv, 27%, ceea ce indică o pondere cam
mare a cheltuielilor proprii ale consiliilor judeţene28.
Gradul de autofinanţare al unitarilor administrativ teritoriale rezultat din Tabelul nr. 5,
este în scădere, de la 21,6% în anul 2001, la 18% în anul 2003.
Menţionam aici că practica europeană în materie, este foarte diversă, ponderile
variind între zero şi 60%, cu o medie de 30% pentru municipiu.

Tabelul nr. 5. Veniturile bugetelor locale în România în perioada 2001 – 2002

- mil. lei -
Nr. 2001 2002 2003
Crt. Veniturile bugetelor locale realizări preliminari program
i
1. 2. 3. 4. 5.
2. TOTAL VENITURI, din care: 70.675,4 90.400,3 117.749,6
3. *Venituri proprii 15.273,1 17.253,5 21.140,1
4. *Prelevări din bugetul de stat 50.870,0 71.080,4 90.900,6
5. *Sume defalcate din TVA 21,810,8 31.218,7 34.348,4
6. *Cote şi sume defalcate din
imp. pe venit 29.059,2 39.861,7 56.552,2
7. *Cote defalcate din imp. pe venit 21.946,3 27.414,4 37.267,0
8. *Sume defalcate din imp pe venit 4.453,5 9.811,0 15.699,3
9. *Sume defalcate din imp pe venit
pentru:- subv. energ. termică 2.659,4 2.636,3 3.585,9
10. - subv. de la bugetul de
stat 4.345,4 2.056,4 5.083,9
11. -subvenţii de la alte
bugete 177,9 100,0 625,1
12. *gradul de autofinanţare
28
Dan Cristian Pălăngean, Articolul “Reforma finanţelor publice locale”, apărut in revista “Piaţa Financiară”,
Nr. 2 , februarie 2003, pag 16 – 20.
 (venituri proprii /Total) 21,6 19,1 18,0
13. *gradul de autofinanţare
(venituri proprii + cote defalcate 52,7 49,4 49,6
din imp. pe venit)

Explicaţia diminuării ponderii veniturilor proprii constă în creşterea mai rapidă a

prelevărilor din bugetul de stat decât a veniturilor proprii deşi ambele s-au majorat
semnificativ în termeni reali. Gradul de autofinanţare total, incluzând cotele defalcate din
impozitul pe venit, se menţine în jurul valorii de 50%, ceea ce arată o repartizare echilibrată
pe relaţia naţional – local.

Analiza execuţiei veniturilor din bugetul municipiului Iaşi

Pe parcursul execuţiei bugetare se pot avea în vedere următoarele aspecte:

 analiza situaţiei curente a acesteia în raport cu prevederile bugetare pentru a se
putea identifica din timp dacă au apărut modificări importante în ceea ce priveşte obiectul sau
baza de impozitare;
 organizarea unui program coerent şi eficient de urmărire a încasării veniturilor
bugetare;
 asigurarea unui control strâns, riguros al cheltuielilor pentru a se putea evita
cheltuielile inoportune şi ineficiente;
 proiectarea şi dezvoltarea unui program de evaluare prin intermediul indicatorilor
de performanţă şi de productivitate, care să servească factorilor de decizie.
Analiza execuţiei veniturilor şi cheltuielilor din bugetul municipiului Iaşi va avea ca
ani de referinţă 2001, respectiv 2002.
Contul de execuţie al bugetului municipiului Iaşi la 31 decembrie 2001 este prezentat
în Tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7. Contul de execuţie a bugetului local al municipiului Iaşi, la

31 decembrie 2001 – mil. lei -

 Nr.
Crt. Denumirea indicatorilor Prevederi definitive Încasări realizate
1. 2. 3. 4.
2. VENITURI TOTAL 1.212.992 1.064.851
3. VENITURI PROPRII - TOTAL 347.312 313.076
4. I VENITURI CURENTE 286.070 270.078
5. A. VENITURI FISCALE 166.200 159.698
6. A1. IMPOZITE DIRECTE 157.700 151.775
7. IMPOZITUL PE PROFIT 1.000 823
8. IMPOZITE ŞI TAXE DE LA 65.600 61.888
POPULAŢIE

Tabelul nr. 8. Contul de execuţie a bugetului local al municipiului Iaşi, la

31 decembrie 2002 – mil. lei -
Nr.
Crt. Denumirea indicatorilor Prevederi definitive Încasări realizate
1. 2. 3. 4.
2. VENITURI TOTAL 1.401.689 1.297.624
3. VENITURI PROPRII - TOTAL 375.123 372.550
4. I VENITURI CURENTE 328.373 330.293
5. A. VENITURI FISCALE 185.832 188.410
6. A1. IMPOZITE DIRECTE 175.932 178.910
7. IMPOZITUL PE PROFIT 10.000 8.409
8. IMPOZITE ŞI TAXE DE LA 76.432 76.612
POPULAŢIE

Gradul de autofinanţare, la nivelul municipiului Iaşi, după cum se observă din

Tabelele nr.7 şi nr. 8, calculat ca un raport între veniturile totale şi veniturile proprii, a fost de
28% în anul 2002 şi de 29% în 2001, am putea spune că veniturile proprii acoperă într-un
procent destul de scăzut cheltuielile bugetului municipiului Iaşi, iar 70% reprezintă prelevări
de la bugetul de stat.

Tabelul nr. 9. Principalele venituri ale bugetului municipiului Iaşi în perioada 2000 –
2003 - mil. lei -
Nr. Denumirea indicatorilor Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002
Crt. Prevederi Realizări Prevederi Realizări Prevederi Realizări
0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.
1. Venituri totale 532.499 437.058 1.212.991 1.064.85 1.401.689 1.297.624
0
2. Venituri proprii totale 256.059 225.273 347.312 313.076 375.122 372.550
3. I.VENITURI CURENTE 207.859 179.349 286.070 270.076 328.372 330.293
4. A. Venituri fiscale 113.955 94.158 166.200 159.698 185.832 188.410
5. A1. Impozite directe 107.502 87.992 157.700 151.775 175.932 178.909
6. Impozitul pe profit 3.000 1.299 1.000 822 10.000 8.408
7. Impozite şi taxe de la populaţie 62.088 49.315 65.600 61.897 76.432 76.612
8. Impozitul pe veniturile liber 1.200 1.166 250 249 51 51
profesioniştilor
9. Impozitul pe clădiri de la 43.000 34.747 50.000 47.248 56.500 57.157
persoane fizice
10. Taxe asupra mijloacelor de 4.000 3.655 5.500 5.176 7.600 7.393
transport deţinute de persoane
fizice
11. Impozitul pe venituri din 600 424 120 107 26 26
închirieri....
12. Impozitul pe venituri obţinute 11 10 0 0 2 2
din drepturi de autor .....
13. Impozitul pe venituri obţinute 77 75 6 5 2 2
din premii..
14. Impozitul pe veniturile persoane 3.500 2.877 782 795 1.800 1.681
fizice nesalariate
15. Impozitul pe terenuri persoane 9.000 5.990 8.882 8.245 10.200 10.063
fizice
16. Alte impozite şi taxe de la 700 366 120 70 250 233
populaţie
17. Taxa pentru folosirea terenurilor 1.200 1.053 1.800 1.931 1.000 1.109
proprietate de stat
18. Impozitul pe clădiri de la 34.024 30.263 76.700 74.811 70.000 73.442
persoane juridice
19. Alte impozite directe 7.190 6.060 12.600 12.311 18.500 19.336
20. A2. Impozite indirecte 6.453 6.166 8.500 7.923 9.900 9.500
21. Impozitul pe spectacole 450 352 500 561 800 721
22. Alte impozite indirecte 6.003 5.814 8.000 7.361 9.100 8.773
23. B. Venituri nefiscale 93.903 85.190 119.870 110.379 142.540 141.882
24. Vărsăminte din profitul net al 1.550 164 150 182 6.300 5.774
regiilor autonome
25. Vărsăminte de la instituţiile 6.015 5.469 9.600 8.776 13.820 13.093
publice
26. Diverse venituri 86.338 79.557 110.120 101.420 122.420 123.015
27. II.VENITURI DIN CAPITAL 12.500 10.612 9.662 6.650 7.350 7.311
28. III VENITURI CU 35.700 35.310 51.580 36.347 39.400 34.945
DESTINAŢIE SPECIALĂ
29. IV PRELEVĂRI DIN 261.439 184.592 842.282 729.174 1.026.566 925.074
BUGETUL DE STAT
30. Cote defalcate din imp pe salarii 0 0 2.500 2.144 550 598
31. Sume defalcate din TVA 0 0 394.238 393.200 504.034 502.826
32. Cote şi sume defalcate din 261.439 184.592 445.543 333.829 521.972 421.649
impozitul pe venit
33. V. SUBVENŢII 15.000 12.868 23.397 22.600 0 0
34. Subvenţii primite din bugetul de 0 0 23.397 22.600 0 0
 stat
35. Subvenţii primite de la alte 15.000 12.868 0 0 0 0
bugete
36. VI. ÎNCASĂRI DIN 0 0 0 0 0 0
RAMBURSAREA
ÎMPRUMUTURILOR
37. VII. ÎMPRUMUTURI 0 0 0 0 0 0
38. Împrumuturi pentru investiţii 0 0 0 0 0 0
39. Împrumuturi temporare 0 0 0 0 0 0

Evoluţia principalelor venituri ale bugetului municipiului Iaşi este prezentată în

Tabelul nr. 9.
Impozitul pe profit s-a preconizat,în anul 2002, la valoarea de 10.000 mil. lei. La
sfârşitul anului, încasările au ajuns la suma de 8.409 mil. lei reprezentând 84,09% din
impozitul pe profit preconizat.
În anul 2001, acelaşi impozit pe profit s-a preconizat iniţial la valoarea de 3.000 mil.
lei, aprobându-se în final suma de 1.000 mil. lei, astfel că, la sfârşitul anului 2001, încasările
au reprezentat 82,28% din impozitul pe profit preconizat.
De asemenea, impozitul pe venitul liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi a altor
persoane fizice independente şi asociaţiilor familiale, s-a încasat în proporţie de 100% din
suma aprobată în buget de 52 mil. lei,în 2002,comparativ cu anul 2001 când acelaşi impozit s-
a încasat în proporţie de 99,82% din suma aprobată în buget de 250 mil. lei.
Impozitul pe clădiri de la persoane fizice s-a prevăzut în final, la nivelul anului 2002,
la suma de 56.500 mil. lei, iar gradul de încasare a fost de 101,16% din buget; la nivelul
anului 2001, acelaşi impozit a avut un grad de încasare de 94,5% din bugetul prevăzut la
50.000 mil. lei.
Impozitul pe clădiri de la persoanele juridice s-a preconizat a se încasa, la nivelul
anului 2002, la suma de 90.764 mil. lei însă având în vedere două aspecte – creşterea
impozitului în anul 2002 faţă de anul 2001 şi puterea financiară a contribuabililor, valoarea a
fost rectificată la nivelul de 55.500 mil. lei. La sfârşitul anului 2002, nivelul impozitului a
atins valoarea de 58.292 mil. lei, adică 105,03% din impozitul rectificat, în timp ce la nivelul
anului 2001 impozitul stabilit la valoarea de 62.839 mil. lei a fost încasat în proporţie de
98,26% din impozitul rectificat.
Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice s-a stabilit, la nivelul
anului 2002, la valoarea de 7.600 mil. lei, din care s-a încasat suma de 7.340 mil. lei, adică un
procent de 97% din suma stabilită comparativ cu anul 2001, când,această taxă a avut un grad
de încasare de 94,11% din taxa planificată la nivelul sumei de 5.500 mil. lei.
 Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice a înregistrat până
la sfârşitul anului 2001 un nivel al încasărilor de 9.996 mil. lei reprezentând 98,87% din taxa
aprobată în urma rectificării bugetului pe anul 2001 în sumă de 10.100 mil. lei, în timp ce la
nivelul anului 2002, această taxă a înregistrat un nivel al încasărilor de 15.385 mil. lei
reprezentând 106,1% din taxa aprobată în urma rectificării bugetului pe anul 2002 în sumă de
14.500 mil. lei.
La nivelul anului 2001, impozitul pe spectacole s-a încasat peste nivelul planificat care
a fost de 500 mil. lei, astfel înregistrându-se un grad de încasare de 112,26% comparativ cu
2002, când impozitul pe spectacole a atins un nivel al încasărilor de 727 mil. lei calculându-se
un grad de încasare de 90,92% faţă de valoarea prevăzută în buget de 800 mil. lei.
Vărsămintele din profitul net al regiilor autonome subordonate primăriei municipiului
Iaşi s-au încasat în 2002, în sumă de 5.774 mil. lei rezultând un grad de încasare de 91,65%
faţă de bugetul rectificat în sumă de 6.300 mil. lei, în timp ce, la nivelul anului 2001, aceste
vărsăminte s-au încasat peste nivelul planificat în buget de 150 mil. lei rezultând un grad de
încasare de 89,93%.
La nivelul anului 2002, veniturile încasate din amenzi şi alte sancţiuni aplicate,
potrivit dispoziţiilor legale, au înregistrat un nivel al încasărilor egal cu cel prevăzut în
bugetul rectificat de 3.300 mil. lei; comparativ, cu anul 2001, când acestea au depăşit cu
11,26% valoarea de 2.500 mil. lei aprobată în buget.
Veniturile din privatizare, s-au estimat iniţial la valoarea de 8.000 mil. lei, însă, în
cursul anului 2001, au fost amânate de la privatizare un număr de societăţi comerciale cu
capital majoritar de stat şi a devenit necesară rectificarea sumei la valoarea de 4.662 mil. lei,
din această sumă încasându-se 3.176 mil. lei.
La nivelul anului 2002, veniturile din privatizare s-au prevăzut la nivelul valorii de
4.800 mil. lei şi s-au încasat 4.841 mil. lei.
La nivelul aceluiaşi an, 2002, donaţiile şi sponsorizările au depăşit cu mult valoarea
planificată iniţial în buget de 800 mil. lei, încasările atingând nivelul de 4.618 mil. lei, adică
83,96% din valoarea de 5.500 mil. lei prevăzută în bugetul rectificat; comparativ cu anul 2001
când, donaţiile şi sponsorizările au avut un grad de încasare de 145,66% din 900 mil. lei,
prevăzută în bugetul aprobat.
Structura cheltuielilor, în valori nominale şi reale, a bugetului municipiului Iaşi la
nivelul anilor 2001 respectiv 2002 este redată în Tabelul nr.10.
 Tabelul nr. 10. Bugetul de cheltuieli al municipiului Iaşi în perioada analizată
- mil. lei -
Anul Anul
Anul 2001 2001 Anul 2002 2002
Indicatori (prevederi) (realizări) (prevederi) (realizări)
CHELTUIELI TOTALE -in valoare
nominală 1212992 1075395 1401689 1297228
- în valoare reală 1212992 1075395 1103692 1021439
CHELTUIELI CURENTE -in valoare
nominală 938340 867333 1160085 1086781
- în valoare reală 938340 867333 913453 855733
CHELTUIELI DE PERSONAL - în valoare
nominală 431262 426546 538081 531291
- în valoare
reală 431262 426546 423686 418339
CHELTUIELI MATERIALE - in valoare
nominală 268860 255234 305225 279764
- în valoare reală 268860 255234 240335 220287
SUBVENŢII - in valoare
nominală 196325 151928 187466 175070
- în valoare reală 196325 151928 147611 13785
TRANSFERURI - in valoare
nominală 41893 33625 129313 100655
- în valoare reală 41893 33625 101821 79256
CHELTUIELI DE CAPITAL - in valoare
nominală 274651 208063 241605 210448
- în valoare reală 274651 208063 190240 165707
Rata inflaţiei 30.3% 30.3% 27,00% 27%
După cum se observă din Tabelul nr. 10, la finele anului 2001, s-au înregistrat plăţi
nete în valoare nominală de 1.075.395 mil. lei iar în 2002 plăţile nete au crescut la valoarea de
1.297.228 mil. lei; dacă ne referim la valoarea reală a cheltuielilor observăm că în anul 2002
acestea au fost cu aproximativ 50 miliarde lei mai mici faţă de anul 2001. În ceea ce priveşte
cheltuielile de personal, observăm că acestea reprezintă ponderea cea mai însemnată în totalul
cheltuielilor curente, acestea înregistrând o scădere în valori reale la nivelul anului 2002
comparativ cu anul 2001. Cheltuielile de capital la nivelul anului 2002 au înregistrat un trend
crescător, în valoare nominală, comparativ cu 2001, însă, în valoare reală observăm o
descreştere a acestora datorită influenţei negative a ratei inflaţiei înregistrată în anul 2002.
Consiliul Local al municipiului Iaşi a înregistrat un excedent la finele anului 2001 în
sumă de 186 mil. lei, plăţile nete totale sunt mai mari cu 1.040 mil. lei faţă de veniturile
proprii realizate, deoarece a fost utilizat parţial fondul de rulment constituit în 1999 pe
capitole de cheltuieli ale bugetului local; acelaşi lucru se poate afirma şi despre contul de
execuţie al bugetului municipiului Iaşi la nivelul anului 2002 care a realizat tot excedent
bugetar.
 În anul 2001, din totalul cheltuielilor bugetului local de 1.029.544 mil. lei, cheltuielile
de capital în valoare de 163.697 mil. lei, reprezintă 15.90%, ceea ce a asigurat continuarea de
lucrări începute în anii anteriori, iar din totalul cheltuielilor cu destinaţie specială în valoare
de 45.366 mil. lei, cheltuielile de capital reprezintă 96.76%, care a asigurat procurarea şi
construcţia de locuinţe sociale.
Ar mai fi de menţionat că, în cursul anului 2001 începând cu luna aprilie s-au înfiinţat
în cadrul primăriei municipiului Iaşi două direcţii ca servicii publice municipale care au fost
finanţate din bugetul local, DIRECŢIA PIEŢE, cu buget aprobat iniţial de 5.500 mil. lei,
buget definitiv în valoare de 10.100 mil. lei şi plăţi nete în valoare de 9.637 mil. lei şi
DIRECŢIA DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT cu buget
aprobat iniţial în valoare de 700 mil. lei, buget definitiv în valoare de 12.166 mil. lei şi
cheltuieli în valoare de 12.558 mil. lei (plăţile nete sunt mai mari faţă de prevederi deoarece
pe rulajele extrasului au apărut în cursul anului 2001, sume corectate care au mărit rulajul
extrasului de plăţi) .
După cum reiese din analiza execuţiei veniturilor şi cheltuielilor din bugetul
municipiului Iaşi, în anii de referinţă 2001 şi 2002, veniturile proprii ale bugetului local
reprezintă aproximativ 30% din bugetul aprobat, cu 10% mai puţin decât media pe ţară, şi
putem afirma că nu putem vorbi încă de o autonomie locală,cel puţin din punct de vedere
financiar.
 CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În urma analizei efectuate asupra desfăşurării elaborării, aprobării şi execuţiei

bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi am constatat următoarele:

La nivelul primei etape a procesului bugetar şi anume elaborarea, aceasta se

desfăşoară pe baza propunerilor din proiectele administraţiei proprii, propunerilor de proiecte
ale instituţiilor publice şi serviciilor finanţate integral sau parţial din bugetul local.

În fundamentarea indicatorilor de venituri şi cheltuieli, de înscris în buget, se foloseşte

metoda automată, adică veniturile şi cheltuielile ce se prevăd în bugetul anului următor se
determină în funcţie de nivelul veniturilor şi cheltuielilor penultimului an, la care s-a încheiat
exerciţiul.
 Această metodă, folosită în momentul actual, nu reflectă influenţele factorilor care au
determinat evoluţia acestor indicatori de la un an la altul şi deci, nu se pot elimina efectele
negative determinate de aceştia.

Referitor la cea de a II –a etapă a procesului bugetar, proiectul bugetului local se

prezintă spre aprobare consiliului local sau judeţean, fără însă a fi însoţit de eventualii
indicatori avuţi în vedere la stabilirea acestui proiect de buget.

În ceea ce priveşte execuţia bugetară, aceasta presupune o supraveghere mai atentă

asupra efectuării cheltuielilor şi realizarea pe cât posibil a unui nivel mai ridicat al veniturilor
proprii.

Tot aici, ar mai fi de menţionat că în momentul actual, în execuţia bugetului local

primarul trebuie să respecte limitele definite de organul deliberativ (consiliul).

Bugetul actual este bazat pe venituri mici şi cheltuieli mari ceea ce arată că este nevoie
de investitori atât din sectorul public cât şi din cel privat, care să fie în stare să suporte nevoile
de infrastructură şi celelalte domenii.

Pentru perfecţionarea mecanismului de stabilire a bugetului local ar trebui:

 stabilirea unor relaţii de cooperare şi coordonare mai strânse între

administraţia publică centrală şi administraţia locală în scopul dezvoltării
locale;

 creşterea gradului de autonomie financiară reală în procesul bugetar;

 descentralizarea serviciilor publice;

 asigurarea unui management stabil în interesul cetăţenilor;

 asigurarea transparenţei în alcătuirea bugetului local, astfel încât cetăţenii să

poată supraveghea acest mecanism şi totodată să poată solicita justificarea
modului în care au fost cheltuiţi banii publici;

 scăderea ponderii sumelor alocate de la bugetul de stat şi creşterea veniturilor

proprii din impozite şi taxe locale prin schimbarea structurii acestora şi prin
creşterea gradului de descentralizare fiscală;

Gradul de autofinanţare (venituri proprii/venituri totale este prezentat în Tabelul nr. )

Tabelul nr. 11. Grad de autofinanţare a bugetului municipiului Iaşi - mil. lei -
Nr. Denumirea indicatorilor Anul 2000 Anul 2001 Anul 2002
 Crt.
1. Venituri totale 437.058 1.064.850 1.297.624
2. Venituri proprii 225.273 313.076 372.550
3. Prelevări din bugetul de 184.592 729.174 925.074
stat
4. Subvenţii primite din 12.868 22.600 0
bugetul de stat
5. Grad de autofinanţare 51% 29% 28%

După cum se observă şi din Tabelul nr. 11 , veniturile proprii realizate la bugetul local
al municipiului Iaşi au cunoscut un trend descrescător în ultimii doi ani supuşi analizei,
ajungând ca în anul 2002 să reprezinte 28% din totalul veniturilor înscrise în buget.

Din Graficul nr.10, rezultă o creştere semnificativă a ponderii prelevărilor şi

subvenţiilor primite din bugetul de stat ajungând la 925 miliarde lei în 2002, comparativ cu
2000 când acestea au însumat 187 miliarde lei. Explicaţia diminuării veniturilor proprii constă
în faptul că cheltuielile au crescut de la un an la altul, ca urmare a transferării unor sarcini de
la bugetul de stat la bugetele locale.

 finanţarea prin împrumuturi, ceea ce lipseşte aproape total la nivel local;

 proiectarea şi realizarea unui sistem modern de transmisie şi comunicare date

între compartimentul buget din cadrul primăriei şi compartimentele instituţiilor
publice unde se întocmesc proiecte de buget;

 realizarea unei baze de date la nivel judeţean care să conţină informaţiile de

maxim interes pentru consiliile locale şi judeţene ce aprobă proiectul de buget;

 eficientizarea procedurilor de lucru intern (raportare, căutare, lucru pe internet,

furnizare sau transfer de informaţii, arhivare şi gestionare electronică a datelor)
prin echiparea cu tehnică de calcul modernă şi a creării unei structuri de tip
intranet la nivelul primăriei;

 ridicarea gradului de pregătire a funcţionarilor publici ce se ocupă de întreg

procesul bugetar. În acest sens, ar trebui:

- organizarea unui program de training la nivel managerial în

administraţia publică locală;

- realizarea unui ghid de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli;

 - selecţia funcţionarilor publici în funcţie de pregătirea lor de
specialitate şi efectuarea unor cursuri de perfecţionare.

Pentru a se îmbunătăţi managementul public trebuie să se aibă în vedere:

- accentuarea managementului participativ în administraţia publică şi

serviciile locale;

- sprijinirea dezvoltării locale prin intermediul tehnologiilor informatice

promovate în domeniul financiar, managerial şi juridic;

- dezvoltarea parteneriatului public – privat şi identificarea de noi

finanţatori;

- perfecţionarea mecanismului de stabilire a bugetelor locale;

- implicarea cetăţenilor în actul decizional prin consultarea acestora,

atragerea lor în diferite acţiuni.

Pentru a se putea elabora, aproba şi executa bugetul local în condiţii cât mai eficiente,
apreciez ca necesară o redefinire şi o delimitare strictă a responsabilităţilor şi atribuţiilor
personalului din instituţiile publice şi din primărie ce se ocupă de gestionarea bugetului local.
Emil Bălan, „Administrarea finanţelor publice locale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti
1999;
Emilian Drehuţă, ş.a., „Bugetul public şi contabilitatea unităţilor bugetare”, Ediţia a IV-
a actualizată, Editura Agora, Bacău, 2002;
Gheorghe Filip, ş.a., „Finanţe”, Editura Junimea, Iaşi, 2002;
Luminiţa Ionescu, „Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală”, Editura
Economică , Bucureşti, 2001;
Gheorghe Manolescu, ”Buget – abordare economică şi financiară”, Editura Economică,
Bucureşti, 1997;
Lucica Matei, „Managementul dezvoltării locale”, Ediţia a II –a, Editura Economică,
Bucureşti 1999;
Tatiana Moşteanu, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997;
Anton Parlagi, ş.a., „Serviciile publice locale”, Editura Economică Bucureşti 2001;
Corneliu Liviu Popescu, „ Autonomia locală şi integrarea europeană”, Editura All Beck,
Bucureşti 1999;
Anton Trăilescu, „Actele administraţiei publice locale”, Editura All Beck, Bucureşti,
2002;
Iulian Văcărel, ş,a., „Finanţe Publice”, Ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000;
Gheorghe Voinea, „Finanţe Locale”, Editura Junimea, Iaşi, 2002;
*** Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, apărută în Monitorul
Oficial nr.204/23 aprilie 2001;
*** Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, apărută în Monitorul Oficial
nr. 404/1998 .
*** Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, apărută în Monitorul Oficial nr. 152
din 17 iulie 1996;
*** Legea administraţiei publice locale, apărută în Monitorul Oficial nr. 238/1991;
*** Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, apărută în Monitorul Oficial nr. 597
din 13 august 2002.