Analiza Bugetului Local Al Municipiului Odorheiu Secuiesc

Analiza bugetului local al municipiului Odorheiu Secuiesc
Introducere
Am ales această temă de lucrare, pentru că este o problemă de mare actualitate. Date
fiind importanţa şi complexitatea temei, mi-am propus să încerc să ofer o imagine de
ansamblu asupra bugetelor locale, fără aş avea pretenţia să epuizez toate aspectele
legate de acestea. o să mă concentrez în mod special asupra veniturilor si cheltuielilor
aprobate şi efectuate în bugetul local al municipiului Odorheiu Secuiesc. Problema de
mare actualitate derivă din faptul aderării României la Uniunea Europeană. Procesul de
aderare la Uniunea Europeană a impus realizarea unei reforme profunde în întreg
sistemul administraţiei publice locale.
În cadrul unui sistem ideal, ar trebui ca resursele financiare stabilite în cadrul bugetelor
locale să poată acoperi în întregime cheltuielile propuse, pentru a putea satisface
nevoile şi cerinţele colectivităţilor locale. Pentru realizarea acestui obiectiv,
responsabilităţile şi competenţele autorităţilor locale trebuie să fie corelate cu
veniturile bugetelor locale, dar în realitate nu există nici o ţară în lume în care acest
lucru să se realizeze pe deplin. De aceea guvernele centrale trebuie să acorde
colectivităţilor locale o autonomie şi o responsabilitate financiară mai mare.
Sistemul financiar de care depind aceste resurse trebuie să fie suficient de diversificat
şi evolutiv pentru a permite colectivităţilor locale să realizeze în mod corect
obiectivele pe care şi le stabilesc. Funcţionarea eficace a finanţelor şi serviciilor
publice locale reprezintă condiţia unei dezvoltări socio-economice moderne.
Experienţa multor ţări a demonstrat că autorităţile locale sunt în măsură să mobilizeze
şi să administreze mai eficient resursele stabilind priorităţi, niveluri şi criterii pentru
producerea şi distribuirea bunurilor şi serviciilor publice mai apropiate de nevoile şi
standardele comunităţii, faţă de care răspund în mod nemijlocit şi cu care sunt în
contact permanent.
1
Una dintre temele prioritare ale actualei guvernări o constituie reforma administraţiei
publice, un accent important fiind pus pe componenta financiară a acesteia. Date fiind
condiţiile de austeritate în care funcţionează autorităţile locale în acest moment în
România, echilibrarea bugetelor locale este un subiect actual şi care face obiectul a
numeroase dezbateri.
Există un clivaj între comunităţile care realizează venituri proprii suficiente şi cele care
nu se descurcă nici pentru cheltuielile de întreţinere a localităţii. Reprezentanţii
primelor merg până la soluţii extreme cum ar fi eliminarea procedurii echilibrării
bugetelor locale, iar cele din urmă fac lobby pentru a obţine cât mai mulţi bani prin
această modalitate. Această dispută are loc pe două paliere de guvernare: de la nivel
central la nivel judeţean şi de la nivel judeţean la nivel local.
Bugetele locale sunt componente principale ale finanţelor publice, care grupează
procedeele şi mijloacele de constituire şi întrebuinţare a fondurilor băneşti de interes
public, la nivelul fiecărei comunităţi. Parte integrantă a sistemului bugetar naţional
bugetele locale îndeplinesc un rol complex de stabilire, coordonare şi autorizare a
veniturilor şi cheltuielilor anuale pe plan local.
Comunităţile locale „fruntaşe” deţin diverse avantaje economice, sociale, demografice

care le permit o dezvoltare continuă şi echilibrată. Ele au tendinţa de a învinovăţi
comunităţile care nu realizează venituri suficiente, pierzând din vedere faptul că în
Europa de astăzi conceptul de bază pe care se construieşte teoria dezvoltării este
coeziunea economică şi socială. Aceasta se traduce într-un principiu fundamental, şi
anume, faptul că dezvoltarea economică şi socială trebuie să se bazeze pe o structură
spaţială echilibrată. Din această perspectivă se consideră că dezvoltarea inegală a
teritoriilor reflectă slăbiciuni economice ale ansamblului şi sunt de neacceptat
deoarece, la rândul lor, devin sursă de instabilitate politică şi economică.
2
CAPITOLUL 1. SISTEMUL BUGETELOR ÎN ROMÂNIA
Cuvântul “buget” provine din vechea limbă franceză, unde cuvintele ca “bouge”,
”bougette” desemnau o pungă de piele sau o pungă de bani. Termenul a fost preluat în
Anglia o dată cu cuceririle normande şi de acolo s-a răspândit în toată lumea cu
semnificaţia lui financiară. În România termenul de buget apare pentru prima oară în
Regulamentele Organice. Astfel, în capitolul 3 din Regulamentul Organic al Moldovei
care se ocupa de finanţele publice, se întâlneşte termenul “bindge”, dar şi expresia
“închipuirea cheltuielilor anului viitor”1.
Cadrul legal care reglementează funcţionarea administraţiei locale pe tema bugetelor

locale include următoarele legi:
• Constituţia României
• Legea administraţiei publice locale (Legea 215 din 23 aprilie 2001, republicată)
• Legea finanţelor publice (Legea 500 din 11 iulie 2002, cu modificările ulterioare)
• Legea finanţelor publice locale (Legea nr.273 din 21 iunie 2006)
• Legea privind contenciosul administrativ (Legea nr.554 din 2 decembrie 2004)
• Legea privind taxele şi impozitele locale (Legea 571 din 22 decembrie 2003,
republicată)
• Legea anuală a bugetului de stat.
Alături de acestea se regăsesc şi ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, ordine ale

ministerelor şi prefecturilor, hotărâri ale consiliilor judeţene, hotărâri ale consiliilor
locale, dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean, dispoziţii ale primarului.
1
Inceu, A. M., & Lazăr, D. T., (2006), Finanţe şi bugete publice, Editura Accent, Cluj Napoca
3
1.1. Conţinutul conceptului de buget
În domeniul financiar autoritatea publică este obligată să întocmească un plan anual

prin care să prevadă suma veniturilor şi cheltuielilor publice. Acest program este supus
apoi discuţiei şi aprobării puterii legislative. Principala motivaţie pentru întocmirea
bugetului este una de natură financiară şi constă în aceea ca, prin structurarea şi
dimensionarea veniturilor ce urmează a se colecta şi a cheltuielilor publice, se asigură
o gestionare raţională a fondurilor publice şi se vizeaza o cheltuire eficientă a acestora.
În condiţiile finanţelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o
listă a cheltuielilor şi a veniturilor publice, fără specificarea vreunei legături cu starea
şi perspectivele economiei nationale.
În condiţiile tot mai complexe ale vieţii economico-sociale de astăzi, doctrina

financiară a completat imaginea despre buget şi a legat existenţa acestuia de mersul şi
starea întregii economii naţionale. Astfel, în toate ţările dezvoltate noţiunea de buget se
referă la două structuri diferite:
1) Bugetul economiei naţionale;

2) Bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autorităţii publice).
Bugetul economiei naţionale este un plan/program ce se întocmeşte anual şi cuprinde

totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor dintr-o economie naţională, indiferent dacă
aceste sunt publice sau private. Acest buget cuprinde în fapt, pe lângă bugetele
autorităţii publice şi totalitatea bugetelor private (ale agenţilor economici). De regulă,
este un buget informativ, orientativ şi nu este executoriu, în consecinţă nu se supune
aprobării legislativului. Bugetul economiei naţionale serveşte ca bază pentru
argumentaţia financiar-economică, politică şi socială a guvernului.
4
Bugetul public (de stat) se elaborează pornind de la bugetul economiei naţionale, însă
cuprinde numai resursele şi cheltuielile autorităţii publice. Bugetul public se supune în
mod obligatoriu discuţiei amănunţite a Parlamentului şi aprobării acestuia. După
aprobarea de către Parlament, bugetul de stat devine lege şi astfel, este posibilă
încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor publice.
1.2. Structura sistemului bugetar
Structura sistemului bugetar este adecvată organizării administrative a statului. Astfel,

într-un stat unitar (spre exemplu, România) bugetul de stat este organizat pe două
paliere: bugetul administraţiei centrale de stat şi bugetele administraţiei locale. Aceasta
este o strucurare simplificată a sistemului bugetar care însă, în România, aşa cum
precizează legea finanţelor publice, este reprezentat de un sistem unitar de bugete:
"resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de
bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale,
bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii
publice cu caracter autonom, în condiţiile asigurării echilibrului financiar”.
În definirea bugetului, se pot face două precizări. În primul rând, bugetul nu este un act
ce emană de la un organ al autorităţilor de stat, ci cuprinde un ansamblu coerent de
indicatori de plan, cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile
statului pentru o perioadă viitoare. În al doilea rând, faţă de acest document, care
cuprinde veniturile (posibilităţile) şi cheltuielile (trebuinţele social-economice) ale
statului pe o perioadă de timp, societatea manifestă un interes deosebit, interes ce este
justificat de rolul banului public în viaţa unui popor. În acest sens, bugetul public
naţional poate fi definit ca fiind planul financiar al statului, prin care sunt prevăzute
veniturile şi cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp.
Bugetul public este un set de documente complexe cu ajutorul cărora se stabilesc, se
autorizează şi se realizează veniturile şi cheltuielile unei autorităţi publice, în cazul
României statul, judeţul, municipiul, oraşul sau comuna. Prin el se identifică veniturile
5
ce vor fi încasate şi cheltuielile ce pot fi efectuate într-un an bugetar şi financiar, care

la noi corespunde cu anul calendaristic2.
Oricare din componentele unui buget public are o triplă semnificaţie:

 politică, pentru că poate sprijini consolidarea puterii politice “traducând”
obiectivele economico-sociale în termeni financiari – bugetari etc.;
 juridică, dezbaterilor şi aprobărilor (atât ale proiectării, cât şi ale execuţiei)
organelor alese, Parlament sau Consilii Locale;
 financiară, întrucât reprezintă un “plan financiar” în care veniturile au un
caracter minimal, cheltuielile un caracter maximal, pe durata unui an bugetar,
divizat pe cele patru trimestre.3
În România putem să vorbim despre un sistem bugetar, în sensul că există, potrivit

Legii Finanţelor Publice (Legea 500/2002) şi Ordonanţei de Guvern nr.45/2003,
privind finanţele publice locale:
1) Bugetul de stat – şi alte categorii de bugete
2) Bugetul asigurărilor sociale de stat
3) Bugetele locale – bugetele unităţilor administrativ-teritoriale
Fiecare buget cuprinde o parte de venituri şi o parte de cheltuieli. La capitolul venituri

sunt indicate sursele – impozitele, taxele, etc. şi cuantumul acestora pentru un an de
zile. La capitolul cheltuieli sunt indicate tipurile de cheltuieli – curente sau de capital şi
cuantumul acestora pentru un ana de zile, precum şi destinaţia cheltuielilor pe
domenii.4
Bugetul public îndeplineşte un rol deosebit în procesul redistribuirii de valori între

economia naţională, pe de o parte, şi între stat şi populaţie, pe de altă parte. Bugetul
public intervine, de asemenea, în redistribuirea resurselor financiare între sfera
productivă şi neproductivă, în asigurarea protecţiei sociale, între unele zone ale
2
3
Popescu, N. D., (2002), Finanţe – Bugete – Fiscalitate, Editura Economică, Bucureşti
4
Roman, D. P., (2004), Dreptul Finanţelor Publice, Editura Tribuna, Sibiu
6
teritoriului şi chiar în diviziunea internaţională a muncii. Prin intermediul bugetului

public se exercită, în acelaş timp, un control permanent sistematic asupra constituirii,
repartizării şi utilizării fondurilor publice, precum şi asupra activităţii societăţilor
comerciale care au raporturi cu bugetul de stat.5
Bugetul este important din punct de vedere economic pentru că reflectă situaţia
economică a unui stat. Cu cât economia unui stat este mai puternică , cu atât sursele de
venit bugetar sunt mai mari şi obiectivele publice de realizat pot fi mai multe şi mai
importante. Din acest punct de vedere un buget deficitar nu trebuie să exprime
neapărat lipsa de dezvoltare economică al unui stat. Dacă deficitul decurge din faptul
că se realizează obiective deosebite în mai multe domenii ale vieţii publice, el nu
exprimă carenţe economice.
Bugetul este important şi din punct de vedere politic întrucât el exprimă până la un
punct concepţia fiscală al unui stat, coerenţa legislaţiei în domeniu şi eficienţa acesteia.
Un stat cu o politică fiscală proastă poate afecta atât propria sa dezvoltare economică,
puterea de cumpărare a cetăţeanului, capacitatea contributivă a acestuia şi poate
impieta asupra armoniei relaţiilor sociale şi umane.
Bugetul este important şi pentru viaţa parlamentară care, întrucât parlamentarii

participând la aprobarea lui prin dezbateri, îşi creează o imagine mai corectă asupra
valorii bunurilor materiale şi nemateriale create într-o societate şi asupra stării unei
naţiuni.
Bugetul este important şi pentru temeiul judecăţilor privind transformările ce se impun

pe viitor, ţinând seama de necesităţile crescânde ale vieţii publice şi sporirea capacităţii
naţiunii de a produce,
pe de altă parte.6
5
Şaguna, D. D., (2001), Tratat de Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck, Bucureşti
6
7
Dar, importanţa deosebită a bugetului public naţional în cadrul sistemului finanţelor

publice şi al relaţiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:
 participă în mod direct la îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului
 asigură autonomia reală a colectivităţilor locale, constituie în cadrul unităţilor
administrativ-teritoriale,
 garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii importante
din rândul populaţiei,
 asigură echilibrul financiar, monetar şi valutar al statului,
 are un important rol stabilizator al economiei naţionale.7
În statele federale sistemul bugetar este structurat pe trei nivele mari: bugetul
federaţiei, bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor şi bugetele
locale.
O problemă esenţială în cadrul procesului bugetar o reprezintă repartizarea veniturilor

şi cheltuielilor între diferitele nivele ale sistemului bugetar. Această repartizare se face
în raport cu atribuţiile ce revin la fiecare nivel în realizarea acţiunilor publice. Ca
regulă generală, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administraţiei centrale de
stat, iar impozitul pe avere se face venit la bugetele locale. Impozitele pe venituri se
repartizează între organele administraţiei centrale şi locale, în funcţie de sarcinile ce
revin fiecarui nivel organizatoric al statului.
7
Şaguna, D. D., (2001), Tratat de Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck, Bucureşti
8
CAPITOLUL 2. BUGETELE LOCALE
2.1. Noţiunea de buget local
Orice stat modern asigură căile, mijloacele şi acţiunile prin care permite cetăţeanului
participarea la luarea deciziilor şi gestionarea treburilor care privesc colectivitatea
spaţial-teritorială în care îşi desfăşoară munca şi viaţa. Autonomia locală reală nu poate
funcţiona cu rezultate bune fără asigurarea resurselor financiare necesare autorităţilor
administrative, instituţiilor şi serviciilor de interes local. Asemenea resurse trebuie să
fie într-o proporţie corespunzătoare competenţelor şi responsabilităţilor care sunt
conferite, prin lege, unităţilor administraţiei publice locale.8
Descentralizarea puterii de la nivelul central către autorităţile locale impune şi

descentralizarea financiară a veniturilor prin încasarea directă de către autorităţile
locale nu numai a impozitelor şi taxelor locale, ci şi a unor părţi cuvenite statului, sau
pur şi simplu, prin transferarea unor sume alocate direct de la bugetul statului. În plus,
autonomia locală, pe lângă cele două resurse financiare principale menţionate (încasări
din prelevări obligatorii locale şi sume cuvenite de la bugetul statului), permite
administraţiei publice locale să obţină împrumuturi publice de pe piaţa de capital sau
direct de la Trezoreria statului prin subunităţile sale din teritoriu.9
Necesitatea existenţei şi concentrării unor fonduri băneşti necesare unităţilor,

instituţiilor şi serviciilor publice locale, ca şi alte trebuinţe locale, a condus la apariţia
unui cadru instituţional exprimat prin sistemul bugetelor locale. Bugetul local este un
document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile
unităţilor administrativ teritoriale.10
8
9
10
Legea Finanţelor Publice Locale publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006
9
Prin bugetul local înţelegem actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile

colectivităţilor locale, pe o perioadă de un an. Bugetele locale sunt bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale care au o personalitate juridică. În România, fiecare comună,
oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti întocmeşte buget propriu, în
condiţii de autonomie.11
Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii

financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de
autonomie a administraţiei locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între
diferitele administraţii teritoriale. Bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor
şi efectuării cheltuielilor administraţiei locale, modalitatea de finanţare a cheltuielilor
pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor. Bugetul local este o componentă a sistemului
de bugete definit, conform reglementărilor legale, ca o verigă a acestuia, în contextul
autonomiei în raport de celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituţiilor publice autonome,
bugetul trezoreriei statului etc.).12
Legea administraţiei publice locale prevede autonomia locală ca principiu al întregii

administraţii locale. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea
colectivităţilor locale de a rezolva, administra şi gira, în cadrul legii, pe propria
răspundere şi în folosul sau interesul populaţiei, o parte importantă din treburile
publice.
Aplicarea autonomiei financiare se realizează prin sporirea libertăţilor colectivităţilor

locale de a decide destinaţia resurselor financiare, inclusiv a celor primite prin
transferuri din bugetul de stat în cadrul adoptării bugetelor locale.
11
Văcărel, I., et al., (2001), Finanţe Publice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti
12
10
Alte definiţii enunţate cu privire la bugetul local:

1) Bugetul local este programul ce cuprinde cheltuielile şi veniturile anuale
necesare funcţionării instituţiilor administrativ-teritoriale şi satisfacerii nevoilor
publice de interes local şi se adoptă printr-o hotărâre, printr-o concordanţă cu
prevederile cuprinse în bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.13
2) Bugetul local este documentul în care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile

colectivităţilor locale pe o perioadă de un an, instrumente de planificare şi de
conducere a activităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, a căror
structură reflectă gradul de autonomie a administraţiei locale, faţă de puterea
centrală şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale.14
2.2. Principiile bugetelor locale
2.2.1. Principiile generale ale bugetelor locale
a) Principiul echilibrului – veniturile publice la nivel local trebuie să fie

egale cu cheltuielile publice locale în scopul asigurării echilibrului dintre
nevoile şi resursele colective. Presupune ca veniturile să acopere integral
cheltuielile prevăzute în bugetul local. În situaţia în care veniturile nu acoperă
cheltuielile, deficitul bugetului local urmează să fie acoperit din împrumuturi
contractate de autorităţile publice locale şi din sume defalcate din unele venituri
ale bugetului de stat, prevăzute prin legea bugetului de stat.
b) Principiul realităţii – bugetele locale trebuie să evidenţieze nivelul

efectiv al resurselor ce pot fi procurate pe plan local, precum şi cel al nevoilor
colectivităţii. Potrivit acestui principiu trebuie avute în vedere variantele cele
mai prudente în realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare,
13
14
Moşteanu, T., Vuţă, M., Câmpeanu, E.,(2003), Buget şi Trezorerie Publică, Editura Universitară
11
pentru a se evita eventualele dezechilibre care ar putea apărea pe parcursul

execuţiei bugetare.
c) Principiul anualităţii – veniturile şi cheltuielile bugetelor locale sunt

aprobate pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar; -
operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în contul unui buget local, aparţin
exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv. Implică aprobarea
bugetului local de către autorităţile publice locale competente în fiecare an,
perioada de un an fiind cea pentru care acestea acordă „autorizaţia” de a se
încasa veniturile şi de a se efectua cheltuielile aprobate prin buget.
d) Principiul publicităţii – transparenţa, la nivelul bugetelor locale, este

asigurată prin:
 dezbaterea publică de către autorităţile publice locale a proiectelor de
buget, a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu ocazia
aprobării acestora;
 publicarea în presa locală, precum şi afişarea la sediul primăriei şi a
Consiliilor Judeţene bugetelor şi a conturilor anuale de execuţie a
acestora.15
Presupune aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia. Astfel, proiectul bugetului

local se publică în presa locală sau se afişează la sediul primăriei înainte cu 15 zile de a
fi supus aprobării consiliului local. Dezbaterea sa se face în şedinţă publică, primarul
putând cere consultarea cetăţenilor prin referendum în problemele privind bugetul
local. De asemenea, hotărârea prin care se aprobă bugetul trebuie adusă la cunoştinţă
publică, în condiţiile Legii administraţiei publice locale, ca orice altă hotărâre cu
caracter normativ.
15
Moşteanu, T., Vuţă, M., Câmpeanu, E.,(2003), Buget şi Trezorerie Publică, Editura Universitară
12
2.2.2 Principiile specifice bugetării locale
a) Principiul autonomiei locale – dreptul autorităţilor publice locale de a

elabora, aproba şi executa propriile bugete; Prin autonomie locală se înţelege
dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a
soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe
care le reprezintă, activităţile publice. Acest drept se exercită de către consiliile
locale şi primari, precum şi de către consiliile judeţene. Autonomia locală
priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi
gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau
judeţului, după caz. În consecinţă, competenţele şi răspunderile ce revin
autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul finanţelor publice locale
sunt depline şi exclusive, excepţiile trebuind să fie expres prevăzute de lege.
Tot ca o consecinţă a autonomiei financiare de care se bucură autorităţile
publice locale, acestea au dreptul, în limitele legii, de a avea iniţiative în acest
domeniu. Având autonomie funcţională, unităţile administrativ-teritoriale nu
mai sunt incluse cu toate veniturile şi cheltuielile lor în bugetul de stat, ci
numai cu sumele pe care le varsă, respectiv le primesc de la acest buget.
b) Principiul subsidiarităţii – se manifestă prin coborârea nivelului de luare a

deciziilor, a competenţelor şi a responsabilităţilor cât mai aproape de
autorităţile alese la nivel local şi de cetăţenii care le-au acordat încrederea prin
alegeri;
c) Principiul adiţionalităţii – constă în aceea că fondurile sau veniturile

administraţiei (judeţene) superioare nu trebuie să înlocuiască fondurile care se
pot constitui la nivelul autorităţilor administrativ-teritoriale locale. Asemenea
fonduri trebuie să fie numai adiţionale, adică adăugate, suplimentate veniturilor
proprii ale administraţiei publice a diferitelor diviziuni teritorial-spaţiale, cum
sunt regiunile, judeţele, municipiile, oraşele şi comunele.
13
d) Principiul proporţionalităţii – cere ca resursele financiare, veniturile, dar şi

cheltuielile unităţilor administraţiei publice locale să fie acordate proporţional
competenţelor şi responsabilităţilor stabilite de legile ce privesc administraţia
publică locală.16
e) Principiul unităţii bugetare - presupune necesitatea ca toate veniturile şi

cheltuielile bugetare să fie înscrise într-un singur document, şi anume bugetul
local.
f) Principiul universalităţii bugetare - potrivit acestui principiu, veniturile

şi cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul local cu sumele lor totale,
brute, nici un venit şi nici o cheltuială neputându-se realiza în afara cadrului
bugetar. Deoarece obţinerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli,
este necesar ca veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut,
iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu direct diferenţa dintre acestea, pentru a
se putea cunoaşte şi controla suma exactă a cheltuielilor publice.
Părerea mea este că nu se poate pronunţa faptul că, principiul echilibrului este un
principiul general, deoarece, chiar dacă cheltuielile unui buget se acoperă integral din
veniturile bugetului respectiv, întâlnim cazuri când există deficit bugetar (mai rar
excedent bugetar).
16
14
2.3. Procesul bugetar local
Procesul bugetar este o succesiune de faze, etape, cu privire la elaborarea proiectului

bugetului, analiza şi adaptarea lui, execuţia bugetului şi încheierea acestuia precum
controlul asupra tuturor acestor operaţiuni.
Elaborarea şi adoptarea bugetelor locale în condiţii de autonomie financiară

garantează individualizarea fiecărui buget local în ansamblul bugetelor tuturor
comunelor, oraşelor şi judeţelor din statul nostru.
Sistemul bugetelor locale cuprinde:

 bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti;
 bugetele locale ale instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din
bugetele locale, după caz;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii;
 bugetul împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata
dobânzilor, comisioanelor spezelor şi altor costuri se asigură din bugetele
locale şi care provin din: împrumuturi externe contractate de stat şi
subîmprumutate autorităţilor administraţiei externe, contractate de autorităţile
administraţiei publice locale şi garantate de stat; împrumuturi externe şi interne
contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale;
 bugetul fondurilor externe nerambursabile.17
Fiind parte a bugetului public naţional, activitatea bugetară la nivel local se

circumscrie activităţii bugetare la nivel naţional, cunoscând aceleaşi etape şi
desfăşurându-se pe baza aceloraşi principii, dar privite prin prisma specificităţii
activităţii administraţiei publice locale. Activitatea bugetară la nivel local cunoaşte
patru etape:
17
15
1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a

veniturilor şi cheltuielilor la nivelul unităţilor adiministrativ-teritoriale cu personalitate
juridică (fiecare comună, oraş, municipiu, judeţ, sector al capitalei şi Municipiul
Bucureşti); al bugetului şi prezentarea lui se face odată cu o prognoză a acestuia, pe
următorii trei ani, precum şi programul de investiţii publice, detaliat pe obiective şi pe
ani de execuţie.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt Preşedinţii Consiliilor

Judeţene, Primarul general al Municipiului Bucureşti şi Primarii celorlalte unităţi
administrativ teritoriale (municipii, oraşe, comune). 18 Conducătorii instituţiilor publice
cu personalitate juridică din subordinea consiliilor locale sau judeţene ale fiecărei
unităţi administrativ-teritoriale sunt ordonatorii secundari sau terţiari.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele bugetelor

locale, Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice (D.G.F.P.) teritoriale până la data de
15 mai a fiecărui an, urmând ca acestea să trimită, Ministerului Finanţelor Publice,
proiectele bugetelor locale, pe ansamblul judeţului, cel mai târziu până la data de 1
iunie a fiecărui an.19 Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget,
respectiv, împreună cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu
transferurile cu destinaţie specială, şi comunică până la data de 1 iunie a fiecărui an
D.G.F.P., limitele acestor sume, precum şi criteriile de repartizare pe unităţile
administrativ-teritoriale, în vederea definitivării proiectelor de bugete locale de către
ordonatorii principali de credite. Proiectele de buget definitivate se depun la Ministerul
Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an. 20 Dacă bugetele locale
necesită echilibrare prin transferuri din bugetul administraţiei centrale de stat,
definitivarea proiectului de buget se face după consultarea şi aprobarea Ministerului
Finanţelor. Ordonatorii de credite răspund de elaborarea proiectului de buget propriu,
urmărirea modului de încasare a veniturilor, necesitatea utilizării creditelor bugetare în
limitele aprobate prin bugetul propriu, înregistrarea bunurilor aflate în administrare,
18
Conform art. 24. Alin. 1 din Legea nr.189/1998 privind Finanţele publice locale
19
Drăcea, M., et al, (1999), Finanţe publice, Editura Universitaria, Craiova
20
Conform art.34, alin.5 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice
16
organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor

contabile şi a conturilor de execuţie bugetară.
2. Aprobarea bugetelor locale şi a bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de

interes local se aprobă astfel:
 bugetele locale, de către consiliile locale, consiliile judeţene şi consiliul
general al Municipiului Bucureşti, după caz.
 bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din venituri
extrabugetare se aprobă de către consiliile de administraţie ale acestora,
împreună cu avizul ordonatorului principal de credite.
 bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral sau parţial
din bugetele locale, de către consiliile locale, iar, în funcţie de subordonarea
acestora, este necesar avizul ordonatorilor superiori.
Proiectele bugetare locale se prezintă spre aprobare consiliilor locale şi judeţene,

respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în termen de maxim 30 de zile
de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat.
Proiectul bugetului local este supus dezbaterii consiliului local, judeţean şi Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, în termen de 15 zile de la data publicării bugetului
de stat, însoţit fiind, de raportul primarului şi preşedintelui consiliului judeţean sau al
primarului general al municipiului Bucureşti.
Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti trebuie să se

pronunţe asupra contestaţiilor, dacă se vor depune de locuitori în termen 15 zile de la
data publicării şi afişării proiectului. Se va adopta proiectul bugetului local numai după
ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, articole şi anexe.21
21
17
2.4. Execuţia bugetelor locale
Reprezintă toate operaţiunile de realizare a veniturilor de la contribuabili, agenţi

economici şi persoane fizice ce au obligaţia de a achita la termenele stabilite
contravaloarea taxelor şi impozitelor datorate administraţiilor locale, precum şi
efectuarea cheltuielilor prevăzute şi autorizate prin bugetul local.
Derularea acestor acţiuni se poate efectua, atât în numerar, cât şi prin virament bancar.
Activitatea stabilită prin derularea acestor operaţiuni poartă numele de execuţie de casă
a bugetului. Ea se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei, evidenţiată în
conturi distincte.
În procedura execuţiei bugetului de stat sunt implicaţi funcţionari cu atribuţii de

conducere (ordonatori de credite), cât şi funcţionari cărora le revin atribuţii executive
(contabili).
Prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă, după caz, veniturile şi creditele bugetare
în structura clasificaţiei bugetare. Execuţia bugetelor locale presupune realizarea
veniturilor bugetare şi efectuarea cheltuielilor bugetare aprobate prin buget. Veniturile
şi cheltuielile aprobate în bugetele locale, se repartizează pe trimestre, în funcţie de
termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară
efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare se aprobă de către:

 Ministerul Finanţelor Publice pentru sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi pentru transferurile de la acest buget, pe baza propunerilor
ordonatorilor de credite ai bugetelor locale, în termen de 20 zile de la data
publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pentru bugetele locale
şi ale instituţiilor publice în termen de 15 zile de la aprobarea repartizării
18
sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi a transferurilor de la

acest buget.
Pe parcursul exerciţiului bugetar consiliile locale pot aproba rectificarea bugetelor

locale şi a instituţiilor publice, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii
de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate a
ordonatorilor principali de credite.
Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar, iar

cheltuielile de personal nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de

la un program la altul se aprobă de Consiliul Local, judeţean şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza justificărilor corespunzătoare ale
ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între

programele aceluiaşi capitol, care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol, legii
bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competenţa fiecărui ordonator
principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice
subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi

necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii
clasificaţiei bugetare, precum şi a programului, de la care se disponibilizează şi,
respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului, la care
se suplimentează prevederile bugetare.
Virările de credite mai sus amintite se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al
anului bugetar.22
22
Legea Finanţelor Publice Locale publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006 art.49 alin
19
Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de
credite efectuate de către ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor
aprobate, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care
reglementează efectuarea cheltuielilor respective. Efectuarea acestor cheltuieli
bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme
angajamente contractuale sau din convenţii, primirea bunurilor materiale, prestarea
serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata
obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii.23
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:

angajament, lichidare, ordonanţare şi plată.
Angajament – reprezintă asumarea obligaţiei de a plăti o sumă de bani unui terţ,
obligaţie ce rezultă dintr-un act-contract, hotărâre judecătorească sau orice alt act legal.
Lichidarea – este operaţiunea prin care se verifică realizarea serviciului în favoarea
instituţiei publice şi se stabileşte cuantumul plăţii ce urmează a fi efectuată şi are la
bază acte justificative.
Ordonanţarea – este operaţiunea de emitere a unui ordin de plată a sumei de bani din
bugetul local, în favoarea celui îndreptăţit de acesta.
Plata – este operaţiunea prin care se stinge obligaţia instituţiei publice faţă de
persoanele fizice sau juridice, faţă de care acesta este dator cu o anumită sumă de
bani.24
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în

competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor
de specialitate ale instituţiilor publice iar plata cheltuielilor este asigurată de şeful
compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documente justificative, care să
certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor,
conform angajamentelor legale încheiate.
23
24
Şaguna, D. D., (2001), Tratat de Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck
20
Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30% în
condiţiile dispoziţiilor legale.
Sumele efectuate,rprezentând plăţi în avans, şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări
executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor
contractuale, vor fi recuperate de instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor
restitui bugetului din care au fost avansate, împreună cu dobânzile şi penalităţile de
întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada
de când s-au acordat şi până s-au recuperat, făcând excepţie situaţiile expres
reglementate prin dispoziţii legale.25
Salariile la instituţiile publice se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni,
pentru luna precedentă, iar la instituţiile şi serviciile publice, la care salariile se plătesc
de două ori pe lună, această prevedere se aplică cu începerea anului 2005.26
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei
statului, evidenţiindu-se în conturi distincte: veniturile bugetare încasate pe structura
clasificaţiei bugetare; efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate al instituţiilor
publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor
legale; efectuarea operaţiunile de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi
externă rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat; efectuarea altor
operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale; păstrarea
disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloare în lei
a acestora; alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
În execuţie, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se
efectuează lunar de către direcţiile generale ale finanţelor publice, pe baza
fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.27
25
Legea Finanţelor Publice Locale publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006 art.54
26
Idem art.55
27
Legea Finanţelor Publice Locale publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006 art. 59
21
Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Veniturile

neîncasate şi cheltuielile angajate, lichidate şi ordonanţate, în cadrul prevederilor
bugetare, se va încasa sau plăti, după caz, în contul bugetului anului următor.
Creditele bugetare neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de drept.

Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice
destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele
exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul
următor cu aceeaşi destinaţie, şi se utilizează în condiţiile legii finanţelor publice locale
şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii străini.28
Modul de efectuare a execuţiei bugetare se exprimă, din punct de vedere contabil, prin
contul anual de execuţie.
Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare consiliilor locale,
judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, până la data de 31
mai a anului următor, conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, în structura
următoare:
 la venituri – prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive, încasări
realizate.
 la cheltuieli – credite bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive şi plăţi
efectuate.
Trimestrial şi anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situaţii financiare

asupra execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice;
după verificare, acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor Publice situaţii
financiare centralizate privind execuţia bugetelor locale, la termenele şi potrivit
normelor stabilite de acesta.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile

financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare
28
Legea Finanţelor Publice Locale publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006 art.60
22
program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile

asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.29
Situaţiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii

principali de credite spre aprobare consiliilor locale, judeţene şi consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz.30
Încheierea exerciţiului bugetar presupune o dare de seamă completă asupra modului

de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.
Toate actele şi operaţiunile cu caracter tehnic şi normativ, realizate de autorităţile

publice competente în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii bugetului
local constituie procedura bugetară la nivel local. Aceasta se desfăşoară pe parcursul a
trei ani calendaristici, deoarece elaborarea proiectului de buget local începe în anul
premergător celui pentru care se întocmeşte, continuă cu executarea, în cursul anului
respectiv şi se definitivează prin contul de încheiere a exerciţiului bugetar, în anul
următor.
29
30
23
2.5. Proiectarea şi adoptarea bugetelor locale
Există două nivele în construcţia bugetelor locale. Unul dintre ele se referă la veniturile
şi cheltuielile realizate pe plan local, iar celălalt la ceea ce se primeşte de la nivel
central. Întregul buget local (şi venituri proprii şi venituri primite de la nivel central)
parcurge traseul proiectării şi adoptării trecând prin autoritatea centrală, în speţă
Ministerul de Finanţe.
Cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cotele adiţionale la
unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie specială de la bugetul
de stat formează venituri ale bugetelor locale şi, în consecinţă, sunt cuprinse ca atare în
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. În stabilirea, aprobarea şi distribuirea
acestora sunt implicate atât autorităţile administraţiei publice locale cât şi cele ale
administraţiei centrale, competenţele lor în materie fiind stabilite prin lege.
Procedura bugetară privitoare la aceste venituri se întinde pe parcursul a mai multe

luni, debutând prin elaborarea proiectelor de bugete locale la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
Municipiului Bucureşti, primarul general al Municipiului Bucureşti şi preşedinţii
consiliilor judeţene (ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale).
Până la data de 15 mai a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai bugetelor

locale menţionaţi au obligaţia de a prezenta proiectul de buget pentru unitatea
administrativ-teritorială din subordine la direcţia generală a finanţelor publice şi
controlului financiar de stat a judeţului de care aparţin. În cazul în care se solicită
majorări ale transferurilor, cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat pentru anul următor, faţă de anul în curs, consiliile locale şi consiliile judeţene
au obligaţia de a comunica Ministerului Finanţelor Publice propunerile în acest sens,
cu precizarea cauzelor şi fundamentărilor care le determină, până la data de 1 mai.
24
Proiectele bugetelor sunt însoţite de note de fundamentare menite în principal să

justifice pretenţiile financiare ale autorităţilor locale.
În perioada 15 mai - 1 iunie, direcţiile generale ale finanţelor publice şi de la nivel
judeţean centralizează proiectele de bugete locale primite şi care cuprind propunerile
de cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi propunerile de
transferuri cu destinaţie specială, şi depun la Ministerul Finanţelor Publice situaţia
acestora pe ansamblul judeţelor/Municipiului Bucureşti, pentru corelarea cu proiectul
bugetului de stat. Proiectele de buget pe ansamblul judeţelor/municipiului Bucureşti se
prezintă Ministerului Finanţelor Publice însoţite de situaţia unităţilor administrativ-
teritoriale componente la care se propun cote, sume defalcateşi transferuri precum şi de
note de fundamentare a necesităţii, oportunităţii, eficienţei şi eficacităţii acestora.
Ministerul Finanţelor Publice examinează propunerile de sume defalcate şi de

transferuri cu destinaţie specială cuprinse în proiectele de bugete locale pe ansamblul
fiecărui judeţ/Municipiului Bucureşti şi, având situaţia generală a veniturilor şi
cheltuielilor previzionate pentru bugetul de stat, stabileşte, cu acordul Guvernului,
limitele acestor sume, precum şi criteriile de repartizare a acestora pe unităţi
administrativ-teritoriale. Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia ca până la data de
1 iulie să comunice direcţiilor generale ale finanţelor publice şi ale controlului
financiar de stat limitele maxime pentru sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi pentru transferurile cu destinaţie specială, precum şi criteriile de
repartizare a acestora. În plus judeţele primesc o nota de fundamentare a deciziei luate
de minister.
Direcţiile generale ale finanţelor publice şi transmit limitele sumelor defalcate şi

transferurilor cu destinaţie specială consiliilor judeţene şi Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, urmând ca acestea să informeze ordonatorii principali de
credite ai bugetelor locale asupra limitelor în discuţie.
Până la data de 20 iulie, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale elaborează

şi depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat noile
25
propuneri pentru proiectele de bugete locale, întocmite cu luarea în considerare a

limitelor maxime de sume defalcate şi transferuri cu destinaţie specială stabilite de
Ministerul Finanţelor Publice.
Urmează o nouă centralizarea a proiectelor de bugete locale pe ansamblul

judeţelor/Municipiului Bucureşti, centralizare care se realizează de către direcţiile
generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat şi se transmite de către
acestea la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.
Ministerului Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ministerelor şi ale

celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu bugete proprii, a proiectelor
bugetelor locale pe ansamblul judeţelor/Municipiului Bucureşti şi a bugetului propriu,
întocmeşte proiectul bugetului de stat, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat şi
proiectele fondurilor speciale, pe care le depune la Guvern, până la data de 25
septembrie, însoţite de proiectele legilor bugetare.
Guvernul îşi însuşeşte proiectele de bugete menţionate şi le depune spre aprobare la

Parlament, cel mai târziu până la data de 10 octombrie, însoţite de un raport privind
situaţia economico-financiară a ţării şi proiecţia acesteia pentru anul care urmează,
precum şi de proiectele legilor bugetare.
Parlamentul aprobă bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul

fondurilor speciale. Cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
şi transferurile cu destinaţie specială, evidenţiate pe judeţe/municipiul Bucureşti, se
cuprind în anexe la bugetul de stat. Din sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat, aprobate prin legea bugetului de stat, o cotă de până la 25% se alocă
bugetului propriu al judeţelor (limta maximă a acestei cote se stabileşte tot prin legea
bugetului de stat), diferenţa până la suma totală aprobată pentru fiecare judeţ revenind
comunelor, oraşelor şi muncipiilor din respectivul judeţ.
26
Repartizarea efectivă a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe
comune, raşe şi municipii se realizează de fiecare consiliul judeţean, prin hotărâre, cu
prioritate acelor unităţi adminitrativ-teritoriale care înregistrează venituri proprii
insuficiente, după consultarea primarilor şi cu asistenţa tehnică de specialitate a
direcţiilor finanţelor publice, în funcţie de criteriile de repartizare aprobate prin legea
bugetului de stat.
În termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat (care

are loc la data publicării ei în Monitorul oficial al României, Partea I), ordonatorii
principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele de bugete locale spre
aprobare consiliilor locale, consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului
Bucureşti. Proiectul de buget local se publică în presa locală sau se afişează la sediul
primăriei, după care, în termen de 15 zile, este supus aprobării consiliului local,
judeţean şi Consiliului General al Municipiul Bucureşti. Proiectul bugetului local va fi
însoţit de raportul primarului, al preşedintelui consiliului judeţean sau al primarului
general al municipiului Bucureşti, după caz, precum şi de eventualele contestaţii
depuse de locuitori, în termenul de 15 zile de la publicarea/afişarea proiectului.
Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Muncipiului Bucureşti se pronunţă
asupra contestaţiilor, după care adoptă proiectul bugetului local.
Veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre, în

funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară
efectuarea cheltuielilor, şi se aprobă, pentru sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi pentru transferuri de la acest buget, de către Ministerul Finanţelor
Publice, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.
Aprobarea pentru aceste sume se face pe baza propunerilor ordonatorilor principali de
credite ai bugetelor locale, transmise la Ministerul Finanţelor Publice de către direcţiile
generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat.
Pe baza bugetelor locale aprobate de consiliile locale, judeţene şi de Consiliul General

al Municipiului Bucureşti, după caz, direcţiile generale ale finanţelor publice
27
întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor Publice bugetele pe ansamblul fiecărui

judeţ/Municipiului Bucureşti, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor,
grupate în cadrul fiecărui judeţ/Municipiului Bucureşti pe comune, oraşe, municipii/
sectoare ale Municipiului Bucureşti.
28
CAPITOLUL 3. VENITURILE ŞI CHELTUIELILE BUGETULUI

LOCAL
Bugetul local este format din venituri şi cheltuieli, grupate pe baza clasificaţiei
bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice. Veniturile şi cheltuielile bugetelor,
precum şi celelalte venituri şi cheltuieli evidenţiate în afara bugetului local, cumulate
la nivelul unităţii administrativ teritorială, alcătuiesc bugetul general al unităţii
administrativ - teritoriale, care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre
bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-
teritorială pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.
Creditele bugetare aprobate, se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei

publice locale, programelor, proiectelor, activităţilor, acţiunilor, obiectivelor şi a altor
asemenea, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi alte reglementări, şi vor fi angajate şi
folosite în strictă corelare cu gradul previzioanat de încasare a veniturilor bugetare.
3.1. Veniturile bugetului local
Reprezintă resurse băneşti care revin bugetelor locale, bugetelor instituţiilor şi

serviciilor publice de interes local, bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri
extrabugetare, în baza unor prevederi legale, venituri formate, în principal, din
impozite, taxe şi alte vărsăminte.
În ţara noastră în conformitate cu legislaţia în vigoare, veniturile bugetelor locale, se
realizează, în majoritatea lor, prin intermediul veniturilor ordinare, veniturile
extraordinare fiind acordate - potrivit caracterului lor, în mod excepţional - pentru
completarea veniturilor unităţilor administrativ-teritoriale.
La aceste surse se adaugă sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote
adiţionale, transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat şi unele venituri cu
destinaţie specială.
29
Veniturile proprii ale bugetelor locale, conform clasificaţiei elaborată de Ministerul

Finanţelor şi Legii Finanţelor Publice Locale sunt:
 venituri fiscale formate din impozite şi taxe;
 vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
consiliilor locale şi vărsăminte de la instituţiile publice;
 diverse venituri formate din venituri din concesiuni, din amenzi, şi
imputaţii, despăgubiri şi recuperarea cheltuielilor de judecată;
 venituri din capital sunt acelea ce se obţin din valorificarea unor bunuri ale
institutelor publice şi din vânzarea locuinţelor construite din fonduri băneşti ale
statului.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea şi evaluarea

materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele
şi taxele aferente, evaluarea serviciile prestate şi a veniturilor obţinute din acestea,
precum şi alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a
veniturilor.
Veniturile bugetare locale nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu
excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.
Ordonanţa de Urgenţă nr.45/2003 privind finanţele publice, prin anexa nr.1,
repartizează veniturile în două mari categorii:
 venituri proprii – venituri care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor
 venituri proprii – care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.
Veniturile în bugetele locale sunt structurate pe capitole şi subcapitole şi sunt reflectate

în anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr.45/2003.
Având în vedere principalele trăsături caracteristice ale veniturilor bugetare, acestea
pot fi grupate după anumite criterii31:
31
Talpoş, I., (1995), Finanţele României, Editura Sedona, Timişoara
30
1. regularitatea mobilizării lor la bugetul public;

2. conţinutul economic;
3. provenienţa.
1. În funcţie de regularitatea mobilizării lor la bugetul public, veniturile bugetare se

împart în ordinare şi extraordinare.
 Veniturile ordinare sunt cele considerate normale, fireşti pentru constituirea

bugetului public, fiind instituite şi mobilizate la buget în mod obişnuit. În
acestea se includ veniturile fiscale şi nefiscale.
 Veniturile extraordinare sunt cele instituite şi mobilizate în anumite situaţii

deosebite, când veniturile ordinare sunt insuficiente în raport cu necesităţile de
mijloace băneşti ale autorităţilor publice. Astfel de venituri se mobilizează
pentru înfăptuirea unor obiective considerate a fi excepţionale.
2. Din punct de vedere al conţinutului economic, veniturile bugetare sunt structurate în

venituri curente, venituri din capital, sume defalcate şi transferuri.
Veniturile curente deţin ponderea covârşitoare în formarea bugetului, fiind încasate în

baza unor prelevări legale care au o mare valabilitate în timp; ele se repetă de la un an
bugetar la altul. În funcţie de natura lor, veniturile curente se subdivid în: venituri
fiscale şi nefiscale.
Veniturile fiscale se concretizează în impozitele, taxele şi contribuţiile percepute la
buget, având caracter obligatoriu nerestituibil. În cadrul veniturilor fiscale sunt
percepute:
 impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este
considerat a fi însuşi subiectul lor;
 impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu
subiectul plătitor.
31
Veniturile nefiscale sunt acelea care revin statului în calitatea sa de proprietar de

capitaluri avansate în procesul reproducţiei economice, cele mobilizate de la regiile
publice autonome şi de la instituţiile publice, precum şi diverse alte venituri.
Veniturile din capital deţin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare şi provin
din valorificarea prin vânzare a unei părţi din avuţia naţională aflată în patrimoniul
public.
Sumele defalcate şi transferurile apar ca venituri ale bugetelor locale şi au în vedere

cedarea de la bugetul central a unei părţi din impozitul pe salarii, având drept scop
atenuarea dezechilibrelor bugetare ce se înregistrează la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale. În ceea ce priveşte practica financiară în domeniul constituirii
veniturilor bugetelor locale, pe lângă folosirea unor impozite de sine stătătoare, se
întâlneşte şi procedeul de aplicare a unor cote adiţionale sau cote defalcate. Adiţiunea
presupune ca la anumite impozite care constituie surse de venit pentru bugetele
centrale se aplică o anumită cotă (procent pe baza căreia se determină suma din totalul
impozitului respectiv care rămâne la dispoziţia bugetelor locale. În situaţia practicării
defalcării se pot folosii două variante32:
 din impozitele care sunt considerate surse de venit pentru bugetul central se
defalcă o sumă calculată pe baza cotei stabilite care rămâne la bugetul local iar
cealaltă trece la bugetul central;
 din anumite impozite locale, se poate defalca o sumă care se prelevă la Bugetul
central.
3. Din punct de vedere al provenienţei lor, veniturile bugetare sunt interne şi externe.
 Veniturile de provenienţă internă sunt alcătuite din: impozite, taxe, contribuţii,
venituri de la întreprinderile şi proprietăţile publice, donaţii interne,
împrumuturi contractate pe piaţa internă.
 Veniturile de provenienţă externă îmbracă forma împrumuturilor externe şi
transferurile externe primite sub forma împrumuturilor nerambursabile.
32
Tulai, C. I., (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj Napoca
32
3.2. Cheltuielile bugetare
Sunt cheltuielile aprobate şi efectuate din bugetele locale, din bugetele instituţiilor şi
serviciilor publice de interes local şi din bugetele activităţilor finanţate din veniturile
extrabugetare, în limita şi cu destinaţia stabilită prin bugetele respective.
Fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor bugetelor locale, pe

ordonatori de credite, pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe, proiecte,
obiective, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile care revin autorităţilor
administraţiei publice locale, cu priorităţile stabilite de acestea, în vederea funcţionării
lor şi în interesul colectivităţilor locale respective. Fundamentarea şi aprobarea
cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilităţile reale de
încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
Cheltuielile unui buget local se acoperă integral din veniturile bugetului local
respectiv. Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de
autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale. Nici o cheltuială nu
poate fi înscrisă în bugetul local şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste
bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Din motivul că, cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi

limitată, numărul de salariaţi, permanenţi sau temporari, şi fondul salariilor de bază se
aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărei instituţii publice, iar numărul de salariaţi
aprobat nu poate fi depăşit.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele

de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor. Programele şi fondurile externe
nerambursabile şi împrumuturile interne şi externe se cuprind în anexe la bugetele
locale şi se aprobă odată cu acestea.
33
Creditele bugetare sunt sumele aprobate prin buget, reprezentând limita maximă până
la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele
contractate în cursul exerciţiului bugetar sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni
multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru
celelalte acţiuni. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului
bugetar.
În clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare sunt specificate următoarele părţi de

cheltuieli privind bugetele locale:
Partea I–a: Cheltuieli pentru servicii publice generale, această denumire fiind
întrebuinţată în prezent pentru „autorităţile executive” respectiv pentru organele locale
ale puterii executive cu diviziunile privind cheltuielile personal, materiale şi de
servicii. Cu titlul de cheltuieli de personal, pe lângă salarii se prevăd sumele de bani ce
se plătesc pentru ore suplimentare, alte drepturi de personal, cheltuieli pentru deplasări,
detaşări şi transferări, precum şi sumele de bani necesare plăţii contribuţiilor pentru
asigurările sociale de stat. Cu titlul de cheltuieli pentru materiale şi servicii sunt admise
cheltuieli pentru între şi gospodărire, iluminat, încălzit, poştă, telefon, cărţi şi
publicaţii, protocol, furnituri de birou, obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă
durată, reparaţii, protecţia muncii şi alte cheltuieli materiale şi de servicii.
Partea a II-a: Cheltuieli social-culturale cu defalcare privind învăţământul, sănătatea,

cultura, religia şi activităţile sportive şi de tineret, precum şi asistenţa socială, alocaţii,
pensii, ajutoare şi indemnizaţii.
1) Cheltuielile privind învăţământul sunt defalcate pe forme de învăţământ, după
cum urmează: cheltuieli cu învăţământul preşcolar, cel primar şi gimnazial, cel
liceal, profesional, post-liceal şi special, precum şi case de copii, internate,
cămine şi cantine pentru elevi.
2) Cheltuielile pentru sănătate privesc dispensare medicale, spitale, sanatorii, şi
preventorii, centre de transfuzii sanguine, centre de sănătate, diagnostic şi
34
tratament precum şi case, leagăne de copii, servicii de ambulanţă şi alte

instituţii şi acţiuni sanitare.
3) Cheltuielile pentru cultură, activitate sportivă şi de tineret privesc bibliotecile
publice, muzee, teatre şi instituţii profesionale de spectacole şi concerte, case
de cultură, cămine culturale, scoli populare de artă, alte instituţii şi acţiuni
privind cultura, religia şi activitatea sportivă şi de tineret.
4) Cheltuielile de asistenţă socială se referă la căminele de bătrâni şi pensionari,
cămine pentru copii, cămine spital pentru invalizi şi bolnavi cronici, cantine de
ajutor social, centre de primire a minorilor, ajutor social, plasament familiar,
indemnizaţii de naştere precum şi alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii de
asistenţă socială.
Partea a III-a: cheltuieli pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape.
Din această parte a cheltuielilor bugetelor locale se finanţează întreţinerea şi repararea
străzilor, iluminatul public, salubritate, întreţinerea grădinilor publice, a parcurilor şi
zonelor verzi, energie termică pentru populaţie, locuinţe, alimentare cu apă, staţii de
epurare a apelor uzate, colectoare şi de pompare, reţele, centrale şi puncte termice,
canalizare şi alte acţiuni pentru dezvoltare publică şi locuinţe.
Partea a IV-a: cheltuieli pentru acţiuni economice cu subdiviziuni privind drumuri şi

poduri, transport în comun, comunicaţii de interes public, prevenirea şi combaterea
inundaţiilor şi alte cheltuieli pentru acţiuni economice.
35
CAPITOLUL 4. STUDIU APLICATIV PRIVIND BUGETUL

LOCAL AL MUNICIPIULUI ODORHEIU SECUIESC
4.1. Scurt istoric despre municipiul Odorheiu Secuiesc
Odorheiu Secuiesc (în maghiară Székelyudvarhely, în germană Oderhellen alternativ

Hofmarkt, în latină Areopolis) este un municipiu din judeţul Harghita, Transilvania,
România. Municipiul Odorheiu Secuiesc este al doilea oras ca mãrime şi numãr de
populaţie din judeţul Harghita. Este un punct important de întâlnire a celor trei artere
rutiere:
36
 Şoseaua DN 13 A, care vine dinspre Sovata, Târgu Mureş ( vechiul drum al

sării )
 Şoseaua DN 13 A, care vine dinspre Miercurea Ciuc
 Şoseaua DJ 137, care vine dinspre Sighişoara
Datorită acestor drumuri circulaţia de tranzit, care este importantă în viaţa oraşului,
este corespunzătoare. Suprafaţa oraşului este de 4779 hectare, din care: intravilanul
este de 1098 hectare. Clădirile ocupă o suprafaţă de 532 hectare, iar pieţele şi parcurile
120 de hectare. Străzile oraşului, în total 156 de străzi, însumează circa 70 hectare,
lungimea hotarului împreună cu satele din împrejurimi fiind de 40 km.
Odorheiu Secuiesc se întinde în partea de sud-est a depresiunii Transilvaniei, în partea

superioară a cursului Târnavei Mari, la o altitudine de 477 m. Este înconjurat de
colinele Piatra Tărcii, Dealul Mare, Csicser şi Budvár. Datorită caracteristicilor
geografice această regiune a fost favorabilă clădirii unui aşezământ. Mărturie
statornică stau ruinele unui castru roman din sec. al II.-lea descoperit în locul unde
astăzi se regăsesc ruinele Cetăţii Secuieşti “Székely Támadt” (textual, "a atacat
secuiul"). Prima mărturie scrisă despre secuii din zona Odorhei datează din anul 1224,
iar numele oraşului, sub forma de Uduorhel, apare în anul 1333 în lista dijmelor
papale. În anul 1485 este numit oraş de câmpie (Opido Wdvarhel) de către voievodul
Transilvaniei Báthori István şi în 1557 primeşte de la regina Izabella scrisoarea de
privilegiu prin care oraşul este scutit de biruri. Din anul 1558 are dreptul de a folosi
sigiliul propriu cu stema oraşului. Inscripţia de pe sigiliu: Sigillum Oppidi Siculicalis
Udvarhely.
În epoca principatelor două fenomene importante au influenţat dezvoltarea oraşului: în

domeniul economic înfiinţarea şi dezvoltarea rapidă a breslelor, în domeniul cultural-
educaţional instituirea a două importante instituţii de învăţământ: Şcoala Iezuită -
înfiinţată în anul 1593 de către renumitul scriitor şi orator Meszáros Gergely, devenită
Gimnaziu Romano-catolic şi Colegiul Reformat - înfiinţat în anul 1670 de către
37
Bethlen János, cancelarul principelui Apafi Mihály. La sfârşitul sec. XVII oraşul avea
o reţea stradală dezvoltată.
Acest ritm alert este oprit de războaiele, epidemia de ciumă şi foametea de la începutul
sec. XVIII. După scurt timp viaţa economică prosperă din nou. Această prosperitate
este oglindită şi de clădirile în stil baroc ale oraşului, Mănăstirea Franciscană şi
majoritatea bisericilor. În 1879, 13 % din locuitorii oraşului erau mici întreprinzători.
La data de 15 martie 1888 s-a deschis ruta feroviară Odorheiu Secuiesc – Vânători şi
apar primele întreprinderi de tip “fabrică”. “Cercul de lectură a cetăţenilor”,
“Societatea de lectură a tinerilor negustori”, “Societatea corală”, “Ansamblul simfonic
cetăţenesc” au fost înfiinţate în anul 1827. Primul ziar, “Udvarhely”, editat de
Szombathy Ignác apare în anul 1872.
Conform datelor rencensămîntului din anul 2002 municipiul are o populaţie de 36.926
locuitori, dintre care 35.357 (95,75%) sunt maghiari, 1.077 români (2,91%) şi 429
romi (1,16).
4.2. Analiza veniturilor
În analiza veniturilor bugetului municipiului Odorheiu Secuiesc, voi porni de la analiza

de ansamblu a veniturilor în perioada 2005-2007, iar apoi voi efectua o analiză a
structurii veniturilor bugetului local, a componentelor, a dinamicii acestora, a unora din
cauzele care au determinat evoluţia respectivă.
38
Grafic nr.1 Evoluţia veniturilor totale Veniturile totale. Veniturile

totale ale bugetelor locale sunt
formate din: venituri curente,
venituri din capital şi
subvenţii.
Analizând datele, putem
observa că venitul total al
Grafic nr.2 Venituri totale, indici cu baza în lanţ
bugetului local al municipiului
Odorheiu-Secuiesc, a avut o
evoluţie crescătoate pe
parcursul celor 3 ani studiaţi
(vezi grafic nr. 1). Astfel faţă
de anul 2005, în care
încasările realizate au fost de 33.894.673 mii lei, încasările au crescut la suma de
56.852.525 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 1,67 ori. Dacă analizăm
indicii cu baza în lanţ, se observă faptul că creşterea cea mai semnificativă a fost în
anul 2006 faţă de anul 2005, acesta fiind de 1,33 ori în comparaţie cu anul 2007 faţă de
anul 2006 în care creşterea a fost de doar 1,25 ori (vezi grafic nr. 2). Această creştere
se datorează în principal majorării veniturilor curente care au crescut în acelaşi ritm ca
veniturile totale, reprezentând o creştere de 1,52 ori în perioada 2005-2007. Acestă
creştere a veniturilor totale datorită creşterii veniturilor curente este posibilă datorită
faptului că veniturile curente deţin cea mai mare pondere în veniturile totale care sunt
de 95,22% în anul 2005, 99,37% în anul 2006 şi 86,45% în anul 2007 în timp ce
veniturile din capital deţin o pondere nesemnificativă de sub 1% în perioada 2005-
2007. Această fluctuaţie a ponderii veniturilor curente în total venituri se datorează
veniturilor fiscale care au înregistrat o scădere în anul 2007.
39
Grafic nr.3 Venituri totale, grad de realizare Gradul de realizare a

veniturilor totale planificate,
are o evoluţie descendentă,
unde în anul 2005 de la un
grad de realizare de 122,82%
a scăzut la 100,4% în anul
2007 (vezi grafic nr. 3).
Cresterea gradului de realizare în anul 2007 a subventiilor s-a datorat faptului că de la
suma de 4.139.000 mii lei care urmau a fi încasate s-au încasat 7.676.466 mii lei.
Venituri proprii. Acestea sunt formate din venituri curente, sume defalcate din TVA şi
venituri din capital.
Veniturile proprii, au o evoluţie ascendentă în perioada 2005-2007 de la suma de
12.299.706 mii lei în anul 2005 la suma de 21.668.669 mii lei în anul 2007,
reprezentând o creştere de 1,76 ori (vezi grafic nr.1). Această evoluţie a veniturilor
proprii nu se abate foarte mult de la evoluţia veniturilor totale, fapt ce ne arată şi
indicele cu baza în lanţ. În 2006 faţă de 2005 veniturile proprii au crescut de 1,34 ori
iar în anul 2007 faţă de 2006 de 1,31 ori.
Creşterea constantă a veniturilor proprii este asigurată de creşterea simultană a

veniturilor curente faţă de sumele defalcate din TVA. Datorită faptului că veniturile
proprii reprezintă diferenţa dintre veniturile curente şi sumele defalcate din TVA,
pentru a înregistra creşteri, veniturile din suma defalcată din TVA nu trebuie să
depăşească veniturile curente.
Analizând gradul de realizare a veniturilor proprii observăm, şi aici la fel ca la

veniturile totale, o scădere de la 100,3% în anul 2005 la 82,42% în anul 2007. Această
scădere se datorează faptului că încasările realizate în perioada 2006-2007 au fost mai
mici decat prevederile bugetare iniţiale. Gradul de realizare în 2005 pentru veniturile
proprii a fost de 100% scazând la 82,42% în anul 2007 datorita faptului că din suma de
40
26.289.000 mii lei venituri proprii care urmau a fi încasate s-au încasat doar
21.668.669 mii lei cu, 18% mai puţin ( vezi grafic nr. 3).
Grafic nr.4 Venituri curente, sume absolute Veniturile curente. Acestea

sunt formate din venituri
fiscale si venituri nefiscale
(vezi grafic nr. 4). Veniturile
curente, ca şi componentă
principală a veniturilor totale,
în sume absolute au crescut de
Grafic nr.5 Venituri curente, grad de realizare
la suma de 32.274.306 mii lei
în anul 2005 la suma de
49.146.819 mii lei în anul
2007, acesta reprezentând o
creştere de 1,52 ori (vezi
grafic nr. 1). De la un an la
Grafic nr.6 Ponderea veniturilor în veniturile curente altul veniturile curente cresc
cel mai mult în anul 2006 faţă
de anul 2005 de 1,39 de ori, în
timp ce în anul 2007 faţă de
anul 2006 de 1,09 ori (vezi
grafic nr 2).
În ce priveşte gradul de realizare observăm că aceasta a cunoscut fluctuaţii în perioada

2005-2007, astfel: în perioada 2005-2006 a crescut de la 116,95% la 125,11%, urmând
ca în perioada 2006-2007 aceasta să scadă de la 125,11% la 93,69% în anul 2007.(vezi
grafic nr. 3) Această scădere se datorează atât veniturilor fiscale cât şi celor nefiscale
care în anul 2007 au înregistrat o scadere a încasărilor realizate faţă de prevederile
bugetare. În procente aceste scăderi se prezintă sub forma: o scădere de 49% la
veniturile nefiscale şi 4% la veniturile fiscale. Cea mai mare pondere a veniturilor
curente în veniturile totale s-a realizat în anul 2006, aceasta fiind de 99,37%, urmând o
41
scădere a ponderii în anul 2007 la 86,45% datorită scăderii veniturilor fiscale. Evoluţia
veniturilor curente este determinată de evoluţia veniturilor fiscale şi a veniturilor
nefiscale.
Grafic nr.7 Venituri fiscale, sume absolute Veniturile fiscale sunt

formate din: impozite pe venit,
profit şi câştiguri din capital,
impozite şi taxe pe proprietate
şi impozite şi taxe pe bunuri şi
servicii. Acestea, ca sursă de
venituri ale bugetului local
Grafic nr.8 Ponderea veniturilor în veniturile fiscale deţin ponderea cea mai mare
în totalul veniturilor curente
reprezentând peste 90% din
veniturile curente si de fapt ele
alcătuiesc veniturile curente
(vezi grafic nr. 6). În sumă
Grafic nr.9 Venituri fiscale, grad de realizare absolută veniturile fiscale au o

evoluţie ascendentă, acestea
cresc din anul 2005 de la suma
de 31.605.005 mii lei la suma
de 47.582.561 mii lei în anul
2007, reprezentând o creştere
de 1,5 ori (vezi grafic nr.7).
Analizând defalcate pe ani se observă că veniturile fiscale cresc de 1,36 ori în anul
2006 faţă de anul 2005 şi de 1,10 ori în anul 2007 faţă de anul 2006. Gradul de
realizare este asemănătoare cu cel al veniturilor curente şi anume creşte de la 118% din
anul 2005 la 127.53% în anul 2006, apoi scade la 96,24% în anul 2007.
Această scădere din anul 2007 faţă de anul 2006 se datorează scăderii sumelor încasate
faţă de cele prevăzute ale impozitelor şi taxelor pe proprietate de la suma de 8.096.999
mii lei la suma de 5.964.034 mii lei.
42
Grafic nr.10 Impozit pe venit, profit, câştiguri din capital Impozitele pe venit, profit şi
câştiguri din capital. Element
component al veniturilor
fiscale care sunt formate din:
impozit pe venit, profit şi
câştiguri din capital de la
persoane juridice, impozite pe
venit, profit şi câştiguri din
capital de la persoane fizice şi
alte impozite pe venituri, profit şi câştiguri din capital (vezi grafic nr. 10). Ca sursă de
venit ele deţin locul al doilea în cadrul veniturilor fiscale cu o pondere de 20,19% în
anul 2005, 21,11% în anul 2006 şi 21,22% în anul 2007 (vezi grafic nr.8). Evoluţia
acestor venituri în sumă absolută este ascendentă, pornind de la suma de 6.842.245 în
anul 2005 şi ajungând la 12.248.483 în anul 2007, reprezentând o creştere de 1,79 de
ori. Această creştere se datorează în prealabil veniturilor din impozit pe venit, profit şi
câştiguri din capital de la persoane fizice care deţin o pondere de 20,19% în anul 2005,
20,11% în anul 2006 respectiv 19% în anul 2007. Gradul de realizare se situează în
jurul valorii de 100% prezentând o uşoară scădere în anul 2007 faţă de anii precedenţi
cu 0.05% (vezi grafic nr.9). Rar se întâmplă ca âncasările realizate să coincidă atât de
mult cu prevederile bugetare iniţiale.
Impozitele pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice. Acestea

lipsesc în anul 2005 iar pe parcursul celor 3 ani cresc de la suma de 2.370 mii lei în
anul 2006 la suma de 383.614 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 161 ori
(vezi grafic nr.10). Datorită acestor creşteri, aceste venituri ajung să deţină o pondere
de 3% din impozitul pe venit, profit şi câştiguri din capital. Gradul de realizare este
foarte ridicat ân anul 2007 datorită prevederilor bugetare foarte scăzute în comparaţie
cu încasările realizate. Acest grad este de 191% în anul 2007.
43
Impozitele pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice deţin

ponderea cea mai mare în totalul impozitelor pe venit, profit şi câştiguri din capital,
fiind de 20,19% în anul 2005, 20,10% în anul 2006 şi 19,98% în anul 2007. Acestea la
rândul lor sunt alcătuite din: cote şi sume defalcate din impozitul pe venit precum şi
sume alocate de consiliul judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale. Cotele şi
sumele defalcate din impozitul pe venit au o evoluţie ascendentă pornind de la suma de
6.525.659 mii lei în anul 2005 şi ajungând la suma de 11.049.191 în anul 1007, acesta
reprezentând o creştere de 1,69 ori (vezi grafic nr.10). Sumele alocate de consiliul
judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale au evoluţia gradului de realizare crescător
şi se prezintă în felul următor: 109,59% în anul 2005, 130% în anul 2006 şi 149,57% în
anul 2007.
Grafic nr.11 Impozite şi taxe pe proprietate, sume absolute Impozitele şi taxele pe

proprietate. Acestea din
punct de vedere al veniturilor
pe care le generează au cea
mai mică pondere în
veniturile fiscale respectiv
de: 12.89% în anul 2005,
10% în 2006 şi 10,49 în anul
2007 (vezi grafic nr.8). Impozitele şi taxele la rândul lor sunt formate din: impozite şi
taxe pe clădiri, impozite şi taxe pe teren, taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru
şi alte impozite şi taxe pe proprietate. În sumă absolută aceste venituri cresc de la suma
de 4.367.604 mii lei în 2005 la 5.964.034 mii lei în anul 2007. Prezintă o creştere de
1,36 de ori. Analizând indicii cu baza în lanţ, observăm că de la un an la altul
impozitele şi taxele pe proprietate cresc cel mai mult în anul 2007 faţă de 2006 de 1,31
de ori, datorită creşterii impozitelor şi taxelor pe clădiri de 1,8 ori Gradul de realizare a
veniturilor este descendent, scăzând de la 103,83% la 73,6% în anul 2007 (vezi grafic
nr.9). Această evoluţie nefavorabilă a gradului de realizare se datorează evoluţiei
nefavorabile a gradului de realizare a elementelor componente ale veniturilor şi anume
44
taxelor judiciare de timbru care sunt de 73% în anul 2005, 54,6% în anul 2006
respectiv 19,4% în 2007.
Impozitele şi taxele pe clădiri sunt componenta de bază a impozitelor şi taxelor pe

proprietate care generează cele mai mari venituri. Acestea deţin o pondere de 8,3% in
veniturile fiscale în anul 2005, 7,2% în anul 2006 şi 10% în anul 2007. Dacă analizăm
şi ponderea în impozitele şi taxele pe proprietate putem observa că deţin peste jumătate
din acestea şi anume: 60% în 2005, 69% în 2006 respectiv 80% în anul 2007 fapt care
determină în mare măsură evoluţia impozitelor şi taxelor pe proprietate. Acestea
înregistrează o creştere de-a lungul celor 3 ani pornind de la suma de 2.640.422 mii lei
în anul 2005 şi ajungând la suma de 4.808.779 mii lei în anul 2007, reprezentând o
creştere de 1,8 ori (vezi grafic nr.11). Cea mai însemnată creştere a fost în 2007 faţă de
2006 de 1,5 ori.
Impozitele şi taxele pe teren deţin o pondere mai mică în impozitele şi taxele pe

proprietate care în sumă absolută cresc de la 533.214 mii lei în 2005 la suma de
862.543 mii lei în 2007, crescând de 1,6 ori. Gradul de realizare este scăzut şi
fluctuează între valorile de 114% şi 60% înregistrând gradul cel mai scăzut în 2006
când prevederile bugetare au fost stabilite la suma de 952.910 mii lei şi s-au încasat
doar 572.502 mii lei (vezi grafic nr.11).
Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru au o evoluţie descendentă scăzând

de la suma de 994.661 mii lei în anul 2005 la suma de 290.906 mii lei în anul 2007,
reprezentând o scădere de 3,4 ori. Acest element duce la scăderea gradului de realizare
al impozitelor pe taxe şi proprietate datorită faptului că prevederile bugetare sunt mult
mai mari decât încasările realizate. Are cel mai scăzut grad de realizare şi anume: 73%
în anul 2005, 54,9% în 2006 respectiv 19% în anul 2007.
Grafic nr.12 Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii Impozitele şi taxele pe

bunuri şi servicii reprezintă
sursa principală a veniturilor
45
fiscale care generează cel mai mare venit în cadrul acestora şi astfel în veniturile
curente. Este formată din: suma defalcată din TVA, taxe hoteliere, impozite pe
spectacole, impozite pe mijloace de transport şi taxe şi tarife pentru eliberări de licenţe,
autorizaţii de funcţionare. În sumă absolută acestea cresc de la suma de 20.395.156 mii
lei în anul 2005 la suma de 29.369.044 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de
1,4 ori (vezi grafic nr. 7). Această creştere se datorează în cea mai mare parte sumelor
defalcate din TVA. Gradul de realizare este peste 100% în fiecare an, dar înregistrarea
gradului cel mai mare are loc în anul 2006 care este de 154% datorită faptului că
încasările au fost de 29.147.632 mii lei faţă de prevederile bugetare în sumă de
18.826.610 mii lei. După cum am menţionat mai sus, aceste venituri deţin cea mai
mare pondere în veniturile fiscale de-a lungul celor 3 ani şi anume: 64% în anul 2005,
67% în 2006 şi 61% în 2007 (vezi grafic nr. 8).
Sume defalcate din TVA reprezintă principala sursă de venit a impozitelor şi taxelor
pe bunuri şi servicii, deţinând o pondere de 97% în anul 2005, 97% în anul 2006 şi
93% în anul 2007. Analizând şi ponderea în veniturile fiscale, observăm că reprezintă
mai mult de jumătate din acestea şi anume: 63% în 2005, 66% în 2006 şi 57% în anul
2007. Evoluţia în sumă absolută prezintă fluctuaţii în perioada 2005-2007 de la suma
de 19.986.967 mii lei în anul 2005 se ridică la 28.566.210 mii lei în 2006 apoi scade la
suma de 27.507.790 mii lei în 2007 (vezi grafic nr.12). Indicii cu baza în lanţ ne arată
creşterea cea mai semnificativă care a fost înregistrată în anul 2006 faţă de 2005 şi care
este de 1,4 ori. La fel ca evoluţia în sumă absolută, şi gradul de realizare prezintă
fluctuaţii şi anume gradul cel mai ridicat s-a realizat în anul 2006 de 157% care apoi a
scăzut la 104% în anul 2007. Taxele hoteliere împreună cu impozitele pe spectacole
deţin o pondere nesemnificativă în impozitele şi taxele pe bunuri şi servicii precum şi
în veniturile fiscale care sunt mai mici de 1%.
Impozitele pe mijloacele de transport mai generează un venit de luat în considerare

în cadrul impozitelor şi taxelor pe bunuri şi servicii. Acestea deţin o pondere de 1,6%
în 2005, 1,5% în 2006 şi 4,8% în 2007 crescând de la suma de 362.042 mii lei în 2005
la 1.458.228 mii lei în 2007, reprezentând o creştere de 4 ori datorită creşterii bruşte a
46
acestora din 2007 faţă de 2006 (vezi grafic nr.12). În comparaţie cu creşterea
ascendentă a sumelor absolute, gradul de realizare a scăzut de la 100% în anul 2005 la
70% în 2006 apoi a crescut la 73% în anul 2007.
Grafic nr.13 Venituri nefiscale, sumă absolută Venituri nefiscale. În

comparaţie cu veniturile
fiscale, acestea generează un
venit nesemnificativ în
perioada 2005-2007 în cadrul
veniturilor curente. Datorită
acestui fapt, ajung să deţină o
Grafic nr.14 Ponderea veniturilor în venitul nefiscal pondere scăzută în veniturile
curente şi anume: 2% în anul
2005, 3,9% în 2006 şi 3,1% în
anul 2007 (vezi grafic nr. 6).
Veniturile fiscale sunt formate
din urmatoarele venituri:
venituri din proprietate şi
vanzări de bunuri şi servicii. În sumă absolută acestea înregistrează fluctuaţii în
perioada 2005-2007 de la suma de 669.301 mii lei în anul 2005 cresc la suma de
1.779.791 mii lei în 2006 apoi scad la suma de 1.564.258 mii lei în 2007 (vezi grafic
nr.4). Cu ajutorul indicilor cu baza în lanţ putem observa mai clar creşterile defalcate
pe ani. Astfel în 2006 faţă de 2005 s-a înregistrat o creştere a veniturilor nefiscale de
2,6 ori în comparaţie cu anul 2007 faţă de 2006 când s-a înregistrat o scădere de 0,8
ori. Această fluctuaţie se datorează evoluţiei vanzărilor de bunuri şi servicii.
Grafic nr.15 Venitul nefiscal, grad de realizare Gradul de realizare în
perioada studiată este sub
100% datorită încasărilor
realizate foarte scăzute în
comparaţie cu prevederile
bugetare. Acestea se prezintă
47
astfel: 81% în anul 2005 crescând la 85% în anul 2006 şi apoi scăzând la 51% în anul
2007.
Venituri din proprietate. Acestea în funcţie de ponderea veniturilor pe care le

generează în veniturile nefiscale sunt pe locul doi cu o pondere de 44% în anul 2005,
30% în anul 2006 respectiv 45% în anul 2007 (vezi grafic nr. 14). Analizând şi
ponderea în veniturile curente se observă că deţin o pondere nesemnificativă de: 0,9%
în anul 2005, 1,2% în anul 2006 şi 1,4% în anul 2007. Acestea sunt formate din:
restituiri de fonduri din bugetul local al anilor precedenţi, venituri din concesiuni şi
închirieri respectiv venituri din dobânzi. În sumă absolută au o evoluţie crescătoare de
la suma de 298.357 mii lei în anul 2005 la 719.173 mii lei în anul 2007, reprezentând o
creştere de 2,4 ori (vezi grafic nr. 13), datorat veniturilor din concesiuni şi închirieri
care deţin ponderea cea mai mare în acestea respectiv de: 98% în anul 2005, 75% în
anul 2006 şi 98% în anul 2007. Veniturile din dobânzi datorită faptului că sunt 0 nu
influenţează evoluţia veniturilor din proprietate. Gradul de realizare la fel ca la
veniturile nefiscale este sub 100% şi de la un an la altul au o evoluţie descendentă de:
97,4% în anul 2005, 88% în anul 2006 respectiv de 83% în anul 2007.
Vânzări de bunuri şi servicii reprezintă al 2-lea element al veniturilor nefiscale, dar

ca şi venit pe care-l generează reprezintă peste jumătate din acestea astfel: 56% în anul
2005, 69% în anul 2006 şi 54% în anul 2007 (vezi grafic nr. 14). Analizând şi ponderea
lor în veniturile curente observăm că acestea deţin peste 1% şi anume: 1,1% în 2005,
2,7% în 2006 şi 1,5% în anul 2007. Ca şi sumă absolută prezintă fluctuaţii pe parcursul
celor 3 ani şi anume: cresc de la suma de 370.944 mii lei în 2005 la 1.234.787 mii lei
în anul 2006 ca apoi să scadă la suma de 845.085 mii lei în anul 2007 (vezi grafic nr.
13). Această scădere se datorează scăderii veniturilor din taxe administrative, eliberări
permise precum şi din diverse venituri. Gradul de realizare a vanzărilor de bunuri şi
servicii urmăreşte în linii mari evoluţia gradului de realizare a veniturilor nefiscale care
sunt sub 100% astfel: 72% în anul 2005, 84% în anul 2006 si 39% în anul 2007.
Această fluctuaţie a gradului de realizare se datorează veniturilor din prestări de
48
servicii, venituri din taxe administrative, eliberări permise, amenzi, penalităţi şi

confiscări precum şi diverse venituri.
Veniturile din capital reprezintă venituri din valorificarea unor bunuri ale statului. Ca
sursă de venit la bugetul local sunt foarte nesemnificative, deţinând cea mai mică
pondere din veniturile totale şi anume: 4% în anul 2005, respectiv 5% în anul 2006 şi
2007. Aceste venituri la rândul lor sunt formate din: venituri din vânzarea de locuinţe
construite din fondurile statului şi venituri din privatizare. În perioada 2005-2007
aceste venituri au o evoluţie crescătoare de la suma de 12.367 mii lei la 29.640 mii lei,
reprezentând o creştere de 2,4 ori (vezi grafic nr.1). Această creştere se datorează
exclusiv veniturilor din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului care
deţine o pondere de 100% în veniturile de capital, datorită faptului că veniturile din
privatizare sunt 0. Gradul de realizare are o evoluţie crescătoare în perioada 2005-2007
dar sub gradul de 100% (vezi grafic nr. 3). În anul 2005 este 0, în anul 2006 este
extrem de scăzut datorită faptului că prevederile bugetare au fost extrem de ridicate
faţă de încasările realizate şi anume de: 1.013.110 mii lei faţă de 24.795 mii lei.
Aceasta se datorează în mare măsură veniturilor din privatizare care nu au generat nici
un fel de venit şi a căror prevedere bugetară a fost extrem de ridicat, 1.000.000 mii lei
în anul 2006.
Grafic nr.16 Subvenţii, sumă absolută Subvenţiile sunt formate în

exclusivitate din subvenţii
primite de la bugetul de stat.
Subvenţiile au o evoluţie
foarte oscilantă: scad de la
suma de 1.608.000 mii lei în
2005 la suma de 260.208 mii
Grafic nr.17 Ponderea veniturilor în subvenţii
lei în anul 2006 iar apoi
49
înregistrează o creştere spectaculoasă la suma de 7.676.466 mii lei în anul 2007 (vezi
grafic nr.1). Această oscilaţie este foarte bine redată de indicii cu baza în lanţ şi anume:
scad de 6 ori în 2006 faţă de 2005 şi cresc de 29 ori în 2007 faţă de 2006. Creşterea
spectaculoasă în 2007 se datorează atât subvenţiilor de capital cât şi a celor curente
care au crescut brusc în aceaşi măsură. Ponderea subvenţiilor în veniturile totale este
următoarea: 4,7% în anul 2005, 0,57% în anul 2006 respectiv 13,55 în anul 2007.
Deasemenea analizând ponderea subvenţiilor de capital în total subvenţii, observăm că
deţin peste jumătate din acestea astfel: 100% în anul 2005, 54% în anul 2006 respectiv
67% în anul 2007 (vezi grafic nr.17). În perioada 2006-2007 apar şi veniturile curente
în cadrul subvenţiilor care cresc de la suma de 120.000 mii lei la suma de 2.503.593
mii lei, reprezentând o creştere de 20 ori.
4.3. Analiza cheltuielilor
Grafic nr.18 Evoluţia cheltuielilor totale, sume absolute Cheltuielile totale ale
bugetului local al municipiului
Odorheiu Secuiesc în perioada
2005-2007 sunt formate din
cheltuieli pentru: servicii
publice generale, apărare,
ordine publică şi siguranţă
Grafic nr.19 Indici cu baza în lanţ, cheltuieli totale
naţională, cheltuieli social-
culturale, cheltuieli pentru
50
servicii de dezvoltare publică, locuinţă, mediu precum şi din cheltuieli pentru acţiuni
economice.
Acestea în perioada analizată au o evoluţie ascendentă a sumelor în valori absolute, de
la suma de 33.737.117 mii lei în anul 2005 la 56.840.339 mii lei în anul 2007,
reprezentând o creştere de 1,68 ori, creştere ce ne arată faptul că nevoile publice locale
se află în continuă creştere (vezi grafic nr.18). Analizând indicii cu baza în lanţ
observăm faptul că creşterea cea mai semnificativă s-a realizat în 2006 faţă de 2005 de
1,34 ori iar în 2007 faţă de 2006 creşterea a fost de 1,25 ori. Această creştere s-a
datorat în special cheltuielilor social-culturale care deţin cea mai mare pondere în
cheltuielile totale şi anume: 69% în anul 2005, 65% în anul 2006 respectiv 66% în anul
2007 şi care au o evoluţie crescătoare pe perioada 2005-2007 crescând în acelaşi ritm
de la an la an şi anume de 1,26 ori în 2006 faţă de 2005 şi de 1,27 ori în anul 2007 faţă
de 2006. Singurul element care are o evoluţie descendentă în cheltuielile totale este
serviciul şi dezvoltarea publică, locuinţe, mediu care scad de 2,5 ori din 2005 faţă de
anul 2007.
Grafic nr.20 Grad de realizare, cheltuieli totale Gradul de realizare are o

evoluţie descendentă de la
123% în anul 2005 la 100% în
anul 2007, datorită scăderii
gradului de realizare a
elementelor din cheltuielile
totale. Această scădere a
gradului de realizare se datorează faptului că plăţile efectuate sunt mai mari decât
creditele bugetare iniţiale.
Cheltuielile pentru serviciile publice generale este primul element din cheltuielile
bugetului local care este format din: autorităţi executive, alte servicii publice generale,
tranzacţii privind datoria publică şi imprumuturile precum şi transferuri cu caracter
general între diferite nivele ale administraţiei. În sumă absolută prezintă o creştere de
51
la suma de 2.207.149 mii lei în anul 2005 la suma de 4.833.354 mii lei în anul 2007,
reprezentând o creştere de 2,2 ori (vezi grafic nr.18). Indicii cu baza în lanţ ai
serviciilor publice generale ne arată evoluţia cheltuielilor astfel: cresc de 2,1 ori în
2006 faţă de 2005 apoi în 2007 faţă de 2006 cresc de doar 1,03 ori. Această creştere se
datorează creşterii cheltuielilor cu autorităţile executive care deţin o pondere de peste
jumătate din cheltuielile cu serviciile publice generale astfel: 97% în anul 2005, 78%
în anul 2006 respectiv 74% în anul 2007. Gradul de realizare are o evoluţie
descendentă de la un grad de realizare de 157% în anul 2005 scade la 84% în anul
2007 (vezi grafic nr.20).
Autorităţile executive reprezintă aşa cum am prezentat anterior peste 80% din
serviciile publice generale, fiind principala cheltuială din cadrul acestora. În sumă
absolută cresc de la suma de 2.148.694 mii lei în anul 2005 la suma de 3.577.458 mii
lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 1,66 ori. Cea mai mare creştere s-a
înregistrat în anul 2006 faţă de 2005 de 1,69 ori în comparaţie cu anul 2007 faţă de
2006 când a crescut de 0,97 ori. Analizând şi ponderea în cheltuielile totale observăm
că deţin o pondere destul de semnificativă de: 6,37% în anul 2005, 8% în anul 2006
respectiv 6,29% în anul 2007. Gradul de realizare scade la fel ca cel al serviciilor
publice generale şi este de: 153% în anul 2005, 96% în anul 2006 respectiv 84% în
anul 2007.
Cheltuielile pentru alte servicii publice generale cresc de la suma de 58.455 mii lei
în anul 2005 la suma de 1.100.612 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 18
ori. Ponderea lor în serviciile publice generale se prezintă astfel: 3% în anul 2005, 19%
în anul 2006 respectiv 23% în anul 2007. Gradul de realizare este crescător dar se
situează sub 100% astfel: 0% în anul 2005, 87% în anul 2006 respectiv 88% în anul
2007. Tranzactiile privind datoria publică şi imprumuturile apar în anul 2006 şi sunt în
sumă de 99.622 mii lei crescând la suma de 111.100 mii lei în anul 2007, reprezentând
o creştere de 1,1 ori. Ponderea lor în serviciile publice generale este de: 0% în 2005,
2% în anul 2006 respectiv 2,3% în anul 2007. Gradul de realizare fluctuează în
perioada 2005-2007 astfel: 0% în anul 2005, 87% în anul 2006 şi 55% în anul 2007.
52
Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ca şi cheltuială a bugetului local

deţine o pondere nesemnificativă în cheltuielile totale astfel: 0% în anul 2005, 0,19%
în anul 2006 respectiv 0,16% în anul 2007. Acesta este reprezentat de cheltuieli cu
protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor care apar doar în anul 2006 şi în sumă
absolută cresc de la 85.559 mii lei în anul 2006 la 88.709 mii lei, reprezntând o
creştere de 1,03 ori (vezi grafic nr.18). Datorită faptului că creditele bugetare s-au
stabilit la sume mult mai mari decât au fost plăţile efectuate, gradul de realizare este
sub 100% şi se prezintă astfel: 0% în anul 2005, 72% în anul 2006 respectiv 46% în
anul 2007.
Grafic nr.21 Evoluţia cheltuielilor social-culturale Cheltuielile social-culturale

reprezintă principala
cheltuială a bugetului local
care are cea mai mare
pondere în totalul
cheltuielilor. Acesta la rândul
său este format din:
Grafic nr.22 Ponderea cheltuielilor în chelt social-culturale
cheltuieli pentru învăţământ,
cheltuieli pentru sănătate,
cheltuieli pentru cultură,
recreere, religie precum şi
cheltuieli pentru asigurări şi
asistenţă socială. În sumă
Grafic nr.23 Grad de realizare, cheltuieli social-culturale
absolută cresc în perioada
53
analizată de la suma de 23.535.602 mii lei în anul 2005 la suma de 38.030.163 mii lei
în anul 2007, ceea ce reprezintă o creştere de 1,6 ori (vezi grafic nr. 18). Cea mai mare
creştere analizând indicii cu baza în lanţ se înregistrează în anul 2007 faţă de anul 2006
de 1,27 ori. Ponderea din totalul cheltuielilor a cheltuielilor social-culturale în perioada
2005-2007 este cea mai mare, după cum am menţionat anterior. Dacă în anul 2005
ponderea era de 69%, în anul 2006 scade la 65% ca apoi să crească la 67% în anul
2007. Evoluţia cheltuielilor social-culturale este determinată în mare parte de evoluţia
cheltuielilor pentru învăţământ deoarece acestea deţin peste 80% din acestea respectiv:
83% în anul 2005, 82% în anul 2006 şi 80% în anul 2007. Gradul de realizare
oscilează pe parcursul perioadei 2005-2007 datorită diferenţei dintre creditele bugetare
iniţiale şi plăţile efectuate astfel: 111% în anul 2005, 116% în anul 2006 respectiv 99%
în anul 2007 (vezi grafic nr.20).
Grafic nr.24 Evoluţia cheltuielilor pentru învăţământ Cheltuielile pentru

învăţământ sunt formate din
cheltuieli pentru învăţământ
preşcolar şi primar respectiv
cheltuieli pentru învăţământ
secundar. Reprezintă
principala şi cea mai
Grafic nr.25 Ponderea în cheltuielile pentru învăţământ
importantă cheltuială din
cadrul cheltuielilor social-
culturale care în sumă
absolută evoluează ascendent
de la suma de 19.747.816 mii
lei în anul 2005 la suma de
30.367.238 mii lei în anul
Grafic nr.26 Grad de realizare
2007, reprezentând o creştere
de 1,5 ori (vezi grafic nr.21).
Această creştere se datorează
în principal cheltuielilor
54
pentru învăţământ secundar care cresc de 2,2 ori în perioada 2005-2007, de la suma de
9.226.345 mii lei la 21.091.331 mii lei, în comparaţie cu cheltuielile pentru învăţământ
preşcolar şi primar care scade în anul 2007 faţă de 2006 de 0,13 ori (vezi grafic nr 24).
Ponderea cheltuielilor pentru învăţământ în cheltuielile social-culturale după cum am
prezentat anterior reprezintă peste 80% şi anume: 83% în anul 2005, 82% în anul 2006
şi 80% în anul 2007 (vezi grafic nr. 22). Aceasta se datorează în mare măsură
cheltuielilor pentru învăţământ secundar care deţin o pondere de: 46% în anul 2005,
63% în anul 2006 respectiv 69% în anul 2007 în cheltuielile pentru învăţământ (vezi
grafic nr.25). Analizând ponderea cheltuielilor pentru învăţământ în cadrul cheltuielilor
totale, observăm că acestea deţin peste jumătate din acestea astfel: 58% în anul 2005,
54% în anul 2006 respectiv 53% în anul 2007, ceea ce înseamnă că peste jumătate din
resursele bugetului municipiului Odorheiu Secuiesc sunt alocate doar pentru
învăţământ. Gradul de realizare oscilează în perioada analizată astfel încât în 2005
gradul de realizare este de 112% crescând la 126% în anul 2006 ca apoi să scadă la
106% în anul 2007 (vezi grafic nr.23).
Cheltuielile pentru sănătate sunt cele mai reduse din cadrul cheltuielilor social-
culturale şi astfel deţin o pondere de doar 2,4% în anul 2005, 1,2% în anul 2006
respectiv 1,8% în anul 2007. Analizând ponderea lor şi în cheltuielile totale observăm
că deţin o pondere nesemnificativă de: 1,69% în anul 2005, 0,78% în anul 2006 şi
1,24% în anul 2007. În sumă absolută oscilează în perioada 2005-2007 astfel: în 2006
faţă de 2005 scade de la suma de 571.809 mii lei la suma de 351.625 mii lei, iar apoi
creşte la suma de 714.510 mii lei în anul 2007 (vezi grafic nr.21). Această creştere se
datorează exclusiv cheltuielilor pentru spitale generale care cresc de 2 ori în 2007 faţă
de 2006 deoarece reprezintă unica cheltuială în cadrul cheltuielilor pentru sănătate,
datorită faptului că cheltuielile pentru alte instituţii şi acţiuni sanitare sunt 0 în perioada
2006-2007. Gradul de realizare oscilează în perioada analizată şi a fost îndeplinit în
proporţii de: 143% în anul 2005, 41% în anul 2006 respectiv 87% în anul 2007.
Grafic nr.27 Cheltuieli pentru cultură, recreere şi religie Cheltuielile pentru cultură,
recreere şi religie ocupă locul
doi ca şi pondere în
55
cheltuielile social-culturale după cheltuielile pentru învăţământ astfel: 6,7% în anul

2005, 9,1% în anul 2006 şi 10% în anul 2007 (vezi grafic nr.22), respectiv o pondere
de 4,6% în anul 2005, 6% în anul 2006 şi 7,3% în anul 2007 în cheltuielile totale.
Acestea în sumă absolută cresc de la suma de 1.576.320 mii lei în anul 2005 la suma
de 4.164.511 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 2,6 ori (vezi grafic nr.21).
Această creştere se datorează cheltuielilor pentru servicii culturale care sunt cele mai
importante în cadrul acestui tip de cheltuieli şi care deţin o pondere de 89% în anul
2005, 72% în anul 2006 şi 65% în anul 2007 (vezi grafic nr.28).
Grafic nr.28 Ponderea în chelt. pentru cultură, recreere şi religie Pe lângă cheltuielile pentru
servicii culturale mai avem
cheltuieli pentru servicii
recreative şi sportive,
cheltuieli pentru servicii
religioase precum şi cheltuieli
cu alte servicii în domeniul
culturii, recreerii şi religiei.
Grafic nr.29 Indici cu baza în lanţ, chelt pentru cultură
Gradul de realizare a fost

îndeplinit 100% doar în anul
2005, urmând să scadă în
următorii, având valori
cuprinse între: 95% în anul
2006 respectiv 75% în anul 2007(vezi grafic nr. 23).
Cheltuieli pentru servicii culturale. Acestea după cum am prezentat anterior deţin
cea mai mare pondere în cheltuielile social-culturale ( 89% în 2005, 72% în 2006 şi
65% în anul 2007), cunoscând o evoluţie ascendentă de la suma de 1.411.340 mii lei în
anul 2005 la suma de 2.704.532 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 1,9 ori
(vezi grafic nr. 27). Această creştere se datorează tuturor cheltuielilor care compun
serviciile culturale deoarece toate au avut o evoluţie ascendentă şi toate au ponderi
relativ egale pornind de la 0% şi ajungând până la 30% din acestea. Aceste cheltuieli
56
sunt pentru: biblioteci, muzee, instituţii publice de spectacole şi concerte, casa de

cultură, consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice precum şi alte servicii
culturale. Cheltuielile pentru biblioteci publice în perioada 2005-2007 sunt cuprinse
între 319.999 mii lei şi 380.167 mii lei, asemănător cu cheltuielile pentru muzee care
cresc de la suma de 372.721 mii lei la suma de 470.000 mii lei deţinând o pondere de
aproximativ 18%. Cheltuielile pentru instituţii publice de spectacole şi concerte sunt
cuprinse între 438.600 mii lei în anul 2005 şi 530.000 mii lei în anul 2007, deţinând o
pondere de aproximativ 20%. Cheltuielile cu casa de cultură sunt mai reduse fiind de
280.000 mii lei în anul 2005 şi crescând la suma de 480.000 mii lei în anul 2007.
Cheltuielile cu restituirea şi consolidarea monumentelor istorice apar doar în anul 2007
şi sunt de 524.365 mii lei.
Gradul de realizare este sub 100% şi are o evoluţie descendentă reprezentată astfel:
96% în anul 2005, 93% în anul 2006 şi 74% în anul 2007.
Cheltuielile cu serviciile recreative şi sportive reprezintă cheltuieli pentru: sport,

tineret şi întreţinerea grădinii publice, parcuri, zone verzi, baze sportive. Au o evoluţie
ascendentă de la suma de 90.000 mii lei în anul 2005 la 1.291.360 mii lei în anul 2007,
reprezentând o creştere de 14 ori (vezi grafic nr. 27). Indicii cu baza în lanţ ne arată
faptul că în anul 2006 faţă de anul 2005 aceste cheltuieli au crescut de 5 ori în
comparaţie cu anul 2007 faţă de anul 2006 când s-a înregistrat o creştere de doar 2 ori
(vezi grafic nr. 29). Ponderea acestor cheltuieli în cheltuielile pentru cultură, recreere şi
religie sunt de: 5% în anul 2005, 19% în anul 2006 respectiv 31% în anul 2007 (vezi
grafic nr. 28). Se observă că ponderea are o evoluţie ascendentă datorită faptului că
cheltuielile pentru sport cresc de la suma de 90.000 mii lei la 640.000 mii lei, având
cea mai mare pondere în cheltuielile cu serviciile recreative şi sportive astfel: 100% în
anul 2005, 56% în anul 2006 şi 50% în anul 2007. La fel şi cheltuielile pentru
întreţinerea grădinii publice, parcurilor, zonelor verzi cresc de la suma de 226.877 mii
lei în anul 2006 la 608.917 mii lei în anul 2007, lipsind în anul 2005. Cheltuielile
pentru tineret apar doar în anul 2007 şi au o pondere nesemnificativă de 3% în
cheltuielile pentru servicii recreative şi sportive.
57
Cheltuielile pentru servicii religioase au o evoluţie descendentă de la suma de 55.000

mii lei în anul 2005 la suma de 9.000 mii lei în anul 2007, scăzând de 6 ori (vezi grafic
nr. 27). Prezintă cea mai mică pondere în cheltuielile pentru cultură, recreere şi religie
şi anume: 3% în anul 2005, 1,3% în anul 2006 respectiv 0,27% în anul 2007 (vezi
grafic nr. 28). Înregistrează cel mai înalt grad de realizare şi anume: 275% în anul 2005
apoi scade treptat la 76% în anul 2006 respectiv 15% în anul 2007.
Grafic nr.30 Asigurări şi asistenţă socială, sume absolute Asigurări şi asistenţă socială
reprezintă ultimul tip de
cheltuială din cadrul
cheltuielilor social-culturale.
În sumă absolută evoluează de
la suma de 1.639.657 mii lei
în anul 2005 la suma de
2.783.904 mii lei în anul 2007, reprezentând o creştere de 1,69 ori fiind cele mai
importante cheltuieli după cheltuielile pentru învăţământ (vezi grafic nr.21). Ponderea
lor în cheltuielile social-culturale sunt de: 6,9% în anul 2005, 7,3% în anul 2006 şi
2007 (vezi grafic nr. 22). Analizând ponderea lor şi în cheltuielile totale observăm că
ele sunt de: 4,8% în anul 2005 şi 2006 respectiv de 4,9% în anul 2007. Cheltuielile
pentru asigurare şi asistenţă socială au gradul de realizare sub 100% ceea ce reflectă
faptul că plăţile efectuate pe parcursul celor 3 ani au fost mai reduse decât creditele
bugetare iniţiale (vezi grfic nr. 23). Aceste cheltuieli sunt formate la rândul lor din
cheltuieli pentru: asistenţă acordată persoanelor în vârstă, asistenţă socială în caz de
invaliditate, asigurări sociale pentru familii, copii, creşe, prevenirea excluderii sociale
precum şi alte cheltuieli în domeniul asigurărilor (vezi grafic nr. 30). În cadrul acestor
cheltuieli ponderea cea mai mare o au cheltuielile pentru prevenirea excluderii sociale
care de la suma de 52.750 mii lei în anul 2005 creşte la suma de 902.051 mii lei în anul
2007, deţinând o pondere de: 3% în anul 2005, 29% în anul 2006 şi 32% în anul 2007.
La fel şi cheltuielile pentru asistenţă în caz de invaliditate, cresc de la suma de 603.865
mii lei în anul 2006 la 816.914 mii lei în anul 2007 lipsind în anul 2005, deţinând o
pondere de: 0% în anul 2005, 27% în anul 2006 şi 29% în anul 2007.
58
Asistenţa acordată persoanelor în vârstă reprezintă ponderea cea mai mică în cadrul
cheltuielilor pentru asigurări şi asistenţă socială. Acestea lipsesc în anul 2005 şi sunt în
sumă nesemnificativă în perioada 2006-2007. Cheltuieli pentru creşe lipsesc în anul
2005 dar în anul 2006 cresc de la suma de 354.040 mii lei la 406.871 mii lei în anul
2007. În ceea ce priveşte alte cheltuieli în domeniul asigurărilor, acestea sunt de
1.471.541 mii lei în anul 2005 scăzând la suma de 496.440 mii lei în anul 2007,
reprezentând o scădere de 2,9 ori.
Gradul de realizare a cheltuielilor pentru asigurări şi asistenţă socială sunt sub 100% şi
au o evoluţie descendentă astfel: 95% în anul 2005, 88% în anul 2006 şi 2007 (vezi
grafic nr. 23).
Grafic nr.31 Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu Cheltuielile pentru servicii
şi dezvoltare publică,
locuinţe, mediu sunt formate
din: cheltuieli pentru
locuinţe, servicii de
dezvoltare publică şi
cheltuieli pentru protecţia
Grafic nr.32 Ponderi
mediului.Analizând ponderea
lor în cheltuielile totale
observăm că acestea au o
evoluţie descendentă
deţinând o pondere relativ
scăzută de: 15,5% în anul
2005, 3,7% în anul 2006
respectiv 3,6% în anul 2007. În sumă absolută acestea prezintă fluctuaţii în perioada
analizată astfel: scad de la suma de 5.241.237 mii lei în anul 2005 la suma de
1.712.963 mii lei în anul 2006 iar apoi cresc în anul 2007 la suma de 2.083.492 mii lei
(vezi grafic nr. 18). Această fluctuaţie se datorează în mare parte cheltuielilor pentru
locuinţe, servicii de dezvoltare publică datorită faptului că deţin cea mai mare pondere
59
în cadrul acestora astfel: 81% în anul 2005, 73% în anul 2006 respectiv 72% în anul
2007 (vezi grafic nr. 32).
Grafic nr.33 Locuinţe, servicii de dezvoltare publică Cheltuielile pentru locuinţe,

servicii de dezvoltare
publică sunt alcătuite la
rândul lor din cheltuieli
pentru: dezvoltarea sistemului
de locuinţe, iluminat public şi
electrificări rurale precum şi
alte servicii în domeniul locuinţelor. Acestea în sumă absolută scad de la suma de
4.254.454 mii lei în anul 2005 la suma de 1.509.718 mii lei în anul 2007 reprezentând
o scădere de 2,8 ori (vezi grafic nr. 31).
Grafic nr.34 Protecţia mediului, sume absolute Cheltuielile pentru protecţia

mediului la fel ca şi celelalte
cheltuieli au o evoluţie
descendentă de la suma de
986.783 mii lei în anul 2005 la
suma de 573.774 mii lei în
anul 2007 (vezi grafic nr. 31).
Ponderea lor în cheltuielile pentru servicii şi dezvoltarea publică, locuinţe, mediu se
prezintă astfel: 19% în anul 2005, 27% în anul 2006 respectiv 28% în anul 2007 (vezi
grafic nr. 32). Cea mai mare pondere în cadrul cheltuielilor pentru protecţia mediului o
au cheltuielile pentru salubritate şi gestiunea deşeurilor urmate de cheltuieli pentru
canalizare şi tratarea apelor reziduale.
Gradul de realizare a cheltuielilor pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu

prezintă fluctuaţii în perioada 2005-2007 astfel: de la gradul de 153% în anul 2005
scade la 73% în anul 2006 apoi în anul 2007 creşte iar peste gradul de 100% vezi
grafic nr. 20).
60
Grafic nr.35 Acţiuni economice, sume absolute Cheltuielile pentru acţiuni

economice reprezintă ultimul
tip de cheltuială din cadrul
cheltuielilor bugetelor locale
care în sumă absolută cresc de
la 2.753.129 mii lei în anul
Grafic nr.36 Indici cu baza în lanţ, acţiuni economice 2005 la suma de 11.804.621
mii lei în anul 2007
reprezentând o creştere de 4,3
ori (vezi grafic nr.18), cea mai
mare creştere, analizând
indicii cu baza în lanţ, se
înregistrează în anul 2006 faţă
Grafic nr.37 Ponderea cheltuielilor în acţiuni economice de anul 2005 de 3,2 ori.
Ponderea lor în cheltuielile
totale înregistrează o evoluţie
crescătoare de la ponderea de
8,1% în anul 2005 creşte la
20,7% în anul 2007. Acesta la
rândul său este compus din
mai multe cheltuieli si anume:
prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi a îngheţului, cheltuieli pentru energia termică,
cheltuieli pentru drumuri şi poduri, cheltuieli pentru stăzi, alte cheltuieli în domeniul
transporturilor precum şi alte acţiuni economice. Dintre aceste cheltuieli cele mai
importante sunt cele pentru energia termică şi pentru străzi. Cheltuielile pentru energia
termică lipsesc în anul 2005 dar deţin o pondere însemnată în perioada 2006-2007 în
cheltuielile pentru acţiuni economice astfel: 53% în anul 2006 şi 2007 (vezi grafic nr.
37), crescând de la suma de 4.781.844 mii lei în anul 2006 la suma de 6.293.252 mii
lei în anul 2007. Cheltuielile pentru străzi au o evoluţie crescătoare de la suma de
1.637.189 mii lei în anul 2005 la suma de 4.443.708 mii lei în anul 2007 reprezentând
61
o creştere de 2,7 ori (vezi grafic nr. 35). Ponderea acestor cheltuieli în cheltuielile
pentru acţiuni economice este de: 59% în anul 2005, 41% în anul 2006 respectiv 37%
în anul 2007. Gradul de realizare a cheltuielilor pentru acţiuni economice este foarte
ridicat în primii doi ani, acesta fiind de 205% în anul 2005 şi 224% în anul 2006
datorită creditelor bugetare iniţiale reduse faţă de plăţile efectuate. În anul 2007 acesta
este de 109% (vezi graficul nr.20).
62
Concluzii
Lucrarea de faţă a avut ca problematică “Bugetul local – componentă a bugetului

general consolidat, cu aplicaţie la Odorheiu Secuiesc”, pe care am abordat-o în temeiul
legislaţiei actuale şi a bibliografiei prezentate.
Problematica lucrării de diplomă este de o mare importanţă şi de actualitate dacă avem

în vedere că viaţa publică al unui oraş depinde într-o foarte mare măsură de bugetul
alocat şi folosit în zona administrativ teritorială.
Am considerat că este important ca în primul capitol să mă refer la “Sistemul bugetelor
în România”. Astfel am abordat subiecte în legătură cu cadrul legal al bugetelor, cu
conceptul de buget general consolidat. Am încercat să arăt importanţa bugetului şi am
prezentat structura sistemului bugetar.
În capitolul doi am început să dezvolt aspectele legate de bugetele locale.

Cu această ocazie am abordat noţiunea de buget local, principiile bugetului local,
procesul bugetar, execuţia bugetului local, proiectarea şi adoptarea bugetelor locale.
În general, am insistat asupra următoarelor aspecte:
 definirea bugetului;
 importanţa bugetului din punct de vedere economico-politic;
 definirea bugetului local
 elaborarea bugetelor locale
 etapele de aprobare şi adoptare a bugetelor locale
 veniturile şi cheltuielile ce alcătuiesc bugetul local
 execuţia bugetelor locale.
În capitolul patru m-au preocupat aspectele practice ale problemelor tratate anterior.
Într-o primă fază, din motivul că studiul aplicativ este făcut la municipiul Odorheiu
Secuiesc, am prezentat un scurt istoric al municipiului, date geografice şi demografice.
63
Apoi am analizat veniturile şi cheltuielile bugetului Odorheiu Secuiesc şi am constatat

că bugetul municipiului Odorheiu Secuiesc a crescut în anul 2007 de 1,68 ori faţă de
anul 2005. După analizele efectuate s-a văzut că de exemplu ponderea ceea mai mare
în totalul cheltuielilor o au cheltuielile social-culturale.
O administraţie locală democratică şi eficientă este una dintre cerinţele definitorii

pentru o economie europeană. Prin rolul pe care îl îndeplineşte, administraţia publică
este cea care poate să imprime societăţii un anumit ritm de dezvoltare. Cadrul legal şi
instituţional este un element principal pe care îl implică descentralizarea. O măsură a
reformei administraţiei publice a fost descentralizarea care impune întărirea puterii şi
rolului administraţiei publice locale în gestionarea serviciilor publice locale.
După anul 2000 s-au făcut progrese mari în descentralizarea serviciilor publice. A
existat o deschidere şi din partea autorităţilor centrale de a găsi împreună cu
administraţia publică locală, soluţii pentru continuarea descentralizării şi eliminarea
neajunsurilor constatate pe parcursul procesului. O parte din reglementările emise până
în anul 2000 au fost modificate şi completate în vederea îmbunătăţirii cadrului de
reglementare şi creşterea competenţelor şi responsabilităţilor autorităţilor publice în
deservirea comunităţii. Transferul de responsabilităţi către administraţia publică locală
nu a fost însoţit întotdeauna şi de transferul resurselor financiare necesare finanţării
acestora. Administraţia publică locală nu a acţionat întotdeauna aşa cum se impunea.
Totuşi, administraţia publică locală a fost într-o continuă transformare înregistrând în
timp progrese în ceea ce priveşte îmbunătăţirea managementului public. Progresul
înregistrat diferă însă de la o unitate administrativ - teritorială la alta.
În condiţiile actuale, în care se pune un accent deosebit pe descentralizare şi autonomie

locală, aleşii fiecărei comunităţi trebuie să identifice cele mai bune practici de
gestionare a resurselor locale. Creşterea competenţelor şi responsabilităţilor organelor
deliberative şi executive ale administraţiei publice locale impune acestora trecerea de
la viziunile pe termen scurt la viziunile pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte
furnizarea serviciilor publice locale. Prin intermediul bugetului se realizează anual
64
imobilizarea de fonduri băneşti la dispoziţia unităţilor administrativ teritoriale şi

repartizarea acestora pentru satisfacerea nevoilor colective ale cetăţenilor.
Rolul bugetului local a crescut pe măsură ce au fost atribuite noi responsabilităţi

autorităţilor locale, acestea fiind nevoite să acţioneze pentru creşterea veniturilor,
identificarea şi utilizarea unor noi surse de finanţare pentru a face faţă cerinţelor în
creştere. O importantă sursă atrasă pentru finanţarea serviciilor publice locale o
reprezintă şi fondurile structurale. Capacitatea de absorbţie de către administraţia
publică locală a fondurilor structurale este identificată totuşi ca o problemă. Acest
lucru impune o acţiune atât din partea administraţiei centrale care trebuie să identifice
şi să elaboreze politici publice care să soluţioneze această problemă dar şi din partea
administraţiei publice locale care trebuie să aibă voinţa de a se pregăti şi acţiona pentru
accesarea acestor surse.
Creşterea capacităţii financiare a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale depinde în

egală măsură atât de managementul aleşilor locali dar şi de deschiderea administraţiei
publice centrale de a continua reforma privind descentralizarea cu respectarea
principiilor statuate prin reglementările legale inclusiv a celor stipulate în Carta
Europeana a Autonomiei Locale ratificată de România prin Legea 199/1997.
65
BIBLIOGRAFIE
 DRĂCEA, M., et al, (1999), Finanţe publice, Editura Universitaria, Craiova

 INCEU, A. M., LAZĂR, D. T., (2006), Finanţe şi bugete publice, Editura Accent,
Cluj Napoca
 MOŞTEANU, T., Vuţă, M., Câmpeanu, E.,(2003), Buget şi Trezorerie Publică,
Editura Universitară
 POPESCU, N. D., (2002), Finanţe – Bugete – Fiscalitate, Editura Economică,
Bucureşti
 ROMAN, D. P., (2004), Dreptul Finanţelor Publice, Editura Tribuna, Sibiu
 ŞAGUNA, D. D., (2001), Tratat de Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck,
Bucureşti
 TALPOŞ, I., (1995), Finanţele României, Editura Sedona, Timişoara
 TULAI, C. I., (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa cărţii de
ştiinţă, Cluj Napoca
 VĂCĂREL, I., Bistriceanu, Gh. D., Anghelache, G., (2003), Finanţe Publice,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti
 Legea administraţiei publice locale (Legea 215 din 23 aprilie 2001, republicată)
 Legea finanţelor publice (Legea 500 din 11 iulie 2002, cu modificările
ulterioare)
 Legea finanţelor publice locale (Legea nr.273 din 21 iunie 2006)
 Legea privind contenciosul administrativ (Legea nr.554 din 2 decembrie 2004)
 Legea privind taxele şi impozitele locale (Legea 571 din 22 decembrie 2003,
republicată)
66

Limbă

Analiza Bugetului Local Al Municipiului Odorheiu Secuiesc

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Bugetului Local Al Municipiului Odorheiu Secuiesc

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza bugetului local al municipiului Odorheiu Secuiesc

Comunităţile locale „fruntaşe” deţin diverse avantaje economice, sociale, demografice

CAPITOLUL 1. SISTEMUL BUGETELOR ÎN ROMÂNIA

Cadrul legal care reglementează funcţionarea administraţiei locale pe tema bugetelor

Alături de acestea se regăsesc şi ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, ordine ale

1.1. Conţinutul conceptului de buget

În domeniul financiar autoritatea publică este obligată să întocmească un plan anual

În condiţiile tot mai complexe ale vieţii economico-sociale de astăzi, doctrina

1) Bugetul economiei naţionale;

Bugetul economiei naţionale este un plan/program ce se întocmeşte anual şi cuprinde

1.2. Structura sistemului bugetar

Structura sistemului bugetar este adecvată organizării administrative a statului. Astfel,

ce vor fi încasate şi cheltuielile ce pot fi efectuate într-un an bugetar şi financiar, care

Oricare din componentele unui buget public are o triplă semnificaţie:

În România putem să vorbim despre un sistem bugetar, în sensul că există, potrivit

Fiecare buget cuprinde o parte de venituri şi o parte de cheltuieli. La capitolul venituri

Bugetul public îndeplineşte un rol deosebit în procesul redistribuirii de valori între

teritoriului şi chiar în diviziunea internaţională a muncii. Prin intermediul bugetului

Bugetul este important şi pentru viaţa parlamentară care, întrucât parlamentarii

Bugetul este important şi pentru temeiul judecăţilor privind transformările ce se impun

Dar, importanţa deosebită a bugetului public naţional în cadrul sistemului finanţelor

O problemă esenţială în cadrul procesului bugetar o reprezintă repartizarea veniturilor

CAPITOLUL 2. BUGETELE LOCALE

2.1. Noţiunea de buget local

Descentralizarea puterii de la nivelul central către autorităţile locale impune şi

Necesitatea existenţei şi concentrării unor fonduri băneşti necesare unităţilor,

Prin bugetul local înţelegem actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile

Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii

Legea administraţiei publice locale prevede autonomia locală ca principiu al întregii

Aplicarea autonomiei financiare se realizează prin sporirea libertăţilor colectivităţilor

Alte definiţii enunţate cu privire la bugetul local:

2) Bugetul local este documentul în care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile

2.2. Principiile bugetelor locale

2.2.1. Principiile generale ale bugetelor locale

a) Principiul echilibrului – veniturile publice la nivel local trebuie să fie

b) Principiul realităţii – bugetele locale trebuie să evidenţieze nivelul

pentru a se evita eventualele dezechilibre care ar putea apărea pe parcursul

c) Principiul anualităţii – veniturile şi cheltuielile bugetelor locale sunt

d) Principiul publicităţii – transparenţa, la nivelul bugetelor locale, este

Presupune aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia. Astfel, proiectul bugetului

2.2.2 Principiile specifice bugetării locale

a) Principiul autonomiei locale – dreptul autorităţilor publice locale de a

b) Principiul subsidiarităţii – se manifestă prin coborârea nivelului de luare a

c) Principiul adiţionalităţii – constă în aceea că fondurile sau veniturile

d) Principiul proporţionalităţii – cere ca resursele financiare, veniturile, dar şi

e) Principiul unităţii bugetare - presupune necesitatea ca toate veniturile şi

f) Principiul universalităţii bugetare - potrivit acestui principiu, veniturile

2.3. Procesul bugetar local

Procesul bugetar este o succesiune de faze, etape, cu privire la elaborarea proiectului

Elaborarea şi adoptarea bugetelor locale în condiţii de autonomie financiară

Sistemul bugetelor locale cuprinde:

Fiind parte a bugetului public naţional, activitatea bugetară la nivel local se

1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt Preşedinţii Consiliilor

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele bugetelor

organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor

2. Aprobarea bugetelor locale şi a bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de

Proiectele bugetare locale se prezintă spre aprobare consiliilor locale şi judeţene,

Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti trebuie să se

2.4. Execuţia bugetelor locale

Reprezintă toate operaţiunile de realizare a veniturilor de la contribuabili, agenţi

În procedura execuţiei bugetului de stat sunt implicaţi funcţionari cu atribuţii de

Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare se aprobă de către: