Investitii in Administratia Publica

CUPRINS
CAPITOLUL I CONSIDERENTE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ............3
1.1. Tendinţe actuale în administraţia publică locală...................................................3
1.2. Organizarea finantelor publice locale.....................................................................6
1.3. Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale...................................................8
CAPITOLUL II SURSE DE FINANŢARE A PROIECTELOR ÎN

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ...............................................................................12
2.1 Împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale..............12
2.2. Structura şi destinaţia surselor de finanţare a societăţilor comerciale..............14

2.2.1 Finanţarea din surse proprii...............................................................................16
2.2.1.1 Autofinanţarea.............................................................................................18
2.2.1.2 Exploatarea capitalului propriu....................................................................19
2.2.2 Finanţarea din surse atrase..................................................................................22
2.2.2.1 Subscrierea de capital acţionar....................................................................22
2.2.2.2 Împrumutul..................................................................................................23
2.2.2.2.1 Împrumutul obligatar............................................................................24
2.2.2.2.2 Apelul la instituţiile specializate...........................................................24
2.2.2.3 Leasingul......................................................................................................27
2.2.2.4 Achiziţii de obiecte de investiţii în rate.......................................................29
2.2.2.5 Fonduri cu capital de risc.............................................................................31
CAPITOLUL III COSTUL FINANŢĂRII PROIECTELOR DE INVESTIŢII.........33
3.1 Aspecte conceptuale privind decizia de finanţare.................................................33
3.2 Finanţarea din fonduri proprii...............................................................................34
3.3 Creditul bancar........................................................................................................34
3.4 Achiziţii de obiecte de investiţii în rate..................................................................35
3.5 Strategia de finanţare..............................................................................................36
CAPITOLUL IV STRATEGII DE FINANŢARE A PROIECTULUI DE

REABILITARE A DOMENIULUI SCHIABIL DIN ORAŞUL SINAIA..................38
4.1 Date de identificare a beneficiarului......................................................................38

4.1.1 Amplasament......................................................................................................38
4.1.3 Istoric..................................................................................................................39
4.1.4 Geografie............................................................................................................40
4.1.5 Demografie.........................................................................................................41
4.1.6 Economie............................................................................................................41
4.1.7 Administraţie.......................................................................................................43
4.1.8 Emisiuni anterioare de valori mobiliare..............................................................44
4.2.Date financiare.........................................................................................................45
4.2.1 Aspecte legale.....................................................................................................45
4.2.2 Impozitare...........................................................................................................45
4.2.3 Rezultate financiare............................................................................................46
4.2.4 Împrumuturi........................................................................................................50
4.2.5 Politica de investitii............................................................................................50
4.3 Informaţii privind proiectul de reabilitare şi extinderea domeniului schiabil al

oraşului Sinaia................................................................................................................51
4.3.1 Descrierea domeniului schiabil actual................................................................51
4.3.2 Diagnosticul domeniului schiabil.......................................................................52
4.3.3 Diagnosticul mijloacelor de transport pe cablu..................................................54
4.3.4 Calculul estimativ al investiţiei necesare pentru reabilitarea şi extinderea........56
domeniului schiabil pe faze ale proiectului.................................................................56
4.4 Surse de finanţare a proiectului de investiţii........................................................58

4.4.1 Aspecte legale.....................................................................................................58
4.4.2 Surse de finanţare a proiectului de reabilitare a domeniului schiabil din Sinaia 59
4.5 Costul finanţării proiectului de investiţii...............................................................65
4.6 Surse de returnare a împrumutului.......................................................................70

4.6.1 Elemente de siguranţă.........................................................................................70
4.6.2 Surse de returnare a imprumutului.....................................................................70
CAPITOLUL V CONCLUZII ŞI PROPUNERI....................................................73
Bibliografie........................................................................................................79
2
Capitolul I Considerente privind administraţia publică
1.1. Tendinţe actuale în administraţia publică locală
Societatea românească se află într-un proces de schimbare, în care toate elementele de

ordin economic, social, politic au cunoscut o noua dinamică în încercarea de adaptare la
condiţiile prezente. În condiţiile actuale ale evoluţiei colectivitaţilor urbane europene,
administraţia publică trebuie să facă faţa unui amplu proces de competiţie a ierarhiilor
comunitaţilor teritoariale.
Evoluţia firească pe care trebuie să o urmeze administraţia publică este aceea de
descentralizare. Fenomenul de descentralizare urmareşte să ofere colectivităţilor
teritoriale o anumită autonomie, permiţându-le să-şi definească singure normele de
acţiune şi să-şi aleagă modalitaţile de intervenţie, în funcţie de obiectivul urmarit.
Descentralizarea generează o multitudine de efecte asupra colectivităţilor locale. Astfel,
transferul de competenţe către organele administraţiei publice locale determină
afirmarea ambiţiilor proprii, prin încercarea de întărire a identităţii şi spiritului locului.
Autonomia financiară a autorităţilor locale este absolut necesară, deoarece autonomia
administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigura suportul
material al funcţionării. Problema consolidării autonomiei locale este o preocupare
universală, statele democratice contemporane fiind interesate de aplicarea principiului
descentralizării serviciilor publice, prin transmiterea prin lege, a mai multor competenţe
organelor puterii şi administraţiei locale.
Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul Cartei
Europene a Autonomiei Locale. Întocmită de către Consiliul Europei pe baza unui
proiect propus de Conferinţa Permanentă a Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa,
Carta Europeană a Autonomiei Locale a fost deschisă semnăturilor conform convenţiei
încheiată între statele membre, din octombrie 1985.
Protejarea şi întărirea autonomiei locale în Europa prin intermediul unui document, care
să explice principiile adoptate de toate statele democratice din Europa, constituie un
obiectiv al organelor locale de guvernare, recunoscându-se de la început că un asemenea
Strategii de finanţare a proiectelor de investiţii în administraţia publică
text ar trebui să ţintească la asigurarea adeziunii celor care sunt implicaţi în apărarea
autonomiei locale.
Carta obligă semnatarii să aplice regulile de bază ce garantează independenţa politică,
administrativă şi financiară a autorităţilor locale.
Principiile generale enumerate de Carta Europeană a Autonomiei Locale sunt:
1. “colectivităţile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naţionale, la
resurse proprii adecvate, de care să poată dispune liber, în vederea exercitării
atribuţiilor lor;
2. resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu
responsabilităţile stabilite pentru ele prin Constituţie sau Lege;
3. cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să
provină din impozite şi taxe locale, în proporţii stabilite la nivelul autorităţilor
locale, în limitele legii;
4. sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun colectivităţile locale
trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi dinamică, încât să le permită
să urmărească, pe cât posibil, evoluţia reală a costurilor exercitării competenţelor
proprii;
5. protecţiei colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune
instituirea unor proceduri de ajustare sau a altor măsuri echivalente care să
corijeze efectele repartiţiei inegale ale potenţialelor surse de finanţare, cat şi
sarcina financiară care le revine acestora. Asemenea proceduri sau măsuri nu
trebuie să reduca libertatea de opinie a colectivităţilor locale in cadrul propriului
lor domeniu de responsabilitate;
6. colectivităţile locale trebuie să fie consultate, într-o manieră adecvată, asupra
modalităţilor în care le vor fi alocate resursele redistribuite;
7. subvenţiile acordate colectivităţilor locale nu trebuie să fie destinate, în măsura
în care este posibil, finanţării unor proiecte expres specificate. Acordarea
subvenţiilor nu trebuie să aduca atingere libertăţii fundamentale a autorităţilor
locale de a-şi stabili politici proprii în domeniul lor de competenţă;
8. în scopul finanţării propriilor obiective de investiţii, colectivităţile locale trebuie
să aiba acces, conform legii, la piaţa naţională de capital.”
Prin aplicarea acestor principii se urmăreşte realizarea unei autonomii autentice a
administraţiei locale care să poată duce la creşterea eficienţei acesteia.
4
Nivelul ridicat al eficienţei acţiunilor autorităţilor locale este cerut de pretenţiile

cetăţenilor faţa de calitatea serviciilor. Aceştia refuză să mai fie trataţi ca simpli
consumatori şi preferă să fie priviţi în postura de clienţi, fapt pentru care serviciul public
se apropie din ce în ce mai mult de sectorul privat.
În aceste condiţii, activitatea oricărui consiliu local trebuie să împrumute caracteristicile
antreprenoriale şi principiile moderne de gestiune ale sectorului privat, iar funcţionarii
publici prestatori de servicii publice trebuie să adopte noi reguli în relaţiile cu
cetăţeanul.
Reuşita misiunilor depinde, nu în ultimul rând de modul în care se pun în valoare
atuurile geografice, istorice, culturale, economice şi sociale ale teritoriului respectiv.
Dar, în acelaşi timp, nu trebuie neglijată viziunea tradiţională a serviciilor publice, care
reprezintă un ansamblu de activităţi puse în slujba membrilor unei comunităţi teritoriale.
În această viziune, serviciile publice prezintă trasături specifice:
 actorul principal este o entitate publică (administraţie, colectivitate locală) sau
un organism reprezentativ mandatat;
 scopul final al serviciilor este de a satisface nevoi de interes general ale
membrilor colectivităţii umane arondate;
 reglememtarea acţiunilor se face prin norme specifice de drept administrativ.
Dimensiunea socială a serviciului public rezidă din faptul că statul trebuie să intervină
cu scopul de a asigura coeziunea socială şi pentru a atenua fluctuaţiile conjuncturale.
Justificarea dimensiunii economice a serviciilor publice are în vedere următoarele
aspecte: existenţa monopolurilor naturale, insuficienţa pieţei in asigurarea investiţiilor
necesare, insuficienţa gestiunii private a serviciilor publice şi voinţa statului de a
coordona şi ghida dezvoltarea economică.
Deci, serviciul public trebuie să-şi păstreze pe de-o parte dimensiunea socială, dar pe de
altă parte sa-şi dezvolte şi dimensiunea economică.
Organizaţia publică, în modul său tradiţional de funcţionare, nu mai poate obţine
rezultatele aşteptate de utilizatorii serviciilor publice. De aceea este necesară trecerea de
la administraţia bazată pe propriul său mod de funcţionare la un tip de administraţie
deschisă către aşteptările cetăţenilor, de la o administraţie bazată pe supunere
necondiţionată la o administraţie responsabilă.
5
1.2. Organizarea finantelor publice locale
Finanţele publice locale îşi au originea în autonomizarea autorităţilor teritoriale în

administrarea comunităţilor respective.
Organizarea distinctă a finanţelor locale, pe baza autonomiei financiare a
administraţiilor locale, permite degrevarea finanţelor centrale de o seamă de cheltuieli,
reducerea numărului şi amploarei fluxurilor băneşti între cele două niveluri structurale
ale finanţelor publice, precum şi o mai clară urmărire a modului cum sunt folosite
fondurile constituite.
Gradul de centralizare financiară diferă în funcţie de concentrarea administraţiei ţării, de
măsura în care organele locale sunt subordonate conducerii centrale. Oricum,
obiectivele şi acţiunile majore, de interes naţional, strategic, cele care afectează pe toţi
cetăţenii, cum sunt apărarea, ordinea publică statală, relaţiile externe, protecţia mediului
şi a cetăţeanului, precum şi politicile macrosociale de regularizare, stabilizare şi
bunăstare, sunt finanţate din fonduri centrale.
Descentralizarea financiară începe să funcţioneze dincolo de limita de la care aria
utilizării bunurilor şi serviciilor publice de interes naţional începe să se restrangă, iar
costul comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat. Este vorba de
anumite utilităţi cum ar fi: construirea de drumuri, poliţia, iluminatul pulic, gospodăria
comunală, transporturile locale, scolile etc.
Indiferent de gradul de autonomie a comunităţilor locale, se consideră că la
descentralizarea financiară trebuie avute în vedere anumite principii, cum ar fi:
 principiul diversităţii, explicat pe seama varietăţii de forme şi a măsurii diferite a
solicitărilor de bunuri şi servicii pulice;
 principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice, explicat pe seama
beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetăţenilor;
 principiul acceptării costului descentralizării determinat de diferenţele fiscale
regionale, care se interferează cu răspândirea în spaţiu a activităţilor economice;
 principiul redistribuirii şi stabilizării centralizate, impus de realitatea conform
căreia comunităţile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice necesare
pentru înfăptuirea unor obiective de importanţă naţională;
6
 principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de

transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice şi care
prejudiciază înfăptuirea programelor de cheltuieli pentru unele din acestea.
Prevenirea unor astfel de situaţii implică intervenţia guvenamentală cu măsuri
corrective;
 principiul asigurării serviciilor sociale vitale, conform căruia această sarcină
cade în seama autorităţilor centrale. Guvernul trebuie să ofere minimum de
servicii publice esenţiale (sănătate, educaţie, siguranţa socială) tuturor cetăţenilor
ţarii;
 principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de
situaţia unor colectivităţi locale a căror balanţă dintre nevoi şi capacitatea fiscală
este deficitară, necesitând compensarea minusului de resurse prin transferuri
guvernamentale, pe seama unei scheme prestabilite;
 principiul echilibrului financiar, conform căruia repartizarea între nivelurile de
autoritate publică ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii
în limita atribuţiilor şi competenţelor ce le revin fiecăreia. Aceasta înseamnă că
resursele financiare publice să fie deopotrivă redistribuite pentru acoperirea
cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public în administrarea statului şi în
aceea a colectivităţii locale.
Efectele obţinute în funcţionarea finanţelor colectivităţilor locale se referă mai întâi la
preluarea unor atribuţii ale finanţelor autorităţilor publice centrale, apoi la creşterea
necesarului de resurse financiare pentru finanţarea cheltuielilor locale, ceea ce a dus în
ultima vreme la obţinerea dreptului de a se împrumuta pe piaţa capitalului de împrumut.
De asemenea, finanţele locale au caştigat largi competenţe în materie de control juridic
şi bugetar, autorităţile locale dispun de un sistem contabil propriu.
7
1.3. Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale
Modul de elaborare al bugetelor locale sunt guvernate de principiile generale din Legea
finanţelor publice locale:
 principiul autonomiei locale;
 principiul echilibrului bugetar;
 principiul realităţii;
 principiul anualităţii;
 principiul publicităţii.
Pe baza acestor principii se întocmesc anual bugetele unităţilor administrative din
România: comună, oraş, municipiu, judeţ, în condiţii de autonomie, între aceste bugete
neexistând relaţii de subordonare.
Elaborarea proiectelor bugetelor locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale
administraţiei, ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordine, respectându-se un
calendar precis delimitat de Legea finanţelor publice locale.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale propun programele prin care sunt
iniţiate acţiunile de implementare a finanţării bugetare.
Procedurile implicate în elaborarea bugetelor locale sunt următoarele:
1. Prezentarea proiectelor de bugete echilibrate de către ordonatorii principali de
credite la Direcţiile Generale ale finanţelor publice şi controlul financiar de stat,
până la data de 15 mai a fiecărui an; acestea, la rândul lor, depun proiectele de
bugete elaborate, până cel mai târziu la data de 1 iunie a anului respective la
Ministerul Finanţelor;
2. Până la data de 1 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor comunică direcţiilor
generale judeţene limitele aprobate ale sumelor defalcate din impozitul pe salarii
şi transferurile cu destinaţie specială şi criteriile de repartizare a acestora pe
unităţile administrativ-teritoriale, în vederea definitivării proiectelor bugetare de
către ordonatorii principali de credite bugetare;
3. Până la data de 20 iulie a fiecărui an, se depun la Direcţiile Generale judeţene
noile propuneri pentru proiectul de buget;
4. Până la data de 1 august a fiecărui an, Direcţiile Generale depun proiectele
bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi al Municipiului Bucureşti la
Ministerul Finanţelor.
8
Competenţa de aprobare revine consiliilor locale, consiliilor judeţene şi Consiliului

General al Municipiului Bucureşti, după caz. Aprobarea se acordă în maximum 30 de
zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul respectiv.
Înainte de aprobare, proiectele se publică în presa locală sau se afişează la sediul
primăriei, după care, în termen de 15 zile, se supun aprobării.
Pe parcursul exerciţiului bugetar, aceleaşi autorităţi pot aproba rectificarea bugetelor
locale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat,
precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentale ale ordonatorilor principali de
credite.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor se efectuează conform termenelor
de încasare a acestora şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
După aprobarea lor de către organele locale, Direcţiile Generale ale finanţelor publice
ale judeţelor şi municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor
bugetul pe ansamblul fiecărui judeţ şi pe celelalte subdiviziuni, împreună cu repartizarea
pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor, pe structura clasificaţiei bugetare.
Repartizarea creditelor bugetare pe instituţii este de competenţa ordonatorilor principali
de credite.
Ordonatorii principali de credite bugetare sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul
general al Municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Ordonatorii secundari sau terţiari sunt conducătorii instituţiilor sau serviciilor publice cu
personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliu local, judeţean şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti.
Competenţele privind finanţarea cheltuielilor revin ordonatorilor principali de credite
bugetare. Practic, au loc deschiderile de credite de către ordonatorii principali ai
acestora, în limita creditelor bugetare aprobate şi potrivit destinaţiei stabilite, în raport
cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziţie anterior şi cu respectarea dispoziţiilor
legale.
Pentru stabilirea rezultatelor finale ale execuţiei bugetelor locale, ordonatorii principali
de credite întocmesc conturile anuale de execuţie a bugetelor locale pe care le transmit
spre aprobare consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi
consiliilor locale.
9
În cadrul acestui cont se înscriu:

 La venituri: 1. prevederile aprobate iniţial;
2. prevederile bugetare definitive;
3. încasările realizate.
 La cheltuieli: 1. creditele aprobate iniţial;
2. creditele definitive;
3. plăţile efectuate.
Pe baza acestor date se stabileşte rezultatul execuţiei.
Soldurile anuale excedentare ale bugetelor locale vor fi mai întâi regularizate cu bugetul
de stat în limita transferurilor primite de la acestea şi apoi vor fi utilizate în ordine
pentru:
- rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a
comisioanelor aferente;
- constituirea fondului de rulment, care poate fi folosit, temporar, pentru
acoperirea unor goluri de casă provenite din decalaje între veniturile şi
cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului
deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei
statului evidentiându-se în conturi distincte:
1. veniturile bugetare pe structura clasificaţiei bugetare;
2. cheltuielile în limita creditelor bugetare aprobate şi a destinaţiei stabilite;
3. alte operaţiuni financiare ale ordonatorilor de credite bugetare dispuse de aceştia;
4. veniturile extrabugetare şi cheltuielile dispuse din acestea, pe instituţii publice
locale şi categorii de resurse.
Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe, alte venituri şi venituri cu
destinaţie specială, precum şi din cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat şi ale bugetelor locale şi din transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de
stat.
Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, judeţene si Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în condiţiile legii.
Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acorda pentru investiţii
finanţate din împrumuturile externe, la a căror realizare contrubuie şi Guvernul.
10
În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local,

judeţean şi al Consiliului General al Munucipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până
la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se poate utiliza, pe baza hotărârilor consiliilor
respective, pentru finanţarea acţiunilor sau a sarcinilor intervenite în cursul anului,
precum şi pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale.
Cheltuielile pentru investiţiile judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor, după caz, şi
ale instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare judeţeană şi locală, care se
finanţează, potrivit legii, din bugetele locale şi din împrumuturi, se înscriu în programul
de investiţii al fiecarei unităţi administrativ-teritoriale, care se aprobă ca anexă la
bugetul local de către consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, după caz.
11
Capitolul II Surse de finanţare a proiectelor în administraţia

publică
2.1 Împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice

locale
Potrivit legii finanţelor publice locale, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba contractarea de împrumuturi interne sau
externe, pe termen mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local,
precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz,
hotărăsc contractarea de împrumuturi, cu votul a cel puţin doua treimi din numărul
membrilor ce le compun.
Instrumentele datoriei publice locale sunt, în principal, următoarele:
1. titluri de valoare;
2. împrumuturi de la băncila comerciale sau de la alte instituţii de credit.
Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se poate face direct de către autorităţile
administraţiei publice locale sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii
specializate.
Împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale pot fi garantate de către
autoritatea administraţiei publice locale prin orice sursă de venituri, cu excepţia
transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat. Orice garantare prin venituri
devine valabilă şi se aplică din momentul acordării garanţiei, veniturile care se
constituie în garanţie şi care sunt încasate de la bugetul local vor fi supuse condiţiilor
acordului de garantare respectiv, care se va aplica cu prioritate faţă de orice revendicări
ale unor terţi către autoritatea administraţiei publice locale respective, indiferent dacă
aceste terţe părţi cunosc sau nu cunosc acordul de garantare.
Datoria publică locală nu reprezintă obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi aceasta va
fi rambursată exclusiv din veniturile prin care s-a garantat împrumutul respectiv de către
autorităţile administraţiei publice locale.
Autorităţilor publice locale le este interzis accesul la orice fel de împrumut, dacă totalul
datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate, dobânzile şi
comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie angajat în
12
anul respectiv, depăşeşte limita a 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor
locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe salarii. În scopul calculării acestei
limite, pentru împrumuturile contractate cu o rată variabilă a dobânzii se va lua în calcul
valoarea datoriei la rata dobânzii valabile la data efectuării calculului.
2.2. Structura şi destinaţia surselor de finanţare a societăţilor

comerciale
Pentru a spori şansele unei administraţii publice locale de a accede la sursele de

finanţare necesare proiectelor de investiţii de interes local, articolul 12 din Legea
finanţelor publice locale prevede: “Consiliile judeţene, Consiliul General al
Municipiului Bucureşti şi consiliile locale, după caz, pot aproba colaborarea sau
asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public local. Colaborarea
sau asocierea se realizează pe bază de convenţii sau contracte de asociere, în care se
prevăd şi resursele financiare reprezentând contribuţia fiecărei parţi în parte…Consiliile
locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot participa
cu capital social sau cu bunuri la societăţi comerciale, pentru realizarea de lucrări şi
servicii de interes public local.”
Finanţele unei firme reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi al căror obiect este
fenomenul financiar. Activitatea financiară se prezintă ca o practică organizaţională, ca
un ansablmu de activităţi ce se desfăşoară prin intermediul serviciilor sau direcţiilor
financiare şi care se exprimă valoric.
Întelegerea activităţii financiare ca fiind desfăşurată de serviciile financiare din
întreprinderi nu este însă exhaustivă. Serviciile financiare realizează şi sarcini
nefinanciare (negocierea contractelor de asigurare, controlul încasărilor şi plăţilor), după
cum unele sarcini eminamente financiare, de mare importanţă pentru întreprindere, nu
se rezolvă la nivelul serviciilor financiare, ci de către consiliul de administraţie sau chiar
de adunarea generală a acţionarilor (creşteri de capital, decizii de investire şi de
finanţare de mare valoare).
Indiferent cine iniţiază şi coordonează activitatea financiară la nivelul întreprinderii,
esenţial este faptul că această activitate presupune existenţa permanentă a unor fluxuri
13
financiare, pozitive şi negative, organizate şi programate a avea loc în condiţii care să

servească interesele întreprinderii. În mod deosebit, finanţele întreprinderii sunt
organizate pentru a satisface realizarea obiectivului activităţii, în condiţii de
rentabilitate.
Aceasta înseamnă dimensionarea în timp şi în cuantumul necesar a resurselor
acoperitoare cele mai avantajoase posibil pentru o întreprindere.
Dacă dimensionarea nevoilor de finanţat reprezintă o operaţiune cu pronunţat caracter
tehnic, în sensul că atât activele imobilizate, cât şi cele circulante ţin, în ultimă instanţă,
de cifra de afaceri previzionată, formarea sau procurarea resurselor financiare
acoperitoare implică decizia de finanţare care nu se poate lua decât corelând costurile
capitalului cu rentabilitatea proiectelor avute în vedere.
Procurarea fondurilor se poate realiza fie din surse interne, precum beneficiul propriu,
amortizare activelor imobilizate, fie din surse externe, cum ar fi aportul adus de
acţionari, împrumuturi obligatare, credite bancare pe termen mijlociu şi scurt, credite
comerciale. Fiecare din aceste doua mari categorii de resurse presupun costuri, fapt
pentru care în cadrul activităţii financiare este necesară o gestionare judicioasă a fiecărei
resurse în parte, selecţionarea lor după criterii economice sau după alte constrângeri la
care este supusă întreprinderea.
Fondurile pe care întreprinderile le constituie la dispozitia lor şi care sunt înscrise în
pasivul bilanţului pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:
1. În funcţie de originea surselor de fonduri:
o surse proprii (exploatarea capitalului propriu, autofinanţare);
o surse atrase (credite sau împrumuturi, subvenţii, colaborări cu alţi
parteneri etc);
o programe de finanţare internaţională.
2. În funcţie de participarea la modificarea capitalului:

a) creşterea capitalului;
b) împrumuturi şi credite;
c) autofinanţări în cadrul aceluiaşi exerciţiu;
d) subvenţii şi subscripţii publice;
e) credite de asociere.
14
3. În funcţie de temporalitatea lor:

o surse de finaţare pe termen lung;
o surse de finanţare pe termen mediu;
o surse de finanţare pe termen scurt.
2.2.1 Finanţarea din surse proprii
Nevoile de fonduri ale întreprinderii sunt foarte variate; de la trebuinţe de lungă durată
şi de o valoare ridicată, cum este cazul activelor imobilizate corporale, până la trebuinţe
de scurtă durată, al căror nivel variază frecvent în cursul anului în funcţie de factori
interni sau externi, cum este cazul activelor circulante.
Finanţarea, adică acoperirea financiară a acestor nevoi se face, evident, ţinând seama de
caracterul permanent al resurselor. Finanţarea pe termen lung a întreprinderilor
presupune nevoi de fonduri cu caracter permanent sau pentru perioade mari de timp,
operaţiune care se poate realiza în diverse forme, funcţie de condiţiile concrete ale
întreprinderii şi ale pieţei financiare. Căile de finanţare pe termen lung sunt în strânsă
legătură cu căile de investire, formând împreună cu acestea politica financiară a
întreprinderii, respectiv gestiunea pe termen lung.
Aplicarea pe o scară mai largă a acestei metode depinde, în special, de capacitatea
întreprinderii de a aduce profit cât mai mare. Prin urmare, metoda reclamă în prealabil
obţinerea de venituri pentru acoperirea cheltuielilor şi realizarea unui profit, din care o
parte se reţine, în special pentru investiţii necesare ciclului de exploatare şi pentru
sporirea activelor fixe. Tot pentru satisfacerea nevoilor autofinanţării se utilizează şi o
parte a capitalului monetar ce apare sub forma amortismentului determinat de uzura
capitalului fix. Deşi este o metodă de bază în constituirea fondurilor în condiţiile unei
dezvoltări de proporţii mai mari a întreprinderii nu este suficientă, astfel că se poate
combina cu celelalte procedee.
Strategia financiară de finanţare internă a unei întreprinderi este sinteza căilor de
producţie, comerciale şi financiare care orientează activitatea sa. Fluxul surselor de
finanţare internă rezultă din performanţele economice şi financiare, fiind grupate, însă,
în funcţie de posibilităţile repartizării profiturilor (beneficiilor), amortizării şi de politica
de îndatorare. Previziunile de finanţare internă joacă rolul principal în strategia şi
politica financiară a întreprinderii.
15
Din punct de vedere al apartenenţei fondurilor, distingem:
 finanţări din fonduri proprii:

 autofinanţarea;
 creşteri de capital prin încorporarea rezervelor la capitalul social;
 creşteri de capital prin conversiunea datoriilor.
 finanţări prin angajamente la termen:

 împrumuturi obligatare;
 credite bancare;
 leasing.
Privite din punctul de vedere al efortului depus pentru obţinerea lor, sursele de finanţare
pe termen lung pot fi grupate în două categorii:
 finanţări interne (autofinanţarea);
 finanţări externe (creşteri de capital şi împrumuturi diverse).
Finanţarea internă are mai multe categorii de surse, între care:
a) capitalul iniţial al societăţii comerciale;
b) fonduri de amortizare;
c) partea nedistribuită din beneficiul întreprinderii;
d) completarea capitalului iniţial al întreprinderii.
a) Capitalul iniţial al întreprinderii constituie o sursă proprie de capital investiţional în

măsura în care acest capital social iniţial este destinat capitalului fix.
b) Fondul de amortizare, prin modul treptat de constituire şi prin folosirea integrală a
acestuia la anumite intervale de timp, poate avea efecte puternice asupra dezvoltării
întreprinderilor, întrucât acest fond are numai rolul de a asigura înlocuirea
capitalului uzat fizic şi moral.
Prin amortizare, întreprinderea realizează de fapt, recuperarea investiţiilor realizate
anterior. Ea apare astfel cu o dublă semnificaţie: ca intrare de lichidităţi (recuperare),
pe de o parte şi ca o cheltuială (reflex al unei cheltuieli, de fapt) pentru exerciţiul
curent, pe de altă parte.
16
De aceea amortizarea nu este deductibilă din încasările totale ale exerciţiului pentru
determinarea rezultatului brut din exploatare (cash flow brut), dar este dedusă din
acesta pentru calculul impozitului.
c) Partea nedistribuită a beneficiului întreprinderii, denumită şi economie forţată, poate
servi de asemenea ca sursă de autofinanţare a investiţiilor.
d) Completarea capitalului iniţial al întreprinderii cu noi participări de capital, proces
denumit şi aport definitiv al acţionarilor, constituie o sursă importantă de
autofinanţare a investiţiilor.
2.2.1.1 Autofinanţarea
În structura surselor de finanţare a investiţiilor, autofinanţarea va rămâne permanent pe

primul plan. Autofinanţarea este un principiu de finanţare foarte răspândit şi presupune
că întreprinderea îşi asigură dezvoltarea cu forţe proprii, folosind, drept surse de
finanţare, o parte din profitul obţinut în exerciţiul expirat şi fondul de amortizare,
acoperind atât nevoile de înlocuire şi dezvoltare a activelor imobilizate, cât şi creşterea
activelor circulante, sau o parte a acestora.
Prin autofinanţare, întreprinderea evită un anume control din partea creanţierilor şi chiar
a acţionarilor. Practic însă, întreprinderea trebuie să-şi stabilească o strategie cât mai
corectă şi realistă de finanţare a investiţiilor ţinând cont de impactul asupra echilibrului
său economic şi financiar.
Autofinanţarea conferă întreprinderilor o serie de avantaje, printre care:
 creşterea cointeresării întreprinderii în obţinerea de rezultate financiare
superioare, în descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne, în folosirea
raţională a resurselor, în stabilirea celei mai eficiente structuri de producţie şi
fonduri;
 subordonarea dezvoltării întreprinderii rezultatelor activităţii proprii;
 sporirea interesului întreprinderii pentru dezvoltare;
 constituie un mijloc de acoperire financiară a necesităţilor, având în veder că
întreprinderea întâmpină greutăţi, în anumite situaţii conjuncturale, în obţinerea
capitalului de pe piaţa financiară şi monetară;
17
 apără libertatea de acţiune a întreprinderii, în sensul că asigură independenţa sau

autonomia de gestionare.
Ponderea acestei resurse depinde de politica întreprinderii de distribuire a dividendelor
şi de formare a fondurilor proprii. Amortizarea apare ca o sursă principală de finanţare a
investiţiilor fiind rezultatul exploatării capitalului propriu. Există însă o serie de factori
cum ar fi: inflaţia, progresul tehnic şi frecvenţa înlocuirilor care generează decalaje între
sumele recuperate prin amortizare şi nivelul şi structura capitalului. Se ştie că prin
creşterea amortizării întreprinderile obţin atât efecte benefice, cum ar fi asigurarea unei
lichidităţi importante pentru acoperirea programelor de investiţii şi diminuarea
beneficiului net impozabil (implicit şi a impozitului plătit), dar şi efecte defavorabile, în
sensul că măreşte valoarea adăugată şi, implicit, taxa asupra acesteia.
2.2.1.2 Exploatarea capitalului propriu
Creşterile de capital reprezintă un mijloc de finanţare prin fonduri proprii, ca şi

autofinanţarea. Deosebirea constă în faptul că, în timp ce autofinanţarea este, practic, o
finanţare internă, realizată prin efortul propriu al întreprinderii respective, capitalizarea
unei părţi a profitului, creşterea de capital se realizează prin fonduri proprii aduse din
afara întreprinderii de către acţionarii acesteia. Fiind o decizie financiară strategică,
creşterea capitalului propriu se hotărăşte de către conducerea întreprinderilor: adunarea
generală a acţionarilor sau consiliul de administraţie. Creşterile de capital au loc în
cazuri de dezvoltare a activităţii sau de adoptare a unor proiecte noi, care urmăresc o
creştere economică cu scopul multiplicării rentabilităţii.
Creşterea capitalului întreprinderii poate fi rezultatul mai multor tipuri de operaţiuni
financiare:
a) Creşterea capitalului în numerar
Aceasta este rezultatul unei emisiuni de noi acţiuni subscrise în numerar de către
investitori şi antrenează pentru întreprindere lichidităţi suplimentare care sunt
destinate nevoilor sale. Emisiunea de noi acţiuni poate fi propusă, cu prioritate,
acţionarilor vechi ai societăţii sau poate face obiectul unui plasament public. Astfel
are loc o creştere a lichidităţii întreprinderii şi aproape implicit se realizează o
întărire a fondului de rulment.
18
Emisiunea unor acţiuni în contul rezervelor constituite din rezultatele exerciţiilor

anterioare produce doar o restructurare a capitalului propriu şi nu o creştere propriu-
zisă a acestuia.
b) Creşterea capitalului ca urmare a operaţiunilor de fuziune, absorbţie, ofertă
publică de schimb
În acest caz sunt emise acţiuni în contrapartida înscrierii în activul bilanţului a
bunurilor aduse. Aportul în natură este specific fuziunilor şi restructurărilor între
filiale aparţinând aceleiaşi societăţi. În acest caz, capitalul permanent şi imobilizările
cresc în acelaşi timp, fondul de rulment rămânând însă neschimbat, ceea ce ar putea
determina o creştere a necesarului de finanţare pe termen lung.
c) Creşterea capitalului prin conversia datoriilor
În situaţia în care întreprinderea înregistrează greutăţi financiare, unii creditori pot să
accepte convertirea creanţelor în acţiuni. Dacă un împrumut este înlocuit printr-o
creştere a capitalului, operaţiunea este numită „consolidare a datoriei”. Aceasta
conduce la renunţarea la dreptul preferenţial de subscriere din partea vechilor
acţionari. O astfel de creştere a capitalului nu aduce lichidităţi suplimentare, dar
modifică structura financiară a întreprinderii. Creşterea de capital prin conversia
datoriilor este proprie marilor societăţi comerciale pe acţiuni, care anterior, au
efectuat împrumuturi obligatare, emiţând obligaţiuni convertibile în acţiuni.
Obligaţiunile convertibile au o remuneraţie mai înaltă decât alte tipuri de obligaţiuni.
Emitentul le poate lansa pe piaţă la o rată a dobânzii mai scăzută decât la
obligaţiunile clasice, tocmai ca urmare a clauzei de conversie; convertite în acţiuni,
debitorii pot obţine caştiguri mai substanţiale în eventualitatea că întreprinderea
obţine rentabilităţi mai ridicate. Conversia obligaţiunilor în acţiuni provoacă o
creştere de capital fără flux financiar pozitiv. Pe total, sursele societăţii rămân
aceleaşi, numai că împrumutul obligatar devine acum capital social.
d) Creşterea capitalului prin încorporarea de rezerve
Aceasta determină doar un transfer contabil a postului de rezerve în postul de capital
şi nu o creştere a resurselor financiare la dispoziţia întreprinderii. Creşterea
capitalului prin încorporarea de rezerve este o operaţiune fără flux financiar întrucât
şi până la încorporarea în capital social întreprinderea dispunea de sumele respective
contabilizate în rezerve.
19
Sub aspect tehnic, operaţiunea de creştere a capitalului prin încorporarea rezervelor,

se poate realiza în două variante, prin creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni
sau prin emisiune de noi acţiuni, de aceeaşi categorie şi valoarea nominală cu cele
existente anterior.
În cazul al doilea, acţiunile emise în contul rezervelor se atribuie gratuit.
Dintre toate aceste operaţiuni financiare care determină creşterea capitalului
întreprinderii, creşterea capitalului prin noi aporturi în numerar este cea mai importantă.
Aceasta este o operaţiune de finanţare directă întrucât aduce întreprinderii noi resurse de
finanţare, spre deosebire de celelalte creşteri de capital care doar modifică natura
juridică a pasivului, fără să determine creşterea resurselor de finanţare.
Majorarea capitalului ca alternativă de finanţare a activităţii întreprinderii se realizează
atunci când autofinanţarea este insuficientă sau când gradul de îndatorare al
întreprinderii este prea mare.
Capitalul întreprinderii reprezintă o sursă de finanţare a acesteia şi totodată simbolizează
riscul activităţii întreprinderii asumat de acţionari. Majorarea capitalului permite
întreprinderii să se dezvolte şi să poată să constituie un multiplicator al finanţării
(permite creşterea capacităţii de îndatorare a întreprinderii).
În opinia multor autori, creşterea capitalului prin noi aporturi în numerar presupune,
pentru a reuşi, o conjunctură favorabilă. Practica arată că în perioadele de creştere
bursieră, creşterile de capital sunt numeroase, în timp ce în perioadele de conjunctură
defavorabilă se înregistrează o reducere a emisiunilor de acţiuni.
Decizia de a creşte capitalul prin noi aporturi de numerar este luată, în principal, pentru
următoarele scopuri: finanţarea de investiţii în vederea dezvoltării întreprinderii,
îmbunătăţirea structurii financiare a întreprinderii, acoperirea pierderilor înregistrate
prin activitatea sa. De asemenea, decizia de a majora capitalul poate să fie luată ca
urmare a existenţei pericolului de modificare a structurii puterii în cadrul întreprinderii.
În concluzie, capitalul are un rol central în funcţionarea întreprinderii. În afară de
contribuţia la finanţarea activităţii întreprinderii, capitalul constituie o garanţie pentru
creditori, o condiţie indispensabilă pentru ca aceştia să se angajeze.
De aceea, minimizarea costurilor capitalului este un obiectiv central al politicii
financiare a unei întreprinderi, deoarece pentru aducătorii de capital costul acestuia este
egal cu rentabilitatea cerută pentru a consimţi să îşi plaseze capitalurile.
20
2.2.2 Finanţarea din surse atrase
În situaţia în care mişcarea capitalului s-ar baza numai pe surse proprii ale societăţii
comerciale, atunci procesul respectiv s-ar desfăşura cu greutate, cu mari mobilizări de
resurse financiare, dar şi cu aşteptări pentru a se constitui resursele băneşti necesare
pentru a se face înlocuirile de capital sau extinderile de rigoare ale acestuia.
Finanţările pe termen lung prin îndatorare sunt, în toate cazurile, finanţări externe, în
sensul că sursele vin din afara entităţii împrumutate. Ele pot fi realizate atât sub formă
directă, prin care agenţii economici cu necesităţi de finanţare se împrumută pe piaţa
financiară direct de la cei care au lichidităţi de plasat, cât şi în mod indirect, când între
deţinătorii de lichidităţi şi cei cu necesităţi de finanţare apar intermediarii financiari sub
forma băncilor şi altor instituţii financiare nebancare.
Principalele categorii de surse atrase sunt:
1. subscrierea de capital acţionar;
2. împrumuturile;
3. leasingul.
2.2.2.1 Subscrierea de capital acţionar
Subscrierea de capital acţionar reprezintă o formă prin care economiile mici ale unor
persoane fizice şi juridice sunt transformate în investiţii.
În economia de piaţă, principalele întreprinderi cu scop lucrativ funcţionează ca societăţi
pe acţiuni, care la înfiinţare îşi constituie capitalul prin aportul societarilor, numiţi
acţionari. Ca expresie a participării la capitalul social al întreprinderii, fiecare persoană
deţine un număr de acţiuni, proporţional cu capitalul bănesc subscris.
Regimul juridic al acţiunilor, modul de înstrăinare, drepturile şi riscurile pe care le
conferă deţinerea lor se atestă prin reglementări ale fiecărei ţări şi îmbracă o mare
diversitate.
Emisiunile de noi acţiuni se fac la valoarea nominală a acţiunilor, întreprinderea
stabilind un preţ ţinând cont de două cerinţe:
- preţul să fie interesant pentru cumpărătorii potenţiali, adică să fie inferior
cursului ultimei cotaţii, dacă întreprinderea este cotată;
- preţul să fie peste o anumită limită pentru a nu dispersa prea mult capitalul.
21
Există şi un alt tip de finanţare, prin operaţiunea de mobilizare a rezervelor. Astfel, sunt
emise acţiuni care nu măresc valoarea capitalului. Se realizează însă un transfer al
pasivului societăţii din postul de „rezerve” în posturile „capital” şi „primă de emisiune”.
Nefiind vorba decât de o redistribuire, acţiunile emise în contul rezervelor sunt atribuite
gratuit. Operaţiunea poate fi realizată şi prin creşterea valorii nominale a vechilor
acţiuni.
Se disting:
a) acţiuni la purtător – care nu au înscris numele posesorului, tranferarea de
al un posesor la altul făcându-se prin înţeLegere şi prin simpla înscriere
în registrul existent la întreprinderea respectivă;
b) acţiuni nominative – care au înscris pe ele numele deţinătorului. Unele
acţiuni nominative pot fi „acţiuni legate”, a căror înstrăinare se face în
cadrul unui cerc restrâns de persoane, pentru aceasta fiind necesar avizul
consiliului de administraţie.
Atât acţiunile nominative, cât şi cele la purtător pot fi „ordinare”, obişnuite, din a căror
deţinere rezultă drepturi şi riscuri normale şi „preferenţiale”, reduse la număr, care
conferă deţinătorilor accesul la avantaje particulare.
Creşterea capitalului prin emisiunea de acţiuni este potrivită pentru societăţile a căror
activitate este cotată în bursă şi pentru care poate fi anticipată o creştere a cotaţiilor.
2.2.2.2 Împrumutul
Deşi apare deseori drept cea mai costisitoare sursă de finanţare a investiţiilor,
împrumutul – sub toate formele sale- este utilizat în proporţii importante în acest scop.
Recursul la împrumut depinde de mulţi factori, întreprinderea trebuind să aleagă o
strategie corectă de finanţare, în cadrul acesteia, împrumutul având un loc bine precizat.
Pot exista mai multe modalităţi de împrumut – pe termen mediu sau lung, mobilizate
sau nemobilizate, participative, obligatarii etc.
Dintre acestea vor fi prezentate în continuare:
- apelul la economiile publice – împrumutul obligatar;
- apelul la instituţiile financiare specializate – credite bancare.
22
2.2.2.2.1 Împrumutul obligatar

Apelul la economiile publice, sau împrumutul obligatar este un contract de credit, o
modalitate de procurare a resurselor financiare asigurării creşterii economice şi
respectării unor obligaţii de plăţi asumate. El este accesibil marilor societăţi pe acţiuni
sau statului.
Împrumuturile obligatare se pot emite fie individual, de către societăţi comerciale
puternice, fie grupat. Această a doua variantă poate avea loc prin asocierea mai multor
agenţi economici, care să garanteze solidar împrumutul sau prin intermediul unor
instituţii sau organisme de plasament colectiv care repartizează fondurile recepţionate
sub formă de credite întreprinderilor aferente, cu nevoi de finanţare.
De cele mai multe ori, pentru întreprinderi, capitalul propriu nu este satisfăcător, iar
creşterea acestuia prezintă greutăţi. Pe de altă parte, finanţarea prin apelul la creditele
bancare se dovedeşte a fi greu de realizat ca urmare a costului ridicat şi a condiţiilor
restrictive ale contractului de credit. Aceşti factori fac ca întreprinderile să recurgă la
împrumuturi obligatare care prezintă avantajul esenţial că remuneraţia (cupoanele) se
deduce din profitul impozabil, făcându-l mai accesibil. Împrumutul obligatar grupat
prezintă avantajul, pentru emitent, că suportă costuri administrative mai reduse, întrucât
o parte a cheltuielilor este repartizată întreprinderilor împrumutate. Întreprinderile mari
pot folosi împrumuturile obligatare grupate când au nevoi reduse de finanţare şi nu
doresc să îşi consume capitalul de încredere faţă de public.
2.2.2.2.2 Apelul la instituţiile specializate
Apelul la instituţiile specializate presupune efectuarea de împrumuturi pe termen lung

sau mediu de la bănci şi instituţii specializate. De regulă, băncile comerciale se ocupă cu
creditarea pe termen mediu şi scurt, având reticenţe în a-şi mobiliza capitalurile pentru
perioade îndelungate. În aceste condiţii, în multe ţări, operaţiunile de creditare pe
termen lung sunt preluate de stat, prin intermediul unor instituţii financiare specializate.
Dacă împrumutul se realizează din fondurile publice, statul poate crea facilităţi pentru
împrumuturi sub forma unor subvenţii pentru echipamente speciale, pentru locuri izolate
şi cu condiţii grele, uşurarea fiscalităţii etc.
23
Dacă împrumuturile se efectuează de diverse organisme financiare specializate,

facilităţile oferite de stat se pot materializa în compensarea parţială a costului
împrumutului, garantarea împrumuturilor efectuate de întreprinzători etc.
Caracteristicile enunţate fac ca aceste împrumuturi să fie mai lejere decât împrumuturile
bancare.
Instituţiile financiare specializate au un rol important de intermediari între piaţa
financiară şi întreprinderi. De cele mai multe ori, întreprinderile mici şi mijlocii nu au
acces direct la piaţa financiară (obligaţiuni); instituţiile se împrumută de pe piaţa
financiară şi, la rândul lor, împrumută întreprinderile mici şi mijlocii, dirijează resursele
către diverse sectoare productive.
Instituţiile financiare specializate sunt controlate de stat pentru a-şi realiza obiectivele
economice şi sociale propuse. Ele acordă credite direct sau intervin prin credit pe termen
mijlociu, mobilizabil.
Rata dobânzii este mai scăzută decât nivelul atins pe piaţa financiară, durata creditului
mai lungă (10-15 ani), la care adăugându-se unele facilităţi fiscale la exonerări sau
reduceri şi amânări de taxe sau impozite, rezultă un credit avantajos, un ajutor financiar
indirect pentru finanţarea dezvoltării regionale sau îmbunătăţirea structurii industriei.
Băncile oferă în mod obişnuit credite pentru investiţii pe termen mediu şi mai rar pe
termen lung, acestea din urmă fiind caracteristice instituţiilor şi organismelor financiare.
Creditele bancare se acordă pe bază de garanţii ferme prezentate de debitor. De fapt,
toate condiţiile creditului se negociază între bancă şi debitor: rata dobânzii, termenul de
rambursare, perioada de graţie, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale
etc. Nivelul dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel utilizat de
organismele financiare specializate. Mărimea ratei dobânzii se stabileşte după criterii
diferite.
Creditele bancare pe termen mediu (2-7 ani) au un rol important în finanţarea
întreprinderilor industriale şi comerciale, fiind destinate acoperirii cheltuielilor de
investiţii în echipament de producţie cu durate de funcţionare relativ scurte, amenajări,
construcţii usoare, cheltuieli pentru inovări, cercetări sau pentru operaţiuni de export.
Creditele pe termen mediu mobilizate se materializează în efecte financiare care se pot
sconta la bancă sau resconta de către băncile comerciale la banca centrală. Astfel de
credite pot să prevadă şi o perioadă de graţie de 1-2 ani acordată debitorului.
24
Dacă creditul este acordat pe un termen între 5-7 ani se numeşte credit pe termen mediu
prelungit.
În această categorie se încadrează şi creditele pentru dezvoltarea exporturilor, mai ales
de utilaje şi echipamente sau pentru executarea de lucrări. Practic, creditele se acordă ca
un credit-furnizor sau ca un credit-cumpărător.
Creditele pe termen mediu nemobilizate au aceeaşi destinaţie ca şi cele mobilizate;
banca nu mai primeşte nici un efect financiar din partea beneficiarului, în schimb
dispune de o garanţie a unei instituţii financiare specializate. Durata creditului se poate
întinde până la 7 ani, orice bancă comercială putând acorda credit pe baza unui contract
încheiat cu debitorul.
Prezenţa creditului pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor
financiare este cu atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în
completarea fondurilor agenţilor economici. În condiţiile când unităţile economice
lucrează rentabil este mai avantajos pentru creşterea activităţii decât să se aştepte până
când, prin capitalizarea pfofiturilor, s-ar putea constitui fonduri proprii îndestulătoare.
Creditele pe termen scurt se acordă de bănci pe o perioadă de până la 12 luni pentru
agenţii economici înscrişi la Registrul Comerţului, care prezintă garanţii ferme, au cont
în bancă şi lucrează rentabil.
Atăt la acordare, cât şi pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să
garanteze creditele cu valori materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza în
sumă cel puţin egală cu creditul primit. Existenţa garanţiei constituie o certitudine
pentru bancă – faptul că îşi va putea recupera sumele împrumutate, în cazul
nerambursării la termen a creditului.
Termenele de rambursare se înscriu drept clauze în contractul de credit, după negocierea
lor prealabilă. Pentru creditele nerambursabile la termen, banca este în drept să aplice
dobânzi majorate şi, în caz extrem, să treacă la recuperarea creditelor din garanţiile
constituite sau să se îndrepte, pentru recuperare, asupra giranţilor.
Împrumutul obligatar şi creditul comercial presupun obligaţii directe între debitor şi
creditor, posibile a se desfăşura în afara băncilor de la început până la sfârşit.
O altă categorie de credit în curs de dezvoltare la noi în ţară este cel ipotecar. Acesta
constă în asigurarea împrumuturilor prin ipotecarea unor bunuri (achiziţionate prin
împrumuturi). Ipoteca constituie garanţia transferării dreptului de proprietate în cazul
neachitării obligaţiilor ce decurg din contractul de împrumut.
25
Împrumuturile ipotecare reprezintă principala formă de finanţare a industriei imobiliare.

Durata acestora este, de regulă de 20-30 de ani şi sunt purtătoare de dobândă fixă.
2.2.2.3 Leasingul
Leasingul s-a afirmat în ultimele decenii, mai ales în SUA şi Europa de Vest, ca metodă
de finanţare pe termen mediu şi lung şi prin aceasta ca factor de promovare a vânzărilor,
în special a exporturilor. De fapt, leasingul este o formă de închiriere realizată de
societăţi financiare specializate (societăţi de leasing) a unor echipamente către
întreprinderi care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la
credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători.
La efectuarea unei operaţiuni de leasing participă: întreprinderea care are nevoie de un
bun, furnizorul (vânzător) şi societatea de leasing.
Spre deosebire de o închiriere obişniută, leasingul conferă locatarului dreptul de a
deveni proprietarul bunului la sfârşitul contractului, la un preţ convenit. Astfel leasingul
apare ca un substituit interesant al unei surse de finanţare a investiţiilor. Din punct de
vedere economic, angajamentele ce decurg din leasing fac parte din datoriile pe termen
mediu sau lung. Întreprinderea obţine utilizarea la început, apoi devine proprietar al
activului fix, în schimbul plăţilor periodice.
Din punct de vedere financiar, deşi este un contract oneros, leasingul prezintă avantaje
în raport cu creditul obişnuit: supleţe în utilizare, posibilitatea acoperirii integrale a
necesarului de capital, avantaje fiscale.
Leasingul este o operaţiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii
(îndatorarea), ci numai angajamentele de plată anuale. Capitalul propriu rămâne
neangajat legal, ceea ce creează întreprinderii posibilitatea unor împrumuturi bancare.
Tranzacţia de leasing presupune trei faze: contractarea, cumpărarea şi închirierea.
Obiectul operaţiunilor de leasing îl formează, în special, echipamentele electronice de
calcul, aparatele şi instrumentele de măsură, mijloacele de transport, unele bunuri de
folosinţă îndelungată. În ultimul timp, leasingul a cuprins şi sectorul imobiliar, având ca
obiect închirierea de clădiri cu destinaţie industrială sau comercială, clădiri
administrative.
26
În tranzacţiile internaţionale se cunosc mai multe forme de leasing:

a) Dacă se ia în considerare poziţia furnizorului în contractul de leasing, avem:
- leasing direct, realizat prin încheierea contractului între producătorul şi
utilizatorul bunului care face obiectul operaţiunii, finanţarea fiind făcută de către
furnizor;
- leasing indirect, ce presupune existenţa societăţilor specializate de leasing, care
preiau funcţia de creditare, pe cea de prestare de servicii, precum şi asumarea
riscurilor ce decurg din aceste operaţiuni.
b) În funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la preţul bunului, în

practică au apărut leasingul financiar şi leasingul operaţional.
Leasingul financiar presupune ca în perioada de închiriere de bază să se recupereze
întregul preţ de vânzare al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum şi
un beneficiu. Corespunzător unor practici utilizate pe plan internaţional, contractul de
leasing financiar se încheie pentru perioada de bază, care este mai scurtă decât perioada
de folosinţă a obiectului închiriat şi nu poate fi reziliat de nici una dintre parţi.
Leasingul operaţional presupune ca în perioada de bază să se recupereze doar o parte din
preţul de vânzare al obiectului contractului. În acest tip de leasing accentul cade pe
serviciile furnizate de către societatea de leasing, neexistând o relaţie directă între preţul
la care a fost achiziţionat echipamentul de către societatea de leasing şi chiria percepută.
Societatea de leasing îşi asumă riscurile uzurii morale şi răspunde de furnizarea pieselor
de schimb, de efectuarea reparaţiilor, de asigurarea echipamentelor şi de plata diverselor
taxe şi impozite.
c) În funcţie de conţinutul ratelor de leasing se pot distinge:

- leasing brut, care cuprinde ratele sale, pe lângă preţul de vânzare al mărfii şi
cheltuielile de service şi reparaţii. Uneori, în cadrul acestui tip de leasing,
furnizorii asigură şi instruirea şi specializarea personalului clientului, aceasta în
scopul creării premiselor pentru exploatarea cât mai raţională a maşinilor;
- leasing net, în care ratele conţin numai preţul de vânzare al obiectului închiriat.
27
d) Există şi unele forme speciale de leasing, caracterizate prin particularităţi ale

tehnicii de realizare. În această categorie intră şi operaţiunile: lease-back,
time-sharing, leasing experimental, opearţiuni hire, renting.
Prin lease-back se înteLege operaţiunea prin care proprietarul, aflat în urgentă nevoie de
fonduri băneşti, îşi vinde produsul unei societăţi de leasing şi apoi îl închiriază printr-un
contract obişnuit. Scopul acestor operaţiuni este transformarea fondurilor băneşti
imobilizate în fonduri disponibile.
Time-sharing s-a adoptat în practică din considerente de rentabilitate economică, cum ar
fi costul ridicat al unor utilaje şi uzura morală extrem de rapidă a acestora. Ca urmare,
pentru intensificarea utilizării calculatoarelor electronice şi a altor utilaje, s-a introdus
sistemul închirierilor în timpi partajaţi, simultan de către mai multe întreprinderi.
Leasingul experimental se foloseşte în scopul promovării vânzărilor. Astfel, pentru a
promova vânzarea unor maşini şi utilaje, acestea sunt închiriate pe perioade scurte, de
câteva luni, cu condiţia ca după expirarea acestei perioade bunurile să fie achiziţionate
de către clienţi, dacă sunt corespunzătoare cerinţelor sau să fie restituite, dacă prezintă
unele neajunsuri.
Operaţiunile de hire şi renting sunt operaţiuni de leasing pe termen foarte scurt şi
cuprind închirieri cu ziua, ora, în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de
construcţii.
Leasingul oferă o serie de avantaje pentru părţile implicate. Astfel, pentru furnizor,
leasingul este o metodă de promovare a vânzărilor, de lărgire a cercului de clienţi şi a
ariei de desfacere.
Vânzătorul are, practic, la dispoziţie o modalitate de transformare a unei livrări cash
într-una de credit, în mod direct sau prin serviciile unei societăţi de leasing.
2.2.2.4 Achiziţii de obiecte de investiţii în rate
Mobilizarea surselor proprii de finanţare are loc şi în cazul achizţiei obiectelor de

investiţii în rate.
Contractele de vânzare-cumpărare în rate se încheie de obicei între furnizor (producător,
importator) şi beneficiar. Acestea se aseamănă în mare parte cu un contract de credit,
diferenţele constând în ceea ce priveşte formularistica, de obicei mai simplă şi lipsa unor
28
condiţii impuse de bancă (de exemplu vechimea colaborării dintre finanţator şi

beneficiar).
2.2.2.5 Fonduri cu capital de risc
În practica economică, investiţiile cu risc ridicat realizate de societăţile comerciale

închise sunt finanţate prin atragerea fondurilor cu capital de risc. Din acest considerent
plasamentele efectuate de fondurile cu capital de risc (venture capital) poartă denumirea
de investiţii cu capital de risc. De altfel, prin capital de risc se va înţeLege acele fonduri
private care sunt investite sub formă de capital şi nu de credit în întreprinderi necotate la
bursă, fără a fi garantate printr-un colateral. În acest caz, investitorul va deveni asociat
(acţionar) în întreprinderea respectivă.
Procesul investiţional presupune parcurgerea mai multor etape şi anume:
1. Întreprinderea emite cererea de finanţare către investitor în care prezintă afacerea
şi suma necesară pentru finanţare.
2. Investitorul evaluează prudenţial afacerea; consultă experţi tehnici pentru
expertize şi specialişti în planuri de afaceri; analizează financiar întreprinderea
precum şi resursele umane disponibile.
3. Întreprinderea şi investitorul negociază termenii în care se va efectua
plasamentul.
4. Dacă necesarul de finanţare este mare sau depăşeşte 50% din capitalul social al
întreprinderii, vor fi atraşi noi investitori în vederea sindicalizării investiţiei.
5. Legalizarea investiţiei.
6. Derularea investiţiei. Această etapă presupune familiarizarea managerilor cu
modificarea structurii de proprietate; obligaţia de a urma o strategie definită în
comun şi de a depune eforturi ca investitorul să-şi recupereze banii şi profitul.
7. Ieşirea investitorului din afacere în următoarele variante: vânzarea întreprinderii
cu profit unei companii mai mari sau la bursă prin emisiune secundară; vânzarea
acţiunilor la o instituţie financiară sau răscumpărarea acţiunilor de către
managerii întreprinderii.
Principalele tipuri de investiţii cu capital de risc sunt:
29
1. Investiţie de amorsare (lansare pe piaţă a unui produs sau dezvoltarea pe

termen lung);
2. Investiţie de lansare – în întreprinderile nou înfiinţate cu echipă
managerială completă şi segment de piaţă definit;
3. Investiţie pentru faza primară – pentru întreprinderi care au mai puţin d e
trei ani de activitate;
4. Investiţie pentru achiziţionarea întreprinderii de către echipa managerială
care o conduce;
5. Investiţie pentru expansiune – destinată extinderii activităţii sau
penetrării unor noi pieţe geografice;
6. Investiţie de salvare – destinată relansării unor întreprinderi
neperformante.
Avantajele investiţiilor cu capital de risc pentru întreprindere rezidă în faptul că prin
investiţie directă se măreşte valoarea întreprinderii (se capitalizează). În plus,
finanţatorii, devenind acţionari, îşi aduc aportul la afacere oferind consultanţă şi reţeaua
lor de contacte deja existentă.
30
Capitolul III Costul finanţării proiectelor de investiţii
3.1 Aspecte conceptuale privind decizia de finanţare
În general, prin investiţie se înţeLege totalitatea cheltuielilor efectuate de stat, agenţii

economici sau persoanele fizice cu scopul achiziţionării de mijloace fixe sau creşterea
patrimoniului. Aceste cheltuieli se materializează în investiţii corporale (terenuri, clădiri
etc), investiţii necorporale (brevete de invenţii) şi investiţii financiare (titluri de valori).
Pornind de la definiţia investiţiilor, este lesne de înţeles că acestea presupun alocarea
unor importante surse de bani pentru realizarea scopului propus, plasamentele urmând a
fi efectuate fie de către stat, fie de către agenţii economici (cu capital de stat sau privat)
sau de către persoanele fizice.
Indiferent de poziţia în care ne aflăm – aceea de agent economic sau de persoană fizică
– odată antrenaţi într-un proces investiţional, vom constata că va apare problema
finanţării, a identificării resurselor necesare realizării obiectivelor.
Multitudinea surselor de finanţare la care poate apela un agent economic în vederea
realizării unei investiţii nu reprezintă pentru acesta şi o garanţie a posibilităţii finanţării
unui proiect dat.
Explicaţia rezidă în faptul că orice proiect de investiţie are un nivel limitat al efectelor
economice pe care le produce, efecte care nu pot sa compenseze întotdeauna costurile pe
care le presupun sursele de finanţare. De aceea, înaintea apelării la aceste surse de
finanţare, agentul economic va trebui să evalueze care sunt costurile şi condiţiile pe care
le implică fiecare sursă în parte.
Un aspect esenţial în aLegerea sursei de finanţare îl constituie costul finanţării.
Dacă în viaţa de zi cu zi, prin pierdere se înteLege o investiţie de o sumă de bani din
care am recuperat o parte mai mică, în practica economică pierderea are, sau cel puţin ar
trebui să aibă un înteles mai larg. Ea exprimă, pe lângă situaţia definită în accepţiunea
obişnuită şi situaţia în care chiar dacă am investi o sumă de bani într-o afacere
profitabilă, faptul că nu am investit aceeaşi sumă de bani în altă afacere mai profitabilă
reprezintă o pierdere relativă (costul pierderii unei oportunităţi mai performante).
În aceeaşi accepţiune trebuie privit şi costul finanţării. Acesta nu se compune doar din
resursele financiare consumate direct pentru finanţarea investiţiei ci şi din cele
consumate indirect şi chiar din cele care nu au mai fost obţinute în urma mobilizării
31
resurselor financiare respective. Astfel, ceea ce la un moment dat pare mai ieftin trebuie
analizat în dinamică , luând în considerare implicaţiile totale, prezente şi viitoare.
În general, principala aLegere care se face în cadrul politicii de finanţare este între surse
proprii şi împrumuturi.
3.2 Finanţarea din fonduri proprii
La o primă vedere, finanţarea din fonduri proprii pare să fie cea mai ieftină. Într-adevăr,
costurile legate direct de realizarea investiţiilor sunt cele mai reduse, ele compunându-se
în special din valoarea achitată furnizorului (furnizorilor de bunuri şi servicii necesare
realizării investiţiei şi eventual dintr-o serie de taxe şi comisioane) dar care se regăsesc
şi în cazul altor forme de finanţare. Însă, pe lângă aceste costuri, în cazul finanţării din
fonduri proprii, trebuie avute în vedere şi implicaţiile imobilizării sumelor necesare
investiţiei, a reducerii lichidităţii societăţii, a posibilităţii plasării acestor sume în alte
activităţi, poate cu o rată a profitului mai ridicată.
3.3 Creditul bancar
În general, pe locul secund în ceea ce priveşte costurile directe se situează creditul

bancar.
În acest caz, costul direct este format din valoarea totală a investiţiei (valoarea
investiţiei împreună cu taxele şi comisioanele aferente) la care se adaugă şi valoarea
dobânzii plătite pentru capitalul împrumutat.
La calculul eficienţei investiţiei trebuie luate în considerare şi costurile legate de
contractarea creditului. Aceste costuri sunt formate din comisioane de acordare şi
verificare, din costurile legate de constituirea garanţiilor materiale (ipoteci, comisioane
pentru evaluare etc), din costurile necesare întocmirii dosarului de credite (de obicei,
pentru investiţii, băncile solicită realizarea unui studiu de fezabilitate, studiu necesar a fi
realizat de întreprinderi autorizate).
Un aspect deosebit de important, dar care în practică este luat în considerare foarte rar
(poate doin cauza greutăţii cuantificării lui) este cel al timpului de contractare şi
acordare a creditului. De obicei, la un credit bancar se solicită o garanţie (colateral),
garanţie care necesită destul de mult timp pentru constituirea ei (timpul de constituire a
unei ipoteci este în medie de 1-2 săptămâni).
32
Dacă la această durată adăugăm şi durata necesară băncii pentru analiza dosarului de
credit, obţinem un timp total mediu de 2-3 săptămâni.
În condiţiile economiei actuale româneşti, caracterizată de schimbări imprevizibile a
conjuncturilor de piaţă, acest timp poate avea o valoare deosebit de mare (putem lua în
considerare doar modificarea preţurilor de desfacere la furnizor). Un alt aspect care
trebuie avut în vedere la contractarea unui credit este cel referitor la faptul că în evidenţa
contabilă , creditul va apare ca datorie , ceea ce va duce la modificarea structurii
bilanţiere a întreprinderii, cu obţinerea unor indicatori ai performanţei cu nivele mai
reduse. Acest lucru va influenţa negativ obţinerea finanţării viitoare. Tot o problemă ar fi
şi faptul că băncile, pentru a acorda un credit şi în special un credit investiţional, solicită
o anumită vechime a agentului economic în bancă. Acest lucru este pe deplin justificat
întrucât un criteriu important în analiza unui credit este încrederea pe care banca o
acordă clientului său. De asemenea, băncile, pe lângă garanţia materială colaterală,
solicită şi o participare cu fonduri proprii a agentului economic la realizarea proiectului
de investiţii, care, uneori trebuie să reprezinte 20-30% din valoarea totală a investiţiei.
3.4 Achiziţii de obiecte de investiţii în rate
Mobilizarea surselor proprii de finanţare are loc şi în cazul achiziţiei de obiecte de

investiţii în rate.
Contractele de vânzare-cumpărare în rate se încheie de obicei între furnizor (producător,
importator) şi beneficiar. Acestea se aseamănă în mare parte cu un contract de credit,
diferenţele constând în ceea ce priveşte formularistica, de obicei mai simplă şi lipsa unor
condiţii impuse de bancă (de exemplu vechimea colaborării dintre finanţator şi
beneficiar).
În vreme ce condiţiile de creditare nu diferenţează prea mult ofertele, elementele ce
caracterizează dobânda sunt definitorii. Din acest punct de vedere, sistemul practicat de
bănci se deosebeşte fundamental de cel al altor instituţii de finanţare.
Băncile aplică o dobândă la sold; calculul acesteia se raportează permanent la suma
rămasă de restituit. Dobânda este fluctuantă, ceea ce înseamnă că valoarea ei poate
suporta modificări pe parcursul derulării creditului.
33
Alte instituţii nu operează cu dobândă, ci cu un coeficient de creştere, diferit ca valoare

în funcţie de sistemul de rate ales. Valoarea coeficientului este una fixă, rămânând
aceeaşi pe toată durata contractului. Valoarea ratei lunare = valoarea finanţată/coeficient.
3.5 Strategia de finanţare
Având în vedere cele prezentate anterior, nu putem spune că există o metodă de

finanţare general profitabilă şi eficientă. Fiecare formă de finanţare a investiţiilor are
avantajele şi dezavantajele ei, ponderea fiecărui avantaj/dezavantaj depinzând de situaţia
de fapt, de cea existentă în realitate.
Realizarea unei investiţii presupune o analiză amănunţită a tuturor aspectelor pe care
aceasta le implică atât static cât şi în dinamică. Decizia se impune a fi luată cu mare
atenţie, în urma unui studiu de oportunitate (şi de integrare în planul strategic de
dezvoltare) efectuat asupra posibilei investiţii şi abia apoi vor fi analizate aspectele
legate de sursele de finanţare.
Este ştiut faptul că, în cazul unei pieţe financiare relativ echilibrate, sursa cea mai ieftină
este împrumutul. Tentaţia spre împrumuturi, însă, de regulă, este estompată de
condiţiile pe care le impun creditorii: bonitate financiară şi garanţii (colateral). Excepţie
fac în unele cazuri, împrumuturile de tip cash-flow şi leasingul.
În concluzie, orice agent economic, atunci când adoptă decizia de finanţare a
proiectului, urmăreşte minimizarea costului total al finanţării.
Strategia de finanţare a unui proiect de investiţie va cuprinde una sau mai multe surse de
finanţare, iar unul dintre criteriile de selectare a acestei strategii îl reprezintă costul
mediu ponderat al capitalului (costul compozit al capitalului). Costul mediu ponderat al
capitalului este un cost marginal, deoarece se referă la costul încremental sau marginal,
al fondurilor necesare pentru un proiect de investiţii. Cei care vehiculează termenul de
cost compozit al capitalului evidenţiază o altă latură a acestui criteriu şi anume: acesta
reprezintă costul de oportunitate curent sau costul marginal al fiecărei surse specifice de
fonduri utilizate de agentul economic. Costul de oportunitate este media ponderată a
acestor costuri şi reprezintă tot un cost marginal. În acelaşi timp, costul marginal al
capitalului este acea rată minimă de rentabilitate a unei investiţii care face ca valoarea
acţiunilor existente să rămână neschimbată.
La stabilirea strategiei de finanţare intervin şi alte criterii, printre care enumerăm:
34
a) timpul de acces la sursă. Este posibil ca o anumită sursă de finanţare să fie

foarte atractivă, dar procedurile care trebuie parcurse pâna la deblocarea
fondurilor să fie greoaie;
b) cuantumul limitat la care se poate accede. Spre exemplu, accesul la creditul
bancar este limitat de posibilităţile de a constitui colateralul necesar;
c) specificul sursei. Sunt surse specificate numai pentru anumite obiecte sau
obiective de investiţii, respectiv pentru anumite domenii. Leasingul, spre
exemplu, poate fi apelat numai pentru finanţarea dotării cu echipamente, cu
excepţia leasingului imobiliar care va fi apelat numai pentru achiziţia unor
imobile. Fondurile oferite de Banca Mondială sunt predestinate unor
obiective de investiţii din anumite ramuri ale economiei;
d) clauzele colaterale sursei de finanţare. Sunt frecvente situaţiile în care
finanţatorul impune condiţii privind furnizorii de echipamente, societăţile de
asigurare;
e) efectele asupra structurii capitalului social. Finanţarea prin emisiune de
acţiuni comune conduce de regulă la modificarea structurii acţionariatului,
motiv pentru care apelarea la această sursă presupune multă prudenţă.
Acelaşi lucru este posibil în cazul emisiunii de obligaţiuni convertibile în
acţiuni.
Atunci când o societate comercială doreşte ca prin finanţarea unui proiect de investiţii
să-şi păstreze în echilibru structura capitalului, va trebui să apeleze la diverse surse în
proporţii adecvate interesului. Dacă există mai multe proiecte de investiţii care trebuie
finanţate, atunci echilibrul va fi urmărit pe ansamblu şi nu pe proiect.
35
Capitolul IV Strategii de finanţare a proiectului de reabilitare

a domeniului schiabil din oraşul Sinaia
Administraţia locală a oraşului Sinaia doreşte să realizeze un proiect de reabilitare a

domeniului schiabil al oraşului şi în acest sens are nevoie de finanţare.
Decizia de finanţare a acestui proiect a fost luată ţinând cont în primul rând de
beneficiile sociale aduse colectivităţii – ca indicator calitativ - , dar şi de beneficiile în
termeni băneşti generate pe termen lung. S-a reliefat faptul că o asemenea investiţie ar
putea atrage o serie de alte investiţii în alte domenii şi astfel s-ar putea realiza o
dezvoltare a oraşului.
Acest proiect de investiţii s-a încardat în strategia politică a autorităţii locale, a respectat
condiţiile legale, sociale şi tehnice, cât şi pe cele legate de mediul natural.
4.1 Date de identificare a beneficiarului

Oraşul Sinaia, reprezentat de Primar.
Sediul Primăriei: Bdul Carol I, nr. 47, Sinaia, 2180, judeţ Prahova; telefon:
0244.311.788; fax: 0244.314.509; e-mail: primasin@hotmail.com
Primar: Prof. Ing. Ion BUCUR; Viceprimar: ing. Marius NICOLAI
4.1.1 Amplasament
Staţiunea Sinaia este asezată pe Valea superioară a râului Prahova, în plină zonă
carpatică, la poalele Munţilor Vârful cu Dor şi Piatra Arsă. Sinaia se află la o distanţă de
122 km de Bucureşti, la 49 km de Braşov, la 340 Km de Constanţa. Coordonatele
geografice ale localităţii sunt: 45grade 21minute 30secunde latitudine nordică si 25grade
32minute 56secunde longitudine estică. Altitudinea variază de la un capăt la altul al
oraşului: 767 m în cartierul Izvor, 798 m în zona Gării, 845 m în Parcul Dimitrie
Ghica, 860 m la Mănăstirea Sinaia, 970 m la Castelul Peleş, 980 m la Foişor. Localitatea
este dispusă sub forma unui larg amfiteatru la poalele Bucegilor şi se intinde, în partea
de nord, pna la locul numit Gura Padurii, unde se afla Hanul Vadul Cerbului, iar spre
sud, până dincolo de Valea Izvorul Dorului, unde în deceniul al nouălea al acestui secol
36
s-a ridicat cartierul Platoul Izvor. Cu excepţia cartierului turistic Cumpătu, a câtorva
clădiri razleţe, a Uzinei Electrice, a unor cladiri ale S.C. Mefin, Sinaia işi concentrează
vatra pe partea dreaptă a râului Prahova.
Munţii Bucegi, situaţi la vestul aşezării, domină Sinaia printr-un abrupt de peste 1000
m. In est, Munţii Gârbova se întind către sud până la Izvorul lui Bogdan. Celelalte
două masive muntoase, Bucegii si Gârbova înconjoară localitatea pe o lungime de 9 km.
4.1.3 Istoric
Pe teritoriul oraşului Sinaia s-au găsit urme de cultură din epoca bronzului. Dezvoltarea
localităţii începe practic din anul 1695, când spătarul Mihail Cantacuzino a construit aici
Mănăstirea Sinaia şi chiliile din jur. În secolul al 19-lea, dezvoltarea oraşului se
accelerează: între anii 1838-1847 se construieşte drumul dintre Comarnic şi Brasov; în
1871-1872 se construiesc primele hoteluri, iar în perioada 1875-1883 se înalţă Castelul
Peleş, devenit la vremea respectivă reşedinţa de vara a familiei lui Carol I, primul rege
al României.
De o deosebită importanţă este construirea căii ferate între Ploieşti şi Braşov (1879). În
prima jumătate a secolului 20, se construiesc la Sinaia cele mai frumoase vile şi
majoritatea cabanelor din munţii Bucegi.
În dreptul oraşului, Prahova primeşte doi afluenţi: Valea Rea si Valea Câinelui. Aici au
fost descoperite ape minerale, iar calităţile terapeutice ale acestora au făcut ca Sinaia să
devină în timp şi staţiune balneară, unde se pot face tratamente pentru afecţiuni
digestive, hepatobiliare, renale, endocrine. De asemeneni, staţiunea este indicată pentru
convalescenţă, anemii, afecţiuni neurologice si respiratorii.
În oraş a fost construit un număr mare de reşedinţe private, amplasate în zone pitoreşti şi
beneficiind de o arhitectură ( exterioară şi interioară ) deosebită. Dotările de patrimoniu
muzeistic şi arhitectural al oraşului Sinaia se situează la un nivel de excepţie.
Sinaia a devenit în timp o staţiune în care primordială este activitatea turistică. Valenţele
de staţiune cu sezon permanent şi dezvoltarea sa social economică au contribuit la
înzestrarea Sinaiei cu o baza materială importantă: hoteluri, restaurante, pensiuni,
telecabina, case de odihnă, spaţii culturale, tabere scolare, s.a. toate acestea, contribuind
la afirmarea puternică a turismului montan in zonă. La zestrea edilitară a oraşului s-au
37
adăugat, în ultimile decenii, noi construcţii şcolare, obiective sociale, amenajări

sportive, cartiere de locuinţe, spaţii comerciale, modernizări ale reţelei de drumuri, s.a.
Suprafaţa localităţii este de 8873 ha, din care 760 ha intravilan si 8113 ha extravilan.
4.1.4 Geografie
Munţii Bucegi, ce apar ca o cetate străjuind Sinaia, ating în vest înălţimi de peste 2000-
2500m,cu abrupturi impresionante pe margini si cu un vast platou de altitudine,
cunoscut sub denumirea de Platoul Bucegilor. În est, Munţii Gârbova (Baiului) prezintă
o culme orientată nord-sud, lungă de peste 30km şi cu înălţimi de 1700-1900m. Munţii
Bucegi, având forma unei potcoave sunt alcătuiţi din roci foarte variate ( conglomeratele
sedimento-detritice, alcătuite din fragmente de roci şi minerale, cimentate între ele prin
silice, calcit, argilă, etc). Acestea se sprijină, în vest pe şisturile cristaline ale munţilor
Leoata şi pe calcare jurasice, iar în est pe formaţiunile cretacice inferioare.
Particularităţile conglomeratelor au facut ca ele să reprezinte un tip aparte, cunoscut în
literatura de specialitate, sub denumirea de “conglomerate de Bucegi”, constituite din
fragmente mai mari sau mai mici rotunjite, de calcar gălbui, gresii, şisturi cristaline, etc.
Dintre numeroasele vârfuri ce domină peisajul remarcăm: Vânturisul (1.942 m.), Vârfu
cu Dor (2.030 m.), Furnica (2.103 m.), Piatra Arsa (2.044 m.), Jepii Mari (2.071 m.),
Jepii Mici (2.173 m.). Unele stânci, precum Mecetul Turcesc, Sfânta Ana, Piatra Arsă,
sunt blocuri imense de calcar, apărute sub această formă datorită eroziunii. Alte stânci
au forme ciudate şi inălţimi între 5-15 m., cum sunt: Babale, Sfinxul, Masa Ciobanului
s.a.
Principala arteră hidrografică este Izvorul Ialomiţei, care işi are izvoarele în cele doua
circuri glaciare aflate între Culmea Doamnei, Vf. Bucura şi Colţii Obârsiei. Unul dintre
cele mai atrăgătoare sectoare este cel de la Cascada Ialomiţei, prag de rocă ce face
trecerea de la circul glaciar la valea glaciara. În drumul ei către câmpie, Ialomiţa a
secţionat treptat barele de calcar ce i-au stat în cale, creându-şi unele din cele mai
spectaculoase chei din Carpaţii Meridionali.
În spaţiul dintre Buşteni şi Sinaia, pe o lungime de circa 10 km si o lăţime de 2-3 km,
Valea Prahovei se lărgeşte, formând depresiunea intramontană Sinaia.
38
4.1.5 Demografie
În prezent, populaţia staţiunii Sinaia numără aproximativ 15.500 de locuitori,

înregistrându-se o usoară creştere în ultimii trei ani, datorită unui spor migratoriu
pozitiv. Populaţia activă reprezintă peste 50% din totalul populaţiei, industria şi turismul
reprezentând principalele ramuri economice care oferă locuri de muncă pentru activii
oraşului.
Studiile demografice recent elaborate prognozează o creştere a populaţiei şi în următorii
ani, fiind estimat un număr de 17.000 locuitori până în anul 2010, principalul factor
favorizant fiind atractivitatea pentru investitori pe care o oferă oraşele caracterizate prin
condiţii de mediu curat, de genul staţiunii Sinaia.
4.1.6 Economie
În general, profilul economic al oraşului Sinaia este conferit de paleta şi complexitatea

activităţilor economico-sociale, de echilibrul dintre ramurile productive aducătoare de
venit şi serviciile oferite populaţiei şi agenţilor economici.
În cazul oraşului Sinaia, încadrat ca tipologie funcţională în categoria oraşelor cu
funcţiuni turistice şi industriale dezvoltate, procentul de persoane ocupate în activităţile
de turism este în continuă creştere (în prezent aproximativ 25%) datorită dinamicii
cerinţei forţei de muncă în acest domeniu. Acest procent reflectă faptul că oraşul are
statutul de staţiune turistică şi balneo-climaterică. O bună pondere a populaţiei active se
află şi în sectorul industrial, astfel:
 Activităţi de tip industrial şi de construcţii, principalele unităţi economice fiind
Întreprinderea de Mecanică Fină – MEFIN (unitate de interes naţional, cu
aproximativ 3.000 de angajaţi), Fabrica de preparate de carne - SALSI. Alte unităţi
cu caracter industrial, de depozitare si de construcţii sunt dispersate pe tot teritoriul
localităţii.
 Activităţi silvice. Silvicultura este o ramură preponderentă în activitatea economică a
oraşului, ţinând cont de faptul că 70% din teritoriul administativ este ocupat de
păduri. Activitatea silvică constă în special din exploatarea forestiera care a
determinat şi dezvoltarea unor întreprinderi de construcţii şi transporturi forestiere,
precum şi a unor unităţi de prelucrare a lemnului în zonele învecinate. Teritoriul
impădurit oferă condiţii şi pentru vânătoare, din care fondul de vânătoare cel mai
important este considerat cel pentru: urs, cerb, mistreţ, căprior.
39
 Transporturi. Oraşul Sinaia beneficiază de transport pe calea ferată (magistrala 2,

dublă, electrificată, având două gări pentru călători şi mărfuri: Sinaia şi Sinaia
haltă); transport rurier (cea mai importantă arteră este DN1 – E60, care în oraş
poartă denumirea de bd. Carol I, bd. Ferdinand I şi bd. Republicii); transport în
comun şi transport pe cablu (telecabine, telescaune si teleschi).
 Turism. Oraşul Sinaia face parte din staţiunile turistice si balneo-climaterice, fiind
prima ca importanţă în cadrul localităţilor-staţiune din judeţul Prahova. Statutul de
staţiune se aplică întregului oraş, datorită împletirii funcţiunilor specifice unei
staţiuni cu cele ale unui oraş obişnuit. Profilul staţiunii este complex, aceasta oferind
posibilităţi de desfăşurare a mai multor activităţi: turism montan, turism de odihnă şi
recreere, turism itinerant cu valenţe culturale, turism de afaceri şi reuniuni, turism de
tranzit, turism la sfârşit de săptămână, turism de vânătoare, turism ştiinţific. De
asemenea, Sinaia oferă posibilitatea desfăşurării activităţilor de tratament sanatorial,
datorat bioclimatului şi resurselor hidrominerale.
Regimul de funcţionare al staţiunii este permanent, cu solicitare deosebita iarna şi
vara. În planul de amenajare a judeţului Prahova, elaborat de URBANPROIECT în
1995, staţiunea Sinaia este înscrisa în categoria “staţiunilor de importanţă
internaţională”. Potenţialul economic al activităţilor ce se desfăşoară în Sinaia îl
constituie “oferta turistica” bazată în principal pe următorii cinci factori: calitatea
cadrului natural; calitatea resurselor necesare tratamentului (resurse climaterice şi
hidrominerale); calitatea bazei materiale de cazare, tratament şi servicii; existenţa
unor elemente de atracţie din domeniul monumentelor de arhitectură, memoriale,
istorice; prezenţa unor structuri de primire şi a unor spaţii adecvate pentru
desfăşurarea întrunirilor, a întâlnirilor de afaceri şi a conferinţelor.
Sinia dispune de o aşezare şi de o poziţie excepţională faţă de zona muntoasă.
Cadrul natural, respectiv relieful, bioclimatul, vegetaţia, fauna, rezervaţiile naturale,
costituie elementul de bază al ofertei turistice pe care o prezintă oraşul Sinaia.
Potenţialul turistic legat de relief, oferă următoarele destinaţii turistice: drumeţii
montane, odihnă şi recreere, sporturi de iarnă, studiu şi cunoaştere ştiinţifică.
Climatul munţilor înalţi şi mijlocii prezenţi în zonă are un caracter tonico-stimulent;
Aerul, la peste 1000 m. altitudine, lipsit de poluanţi atmosferici nocivi, cu o
dinamică mai activă, puternic ionizat, cu valenţe bactericide şi chimice datorate
razelor solare ultraviolete, are, de asemenea, un rol terapeutic deosebit. Calitatea
40
climatului local constituie, deci, resursa şi oferta pentru activitatea de tratament

sanatorial din oraşul Sinaia, alături de resursele hidrominerale.
Capacitatea actuală de cazare este de aproximativ 4.300 paturi, din care peste 2.200
în 12 hoteluri clasificate intre 2 şi 4 stele. După capacitatea totală de cazare a
staţiunii de peste 3.500 locuri, Sinaia este o staţiune de rangul I, în accepţiunea
internaţională (conform Studiului pentru turism / 1996). În afara structurilor de
cazare, alimentaţia publică aferentă turismului, structurile pentru sporturile de iarnă
şi cele de agrement existente în Sinaia conferă într-un mod realist statutul de
staţiune acestei localităţi. Printre multiplele posibilităţi de agrement, se numară cele
oferite de unitatile hoteliere: piscine acoperite, saune, terenuri de tenis, teren de
fotbal, pista de popice/bowling, cluburi, discoteci, restaurante, etc.
În afară de acestea, Sinaia găzduieşte în fiecare an manifestari devenite tradiţionale,
cum ar fi: Festivalul Toamnei, Festivalul Internaţional de Chitară Clasică, Festivalul
Internaţional Tinerii Dirijori, Raliul Automobilelor de Epoca.
Potenţialul turistic pentru turismul de reuniuni şi afaceri s-a dezvoltat foarte mult
dupa 1990. În Sinaia, structurile de primire adecvate acestui tip de turism sunt
reprezentate de vile si hoteluri de 2-4 stele, cu unităţi de alimentaţie publică ce
prestează servicii competitive pe plan international (Palace, Caraiman,
Internaţional, Holiday Inn, Vila Cocora). Spaţiile necesare desfăşurării întrunirilor,
tratativelor, conferinţelor de presă, a conferinţelor pe diferite teme, se găsesc în
cadrul unităţilor de cazare turistică.
4.1.7 Administraţie
Autoritatea executivă este reprezentată de instituţia Primarului. Începând din anul 2000
această funcţie este îndeplinită de domnul Ion BUCUR, 59 de ani, din partea PSD, aflat
la primul mandat, de profesie inginer. Viceprimar este domnul Marius NICULAI, 45 de
ani, din partea PSD, aflat şi el la primul mandat, de profesie inginer.
Autoritatea administrativă este reprezentată de Consiliul Local al Oraşului Sinaia.
Acesta are, în urma aLegerilor locale din 2000, un număr de 19 consilieri, a căror
apartenenţă politică la data validării se prezintă astfel: 9 consilieri – PSD, 5 consilieri –
PNL, 3 consilieri – PNT şi 2 consilieri – PD.
41
Atât primarul cât şi consilierii locali sunt aleşi la fiecare patru ani, prin vot direct de
către locuitorii oraşului. Viceprimarul este ales prin vot secret de către consilierii locali
din rândul acestora. Urmatoarele aLegeri locale sunt programate pentru anul 2004.
Condiţiile pentru valabilitatea deliberărilor Consiliului Local şi modul de exercitare a
dreptului de vot sunt stabilite de Legea 215/2001.
Personalul din cadrul Primariei Sinaia este repartizat în 4 servicii (economic; tehnic,
amenajarea teritoriului, investiţii şi construcţii; administraţie locală; dezvoltare publică),
iar conducerea Primăriei este asigurată de 3 persoane (primar, viceprimar, secretar),
asistate de un consilier juridic.
4.1.8 Emisiuni anterioare de valori mobiliare
Oraşul Sinaia nu a emis în trecut valori mobiliare.
42
4.2.Date financiare
4.2.1 Aspecte legale
Principala reglementare în domeniul activităţii financiare a autorităţilor publice locale

este Legea 189/1998 a finanţelor publice locale. Anumite articole ale vechii legi a
finanţelor publice, Legea 27/1994, au ramas în vigoare si relevante sunt cele care
reglementează taxa de staţiune. Activitatea generala a autorităţii locale este reglementată
de Legea 215/2001.
La începutul fiecărui exerciţiu fiscal consiliile locale aprobă bugetul local într-un format
standardizat la nivel naţional, care pe lângă valorile anuale mai conţine şi o defalcare pe
trimestre. Acest buget este rectificat în cursul anului pentru a fi pus de acord cu noile
proiecte, cu veniturile efectiv încasate şi cheltuielile facute.
Pe parcursul anului se urmăreşte continuu starea financiară a autorităţii locale prin
întocmirea conturilor de execuţie bugetară, iar la finalul exerciţiului fiscal se intocmeşte
contul de execuţie bugetară anuala. Un alt raport întocmit la final de exerciţiu financiar
este bilanţul. Aceste două raportări sunt incluse in Darea de Seama prezentată de
autoritatea locală.
4.2.2 Impozitare
Taxele locale sunt definite de Legea 189/1998 a finanţelor publice locale. Suplimentar
fata de aceste taxe locale, Consiliul Local are competenţa de a stabili taxe locale
speciale. Astfel, conform Legii 27/1994 modificată, s-a emis Hotărârea Consiliului
Local nr. 5/1997 care stabileşte taxa de staţiune în valoare de 4% din preţul de listă al
unui loc de cazare în unităţile de turism. Această taxă se înregistrează într-un cont
extrabugetar. Unităţilor de transport pe cablu li se aplică o taxă de 5% asupra veniturilor
realizate pe teritoriul administrativ al oraşului Sinaia, conform Hotararii Consiliului
Local nr. 19/1997, de asemenea înregistrată extrabugetar. Utilizările acestor doua taxe
sunt exclusiv de natura a promova turismul in zona.
43
4.2.3 Rezultate financiare
Datorită legislaţiei referitoare la finanţele publice locale, sunt relevante raportările

financiare din 2005, 2006 şi 2007. Aceste raportari financiare, asa cum sunt ele
organizate conform Legii 189/1998, sunt prezentate în continuare în formă simplificata.
Contul de execuţie bugetară
mii lei 2000 2001 2002

VENITURI
IMPOZITUL PE PROFIT 0 0 0
IMPOZITE SI TAXE DE LA PERSOANE FIZICE 4095000 5040000 7400000
- pe cladiri 1800000 2700000 3400000
- pe mijloace de transport 165000 250000 450000
- pe venituri ps. fizice nesalariate 817500 0 0
- pe terenuri 330000 1100000 2850000
- altele 982500 990000 700000
IMPOZITE SI TAXE DE LA PERSOANE JURIDICE 6525000 8150000 13085000
- pe cladiri 5250000 6900000 11050000
- pe terenuri 1125000 1000000 1640000
IMPOZITE INDIRECTE 285000 280000 160000
VENITURI NEFISCALE 3015000 6200000 6600000
Varsaminte din profitul net al regiilor autonome 0 0 0
Alte venituri privind circulatia pe drumurile publice 300000 200000 1000000
Restituri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
precedenti 75000 300000 0
Venituri din concesiuni si inchirieri 750000 1800000 1650000
Alte venituri nefiscale 1890000 3900000 4435000
Total venituri curente 13920000 19670000 27245000
COTA DEFALCATA DIN IMPOZITUL PE

SALARII/VENIT 6750000 12176000 20551000
VENITURI CU DESTINATIE SPECIALA 0 5540000 6000000
ALTE PRELEVARI DIN BUGETUL DE STAT 0 2576000 7451000
Sume defalcate din impozitul pe venit pt.
echilibrarea bugetelor locale 0 1030000 6451000
Sume alocate de consiliul judetean pt.
echilibrarea bugetelor locale 0 1546000 1000000
SUBVENTII 9240000 34000 0
VENITURI DIN CAPITAL 90000 120000 50000
Total venituri 30000000 40116000 61297000
44
IMPRUMUTURI 0 0 0
IMPRUMUTURI PT. INVESTITII 0 0 0
IMPRUMUTURI TEMPORARE 0 0 0
Total venituri si imprumuturi 20760000 40116000 61297000
mii lei 2000 2001 2002

CHELTUIELI
AUTORITATI PUBLICE 3880000 4590000 8646000
INVATAMANT 668500 7772600 13917000
SANATATE 0 0 0
CULTURA, RELIGIE, SPORT SI TINERET 471000 746000 1453000
ASISTENTA SOCIALA, ALOCATII, PENSII,
AJUTOARE SI INDEMNIZATII 824000 304000 1607000
SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA,
LOCUINTE, MEDIU SI APE 14921500 21020000 28736000
ACTIUNI ECONOMICE 1350000 660000 700000
ALTE ACTIUNI 912000 295000 450000
CHELTUIELI CU DESTINATIE SPECIALA 0 3540000 3000000
PLATI DE DOBANZI SI ALTE CHELTUIELI 0 0 0
RAMBURSARI DE IMPRUMUTURI 0 0 0
IMPRUMUTURI ACORDATE 0 0 0
Total plati 22127000 33527000 58509000
Analiza situaţiei financiare a autorităţii locale necesită reorganizarea raportărilor

financiare oficiale în funcţie de activităţi: curente (buget oparational), financiare şi de
investiţii.
Principalul raport financiar al unei autorităţi locale este execuţia bugetară. De asemenea,
acest raport financiar este şi principalul punct de plecare în analiza stării financiare a
autorităţii locale. Pentru facilitarea analizei s-a pornit de la execuţia bugetară organizată
pe capitole de venituri şi cheltuieli şi s-a reorganizat pe componente logice: buget
operaţional (veniturile şi cheltuielile curente), buget financiar (încasări şi plăţi
referitoare la împrumuturile autorităţii locale) şi buget de investiţii (venituri din capital
şi cheltuieli de capital).
45
Buget operational mii lei 2000 2001 2002

INTRARI
IMPOZITUL PE PROFIT 0 0 0
IMPOZITE SI TAXE DE LA PERSOANE FIZICE 4095000 5040000 7400000
- pe cladiri 1800000 2700000 3400000
- pe venituri ps. fizice nesalariate 817500 0 0
- pe terenuri 330000 1100000 2850000
- altele 982500 990000 700000
IMPOZITE SI TAXE DE LA PERSOANE JURIDICE 6525000 8150000 13085000
- pe cladiri 5250000 6900000 11050000
- pe terenuri 1125000 1000000 1640000
IMPOZITE INDIRECTE 285000 280000 160000
VENITURI NEFISCALE 3015000 6200000 6600000
Varsaminte din profitul net al regiilor autonome 0 0 0
Alte venituri privind circulatia pe drumurile publice 300000 200000 1000000
Restituri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
precedenti 75000 300000 0
Venituri din concesiuni si inchirieri 750000 1800000 1650000
Alte venituri nefiscale 1890000 3900000 4435000
Total venituri curente 13920000 19670000 27245000

COTE DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE
SALARII/VENIT 6750000 12176000 20551000
Total venituri recurente 20670000 31846000 47796000
IESIRI
CHELTUIELI
AUTORITATI PUBLICE 3620000 4590000 8546000
INVATAMANT 668500 7672000 13836000
SANATATE 0 0 0
CULTURA, RELIGIE, SPORT SI TINERET 471000 746000 1453000
SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA,
LOCUINTE, MEDIU SI APE 13725500 19830000 27436000
Total cheltuieli curente 18485000 32838000 51271000

Actiuni economice 1350000 660000 700000
Alte actiuni 912000 295000 450000
Total cheltuieli operationale 20747000 33793000 52421000

SURPLUS/DEFICIT OPERATIONAL -77000 -1947000 -4625000
ca procent din venituri (re)curente -0.4% -6.11% -9.68%
Buget financiar
INTRARI
IMPRUMUTURI 0 0 0
IMPRUMUTURI PT. INVESTITII 0 0 0
IMPRUMUTURI TEMPORARE 0 0 0
INCASARI DIN RAMBURSAREA IMPRUMUTUILOR 0 0 0
46
Total intrari financiare 0 0 0
IESIRI
Plati de dobanzi si alte cheltuielie 0 0 0
Dobanzi aferente imprumuturilor din fondul de tezaur 0 0 0
Cheltuieli financiare 0 0 0
Rambursari de imprumuturi 0 0 0
Imprumuturi acordate 0 0 0
NET BUGET FINANCIAR 0 0 0

VENITURI CU DESTINATIE SPECIALA 0 5540000 6000000
CHELTUIELI CU DESTINATIE SPECIALA 0 3540000 3000000
NET 0 2000000 3000000

ALTE PRELEVARI DIN BUGETUL DE STAT 0 2576000 7451000
SUBVENTII 924000 34000 0
ALTE CHELTUIELI 824000 304000 1607000
ASISTENTA SOCIALA 824000 304000 1607000
NET 1000000 2306000 5844000
TOTAL FONDURI DISPONIBILE

PT. INVESTITII 923000 359000 1219000
Buget investitii
VENITURI DIN CAPITAL 90000 120000 50000
INVESTITII DE CAPITAL 837000 350000 920000
Servicii, dezv. publica, locuinte, mediu, ape 657000 0 920000
Autoritati publice 180000 350000 0
NET INVESTITII - 747000 -230000 -870000
EXCEDENT/DEFICIT 176000 129000 349000
Execuţia bugetară a oraşului Sinaia are o particularitate: cheltielile de asistenţă socială

se referă la un obiectiv (spitalul) finanţat din surse primite de la bugetul Consiliului
Judeţean. Aşadar, această categorie de cheltuieli aparent curente trebuie să fie tratată în
mod individual, în afara bugetului operaţional.
În cazul autorităţilor publice bilanţul nu este un instrument important pentru analiza
situaţiei financiare. Acesta înregistrează activele şi pasivele la valoarea lor istorică de
intrare, fără reevaluari şi fără a scădea amortizarea.
Primaria îşi depozitează disponibilităţile financiare rezultate din încasări fiscale exclusiv
în contul deschis la Trezoreria Sinaia.
Asupra activelor fixe ale acesteia nu greveaza nici un fel de sarcini.
47
4.2.4 Împrumuturi
În periada 1990-2002 oraşul Sinaia nu a folosit fonduri atrase.

Nu există împrumuturi curente.
Oraşul Sinaia nu a acordat garanţii pentru creditele terţilor.
4.2.5 Politica de investitii
Începând cu 1990 principala orientare a Primăriei Sinaia a fost axată pe dezvoltarea

economică a oraşului, dar totodata s-a căutat să fie asigurate condiţii de viaţă civilizate
pentru toţi locuitorii săi. Astfel au fost rezolvate multe din problemele existente în
domenii ca: alimentarea cu apă, repararea unor străzi, trotuare şi alei pietonale,
realizarea unui Centru de Informare şi Promovare Turistică.
În cadrul programului de dezvoltare continuă a oraşului Sinaia, Primăria şi-a stabilit noi
obiective, care se regăsesc în următoarele proiecte:
 Reabilitarea şi dezvoltarea domeniului schiabil;
 Îmbunătăţirea alimentării cu apa V. Cainelui;
 Parcări;
 Blocuri locuinţe strada Brânduşelor.
Pentru Sinaia ramura cea mai importantă a economiei este turismul. Aceasta este
percepută ca principal motor care poate duce şi la dezvoltarea celorlalte ramuri
economice.
48
4.3 Informaţii privind proiectul de reabilitare şi extinderea domeniului

schiabil al oraşului Sinaia
4.3.1 Descrierea domeniului schiabil actual
Domeniul schiabil existent este repartizat pe doi dintre versanţii muntelui Varful cu Dor
(2030m):
 Versantul de Vest echipat cu telescaunul Valea Dorului, completat de teleschiuri (2),
dintre care numai unul funcţionează în mod excepţional.
Aceasta este partea din domeniul schiabil care primeşte cel mai mare număr de
schiori.
Regularitatea pantelor şi extinderea lor favorizează practicarea unui schi pe scară
largă, folosind fie traseul principal, fie pe cel secundar (culoare rosie şi albastră).
 Versantul de Est (care domină Sinaia) se intinde de-a lungul liniei telecabinei.
De o foarte bună calitate tehnică, pârtia Carp urmareşte îndeaproape traseul liniei
telecabinei, având pante abrupte, de aceea fiind marcată cu culoare neagră.
Pârtia Vânturiş urmareşte traseul fostului drum forestier şi se prezintă sub forma
unei benzi relativ omogene în panta şi pe lăţime. Amândoua permit sosirea la Cota
1400 oferind un schi atractiv, rezervat totuşi schiorilor avansaţi şi foarte avansaţi.
Alte domenii (mai limitate ca marime) au existat. În prezent, scoaterea din funcţiune a
transportului pe cablu le face inaccesibile şi putem spune că frecventarea lor este
marginală.
Aşadar domeniul schiabil actual se rezuma la:
 Carp – 2500m (culoare neagră);
 Vânturiş – 2350m (culoare roşie, completată eventual cu un tronson de partie de
culoare neagră şi anume, Papagal).
Aceste două pârtii sunt deservite de al doilea tronson de telecabină.
 Valea Dorului – 1180m (culoare roşie), deservită de telescaunul din Valea Dorului,
care constituie astăzi singurul domeniu schiabil comercial din Sinaia.
Se mai pot utiliza:
49
 “Turistica” – 2800m (culoare roşie), având traseul Cota 1400 până în oraşul Sinaia
(utilizabilă atunci când condiţiile de ninsoare sunt favorabile). În paralel se poate
utiliza fosta pistă de sanie.
 “Dorului” – 600m (culoare rosie), utilizabila când teleschiul Valea Dorului – Vârful
cu Dor (Scândurari) funcţionează.
4.3.2 Diagnosticul domeniului schiabil
Studiile meteorologice efectuate de o staţie situată în apropierea Cotei 1400 arată că,
condiţiile de ninsoare sunt satisfacatoare între lunile decembrie-mai.
Zăpada pune mai multe semne de întrebare sub staţia meteo la altitdinea de 1000m,
unde s-au întâlnit aceleaşi situaţii de climă ca în toate regiunile montane din Europa, în
ultimii ani.
Aşadar ar trebui dezvoltate domeniile schiabile situate mai sus de Cota 1400, care
constituie, de fapt, staţiunea de schi. Mai mult, de la 1600 m în sus se află zona de
paşune alpină. Amenajarea pistelor se poate realiza fără defrişări masive care duc la
degradarea peisajului.
Singurele inconveniente de climă sunt numeroasele zile cu ceaţă şi expunerea la vânt a
versanţilor orientaţi est-vest. Aceste inconveniente sunt totuşi contrabalansate de
avantajul zăpezii care există acolo.
Numeroase persoane vin la munte nu numai pentru sporturi, dar şi pentru a se recrea.
S-a constatat că acest tip de turist, în general venit de la oraş, care este sau nu schior,
apreciază calitatea peisajului. Domeniul schiabil din Sinaia cu pârtii în zona de paşuni şi
în zona de pădure, cu vedere panoramică asupra Văii Prahovei şi a munţilor, oferă din
acest punct de vedere atuuri incontestabile.
Cele câteva pârtii existente sunt de un foarte bun nivel sportiv. Astfel, pârtiile Carp şi
Vânturiş prezintă dificultăţi tehnice variate. Ele pot satisface schiori avansaţi. Pârtia
Valea Dorului, din cauza lăţimii sale prezintă un caracter mai familiar, dar este mai
dificilă pentru începatori. Exista aşadar o lipsă de părtii uşoare destinate începătorilor.
Topografia oraşului arată că pantele abrupte se află pe versantul de est dinspre oraş, iar
pantele mai line, favorabile schiului pentru începători se află pe versantul de vest al
muntelui, adică mai departe de oraş. Din aceste motive rezultă urmatoarele necesităţi:
50
 Necesitatea unui echipament de mare capacitate, capabil să transporte rapid schiorii

pe versantul de vest şi eventual să aducă înapoi o parte din aceştia;
 Necesitatea creării unor pârtii uşoare pe versantul de est, pentru a permite schiorilor
mai puţin experimentaţi să coboare pe schiuri;
 Necesitatea creării unor piste usoare în jurul Cotei 1400 pentru schiorii începători.
Se constată doua inconveniente din punctul de vedere al confortului schiorilor:
 Joncţiunea între mijloacele de transport pe cablu se realizeaza necorespunzator: când
este în partea de jos a pistei, schiorul trebuie să meargă mult până la mijlocul de
transport;
 Problema pe care o ridica timpul de aşteptare la mijloacele de transport pe cablu care
nu au capacitatea corespunzatoare pentru a deservi traficul de turişti în plin sezon
Securitatea pârtiilor nu corespunde normelor internaţionale. Astfel:
 Pârtiile nu sunt balizate, constituind un pericol pe timp de ceaţa;
 Pregătirea insuficientă a zăpezii, precum şi întreţinerea deficitară a pârtiilor sporeşte
riscul accidentelor;
 Existenţa pasajelor expuse producerii avalanşelor.
Doar pârtiile situate în Valea Dorului pot fi omologate conform legislaţiei în vigoare.
51
4.3.3 Diagnosticul mijloacelor de transport pe cablu
Investiţiile importante au fost făcute în mijloacele de transport pe cablu din Sinaia acum
25 de ani, dar la ora actuală există un mare decalaj între ceea ce se aşteaptă de la o
staţiune de nivel internaţional şi ceea ce oferă realmente.
 Cele doua telecabine funcţioneaza bine şi sunt în stare buna. Acestea sunt doua
teleferice ale constructorului italian Ceretti Tanfani. Instalaţiile sunt relativ recente
(1970-1971), dar lungimea lor şi slaba capacitate fac ca debitul să fie scăzut.
Debitele teoretice sunt de 360 de persoane pe oră pentru primul tronson si 300 de
persoane pe oră pentru al doilea tronson. În realitate debitul este de aproximativ 250
de persoane pe ora;
 Telescaunul de pe tronsonul 1400-1950 nu mai corespunde normelor. De altfel
această instalaţie care ar trebui sa transporte schiorii nu poate fi conceputa decat in
functie de pistele care ar trebui deservite. În schimb, telescaunul Valea Dorului-
Furnica este o instalatie viabilă, deşi în majoritatea staţiunilor există telescaune de 4
locuri stabile si comode, având debitul de aproximativ 2000 de persoane pe oră,
performanţele acestui telescaun sunt onorabile. Debitul său este de 800 de persoane
pe ora la o viteza de 2m/s.
 Din 5 teleschiuri, 4 sunt nefuncţionale, iar unul are debit foarte redus.
CONCLUZII
Principalele puncte tari:
 Acces uşor de la Bucureşti;
 Topografie adecvată;
 Domeniul schiabil poate fi reamenajat, eventual extins oferind pârtii pentru toate
categoriile de schiori;
 Domeniile schiabile sunt în proprietatea Primariei, ceea ce faciliteaza amenajările
funciare;
 Existenţa activităţilor de vară şi caracterul istoric constituie atuuri pentru dezvoltarea
unui turism al tuturor anotimpurilor, esenţial pentru rentabilitatea investiţiilor.
52
Principalele puncte slabe:

 Domeniul schiabil este degradat, iar acolo unde este într-o stare buna poate servi
corespunzator doar un numar maxim de 700 de schiori;
 Problemele ravenelor datorate acţiunii omului reprezinta un dezavantaj pentru
menţinerea domeniului schiabil şi pentru mediu, în general;
 Absenţa centrelor de coordonare şi slaba organizare sunt principala cauză a
degradărilor domeniului schiabil.
53
4.3.4 Calculul estimativ al investiţiei necesare pentru reabilitarea şi extinderea
domeniului schiabil pe faze ale proiectului
1. Obţinerea terenului. mii ROL

Deoarece terenul se află în proprietatea Primăriei, obţinerea lui
nu implică nici un cost.
2. Proiectare şi asistenţă tehnică.
- Studii de teren, geo, topo si hidro 70.000
- Avize, acorduri, autorizaţii, taxa aferentă inspecţiei
pt. controlul calităţii lucrărilor de construcţii 90.000
- Proiectare 80.000
- Cheltuieli privind organizarea licitaţiilor pt.
execuţia lucrărilor 50.000
- Consultanţă şi asistenţă tehnică 80.000
3. Organizarea şantierului 65.000
4. Realizarea infrastructurii
- Profilare pârtie, terasamente 4.230.000
- Rigole pentru scurgerea apei 940.000
- Consolidări pârtie - ziduri de sprijin, gabioane,
beton 2.400.000
- Dotări pârtie – marcaje, indicatoare, plase de
protecţie 400.000
- Montaj, transport, suporţi pt. dotări 1.500.000
5. Clădiri şi construcţii speciale, reţele de utilităţi în incintă 2.000.000
6. Montaj utilaje tehnologice
- utilaje şi echipamente de transport 8.300.000
- montajul echipamente 3.000.000
- probe tehnologice, rodaje 200.000
- pregătirea personalului de exploatare 70.000
TOTAL GENERAL 23.475.000
54
Conform prescripţiilor din documentaţia tehnico-economică a proiectului de reabilitare

a domeniului schiabil al oraşului Sinaia, durata de realizare a acestuia este de un an.
Se estimează ca proiectul să aducă venituri imediat ce va fi dat în exploatare.
55
4.4 Surse de finanţare a proiectului de investiţii
4.4.1 Aspecte legale
Conform Legii 189/1998 a finanţelor publice locale, orice autoritate publică locală poate
contracta împrumuturi interne sau externe, pe termen mediu şi lung pentru realizarea de
investiţii publice de interes local. Împrumuturile se aprobă prin vot de către consiliile
locale.
Pentru angajarea datoriei publice locale, se folosesc titlurile de valoare şi împrumuturile
de la băncile comerciale sau de la alte instituţii de credit. Titlurile de valoare se emit şi
se lansează direct sau prin intermediul unor agenţii sau instituţii specializate.
Împrumuturile pot fi garantate de către Guvern sau negarantate.
Angajarea de împrumuturi fără garanţia Guvernului comportă informarea prealabilă a
Ministerului Finanţelor.
Sumele maxime care pot fi contractate ca împrumuturi se stabilesc până la nivelul a
20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din
impozitul pe salarii. Calculul acestei limite comportă luarea în considerare a valorii
datoriei la rata dobânzii valabilă la data efectuării calculului.
Rambursarea fondurilor împrumutate va fi garantată cu veniturile estimate a fi încasate
în anul fiscal respectiv, în condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlate
datorii publice locale.
Autorităţile publice locale pot beneficia şi de fonduri nerambursabile (Phare) pentru
finanţarea proiectelor de investiţii.
56
4.4.2 Surse de finanţare a proiectului de reabilitare a domeniului schiabil din

Sinaia
În cazul proiectului de reabilitare şi extindere a domeniului schiabil din oraşul Sinaia,

valoarea totala a investiţiei se ridică la suma de 23.475.000.000 lei. Consiliul Local al
oraşului a obţinut finanţare din resursele bugetare ale Comunităţii Europene, finanţare
materializată în fonduri nerambursabile Phare (granturi).
Programul Phare pentru Dezvoltarea Turismului în România a fost conceput pentru a
facilita procesul de adaptare a turismului românesc la cerinţele economiei de piaţă, în
prezent fiind în desfăşurare faza a II-a a acestuia. Programul îşi propune stimularea
acestui proces prin intermediul:
 unor măsuri la nivel naţional: asistenţă acordată Ministerului
Turismului, având ca direcţii modernizarea legislatiei, dezvoltarea
resurselor umane, marketing şi promovarea investiţiilor în turism;
 unor măsuri de descentralizare: dezvoltarea turismului rural,
promovarea iniţiativelor turistice locale urbane, sprijinirea
asociaţiilor profesionale din turism.
Faza I a Programului de Dezvoltare a Turismului s-a încheiat în iunie 1995 şi s-a

concentrat asupra următoarelor direcţii: dezvoltarea instituţională, pregătirea
personalului, marketing şi promovare şi dezvoltare de produse turistice. Un rezultat
major al fazei I a fost Planul Strategic de Dezvoltare a Turismului în Romania (Master
Plan).
Faza a II-a contribuie la modernizarea turismului şi are obiective specifice pentru
stimularea procesului de descentralizare, în acord cu politicile propuse în Master Plan.
Plecând de la acest document, se urmăreşte promovarea ofertei turistice româneşti şi
atragerea invetiţiilor străine.
Programului de Dezvoltare a Turismului, face parte din măsurile de descentralizare şi
are ca obiectiv promovarea iniţiativelor locale în zonele urbane cu potenţial turistic,
urmărindu-se îmbunătăţirea calităţii facilităţilor şi serviciilor turistice în conformitate cu
standardele recunoscute în domeniu.
57
Condiţiile de finanţare sunt următoarele: Consiliul Local al oraşului beneficiază de

fonduri nerambursabile pentru realizarea proiectului de reabilitare şi extindere a
domeniului schiabil din Sinaia în proporţie de 60% - 14.085.000.000 lei - din costurile
eligibile ale proiectului; diferenţa de 40% - 9.390.000.000 lei - trebuie asigurată prin
contribuţia proprie.
Operaţiunea de finanţare a proiectului de investiţii s-a efectuat pe baza unui contract de

finanţare încheiat între finanţator şi beneficiar şi s-a desfăşurat de-a lungul mai multor
etape:
A. Într-o primă etapă, finanţatorul a stabilit - inclusiv prin colaborare cu autorităţi

ale statului care va beneficia de respectivele finanţări, domeniul sau domeniile
vizate şi obiectivele pe care intenţionează să le realizeze, activităţile şi
beneficiarii potenţiali pe care este dispus să-i finanţeze din resursele sale. În
această etapă a fost elaborată metodologia care va permite selecţia prin licitaţie
publică de proiecte şi finanţarea efectivă a activităţilor care asigură îndeplinirea
în condiţii cât mai bune a obiectivelor finanţatorului.
B. Etapa a doua este reprezentată de licitaţia de proiecte. Finanţatorul a lansat în
mod public programul de finanţare respectiv, oferind tuturor celor interesaţi un
pachet informativ care conţine un ghid al programului (explicând mai detaliat ce
intenţionează să realizeze programul şi ce condiţii trebuie să îndeplinească cei
care vor să încerce să obţină resurse financiare din această sursă, în particular
data limită până la care pot fi depuse proiecte în vederea participării la licitaţie,
limitele minime şi maxime ale sumelor care pot fi solicitate printr-un singur
proiect, intervalul de timp pentru care se asigură finanţarea pentru proiectele
câştigătoare - de exemplu, durata activităţii trebuie să nu depăşească 6, 12, sau
18 luni sau/şi activităţile pot fi finanţate numai până la o anumită dată
calendaristică) şi o cerere de finanţare. Solicitanţii au depus proiectele de
activităţi pentru care solicită finanţări nerambursabile realizate în conformitate
cu condiţiile prezentate în ghidul programului.
C. După expirarea perioadei de timp în care au putut fi depuse proiectele, acestea au
fost evaluate de către comisia de evaluare constituită în etapa întâi, fiecărui
proiect fiindu-i acordat un anumit punctaj, funcţie de lista de criterii utilizată de
comisie (criterii prezentate solicitanţilor, de regulă, în cadrul pachetului
58
informativ). Proiectele au fost apoi ierarhizate descrescător în funcţie de

punctajul obţinut, fiind declarate câştigătoare proiectele care au obţinut
punctajele cele mai mari şi care solicită, în total, o sumă mai mică sau egală cu
bugetul total oferit de finanţator pentru programul de finanţare respectiv.
D. Cea de-a patra etapă este reprezentată de perioada de implementare a proiectelor
pentru care a fost obţinută finanţarea nerambursabilă.
E. Ultima etapă este cea de evaluare.
În urma câştigării unui grant au loc următoarele:
A. Se semnează contractul de finanţare, în urma unei întâlniri de informare detaliată

a beneficiarilor (câştigătorii licitaţiei de proiecte) organizate de finanţator.
B. Se acordă prima tranşă din suma totală acordată ca finanţare nerambursabilă
(după eventualele modificări ale bugetului) şi se începe activitatea proiectului.
C. Beneficiarul realizează rapoarte periodice, care sunt remise spre analiză şi
aprobare finanţatorului.
D. În urma aprobării rapoartelor periodice, sunt acordate celelalte tranşe din suma
totală.
E. Finanţatorul poate efectua verificări la locul de desfăşurare a proiectului;
informaţiile obţinute astfel vor fi utilizate în evaluarea proiectului.
F. După finalul proiectului, se realizează evaluarea finală a acestuia; la această
activitate participă atât beneficiarul cât şi finanţatorul.
Aşadar, Consiliul Local dispune de suma de 14.085.000.000 lei fonduri nerambursabile,

iar diferenţa de 9.390.000.000 lei trebuie asigurată prin contribuţie proprie, astfel:
1.390.000.000 lei – surse proprii, iar diferenţa de 8.000.000.000 lei poate fii obţinută
prin emisiune de obligaţiuni municipale sau din credit bancar.
Consiliul Local decide emiterea de obligaţiuni municipale în valoare de 8.000.000.000
lei, rambursarea sa realizându-se în doua rate egale. Deoarece pot exista suspiciuni ca la
rambursarea primei rate, Consiliul să nu dispună de toate fondurile necesare se decide
contractarea unui împrumut bancar în valoare de 4.000.000.000 lei din care să se
ramburseze rata, urmând ca la scadenţa obligaţiunilor să se ramburseze cea de-a doua
rată a împrumutului obligatar şi ultima rată a creditul bancar.
59
Ponderea surselor de finantare a proiectului
6%
34% fonduri nerambursabile

obligatiuni municipale
60% fonduri proprii
Se estimează ca la scadenţa finală a împrumutului obligatar, proiectul de investiţii aduce

venituri Consiliului Local.
Pentru emiterea obligaţiunilor municipale, Consiliul local al oraşului Sinaia a urmat

etapele necesare derulării emisiunii:
Etapa 1: Stabilirea proiectului de investiţii
Elaborarea proiectului tehnic şi a devizului de execuţie:
o Stabilirea proiectantului;
o Stabilirea amplasamentului;
o Necesitatea şi oportunitatea proiectului de investiţii;
o Studiu de fezabilitate;
o Descrierea soluţiei proiectate (construire, reamenajare);
o Centralizatorul, pe total investiţie;
o Avize, autorizaţii, certificate.
Etapa 2: Structurarea emisiunii de obligaţiuni

Analiza obiectivelor de investiţii
Analiza s-a făcut în baza studiului de fezabilitate, proiectului tehnic şi a
devizului de execuţie, întocmite anterior şi aflate la dispoziţia Municipalităţii.
S-a urmărit:
60
 Analiza eficienţei variantelor studiate;

 Existenţa şi încadrarea proiectelor tehnice şi a devizelor de execuţie în
prevederile legale;
 Verificarea existenţei avizelor, autorizaţiilor şi a certificatelor.
Structurarea emisiunii de obligaţiuni
Analiza financiară a bilanţurilor contabile, a conturilor de execuţie, a bugetelor
locale şi a previziunilor bugetului local în vederea:
 Dimensionării ofertei şi scadenţei emisiunii, în conformitate cu cerinţele
de finanţare şi actelor normative în vigoare;
 Stabilirea elementelor de risc asociate obiectivului de investiţii;
 Stabilirea ratelor dobânzilor şi a termenelor de plată;
 Evaluarea capacităţii de rambursare a împrumutului de către
Consiliul local;
 Planificarea derulării ofertei publice de vânzare.
Etapa 3: Achiziţionarea serviciilor de intermediere

1. Elaborarea normelor interne pentru achiziţionarea serviciilor financiare
în scopul emiterii obligaţiunilor.
Aceste norme fac referire la:
 Numirea unei comisii de evaluare a ofertelor primite;
 Modul de întocmire a caietului de sarcini;
 Stabilirea punctajelor şi a criteriilor de selecţie a ofertanţilor;
 Distribuirea caietelor de sarcini;
 Organizarea licitaţiei propriu-zise;
 Diseminarea rezultatelor licitaţiei.
2. După aprobarea normelor şi în conformitate cu acestea, Consiliul local a
întocmit caietul de sarcini pentru alegerea intermediarului şi a realizat
licitaţia pentru achiziţia serviciilor financiare.
Etapa 4: Încheierea contractului de intermediere

După desemnarea câştigătorului, Consiliul local a încheiat un contract de
intermediere cu instituţia respectivă, care a cuprins, în special, obligaţiile părţilor
61
cu privire la realizarea şi conţinutul Prospectului de ofertă publică primară,

obţinerea autorizaţiilor necesare derulării ofertei, distribuirea obligaţiunilor,
comisioane, taxe şi alte cheltuieli
Etapa 5: Pregătirea emisiunii de obligaţiuni

 Întocmirea prospectului de ofertă publică;
 Pregătirea managementului marketingului vânzării;
 Elaborarea procedurilor de subscriere;
 Contactarea potenţialilor investitori.
Etapa 6: Derularea ofertei publice primare de vânzare de obligaţiuni:

 Distribuţia ofertei, în conformitate cu prevederile prospectului de
emisiune;
 Realizarea alocării titlurilor emise şu subscrise;
 Realizarea decontării şi înregistrarea obligatarilor în registrul de valori
mobiliare;
 Înscrierea obligaţiunilor la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare.
Etapa 7: Listarea obligaţiunilor pe o piaţăorganizată de capital

 Susţinerea dosarului de prezentare a emisiunii de obligaţiuni în faţa
Comisiei de Listare;
 Listarea obligaţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti sau RASDAQ;
 Monitorizarea titlurilor listate şi tranzacţionarea obligaţiunilor pe piaţa de
capital;
62
4.5 Costul finanţării proiectului de investiţii
Vom analiza influenţa factorului financiar asupra proiectului de investiţii. Pentru aceasta
trebuie urmărite sursele de finanţare şi costul de procurare al acestora (cost pentru
procurarea unor surse de finanţare din împrumuturi sau pierderea de venituri ca urmare
a alocării unor surse de finanţare în acest proiect în locul fructificării lor).
- Pentru finanţarea proiectului, Consiliul Local a decis emiterea de obligaţiuni

municipale, în valoare totală de 8.000.000.000 lei.
- Rambursarea împrumutului obligatar se realizează în două rate egale;
- Scadenţa finală a emisiunii de obligaţiuni este peste 18 luni de la data confirmării de
către CNVM a raportului privind rezultatele ofertei publice;
- Pentru rambursarea primei rate, Consiliul Local solicită un credit bancar;
- Dupa 18 luni, Consiliul Local trebuie să ramburseze cea de-a doua rată a
împrumutului obligatar şi ultima rată a creditul bancar.
A . Caracteristicile emisiunii de obligaţiuni sunt:
- tipul obligaţiunilor: valori mobiliare nominative, emise în forma dematerializată,
evidenţiate prin înscriere în cont;
- valoarea nominală la data emisiunii: 100.000 lei/obligaţiune;
- preţul de emisiune: 100.000 lei/obligaţiune;
- preţul de vânzare: 100.000 lei/obligaţiune;
- valoarea totală a emisiunii: 8.000.000.000 lei;
- numărul minim de obligaţiuni subscrise: 10 obligaţiuni;
- dobânda: dobanda este variabilă, recalculată trimestrial, la data de referinţă, după
formula: [(BUBID + BUBOR)/2] + 2%; apreciem estimativ că dobanda aferentă
primului trimestru este de 19% p.a.;
- dobânda se calculeazâ începând cu data confirmării de către CNVM a raportului
privind rezultatele ofertei;
- CNVM a confirmat raportul privind rezultatele ofertei la data de 28.04.2003
63
- datele de referinţă pentru plata dobânzii: au dreptul de încasare a dobânzii deţinătorii

de obligaţiuni înregistraţi în Registrul de Obligaţiuni la datele de: 25.07.2003;
24.10.2003; 23.01.2004; 23.04.2003; 23.07.2004; 22.10.2004;
- în vederea înregistrarii ca deţinător de obligaţiuni în Registrul de Obligaţiuni este
necesar ca ultima tranzacţie de obligaţiuni în urma căreia investitorul devine titular
de obligaţiuni să se realizeze cu cel puţin cinci zile înainte de prima zi de plata a
dobânzii;
- plata dobânzii se face trimestrial astfel:

Nr. Data de Data dobânzii Interval de plată Perioada pt. care
Crt. referinţă (prima zi de plată a a dobânzii se plăteşte dobânda
dobânzii)
1. 25.07.2003 30.07.2003 30.07-06.08.2003 28.04-29.07.2003
2. 24.10.2003 29.10.2003 29.10-05.11.2003 30.07-28.10.2003
3. 23.01.2004 28.01.2004 28.01-04.02.2004 29.10-27.01.2003
4. 23.04.2004 28.04.2004 28.04-05.05.2004 28.01-27.04.2004
5. 23.07.2004 28.07.2004 28.07-04.08.2004 28.04-27.07.2004
6. 22.10.2004 27.10.2004 27.10-03.11.2004 28.07-26.10.2004
- perioada de rambursare a împrumutului de către Emitent către investitori:

rambursarea se realizează în două rate egale, după cum urmează:
Date de referinţa pt. plata ratelor Interval de plată a Suma rambursată

ratelor (lei/obligaţiune)
Rata 1 28.10.2003 29.10-05.11.2003 50.000 lei/obligaţiune
Rata 2 27.07.2004 28.07-04.08.2004 50.000 lei/obligaţiune
64
- Calculul dobânzii:
Dobânda se calculează trimestrial, la data de referinţă, după formula:
[(BUBID+BUBOR)/2]+2%,
unde […] semnifică partea întreagă, iar ratele BUBID şi BUBOR sunt ratele
dobânzilor interbancare, considerate la 3 luni.
În cazul în care între două momente consecutive de calcul trimestrial al dobânzii,
aceasta, daca ar fi recalculată, ar diferi în plus sau în minus cu cel puţin două puncte
procentuale relativ la dobânda calculată, rata dobânzii se recalculează.
Astfel:
 Pentru primele două perioade de calcul a dobânzii, până la rambursarea primei rate a
împrumutului (perioada 28.04.2003 – 24.10.2003):
d = 8.000.000.000 * 19/100 * 90/360
d = 380.000.000 lei dobânda de rambursat pt. prima perioadă (28.04-29.07.2004)
Pentru perioada 30.07-28.10.2004:
d = 8.000.000.000 * 19/100 * 90/360
d = 380.000.000 lei
d1 = 760.000.000 lei
 Pentru perioadele de după rambursarea primei rate a împrumutului:
d = 4.000.000.000 * 17/100 * 90/360, pentru perioadele:
29.10.2003-27.01.2004; 28.01.2004-27.04.2004; 28.04.2004-27.07.2004, media
dobânzilor interbancare de referinţă scazând cu doua puncte procentuale
Deci dobânda de rambursat este d2 = 3d:
d2 = 510.000.000 lei
 Pentru perioada 28.07.2004-26.10.2004, dobânda de rambursat este:
d3 = 4.000.000.000 * 13/100 * 90/360
d3 = 130.000.000 lei
Pentru această perioadă media dobanzilor interbancare a scăzut din nou.
B. Creditul bancar se contractează pe o perioada de un an de zile. Condiţiile în care a
fost contractat creditul sunt următoarele:
- nu există perioadă de gratie;
65
- primele 11 rate egale, fiecare a câte 100.000.000 lei, se rambursează lunar în data de
25 a lunii, începând cu data de 25.11.2003, alături de dobânda aferentă lunii
precedente;
- în cazul în care data de 25 este o zi nelucratoare, dobânda se plateşte în prima zi
lucrătoare după data de 25 a lunii respective;
- ultima rată în valoarea de 2.900.000.000 lei se achită în data de 27.10.2004;
- dobânda este fixă pe toata perioada împrumutului: 18%
- calculul dobânzii:
- d = 4.000.000.000 * 18/100 * 29/360; d = 58.000.000 lei (27.10-25.11.2003)
- d = 3.900.000.000 * 18/100 * 30/360; d = 58.500.000 lei (25.11-25.12.2003)
- d = 3.800.000.000 * 18/100 * 32/360; d = 60.800.000 lei (25.12.2003-26.01.2004)
- d = 3.700.000.000 * 18/100 * 30/360; d = 55.500.000 lei (26.01-25.02.2004)
- d = 3.600.000.000 * 18/100 * 29/360; d = 52.200.000 lei (25.02-25.03.2004)
- d = 3.500.000.000 * 18/100 * 32/360; d = 56.000.000 lei (25.03-26.04.2004)
- d = 3.400.000.000 * 18/100 * 29/360; d = 49.300.000 lei (26.04-25.05.2004)
- d = 3.300.000.000 * 18/100 * 31/360; d = 51.150.000 lei (25.05-25.06.2004)
- d = 3.200.000.000 * 18/100 * 31/360; d = 49.600.000 lei (25.06-26.07.2004)
- d = 3.100.000.000 * 18/100 * 30/360; d = 46.500.000 lei (26.07-25.08.2004)
- d = 3.000.000.000 * 18/100 * 33/360; d = 49.500.000 lei (25.08-27.09.2004)
- d = 2.900.000.000 * 18/100 * 30/360; d = 43.500.000 lei (27.09-27.10.2004)
Dobânda totală pe care trebuie să o plătească Consiliul Local pentru împrumutul bancar
este de d4 = 640.550.000 lei.
Dobânda totală pe care trebuie să o plătească Consiliul Local este:

D = d1+d2+d3+d4
D = 760.000.000 + 510.000.000 + 130.000.000 + 640.550.000
D = 2.040.550.000 lei reprezintă costul finanţării proiectului de investiţii pentru un an şi
jumatate. Deci rata dobânzii pentru toată perioada împrumutului este:
r = (2.040.550.000 /1.5)/8.000.00.000 = 17.01 % costul finanţării
Se poate observa că daca, Consiliul Local ar fi contractat numai creditul bancar, rata
dobânzii aferente acestuia fiind fixă pe toata perioada creditului, dobânda totală de plată
ar fi fost mai mare.
66
Colectivitatea locală trebuie să asigure anual din fonduri proprii o parte din sumele

necesare pentru susţinerea financiară a proiectului. Pe parcursul duratei de execuţie a
proiectului, autoritatea locală trebuie să suporte cheltuieli în valoare de 10.040.550.000
lei (ratele la împrumut obligatar, credit bancar şi dobânzile aferente fiecăruia), astfel:
Anul 2003 2004

Împrumut obligatar 0* 4.000.000.000
Credit bancar 200.000.000 3.800.000.000
Dobânda 1.005.000.000 1.035.550.000
Total de plată 1.205.000.000 8.835.550.000
0* - am considerat 0 deoarece în anul 2003 colectivitatea locală nu trebuie să suporte
rambursarea primei rate a împrumutului obligatar, aceasta realizându-se din creditul
bancar.
Această susţinere financiară se poate realiza pe mai multe căi:

- majorarea impozitelor locale;
- majorarea impozitelor locale cumulată cu perceperea unei taxe de staţiune mai mari;
- perceperea tarifului pentru utilizarea mijloacelor de transport pe cablu odată cu
darea în folosinţă a proiectului de investiţii.
67
4.6 Surse de returnare a împrumutului
4.6.1 Elemente de siguranţă
Veniturile bugetului local, fiind constituite în special din taxe şi impozite, au caracter
repetitiv şi previzibil, ceea ce reduce riscul întâmpinării de probleme financiare.
Consiliul Local garantează plata împrumutului obligatar şi a creditului bancar şi a
dobânzilor aferente cu veniturile la bugetul local şi cu toată puterea sa de impozitare
şi taxare.
4.6.2 Surse de returnare a împrumutului
Conform Legii 189/1998 a finanţelor publice locale împrumutul contractat de

autoritatea publică locală se rambursează din veniturile curente şi cota defalcată din
impozitul pe venit. Acestea sunt formate din:
1. VENITURI CURENTE:
A. VENITURI FICSALE:
- impozite directe: impozitul pe profit, impozite şi taxe de la populaţie, taxa pentru
folosirea terenurilor proprietate de stat, impozitul pe clădiri, terenuri de la
persoane juridice, alte impozite directe;
- impozite indirecte: impozitul pe spectacole, alte impozite indirecte.
B. VENITURI NEFISCALE:
- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituţiile
publice, diverse venituri;
2. COTE DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT
În conformitatea cu Legea 189/1998, Consiliul Local nu are dreptul să contracteze
împrumuturi sau să garanteze orice fel de împrumuturi pentru
rambursarea/garantarea cărora ar urma să plătească anual sume mai mari de 20% din
veniturile sale curente şi cotele defalcate din impozitul pe venit.
Sumele de plată previzionate pentru anul 2003, în valoare de 1.205.000.000 lei,
respectiv pentru anul 2004, 8.835.550.000 lei reprezintă 2.52%, respectiv 18.49% din
veiturile curente plus cota defalcată din impozitul pe venit din anul 2002.
68
Indicatori economici
Indicatori U.M. Investiţia

1. Valoare investiţie 23.475.000
Amenajare pârtie
mii ROL 9.905.000
13.570.000
Dotări 57,81%
%
Ponderea dotări din total investiţie
2. Cheltuieli cu împrumuturile în 2003 mii ROL 1.205.000
3. Cheltuieli cu împrumuturile în 2004 mii ROL 8.835.550
4. Venituri curente şi cote defalcate din 47.796.000
impozitul pe venit în anul 2002 mii ROL
5. Cheltuieli anuale de întreţinere şi mii ROL 840.000

funcţionare a pârtiei
6. Încasări anuale estimate din exploatarea 2.700.000
mii ROL
proiectului în anul 2005*
* Se estimează că numărul mediu zilnic al persoanelor care vor utiliza mijloacele de

transport pe cablu în sezonul de schi va fi de 12.000 persoane (în 8 ore de funcţionare
a mijloacelor de transport pe cablu şi trei luni de sezon); în celelalte anotimpuri,
numărul mediu zilnic al persoanelor va fi de 2.000; deci numărul mediu zilnic al
persoanelor este de 4.500, ceea ce înseamnă că într-un an vor utiliza mijloacele de
transport pe cablu va fi de 1.620.000; ţinând cont că acum tariful unei călătorii
simple (urcare) este de 50.000, rezultă un venit anual de 81.000.000 mii ROL.
Numărul mediu anual al persoanelor care utilizează mijloacele de transport pe cablu
actuale este de aproximativ 486.000, ceea ce înseamnă un venit anual de 24.300.000
mii ROL.
Cheltuieli cu imprumutul aferente anului

2004
9,559,200 8,835,550
cheltuieli 2004
20% din veniturile curen te si sumele defalcate din impozitul pe venit in 2002
69
Cheltuielile sunt exprimate în mii ROL.

Se poate observa că, deşi cheltuielile cu împrumutul sunt mai mari în anul 2004 faţă
de 2003, ele tot se încadrează în limita de 20% din totalul veniturilor curente şi a
sumelor defalcate din impozitul pe venit aferente anului 2002, fără a mai ţine cont de
faptul că proiectul începe să aducă venituri din anul 2004.
70
Capitolul V Concluzii şi propuneri
Un mediu macroeconomic stabil este esenţial pentru dezvoltarea pieţei creditului

municipal. Mediul macroeconomic actual, caracterizat încă de rate înalte ale inflaţiei
şi dobânzilor, afectează în mod negativ activitatea de creditare, investiţiile de capital
şi dezvoltarea pieţei creditului municipal. În plus, îmbunătăţirea stabilităţii şi
predictibilităţii sistemului de descentralizare fiscală este deosebit de importantă în
vederea consolidării autonomiei fiscale a administraţiilor locale, precum şi a creşterii
gradului de predictibilitate pentru planificarea şi execuţia bugetară la nivelul
administraţiilor publice locale şi prognoza fluxului de numerar. Dar, lăsând la o parte
limitările impuse de mediul macroeconomic nefavorabil şi de stadiul actual al
descentralizării, administraţiile publice locale pot dispune de surse de finanţare, pe de
o parte de cele specifice administraţiilor publice, iar pe de altă parte de sursele de
finanţare ale societăţilor comerciale, în cazul participării la capitalul social al
acestora.
Referitor la instrumentele de îndatorare la nivelul administraţiei publice locale, se
poate observa o competiţie între împrumuturile bancare şi piaţa obligaţiunilor. Un
împrumut bancar este diferit ca structură de o emisiune de obligaţiuni municipale,
dar cu toate aceste cele două forme de credit pot servi aceluiaşi scop, al finanţării
unei investiţii pe termen mediu şi lung pentru o administraţie locală.
Între cele două instrumente de credit există distincţii importante: o emisiune publică
de obligaţiuni municipale necesită publicarea unor informaţii financiare, ceea ce o
face mult mai transparentă decât un împrumut bancar. În cazul unui împrumut
bancar, în mod normal, informaţia este dezvăluită doar creditorilor.
Avantajul competiţiei între bănci şi piaţa obligaţiunilor rezidă în faptul că aceasta
poate contribui la menţinerea costurilor de capital la un nivel cât se poate de scăzut
pentru împrumutaţii municipali.
Pe baza experienţei altor pieţe în dezvoltare ar fi fost de aşteptat ca iniţial,
împrumuturile bancare să predomine faţă de emisiunile de obligaţiuni, datorită unei
structuri instituţionale şi de reglementare crescute. Cu toate acestea emisiunile de
obligaţiuni încheiate cu succes până în prezent, reflectă în parte cererea de
instrumente financiare pentru investiţii de capital, având ca rezultat costuri mai mici
ale împrumuturilor pentru municipalităţi faţă de costurile unor împrumuturi bancare.
71
Acest lucru este demonstrat şi în cazul oraşului Sinaia, unde pentru finanţarea
proiectului de reabilitare a domeniului schiabil s-au folosit ca surse de finanţare
împrumutul obligatar şi creditul bancar. Se poate observa că împrumutul obligatar a
fost mai rentabil pentru administraţia publică din punct de vedere al costului faţă de
creditul bancar. Un alt avantaj al împrumutului obligatar constă în faptul că prin
aceasta se poate comunică cu cetăţenii, Primăria făcându-şi cunoscute proiectele, iar
populaţia decizând să cumpere obligaţiuni dacă este interesată de proiect; se
organizează astfel, de fapt, un referendum fără costuri. Activitatea economică la nivel
local creşte prin implicarea societăţilor comerciale locale în efectuarea lucrărilor.
Avantajul locuitorilor oraşului Sinaia constă în faptul că aceştia obţin, prin investirea
banilor în obligaţiuni municipale, rentabilităţi mai mari decât cele oferite de alte
instrumente financiare (depozite bancare sau certificate de trezorerie). Beneficiile
provin în egală măsură şi din dezvoltarea localităţii în care locuiesc şi în generarea de
noi locuri de muncă la nivel local, prin investiţii.
Un important beneficiu direct al emisiunii de obligaţiuni municipale îl are şi
Guvernul: apariţia unor surse alternative de finanţare a proiectelor locale de investiţii
conduce la reducerea presiunii din partea autorităţilor locale pentru transfer de
fonduri pentru investiţii.
Toate aceste aspecte înclină balanţa către finanţarea proiectului prin emisiune de
obligaţiuni municipale în defavoarea creditului bancar.
Pe de altă parte, faptul că băncile nu au elaborate norme interne de creditare care să
fie structurate şi adaptate la parametrii legali ai împrumuturilor municipale, face ca
administraţiile publice să nu fie percepute ca potenţiali clienţi şi de aici şi slaba
cunoaştere de către sectorul bancar a situaţiei financiare şi a necesităţilor
administraţiei publice.
O altă problemă ar fi cea legată de garantarea împrumuturilor realizate de
administraţiile publice locale. Spre exemplu, în cazul nerespectării obligaţiilor legate
de emiterea obligaţiunilor municipale, legea actuală lasă pe fiecare deţinător de
obligaţiuni să recurgă în mod individual la recuperarea sumelor datorate de emitentul
obligaţiunilor. Această problemă nu există, însă, în cazul împrumuturilor angajate de
către societăţile comerciale.
Legea finanţelor publice locale dă posibilitatea participării administraţiilor publice
locale la formarea capitalului social al societăţilor comerciale.
72
Parteneriatul dintre autoritatea publică şi sectorul privat se poate materializa sub mai
multe forme:
- subcontractarea proiectului de investiţii;
- concesionarea terenului şi infrastructurii unei societăţi private pentru realizarea
proiectului de reabilitare a domeniului schiabil;
- dezvoltarea de franchising;
- crearea unei societăţi mixte.
Concesionarea terenului şi infrastrucurii, adică apelarea la serviciile oferite de firme
private, specializate, deţine avantajul că proiectul se poate realiza cu costuri mai mici
şi la o calitate mai ridicată, iar autoritatea locală poate deţine un control asupra
administrării ulterioare a proiectului.
Crearea unei societăţi mixte se poate realiza prin mai multe modalităţi:
- asocierea în participaţiune, prin care firma privată pune pune la dispoziţie
capitalul pentru dezvoltarea şi calificările de specialitate ;
- constituirea unei sicietăţi mixte noi, prin participarea la capitalul social al
acesteia.
Finanţarea proiectului de investiţii prin constituirea unei societăţi pe acţiuni se poate
derula de-a lungul mai multor etape:
Etapa 1: Înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni
Orice administraţie publică locală poate înfiinţa o societate comercială pe acţiuni,
conform Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, la care să fie acţionar
majoritar.
Conform actului normativ amintit, capitalul minim al unei astfel de societăţi este de
25 milioane lei, iar numărul minim de acţionari este 5.
Societatea nou înfiinţată ar avea ca obiect de activitate administrarea de către
Primărie a proiectului de reabilitare a domeniului schiabil al oraşului Sinaia.
Etapa 2: Majorarea capitalului social prin aport în natură
Având în vedere că Primăria are în patrimoniul său (public şi privat) terenuri, clădiri,
aceasta poate majora capitalul social al societăţii nou înfiinţate cu aceste active fixe,
care urmează a fi utilizate în activitatea care se va desfăşura în cadrul societăţii
conform proiectului dorit.
După evaluarea de către o instituţie independentă a activului încorporat, se va obţine
o valoare a acestui aport în natură, valoare care se va adăuga la capitalul iniţial de 25
milioane lei.
73
Etapa 3: Majorarea capitalului social prin aport în numerar

Conform Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, capitalul social al societăţii se
poate majora prin aport în numerar, cu condiţia ca valoarea minimă a emisiunii să fie
de 20% din capitalul social existent.
Conform aceleaşi legi, acţionarii iniţiali pot să-şi exercite dreptul de preemţiune, deci
de a subscrie în etapa iniţială a operaţiunii conform cotei deţinute de fiecare în cadrul
societăţii. Funcţie de interesul Primăriei, după exercitarea dreptului de preemţiune de
către ceilalţi acţionari, pentru restul acţiunilor rămase nesubscrise, se poate hotărâ:
fie vânzarea cotei Primăriei către un investitor prin plasament privat, fie declanşarea
unei oferte publice primare de vânzare, fie anularea acţiunilor rămase nesubscrise în
cadrul acestei etape.
Avantajul executării proiectului de investiţii de către o societate comercială constă în
faptul că aceasta are acces la mai multe surse de finanţare. Însă, pe de altă parte
faptul că societatea este nou constituită şi nu are deja un istoric al împrumuturilor va
face ca accesul la aceste surse să fie mai dificil.
În cazul în care administraţia publică locală participă la formarea capitalului unei
societăţi pe acţiuni, aceasta ar putea dispune pentru finanţarea unui proiect de
investiţii de surse proprii, surse atrase şi fonduri alocate din programele de finanţare
internaţională.
Spre exemplu, în cazul proiectului de reabilitare a domeniului schiabil al oraşului
Sinaia, autorităţile locale ar putea beneficia pe lângă creditul bancar şi emisiune de
obligaţiuni, de contractarea instalaţiilor şi echipamentelor necesare în leasing sau de
achiziţionarea lor în rate.
Din punctul de vedere al beneficiarilor proiectului de reabilitare a domeniului
schiabil al oraşului Sinaia – locuitorii oraşului Sinaia şi potenţialii turişti- , realizarea
acestuia prin concesionarea lucrărilor de către o societate comercială cu experienţă şi
specializată în realizarea unor asemenea proiecte, ar avea mai multe avantaje.
Din punctul de vedere al ofertei de surse de finanţare, dar şi al autorităţii locale,
realizarea proiectului de reabilitare a domeniului schiabil al oraşului Sinaia ar fii mai
avantajoasă dacă s-ar realiza de către o societate comercială, la al cărei capital social
participă şi autoritatea locală. Avantajul rezidă în faptul că sursele de finanţare ar fii
mai diversificate, iar pe de altă parte, în cazul nerespectării condiţiilor de rambursare
a împrumuturilor creditorii ar putea utiliza garanţiile, care în cazul autorităţilor locale
nu se pot constitui.
74
Spre exemplu, societatea comercială ar putea emite obligaţiuni, care la scadenţă, în

cazul incapacităţii de rambursare a împrumutului, acestea să se convertească în
acţiuni. Datorită specificului proiectului de investiţii şi a localizării acestuia, această
clauză de convertire a obligaţiunilor în acţiuni ar putea atrage mult mai mulţi
investitori.
Ţinând cont de toate aspectele menţionate mai sus, consider că finanţarea proiectului
de reabilitare a domeniului schiabil al oraşului Sinaia este mai avantajoasă – luând în
considerare toţi beneficiarii direcţi şi indirecţi: administraţie locală, locuitorii
oraşului, investitori, Guvern etc – dacă se utilizează ca surse de finanţare fondurile
nerambursabile Phare, împrumutul obligatar şi creditul bancar, exact aşa cum au fost
prezentate (adică surse de finanţare specifice autorităţilor publice locale)
Ceea ce face atractiv sectorul administraţiei publice locale, în comparaţie cu cel
privat, din perspectiva creditorilor este permanenţa, mărimea şi relativa
predictibilitate a fluxurilor de venituri. În completarea taxelor şi impozitelor locale,
veniturile administraţiilor locale includ şi cote defalcate din impozite colectate la
nivel central, precum şi tarife percepute pentru principalele servicii şi utilităţi
publice.
Propun pentru reducerea sarcinii fiscale anuale a Consiliului local al oraşului, ca
împrumutul obligatar să se ramburseze într-un termen mai lung şi astfel s-ar putea
renunţa şi la creditul bancar, al cărui cost este net superior.
Deci finanţarea proiectului de investiţii să se realizeze din fondurile nerambursabile
şi împrumut obligatar, datorită avantajelor pe care le are emisiunea de obligaţiuni
municipale faţă de creditul bancar:
 obligaţiunile sunt instrumente prin care se pot atrage capitaluri foarte mari, în
comparaţie cu alte instrumente care individualizează clientul pe baza unor
condiţii legate de prezentarea de garanţii, cofinanţare, un anumit rulaj derulat
cu banca (ceea ce în cazul autorităţilor publice nu se poate, deoarece ele au
conturile deschise în lei la Trezorerie);
 în cazul împrumutului bancar, creditele pentru investiţii presupun existenţa
unui proiect de investiţii extrem de bine definit şi evaluat din punct de vedere
economic, situaţie care este extrem de dificilă în cazul în care este un proiect
care nu este generator de venituri immediate, ceea ce presupune analize
suplimentare din partea băncii;
75
 în cazul împrumutului bancar se perecep comisioane de neutilizare a

creditulului;
 în cazul împrumutului obligatar, Consiliul local are acces la toate fondurile
împrumutate din momentul contractării acestora;
 obligaţiunile conferă o flexibilitate sporită, atât emitentului cât şi
investitorului (de exemplu, un emitent poate să recurgă la o gamă variată de
obligaţiuni, cum ar fi obligaţiunile cu dobândă variabilă, dobândă indexabilă,
cu discount);
 costurile unui împrumut obligatar sunt mai mici în comparaţie cu cele ale
creditului bancar. Rata dobânzii este mai mică la împrumutul obligatar, nu
există costuri legate de administrarea creditului şi comisioane. Un element
important îl constituie faptul că obligaţiunile au fost emise cu o dobândă care
se află între dobânda activă şi dobânda pasivă de pe piaţa bancară.
 Prin crearea unei pieţe secundare autentice, obligaţiunile pot fi tranzacţionate
între momentul emisiunii şi scadenţa la un preţ rezultat din interacţiunea
dintre cerere şi ofertă, astfel generând o mobilitate ridicată a capitalului;
 dobânzile pe piaţa creditului sunt puternic afectate de politica monetară a
Băncii Naţionale, în timp ce pe piaţa de capital, şocurile sunt mai uşor
amortizate, datorită posibilităţii de arbitraj şi speculaţie.
76
Bibliografie selectivă
1. ANDREICA, M. Strategii de finanţare a

ANDREICA, R. activităţii întreprinderilor mici
TURLEA, C. şi mijlocii
JANTEA, L. Editura Cibernetica MC,
Bucureşti 2001
2. ANGHELACHE, G. Finanţe publice

BISTRICEANU, Ghe. Editura Didactică şi Pedagigică,
MOŞTEANU, T. Bucureşti, 2000
BERCEA, F.
BODNAR, M.
GEORGESCU, F.
3. MOSLE, R. Evaluarea investiţiilor

Editura Lux Libris
Braşov, 1998
4. ROSSI, M. Payment Systems in

the Financial Markets
St. Martin’s Press,
New-York, 1998
5. STOIAN, M. Pilotajul proiectelor de investiţii

în administraţia publică
Editura Economică,
Bucureşti, 2001
6. STANCU, I. Finanţe
Editura Economică,
Bucureşti, 2002
77
7. TÂŢU, L. Finanţe locale şi instituţii

PANAITE, A. publice
DRAGOTĂ, V. Editura ANER,
STOIAN, A. Bucureşti, 2002
VASILESCU, D.
8. VERBONCU, I. Manageri şi management

Editura Economică,
Bucureşti, 2000
9. ZAIŢ, D. Fundamentele economice

ale investiţiilor
Editura Sanvialy, 1996
10. Legea 189 din 14 octombrie 1998 privind finanţele publice locale, cu
modificările ulterioare
11. Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
12. Programul de Asistenţă pentru Administraţia Publică Locală, elaborat pentru US

Agency for International Development
13. www.vmbpartners.ro
14. www.kmarket.ro
15. www.capital.ro
78

Investitii in Administratia Publica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Investitii in Administratia Publica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

CAPITOLUL I CONSIDERENTE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ............3

1.1. Tendinţe actuale în administraţia publică locală...................................................3

1.2. Organizarea finantelor publice locale.....................................................................6

1.3. Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale...................................................8

CAPITOLUL II SURSE DE FINANŢARE A PROIECTELOR ÎN

2.1 Împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale..............12

2.2. Structura şi destinaţia surselor de finanţare a societăţilor comerciale..............14

CAPITOLUL III COSTUL FINANŢĂRII PROIECTELOR DE INVESTIŢII.........33

3.1 Aspecte conceptuale privind decizia de finanţare.................................................33

3.2 Finanţarea din fonduri proprii...............................................................................34

3.3 Creditul bancar........................................................................................................34

3.4 Achiziţii de obiecte de investiţii în rate..................................................................35

3.5 Strategia de finanţare..............................................................................................36

CAPITOLUL IV STRATEGII DE FINANŢARE A PROIECTULUI DE

4.1 Date de identificare a beneficiarului......................................................................38

4.3 Informaţii privind proiectul de reabilitare şi extinderea domeniului schiabil al

4.4 Surse de finanţare a proiectului de investiţii........................................................58

4.5 Costul finanţării proiectului de investiţii...............................................................65

4.6 Surse de returnare a împrumutului.......................................................................70

CAPITOLUL V CONCLUZII ŞI PROPUNERI....................................................73

1.1. Tendinţe actuale în administraţia publică locală

Societatea românească se află într-un proces de schimbare, în care toate elementele de

Nivelul ridicat al eficienţei acţiunilor autorităţilor locale este cerut de pretenţiile

1.2. Organizarea finantelor publice locale

Finanţele publice locale îşi au originea în autonomizarea autorităţilor teritoriale în

 principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de

1.3. Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale

Competenţa de aprobare revine consiliilor locale, consiliilor judeţene şi Consiliului

În cadrul acestui cont se înscriu:

În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local,

Capitolul II Surse de finanţare a proiectelor în administraţia

2.1 Împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice

2.2. Structura şi destinaţia surselor de finanţare a societăţilor

Pentru a spori şansele unei administraţii publice locale de a accede la sursele de

financiare, pozitive şi negative, organizate şi programate a avea loc în condiţii care să

2. În funcţie de participarea la modificarea capitalului:

3. În funcţie de temporalitatea lor:

2.2.1 Finanţarea din surse proprii

Din punct de vedere al apartenenţei fondurilor, distingem:

 finanţări din fonduri proprii:

 finanţări prin angajamente la termen:

a) Capitalul iniţial al întreprinderii constituie o sursă proprie de capital investiţional în

În structura surselor de finanţare a investiţiilor, autofinanţarea va rămâne permanent pe

 apără libertatea de acţiune a întreprinderii, în sensul că asigură independenţa sau

2.2.1.2 Exploatarea capitalului propriu

Creşterile de capital reprezintă un mijloc de finanţare prin fonduri proprii, ca şi

Emisiunea unor acţiuni în contul rezervelor constituite din rezultatele exerciţiilor

Sub aspect tehnic, operaţiunea de creştere a capitalului prin încorporarea rezervelor,

2.2.2 Finanţarea din surse atrase

2.2.2.1 Subscrierea de capital acţionar

2.2.2.2.1 Împrumutul obligatar

2.2.2.2.2 Apelul la instituţiile specializate

Apelul la instituţiile specializate presupune efectuarea de împrumuturi pe termen lung

Dacă împrumuturile se efectuează de diverse organisme financiare specializate,

Împrumuturile ipotecare reprezintă principala formă de finanţare a industriei imobiliare.

În tranzacţiile internaţionale se cunosc mai multe forme de leasing:

b) În funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la preţul bunului, în

c) În funcţie de conţinutul ratelor de leasing se pot distinge:

d) Există şi unele forme speciale de leasing, caracterizate prin particularităţi ale

2.2.2.4 Achiziţii de obiecte de investiţii în rate

Mobilizarea surselor proprii de finanţare are loc şi în cazul achizţiei obiectelor de

condiţii impuse de bancă (de exemplu vechimea colaborării dintre finanţator şi

2.2.2.5 Fonduri cu capital de risc