Toata lumea vrea sa traiasca de pe urma statului.

Oamenii uita ca statul traieste pe cheltuiala tuturor

Existenta comunitatilor umane organizate social, a statelor, genereaza nevoi publice, generale, care exced nevoile fiecarui individ in parte. Acoperirea acestor nevoi publice necesita un efort colectiv, din partea membrilor societatii, care sunt chemati sa contribuie din veniturile lor la constituirea finantelor publice. Din punct de vedere juridic, aceste sarcini sociale ale persoanelor de a contribui, potrivit veniturilor, averilor sau consumului realizat, la constituirea resurselor financiare publice, reprezinta obligatii legale stabilite in mod unilateral. Nevoia de a asigura intretinerea fortei publice a generat aparitia impozitelor inca din antichitate, in cazul primelor formatiuni statale. Denumirea de fisc isi are originea in latinescul ficus care insemna cos, paner, deci un instrument de colectare de resurse in vederea redistribuirii lor. Dupa aparitia statului, ca organizator al vietii sociale, nevoia de resurse a crescut, amplificand si activitatea fiscala, care se impune ca ansamblu al proceselor de formare si redistribuire a resurselor, mai intai sub forma lor naturala, apoi sub forma baneasca, necesare atat colectivitatilor locale, cat si formatiunii statale. Dezvoltarea activitatii statale si amploarea relatiilor banesti odata cu aparitia economiei de piata a favorizat aparitia finantelor ca un concept mai cuprinzator fiscului si incluzandu-l pe acesta. Astfel, dreptul fiscal, ca ramur a dreptului public, reglementeaz raporturile juridice care se nasc n procesul colectrii impozitelor si taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obtin venituri sau detin bunuri impozabile ori taxabile. Din cuprinsul acestei definitii se pot desprinde cteva idei: Dreptul fiscal este o ramur a dreptului public. Ca atare, raporturile juridice fiscale sunt raporturi de drept public reglementate de norme juridic de drept public. Fa de aceast conceptie traditionalist ns, legislatia si practica au dezvoltat foarte mult si aspectul privat al dreptului fiscal. Astfel, n ciuda faptului ca titlurile statului care au ca obiect impozite si taxe sunt si rmn titluri executorii, pentru a cror realizare nu este necesar interventia magistratului, totusi exist mai multe situatii n care traditionalul caracter de drept public este atenuat de raporturi juridice n care egalitatea prtilor si chiar posibilitatea contribuabilului de a formula pretentii de natur patrimonial asupra statului modific semnificativ conceptia traditional cu privire la raporturile juridice fiscale. Datorita obiectului propriu de reglementare juridica, a faptului ca normele legislatiei fiscale se disting de celelalte norme ale dreptului pozitiv prin specificul lor de a reglementa impozite, taxe, etc. si procedura impunerii si perceperii acestora, s-a ajuns la sustinerea autonomiei dreptului fiscal , considerat a fi o ramura distincta a dreptului public. In opozitie cu teza mai sus citata, in teoria dreptului financiar din majoritatea statelor contemporane, impozitele, taxele si celelalte venituri publice sunt considerate ca facand parte din structura finantelor publice, in cadrul carora nu sunt reglementate autonom ci coordonat cu reglementarea cheltuielilor publice, a bugetului public si a celorlalte componente ale relatiilor financiare. I.Gliga apreciaza ca reglementarea juridica a impozitelor,taxelor si celorlalte venituri publice nu autonom ci coordonat cu reglementarea juridica a cheltuielilor publice este sustinuta si de caracterizarea impozitelor ca procedeu de repartizare a sarcinilor banesti publice intre cetateni, conform necesitatii de acoperire a cheltuielilor publice. Instituirea legislatiei fiscale coordonat cu reglementarea cheltuielilor publice se explica in ultima analiza prin natura financiara comuna a tuturor acestor componente structurale ale finantelor publice din statele moderne. L.Trotabas, Finante publice

In consecinta, dreptul fiscal este o parte componenta , o subramura a dreptului financiar care cuprinde norme juridicede drept material si norme de drept procedural. Legislatia fiscala reprezinta o reglementare a dreptului public, care confera organelor fiscale ale statului anumita prerogative autoritare (definitivarea cuantumului impozitelor,aplicarea amenzilor fiscale si a sanctiunilor in cazul savarsirii unor contraventii fiscale etc.) , la fel cum reglementarea impozitelor, taxelor si a procedurii fiscale este impusa de necesitati si interese publice. Izvoarele dreptului fiscal Prin izvor de drept-in sens formal-juridic-se intelege forma specifica de exprimare a normelor juridice, care se prezinta intr-o diversitate de forme si care poarta denumirea generica de act normativ. Normele juridice cu caracter fiscal sunt, identic ca si in cazul celorlalte ramuri de drept , reguli de conduita instituite de stat a caror aplicare este asigurata prin constiinta juridica, iar la nevoie, prin forta coercitiva a statului. In ansamblul normelor juridice care alcatuiesc dreptul pozitiv, normele normele dreptului fiscal se disting prin obiectul propriu de reglementare reprezentat de actele, de faptele si operatiunile care privesc realizarea activitatii fiscale de stat. Asadar sunt izvoare de drept fiscal toate actele normative care reglementeaza raporturi juridice fiscale. Astfel, in functie de gradul de generalitate, izvoarele dreptului fiscal se impart in doua mari categorii: izvoare generale sau comune reprezentate de actele normative al caror obiect de reglementare excede problematica stricta a finantelor publice, intre domeniile reglementate gasindu-se si raporturi sociale cu caracter fiscal public. In ierarhia izvoarelor dreptului, primul loc il ocupa legea fundamentala a tarii, Constitutia Romaniei. Constituia Romniei este primul si cel mai important izvor al dreptului fiscal. Legea fundamental a trii reglementeaz n art. 56 obligatia cetatenilor de a contribui, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice, ntre ndatoririle fundamentale cetatenesti. Aceast ndatorire fundamental ns trebuie s fie garantat de asezarea just a sarcinilor fiscale, de interzicerea oricror alte prestatii n afara celor stabilite prin lege si de reglementarea prin lege a modului de cheltuire a fondurilor generale ale societtii constituite din impozite si taxe. De asemenea, legea fundamentala contine prevederi referitoare la sistemul financiar (art.137), la impozite, taxe si contributii (art. 139) si la controlul fiscal (art.140).

izvoare specifice sau speciale ale dreptului fiscal reprezentate de acte normative prin care se aduc reglementari exclusiv din domeniul fiscal. n afara legii fundamentale, la sfritul anului 2003, au fost codificate de ctre legiuitorul romn Codul Fiscal (Legea 571/2003) i Codul de procedur fiscal (O.G. nr. 92/2003). Astfel, Codul fiscal strnge la un loc principiile generale ale fiscalitii, raportul dintre legea romn i tratatele internaionale cu privire la impunere, inclusiv conveniile de evitare a dublei impuneri, principalele impozite i taxe din sistemul fiscal romnesc. ncercarea de concentrare a tuturor acestor reglementri ntr-un singur cadru normativ este ludabil. Modificrile permanente ns, modificri de esen ale acestei reglementri precum i adugarea prin reglementri secundare la normele juridice primare, slbete foarte mult din efectul benefic produs iniial. Codul de procedur fiscal concentreaz toate reglementrile legale procedurale care in de administrarea impozitelor i taxelor, respectiv nregistrarea contribuabililor, declararea impozitelor i taxelor, stabilirea, verificarea i colectarea impozitelor i taxelor, soluionarea contestaiilor formulate de contribuabili mpotriva actelor administrative fiscale. Reglementrile secundare, respectiv Normele, Instruciunile i Regulamentele de aplicare ale legislaiei fiscale, adoptate prin Hotrre de Guvern ori prin Ordin al Ministrului finanelor Publice, joac un rol foarte important n explicarea i aplicarea legislaiei fiscale, detaliind n amnunt modul de aplicare a

normelor fiscale sau procedural fiscale, coninnd reglementari i, uneori, chiar lmuriri necesare, n absena crora aplicarea legislaiei fiscal ar fi dificil. Deciziile Comisiei fiscale centrale constituite la nivelul Ministerului Finanelor Publice, a crei raiune de funcionare este interpretarea unitar a reglementrilor fiscale sunt obligatorii doar pentru organele fiscale, modul de interpretare a legii fiscale cuprinse intr-o Decizie a Comisiei putnd fi infirmat pe cale judiciar prin hotrre judectoreasc. Impozitele, taxele i alte venituri ale bugetului de stat, indiferent de natura i subiectele de drept pltitoare, se realizeaz n cadrul unor raporturi juridice care se nasc, se modific i se sting n baza actelor normative prin care se reglementeaz relaiile fiscale.