Executarea silită a obligației fiscale

1. Noţiunea şi caracterele executării silite în cadrul raporturilor juridice fiscale.

În materia executării obligaţiilor fiscale (ca de altfel şi în cazul altor obligaţii) regula de bază constă în
executarea de bunăvoie, din proprie iniţiativă de către contribuabil a obligaţiilor ce-i revin acestuia.

De regulă, stingerea acestor obligaţii se face prin plată.

Totuşi, dacă debitorul nu execută obligaţia sa în cuantumul şi la termenul stabilit de lege, creditorul
(statul), pentru a valorifica dreptul său subiectiv patrimonial pe care îl are asupra debitorului
(contribuabilului), poate recurge la anumite mijloace pe care legislaţia fiscală i le pune la dispoziţie
pentru a-l sili pe ultimul la executare. În acest caz, creditorul va cere executarea silită, care este un
mijloc subsidiar de realizare a creanţelor fiscale.

Conform art. 129 pct. (14) din Codul fiscal - executarea silită a obligaţiei fiscale constă în acţiunile
întreprinse de organul fiscal pentru perceperea forţată a restanţei.

Executării silite aplicate pentru stingerea obligaţiilor fiscale ti sunt specifice următoarele caractere:

a) Temeiul trecerii la executarea silită este neexecutarea obligaţiei fiscale de către contribuabil în
cuantumul şi la termenul stabilit de lege, adică, existenţa restanţei.
b) La fel ca şi în alte raporturi juridice, executarea silită în cadrul raporturilor juridice fiscale
reprezintă calea excepţională de recuperare a creanţelor fiscale, ea pornindu-se numai în cazul
neachitării - de bunăvoie, în cuantuml şi la termenele legale - a impozitelor şi taxelor (inclusiv a
amenzilor şi penalităţilor aplicate, aferente sau neaferente acestora, care de asemenea
constituie parte a obligaţiei fiscale).
c) Procedura de executare silită desfăşurată de organele fiscale nu este precedată de o altă
procedură cu caracter judiciar (îmbracă forma perceperii extrajudiciare a datoriilor). Cu toate
acestea, conform prevederilor legislaţiei fiscale, în procesul executării silite, persoanelor juridice
şi fizice le este garantată protecţia judiciară a dreptului de proprietate, ceea ce nu suprimă şi nu
reduce drepturile şi libertăţile cetăţeanului.
d) Executarea silită în cadrul dreptului fiscal reprezintă o constrângere necondiţionată de efectuare
a plăţilor ce derivă dintr-o obligaţie constituţional-publică. Obligaţia fiscală, a contribuabilului,
precum şi dreptul statului de a cere executarea acestei obligaţii (în termenul şi în modul stabilit
de legislaţia fiscală), nu rezultă dintr-o convenţie sau înţelegere, dar exclusiv din lege şi, ca
urmare, raportul privind neexecutarea creanţei fiscale ţine de dreptul public. De aici reiese şi
învestirea (autorizarea) organului fiscal cu dreptul de a proceda autoritar în raporturile fiscal-
patrimoniale.

Sub aspect procedural, perceperea extrajudiciară a creanţelor fiscale se realizează prin aplicarea
modalităţilor concrete de executare silită prevăzute de legislaţia fiscală.

În concluzie, pornirea executării silite a creanţelor fiscale se impune ca o necesitate în vederea

recuperării creanţelor fiscale restante, ca o modalitate de percepere a veniturilor bugetare din surse
fiscale necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice prevăzute de legea bugetară anuală, inclusiv
în contextul art. 58 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că „cetăţenii sunt obligaţi să
contribuie prin impozite şi taxe Ia cheltuielile publice”.
 2. Condițiile declanșării executării silite a obligației fiscale

Pentru ca organul fiscal să poată începe exercitarea efectivă a acţiunilor de executare silită a obligaţiilor
fiscale restante, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii (art. 193 din Codul fiscal):

a) Existenţa restanţei, adică a sumei pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca
impozit, taxă sau altă plată, dar pe care nu a plătit-o în termen, precum şi suma majorării de
întârziere (penalităţii) şi/sau amenzii. Aplicarea pentru sumele amenzilor aferente sau
neaferente unor impozite şi taxe a modalităţilor de executare silită se efectuează, dacă decizia
prin care a fost aplicată această sancţiune nu a fost executată benevol de către contribuabil în
termen de 30 de zile din data pronunţării acesteia, inclusiv asupra penalităţilor calculate până în
acest moment (art. 252 din Codul fiscal);
b) Neexpirarea termenelor de prescripţie stabilite de Codul fiscal. Este vorba, în primul rând,
despre neexpirarea termenului de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale. Astfel, dacă
determinarea obligaţiei fiscale a avut loc în termen sau în perioada stabilită la art. 264 din Codul
fiscal, ea poate fi stinsă prin executare silită de către organul fiscal sau (după caz) de către
instanţa de judecată, însă numai în cazul în care acţiunile organului fiscal sau sesizarea instanţei
de judecată au avut toc pe parcursul a 6 ani după determinarea obligaţiei fiscale. Or, este
imposibil să execuţi (inclusiv silit) o obligaţie care nu a fost încă determinată sub aspectul
naturii, mărimii (volumului) acesteia sau, chiar, al existenţei acesteia;
c) Necontestarea faptului existenţei restanţei şi a mărimii acesteia, în următoarele două cazuri:
- când în privinţa contribuabilului a fost aplicată modalitatea de executare silită prin urmărirea
bunurilor contribuabilului (cu excepţia încasării de pe conturi şi ridicării numerarului);
- când a fost aplicată modalitatea de executare silită prin urmărirea datoriilor debitoare ale
contribuabililor (urmărirea debitorilor acestuia);
d) Contribuabilul nu se află în procedură de lichidare (dizolvare) sau în proces de insolvabilitate,
conform prevederilor legislaţiei, cu excepţia obligaţiilor fiscale curente.

Totodată, este necesar a menţiona că, deoarece la alin. (5) art. 196 din Codul fiscal se prevede că
„executarea silită a obligaţiei fiscale în modul prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Cod se
efectuează în temeiul unei hotărâri emise de conducerea organului fiscal care are valoare de document
executoriu, considerăm că o condiţie suplimentară pentru pornirea executării silite ar fi în astfel de
cazuri şi existenţa acestui document executoriu, şi anume a Hotărârii de executare silită emise de
organul fiscal. Or, deşi este o condiţie formală, în lipsa acesteia organul fiscal nu ar putea începe
executarea silită, iar acţiunile de executare silită, ale acestuia nu ar fi întemeiate şi legale pentru motivul
necorespunderii prevederii art. 196 din Codul fiscal.

3. Subiecții și modalitățile de executare silită a obligației fiscale

Regula generală, în cazul executării silite a obligaţiilor fiscale constă în faptul că aceasta se efectuează de
către organul fiscal.

Prin executarea silită efectuată de către organul fiscal se înţelege:

a) executarea silită efectuată de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (art. 133 alin. (1) lit. f)
din Codul fiscal);
b) executarea silită efectuată de către inspectoratul fiscal teritorial (art.133 alin. (2) lit. d) din Codul
fiscal);

Dacă este vorba despre executarea silită a obligaţiilor fiscale calculate de către Serviciul de colectare a
impozitelor şi taxelor locale, executarea silită a acestor obligaţii se efectuează de către acest serviciu
doar în comun cu organul fiscal (art. 195 din Codul fiscal).
În fond, din analiza prevederilor art. 156 alin. (2), ale art. 157 şi ale art.159 alin. (2) din Codul fiscal,
reiese că, de fapt, executarea silită se efectuează tot de către organul fiscal.

Competenţa de executare silită a organului fiscal.

Indiferent de, modalitatea de executare silită la care procedează organul fiscal, executarea hotărârii
privind executarea silită a obligaţiilor fiscale restante se efectuează în toate cazurile de către organul
fiscal de la locul de evidenţă şi asistenţă a contribuabilului (art. 196 alin. (3), (4) din Codul fiscal). Prin
urmare, organul fiscal indicat va fi competent să efectueze executarea silită şi în cazul în care bunurile
sau debitorii contribuibilului se află în diferite unităţi administrativ-teritoriale. În acest din urmă caz,
poate să participle şi funcţionarul fiscal de la locul aflării bunurilor sau de la sediul (domiciliul)
debitorului, fără însă a avea dreptul să efectueze, din numele organului fiscal pe care îl reprezintă,
acţiuni de executare silită.

În cazul în care, după iniţierea procedurii de executare silită, contribuabilul a fost trecut, complet sau
parţial, Ia evidenţa sau asistenţa unui alt organ fiscal, dosarul acestuia şi hotărârea de executare silită
obligaţiei fiscale se remit acestuia în termen de până la 10 zile lucrătoare în vederea continuării
procedurii de executare silită.

Totodată, este necesar a menţiona că legislaţia fiscală prevede o derogare de la regula generală, anume:
că executarea silită a obligaţiilor fiscale se efectuează doar prim intermediul unei hotărâri emise de către
organul fiscal. Astfel, dacă persoana fizică nu permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i
se sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează faptul într-un act şi, în astfel de cazuri, organul
fiscal va intenta o acţiune în instanţa de judecată competentă (conform normelor de competenţă din
Codul de procedură civilă). După ce instanţa de judecată emite o hotărâre de executare silită a obligaţiei
fiscale, aceasta va fi executată în conformitate cu legislaţia de procedură civilă.

Cu toate acestea, instanţa de judecată nu poate fi considerată subiect al executării silite a obligaţiilor
fiscale. Hotărârea instanţei de judecată va constitui doar un mijloc de realizare de către organul fiscal a
executării silite la care poate recurge ultimul în anumite împrejurări.

Prin urmare, reieşind din cele expuse mai sus, executarea silită a obligaţiilor fiscale se efectuează cu
participarea următorilor subiecţi:

- Organul fiscal;
- Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (doar în comun cu organul fiscal);
- Contribuabilii persoane juridice;
- Contribuabilii persoane fizice (înregistarţi ca întreprinzători individuali, care desfăşoară activităţi
profesionale, persoane fizice cetăţeni).

Conform prevederilor arţ. 194 alin. (1) din Codul fiscal, executarea silită a obligaţiei fiscale se
efectuează prin următoarele modalităţi:

a) încasarea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia celor de

pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau
majorarea capitalului social);
b) ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti in numerar;
c) urmărirea bunurilor contribuabilului, altele decât mijloacele băneşti de pe conturile bancare şi
numerarul contribuabilului;
d) urmărirea datoriilor (sumelor) debitoare ale contribuabililor, care se efectuează prin oricare
dintre modalităţile expuse mai sus.

Dintre modalităţile expuse, organul fiscal este în drept să aplice una sau concomitent mai multe
modalităţi de executare silită a obligaţiei fiscale.
Cheltuielile aferente executării silite a obligaţiei fiscale efectuate prin oricare din modalităţile expuse
mai sus sunt efectuate de la bugetul de stat, urmând să fie recuperate din contul contribuabilului.

Executarea silită a obligaţiei fiscale efectuate prin încasarea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare
ale contribuabililor se efectuează în baza ordinului incaso care are valoare de document executoriu.
Acesta se întocmeşte şi se emite de către organul fiscal în forma şi urmând procedura aprobată prin
Regulamentul BNM privind suspendarea operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în mod incontestabil
a mijloacelor băneşti din conturile bancare (aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administarare al
BNMnr. 375 din 15.12.2005. În: Monitorul Oficial ai Republicii Moldova, 2006, nr.1-4).

Executarea silită a obligaţiei fiscale efectuate prin ridicarea de ia contribuabil a mijloacelor băneşti în
numerar, urmărirea bunurilor contribuabilului şi urmărirea datoriilor (sumelor) debitoare ale
contribuabililor se efectuează numai în temeiul unei hotărâri emise de către conducerea organului fiscal
care are valoare de document executoriu.

4. Încasarea mijloacelor bănești de pe conturile bancare ale contribuabililor

Încasarea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului este prima modalitate de
executare silită prevăzută de legislaţia fiscală. Totodată, în raport cu celelalte modalităţi de executare
silită prevăzute de legislaţia fiscală, aceasta este, de regulă, şi cea mai rapidă modaliatate. Aplicarea de
către organul fiscal în primul rând a acestei modalităţi este explicabilă (pe lângă asigurarea rapidităţii
executării) şi prin faptul că se realizează cu cheltuieli minime de executare. În acest mod, urmărirea
efectuată prin celelalte modalităţi de executare silită (în special a, bunurilor contribuabililor ca fiind cea
mai complicată, de durată şi costisitoare modalitate de executare silită), se va realiza în mod subsidiar, şi
doar în caz de lipsă sau insuficienţă a mijloacelor băneşti pe conturile bancare ale contribuabilului.

Încasarea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului se aplică doar în privinţa
persoanelor juridice şi fizice înregistrate ca întreprinzători individuali (art. 197 alin. (1) din Codul fiscal).

Sub aspect procedural, începând cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat
despre apariţia ei, organul fiscal este în drept să înainteze ordine incaso la conturile bancare ale
contribuabilului, dacă acesta dispune de ele şi dacă organul fiscal le cunoaşte. Prezentarea către
instituţia financiară a ordinului incaso se efectuează doar în mod electronic prin intermediul Sistemului
informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice.

Pentru toate categoriile de conturi bancare (inclusiv în valută străină), înscrise în Registrul fiscal de stat,
ordinele incaso se emit în monedă naţională. Astfel, dacă ordinul incaso este depus la contul
contribuabilului în valută străină, atunci executarea acestuia de către instituţia financiară se va efectua
prin cumpărarea de către bancă a valutei străine contra monedei naţionale aplicând cursul stabilit de
ultima, cu transferarea în aceeaşi zi a leilor moldoveneşti în buget.

De la aplicarea procedurii încasării mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului sunt
exceptate următoarele conturi bancare:

- conturile de împrumut;
- conturile bancare deschise conform prevederilor acordurilor de împrmut încheiate între
Republica Moldova şi donatorii externi;
- conturile provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea
capitalului social);
- conturile persoanelor fizice care nu sunt subiecţi ai activităţii de întreprinzător.
Conform reglementărilor imperative ale art.197 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul
deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară este obligată să execute, în limita
acestor mijloace, ordinul incaso emis de organului fiscal, în decursul a 24 de ore din momentul în care a
fost primit.

În cazul în care în ziua sau anterior recepţionării ordinului incaso privind încasarea mijloacelor băneşti de
pe conturile bancare ale contribuabilului au fost înaintate alte documente executorii şi/sau în aceeaşi zi
au fost înaintate alte ordine incaso pentru acelaşi conturi bancare, emise de organele legal abilitate, şi
mijloacele băneşti disponibile în aceste conturi nu sunt suficiente pentru executarea integrală a
ordinelor incaso şi a documentelor executorii indicate, acestea (ordinul incaso şi documentul executoriu)
se remit de către instituţia financiară (sucursală sau filială) în aceeaşi zi primului executor judecătoresc
emitent pentru încasarea, distribuirea mijloacelor băneşti în ordinea satisfacerii creanţelor conform
procedurii stabilite de Codul de executare.

În aceeaşi zi, instituţia financiară (sucursala sau filiala) va informa în scris şi/sau prin alte metode legale
organul fiscal despre existenţa altor ordine incaso şi/sau documente executorii şi despre remiterea
acestora executorului judecătoresc corespunzător.

Pentru situaţiile descrise mai sus, se vor aplica prin analogie dispoziţiile art. 92 din Codul de executare,
respectiv, organul fiscal va putea să se alăture Ia executare. În urma alăturării realizate şi după expirarea
termenului de alăturare stabilit la art. 92 din Codul de executare, executorul judecătoresc va comunica,
în termen de 3 zile, organului fiscal despre toate acţiunile şi actele care trebuie sau au fost realizate cu
această ocazie, în special despre cele cara vizează gradul de prioritate a creanţelor care concurează
pentru mijloacele băneşti aflate pe conturile debitorului ce sunt implicate în procedura de executare
respectivă şi va solicita avizul organului fiscal în acest sens. Repartizarea sumelor încasate de pe
conturile debitorului (în spezele care vizează şi creanţele statului) se va realiza conform prevederilor
legale în vigoare şi doar în baza avizului pozitiv al organului fiscal.

În cazul primirii refuzului legat de ordinea de repartizare a sumelor, eventualele acte ulterioare de
executare ale executorului judecătoresc vor fi lovite de nulitate, executorul judecătoresc fiind obligat să
se conformeze prescripţiilor privind modul de repartizare a sumelor indicate de către organul fiscal,
ţinând cont de prevederile legislaţiei în vigoare.

Dacă contribuabilul nu deţine la contul său bancar mijloace băneşti pentru a stinge, total sau parţial,
obligaţia fiscală şi nu există situaţii de înaintare a altor documente executorii, instituţia financiară
(sucursala sau filiala acesteia) remite organului fiscal, în ziua primirii, ordinul incaso, făcând pe el
menţiunea despre lipsa, totală sau parţială, a mijloacelor. În cazul în care anterior a fost aplicată măsura
suspendării operaţiunilor la contul bancar pentru nestingereă obligaţiei fiscale, instituţia financiară
(sucursala sau filiala acesteia) informează imediat organul fiscal despre înscrierea în contul
contribuabilului a mijloacelor băneşti.

Procedura încasării incontestabile a mijloacelor de la conturile bancare este stabilită de Banca Naţională
a Moldovei conform Regulamentului privind suspendarea operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în
mod incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancare, nr. 375 din 15.12.2005 (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2006, nr.1-4).

Prevederile enunţate mai sus nu se aplică în cazul în care în contul bancar al contribuabilului sunt
înscrise mijloace băneşti încasate de la comercializarea bunurilor gajate, în limita sumelor direcţionate
spre plata cheltuielilor aferente vânzării bunului gajat şi în limita creanţelor care i se plătesc din produsul
vânzării bunului gajat, sume care au o destinaţie specială ca sume dobândite în cazul exercitării
dreptului la bunul gajat.
De asemenea, în cazul lipsei sau insuficienţei de mijloace băneşti în conturile bancare ale plătitorului,
organul fiscal poate proceda concomitent la aplicarea altor modalităţi de executare silită. Astfel, organul
fiscal va emite o hotărâre de executare silită şi va proceda fie la urmărirea bunurilor contribuabililor; fie
la ridicarea numerarului, inclusiv în valută străină, care se află în safeul casei contribuabilului sau în
reţeaua comercială a acestuia, fie la urmărirea datoriilor debitoare ale contribuabilului.

5. Perceperea restanțelor din contul altor bunuri ale contribuabililor

Perceperea restanţelor din contul altor bunuri ale contribuabililor se efectuiază doar printr-o hotărâre
de executare silită emisă în acest scop de către organul fiscal. Punerea în executare a hotărârii privind
executarea silită a obligaţiei fiscale se va efectua doar în zilele lucrătoare, între orele 6.00 şi 22.00.
Executarea silită în alt timp se admite și în cazul în care contribuabilul sau debitorul se eschivează de la
executarea silită.

Prin hotărârea respectivă, organul fiscal poate proceda fie la una, fie concomitent la următoarele
modalităţi de executare silită a obligaţiilor fiscale:

- ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;

- urmărirea bunurilor contribuabilului;
- urmărirea datoriilor (sumelor) debitoare ale contribuabililor.

Totodată, prin bunuri se înţelege totalitatea de valori materiale şi de active nemateriaie, inclusiv de bani
şi de valori mobiliare care se află în proprietatea persoanei, indiferent de faptul în a cărei folosinţă
efectivă este, precum şi de alte drepturi patrimoniale.

---Procedura ridicării de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar

Conform art. 198 din Codul fiscal, executarea silită a obligaţiei fiscale prin ridicarea de mijloace băneşti
în numerar este aplicată doar contribuabilului persoană juridică sau persoană fizică subiect ai activităţii
de întreprinzător.

Pentru ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină,

funcţionarul fiscal verifică locurile şi localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum şi
reţeaua Iui comercială.

În cazul în care contribuabilul sau reprezentantul lui refuză de a participa la ridicarea numerarului,
deschiderea fără consimţământul reprezentantului contribuabilului sau în lipsa acestuia a locurilor şi
localurilor în care se păstrează numerarul se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi şi a
colaboratorilor poliţiei. Până la sosirea acestora din urmă, funcţionarul fiscal sigilează locurile şi
localurile.

Faptul ridicării numerarului şi al deschiderii locurilor şi localurilor fără consimţământul reprezentantului

contribuabilului este consemnat în acte semnate de cei prezenţi. Actele se întocmesc în două
exemplare. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului sau reprezentantului acestuia contra
semnătură pe primul exemplar sau se expediază recomandat contribuabilului în aceeaşi zi sau în
următoarea zi lucrătoare.

Funcţionarul fiscal predă mijloacele băneşti ridicate instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia)
proxime, care este obligată sa le primească şi să le transfere la bugetele respective pentru stingerea
restanţelor, iar drept confirmare de predare a banilor serveşte recipisa bancară sau copia ordinului de
încasare.

Numerarul în valută străină se predă la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei în ziua predării, în
ordinul de încasare a acesteia indicându-se numărul de cont unde se va efectua înregistrarea în lei
moldoveneşti, data şi cursul la care valuta a fost achiziţionată.
Dacă depunerea mijloacelor băneşti în numerar la instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) în
ziua ridicării lor este imposibilă, ele vor fi predate casieriei organului fiscal, pentru ca aceasta să le
transmită instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia) în următoarea zi lucrătoare.

---Urmărirea bunurilor contribuabililor

Urmărirea bunurilor contribuabililor se realizează prin sechestrare, comercializare şi ridicarea acestora.

În cadrul executării silite a obligaţiilor fiscale, aceste opraţiuni, în totalitatea lor, urmează a fi percepute
ca o procedură unică de executare silită şi anume, urmărirea bunurilor contribuabilului.

---Sechestarea bunurilor contribuabililor

Sechestarea bunurilor contribuabilului este prima fază a procedurii de urmărire a bunurilor

contribuabilului.

Conform art. 129 pct. (16) din Codul fiscal, sechestarea bunurilor reprezintă acţiunile întreprinse de
organul fiscal pentru indisponibilizarea bunurilor persoanei. Aplicarea în cadrul acestei proceduri a
sechestrului asupra bunurilor contribuabililor constituie o modalitate de asigurare silită a stingerii
obligaţiei fiscale restante.

Regula generală privind executarea hotărârii organului fiscal de sechestrare a bunurilor contribuabilului
constă în faptul că sechestararea se efectuează în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului
acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, iar în cazul în care contribuabilul este persoană fizică
neînregistrată ca subiect al activităţii de întreprinzător - a unui membru major al familiei acesteia.
Totodată, dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se
eschivează de a fi prezenţi la sechestrarea bunurilor, i aceasta se efectuează fără consimţământul sau în
absenţa lor (cu excepţia sechestrării bunurilor persoanelor fizice). Deschiderea fără consimţământul
contribuabilului (reprezentantului acestuia), al persoanei lui cu funcţie de răspundere ori în lipsa
acestora a încăperilor şi a altor locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează
în prezenţa a doi martori asistenţi.

Sub aspect procedural, sechestrarea bunurilor în temeiul hotărârii de executare silită este efectuată de
funcţionarul fiscal, care, înainte de a proceda la sechestrare, are următoarele obligaţii în raport cu
contribuabilul:

a) să remită contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere o

copie de pe hotărârea privind executarea silită a obligaţiei fiscale;
b) să aducă obligatoriu la cunoştinţa contribuabilului, în scris sau verbal, despre drepturile şi
obligaţiile pe care acesta le are în timpul sechestrării şi ce răspundere prevede legea pentru
neîndeplinirea de către contribuabil a obligaţiilor sale.

În temeiul hotărârii organului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale, sunt pasibile sechestrării
toate bunurile contribuabilului, indiferent de locul aflării lor, cu excepţia celor care nu sunt sechestrabile
potrivit legii.

Obligaţia principală a contribuabilului (reprezentantul acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere

constă în prezentarea spre sechestrare a tuturor bunurilor, inclusiv a celor transmise altor persoane la
păstrare sau în folosinţă, precum şi să prezinte documentele ce atestă dreptul de proprietate asupra
bunurilor şi să comunice în scris:

a) informaţii despre bunurile care nu aparţin contribuabilului şi despre proprietarii acestora;

b) informaţii despre bunurile care aparţin contribuabilului și care au fost transmise altor persoane
la păstrare sau la folosinţă;
c) informaţii despre bunurile gajate;
d) informaţii despre bunurile sechestrate de alte autorităţi publice.
Pentru depistarea bunurilor contribuabilului, funcţionarul fiscal este în drept să cerceteze locurile în care
se presupune că se află acestea, iar în cazul domiciliului şi reşedinţei - doar cu acordul persoanei căreia îi
aparţine sau în baza hotărârii instanţei de judecată.

Nu sunt sechestrabile următoarele bunuri:

a) produsele agricole perisabile, conform listei aprobate de Guvern;

b) bunurile gajate până la momentul sechestrării;
c) bunurile personale ale persoanei fizice care, conform Codului de executare, nu sunt urmăribile;
d) bunurile sechestrate de alte autorităţi, publice;
e) alte bunuri care, conform legislaţiei, nu pot fi urmărite.

Vor fi sechestrate bunuri numai în valoarea necesară şi suficientă pentru stingerea obligaţiei fiscale
restante, pentru achitarea impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate, al căror
termen de plată este stabilit până la sau la data comercializării, şi pentru recuperarea cheltuielilor de
executare silită.

Pentru determinarea cantităţii suficiente de bunuri care urmează a fi sechestrate, la momentul

sechestrării se stabileşte preţul de sechestru al bunurilor după valoarea lor de bilanţ, în conformitate cu
datele contabilităţii contribuabilului. În cazul în care persoanele care, conform legislaţiei, nu țin evidenţă
contabilă şi contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează
de a fi prezenţi la sechestru sau lipsesc, preţul de sechestru al bunurilor îl stabileşte funcţionarul fiscal,
luând în considerare starea lor tehnică şi alte caracteristici. Pentru constatarea stării tehnice pot fi
invitaţi, după caz, specialişti în domeniu. Valorile mobiliare sunt sechestrate Ia preţul lor nominal. Cota-
parte într-o societate se determină conform documentelor ei de constituire.

Ulterior, funcţionarul fiscal întocmeşte, în două exemplare, lista bunurilor sechestrate unde se indică
denumirea, cantitatea, semnele individuale şi valoarea bunurilor. La valorile mobiliare se indică numărul,
emitentul, preţul nominal şi alte date cunoscute la momentul sechestrării. Fiecare foaie este semnată de
participanţii la sechestru. După trecerea în listă a bunurilor sechestrate, se întocmeşte, în două
exemplare, actul de sechestru, care se semnează de participanţii la sechestru. Exemplarul al doilea se
remite contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere contra
semnătură.

Bunurile sechestrate se lasă spre păstrare la locul aflării lor la momentul sechestrării; la contribuabil sau
la o altă persoană (dacă în momentul sechestrării acestea se aflau la ele). În acest din urmă caz, se
admite remiterea bunurilor spre păstrare nemijlocit contribuabilului, care este obligat să le primească.
Totodată, prin decizia funcţionarului fiscal, bunurile pot fi transmise spre păstrare şi altor persone în
bază de contract. Responsabili de păstrarea bunurilor sechestrate sunt contribuabilul (reprezentantul
acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana care o suplineşte, cărora li s-a adus la
cunoştinţă faptul sechestrării, sau persoana căreia i-au fost încredinţate sub semnătură bunurile
sechestrate.

Actul de sechestru conţine somaţia că dacă, în termen de 30 de zile lucrătoare din data aplicării
sechestrului, contribuabilul nu va achita restanţele, bunurile sechestrate vor fi comercializate.

Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere refuză să semneze
actul de sechestru, funcţionarul fiscal notează în dreptul numelui acestuia: „A refuzat să semneze”. Nota
refuzului se confirmă, de regulă, prin semnătura martorilor asistenţi. In cazul absenţei acestora, actul de
sechestru este semnat de funcţionarul fiscal, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat
contribuabilului.
Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere nu sunt prezenţi ta
sechestru, faptul se va consemna în actul de sechestru în prezenţa a doi martori asistenţi, exemplarul al
doilea fiind expediat recomandat contribuabilului în 24 de ore.

În cazul sechestrării valorilor mobiliare, organul fiscal va remite copia de pe actul de sechestru
registratorului independent sau persoanei care ţine evidenţa lor. Aceştia vor consemna în registrul
respectiv, imediat după primirea copiei, sechestrarea valorilor mobiliare. Din acest moment, nu se va
mai face, fară acordul organului fiscal, nici o operaţiune cu valorile mobiliare sechestrate.

În cazul sechestrării bunurilor imobiliare, organul fiscal va remite, în aceeaşi zi sau în ziua următoare,
copia de pe actul de sechestru şi hotărârea de executare silită a obligaţiei fiscale oficiilor cadastrale
teritoriale pentru notarea aplicării sechestrului.

---Particularităţile sechestrării unor categorii de bunuri

-Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane.

Particularităţile sechestrării acestora variază şi se efectuează în funcţie de următoarele situaţii:

a) Dacă contribuabilul a comunicat despre bunurile sale aflate la alte persoane în baza unor
contracte de împrumut, locaţiune, arendă, închiriere, păstrare etc., acestea se vor include în
lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care dispune contribuabilul referitor la
aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru de către contribuabil, persoanei la care se
află bunurile i se va remite o somație prin care va fi informată despre sechestrarea bunurilor
contribuabilului, despre obligaţia acesteia de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a
le transmite contribuabilului sau unor terţi fară acordul organului fiscal. După caz, bunurile vor fi
examinate la locul aflării lor.
b) Dacă contribuabilul nu a comunicat despre bunurile sale aflate la alte personae, iar faptul aflării
acestor bunuri la aceste persoane şi faptul că ele nu au fost sechestrate anterior se depistează
de către organul fiscal ulterior, în cadrul unor controale fiscale, acesteia i se va remite o somaţie
prin care va fi informată despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ce-i
revine de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau
unor terţi fără acordul organului fiscal. Concomitent, se va întocmi o listă a acelor bunuri, fiecare
pagină fiind semnată de funcţionarul fiscal şi de deţinătorul bunurilor (reprezentantul lui). După
semnarea listei bunurilor deţinute de o altă persoană, funcţionarul fiscal o va verifica după
documentele de evidenţă contabilă ale contribuabilului. După identificarea bunurilor, se va
întocmi un act de sechestru.

-Particularităţile sechestrării bunurilor persoanelor fizice neînregistrate ca întreprinzători individuali

Este necesat a menţiona că legislaţia fiscală prevede o derogare de la regula generală, anume: că
executarea silită, a obligaţiilor fiscale se efectuează doar prin intermediul unei hotărâri emise de către
organul fiscal. Astfel, dacă persoana fizică permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se
sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează faptul într-un act şi, în astfel de cazuri, organul fiscal
va intenta o acţiune în instanţa de judecată competentă (conform normelor de competenţă din Codul de
procedură civilă). După ce instanţa de judecată emite o hotărâre de executorie silită a obligaţiei fiscale,
aceasta va fi executată în conformitate cu legislaţia de procedură civilă, în acest caz, organul fiscal
porneşte în instanţa de judecată nu o acţiune de a permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa
persoanei, dar o acţiune de a percepe suma obligaţiilor fiscale în mod forţat, printr-o hotărâre
judecătorească, instanţa de judecată competentă va examina acţiunea după regulile generale de
procedură, va aprecia probele părţilor care confirmă sau infirmă datoria fiscală şi va pronunţa o hotărâre
de admitere a cerinţelor privind perceperea sumelor datorate sau (după caz) va respinge acţiunea
organului fiscal. Procedura prealabilă se va considera respectată de către autoritatea fiscală dacă ultima
va prezenta actul întocmit de către funcţionarul fiscal, prin care se confirmă că contribuabilul persoană
fizică nu permite accesul funcţionarului fiscal în domiciliul sau reşedinţa sa în vederea sechestrării
bunurilor acestuia, în cazul unei hotărâri de admitere a cerinţelor formulate de către organul fiscal,
aceasta va fi executată conform prevederilor Codului de executare, inclusiv prin sechestrarea,
comercializarea şi ridicarea bunurilor persoanei fizice.

-Particularităţile sechestrării producţiei agricole nerecoltatei (viitoare)

Organul fiscal este în drept să sechestreze producţia agricolă nerecoltată (viitoare), cu excepţia
produselor agricole perisabile, lista cărora este stabilită în Anexa nr.2 din Hotărârea Guvernului nr.1538
din 27.11,2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 162-167), Procedura respectivă poate
fi aplicată atât persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali, cât şi (cu mici diferenţe legate de
prezentarea unor documente) persoanelor fizice neînregistate ca întreprinzători individuali.

Aplicarea sechestrului pe producţia agricolă nerecoltată nu absolvă contribuabilul restanţier de

cultivare, recoltare şi/sau păstrare a producţiei.

Sechestrarea în acest caz se efectuează conform regulilor generale prevăzute de Codul fiscal. Cu toate
acestea, fiind vorba despre bunuri viitoare, procedura de sechestare în acest caz are următoarele
particularităţi:

a) în cazul sechestrării producţiei agricole nerecoltate, perioada de conformare benevolă a

contribuabilului, în partea ce ţine de achitarea sumelor obligaţiilor fiscale la buget se va extinde
până la apariţia în natură a obiectului sechestrului (a producţiei agricole viitoare), adică, până în
momentul recoltării. Acest fapt constituie o derogare de la termenul de 30 de zile prevăzut de
art. 199 alin. (5) şi de art.200 alin. (13) din Codul fiscal, la a cărui expirare organul fiscal poate
proceda la comercializarea bunurilor sechestrate. Prin urmare, în cazul sechestrărli producţiei
agricole nerecoltate (viitoare), organul fiscal va putea comercialii recolta obţinută doar dacă la
momentul obţinerii acesteia contribuabilul nu şi-a onorat obligaţiile fiscale restante.
b) Pentru determinarea în lista bunurilor sechestrarte a volumului valorii producţiei agricole
viitoare care poate fi sechestrată, organul fiscal va solicita de la contribuabil în momentul
sechestrării anumite documente confirmative din evidenţa contabilă care prevăd suprafaţa,
volumul şi preţul eventual de comercializare a producţiei agricole viitoare, precum şi alte
documente specifice.
c) În momentul întocmirii listei bunurilor sechestarte, organul fiscal va asigura înscrierea în această
listă a bunului sechestrat (producţia agricolă viitoare ca bun accesoriu), asigurând corelaţia
dintre bunul sechestrat ca bun accesoriu şi terenul agricol ca bun principal, indicându-se codul
cadastral al ultimului.
d) Organul fiscal va prezenta oficiului cadastarl teritorial, în aceeaşi zi sau în ziua următoare, copia
actului de sechestru şi a hotărârii de executare silită în vederea notării în registrul cadastral al
bunurilor imobile a sechestrului asupra producţiei agricole viitoare.
e) Organul fiscal va remite, în aceeaşi zi sau în ziua următoare, copia actului de sechestru şi
hotărârea de executare silită a obligaţiei fiscale autorităţilor administraţiei publice locale de
nivelul al doilea pentru, notarea aplicării sechestrului în Registrul producţiei agricole
sechestrate, conform modului şi formularului aprobat de Ministerul Finanţelor şi Ministerul
Agriculturii şi Industriei Alimentare. Din acest moment contribuabilului îi este interzis să
efectueze fară acordul organului fiscal tranzacţii de înstrăinare a producţiei agricole nerecoltate
sechestrate.
f) Imediat după recoltarea producţiei agricole, organul fiscal va întocmi un act de constatare la faţa
locului, prin care va determina cantitatea de facto a recoltei colectate. în baza actului respectiv,
care este parte a materialelor aferente sechestrului, organul fiscal va decide asupra cantităţii
necesare şi suficiente de producţie agricolă care va fi transmisă pentru comercializare (ţinând
 cont de documentele şi rapoartele statistice prezentate, de preţurile de piaţă Ia moment,
precum şi de cheltuielile (la executare).

-Cazuri de ridicare a sechestrului aplicat pe bunuri

Sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul:

a) stingerii, totale sau parţiale, de către contribuabil a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor
de executare silită;
b) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită
prin alte modalităţi de executare silită decât sechestrul;
c) necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii
restanţelor;
d) înstrăinării sau dispariţiei bunurilor;
e) imposibilităţii comercializării bunurilor;
f) emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plângerea dacă se încalcă
procedura de sechestrare;
g) încheierii cu organul fiscal a contractului privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei
fiscale, cu recuperarea până la încheierea acestuia a cheltuielilor de executare silită suportate
anterior semnării contractului;
h) emiterii unei încheieri/hotărâri a instanţei de judecată.

După ridicarea sechestrului de pe bunuri, organul fiscal le restituie contribuabilului dacă păstrarea
acestora s-a efectuat în alt loc. În cazul stingerii parţiale a obligaţiei fiscale, organul fiscal va dispune
ridicarea sechestrului de pe bunuri şi imediat va aplica sechestrul pe bunurlie contribuabilului în măsură
suficientă pentru a asigura stingerea restanţelor existente şi compensarea cheltuielilor de executare
silită suportate sau eventuale, precum şi a impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor.

6. Comercializarea bunurilor sechestrate